AUTOINGRIJIREA

Nursingul este o stiinta si tot o data o arta,iar pentru a practica aceasta profesie este nevoie de empatie si multa daruire ata de oamenii bolnavi. De-a lungul istoriei nursingului au existat tei etape: -prima etapa- bazata pe vraci si autoingrijire; -a doua etapa-spiritualitatea crestina; -a treia etapa-inceputul structurii profesiei de nursing si principiile de ingrijire. Bazele profesiei de asistent medical si al procesului de ingrijire au fost elaborate de Florence Nightingale,Virgia Henderson,Mary Secole si alti inaintasi. In concluzie, nursingul s-a dovedit a fi o profesie bazata pe un sistem propriu de cunostinte ce dispune de concepte si teorii specifice in ingrijirea bolnavului.Aceasta profesie este: -autonoma(chiar daca multe din rolurile sale sunt delegate) -de sine statatoare -cu functii si responsabilitati proprii, intre a face fata tuturor problemelor si cerintelor. In fiecare zi,mii de asistenti din tara isi dedica intreaga pricepere ameliorarii suferintei bolnavilor si insanatosirii lor.Mereu la datorie,asistentii impreuna cu medicii,isi fac,dupa cum spun,doar meseria.Insa meseria lor e veche de cand lumea,si tot de atunci ingrijirea bolnavilor a fost considerata nu doar o stiinta,ci si o arta. Au existat mai multe etape in ceea ce priveste sistemul de ingrijiri medicale. De-a lungul istoriei se poate vorbi despre trei etape.Prima este bazata pe vindecatorii traditionali si autoingrijire si dateaza inca din vremea primelor comunitati umane,ca personae animate de dorinta de a face bine acordau in mod anonim si dezinteresat ingrijiri.Civilizatiile timpurii din Mesopotamia,Egipt,India si China,precum si culturile evreiesti,grecesti si romane au exercitat influente hotaratoare asupra dezvoltarii civilizatiei universale,si implicit,asupra medicinei si ingrijirilor de sanatate.O a doua etapa a aparut o data cu crestinismul.Avand drept precept intelegerea celuilalt,spiritualitatea crestina,a trezit in persoanele ce acordau ingrijiri dragoste pentru cei slabi,devotament,caritate si simtul datoriei.Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si saracilor si institutionalizarea ingrijirilor de sanatate au impus arta de a ingriji ca pe o practica diferita de arta de a vindeca,lucru ce s-a facut in paralel cu progresul stiintei si tehnicii, dar si cu progresul social.Cu toate acestea,identitatea profesiunii celui care acorda ingrijiri a ramas in umbra.A treia etapa a fost marcata de avantul economic si social care au cuprins Europa dupa Revolutia franceza.In secolul al XIX-lea s-a observat pentru prima data un inceput al

structurarii profesionale si al enuntarii principiilor care stau la baza profesiei de asistent medical.S-a remarcat activitatea lui Florence Nightingale(1820-1910),care a reustit pentru prima oara sa prezinte arta ingrijirilor de sanatate ca o profesie distincta care cere,in egala masura, stiinta si constiinta. Interesul crescand in profesionalizarea activitatii de ingrijire a bolnavilor a dus la infiintarea ,in 1899, a Consiliului International al Nurselor,principala misiune a organizatiei fiind imbunatatirea ingrijirilor de sanatate. Succesiunea si complexitatea evenimentelor din secolul XX au subliniat transant legaturile dintre societate si profesia de asistent medical.Dezvoltarea institutiilor spitalicesti,cresterea nevoilor de calificare ale asistentului medical si reglementarea raporturilor de munca au facut ca practica ingrijirilor de sanatate sa se faca cu exigente sporite,atat cantitativ cat si calitativ. Practica a demonstrat ca aistentul medical este nevoit,rin propria menire,sa-si concentreze atentia asupra persoanei in toata complexitatea ei bio-psihosociala si nu doar asupra problemelor mediale ale acesteia,asa ca nu trebuie ca activitatea asistentului sa fie perceputa ca o activitate complementara,pusa in slujba medicului. Autongrijirea nu este un concept nou. Autongrijirea a existat cu mult timp naintea ngrijirii medicale profesionale. Diferiti autori au furnizat felurite definitii ale autongrijirii. O definitie data de Dean arata caautongrijirea presupune o gama de activitati individuale ntreprinse n scopul mbunatatirii sanatatii,prevenirii bolilor, evaluarii simptomelor si restabilirii sanatatii. Autongrijirea poate include deciziile de a nu ntreprinde nimic sau de a cauta ajutor la alti bolnavi, cadre medicale, de a apela la sisteme medicale alternative . Ferguson propune o noua abordare a autongrijirii corespunzatoare epocii n care ne aflam, epoca informatiei. Astfel, n epoca informatiei, indivizii si familiile lor, sunt mai bine informati si au mai multe cunostinte despre problemele medicale datorita accesului la o gama variata de sisteme informationale dedicate pacientilor. ngrijirea medicala include un model prin care oamenii ncep prin a-si folosi propriile resurse pentru a-si rezolva problemele medicale, apoi, daca problema nu se rezolva, vor apela la familie sau prieteni, la grupuri de sprijin si n cele din urma la cadre medicale specializate.Dupa Ferguson, epoca informatiei a stabiliti legimitatea si importanta autoingrijirii. Automedicatia este inclusa n conceptul mai larg de autongrijire, din care mai fac parte igiena, nutritia, stilul de viata , factori de mediu si factori socio-economici . O definitie a automedicatiei data de Consiliului National al Ordinului Medicilor din Franta,ntr-un raport din februarie 2001, este: utilizarea, fara prescriptie medicala, de catre indivizi, pentru ei nsisi sau pentru familie, din proprie initiativa, a unor medicamente recunoscute ca atare si care au obtinut aprobarea de distributie, avnd posibilitatea de a apela la asistenta si sfaturile farmacistilor. Tinnd cont de filozofia participarii individuale si a preluarii controlului asupra propriei sanatati de catre pacient, OMS nota ca automedicatia responsabila poate: sa ajute la prevenirea si tratarea simptomelor si indispozitiilor ce nu necesita consult medical, sa reduca presiunea exercitata asupra serviciilor medicale de ngrijire a afectiunilor minore, mai ales n conditiile n care resursele financiare si umane sunt limitate, sa sporeasca accesul la ngrijire medicala a populatiei ce traieste n mediul rural sau n zone izolate, unde accesul la consultatii medicale este dificil, sa dea pacientilor posibilitatea de a-si controla propriile boli. Activitatile automedicatiei responsabile nu

trebuie sa se desfasoare total n afara asistentei profesionistilor din sanatate. Acest lucru reiese si din documentele oficiale unde se subliniaza importanta rolului profesionistilor din domeniul sanatatii medici si mai ales farmacisti n ghidarea si controlul fenomenului de automedicatie. Beneficiile sociale ale utilizarii automedicatiei se refera la faptul ca, ntr-o lume n care fondurile guvernamentale sunt precare, iar cetatenii sunt tot mai numerosi, mai educati si mai constienti de fortele lor, o mai buna folosire a fondurilor destinate sistemului medical, doar pentru cazuri grave, poate ajuta mai mult comunitatea n cauza. De asemenea, utilizarea corecta a medicamentelor conduce la o reducere a spitalizarilor si a numarului consulturilor medicale, oferind astfel economisiri importante n sistemul de sanatate .Automedicatia ofera si alte beneficii pentru societate, n afara de economisirea de fonduri.Acestea reprezinta o mai buna informare n domeniul sanatatii a cetatenilor si o crestere a ncrederii n ei nsisi, dar si o mbunatatire a rezultatelor medicale. Aceste beneficii nefinanciare reprezinta una din valorile sociale majore ale automedicatiei. Automedicatia presupune si unele riscuri. Pot aparea: efecte adverse ale medicamentelor si interactiuni medicamentoase. Interactiunile medicamentoase legate de automedicatie, chiar si efectele adverse ce conduc la spitalizari, sunt posibile, dar exista nca putine cercetari pe aceasta tema. Automedicatia prezinta avantaje reale pentru pacient, medic, farmacist, societate si industria farmaceutica. Dezavantajele care apar sunt legate de autodiagnosticul incorect, de aparitia reactiilor adverse, de nedepistarea la timp a unor afectiuni mai grave. Automedicatia poate fi responsabila sau iresponsabila. Automedicatia responsabila poate fi definita astfel: achizitionarea si utilizarea din proprie initiativa, la recomandarea medicului sau farmacistului a unor medicamente, legal autorizate, care se elibereaza fara prescriptie medicala, pentru tratarea unor afectiunile minore. Automedicatia iresponsabila este cea n care bolnavii ncearca sa se trateze singuri n afectiuni grave, folosesc gresit medicamentele, reutilizeaza medicamente ramase de la tratamente anterioare (chiar medicamente etice), folosesc medicamente ramase de la alte persoane si nu cer ajutorul medicului sau farmacistului. Decizia unui individ de a se autotrata este raspunsul la unele simptome prezentate deacesta. Un model simplificat al factorilor ce pot afecta decizia individului referitoare la modul de a reactiona n fata bolii arata ca persoana este influentata de diversi factori, cei mai importanti fiind caracteristicile individului si factorii legati de simptome. Dar, individul mai poate fi influentat si de alti factori precum: disponibilitatea medicamentelor OTC n farmacii, usurinta accesului la ngrijire medicala, mediul social apropiat individului (familia), stresul de la serviciu, obligatiile sociale, timpul disponibil ngrijirii sanatatii etc. O sursa de informare moderna, Internetul, are tot mai multa influenta, astazi, asupra deciziei de automedicatie. Hedvall a divizat procesul automedicatiei n comportamente preventive si curative. Acest lucru conduce la o ntelegere mai completa a automedicatiei, deoarece comportamentul acelor oameni care utilizeaza automedicatia si autongrijirea pentru mentinerea sanatatii lor, nu este acelasi cu al persoanelor care recurg la automedicatie si autongrijire ca raspuns la boala.

Implicarea farmacistilor n fenomenul de automedicatie nu reprezinta o noutate. n 1994, ntr-un document al Comisiei Europene se sublinia faptul ca farmaciile publice detin responsabilitatea principala n furnizarea de informatii catre pacienti privind produsele care se elibereaza fara prescriptie medicala si pentru trimiterea pacientilor la medic, n situatiile care cer acest lucru. Aceasta functie a farmacistilor este justificata de rolul lor central n distribuirea medicamentelor si de faptul ca pot fi oricnd contactati de catre pacienti.ntrun document, publicat n acelasi an, OMS sublinia rolurile pe care farmacistul trebuie sa le ndeplineasca n automedicatie:comunicator, furnizor de medicamente de calitate, instructor si supraveghetor al personalului din subordine,colaborator al tuturor celor implicate in automedicatie si promotor al sanatatii. Orice activitate ce se doreste a fi profesionala urmareste sa se sprijine pe date stiintifice.Cu toata diversitatea teoriilor si conceptelor despre ingrijiri ele toate au o anumita intelegere privind persoana ingrijita, sanatatea, ingrijirile. Sunt identificate trei cai de asigurare a ingrijirii: 1. Autoingrijire 2. Ingrijire de acoperire 3. Ingrijire profesionala 1. Autoingrijirea este in general recunoscuta ca fiind ingrijirea prin acele activitati umane fundamentale din viata de zi cu zi care contribuie la sanatate si bunastare. Normal, indivizii se pot ingriji singuri si nu au nevoie de ajutor profesional. Recunoasterea momentului cand pacientii sunt capabili sa reinceapa autoingrijirea si incurajarea sa faca acest lucru, ca o indatorire a asistentului medical. 2. Ingrijirea de acoperire (indirecta) este tipul de ajutor care este acordat de catre rude, prieteni, vecini atunci cand este necesar unor oameni care au disabilitati sau care sunt bolnavi, oferindu-li-se posibilitatea de a ramane in propria casa. Este incurajata atitudinea de ingrjijire in comunitate si conserva putinele sale resurse. Asistentii pot fi chemati pentru consiliere. 3. Ingrijirea profesionala (directa) este cea care necesita cunostintele, aptitudinile si atitudinea de specialist ale unui asistent calificat. Ingrijirea profesionala poate fi acordata intr-o varietate de amplasamente, spitale, alte institutii sau in comunitate si se refera la: asessment-ul fizic, afectiv, instruirea clientului si familiei in executarea anumitor tehnici de ingrijire, educatie pentru sanatate, administrarea tratamentelor, exercitii de recuperare, etc. O alta abordare a ingrijirii este:

ingrijirea episodica - se refera la aspectul curativ si recuperator al activitatii ingrijirea distributiva - se refera la pastrarea sanatatii si prevenirea bolilor

Asistentii medicali trebuie sa fie activi profesional in a decide cu persoana in cauza si cu alti profesionisti care tip de ingrijire este mai potrivit pentru individ.

Activitatea asistentei se refera la sanatate ca si la boala si priveste intreaga durata a vietii, de la conceptie la moarte. Caracteristica esentiala a organismului uman este faptul ca omul nu este un simplu produs biologic, ci un produs bio-psiho-social, ceea ce face ca echilibrul sau sa depinda in mare masura de vitalitatea lui spirituala, de buna dispozitie, de vointa si bucuria de a trai. Viata este un fenomen esential al existentei, este cel mai de pret lucru pe pamant. Sanatatea este o sursa pentru viata de fiecare zi, trebuie sa fie considerata ca o stare pozitiva si nu lipsa bolii. Boala, durerea, suferinta, neputinta, moartea, sunt traite ca o expresie a caracterului finit al omului biologic, cate odata mai mult inconstient decat constient. Oamenii sunt afectati de bolile trupului si sufletului, dar cel mai mult se confrunta cu aceasta realitate problematica asistentii medicali. Profesia medicala este o profesie unica, care abordeaza persoana in intregime. Scopul activitatii asistentilor medicali este de a asigura si spori calitatea vietii, ceea ce se poate realiza prin intelegerea persoanei umane in complexitatea si unicitatea sa, cat si prin adoptarea unui sistem de valori. Valorile reprezinta motivatia puternica a comportamentului, afectand deciziile etice. Examinarea valorilor poate ghida optiunile etice in practica profesionala, clarificarea acestora contribuind la functionarea la un nivel superior de rationament moral. Scopul clarificarii valorilor este de a facilita autointelegerea. Autoevaluarea valorilor personale si ale valorilor profesionale ofera un tablou mai complet al sistemului total de valori. Cei ce au imbratisat aceasta profesie sunt chemati sa aline suferintele, sa ofere sprijin, sa ajute indivizii sa se ocupe de propria sanatate, sa transforme "a fi bolnav" in "a fi sanatos". "Viata, acest dar pretios, dumnezeiesc este adeseori cu adevarat numai in mainile asistentei" (Florence Nightingale)