Școala Postliceala FEG Brașov

Specialitatea Asistenți Medicali Generalișți

Importanța eticii medicale

Nume: Ciupercovici (cas. Jiglău) Andreea

Clasa: AMG III B, 2023-2024

Importanța eticii medicale

1
Etică = ethos – este considerată ştiinţa comportamentului, moravurilor, studiul teoretic
al principiilor care guvernează problemele practice.
Asistenta medicală pe lângă îngrijirile profesioniste oferite mai are un rol deosebit de
important, şi anume urmărirea principiilor etice şi respectarea standardelor de îngrijire
integrate, într-un mod cât se poate de responsabil şi riguros. Consumatorul de servicii
trebuie să primească o îngrijire foarte sigură şi potrivită stării în care se află.
Principii etice - stabilesc dacă acţiunile trebuie sau nu trebuie să aibă loc şi au că scop
justificarea regulilor de urmat în îngrijirea pacientului.
Aceste principii sunt valabile în toate ţările, dar pot fi aplicate diferit, de la ţară la ţară, în
funcţie de educaţie şi model cultural.
Se identifică câteva principii şi valori etice de care trebuie să ţînă seama asistentul
medical:
· autonomia
· binefacerea (beneficienţa)
· non-maleficienţa
· dreptatea
· veracitatea
· sinceritatea
· confidenţialitatea
Autonomia – conform acestui principiu, individual trebuie să i se dea posibilitatea de a
hotărî singur asupra propriilor acţiuni.
Beneficienţa – reprezintă obligaţia de a face bine şi de a evita producerea de prejudicii
altor persoane. A acţiona conform acestui principiu înseamnă a-i ajuta pe pacienţi să
obţînă ceea ce le este benefic şi de a reduce riscurile. Asistentele medicale sunt
obligate ”să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să redea sănătatea şi să
aline suferinţele” (I.C.N., 1973, Codul de Etică).
Aceste linii de conduită profesională se materializează în efecte benefice pentru
persoana îngrijită sănătoasă sau bolnavă.
Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.
Dreptatea - asistentul medical trebuie să trateze cu aceeaşi responsabilitate şi
profesionalism toţi pacienţîi indiferent de vârstă, condiţie socială, economică, criterii
religioase, etnie.
2
Veracitatea - obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul.
Relaţia între asistentul medical şi pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
Sinceritatea - este considerată o dovadă de respect datorată persoanei îngrijite.
Asistentele medicale au obligaţia să fie sincere şi de bună credinţă, să spună adevărul
despre boală, despre tratament, fără însă să-şi depăşească limitele de competenţă.
Confidenţialitatea - asistenta medicală este obligată să păstreze secretul profesional;
toate informaţiile cu privire la starea pacientului nu vor fi împărtăşite altei persoane din
afara echipei de îngrijire, decât cu consimţământul pacientului, facând excepţie cazurile
prevăzute în mod expres de lege.
Etica medicala se constituie ca o teorie a moralei, ca o știință ce studiază ansamblul
de cerințe, deprinderi, atitudini și obiceiuri morale specifice activitățîi medicale și care se
manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale. Etica medicala
înseamnă de fapt înfruntarea responsabilităților, găsirea unor soluțîi când datoria o cere
și acționarea în consecință.
Deontologia desemnează acea parte a eticii care se ocupa cu studiul datoriilor morale,
al originii, naturii și formelor acestora, în calitatea ei de componenta esențială a
conștiinței morale a oamenilor. Prin conduita etică și deontologică înțelegem ansamblul
de atitudini și acțiuni cerute de normele morale și cele tehnico-profesionale,fară de care
nu e posibila exercitarea profesiunii la nivelul exigențelor societățîi.
Obiectul și scopul profesiunii medicale, multiplele relații interumane care sunt angajate
în timpul și pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduită
profesională cu un bogat conținut etic.
Importanța eticii medicale vine odată cu avansarea tehnologiei medicale, se impune o
sporire a moralitățîi și că avem nevoie de o etică conștientă în îngrijirile medicale. După
al doilea război mondial, când opinia publică mondială a luat la cunostiinta de crimele
contra umunitatii comise de medicii fascișți, resimțim și mai mult nevoia reafirmării
principiilor eticii profesiunii medicale.
W. Osler aprecia că practica medicala este o arta bazata pe știință, iar pentru a fi
desăvârșită, arta și meșteșugul medicinei trebuie să izvorască din dragoste. Profesorul
M. Voiculescu arată că actele medicale trebuie analizate nu numai în privința realizării
tehnice, dar tot atât de mult în lumina eticii medicale, a corectitudinii lor morale, a celei
mai înalte responsabilități fata de om. St. M. Milcu duce chiar mai departe acest aspect,

3
arătând că pierderea valorii morale a științei medicale echivalează cu o monstruozitate
și devine o primejdie pentru oameni.
Multe din asistentele medicale cred că ele nu au obligația de a se implica în luarea unor
decizii etice. Ele cred adesea că etica este doar o disciplina buna la orele de curs și
care nu are loc în lumea reala și dacă totuși exista în lumea reala, atunci nu este decât
o mare pacoste și încearcă să reorienteze responsabilitățile și luarea deciziilor etice
către alte persoane superioare în grad. Moralitatea este, contrar convingerii acestora, o
calitate universal valabila și obligatorie a tuturor cadrelor ce activează în domeniul
sanitar.
Îngrijirile asistentului medical trebuie să urmărească întotdeauna promovarea sănătățîi,
prevenirea îmbolnăvirilor, satisfacerea nevoilor pacientului în vederea recăpătării
independenței cât mai curând posibil, alinarea suferințelor. Adesea, asistentul medical
trebuie să amintească colegilor săi că obiectivul primar al îngrijirilor medicale este să
întrețină, să susțină pacientul, și nu cel al dezvoltării cunostințelor medicale prin
promovarea unor tehnici care dăunează pacientului.
Omul modern are dreptul la sănătate, fapt care conduce la concluzia că orice îndeplinire
a actului medical fară competenta maxima, cu mediocritate, dar mai ales fară o
conștiință morala autentica, atrage după sine încălcarea acestui drept.
Toate îngrijirile medicale trebuie să aibă ca punct de pornire promovarea binelui.
Hipocrate, "părintele medicinei", scria: "în boli să urmărim doua fapte: să fim de folos,
ori să nu vătămam. "Nu trebuie să-i provocam pacientului mai mult rău decât a suferit
deja. Trebuie să ne gândim că devotamentul este uitarea de sine, iubirea aproapelui
fară nici o recompensș decât aceea pe care o aduce binele cu el. S-a spus pe drept
cuvânt că, în profesia medicala, iți trebuie vocație de preot. Ca asistent medical trebuie
să înveți să ai dragostea de a ușura mizeriile fizice. La omul bolnav, mizeria fizica e
legata de cea morala, iar asistentul medical este menit a le ușura pe amândouă.”
Socotită după mulțimea și diversitatea observațiilor pe care le conține, opera hipocratică
se dovedește a fi o veritabila enciclopedie. Dar ceea ce se găsește în primul rând în
opera hipocratică și rămâne veșnic viu, este înțelegerea deosebita a suferinței umane.
Hipocrate face din aceasta prima cerință morala a întregii profesiuni medicale,
exprimând-o sintetic astfel: "Cel care știe a se dovedi omenos cu oamenii arata în ce
măsură iubește arta sa." Desi foarte vechi, jurământul lui Hipocrate constituie temelia
eticii medicale, simbolul înaltei responsabilități și profundului umanism al profesiunii
4
noastre medicale. Acest jurământ demonstrează apropierea deontologica a codurilor de
conduita: "fă bine", "consider în beneficiul pacienților mei", "respecta confidentialitatea",
"nu voi face rău".
Asociația Medicala Mondiala a elaborat de asemenea un "Cod International de Etica
Medicala", în cadrul misiunii sale umane și sociale, asistenta medicala trebuie să
mențină permanent o atitudine morală exemplară și să respecte imperativele profesiunii
sale. Asistenta medicala nu poate niciodată să îndeplinească un act medical motivata
de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta.
Consiliul International al asistentilor medicali a promulgat un cod de etică nursing, pe
care toate tarile lumii l-au semnat. Este interesant faptul că, asistente din tari cu diverse
culturi, tari avansate din punct de vedere social sau dimpotrivă, tari creștine,
mahomedane sau budiste, pot fi în aceeași situație și își pot declara credințele într-un
cod comun de purtare profesionala.
14 puncte înscrise în codul comun de purtare profesionala:
1. Responsabilitatea fundamentala a asistentei medicale este întreită: să păstreze viață,
să înlăture suferință și să promoveze sănătatea.
2. Asistenta medicala trebuie să mențînă tot timpul standarde ridicate de îngrijire
nursing și să respecte anumite reguli de conduita profesionala.
3. Asistenta medicala nu trebuie să fie bine pregătită numai din punct de vedere practic,
ci trebuie să-și mențînă cunostiintele teoretice și priceperea la un nivel foarte înalt.
4. Credințele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.
5. Asistenta medicala are obligația de a pastra secretul profesional. Aceasta nu
înseamnă numai informațiile furnizate de pacient, dar și cele de importanta medicala
acumulate de asistente în cursul muncii lor.
6. O asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilitățile, ci și limitările funcției;
recomanda sau da un tratament fară rețetă medicala numai în urgenta și raportează
fiecare acțiune unui medic cel mai devreme posibil.
7. Asistenta medicala are obligația de a îndeplini ordinele medicului în mod conștient,
loial și inteligent și să refuze să participe la o procedura care se abate de la etica (de
exemplu la efectuarea unui avort ilegal).
8. Asistenta medicala susține încrederea medicului sau a altor membri din echipa de
îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor sai trebuie dezvăluită, dar
numai unei autorități corespunzătoare.
5
9. O asistenta este îndreptățită la o răsplătire justa și accepta doar acele compensațîi
prevăzute în contract.
10. Asistenta medicala nu trebuie să permită că numele ei să fie folosit în legătură cu
reclama produselor sau cu oricare alta forma de reclama proprie.
11. Asistenta trebuie să coopereze și să mențînă o relație armonioasa cu membrii altor
profesii și colegii sai.
12. În viață privata, asistenta adera la propriile standarde de etica care se oglindesc cu
mândrie și în profesia sa.
13. În conduita personala, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunaștiință modelele de
purtare acceptate de comunitatea în care ea trăiește.
14. Asistenta medicala trebuie să participe și să împartă responsabilitățile cu alti
profesionișți ai sănătățîi, în promovarea eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate ale
oamenilor.
În epoca noastră, în care tehnicizarea progresiva a medicinei tinde să automatizeze și
să depersonalizeze tot mai mult actul medical, acesta rămâne totuși un act complex de
gândire și de acțiune în care contează în egala măsură spiritul de analiza și capacitatea
de pătrundere psihologica rezultata din contactul îndelungat cu bolnavul.
Mâine, ca și astăzi, vor fi bolnavi și vei fi necesara tu ca asistentă medicală, iar viață ta
va fi întotdeauna eroică, dificilă, neliniștită, dar uneori și sublimă. Întotdeauna viața te
pune să alegi. Ți se deschid înainte doua drumuri: binele sau răul, viață sau moartea,
frumosul sau grotescul.
Fiecare clipa din viață ta lasă o inscripție în marea carte a universului. Daca nu șți să
trăiești frumos, mai bine nu mai trai. De unde poți găși puterea de a trai frumos în
mijlocul grotescului? Privește adânc în inima ta pentru a descoperi ca ființă umana a
fost creata să dăruiască frumosul, să facă binele, să atingă înălțimea și adâncimea
divinului.

Anexa - OBLIGAȚII ETICE ȘI DEONTOLOGICE ale Asistentului Medical

Secțiunea I-a - Obligația acordării îngrijirilor medicale
ART. 26
Asistentul medical/ moașa, în exercitarea profesiei, nu poate face discriminări pe baza
rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, originii naționale sau sociale, religiei,
opțiunilor politice sau antipatiei personale, fata de pacienți.
6
ART. 27
Asistentul medical/moașă are obligația să acorde asistență medicală și îngrijirile
necesare în limita competentei sale profesionale.
ART.28
În caz de calamități naturale (cutremure, inundațîi, epidemii, incendii), sau accidentări în
masa (naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare, etc), asistentul
medical/ moașa este obligat să răspundă la chemare, chiar să-și ofere de buna voie
serviciile de îngrijire, imediat ce a luat cunostiinta despre eveniment.
ART. 29
(1) Voință pacientului în alegerea asistentului medical/ moașei trebuie întotdeauna
respectata, indiferent care ar fi sensul acesteia.
(2) Daca pacientul se afla într-o stare fizica sau psihica ce nu-i permit exprimarea lucida
a voinței, apartinatorii sau apropiațîi celui suferind trebuie preveniți și informați corect
pentru a hotărî în numele acestuia, cu excepția imposibilității (de identificare, de
comunicare, de deplasare, etc), sau a urgențelor.
ART. 30
Daca în urma examinării sau în cursul îngrijirilor, asistentul medical/ moașa considera
că nu are suficiente cunostiinte sau experiență pentru a asigura o asistență
corespunzătoare, va solicita un consult cu alti colegi sau va îndruma bolnavul către alti
specialișți.
ART. 31
Bolnavul nevindecabil va fi tratat cu aceiasi grijă și atenție ca și cei care au șanse de
vindecare.
ART. 32
Asistentul medical/ moașa va pastra o atitudine de stricta neutralitate și nu se va
amesteca în problemele familiale (morale, materiale, etc.) ale pacientului, exprimându-și
părerea numai daca intervenția este motivata de interesul sănătății pacientului, cu
consimtamântul prealabil al acestuia.
Secțiunea a II-a Respectarea drepturilor pacientului
ART. 33
(1) Pacientul are următoarele drepturi: dreptul la informația medicala, dreptul la
consimtamânt, dreptul la confidentialitatea informațiilor și viață privata, drepturi în
domeniul reproducerii, drepturi la tratament și îngrijiri medicale.
7
(2) Dispozițiile prezentului aliniat se completează cu dispozițiile Legii nr. 46/2003 privind
drepturile pacientului.
ART. 34
Nerespectarea acestor prevederi cu privire la drepturile pacientului atrage, după caz,
răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale în
vigoare și ale prezentului Cod.
Secțiunea a III-a Consimtamântul
ART. 35
O intervenție în domeniul sănătățîi nu se poate efectua decât după ce persoana vizată
sau reprezentantul legal al acestuia și-a dat consimtamântul în scris și în cunoștință de
cauza. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medical
asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale
opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
ART.36
Situațiile derogatorii stipulate în articolul precedent sunt: incapacitatea pacientului de a
consimți; persoanele care suferă de o tulburare mintala; situațiile de urgență; dorințele
exprimate anterior.
ART. 37
Consimtamântul pacientului sau, după caz, al reprezentantului legal al acestuia, este
obligatoriu:
- pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul
sau, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de
acord;
- în cazul supunerii la orice fel de intervenție medicala;
- în cazul participării sale la învatamântul medical clinic și la cercetarea științifică;
- în cazul fotografierii sau filmării sale într-o unitate medicala.
- în cazul donării de sânge ( vezi Legea nr. 4/1995);
- în cazul prelevării sau transplantului de țesuturi și/sau organe (vezi Legea nr. 2/1998).
ART. 38
Consimtamântul pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia după caz, nu este
obligatoriu în următoarele situații:
a) când pacientul nu își poate exprima voință, dar este necesara o intervenție medicala
de urgenta;
8
b) în cazul în care furnizorii de servicii medicale considera că intervenția este în
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza să își dea consimtamântul,
asistentul medical este obligat să anunțe medicul curant/de garda (decizia fiind
declinata unei comisii de arbitraj de specialitate);
Secțiunea a IV-a Secretul profesional
ART. 39
(1) Secretul medical este obligatoriu.
(2) Secretul profesional exista și fata de apartinatori, colegi sau alte persoane din
sistemul sanitar, neinteresate în tratament, chiar și după terminarea tratamentului și
decesul pacientului.

ART. 40
Obiectul secretului îl constituie tot ceea ce asistentul medical/ moașă, în calitatea sa de
profesionist, a aflat direct sau indirect, în legătură cu viață intima a pacientului, a
familiei, a apartinatorilor, precum și problemele de diagnostic, prognostic, tratament,
circumstanțe în legătură cu boala și alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei.
ART. 41
Asistentul medical/ moașa răspunde disciplinar pentru destăinuirea secretului
profesional, excepție facând situația în care pacientul și-a dat consimtamântul expres
pentru divulgarea acestor informații, în tot sau în parte.
ART. 42
Interesul societățîi (prevenirea și combaterea epidemiilor, bolilor venerice, bolilor cu
extindere în masa) primează fata de interesul personal.
ART. 43
În comunicările științifice, cazurile vor fi astfel prezentate, încât identitatea pacientului să
nu poată fi recunoscuta.
ART. 44
Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate de către asistentul medical/ moașă
numai în cazul în care pacientul își da consimtamântul explicit sau daca legea o cere în
mod expres.