Responsabilitatea fundamentala a asistentei medicale estentreit: s pastreze

viaa, s nlture suferina i s promoveze sntatea.

Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complex; n exercitarea
ei s-au cerut ntotdeauna multiple caliti, cele de ordin moral considerate de fiecare dat ca
avnd importana major. Faptul c medicului i asistentei medicale i se ncredinteaz viaa
unui om, recunoscndu-i-se n acelai timp dreptul de "a decide" anumite msuri n scopul
vindecrii i al promovrii sntii individului, instituie pentru aceasta profesie importante
cerine morale. Actul medical, exercitat pe un solid temei tiintific, implic n acelai timp
din partea celui care-l efectueaz - o puternic angajare etic. Dup cum afirma i celebrul
Rabellais, tiina far contiin este ruina sufletului.
Profesiunea medical, dac o iubeti cu adevarat, este suficient pentru a-i umple viaa;
asistenta medicala este preuit att prin profesie, ct i prin profilul su moral.
Etica medical se constituie ca o teorie a moralei, ca o tiin ce studiaz ansamblul de
cerine, deprinderi, atitudini i obiceiuri morale specifice activitii medicale i care se
manifest n fapte, n mod de comportare n cadrul profesiei medicale. Etica medical
nseamn de fapt nfruntarea responsabilitilor, gsirea unor soluii cnd datoria o cere i
acionarea n consecin. Deontologia desemneaz acea parte a eticii care se ocup cu
studiul datoriilor morale, al originii, naturii i formelor acestora, n calitatea ei de
component esenial a contiinei morale a oamenilor. Prin conduita etic i deontologic
nelegem ansamblul de atitudini i aciuni cerute de normele morale i cele tehnicoprofesionale, fr de care nu e posibil exercitarea profesiunii la nivelul exigenelor
societii.
W. Osler aprecia c practica medical este o art bazat pe tiina, iar pentru a fi
desavarsit, arta i meteugul medicinei trebuie s izvorasc din dragoste. Profesorul M.
Voiculescu arat c actele medicale trebuie analizate nu numai n privina realizrii tehnice,
dar tot att de mult n lumina eticii medicale, a corectitudinii lor morale, a celei mai nalte
responsabiliti fa de om. St. M. Milcu duce chiar mai departe acest aspect, aratnd c
pierderea valorii morale a tiinei medicale echivaleaz cu o monstruozitate i devine o
primejdie pentru oameni.
Moralitatea este o calitate universal valabil i obligatorie a tuturor cadrelor ce activeaz n
domeniul sanitar.
ngrijirile asistentului medical trebuie s urmareasc ntotdeauna promovarea sntii,
prevenirea mbolnavirilor, satisfacerea nevoilor pacientului n vederea recptrii
independenei ct mai curnd posibil, alinarea suferinelor. Adesea, asistentul medical
trebuie s aminteasc colegilor si c obiectivul primar al ngrijirilor medicale este s
ntrein, s susin pacientul, i nu cel al dezvoltarii cunotiinelor medicale prin
promovarea unor tehnici care dauneaz pacientului.

Omul modern are dreptul la sntate, fapt care conduce la concluzia c orice ndeplinire a
actului medical fr competen maxim, cu mediocritate, dar mai ales fr o contiin
moral autentic, atrage dupa sine ncalcarea acestui drept.
Toate ngrijirile medicale trebuie s aib ca punct de pornire promovarea binelui.
Hipocrate,"printele medicinei", scria: "n boli s urmrim doua fapte: s fim de
folos, ori s nu vtmm. "Nu trebuie s-i provocm pacientului mai mult ru
dect a suferit deja. Trebuie s ne gndim c devotamentul este uitarea de sine,
iubirea aproapelui fr nici o recompens dect aceea pe care o aduce binele
cu el.
S-a spus pe drept cuvnt c, n profesia medical, i trebuie vocaie de preot. Ca asistent
medical trebuie s nvei s ai dragostea de a usura mizeriile fizice. La omul
bolnav, mizeria fizic e legata de cea moral, iar asistentul medical este menit a le uura pe
amndoua.
Hipocrate face din prima cerin morala a intregii profesiuni medicale, exprimnd-o sintetic
astfel: "Cel care tie a se dovedi omenos cu oamenii arat n ce masur iubete
arta sa. " Dei foarte vechi , jurmntul lui Hipocrate constituie temelia eticii medicale,
simbolul naltei responsabiliti i profundului umanism al profesiunii noastre medicale.
Acest juramant demonstreaz apropierea deontologic a codurilor de conduit: "f bine",
"consider n beneficiul pacienilor mei", "respect confidenialitatea", "nu voi face ru".
Profesia ta - de asistent medical - va fi ntotdeauna eroic, dificil, nelinistit,
dar uneori i sublim. ntotdeauna viaa te pune s alegi. i se deschid nainte
dou drumuri: binele sau rul, viaa sau moartea, frumosul sau grotescul.
Fiecare clip din viaa ta lasa o inscriptie n marea carte a universului. Alege
s faci binele i s salvezi viei.
"S nu uiti niciodat c secretul ce i se ncredineaz n ceea ce priveste o
maladie este ceva sfnt, care nu poate fi trdat, destinuit altei persoane.
Profesiunea ta este un sacerdoniu. Tu nu trebuie s faci nici o deosebire de
clasa social, de credine religioase. naintea ta toi s fie tratai deopotriv,
cci toi oamenii sunt tratai deopotriv de legile firii ". Prof. B. Masci

Orice individ isi doreste o viata condusa de anumite norme morale. Este adevarat ca nu fiecare isi
cladeste viata pe anumite norme si principii morale.
Pentru o mai buna intelegere a ceea ce trebuie sa reprezinte viata noastra condusa de aceste norme
morale si etice, este potrivit sa mentionam mai intai definitia moralei care reprezinta totalitatatea
normelor, regulilor si principiilor ce reglementeaza relatiile dintre indivizi, fiind o forma a constiintei. Stiinta

care studiaza aceste norme, principii morale, este etica. In lucrarea sa "Etica cercetarii stiintifice", I.
Spielmann metioneaza faptul ca "Etica este unica pentru toti membrii societatii noastre. Dar adevarul este
totdeauna concret. Fiecare profesiune ridica o serie de probleme etice particulare, care trebuie abordate
si rezolvate in spiritul moralei".
Astfel, ca ramura a eticii, este considerata si etica muncii, al carei domeniu este morala muncii. Raportul
dintre notiunea de etica muncii si cea de etica profesionala, prima avand o sfera mai larga, ultima fiind
utilizata atunci cand este insotita de denumirea profesiunii la care se refera, se poate exemplifica cu
"etica profesiunii medicale" (de asistent medical) ca sinonim cu "deontologia medicala". Astfel, in profesia
medicala, exista un cod deontologic, o etica medicala care se ocupa de normele morale si
comportamentale ale celor ce ingrijesc si trateaza bolnavii.
Se utilizeaza frecvent notiunea de datorie morala, obligatie sau norma, ceea ce reprezinta indatorirea
unui om fata de alti oameni, de societate, generata de constiinta individuala, implicand simtul datoriei,
nevoile rationale ale individului, nevoile morale care-l domina pe individ.
In formarea conduitei morale e nevoie de trei factori si anume:
1. factorul intelectual - pe baza acestuia formandu-se constiinta morala;
2. factorul afectiv - necesar pentru formarea convingerilor morale;
3. factorul volitiv - important in formarea comportamentului moral prin educatie.
Vorbind de etica si deontologia profesiei medicale a anilor 2000, nu putem face o stricta delimitare a ceea
ce a insemnat aceasta profesie cu zeci de ani in urma si ceea ce trebuie sa insemne de acum inainte.
Asa cum cele mai multe norme morale, in ceea ce priveste relatiile interumane, au ramas intr-o oarecare
masura apropiate celor din cele mai vechi timpuri, adica respectul fata de semeni si in profesia medicala
atentia si ingrijirile acordate semenilor trebuie sa reprezinte un interes primordial.
Trebuie precizat, insa, ca profilul moral al asistentului medical nu se limiteaza doar la relatia cu pacientul.
Asadar, trasaturile morale ale asistentului medical se grupeaza in trei categorii: trasaturi morale exprimate
in atitudinea fata de societate si oameni si in relatiile cu acestia (ca pacienti), trasaturi morale exprimate
in atitudinea fata de munca ca si trasaturi morale exprimate in atitudinea fata de sine insusi.
In ceea ce priveste trasaturile morale exprimate in atitudinea fata de societate si de oameni, fata de
pacienti si bolnavi, asistentul medical trebuie sa dea dovada de colegialitate, solidaritate, prietenie
si fidelitate in prietenie, combativitate, omenie, simtul dreptatii si al echitatii, obiectivitate, principialitate,
respectarea si pretuirea semenilor, exigenta fata de ei, increderea in oameni, optimism, altruism,
generozitate, blandete, bunatate, sinceritate, intelegere, corectitudine, buna cuviinta, conduita exemplara,
devotament, intelegere fata de bolnav.
Ca si trasaturi morale exprimate in atitudinea fata de munca: dragoste de munca, trebuinta de a muncii,
pasiunea in munca, disciplina in munca, responsabilitatea muncii, simtul datoriei, perseverenta,
constiinciozitatea, punctualitatea in munca, dragostea de profesie, mandria profesionala, sarguinta,
daruirea de sine, hotararea in actiuni, harnicia, pastrarea secretului profesional.
Ca si trasaturi morale exprimate in atitudinea fata de sine insusi: modestie, onestitate, consecventa,
autoexigenta, autocritica, dorinta de autodepasire, simtul demnitatii personale, stapanire de sine,
cumpatare, tinuta vestimentara demna.
Trebuie mentionate si trasaturile morale negative care trebuie evitate neaparat, si anume: tipul autoritar,
neincrezator, indiferent.

Omul isi insuseste normele, principiile morale in mod empiric sau stiintific. In ceea ce priveste etica
medicala, normele morale care privesc strict relatiile interumane, sunt norme dobandite chiar din frageda
copilarie, insa, in ceea ce priveste drepturile si obligatiile asistentului medical, aceste cunostinte se
dobandesc in urma unei pregatiri profesionale.
Drept urmare este importanta formarea deontologica a cadrelor medicale, de asemenea in activitatea
asistentului medical un rol primordial avand si formarea profesionala permanenta. Pentru determinarea
calitatii muncii cadrului medical se va efectua o evaluare in timp a activitatii acestuia, putandu-se vorbii si
de maiestria formarii profesionale ceea ce inseamna un nivel ridicat al practicarii profesiunii, insa aceasta
maiestrie se formeaza in timp si este rodul valorificarii experientei. Se pune accent pe responsabilitatea
morala profesionala stiut fiind faptul ca in activitatea medicala nu este admis sa existe greseli
profesionale, nu se poate vorbi de rebuturi sau pierderi materiale, obiectul muncii in acest caz fiind viata
omului. Trebuie analizate, astfel, si cauzele care genereaza greselile profesionale, acestea putand fi:
- incompetenta profesionala (nu e vorba de cea scriptica);
- plafonarea in ceea ce priveste refuzul formarii permanente fapt determinat de automultumire;

comoditatea, delasarea, in acest caz activitatea devenind una de rutina.

Se pune intrebarea "De ce se specifica faptul ca etica si deontologia profesiei medicale a anilor 2000 ar fi
deosebita de anii precedenti? "In acest caz nu vorbim neaparat de o diferentiere ci de faptul ca rolul
asistentului medical se schimba in timp adaugandu-se atributii noi la cele vechi, avand rol de asistent
social sau de fizioterapeut, raspunzand astfel nevoilor bolnavului. Astfel, asistenta medicala a fost
denumita "mama profesionala".
Ea este o "mama" ce actioneaza conform nevoilor copilului si trebuie adeseori sa indeplineasca sarcini
cat mai diverse. Virginia HENDERSON mentioneaza: "Rolul esential al asistentei medicale consta in a
ajuta persoana bolnava sau sanatoasa sa-si mentina sau recastige sanatatea (sau sa-l asiste in ultimele
sale clipe) prin indeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi indeplinit singur, daca ar fi avut vointa sau
cunostintele necesare. Asistenta medicala trebuie sa indeplineasca aceste functii astfel incat bolnavul sasi recastige independenta cat mai repede posibil".
Trebuie amintit faptul ca munca in echipa este cea mai eficienta, de aceea este de dorit ca relatiile
interpersonale in cadrul grupului de munca sa fie de prietenie, colegialitate, respect reciproc. De
asemenea, cunoasterea de sine, adica deprinderea de a se recunoaste si de a-si rezolva propriile sale
probleme de natura emotionala, cunoasterea propriilor calitati si defecte, poate influenta deprinderea de a
raspunde exigentelor profesiunii.
Astfel, cunoasterea de sine ajuta si la cunoasterea semenilor, intuindu-se cerintele, doleantele lor,
asistenta medicala raspunzand in mod eficient.
Chiar si Shakespeare aminteste la un moment dat, "Cunoaste-te pe tine insuti si ai sa-i cunosti pe altii".
De asemenea, pentru o buna colaborare cu bolnavul, asistenta trebuie sa cunoasca varsta acestuia,
starea emotionala, capacitatea intelectuala, fizica, socio-culturala, economica.
Pentru a se evita orice eveniment neplacut in activitatea medicala trebuie cunoscute si comportamentele
care constituie abateri de la normele eticii medicale, acestea fiind: razbunarea, jignirea, ironizarea,
rigiditatea, incorectitudinea, stirbirea prestigiului unor colegi, calomnierea unor colegi, sabotarea muncii
colegilor, invidia, subaprecierea, denaturarea performantelor, neincrederea in capacitatea colegilor,
dezinteresul pentru prestigiul propriu, al institutiei, incorectitudinea, pasivismul, minciuna, lipsa pasiunii de
munca, dezinteresul. Astfel, aceste abateri pot face incompatibila persoana cu munca sa.

In aceasta lucrare s-a conturat profilul moral al asistentului medical in ceea ce priveste relatia sa cu omul
bolnav, dar trebuie avut in vedere faptul ca, desi asistentul medical al anilor 2000 isi indreapta atentia in
mod special spre profilaxia imbolnavirilor, acest obiectiv nu modifica normele etice amintite mai sus, ele
trebuind sa fie respectate in continuare.

Etica reprezinta teoria sau studiul filozofic al moralei, calitate in care se ocupa de studiul principiilor,
normelor si valorilor morale, de studiul originii, dezvoltarii si justificarii continutului lor. Se mai numeste si
"filosofie morala", alcatuind impreuna filosofia politica, ceea ce se cheama "filosofie practica". Ea cauta
raspuns la intrebarea cum trebuie sa actioneze individul in raport cu sine insusi, cu semenii sai si cu
lumea din jur.
Numele disciplinei vine de la cuvantul grec "ethos" care inseamna "obicei", "caracter", "comportament".
Etica medicala se ocupa de normele morale si comportamentale ale celor ce ingrijesc si trateaza bolnavii.
Ea defineste obligatiile si sarcinile de serviciu, modul de conduita in raport cu bolnavul, responsabilitatea
fata de reusita actului medical, calitatile psiho-morale ale personalului medico-sanitar: cinstea,
solicitudinea, spiritul de daruire.
In primele decenii ale secolului XX, unul dintre cele mai elecvente documente de etica medicala este
"decalogul lui Masci", cu recomandari adresate personalului sanitar, referitoare la:

1. respectul absolut al bolnavului, indiferent de varsta,

2. necesitatea tratamentului pacientilor, indiferent de pozitia sociala,
3. respectul absolut pentru profesia medicala si pentru confrati,
4. respectarea riguroasa a regulii confidentialitatii,
5. acordarea suportului afectiv pentru pacient in fiecare faza a bolii,
6. interzicerea comentariilor asupra recomandarilor si prescriptiilor medicale,
7. tratarea pacientului cu dragoste si credinta,
8. sa nu consideri niciodata profesiunea ta o povara, o corvoada,
9. sa nu distrugi la nici un bolnav iluzia vindecarii, sa-i mentii treaza speranta, credionta,
10. obligatia morala a autoperfectionarii profesionale continue.
Cel care a utilizat pentru prima data termentul de "deontologie" a fost Jeremy Bentham (1748-1832), in
lucrarea sa "Deontology or science of morality" ("Deontologia sau stiinta moralei"), aparuta postum in
1834. Bentham opune adjectivul "deontology"- in sensul de ceea ce trebuie sa fie, ceea ce trebuie
respectat, celui de "ontology"- in acceptiunea de ceea ce exista, ceea ce este.

Termenul de "deontologie" provine din doi termeni grecesti: "deontos"- cea ce se cade, ceea ce este
necesar si "logos" - stiinta. El desemneaza, in sens larg, acele teorii etice care se ocupa de studiul
datoriei morale, al originii, al naturii si formelor acestora, in calitate de componenta a constiintei morale.
In sens restrans prin deontologie se intelege un ansamblu de norme (datorii, reguli) morale specifice unei
anumite profesiuni (medicina, drept, stiinta).
In domeniul medicinii, la locul de munca, asistenta medicala trebuie sa manifeste un respect deosebit fata
de persoana ingrijita. Ea isi va desfasura activitatea cu respect pentru demnitatea umana a pacientului si
pentru faptul ca pacientii sunt diferiti unii de altii. Ei vor fi tratati la fel, indiferent de statutul lor social sau
economic, indiferent de personalitate.
Atitudinea asiestentei fata de toti bolnavii trebuie sa fie egala si dreapta (obiectiva). Singura situatie care
nu starneste nemultumiri este atentia cu totul deosebita pentru bolnavii mai gravi.
Conduita personalului medico-sanitar fata de bolnav nu trebuie sa fie nici distanta, dar nici sa nu evoce
familiaritate, sa nu evidentieze nici duritate, dar nici slabiciune, sa fie binevoitoare, dar si autoritara, atunci
cand i se acorda pacientului ingrijiri, chiar daca acesta depaseste limita bunei cuviinte.
Comportamentul atent si afectuos apropie bolnavul, ii ridica tonusul psihic, increderea in sine, in actul
medical influentand pozitiv evolutia bolii. Un comportament rece si indiferent creaza antipatie si chiar
repulsie din partea bolanvului si orice solicitare sau sugestie adresate acestuia raman fara raspuns.
Asistenta medicala trebuie sa fie constienta ca nu lucreaza cu un material neinsufletit, ci cu o fiinta vie a
carei stari sufletesti se modifica de la un moment la altul, sub influenta suferintelor interne sau a agentilor
externi. Ea trebuie sa aiba in vedere faptul ca omul bolnav este mai sensibil decat omul sanatos, din
cauza rezonantei psihice la starea de inferioritate pe care o induce boala si ca, uneori, reactiile lui par a fi
paradoxale si chiar aberante. De aceea corectitudinea in aplicarea tratamentului, punctualitatea, ordinea,
cresc autoritatea profesionala.
Comunicarea cu bolnavul trebuie sa fie in concordanta cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de a
intelege si sa fie asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale.
Prin sinceritate dozata, dezvaluind bolnavului adevaruri limitate (optimiste), evitand vorbaria, dicutiile
contradictorii si adevarurile descurajante, dar ocolind in permanenta afirmatiile gratuite sau neadevarate,
se capata increderea bolnavului, iar actul psihoterapeutic ii va sugera acestuia speranta insanatosirii, va
antrena convingerea in fortele proprii.
In permanenta, in conduita profesionala, trebuie retinut faptul ca cel care apreciaza direct activitatea nu
este numai "seful" ci si bolnavul si ca judecatorul suprem al acestei nobile, dar foarte complexe profesiuni
ce se exercita adesea la granita dintre viata si moarte, unde greselile pot fi usor fatale, este propria
noastra constiinta.
Secretul profesional este si el o notiune de etica la locul de munca. Asistenta trebuie sa asigure dreptul
pacientului la confidentialitate prin mentinerea secreta a informatiilor de natura confidentiala.
O alta obligatie morala si deontologica a asistentei este sa eclipseze si chiar sa anihileze anumite
supozitii interpretative ale bolnavului legate de tratamentele anterioare, fara rezultat, mai ales atunci cand
el, cautand o culpa, acuza cadrele medico-sanitare care l-au tratat anterior.
Modificandu-i aceasta viziune prevenim discreditarea profesiei.

Pregatirea profesionala continua este o indatorire a asistentei medicale deoarece orice utilizare a unui
procedeu sau metoda noi, fara o pregatire sufucienta, poate agrava starea bolnavului. De la banala
injectie efectuata gresit si nu in locul de electie, injectarea unor solutii uleioase intravenos, injectii
paravenoase, supradozari neprescrise de medic, a netestarii sensibilitatii la unele substante, transfuzii
eronate, pana la aplicarea brutala a tratamentului, fara o pregatire prealabila in sensul relaxarii si
acceptarii lui de catre bolnav, sunt doar cateva dintre elementele negative ce pot sa apara in activitatea
asistentei medicale si care pot pune sub semnul intrebarii atat competenta ei profesionala, cat si profilul
ei moral.
Asistenta medicala trebuie sa-si asume responsabilitatea actiunilor si deciziilor pe care le ia. Ea mentine
un nivel ridicat de competenta ingrjirile si participa la toate activitatile care contribuie la imbogatirea
cunostiintelor sale in acest domeniu.
Asistenta trebuie sa faca eforturi constante pentru a stabili si mentine conditiile de lucru la un nivel ridicat
al activitatilor de ingrijiri medicale.
O grija deosebita a asistentei este aceea ca eventualele discordante in serviciu sa nu fie cunoscute de
bolnav si nici o eventuala situatie contradictorie in echipa de lucru sa nu se desfasoare in fata bolnavului
care neputand deslusi adevarul si-ar pierde increderea in cadrele sanitare respective.
Fata de colegele de serviciu, asistenta trebuie sa dea dovada de modestie, stima, respect, spirit de
intrajutorare si cooperare, actionand ferm impotriva oricaror manifestari de individualism, egoism, barfa,
invidie, neprinciapialitate, de natura sa vicieze climatul psiho-social si relatia bolnavului cu ambianta
spitaliceasca.
Sprijinul si siguranta in serviciu sunt date si de mentinerea unor relatii de respect reciproc cu medicul -in
echipa, prin respectarea cu prudenta si atentie a indicatiilor si prescriptiilor lui.
Asistenta medicala trebuie sa realizeze si educatia sanitara a bolnavului prin sfaturi practice privind
pastrarea sanatatii, a igienei individuale, continuarea tratamentului dupa iesirea din spital, prin furnizarea
unor notiuni sumare asupra bolii de care sufera, a cauzelor ei si a impiedicarii recidivei.
A fi asitenta medicala inseamna sa nu fii niciodata plictisita, sa fii deseori frustrata, sa fii inconjurata de
probleme, sa ai atat de multe de facut si atat de putin timp, sa porti o raspundere foarte mare si sa ai
putina autoritate, sa intrii in vietile oamenilor si sa marchezi o diferenta.
Unii te vor binecuvanta, altii te vor blestema!
Vei vedea oameni in starea lor cea mai proasta dar si in cea mai buna!
Nu vei inceta niciodata sa fii uluita de capacitatea de a iubi, a indura, si de curajul lor!
Vei vedea viata incepand si sfarsindu-se, vei experimenta trairi si esecuri devastatoare, vei plange
si vei rade mult, vei sti ce inseamna sa fii om si sa fii uman!

http://ro.scribd.com/doc/172483587/Portretul-Asistentului-Medical-Ideal