ETICA MEDICALĂ ȘI BIOETICA.

VALORILE MORALE ÎN
SĂNĂTATE

1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN MEDICINĂ

2. DE LA ETICA MEDICALĂ LA
BIOETICĂ

3. DREPTUL LA SĂNĂTATE ȘI DATORIA

DE A VINDECA
1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN
MEDICINĂ
Etica - „ştiința care se ocupă cu studiul
teoretic al valorilor și condiției umane din
perspectiva principiilor morale și cu
aplicarea lor în viața socială”
Însumează în mod dialectic,
determinist, cauzal şi mai ales acţional,
totalitatea normelor de conduită morală
adoptate de societate sau de o
colectivitate într-o anumită perioadă.
1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN
MEDICINĂ
Morala - reprezintă „un ansamblu de
norme de conviețuire, de comportare a
oamenilor unii față de alții, față de
colectivitate și a căror încălcare nu este
sancționată de lege ci de opinia publică”
Morala este o formă a conștiinței
sociale care reflectă și fixează idei,
concepții, convingeri, atitudini, decizii şi
acţiuni privind comportarea individului în
familie, la locul de muncă şi în societate.
1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN
MEDICINĂ
Etica medicală se constituie ca o
teorie a moralei medicale, ca o știință ce
studiază ansamblul de cerințe, deprinderi,
atitudini şi obiceiuri morale specifice
activității în sănătate şi care se manifestă
în mod obiectiv, concret, nemijlocit prin
fapte, respectiv prin modul de comportare
în cadrul profesiei medicale.
 1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN
MEDICINĂ
Etica medicală presupune înfruntarea
responsabilităților profesionale în situaţii
dificile sau incerte, găsirea unor soluții
optime când practica o impune, precum şi
totalitatea acțiunilor asociate acestora,
exercitate conjunct cu deplina respectare a
normelor morale.
Practica medicală este o artă bazată pe
știință, iar pentru a fi desăvârşită, arta şi
meșteșugul medicinii trebuie să izvorască din
dragoste pentru fiinţa umană.
1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN
MEDICINĂ
Etica şi morala prin întrepătrundere
devin componente reactive care duc la
înțelegerea dimensiunii suferinței umane.
Hippokrates face din aceasta corolarul
întregii profesiuni medicale, exprimând-o
sintetic astfel: „…cel care știe a se
dovedi omenos cu oamenii arată în ce
măsură iubește arta sa”.
 1. ETICĂ ȘI MORALITATE ÎN
MEDICINĂ
Actualmente, terapia rămâne în
integralitatea substanţei sale un act complex
de gândire, decizie şi acțiune unde contează
în egală măsură spiritul de analiză etică şi
capacitatea de pătrundere psihologică
asociată relaţiei moral-profesionale cu
bolnavul.
„…actul medical nu este altceva decât o
întâlnire dintre o încredere şi o conștiință…”.
dr. Gh. Scripcaru
2. DE LA ETICA MEDICALĂ LA
BIOETICĂ
Etica medicală privește aspectele
circumscrise sănătăţii, bioetica reprezintă
ansamblul acelorași reguli şi principii
aplicate tuturor domeniilor din științele vieții.
Bioetica a devenit o disciplină efectivă,
prezentă în câmpul eticii aplicate începând
cu deceniul şapte al secolului trecut când
procedurile terapeutice utilizate în sănătate
au început să fie evaluate multidimensional.
2. DE LA ETICA MEDICALĂ LA
BIOETICĂ
Configurarea teoretică şi sedimentarea
practică a eticii medicale în câmpul mai vast
al bioeticii pe baza normelor moderne
adoptate de țara noastră a dus la concluzia
că aceasta:
„…este un punct de întâlnire al
tuturor celor care urmăresc destinul
uman supus presiunilor științei” .
2. DE LA ETICA MEDICALĂ LA
BIOETICĂ
„…medicina are un nucleu mistic şi
mitic. Este o artă care se susţine pe trei
piloni: să ştii, să faci şi să fii, să
subiectivezi şi să integrezi semnalele
umaniste ale actului medical. Jurămintele
pe care le cunoaştem cu toţii nu fac decât
să structureze relaţia medic–pacient.
Jurământul se raportează la misticul
profesiei medicale”. - V. Astărăstoae
2. DE LA ETICA MEDICALĂ LA
BIOETICĂ
Numeroasele suspiciuni de natură morală
îşi clarifică răspunsul în referinţă la:
- „menirea şi statutul social al medicului”,
- „termenul şi termenii în care un pacient
poate să sesizeze o eroare comisă cu
intenţie sau din culpă de personalul medical”,
- „dacă pacientul a beneficiat sau nu de
cea mai bună îngrijire”,
- „societatea conștientizează un anumit
regres al bioeticii”.
 3. DREPTUL LA SĂNĂTATE
ŞI DATORIA DE A VINDECA

Actul terapeutic urmărește:

- promovarea sănătăţii,
- prevenirea îmbolnăvirilor,
- satisfacerea integrală a nevoilor
pacientului,
exercitate în scopul alinării suferințelor
şi al recăpătării independenţei fizice într-
un timp cât mai scurt posibil.
 3. DREPTUL LA SĂNĂTATE
ŞI DATORIA DE A VINDECA

Obiectivul principal al îngrijirilor medicale

îl constituie susţinerea pacientului ca entitate
biofiziologică şi nicidecum dezvoltarea ariei
cunoştinţelor medicale prin promovarea unor
tehnici care dăunează sau potenţial pot
agrava viaţa pacientului.
 3. DREPTUL LA SĂNĂTATE
ŞI DATORIA DE A VINDECA
Principiile fundamentale pe care
personalul medical şi le-a asumat ,rămân: -
- „devotamentul faţă de pacient” şi
-„secretul absolut al terapiei aplicate”.
Criteriile de practică se vor baza pe non-
vătămare, autonomie, beneficiu şi echitate
umană, exercitate ca punţi reale, vectori de
practică nemijlocită, cuvenită pacientului, în
permanență consonant datoriei specialistului
de a vindeca.
 3. DREPTUL LA SĂNĂTATE
ŞI DATORIA DE A VINDECA
• Disputele mai recente, generate de:
- „medicina bazată pe dovezi”,
- „accesul liber al pacientului la informare”,
- „ghidurile procedurale” şi „protocoalele”
adoptate în domeniul sănătăţii (UE, OMS).
Acestea nu vizează strict boala şi omul
bolnav ci doar menţinerea influențelor
specifice autorităţii politico-administrative prin
intermediul structurilor medicale.
•