Sunteți pe pagina 1din 106

CURS 1

ESTETICA ÎN MEDICINA DENTARĂ


Estetica apare ca ştiinţă în secolul al XVIII-lea.
Preocupările legate de aspectul estetic al dinţilor se cunosc încă din
antichitate.
Astăzi estetica dentară a luat o amploare fără precedent, dispunând de o
multitudine de materiale şi metode ce pot fi utilizate pentru modificarea şi
îmbunătăţirea aspectului fizionomic.
În terapia restauratoare, medicul trebuie să ţină cont de mai multe aspecte:
1. Aspectul facial
2. Aspectul dento-facial
3. Aspectul dinţilor
4. Aspectul parodonţiului marginal

1. ASPECTUL FACIAL
Se referă la aspectul feţei în ansamblul său.
Aspectul facial se examinează din faţă şi din profil, aspectul armonios rezultând
din dezvoltarea echilibrată a celor trei etaje ale feţei (55-65mm):
- Superior
- Mijlociu
- Inferior
Pentru examinarea aspectului facial medicul trebuie să ia în calcul unele
constante precum:
a. Linia de inserţie a părului
b. Linia intersprâncenoasă
c. Linia interpupilară
d. Linia interalară
e. Linia comisurala
Toate acestea ar trebui să fie paralele între ele şi perpendiculare pe linia mediană
a feţei pentru un aspect estetic ideal.
Un principiu-cheie al proporţiei faciale se bazează pe "proporţia de aur", un
concept care a fost mult timp recunoscut în arhitectură şi artă. Aceasta afirmă că o
faţă bine proporţionată va fi împărţită în treimi egale atunci când liniile orizontale sunt
trasate prin intermediul liniei părului, sprâncene, la baza nasului, şi marginea barbiei.
O faţă poate fi împărţită proporţional, vertical, în cincimi, fiecare de aproximativ
lăţimea unui ochi. Echilibrul estetic este considerat ideal în cazul în care
caracteristicile faciale se încadrează în aceşti parametri.
Deşi diferenţele mici contribuie la individualitate, o faţă atractivă prezintă un
grad ridicat de simetrie bilaterală, care este similitudinea între o parte a feţei şi
cealaltă.
În trecut se considera pe scară largă că standardele de frumuseţe sunt în
mare măsură culturale. Noi cercetări sugerează, totuşi, faptul că opiniile noastre în
ceea ce este atractiv sunt remarcabil de consistente, indiferent de rasă, naţionalitate,
sau vârstă.
Deşi preferinţa pentru elementele de individualitate poate varia între culturi,
proporţiile de atractivitatea faciale sunt, în general, aceleaşi pentru majoritatea
grupurilor etnice.
Conceptele estetice de frumuseţe cer anumite curbe, contururi, dimensiuni şi
raporturi care trebuie îndeplinite, în scopul de a crea armonie şi pentru a produce o
faţă atractivă.

Principiile estetice sunt utile, dar ele sunt doar linii directoare. Oamenii de
astăzi sunt apreciază unicitatea individului, si ei stiu ca adevarata frumusete incepe
din interior.
Proiecţia ideală a bărbiei aşa cum este descrisă de către Leonardo da Vinci.
Planul vertical facial ar trebui să intâlnească buza inferioara si barbia.
În ceea ce priveşte norma sagitală, dacă va fi trasată o linie imaginară prin
vârful nasului şi al bărbiei, buza superioară se va afla la 4mm în spatele acesteia, iar
buza inferioară la 2mm. Această linie imaginară poartă numele de planul E al lui
Rickett (Gnation-Pronasale).

La un pacient ideal din punct de vedere estetic, atât buzele superioară şi


inferioară ar trebui să fie uşor în spatele liniei E Ricketts, cu buza de jos mai aproape
Factorul determinant în poziţia buzelor îl reprezintă poziţia incisivilor, mai ales
a celor superiori.
Un alt element important de analizat din normă labială îl reprezintă unghiul nazo-
labial format din două drepte ce unesc baza aripilor nazale şi vârful buzei superioare
ca linii de referinţă. Acest unghi are valori de aproximativ:
- 90 - 95° la sexul masculin
- 100 – 105° la sexul feminin
2. ASPECTUL DENTO-FACIAL
ÎN POZIŢIE DE POSTURĂ :
Buzele sunt întredeschise sau într-un uşor contact, astfel încât dinţii nu sunt vizibili.În
acest stadiu există 4 factori care influenţează nivelul de expunere a dinţilor denumit
FACTORUL LARS:
I. Lungimea buzei superioare
II. Vârsta
III. Rasa
IV. Sexul
Lungimea buzei superioare variază între 10 - 36 mm, indivizii cu o buză
superioară lungă expun mai mult dinţii mandibulari decât pe cei maxilari.
Există o variaţie individuală considerabilă în expunerea dentiţiei la acelaşi individ.
De exemplu în timpul zâmbetului dinţii maxilari sunt mult mai vizibili, în timp ce în
momentul exprimării anumitor cuvinte din timpul unei conversaţii dinţii mandibulari
pot fi mult mai vizibili.

Înaintarea în vârstă produce modificări majore la nivelul tegumentelor feţei,


musculaturii mimicii a cărot tonicitate scade, oaselor feţei, articulaţiei temporo-
mandibulare, abraziunii muchiilor incizale astfel încât bătrânii vor expune mai mult
dinţii mandibulari.
Rasele neagră şi asiatică vor dezveli mai mult dinţii mandibulari. Rasa neagră îşi
expune mai puţin dinţii decât rasa albă.
Sexul feminin poate dezveli 3,40 mm din suprafaţa dentară, în timp ce bărbaţii
doar 1,91mm ( în poziţie de repaus). De asemenea tinerii îşi expun mai mult dinţii
decât adulţii (3,37 mm faţă de 1,26 mm).
ÎN DINAMICĂ:
Linia surâsului este primul pas în analiza expunerii dinţilor maxilari. Un
zâmbet plăcut poate fi definit drept acela care expune dinţii maxilari în întregime
împreună cu aproximativ 1mm din ţesutul gingival. O gingie vizibilă pe o porţiune de
2-3 mm nu este considerată nepăcută, în timp ce peste 3mm este considerată
neatractivă denumită: “gummy smile”.
a. Linia surâsului JOASĂ – motilitatea buzei superioare nu expune mai mult
de 75% din dinţii anteriori;.

b. Linia surâsului MEDIE – motilitatea buzei expune între 75-100% dinţii


anteriori precum şi papilele gingivale;

c. Linia surâsului ÎNALTĂ – dinţii anteriori sunt vizualizaţi în totalitate


împreună cu o bandeletă gingivală de diferite dimensiuni.
Lăţimea zâmbetului sau numărul de dinţi vizibili în timpul surâsului.
a. Vizibilitate medie – 6-8 dinţi (C - PM1)
b. Vizibilitate mare – 10 dinţi (PM2)
c. Vizibilitate totală – 12-14 dinţi (M1 – M2)
Coridorul bucal este reprezentat de spaţiul dintre feţele vestibulare ale
dinţilor maxilari şi comisura bucală în timpul surâsului. În cazul în care se
realizează o reabilitare protetică este necesar să se ţină cont de acest spaţiu,
în caz contrar aspectul va fi de “gură plină de dinţi”.

REGULĂ: Marginea incizală a grupului frontal superior trebuie să aibă o


formă uşor curbată şi să fie paralelă cu curbura buzei inferioare.
Relaţia dintre cele două curbe variază de la individ la individ:
a. Marginea incizală nu se află în contact cu marginea superioară a buzei
inferioare;
b. Marginea incizală atinge marginea superioară a buzei inferioare;

c. Marginea superioară a buzei inferioare acoperă marginea incizală.

Linia incizală ( planul incizal ca porţiune anterioară a planului de ocluzie)


trebuie să fie paralelă cu linia intercomisurală si perpendiculară pe mediana feţei
pentru a menţine armonia facială.
Linia interincizală trebuie să corespundă cu linia mediană a feţei. Linia
mediană a feţei corespunde centrului buzei superioare (mijlocul arcului lui Cupidon),
sau mijlocul filtrului nazal.linia interincizală reprezintă linia ce traversează cele două
feţe meziale ale incisivilor centrali superiori.
Analiza fonetică. Principalele sunete necesare unei analize fonetice sunt:
M (labio-labiale)
F şi V (labio-dentale)
S (linguo-dentale)
Sunetul M evaluează lungimea incizală şi dimensiunea verticală.
Din norma laterală dinţii trebuie să aibă angulaţie corectă, în timpul pronunţării
consoanelor F şi V marginile lor incizale trebuind să atingă partea mucozală a buzei
inferioare.
Sunetul S exprimă poziţia dinţilor şi dimensiunea verticală.

Exprimarea fonemei “m”

Exprimarea sunetelor “f” şi “v”


Pronunţarea sunetului “s”

3. ASPECTUL DINŢILOR
Analiza aspectului dinţilor se referă în special la dinţii frontali, dar nu îi exclude pe
cei laterali. Cei mai importanţi factori ai acestei analize sunt:
a. Forma şi conturul
b. Culoare, textura
c. Mărimea şi proporţionalitatea
d. Marginea incizală
e. Profilul incizal

Forma şi conturul. Din studiile realizate diferitele forme şi contururi dentare sunt
corelate invariabil cu sexul, vârsta, integritatea dintelui şi personalitatea pacientului.
Formele de bază sunt reprezentate de :
a. Dinţi ovoidali
b. Dinţi triunghiulari
c. Dinţi dreptunghiulari sau pătraţi
Din punct de vedere al conturului variabilitatea este foarte mare depinzând de
aceeaşi factori:
- Dinţii persoanelor tinere au marginile tăioase, neuzate, ferme, cu ambrazuri
adânci, şi mult smalţ;
- Persoanele de sex feminin au ambrazurile mai rotunde şi mai adânci, iar cele
de sex masculin au ambrazurile mai scurte şi mai înguste.
- Vârful caninului este mai ascuţit la bărbaţi decât la femei.
- Raporturile dinte dimensiunile şi forma feţei sunt importante: persoanele mai
scunde şi mai ponderale au dinţii mai scurţi şi de formă pătrată sau
triunghiulară, în timp ce persoanele înalte şi normoponderale au dinţii mai
lungi şi mai înguşti formele predominante sunt de dreptunghi sau cele oval.

Culoarea şi textura
Privind dentiţia naturală, poate fi observată o diferenţă semnificativă între dinti şi
arcade în ceea ce priveşte culoarea.
- Incisivii centrali superiori sunt cei mai deschişi dinţi
- Incisivii laterali superiori par a fi la fel de deschişi, de multe ori intensitatea
culorii este mai redusă datorită translucidităţii
- Caninii, atât la maxilar cât şi la mandibulă, au cromatica cea mai intensă,
aspectul lor fiind mult mai închis;
- Premolarii au in general culoarea incisivilor laterali, mai ales PM1

Culoarea pe care ochiul o percepe este rezultatul reflexiei luminii pe suprafeţele


dentare, ea depinzând defapt de grosimea stratului de smalţ şi de nivelul de saturaţie
al dentinei. De exemplu: grosimea smalţului la nivelul incisivilor centrali superiori
variază de la 0,3mm la nivel cervical până la 1mm în zona incizală.
În zona cervicală, grosimea redusă a smalţului oferă percepţia unei culori mai
închise, datorită saturaţiei cromatice crescute. Pe de altă parte grosimea mare a
smalţului oferă o transluciditate crescută în treimea incizală, acolo unde fenomenele
de fluorescenţă şi opalescenţă se combină cu cele de reflexie totală datorită
inclinaţiei muchiei incizale.
La dinţii naturali există caracteristici morfologice ale suprafeţelor cunoscute sub
numele de textură:
- Microtextură
- Macrotextură
Microtextura se referă la şanţurile foarte fine, predominant orizontale, care se
găsesc în mod obişnuit la dinţii tinerilor. Acestea scad ca număr sau dispar la
pacienţii peste 40 ani.
Macrotextura se referă la lobii longitudinali care divid faţa vestibulară a dinţilor
într-un număr de convexităţi şi concavităţi distincte. Macrotextura este bine
evidenţiată la persoanele tinere, ea putând dispea sau se poate reduce considerabil
cu vârsta ca rezultat al acţiunii muşchilor periorali, care produc o eroziune superficilă
cu o inevitabilă pierdere a volumului dentar.

Mărimea şi proporţionalitatea
În numeroasele studii realizate pe dinţi extraşi, autorii au măsurat cu
preponderenţă mărimea incisivilor centrali superiori, găsind o medie a grosimii
cuprinsă între 8.3 şi 9.3 mm şi a lungimii cuprinsă între 10.4-11.2 mm. În timp ce
grosimea rămâne constantă, lungimea se modifică considerabil cu vârsta.
Din punct de vedere al proporţiei, raportul lăţime/lungime trebuie să varieze între
75-80% pentru un aspect estetic ideal.
Marginea incizală
La adolescenţi, muchia incizală văzută din normă frontală, este zimţată şi mai
apoi dispare la persoanele tinere. Refacerile coronare trebuie să ţină seama de
aceste aspecte.
Înclinarea muchiei incizale a incisivului central superior în direcţie bucolinguală
permite formarea unei benzi caracteristice opalescente care îi deosebeşte de cei la
care s-a instalat abraziunea.
Profilul incizal
Faţa vestibulară a incisivului central superior poate fi împărţită în trei segmente:
treimea cervicală, treimea medie şi treimea incizală care determină convexitatea
acestei suprafeţe văzută din normă laterală.
Grosimea incisivului central la nivelul joncţiunii dintre treimea mijlocie şi treimea
incizală variază la dentiţia natural de la 2.5 mm (dinte îngust) la 3.3 mm (dinte lat).
Cele mai frecvente erori de restaurare a zonei frontale sunt de supraconturare a
profilului incizal datorită unei slefuiri incomplete a feţei palatinale a dintelui şi care de
cele mai multe ori duc la problem fonatorii sau de acomodare cu noua situaţie
protetică.

4. ASPECTUL PARODONŢIULUI MARGINAL


Aspectul parodonţiului marginal joacă un rol important în estetică, mai ales la
pacienţii cu o linie a surâsului înaltă.
O caracteristică a esteticii gingivale este dată de conturul gingival (gingival
margin outline). Ideal, conturul gingival dat de nivelul cervical al caninilor şi centralilor
superiori, trebuie să fie paralel atât cu muchia incizală cât şi cu curbura buzei
inferioare.
Conturul gingival se materializează prin linia gingivală estetică (gingival
esthetic line) care este tangent la coletul caninului şi al incisivului central. Unghiul
GAL este format de intersecţia acestei linii cu mediana maxilarului.
CLASIFICAREA GAL

UNGHIUL GAL

CLASA I GAL
Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se la acelaşi nivel sau cu 1-
2mm sub linia GAL.

CLASA II GAL
Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se peste linie cu 1-2mm, iar
unghiul mezial acoperă parte din suprafaţa IC.
CLASA III GAL
Unghiul GAL are 90°, linia fiind tangentă la IC,IL, C, sau coletele se găsesc sub
linie.

CLASA IV GAL
Unghiul GAL poate fi ascuţit sau obtuz neputând fi asimilat niciuneia dintre
celelalte clase.
Variaţii ale aceleiaşi clase pot fi întâlnite la acelaşi pacient.
CURS 5

LEZIUNILE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FĂRĂ


INTERESAREA CAMEREI PULPARE

DEFINIŢIE:

Leziunile traumatice ale dinţilor reprezintă una din cauzele care


produc modificări ale morfologiei coronare prin pierderea de substanţă dură
dentară.

ETIOLOGIE:

 Traumatică (accidente de muncă, accidente de joacă, interpunerea


unor obiecte dure între dinţi antagonişti, bruxismul, stress, accidente
casnice, agresiuni, iatrogenie prin alunecarea instrumentelor în timpul
tratamentelor)
 Necarioasă

CLASIFICARE GENERALĂ: după mai mulţi factori:

 Etiologic
 Clinic
 Morfologic
 Posibilităţi terapeutice

CLASIFICAREA LEZIUNILOR TRAUMATICE CORONARE:

CLASA I ELLIS: fractura de smalţ

CLASA II ELLIS: fractura ce interesează smalţul şi dentina

CLASA III ELLIS: fractura ce interesează smalţul, dentina şi camera


pulpară( fractura penetrantă)
CASA I ELLIS – fractura în smalţ

CLASA II ELLIS – fractura în smalţ şi dentină

2
CLASA III ELLIS – fractura penetrantă

FRACTURI PENETRANTE ŞI LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI

FISURA CORONARĂ

Este o leziune caracterizată prin întreruperea continuităţii smalţului,


dar fără pierdere de substanţă amelară. Se întâlneşte frecvent, este greu
de diagnosticat şi tratat.

ASPECT CLINIC:

Se prezintă sub forma unor linii în smalţ, care pot ajunge la


joncţiunea amelo-dentinară, sau se pot extinde spre pulpa dentară.

3
SIMPTOMATOLOGIE:

- Uşoară sensibilitate la rece sau dulce, uneori durere la masticaţie şi


presiune
- Sensibilitate accentuată dacă fisura este profundă, în timp, poate fi
ireversibilă, alteori durerile dispar şi pot apărea mortificări pulpare.

DIAGNOSTIC: Chiar unui examen clinic minuţios poate să-i scape o


leziune fisurală a smalţului

 Transiluminarea cu fibre optice


 Substanţe colorante (albastru de metilen)

DIAGNOSTIC DE CERTITUDINE:

 Pacientul este pus să muşte cu dintele suspectat pe un disc de


cauciuc, băţ de lemn sau rulou de bumbac foarte dens; dacă apare o
durere acută după îndepărtarea obiectului interpus, dintele afectat
este identificat cu certitudine

4
TRATAMENTUL FISURILOR:

Tratamentul fisurilor de smalţ lipsite de complicaţii constă în:

 Expectativă
 Monitorizare clinic şi radiologică
 Aplicaţii topice de preparate fluorurate
 Utilizarea pastelor de dinţi desensibilizante

Tratamentul trebuie să împiedice acţiunea factorilor externi (fizici, chimici şi


biologici). Din aceste considerente putem recurge la:

 Glass-ionomeri sau compomeri


 Faţetări directe sau indirect
 Tratament endodontic dacă apar complicaţii pulpare

FRACTURA SIMPLĂ DE SMALŢ

DEFINIŢIE:

Reprezintă acea leziune traumatică în care pierderea de substanţă


dură este limitată numai în smalţ, până la joncţiunea smalţ-dentină.

5
ASPECT CLINIC:

 Afectarea unghiului/unghiurilor incizale(mezial, distal)


 Afectarea muchiei incizale
 Mai rar treimea mijlocie
 Frecvent sunt afectaţi frontalii maxilari, mai rar cei mandibulari şi
foarte rar lateralii

6
TRATAMENT:

Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor


dentare, dar şi de direcţia liniei de fractură. Se pot obţine rezultate foarte
bune în felul următor:

1. Netezirea marginilor de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau


discuri abrasive până la obţinerea unui contur neted şi uniform
2. Se continuă finisarea marginii incizale cu gume de lustruit rotative,
până când suprafaţa smalţului devine lucioasă.

Dacă fractura în smalţ afectează o cantitate mai mare de ţesut


dentar,unghiul incizal, integritatea dintelui se poate reface folosind
sistemele adezive:

PROTOCOL OPERATOR:

1. Verificarea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor inflamatorii


2. Realizarea izolării câmpului operator, de preferat cu digă
3. Alegerea nuanţei de compozit potrivită
4. Teşirea marginilor de smalţ pe o distanţă de aproximativ 2mm şi o
adâncime de 0.3mm atât pe faţa vestibulară cât şi pe cea palatinală,
fără a se ajunge la stopurile ocluzale palatinale;
5. Marginea gingivală a fracturii va fi preparată pe o adâncime de
0,5mm, pentru a îmbunătăţii retenţia;
6. Finisarea cavităţii şi a marginilor teşite cu discuri abrasive şi lustruirea
cu pastă pentru microabraziune( pastă de piatră ponce şi clorhexidină
2%);
7. Gravarea acidă a marginilor de smalţ cu acid fosforic 37% timp de 15
secunde, spălare 15 secunde, uscare 5 secunde, fără deshidratarea
suprafeţei de smalţ;
8. Aplicarea adezivului timp de 10 secunde prin mişcări continue,
uscarea 10 secunde şi polimerizarea 20 secunde;
9. Aplicarea straturilor de compozit şi fotopolimerizarea lor timp de 40
secunde;

7
10. Finisarea este foarte importantă, realizându-se cu freze
speciale diamantate şi extradure, cu discuri de finisare, benzi
abrasive, gume de lustruit, perii, cupe şi pastă de lustruit.

8
FRACTURA CORONARĂ NEPENETRANTĂ

DEFINIŢIE: fractura smalţului şi a dentinei fără interesarea camerei pulpare

ASPECTUL CLINIC: variază în funcţie de :

 traseul liniei de fractură,


 gradul de pierdere al substanţei dentare
 asocierea părţilor moi din vecinătate

SIMPTOMATOLOGIE:

În funcţie de gradul de expunere al dentine această fractură prezintă


diferite grade de intensitate ale simptomatologiei subiective, mai ales la
stimuli:

 Chimici
 Termici
 Presiune

În acelaşi timp pacientul prezintă disfuncţie fizionomică şi uneori fonetică

CLASIFICARE:

După direcţie:

 Orizontale
 Verticale
 Oblice
 Cu direcţii multiple
9
După localizare:

 Pe dinţii anteriori
 Pe dinţii posteriori

După gradul de interesare:

 Complete
 Incomplete

După profunzime:

 Mezio-distale
 Vestibulo-orale

10
TRATAMENTUL FRACTURILOR NEPENETRANTE

În cazul acestor fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte:

 Dentina expusă în cavitatea orală care necesită protecţie specială;


 Imposibilitatea realizării unei cavităţi retentive, ceea ce presupune
utilizarea, uneori pe lângă tehnica adezivă, a unor metode speciale
de retenţionare a compozitului: aplicarea de ştifturi parapulpare sau
crearea unor şanţuri de retenţie paralele cu suprafaţa de secţiune.

Alegerea unuia dintre aceste sisteme se face ţinând cont de:

 Tipul de ocluzie, solicitarea restaurărilor fiind mult mai mare în cazul


ocluziei “cap la cap”, de aceea în cazul acestui tip de ocluzie vom
folosi ştifturile parapulpare pentru o retenţie şi o rezistenţă optimă.
 Gradul de distrucţie coronară: când acesta depăşeşte 1/3 din volumul
coroanei este indicată combinarea sistemului adeziv cu ştifturile
parapulpare.
 Volumul şi dimensiunile camerei pulpare: la tineri, în special la copii,
unde dimensiunile camerei pulpare sunt foarte mari, iar volumul
dentinar este redus, vom prefera sistemul cu agenţi demineralizanţi,
pentru a evita deschiderea acccidentală a camerei pulpare.

11
TEHNICA ADEZIVĂ 1

12
13
14
TEHNICĂ ADEZIVĂ DE REFACERE 2

15
16
17
18
19
20
21
22
23
CURS 6

RESTAURARI ALE DINTILOR CU LEZIUNI CARIOASE PRIN


INCRUSTATII DE COMPOZIT

Pentru reconstructia leziunilor coronare din zona laterala, INLAY-urile din


materiale compozite reprezinta o alternativa frecvent utilizata.

Avantaje:

1.reduc mult contractia de polimerizare a compozitului

2.sunt mai rezistente la abraziune, urmarindu-se mentinerea stopurilor ocluzale in


zonele laterale

3.polimerizarea se face inainte de inserarea compozitului in cavitate

4.un strat fin de rasina de cimentare va fi supus polimerizarii in timpul procesului


de cimentare a incrustatiei in interiorul preparatiei

Avantajele incrustatiilor estetice din compozit sunt:

-necesita o preparative minimala

-permit o adaptare buna a restauratiei la marginile preparatiei,in special la nivelul


pragului gingival

-permit reducerea contractiei de priza a materialului compozit prin polimerizarea


piesei in afara cavitatii bucale

-efectul estetic si comportamentul in timp sunt bune

-materialul compozit este usor de manipulat

-permit ajustari ulterioare ale suprafetelor ocluzale, fiind usor de adaptat si reparat

-sunt radioopace

-pret de cost accesibil

-tehnologia de laborator a acestor piese e mai simpla decat a celor din portelan sau
metal
Atunci cand ne decidem sa alegem ca metoda de restaurare estetica un inlay din
rasina compozita este necesara o evaluare corecta a urmatoarelor elemente:

 Status dentar, estimarea imaginilor radiologice


 Efectuarea unei fotografii ca document a situatiei clinice initiale
 Starea dintelui ce va fi restaurant si tipul de preparatie ce va primi inlay-ul
 Localizarea dintelui pe arcada, pentru a aprecia efortul mecanic pe care
restauratia il va sustine
 Marimea si numarul restauratiilor:
-tehnici semidirecte-in care se va restaura un numar limitat de2-3 dinti
localizati pe hemiarcade diferite
-tehnici directe –cand trebuie tratati mai multi dinti, simultan, pe
aceiasi hemiarcada
 Aprecierea riscului de carie
 Calitatea igienei orale
 Estimarea culorii
 Realizarea unor modele de studiu
 Timpul avut la dispozitie si rabdarea pacientului
 Posibilitati financiare ale pacientului

Indicatiile incrustatiilor de compozit:


-restaurarea molarilor si premolarilor ambelor arcade dentare
-dinti care prezinta margini de smalt necesare sigilarii cu o grosime de cel
putin 0,5mm
-restaurari conservative ale dintilor care au un istm vestibulo- oral de cel
putin 1/3 din distanta intercuspidiana
-restaurari protetice la pacienti cu bruxism, pentru a modela abraziunea
dintilor antagonisti
-inlocuirea unor restaurari de amalgam din motive estetice sau datorita unor
defecte de inchidere marginala ale acestora, fracturi ale restauratiei sau ale
peretilor dentari
-inlocuirea restauratiilor din material composite compromise din punct de
vedere al integritatii lor sau a aspectului coloristic

2
Prepararea dintelui:
Conceptul restaurarilor estetice adezive a schimbat principiile clasice,
stabilite de Black in preparatia cavitatilor pentru incrustatii:
-----reducerea de tesuturi dure dentare devine mult mai conservatoare
intrucat tehnica de colare asigura sigilarea corecta a interfetei preparatie
/restauratie fara a mai fi necesara o extensie preventiva si retentive
suplimentara

Principii in prepararea dintelui:


 Se vor elimina tesuturile dure dentare afectate de procesul carios
 Se va realiza o cavitate care sa permita o grosime a materialului
restaurator care sa reziste la presiunile masticatorii(cel putin 1mm in
zonele nesupuse fortelor ocluzale si de minim 1,5mm in zonele
expuse acestor forte)
 Intalnirea dintre peretii preparatiei trebuie sa se realizeze prin linii si
unghiuri rotunjite pentru a facilita realizarea piesei si a reduce riscul
de propagare a fracturilor
 Peretii vestibulari si orali ai cavitatii verticale( clasa a II-a)trebuie sa
fie usor divergenti spre ocluzal si spre dintele vecin, iar unghiurile de
intalnire dintre peretele gingival si cel axial sa fie bine exprimate
 Plasarea marginilor cavitatii sa fie in afara zonelor centrale ocluzale
unde exista pericolul de fractura al marginilor restauratiei, e de
preferat ca toate marginile cavitatii sa se termine in smalt, dar este
posibila si situatia in care marginea cervicala a unei preparatii sa fie in
cement
 Peretii preparatiei sa fie netezi, fara anfractuozitati
 Peretale pulpar trebuie plasat la cel putin 1,5-2mm adancime si la cel
putin 0,5mm in dentina
 Plasarea peretelui axial se va face in raport cu extinderea procesului
carios
 Forma peretelui pulpar nu trebuie neaparat sa fie plana,ea va depinde
de extinderea procesului carios si de necesitatea de insertie si
dezinsertie a piesei in cavitate
 Daca peretele pulpar este mai putin de 0,5mm de tesutul pulpar, se va
aplica un strat de protectie pulpara. Se va recurge la o reconstructie a
3
peretelui pulpar cu cimenturi ionomer de sticla care ofera si o posibila
protectie la carie prin eliberarea de fluor. Aceasta protectie prin
reconstructie cu ionomeri de sticla este aplicabila si acolo unde
marginea cervicala se termina in cement.

Metode de realizare a inlay-urilor:


Realizarea unei incrustatii din material compozit se poate face prin
doua metode:
A-metoda semidirecta ( direct-indirecta)
B-metoda indirectă

A-Metoda semidirecta (directa-indirecta)


Presupune realizarea incrustatiei direct in gura pacientului dar care se
va termina in afara ei.Se va proceda in felul urmator: dupa realizarea
preparatiei dintelui, cavitatea va fi spalata, uscata, bine izolata (diga);
dintele si cavitatea astfel preparate vor fi lubrefiate prin pensulare cu
un lubrefiant (compatibil cu materialul compozit) care va fi intins cu
un jet de aer- scop-sa permita ca inlay-ul, dupa realizarea sa, sa poata
fi indepartat cu usurinta din cavitate .
 Pentru cavitatile ocluzo-proximale se va aplica o matrice
transparenta si o pana reflectorizanta
 Rasina compozita aleasa va fi plasata in preparatie dupa
tehnica indicata tipului de material compozit si dupa tipul de
cavitate
 Se polimerizeaza
 Dupa polimerizare, piesa va fi scoasa din cavitate.

Pentru inlay-ul proximo-ocluzal se va folosi in acest scop:

- O sonda dentara cu care se exercita presiuni dinspre zona interproximala


spre ocluzal, cu atentie sa nu se fractureze marginile sale
- - un fir de ata plasat interdentar si fixat intr-o excrescenta a materialului
compozit, de regula la nivel central, in zona fosei, ea jucand rol de maner.
 Dupa indepartarea sa, piesa va fi supusa unei noi polimerizari,
in afara cavitatii bucale, timp de 60 secunde, dupa care va fi

4
supusa unui process termic sau fototermic (post-polimerizare)
intr-un cuptor la 110oC timp de 7 minute.
Combinatia dintre caldura si lumina asigura o polimerizare complete a
materialului.Aceasta tehnica inbunatateste astfel proprietatile fizico-chimice
ale materialului, rezistenta sa la abraziune,stabilitatea dimensional si permite
o mai buna adaptare si sigilare.
Piesa astfel obtinuta va fi probate in gura, urmarindu-se :
 Integritatea marginala a piesei
 Interrelatiile de contact proximal cu dintii vecini
 Relatiile de ocluzie cu arcada dentara antagonista
 Culoarea inlay-ului.

Dupa efectuarea eventualelor retusuri piesa va fi cimentata in cavitate. Inainte de


cimentare :

-curatarea atenta a inlay-ului si a suprafetei dentare inaintea gravarii sale acide

-se realizeaza gravarea acida, apoi se spala si se usuca

-se va alege sistemul adeziv astfel :

Pentru un inlay foarte transparent se va utiliza un sistem de


colaj complet fotopolimerizabil
Pentru un inlay mai putin transparent si o restauratie mai mare
se va alege un sistem <dual>
 Se va indeparta excesul ocluzal si proximal, se polimerizeaza rapid si s
curt inlay-ul, dupa care se va verifica daca in zona proximala nu exista
exces. Rasina in aceasta faza nu este inca total polimerizata, ceea ce
permite indepartarea resturilor existente cu destula usurinta, cu atat mai
mult cu cat inlay-ul este sufficient fixat pentru a nu putea fi dizlocat.
 Dupa indepartarea excesului de material existent se va face
polimerizarea complete a inlay-ului prin fotopolimerizarea acestuia
timp de 3 minute (1 minut ocluzal sic ate 1minut vestibular si oral)
dupa care se verifica suprafata sa si se vor indeparta eventualele resturi
ramase neobservate in faza anterioara.

5
 Se scoate diga si se trece la finisarea preparatiei. Pacientul va fi instruit
asupra igienei orale cotidiene, va fi chemat la control la 2 saptamani
pentru a indeparta siu ultimile resturi de ciment ce mai pot exista.

B-Metoda indirecta

Dispune de 2 variante de lucru:

 O metoda indirect imediata, care presupune realizarea piesei in


aproximativ 20-30 minute in laborator
 O metoda indirectă realizata in laborator in doua sedinte de
tratament

1. Metoda indirect imediata

-amprenta in alginate

-model din silicon cu vascozitate scazuta si prize rapida

-modelul se plaseaza pe un soclu din silicon dur

-modelul va fi taiat cu o lama de ras-fiecare dinte in parte-pastrand contactul la


nivel gingival (bont mobil)

-pe model tehnicianul va realize inlay-ul dupa tehnica descrisa la metoda


semidirecta

-polimerizarea se va face complet cate 40 secunde / fiecare fata

-dupa polimerizare inlay-ul se scoate de pe model prin usoara presiune dinspre


proximal spre ocluzal

-se polimerizeaza prin caldura 1000Ctimp de 15 minute in cuptorul CRC 100


Curing Oven (Kuraray) sau 7 minute la 1100C in coptorul de fotopolimerizare DI
500 (Coltene) sausistemul Ivomat depolimerizare la caldura/presiune (Ivoclar
Vivadent)

-proba in cabinet si cimentarea

6
2.Metoda indirecta in doua sedinte de tratament

 Se ia o amprenta prin care se obtine amprentarea intr-un timp atat a


dintilor de restaurant cat si a antagonistilor, cu un material care sa
ramana stabil pentru a putea fi trimis in laborator
 Tehnicianul realizeaza modelul cu preparatia pentru inlay pe un bont
mobil- pe care marcheaza, cu un creion rosu, marginile preparatiei, iar
pe suprafata preparatiei va plasa un mediu de separarie prin pensulare
si uscare cu un jet fin de aer care sa permita acoperirea fiecarei zone a
preparatiei.
 Preparatia de la nivelul dintelui, va fi protejata cu o rasina acrilica
autopolimerizabila, fara a se realiza izolarea-un strat fin de saliva sa
umecteze preparatia, avand astfel, rol de lubrefiant necesar
indepartarii
 Dupa ajustarea restauratiei provizorii in ocluzie prin miscari de
inchidere si deschidere a gurii si miscari de lateralitate, dupa
polimerizarea initiala pana la cea finala, restauratia va fi miscata sus-
jos pentru a nu se lipi.
 Dupa terminarea polimerizarii piesa este scoasa din gura, se
indeparteaza excesul, se finiseaza, se fixeaza in gura, unde,cu ajutorul
hartiei de articulatie va fi controlata ocluzia si facute ultimile retusuri.
 Piesa, astfel pregatita va fi cimentata temporar cu un ciment non-
eugenol
 In laborator tehnicianul va realiza inlay-ul dupa aceiasi tehnica a
metodei indirect imediate dupa care, in sedinta urmatoare, piesa e
trimisa in cabinet
 Medicul va indeparta restauratia provizorie evitand deteriorarea
preparatiei si va realize o curatire a acesteia de urmele de ciment
 Urmeaza o spalare, uscare si izolare a dintelui, precum si curatirea
inlay-ului care va fi asezat cu blandete in cavitate unde va fi evaluat
dupa aceleasi criterii ca la metoda semidirecta, retusat, individualizat,
finisat si lustruit, dupa care va fi cimentat in preparatie dupa tehnica
descrisa anterior.

7
CURS 7

MODIFICARI DE CULOARE ALE DINTILOR

Modificarile de culoare ale dintilor se mai numesc si discromii dentare si reprezint una
dintre cele mai frecvente cauze pentru care pacientii apeleaza la un tratament estetic.

Clasificare:
▪ Dupa momentul instalarii discromiei:
▪ discromii primare, prezente in momentul aparitiei dintelui pe arcada
▪ discromii secundare, aparute dupa eruptia dintelui pe arcada.

Dupa mecanismul etiopatogenic, intalnim:


1. Discromii intriseci (endogene), cauzate de:
▪ schimbari de structura sau grosime ale tesuturilor dure dentare ( zone de hipoplazie a smaltului
sau zone hipomineralizate)
▪ incorporarea de pigmenti in timpul formarii dintilor ( impregnarile tetraciclinice,fluoroza,
porfiria)
▪ difuzia de pigmenti in resturile dure dentare, dupa formarea dintelui ( produsii de necroza din
pulpa dentara, substante medicamentoase utilizate in endodontie)
▪ cauze necunoscute
▪ senescenta
▪ hemoragice
2. Discromiile exogene(extrinseci):
▪ pigmentatiile alimentare (clorhexidina utilizaa in apele de gura in combinatie cu taninul din
alimentatie da nastere unei coloratii cu tenta maron)
▪ bacteriile cromogene salivare care pot duce la aparitia unei coloratii verzui la coletul dintilor sau
o coloratie brun neagra, paralela cu linia coletului, foarte rezistenta la agenti chimici.
Impregnarile nicotinice, de culoare brun-neagra de pe fata linguala a dintilor.
▪ depozitele de tartru ce dau culorile brune la coletul dentar.
▪ depozitele alb-galbui de la coletul dintilor datorate igienii orale defectuoase.
▪ modificarile de culoare ale dintilor cu leziuni carioase simple si complicate.
▪ modificarile de culoare determinate de materialele de obturatie coronara (amagamul de argint),
sau materiale de obturatie radiculara(iodoformul,argintul).
Dupa vitalitatea dentara, intalnim discromii la:
▪ dinti vitali
▪ dinti devitali
Modificarile de culoare determinate de tetraciclina
Modificarile de culoare apar la nivelul incisivilor si caninilor superior si inferiori, dupa
administrarea de tetraciclina, incepand din luna a treia de viata intrauterina pina la varsta de 7 ani.
Tetraciclina este acumulata mai putin in smalt, cea mai mare parte fiind acumulata in dentina.
Coloratia dintilor si profunzimea ei este cu atat mai intense cu cat doza de tetraciclina administrate
a fost mai mare.
Azi se accepta existenta a trei norme de discromii tetraciclinice:

▪ Forma usoara, cu o culoare galben deschis sau mai rar gri deschis, in treimea incizala a dintilor,
care raspunde usor la trei – patru sedinte de albire in cabinet cu o cura de albire la domiciliu de
patru saptamani.

▪ Formula moderata, care are nuante mai pronuntate de galben inchis pana la brun si cenusiu, fara
localizare si limite precise, care dispare in mod normal in cinci – sase sedinte de albire in cabinet
sau cinci – sase saptamani de albire la domiciliu.

▪ Forma severa, la care coloratia este intensa, gri deschis spre albastru sau cafeniu purpuriu,
extinsa sub forma de benzi transversale, mai ales cervical, albirea avand efect pana la un punct,
tratamentul fiind cel de fatetare directa sau indirecta cu compozit sau portelan.

Modificarile de culoare determinate de fluoroza


Modificarile de culoare determinate de fluoroza apar daca, in primii sapte ani de viata, copilul
ingera o cantitate de fluor de peste 1 mg/litru de apa.
Coloratia se limiteaza la smalt, este bimaxilara si bilaterala, si dupa gravitate se clasifica in trei
forme:
▪ Forma minora, in care smaltul apare patat cu zone albicioase, cretoase.
▪ Forma medie, in care apar pete cafeniu galbui.
▪ Forma severa, cu aparitia unor modificari in textura smaltului care apare opac, cafeniu, friabil si
se desprinde parcelar de pe dentina subiacenta.
In primele doua forme tratamentul este de decolorare, iar in forma severa se face fatetare.

Modificarile de culoare de cauze necunoscute

Sunt discromii dentare rare, care apar fara cauze aparente si care pot insoti unele boli cum ar fi:
▪ osteogeneza imperfetca, insotite de aparitia pe dinte a unor pete portocalii, de intindere variabila,
care cedeaza la trei – patru sedinte de albire.
▪ icterul hemolitic
▪ avitaminoze (B,C,PP) cu coloratii dentare datorate tulburarilor vasculare consecutive.
▪ talasemia si eritroblastoza fetala.
▪ anemia hemolitica
▪ incopatibilitatea de Rh dintre mama si fat.

2
Modificare de culoare de natura hemoragica

Apar in urma unui episod traumatic, urmat de ruperea vaselor de singe si extravazarea sangelui in
canaliculele dentinare.
Aceste afecteaza unul sau mai multi dinti frontali, vitali, care au o culoare roz si nu beneficiaza de
metode de albire.
O alta afectiune care duce la culoarea rosie a dintilor este porfiria eritropoetica congenitala.
Dintii nu sunt intotdeuna colorati, dar au o fluorescenta rosie in lumina ultravioleta si pot prezenta
hipoplazii.
Coloratiile la persoanele in varsta

Acest fenomen se datoreaza depozitelor de dentina secundara sau tertiara care oblitereaza camera
pulpara si este accentuat de consumarea unor condimente picante, alcool, tutun, cafea.Aceste
modificari sunt ideale pentru tratamentul de albire.

Pata alba ( white spot )


Pata alba poate fi congenitala, ea mai poate aparea prin combinarea mai multor factori ce
actioneaza in perioada de dezvoltare a dintilor permanenti, poate sa fie urmarea unor mineralizari
datorate combinarii unor factori traumatici cu fluoroza, urmarea unor febre eruptive sau a altor
boli generale.

Petele albe pot fi acute, aparute ca urmare a unor procese carioase, a purtarii unor aparate
ortodontice sau a unei igiene incorecte.

Discromiile dentare datorate mineralizarii secundare


Apar ca urmare a unor contuzii sau subluxatii dentare urmate de obliterarea camerei pulpare si ale
canaliculelor dentinare, ducand la reducerea transluciditatii dintelui, dandu-i o culoare galben –
bruna.

Defectele de smalt
La dintii cu hipoplazie, smaltul apare neregulat si uneori poros.
Zone extinse din suprafata acestui smalt fixeaza selectiv pigmentii de origine bucala dand un
aspect foarte inestetic.
La aceste forme, albirea poate da rezultate, dar repigmentarea are loc repede.

3
Un tratament mai durabil il constituie fatetarea.
Atritia, abraziunea si eroziunea importanta coloreaza in galben sau brun dentina denudata prin
penetrarea pigmentilor sau substantelor colorante in tubii dentinari.
Acelasi lucru este valabil si pentru fracturile dentare cu implicarea dentinei.

Albirea dintilor vitali

Albirea dintilor vitali presupune cateva etape anterioare inceperii tratamentului:


▪ examen clinic minutios cu evidentierea etiologiei discromiei si fotografierea coloratiei inainte de
tratament.
▪ examene complementare: radiografii – teste de vitalitate.
▪ verificarea etanseitatii restaurarilor care vor fi supuse albirii pentru a evita ca substanta de albire
sa patrunda in camera pulpara.De asemenea, tratarea proceselor carioase si a obturatiilor incorecte.
▪ notarea nuantei de culoare dorite de pacient, care poate fi prea alba in raport cu varsta sau tenul
persoanei respective, dand un aspect nerealist.
 Inaintea albirii nu se face anestezie pentru ca pacientul sa poata simti eventuala durere ce
poate surveni si sa o relateze medicului imediat.
 I se va explica pacientului ca doar smaltul se albeste, nu si restauratiile existente, de aceea,
dupa albire restauratiile s-ar putea sa apara mai inchise la culoare si sa necesite inlocuirea
 Monitorizarea pacientului este absolut necesara.
Efectele secundare ce pot sa apara ca urmare a albirii dintilor vitali
 Procedeele de albire folosesc substante chimice pe baza de peroxidaze, de aceea,
prin descompunere ele pot accentua actiunea mutanta a altor substante cum ar fi
tabacul.Pe toata perioada tratamentului de albire pacientul nu trebuie sa fumeze.
 Substantele folosite in tehnicile de albire pot produce modificarea florei bucale pe
termen lung. In caz de utilizare prelungita pot sa apara colonii de Candida albicans
si o hipertrofie a papilelor interdentare.

 Efectul secundar cel mai frecvent intalnit dupa procesul de albire al dintilor este
aparitia hipersensibilitatii dentinare temporare, fenomen ce dispare daca procesul de
albire este intrerupt si dintii remineralizati cu o pasta de dinti fluorurata. La pacientii
ce prezinta de la bun inceput hipersensibilitate la dintii ce urmeaza a fi albiti nu se
indica aceste tehnici.

 Se poate intampla, ca in timp, rezultatele albirii sa se piarda si atunci va fi necesara


o noua albire (dupa 1 an ). Exista mai multe cauze de recolorare precum: consumul
de cafea, vin rosu, sucuri de fructe si alte bauturi cu ph scazut, tabac, ciocolata. Sub
influenta acestor factori externi dintii capata o tenta mai inchisa.

 La pacientii care utilizeaza tehnica de albire la domiciliu mai pot aparea:


4
 Iritarea gingiei, ceea ce presupune o gutiera neetansa
 Tulburari in articulatia temporo-mandibulara datorita unei gutiere ce
inalta ocluzia
 Senzatie de greutate in stomac, ceea ce denota ca gutiera a fost umpluta
in exces si pacientul a inghitit o cantitate de pasta de albire
 Aparitia unei sensibilitati la coletul dentar ceea ce arata o purtare prea
prelungita in timp a gutierei.
Tehnica de albire a dintilor in cabinet IN OFFICE BLAECHING

Scopul:
 Atunci cand pacientul doreste un rezultat mai rapid
 Atunci cand trebuie albiti doar cativa dinti
 Cand albirea este necesara in scop protetic
 Cand pacientul doreste sa fie ingrijit de un personal calificat.
Indicatii:
Tehnicile de albire a dintilor in cabinet sunt eficiente pentru modificarile de culoare date de
: fluoroza, tetraciclina, varsta si coloratiile superficiale dobandite .
Contraindicatii:
 Dintii ce prezinta sensibilitate
 Dintii ce prezinta obturatii multiple din amalgam sau compozit
 Tinerii sub 14 ani care au camera pulpara foarte voluminoasa
 La femeile insarcinate
Etape de lucru:
▪ se face un examen clinic minutios, diagnosticul si planul de tratament.
▪ fotografia situatiei prezente inainte de tratament si un model de studiu
▪ detartraj si periaj profesional.
▪ alegerea culorii dorite impreuna cu pacientul
▪ vaselinare partilor moi pentru protectie.
▪ uscarea dintilor si izolarea cu diga ( de preferat )
▪ pentru a obtine un smalt receptiv la decolorare se va aplica pe toata suprafata sa un gel
demineralizant, acid fosforic 30%, timp de 15 sec; dupa care se va spala cu apa si se usuca dintele.
Aceasta gravare acida lasa o suprafata poroasa ce
mareste capacitatea de penetrare a decolorantului.

▪ pe toata perioada tratamentului se va evita utilizarea unor paste cu fluoruri.


▪ toate metodele de albire presupune eliberarea oxigenului din peroxidul de hidrogen, folosind
pentru aceasta caldura si lumina.
▪ aplicarea agentului decolorant care poate fi:
1. Superoxol, care este apa oxigenata stabilizata in concentratie de 30 -35% sau amestecul
superoxol – perborat de sodiu

5
▪ La folosirea superoxolului fata si ochii pacientului trebuie protejate deoarece sunt substante
foarte agresive. Protectia se va face cu lentile de protectie. De asemenea se va face protectia
tesuturilor gingivale adiacente dintilor ce vor fi albiti cu: vaselina sau Orabase sau cu un scut
de protectie din resina fotopolimerizabila (Opal Dam), atunci cand nu putem aplica etans diga.

▪ Dupa izolarea se curata dintii cu piatra ponce si apa apoi se aplica superoxolul, in prealabil
agitat. Nu se utilizeaza paste de finisat cu fluor.

▪ utilizarea suplimentara a caldurii cu ajutorul aparatului de diatermie si luminii sau folosirea


lampii de fotopolimerizarea ( datorita timpului de 1 min. necesar unei singure proceduri lampa
se va stica mai repede).Este important sa nu apara dureri la cald. Temperature maxima tolerata
este de 50-60 °C.

▪ In cazul utilizarii caldurii se aplica solutia de albit pe suprafata vestibulara a dintelui cu o


buleta de vata umectata si apoi exprimata. Pe buleta se va aplica un instrument cu varful plat a
carui temperatura poate fi controlata, instrument conectat la aparatul de diatermie.
▪ Temperatura instrumentului este marita treptat pana cand pacientul acuza sensibilitate
dureroasa, dupa care se scade pana la un punct la care pacientul nu mai acuza sensibilitate. Nu
se aplica caldura mai mult de 3 min; dupa care se aspteapta 1 min pana la o noua aplicare.
▪ Procesul de albire trebuie intrerupt dupa 10 – 30 min; chiar daca rezultatul nu este inca dorit.
Aparitia durerii obligea medicul sa intrerupa mai repede tratamentul.

▪ sensibilitatea termica postoperatorie este un semn de alarma, aceasta aratand ca temperatura a


fost prea mare. De obicei sensibilitatea dispare dupa 24 de ore, in mod normal.
▪ Atunci cand sursa de caldura este lampa de fotopolimerizare, aceasta se mentine timp de 1
min; dupa care se indeparteaza si se asteapta 5 min; pana cand dintele se raceste, dupa care
dintii se spala abudent si sunt aspirate resturile procesului de albire.

▪ La sfarsit toti dintii sunt tratati cu gel neutru de fluorura de natriu 2 – 3 min; apoi se curate
minutios cavitatea bucala. Dupa tratament li se explica pacientilor ca dintii pot deveni sensibili
la variatiile de temperatura timp de cateva zile.

2. Apa oxigenta 30 – 35 % sub forma de gel.


3. HiLite (Shofu) care este apa oxigenata lichida, se activeaza cu ajutorul luminii si sulfat de
magneziu care accelereaza reactia apei oxigenate.
4. Quickstrat ( Denmat) cu peroxid de carbamida 35% foarte active.
5. Opalescence Xtra, de culoare portocaliu intens, ce contine perhidrol si 4Betacaroten. Este
un gel care curge de pe dinte si se tine la frigider deoarece se altereaza in doua
sapatamani.Se activeaza cu lumina sau caldura si este suficienta o singura sedinta de
tratament.
6
6. Opalescence, este un gel activat cu lampa de fotopolimerizare. Se aplica timp de 5 min;
dupa care se sterge cu o buleta de vata si se spala.
7. Opolescence Quick, este un peroxid de carbamida 35% care se aplica in gutiere timp de 1 –
3 ore, timp in care pacientul sta in sala de asteptare, dupa care revine in cabinet si se
evalueaza rezultatele obtinute.

▪ La doua saptamani dupa orice tehnica de albire se face o evaluare a rezultatului obtinut si o
fotografie si se observa daca este necesar un nou proces de albire.

Tehnici de albire a dintelor la domiciliu

(‘’Home Bleaching’’)

Indicatii:
▪ dinti cu modificari de culoare datorate varstei, caz in care gutiera se tine 1 – 3 ore pe zi, ziua
sau noaptea.
▪ Fluoroza, forme usoare sau medii, tratamentul va dura o luna ( uneori fara efect ).
▪ Coloratii tetraciclinice uniforme, usoare sau medii

Avantaje:
▪ Metoda de albire eficace.
▪ Substantele de albire se descompun in substante inofensive, care se gasesc in mod natural in
organism.
▪ Efectul de albire este dat de oxigenul liber.

Dezavantaje:
▪ Durata medie a tratamentului este de 2 – 6 saptamani, primele rezultate fiind vizibile dupa 5
zile.
▪ Coloratiile intense prelungesc durata tratamentului, uneori nefiind influentate de albire.

Etapele de lucru:
▪ Examenul clinic minutios, diagnosticul, planul de tratament.
▪ Fotografia situatiei prezente si model de studiu.
▪ Curatarea dintilor prin detartraj si periaj profesional.
▪ Alegerea culorii dorite impreuna cu pacientul.

▪ Confectionarea gutierei, din material vinilinic, transparent, cu o grosime de 2 mm, in


cabinet.Gutiera trebuie sa o ofere o buna inchidere marginala pentru ca produsul de albire sa nu
fie diluat de saliva.
7
▪ Pentru un efect optim trebuie ca in gutiera creata sa existe un spatiu pentru materialul de
albire, de aprox. 1,3-1,5 mm situat la 1 mm de marginea gingivala a gutierei.Acest spatiu se
realizeaza prin adaugarea pe fata vestibulara a modelului, in limitele amintite de material
compozit.

▪ Modelul cu dintii astfel pregatiti va fi acoperit cu o folie din material plastic, moale, care va fi
presata la cald si in conditii de vid cu ajutorul unui aparat special, pentru a lua forma arcadei,
dupa care gutiera va fi decupata si probata pe modelul de lucru.
▪ Gutiera este rascroita la o distanta de 1-2 mm de festonul gingival cu atentie, pentru a nu
deveni o sursa de iritatie pentru gingie si se va intinde de la molar la molar.

▪ Pacientului i se va arata modul in care se aplica gelul in gutiera si gutiera pe dinti.Pacientul


trebuie sa poarte gutiera 1-3 ore/zi, dupa prima ora se indeparteaza gelul si se inlocuieste cu
altul.

▪ Pacientul va primi o singura seringa cu gel de albit si va reveni obligatoriu la control pentru a
primi o noua seringa de gel.

Metoda de albire combinata

Astazi au aparut preparate care permit combinarea tratamentelor profesionale de albire cu cele
la domiciliu.Sistemul profesional pentru albirea in cabinet este Ilumine Office, care contine
15% peroxid de hidrogen ce rezulta prin combinarea a 30% peroxid de hidrogen cu o pudra
aromata.Gelul se va aplica in gutiera fabricata anterior si, impreuna cu aceasta se va aplica 30
min. in cavitatea bucala.Dupa aceea pacientul primeste gutiera si 3 seringi de gel Ilumine
pentru acasa, cu 10 % peroxid de hidrogen, fiind instruit sa aplice gelul cate 3 ore pe zi, timp
de 5 zile.Tratamentul la domiciliu se va incepe la 24 de ore dupa cel din cabinet.

Albirea dintilor devitali

Pierderea vitalitatii dintilor reprezinta una din cauzele care determina frecvent modificarea
culorii dintilor.Substantele rezultate din degradarea tesuturilor, in particular sangele, infiltreaza
canaliculele dentinare si dau o coloratie brun-gri sau, uneori o coloratie foarte inchisa, spre
negru.

Desi modificarile de culoare ale dintilor devitali raspund foarte bine la tehnicile de albire,
inainte de tratament trebuie evaluate foarte exact situatiile clinice respective.

8
Agenti de albire

Pentru albirea dintilor devital se foloseste superoxolul (apa oxigenata 30 %), in amestec cu
perborat de sodiu.

Acest amestec se poate introduce in cavitate, dupa o eventuala demineralizarea dentinei si se


acopera cu un material de obturatie.Aceasta tehnica se numeste in literatura americana
„walking-bleach”.
Procesul de albire poate fi grabit printr-un aport termic si atunci vorbim de „power-bleach”.

Etapele de tratament „power-bleach”


▪ Se apreciaza culoarea dintelui inainte de tratament si se face o fotografie a acestuia.

▪ Se apreciaza situatia periapicala a dintelui precum si calitatea obturatiei de canal cu ajutorul


unei radiografii.Daca obturatia de canal nu este etansa se trece la refacerea ei.

▪ Se indeparteaza in totalitate obturatia veche existenta si dentina colorata si se va indeparta


materialul de obturatie radiculara din portiunea initiala a canalului pe aproximativ 2 mm, dupa
care se va sigila canalul cu CIS sau ciment policarboxilat.

▪ Se spala abudent dintele, iar mucoasa gingivala si mucoasele din vecinatate se vaselineaza.

▪ Se izoleaza cu diga.

▪ Se degreseaza cavitatea, apoi se aplica acid fosforic 30% atat in cavitate cat si pe suprafata
externa a dintelui, pentru 20-25 de sec., dupa care se clateste abundent 30 de sec.

▪ Se introduce in cavitate amestecul de superoxol si perborat de sodiu cu ajutorul unei seringi,


dupa care se aplica pe o buleta de vata introdusa in cavitate instrumentul incalzit de la aparatul
de diatermie.Caldura se mentine timp de 1-2 min, schimband buleta de 3 ori, de fiecare data
folosind o noua buleta inmuiata in solutie.La final se aseaza si pe suprafata vestibulara a
dintelui o buleta de vata imbibata in solutie si se incalzeste timp de 1 min.Se schimba si aceasta
buleta de 3 ori.
▪ La sfarsitul procedeului de albire se spala dintele si se verifica culoarea.Poate sa fie necesara
o noua sedinta de albire.

▪ Se aplica un strat de hidroxid de calciu in interiorul cavitatii de acces si se acopera pentru 2


zile cu un material de obturatie provizorie.

9
▪ Daca culoarea obtinuta este cea dorita se poate trece la obturatia definitiva.

Etapele de tratament ambulatoriu „Walking-Bleach”


In cazul utilizarii acestei tehnici primii pasi sunt identici cu tehnica anterioara, dar dupa
izolare, gravare acida si uscare se procedeaza diferit:

▪ In cavitate se introduce pasta formata de perboratul de sodiu cu peroxidul de hidrogen 3%,


lasandu-se un spatiu pentru pasta provizorie (Cavidur, CIS) deoarece gazul care se elibereaza
poate duce la desprinderea obturatiei provizorii..
▪ Produsul de albire este lasat pe loc 2 zile pana la o saptamana; Daca culoarea este
satisfacatoare se va trece la restaurarea definitiva, daca nu, se va repeta operatiunea, dar nu mai
mult de 4 ori pentru a nu antrena o slabire a rezistentei dintelui cu aparitia riscului de fractura
spontana.

Microabraziunea

Este o tehnica de tratament, cu sacrificiu de substanta dentara minima, care se adreseaza


discromiilor dentare minore, ce afecteaza doar stratul superficial de smalt si care nu raspund la
tehnicile de albire.

Indicatii:
▪ Pete flouorotice ce nu depasesc o adancime de 0,2-0,3 mm.
▪ Pete mici, idiopatice, localizate, albe sau maron.

Substante folosite:
▪ Produsul Prema (piatra ponce amestecata cu acid clorhidric 10%)
▪ Gel format din acid clorhidric 6-7% si microparticule de carbura de siliciu.

Tehnica tratamentului presupune:

▪ Izolarea perfecta cu diga si protectia pacientului si medicului cu ochelari de protectie. In jurul


dintelui supus microabraziunii se va aplica bicarbonat de sodiu, pentru neutralizarea aciditatii
preparatului.

▪ Pe dintele periat profesional, spalat si uscat, se aplica HCL amestecat cu pulberea de piatra
ponce 10-18%. Pasta se aplica pe fata vestibulara a dintelui care prezinta discromia, in strat de

10
1 mm si, cu ajutorul unei cupe de cauciuc destinata acestui scop, cu o piesa la viteza mica, se
efectueaza miscari circulare.Miscarile circulare se executa cu presiune pe gelul de pe fata
vestibulara pe care il freaca astfel de smalt.

▪ Dupa 60 de sec. se face pauza, timp in care se spala fata vestibulara a dintelui cu un jet de apa
sub aspiratie.
▪ Se examineaza culoarea dintelui.Daca aceasta nu corespunde, se va repeta operatia de maxim
10 ori, ceea ce duce la indepartarea unui strat de smalt de 0,1 mm, iar petele superficiale
dispar.Daca, dupa acest numar maxim de sedinte admise, nu se observa nici o ameliorare, se va
opri acest tip de tratament.

▪ Smaltul astfel tratat, dupa spalare si lustruire, va beneficia de o metoda locala de fluorizare.

▪ Din punct de vedere clinic, dintele supus microabraziunii va aparea foarte lucios, neted,
sticlos, foarte fizionomic.

Macroabraziunea
Indicatii:
Este o alta tehnica alternativa pentru indepartarea petelor albe, superficiale, localizate, care nu
va fi urmata de terapie conservatoare, remineralizanta si a altor pete fluorotice sau defecte de
smalt.

Tehnica:
▪ Macroabraziunea utilizeaza o freza de finisare pentru compozit, la turbina, pentru
indepartarea defectului.
▪ Indepartarea defectului se va face sub presiune usoara, spray-ul cu apa al turbinei fiind
indispensabil.
▪ Dupa indepartarea defectului se face finisarea si lustruirea cu gume speciale.
▪ In anumite cazuri, procedeele de macro si microabraziune se pot combina, pentru un rezultat
mai rapid si mai bun.

11