Este Tica

ESTETICA1 ÎN MEDICINA DENTARĂ
• Curs 1
ESTETICA ÎN MEDICINA DENTARĂ
Estetica apare ca ştiinţă în secolul al XVIII-lea.
Preocupările legate de aspectul estetic al dinţilor se cunosc încă din antichitate.
Astăzi estetica dentară a luat o amploare fără precedent, dispunând de o
multitudine de materiale şi metode ce pot fi utilizate pentru modificarea şi îmbunătăţirea
aspectului fizionomic.
În terapia restauratoare, medicul trebuie să ţină cont de mai multe aspecte:
1. Aspectul facial
2. Aspectul dento-facial
3. Aspectul dinţilor
4. Aspectul parodonţiului marginal
5. Modificările dentare datorate vârstei
1. ASPECTUL FACIAL
Se referă la aspectul feţei în ansamblul său.
Aspectul facial se examinează din faţă şi din profil, aspectul armonios rezultând din
dezvoltarea echilibrată a celor trei etaje ale feţei (55-65mm):
- Superior
- Mijlociu
- Inferior
Pentru examinarea aspectului facial medicul trebuie să ia în calcul unele constante
precum:
a. Linia de inserţie a părului
b. Linia intersprâncenoasă
c. Linia interpupilară
d. Linia interalară
e. Linia comisurala
Toate acestea ar trebui să fie paralele între ele şi perpendiculare pe linia mediană a
feţei pentru un aspect estetic ideal.
CURS 1
Un principiu-cheie al proporţiei faciale se bazează pe "proporţia de aur", un concept

care a fost mult timp recunoscut în arhitectură şi artă. Aceasta afirmă că o faţă bine
proportionată va fi împărţită în treimi egale atunci când liniile orizontale sunt trasate prin
intermediul liniei parului, sprancene, la baza nasului, şi marginea barbiei.
O faţă poate fi împărţită proporţional, vertical, în cincimi, fiecare de aproximativ

lăţimea unui ochi. Echilibrul estetic este considerat ideal în cazul în care caracteristicile
faciale se încadrează în aceşti parametri.
Deşi diferenţele mici contribuie la individualitate, o faţă atractivă prezintă un grad
ridicat de simetrie bilaterală, care este similitudinea între o parte a feţei şi cealaltă.
În trecut se considera pe scară largă că standardele de frumusete sunt în mare
măsură culturale. Noi cercetări sugerează, totuşi, faptul că opiniile noastre în ceea ce
este atractiv sunt remarcabil de consistente, indiferent de rasă, naţionalitate, sau vârstă.
CURS 1
Deşi preferinţa pentru elementele de individualitate poate varia între culturi,

proporţiile de atractivitatea faciale sunt, în general, aceleaşi pentru majoritatea
grupurilor etnice.
Conceptele estetice de frumuseţe cer anumite curbe, contururi, dimensiuni şi

raporturi care trebuie îndeplinite, în scopul de a crea armonie şi pentru a produce o faţă
atractivă.
Principiile estetice sunt utile, dar ele sunt doar linii directoare. Oamenii de astăzi
sunt apreciază unicitatea individului, si ei stiu ca adevarata frumusete incepe din
interior.
CURS 1
Proiecţia ideală a bărbiei aşa cum este descrisă de către Leonardo da Vinci.
Planul vertical facial ar trebui să intâlnească buza inferioara si barbia.
În ceea ce priveşte norma sagitală, dacă va fi trasată o linie imaginară prin vârful
nasului şi al bărbiei, buza superioară se va afla la 4mm în spatele acesteia, iar buza
inferioară la 2mm. Această linie imaginară poartă numele de planul E al lui Rickett
(Gnation-Pronasale).
La un pacient ideal din punct de vedere estetic, atât buzele superioară şi inferioară ar
trebui să fie uşor în spatele liniei E Ricketts, cu buza de jos mai aproape.
Factorul determinant în poziţia buzelor îl reprezintă poziţia incisivilor, mai ales a
celor superiori.
CURS 1
Un alt element important de analizat din normă labială îl reprezintă unghiul nazo-
labial format din două drepte ce unesc baza aripilor nazale şi vârful buzei superioare ca
linii de referinţă. Acest unghi are valori de aproximativ:
- 90 - 95° la sexul masculin
- 100 – 105° la sexul feminin
CURS 1
2. ASPECTUL DENTO-FACIAL
ÎN POZIŢIE DE POSTURĂ :
Buzele sunt întredeschise sau într-un uşor contact, astfel încât dinţii nu sunt vizibili.În
acest stadiu există 4 factori care influenţează nivelul de expunere a dinţilor denumit
FACTORUL LARS:
I. Lungimea buzei superioare
II. Vârsta
III. Rasa
IV. Sexul
Lungimea buzei superioare variază între 10 - 36 mm, indivizii cu o buză superioară

lungă expun mai mult dinţii mandibulari decât pe cei maxilari.
Există o variaţie individuală considerabilă în expunerea dentiţiei la acelaşi individ. De
exemplu în timpul zâmbetului dinţii maxilari sunt mult mai vizibili, în timp ce în momentul
exprimării anumitor cuvinte din timpul unei conversaţii dinţii mandibulari pot fi mult mai
vizibili.
CURS 1
Înaintarea în vârstă produce modificări majore la nivelul tegumentelor feţei,

musculaturii mimicii a cărot tonicitate scade, oaselor feţei, articulaţiei temporo-
mandibulare, abraziunii muchiilor incizale astfel încât bătrânii vor expune mai mult dinţii
mandibulari.
Rasele neagră şi asiatică vor dezveli mai mult dinţii mandibulari. Rasa neagră îşi
expune mai puţin dinţii decât rasa albă.
Sexul feminin poate dezveli 3,40 mm din suprafaţa dentară, în timp ce bărbaţii doar
1,91mm ( în poziţie de repaus). De asemenea tinerii îşi expun mai mult dinţii decât
adulţii (3,37 mm faţă de 1,26 mm).
ÎN DINAMICĂ:
Linia surâsului este primul pas în analiza expunerii dinţilor maxilari. Un zâmbet
plăcut poate fi definit drept acela care expune dinţii maxilari în întregime împreună cu
aproximativ 1mm din ţesutul gingival. O gingie vizibilă pe o porţiune de 2-3 mm nu este
considerată nepăcută, în timp ce peste 3mm este considerată neatractivă denumită:
“gummy smile”.
a. Linia surâsului JOASĂ – motilitatea buzei superioare nu expune mai mult de
75% din dinţii anteriori;.
b. Linia surâsului MEDIE – motilitatea buzei expune între 75-100% dinţii

anteriori precum şi papilele gingivale;
CURS 1
c. Linia surâsului ÎNALTĂ – dinţii anteriori sunt vizualizaţi în totalitate împreună

cu o bandeletă gingivală de diferite dimensiuni.
Lăţimea zâmbetului sau numărul de dinţi vizibili în timpul surâsului.

a. Vizibilitate medie – 6-8 dinţi (C - PM1)
b. Vizibilitate mare – 10 dinţi (PM2)
c. Vizibilitate totală – 12-14 dinţi (M1 – M2)
Coridorul bucal este reprezentat de spaţiul dintre feţele vestibulare ale dinţilor maxilari şi
comisura bucală în timpul surâsului. În cazul în care se realizează o reabilitare protetică
este necesar să se ţină cont de acest spaţiu, în caz contrar aspectul va fi de “gură plină de
dinţi”.
CURS 1
REGULĂ: Marginea incizală a grupului frontal superior trebuie să aibă o

formă uşor curbată şi să fie paralelă cu curbura buzei inferioare.
Relaţia dintre cele două curbe variază de la individ la individ:
a. Marginea incizală nu se află în contact cu marginea superioară a buzei
inferioare;
b. Marginea incizală atinge marginea superioară a buzei inferioare;
CURS 1
10 ÎN MEDICINA DENTARĂ
ESTETICA
c. Marginea superioară a buzei inferioare acoperă marginea incizală.
Linia incizală ( planul incizal ca porţiune anterioară a planului de ocluzie)

trebuie să fie paralelă cu linia intercomisurală si perpendiculară pe mediana feţei pentru
a menţine armonia facială.
Linia interincizală trebuie să corespundă cu linia mediană a feţei. Linia mediană

a feţei corespunde centrului buzei superioare (mijlocul arcului lui Cupidon), sau mijlocul
filtrului nazal.linia interincizală reprezintă linia ce traversează cele două feţe meziale ale
incisivilor centrali superiori.
CURS 1
ESTETICA
CURS 1
ESTETICA
Analiza fonetică. Principalele sunete necesare unei analize fonetice sunt:

M (labio-labiale)
F şi V (labio-dentale)
S (linguo-dentale)
Sunetul M evaluează lungimea incizală şi dimensiunea verticală.
Din norma laterală dinţii trebuie să aibă angulaţie corectă, în timpul pronunţării
consoanelor F şi V marginile lor incizale trebuind să atingă partea mucozală a buzei
inferioare.
Sunetul S exprimă poziţia dinţilor şi dimensiunea verticală.
Exprimarea fonemei “m”
Exprimarea sunetelor “f” şi “v”
CURS 1
ESTETICA
Pronunţarea sunetului “s”
3. ASPECTUL DINŢILOR
Analiza aspectului dinţilor se referă în special la dinţii frontali, dar nu îi exclude pe
cei laterali. Cei mai importanţi factori ai acestei analize sunt:
a. Forma şi conturul
b. Culoare, textura
c. Mărimea şi proporţionalitatea
d. Marginea incizală
e. Profilul incizal
Forma şi conturul. Din studiile realizate diferitele forme şi contururi dentare sunt
corelate invariabil cu sexul, vârsta, integritatea dintelui şi personalitatea pacientului.
Formele de bază sunt reprezentate de :
a. Dinţi ovoidali
b. Dinţi triunghiulari
c. Dinţi dreptunghiulari sau pătraţi
Din punct de vedere al conturului variabilitatea este foarte mare depinzând de aceeaşi
factori:
- Dinţii persoanelor tinere au marginile tăioase, neuzate, ferme, cu ambrazuri
adânci, şi mult smalţ;
- Persoanele de sex feminin au ambrazurile mai rotunde şi mai adânci, iar cele de
sex masculin au ambrazurile mai scurte şi mai înguste.
CURS 1
ESTETICA
- Vârful caninului este mai ascuţit la bărbaţi decât la femei.

- Raporturile dinte dimensiunile şi forma feţei sunt importante: persoanele mai
scunde şi mai ponderale au dinţii mai scurţi şi de formă pătrată sau triunghiulară,
în timp ce persoanele înalte şi normoponderale au dinţii mai lungi şi mai înguşti
formele predominante sunt de dreptunghi sau cele oval.
CURS 1
ESTETICA
Culoarea şi textura
Privind dentiţia naturală, poate fi observată o diferenţă semnificativă între dinti şi
arcade în ceea ce priveşte culoarea.
- Incisivii centrali superiori sunt cei mai deschişi dinţi
- Incisivii laterali superiori par a fi la fel de deschişi, de multe ori intensitatea culorii
este mai redusă datorită translucidităţii
- Caninii, atât la maxilar cât şi la mandibulă, au cromatica cea mai intensă,
aspectul lor fiind mult mai închis;
- Premolarii au in general culoarea incisivilor laterali, mai ales PM1
Culoarea pe care ochiul o percepe este rezultatul reflexiei luminii pe suprafeţele

dentare, ea depinzând defapt de grosimea stratului de smalţ şi de nivelul de saturaţie al
dentinei. De exemplu: grosimea smalţului la nivelul incisivilor centrali superiori variază
de la 0,3mm la nivel cervical până la 1mm în zona incizală.
În zona cervicală, grosimea redusă a smalţului oferă percepţia unei culori mai
închise, datorită saturaţiei cromatice crescute. Pe de altă parte grosimea mare a
smalţului oferă o transluciditate crescută în treimea incizală, acolo unde fenomenele de
fluorescenţă şi opalescenţă se combină cu cele de reflexie totală datorită inclinaţiei
muchiei incizale.
La dinţii naturali există caracteristici morfologice ale suprafeţelor cunoscute sub
numele de textură:
- Microtextură
CURS 1
ESTETICA
- Macrotextură
Microtextura se referă la şanţurile foarte fine, predominant orizontale, care se
găsesc în mod obişnuit la dinţii tinerilor. Acestea scad ca număr sau dispar la pacienţii
peste 40 ani.
Macrotextura se referă la lobii longitudinali care divid faţa vestibulară a dinţilor într-
un număr de convexităţi şi concavităţi distincte. Macrotextura este bine evidenţiată la
persoanele tinere, ea putând dispea sau se poate reduce considerabil cu vârsta ca
rezultat al acţiunii muşchilor periorali, care produc o eroziune superficilă cu o inevitabilă
pierdere a volumului dentar.
CURS 1
ESTETICA
Mărimea şi proporţionalitatea
În numeroasele studii realizate pe dinţi extraşi, autorii au măsurat cu preponderenţă
mărimea incisivilor centrali superiori, găsind o medie a grosimii cuprinsă între 8.3 şi 9.3
mm şi a lungimii cuprinsă între 10.4-11.2 mm. În timp ce grosimea rămâne constantă,
lungimea se modifică considerabil cu vârsta.
Din punct de vedere al proporţiei, raportul lăţime/lungime trebuie să varieze între 75-
80% pentru un aspect estetic ideal.
CURS 1
ESTETICA
Marginea incizală
La adolescenţi, muchia incizală văzută din normă frontal, este zimţată şi mai apoi
dispare la persoanele tinere. Refacerile coronare trebuie să ţină seama de aceste
aspecte.
Înclinarea muchiei incizale a incisivului central superior în direcţie bucolinguală
permite formarea unei benzi caracteristice opalescente care îi deosebeşte de cei la care
s-a instalat abraziunea.
Profilul incizal
Faţa vestibulară a incisivului central superior poate fi împărţită în trei segmente:
treimea cervical, treimea medie şi treimea incizală care determină convexitatea acestei
suprafeţe văzută din normă laterală.
Grosimea incisivului central la nivelul joncţiunii dintre treimea mijlocie şi treimea
incizală variază la dentiţia natural de la 2.5 mm (dinte îngust) la 3.3 mm (dinte lat). Cele
mai frecvente erori de restaurare a zonei frontale sunt de supraconturare a profilului
incizal datorită unei slefuiri incomplete a feţei palatinale a dintelui şi care de cele mai
multe ori duc la problem fonatorii sau de acomodare cu noua situaţie protetică.
CURS 1
ESTETICA
4. ASPECTUL PARODONŢIULUI MARGINAL
Aspectul parodonţiului marginal joacă un rol important în estetică, mai ales la

pacienţii cu o linie a surâsului înaltă.
O caracteristică a esteticii gingivale este dată de conturul gingival (gingival
margin outline). Ideal, conturul gingival dat de nivelul cervical al caninilor şi centralilor
superiori, trebuie să fie paralel atât cu muchia incizală cât şi cu curbura buzei inferioare.
Conturul gingival se materializează prin linia gingivală estetică (gingival
esthetic line) care este tangent la coletul caninului şi al incisivului central. Unghiul GAL
este format de intersecţia acestei linii cu mediana maxilarului.
CURS 1
ESTETICA
CLASIFICAREA GAL
UNGHIUL GAL
CURS 1
ESTETICA
CLASA I GAL
Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se la acelaşi nivel sau cu 1-2mm
sub linia GAL.
CLASA II GAL
Unghiul GAL este cuprins între 45°- 90°, IL găsindu-se peste linie cu 1-2mm, iar
unghiul mezial acoperă parte din suprafaţa IC.
CURS 1
ESTETICA
CLASA III GAL

Unghiul GAL are 90°, linia fiind tangentă la IC,IL, C, sau coletele se găsesc sub linie.
CLASA IV GAL
Unghiul GAL poate fi ascuţit sau obtuz neputând fi asimilat niciuneia dintre celelalte
clase.
Variaţii ale aceleiaşi clase pot fi întâlnite la acelaşi pacient.
CURS 1
ESTETICA
LEZIUNILE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FĂRĂ

INTERESAREA CAMEREI PULPARE
DEFINIŢIE:
Leziunile traumatice ale dinţilor reprezintă una din cauzele care

produc modificări ale morfologiei coronare prin pierderea de substanţă dură
dentară.
ETIOLOGIE:
• Traumatică (accidente de muncă, accidente de joacă, interpunerea

unor obiecte dure între dinţi antagonişti, bruxismul, stress, accidente
casnice, agresiuni, iatrogenie prin alunecarea instrumentelor în timpul
tratamentelor)
• Necarioasă
CLASIFICARE GENERALĂ: după mai mulţi factori:
✓ Etiologic
✓ Clinic
✓ Morfologic
✓ Posibilităţi terapeutice
CLASIFICAREA LEZIUNILOR TRAUMATICE CORONARE:
CLASA I ELLIS: fractura de smalţ
CLASA II ELLIS: fractura ce interesează smalţul şi dentina
CLASA III ELLIS: fractura ce interesează smalţul, dentina şi camera

pulpară( fractura penetrantă)
23
ESTETICA
CASA I ELLIS – fractura în smalţ
CLASA II ELLIS – fractura în smalţ şi dentină
24
ESTETICA
CLASA III ELLIS – fractura penetrantă
FRACTURI PENETRANTE ŞI LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI
25
ESTETICA
FISURA CORONARĂ
Este o leziune caracterizată prin întreruperea continuităţii smalţului,

dar fără pierdere de substanţă amelară. Se întâlneşte frecvent, este greu
de diagnosticat şi tratat.
ASPECT CLINIC:
Se prezintă sub forma unor linii în smalţ, care pot ajunge la

joncţiunea amelo-dentinară, sau se pot extinde spre pulpa dentară.
SIMPTOMATOLOGIE:
- Uşoară sensibilitate la rece sau dulce, uneori durere la masticaţie şi

presiune
- Sensibilitate accentuată dacă fisura este profundă, în timp, poate fi
ireversibilă, alteori durerile dispar şi pot apărea mortificări pulpare.
26
ESTETICA
DIAGNOSTIC: Chiar unui examen clinic minuţios poate să-i scape o

leziune fisurală a smalţului
➢ Transiluminarea cu fibre optice

➢ Substanţe colorante (albastru de metilen)
DIAGNOSTIC DE CERTITUDINE:
➢ Pacientul este pus să muşte cu dintele suspectat pe un disc de

cauciuc, băţ de lemn sau rulou de bumbac foarte dens; dacă apare o
durere acută după îndepărtarea obiectului interpus, dintele afectat
este identificat cu certitudine
TRATAMENTUL FISURILOR:
Tratamentul fisurilor de smalţ lipsite de complicaţii constă în:
➢ Expectativă
➢ Monitorizare clinic şi radiologică
27
ESTETICA
➢ Aplicaţii topice de preparate fluorurate

➢ Utilizarea pastelor de dinţi desensibilizante
Tratamentul trebuie să împiedice acţiunea factorilor externi (fizici, chimici şi

biologici). Din aceste considerente putem recurge la:
➢ Glass-ionomeri sau compomeri

➢ Faţetări directe sau indirect
➢ Tratament endodontic dacă apar complicaţii pulpare
FRACTURA SIMPLĂ DE SMALŢ
DEFINIŢIE:
Reprezintă acea leziune traumatică în care pierderea de substanţă

dură este limitată numai în smalţ, până la joncţiunea smalţ-dentină.
ASPECT CLINIC:
➢ Afectarea unghiului/unghiurilor incizale(mezial, distal)

➢ Afectarea muchiei incizale
28
ESTETICA
➢ Mai rar treimea mijlocie

➢ Frecvent sunt afectaţi frontalii maxilari, mai rar cei mandibulari şi
foarte rar lateralii
TRATAMENT:
29
ESTETICA
Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor

dentare, dar şi de direcţia liniei de fractură. Se pot obţine rezultate foarte
bune în felul următor:
1. Netezirea marginilor de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau

discuri abrasive până la obţinerea unui contur neted şi uniform
2. Se continuă finisarea marginii incizale cu gume de lustruit rotative,
până când suprafaţa smalţului devine lucioasă.
Dacă fractura în smalţ afectează o cantitate mai mare de ţesut

dentar,unghiul incizal, integritatea dintelui se poate reface folosind
sistemele adezive:
PROTOCOL OPERATOR:
1. Verificarea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor inflamatorii

2. Realizarea izolării câmpului operator, de preferat cu digă
3. Alegerea nuanţei de compozit potrivită
4. Teşirea marginilor de smalţ pe o distanţă de aproximativ 2mm şi o
adâncime de 0.3mm atât pe faţa vestibulară cât şi pe cea palatinală,
fără a se ajunge la stopurile ocluzale palatinale;
5. Marginea gingivală a fracturii va fi preparată pe o adâncime de
0,5mm, pentru a îmbunătăţii retenţia;
6. Finisarea cavităţii şi a marginilor teşite cu discuri abrasive şi lustruirea
cu pastă pentru microabraziune( pastă de piatră ponce şi clorhexidină
2%);
7. Gravarea acidă a marginilor de smalţ cu acid fosforic 37% timp de 15
secunde, spălare 15 secunde, uscare 5 secunde, fără deshidratarea
suprafeţei de smalţ;
8. Aplicarea adezivului timp de 10 secunde prin mişcări continue,
uscarea 10 secunde şi polimerizarea 20 secunde;
9. Aplicarea straturilor de compozit şi fotopolimerizarea lor timp de 40
secunde;
10. Finisarea este foarte importantă, realizându-se cu freze
speciale diamantate şi extradure, cu discuri de finisare, benzi
abrasive, gume de lustruit, perii, cupe şi pastă de lustruit.
30
ESTETICA
31
ESTETICA
FRACTURA CORONARĂ NEPENETRANTĂ
DEFINIŢIE: fractura smalţului şi a dentinei fără interesarea camerei pulpare
ASPECTUL CLINIC: variază în funcţie de :
➢ traseul liniei de fractură,

➢ gradul de pierdere al substanţei dentare
➢ asocierea părţilor moi din vecinătate
SIMPTOMATOLOGIE:
În funcţie de gradul de expunere al dentine această fractură prezintă

diferite grade de intensitate ale simptomatologiei subiective, mai ales la
stimuli:
➢ Chimici
➢ Termici
➢ Presiune
În acelaşi timp pacientul prezintă disfuncţie fizionomică şi uneori fonetică
CLASIFICARE:
După direcţie:
➢ Orizontale
32
ESTETICA
➢ Verticale
➢ Oblice
➢ Cu direcţii multiple
După localizare:
➢ Pe dinţii anteriori
➢ Pe dinţii posteriori
După gradul de interesare:
➢ Complete
➢ Incomplete
După profunzime:
➢ Mezio-distale
➢ Vestibulo-orale
33
ESTETICA
TRATAMENTUL FRACTURILOR NEPENETRANTE
În cazul acestor fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte:
➢ Dentina expusă în cavitatea orală care necesită protecţie specială;

➢ Imposibilitatea realizării unei cavităţi retentive, ceea ce presupune
utilizarea, uneori pe lângă tehnica adezivă, a unor metode speciale
de retenţionare a compozitului: aplicarea de ştifturi parapulpare sau
crearea unor şanţuri de retenţie paralele cu suprafaţa de secţiune.
Alegerea unuia dintre aceste sisteme se face ţinând cont de:
✓ Tipul de ocluzie, solicitarea restaurărilor fiind mult mai mare în cazul

ocluziei “cap la cap”, de aceea în cazul acestui tip de ocluzie vom
folosi ştifturile parapulpare pentru o retenţie şi o rezistenţă optimă.
34
ESTETICA
✓ Gradul de distrucţie coronară: când acesta depăşeşte 1/3 din volumul

coroanei este indicată combinarea sistemului adeziv cu ştifturile
parapulpare.
✓ Volumul şi dimensiunile camerei pulpare: la tineri, în special la copii,
unde dimensiunile camerei pulpare sunt foarte mari, iar volumul
dentinar este redus, vom prefera sistemul cu agenţi demineralizanţi,
pentru a evita deschiderea acccidentală a camerei pulpare.
35
ESTETICA
TEHNICA ADEZIVĂ 1
36
ESTETICA
37
ESTETICA
38
ESTETICA
TEHNICĂ ADEZIVĂ DE REFACERE 2
39
ESTETICA
40
ESTETICA
41
ESTETICA
42
ESTETICA
43
ESTETICA
44
ESTETICA
45
ESTETICA
46
ESTETICA
47
ESTETICA
48
ESTETICA
49
ESTETICA
50
ESTETICA
51
CURS 4 ESTETICĂ EROZIUNEA DENTARĂ
EROZIUNEA DENTARĂ
DEFINIŢIE:
Eroziunea dentară este o pierdere superficială de substanţă dentară

datorată unui proces chimic care nu implică flora microbiană.
ETIOLOGIE:
1. Factori extrinseci
2. Factori intrinseci
3. Eroziunea idiopatică esenţială(cu factor cauzal necunoscut).
EROZIUNEA EXTRINSECĂ, poate fi determinată de ACIZI care provin din:
aport alimentar
substante
activitati
medicamentoas
profesionale
e
Eroziunea extrinsecă prin aport alimentar: apare la consumul de lungă

durată de timp a următoarelor alimente:
• Alimente acide: salate, murături, ce conţin acid acetic;

• Băuturi acide carbo-gazoase, cu pH acid, ce conţin acid carbonic;
52
• Alimente sau băuturi ce conţin acid citric ( citrice).
LOCALIZARE:
Leziunile localizate:apar pe suprafaţa vestibulară a dinţilor frontali maxilari

şi pe marginea incizală a incisivilor superiori şi inferiori.
53
Eroziunea generalizată: afectează întreaga coroană dentară cu o pierdere

a conturului suprafeţei ce apare lucioasă, cu aspect devital, fără margini de
smalţ ascuţite pe măsură ce acestea se rotunjesc. Suprafaţa smalţului
poare deveni relativ concavă până la expunerea dentinei, când procesul de
reducere dentară este accelerat datorită durităţii scăzute a dentinei.
Se formează un aspect de escavaţie.
54
! Orice proces de eroziune va fi exacerbat dacă dinţii sunt periaţi când

acidul este încă prezent în mediul bucal.!
Consumul de acizi blochează calciul ionic din lichidul bucal, ceea ce

favorizează scoaterea calciului din structurile dentare, iniţiind
demineralizarea acestora.
Consum de citrice
55
Consum excesiv de coca-cola
56
Consum excesiv de Mountain dew
Consumul un bax de Mountain dew pe zi
Eroziunea extrinsecă datorată unor activităţi profesionale:
Aceste eroziuni apar la persoanele care lucrează în mediu cu acizi

industriali precum: acidul clorhidric, formic, azotic, sulfuric, în aer poluat cu
acizi în stare gazoasă, în laboratoarele de cercetare în care se utilizează
ca reactivi substanţe acide.
57
LOCALIZARE: apare mai întâi la nivelul feţelor vestibulare ale incisivilor

superiori, care vor căpăta un aspect mat, în funcţie de contactul cu acidul
se observă pierderea smalţului vestibulo-incizal, suprafaţa smalţului
căpătând un aspect neted, lucios, rotunjit, dară muchii la nivelul smalţului.
EFECTUL NOCIV depinde de:
1. Concentraţia acidului în mediul înconjurător

2. Durata contractului
3. Gradul de disociere a particulelor de acid
4. Dimensiunile fantei labiale
5. Prezenţa respiraţiei orale
6. Capacitatea tampon a salivei
Eroziunile extrinseci datorate unor substanţe medicamentoase:
Ele sunt determinate de administrarea unor substanţe precum acidul

ascorbic(aspirina) de tip efervescent sau comprimate masticabile.
O altă formă de eroziune iatrogenă este reprezentată de medicaţia acidă

care se recomandă pacienţilor cu hipoclorhidrie, care va determina eroziuni
pe faţa vestibulară a incisivilor superiori chiar dacă substanţa este
administrată cu paiul.
Consumul de amfetamine conduce la modificarea pH-ului salivar cu

repercursiuni grave asupra structurilor dentare.
58
consumator de amfetamine
EROZIUNILE INTRINSECI:
Apar la pacienţii care au regurgitaţii gastrice frecvente, simptom al:
1. Anorexiei nervoase
2. Herniei hiatale
3. Gastritei acide
Asocierea toxică a unor afecţiuni cum ar fi:
1. Alcoolismul
2. Bulimia
3. Anomalii ale tractului digestiv
4. Ulcer peptic
5. Diverticuli esofagieni
6. Sarcina toxică
ASPECT CLINIC: caracterizat de afectarea:
➢ Feţelor palatinale ale dinţilor superiori

➢ Feţele ocluzale şi vestibulare ale lateralilor inferiori
➢ Incisivii superiori suferă un proces de estompare a tuberculului
palatinal
➢ Cuspizii molarilor şi premolarilor devin rotunjiţi
59
60
61
EROZIUNEA ESENŢIALĂ IDIOPATICĂ
Se presupune că ar fi determinată de:
✓ Creşterea conţinutului de acid citric în saliva stimulată

✓ Creşterea conţinutului de mucină în salivă, aceasta îngreunând
depunerea calciului salivar în scopul reparării micilor defecte ale
smalţului prin remineralizare;
✓ La pacienţii cu ocluzie traumatică sau parodontopatii la care se
constată prezenţa unui exudat inflamator cu pH acid.
S-a observant că un flux salivar scăzut exacerbează efectul

factorilor intrinseci şi extrinseci, pe când capacitatea tampon a
salivei şi apele de gură fluorurate reduc efectele nocive ale
acestora.
62
CLINIC:
În primele stadii: semnele clinice sunt sărace, medicul dentist este cel
care pune diagnosticul pe baza examinării amănunţite a suprafeţelor
dentare.
În stadia mai avansate: pacientul prezintă durere la agenţi fizico-

chimici, care de cele mai multe ori duce la evitarea igienei care
agravează simptomatologia.
În cazul eroziunii generalizate: tabloul clinic este dominat de tulburări

estetice şi funcţionale cu fenomene dureroase acute care merg până la
inflamaţia pulpară.
DIAGNOSTICUL POZITIV:
✓ Anamneza atentă
✓ Prezenţa eroziunilor cu caractere specific
✓ Expunerea canaliculelor dentinare direct în mediul bucal, prin
procesul de demineralizare al dentinei
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL:
1. Abraziunea
2. Atriţia
3. Lacunele cuneiforme
4. Leziunile lenticulare
5. Procese carioase de colet
63
CURS 3 ESTETICĂ ABRAZIUNEA
LEZIUNI DENTARE CE DETERMINĂ DISFUNCŢII FIZIONOMICE
UZURA DENTARĂ – ABRAZIUNEA
DEFINIŢIE:
Abraziunea dentară este uzura mecanică ireversibilă a substanţei dure

dentare, ca rezultat al fricţiunii cu orice corp abraziv exogen străin dintelui.
CAUZE:
➢ Alimente dure cu putere abrazivă (covrigi, pesmeţi, fructe şi legume

dure)
➢ Folosirea unor periuţe de dinţi cu peri tari
➢ Periajul intempestiv
➢ Pastele de dinţi, pulberi dentifrice cu particule cu granulaţie mare
➢ Mestecatul tutunului, guma de mestecat, onicofagia, abuzul de

scobitori sau dental floss
64
➢ Substanţe străine aflate în mod accidental în bolul alimentar

(particule de nisip, pietricele, coji)
➢ Orice material străin interpus între dinţi: pipa, creioane, pixuri, rama
ochelarilor, cuie, ace etc
65
66
➢ Şlefuirea voluntară a dinţilor la unele populaţii, în scopul unor ritualuri

religioase, în scopuri estetice sau abraziunea la populaţiile din deşert
LOCALIZARE:
67
• Apare pe suprafeţele dentare implicate în procesele de: apucare,

triturare, incizie
• Apare pe suprafeţele dentare supuse periajului intempestiv
În general nu apare selectiv pe o anumită suprafaţă dentară. Sub influenţa
bolului alimentar îşi face apariţia pe toată suprafaţa dentară la nivelul:
• Feţelor ocluzale ale dinţilor laterali pe vârful cuspizilor activi

(palatinali la maxilar şi vestibulari la mandibulă)
• Muchiilor incizale ale frontalilor inferiori
• Feţele palatinale ale ale frontalilor superiori şi uneori pe

crestele marginale
68
• Mai puţin pe feţele vestibulare şi orale ale dinţilor aflate

lângă marginea incizală sau ocluzală.
TIPURI DE ABRAZIUNE:
1. Abraziunea fiziologică, reprezentând pierderea lentă, graduală a

ţesutului dentar, rezultat al contactului dentar doar în timpul
masticaţiei şi degluţiţiei.
2. Abraziunea patologică, caracterizată prin pierderea mare de

substanţă dură dentară, neconformă cu vârsta biologică, putând fi
însoţită de apariţia unor complicaţii pulpare, parodontale, articulare.
(prezenţa parafuncţiilor, reducerea câmpului masticator prin edentaţii,
flux salivar scăzut, capacitatea abrazivă a unor material
restauratoare, calitatea ţesuturilor dentare).
ASPECT CLINIC – MACROSCOPIC:
• Tendinţa de rotunjire a pantelor cuspidiene, marginilor incizale;
• Aspect denivelat, adâncit, escavat, fără margini bine delimitate şi de

profunzimi diferite;
• Formele de abraziune şi localizarea lor sunt determinate de structura

smalţului, tipul de ocluzie, tipul de masticaţie;
Ocluzia: este principalul factor de care depinde repartizarea şi

modelul de abraziune: în cazul unei ocluzii clasa I după Angle, abraziunea
va apărea pe suprafeţele ocluzo-vestibulare ale inferiorilor şi ocluzo-orale
69
ale superiorilor, formând o pantă ocluzală “ad palatum” valabilă de obicei

pentru PM şi M1, panta ocluzală se reduce la neutru pentru M2 şi poate fi
negativă pentru M3.
Se mai întâlneşte o forma clinică de abraziune “ad palatum”,

localizată pe faţa palatinală a dinţilor frontali maxilari. Înălţimea dinţilor nu
este modificată, dar se reduce grosimea vestibulo-orală la nivelul feţei
palatinale care prezintă faţete sau concavităţi de uzură cu extensie până
spre colet. Astfel se produce modificarea pantei retro-incisive a ghidajului
anterior cu limitarea sau pierderea acestuia în timp.
Ackermann descrie abraziunea elicoidală localizată la nivelul

grupului molar şi interesează cuspizii vestibulari ai primului molar
mandibular, cuspizii orali ai molarului al doilea mandibular si cuspizii
vestibulari ai molarului de minte mandibular, având aspect de elice
(helicoidul lui Ackermann).
Dieta şi modul de viaţă: populaţiile care trăiesc în zonele

neindustrializate, care consumă alimente dure, fibroase, prezintă o
abraziune mai extinsă faţă de cele care trăiesc în zonele urbane
industrializate, care consumă alimente rafinate, prelucrate, mai puţin dure.
Vârsta: există o corelaţie strânsă între vârstă şi uzura dentară indiferent de

tipul de populaţie. La tineri abraziunea dentară este mai redusă
comparative cu adulţii şi seniorii.
70
ASPECT MICROSCOPIC:
Suprafeţele dentare abrazate prezintă striuri, zgârieturi orientate

aleator, numeroase creste şi diferite tipuri de escavaţii. Foarte rar aceste
striuri pot fi orientate paralel, atunci când materialele abrasive trec de-a
lungul întregii suprafeţe dentare într-o anumită direcţie.
GRADUL DE ABRAZIUNE
Este un indice important din punct de vedere clinico-biologic.

Diferitele stadii ale abraziei au fost clasificate astfel:
➢ Gradul I – afectează doar stratul de smalţ;
➢ Gradul II – apar insule de dentină;
➢ Gradul III – între insulele de dentină apar punţi de unire;
➢ Gradul IV – dentina apare uniform pe o suprafaţă întinsă, fiind

delimitată la exterior de un inel de smalţ;
➢ Gradul V – deschiderea camerei pulpare.
CLASIFICAREA PARAFUNCŢIILOR
1. De stress
2. Datorită obiceiurilor vicioase
3. De natură endogenă
a. hipocalcemii,
b. epilepsie,
c. bulimie
71
4. De cauză periferică ocluzală (în scopul abraziunii compensatorii a

unei interferenţe premature).
CARACTERISTICI:
➢ Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor
➢ Reducerea înălţimii coronare a dinţilor
➢ Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a

produs până la nivelul ecuatorului acestora;
➢ Inversarea curbei transversal de ocluzie
➢ Boselarea proceselor alveolare
COMPLICAŢII:
➢ Fisuri ale smalţului
➢ Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări

protetice
➢ Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară
➢ Complicaţii pulpare
➢ Afectarea curbelor sagitale
➢ Prabuşirea ocluziei dentare
➢ Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară
72
LEZIUNILE ABRAZIVE LA NIVELUL ZONELOR CERVICALE ALE

DINŢILOR
La nivelul coletului dentar se întâlnesc două tipuri de leziuni abrasive,

care se deosebesc între ele prin etiologia şi forma lor clinic:
1. Leziunile (lacunele) cuneiforme = caracter unic de “pană ascuţită”,

localizată frecvent subgingival
2. Leziunile discoidale sau lenticulare = periaj intempestiv; aspect

lucios, neted, lustruit care nu îmbracă aspectul de “pană”, localizat
mai frecvent supragingival.
LEZIUNILE SAU LACUNELE CUNEIFORME
DEFINIŢIE: leziuni cervicale necarioase
TERMINOLOGIE:
A. Leziuni cervicale idiopatice sau ABFRACŢII (după Gripo)
B. Leziuni cervicale induse de stress (Lee şi Eakle)
LOCALIZARE:
➢ Frecvent la nivelul incisivilor şi caninilor
➢ Apar şi la laterali
ETIOLOGIE:
➢ Etiologie controversată între cercetători
➢ Etiologie plurifactorială: stress, factori iatrogenic, micromorfologia

şi microecologia regiunii cervicale, trauma ocluzală
73
Caracterul unic al acestor leziuni, aspectul lor asemănător unei

pene ascuţite şi localizarea lor frecvent subgingivală, nu pot fi
explicate complet de nici unul din factorii de mai sus.
Coroana dentară este acoperită de smalţ care, fiind rigid, este

aproape imposibil de deformat, de aceea deformarea elastică are loc la
nivelul coletului dentar, atunci când şi dintele şi parodonţiul sunt solicitate.
CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE ZONEI COLETULUI:
➢ Stratul de smalţ devine din ce în ce mai subţire, structura mai

neregulată uneori prezentându-se sub formă de insule;
➢ Cementul radicular are o grosime de aprox.20-60 microni, faţă de

150-200 microni la nivel apical
➢ Dentina este mai puţin dură în această zonă, fiind mai solubilă, ca o
consecinţă a mecanismelor simple cum ar fi modificarea pH-ului sub
influenţa anumitor enzime.
➢ Raportul smalţ – cement;
o Smalţ acoperit de cement 60-70%
o Smalţ în contact liniar cu cementul 30%
o Smalţul şi cementul nu au contact direct 5-10%, lăsând o

porţiune de dentină neacoperită
74
MECANISMUL ABFRACŢIEI:
Dintele este supus unor frecvente flexiuni ce atenuează presiunile

determinate de masticaţie. Prismele de smalţ de la acest nivel sunt fragile
şi vor suferi un process de desprindere sau fracturare la nivelul joncţiunii
smalţ-cement. Smalţul desprins duce la denudarea dentinei, cu expunerea
canaliculelor dentinare şi această zonă va fi asfel expusă formării
defectelor. Sub influenţa periajului dentar colagenul dentinar este
îndepărtat, deci nu mai este posibilă remineralizarea smalţului prin
sistemele tampon salivare.
CLINIC:
75
➢ Formă de fracturi triunghiulare, cu vârful orientat spre interiorul

dintelui, spre axul lor longitudinal, fiind mai mult adânci decât largi, cu
aspect de pană.
➢ Baza virtuală este spre cavitatea orală, unghiurile sunt ascuţite,

marginile tăioase, fundul neted bine calcificat, suprafaţa netedă, dură,
lucioasă.
76
EVOLUŢIE:
• Apare durerea
• Inflamaţia pulpară
• Grefarea proceselor carioase
• Fractura dintelui
LEZIUNILE DISCOIDALE (LENTICULARE)
77
DEFINIŢIE: Leziuni care apar la coletul dentar datorită periajului dentar

intempestiv (aspectul este diferit de cel al leziunilor cuneiforme).
• Antecedente de periaj incorrect
• Localizare mai mult supragingivală în zone expuse periajului dentar
• Este prezentă retracţia gingivală
• Morfologia lor este diferită de cea a leziunilor cuneiforme; sunt

extinse mai mult în suprafaţă decât în adâncime putându-se extinde
şi radicular dacă rădăcina este denudată
• Aspectul este neted, lustruit, nu îmbracă aspectul de pană

characteristic lacunei cuneiforme
78
79
CURS 2 ESTETICĂ UZURA DENTARĂ - ATRIŢIA
LEZIUNI DENTARE CE DETERMINĂ DISFUNCŢII FIZIONOMICE
A. LEZIUNILE DENTARE CU PIERDERE DE SUBSTANŢĂ DURĂ

DENTARĂ DE ETIOLOGIE NECARIOASĂ – UZURA DENTARĂ
TERMINOLOGIE:
În literatura de specialitate există o inconsecvenţă în ceea ce priveşte

terminologia referitoare la modificările dentare de natură necarioasă.
Termenii de abraziune şi atriţie sunt adesea folosiţi unul în locul

celuilalt. Termenul de eroziune este folosit uneori pentru uzura dentară,
adevărata semnificaţie fiind dizolvarea chimică a structurii dentare.
Confuzia apare probabil deoarece toate cele trei tipuri de leziuni cu

lipsă de substanţă apar adesea simultan.
Termenul de reducere a structurii dentare este astfel folosit generic,

întrucât acoperă toate procesele care conduc la lipsa de substanţă dentară.
DEFINIŢIE:
Uzura dentară este o consecinţă a evoluţiei funcţionale a dinţilor, dar

poate fi determinată şi de factori patologici, alţii decât cei care determină
caria dentară simplă sau cei ce cauzează traumatismele dentare.
CARACTERIZARE:
= fenomen de reducere a structurilor dentare dure cu modificarea

morfologiei coroanei dentare şi/sau rădăcinii
CLASIFICARE CLINICĂ
1. ATRIŢIA
2. ABRAZIUNEA
3. EROZIUNEA
80
ATRIŢIA
DEFINIŢIE:
Uzura dentară datorată contactelor dento-dentare directe, fără
interpoziţia bolului dentar sau a altor factori externi.
ROL DETERMINANT ETIOLOGIC:

= detaşarea fragmentelor microscopice din zonele externe ale prismelor
de smalţ din cauza presiunilor ocluzale care acţionează ca material
abraziv.
Majoritatea autorilor consideră că atriţia este un fenomen fiziologic care se

produce la nivelul marginilor incizale şi proximale, prin exercitarea
principalelor funcţii ale aparatului dento-maxilar.
ROLURILE FUNCŢIONALE ALE ATRIŢIEI:
1. Determină reducerea reliefului ocluzal accentuat, care constituie un
factor în retenţia plăcii bacteriene, prevenind apariţia cariei dentare.
2. Reduce braţul de pârghie extra-alveolar, reprezentat de coroana
clinică a dintelui, care în cursul erupţiei continue, are tendinţa de
alungire şi suprasolicitare a parodonţiului profund, la pacienţii tineri.
3. Reduce gradul de înclinare al pantelor cuspidiene şi ca o consecinţă
reduce rezultantele oblice şi orizontale ale forţelor axiale şi paraxiale,
nocive.
GRADUL DE UZURĂ prin atriţie depinde de:

❖ Forţele exercitate între suprafeţele dentare
❖ Calitatea ţesuturilor dure dentare
❖ Durata de acţiune
ASPECT MICROSCOPIC:
Pe suprafaţa dentară supusă atriţiei, la microscopul electronic, apar
striaţii paralele fine, caracteristice, aranjate într-o singură direcţie, în limitele
unor faţete care se potrivesc perfect cu cele ale dinţilor antagonişti ce au la
rândul lor striaţii orizontale în acelaşi sens.
Ele se opresc net la limita conturului faţetei, orientarea lor fiind dată
de direcţia forţelor ce produc deplasarea dinţilor.
81
ASPECT CLINIC:
➢ Faţetă de uzură cu suprafaţă uşor aplatizată, uşor adâncită şi
circumscrisă de margini netede, bine delimitate.
LOCALIZARE:
➢ Incizală: apare la frontalii superiori, pe marginea incizală, dar şi pe
faţa palatinală;
➢ Ocluzală: pe dinţii laterali, poate fi corelată cu prezenţa contactelor
dento-dentare în poziţie static sau dinamică în perfectă concordanţă
cu relaţiile intermaxilare;
➢ Interproximală: apare pe suprafeţele proximale în contact ale dinţilor
vecini, prin masticaţie sau bruxism, prin mişcarea lor una spre
cealaltă. Examinarea faţetelor de uzură interproximale la dinţii cu
support dento-alveolar intact sugerează că mişcarea este
predominant verticală sau aproape vertical şi nu vestibulo-orală aşa
cum s-a crezut iniţial.
1. Suprafeţe lucioase, bine delimitate pe suprafaţa dentară, care se

potrivesc cu ale dinţilor antagonişti( uneori pot apărea pe suprafeţe
82
aparent imposibile frecării = faţete vestibulare ale caninilor superiori)

prin bruxism.
2. Apariţia durerilor în ATM, dureri musculare diurne, încleştarea

maxilarelor;
3. Aplicarea unor gutiere nocturne; dacă există contacte dento-dentare

active ele apar pe suprafaţa gutierei ca suprafeţe bine delimitate
lucioase.
83
84
TRATAMENT:
85
1. Pentru pacienţii cu bruxism: aplicarea de gutiere nocturne şi

fizioterapie şi psihoterapie neuro-musculară
2. Pentru pacienţii cu atriţii severe care modifică aspectul estetic dento-

facial se procedează la:
➢ Tratamentul preprotetic: de reechilibrare ocluzală, ortodontic în

cazul anomaliilor dentomaxilare
➢ Tratamentul restaurator – restaurări estetice prin tehnici directe

sau protetic propriu-zis( restaurări indirecte)
CAZ CLINIC DE ATRIŢIE – restaurare indirectă:
86
87
88
89
BRUXISMUL
90
În trecut termenii de bruxism şi parafuncţie erau consideraţi sinonimi

pentru a descrie scrâşnetul persistent al dinţilor.
El a fost descris ca un obicei patologic care avea ca rezultat

disfuncţia ATM şi dureri miofasciale şi se considerau ca mecanisme
declanşatoare (trigger) interferenţele ocluzale, pantele deviante şi stresul
(singure sau combinate).
S-a constatat că frecvenţa bruxismului este de aproximativ 90% atât

la populaţiile industrializate cât şi la cele neindustrializate.
Copiii scrâşnesc foarte frecvent, sau chiar freacă gingiile înainte de

erupţia dentară.
Toate acestea sugerează faptul ca bruxismul este un comportament

universal şi nu un obicei. Numai atunci când se accentuează stresul,
creşterea intensităţii scrâşnitului dinţilor poate duce la modificări adaptative
ale structurilor cranio-faciale, inclusiv muşchii şi articulaţiile.
Bruxismul se consideră a fi practic un comportament de origine

centrală şi doar obiceiurile învăţate precum roaderea unghiilor sau a
creioanelor, interpunerea între dinţi a unor obiecte dure de tipul pipă, ace,
cuie, trebuie privite ca parafuncţii.
91
CARACTERISTICI:
➢ Ştergerea reliefului ocluzal al dinţilor
➢ Reducerea înălţimii coronare a dinţilor
➢ Lărgirea suprafeţelor ocluzale a dinţilor laterali atunci când uzura s-a

produs până la nivelul ecuatorului acestora;
➢ Inversarea curbei transversal de ocluzie
➢ Boselarea proceselor alveolare
COMPLICAŢII:
➢ Fisuri ale smalţului
➢ Fracturi ale unor restauraţii existente: obturaţii, incrustaţii, lucrări

protetice
➢ Fractura coronară, corono-radiculară, radiculară
➢ Complicaţii pulpare
➢ Afectarea curbelor sagitale
➢ Prabuşirea ocluziei dentare
➢ Micşorarea etajului inferior al feţei, afectare articulară şi musculară
TEGOZISUL
92
Teoria “tegoszis” a fost introdusă de Every în 1972. Acesta sugerează

că scrâşnitul dinţilor este un comportament filogenetic care are rolul de a
ascuţi dinţii pentru o masticaţie mai eficientă şi pentru a putea fi folosiţi ca
arme.
Pe de o parte abraziunea normală a dinţilor prin alimente va netezi dinţii

astfel încât nu vor mai acţiona efficient ca suprafeţe tăietoare. Pe de altă
parte frecarea dinţilor prin bruxism va reascuţi marginile şi va creşte efectul
de “lame tăietoare”.
93
94
BIBLIOGRAFIE
1. Kois JC. Diagnostically driven interdisciplinary treatment planning. In:

Cohen M, ed. Interdisciplinary Treatment Planning: Principles, Design,
Implementation. 1st ed. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 2008.
2. Bakeman EM, Kois JC. Maximizing esthetics/minimizing risk: the line of
predictable success. Inside Dentistry. 2005;1(1):16-24.
3. Sesemann MR. Enhancing facial appearance with aesthetic dentistry,
centric relation, and proper occlusal management. Pract Proced Aesthet
Dent. 2005;17(9):615-620.
4. Muzzi L, Nieri M, Cattabriga M, et al. The potential prognostic value of
some periodontal factors for tooth loss: a retrospective multilevel analysis
of periodontal patients treated and maintained over 10 years. J Periodontol.
2006;77:2084-2089.
5. Kutsch VK. A new look at an old disease. Inside Dentistry. 2009;5 (5):60-
65.
6. Mjör IA. Clinical diagnosis of recurrent caries. J Am Dent Assoc.
2005;136(10):1426-1433.
7. Kolker JL, Damiano PC, Caplan DJ, et al. Teeth with large amalgam
restorations and crowns: factors affecting the receipt of subsequent
treatment after 10 years. J Am Dent Assoc. 2005;136(6):738-748.
8. Berry DC, Poole, DF. Attrition: possible mechanisms of compensation. J
Oral Rehabil. 1976;3(3):201-206.
9. Dawson PE. Evaluation, Diagnosis, and Treatment of Occlusal
Problems. 2nd ed. St. Louis, MO: Mosby; 1989.
10. McKee JR. Comparing condylar position repeatability for standardized
versus nonstandardized methods of achieving centric relation. J Prosthet
Dent. 1997;77(3):280-284.
11. Steel C, Behle C, Bellerino M, et al. A Guide to Accreditation
Photography, Madison, WI. American Academy of Cosmetic Dentistry;
2002.
95
12. Rufenacht C. Fundamentals of Esthetics. Chicago, IL: Quintessence

Publishing; 1990.
13. Kois JC, Phillips KM. Occlusal vertical dimension: alteration concerns.
Compend Contin Educ Dent. 1997;18(12):1169-1177.
14. Rufenacht CR. Principles of Esthetic Integration. Chicago, IL:
Quintessence Publishing; 2000.
15. Chiche GJ, Pinault A. Esthetics of Anterior Fixed Prosthodontics.
Chicago IL: Quintessence Publishing; 1994.
16. DeMunck J, Van Landuyt K, et al. A critical review of the durability of
adhesion to tooth tissue: methods and results. J Dent Res. 2005;84(2):118-
132.
17. Van Meerbeek B, Kanumilli P, et al. A randomized, controlled trial
evaluating the 3-year clinical effectiveness of two etch & rinse adhesives in
cervical lesions. Oper Dent. 2004;29(4):376-385.
96
MODIFICARI DE CULOARE ALE DINTILOR
Modificarile de culoare ale dintilor se mai numesc si discromii dentare si reprezint una
dintre cele mai frecvente cauze pentru care pacientii apeleaza la un tratament estetic.
Clasificare:
▪ Dupa momentul instalarii discromiei:

▪ discromii primare, prezente in momentul aparitiei dintelui pe arcada
▪ discromii secundare, aparute dupa eruptia dintelui pe arcada.
Dupa mecanismul etiopatogenic, intalnim:

1. Discromii intriseci (endogene), cauzate de:
▪ schimbari de structura sau grosime ale tesuturilor dure dentare ( zone de hipoplazie a smaltului
sau zone hipomineralizate)
▪ incorporarea de pigmenti in timpul formarii dintilor ( impregnarile tetraciclinice,fluoroza,
porfiria)
▪ difuzia de pigmenti in resturile dure dentare, dupa formarea dintelui ( produsii de necroza din
pulpa dentara, substante medicamentoase utilizate in endodontie)
▪ cauze necunoscute
▪ senescenta
▪ hemoragice
2. Discromiile exogene(extrinseci):
▪ pigmentatiile alimentare (clorhexidina utilizaa in apele de gura in combinatie cu taninul din
alimentatie da nastere unei coloratii cu tenta maron)
▪ bacteriile cromogene salivare care pot duce la aparitia unei coloratii verzui la coletul dintilor sau
o coloratie brun neagra, paralela cu linia coletului, foarte rezistenta la agenti chimici.
Impregnarile nicotinice, de culoare brun-neagra de pe fata linguala a dintilor.
▪ depozitele de tartru ce dau culorile brune la coletul dentar.
▪ depozitele alb-galbui de la coletul dintilor datorate igienii orale defectuoase.
▪ modificarile de culoare ale dintilor cu leziuni carioase simple si complicate.
▪ modificarile de culoare determinate de materialele de obturatie coronara (amagamul de argint),
sau materiale de obturatie radiculara(iodoformul,argintul).
Dupa vitalitatea dentara, intalnim discromii la:
▪ dinti vitali
▪ dinti devitali
Modificarile de culoare determinate de tetraciclina
Modificarile de culoare apar la nivelul incisivilor si caninilor superior si inferiori, dupa

administrarea de tetraciclina, incepand din luna a treia de viata intrauterina pina la varsta de 7 ani.
97
Tetraciclina este acumulata mai putin in smalt, cea mai mare parte fiind acumulata in dentina.
Coloratia dintilor si profunzimea ei este cu atat mai intense cu cat doza de tetraciclina administrate
a fost mai mare.
Azi se accepta existenta a trei norme de discromii tetraciclinice:
▪ Forma usoara, cu o culoare galben deschis sau mai rar gri deschis, in treimea incizala a dintilor,
care raspunde usor la trei – patru sedinte de albire in cabinet cu o cura de albire la domiciliu de
patru saptamani.
▪ Formula moderata, care are nuante mai pronuntate de galben inchis pana la brun si cenusiu, fara
localizare si limite precise, care dispare in mod normal in cinci – sase sedinte de albire in cabinet
sau cinci – sase saptamani de albire la domiciliu.
▪ Forma severa, la care coloratia este intensa, gri deschis spre albastru sau cafeniu purpuriu,
extinsa sub forma de benzi transversale, mai ales cervical, albirea avand efect pana la un punct,
tratamentul fiind cel de fatetare directa sau indirecta cu compozit sau portelan.
Modificarile de culoare determinate de fluoroza
Modificarile de culoare determinate de fluoroza apar daca, in primii sapte ani de viata, copilul
ingera o cantitate de fluor de peste 1 mg/litru de apa.
Coloratia se limiteaza la smalt, este bimaxilara si bilaterala, si dupa gravitate se clasifica in trei
forme:
▪ Forma minora, in care smaltul apare patat cu zone albicioase, cretoase.
▪ Forma medie, in care apar pete cafeniu galbui.
▪ Forma severa, cu aparitia unor modificari in textura smaltului care apare opac, cafeniu, friabil si
se desprinde parcelar de pe dentina subiacenta.
In primele doua forme tratamentul este de decolorare, iar in forma severa se face fatetare.
Modificarile de culoare de cauze necunoscute
Sunt discromii dentare rare, care apar fara cauze aparente si care pot insoti unele boli cum ar fi:
▪ osteogeneza imperfetca, insotite de aparitia pe dinte a unor pete portocalii, de intindere variabila,
care cedeaza la trei – patru sedinte de albire.
▪ icterul hemolitic
▪ avitaminoze (B,C,PP) cu coloratii dentare datorate tulburarilor vasculare consecutive.
▪ talasemia si eritroblastoza fetala.
▪ anemia hemolitica
▪ incopatibilitatea de Rh dintre mama si fat.
98
Modificare de culoare de natura hemoragica
Apar in urma unui episod traumatic, urmat de ruperea vaselor de singe si extravazarea sangelui in
canaliculele dentinare.
Aceste afecteaza unul sau mai multi dinti frontali, vitali, care au o culoare roz si nu beneficiaza de
metode de albire.
O alta afectiune care duce la culoarea rosie a dintilor este porfiria eritropoetica congenitala.
Dintii nu sunt intotdeuna colorati, dar au o fluorescenta rosie in lumina ultravioleta si pot prezenta
hipoplazii.
Coloratiile la persoanele in varsta
Acest fenomen se datoreaza depozitelor de dentina secundara sau tertiara care oblitereaza camera
pulpara si este accentuat de consumarea unor condimente picante, alcool, tutun, cafea.Aceste
modificari sunt ideale pentru tratamentul de albire.
Pata alba ( white spot )
Pata alba poate fi congenitala, ea mai poate aparea prin combinarea mai multor factori ce
actioneaza in perioada de dezvoltare a dintilor permanenti, poate sa fie urmarea unor mineralizari
datorate combinarii unor factori traumatici cu fluoroza, urmarea unor febre eruptive sau a altor
boli generale.
Petele albe pot fi acute, aparute ca urmare a unor procese carioase, a purtarii unor aparate
ortodontice sau a unei igiene incorecte.
Discromiile dentare datorate mineralizarii secundare
Apar ca urmare a unor contuzii sau subluxatii dentare urmate de obliterarea camerei pulpare si ale
canaliculelor dentinare, ducand la reducerea transluciditatii dintelui, dandu-i o culoare galben –
bruna.
Defectele de smalt
La dintii cu hipoplazie, smaltul apare neregulat si uneori poros.

Zone extinse din suprafata acestui smalt fixeaza selectiv pigmentii de origine bucala dand un
aspect foarte inestetic.
La aceste forme, albirea poate da rezultate, dar repigmentarea are loc repede.
Un tratament mai durabil il constituie fatetarea.
99
Atritia, abraziunea si eroziunea importanta coloreaza in galben sau brun dentina denudata prin
penetrarea pigmentilor sau substantelor colorante in tubii dentinari.
Acelasi lucru este valabil si pentru fracturile dentare cu implicarea dentinei.
Albirea dintilor vitali
Albirea dintilor vitali presupune cateva etape anterioare inceperii tratamentului:

▪ examen clinic minutios cu evidentierea etiologiei discromiei si fotografierea coloratiei inainte de
tratament.
▪ examene complementare: radiografii – teste de vitalitate.
▪ verificarea etanseitatii restaurarilor care vor fi supuse albirii pentru a evita ca substanta de albire
sa patrunda in camera pulpara.De asemenea, tratarea proceselor carioase si a obturatiilor incorecte.
▪ notarea nuantei de culoare dorite de pacient, care poate fi prea alba in raport cu varsta sau tenul
persoanei respective, dand un aspect nerealist.
▪ Inaintea albirii nu se face anestezie pentru ca pacientul sa poata simti eventuala durere ce
poate surveni si sa o relateze medicului imediat.
▪ I se va explica pacientului ca doar smaltul se albeste, nu si restauratiile existente, de aceea,
dupa albire restauratiile s-ar putea sa apara mai inchise la culoare si sa necesite inlocuirea
▪ Monitorizarea pacientului este absolut necesara.
Efectele secundare ce pot sa apara ca urmare a albirii dintilor vitali
➢Procedeele de albire folosesc substante chimice pe baza de peroxidaze, de aceea, prin
descompunere ele pot accentua actiunea mutanta a altor substante cum ar fi
tabacul.Pe toata perioada tratamentului de albire pacientul nu trebuie sa fumeze.
➢Substantele folosite in tehnicile de albire pot produce modificarea florei bucale pe

termen lung. In caz de utilizare prelungita pot sa apara colonii de Candida albicans
si o hipertrofie a papilelor interdentare.
➢Efectul secundar cel mai frecvent intalnit dupa procesul de albire al dintilor este
aparitia hipersensibilitatii dentinare temporare, fenomen ce dispare daca procesul de
albire este intrerupt si dintii remineralizati cu o pasta de dinti fluorurata. La pacientii
ce prezinta de la bun inceput hipersensibilitate la dintii ce urmeaza a fi albiti nu se
indica aceste tehnici.
➢Se poate intampla, ca in timp, rezultatele albirii sa se piarda si atunci va fi necesara o

noua albire (dupa 1 an ). Exista mai multe cauze de recolorare precum: consumul de
cafea, vin rosu, sucuri de fructe si alte bauturi cu ph scazut, tabac, ciocolata. Sub
influenta acestor factori externi dintii capata o tenta mai inchisa.
➢La pacientii care utilizeaza tehnica de albire la domiciliu mai pot aparea:
• Iritarea gingiei, ceea ce presupune o gutiera neetansa
100
• Tulburari in articulatia temporo-mandibulara datorita unei gutiere ce

inalta ocluzia
• Senzatie de greutate in stomac, ceea ce denota ca gutiera a fost umpluta
in exces si pacientul a inghitit o cantitate de pasta de albire
• Aparitia unei sensibilitati la coletul dentar ceea ce arata o purtare prea
prelungita in timp a gutierei.
Tehnica de albire a dintilor in cabinet IN OFFICE BLAECHING
Scopul:
➢ Atunci cand pacientul doreste un rezultat mai rapid
➢ Atunci cand trebuie albiti doar cativa dinti
➢ Cand albirea este necesara in scop protetic
➢ Cand pacientul doreste sa fie ingrijit de un personal calificat.
Indicatii:
Tehnicile de albire a dintilor in cabinet sunt eficiente pentru modificarile de culoare date de
: fluoroza, tetraciclina, varsta si coloratiile superficiale dobandite .
Contraindicatii:
➢ Dintii ce prezinta sensibilitate
➢ Dintii ce prezinta obturatii multiple din amalgam sau compozit
➢ Tinerii sub 14 ani care au camera pulpara foarte voluminoasa
➢ La femeile insarcinate
Etape de lucru:
▪ se face un examen clinic minutios, diagnosticul si planul de tratament.
▪ fotografia situatiei prezente inainte de tratament si un model de studiu
▪ detartraj si periaj profesional.
▪ alegerea culorii dorite impreuna cu pacientul
▪ vaselinare partilor moi pentru protectie.
▪ uscarea dintilor si izolarea cu diga ( de preferat )
▪ pentru a obtine un smalt receptiv la decolorare se va aplica pe toata suprafata sa un gel
demineralizant, acid fosforic 30%, timp de 15 sec; dupa care se va spala cu apa si se usuca dintele.
Aceasta gravare acida lasa o suprafata poroasa ce
mareste capacitatea de penetrare a decolorantului.
▪ pe toata perioada tratamentului se va evita utilizarea unor paste cu fluoruri.

▪ toate metodele de albire presupune eliberarea oxigenului din peroxidul de hidrogen, folosind
pentru aceasta caldura si lumina.
▪ aplicarea agentului decolorant care poate fi:
1. Superoxol, care este apa oxigenata stabilizata in concentratie de 30 -35% sau amestecul
superoxol – perborat de sodiu
101
▪ La folosirea superoxolului fata si ochii pacientului trebuie protejate deoarece sunt substante
foarte agresive. Protectia se va face cu lentile de protectie. De asemenea se va face protectia
tesuturilor gingivale adiacente dintilor ce vor fi albiti cu: vaselina sau Orabase sau cu un scut
de protectie din resina fotopolimerizabila (Opal Dam), atunci cand nu putem aplica etans diga.
▪ Dupa izolarea se curata dintii cu piatra ponce si apa apoi se aplica superoxolul, in prealabil
agitat. Nu se utilizeaza paste de finisat cu fluor.
▪ utilizarea suplimentara a caldurii cu ajutorul aparatului de diatermie si luminii sau folosirea

lampii de fotopolimerizarea ( datorita timpului de 1 min. necesar unei singure proceduri lampa
se va stica mai repede).Este important sa nu apara dureri la cald. Temperature maxima tolerata
este de 50-60 °C.
▪ In cazul utilizarii caldurii se aplica solutia de albit pe suprafata vestibulara a dintelui cu o

buleta de vata umectata si apoi exprimata. Pe buleta se va aplica un instrument cu varful plat a
carui temperatura poate fi controlata, instrument conectat la aparatul de diatermie.
▪ Temperatura instrumentului este marita treptat pana cand pacientul acuza sensibilitate
dureroasa, dupa care se scade pana la un punct la care pacientul nu mai acuza sensibilitate. Nu
se aplica caldura mai mult de 3 min; dupa care se aspteapta 1 min pana la o noua aplicare.
▪ Procesul de albire trebuie intrerupt dupa 10 – 30 min; chiar daca rezultatul nu este inca dorit.
Aparitia durerii obligea medicul sa intrerupa mai repede tratamentul.
▪ sensibilitatea termica postoperatorie este un semn de alarma, aceasta aratand ca temperatura a

fost prea mare. De obicei sensibilitatea dispare dupa 24 de ore, in mod normal.
▪ Atunci cand sursa de caldura este lampa de fotopolimerizare, aceasta se mentine timp de 1
min; dupa care se indeparteaza si se asteapta 5 min; pana cand dintele se raceste, dupa care
dintii se spala abudent si sunt aspirate resturile procesului de albire.
▪ La sfarsit toti dintii sunt tratati cu gel neutru de fluorura de natriu 2 – 3 min; apoi se curate
minutios cavitatea bucala. Dupa tratament li se explica pacientilor ca dintii pot deveni sensibili
la variatiile de temperatura timp de cateva zile.
2. Apa oxigenta 30 – 35 % sub forma de gel.

3. HiLite (Shofu) care este apa oxigenata lichida, se activeaza cu ajutorul luminii si sulfat de
magneziu care accelereaza reactia apei oxigenate.
4. Quickstrat ( Denmat) cu peroxid de carbamida 35% foarte active.
5. Opalescence Xtra, de culoare portocaliu intens, ce contine perhidrol si 4Betacaroten. Este
un gel care curge de pe dinte si se tine la frigider deoarece se altereaza in doua
sapatamani.Se activeaza cu lumina sau caldura si este suficienta o singura sedinta de
tratament.
102
6. Opalescence, este un gel activat cu lampa de fotopolimerizare. Se aplica timp de 5 min;

dupa care se sterge cu o buleta de vata si se spala.
7. Opolescence Quick, este un peroxid de carbamida 35% care se aplica in gutiere timp de 1 –
3 ore, timp in care pacientul sta in sala de asteptare, dupa care revine in cabinet si se
evalueaza rezultatele obtinute.
▪ La doua saptamani dupa orice tehnica de albire se face o evaluare a rezultatului obtinut si o
fotografie si se observa daca este necesar un nou proces de albire.
Tehnici de albire a dintelor la domiciliu
(‘’Home Bleaching’’)
Indicatii:
▪ dinti cu modificari de culoare datorate varstei, caz in care gutiera se tine 1 – 3 ore pe zi, ziua
sau noaptea.
▪ Fluoroza, forme usoare sau medii, tratamentul va dura o luna ( uneori fara efect ).
▪ Coloratii tetraciclinice uniforme, usoare sau medii
Avantaje:
▪ Metoda de albire eficace.
▪ Substantele de albire se descompun in substante inofensive, care se gasesc in mod natural in
organism.
▪ Efectul de albire este dat de oxigenul liber.
Dezavantaje:
▪ Durata medie a tratamentului este de 2 – 6 saptamani, primele rezultate fiind vizibile dupa 5
zile.
▪ Coloratiile intense prelungesc durata tratamentului, uneori nefiind influentate de albire.
Etapele de lucru:
▪ Examenul clinic minutios, diagnosticul, planul de tratament.
▪ Fotografia situatiei prezente si model de studiu.
▪ Curatarea dintilor prin detartraj si periaj profesional.
▪ Alegerea culorii dorite impreuna cu pacientul.
▪ Confectionarea gutierei, din material vinilinic, transparent, cu o grosime de 2 mm, in

cabinet.Gutiera trebuie sa o ofere o buna inchidere marginala pentru ca produsul de albire sa nu
fie diluat de saliva.
103
▪ Pentru un efect optim trebuie ca in gutiera creata sa existe un spatiu pentru materialul de
albire, de aprox. 1,3-1,5 mm situat la 1 mm de marginea gingivala a gutierei.Acest spatiu se
realizeaza prin adaugarea pe fata vestibulara a modelului, in limitele amintite de material
compozit.
▪ Modelul cu dintii astfel pregatiti va fi acoperit cu o folie din material plastic, moale, care va fi
presata la cald si in conditii de vid cu ajutorul unui aparat special, pentru a lua forma arcadei,
dupa care gutiera va fi decupata si probata pe modelul de lucru.
▪ Gutiera este rascroita la o distanta de 1-2 mm de festonul gingival cu atentie, pentru a nu

deveni o sursa de iritatie pentru gingie si se va intinde de la molar la molar.
▪ Pacientului i se va arata modul in care se aplica gelul in gutiera si gutiera pe dinti.Pacientul

trebuie sa poarte gutiera 1-3 ore/zi, dupa prima ora se indeparteaza gelul si se inlocuieste cu
altul.
▪ Pacientul va primi o singura seringa cu gel de albit si va reveni obligatoriu la control pentru a
primi o noua seringa de gel.
Metoda de albire combinata
Astazi au aparut preparate care permit combinarea tratamentelor profesionale de albire cu cele
la domiciliu.Sistemul profesional pentru albirea in cabinet este Ilumine Office, care contine
15% peroxid de hidrogen ce rezulta prin combinarea a 30% peroxid de hidrogen cu o pudra
aromata.Gelul se va aplica in gutiera fabricata anterior si, impreuna cu aceasta se va aplica 30
min. in cavitatea bucala.Dupa aceea pacientul primeste gutiera si 3 seringi de gel Ilumine
pentru acasa, cu 10 % peroxid de hidrogen, fiind instruit sa aplice gelul cate 3 ore pe zi, timp
de 5 zile.Tratamentul la domiciliu se va incepe la 24 de ore dupa cel din cabinet.
Albirea dintilor devitali
Pierderea vitalitatii dintilor reprezinta una din cauzele care determina frecvent modificarea
culorii dintilor.Substantele rezultate din degradarea tesuturilor, in particular sangele, infiltreaza
canaliculele dentinare si dau o coloratie brun-gri sau, uneori o coloratie foarte inchisa, spre
negru.
Desi modificarile de culoare ale dintilor devitali raspund foarte bine la tehnicile de albire,
inainte de tratament trebuie evaluate foarte exact situatiile clinice respective.
104
Agenti de albire
Pentru albirea dintilor devital se foloseste superoxolul (apa oxigenata 30 %), in amestec cu
perborat de sodiu.
Acest amestec se poate introduce in cavitate, dupa o eventuala demineralizarea dentinei si se

acopera cu un material de obturatie.Aceasta tehnica se numeste in literatura americana
„walking-bleach”.
Procesul de albire poate fi grabit printr-un aport termic si atunci vorbim de „power-bleach”.
Etapele de tratament „power-bleach”
▪ Se apreciaza culoarea dintelui inainte de tratament si se face o fotografie a acestuia.
▪ Se apreciaza situatia periapicala a dintelui precum si calitatea obturatiei de canal cu ajutorul

unei radiografii.Daca obturatia de canal nu este etansa se trece la refacerea ei.
▪ Se indeparteaza in totalitate obturatia veche existenta si dentina colorata si se va indeparta

materialul de obturatie radiculara din portiunea initiala a canalului pe aproximativ 2 mm, dupa
care se va sigila canalul cu CIS sau ciment policarboxilat.
▪ Se spala abudent dintele, iar mucoasa gingivala si mucoasele din vecinatate se vaselineaza.
▪ Se izoleaza cu diga.
▪ Se degreseaza cavitatea, apoi se aplica acid fosforic 30% atat in cavitate cat si pe suprafata
externa a dintelui, pentru 20-25 de sec., dupa care se clateste abundent 30 de sec.
▪ Se introduce in cavitate amestecul de superoxol si perborat de sodiu cu ajutorul unei seringi,

dupa care se aplica pe o buleta de vata introdusa in cavitate instrumentul incalzit de la aparatul
de diatermie.Caldura se mentine timp de 1-2 min, schimband buleta de 3 ori, de fiecare data
folosind o noua buleta inmuiata in solutie.La final se aseaza si pe suprafata vestibulara a
dintelui o buleta de vata imbibata in solutie si se incalzeste timp de 1 min.Se schimba si aceasta
buleta de 3 ori.
▪ La sfarsitul procedeului de albire se spala dintele si se verifica culoarea.Poate sa fie necesara

o noua sedinta de albire.
▪ Se aplica un strat de hidroxid de calciu in interiorul cavitatii de acces si se acopera pentru 2

zile cu un material de obturatie provizorie.
105
▪ Daca culoarea obtinuta este cea dorita se poate trece la obturatia definitiva.
Etapele de tratament ambulatoriu „Walking-Bleach”
In cazul utilizarii acestei tehnici primii pasi sunt identici cu tehnica anterioara, dar dupa
izolare, gravare acida si uscare se procedeaza diferit:
▪ In cavitate se introduce pasta formata de perboratul de sodiu cu peroxidul de hidrogen 3%,

lasandu-se un spatiu pentru pasta provizorie (Cavidur, CIS) deoarece gazul care se elibereaza
poate duce la desprinderea obturatiei provizorii..
▪ Produsul de albire este lasat pe loc 2 zile pana la o saptamana; Daca culoarea este
satisfacatoare se va trece la restaurarea definitiva, daca nu, se va repeta operatiunea, dar nu mai
mult de 4 ori pentru a nu antrena o slabire a rezistentei dintelui cu aparitia riscului de fractura
spontana.
Microabraziunea
Este o tehnica de tratament, cu sacrificiu de substanta dentara minima, care se adreseaza

discromiilor dentare minore, ce afecteaza doar stratul superficial de smalt si care nu raspund la
tehnicile de albire.
Indicatii:
▪ Pete flouorotice ce nu depasesc o adancime de 0,2-0,3 mm.
▪ Pete mici, idiopatice, localizate, albe sau maron.
Substante folosite:
▪ Produsul Prema (piatra ponce amestecata cu acid clorhidric 10%)
▪ Gel format din acid clorhidric 6-7% si microparticule de carbura de siliciu.
Tehnica tratamentului presupune:
▪ Izolarea perfecta cu diga si protectia pacientului si medicului cu ochelari de protectie. In jurul

dintelui supus microabraziunii se va aplica bicarbonat de sodiu, pentru neutralizarea aciditatii
preparatului.
▪ Pe dintele periat profesional, spalat si uscat, se aplica HCL amestecat cu pulberea de piatra
ponce 10-18%. Pasta se aplica pe fata vestibulara a dintelui care prezinta discromia, in strat de
106
1 mm si, cu ajutorul unei cupe de cauciuc destinata acestui scop, cu o piesa la viteza mica, se
efectueaza miscari circulare.Miscarile circulare se executa cu presiune pe gelul de pe fata
vestibulara pe care il freaca astfel de smalt.
▪ Dupa 60 de sec. se face pauza, timp in care se spala fata vestibulara a dintelui cu un jet de apa
sub aspiratie.
▪ Se examineaza culoarea dintelui.Daca aceasta nu corespunde, se va repeta operatia de maxim

10 ori, ceea ce duce la indepartarea unui strat de smalt de 0,1 mm, iar petele superficiale
dispar.Daca, dupa acest numar maxim de sedinte admise, nu se observa nici o ameliorare, se va
opri acest tip de tratament.
▪ Smaltul astfel tratat, dupa spalare si lustruire, va beneficia de o metoda locala de fluorizare.
▪ Din punct de vedere clinic, dintele supus microabraziunii va aparea foarte lucios, neted,
sticlos, foarte fizionomic.
Macroabraziunea
Indicatii:
Este o alta tehnica alternativa pentru indepartarea petelor albe, superficiale, localizate, care nu
va fi urmata de terapie conservatoare, remineralizanta si a altor pete fluorotice sau defecte de
smalt.
Tehnica:
▪ Macroabraziunea utilizeaza o freza de finisare pentru compozit, la turbina, pentru
indepartarea defectului.
▪ Indepartarea defectului se va face sub presiune usoara, spray-ul cu apa al turbinei fiind
indispensabil.
▪ Dupa indepartarea defectului se face finisarea si lustruirea cu gume speciale.
▪ In anumite cazuri, procedeele de macro si microabraziune se pot combina, pentru un rezultat
mai rapid si mai bun.
107
TRATAMENTUL LEZIUNILOR DENTARE CU PIERDERE DE SUBSTANŢĂ DATORATE

UZURII DENTARE
Un plan de tratament corect al leziunii de uzură dentară se face după un diagnostic corect al leziunii care
presupune un examen clinic atent şi competent, cu aprecierea gradului de uzură al ţesuturilor dure
dentare, deoarece nu toate leziunile necesită un tratament imediat.
O intervenţie terapeutică corectă trebuie să aibă în vedere identificarea şi îndepărtarea factorilor

etiologici în funcţie de situaţia clinică. Atunci când este cazul, se cere modificarea dietei alimentare a
pacientului şi înlăturarea factorilor cauzatori ai eroziunii şi se vor da indicaţii clare şi precise privitoare la
modul de efectuare a unui periaj dentar corect, de alegere corectă a pastelor de dinţi şi a periuţei
dentare.
In cazul eroziunilor dentare cauzate de regurgitaţiile acide, se va indica tratamentul afecţiunilor

generale.
O intervenţie terapeutică corectă trebuie să aibă în vedere identificarea şi îndepărtarea factorilor

etiologici în funcţie de situaţia clinică:
• Instrucţiuni in privinta igienei dentare (modul de efectuare a unui periaj dentar corect, de
alegere corectă a pastelor de dinţi şi a periuţei dentare);
• Atunci când este cazul, se recomandă modificarea dietei alimentare a pacientului;
• Se indică tratamentul afecţiunilor generale, în cazul eroziunilor dentare cauzate de regurgitaţiile
acide
Tratamentul propriu-zis presupune restaurarea morfologiei normale a dintelui cauzal, scop în care se vor
utiliza restaurări directe cu materiale compozite, compomeri , cimenturi cu ionomeri de sticla sau
restaurări directe cu materiale compozite sau ceramice, faţetări din materiale compozite sau faţetări
indirecte ceramice, coroane de acoperire parţiale sau totale.
TRATAMENTUL LACUNELOR CUNEIFORME (LEZIUNI DE ABFRACŢIE)
În tratamentul acestor leziuni, medicul trebuie să ţină seama de faptul că dintele este supus
deformărilor sub influenţa unor sarcini ocluzale, iar materialele de restaurare, fie ele şi adezive, sunt
supuse aceloraşi forţe, care le pot disloca.
Când forţele ocluzale non-axiale nu pot fi reduse sau eliminate, restaurărilor (restauraţiile) trebuie
imbunătaţite cu mijloace de retenţie mecanică ce pot asigura succesul pe termen lung.
Trebuie să se tină seama, deasemenea, de structura dentară rămasă la nivel gingival. In general, la acest
nivel, smalţul este inexistent, de aceea se recomandă asocierea compozitelor cu glass-ionomerii, prin
tehnica laminată sandwich deschis sau închis. Se poate folosi şi obturaţia clasică de compozit, pentru
aceasta fiind necesare retenţii îmbunătăţite.
Izolarea câmpului operator este o condiţie necesară in obţinerea succesului terapeutic al acestor leziuni.
108
Materialele folosite pentru restaurarea acestor leziuni sunt cele cu priză fotoindusă, deoarece asigură un
timp de lucru optim şi au proprietăţi fizice superioare(rezistenţă crescuta la deshidratare şi la
microfracturi). Dacă distanţa faţă de pulpă este mai mică de 0.5 mm este indicată folosirea unui liner pe
bază de hidroxid de calciu, auto sau fotopolimerizabil.
Glass-ionomerii sunt inseraţi, modelaţi si adaptaţi în cavitate cu aceleasi instrumente ca şi răşinile

compozite. Deoarece stratul de material nu depăşeşte, în aceste restaurări 1,5mm, 40sec sunt suficiente
pentru o polimerizare corectă.
Pentru finisare vom apela la o modelare iniţială cu freze diamantate fine, urmată de discuri flexibile, în
prezenţa unei soluţii lubrefiante care să împiedice desicarea materialului. Lustruirea se va face cu gume
tip cupă şi o pastă foarte fină de lustruit din oxid de zinc. În ciuda tuturor acestor măsuri, glassionomerii
nu prezintă o suprafaţă netedă, atât de necesară în această zonă de retenţie bacteriană. De aceea unele
materiale prezintă şi un lac care se aplică peste obturaţie şi se polimerizează 40 de sec.
TRATAMENTUL LEZIUNILOR LENTICULARE
În cazul leziunilor lenticulare se va instrui pacientul in privinţa tehnicii corecte de periaj, după care
obturarea leziunilor se va face cu materiale compozite, după regulile tratamentului minim invaziv,
ţinând cont că aceste leziuni nu sunt supuse forţelor ocluzale, iar exigenţele estetice sunt maxime (dar
avem nevoie de maxim de estetică).
TRATAMENTUL ANOMALIILOR DE STRUCTURĂ A SMALŢULUI CARE BENEFICIAZĂ DE ODONTERAPIE

RESTAURATOARE
Precum am arătat, defectele de structură ale smaţului pot varia ca formă, de la simple leziuni minore,
(localizate, neevolutive, cu consecinţe minime), la leziuni generalizate (ale întregului sistem dentar, cu
afectarea gravă a sistemului dento-maxilar). Ca urmare, si modalităţile de tratament vor fi diferite.
În general, prin tratament se urmăreşte refacerea propriu-zisă a defectului având ca scop corectarea
funcţiilor afectate şi prevenirea complicaţiilor. În consecinţă, trebuie ales modul de reconstituire
(refacere), tehnicile şi materialele cele mai potrivite cu forma clinică de îmbolnăvire şi cu gradul de
dezvoltare dentară. În stabilirea conduitei terapeutice se are în vedere deasemenea topografia leziunii
distrofice, întinderea ei în suprafaţă şi profunzime,dacă are sau nu caracter evolutiv,dacă reprezintă
factor de risc pentru apariţia unor complicaţii imediate sau tardive.
Vârsta dentară, tipul relaţiilor ocluzale, pot restrânge gama posibilităţilor terapeutice, uneori orientând
către un tratament provizoriu, de etapă; aceasta mai ales la copii, în timpul dentiţiei mixte. În funcţie de
topografe şi profunzime, leziunile hipoplazice determină uneori numai modificări fizionomice, alteori si
modificări ale funcţiei masticatorii, asociate cu sensibilitate la diferiţi excitanţi. Astfel, in cazul defectelor
sub forma petelor dispuse paralel cu marginea liberă a dinţilor frontali se face refacerea acestora cu
materiale compozite aplicate prin tehnica demineralizării acide, după un prealabil periaj profesional cu
paste abrazive fără conţinut de fluor, pentru îndepărtarea eventualelor coloraţii extrinseci.
109
Când leziunile sunt superficiale, fără grefare de proces carios, materialul compozit se aplică direct,
conform tehnicii de lucru cu materialul respectiv.
Cand s-a grefat un proces carios, compozitul se aplică după îndepărtarea dentinei alterate si asigurarea
unei protecţii pulpare adecvate situaţiei clinice. Uneori, pe fondul unor hipoplazii de smalţ si, probabil,
favorizat de acestea, se produc fracturi coronare care la rândul lor se pot complica. În acest context,
tratamentul leziunii hipoplazice se face odată cu a complicaţiei respective.
În cazul leziunilor hipoplazice întinse care nu pot fi restaurate corespunzător, se utilizează faţetele
laminate sau a coroanelor de înveliş fizionomice.
Amelogenezele imperfecte
Datorită caracterului extins si evolutiv al acestor defecte de structură, afecțiunea (boala) trebuie
depistată cât mai precoce, iar tratamentul trebuie instituit imediat, utilizând metodele adecvate, în
concordanţă cu forma clinică, adaptate vârstei dentare si condiţiilor locale.
Deoarece toate formele de amelogeneza imperfectă se insoţesc de modificarea aspectului fizionomic,

corectarea acestor modificări se face in contextul mai larg al prevenirii şi tratării complicaţiilor existente.
In formele hipoplazice, cele mai rare de altfel, se va face corectarea prin faţete laminate sau
microproteze de înveliş la dinţii frontali permanenţi. Alegerea uneia sau alteia dintre metode se face în
funcţie de: vârsta pacientului, tipul relaţiei ocluzale, starea de igienă orală. În plus trebuie apreciată
cantitatea de smalţ existentă, pentru evaluarea sistemului de fixare în cazul aplicării faţetelor laminate.
În formele hipocalcifiate şi hipomaturate trebuie stopat fenomenul de desprindere a smalţului moale la

simpla presiune masticatorie. Din acest motiv, mai utile sunt microprotezele de înveliş fizionomice
pentru frontali şi metalice pentru zona laterală.
Aplicarea cât mai devreme după erupţia dinţilor permanenţi a acestor coroane de înveliş, mai ales la
molarii de 6 ani, va stopa fenomenul. Este bine ca la prepararea bonturilor să se folosească tehnici
conservatoare, iar pentru cimentare să se folosescă cimenturi glass-ionomere.
La pacienţii tineri, când încă nu există condiţii pentru aplicarea microprotezelor de înveliş, aplicarea
frecventă a preparatelor fluorurate, alături de combaterea sensibilităţii dureroase, ducând la creşterea
rezistenţei stratului de smalţ.
Deasemenea, la toţi aceşti pacienţi, restaurarea proceselor carioase de mică întindere se va face cu
materiale de restaurare aderente, cimenturi ionomere de stică sau compozite, indiferent de topografie,
aceste materiale asigurând protecţia marginilor subţiri de smalţ împotriva fracturilor.
În paralel, la aceşti pacienţi se insistă pentru menţinerea unei igiene riguroase şi unui regim alimentar
necariogen.
110
TRATAMENTUL LEZIUNILOR CORONARE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FRONTALI

Tratamentul fisurilor de smalţ lipsite de complicaţii pulpare constă in expectativă, monitorizare clinică si
radiologică, aplicaţii topice de preparate fluorurate sau utilizarea unor paste de dinţi desensibilizante,
acolo unde este cazul. Tratamentul trebuie sa împiedice acţiunea factorilor externi(fizici, chimici,
biologici). Uneori, din aceste considerente, se pot utiliza glass-ionomeri sau compomeri pentru
închiderea fisurilor şi, uneori, se pot practica faţetări directe sau indirecte. Dacă apar complicaţii pulpare
se va recurge la tratament endodontic.
FRACTURA CORONARĂ SIMPLĂ DE SMALŢ
Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor dentare, dar şi de direcţia liniei de
fractură. Se pot obţine rezultate foarte bune urmarind urmatoarele indicații (in felul următor):
• Se netezesc marginile de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau discuri abrazive până se
obţine un contur neted si uniform;
• Se continua netezirea marginii incizale cu gume de lustruit rotative, până când suprafaţa
smalţului devine lucioasă.
În cazul afectării prin fractură a unghiului incizal, numai în smalţ, se poate reface integritatea
Dintelui Folosind Sistemele Adezive.
Protocolul de realizare a acestei refaceri de unghi incizal presupune:
• Verificarea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor inflamatorii;

• Realizarea izolării câmpului operator, de preferat cu diga;
• Alegerea nuanţei de compozit potrivite;
• Teşirea marginilor de smalţ pe o distanţă de aprox. 2mm şi o adâncime de 0,3mm atât pe
faţa vestibulară cât şi pe cea palatinală, fără a se ajunge la nivelul stopurilor ocluzale
palatinale;
• Marginea gingivală a fracturii va fi preparată pe o adâncime de 0,5mm, pentru a îmbunătaţi
retenţia;
• Finisarea cavităţii şi a marginilor teşite cu discuri abrazive şi lustruirea cu pastă pentru
microabraziune(pastă cu oxid de zinc (piatră ponce) si clorhexidină 2%)
• Toaleta cavităţii;
• Gravarea acidă a marginilor de smalţ cu acid fosforic 37%, timp de 15sec, spălare 15sec,
uscare 5sec, fără deshidratarea suprafeţei de smalţ;
• Aplicarea straturilor de compozit şi polimerizarea acestora;
• Finisarea obturaţiei este foarte importanta realizându-se cu freze speciale, diamante şi
extradure, cu discuri fine de finisate, benzi adezive, gume de lustruit, perii, cupe şi pastă de
lustruit.
111
FRACTURILE NEPENETRANTE ÎN SMALŢ ŞI DENTINĂ
În cazul acestui tip de fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte:
• Existenţa dentinei expuse în cavitatea bucală care necesită protecţie specială.

• Imposibilitatea realizării unei cavităţi retentive, ceea ce presupune utilizarea, uneori,
pe lângă tehnica adezivă, a unor metode speciale de retenţie a compozitului:
aplicarea de stifuri parapulpare sau crearea unor şanţuri de retenţie paralele cu
suprafaţa de secţiune.
Alegerea unui dintre aceste sisteme de retenţie se face ţinând cont de următoarele elemente:
• Tipul de ocluzie, solicitarea restaurărilor fiind mi mare în cazul ocluzii cap la cap, de aceea în
cazul acestei ocluzii vom căuta să asigurăm o retenţie cât mai bună folosind stifturile
parapulpare;
• Gradul de distrucţie coronară: când acesta depăşeşte 1/3 din volumul coroanei este indicată
combinarea sistemului adeziv cu ştifturi parapulpare;
• Volumul şi dimensiunile camerei pulpare: la pacienţii tineri, în special la copii, unde dimensiunile
camerei pulpare sunt foarte mari, iar volumul dentinar redus, vom prefera sistemul cu agenţi
demineralizanţi, pentru a evita deschidere accidentală a camerei pulpare.
Tehnica restaurării coronare cu materiale compozite si ştifturi parapulpare
În aceste cazuri numărul şi grosimea ştifturilor depind de:
1. Direcţia liniei de fractură:

• În fracturile orizontale se vor aplica două ştifturi cu direcţie axiala, unul mezial şi unul
distal;
• Fracturile oblice care interesează unul sau ambele unghiuri incizale se pot aplica, în
funcţie de gradul de distrucţie, unul sau două ştifturi.
2. Gradul distrucţiei coronare:
• în fracturile mai mici ale unchiului incizal este necesar un singur ştift;
• în fracturile oblice, cu pierdere mare de substanţă dentară, sunt necesare două ştifturi,
unul cu direcţie axială şi altul transversal, paralel cu marginea incizală;
3. Tipul ocluziei:
• În cazul ocluziei cap la cap, din cauza solicitărilor ocluzle se vor aplica ştifturi cu diametru
mai redus (0,2-0,4mm), pe când la pacienţii mai vârstnici se pot aplica stifturi mai
groase, de 0,6-0,8mm.
Reguli de aplicare a ştifuri parapulpare
1. Înainte de aplicarea ştifturilor parapulpare se va efectua examentul radiologic si testele de

vitalitate;
112
2. Obturatia de bază este obligatorie în toate cazurile, iar ca material de protecţie se pot folosi:
cimenturi pe bază de hidroxid de calciu, CIS, cimenturi policarboxilate;
3. Este indica să se aplice obturaţia de bază înainte de aplicarea ştifturilor, deoarece dispunem de
spaţiu necesar.
4. În cazul aplicării ştifturilor prin cimentare se poate folosi ca bază cimentul de cimentare care se
va întinde cât incă este moale.
5. Ştifturile de retenţie se vor scurta la 2mm sub marginea incizală, pentru a evita transparenţa
ştiftului in această zonă;
6. În cazul dinţilor redusi de volum se vor acoperi ştifturile cu „opac”, un material special, găsit în
trusele de compozit moderne, care va împiedica transparenţa metalului prin obturaţie;
7. Se vor folosi cape sau semicape adaptate pe dinte, care vor depaşi cu 2mm suprafaţa de
secţiune.
Tehnica de aplicare a pivoţilor
Pregătirea porţiunii coronare a dintelui:
• Se va finisa conturul pierderii de substanţă pentru a nu avea margini anfractuoase;

• Se va realiza protecţia pulpară prin aplicarea unei obturaţii de bază.
Aplicarea pivoților parapulpari prin frictiune
• Tunelul parapulpar va fi pregătit exclusiv în dentină ţinând cont de morfologia coronară

şi de datele radiografice;
• În trusă există o freză specială de calibru mai mic decât al ştiftului, cu care se realizează
tunelul intradentinar;
• Sprijinul operatorului trebuie să fie foarte bun pentru a evita accidentele prin deraparea
frezei, în acest scop recomandându-se şi marcarea tunelurilor dentare cu o freză sferică,
la contraunghi.
• Freza se introduce şi se retrage o singură dată(la sfârşitul frezajului=, evitându-se
ezitările şi mişcările laterale. Retragerea frezei se face în turaţie;
• Segmentul intradentinar al ştiftului trebuie să fie de aproximativ 5-6mm;
• Când se aplică două ştifturi, între ele trebuie să existe o distanţă corespunzătoare
pentru insinuarea materialului de obturaţie;
• După inserarea ştifturilor este indicat a se executa o radiografie de control;
• În lăcaşul creat cu freza specială se introduce ştiftul care va fi lovit uşor, cu un ciocan de
corn.
Aplicarea ştifturilor prapulpare prin înfiletare
• Aceste pivoturi sunt confecţionate din oţeluri inoxidabile sau titan.

• Cel mai adesea sunt prevăzute cu filet pe 2/3 din lungimea lor;
113
• Sunt comercializate în truse speciale, pe calibre diferite, în fiecare trusă existând o freză pentru
forarea tunelului;
• Înşurubarea ştiftului se va face cu chei speciale manevrate manual;
• Tipurile mai recente de pivoturi sunt prevăzute cu un mandrin care se adaptează la piesa unghi,
după înfiletare ştiftul fracturându-se la joncţiunea cu mandrinul;
• Observaţiile clinice arată ca pivoturile parapulpare fixate prin înfiletare sunt mai puternic
ancorate în dentină decât cele cimentate sau ancorate prin fricţiune.
Aplicarea pivoţilor parapulpari prin cimentare
• Este o metodă mai veche, la care s-a renunţat în ultima vreme şi care folosea pivoţii
confecţionate din sârmă de viplă, în cabinet.
• Tunelul intradentinar era realizat cu o freza Beutelrock, în acest tunel introducându-se,
cu acul Lentullo, ciment smântânos, ştifturile fiind menţinute în tunel cu ajutorul unui
cleşte special pănă la priza cimentului.
Tehnica restaurărilor coronare cu compozite şi şanţuri de retenţie
Este o tehnică indicată în situaţiile în care planul de fractură coronară, indiferent de direcţia lui,
nu oferă o suprafaţă dentinară suficientă pentru ancorarea ştifturilor, iar sistemul de
retenţionare prin demineralizare nu oferă garanţie suficientă datorită volumului mare al
obturaţiei care se aplică.
Tehnica presupune urmatoarele particularități:
• Se curăţă foarte bine suprafaţa de smalţ şi dentină prin periaj, apoi se şlefuiesc cu un
disc abraziv.
• Se trasează un şanţ cu ajutorul unei freze diamantate, de jur-împrejurul coroanei, la
2mm de planul de fractură, adânc până la dentină.
• Se adaptează un conformator.
• Se demineralizează zona de smalţ cuprinsă în şanţul creat şi în conformator care se
aplică pe dinte, în poziţia în care a fost adaptat;
• De obicei nu mai sunt necesare retuşuri sau adaptări.
114
RESTAURARI ALE DINTILOR CU LEZIUNI CARIOASE PRIN

INCRUSTATII DE COMPOZIT
Pentru reconstructia leziunilor coronare din zona laterala, INLAY-urile din

materiale compozite reprezinta o alternativa frecvent utilizata.
Avantaje:
1.reduc mult contractia de polimerizare a compozitului
2.sunt mai rezistente la abraziune, urmarindu-se mentinerea stopurilor ocluzale in

zonele laterale
3.polimerizarea se face inainte de inserarea compozitului in cavitate
4.un strat fin de rasina de cimentare va fi supus polimerizarii in timpul procesului

de cimentare a incrustatiei in interiorul preparatiei
Avantajele incrustatiilor estetice din compozit sunt:
-necesita o preparative minimala
-permit o adaptare buna a restauratiei la marginile preparatiei,in special la nivelul

pragului gingival
-permit reducerea contractiei de priza a materialului compozit prin polimerizarea

piesei in afara cavitatii bucale
-efectul estetic si comportamentul in timp sunt bune
-materialul compozit este usor de manipulat
-permit ajustari ulterioare ale suprafetelor ocluzale, fiind usor de adaptat si reparat
-sunt radioopace
-pret de cost accesibil
-tehnologia de laborator a acestor piese e mai simpla decat a celor din portelan sau
metal
115
Atunci cand ne decidem sa alegem ca metoda de restaurare estetica un inlay din

rasina compozita este necesara o evaluare corecta a urmatoarelor elemente:
• Status dentar, estimarea imaginilor radiologice

• Efectuarea unei fotografii ca document a situatiei clinice initiale
• Starea dintelui ce va fi restaurant si tipul de preparatie ce va primi inlay-ul
• Localizarea dintelui pe arcada, pentru a aprecia efortul mecanic pe care
restauratia il va sustine
• Marimea si numarul restauratiilor:
-tehnici semidirecte-in care se va restaura un numar limitat de2-3 dinti
localizati pe hemiarcade diferite
-tehnici directe –cand trebuie tratati mai multi dinti, simultan, pe
aceiasi hemiarcada
• Aprecierea riscului de carie
• Calitatea igienei orale
• Estimarea culorii
• Realizarea unor modele de studiu
• Timpul avut la dispozitie si rabdarea pacientului
• Posibilitati financiare ale pacientului
Indicatiile incrustatiilor de compozit:

-restaurarea molarilor si premolarilor ambelor arcade dentare
-dinti care prezinta margini de smalt necesare sigilarii cu o grosime de cel
putin 0,5mm
-restaurari conservative ale dintilor care au un istm vestibulo- oral de cel
putin 1/3 din distanta intercuspidiana
-restaurari protetice la pacienti cu bruxism, pentru a modela abraziunea
dintilor antagonisti
-inlocuirea unor restaurari de amalgam din motive estetice sau datorita unor
defecte de inchidere marginala ale acestora, fracturi ale restauratiei sau ale
peretilor dentari
-inlocuirea restauratiilor din material composite compromise din punct de
vedere al integritatii lor sau a aspectului coloristic
116
Prepararea dintelui:
Conceptul restaurarilor estetice adezive a schimbat principiile clasice,
stabilite de Black in preparatia cavitatilor pentru incrustatii:
-----reducerea de tesuturi dure dentare devine mult mai conservatoare
intrucat tehnica de colare asigura sigilarea corecta a interfetei preparatie
/restauratie fara a mai fi necesara o extensie preventiva si retentive
suplimentara
Principii in prepararea dintelui:

✓ Se vor elimina tesuturile dure dentare afectate de procesul carios
✓ Se va realiza o cavitate care sa permita o grosime a materialului
restaurator care sa reziste la presiunile masticatorii(cel putin 1mm in
zonele nesupuse fortelor ocluzale si de minim 1,5mm in zonele
expuse acestor forte)
✓ Intalnirea dintre peretii preparatiei trebuie sa se realizeze prin linii si
unghiuri rotunjite pentru a facilita realizarea piesei si a reduce riscul
de propagare a fracturilor
✓ Peretii vestibulari si orali ai cavitatii verticale( clasa a II-a)trebuie sa
fie usor divergenti spre ocluzal si spre dintele vecin, iar unghiurile de
intalnire dintre peretele gingival si cel axial sa fie bine exprimate
✓ Plasarea marginilor cavitatii sa fie in afara zonelor centrale ocluzale
unde exista pericolul de fractura al marginilor restauratiei, e de
preferat ca toate marginile cavitatii sa se termine in smalt, dar este
posibila si situatia in care marginea cervicala a unei preparatii sa fie in
cement
✓ Peretii preparatiei sa fie netezi, fara anfractuozitati
✓ Peretale pulpar trebuie plasat la cel putin 1,5-2mm adancime si la cel
putin 0,5mm in dentina
✓ Plasarea peretelui axial se va face in raport cu extinderea procesului
carios
✓ Forma peretelui pulpar nu trebuie neaparat sa fie plana,ea va depinde
de extinderea procesului carios si de necesitatea de insertie si
dezinsertie a piesei in cavitate
✓ Daca peretele pulpar este mai putin de 0,5mm de tesutul pulpar, se va
aplica un strat de protectie pulpara. Se va recurge la o reconstructie a
117
peretelui pulpar cu cimenturi ionomer de sticla care ofera si o posibila

protectie la carie prin eliberarea de fluor. Aceasta protectie prin
reconstructie cu ionomeri de sticla este aplicabila si acolo unde
marginea cervicala se termina in cement.
Metode de realizare a inlay-urilor:

Realizarea unei incrustatii din material compozit se poate face prin
doua metode:
A-metoda semidirecta ( direct-indirecta)
B-metoda indirectă
A-Metoda semidirecta (directa-indirecta)

Presupune realizarea incrustatiei direct in gura pacientului dar care se
va termina in afara ei.Se va proceda in felul urmator: dupa realizarea
preparatiei dintelui, cavitatea va fi spalata, uscata, bine izolata (diga);
dintele si cavitatea astfel preparate vor fi lubrefiate prin pensulare cu
un lubrefiant (compatibil cu materialul compozit) care va fi intins cu
un jet de aer- scop-sa permita ca inlay-ul, dupa realizarea sa, sa poata
fi indepartat cu usurinta din cavitate .
❖ Pentru cavitatile ocluzo-proximale se va aplica o matrice
transparenta si o pana reflectorizanta
❖ Rasina compozita aleasa va fi plasata in preparatie dupa
tehnica indicata tipului de material compozit si dupa tipul de
cavitate
❖ Se polimerizeaza
❖ Dupa polimerizare, piesa va fi scoasa din cavitate.
Pentru inlay-ul proximo-ocluzal se va folosi in acest scop:
- O sonda dentara cu care se exercita presiuni dinspre zona interproximala

spre ocluzal, cu atentie sa nu se fractureze marginile sale
- - un fir de ata plasat interdentar si fixat intr-o excrescenta a materialului
compozit, de regula la nivel central, in zona fosei, ea jucand rol de maner.
❖ Dupa indepartarea sa, piesa va fi supusa unei noi polimerizari,
in afara cavitatii bucale, timp de 60 secunde, dupa care va fi
118
supusa unui process termic sau fototermic (post-

polimerizare)intr-un cuptor la 110oC timp de 7 minute.
Combinatia dintre caldura si lumina asigura o polimerizare complete a
materialului.Aceasta tehnica inbunatateste astfel proprietatile fizico-chimice
ale materialului, rezistenta sa la abraziune,stabilitatea dimensional si permite
o mai buna adaptare si sigilare.
Piesa astfel obtinuta va fi probate in gura, urmarindu-se :
• Integritatea marginala a piesei
• Interrelatiile de contact proximal cu dintii vecini
• Relatiile de ocluzie cu arcada dentara antagonista
• Culoarea inlay-ului.
Dupa efectuarea eventualelor retusuri piesa va fi cimentata in cavitate. Inainte de
cimentare :
-curatarea atenta a inlay-ului si a suprafetei dentare inaintea gravarii sale acide
-se realizeaza gravarea acida, apoi se spala si se usuca
-se va alege sistemul adeziv astfel :
Pentru un inlay foarte transparent se va utilize un system de

colaj complet fotopolimerizabil
Pentru un inlay mai putin transparent si o restauratie mai mare
se va alege un sistem <dual>
• Se va indeparta excesul ocluzal si proximal, se polimerizeaza rapid sis
curt inlay-ul, dupa care se va verifica daca in zona proximala nu exista
exces. Rasina in aceasta faza nu este inca total polimerizata, ceea ce
permite indepartarea resturilor existente cu destula usurinta, cu atat mai
mult cu cat inlay-ul este sufficient fixat pentru a nu putea fi dizlocat.
• Dupa indepartarea excesului de material existent se va face
polimerizarea complete a inlay-ului prin fotopolimerizarea acestuia
timp de 3 minute (1 minut ocluzal sic ate 1minut vestibular si oral)
dupa care se verifica suprafata sa si se vor indeparta eventualele resturi
ramase neobservate in faza anterioara.
119
• Se scoate diga si se trece la finisarea preparatiei. Pacientul va fi instruit

asupra igienei orale cotidiene, va fi chemat la control la 2 saptamani
pentru a indeparta siu ultimile resturi de ciment ce mai pot exista.
B-Metoda indirecta
Dispune de 2 variante de lucru:
❖ O metoda indirect imediata, care presupune realizarea piesei in

aproximativ 20-30 minute in laborator
❖ O metoda indirectă realizata in laborator in doua sedinte de
tratament
1. Metoda indirect imediata
-amprenta in alginate
-model din silicon cu vascozitate scazuta si prize rapida
-modelul se plaseaza pe un soclu din silicon dur
-modelul va fi taiat cu o lama de ras-fiecare dinte in parte-pastrand contactul la

nivel gingival (bont mobil)
-pe model tehnicianul va realize inlay-ul dupa tehnica descrisa la metoda

semidirecta
-polimerizarea se va face complet cate 40 secunde / fiecare fata
-dupa polimerizare inlay-ul se scoate de pe model prin usoara presiune dinspre

proximal spre ocluzal
-se polimerizeaza prin caldura 1000Ctimp de 15 minute in cuptorul CRC 100

Curing Oven (Kuraray) sau 7 minute la 1100C in coptorul de fotopolimerizare DI
500 (Coltene) sausistemul Ivomat depolimerizare la caldura/presiune (Ivoclar
Vivadent)
-proba in cabinet si cimentarea
2.Metoda indirecta in doua sedinte de tratament
120
✓ Se ia o amprenta prin care se obtine amprentarea intr-un timp atat a

dintilor de restaurant cat si a antagonistilor, cu un material care sa
ramana stabil pentru a putea fi trimis in laborator
✓ Tehnicianul realizeaza modelul cu preparatia pentru inlay pe un bont
mobil- pe care marcheaza, cu un creion rosu, marginile preparatiei, iar
pe suprafata preparatiei va plasa un mediu de separarie prin pensulare
si uscare cu un jet fin de aer care sa permita acoperirea fiecarei zone a
preparatiei.
✓ Preparatia de la nivelul dintelui, va fi protejata cu o rasina acrilica
autopolimerizabila, fara a se realiza izolarea-un strat fin de saliva sa
umecteze preparatia, avand astfel, rol de lubrefiant necesar
indepartarii
✓ Dupa ajustarea restauratiei provizorii in ocluzie prin miscari de
inchidere si deschidere a gurii si miscari de lateralitate, dupa
polimerizarea initiala pana la cea finala, restauratia va fi miscata sus-
jos pentru a nu se lipi.
✓ Dupa terminarea polimerizarii piesa este scoasa din gura, se
indeparteaza excesul, se finiseaza, se fixeaza in gura, unde,cu ajutorul
hartiei de articulatie va fi controlata ocluzia si facute ultimile retusuri.
✓ Piesa, astfel pregatita va fi cimentata temporar cu un ciment non-
eugenol
✓ In laborator tehnicianul va realiza inlay-ul dupa aceiasi tehnica a
metodei indirect imediate dupa care, in sedinta urmatoare, piesa e
trimisa in cabinet
✓ Medicul va indeparta restauratia provizorie evitand deteriorarea
preparatiei si va realize o curatire a acesteia de urmele de ciment
✓ Urmeaza o spalare, uscare si izolare a dintelui, precum si curatirea
inlay-ului care va fi asezat cu blandete in cavitate unde va fi evaluat
dupa aceleasi criterii ca la metoda semidirecta, retusat, individualizat,
finisat si lustruit, dupa care va fi cimentat in preparatie dupa tehnica
descrisa anterior.
121
RESTAURARI ALE DINTILOR CU LEZIUNI CARIOASE PRIN INLAY-URI DIN

CERAMICA
▪ Sunt realizate din materiale ceramice, in laborator
▪ Se aplica in preparatie prin tehnica de adeziune cu rasini
▪ 3 metode de cresterea a durabilitatii restauratiei
1.Optimizarea preparatiei prin:
• Rotunjirea unghiurilor interne si a suprafetei preparatiei
• Crearea unui spatiu de 2mm pentru ceramica in toate zonele ce sunt supuse presiunii
masticatorii
• Reducerea inaltimii cuspizilor pentru a preveni fracturarea lor
2.Utilizarea unei ceramici cu durabilitate crescuta
3.Utilizarea tehnicilor adezive
▪ 3 avantaje in raport cu alte restaurari:
• Aspect estetic foarte bun
• Refac rezistenta dintilor compromisi
• Sunt mult mai conservatoare in comparatie cu cele metalice
Indicatii si contraindicatii:
A.Indicatii:
➢ Pacienti care solicita restaurari estetice pe dintii posteriori
➢ Leziuni carioase mici si medii,dar profunzimea cavitatii sa fie de cel putin 1,5-2mm,
pentru a asigura o grosime corespunzatoare ceramicii (care sa evite fractura); este
obligatorie asigurarea protectiei pulpare
➢ Restaurarea unor dinti care au ca antagonisti lucrari protetice din portelan (datorita
abraziunii)
➢ Dinti cu distructii coronare mari, la care e greu de realizat forma de retentie pentru alte
materiale,
➢ Pacienti cu igiena buna si riscul scazut la carie,
➢ Dinti cu fracturi coronare
➢ Dinti devitali, ca metoda conservatoare, atunci cand CAE a compromis rezistenta dintelui
➢ Pacienti alergici la diferite metale sau compozit
B.Contraindicatii:
➢ Pacienti cu parafunctii (bruxism)si obiceiuri agresive tip: tinerea cuielor sau a creioanelor
intre dinti
➢ Pacienti cu igiena orala deficitara
➢ Pacienti cu risc crescut la carie
➢ Dinti cu discromii importante
➢ Cavitati care prezinta un prag gingival situat mult subgingival si nu se poate obtine o
izolare corecta
➢ Pacienti cu probleme de sanatate generala (boli psihice, boli cronice invalidante)
122
➢ Pacienti cu probleme financiare

Avantaje si dezavantaje:
A. Avantaje:
• Dpv estetic, reprezinta un inlocuitor ideal al tesutului dentar
• Ideal pentru sanatatea parodontala –acumuleaza o cantitate minimala de placa
bacteriana ;
• Preparatie usor de realizat, mai economica, minimal invaziva
• Rezistenta foarte buna la abraziune;
• Stabilitate corespunzatoare in timp
• Inchidere marginala superioara inlay-urilor metalice/compozit sau a altor materiale
de restaurare ;
• Realizarea punctului de contact interproximal e superioara celorlalte restauratii;
• Realizarea punctelor de contact ocluzale-stabile si rezistente
• Radiotransparenta asemanatoare structurilor dentare dure
• Sunt biocompatibile si inerte in ecosistemul oral
B. Dezavantaje:
• Timp de lucru indelungat si atentie deosebita la preparare, realizare si cimentare
• Duritatea incrustatiei necimentate e relativa-la proba datorita unei presiuni excesive,
marginile de ceramica se pot fractura usor; dupa cimentare, prin aplicarea
adezivului, rezistenta sa creste substantial
• Necesita laborator bine dotat si tehnician competent
• Determina abrazarea dintilor antagonisti, mai ales atunci cand exista parafunctii
• Orice adaptare ocluzala, dupa cimentare, afecteaza stratul superficial, respectiv
fizionomia
Compozitul de cimentare:
Asigura un suport solid de legatura cu structura dintelui
Realizeaza un suport uniform si continuu care asigura preluarea fortelor care
se exercita asupra suprafetei de portelan
Asigura rigiditatea restauratiei
Egalizeaza variatiile de elasticitate intre diferitele structuri dentare
Poate sa corecteze eventualele mici goluri aparute in procesul de fabricare al
portelanului, care ar slabi considerabil rezistenta acestuia
Realizarea preparatiei:
Inainte de realizarea preparatiei:
- se localizeaza ariile de contact ocluzal si ariile de stress masticator maxim
- se verifica miscarile de propulsie si lateralitate-depistarea si indepartarea eventualelor I sau CP
123
Diferente in prepararea cavitatii pentru inlay fata de cele pentru amalgam:

➢ Preparatia este mult mai conservatoare, se indeparteaza strict tesuturile alterate pana in
dentina dura, normal colorata sau usor pigmentata
➢ Designul cavitatii trebuie sa permita amprentarea, realizarea incrustatiei, insertia si
dezinsertia acesteia-de aceia peretii trebuie sa nu fie retentivi; peretii pot fi chiar usor
divergenti 4-150 fata de podeaua cavitatii.
➢ Peretii subminati, nesustinuti de dentina, nu trebuie indepartati- se captusesc cu CIS ;dar
trebuie respectat principiul rezistentei;
➢ Nu necesita realizarea extensiei preventive
➢ Grosimea ocluzala a incrustatiei trebuie sa fie de 1-2,5 mm,pentru a rezista stresului
ocluzal
➢ Intalnirea dintre pereti se realizeaza prin linii si unghiuri rotunjite, folosind freze cilindrice
fine cu varf inactiv
➢ Marginile de smalt nu se bizoteaza, deoarece marginile subtiri de ceramica se pot fractura
in timpul inserarii
Marginileocluzale ale preparatiei pot fi:
❖ Groase-butt joint
❖ Cu prag rotunjit-hollow-ground chamfer
Acestea asigura sigilarea perfecta, prin expunerea prismelor de smalt la90o fata de
linia de finisare,permite o buna gravare a acestora.
Cavitatile verticale- peretele gingival este plan, situat in smalt
• Plan, perpendicular pe axul dintelui
• In forma de V, laturile V-ului , paralele cu inclinarea pantelor cuspidiene
Forma si profunzimea peretelui pulpar = factor cheie in reducerea fortelor de
frecare la interfata ciment-restauratie
Dintii care prezinta restauratii anterioare compromise

Se indeparteaza restauratia si se reface preparatia, dupa o prealabila analiza clinica:
Rezistenta peretilor restanti
Plasarea marginilor restauratiei
Posibilitatea de insertie a restauratiei, pentru a decide tipul de restauratie
potrivit (inlay, onlay, coroana partiala sau totala)
Adaptarea incrustatiei:
Pe model se verifica:
❖ Integritatea incrustatiei
❖ Aspectul marginilor: netede, uniforme, continue
❖ Fata interna a incrustatiei sa fie gravata
❖ Realizarea punctului de contact
In cavitatea bucala se verifica:
124
❖ Culoarea incrustatiei
❖ Contactul interproximal-se verifica cu ata, cu mare prudenta pentru a nu fractura
ceramica:
Daca e prea slab se corecteaza in laborator
Daca e prea strans se reduce cu freza de finisat ceramica
❖ Marginile restauratiei (la nivel ocluzal si la nivelul pragului gingival)sa asigure o
inchidere marginala precisa:
Sa continue profilul coroanei
Sa nu se extinda peste marginile de smalt
❖ Se verifica in ocluzie, folosind hartia de articulatie
Cimentarea incrustatiei:
Inainte de cimentare:
-inlay-ul-------- gravare, spalare, uscare, silanizare
-preparatia----gravare prin tehnica total etch; aplicare primer, agent de colare
Se aplica un strat fin de material compozit fotopolimerizabil:
Pe suprafata interna a inlay-ului
In preparatie, dupa care se aplica incrustatia in preparatie
Se indeparteaza usor excesul de rasina, se polimerizeaza 3 minute
-1min ocluzal
-1 min vestibular
-1 min oral
Sistemele CAD-CAM in realizarea INLAY-urilor ceramice

❖ Tehnica recenta de realizare a restauratiilor ceramice prin metoda indirecta
❖ CAD-CAM=computer-aided-design/computer-aided-manufacturing
❖ Fabricarea piesei este asistata de ordinator
❖ Amprenta electrono-optica------- camera intraorala----proiectata pe calculator(CAD)
❖ Model virtual-----prelucrarea si ansamblarea imaginilor
❖ Macheta virtuala
❖ Realizarea propriu-zisa a piesei----prin frezare de catre un robot(CAM)
Avantaje si dezavantaje:
Avantaje:
Nu necesita laborator
1 sedinta de lucru
Timp de lucru redus:
• Inlay mic-3min
• MOD-8min
125
• Onlay-12-13min
Timp de fabricare
1-1,5h
Nu necesita amprenta
Posibilitate de fractura-redusa (bloc omogen
Dezavantaje:
❖ Aparatura sofisticata
❖ Pret de cost ridicat
❖ Morfologia dentara e mult simplificata
❖ Functia ocluzala poate fi deficitara
126

Este Tica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Este Tica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ESTETICA1 ÎN MEDICINA DENTARĂ

Un principiu-cheie al proporţiei faciale se bazează pe "proporţia de aur", un concept

O faţă poate fi împărţită proporţional, vertical, în cincimi, fiecare de aproximativ

Deşi preferinţa pentru elementele de individualitate poate varia între culturi,

Conceptele estetice de frumuseţe cer anumite curbe, contururi, dimensiuni şi

Lungimea buzei superioare variază între 10 - 36 mm, indivizii cu o buză superioară

Înaintarea în vârstă produce modificări majore la nivelul tegumentelor feţei,

b. Linia surâsului MEDIE – motilitatea buzei expune între 75-100% dinţii

c. Linia surâsului ÎNALTĂ – dinţii anteriori sunt vizualizaţi în totalitate împreună

Lăţimea zâmbetului sau numărul de dinţi vizibili în timpul surâsului.

REGULĂ: Marginea incizală a grupului frontal superior trebuie să aibă o

b. Marginea incizală atinge marginea superioară a buzei inferioare;

c. Marginea superioară a buzei inferioare acoperă marginea incizală.

Linia incizală ( planul incizal ca porţiune anterioară a planului de ocluzie)

Linia interincizală trebuie să corespundă cu linia mediană a feţei. Linia mediană

Analiza fonetică. Principalele sunete necesare unei analize fonetice sunt:

Exprimarea fonemei “m”

Exprimarea sunetelor “f” şi “v”

Pronunţarea sunetului “s”

- Vârful caninului este mai ascuţit la bărbaţi decât la femei.

Culoarea pe care ochiul o percepe este rezultatul reflexiei luminii pe suprafeţele

4. ASPECTUL PARODONŢIULUI MARGINAL

Aspectul parodonţiului marginal joacă un rol important în estetică, mai ales la

CLASA III GAL

Variaţii ale aceleiaşi clase pot fi întâlnite la acelaşi pacient.

LEZIUNILE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FĂRĂ

Leziunile traumatice ale dinţilor reprezintă una din cauzele care

• Traumatică (accidente de muncă, accidente de joacă, interpunerea

CLASIFICARE GENERALĂ: după mai mulţi factori:

CLASIFICAREA LEZIUNILOR TRAUMATICE CORONARE:

CLASA I ELLIS: fractura de smalţ

CLASA II ELLIS: fractura ce interesează smalţul şi dentina

CLASA III ELLIS: fractura ce interesează smalţul, dentina şi camera

CASA I ELLIS – fractura în smalţ

CLASA II ELLIS – fractura în smalţ şi dentină

CLASA III ELLIS – fractura penetrantă

FRACTURI PENETRANTE ŞI LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI

Este o leziune caracterizată prin întreruperea continuităţii smalţului,

Se prezintă sub forma unor linii în smalţ, care pot ajunge la

- Uşoară sensibilitate la rece sau dulce, uneori durere la masticaţie şi

DIAGNOSTIC: Chiar unui examen clinic minuţios poate să-i scape o

➢ Transiluminarea cu fibre optice

➢ Pacientul este pus să muşte cu dintele suspectat pe un disc de

Tratamentul fisurilor de smalţ lipsite de complicaţii constă în:

➢ Aplicaţii topice de preparate fluorurate

Tratamentul trebuie să împiedice acţiunea factorilor externi (fizici, chimici şi

➢ Glass-ionomeri sau compomeri

FRACTURA SIMPLĂ DE SMALŢ

Reprezintă acea leziune traumatică în care pierderea de substanţă

➢ Afectarea unghiului/unghiurilor incizale(mezial, distal)

➢ Mai rar treimea mijlocie

Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor

1. Netezirea marginilor de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau

Dacă fractura în smalţ afectează o cantitate mai mare de ţesut

1. Verificarea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor inflamatorii

FRACTURA CORONARĂ NEPENETRANTĂ

DEFINIŢIE: fractura smalţului şi a dentinei fără interesarea camerei pulpare

ASPECTUL CLINIC: variază în funcţie de :

➢ traseul liniei de fractură,

În funcţie de gradul de expunere al dentine această fractură prezintă

În acelaşi timp pacientul prezintă disfuncţie fizionomică şi uneori fonetică

După gradul de interesare:

TRATAMENTUL FRACTURILOR NEPENETRANTE

În cazul acestor fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte: