TEMATICA EXAMEN TEHNOLOGIA PROTEZELOR SCHELETATE

CAPITOLUL I – GENERALITĂȚI

CAPITOLUL II - EDENTAȚIA PARȚIALĂ

CAPITOLUL III - CÂMPUL PROTETIC IN EDENTAȚIA PARȚIALĂ

CAPITOLUL IV - ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI SCHELETATE

CAPITOLUL V - METODE DE CONFECTIONARE A PROTEZEI SCHELETATE

CAPITOLUL VI - EXAMINAREA PACIENTULUI

CAPITOLUL VII - AMPRENTAREA

CAPITOLUL VIII - DETERMINAREA ȘI ÎNREGISTRAREA RELAȚIILOR

INTERMAXILARE

CAPITOLUL IX - PROBA SCHELETULUI METALIC AL PROTEZEI SCHELETATE

CAPITOLUL X - APLICAREA PROTEZEI SCHELETATE ÎN CAVITATEA BUCALĂ

CAPITOLUL XI - CONCEPEREA PROIECTULUI PROTEZEI PARȚIALE SCHELETATE

ÎN CELE PATRU CLASE DE EDENTAȚIE KENNEDY

1
 CURS 1

CAPITOLUL I – GENERALITĂȚI

PROTEZELE DENTARE

Principiul care a stat la baza realizării protezelor dentare a fost sinonim cu cel utilizat în
ortopedia maxilo-facială. Este cunoscut că accidentele de muncă, circulaţie, agresiunile, calamităţile
naturale și războaiele produc leziuni traumatice ce merg până la pierderea unor părţi ale
organismului uman ca: nas, globul ocular, pavilionul urechii, mâini, picioare, etc.

Refacerea organelor sau a părţilor din organism distruse se obține prin piese mecano-
protetice realizate din materiale organice sau anorganice. Aceste proteze sunt individualizate, au
forma organelor pe care le înlocuiesc și refac parțial funcţiile afectate.

Absenţa dinților de pe arcadele dentare se restaurează cu ajutorul protezelor dentare.

Ele se clasifică astfel:

-proteze fixe: - proteze unidentare (incrustații, coroane de înveliș, coroane de substituţie);

-punţii dentare (proteze parțiale fixe);

-proteze mobilizabile: proteza parțială acrilică, proteza parțial scheletată

-proteze mobile: proteza totală.

PROTEZELE FIXE

Sunt lucrări protetice fixate pe dinții naturali prin cimentare.

Unele refac morfologia şi funcționalitatea unui singur dinte a cărui coroană este afectată
parțial sau total de un proces patologic. Aceste lucrări sunt numite proteze unidentare sau
microproteze (fig.1) și cuprind încrustațiile, coroanele de înveliş și de substituţie.

Altele înlocuiesc un număr redus de dinți (1-4) și sunt numite punţi dentare (fig.2).

Acest tip de proteze se fixează prin cimentare pe dinții stâlpi și sunt indicate ca soluții de
tratament pentru edentațiile parțiale reduse.

2
 a b

Fig.1-Proteză unidentară Fig.2- Proteze fixe: a-edentație redusă, b-punte

dentară.

PROTEZELE MOBILIZABILE
Sunt piese protetice rigide, care refac morfologia arcadelor dentare, întreruptă prin edentație.

Indicaţiile protezelor mobilizabile:

Protezele mobilizabile se indică în tratamentul edentației terminale (uni și biterminale),

edentației latero,terminale sau termino-terminale, edentației mixte, edentației extinse și în edentaţia
subtotală. Sunt ancorate pe dinții stâlpi.

Clasificarea:

Protezele mobilizabile, după materialul și metoda de obținere, se clasifică în:

o proteze parțiale acrilice obținute prin polimerizare și au ca elemente de stabilizare-

menținere croșetele de sârmă;

o proteze parțiale scheletate obținute din aliaje metalice prin turnare și au ca elemente de
stabilizare, menținere și sprijin croșetele turnate sau sisteme speciale.

Ambele tipuri de proteze se obțin în laboratorul de tehnică dentară, pentru cele scheletate este
nevoie de dotare tehnică specială şi o specializare a tehnicilor dentare.

PROTEZELE MOBILE

Sunt piese protetice care refac morfofogia arcadelor dentare edentate total, situații în care
funcțiile aparatului dentomaxilar sunt afectate grav.

3
 CAPITOLUL II - EDENTAȚIA PARȚIALĂ

Dentiţia umană definitivă, după erupţia molarului trei, este alcătuită din 32 de dinţi
permanenţi. Dinții permanenţi sunt repartizaţi în număr de 16 pentru fiecare arcadă, maxilară și
mandibulară.

Definiție

Este starea fiziopatologică a arcadelor dentare caracterizată prin pierderea a 1- până la 15

dinți de pe arcadă. Absența dinților de pe arcadă produce un spațiu numit edentație sau breșă dentară.
Edentaţia unidentară până la cea subtotală poate crea un număr impresionant de variante ale stării de
edentație pe arcada dentară.

Etiologia edentației parțiale

Factorii principali care contribuie la apariția stării de edentație sunt:

1. Caria dentară și complicaţiile ei: pulpitele acute cu interesare. pulpară și apicală provoacă
dureri insuportabile. Pacienții solicită, pentru suprimarea durerilor şi a infecţiilor vecinătate
extracția dintelui afectat.

2. Parodontopatia afecteaza țesuturile de fixare și sustinere ale dinților în alveole. Mobilitatea

excesivă a dinților impune extracția sau are loc expulzarea lor spontană.

3. Traumatismele, accidentele (accidentele de munca și circulatie, jocuri sportive, agresiuni)

provoaca fracturi corono-radiculare dentare cu sau fără expulzarea dinților din alveolele
osoase.

4. Osteomielita și tumorile oaselor maxilare impun extracția dinților din focarul de fractură sau
cel tumoral, cu apariția uneori a edentației parțiale extinse

5. Disfuncţia ocluzală - tratamentele conservative (obturaţiile), protetice prin coroane și punţi și

cele ortodontice incorecte generează dizarmoniile ocluzale. Are loc o solicitare a țesuturilor
de susţinere ale dinților prin traumă ocluzală cu pierderea dinților implicaţi în disfuncţionarea
ocluziei.

Fig.3-Numărul maxim de breșe de edentație

pe o dinți dentară.

4
 Formele clinice ale edentației parțiale

Starea de edentație parțială apare de la absenţa unui singur dinte și până la un număr de 15
dinți pe un maxilar. Există teoretic 16 posibilităţi de edentație pe o arcadă dentară. Se întâlnesc
edentații de 2-3 dinți sau mai mulţi, alăturaţi sau din alte zone ale arcadei. Pe o singură arcadă
dentară pot există numai 7 breșe (spaţii edentate) (fig.3).

Clasificarea edentației parțiale

Pentru realizarea unui dialog ştiinţific medic-tehnician, dar și pentru diagnosticarea zonelor
edentate formele de edentaţie au fost clasificâte. Autorii străini (Cummer, Kennedy, Applegate) au
împărţit edentațiile în clasele I, II, III, IV, clase care corespund zonelor edentate. Clasificarea cea
mai răspândită este cea a lui Kennedy:

- clasa I-a:-edentație termino-terminală, plasată posterior dinților restanți, pe ambele

hemiarcade;

- clasa a II-a:-edentație terminală unilaterală plasată posterior dinților restanți, pe o

hemiarcadă;

- clasa a III-a:-edentație laterală, delimitată mezial și distal de dinți;

- clasa a IV-a:-edentație frontală situate de o parte şi de alta a liniei mediane.

Aceste clase se împart în subclase numite „modificări".

Este o clasificare care oferă o imagine exactă a stării de edentație, iar echipa medic-tehnician
se poate orienta rapid în proiectarea viitoarei proteze.

Şcoala românească de protetică (E. Costa) clasifică edentațiile în funcție de zona topografică:

o edentație frontală - absenţa incisivilor și caninilor din zona frontală (fig. 4);

o edentație laterală - absenţa premolarilor şi molarilor de pe hemiarcade. Este limitată

anterior și posterior de dinții restanți (fig.5);

o edentație terminală - absenţa premolarilor şi molarilor de pe hemiarcade; este situată

posterior de dinții restanți fără a prezenta dinte restant posterior (fig.6).

5
 Fig. 4-Edentație frontală. Fig. 5-Edentaţie laterală. Fig. 6-Edentație terminală

Edentaţia parțială, după numărul dinților absenţi, poate fi redusă (fig.7), extinsă (fig.8) când
edentația laterală se combina cu absenţa frontalilor (canini-incisivi), mixtă când există breșe în cele
trei zone (fig.9) și întinsă (subtotală) (fig.10). Pe o arcadă dentară pot exista maxim şapte breşe
edentate. Citirea edentației începe întotdeauna cu partea dreaptă a arcadei maxilare și continuă cu cea
mandibulară.

Diagnosticul de edentație (exemplu) - absenţa dinților 16, 14, 11, 21, 26, 27, 28 se notează
prescurtat: ed. L, L, F-F, T în transcriere completă: edentație latero, latero, fronto-fronto, terminală
(fig.11).

Complicaţiile edentației parțiale

Edentația parțială se însoţeşte de tulburări ale funcţiilor esenţiale ale aparatului dento maxilar
precum: masticaţia, fizionomia, fonaţia și a relațiilor de ocluzie dintre arcadele dentare:

o principala tulburare este a masticației. Absenţa dinților dintr-o zonă sau alta reduce
capacitatea de prelucrare bucală a alimentelor cu apariția tulburărilor digestive;

I' ,
,
'-...
..:
Fig.7-Edentație redusă Fig. 8-Edentație extinsă Fig. 9-Edentație mixtă.

o edentația frontală induce evidente dificultăţi în vorbire, dar şi un aspect dizgrațios. Pacienții
au modificări de comportament: devin rezervați, jenați, uneori cu tulburari psihice datorate

6
 stării de edentație;

Fig. 10- Edentație subtotal. Fig. 11- Edentație latera-laterofronto-fronto-terminală

o absenţa dințiior laterali (premolari-molari) în edentațiile terminale instalate precoce

modifică dimesiunea verticală, de ocluzie. Se produce o apropiere a mandibulei de maxilar
mai mult decât în mod normal cu apariția ocluziei adânci;

o absenţa unui număr mare de dinți (edentaţia subtotală) conduce la suprasolicitarea dinților
restanți cu afectarea ţesuturilor parodontale;

o starea de edentaţie favorizează migrările orizontale ale dinților limitanti ai edentațiilor şi pe

cele verticale ale dinților antagoniști. Ambele forme de migrări influenţează starea de
sănătate a țesuturilor parodontale şi generează dizarmonii ocluzale.

7
 CURS 2

CAPITOLUL III - CÂMPUL PROTETIC IN EDENTAȚIA PARȚIALĂ

Câmpul protetic - este alcătuit din totalitatea elementelor morfologice ale oaselor maxilare
pe care se aplică protezele parțiale acrilice sau scheletate.

Elementele morfologice sunt: dinții restanți, crestele edentate, bolta palatină, tuberozităţile
maxilare și tuberculii piriformi.

Acestea sunt grupate în:

a. Suportul dento- parodontal care preia, prin dinții restanți și parodonţiu presiunile exercitate
de proteză și le transmite fiziologic osului maxilar;

b. Suportul muco-osos - format din fibromucoasa crestelor edentate, a bolții palatine, a

tuberozității maxilare, a tuberculilor piriformi și osul subiacent.

Câmpurile protetice, morfologic și fiziopatologic, prezintă variaţii de la un pacient la altul. La

examenul clinic se constătă câmpuri protetice favorabile protezării (cu elemente anatomice bine
reprezentate) sau defavorabile, când morfologia lor este atenuată prin resorbţii și atrofii. Anterior
protezării, câmpul protetic este evaluat morfologic și funcţional, pentru a proiecta proteză cu o bună
stabilitate, care să refacă funcţiile perturbate ale aparatului dento-maxilar.

SUPORTUL DENTO-PARODONTAL

Este constituit din dinții restanți și țesuturile parodontale, care intră în contact cu părţile
componente ale protezelor (placă protetică, croșete) contribuind la stabilizarea și menținerea
acestora.

Suportul dento-parodontal este evaluat de medic prin examen clinic și radiologic, corelat cu
analiza atentă a modelelor de studiu. Datele obţinute sunt utilizate pentru elaborarea planului de
tratament care este prezentat pacientului și tehnicianului dentar.

Stabilizarea, menținerea și sprijinul protezelor parțiale sunt dependente de: numărul dinților

8
restanți, repartizarea topografică, poziția de implantare și valoarea

Fig. 13 -Edentație latero- Fig. 14 Edentație de

Fig. 12 Edentație latero-
frontoterminală. hemiarcadă
frontolaterală.

Numărul dinților restanți

Prezenţa pe arcadă a unui număr de dinți restanți contribuie la stabilizarea protezelor.

Stabilizarea și menținerea protezelor sunt dependente în mare grad de repartizarea topografică a
dinților, pe arcadă.

Repartizarea dinților în zone diferite, latero-fronto-laterală (fig.12) sau latero-fronto-

terminală (fig.13), este mult mai favorabilă stabilizării protezelor, faţă de dinții restanți grupaţi pe
o singură hemiarcadă (fig.14).

Poziția dinților pe arcade

Dinții nu sunt implantaţi perpendicular în oasele maxilare. Forma arcadelor (semieliptică)

face ca fiecare dinte să prezinte o implantare caracteristică la nivelul arcadelor. La maxilar axele de
implantare converg spre apex, iar la mandibulă sunt divergente spre apex (fig. 15). Aceste axe
prelungite alcătuiesc un con numit: ,,con de sustentaţie" (fig.16), descris de Villain.

Analizând conul de sustentaţie se evidenţiază:

o perimetrul în care se situează apexurile dinților de la maxilar este mai mic decât
perimetrul apexurilor de la mandibulă (fig.17).

9
 Fig. 15-Orientarea axelor Fig. 16-Conul de sustentaţie Fig.17-Perimetrul
de implantare a dinților la al lui Villain. apexurilor dinților de la
maxilar și mandibulă maxilar şi de·la mandibulă.

Fig.19-Diferenţa dintre peri metrul coronar

Fig.18-Diferenţa dintre perimetrul apical şi
și cel apical la mandibulă.
cel coronar la maxilar.

o la maxilar perimetrul apical este mai mic faţă de perimetrul coronar (fig.18), iar la
mandibulă perimetrul apical este mai mare faţă de perimetrul coronar (fig.19).
Rezultă că dinții superiori sunt înclinaţi în jos și spre exterior, iar dinții inferiori sunt
înclinaţi în sus și spre interior.

Pe grupe de dinți înclinările sunt situate astfel:

- dinții din grupul frontal superior sunt înclinaţi în sens vestibulo-oral cu 5(8)-10°, iar dinții
din grupul frontal inferior cu 0-5° în același sens (fig. 20);

- premolarii și molarul I, la maxilar, sunt înclinaţi vestibular cu 2-3°, aceiași dinți la

mandibulă fiind înclinaţi spre lingual cu 2-3° (fig.21);

- molarii 2 și 3 sunt înclinaţi vestibular și mezial la maxilar, iar cei de la mandibulă mezial
și lingual mai accentuat (fig.22).

În edentaţia parțială; dinții limitanţi și antagoniști îşi modifică poziţia iniţială din arcade.
Aceste noi poziții sunt denumite malpozițiile secundare ale dinților restanți. Modificările de poziţie

10
au loc în sens orizontal și vertical.

Migrările orizontale se produc prin, înclinarea și translaţia dinților restanți. În migrarea cu

înclinare (basculare) coroana dintelui se deplasează spre edentaţie, iar rădăcina rămâne implantată în
poziţia iniţială sau are tendinţa de deplasare în sens opus (fig.23).

V o

o
2-3

Fig. 20-Înclinarea dinților Fig. 21 Înclinarea Fig. 22-Înclinarea molarilor-II și III

fronntali premolarilor și molarului I

Migrarea cu translaţie - coroana și rădăcina dintelui se deplasează în același sens, noul ax de

implantare fiind aproape paralel cu cel iniţial (fig.24) Migrările orizontale se produc atât în sens
mezial, cât și distal, cele meziale (meziogresiunile) sunt mai ample și mai numeroase decat cele
distale (distogresiunile) (fig.25).

Rezultă că dinții situați înapoia premolarului 2, deci molarii, se mezializează întotdeuna,

dinții situați înaintea premolarului 2 se distalizează sau se mezializează după locul pe care îl ocupă
faţă de linia mediană. Astfel, incîșivul central și incîșivul lateral de cele mai multe ori se
mezializează, premolarii 1 și 2 se distalizează, iar caninul, care de regulă rămâne la locul initial, se
poate deplasa în ambele sensuri. În general migrarea orizontală se face către breșa edentată fiind
determinătă de direcţia forțelor ocluzale care cad oblic faţă de planul de ocluzie și se descompun în
componente orizontale (fig.26).

Migrările orizontale se produc diferit la maxilar și la mandibulă. La maxilar au o viteză și o

amplitudine mult mai mare datorită structurii spongioase a osului care opune o rezistentă mai mică
tendintei de deplasare în timp ce la mandibulă se produc mai lent datorită structurii compacte a

11
osului.

Fig.25-Sensul migrărilor Fig.26-Directia forțelor ocluzale, oblic către planul

orizontale ale dinților de ocluzie

II
,..
..y
,­
l
\I
\ I

Fig.27-Diferența de ax a
Fig.28-Egresiune dentară Fig.29-Extruzie dentară
molarilor restanți

Deplasarea orizontală a dinților corelată cu axul de implantare poate fi favorabilă sau

nefavorabilă. Astfel, în timp ce molarii superiori prin mezializare se apropie de poziţia verticală,
favorabilă din punct de vedere protetic, cei inferiori, prin mezializare, se înclină accentuat ajungând
într-o poziţie deficitară (fig.27).

Migrările verticale - sunt deplasări ale dinților în sens vertical. Migrarea dentară are loc spre
edentaţie, în căutarea dinților antagonişti absenți.

Clinic, migrările verticale sunt reprezentate de: egresiuni și extruzii.

Egresiunile sunt forma de migrare în care dinții se deplasează împreună cu procesul alveolar,
coroana clinică nu işi modifică dimensiunea iniţială (fig.28).

Extruziile sunt forma de migrare în care dinții se deplasează din alveole spre edentație, fără

12
procesul alveolar. Coroana clinică devine mai mare decât cea anatomică (fig.29).

MORFOLOGIA CORONARĂ
Este examinată anterior protezării, clinic şi pe modelul de studiu, deoarece pe coroana
dinților stâlpi se aplică, elementele de stabilizare ale protezelor.

Coroanele dentare prezintă convexităţi pe cele patru feţe laterale, linia care uneşte
convexităţile maxime fiind numită ecuator anatomic (fig.30). Acest ecuator determină un diametru
maxim în treimea de colet pe feţele proximale și un diametru maxim în treimea ocluzală pe feţele
vestibulară și orală (fig.31). Ecuatorul anatomic este luat în considerare numai în poziția verticală a
dintelui, pe dintele extras și are valoare în studiul morfologiei dentare.

Fig.31-Ecuator anatomic: Fig.32-Ecuator de

Fig.30-Ecuator a-pe faţa proximală, implantare (1) diferit de cel
anatomic.
b-pe față vestibulară. anatomic(2)

Dinții au însă o poziție de implantare pe oasele maxilare caracteristică fiecăruia, căreia îi

corespunde un ecuator de implantare, diferit de cel anatomic (fig.32). Linia ecuatorului de
implantare a dinților prezintă un grad de paralelism, cu linia de colet, faţă de care se află la o distanţă
de 2,5mm (fig.33).

Fjg. 33- Linia ecuatorului de implantare

13
 este paralelă cu linia de colet.

Odată cu malpozițiile secundare, prin schimbarea poziției și axului dinților migrati apare un
alt ecuator, numit de implantare sau de malpoziţie. În zonele subecuatoriale coronare retentive se
plasează brațele elastice ale croșetelor, în funcție de ecuatorul de implantare și de malpoziție.

Determinărea ecuatorului de implantare și de malpoziţie, pentru localizarea zonelor retentive

coronare, se realizează în concordanţă cu axul de inserție al protezei.

Ecuatorul de malpoziție este caracteristic dinților limitanți ai edentației care prezintă migrări
orizontale(fig. 34). Traiectul său nu coincide cu cel al ecuatorului de implantare.

Fig. 34-Ecuator de malpoziţie.

Pentru tratamentele protetice ne interesează însă ecuatorul protetic, care este linia ce uneşte
convexităţile cele mai mari ale dinților stâlpi.Traiectul ecuatorului protetic poate coincide cu cel al
ecuatorului de implantare sau de malpoziție sau poate fi creat prin pregătiri proprotetice (proteze
unidentare, punţi). Este utilă pentru proiectarea protezei parțiale scheletate dar şi pentru cea acrilică.
Ecuatorul protetic este ecuatorul comun al dinților stâlpi și poate fi determinat cu ajutorul unui aparat
numit paralelograf (fig.35).

Fig. 35-Paralelograf

14
 Fig.36-Zonele dintelui în raport cu ecuatorul Fig.37-Zonele retentive ale molarilor la maxilar și
protetic: mandibulă.
a -subecuatorială (retentivă) utilizabilă
b -supraecuatorială (neretentivă) utilizabilă
c - subecuatorială (retentivă) neutilizabilă.

Trasarea ecuatorului protetic pe feţele laterale coronare le împarte în două zone

distincte,cu utilizare protetică diferită:

- Zona subecuatorială - situată între colet și ecuatorul protetic, este partea

retentivă a coroanei. În această zonă se aplică brațele elastice ale croșetelor (fig.36)

- Zona supraecuatorială - este cuprinsă între ecuator și extremitatea liberă a

coroanei și reprezintă partea neretentivă a coroanei. În această zonă se află marginea dentară a plăcii
protetice la proteza acrilică sau elementele rigide ale croșetelor turnate la proteza scheletată.

Caracteristici privind retentivitatea

- la maxilar, retentivităţile favorabile ale molarilor sunt situate pe feţele

vestibulare, iar la mandibulă pe feţele linguale (fig. 37);

- premolarii, datorită implantării verticale, prezintă zone retentive pe ambele

feţe (V, O);

- gradul de retentivitate este mai mare la coroanele înalte și mai mic pentru
coroanele scurte;

- coroanele cu retentivităţi reduse (cilindrice) se indică a fi acoperite cu proteze

unidentare prevazute cu zone retentive pe ambele feţe (V, O).

Valoarea parodontală a dinților stâlpi

15
 Este caracteristică fiecărui dinte şi constă din gradul de rezistenţă al dinților faţă de forţele
care tind să-i deplaseze din alveole.

Valoarea parodontală a unui dinte este determinătă de: implantarea osoasă, morfologia
radiculară și starea de sănătate a țesuturilor parodontale.

Implantarea dinților în alveole nu este rigidă, ci are un grad de elasticitate datorat

ligamentelor alveolo-dentare, care permit înfundarea dinților (0,1-0,2mm) sub acțiunea forțelor
ocluzale, numită rezilienţă parodontală.

În ansamblu, suportul dento-parodontal prin dinții restanți contribuie esenţial la stabilizarea,

menținerea,şi sprijinul protezelor parțiale acrilice.

Relațiile de ocluzie

În edentația parțială, relațiile ocluzale iniţiale se modifică datorită migrărilor dentare. La

examenul ocluzal se depistează contacte dentodentare traumatice; care dezechilibrează ocluzia. În
edentaţiile parțiale extinse sau biterminale, ocluzia frontal psalidodontă se transformă în ocluzie
adâncă. Mandibula în dinamica ei (propulsie, lateralitate) poate prezenta: laterodeviatii, distalizări și
mezializări cu afectarea în timp a articulațiilor temporomandibulare (fig.38).

a c e
Fig.38-Modificarea ocluziei psalidodonte
după edentare
a- ocluzie psalidodonte (vedere
parțială)
b- ocluzie psalidodonte (vedere de
ansamblu)
c- ocluzie adanca (vedere parțială)
d- ocluzie adanca (vedere de ansamblu)
e- modificari la nivelul articulatiei
temporo-mandibulare.

16
 SUPORTUL MUCO–OSOS

Este a două componentă a câmpului protetic, fiind alcatuit din mucoasa și oasele maxilare.
Protezele parțiale sunt în contact intim cu suportul muco-osos, care preia presiunile ocluzale
împreună cu dinții restanți.

Fibromucoasa câmpului protetic sau mucoasa fixă acoperă crestele alveolare și bolta palatină.
Mucoasa de pe creste și treimea anterioară a bolții palatine este aderentă la os. În zona anterioară
bolții, fibromucoasa formează rugile palatine. În zona posterioară, mucoasa este netedă, conține
glande și un bogat țesut submucos. Are un grad de reziliență (înfundare) mai mare ca în zona
anterioară a bolții.

Fibromucoasa ce acoperă crestele alveolare maxilare este mai groasă decat la mandibulă.
Reziliență mucoasei este diferita, sunt zone care prezintă o reziliență mica și care nu suporta
presiunile placilor protetice: papila incîșivă, rugile palatine, torusul palatin.

Mucoasa neutră (pasiv-mobilă) – se află la periferia câmpului protetic (fig.39). Este situată la nivelul
fundurilor de sac vestibulare și linguale și în zona palatină superioară (linia "Ah"). Marginile
protezelor nu vor depăși zona (bandeleta) de mucoasă neutră (fig.40). Mucoasa mobilă continuă zona
mucoasei neutre și rămâne fixată de mucoasa aderentă sub forma frenurilor mediane ale buzelor și
median lingual a bridelor laterale (fig.41). Aceste formațiuni vor fi ocolite de marginile
protezelor.

a b
Fig.39-Zonele de mucoasă şi elementele anatomice la maxilar:
a-vedere de ansamblu; b- secțiune sagitală; 1- papila incișivă;
2-rugi palatine;3-torus palatin; MF-mucoasă fixă; MN- mucoasă neutră.

17
 2 3

a
Fig. 41-Inserția mucoasei
Fig.40- Zonele de mucoasă :
mobile la maxilar.
a- secţiune sagitală; b- secțiune transversală;
1-mucoasă mobilă; 2-mucoasă neutră;
3-mucoasă. fixă.

Suportul osos al câmpului protetic este reprezentat de crestele alveolare și bolta palatină.
Ambele elemente anatomice oferă sprijin plăcilor protetice și intervin de multe ori în stabilizarea
protezelor.

Creasta alveolară este formaţiunea ce rezultă prin transformarea procesului alveolar în urmă
extracţiei dinților. Crestele alveolare prezintă dimensiuni și forme variate: sunt voluminoase,
atrofiate, atenuate până la dispariţie.

Crestele alveolare prezintă în extremităţile distale: tuberozităţi la maxilar și tuberculi

piriformi la mandibulă. Aceste formaţiuni anatomice sunt acoperite de proteze, ele influenţând
considerabil stabilitatea și menținerea. Aceste formațiuni anatomice se atrofiază în ritm lent fiind
numite „zone biostatice.

Bolta palatină este zona câmpului protetic, situată între crestele alveolare maxilare. Formele
şi dimensiunile ei sunt variabile în plan frontal. Se observă bolta palatină adâncă (ogivală) sau de
adâncime medie.

Are valoare protetică mare (se extind plăcile protetice) în edentațiile biterminale extinse şi
edentațiile subtotale.

18
 PREGĂTIREA CÂMPULUl PROTETIC

Pregătirea cavităţii bucale constă în asanarea focarelor de infecţie, tratarea cariilor dentare,
:
îndepărtarea tartrului, extracția resturilor radiculare şi a dinților irecuperabili, tratarea
parodontopatiilor şi afecțiunilor mucoasei bucale. Aceste tratamente conservative reprezintă
pregatirile preprotetice ale dinților restanți. Pregătirile preprotetice ale câmpului protetic sunt în
concordanţă cu proiectul viitoarei proteze și cuprind intervenţii asupra dinților și realizarea unor
microproteze sau punţi dentare.

Asupra dinților restanți se intervine prin corectărea contactelor premature, amputarea

coroanelor, pregătirea lăcaşurilor pentru pintenii ocluzali sau pentru acoperirea cu proteze
unidentare.

Acoperirea cu proteze unidentare a dinților restanți este intervenţia cea mai curentă, care
favorizează aplicarea eficientă brațelor elastice ale croșetelor și permite imobilizarea dinților şi
legarea lor în blocuri funcționale. Pentru situațiile clinice mai complicâte și când sunt condiţii de
dotare, se pot efectua pregătiri complexe pentru culisare, telescopare sau aplicarea barelor Dolder.

Suportul osos al câmpului protetic este reprezentat de crestele alveolare și bolta palatină.
Ambele elemente anatomice oferă sprijin plăcilor protetice și intervin de multe ori în stabilizarea
protezelor.

Creasta alveolară este formaţiunea ce rezultă prin transformarea procesului alveolar în urmă
extracţiei dinților. Crestele alveolare prezintă dimensiuni și forme variate: sunt voluminoase,
atrofiate, atenuate până la dispariţie.

Crestele alveolare prezintă în extremităţile distale: tuberozităţi la maxilar și tuberculi

piriformi la mandibulă. Aceste formaţiuni anatomice sunt acoperite de proteze, ele influenţând
considerabil stabilitatea și menținerea. Aceste formațiuni anatomice se atrofiază în ritm lent fiind
numite „zone biostatice.

Bolta palatină este zona câmpului protetic, situată între crestele alveolare maxilare. Formele
şi dimensiunile ei sunt variabile în plan frontal. Se observă bolta palatină adâncă (ogivală) sau de
adâncime medie.

Are valoare protetică mare (se extind plăcile protetice) în edentațiile biterminale extinse şi
edentațiile subtotale.

Conceperea și realizarea protezei parțiale acrilice, fără pregătiri prealabile de câmp protetic, se

19
contraindică datorită efectului nebiologic asupra dinților restanți și suportului muco-osos.

CURS 3
CAPITOLUL IV - ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI SCHELETATE

Proteza parțială mobilizabilă scheletată poate fi considerată ca rezultând din proteza parțială
acrilică prin reducerea volumului acesteia (fig.42), apariția la nivelul bazei protezei a unei structuri
metalice de rezilienţă (fig.43), folosirea pentru menținerea și stabilizarea ei pe câmpul protetic a
croșetelor turnate sau a mecanismelor speciale.

Reducerea de volum creează senzația de confort pentru pacient, iar structura metalică
posibilitatea obținerii, celor trei forme de placă redusă (răscroire distală, fenestrare, decoletare) pe
aceeași proteză.

Se compune din aceleaşi elemente ca și proteza acrilică, elemente care în ordinea execuţiei
sunt:

- baza protezei;

- elementele de stabilizare ale protezei parţiale scheletate;

- arcadele dentare artificiale.

Adevărata proteză, cea care reface integritatea arcadei edentate, este reprezentată de dinții
artificiali, iar baza protezei și elementele de stabilizare contribuie la îndeplinirea funcţiilor acesteia.
Din acest motiv vom începe descrierea cu arcadele dentare artificiale.

A. ARCADELE DENTARE ARTIFICIALE

Dinții artificiali sunt înlocuitorii dinților naturali, care s-au pierdut dând naștere stării de
edentație, necesitând protezarea prin proteză parțială.

20
 Fig. Fig.
42-Proteză parțială acrilică 43-Proteză parțială scheletată

După materialul din care sunt confectionați, dinții artificiali pot fi din: ceramică fabricată
(portelan) sau acrilat, fie fabricati, fie confecționati în laboratorul de tehnică dentară

B. BAZA PROTEZEI PARȚIALE MOBILIZABILE SCHELETATE

Această parte a protezei este confecționată din metal și din punct de vedere didactic și tehnic,
ea se poate împărţi în două componente:

1. șeile;

2. elementele de legătură dintre şei.

1. ŞEILE

Şeile reprezintă porţiunea bazei protezei parțiale scheletate ce acoperă crestele edentate şi pe
care se vor fixă dinții aritificiali.

Prezintă o faţă mucozală în contact intim cu mucoasa crestei edentate şi o faţă orală spre
cavitatea bucală.

Numărul şeilor este egal cu numărul breșelor edentate, putând fi după topografie: frontale,
laterale, terminale.

Când şeile sunt mărginite la ambele capete de dinţi restanți (în edentaţiile frontale şi laterale)
proteza prezintă un sprijin dentoparodontal, iar suprafaţa mucozală a şeii va fi metalică (fig.44).
Aceste şei nu necesită recondiţionare în timp. Suprafaţa şeii se poate reduce, extinderea ei până la
nivelul fundurilor de sac nu este obligatorie.

În edentațiile terminale, şeile având un sprijin mixt (muco-osos și dento-parodontal sau

dento-mucozal), față mucozală a şeilor este confecționată din acrilat, putând fi recondiţionate prin

21
rebazare atunci când atrofia crestelor edentate este următă de o adaptare deficitară a bazei protezei pe
câmpul protetic. Componenta metalică a şeilor este confecționată în formă de grilă sau cu orificii
(fig.45a) și va fi distanţată de model, pentru a lăsa spațiu pentru acrilat (fig.45b).

a b
Fig.44-Şa cu suprafata mucozala Fig.45-a- să în formă de grilă; b-în secțiune:
metalică indicăta în breșe 1- șa metalică
delimitate la ambele capete de 2- conector principal
dinți: 3- șa acrilică
a-vedere transversală; b-vedere 4- dinte artificial
vestibular. 5- praguri la întâlnirea metal-acrilat

Fig.46-Extinderea vestibulară și orală a Fig.47-Retenții în formă de bonturi

şeilor protetice. metalice

Volumul şeii în aceste cazuri se va extinde până în fundurile de sac vestibular la maxilar,
vestibular și paralingual la mandibulă (fig.46) şi vor cuprinde zonele biostatice: tuberozitatea
maxilară și tuberculul piriform în treimea anterioară.

Versantul oral al şeilor la mandibulă se execută mai subțire pentru a nu reduce din spațiul

22
lingual, plan în regiunea anterioară și cu uşoară excavare în regiunea posterioară, pentru a oferi un
locaş mai comod treimii posterioare a limbii.

În sens meziodistal, șeile acoperă toată lungimea breșei edentate, situându-se la 3 mm

distanţă de parodonțiul marginal al dinților restanți, ce trebuie protejat.

Sunt situații clinice când șeile, o parte componentă a bazei protezei, pot lipși. În aceste
cazuri dinții artificiali sunt ataşaţi altor componente structurale ale protezei.

Fixarea dinților artificiali pe șeile protezei parţiale scheletate este posibilă datorită unor
bonturi, anse, ciupercuţe, grile etc., cu care şeile sunt prevăzute în acest scop pe față lor orală. Aceste
forme de retenţie sunt astfel repartizate :

- bonturie metalice (fig.47) Sunt caracterîșitice şeilor frontale deoarece dau posibilitatea
individualizării maxime a dinților artificiali;

- ciupercuţele (fig.48) sunt utilizate pentru şeile laterale;

- grilele (fig.49) reprezintă modul de realizare al şeilor terminale

deoarece asigură atât retenţia acrilatului şeii cât și a dinților artificiali.

În principal, rolul şeilor protezei parțial scheletate este de a fi suportul dinților artificiali.
Pentru șeile cu sprijin dento-mucozal (mixt) apare şi rolul de dispersare a forțelor de masticație pe o
suprafaţă cât mai mare a câmpului protetic.

a b
Fig.48-Retenţii în formă de ciupercuţe: Fig.48-Retenţii în
a-vedere laterală, b-vedere transversală. formă de ciupercuţe:

2. ELEMENTELE DE LEGATURĂ DINTRE ŞEI

Elementele de legătură dintre şei se realizează din metal o dată cu confecţionarea şeilor. Au
rolul de a obține în final un tot unitar, rigid, rezistent, nedeformabil - scheletul metalic sau structura
metalică de rezistenţă a protezei parțiale mobilizabile scheletate.

23
 Denumite și conectori principali, elementele de legătură dintre şei vor avea următoarele
caracteristici:

a) Rigiditatea. Dimensiunea, forma și structura lor trebuie să asigure nedeformabilitatea în

timpul solicitărilor funcționale ale aparatului dento-maxilar. Să faciliteze o dispersare uniformă a
întregii presiuni pe elementele câmpului protetic subiacent protezei scheletate.

Elasticitatea conectorului principal poate apărea numai ca soluţie individuală a unei anumite
forme clinice de edentaţie şi ca dorinţă expresă a medicului. În general, conectorul principal flexibil
este traumatizant pentru țesuturile cu care vine în contact și are o rezistenţă redusă.

b) Confortul: Este asigurat prin:

- simetria faţă de plan medio-sagital;

- ocolirea zonelor de maximă funcționalitate și plasarea în zone puțin funcționale

- o formă care să mimeze sau să se apropie cât mai mult de configuraţia câmpului protetic;

- reducerea întinderii cu păstrarea rezistenţei în deplină siguranţă bio-mecanică;

- suprafeţe netede, foarte bine lustruite care să ofere libertatea de mișcare părților moi să
asigure curăţirea artificială și autocurăţirea.

c) Profilaxia. Este dată de o cât mai bună stabilitate pe câmpul protetic și o dispersare
uniformă a forțelor masticatorii, dar şi de absenţa traumatismelor şi leziunilor repetate la inserția şi
dezinserția protezei pentru igienizare.

Profilaxia se referă în egală masură și la suportul dento-parodontal și muco-osos.

Elementele de legătură dintre şei (conectorii principali) sunt:

a. Plăcuţele;

b. Barele;

c. Benzile.

a) Plăcuţele

Sunt conectori principali cu forme diferite, realizate din metal, având o lăţime mai mare de
10 mm și o grosime de 0,40-0,50 mm care leagă șeile între ele.

După elementele câmpului protetic cu care vin în contact sunt plăcuţe mucozale ce au contact

24
numai cu mucoasa (fig.50) şi plăcuţe dento-mucozale ce au contact cu dinții și cu mucoasa (fig.51),
(fig.52). Porțiunea dentară a plăcuței dento-mucozale vine în contact intim cu suprafaţa orală a
dinților, supracingular și supraecuatorial și la distanţă de dinte în dreptul coletului (aproximativ 3
mm) pentru a proteja parodonţiul marginal.

Plăcuţele mucozale sunt foloșite mai frecvent la maxilar iar cele dento-mucozale mai
frecvent la mandibular.

Fig.50-Placuta mucozala.

Fig.51-Plăcută dento-mucozalăFig.52-Plăcuţă
la dento- Fig. 53-Plăcuţă totală
maxilar. mucozală la mandibulă.

La alegerea plăcuţelor dento-mucozale se are în vedere și tipul rapoartelor dentare din zona
frontală.

Topografic există plăcuțe palatinale anterioare de obicei dentomucozale și plăcuţe paltinale

posterioare, de obicei mucozale.

Cu toate că plăcuţele sunt subţiri, datorită lăţimii ele oferă totuși suficientă rezistenţă și
rigiditate protezei. Prin mărimea suprafeţei, plăcuţele mai contribuie uneori și la dispersarea
presiunilor masticatorii asupra unei suprafeţe mai întinse a câmpului protetic.

Plăcuţele dento- mucozale, prin porţiunea supracingulară, se opun basculării prin

desprinderea distală a protezelor terminale. asigură totodată un sprijin dento-parodontal (fiziologic)

25
solidarizând dinții frontali într-un monobloc pluriradicular.

Întinderea plăcuţei pe câmpul protetic edentat parțial poate varia de la întreaga acoperire a
acestuia - plăcuţă totală (fig.53) până la reduceri care să ofere un confort mărit pacientului, fără a
influenţa negativ calităţile biomecanice ale protezei -plăci reduse.

Reducerea plăcuţei se poate realiza prin:

- Fenestrare - când se eliberează zona centrală a bolții palatine încât limba să

găsească configuraţia rugilor palatine. Se eliberează o zonă importantă a sensibilităţii

gustative.

- Răscroire distală - când se reduce plăcuţa prin îndepărtarea marginii distale a plăcii
palatinale posterioare la Pacienții cu o puternică senzaţie de vomă.

- Decoletare - când se îndepărtează din placă 3 mm faţă de coletul dinților restanți pentru
protecţia parodonțiului marginal superficial.

Fenestrarea, răscroirea distală și decoletarea sunt primele incercări de reducere a plăcii totale,
legătura dintre șei realizându-se prin plăci reduse. (fig.54)ț

Fig. 54-Reducerea placii protetice:

a-fenestrare; b-rascroire distală,
c-decoletare

a b c
Fig. 55- Plăcuţe mucozale la maxilar: a-deschisă-posterior;
b-deschisă anterior; c-inelara (fenestrata).

26
 Spre deosebire de proteza parțială acrilică, la proteza scheletată confecționată din metal sunt
poșibile toate cele trei forme de reducerea a plăcuţei, pe aceeaşi proteză.

La proteza scheletată mandibulară este poșibilă decoletarea.

În general, după forma lor, placuţele mucozale utilizate la maxilar pot fi deschise posterior,
deschise anterior și inelare (fig.55).

Forma și lăţimea plăcuţei mucozale este dependentă de forma edentației și sunt indicate
astfel:

- plăcuţa posterioară de lăţime redusa în edentațiile laterale (fig.56);

- placuta posterioara de lăţime medie în edentațiile termino-laterale şi latero-terminale

(fig.57);

- placuţa de lăţime mare în edentațiile termino-terminale (fig.58);

- placuţa în formă de ,,U” deschisă posterior (fig.59) când există un torus palatin
proeminent, situat în treimea posterioară a bolţii palatine;

placuţa în forma de „U” deschis anterior (fig.60) când există un torus palatin proeminent, situat în
treimea medie a bolții palatine;

Fig.56-Plăcută mucozală, Fig.57- Plăcută mucozală Fig.58-Plăcută

posterioa de lăţime redusă. posterioar ă de lăţime medie mucozală de lăţime
mare.

27
 1
.1 i
.
I
Fig.59-Plăcuţă mucozală în formă de „U" Fig.60-Plăcuţă mucozală în formă de „U"
deschis posterior deschis anterior.

a b
Fig.61- Plăcuţă inelară Fig.62- Plăcuţă mucozală anterioară: a- de lăţime mare;b-
(fenestrată). îngustă.

- placuta inelară sau fenestrată sau mucozală anterioară și posterioară(fig.61) în edentații

latero-fronto-terminale, termino-fronto-laterale sau termino-fronto-terminale;

- plăcuţa anterioară (fig.62) în edentaţii termino-terminale, termino-laterale sau latero-

terminale, în special când se foloseşte o conexiune elastica.

La mandibulă plăcuţa dento-mucozală numită și plăcuţa linguală va avea marginea superioară

deasupra cingulumului dinților frontali iar marginea inferioară la 3-4 mm mai jos de parodonțiul
marginal (fig.63).

Plăcuţa linguală asigură legătura între șeile laterale sau terminale pe câmpurile protetice la
care planşeul lingual este inserat aproape de coletul dinților frontaii (fig.64).

Marginea mucozală a plăcuţei dento-mucozale linguale va fi mai groasă (aproximativ 1mm)

decât marginea dentară (0,5mm) pentru a se asigură o rezistenţă mecanică mare şi împiedică
deformarea conectorului principal.

28
 Plăcuţei i se atribuie un rol stimulator pentru circulaţia sanguină

deoarece metalul primește și transmite ușor variaţiile termice din mediul bucal.

La protezele cu sprijin pur dento-parodontal, plăcuţele se fac de la început în contact direct

cu mucoasa, pe când la protezele cu sprijin mixt, plăcuţele se construiesc la o mica distanță de
mucoasă la o mică distanță după înfundarea inițială să ajungă în contact intim cu câmpul protetic.

În zona de trecere de la plăcuţă la şaua protetică trebuie să se realizeze un prag astfel ca acrilatul şeii
să se termine în strat gros. Acrilatul în strat subțire peste metal îşi modifică forma sub influenţa
variatiilor termice din cavitatea bucală și s-ar desprinde ușor, fiind un loc de retenţie al alimentelor,
împiedicând realizarea unei bune curăţiri.

a b
Fig.63-a-Poziția corectă a plăcuţei Fig.64-Proteză laterotero-terminală
linguale; b-poziţia incorectă. cu placuţă linguală

Conturul și suprafaţa externă a plăcuţelor mucozale trebuie să fie simetrică cu același relief
pe care îl prezintă ţesuturile subiactente pentru a favoriza o adaptare fonetică cât mai rapidă (fig.65).

Este necesar și este posibil ca plăcuţele metalice să fie bine prelucrate și lustruite pentru a nu
jena părţile moi din vecinatate și totodată pentru a nu permite depunerea tartrului, calități care
intervin favorabil în întreţinerea igienei bucale.

b) Barele

Barele sunt conectori principali, realizate din metal, cu o lăţime de 5 mm și o grosime de 2-4
mm, având în secțiune o forma rotundă , ovală sau de picătură (fig.66). Sunt posibile schimbări în
raportul dimensional, determinăte de zona în care se aplică. De exemplu, la mandibulă sunt ceva mai
groase decât la maxilar, unde sunt rareori folosite.

Barele reprezintă cel mai frecvent conector principal al protezelor scheletate mandibulare.

Grosimea barelor trebuie să fie uniformă, iar poziția lor să fie pe cât posibil în direcţia

29
forțelor care ar acţiona distructiv asupra protezei.

Protezele scheletate având conectori principali barele, trebuie să funcţioneze ca un tot

rezistent, rigid. în momentul inserției și dezinserției, precum și în momentele în care actioneaza
presiuni laterale, sagitale sau verticale. La aceste solicitări scheletul trebuie să reziste fără a se
deforma sau fractura.

Barele se aşază la o oarecare distanţă de unele formațiuni cum ar fi torusul palatin, torusul
mandibular, parodonțiul marginal şi frenuri, mai ales dacă proteza are sprijin mixt.

Forma și poziția barelor pe câmpul protetic trebuie astfel concepute încât să nu jeneze părţile
moi și să asigure un bun confort pacietutului. Se caută ca barele să aibă un contur și o direcţie cât
mai simetrică, indiferent de forma edentației. Barele transversale și mai ales cele anterioare trebuie
să aibă o direcţie perpendiculară pe planul medio-sagital.

Întâlnirea dintr bare și celelate componente ale protezei se face în unghiuri rotunjite (fig. 67)
fără margini tăioase, pentru a asigura confortul pacientului prin percepţia tactilă.

Poziția barelor este determinătă de aspectul bolții palatine, inserția planșeului bucal, limba și
bineînțeles de forma de edentație.

Fig.65-Plăcuţă mucozală pe
care sunt reproduse rugile
palatine.
Fig.66-Forme de bare
în secțiune: a-
semirotundă; b-ovală;
c- picătură.
NU DA
Fig. 67 Intâlnirea în
unghiuri rotunjite a
elementelor componente ale
scheletului

30
 a b
,
Fig.68- Raportul barei linguale Fig.69- Prag în zona de trecere de la
cu procesul alveolar: a1-sprijin dento bară la şaua protetică
parodontal, a2 și b–sprijin dento-muzocal.

La maxilar zona favorabilă pentru deplasarea barelor, ca element de legatură între șei este
numai jumatatea posterioară a bolții palatine, unde barele pot fi chiar mai groase. Pentru zona
anterioară sau medi a bolții se vor executa bare mai subtiri și eventual mai late.

La mandibulă, din cauza limbii, nu sunt posibilități de a plasa barele în direcția forțelor de
deplasare și deformare a protezei. Singurul spațiu favorabil pentru asezare lor este înapoia procesului
alveolar, mai jos de coletul dinților și mai sus de inserția planșeului bucal. Raportul barei cu procesul
alveolar poate fi mai aproape sau la distanță în funcție de sprijinul protezei și de înclinarea
procesului alveolar (fig.68).

Marginea superioară a barei este la cel puțin 3 mm de parodonțiul marginal, iar marginea
inferioară nu trebuie să frâneze mișcările obișnuite ale limbii și ale planșeului. Pentru a putea utiliza
bară drept conector principal, distanța dintre parodonțiul marginal al dinților restanți și planseu
trebuie să fie de cel puțin 10 mm. Când această distanță este mai mică se utilizează plăcuța linguală.
Ca și plăcuțele, în zona de trecere de la bază la șaua protetica trebuie să se realizeze un prag ca
acrilatul să se termine în strat gros din considerente igienice (fig. 69).

c)Benzile

Benzile sunt centuri metalice late de aprox 3 mm și groase de 1 mm, semiovale pe secțiune, care
se aplică pe suprafața orală a dinților restanți, în zona supracingulară la grupul frontal sau
supraecuatorial la grupul lateral (fig.70).

Benzile sunt elemente de legatura între componentele protezei scheletate, elemente de stabilizare
sau indelinesc ambele roluri. Ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de croșet continuu, conectori
dentari sau bare dentare.

Lungimea benzilor poate fi de la 2 pana la 8 dinți contribuind la stabilizarea protezelor laterale

sau terminale intinse.

31
Benzile indeplinesc următoarele functii:

- refac punctele de contact pierdute între dinții restanți;

- solidarizează dinții restanți realizând monoblocuri dentare mai rezistente la forțele nocive
declanșate de proteză;

- sprijină porțiunile anterioare ale șeilor terminale pe un număr mai mare de dinți, dispersând
în felul acesta presiunile în mod fiziologic. Când li se adaugă gheruțele incizale sunt mult
mai eficiente, dirijând totodată presiunile în axul dinților.

b a

Fig.70- Benzi dentare: a-supracingulare, b-

supraecuatoriale

Fig.71- Benzile dentare sunt elementele Fig.72- Dinţi artificiali fixăţi pe o bandă
cele mai anterioare faţă de linia dentară.
croșetelor.

- contribuie la stabilizarea orizontală a protezelor de hemiarcadă și a celor terminale întinse;

- contribuie la frânarea desprinderii protezelor prin fricțiunea ce apare între suprafaţa benzii și
coroana dinţelui, mai ales când axul de inserție al protezei este diferit de axul morfologic al
câmpulului protetic;

- este elementul protetic cu eficienţa cea mai mare în frânarea basculării prin desprinderea
şeilor terminale, fiind plasate cel mai anterior faţă de linia croșetelor (fig.71) care constituie axul
de basculare

32
 - în unele edentații frontale mandibulare reduse, benzile sunt baza de fixăre a dinților artificiali
(fig.72).

Conectorii secundari sau barele secundare sunt elemente de legătură. între porțiunile dentare
ale scheletului (croșete, benzi, gheruţe incizale) şi porțiunile mucozale ale bazei protezei scheletate
(şei, bare, plăcuțe).

Barele secundare sunt aşezate pe feţele proximale ale dinților, ce delimitează breșa edentată
sau în spaţiul interdentar oral pentru a nu proemina în cavitatea bucală. Ele sunt rigide, când proteza
are un sprijin dentar sau mixt și pot fi elastice, când proteza are un sprijin mixt (fig.73).

Conectorii secundari rigizi se toarnă o dată cu scheletul metalic, iar cei elastici se
confecționează dîntr-o sârmă de oţel inoxidabil cu diametrul de 1,5-2 mm căreia i se dă un traiect
ondulat

Legătura dintre elementele dentare ale protezei scheletate şi cele mucozale se poate asigura şi
prin mecanisme speciale.

a b
Fig.73- Bare (conectori) secundari: a-rigizi; b-elastici

Când realizează legături elastice, conectorii secundari sunt mai lungi și au un traiect ondulat,
iar legătura se numeşte şi conexiune elastică. Conexiunea elastică este contestată pentru
microşocurile transmise asupra dinților restanți.

CURS 4

33
 C. ELEMENTE DE MENȚINERE, SPRIJIN și STABILIZARE ALE
PROTEZELOR PARȚIALE MOBILIZABILE SCHELETATE

Protezele parțiale mobilizabile scheletate beneficiază de mijloace de menținere,

sprijin și stabilizare mai simple executate prin tehnici obișnuite, denumite croșete
dentare, dar și de mijloace de stabilizare, mai complicâte, adevărate aparate de precizie,
denumite mecanisme speciale, care se utilizează mai rar decât croșetele.

1. CROȘETELE DENTARE

Croșetele dentare sunt foarte numeroase şi variate ca formă, având rolul de a actiona în
frânarea înfundării, desprinderii, deplasării orizontale, bascularilor şi pendulării protezelor scheletate
stabilizându-le pe câmpul protetic.

După tehnica de realizare, croșetele pot fi clasificâte în:

o croșete din:

- sârmă;

- turnate;

- mixte;

- fabricate.

a. CROȘETELE DIN SÂRMĂ

Sunt obținute prin îndoirea sârmei de wipla cu diametrul de 0,6-0,8 mm cu ajutorul unor cleşti
speciali.

Croșetele din sârmă au următoarele caracteristici :

- au contact linear cu dintele, fiind igienice ;

- nu erodează smalţul dentar decât în situaţia în care capatul liber al segmentului dentar nu
este rotunjit;

- sunt mai puțin vizibile;

- sunt uşor de confecționat;

- se pot activa ușor;

- se inlocuiesc ușor în caz de fracturare.

34
 b. CROȘETELE TURNATE

Croșetele turnate sunt elementele de menținere, sprijin și stabilizare care se

confecționează prin turnare, o dată cu scheletul metalic al protezei parțiale mobilizabile
scheletate.

Croșetele turnate au următoarele caracteristici:

-au contact cu dintele în suprafață, favorizând retenția alimentelor și formarea plăcii

bacteriene. Împiedicând curățirea, sunt mai neigienice comparativ cu croșetele din sârmă;

- au o elasticitate mai redusă;

- sunt mai rigide și transmit dinților forte mai mari;

- erodează smalțul dinților pe care sunt aplicate;

- activarea croșetelor turnate pe dinte este mai greu de realizat și se poate face
în sens vestibulo-oral;

- brațul retentiv se fractureaza relativ ușor la adaptare și nu poate fi reparat, ci

înlocuit cu un croșet de sârmă.

CLASIFICAREA CROȘETELOR TURNATE

Marea variabilitate a croșetelor turnate face posibilă clasificarea acestora după 5 criterii:

1. după numărul dinților pe care se aplică (fig.74):

- monodentare pe un dinte;

- bidentare-pe doi dinți;

- tridentare-pe trei dinți.

2. După numărul brațelor (fig.75):

- croșetele cu un braţ;

- croșetele cu două brațe;

- croșetele cu trei brațe;

- croșetele cu patru braţe;

- croșetele cu șase brațe;

- croșetele cu opt brațe.

3. după numărul brațelor elastice (active) (fig.76):

35
 - monoactive-croșet cu un singur braţ elastic;

- biactive-croșet cu două brațe elastice;

- tetraactive-croșet cu patru brațe elastice.

4. După orientarea extremităţii libere a braţului activ și poziția acestuia pe dinte (fig.77):

- dental-spre dintele vecin;

- edental-spre edentaţie;

- vestibular-pe față vestibulară a dinților;

- oral-pe faţa linguală sau palatinălă a dinților.

De aici rezultă: vestibulo-dental, vestibulo-edental, oro-dental, oroedental.

Fig.74-Croșete turnate: a- Fig.75-Numărul brațelor la croșetele turnate:

monodentare; a-un braț; b-două brațe; c-trei brațe,
b-bidentare; c-tridentare d- patru brațe, e-șase brațe, f-opt braț

Fig.76- Numărul brațelor elastic(active) Fig.77-Orientarea extremității libere a brațului

a,b,-monoactiv; c–biactiv; d-tetraactiv elastic: a-vestibulo-edental; b-vestibulo-dental, c-
orodental, d-vestibulo-oro-dental; e,f-vestibulo-oral
5. După numărul conectorilor secundari (fig.78) şi poziția acestora:

36
 - cu un conector secundar;

- cu doi conectori secundari;

- cu trei conectori secundari.

iar după poziție (fig.79):

- conector central;

- conector periferic;

- conector divizat.

6. După suprafaţa de contact a croșetului cu dintele sunt:

- -croșete circulare, carie vin în contact în totalitate cu dintele (ex. croșetul Ackers); sunt
indicate pe dinții cu retentivităţi mici;

- -croșete divizate, care vin în contact parțial cu dintele, restul. croșetului aflându-se la
distanţă de dinte (exemplu croșetul „T" Roach) ; sunt indicate pe dinții cu retentivităţi
mari.

CROȘETUL CIRCULAR ACKERS

Acest croșet conform clasificărilor anterior descrise, este un croșet turnat circular,
monodentar, cu trei braţe, monoactiv, cu un conector secundar central. Este elementul
reprezentativ pentru croșetele circulare. El este compus din cinci elemente din care patru,
sunt rigide ș i unul elastic (fig. 80).

Fig.78-Conectorul secundar: Fig.79-Poziția conectorului Fig.80-Croșetul circular Ackers

secundar: a-central; b-
a-unic; b-dublu; c-triplu.
periferic; c-divizat.
(cu 3 brațe):
1-corpul croșetului; 2-brațul
active clașic; 3-brațul opozant;
4-pintenul ocluzal; 5-conectorul
secundar

Corpul croșetului este o porţiune rigidă ce uneşte toate celelalte elemente ale croșetului, are o

37
laţime de 4-6mm și o grosime de 1-1,5mm. Este situat pe față proximală a dintelui, împiedică
deplasarea mezială sau distală după cum este situat pe față distală sau mezială a dintelui.

Braţul activ (elastic) are două porțiuni: o porţiune rigidă care porneşte din corpul croșetului și
trece peste muchia vestibulo-proximală a dintelui, supraecuatorial și o portiune elastică ce coboară
subecuatorial încercuind 2/3 din fața vestibulară a dintelui, subțiindu-se către extremitatea liberă.

Prin porţiunea rigidă, supraecuatorială, cu o grosime de 1,5-2mm, realizează o transmitere

parodontală a presiunilor masticatorii de la dinții artificiali la dintlee cu care vine croșetul în contact.
Prin porţiunea elastică realizează ancorarea sau retenţia protezei, împiedicând desprinderea acesteia
de pe câmpul protetic.

Braţul elastic se opune deplasărilor orizontale (mezio-distale și vestibulo-orale) ale protezei.

Braţul opozant sau contracroșetul (3) este rigid, situat supraecuatorial pe față opusă celei pe
care se află braţul elastic. Are o grosime uniformă de 1,5-2 mm și o direcţie orizontală. Vine în
contact cu dintele numai în zona supraecuatorială a acestuia. Se opune (opozant) la eventuala
deplasare a dintelui, care este împins de braţul activ intrat în tensiune cu ocazia inserției și
dezinserției (contra croșet). Intervine în sprijinul parodontal al protezei. Frânează deplasările
orizontale ale acesteia.

Pintenul ocluzal (4) este situat în prelungirea corpului croșetului, plasat pe față ocluzală a
dintelui. Este rigid, situat în foseta proximală a feţei ocluzale ce a fost pregătită în acest scop. Are o
suprafaţă de 3-5mm şi o grosime de 2 mm.

Rolul pintenului este de a transmite presiunile ocluzale de la arcada artificială la dinții

restanți ai câmpului protetic. Participă la stabilizarea orizontală a protezei în cavitatea bucală.

Conectorul secundar (5) prelungeşte corpul croșetului sub forma unei bare de 2-3 mm
grosime spre şaua protezei de care îl fixează. Este un element rigid, situat la 1,5 mm de parodonțiul
marginal al dintelui pe care se aplică croșetul Ackers.

Croșetul Ackers este indicat în edentațiile laterale.

Legătura cu baza protezei favorizează stabilitatea acesteia după cum urmează:

- ancorarea prin braţul elastic subecuaitorial;

- sprijinul prin pintenul ocluzal, prin braţul opozant și prin porţiunea supraecuatorială a
brațului elastic;

- stabilizarea orizontală, prin braţul elastic, braţul opozant, pintenul ocluzal și corpul

38
 croșetului.

Dintre croșetele turnate circulare mai des folosite prezentăm:

- croșetul circular cu patru brațe (fig.81) caracterizat prin doi pinteni ocluzali și doi
conectori secundari, cel mai utilizat fiind numit şi braţ de întărire. Este indicat pe molarii
izolaţi pe dinți, situaţi distal;

- croșetul circular cu şase brațe cu acţiune reciprocă (fig.82). Este un croșet bidentar, cu
două brațe elastice, două braţe opozante unite, cu doi conectori secundari, indicat pentru
unirea a doi dinți în blocuri funcționale. În edentațiile terminale el are capacitatea de a
frâna sau limita bascularea protezelor, asemănător croșetului divizat în “T”;

- croşetul circular cu şase brațe cu acţiune contrară, croșetul Bonwill sau dublu Ackers
(fig.83). Este un croșet bidentar, cu două brațe elastice, două brațe opozante, cu un
conector secundar interdentar, indicat în edentații uniterminale, pe arcada integră.

a b
Fig, 82- Croșet cu șase
Fig.81-Croșet cu patru brațe: a-vedere vestibulara; b-vedere orală brațe cu acţiune reciprocă

CROȘETUL DIVIZAT ÎN „T” ROACH

Este un croșet turnat, divizat cu trei braţe monodentar, monoactiv, cu doi conectori secundari.
Este elementul reprezentativ pentru croșetele divizate.

Compus din 6 elemente (4 rigide și 2 elastice), croșetul în „T" Roach (fig.84) este foarte
asemănător cu croșetul Alckers de care se deosebeşte prin, forma, poziția și structura braţului elastic.

Corpul (l), pintenul ocluzal(2), braţul opozant (3),conectorul secundar rigid (4) al croșetului Roach
sunt identice și cu același rol ca al croșetului Acker.

39
 Fig.84-Croșetul divizat în „T"-Roach: 1-corpul
Fig.83- Croșet cu șase brațe cu acţiune
croșetului; 2-pinten ocluzal; 3-braţul opozant;4-
contrară (Bonwill): a-vedere vestibulară;
conector secundar rigid; 5-porţiunea orizontală
b- vedere orală.
a braţului în „T"; 6-conector secundar elastic

Fig.85-Jumătatea distală a Fig.86-Jumătatea mezială a Fig.87-Croșet în “semiT”

brațului divizat în „T" se braţului divizat în „T" li mitează
opune basculării prin bascularea prin înfundarea şeilor
desprinderea şeilor terminale.
terminale.

Brațul activ, elastic, al croșetului Roatch are forma literei “T”·, cu un segment orizontal,
așezat subectuatorial înconjurând 2/ 3 din față vestibulară, a dintelui (5). Segmentul vertical este
aşezat paralel cu procesul alveolar la 1-1,5mm de acesta. Segmentul alveolar (porţiunea verticală a
„T''-ului) este, de fapt, o bară secundară ce realizează o legătură elastică între segmentul orizontal
(dentar) și şaua protetică. Lungimea şi grosimea barei influenţează gradul său de elasticitate făcându-
l indicat pe dinții cu retentivităţi accentuate, cu o implantare deficitară și mai ales în edentațiile
terminale.

Forma în „T" a braţului elastic (a croșetului Roach) dă pe lângă funcţiile porțiunii elastice a
braţului retentiv de la croșetul Ackers, şi capacitatea de a participă la frânarea sau limitarea
basculării protezelor terminale. La bascularea prin desprinderea şeilor terminale participă jumătatea
distală a braţului în “T"(fig.85), iar la bascularea prin înfundare, jumătatea mezială (fig. 86). Din
considerente fizionomice se poate renunţa la porțiunea mezială a,,T''-ului rezultând un croşet în

40
“semi-T” (fig.87) care se aplică pe canini și premolarii superiori.

Croşetul în ,”T” Roach este indicat în edentațiile terminale. Croșetul în „semi-T" este indicat
în edentații laterale.

În afăra croșetului în „T", Roach a mai descris și alte croșete divizate, în total şapte. Aceste
croșete se deosebesc numai prin forma braţului activ elastic asemănătoare cu literele „C”
(fig.88), ,,L"(fig.89), ,,U" (fig.90), ,,S" (fig. 91), ,,I" (fig. 92) și „R" (fig. 93).

Sistematizarea acestor litere este cuprinsă în cuvântul „CLUSTIR". Dintre aceste croșete, cel
mai utilizat este croșetul divizat „T'' pentru funcţiile sale complexe, care îl situează înaintea
celorlalte.

Fig.88-Croșet divizat în „C". Fig.89-Croșet divizat în ,.L" Fig.90- Croșet divizat în

aplicat pe premolar.
„U”.

Fig. 91-Croșet divizat în ,.S". Fig.92-Croșet divizat în “I”. Fig. 93-Croșet divizat în
„R”.

CROȘETELE NEY

Din cele șase tipuri mai des foloșite ale croșetelor companiei. J.M. NEY vom descrie pe
primele patru, caracterizate prin faptul ca sunt bioactive și cu 3 brațe monodentare. Față de croșetele
cirulare și divizate, croșetele Ney nu au braț opozant rigid, în locul acestuia existând un al doilea
braț retentiv elastic. Existența celui de al doilea braț elastic dă croșetelor Ney următoarele
caracteristici:

- sunt croşete biactive care îmbunătațesc menținerea folosind retentivităţile feţelor

vestibulare și orale ale dinților

41
 - brațele elastice îşi asigură reciprocitatea unul faţă de celălalt în condiții superioare
comparativ cu croșetele circulare şi divizate neexistând decalajul de poziție dintre braţul
elastic și cel opozant.

Croșetul Ney Nr. 1 (fig.94). Rezultă din croșetul Alckers prin transformarea în braţ elastic a
braţului rigid (opozant), restul elementelor (corp, pinten, conector secundar, braț elastic) fiind
identiice ca formă şi rol. Are un conector secundar.

Croșetul Ney Nr. 2 (fig.95). Rezultă din croșetul Roach prin transformarea braţului opozant
(rigid) în braţ elastic în „T". Corpul, pintenul, braţul elastic şi conectorul secundar sunt nemodificâte.
Are 3 conectori secundari, doi fiind cei, ai brațelor în “T”, deci elastici și unul rigid.

Croşetul Ney Nr. 3 (fig.96). îmbină elementele elastice ale croșetului Ackers și ale croșetului
Roach. Are un braţ circular și unul divizat în „T". Corpul, pintenul ocluzal ,şi conectorul secundar
rigid corespund celor două croșete. Are doi conectori secundari, unul fiind al brațului în “T" deci și
unul rigid.

Croșetul Ney Nr. 4, (fig.97). Este un croşet mixt tehnologic. Corpul, pintenul și conectorul
secundar sunt realizate prin turnare, iar brațele elastice sunt din sârmă, unite de corpul croșetului.
Seamană cu croșetul Ney nr. 1, de care se deosebeşte prin modul de realizare a brațelor active.

Funcțiile croșetelor turnate:

Croșetele turnate (circulare, divizate, mixt) au următoarele funcții:

o menținerea (retenţia sau ancorarea);

o reciprocitatea;
o sprijinul parodontal;
o incercuirea;
o stabilizarea;
o pasivitatea;
o menţinerea indirectă.

Fig.94-Croșet Ney nr.1.Fig.95-Croșet Ney nr. 2 Fig.96-Croșet Ney nr. 3.Fig.97-Croșet Ney nr.4.

42
 a. Menținerea

Este exercitată de braţul retentiv, elastic, al croșetului care împiedică desprindere involuntară a
protezei de pe câmpul protetic în timpul masticației, deglutiţiei, fonaţiei, tusei, strănutului etc.

Funcția de menținere a braţului retentiv depinde de:

- retentivitatea subecuatorială a dintelui stâlp;

- elasticitatea brațului retentiv;

- gradul de fricţiune dintre dinte și croșet;

- tipul de croșet;

- implantarea dintelui stâlp.

b. Reciprocitatea

Este exercitată de braţul opozant, rigid, al croșetului care neutralizează efectul braţului retentiv,
ce solicită orizontal dintele stâlp în momentele inserției și dezinserției protezei.

Pentru a oferi reciprocitate, braţul opozant, reciprocitate sau contracroșetul ar trebui să se afle
în dreptul porțiunii flexibile a braţului retentiv (fig.98). Această poziție nu este posibilă datorită
convexităţii dintelui și rigidităţii braţului opozant, care ocupă o poziţie supraecuatorială.

Din acest motiv, în momentele solicitării maxime, inserția şi dezinserția croșetului, când braţul
retentiv se află în dreptul ecuatorului, braţul opozant nu mai are contact cu dintele: (fig.99) şi dintele
este solicitat intens.

Pentru ca reciprocitatea să funcţioneze în toate momentele, există următoarele posibilităţi:

- aplicarea unor proteze unidentare pe dintele stâlp, cu prag oral vertical supragingival
sau fără prag (fig.100);

- folosirea unui croșet biactiv Ney care are un al doilea braţ elastic în locul celui
opozant. Cele două brațe elastice îşi asigură reciprocitatea unul pentru celălalt și
îmbunătăţesc menținerea.

c. Sprijinul parodontal

Este asigurat în principal de pintenul ocluzal, dar şi de componentele rigide ale croșetului,
plasate supraecuatorial. Este funcţia prin care croșetul se opune deplasării verticale a protezei în sens
mucozal împiedicând înfundarea ei. Prin pintenii ocluzali proteza parțială are un sprijin dento-
parodontal.

43
 Fig.98-Poziția ideală a
braţului reciproc față de
cel retentiv
Fig.99-Poziția braţului
Fig.100-Proteză unidentară
reciproc când brațul retentiv
cu prag oral.
trece peste ecuator

Pintenii ocluzali sunt de două categorii: externi și interni.

Pintenii ocluzali externi se împart în pinteni principali și pinteni auxiliari sau suplimentari.

Pintenii ocluzali externi se aplică în locașuri preparate în fosetele marginale ale dinților sau
sunt modelați pe proteze unidentare,

Pintenii ocluzali externi principali fac parte dintr-un croșet care se aplică pe dinții stâlpi, în
timp ce pintenii auxiliari sunt plasaţi în continuarea unui pinten principal pe dinții vecini celor pe
care se află croșetul (fig:101). Pintenii auxiliari măresc sprijinul dento-parodontal al protezei și au
rol antibasculant.

Pintenii ocluzali principali plasaţi pe dinții frontali se mai numesc pinteni incizali sau gheruțe
incizale.

Pintenii ocluzali interni se aplică pe proteze unidentare cu locaşuri aplicate pe dinții stâlpi
(fig.102). Se deosebesc de șistemele speciale numite culise: întrucât pintenii, prin forma lor, nu au
rolul de menținere al culiselor.

d. Încercuirea

Croșetele turnate trebuie să cuprindă mai mult de 180° din circumferinţa dintelui,
incercuire ,care este eficientă numai prin porțiunile rigide ale croșetului. În cazul croșetelor circulare
contactul cu dintele este aproape complet, mai mare de 180°, iar la croșetele divizate de 180°
(fig.103).

Încercuirea asigură stabilitatea orizonală a protezei în sens sagital și transversal.

e. Stabilizarea

Este funcţia prin care croșetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei. Stabilizarea este

44
asigurată prin toate porțiunile rigide, supraecuatoriale ale croșetului.

Stabilizarea este îmbunătăţită atund când braţele opozante rigide ale croșetelor se prelungesc
pe cât mai mulţi dinți sub forma unor benzi dentare.

Fig.101- Pinten ocluzal Fig.102-Pinteni Fig.103- lncercuirea dintelui

auxiliar ocluzali interni. stâlp: a-prin croșete circulare;
b-prin croșete divizate

f. Pasivitatea

Reprezintă calitatea pe care trebuie să o aibă un croșet aplicat pe dintele stâlp în poziție
corectă de a nu exercita nici o presiune asupra dintelui. Toate brațele croșetului trebuie să fie pasive
în momentele în care asupra protezei nu acţionează nici o forță.

g. Menținerea indirectă

Este asigurată de elementele croșetului cu rol antibasculant care contribuie ca proteza să se

menţină pe câmpul protetic.

Aceste elemente sunt :

- la croșetele circulare porțiunile terminale elastice ale brațelor retentive orientate către
edentație (fig. 104);

- la croșetul divizat în „T" jumătatea distală a porțiunii orizontale a „T"-ului (fig.105).

CROȘETELE MIXTE

Se numesc croșete mixte datorită celor două tehnologii diferite de obținere.

Reprezintă o îmbinare a porțiunilor rigide cu rol principal în sprijinul parodontal al protezei

parțiale scheletate: pintenul ocluzal, braţul opozant, corpul și conectorul secundar, care se realizează
prin turnare și a brațelor elastice confecționate din sârmă.

45
 Acest tip de croșete au pentru brațele elastice, caracteristicile croșetelor din sârmă care sunt tot
atâtea avantaje faţă de brațele elastice turnate.

Croșetele mixte se confecţionează mai greu din punct de vedere tehnic dacă se solicită lipirea
braţului de sârmă de componentele turnate, dar unii specialişti le preferă datorită însumării calităţii
croșetelor turnate și croșetelor din sârmă. Această operaţiune nu e obligatorie, braţul elastic
confecționat din sârmă putând fi retenționat în acrilatul șeilor.

CROȘETELE FABRICATE

Croșetele fabricate sunt confeţionate din oţeluri inoxidabile tip Wipla. Pot fi reduse
dimensional prin șlefuire cu pietre abrazive și adaptate cu ajutorul unor clești speciali. Se prezintă ca
bare în formă de T, Y sau cruce (fig. 106), obținute prin ştanţare.

Este posibilă obținerea unor croșete circulare sau divizate asemănatoare croșetelor Ackers,
Roach sau Ney.

Tehnică greoaie de obținere ca și calitatea discutabila a produsului obținut le-a redus

frecvența utilizării în practică.

Fig.104-Efectul antibasculant la Fig.106-Croșete fabricate.

croșetul circular. Fig.105-Efectul antibasculant la
croșetul divizat.

46
 CURS 5
1. MECANISMELE DE MENȚINERE SPRIJIN SI STABILIZARE

Mecanismele de menținere, sprijin și stabilizare sunt sisteme speciale ce fac legătura dintre
dinții restanți ai câmpului protetic şi proteza parțială scheletată, având rolul de a stabiliza proteza și
de a permite transmiterea forțelor de masticație (parțial sau total) de la dinții artificiali la dinții
restanți.

Toate mecanismele speciale au următoarele caracteristici: sunt mici, sunt eficiente, sunt
fizionomice, sunt greu de confecționat, sunt scumpe, cele mai multe sunt formate din două
componente, majoritatea acţionează prin fricțiune, când se deteriorează se recondiţionează foarte
greu sau nu pot fi recondiţionate.

După formă și modul de acțiune ele sunt clasificate în: culise, capse, bare cu călăreţi,
telescoape, magneţi, balamale, conexiuni elastice şi disjunctori (întrerupători de forţe).

CULISELE

Sunt mecanisme speciale, fixate în interiorul sau la exteriorul dintelui natural, cu axul lung
vertical, având formă cilindrică, dreptunghiulară, trapezoidală sau în ,,T" (fig.107).

Poziționare culiselor se face cu ajutorul paralelografului și presupune acoperirea dinților cu

microproteze pe care se află matricea (negativul) sau patricea (pozitivul). Când pe microproteză se
află patricea, sistemul se numeşte culisare extracoronară (fig.108), iar când pe microproteză se afiă

47
matricea, sistemul se numeşte culisare intracoronară (fig.109). Culisarea intracoronară transmite
presiunile ocluzale în axul dintelui, fiind preferabilă culisării extracoronare care transmite presiunile
ocluzale paraaxial.

Modul de acţiune al culiselor se bazează pe fricțiunea dintre matrice și patrice.

Fricțiunea culiselor scade în timp, ceea ce a facut să se imagineze tipuri de culise cu

posibilitatea de a fi activate. Există deci culise activabile și inactivabile.

Ancorajul rigid de dinți face ca de 1a o perioada de timp, aceşti (dinții) să devină mobili prin
suprasolicitare . Pentru evitarea acestui inconvenient se solidarizează mai mulţi dinți prin proteze
umdentare sau punţi.

d
Fig.107-Culise: Fig.108- Culisare Fig.109- Culisare
extracoronară. intracoronară
a-cilindrice;
b-dreptunghiulare;
c-trapezoidale; d-în ,.T".
CAPSELE

Sunt mecanisme speciale ce sunt fixate pe rădăcinile dinților restanți. Patricea se fixează pe
capacul unei coroane de substituție iar matricea se prinde pe față internă a șeii protetice (fig. 110).
După formă sunt capse cilinidrice (fricţionale) și sferice (retenționale), iar după posibilitatea de a
modifica fricțiunea între patrice și matrice sunt activabile și neactivabile.

BARELE DE CALĂREŢI - DISPOZITIVELE DOLDER

Se compun dintr-o parte fixă - o bară agregată pe rădăcinile dinților restanți prin dispozitive
radiculare și dintr-o parte detașabilă sub formă de jgheab metalic fixată pe față mucozală a protezei

48
(fig.111).

Sistemul de bare cu călăreţi poate fi realizat în două variante:

- sistemul Dolder fricţional, când bara are un profil în „U" sau dreptunghiular pe care jgheabul
-metalic realizează o fricţiune pe toată suprafaţa barei. Se foloseşte în edentaţii intercalate;

- sistemul Dolder rezilient, când bara are un profil în formă de pară (ovoidal) pe secțiune, cu
polul mic orientat spre creasta alveolară iar jgheabul se situează la polul superior al barei, fricțiunea
realizându-se numai pe convexitătile maxime ale ei. Se folosește în edentații terminale, urmărind
egalizarea rezilienţei parodontale a dinților restanți cu reziliență mucoasei.

TELESCOAPELE

Sunt sisteme speciale de menținere, sprijin și stabilizare care actionează prin fricițunea dintre
suprafața externa a unei capse cilindrice sau cilindro-conice fixate pe dinții restanți și suprafaţa
internă a unei coroane turnate ce reface morfologia dintelui stâlp; fixată în şaua pro- tezei (fig.112).

Fig.110-Capsa. Fig.111- Bară cu calareti·(sistem Fig.112- Telescopare

Dolder): a-vedere de ansamblu
b-secțiune.
Presupun o șlefuire mai accentuată a dinților stâlpi de suport pentru a face posibilă aplicarea
prin cimentare a capsei metalice peste care se va confecționa o coroană de înveliş.

Capa are grosimea de 0,20mm, se confecţionează din aliaje dure (aur platinat sau Cr-Co) cu
suprafaţa externă cu pereţii paraleli sau uşor divergenţi spre colet. Coroana se confecţionează din
aliaje mai moi, înlocuirea fiind mult mai uşoară și mai practică decât înlocuirea capei, în scopul
refacerii fricţiunii.

Coroana telescopată, prin fricțiunea realizată, asigură o bună retenţie şi stabilitate protezelor.

MAGNEŢII

49
 Sunt cele mai noi sisteme de menținere și stabilizare a protezei scheletate. Sistemul este format
din două componente:

- o capă confecționată dintr-un aliaj de paladiu, cobalt și platină 1% ,care se cimentează pe

dintele stalp ;

- magnetul, care este un aliaj de crom-samariu și care se fixează în proteza scheletată

corespunzător capei. Forţa acestui magnet de 0,8mT (miliTesla)/1mm2 are capacitatea de a menţine
și stabiliza proteza pe câmpul protetic. Fiecare tendinţă de deplasare a protezei este anulată de forţa
magnetului, care fixat fiind în proteza mobilizabilă, face ca fluxul magnetic să se orienteze pe
direcţia capei fixate pe dintele stâlp, repunând proteza în poziția iniţială.

BALAMALELE ARTICULAREA

Articularea este o legatura între şaua protetică terminală și dinții restanți, care permite
mişcări ale şeii protetice fără să antreneze dinții, articularea făcându-se în jurul unui ax transversal.
Este permisă desprinderea și înfundarea extremităţii distale a protezei (fig. 113). Sunt indicate în
edentațiile terminale.

Balamaua se fixează pe scheletul metalic care se menţine pe dinții stâlpi prin croșete
circulare.

CONEXIUNEA ELASTICA

Este un sistem special, care permite mişcările şeii protetice terminale fără ca acestea să
antreneze dinții stâlpi. Se obține prin secționarea conectorului principal de care șaua protetică este
solidarizată, făra a mai avea legatură cu dinții(fig.114). Mecanismul este cunoscut și sub numele de
“sistem OTT” și este crticat pentru microșocurile transmise indirect dinților cu care conectorul
principal are raporturi.

Tot o conexiune elastică este și conectorul secundar elastic (bară), prezentat anterior.

a b c

50
 Fig.113-Balama: a-axul transversal; b- ansamblu; c-sensul mișcării balamalei

Fig.114-Conexiune elastică (șistem Ott). Fig. 115-Disjunctori.

DISJUNCTORII SAU RUPTORII DE FORŢE

Sunt imaginaţi pentru a asigura deplasările şeilor terminale fără ca mișcarea să fie transmisă
integral dinților limitanţi ai breșei edentate.

Disjunctorii permit mișcări verticale de translaţie întâlnite la culise şi mișcări de rotaţie în

jurul unui ax transversal asemănător balamalelor (fig.115). Revenirea protezei la poziţia iniţială este
posibilă datorită unor arcuri de oţel cu care sunt prevăzute.

În încheiere, trebuie menţionat că mecanismele speciale de stabilizare sunt puțin utilizate din
următoarele motive:

- necesită o pregătire deosebită a medicului stomatolog și tehnicianului dentar;

- necesită aliaje scumpe (aur platinat, platină, iridiu), care au duritate mare;

- oţelurile inoxidabile tip crom-cobalt sunt dure, sunt ieftine dar se prelucrează greu.

STABILIZAREA PROTEZEI PARŢIALE SCHELETATE

Deşi mai bine stabilizată pe câmpul protetic comparativ cu proteza acrilica, proteza parțială
scheletată este supusă unor tendințe de deplasare. Aceste tendinţe sunt:

- în sens vertical: desprinderea de pe câmpul protetic (fig.116) și înfundarea pe câmpul protetic

(fig.117);

- in sensul orizontal: mezializarea (fig.118), distalizarea (fig.119) și deplasările laterale

(fig120);

- rotaţiile: în sens sagital (mezio-distal)-bascularea prin desprinderea extremității distale a

șeilor terminale (fig.121), bascularea prin înfundarea extremității distale a șeilor terminale
(fig.122) și bascularea transversală (fig.123).

51
 Fig. 116-Desprinderea protezei Fig. 117-lnfundarea protezei Fig.118-Mezializarea
de pe câmpul protetic: pe câmpul protetic: protezelor:
a-proteza superioara a-proteza superioara a-proteza superioara
b-proteza inferioara b-proteza inferioara b-proteza inferioara

a
a

Fig.119-Distalizarea protezelor:
a-proteza superioară;
b-proteza inferioară
Fig.120-Deplasarea
laterală a protezelor.
b
Fig.121-Bascularea prin
desprinderea șeilor
terminale:a-în edentația
termino-terminală
b–în edentația uni-terminală.

52
 a b
Fig.122-Bascularea prin înfundarea șeilor terminale: Fig.123-Basculare transversală.
a-în edentația termino-terminală
b-în edentația uni-terminală.

Mijloacele care se opun deplasărilor protezei parțiale scheletate.

Deplasărilor protezei parțiale scheletate li se opun următoarele mijloace : principale și

auxiliare.

Mijloacele principale sunt:

- directe, reprezentate de elementele de menţinere, sprijin și stabilizare aplicate pe dinții

stâlpi principali.

- indirecte sau opritori de basculare aplicate pe dinții stâlpi secundari situați în apropierea
sau la distanţă de breșele edentate.

Mijloacele auxiliare sunt:

- adeziunea retentivităţile anatomice ale câmpului protetic, tonicitatea musculară,

fricțiunea dintre elementele dentare ale protezei și dinții restanți, finisarea protezei
(lustrul perfect, greutatea redusa, modelajul fără retentivităţi).

Elementele care se opun deplasărilor:

- desprinderea protezelor este oprită de croșete şi sistemele speciale;

- înfundarea protezelor este oprită în principal de pintenii ocluzali, culise, capse şi coroane
telescop în edentațiile frontale şi laterale și limitată în edentațiile terminale. Secundar
intervin toate elementele protetice rigide plasate supraecuatorial;

- mezializarea este oprită de toate elementele protetice rigide și de conectorii principali

dento-mucozali;

53
 - distalizarea este oprită de încercuirea 180° a dintelui, de conectorii secundari
interdentari, pinteni ocluzali, brațele opozante și de extinderea şeilor terminale pe
tuberculii piriformi;

- deplasările laterale sunt oprite de brațele opozante plasate pe feţele orale ale dinților;
secundar de versantele şeilor protetice când crestele alveolare sunt înalte;

- bascularea prin desprinderea şeilor terminale este frânată de opritorii de basculare:

pintenii ocluzali plasaţi cât mai anterior de linia croșetelor (Fulkrum) (fig. 124) și în mod
deosebit de croșetul contiuu (benzile dentare ), (fig. 125), secundar de jumătatea distală a
braţului orizontal al croșetului în “T”;

- bascularea prin înfundarea șeilor terminale: greu de contracarat este numai limitată de
extinderea șeilor terminale în limite funcționale și pe zonele bistatice (tuberozități
maxilare și tuberculi piriformi), conectori principali lați la maxilar și secundar, prin
jumătatea mezială a brațului orizontal al croșetului în “T”. Pentru evitarea efectului de
pârghie al protezei asupra dinților se procedează astfel: pintenul ocluzal se plasează în
fosetele meziale ale dinților stâlpi, se solidarizeaza dinții stâlpi, iar brațele elastic ale
croșetelor vor fi cât mai elastice.

a b

Fig.124-Pinteni ocluzali plasaţi anterior de linia croșetelor : Fig.125-Croșetul continuu este

elementul protetic situate cel
a-la proteza superioară; mai anterior de linia croșetelor.
b-la proteza inferioară.

54
 a
Fig.126-Bascularea pe un ax Fig.127-Pârghie de gradul I (a), la nivelul protezei (b)
transversal.

Bascularea sagitală a protezelor parțiale este mișcarea cea mai amplă dintre tendințele de
deplasare ale acestei lucrari. Ea poate fi comparată cu leagănul (fig.126) ce acționează pe principiul
pârghiilor de gradul I (fig.127).

Axul de-a lungul căruia se efectuează această rotaţie este reprezentat de linia croșetelor sau
linia FULKRUM, care este linia ce uneşte croșetele situate pe ultimii dinți stâlpi (fig.128). în funcție
de forma edentației, linia croșetelor poate fi în: diagonală, transversală, cu o repartizare favorabilă
sau nefavorabilă a suprafeţelor situate de o parte şi de alta (fig.129).

Linia croșetelor împarte câmpul protetic în două suprafeţe (fig. 130):

- poligonul de sprijin (P.S.) situat anterior liniei;

- poligonul protetic (P.P.) situat posterior faţa de linie.

55
 Fig.128-Linia croșetelor Fig.129-Linia croșetelor (Fulkrum) în diferite situații:
(Fulkrum) a-transversala cu repartizare favorabila a suprafetelor
b-transversala cu repartizare nefavorabila a suprafetelor
c-diagonala cu repartizare favorabila a suprafetelor;
d-diagonala cu repartizare nefavorabila a suprafetelor.

Fig. 130-Linia croșetelor împarte

câmpul protetic în două poligoane
(PS, PP)

Stabilizarea unei proteze faţă de tendinţele de basculare sagitală depinde de forma edentației, de
numărul și poziţia dinților stâlpi, de poziția liniei croșetelor și de mărimea poligoanelor. Matematic
stabilizarea protezelor poate fi astfel exprimată:

- PS>PP: stabilizare foarte bună;

- PS = PP : stabilizare bună ;

- PS<PP stabilizare delficitară.

- bascularea transversală: este oprită prin alegerea unor dinți artificiali cu lăţime vestibulo-
orală corespunzătoare crestelor, montaţi pe mijlocul crestei.

ELEMENTELE DE STABILIZARE AUXILIARE (NEMECANICE)

Stabilitatea protezelor parțiale scheletate poate fi îmbunătăţită și prin exploatarea unor

aspecte morfologice ale câmpului protetic.

Retentivitatea anatomică a câmpului protetic, crestele edentate bine reprezentate şi

tuberozităţile proeminente - evidenţiate încă din faza de model, pot frâna mişcările orizontale şi chiar
sagitale ale protezelor.

Tuberozităţile maxilare și tuberculii piriformi frânează înfundarea protezelor terminale, iar

bolta adâncă frânează mişcările de lateralitate. Bolta plată favorizează apariția adeziunii.

Musculatura orofacială periprotetică poate interveni pozitiv, influenţând stabilitatea

56
protezelor numai dacă versantele vestibulare și orale ale şeilor sunt modelate în acest scop, dirijând
forţele musculare în sensul aplicării protezei pe câmpul protetic.

Un rol deosebit trebuie acordat spațiului limbii și mişcărilor acesteia, limba putând fi prin
muschii cu fibre perpendiculare pe marginile protezei pe care îi antrenează (genio-glos, genio-
hioidian), un important factor de instabilitate a protezei.

Adeziunea este forţa de atracţie între două suprafeţe paralele între care s-a interpus un strat
subțire de lichid. Are valoare doar la protezele maxilare pentru edentațiile termino-terminale, de
hemiarcadă sau subtotale când conectorul principal este o plăcuţă palatinală de lăţime mare sau o
placă întinsă.

Contactele ocluzale interdentare şi autocontrolul pacientului au mare valoare atât în

stabilitatea protezei cât și în integrarea ei funcțională.

Uneori experiența (ca purtator de proteza) și voința pacientului pot înlocui elementele de
stabilizare care s-au pierdut sau deteriorat în timp.

CURS 6
CAPITOLUL V - METODE DE CONFECTIONARE A PROTEZEI SCHELETATE

METODE DE CONFECŢIONARE A SCHELETULUI METALIC

Protezele scheletate se pot confectiona:

A. Din elemente metalice fabricate. Tehnică este mai simpla. Scheletul este mai puțin precis.

B. Prin turnarea scheletului. Tehnica necesită mai multe faze, este mai complicată. Scheletul
este mai precis, mai bine adaptat pe câmpul protetic.

Pentru ambele tehnici fazele de început sunt comune, acestea fiind:

1. Examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului și a planului de tratament;

2. Amprenta preliminară (etapa clinică);

3. Confecționarea modelului preliminar (etapa tehnică);

57
 4. Confecționarea planului protetic și a pregătirii preprotetice și proprotetice
(medic+technician);

5. Confecționarea portamprentei individuale (etapa tehnică);

6. Amprenta definitive (etapa clinică);

7. Confecționarea modelului de lucru (etapă tehnică);

8. Confecționarea șabloanelor de ocluzie (etapă tehnică);

9. Determinărea rapoartelor intermaxilare și indicaţii pentru arcadele dentare artificiale

(etapă clinică);

10. Confecţionarea protezei parțiale (laborator);

11. Aplicarea și adaptarea protezei în cavitatea bucală (cabinet).

A. METODA DE CONFECTIONARE DIN ELEMENTE METALICE FABRICATE

Se folosesc elemente metalice fabricate care se adaptează cu cleşti speciali pe modelul de

lucru. Nu sunt necesare aparate de laborator complicâte, folosindu-se materiale și aparate obişnuite
din tehnologia protezelor acrilice.

Tehnica de lucru

Pe modelul de lucru se schiţează cu creionul limitele viitoarei proteze și toate elementele ce

o compun: şei, conectori principali, elemente de menținere și stabilizare.

Se aleg elementele metalice fabricate conform planului protezei schiţat pe model și se

adaptează cu cleştii în limitele desenului. Astfel, dintr-un element în formă de ,,T" se poate face
braţul elastic al croșetului Roach dintr-un element metalic în formă de cruce se poate face un croșet
circular Ackers. Conectorii principali sunt întotdeauna bare fabricate.

Prin lipire, sudură sau cu acrilat sunt solidarizate toate elementele metalice componente.

Realizarea machetei componentei acrilice cu montarea dinților artificiali.

Transformarea machetei în proteză finită prin ambalare, îndesarea acrilatului și

polimerizarea acestuia.

Avantajele acestei metode constau în posibilitatea executării protezei în condițiile unei

dotări tehnice reduse pe care o necesită.

58
 Dezavantajele rezultă din imposibilitatea unei adaptări perfecte a elementelor fabricate pe
model, de aici și a viitoarei proteze pe câmpul protetic. Piesa protetică nu corespunde din punct de
vedere mecanic și biologic. Structura cristalină a elementelor metalice fabricate se modifică prin
îndoiri făcând posibilă fracturarea ulterioară. Variabilitatea mare a formei și a dimensiunilor
câmpului protetic nu permite găsirea întotdeauna a elementelor fabricate care să corespundă
situației clinice.

B. METODA DE CONFECŢIONARE PRIN TURNARE

Datorită avantajelor oferite de proteza scheletată, confecţionarea ei a cunoscut în ultimele
decenii o modernizare a tuturor fazelor de lucru. S-au introdus în tehnică dentară materiale şi
aparate cum ar fi: materialele elastice de amprentă, paralelograful, ,aparatul de sablat. Aliajele
metalice,masele de ambalat și tehnicile de turnare au evoluat fiind poșibilă topirea metalului cu
surse de energie electrică sub protecţia gazelor inerte. Sunt cunoscute două metode de confecţionare
prin turnarena scheletelor metalice : metoda tradiţională (empirică) și metoda modernă (ştiinţifică).

1.METODA TRADIŢIONALĂ EMPIRICĂ

Confecţionarea componentei nemetalice a protezei scheletate prin această tehnică necesită:

- Realizarea pe modelul de lucru a schiţei viitorului schelet metalic (şei, conectori principali,
elemente de stabilizare);

- Izolarea cu ulei sau lacuri a suprafeţei modelului;

- Modelarea machetei scheletului strict în limitele desenului. Macheta se poate realiza din
ceară, din mase plastice sau printr-o tehnică de ceară combinată. Din ceară se poate obține
prin:

a) Picurare și răzuirea cerii;

b) Aplicarea de benzi din ceară decupate dîntr-o placă de ceară de modelat;

c) Adaptarea de elemente de ceară preformate.

Oricare ar fi procedeul folosit în realizarea machetei scheletului, tehnicianul trebuie să obțină o

machetă uniformă şi cât mai asemănătoare viitoarei piese metalice. Machetei i se aplică tijele de
turnare (macheta canalelor de scurgere a aliajului) ce se întâlnesc la aproximativ 3 cm de machetă
unindu-se cu ceară fierbinte.

59
 Ambalarea machetei în metoda tradiţională se poate realiza prin două tehnici:

a. Ambalarea liberă. Macheta este îndepărtată de pe model și acoperită cu masă de ambalat în

mod progresiv, pe toată suprafaţa și pe tije, până se obține un perete gros de aproximativ 6 mm.

Scoaterea machetei de pe model este extrem de dificilă decarece brațele elastice ale croșetelor se
deformează la trecerea peste ecuatorul protetic al dinților, cauza cea mai frecventă a impreciziilor
piesei finite.

S-au încercat diferite soluții de remediere ca de exemplu radierea convexitaţilor dinților pe care
sunt brațele elastice, îngroşarea porțiunilor machetei supuse deformării și chiar renunţarea la braţul
elastic al croșetelor, braț elastic ce se va realiza ulterior din sârmă.

b. Ambalarea pe model. Se face după o prealabilă izolare a modelului pe care se adaugă

succesiv masă de ambalat până se realizează un perete gros de 6 mm. După priză, ,,carapacea" din
masa de ambalat și macheta se îndepărtează împreună de pe modelul de lucru. Urmează aplicarea
unui strat de masă de ambalat pe față mucozală a scheletului, față ce a fost în contact cu modelul.
Această tehnică reduce posibilităţile deformării machetei atât la scoaterea de pe model cât și ulterior,
la aplicarea masei de ambalat.

În concluzie, se poate spune că metoda tradiţională prezintă un mare dezavantaj în privinţa

exactităţii piesei metalice finale ce nu se va adapta cu precizie pe câmpul protetic.

2.METODA MODERNĂ

Această metodă presupune analiza modelului funcțional la un aparat (instrument) numit

paralelograf și realizarea machetei întotdeauna pe un model din masă de ambalat, numit model
duplicat. Folosirea paralelografului și a modelului duplicat înlătură impreciziile metodei tradiţionale.
Se obține astfel un schelet metalic de mare precizie, cu calităţi fizice și biomecanice superioare. Se
pot realiza schelete cu elemente de menținere și stabilizare foarte sofisticâte, complexe, fără a există
riscul deformării sau impreciziei lor. Calităţile fizice și biomecanice ale piesei turnate fac ca aceasta
să nu se fractureze și să nu se deformeze în timp. Bogat în elemente de sprijin dentar, scheletul
permite o transmitere mai fiziologică a presiunilor masticatorii pe dinții restanți, o adaptare și un
confort maxim pentru pacient, o integrare rapidă a protezei.

60
 CURS 7
METODA MODERNĂ DE CONFECŢIONARE A PROTEZEI SCHELETATE

ETAPELE CLINICO-TEHNICE

Confecţionarea protezei scheletate presupune succesiunea acelorași faze de cabinet și

laborator ca pentru orice proteză parțială. Specificul acestei construcţii protetice face ca unele faze
să fie amplificâte iar altele reduse, în funcție de tehnologia abordată de protetician.

Etapele clinico-tehnice sunt următoarele:

1. Examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului și a planului de tratament;

2. Amprentele preliminare: documentară, de studiu (etapă clinică);

3. Modelele preliminare,: document, de studiu (etapă tehnică);

4. Conceperea planului de tratament (medic-tehnician);

5. Confeţionarea portamprentei (lingurii) individuale (etapă tehnică);

6. Amprenta definitivă (etapă clinică);

7. Confiecţionarea modelului de lucru (etapă tehnică);

8. Analiza modelului de lucru la paralelograf (medic+tehnician);

61
 9. Modelul duplicat (etapă tehnică);

10. Macheta scheletului metalic (etapă tehnică ) ;

11. Tiparul componentei metalice a protezei (etapă tehnică);

12. Topirea şi introducerea metalului fluid în tipar (etapă tehnică);

13. Dezambalarea şi prelucrarea scheletului metalic (etapă tehnică);

14. Proba componentei metalice a scheletului pe câmpul protetic și deteminarea relației

intermaxilare (etapă clinică);

15. Macheta componentei acrilice a protezei scheletate (etapă tehnică);

16. Proba scheletului metalic cu macheta componentei acrilice pe cârmpul protetic (etapă
clinică);

17. Tiparul componentei acrilice a protezei(etapă tehnică);

18. Prepararea, îndesarea și polimerizarea acrilatului (etaipă tehnică);

19. Dezambalarea şi prelucrarea componentei acrilice (etapă tehnică);

Aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic (etapă clinică).

62
 CAPITOLUL VI - EXAMINAREA PACIENTULUI

Examinarea pacientului de către medic precede orice formă de tratament. Este faza în care
medicul se informează asupra condițiilor clinice oferite de pacient, condiţii pe baza cărora își poate
fixa conduita terapeutică și soluţia de tratament.

Indicatiile Protezării mobilizabile se referă la situații care exclud tratamentele protetice ale
edentației parțiale prin punti dentare și la situații specifice tratamentului cu proteze mobilizabile al
edentației parțiale ( edentațiile de clasele I, II și IV intinse Kennedy):

o edentații intercalate întinse cu pierderea a 3-8 dinți;

o edentații intercalate pe arcade, cu dinți afectați parodontal;

o refuzul pacientului de a i se prepara prin șlefuire dinții, sau situații clinice care împiedică
prepararea protetică a dinților ( diferite afectiuni generale);

o rezolvarea de urgență a edentației parțiale;

o lipsa dinților din regiunea de curbura a arcadelor dentare;

o edentații frontale, cu dinții afectați parodontal;

o edentații frontale cu pierdere masivă de substanță osoasă la nivelul crestei;

o edentații frontale la pacienți cu pretenți estetice deosebite, când protezarea pe implante

sau alte solutii terapeutice nu pot fi abordate.

Examenul clinic în tratamentul mobilizabil al edentației parțiale decurge în două etape

distincte: examinarea clinică preliminară și cea finala.

o Examenul clinic preliminar presupune succint parcurgerea următoarelor etape, de altfel

specifice examenului clinic de medicină dentară uzual al pacientului, cu unele
particularități:

 datele personale de identificare, anamneza și istoricul edentației parțiale;

 examenul clinic exobucal;

 examinarea clinică endobucală ( cu accent pe aprecierea indicilor pozitivi și negativi

63
 ai Protezării,

 evaluarea planului de ocluzie și a relațiilor ocluzale);

 recomandarea examinarilor complementare paraclinice;

 realizarea amprentarii pentru confectionarea modelelor documentare;

 se explică pacientului specificul tratamentului mobilizabil al edentației parțiale și se

obține consimțământul informat al acestuia.

Examenul final are ca scopuri :

o aprecierea rezultatelor examinarilor paraclinice radiologice :

 imaginea radiografică a procesului alveolar la nivelul dinților stâlpi;

 examinarea radiologică a laminei dura;

 imaginea spațiului parodontal al dinților restanți;

 examinarea rădăcinilor restante;

 aprecierea radiologică a coroanelor dinților restanți;

 aprecierea radiologică a aspectului trabecular al osului la nivelul crestelor

edentate ( gradul de osteopenie DUVAL).

Pe baza examenului clinic preliminar și a examenului radiografic se planifică eventualele

acte terapeutice preprotetice nespecifice.

După terapia preprotetică nespecifică sau în situația când aceasta nu este necesară (rareori),
se efectuează amprentarea câmpului protetic, ultima etapă a examinării finale fiind reprezentată de:

Confectionarea și analiza modelelor de studiu și diagnostic. Aceste modele sunt realizate

pentru:

o precizarea diagnosticului final de edentate;

o analiza arcadelor restante;

o analiza crestelor edentate;

o analiza rapoartelor intermaxilare;

o analiza la paralelograf - etapa caracteristica tratamentului mobilizabil al edentației

parțiale prin proteze scheletate. Ea se poate efectua în unele situații pe modelele de studiu,
dar în majoritatea cazurilor se întreprinde după amprentarea finala, pe modelul de lucru.

64
 În cadrul operațiunilor de pregătire a modelelor de lucru pentru duplicare, analiza acestora la
paralelograf este una dintre secvențele esentiale.

Paralelograful, denumit și paralelizor, sau paraleloscop, a fost preconizat în 1923 de către

firma NEY în SUA, pentru ca în 1930 să se stabilească cu claritate regulile de utilizare ale acestui
aparat, asa cum le cunoaștem astăzi.

Paralelograf cu brat orizontal articulat

Este un aparat cu un grad variat de complexitate, cu ajutorul căruia se apreciază paralelismul

dinților restanți, axul de inserție și dezinserjie al protezei scheletate, se prelucrează modelul
funcțional și se fixează în poziție corectă elementele speciale de menținere și stabilizare. Există trei
tipuri mai cunoscute de paralelografe:

o cu brat orizontal fix (tip NEY);

o cu brat orizontal articulat (tip Anthogyr sau Krupp);

o cu brat vertical articulat (tip SOYER), care are o platformă fixă și modelul nu se poate
mișca - conceptie constructivă inversată față de cea propusă de Ney.

Indiferent de tipul constructiv, toate paralelografele poseda o serie de accesorii, cu ajutorul

carora se realizează obiectivele analize:

o tija de analiza (de reperaj sau detectoare.

o tija port-mina de grafit, pentru trasarea ecuatorului protetic și tripodare;

Ecuatorul protetic (înaltime de contur, linie ghid) trebuie deosebit de ecuatorul anatomic, de
implantare sau de malpoziție, fiind singurul de care se tine seama în aplicarea bratului retentiv al
croșetului. Ecuatorul protetic reprezintă linia celor mai mari convexități ale dinților stâlpi, fiind trasat
în funcție de axul de inserție al protezei care se stabilește înainte de trasarea ecuatorului, cu ajutorul
tijei de reperaj. Ecuatorul protetic poate imbraca următoarele aspecte:

o linie ecuatorială tipică;

o linie ecuatorială diagonală;

o linie ecuatorială înaltă;

o linie ecuatorială coborâtă.

Ecuatorul anatomic este linia trasată cu ajutorul paralelografului ce trece prin punctele cele
mai convexe ale coroanei unui dinte izolat, plasat în poziție verticală.

65
 Ecuatorul de implantare este dat de direcția normală înclinată de implantare în alveole a
dinților celor două maxilare. Deși trece prin convexitățile maxime, nu poate fi utilizat pentru
aplicarea croșetelor, ci doar pentru unele aparate mobile de imobilizare a dinților, de tipul șinei
Elbrecht.

Ecuatorul de malpoziție se identifică pe dinții malpozitionați prin migrări dentare consecutive

stării de edentație și poate fi utilizat numai pentru aplicarea croșetelor din sârmă ale protezelor
parțiale mobilizabile cu placă acrilică.

Tijele retentivometrice ( denumite joje) de 0.25, 0,50 și 0.75 mm; apreciază marimea unghiului
de convergență ecuatorială;

Spatulele de ceară (răzușe) sunt utilizate pentru paralelizări ale zonei subecuatoriale și
deretentivizări;

Spatulele convergente de 2 și de 6 grade (la unele paralelografe) sunt utilizate pentru

îndepărtarea cerii subecuatoriale în unghiul specificat;

Exista si dispozitive speciale de măsurare a retentivității subecuatoriale (la unele tipuri), ca de

exemplu stesograful Ticonium, retentoscopul Saddle Lock, microanalizorul Austenal,
izoparalelometrul Le Huche, etc.

Timpii de analiză la paralelograf al modelelor de lucru sunt următorii:

Stabilirea celei mai acceptabile axe de inserție și de dezinserție a protezei; se realizează cu

ajutorul tijei detectoare a paralelografului și este condiționată de:

o planurile de ghidare;

o zonele retentive dentare;

o zonele de interferență muco-osoasă;

o zonele de interferență dentară;

o estetică.

o stabilirea locului în care se plasează vârful porțiunii flexibile a brațului retentiv al

croșetului turnat (cu ajutorul jojelor de reperaj, sau a dispozitivelor speciale).

o fixarea poziției modelului față de paralelograf prin tripodare:

În afară de aceste obiective, analiza la paralelograf are și o serie de utilizări auxiliare:

o realizarea de machete pentru construcții protetice fixe paralele între ele

66
 o -prelucrări, șlefuiri și frezări paralele ale unor lucrări protetice prin atașarea unui
micromotor la brațul paralelografului, devenit astfel aparat de frezat;

o -realizarea de machete ale protezelor unidentare și a sistemelor speciale;

o -confectionarea capelor și paralelizarea lor pentru sistemul telescop;

o -poziționare și paralelizarea diferitelor sisteme speciale, tip culise sau capse;

o -paralelizarea bonturilor mobile.

Desenarea proiectului protezei scheletate pe model; se realizează în mod obligatoriu de către

medic cu un creion albastru, după îndepărtarea modelului de studiu și diagnostic (sau al celui de
lucru) de pe măsuța paralelografului. Cu linii duble se schițează elementele componente ale
scheletului protezei, începând cu șeile, conectorii principali, pinteni, conectori secundari, brațe
opozante, brațe retentive și elemente de menținere indirectă. Locul de plasare al pintenilor se notează
cu un creion rosu în dreptul zonei respective pe soclul modelului și nu pe dinte, cu litera P.

Etapele tratamentului preprotetic nespecific în terapia mobilizabilă a edentației parțiale:

o Informarea și pregătirea psihica a pacientului;
o Interventii chirurgicale preprotetice:
 extracții ale dinților și ale rădăcinilor irecuperabile;

 intervenții chirurgicale ajutătoare terapiei endodontice (osteotomia transmaxilară,

chiuretajul periapical, rezectia apicală);

 intervenții pentru chisturi, tumori, hiperplazii ale mucoasei

o Tratamentul parodontal:
 detartraj minuțios;
 eliminarea altor factori de iritație parodontală (obturații debordante, coroane prea
largi sau prea lungi, lipsa ariei de contact, carii de colet);

 interventii de chirurgie parodontala;

 imobilizari provizorii.

o Echilibrarea ocluzală preprotetică are ca scopuri principale:

 obținerea unui plan de ocluzie corect:

- remodelari cuspidiene;

- amputatii coronare parțiale sau totale, eventual cu gingivo-osteoplastie;

67
 - inlăturarea unor proteze unidentare sau punti care altereaza planul de ocluzie;

- extracția unor dinți migrati vertical exagerat și care nu mai pot fi recuperați;

- extracția unor dinți inclinati, care nu mai pot fi recuperați ortodontic sau
protetic.

 ajustarea ocluzală prin șlefuirea selectiva a unor contacte premature sau

interferențe în arcul de închidere al mandibulei și în deplasarile excentrice, cu
contactare dento-dentara;

o Tratamentul ortodontic (mai ales la grupul frontal);

o Tratamentul odontal (rezolvarea cariilor simple și complicate);

o Protezări cu caracter provizoriu - mai ales în cazul edentațiilor frontale (proteze de

retentie tip Kemeny, proteze din mase plastice elastice , etc.)

Tratamentul preprotetic specific (proprotetic)

În cadrul terapiei mobilizabile a edentației parțiale, tratamentul proprotetic cuprinde trei

grupe de intervenții:

Intervenții asupra mucoasei câmpului protetic, pentru asigurarea condițiilor optime de sprijin
al protezei:

o operațiuni care interesează frenul labial, frenul lingual, bridele laterale inserate lângă
creastă;

o corectarea hipertofiilor de mucoasă și a hiperplaziilor de la nivelul versanților crestei

(zonele de sarcina secundară) și de la nivelul boltii palatine;

o în atrofii mari ale crestelor plastii de sanț vestibular sau lingual.

Intervenții asupra substratului osos al câmpului protetic:

o îndepărtarea chirurgicală a neregularitatilor osoase de la nivelul câmpului protetic;

o modelarea chirurgicală a crestelor și a tuberozitatilor exagerat retentive;

o corectărea chirurgicală a torusului palatin sau al celui mandibular;

o interventii asupra dinților stâlpi (mai ales la protezarea scheletată, pentru a favoriza
aplicarea corectă a croșetelor turnate sau mixte)

o șlefuiri pentru realizarea planurilor de ghidare, prin desființarea zonelor dentare retentive

68
 meziale și distale, pentru asigurarea axului corect de inserție al protezei;

o reducerea convexitatilor exagerate vestibulare sau orale ale dinților;

o reducerea retentivităților datorate migrărilor orizontale și a înclinărilor dentare exagerate

în sens vestibulo-oral;

o remodelarea coronara (coronoplastia) a dinților laterali abrazati;

o prepararea lacasurilor pentru pinteni ocluzali, supracingulari și gheruțe incizale);

o acoperirea coroanelor dentare cu proteze fixe unidentare (pe dinții slefuiți anterior, pe dinți
cu rezistentă coronară diminuată prin leziuni coronare sau obturații, pe dinți cu absenta
retentivitatii naturale, pe dinții cu tendință la carie, când se utilizează sisteme speciale de
menținere, sprijin și stabilizare); cel mai frecvent se utilizează coroane din Co-Cr cu
retentivitati pentru croșet, lăcas pentru pinten, prag oral și versant oral plat. Aceste
coroane se cimentează definitiv după amprentarea finală; coroanele destinate sistemelor
speciale nu se cimenteaza, ele trebuie să fie prezente pe modelul de lucru;

o solidarizarea dinților restanți cu variate proteze unidentare;

o confectionarea de punți dentare pentru închiderea breșelor intercalate;

o realizarea de preparații speciale pentru culise, capse, sisteme telescop, bare conjunctoare,
etc.

CURS 8

CAPITOLUL VII - AMPRENTAREA

AMPRENTELE PRELIMINARE

Amprenta preliminară este operaţia prin care, cu ajutorul unor materiale speciale, se copiază
câmpul protetic, obținându-se negativul acestuia.

69
AMPRENTA DOCUMENTARĂ

Se realizează cu lingura standard și alginat în prima ședință de prezentare a unui pacient la

tratament, pentru a reproduce statusul oral înaintea oricarei intervenții. Prin turnarea acestei
amprente se realizează modelul documentar care are următoarele utilizări:

- Precizarea diagnosticului clinic inițial și a etapelor tratamentului preprotetic;

- Scop didactic;

- Utilizarea ca mijloc de educație sanitară a pacienților;

- Scop stiințific;

- Scop medico-legal.

AMPRENTA PRELIMINARĂ

Se realizează după finalizarea tuturor tratamentelor preprotetice nespecifice, prin turnarea

acesteia obtinandu-se modelul de studiu și diagnostic. Acesta din urmă serveste pentru :

- Studierea dinților restanți pe arcade;

- Stabilirea diagnosticului topografic de edentație pe baza unuia din sistemele de clasificare

cunoscute;

- Analiza la paralelograf:

 Determinarea axei de inserție și dezinserție a protezei;

 Trasarea ecuatorului protetic;

 Determinarea locului de plasare a vârfului brațului retentiv al croșetului turnat;

 Deretentivizarea;

 Tripodarea modelului;

 Operațiuni auxiliare.

- Desenarea proiectului protezei scheletate;

- Realizarea unor eventuate proteze interimare acrilice;

- Confecționarea lingurilor individuale și a șabloanelor de ocluzie.

AMPRENTA FUNCȚIONALĂ (FINALĂ)

Realizată cu lingura individuală și material de amprentare elastic pe bază de cauciuc, pe baza

căreia se confecționează modelul de lucru în tehnologia realizării protezei scheletate, acest model

70
va servi pentru realizarea componentei acrilice a protezei.

Componenta metalică ( scheletul protezei) se va realiza pe un duplicat al modelului de lucru,

care poartă denumirea de model duplicat. Acest model se realizează din masă de ambalat specifică
aliajului din care se realizează proteza scheletată și este parte componentă a tiparului.

AMPRENTA FINALA DE SITUAȚIE (terminala).

Este amprenta câmpului protetic cu restaurațiile protetice realizate și imortalizează de fapt

rezultatul tratamentului protetic. Se realizează printr-o amprentă cu lingura standard și alginat, iar
modelul rezultat prin turnare poartă denumirea de model documentar 2 sau terminal.

Rolul acestui model, este de susținere și justificare a tratamentului realizat, este de fapt
aproape același cu cel al modelului documentar 1 privind valoarea lui de documentare stiințifică,
educațională, didactică și medico-legale. Acest model este indicat să fie păstrat alături de celelalte
evidențe primare ale pacientului, radiografii, fotografii, etc.

Amprentarea preliminară

În tratamentul mobilizabil al edentației parțiale etapa clinică de amprentare preliminară

presupune :

o Alegerea unui material de amprentare adecvat;

o Alegerea portamprentei corespunzatoare;

o Utilizarea unei tehnici de amprentare corecte.

Materialul de amprentare cel mai recomandat pentru amprentarea preliminară a câmpului

protetic edentat parțial este alginatul, Datorită usurinței de manipulare și a preciziei suficiente a
amprentei. Prepararea și manipularea greșită a materialului, erori frecvente în practica zilnică, fac
acest material de amprentare unul „capricios, perfid și necredincios” (E.Miller). Amprentele cu
alginat au următoarele caracteristici:

o în timpul amprentării, formarea gelului este accelerată de căldura locală de la nivelul

țesuturilor orale și va începe să se formeze mai întâi în vecinatatea acestora.
Consecința practică este aceea că orice mișcare a amprentei în timpul formării gelului
determină apariția tensiunilor interne, deformarea amprentei și imprecizia modelului;

o amprenta cu alginat este stabilă doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp după
îndepărtarea din cavitatea bucală, în contact cu aerul deshidratandu-se, cu producerea

71
 consecutivă a contracției amprentei. Este însă o greseala (frecventa ) menținerea
amprentei în apă, deoarece și aceasta determină modificarea volumetrică a amprentei
manifestată prin mărirea volumului datorită îmbibiției;

o chiar menținută în mediu umed, amprenta cu alginat suferă fenomenul de sinereza cu

modificarea volumului amprentei și obținerea unui model imprecis.

Aceste probleme determină conduita practică de turnare imediată a amprentei, în primele 15

minute de la amprentare, sau menținerea amprentei într-o atmosfera saturată de vapori (învelită în
tifon umed sau introdusă umedă într-o pungă de plastic inchisă), departe de surse de caldură. În nici
un caz nu se vor păstra amprentele în apă.

În tratamentul edentației parțiale alginatul se utilizează pentru următoarele tipuri de

amprentari:

o amprente documentare;

o amprente preliminare pentru realizarea modelului de studiu și diagnostic;

o amprente funcționale ( cu linguri standard individualizate sau cu linguri individuale) pentru

realizarea modelului de lucru pentru :

 Proteze parțiale acrilice;

 Proteze scheletate de clasa a III-a și a IV-a;

 Realizarea scheletului protezelor de clasa I-a și a II-a;

 Proteze scheletate în clasele I și II care nu necesită amprentari compresive, sau care

vor fi rebazate;

 Ca material de amprentă global în amprentările duble sau disociate, când se utilizează

ca portamprente linguri standard perforate, după tehnica Hindels, sau linguri obișnuite
standard după tehnica McLean;

 Amprente terminale, utilizând linguri standard.

Portamprentele standard utilizate pentru amprentarea preliminară a câmpului protetic

edentate parțial pot fi:

o Lingurile standard metalice (netede sau perforate) sau din material plastic (fig131);

o Lingurile standard individualizate;

o Lingurile individuale (mai rar).

72
 Lingurile standard se aleg în funcție de morfologia câmpului protetic și de preferințele
practicianului. De obicei, se folosesc lingurile utilizate pentru dentat, dar există și linguri speciale
pentru edentația parțială, îndeosebi pentru cea biterminală.

Rareori însă lingurile standard corespund tuturor cerințelor de adaptare la nivelul câmpului
protetic, motiv pentru care de multe ori practicianul trebuie să recurgă la individualizarea lingurilor
standard. Aceasta individualizare presupune:

o prelungirea marginilor prea scurte;

o adaptarea la nivelul fundurilor de sac pentru perfectarea închiderii marginale ( mai

ales vestibular anterior la maxilar, în zona linguala centrala la mandibula, la nivelul
tuberculilor piriformi și ai zonei de închidere distală);

o crearea de stopuri contra înfundarii;

Individualizarea lingurilor standard se poate realiza cu material de amprentare termoplastic

sau cu material de amprentare pe bază de cauciuc siliconic de consistență chitoasă.

Este foarte important ca îndepărtarea amprentei cu alginat din cavitatea bucală să se facă
printr-o mișcare rapidă, într-un singur sens și fără balansări ale amprentei, pentru a evita apariția
tensiunilor interne în masa materialului de amprentare care determină modificari dimensionale și
implicit imprecizia modelului. Medicul tracționează mânerul lingurii într-o singură direcție, în axul
dinților, în timp ce cu cealaltă mână îndepărtează părțile moi pentru desființarea succiunii,
concomitent, proiectarea unui jet de apă și aer în vestibul va ușura desprinderea amprentei.

Lingurile individuale se utilizează mult mai rar pentru amprentarea preliminară, cu toate ca
ar trebui să se apeleze la acestea în toate formele de edentație parțială. Ele se indică în următoarele
situații:

o edentațiile terminale la maxilar;

o edentații în zona laterală și în zona frontală, cu breșe lungi;

o când lingura standard (sau cea standard individualizată), nu corespunde cerințelor

amprentării în cazul clinic dat;

o pentru maxilarele anormal de mari sau cu configurații neobișnuite;

o în toate cazurile de edentații parțiale mandibulare tratate prin proteze scheletate, întrucât
zona linguală centrală și laterală trebuie exigent amprentate pentru a permite aplicarea
corectă a conectorului principal;

73
 o când se preconizează transformarea edentației parțiale în edentație totală.

Cu toate că pretinde o solicitare mai mare a laboratorului, ședințe suplimentare și un pret de

cost mai ridicat al tratamentului, lingura individuală are avantaje de necontestat:

o precizie mai mare a amprentei;

o grosime mai mică și uniformă a materialului de amprentare (modificări volumetrice mult

diminuate);

o economie de material de amprentare;

o retenționare mai bună a materialului de amprentare;

o gabarit mai redus decât al lingurii standard;

o adaptare marginală mai ușoară;

Dacă pentru amprentarea preliminară se recurge mai rar la linguri individuale ca portamprenta,
pentru faza de amprentare finală utilizarea acestora nu poate fi evitată.

Tehnica de amprentare cu alginate trebuie să cuprindă mai multe etape în care să se tina seama
de următoarele aspecte:

o Pregătirea pacientului;

o Pregătirea psihica: se explică pacientului în ce constă faza de amprentare, insistând asupra

fricii nejustificâte de asfixie, înecare sau vomă. Este bine să se prezinte pacientului
materialul de amprentare în timp ce este malaxat, mirosul placut al majoritatii alginatelor
câstigând încrederea pacientului.

o Pregătirea cavității bucale: curățirea minuțioasă a dinților de depozitele de placă, tartru,

resturi alimentare; se atrage atenția pacientului asupra necesitătii igienizarii riguroase a
cavității bucale; eventualii dinți șlefuiți selectiv pentru echilibrare ocluzală preprotetica
trebuie bine lustruiți cu gume pentru ca materialul de amprentare să nu adere de aceste
suprafete; deretentivizarea zonelor foarte retentive interdentare sau sub corpurile de punte
cu un material provizoriu de obturație.

o Poziția pacientului: capul drept, bine sprijinit pe tetieră, planul de ocluzie să fie paralel cu
solul, înălțimea capului pacientului la nivelul coatelor operatorului.

o Indicații pentru pacient și protecția vestimentară a acestuia: se explică pacientului ca nu

există pericolul obturării căilor respiratorii, deci să respire linistit, pe nas; se recomandă

74
 pacientului ca în timpul amprentării să nu înghită, saliva fiind aspirata cu aspiratorul de
salivă dacă este posibil sau se protejează pacientul de scurgerea salivei din cavitatea
bucală printr-o tăviță așezată sub barbie; protecția vestimentară a pacientului prin șorț de
protectie.

Secreția exagerată de salivă: poate împiedica obținerea unei amprente corespunzatoare prin
golurile pe care le produce la nivelul marginilor amprentei, îndeosebi la arcada mandibulară.

Alegerea portamprentei:

o Lingura să acopere în întregime câmpul protetic, fără a veni în contact cu nici un element
al acestuia și să fie aleasă în funcție de tipul de edentație;

o Lingura să asigure o grosime suficientă și uniformă a materialului de amprentare, între

lingură și câmpul protetic să fie o distanță de 3-5 mm;

o Marginile lingurii să fie aproape de linia de reflexie a mucoasei și să permită mișcările

funcționale ale periferiei câmpului protetic;

o Lingurile să fie prevazute cu mijloace de retenție pentru materialul elastic;

o Când este cazul se va proceda la individualizarea lingurilor standard sau se vor utiliza
linguri individuate.

Combaterea reflexului exagerat de greață-voma:

o psihoterapie, medicație sedativa și antiemetica, poziționare corectă a pacientului cu capul

aplecat ușor înainte.

Pacientul va fi pregatit prin:

o clătirea gurii cu apa rece în care s-a dizolvat bicarbonat de sodiu;

o suflarea nasului înainte de amprentare pentru eliberarea căilor respiratorii;

o eventual anestezie de contact a mucoasei oro-faringiene.

În ceea ce privește tehnica operatorie, se va avea grijă ca:

o lingura să nu depașească distal zona Ah la pacienții cu reflex exagerat de vomă;

o la nivelul zonei de închidere distală lingura să fie mai subțire, cât mai aproape de țesuturi și
chiar îndiguită cu material termoplastic pentru a nu permite scurgerea spre faringe a
materialului de amprentare;

o aplicarea lingurii întâi posterior și apoi anterior;

75
 Unii autori indică pentru amprentare preliminară:

o utilizarea lingurilor individuale, care au un volum mai mic și margini corect adaptate;

o materialele de amprentare să fie cele cu priză rapida;

o distragerea atenției pacientului de la faza de amprentare, întrucât reflexul de greață-vomă este

foarte mult condiționat de factori psihologici și de excitanții externi (concentrarea pacientului
asupra unui alt subiect);

o controlul poziției limbii: limba să stea cât mai aproape de planșeu, în spatele frontalilor
inferiori, deoarece limba ridicată determină contracția mușchiului palatoglos care apasă pe
valul palatin și apare senzația de vomă;

o este indicat ca mai intâi să se amprenteze arcada inferioară și apoi cea superioară.

Prepararea corectă a materialului:

o Se vor respecta indicațiile privind cantitatea de pudră și apă, aplicându-se inițial în bol apă și
apoi pudră; spatularea să se facă prin frecarea pastei de pereții bolului și nu prin amestecare,
pentru a înlătura din material bulele de aer; malaxarea să aibă ca rezultat obținerea unei paste
cu aspect neted și lucios, puțin lipicios, de consistență aproape chitoasă.

Aplicarea materialului în lingura perfect uscată, încăt să acopere marginile lingurii, dar să nu fie
în cantitate prea mare, deoarece excesul alunecă spre faringe sau deformează periferia câmpului
protetic. Această fază nu trebuie să dureze mai mult de 15-30 de secunde.

Amprentarea propriu-zisa:

o se va acorda atenție introducerii corecte în gură a portamprentei cu materialul de

amprentare,

o se va acorda atenție centrării corecte a lingurii și modelarii marginale a amprentei. Buza

trebuie să acopere portamprenta. Până la instalarea prizei lingura se ține ferm în poziție,
fără a o mișca în timpul formării gelului.

Scoaterea amprentei din cavitatea bucală, dezinfecția și protecția amprentei:

o înlăturarea se face rapid, dintr- o dată și în axul dinților. Se spală apoi amprenta cu apă
rece și se controlează integritatea amprentei.

o dezinfectarea amprentei cu alginate este obligatorie și se realizează cu soluție de

glutaraldehidă 2%, sau hipoclorit de sodiu 1%.

76
 o turnarea amprentei este indicat să se facă în primele 10-15 minute de la amprentare, sau
dacă turnarea este amânată, amprenta se va păstra în atmosferă umedă.

Impreciziile amprentelor cu alginate:

o Imprecizii de suprafață, manifestate prin:

 bule de aer;

 goluri în amprentă;

 peliculă adezivă de mucus;

 fracturi ale amprentei.

Imprecizii dimensionale:

o -in faza de preparare a alginatului:

 modificări datorate nerespectării proporției apă/pudră;

o în timpul prizei:

 mișcării lingurii în timpul gelificarii materialului;

 presiune digitală prea mare la amprentare;

 prelungirea mai mult de 5 minute a menținerii amprentei în gură.

o la îndepărtarea amprentei:

 forța prea mare aplicată pentru îndepărtare, mai ales când există retentivități;

 basculări antero-posterioare sau torsionări ale lingurii la îndepărtare;

 desprinderea amprentei din lingură datorită retențiilor insuficiente.

o după îndepărtarea amprentei:

 manipularii neglijente a amprentei;

 zonelor cu grosimi neuniforme ale alginatului;

 deshidratarea prin plasarea lângă surse de căldură sau în contact cu aerul;

 îmbibiția amprentei când în mod eronat este păstrată în vas cu apă.

o în timpul turnarii modelului, datorită:

 zonelor subțiri de alginat nesprijinite de lingură;

77
  aginatului desprins parțial sau total din lingură;

 turnarii modelului cu un ghips prea vascos care deformeaza amprenta;

 plasării incorecte a amprentei umplute cu ghips pe suprafețe înclinate, în contact cu

diferite obiecte dure.

Amprentarea finala

Pentru amprentarea finală a câmpului protetic edentat parțial în vederea protezării

mobilizabile se utilizează alginatele, materialele de amprentare pe bază de cauciuc, pastele de oxid
de zinc eugenol, materialele termoplastice și bucoplastice.

Lingura individuală corect adaptată este o piesă protetică intermediară indispensabilă pentru
obținerea unei amprente fidele și a unui model de lucru exact.

Adaptarea lingurii individuale trebuie realizată astfel încăt marginile să se oprească în

vecinatatea fundurilor de sac vestibulare și linguale și să asigure o grosime suficientă materialului de
amprentare; nu este indicată sprijinirea lingurii individuale de dinții restanți.

Adaptarea lingurii individuale, realizată de preferință din acrilat, se face cu instrumentar

rotativ adecvat (freza de acrilat), din aproape în aproape, pe toată periferia lingurii și în conformitate
cu criteriile anatomo-funcționale cunoscute.

Prelungirea marginilor prea scurte se poate face cu material de amprentare termoplastic.

Aceste intervenții se execută având în vedere obiectivul obținerii unui spațiu relativ uniform pentru
materialul de amprentare. Acest spațiu se obține prin utilizarea stopurilor de împiedicare a înfundării
aplicate pe suprafața mucozală a lingurii la nivelul dinților restanți și al crestelor edentate. Aceste
stopuri pot fi realizate din material de amprentare termoplastic tip Kerr, sau din ceara termoplastică.

Ca și în cazul lingurii individuale realizate în tratamentul edentației totale, marginile lingurii

trebuie să asigure libertatea de mișcare a formațiunilor de la periferia câmpului protetic și să permită
imprimarea paturilor musculaturii stabilizatoare pe față ei externă.

Amprenta corect realizată, indiferent de materialul de amprentare utilizat, trebuie să acopere

în întregime marginile portamprentei individuale și să aibă un strat uniform al materialului de
amprentare pe toată suprafața lingurii.

Pentru realizarea protezei parțiale mobilizabile scheletate amprentarea exigentă a zonei

linguale este esențială pentru realizarea corectă a conectorului principal. Din acest motiv se va
acorda atenție la adaptarea lingurii mandibulare, modelării cât mai funcționale marginale a zonei

78
linguale centrale și a zonelor linguale laterale.

Este obligatorie perfectarea închiderii marginale a acestor zone cu material de amprentare

bucoplastic sau termoplastic, prin evidențierea mobilității limbii și a planșeului bucal, prin tehnici
identice cu cele utilizate la edentatul total mandibular.

Aceeași importanță o are și reproducerea perfectă prin amprentare a morfologiei unităților

odontoparodontale.

Caracteristicile amprentarii funcționale în edentațiile de cl.I și a ll-a Kennedy:

o reproducerea anatomică perfectă a dinților restanți și a țesuturilor învecinate;

o reproducerea crestelor edentate și a mucoasei acoperitoare;

o extindere maximă în limite permisibile;

o modelare marginală funcțională;

o redarea formei funcționale a mucoasei crestelor edentate sub sarcina funcțională pentru
asigurarea unui suport stabil și nemodificat.

a. Amprenta funcțională necompresiva, realizată cu lingura individuală și alginat, fără presiune

asupra mucoasei crestelor edentate.

 poate fi utilizată la maxilar, unde reziliența mucoasei este mai mica;

 la mandibulă când sunt proiectate proteze parțiale scheletate prevazute cu sisteme

speciale articulate - sprijinul mixt articulat (ruptori și amortizori de forte).

Varianta mucostatică a amprentei necompresive ( V.O. Lucia):

o amprenta preliminară cu lingura standard și alginat;

o confecționarea lingurii individuale distanțate total de model;

o amprentare definitivă cu alginate, fără nici o presiune și fără mișcări de modelare;

o redă forma anatomică a mucoasei , ceea ce va favoriza bascularea prin înfundare;

o recomandată numai în cazul protezelor cu sprijin mixt elastic sau cu sprijin mixt
articulat.

Varianta mucodinamica a amprentei funcționale necompresive:

o amprenta funcțională cu lingura individuală și alginat, cu modelare activă moderată de

către medic și pacient, fără nici o presiune;

79
b. Amprenta funcțională compresivă își propune să învingă reziliența mucoasei și deci efectul
de parghie al seii terminale a protezei asupra dinților stâlpi, prin reproducerea formei funcționale a
mucoasei crestelor și nu a celei anatomice. Din acest grup de amprente ( anatomo-funcționale, duble
sau disociate) fac parte următoarele:

o -amprenta compresivă după McLean, realizată sub presiune ocluzală, cu un material de

amprentare bucoplastic;

o -amprenta compresivă după Hindels, realizată sub presiune digitală și care utilizează ca
material de amprentare pasta de oxid de zinc-eugenol.

Aceste două tehnici sunt la ora actuala rar utilizate, datorită dezavantajelor pe care le
prezintă: prima dintre tehnici prin presiunea permanentă pe care proteza o va exercita determinând
atrofie accelerată a câmpului protetic, iar a doua conduce la realizarea unor proteze cu menținere
precară.

Alternativa acestor tehnici clasice o constituie următoarea grupa de amprente funcționale:

Tehnicile de amprentare biofuncțională:

o Tehnica O.C. Applegate. Este o amprentare cu gura deschisa. După amprentarea cu lingura
standard și alginat se realizează scheletul protezei parțiale. Pe șeile metalice se
confecționează din acrilat autopolimerizabil două șei adaptate marginal la nivelul fundurilor
de sac. Aceste șei reprezintă suportul pentru materialul bucoplastic de amprentare
funcțională. În timpul amprentării, presiunea este inițial digitală, exercitându-se strict pe
pintenii croșetelor turnate. Modelul de lucru pe care s-a realizat scheletul se secționează
imediat distal de dinții limitanti ai breșei/breșelor terminale, îndepartandu-se fragmentele de
model ce reproduc șeile terminale; scheletul metalic folosit în faza de amprentare cu material
bucoplastic este repus pe modelul secționat distal și se completează cu ghips dur zona
crestei/crestelor edentate terminale după noile amprente luate cu material bucoplastic.
Modelul astfel obtinut poartă numele de model corijat sau corectat.

o Tehnica Sebbah. Propusă în anul 1963 pentru realizarea protezei echilibrate Rigolet în
edentațiile terminale mandibulare (alcatuită din: bară linguală, croșet continuu robust, croșet
divizat în „T” pe dinții stâlpi principali, conectori secundari interdentari rigizi, pinten ocluzal
în foseta mezială a stâlpului limitant al breșei terminale), realizează scheletul metalic al
protezei după o amprentă cu lingură standard și alginat.

Se confecționează apoi șeile din acrilat autopolimerizabil ca în cazul precedent, pe aceste șei

80
montându-se valuri de ocluzie din material termoplastic.

După adaptarea șeilor se ia o primă amprentă cu pastă pe bază de oxid de zinc.-eugenol, se

determină rapoartele intermaxilare pe valurile de ocluzie și apoi se adaugă un nou strat de oxid de
zinc-eugenol, amprentarea realizandu-se sub presiune ocluzală. Urmeaza apoi aplicarea tehnicii
modelului corijat.

Tehnica modelului corijat în edentația de clasa I-a

În edentațiile în care sprijinul protezelor scheletate este dento-parodontal scopul amprentei este
dublu:

o reproducerea anatomică perfectă a dinților restanți și a țesuturilor înconjurătoare;

o reproducerea anatomică a crestelor edentate și a mucoasei acoperitoare. Deși șeile protezei nu

transmit presiuni funcționale crestelor edentate decât în limitele rezilienței parodontale, este
necesar un contact strâns între mucoasa care acoperă câmpul protetic și fața mucozală a șeilor
pentru a nu permite retenția alimentelor. Marginile amprentei trebuie extinse până la nivelul
zonelor de reflexie a mucoasei și modelate funcțional ca la edentațiile de clasa l-a și a ll-a.

În aceste forme de edentație, amprenta funcțională unică cu lingură individuală și material de

amprentare elastic pe bază de cauciuc este suficientă pentru confecționarea protezei. Amprentarea
poate fi realizată în două moduri :

o amprenta funcțională într-un timp.

 Amprenta se realizează cu lingura individuală și material de amprentare elastic pe

baza de cauciuc de consistenta medie;

o amprentarea funcțională în doi timpi („wash technique”).

 Se ia o prima amprentă cu material elastic pe bază de cauciuc de consistență chitoasa

având ca suport o lingură standard, făcându-se mișcările de funcționalizare marginală.
Această amprentă va constitui de fapt lingura individuală, care va fi pregatită prin
îndepartarea surplusurilor cu un bisturiu și prin crearea de șanțuri laterale de refluare
a surplusului de material fluid care va fi utilizat la amprentare. în timpul următor.

Amprentarea constă din aplicarea în interiorul acestei linguri din material chitos de
amprentare a unui material de amprentare pe baza de cauciuc de consistență mai fluidă și
reamprentarea câmpului

Tipurile de amprente funcționale utilizate în edentațiile de clasa a lll-a și a IV-a

81
Kennedy tratate prin proteze parțiale mobilizabile scheletate

În edentațiile în care sprijinul protezelor scheletate este dento-parodontal scopul amprentei

este dublu :

o reproducerea anatomica perfecta a dinților restanți și a țesuturilor înconjuratoare;

o reproducerea anatomică a crestelor edentate și a mucoasei acoperitoare.

Deși șeile protezei nu transmit presiuni funcționale crestelor edentate decât în limitele rezilienței
parodontale, este necesar un contact strâns între mucoasa care acoperă câmpul protetic și fața
mucozală a șeilor pentru a nu permite retenția alimentelor. Marginile amprentei trebuie extinse pâna
la nivelul zonelor de reflexie a mucoasei și modelate funcțional ca la edentațiile de clasa l-a și a ll-a.

În aceste forme de edentație, amprenta funcțională unică cu lingura individuală și material de

amprentare elastic pe bază de cauciuc este suficientă pentru confecționarea protezei. Amprentarea
poate fi realizată în două moduri:

o amprentă funcțională într-un timp. Amprenta se realizează cu lingura individuală și material

de amprentare elastic pe baza de cauciuc de consistent medie;

o amprentarea funcțională în doi timpi („wash technique”). Se ia o primă amprentă cu material

elastic pe bază de cauciuc de consistență chitoasă având ca suport o lingură standard,
făcându-se mișcările de funcționalizare marginală. Această amprentă va constitui de fapt
lingura individuală, care va fi pregătită prin îndepărtarea surplusurilor cu un bisturiu și prin
crearea de șanțuri laterale de refluare a surplusului de material fluid care va fi utilizat la
amprentare. În timpul următor, amprentarea constă din aplicarea în interiorul acestei linguri
din material chitos de amprentare a unui material de amprentare pe bază de cauciuc de
consistență mai fluidă și reamprentarea câmpului protetic.

Fig.131-Portamprente standard pentru maxilar

Bine spălată, amprenta se trimte imediat în laborator în vederea turnării modelului. O atenţie

82
deosebită trebuie acordată amprentelor din materiale alginice capabile să piardă apă printr-un proces
activ numit sinereză, în urmă căruia își modifică volumul.

2. CONFECŢIONAREA MODELELOR PRELIMINARE

Modelul preliminar este copia pozitivă a câmpului protetic. Se execută prin umplerea
amprentei cu pastă de ghips obișnuit (turnare) în situații speciale cu ghips dur.

Sunt necesare două modele preliminare:

a. Modelul document

Reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic, identică cu situația existentă în cavitatea

bucală a pacientului la prezentare.

Este necesar ca probă obiectivă în condiții deosebite când pacientul este nemulțumit de
rezultatul tratamentului.

b. Modelul de studiu

Reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic îînainte de începerea tratamentului.

Folosește la completarea examenului clinic al pacientului de unde și denumirea de model de

studiu sau anatomic. Pe el se poate realiza:

- examinarea zonelor câmpului protetic ce nu se pot privi direct la deschiderea cavității bucale;

- aprecierea înclinării dinților şi modul de stabilire a rapoartelor ocluzale cu arcadă

antagonistă;

- informarea pacientului asupra planului de tratament și stabilirea în comun cu acesta a unor

etape ale tratamentului pre- și proprotetic;

- schiţarea pe model a viitoarei construcții protetice;

- modelul preliminar constituie o bază de date în studierea ştiinţifică a unei cazuistici complexe
şi complete;

- pe modelul preliminar se realizează portamprenta individuală sau lingura individuală.

3. CONCEPEREA PLANULUI DE TRATAMENT

83
 Cuprinde următoarele obiective :

a. Stabilirea pregătirilor preprotetice

Sunt hotărâte de medic şi cuprind:

- Dertartraj și tratamente parodontale;

- Tratamentele dentare conservative;

- Extracția dinților nerecuperabili;

- Tratamente chirurgicale: rezecţii apicale , regularizarea crestei alveolare, excizii de

mucoasă, gingivo-alveoloplastii.

b. Stabilirea pregătirilor proprotetice

Sunt hotărâte de medic şi cuprind:

- Echilibrarea ocluziei;

- Prepararea de locaşuri pentru pinteni ocluzali ;

- Acoperirea dinților stâlpi cu proteze unidentare pentru obținerea de retentivitaţi

favorabile, locaşuri pentru pinteni ocluzali praguri orale ;

- Solidarizarea dinților în blocuri funcţionale prin proteze unidentare sau punţi.

c. Conceperea planului protetic

Se referă la forma de proteză scheletată considerată cea mai indicată pentru cazul respectiv.
schiţată de medic pe modelul de studiu și fișă de laborator, este stabiltă în colaborare cu tehnicianul
dentar .

Fig.132-Schiţa protezei
scheletate:
a-pe modelul de studiu

84
 b-în fișă de laborator
a b

CURS 9
CAPITOLUL VIII - DETERMINAREA ȘI ÎNREGISTRAREA RELAȚIILOR
INTERMAXILARE

Faza clinică de determinare și înregistrare a relațiilor intermaxilare în edentația parțială tratată

prin proteze parțiale scheletate poate fi realizată fie după obținerea modelului de lucru, înaintea
operațiunilor de duplicare ale acestuia, fie după proba scheletului metalic al protezei parțiale și are ca
obiectiv obținerea unei relații funcționale între arcadele dentare naturale restante și cele artificiale ale
protezelor parțiale.

Relațiile craniomandibulare în cadrul carora se realizează schema ocluzală a restaurărilor

protetice mobilizabile trebuie să asigure:

o cinematica mandibulară funcțională;

o masticație eficientă;

o stabilitatea statică și dinamică a protezei;

o confortul pacientului;

o profilaxia țesuturilor de sprijin ale protezei (dento-parodontal și muco-periostal).

Obiectivul acestei etape este înregistrarea unui raport cranio- mandibular care să fie apoi
transferat în simulatorul cinematicii mandibulare (articulator) într-o manieră cât mai apropiată
situației clinice reale, care să permită realizarea unor arcade artificiale integrate acestei relații și
schemei ocluzale existente. Arcadele artificiale ale protezei parțiale scheletate trebuie, față de

85
edentația totală, să corespundă nu numai raportului cranio-mandibular fiziologic, ci și unui tipar
ocluzal al dinților restanți păstrat ca atare, sau îmbunătațit în cursul tratamentului preprotetic
nespecific și specific prin remodelari ocluzale.

Materiale utilizate pentru înregistrări ale relațiilor intermaxilare trebuie să îndeplinească

următoarele condiții:

o plasticitate înainte de priză, care să prevină deplasarile nedorite dentare sau devierile
mandibulei în cursul înregistrării;

o rigiditate sau reziliență după priză;

o modificarile dimensionale tributare mecanismului prizei să fie minime sau chiar absente;

o fidelitate care să permită înregistrarea cu acuratețe a suprafețelor ocluzale și a marginilor

incizale ale dinților;

o să fie ușor de manipulat;

o să nu producă efecte adverse tisulare;

o înregistrarea interocluzală să poată fi verificată de către practician.

Ipsosul dentar.

o o buna fidelitate, rigiditate, rezistență în timp;

o dificil de manipulat;

o înregistrarea obținută este oarecum casantă;

o se folosește mai ales pentru realizarea de chei vestibulare.

Cerurile termoplastice.

o pentru înregistrări propriu-zise ocluzale;

o ca suport pentru alte materiale de înregistrare a ocluziei (pasta de oxid de zinc - eugenol,
ipsos, materiale elastice);

o relativ ușor de manipulat;

o lipsa de stabilitate dimensională;

o slabă fidelitate.

Pastele ZOE.

86
 o excelente materiale de înregistrare a relațiilor ocluzale;

o prezintă un fluaj foarte bun;

o aderă foarte bine de suportul pe care se aplică;

o după priză au un grad satisfacător de rigiditate;

o sunt materiale foarte fidele;

o înregistrările au un grad ridicat de repetabilitate.

Dezavantajele:

- timpul de priză ceva mai îndelungat;

- fidelitatea înregistrării o depășește uneori pe cea a modelelor la a căror angrenare

servește (dificultați de poziționare a acestora).

- înregistrarile cu pasta ZOE sunt destul de casante.

Elastomerii siliconici

Pot fi utilizați în acest scop atât cei obținuti prin reacție de condensare, cât mai ales cei de
adiție-stabilitate dimensională (modificari liniare de numai 0,2%) mai bune a acestora din urmă;

o duritate finală ridicată, peste 85 Shore A;

o fluiditate, fidelitate și stabilitate dimensională excelentă;

o nu necesită recurgerea la un material de suport.

Dezavantajul este acela al unei mari rezistențe la compresiune a materialului după priză, ceea
ce poate face extrem de dificilă poziționare modelelor de ghips.

Cauciucurile polieterice

o au o buna fluiditate, fidelitate și stabilitate după priză, putând fi utilizate fără suport;

o fidelitatea de excepție o poate surmonta pe cea a modelelor, proprietate la care adaugând

și reziliența mare a materialului în stare de priză face ca poziționare modelelor în
endentațiile întinse să întâmpine dificultați.

Rașinile acrilice autopolimerizabile și fotopolimerizabile

o au ca principale caracteristici fidelitatea și rigiditatea;

o prezintă o contracție de priză însemnată;

87
 o rigiditatea înregistrărilor poate cauza deteriorarea modelelor de ghips în timpul montării
acestora în simulator.

Pacienții care necesită tratament protetic pentru rezolvarea edentației parțiale, se pot împărți
din punctul de vedere al stării ocluzale în trei câtegorii:

a. Pacienți la care dinții restanți sunt în număr suficient pentru a păstra relații stabile și
funcționale de intercuspidare maximă, la o dimensiune verticală păstrată. În aceste
cazuri se înregistrează poziția de intercuspidare maximă, prin una din metodele
cunoscute. Ocluzia poate rămâne stabilă pe tot parcursul tratamentului sau poate
deveni instabilă prin preparațiile care se efectuează la nivelul arcadelor;

b. Dinții restanți sunt în număr suficient, dar realizează relații de intercuspidare maximă
și de intercuspidare în relație centrică instabile din cauza contactelor premature și a
interferențelor ocluzale;

c. Situația în care dinții restanți nu mai realizează între ei nici un fel de contact, nu mai
există o dimensiune verticală de ocluzie și chiar planul de ocluzie trebuie restabilit,
fiind prezente migrări verticale. Este cazul pacienților fără ocluzie, la care conduita
terapeutică trebuie să fie identică cu situația edentatului total. Șabloanele de ocluzie
sunt piese protetice indispensabile în acest caz, iar faza clinică de determinare și
înregistrare a rapoartelor intermaxilare urmează pașii bine precizați cunoscuți la
tratamentul edentatului total.

În funcție de aceste situații clinice, posibilitațile uzuale de poziționare a modelelor în relațiile

ocluzale corecte pot fi următoarele:

o poziționare manuală a modelelor în intercuspidare maximă:

o când mai există cel puțin 4 unități masticatorii repartizate câte două bilateral.

o poziționare cu ajutorul cerii de ocluzie, a cheilor vestibulare, a materialelor elastic,

special destinate înregistrărilor ocluzale (siliconi, polieteri).

o când nu există certitudinea poziționării corecte manuale, chiar dacă sunt

suficienti dinți restanți Se preferă materialele interpuse în strat subțire între
arcade (ceara dură sau poliesteri) care să imprime doar vârfurile cuspidiene,
sau cheile vestibulare care au avantajul că nu interferează cu suprafețele
ocluzale și elimină riscul înalțării ocluziei.

88
 o poziționare cu ajutorul șabloanelor de ocluzie.

 deși șablonul de ocluzie poate fi utilizat în oricare dintre situațiile clinice, este indicat
în următoarele situații:

 in edentațiile terminale sau laterale cu breșe lungi;

 ori de câte ori nu există unități de masticație suficiente;

 când la maxilarul antagonist există o edentație totală sau parțială care se va trata tot
mobilizabil;

 când contactele dento-dentare sunt instabile.

Șabloanele de ocluzie se pot realiza ca piese protetice independente, sau se folosește

scheletul protezei, pe care se fixează bordurile de ocluzie.

Controlul șabloanelor de ocluzie din punct de vedere clinic și tehnic este deosebit de
important. Se va urmări mai ales ca șablonul să fie stabil, să nu basculeze, bordurile de ocluzie să fie
ușor mai înalte comparativ cu dinții restanți, montate strict în perimetrul de sprijin, iar bazele
șabloanelor să fie atent prelucrate, să nu deranjeze pacientul.

Este foarte important să nu existe interferențe între elementele șabloanelor de ocluzie sau
între șabloanele de ocluzie și porțiuni ale modelelor de lucru.

Nu trebuie ignorat nici un moment faptul ca determinarea corectă a relației intermaxilare

începe cu stabilirea unui plan ocluzal corespunzator, și că orientarea planului de ocluzie este dictată
de situarea arcadei maxilare.

În consecință, planul de ocluzie se va stabili întotdeauna după criteriile binecunoscute de la

edentația totală, sau în situația existenței unui număr suficient de dinți și al unui plan de ocluzie
corect se va lua în consideratie situația dată.

Existența unui plan ocluzal incorect impune reabilitarea preprotetică a acestuia. Niciodată nu
se realizează proteza parțială mandibulară în raport cu un plan de ocluzie maxilar defectuos, după
cum este total contraindicată realizarea protezei mandibulare înaintea celei maxilare în situațiile de
edentație parțială bimaxilară sau combinația unei edentații totale cu una parțială.

Etapele fazei clinice de determinăre a relațiilor intermaxilare sunt practic identice cu cele din
tratamentul edentației totale: controlul clinic și tehnic al șabloanelor, determinărea curburii
vestibulare anterioare la nivelul arcadei maxilare (dacă este cazul), determinărea nivelului și a
orientarii planului de ocluzie, determinărea dimensiunii verticale de ocluzie și a celei de repaus,

89
determinarea relației centrice, indicații privind alegerea și montarea dinților artificiali.

Când dimensiunea verticală de ocluzie este păstrată, există două posibilitați de înregistrare a
rapoartelor intermaxilare:

o valul de ocluzie din ceară este lăsat mai înalt cu 1-2 mm față de dinții restanți, se ramolește
ceara uniform și pacientul va închide gura în intercuspidare maximă. Procedeul, deși utilizat
pe scara largă, este mai puțin indicat, deoarece porțiuni mai puțin ramolite pot determină
devieri excentrice ale mandibulei, sau ramolirea insuficientă a cerii determină la închiderea
gurii presiuni excesive asupra muco-periostului, în conditiile existenței unei mucoase cu grad
ridicat de reziliență șablonul se înfundă, determinând înălțarea ocluziei la proba machetei. De
asemenea, dacă se apelează la această metodă operatorul trebuie să se asigure că la închiderea
gurii șablonul are contact ferm cu suprafața de sprijin și nu basculează; fenomenul neobservat
va determina apariția fenomenului Christensen și a probei spatulei pozitive. Din acest motiv
efectuarea probei spatulei este utilă în această fază de lucru. Atenție la montarea bordurilor în
perimetrul de sprijin

o valul de ocluzie este lasat mai puțin înalt, cu 1-2 mm sub nivelul dinților restanți, astfel încât
să nu existe contact între bordură și antagonist sau bordura antagonistă. Pe valul de ocluzie se
aplică un strat de pasta de oxid de zinc-eugenol sau un produs pe baza de cauciuc polieteric,
după care pacientul închide gura în intercuspidare. În acest fel antagoniștii se imprimă mai
exact, iar consistența fluidă înaintea prizei determină evitarea devierilor laterale reflexe. Deși
unii autori afirmă ca acest procedeu se poate utiliza numai când se realizează o singură
proteza, experiența ne-a aratat ca îndeosebi pasta de eugenat de zinc poate fi folosită în acest
scop și în edentațiile bimaxilare, prin caracterul semirigid după priza fiind un mijloc eficient
de a solidariza șabloanele în poziția determinătă clinic.

După determinarea și înregistrarea rapoartelor intermaxilare modelele vor fi montate într-un

articulator mediu, sau mai bine într-un articulator parțial adaptabil cum este cel Dentatus.

Aceasta presupune într-un prim timp înregistrarea cu arcul facial de transfer a poziției
maxilarului superior față de baza craniului (elementul de referință fiind planul de la Frankfurt), care
să permită apoi transferarea acestei poziții în articulator. Montarea modelului mandibular în raport
cu cel maxilar se va face apoi prin intermediul înregistrarilor poziției centrice, urmând ca pentru
programarea articulatorului la mișcările excentrice să se utilizeze înregistrări poziționale
interdentare, chei vestibulare, înregistrări grafice intraorale sau axiografia temporomandibulară.

90
 Poziționare cu ajutorul scheletului metalic al protezei:

o Metoda urmărește evitarea unor erori posibile atunci când se lucrează cu șabloanele de
ocluzie clasice.

o Se indică numai în cazul în care reabilitarea este unimaxilara;

o Nu se aplică în tratamentul edentațiilor frontale.

Practic, pacientul poartă scheletul confecționat și pe care s-au aplicat borduri de ocluzie timp
de 30 de minute, efectuând mișcări de propulsie și de lateralitate. McCracken recomandă chiar
purtarea scheletului timp de o zi și o noapte, fiind îndepărtat din cavitatea bucală doar în timpul
meselor. în aceste borduri de ocluzie, lăsate mai înalte cu 2 mm decat dinții vecini, se imprimă
traiectoria cuspidiană a antagoniștilor pe parcursul diferitelor mișcări voluntare și involuntare
efectuate.

Pe aceste suprafețe se va turna apoi ghips dur, rezultând un model funcționalizat al

antagoniștilor, în raport cu care, după montarea în articulator, se monteaza dinții artificiali.

Referitor la indicatiile privind alegerea și montarea dinților, ele sunt aproape identice cu
cele recomandate în edentația totală. Având în vedere existența dinților naturali restanți, dinții
artificiali vor trebui însă alesi și chiar individualizați astfel încât diferențierea arcadei artificiale de
dinții restanți privind culoarea și morfologia să fie aproape neobservabilă.

91
 CURS 10

CAPITOLUL IX - PROBA SCHELETULUI METALIC AL PROTEZEI SCHELETATE

Proba scheletului este o etapă importantă a tratamentului protetic mobilizabil al edentației

parțiale, întrucât în această etapa se confirmă practic corectitudinea intervențiilor preprotetice și
proprotetice și a amprentei funcționale executate de către medic, dar și competența tehnicianului
dentar.

Etapa clinică are 2 faze:

o Controlul tehnic al scheletului pe modelul de lucru și îndepărtat de pe model;

Se verifică dacă adaptarea pe model a tuturor elementelor componente ale protezei este
corespunzatoare și dacă piesa turnată realizată respectă proiectul desenat pe modelul de
studiu și prevazut în fișă. Pe model inserția și dezinserția scheletului poate fi mai dificilă
decat în cavitatea bucală. Scheletul protezei corect confecționat nu are voie să basculeze
pe model, dacă tehnicianul a realizat corect stopul la extremitatea distală a șeii. La
îndepărtarea de pe model a scheletului se verifică să nu existe plusuri sau margini

92
 ascuțite, tăioase. Acestea se vor îndeparta cu o piatră și se vor lustrui cu gume, cu grijă
pentru a nu afecta adaptarea intimă a scheletului.

o Controlul adaptarii scheletului în cavitatea bucală.

În prealabil este necesară igienizarea perfectă a cavității bucale prin periaj, detartraj,
îndepărtarea resturilor alimentare mai ales de la nivelul lacașurilor pentru pinteni și
interdentar. În mod normal, la proba în cavitatea bucală nu ar trebui să existe probleme,
dacă tratamentele preprotetice și proprotetice au fost corect realizate. Există însă o serie
de motive pentru care uneori, deși pe model scheletul a fost perfect adaptat, la inserarea
în cavitatea bucală sunt evidente o serie de deficiențe, ale căror cauze pot fi:

o Amprentare defectuoasă;

o Model turnat greșit;

o Schelet deformat de către tehnician;

o Schelet deformat de către medic;

o Migrarea dinților datorită trecerii unei perioade prea îndelungate de la amprentare la

proba scheletului;

Controlul adăptării intraorale a scheletului are următoarele obiective :

o Verificarea inserției:

 Aplicarea scheletului se face pozitionand și aplicând presiuni digitale

moderate pe pinteni, în directia axului de inserție al scheletului;

 Fricțiunea mai mare dintre un conector secundar și o față proximală a unui

dinte, sau un braț activ prea tensionat sau deformat pot face mai dificilă
inserția. Depistarea zonelor de fricțiune excesivă se face cu spray de ocluzie,
sau cu hârtie subțire de articulatie. Acestea se vor șlefui, uneori fiind necesară
și abrazarea usoară a feței dentare respective. Croșetele prea tensionate se pot
ajusta cu grijă, dar numai cu ajutorul cleștelui cu fălci rotunde.

 Unele zone ale croșetului turnat pot prin fricțiune exagerată să împiedice
inserția: portiunea supraecuatoriala a bratelor, corpul croșetului și conectorul
secundar. La nivelul acestora, pe față internă, se pot practică șlefuiri ușoare,
până la obținerea inserției cu o presiune moderată.

93
o Verificarea adaptării pe dinții stâlpi:

 Adaptarea pintenilor în lăcașe: plusurile sau muchiile ascuțite vor fi

îndepărtate prin șlefuire după evidențierea acestora cu spray de ocluzie;

 Se verifică intimitatea dintre brațul opozant și dintele stâlp ca și corectitudinea

aplicării brațului retentiv. Când menținerea este prea puternică (se aude la
inserare un pocnet) se șlefuiește ușor cu o piatră față internă a croșetului,
deoarece un croșet excesiv de retentiv suprasolicită inutil dintele pe care se
ancorează;

 Deosebită atenție trebuie acordată porțiunilor din schelet care se plasează

deasupra ecuatorului dinților stâlpi. Șlefuirea excesivă a acestor zone, care
eventual sunt suspectate de a împiedeca inserția scheletului, poate duce la
formarea de zone retentive pentru resturile;

 Cu toate că scheletul este bine adaptat, uneori pacientul poate acuza senzația
de tensiune la anumiți dinți, mai ales afectați parodontal, senzație cauzată de
efectul de pana a scheletului care apare în edentațiile laterale. Zonele
respective (de obicei planurile de ghidare) vor fi șlefuite ușor.

 Dacă scheletul este prevăzut cu un croșet continuu Kennedy există

posibilitatea ca mici surplusuri rezultate din turnare și localizate interdentar să
împiedece inserarea completă a scheletului și aceste plusuri vor fi îndepărtate
prin șlefuirea cu atenție cu o freză „hard metal”.

o Verificărea adaptarii la ceilalti dinți restanți:

 Scheletul trebuie să se insere cu o presiune moderată și să se adapteze perfect

pe toti dinții restanți cu care trebuie să vină în contact conform proiectului,
fară ca pacientul să acuze presiuni în nici o zonă.

o Verificarea ocluziei:

 Se verifică cu indicatori de ocluzie să nu apară contacte premature sau

interferențe între dinții restanti antagoniști și elementele scheletului în
intercuspidare maximă și în pozițiile excentrice ale mandibulei. Acestea pot
apare de obicei la nivelul pintenilor,a gheruțelor, a conectorilor principali
dentari sau a unor plăcuțe dento-mucozale dar, dacă pregatirile preprotetice

94
 specifice au fost corect realizate și în special lăcașele pentru pinteni, aceste
contacte și interferențe sunt evitate.

 De obicei zonele de interfereăa reclamă atât șlefuiri selective dentare cât și

ajustări la nivelul pintenilor. Zonele șlefuite trebuie intotdeauna bine lustruite.

o Verificarea conectorilor principali și a eventualelor interferențe cu zonele muco-

osoase, în special la barele linguale, care trebuie distanțate corespunzător de mucoasa
proceselor alveolare, parodonțiu marginal, planșeu și eventualul torus mandibular.

Dupa proba scheletului metalic al protezei, acesta este trimis la laborator unde, în funcție de
varianta tehnologică abordată, tehnicianul realizează una dintre următoarele operațiuni:

o realizarea șablonului de ocluzie (schelet + borduri de ocluzie);

o confecționarea șeilor din acrilat autopolimerizabil care vor servi ca portamprentă

pentru tehnicile compresive biofuncționale și realizarea modelului corectat;

o dacă s-a realizat determinărea relațiilor intermaxilare cu șabloane de ocluzie clasice și

machetarea preliminară a protezei într-o fază anterioară, după realizarea modelului de
lucru, atunci cu ajutorul cheilor vestibulare în care sunt fixați dinții artificiali,
tehnicianul realizează macheta componentei acrilice cu dinți a protezei scheletate.

Desi unii autori considera inutila proba acestei machete, ea ne orienteaza la verificarea
modului în care s-au realizat obiectivele estetice , biomecanice, ca și a modului de realizare a
ocluziei.

95
CAPITOLUL X - APLICAREA PROTEZEI SCHELETATE ÎN CAVITATEA BUCALĂ

ADAPTAREA PROTEZEI SCHELETATE

Verificarea protezelor la primirea de la laborator:

o depistarea unor resturi de ghips, a unor eventuale zone aspre sau margini tăioase;

o verificarea aspectului și a montării dinților artificiali, gradul de finisare și lustruire al

protezei;

Aplicarea protezei scheletate în cavitatea bucală:

o proteza va fi scoasă din recipientul cu apă în care s-a păstrat și va fi spalată cu peria în
față pacientului pentru a-l familiariza cu necesitătea păstrării igienice a protezei;

o aplicarea protezei în axul de inserție: există situații în care porțiuni retentive ale șeilor
acrilice, împiedică inserția, sau aceasta se produce prin interferența cu anumite zone
dentare sau muco-osoase care vor produce leziuni traumatice și durere.

În majoritatea cazurilor, zonele din marginile șeilor care vor trebui șlefuite sunt:

o La maxilar:

 marginea internă a șeilor la nivelul tuberozităților, mai ales când acestea sunt
retentive;

 marginea șeii la nivelul crestei zigomato-alveolare;

 marginea șeilor în zona premolarilor, unde creasta poate fi mai retentive.

o La mandibulă:

 marginea vestibulară a șeilor în zona premolarilor;

 marginea linguala a seilor la nivelul liniei milohioidiene;

 prelungirile retromilohioidiene ale seilor.

Verificarea stabilității și menținerii protezei scheletate:

o se face prin aplicarea de presiuni digitale anterioare, posterioare și laterale, la care

proteza nu trebuie să se deplaseze;

96
 o în edentațiile terminale se fac presiuni pe cuspizii vestibulari ai dinților laterali pentru
verificarea basculării;

o se verifică dacă proteza terminală nu basculează prin înfundare, prin testul de rotație,
care constă în aplicarea de presiuni pe extremitatea distală a șeii și pe elementele de
menținere indirectă. Testul pozitiv indică oportunitatea unei captușiri a șeii distale;

o verificarea corectitudinii de adaptare a elementelor protezei, care s-ar putea deforma în

cursul manoperelor tehnice de polimerizare a acrilatului;

o se verifică menținerea directa a protezei scheletate prin tentative de desprindere verticală

a acesteia, prin tracțiuni în axul de dezinserție asupra porțiunilor flexibile ale brațelor
retentive. Proteza nu trebuie să se desprindă. Poate fi necesară uneori activarea ușoară a
croșetului cu ajutorul clestelui cu fălci rotunde. Menținerea prea puternică nu este nici ea
recomandată, fiind suficientă menținerea pe câmpul protetic la exercitarea forțelor
funcționale (masticație, mobilizarea periferiei câmpului protetic);

Verificarea și echilibrarea ocluziei:

o trebuie realizată întotdeauna în ședința de aplicare a protezei;

o se examinează dacă extremitățile distale ale protezei nu interferează cu elemente

antagoniste - dinți, șaua antagonistă, tuberozitatea maxilară sau tuberculul piriform.
Depistarea acestor contacte care alterează ocluzia trebuie următă de șlefuiri pentru
eliminarea lor și lustruirea perfectă a zonelor prelucrate;

Obiectivul echilibrarii ocluzale este crearea condițiilor de obținere a unor contacte simultane
stabile pe toti dinții naturali și artificiali, atât în relație centrică cât și în intercuspidare maximă;
contactele premature și interferențele ocluzale trebuie eliminate dupa evidențierea lor cu indicatori
de ocluzie.

Deși caracterul mobilizabil al piesei protetice pretinde adoptarea conceptului ocluzal al

echilibrării general balansate a lui Gysi, în practică interpunerea alimentelor între arcade în timpul
masticației anulează eficiența acestui principiu. Schema ocluzală adoptată trebuie să țină seama de
extinderea și clasa edentației, în funcție de numărul de dinți naturali restanți impunându-se deseori
luarea în considerare a criteriilor ocluziei funcționale, ca la pacientul dentat. Practic, este important
să se țină cont de următoarele elemente:

o să se realizeze contacte interdentare numai de tip cuspid-fosă și niciodată de tip cuspid-

pantă cuspidiană;

97
o să se acorde importanță contactului cuspizilor palatinali superiori cu fosa antagonistă în
montările normale și a cuspizilor lingual inferiori în ocluzia inversă, cuspizi care
contribuie mult la stabilitatea protezelor (principiul ocluziei lingualizate);

o montarea dinților artificiali să se facă strict pe creastă;

Existența contactelor multiple în intercuspidare maximă și în relație centrică.

o Protezele de clasa I-a și a II-a trebuie să aibă în masticație contacte interdentare numai
pe partea activă;

o La protezele de clasa a IV-a cu șaua situată frontal trebuie să se realizeze ghidajul

anterior asfel încât în propulsie să se producă dezangrenarea dinților laterali;

o Contactul prematur se evidențiază la nivelul pintenului ocluzal în două situații:

 pinten ocluzal realizat prea gros datorită înregistrării eronate a ocluziei sau
deficiențelor modelului, când prin șlefuire se încearcă aducerea pintenului în
raport corect față de cuspidul antagonist, în toate pozițiile diagnostice ale
mandibulei;

 pintenul ocluzal plasat în foseta marginală modifică morfologia acesteia și

cuspidul antagonist nu mai are spațiu corespunzator. Acest spațiu se crează prin
șlefuire întotdeuna la nivelul pintenului (reprezentând fosa) și nu a cuspidului
antagonist.

Verificarea protezei din punct de vedere estetic:

o mai ales când proteza are șei frontale;

o problemele estetice pot fi rezolvate în faza probei machetei;

o eventualele intervenții de ameliorare a efectului estetic vor fi efectuate într-o altă sedință
și nu în cea de inserare a protezei în cavitatea bucală.

Instruirea pacientului privind inserția și dezinserția protezei parțiale:

o trebuie obligatoriu realizată înainte ca pacientul să părăsească cabinetul;

o pacientul, așezat în față oglinzii și ghidat de către medic, va exersa inserția protezei pe
câmpul protetic aplicând proteza cu croșetele în dreptul dinților corespunzatori și
împingând ușor piesa protetică de-a lungul axului de inserție, până la completa așezare
pe câmpul protetic; în nici un caz pacientul nu trebuie să muște pe proteză pentru

98
 așezarea ei pe câmp, existând pericolul deformării sau a fracturării elementelor protezei;

o dezinserția se realizează acționând cu forță relativ egală bilateral asupra porțiunii rigide a
brațelor retentive ale croșetului (nu la varf) cu unghiile degetelor mari pentru proteza
inferioară și cu indexul pentru cea superioară. În cazul croșetelor cu braț retentiv lingual
trebuie ca pacientul prin încercări repetate să găsească mișcarea și degetul care va fi
folosit pentru o dezinserție mai usoară.

Odată însușită tehnica inserției și dezinserției protezei, pacientului trebuie să i se ofere verbal,
sau mai bine scris, exprimate cu claritate, pe intelesul acestuia și cât mai concis instrucțiunile
pentru purtătorul de proteză parțial:

- Se explică necesitatea tratamentului protetic prin proteza mobilizabilă scheletată,

accentuând asupra posibilitaților evolutive ale edentației netratate și asupra complicațiilor locale,
loco-regionale și generale pe care edentația neprotezată le poate genera. Este util în aceasta fază să se
apeleze la prezentarea modelului documentar 1 și al modelului documentar 2 pentru a ilustra
pacientului statusul sau la prezentarea la tratament și efectele tratamentului protetic întreprins. La fel
de folositoare sunt și eventualele fotografii realizate pe parcursul tratamentului.

- Se explică pacientului dificultațile tranzitorii pe care le va întampina în perioada imediat

următoare inserării protezelor, mai ales dacă pacientul este protezat pentru prima dată, insistând
asupra necesității unei scurte perioade de adaptare la noua condiție, cea de purtător de proteze
mobile:

 disconfortul datorat dimensiunilor protezelor, mai ales senzația lipsei de spațiu necesar
limbii;

 dificultațile de fonație, datorate micșorării spațiului necesar limbii și acoperirii parțiale a

rugilor palatine (pot fi surmontate exersând câteva zile prin citirea cu voce tare a unor
texte);

 dificultatile de masticație impun, cel puțin la început, consumarea de alimente mai moi, a
alimentelor în fragmente mici și o masticație mai lentă. La protezele frontale să se evite
incizia alimentelor pentru a nu provoca bascularea protezei și traumatizarea crestei
edentate;

 dureri în anumite zone, datorate de obicei contactelor premature, basculării protezelor și

mai rar marginilor prea lungi ale protezei

Se furnizează pacientului informații referitoare la îngrijirea protezei și a dinților restanți;

99
  necesitătea păstrarii unei igiene orale și a protezei riguroase;

 curățirea cu peria a protezei după fiecare masă;

 igienizarea cavității bucale este absolut necesară deoarece posibilitațile de autocurațire

sunt mult diminuate; dinții naturali vor fi periați cu constiinciozitate mai ales în zonele
dinspre edentație, cu peria și orice pastă de dinți, fiind esențial de fapt efectul mecanic al
perierii. Există la ora actuală perii special concepute igienizarii zonelor retentive
interdentare, a furcațiilor, a zonelor de sub corpurile de punte, precum și perii pentru
curațirea mucoasei și a limbii.

Protezele se curață cu periuța sau cu o perie de unghii, sub jet de apa rece. Pentru curățirea și
igienizarea protezelor există la ora actuală o gamă largă de produse disponibile în comerț. Se va
atrage atenția pacientului să evite folosirea oricaror substanțe chimice agresive sau abrazive
nerecomandăte.

Purtarea protezei la început este bine să se facă și noaptea, urmând ca după perioada de
acomodare proteza să nu mai fie purtată noaptea și să se pastreze într-un recipient cu apa pentru a
evita deshidratarea acrilatului. Aceasta atitudine este sustinuta de evidenta procentului mai mare de
leziuni carioase, mobilitate a dinților stâlpi și atrofia mai accelerată a crestei la Pacienții care poartă
protezele permanent, ziua și noaptea.

Stabilirea perioadelor de control în cursul dispensarizarii. Prima sedință de control se va face

dupa 24 de ore, urmând apoi ca la interval de cel puțin 6 luni pacientul să se prezinte la control,
exceptând cazurile în care constată afectarea menținerii și stabilitatii protezei, când se produc
accidente de tipul fracturării unui croșet sau când apar dureri.

În cursul sedinței de reexaminare și a perioadei de dispensarizare pot să apară o serie de

probleme:

Durerea la periferia câmpului protetic :

 datorită unor sei supraextinse cauzate de amprente nefuncționalizate;

 margini ascutite sau aspre ale seilor;

 margini ale seilor incorect adaptate din cauza deformarii amprentei la turnare;

 utilizarea conectorilor principali elastici;

 datorită impreciziei modelului de lucru;

100
  datorită contactelor premature și interferențelor ocluzale;

În zona respectivă mucoasa este fie hiperemică, fie ulcerată. Ca și conduită terapeutică
întotdeuna se începe cu verificărea ocluziei și abia apoi a lungimii marginilor.

Durerea sau sensibilitate la nivelul crestelor edentate poate fi asociată durerii precedente,
având aceleași cause sau poate fi datorată altor deficiențe:

 contur neregulat al crestei datorat exostozelor;

 mucoasa subțire și atrofică;

 creste ascutite, în lama de cuțit;

 plusuri de rașină acrilică pe fața mucozala a seilor;

 adaptare neuniformă a șeilor la suprafața de sprijin;

 pliuri longitudinale ale mucoasei;

 contacte premature și interferențe ocluzale;

 amprentări incorecte;

 dimensiunea vertical de ocluzie supraevaluată.

Dureri la nivelul dinților stâlpi , care se pot datora următoarelor cauze:

 contact prematur sau interferență pe un pinten ocluzal;

 contact prematur sau interferență pe dintele stalp;

 braț retentiv activat excesiv din cauza conceperii greșite sau a deformării;

 lipsa de reciprocitate prin deformarea bratului opozant;

 conectorii secundari elastici - nu se recomandă;

 efectul de pârghie asupra dintelui stâlp în cursul basculării prin înfundare ce apare
datorită atrofiei sau a erorilor tehnice și tehnologice.

Dureri în alte regiuni ale câmpului protetic:

 la nivelul torusului palatin datorită folierii necorespunzatoare sau a neocolirii lui. De

obicei reclama refacerea protezei, întrucât conectorul principal nu poate fi corectăt;

 dureri la nivelul papilei incisive și a parodonțiului marginal datorită lipsei de

despovărare;

101
  dureri la nivelul torusului mandibular;

 dureri în regiunea linguală centrală la nivelul crestei sau al parodonțiului dinților frontali.

Retușarea protezei la nivelul tuturor acestor zone se va face numai în limita în care nu se
compromite rezistența mecanică a piesei protetice.

Mușcarea părților moi:

 Mușcarea limbii datorită poziționării prea lingual a arcadei artificiale, sau datorită unor
rapoarte cap la cap a cuspizilor orali;

 Mușcarea obrajilor este mai frecventă, mai ales la Pacienții în vârstă sau la cei cu tonus
muscular redus la nivelul buccinatorilor.

 Respectarea regulilor de montare a dinților și realizarea convexitatii corecte a versanților

vestibulari ai șeilor care să țina la distanță pereții interni ai obrajilor sunt în măsură să
prevină mușcarea părților moi.

Lipsa de menținere a protezei:

 Datorită unor croșete largi neadaptate la dinte;

 Neutilizarea mijloacelor auxiliare de menținere;

 Contacte premature sau interferențe ocluzale;

 Obiceiuri vicioase orale;

 Șei supraextinse, peste limitele fiziologice în edentațiile terminale;

 Nerespectarea spațiului funcțional al limbii la montarea dinților;

 Dinți artificiali montați în afără crestei;

 Margini prea groase ale protezei;

Ineficiența masticatorie:

 Datorită lipsei de menținere și stabilitate sau a durerii;

 Datorită unui stereotip de masticație atipic- de exemplu masticația frontala;

 Dinți artificiali cu relief ocluzal necorespunzator;

 Introducerea în gură a unei cantități prea mari de alimente, ce determină instabilitatea

protezei;

 Contacte premature și interferențe ocluzale.

102
Acumularea resturilor alimentare sub proteză:

 Datorită lipsei de menținere;

 Depărtarea marginilor protezei de zonele retentive ale câmpului;

 Atrofia crestelor necompensată prin captușire;

 Margini prea scurte la nivelul fundurilor de sac;

 Suprafețe laterale modelate necorespunzator și insuficient lustruite;

 Proiect prea încărcat al protezei cu elemente de menținere, sprijin și stabilizare (pinteni și

croșete);

Dificultăți de fonație: de obicei sunt tranzitorii, dar pot fi persistente în următoarele cazuri:

 Conector principal incorect plasat sau supradimensionat;

 Montarea necorespunzatoare a dinților frontali;

 Nerespectarea spațiului funcțional al limbii;

 Proiect asimetric al protezei.

Senzația de greață;

 Destul de rară la purtătorul de proteză scheletată;

 Când conectorul principal maxilar interfereaza cu zona de reflexie a valului palatin;

 Când conectorul principal este distanțat de câmpul protetic, îndeosebi în zona de

închidere distală.

Producerea de sunete care deranjează pacientul sau anturajul;

 Datorită lipsei de menținere a protezei;

 Datorită dimensiunii verticale de ocluzie supradimensionate;

 Datorită utilizarii dinților din porțelan.

Gust metalic;

 La protezele din Co-Cr acesta este tranzitoriu;

 Poate apare în relație cu unele probleme de ordin general (stări nevrotice), sau în situația
bimetalismului;

 Remedierea constă din acoperirea protezei cu un strat de aur depus pe cale galvanică, sau

103
 confectionarea unei proteze clasice, cu placă acrilică.

Salivația excesivă: este de obicei tranzitorie, durează câteva ore dupa inserția protezei, fiind
datorată prezentei corpului străin voluminos (proteza scheletată) în cavitatea bucală;

Senzația de arsură ( sindromul de arsură bucală - SAB) față de stomatitele de proteză, care de
obicei nu sunt dureroase, sindromul de arsură bucală (SAB) este o stare caracterizată prin senzații de
arsură și durere la nivelul mucoasei de aspect normal ( BERGDAHL și ANNEROTH, 1993).

 Aceasta afecțiune poate fi întâlnită la subiecți cu orice status dentar și nu se limitează

doar la pacienții edentați parțial sau total.

 Cea mai frecventă localizare este cea linguală, apoi zona de mucoasă acoperită de șeile
protezei.

 Se întâlneste mai frecvent la pacienți de vârstă medie și mult mai frecvent la femei (4%),
decât la barbați (1%). Sindromul are o etiologie multifactorială, cuprinzând factori locali,
sistemici și psihologici. Există opinii contradictorii asupra importanței factorilor legați de
piesa protetică în generarea afecțiunii. Unii cercetatori consideră ca atât pentru acest
sindrom, cât și pentru stomatita de proteză, factorii etiologici sunt reprezentati de către
presiunea exercitată de către piesele protetice asupra mucoasei, de infecțiile bacteriene și
cu Candida albicans.

 Un studiu al lui SWENSSON și KAABER (1995) a relevat ca pacienții cu SAB

dispuneau de un spațiu funcțional pentru limbă redus, plasarea incorectă a arcadelor
dentare artificiale, o dimensiune verticală de ocluzie marită în comparație cu subiecții
dintr-un lot martor. Alte studii nu au putut stabili aceste corelații.

 În xerostomie senzația de arsură poate apare de asemenea, dar nu există practic dovezi
certe de legatură cauzală a acesteia cu SAB. Printre factorii etiologici sistemici amintim
deficiențele hormonale, cele vitaminice și de fier, fără a exista nici în această direcție
dovezi evidente de asociere a lor cu sindromul menționat.

 La ora actuala se accentuează rolul etiologic al factorilor psihologici. S-a constatat că

anxietatea și stările depresive sunt frecvente în rândul pacienților cu sindrom de arsură
bucală, iar caracteristicile personalității acestora arată că ei sunt mult mai preocupați de
sănătatea lor și mai puțin sociabili, mai deprimați, anxioși și prezentând o stare de
oboseală cronică.

 Asemenea constătari i-au determinat pe unii autori să sugereze faptul ca senzațiile de

104
 arsură bucală sunt de fapt simptome psiho-somatice (BERGDAHL et al.,1995). Alți
autori, din contră, susțin ideea ca SAB nu este o afecțiune predominant psihogenă, ci
modificarile în profilul psihologic sunt simple reacții la diferite stări dureroase cronice .

 La edentatul parțial purtator de proteze scheletate tratamentul SAB constă în remedierea

eventualelor deficiențe ale pieselor protetice, consultarea unui psiholog sau psihiatru
când este necesar, iar în cazurile deosebite apelarea la un tratament protetic complex
implanto-protetic al edentației, neomițând colaborarea strânsă pe tot parcursul
tratamentului cu psihologul.

Reacții alergice locale la acrilat;

-extrem de rară la purtatorul de proteze scheletate

Neadaptarea psihică la proteza

-mai ales în situația pacienților receptivi necooperanți, al celor sceptici și mai ales
ostili, care consideră protezarea drept o infirmitate.

Dispensarizarea acestor pacienți devine problematică și prognosticul protezării este extrem

de nefavorabil;

Multe din cauzele neadaptării psihice a pacientului la proteza pot fi depistate încă din faza
examenului clinic

105
 CURS 11
CAPITOLUL XI - CONCEPEREA PROIECTULUI PROTEZEI PARȚIALE SCHELETATE
ÎN CELE PATRU CLASE DE EDENTAȚIE KENNEDY

Sistematizarea formelor clinice de edentație parțială propusă de Kennedy are o serie de

elemente meritorii, însă majoritatea specialiștilor consideră că cel mai important fapt pentru care
clasificarea a cunoscut o răspândire și o recunoastere atât de largă este acela că ea sugerează, pentru
fiecare clasă de edentație, soluția terapeutică cea mai corectă care poate fi aplicată.

Există astfel, o serie de elemente de concepere a protezei scheletate pentru o clasă anume de
edentație, a căror prezență conferă de fapt și denumirea de proteză specifică clasei respective.

În vederea conceperii proiectului protezei scheletate în cele patru clase de edentație după
Kennedy, trebuie să se țină seama printre alte elemente rezultate din analiza exigentă extraorală,
intraorală și paraclinică a pacientului edentat parțial, de următoarele aspecte:

a. Modul în care se va sprijini pe câmpul protetic proteza parțială;

b. Care sunt mijloacele de menținere, sprijin și stabilizare;

c. Modul în care se va realiza stabilizarea (orizontală) a protezei;

d. Necesitătea realizarii planurilor de ghidare;

e. Atitudinea față de breșele edentate secundare breșei care definește clasa de edentație;

f. Necesitătea captușirilor/rebazarilor;

g. Tipul de amprentă funcțională indicată.

Conceperea proiectului protezei scheletate de clasa I-a

a. Datorită existenței breșelor terminale sprijinul protezei va fi mixt în toate cazurile, dento-
parodontal și muco-periostal.

Privind suportul muco-periostal, trebuie reținute următoarele elemente:

- Presiunea să fie distribuită pe o suprafață cât mai mare a crestelor edentate;

- Să se asigure un suport stabil și nemodificat protezei printr- o tehnică adecvată de

106
 amprentare (tehnica modelului corijat);

- Presiunea să fie distribuită cât mai uniform pe suportul muco-periostal prin plasarea
pintenului ocluzal principal cât mai departe de edentație.

Privind suportul dento-parodontal, acesta se realizează prin:

- Pinteni ocluzali;

- Pinteni supracingulari pe canini;

- Gheruțe incizale;

- Croșet continuu Kennedy;

- Plăcuțe dento-mucozale.

b. Pentru obținerea unui sprijin dento-parodontal eficient, de multe ori este recomandată -
solidarizarea dinților de sprijin prin proteze fixe.

Sprijinul mixt, în funcție de mijloacele de menținere utilizate, poate fi:

- Rigid (croșete cu conector secundar scurt) sau foarte rigid (unele sisteme speciale de
tip telescop, culise, bare conjunctoare, etc);

- Elastic (conector secundar lung) - este abandonat la ora actuală;

- Articulat - prin utilizarea balamalelor, a întrerupătorilor și distribuitorilor de forțe.

Uneori, în edentațiile de clasa I-a se utilizează și sprijinul dento-osos (implante dentare în

regiunea distală).

Pentru menținerea directă în aceasta clasa de edentație se recomandă alegerea unor croșete cu
o mare flexibilitate, în funcție de zona de retenție subecuatorială depistată la analiza la paralelograf.

Deosebit de utilă pentru aceste edentații, mai ales în situațiile clinice în care reziliența mai
mare a mucoasei crestelor terminale favorizează bascularea prin înfundare a protezei, este apelarea la
croșetul special R.P.I (Kratochwill & Kroll). Datorită diferenței între gradul de depresibilitate a
mucoasei și reziliența parodontală, bascularea prin înfundare are efecte negative asupra dintelui de
ancorare. Croșetul special menționat, prin modul în care este conceput, reduce semnificativ
amploarea basculării prin înfundare a protezei și favorizează transmiterea presiunilor de masticație
mai aproape de axul dintelui.

Asigurarea menținerii indirecte a protezei parțiale în edentațiile de clasa I-a este obligatorie,
prin unul din următoarele elemente componente ale protezei plasate bilateral, în funcție de situația

107
clinică privind dispoziția topografică a dinților restanți:

- Pinteni ocluzali în foseta meziala a primului premolar;

- Pinteni supracingulari pe canini;

- Gheruțe incizale;

- Conectori principali dento-mucozali;

- Croșet continuu Kennedy.

c. Stabilizarea (orizontală) protezei parțiale în această clasă de edentație se realizează prin

următoarele elemente constructive ale protezei scheletate:

- Brațele opozante ale croșetelor;

- Conectorii secundari proximali și interdentari;

- Porțiunea supraecuatorială a brațelor retentive a croșetelor circulare;

- Pinteni ocluzali;

- Croșet continuu;

- Conectori principali dento-mucozali.

d. Planurile de ghidare în această formă de edentație nu sunt absolut necesare, decât în

situațiile când dinții limitanți ai breșelor prezintă convexitați distale exagerate.

Breșele secundare: A) Laterale: -închiderea cu o punte dentară;

- microproteze unite prin bară;

- cape de supraprotezare .

B) Frontale: - punte frontală;

-proteză prevazută cu să frontală.

e. Captușirea protezei întotdeauna este necesară după o anumită perioadă de timp, astfel
încât șaua va avea o configurație sub formă de rețea.

f. Amprentarea

- La maxilar amprenta funcțională unică cu lingura individuală și material elastic

siliconat;

- La mandibulă scheletul se realizează după o amprentă unică, iar șeile se realizează

prin una din metodele de amprentare compresivă a crestelor (Applegate, Sebbah)

108
 Conceperea proiectului protezei scheletate de clasa a II-a

Caracteristicile principale de concepere a deșignului protezei scheletate de clasa a II-a

sunt:

- Extinderea protezei și în zona hemiarcadei integre;

- Plasarea elementului contrabasculant de partea opusă edentației terminale și cât mai

departe de aceasta.

a) Sprijinul protezei va fi mixt rigid în majoritatea cazurilor;

b) Menținerea directă de partea edentației se realizează prin unul din croșetele amintite la
edentația de clasa I-a, iar pe hemiarcada integră prîntr-un croșet circular cu șase brațe cu
actiune contrarie Bonwill la nivelul molarilor. Menținerea indirectă se așigură prin
proiectarea unui pinten în foseta mezială a primului premolar de partea opusă edentației
terminale, fie printr-un croșet continuu sau conector principal dento- mucozal.

c) Stabilizarea orizontală este asigurată de aceleași elemente ca la clasa precedentă;

d) Planurile de ghidare, ca și la clasa I-a, nu sunt obligatorii;

e) Atitudinea față de breșele secundare este în general identica celei referitoare la clasa I-a,
însă în aceste forme de edentație se mai poate recurge la:

- Proteza menținută și stabilizată unilateral pe patrici în semi T de la două coroane

solidarizate între ele;

- Puntea cu extensie distală (rareori indicată);

- Implante în regiunea distală;

- Transplantarea unui bloc dento-osos din regiunea mezială în cea distală.

f) Captușirea protezei este obligatorie după o anumită perioadă de timp, ca la clasa I-a;

g) Metodele de amprentare sunt identice cu cele utilizate la tratamentul edentațiilor de

clasa I-a.

Conceperea proiectului protezei scheletate de clasa a III-a

a. Sprijinul protezei este dento-parodontal în toate cazurile; deși șaua protezei vine în
contact cu mucoasa care acoperă cresta edentată, ea nu transmite acesteia presiuni de

109
 masticație; este o clasă favorabilă aplicarii sistemelor speciale de tipul culiselor și a
sistemului telescop. În situația existenței unor dinți stâlpi cu valoare parodontală
diminuată se recomandă unirea acestora cu bare conjunctoare.

b. Menținerea directă se realizează utilizand orice croșet turnat (fiind necesar un număr
minim de 4 croșete), sisteme de culise, capse, telescop. Menținerea indirectă nu este
necesară deoarece proteza de clasa a III-a corect concepută și realizată tehnic nu
basculează. Atenție însă la montarea dinților strict în perimetrul de sprijin.

c. Stabilizarea protezei scheletate în această clasă este asigurată de elementele rigide ale
croșetelor turnate , sau de către sistemele speciale, fiind proteza cu cea mai bună
stabilitate. Planurile de ghidare în această formă de edentație sunt absolut necesare și ele
trebuie realizate cu grijă, prin prepararea plană a fețelor dinților ce privesc spre breșa
edentată, după analiza riguroasă la paralelograf.

d. Atitudinea fată de breșele secundare este asemanatoare cu cea de la clasele precedente,

cu atenție ca soluția adoptata să nu compromită sprijinul dento-parodontal al piesei
protetice; de obicei breșele laterale suplimentare se închid prin punți sau prin șei
suplimentare ale protezei, în timp ce breșele frontale fie se închid prin punți dentare, fie
se concepe proteza cu o șa în regiunea frontală dacă dinții nu suportă lucrarea fixă.

e. Rebazarea protezei scheletate de clasa a lll-a nu este necesară, șeile pot fi total metalice;
În caz de extracții recente însă este necesară captușirea, astfel încît șeile se
confecționează sub formă de grilă și acrilat.

f. Amprenta funcțională unică cu material de amprentare pe bază de cauciuc siliconic este

suficientă.

Conceperea proiectului protezei scheletate de clasa a IV-a

Deși în principiu o buna parte a unor astfel de edentații ar trebui tratate prin punți dentare
(mai ales edentațiile care interesează sectorul incîșivo-canin al arcadei), există multe situații în care
din considerente biomecanice sau estetice se apelează la proteze parțiale mobilizabile (pierdere
masivă de substantă la nivelul crestei, mobilitate patologică dentară, curbura frontală accentuată a
crestei, etc.) Pot există practic două situații clinice de edentație intercalată care interesează linia
mediană a arcadei:

A. Edentația redusă, cu lipsa a maxim 4 dinți;

110
B. Edentația întinsă, cu absența unui număr mai mare de 4 dinți.

În prima situație:

a. Sprijinul este dento-parodontal;

b. Amprenta funcțională unică cu material de amprentare elastic pe bază de cauciuc

siliconic este suficientă;

c. Menținerea directă a protezei se face prin croșete circulare Bonwill aplicate

bilateral pe premolari;

d. Stabilizarea se realizează prin elementele rigide ale croșetelor, dar mai ales prin
conectorii secundari interdentari și cei proximali;

e. Menținerea indirectă este necesară datorită tendinței de basculare din cauza

arcului de cerc frontal. Bascularea este contracarata de brațele retentive cele mai
posterioare, de sprijinul parodontal corect pe dinții limitanti ai breșei frontale,
neutilizarea în masticație a dinților frontali, realizarea unei inocluzii sagitale
atunci când este posibil;

f. Planurile de ghidare sunt necesare și vor fi verticale, cu grijă ca șlefuirea să nu

modifice irecuperabil forma dintelui și să afecteze astfel fizionomia;

g. Rebazarea unei astfel de proteze scheletate nu este necesară, decât după extracții
recente.

În cea de-a două situație edentația îmbracă similitudini cu edentațiile terminale:

a. Sprijinul protezei este mixt, pe dinții restanți și pe creasta edentată, datorită

lungimii șeii și mai ales datorită curburii frontale; sprijinul parodontal atunci când
se recurge la croșete se va realiza întotdeauna în fosetele vecine edentației, prin
pinteni;

b. Amprenta funcțională unică, cu materiale elastice pe bază de cauciuc este

suficientă în majoritatea cazurilor, pacientul fiind instruit să nu folosească dinții
frontali pentru incizia alimentelor

c. Menținerea directă este asigurată de croșetele Bonwill plasate pe molari, croșete

circulare, divizate sau mixte pe dinții limitanți anteriori. Pentru respectarea
fizionomiei pe dinții limitanți se pot utiliza elemente speciale gen culise, capse
sau croșete speciale gen croșet cu pinten intern și braț retentiv plasat oral;

111
d. Stabilitatea protezei se realizează prin elementele rigide ale croșetelor și mai ales
prin conectorii secundari proximali și interdentari.

e. Menținerea indirectă este necesară datorită tendinței de basculare prin desprindere

și este garantată prin utilizarea:

- Pintenilor ocluzali cei mai posteriori;

- Brațelor retentive cele mai meziale;

- Conectorilor secundari proximali.

f. Planurile de ghidare, ca și în situația precedentă, sunt necesare;

g. Captușirea șeilor este necesară după o anumită perioadă de timp, necesitatea

acesteia fiind constatată la examinările din perioada dispensarizării.

112
 BIBLIOGRAFIE

Costa E.,Ene L.,Dumitrescu St- Metode si tehnici clinice in protetica dentara.

Edentatia partiala. U.M.F Buc 1973

Costa E.,Ene L., Dumitrescu St.-Protetica dentara

Ed. Medicala , Buc., 1982

Donciu V., Nitescu E.- Proteza partiala cu sei reziliente

Metoda de lucru. USSM, Buc. 1975

Donciu V., David D., Patrascu I.-Tehnologia protezei partiale mobilizabile

Ed. Didactica si Pedagogica, R.A., Buc, 1996

Dumitrescu St.- Edentatia partiala si proteza mobilizabila

Ed. Medicala, Buc, 1973

Dumitrescu St., Randasu I.,Donciu V.,Grigoriu A.,Toader B.-Proteza partiala mobilizabila

UMF 1997

Ene L., Ionescu A.-Proteza Scheletata

Ed. Medicala ,Buc.,1982

Ene L.,Ionescu A., Hutu E.- Edentatia partiala tratata cu ajutorul protezelor mobilizabile

UMF Buc., 1989

Randasu I., Donciu V., Serb H., Brezoiescu Al.- Proteza partiala mobilizabila

UMF Buc., 1983

113