TEHNOLOGIA PROTEZEI PARŢIALE AMOVIBILE ACRILICE

Proteza parţială amovibilă acrilică este indicată în edentaţia parţială întinsă/ extinsă/
subtotală, ca soluţie terapeutică PROVIZORIE sau TRANZITORIE

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL

Edentaţia parţială este starea patologică caracterizată prin absenţa unui număr variabil de dinţi. Ea
poate fi:
- redusă: 1-3 dinţi consecutivi (excepţie: lipsa celor 4 incisivi )
- întinsă: >3 dinţi consecutivi
- extinsă: edentaţia terminală care cuprinde şi caninul
Terapia protetică prin PAP se adresează edentaţiilor parţiale întinse şi extinse.
Câmpul protetic edentat parţial este format din totalitatea ţesuturilor cu care vine în contact proteza şi
cuprinde următoarele elemente:
1. suportul dento-parodontal- format din dinţii restanţi şi parodonţiul lor; preia presiunile
ocluzale şi le transmite fiziologic osului maxilar
2. suportul muco-osos- format din oasele maxilare şi fibromucoasa acoperitoare

Suportul dento-parodontal
- este format din dinţii restanţi şi ţesuturile lor parodontale
- asigură menţinerea şi stabilizarea protezei şi doar parţial sprijinul ei
- este evaluat prin examen clinic şi paraclinic (Rx, modele de studiu)
Dinţii restanţi influenţează stabilitatea, menţinerea şi sprijinul protezei parţiale prin:
a) Număr – cu cît sunt mai mulţi dinţi restanţi, cu atât mai mare va fi menţinerea şi stabilitatea protezei
b) Repartizarea topografică pe arcadă – este de preferat un număr mai mic de dinţi restanţi dar
repartizaţi echilibrat pe arcadă decât un număr mai mare dar situaţi grupaţi pe o singură hemiarcadă
c) Poziţia de implantare - în cazul edentaţiei parţiale, dinţii limitanţi ai breşei edentate şi cei antagonişti
îşi modifică poziţia migrând spre edentaţie. Migrările pot fi:
- orizontale – ale dinţilor limitanţi edentaţiei
– prin înclinare (basculare)- coroana se deplasează spre edentaţie iar rădăcina în sens opus
- prin translaţie – corona şi rădăcina se deplasează în acelaşi sens, axul fiind paralel cu cel iniţial
- verticale – ale dinţilor antagonişti edentaţiei
- egresiunea – dintele se deplasează spre edentaţie împreună cu procesul alveolar, coroana clinică nu-şi
modifică dimensiunea
- extruzia – dintele se deplasează fără procesul alveolar, coroana clinică devine mai mare decât cea
anatomică

egresiune extruzie

1
 d) Morfologia coronară – este importantă în cazul dinţilor stâlpi deoarece pe coroanele lor se aplică
elementele de stabilizare (crosete)
- ecuatorul anatomic – linia care uneşte convexităţile maxime de pe feţele laterale ale dintelui
- ecuatorul protetic - linia care uneşte convexităţile maxime de pe feţele laterale ale dintelui stâlp în
funcție de axa de inserție a protezei; se determină cu paralelograful și împarte dintele într-o zonă
subecuatorială retentivă unde se plasează braţele elastice ale croşetelor şi o zonă supraecuatorială,
neretentivă, de sprijin
- retentivităţile favorabile sunt situate V la molarii max si L la molarii md
- dinţii stâlpi cu coroane cilindrice, cu retentivităţi reduse, trebuie acoperite cu proteze unidentare care
să refacă convexitatea maximă a feței vestibulare
e) Valoarea parodontală a dinţilor stâlpi - este determinată de implantarea osoasă, morfologia radiculară
şi starea de sănătate a ţesuturilor parodontale
f) Relaţia de ocluzie – în edentaţiile parţiale ocluzia se modifică din cauza migrărilor dentare cu
apariţia de contacte ocluzale traumatizante. În edentaţiile extinse sau biterminale ocluzia frontală se
transformă în ocluzie adâncă

Suportul muco-osos
Suportul mucos este format din mucoasa fixă, mucoasă neutră şi mucoasa mobilă.
Mucoasa fixă acoperă la maxilar crestele alveolare, tuberozităţile şi bolta palatină, iar la mandibulă
crestele alveolare şi 1/3 anterioară a tuberculilor piriformi.
Mucoasa neutră este situată la nivelul fundurilor de sac V şi O şi la nivelul liniei Ah
Mucoasa mobilă continuă zona de mucoasă neutră şi acoperă formaţiunile mobile de la periferia
câmpului protetic (frenuri labiale, plici alveolo-jugale, buze, obraji, vălul palatin).
Suportul osos este format din crestele alveolare şi bolta palatină şi are rol în sprijinul şi stabilizarea
protezelor.

SUPORTUL OSOS maxilar

1. BOLTA PALATINĂ este formată din:
- apofizele palatine ale oaselor maxilare
- oasele incisive (în 1/3 anterioare)
- lamele orizontale ale oaselor palatine (în 1/3 posterioară)
- gaura palatină anterioară – zona de emergenţă a pachetului vasculo-nervos nazopalatin
- găurile palatine posterioare - zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine
anterioare
 La nivelul suturii palatine mediene poate fi prezentă o exostoză, numită torus palatin, cu formă,
dimensiune şi localizare diferită, care poate influenţa negativ protezarea (bascularea protezei, leziuni
ale mucoasei acoperitoare).
 Prezenţa torusului palatin necesita folierea modelului la acel nivel sau chiar exereza lui chirurgicală,
dacă dimensiunile sau localizarea lui o impun.
 În funcţie de adâncime, bolta palatină poate fi plată, medie şi adâncă (ogivală).
 Bolta plată apare în general la pacienţii la care edentaţia este urmarea bolii parodontale şi
favorizează menţinerea protezei pe câmp prin fenomenul de adeziune, dar este deficitară din punct
de vedere al stabilităţii.
 Bolta adâncă (ogivală) este caracteristică pacienţilor care au avut obiceiuri vicioase în copilărie
(sugerea policelui, respiraţie orală) şi favorizează stabilitatea protezei.
Bolţile palatine cu adâncime medie (15-17 mm) sunt cele mai favorabile protezării şi sunt prezente la
pacienţii care au pierdut dinţii în urma complicaţiilor cariei dentare.

2. Crestele alveolare- proeminenţe ce rezultă prin restructurarea procesului alveolar în urma pierderii
dinţilor
-prezintă 2 versanţi (V şi O) şi o muchie
-pot fi: şterse, medii sau proeminente
-reprezintă suportul pentru şeile protezei
- au rol în stabilitatea protezei prin neutralizarea forţelor orizontale

3.Tuberozităţile maxilare – sunt proeminenţe osoase hemisferice situate la extremităţile distale ale
crestei alveolare
- pot fi voluminoase sau şterse, retentive sau nu
2
- rol în sprijinul, menţinerea şi stabilitatea protezei

SUPORTUL OSOS mandibular

1. Creasta alveolară
– are doi versanţi şi o muchie
- este mai redusă decât cea maxilară din cauza resorbţiei mai accentuate; uneori muchia crestei se apropie de
liniile oblice, interne (crestele milohioidiene) şi externe
- pe versantul lingual, în zona corespunzătoare premolarilor, poate apare o exostoză numită torus
mandibular, care poate cauza dificultăţi în protezare, la fel ca şi torusul palatin
- rol în sprijinul protezei mandibulare
- rol în stabilizarea protezei mandibulare (prin versanţi)
2. Tuberculii mandibulari (piriformi)
– proeminenţe osoase de formă hemisferică, situate la extremităţile distale ale crestei alveolare, ce apar după
extracţia molarului de minte
- pot fi proeminenţi sau şterşi
- la acest nivel se inseră ligamentele pterigomandibulare
- cele 2/3 anterioare ale tuberculilor reprezintă zonă de sprijin pentru proteza mandibulară

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI

Elementele componenete ale protezei parţiale acrilice sunt:
1. Baza
2. Şeile
3. Dinţii artificiali
4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare

1. Baza
Baza protezei acrilice este reprezentată de placa palatinală (la maxilar) şi placa linguală (la
mandibulă). Baza are rolul de a uni şeile şi de a transmite presiunile ocluzale de la o şea la alta.

Placa palatinală poate fi întinsă (totală) sau ameliorată (răscroită distal, decoletată, fenestrată).
Placa palatinală întinsă are ca limită anterioară zona supracingulară a dinţilor frontali restanţi iar
posterior se întinde până la linia Ah. În zonele laterale vine în contact cu zonele supraecuatoriale de pe feţele
orale ale dinţilor restanţi. În general, placa palatină întinsă se indică în cazul edentaţiilor de hemiarcadă şi a
celor subtotale.
Placa palatinală ameliorată are o serie de avantaje: reducerea senzaţiei de disconfort şi de vomă,
menajarea simţului gustativ şi termic.
În cazul plăcii palatine fenestrate zona centrală a plăcii este decupată, lăsând liberă zona de mucoasă
cu receptori gustativi. Din păcate rezistenţa bazei este diminuată din cauza suprafeţei ei reduse, de aceea este
indicată armarea extrinsecă cu plase metalice.
Placa palatinală răscroită distal permite degajarea zonei reflexogene a vălului palatin iar cea decoletată
protejează parodonţiul marginal al dinţilor restanţi de acţiunea traumatică a plăcii.

Placa linguală uneşte şeile protetice care acoperă versantul L al crestei alveolare şi se întinde de la
nivelul fundurilor de sac paralinguale până în zona supracingulară sau supraecuatorială a dinţilor restanţi.

Baza are două feţe:

- faţa internă, mucozală, care nu se lustruieşte şi care redă cu fidelitate microrelieful mucoasei
- faţa externă, orală, care trebuie lustruită perfect pentru a respecta principiul profilactic (să nu lezeze părţile
moi) şi pe cel igienic (să nu retenţioneze alimente şi floră microbiană)

3
 Baza poate fi realizată din diferite materiale:
- răşini acrilice convenţionale (polimetacrilat de metil)
- răşini termoplastice flexibile (Valplast, Thermoflex, Flexite)
- răşini acetalice (Acetal D)
- oligomeri uretanici (Eclipse)

2. Şeile
Şeile reprezintă elementele protezei care acoperă crestele alveolare şi oferă suport pentru dinţii
artificiali, transmiţând forţele ocluzale suportului muco-osos (nefiziologic). Deasemenea ele refac volumul şi
forma crestelor edentate afectate de atrofie şi rezorbţie. Numărul şeilor este egal cu numărul breşelor
edentate. Fiecare şea prezintă doi versanţi, unul vestibular şi unul oral, fiecare versant având două feţe: una
mucozală şi una externă.

3. Dinţii artificiali
Dinţii artificiali reprezintă elementele funcţionale principale ale unei proteze mobilizabile. Ei
formează segmente de arcadă, refacând integritatea şi funcţionalitatea arcadei dentare naturale afectate de
edentaţie.
Fiecare producător are un cod de notare a dinţilor funcţie de culoare, formă şi dimensiune. El este compus
din cifre şi litere şi este trecut pe garnitură. Dinţii mandibulari se pot articula numai cu dinţii maxilari care au
acelaşi cod.
Dinţii artificiali pot fi realizaţi din
- răşini acrilice (polimetacrilat de metil PMMA)
- răşini acrilice reticulate
- răşini compozite
- ceramică
- aliaje dentare
Dinţii artificiali sunt realizaţi industrial, au structura omogenă şi densă, ceea ce le asigură o rezistenţă
superioară la abrazie şi stabilitate cromatică în timp.
Dinţii realizaţi în laborator (extrem de rar) sunt inferiori din punct de vedere calitativ deoarece au structura
neomogenă sau poroasă, rezistenţă la abrazie redusă, işi modifică aspectul relativ repede din cauza
fenomenului de îmbătrânire a acrilatului.
(pt caracteristici, avantaje, dezavantaje, etc vezi cartea TEHNOLOGIA PROTEZEI TOTALE)

4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare

Deplasarea protezei de pe câmpul protetic este împiedicată de elementele de menţinere şi stabilizare,
care în cazul PAP sunt croşete. Acestea se aplică pe dinţii restanţi limitanţi ai edentaţiei şi pot fi:
a) metalice -din sârmă
b) nemetalice-din acelasi material ca si proteza (răşini acetalice sau termoplastice)

Croşetele din sârmă

Se confecţionează din sârmă de oțel inoxidabil tip wipla cu diametrul de 0,6-0,8 mm sau din aliaje de
Au platinat 750‰. Prezintă o mare elasticitate în toate sensurile şi au contact redus (liniar) cu dintele.
• Reprezintă elementele de menţinere şi stabilizare ale PAP
• Se aplică pe dinţii limitanţi ai edentaţiilor

Părţile componente
- Segmentul dentar – se aplică pe 2/3 din faţa vestibulară a dintelui stâlp
- Segmentul intermediar – diferă de la un croşet la altul şi poate fi în raport cu dintele sau cu mucoasa
alveolară
- Segmentul terminal (coada) – asigură fixarea croşetului în baza sau şaua protezei acrilice; are forma
retentiva (ondulată sau de ansă)

Croşetele din sârmă pot fi de mai multe tipuri:

1. Croşetul cervico-ocluzal (CU UMĂR)
 Variante:

4
 - Deschis dental (extremitatea liberă a sârmei este orientată spre dinţii restanţi)
- Deschis edental (spre edentaţie)-mai rar
- Bidentar

Deschis dental
- -Segmentul
Segmentuldentardentar
– formă– curbă,
formă paralel
curbă, cuparalel cu marginea
marginea gingivală
gingivală dar dardelaaceasta,
la distanţă distanţăplasat
de aceasta, plasat
subecuatorial,
subecuatorial, înconjoară
înconjoară 2/3 din2/3FV din
apoiFVurcăapoi urcă si ecuatorul
traversează traversează ecuatorul
în zona muchieiîn vestibulo-
zona muchiei vestibulo-
proximală
proximală dinspre
dinspre edentaţie
edentaţie
- -Segmentul
Segmentul continuă
intermediar
intermediar continuă
segmentulsegmentul dentar,
dentar, are formă are
de Uformă
(umăr)deşi U (umăr)
este şi este
plasat pe faţa plasat pe faţa
proximală sub marginea
proximală sub margineaocluzală distală,apoi
ocluzală, coboară paralel
apoi coboară paralelcucufaţa
faţaproximală
proximală
- -Segmentul
Segmentulterminal (coada)
terminal – are formă
(coada) – areretentivă
formă ondulată sau de ansă- rol de a fixa crosetul in acrilatul
protezei
Indicaţii:
-  Indicaţii:
Pentru orice tip de edentaţii
Pentru
- -Pe dinţii maiorice
puţintip de edentaţii
vizibili (este inestetic)
Pe dinţii
- -Pe dinţii mai puţin reduse
cu retentivităţi vizibilişi(este inestetic)
implantare parodontală bună
- Pe dinţii
(deoarece nu estecu retentivităţi
foarte elastic) reduse/moderate şi implantare parodontală bună (deoarece nu este foarte
Rol elastic)
-  Funcții
Retenţie- prin braţul activ
Retenţie-
- -Împiedică distalizarea protezei-dentar
prin segmentul prin extremitatea liberă
Împiedică
- -Stabilizare- prindistalizarea protezei- prin extremitatea liberă
porţiunea supraecuatorială
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială
- Sprijin – prin umăr (in mica masura)

Deschis edental (spre edentaţie)

Indicaţii: când între dintele pe care se aplică şi dintele vecin există un spaţiu pentru plasarea segmentului
intermediar
• Indicaţii: când între dintele pe care se aplică şi dintele vecin 78
Funcții
există un spaţiu pentru plasarea segmentului intermediar
- Retenţie- prin segmentul dentar
- Frânează bascularea protezei prin extremitatea liberă = element antibasculant
-•Stabilizare-
Rol prin porţiunea supraecuatorială
- Retenţie- prin braţul activ
- Frânează
2. bascularea protezei
Croşetul cervico-alveolar (CU prin
BUCLĂextremitatea
) liberă = element
antibasculant
Variante:
- Stabilizare- prin porţiunea supraecuatorială
- Deschis dental
- Deschis edental- indicat în edentaţiile terminale datorită efectului antibasculant

Croşetul cervico-alveolar deschis dental

Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar la distanţă
de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV; extremitatea liberă orientată
către dintele vecin
Segmentul intermediar (bucla) continuă segmentul dentar, are formă de S sau
Z şi este plasat în raport cu procesul alveolar al dintelui, dar la mică distanță (0,5-
0,6mm) de mucoasa alveolară.
Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă, se aplică în grosimea versantului V al şeii acrilice
 Indicaţii:
- Pentru orice tip de edentaţii
- Pe dinţi cu retentivităţi mari şi implantare parodontală mai slabă (este mai elastic decat cel cervico-
ocluzal datorita lungimii mari a braţului).
Functii:
- Retenţie
- Împiedică distalizarea protezei
5
 Croşetul cervico-alveolar deschis edental
Segmentul dentar – formă curbă, paralel cu marginea gingivală dar la distanţă
de aceasta, plasat subecuatorial, înconjoară 2/3 din FV; extremitatea liberă este
orientată spre edentație
Segmentul intermediar continuă segmentul dentar, are formă de buclă şi este
plasat în raport cu procesul alveolar al dintelui, dar la mică distanță de mucoasă
Segmentul terminal (coada) – are formă retentivă, plasat in șeaua acrilică

Functii
- retenţie
- antibasculant

3. Croşetul muco-alveolar
- Indicat în edentaţiile biterminale maxilare, la pacienţii cu versantul vestibular
frontal retentiv
- Se realizează ca o ansă dublă de sârmă de wipla de 0,7mm
- Se plasează pe mucoasa versantului V al crestei frontale maxilare la 0,5mm
distanţă de mucoasă, nu în contact cu ea!!
- Nu este vizibil
- Acţiunea croşetului: când proteza are tendinţa de desprindere, croşetul apasă pe mucoasă, provoacă
dureri pacientului determinandu-l să aducă arcadele în contact şi astfel să reaşeze proteza pe câmpul
protetic

Croşetele din acrilat

Fac corp comun cu proteza, pornind fie din bază fie din şa. Ele pot fi:
- simple alveolare – sunt prelungiri ale şeilor, sub formă de pelote sau digitaţii, cu grosimea de 2-3mm,
care se aplică pe zonele retentive ale crestei alveolare, V sau O; au dezavantajul că fiind rigide produc leziuni
de decubit şi se pot fractura
- simple dentare – cel mai cunoscut este croşetul "în tură de şah" Kemmeny; porţiunea dentară este din
acrilat alb iar cea gingivală din acrilat roz; extremitatea se situează sub linia ghid; au dezavantajul că se
fracturează uşor şi se repară greu
- simple dento-alveolare – au formă de inel secţionat pentru a putea fi inserate pe dinte; se sprijină
parţial pe dinte, parţial pe procesul alveolar

Croşetele din răşini acetalice (Acetal Dental, Dental D)

 Utilizate de peste 30 ani
 Sunt fizionomice (20 nuanţe disponibile)
 au proprietăţi mecanice deosebite. Rezistenţă la rupere,forfecare şi abrazie
 Rigiditate suficientă
 Netoxice
 Se realizează prin injecţie
Prezenţa unui croşet metalic pe faţa V a unui dinte frontal afecteză în mare măsură aspectul fizionomic,
lucru de neacceptat pentru unii pacienţi. Acesta este motivul pentru care au fost lansate pe piata croşetele
"fizionomice" care având culoare albă sunt aproape insesizabile

Croşete din materiale termoplastice flexibile (FLEXITE, VALPLAST)

FLEXITE
 material termoplastic pe baza de nylon
 monomer-free
 biocompatibil şi hipoalergenic
 inert dpdv biologic
 are flexibilitatea echivalentă cu a sârmelor din aliaje nobile
 Se prelucrează prin injecţie

6
 ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC DE REALIZARE A
PROTEZEI PARŢIALE ACRILICE

1. Examenul clinic şi paraclinic (Rx) al pacientului, stabilirea diagnosticului şi a planului de

tratament
2. Tratament preprotetic şi proprotetic (daca este cazul)
3. Amprenta preliminară
4. Realizarea modelului preliminar
5. Realizarea portamprentei individuale
6. Amprenta funcţională
7. Realizarea modelului funcţional
8. Realizarea machetelor de ocluzie
9. Determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare
10. Montarea modelelor în simulator
11. Realizarea croșetelor din sarma
12. Realizarea machetei protezei
13. Verificarea intraorală a machetei
14. Definitivarea machetei
15. Transformarea machetei în proteza finită: ambalarea machetei, obţinerea tiparului, prepararea
şi introducera acrilatului în tipar, termopolimerizarea, dezambalarea protezei şi prelucarea
mecanică
16. Verificarea protezei pe model
17. Verificarea şi adaptarea protezei în cavitatea orală

AMPRENTA PRELIMINARĂ
- Este copia negativă a câmpului protetic, care înregistrează cu fidelitate zona de sprijin şi
cu aproximaţie zona de închidere marginală
- Se înregistrează cu portamprente standard

MODELUL PRELIMINAR
Definiţie: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat parţial, ce redă
cu fidelitate zona de sprijin şi cu aproximaţie zona periferică de închidere marginală.
Modelul preliminar se realizează prin turnarea pastei de gips în amprenta preliminară, înregistrată cu o
portamprentă standard.
Elemente componente:
- soclul
- grosime 2 cm
- formă geometrică: pentagon (maxilar), trapez (mandibulă)
- modelul propriu-zis
 Roluri
– completarea examenului clinic al pacientului (model de studiu)
- stabilirea planului de tratament
- realizarea portamprentei individuale
- document medico-legal

MATERIAL –gipsul obişnuit (alabastru – tip II)

- este un β-semihidrat de sulfat de calciu (CaSO4·1/2H2O) care se obţine în urma arderii uscate (la 110-
120°C) a dihidratului de sulfat de calciu
- proporţia: 100 g pulbere/ 50-60 ml apă
- este un gips moale
- este puţin solubil
- după reacţia de priză are structură poroasă
- timp de priză 6–30 min (în medie 7-12 min)
- dilatare de priză 0,3%

7
- rezistenţă la compresiune 9 N/mm2
- rezistenţă la încovoiere 4 N/mm2
- preţ de cost scăzut

CLASIFICAREA GIPSURILOR
(normele internaţionale )

1. conform DIN 13911:

- I gips pentru amprentă
- II alabastru (“obisnuit”)
- III gipsuri dure
- IV gipsuri extradure

2. conform ISO şi specificarea ADA nr.25 :

- I impression plaster
- II model plaster
- III dental stone
- IV dental stone, high strength
- V dental stone, high strength, high expansion

Indicaţie: numai pentru realizarea modelelor de studiu si preliminare (din cauza structurii poroase şi a
rezistenţei scăzute)
Reacţia de priză – este fenomenul prin care pulberea 44 de semihidrat, amestecată cu apă, formează o masă
neregulată de cristale microscopice aciforme, care se va transforma într-un corp solid.
Etapele reacţiei de priză:
- dizolvarea semihidratului în apă până ce soluţia devine saturată
- hidratarea semihidratului - semihidratul dizolvat se hidratează, în urma reacţiei exoterme rezultând
dihidrat de sulfat de Ca
- dizolvarea dihidratului în apă- dihidratul de sulfat de Ca se dizolvă în soluţia saturată de semihidrat până
când aceasta se suprasaturează. Se formează astfel un gel în urma precipitării dihidratului, care constituie o
reţea în ochiurile căreia se află soluţia saturată de semihidrat şi suprasaturată de dihidrat

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE GIPSURILOR

1.REZISTENŢA LA COMPRESIUNE– este forţa care poate fi aplicată asupra unui material până la apariţia
fracturii.
Poate fi influenţată de o serie de variabile, aflate sub controlul tehnicianului:
- proporţia apă/pulbere- cu cât cantitatea de apă este mai mare, cu atât rezistenţa va fi mai mică
- spatularea – spatularea rapidă şi lungă de până la 1 minut, determină creşterea rezistenţei la compresiune;
spatularea exagerată duce la spargerea cristalelor şi scăderea rezistenţei
- aditivii incorporaţi (acceleratori sau inhibitori de priza) pot reduce rezistenţa, dar boraxul determină
creşterea durităţii suprafeţei materialului
2. TIMPUL DE PRIZĂ – reprezintă timpul necesar materialului să se întărească.
Este format din două etape:
-priza iniţială – timpul scurs de la amestecarea pulberii cu apa până când pasta are consistenţa necesară
pentru a fi manevrată
-priza finală - timpul necesar pentru cristalizarea întregii paste.
Timpul de priză se măsoară cu dispozitivul lui Vicat (inventatorul cimentului artificial 1817) care prezintă
la partea inferioară un recipient cilindric în care se toarnă pasta de gips, iar în partea superioară o tijă
conectată la o scală gradată; tija pătrunde în gips atât timp cât plasticitatea gipsului îi permite iar timpul scurs
se citeşte pe scală.
Timpul de priză este influenţat de:
a) Factori fizici:
Temperatura – sub 30°C – invers proporţional cu temperatura
- între 30 – 50°C - nu este influenţat
- peste 50°C – invers proporţional cu temperatura
Raportul apă/pulbere: cu cât cantitatea de apă este mai mare, cu atât creşte timpul de priză
Timpul de spatulare – invers proporţional
Dimensiunea particulelor – direct proporţională

8
b) Factori chimici :
- acceleratori de priză – cloruri (NaCl) sau sulfaţi alcalini (Na2SO4); peste o numită concentraţie ei pot
deveni inhibitori (5% pt. NaCl şi 12% pt. Na2SO4)
- inhibitori de priză – citraţi, acetaţi sau boraţi alcalini.
3. EXPANSIUNEA (DILATAREA) – poate fi de 2 tipuri:
a. Dilatarea de priză – reacţia de priză este însoţită de o expansiune de 0,4% şi este influenţată de aceiaşi
factori ca şi timpul de priză:
· Factori fizici:
v temperatura – invers proporţională cu temperatura
v raportul apă/pulbere – dilatarea creşte cu scăderea cantităţii de apă
v timpul de spatulare – direct proportionala
· Factori chimici:
v acceleratorii şi inhibitorii diminuează dilatarea de priză
În funcţie de mediul în care are loc priza, dilatarea de priză poate fi:
A. dilatare normală de priză (în aer)
B. dilatare higroscopică de priză (în apă) - prin imersia materialului în apă, expansiunea de priză creşte
semnificativ, deoarece permite creşterea liberă a cristalelor, spre deosebire de priza în aer, când tensiunea
superficială limitează creşterea acestora.
b. Dilatarea termică- apare când produsele din gips sunt supuse căldurii şi este direct proporţională cu
temperatura.

Materiale şi instrumentar necesar pentru realizarea modelului preliminar :

- amprentă preliminară
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă, rigidă, lată
- vacuum-malaxor
- ghips alabastru (Tip II alb)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- soclator sau conformator pentru soclul

TEHNICA DE LUCRU
1. Igienizarea amprentei preliminare
- spălare cu apă pentru îndepărtarea urmelor de sânge şi salivă
- dezinfectare
 imersie în soluţii antiseptice, antimicrobiene, antifungice şi antivirale (hipoclorit de sodiu 1%,
glutaraldehidă 2%, glutaraldehidă cu fenol, clorhexidină, clorură de benzalconium, bromocet 2%)
 pulverizare cu spray-uri speciale (ex. Dimenol/Septodont – spray dezinfectant pentru amprente, pe
baza de alcool izopropilic; se pulverizează amprenta, se aşteaptă 15 minute şi se clăteşte cu grijă. Nu
atacă suprafaţa amprentei şi nu produce variaţii dimensionale)
2. Examinarea amprentei preliminare
- dacă amprenta a cuprins în totalitate suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- dacă materialul de amprentă este susţinut de portamprentă
- dacă suprafaţa amprentei este netedă, fără discontinuităţi sau goluri
- dacă materialul de amprentă nu se desprinde de portamprentă
- dacă marginile amprentei sunt modelate
- dacă portamprenta a fost centrată pe câmp (marginile au grosime egală)
3. Trasarea periferiei câmpului protetic pe amprenta preliminară
- Cu un creion chimic sau marker netoxic
- Conturul trasat pe materialul de amprentă se va transfera pe gipsul modelului preliminar, constituind un
ghid util tehnicianului în realizarea portamprentei individuale.
4. Prepararea pastei de ghips- Proporţia: 3 părţi ghips/1 parte apă, pentru obţinerea unei paste de
consistenţă fluidă, smântânoasă.
Metode:

9
 · Metoda saturaţiei progresive – apa, măsurată cu un cilindru gradat, se introduce în bol iar pulberea de
gips se presară încet, pentru ca aceasta să absoarbă apa în cel puţin 20 secunde. Niciodată nu se pune apa
peste pudra, nici nu se mai adaugă apă dacă pasta este prea groasă.
Malaxarea pastei se poate face manual (cu spatula) dar este de preferat la vacuum-malaxor (evită
încorporarea bulelor de aer)
Timpul de spatulare:
- 30 secunde la vacuum-malaxor, 1 minut (câte 2 mişcări/sec) – manual
- Metoda amestecului predozat
 apa şi pulberea de gips sunt predozate şi se găsesc în recipiente separate.
 În momentul preparării pastei, se introduce apa în recipientul în care se găseste pulberea de gips, se
agită energic, apoi se toarnă în amprenta aşezată pe măsuţa vibratoare.

5. Turnarea modelului preliminar

 Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este introdusă progresiv în
amprentă, incepând cu zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta palatină – la maxilar, marginile
– la mandibulă).
Vibrarea amprentei în timpul turnării
- favorizează curgerea pastei de gips în toate detaliile amprentei
- împiedică formarea bulelor de aer
- favorizează condensarea granulelor de gips.
În cazul în care nu există o măsuţă vibratorie în dotare, vibrarea poate fi obţinută prin lovirea uşoară a
portamprentei de masa de lucru

6. Realizarea soclului
Metoda clasică:
- restul de pastă de gips se aşează pe masa de lucru iar peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu
modelul turnat anterior;
- se presează până când înălţimea soclului ajunge la 1,5-2cm iar suprafaţa portamprentei este paralelă cu
planul mesei de lucru.
- se îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1 cm de marginile portamprentei, prin secţionare cu
cuţitul pentru gips.
- soclul modelului mandibular cuprinde şi zona planşeului bucal pentru a asigura rezistenţa
Metoda modernă:
- pasta de gips se introduce într-un conformator prefabricat (care dă soclului o formă semicirculară), peste
care se aşează portamprenta cu modelul turnat anterior
Prin această metodă nu mai este necesară etapa de soclare
7. Demularea – desprinderea modelului din amprentă după priza gipsului, prin tracţiune exercitată pe
mânerul portamprentei
8. Soclarea – finisarea soclului (realizarea formei geometrice specifice)
- Manual - cu cuţitul pentru gips
- Aparatul de soclat (un polizor de laborator cu un disc abraziv mare, vertical)
Se realizează numai în situaţia în care nu s-a utilizat un conformator pentru soclu.

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ
Definiţie- suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde
particularităţilor individuale ale fiecărui câmp protetic.
Elemente componente:
• BAZA
• ELEMENTE ACCESORII
- mâner
- butoni de presiune
- elemente de întărire
- borduri de ocluzie (rar, doar la indicaţia medicului dentist)
1. Baza
- Acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic
- Trebuie să aibă grosimea 1,5-2 mm şi uniformă pentru a rezista la presiunile exercitate în timpul amprentării

10
- Să fie stabilă pe model (să nu basculeze)
- Marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să ocolească elementele mobile de la periferia
câmpului protetic
2. Mânerul – situat pe linia mediană, mijlocul crestei alveolare sau pe bolta palatină (în funcţie de tipul de
edentaţie)
- Are formă paralelipipedică şi feţele laterale uşor concave pentru a favoriza manipularea în timpul
mişcărilor de amprentare (sau in cresta de cocos dacă se aplica pe bolta palatina)
3. Butonii de presiune
– se realizeaza numai la portamprenta individuală mandibulară
- se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor
- au formă paralelipipedică
- dimensiuni: L=10-15 mm, l= 4-6mm, h= 5-7 mm
- înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a dinților restanți și a crestelor alveolare
ROL – exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic în timpul amprentării
4. Elementele de întărire:
Rol: măresc rezistenţa bazei portamprentei mandibulare realizate din placă de bază
– plăcuţe metalice aplicate în grosimea versantului L al portamprentei
- sârmă de 1 mm diametru şi 10 cm lungime, aplicată pe versantul L sau pe mijlocul crestei
Borduri de ocluzie:
- utilizate rar, numai la indicaţia medicului, când amprenta funcţională va fi înregistrată sub presiune
ocluzală
- reproduc dimensiunea şi poziţia arcadelor dentare

Materiale pentru confecţionarea portamprentei individuale:

- Placă de bază (din răşini naturale-schellac sau artificiale – polistiren)
-Răşini acrilice autopolimerizabile (Duracrol/Spofa, Candulor C Plast/Candulor, GC Ostron/GC,
Trayplast/Vertex Dental)
- Răşini compozite fotopolimerizabile (Palatray/Kulzer, Individo Lux/Voco, Ultra Tray/Candulor, SR
Ivolen/ Ivoclar)
- Răşini acrilice termopolimerizabile (rar)
- Materiale termoplastice (prelucrabile prin termoformare)
- Răşini acrilice termopolimerizabile (rar)

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN PLACA DE BAZĂ

Plăcile de bază
- sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz.
- compoziţia chimică - răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren), alături de care se
regăsesc diverşi coloranţi.
- utilizate în special pentru realizarea portamprentelor individuale maxilare.
- au formă trapezoidală (cele pentru portamprenta maxilară) sau de “V” (pentru
portamprenta mandibulă) şi grosimea de 1,5 mm
Avantaje
- tehnică uşoară şi rapidă
- preţ de cost redus
Dezavantaje
- rezistenţă mecanică redusă
- sunt casante, se fracturează uşor
- la temperatură ridicată se deformează
Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de consistenţă fluidă

Material şi instrumentar necesar:

- plăci de bază
- modele preliminare (maxilar şi mandibular)
- substanţă izolatoare (apă, pudră de talc, soluţie izolatoare)
- bec de gaz
- pompiţă de aer

11
- foarfece
- spatulă de ceară
-creion chimic (marker)
-sârmă pentru întărituri cu diametrul de 1-1,5 mm grosime şi 10 cm lungime

Tehnica de lucru
- se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic (zona de mucoasă neutră)
- se izolează modelul preliminar prin imersie în apă (5 minute) sau cu pudră de talc
- se deretentivizează dinţii restanţi prin acoperirea lor cu o folie de staniol
- se plastifiază placa de bază uniform şi se adaptează pe model în limitele trasate anterior, prin presiune
digitală, începând dinspre bolta palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul L spre V (la
mandibulă)
- se secţionează excesul (cu foarfeca sau spatula încălzită), iar marginile se răsfrâng astfel încât să se
încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi cu grosimea de 1,5-2 mm
- modelarea mânerului – excesul de placă de bază se plastifiază şi se aplică pe linia mediană, pe mijlocul
crestei alveolare realizând un mâner cu înălţimea şi lăţimea incisivilor centrali, sau al bolţii palatine (in cresta
de cocos)
- modelarea butonilor de presiune – au formă paralelipipedică, se lipesc pe mijlocul
crestei alveolare, în zona corespunzătoare premolarilor inferiori
- aplicarea elementelor de întărire – segmentul de sârmă modelat în formă de
semielipsă se încălzeşte şi se aplică în grosimea plăcii de bază, corespunzător vârfului
crestei alveolare, sau în grosimea versantului L
- prelucrarea portamprentei individuale – cu pile de mână, hârtie abrazivă (şmirghel)
sau instrumentar rotativ dar la viteză redusă şi fără exercitare de presiune, deoarece
materialul termoplastic se topeşte

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN ACRILAT AUTOPOLIMERIZABIL

Răşinile acrilice autopolimerizabile polimerizează la temperatura mediului ambiant, reacţia de polimerizare
fiind iniţiată chimic, la contactul dintre polimer (pulbere) şi monomer (lichid).
Avantaje:
- rezistenţă mecanică mult mai mare decât a plăcii de bază
- stabilitate volumetrică satisfăcătoare
- tehnică de realizare simplă
- permite amprentarea cu orice tip de material de amprentă

Tehnica de realizare din acrilat autopolimerizabil DURACROL (Spofa Dental)

- trasarea limitelor câmpului protetic pe modelul preliminar
- deretentivizarea dinţilor restanţi
- izolarea modelului preliminar cu substanţe izolatoare
- prepararea pastei de acrilat – într-un godeu de sticlă se amestecă pulberea cu lichidul şi se obţine pasta de
acrilat, care, în faza plastică este transformată într-o folie cu grosimea de 1,5-2 mm.
-conturarea plăcii de acrilat (trapez sau potcoavă) se obţine cu ajutorul firului de bumbac furnizat de
producător, care se aşează între cele 2 placi de sticlă, în forma dorită; în interiorul acestui contur se introduce
pasta de acrilat
- pe plăcuţa de sticlă inferioară se aplică o folie de celofan, înainte de depunerea acrilatului, pentru a favoriza
ridicarea foliei de acrilat şi aşezarea ei pe model
-modelarea bazei – folia de acrilat se aplică uşor pe suprafaţa modelului iar excesul se îndepărtează cu
spatula; deoarece acrilatul în stare plastică are un anumit grad de elasticitate, el trebuie menţinut în contact
cu modelul prin presiune manuală până la definitivarea polimerizării (10-15 minute)
- elementele accesorii – se realizează din excesul de acrilat rămas încă în stare plastică; pentru a favoriza
aderarea lor la baza portamprentei, zona pe care se vor aplica şi baza lor se umezesc cu monomer
- prelucrarea portamprentei – după polimerizare marginile se rotunjesc şi se netezesc cu freze pentru acrilat
(pentru alte materiale vezi cartea Tehnologia protezei totale)
PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN RĂŞINI COMPOZITE FOTOPOLIMERIZABILE
(vezi cartea TEHNOLOGIA PROTEZEI TOTALE)

12
AMPRENTA FUNCŢIONALĂ
Definiţie- imaginea negativă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate toate detaliile acestuia, atât zona
de sprijin cât şi zona periferică (de închidere marginală). Amprenta funcţională se înregistrează cu
portamprenta individuală şi cu materiale siliconice

MODELUL FUNCŢIONAL
Definiţie- imaginea pozitivă a câmpului protetic, ce reproduce cu fidelitate atât zona de sprijin cât şi zona
periferică (de închidere marginală)
Condiţii:
- să reproducă cu mare fidelitate cele mai fine detalii ale amprentei
- să fie exact
- să nu sufere modificări volumetrice şi chimice
- să fie rezistent la presiunile exercitate asupra lui
- să fie dur

Roluri:
- realizarea croşetelor din sârmă
- realizarea machetelor de ocluzie
- realizarea machetei protezei
- va fi parte componentă a tiparului
Material: - gips dur (cl.III) si extradur (cl.IV)

Material şi instrumentar necesar:

- amprentă funcţională
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă (de preferat vacuum-malaxor)
- ghips dur cl. III (Moldano)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- conformatoare pentru soclul modelului (sau soclator)
Gipsul dur (tip III)
 fidelitate foarte mare datorita granulaţiei fine
 necesită mai puţină apă pentru realizarea pastei
 duritate mult mai mare decât a gipsului tip II (alabastru)
 rezistenţă mare la presiune, zgâriere şi orice tip de deteriorare, de aceea este utilizat pentru realizarea
modelului funcţional care va fi parte componentă a tiparului
 timp de priză: iniţială 8-15 min, finală 45 min.

Tehnica de realizare
1. Igienizarea amprentei funcţionale
2. Examinarea amprentei funcţionale
3. Pregătirea amprentei
a) ÎNDIGUIREA – constă în aplicarea unui rulou de ceară cu diametrul de 4 mm la 3-4 mm distanţă de
marginile amprentei.
- distal se aplică o folie de ceară cu înălţimea de 5 mm
- la amprenta mandibulară ruloul de ceară se plasează V iar la nivelul planşeului bucal
se aplică o plăcuţă de ceară, care dirijează pasta de gips pentru a rezulta un soclu extins
şi rezistent
Scop: conservarea pe modelul funcţional a dimensiunilor reale ale fundurilor de sac V
şi L, pentru realizarea unor margini suficient de groase şi rotunjite, necesare inchiderii
marginale perfecte
b) COFRAREA- aplicarea unei folii de ceară de 15 mm lăţime, în jurul amprentei funcţionale, tangent la
ruloul de îndiguire
Scop
- Favorizează obţinerea unui model cu soclul de o anumită grosime, gata fasonat
- Favorizează turnarea modelului prin vibrare
13
4. Turnarea modelului
- se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la vacuum-malaxor pentru obţinerea
durităţii maxime a modelului)
- se toarnă prin vibrare în amprenta funcţională pregătită anterior (îndiguită şi cofrată), începând cu zonele
cele mai înalte
-pentru economie de material, modelul poate fi turnat din gips dur iar soclul din gips obişnuit; în acest caz,
soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60 minute), în caz contrar, gipsul obişnuit
absoarbe apa din gipsul dur şi-i reduce duritatea de suprafaţă.
5. Demularea
- îndepărtarea modelului din amprentă după priza gipsului
- se face prin tracţiune uşoară pe mânerul portamprentei individuale, cu atenţie, pentru a nu fractura dinţii
restanţi
6. Soclarea- se realizează manual sau la aparatul de soclat
-forma soclului modelului funcţional este semicirculară.
Nu mai este necesară în cazul realizarii induguirii si cofrarii

MACHETA DE OCLUZIE
Definiţie – piese protetice intermediare care reproduc temporar forma şi volumul bazei şi arcadelor artificiale
ale viitoarei proteze.
Roluri:
• Stabilirea orientării şi direcţiei planului de ocluzie
• Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior
• Înregistrarea rapoartelor intermaxilare
• Trasarea reperelor necesare alegerii si montării dinţilor artificiali

Elemente componente:
1. BAZA
2. BORDURI DE OCLUZIE

BAZA - este asemănătoare cu baza portamprentei individuale

- vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic (bolta palatină, creste alveolare – la
maxilar, versantul lingual, creste alveolare – la mandibulă)
- la nivelul dinţilor restanţi marginile bazei se opresc: supracingular (frontal) şi
supraecuatorial (lateral)
- reprezintă suportul pentru bordurile de ocluzie
Condiţii: - să fie realizată riguros în limitele câmpului protetic
- să fie stabilă pe câmpul protetic, să nu basculeze
- să fie rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul determinării relaţiilor intermaxilare
- să fie rigidă (să nu se deformeze)
- Îndepărtarea şi repunerea pe model trebuie să se facă fără dificultăţi
- marginile sa fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului protetic, pentru
a nu leza părţile moi şi a nu fi antrenate de contracţia elementelor mobile
Materiale:
- plăci de bază
- materiale termoplastice
- răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile
BORDURILE DE OCLUZIE – componentele machetei de ocluzie care refac temporar volumul şi forma
arcadei artificiale
Materiale:
- ceară roz sau albă
- acrilat (fac corp comun cu baza)
Caracteristici:
- dimensiuni – frontal: h = 10-12 mm, l = 6 mm;
- lateral: h = 6-8 mm, l = 8-10 mm
(trebuie corelate cu dimensiunile dinţilor restanţi şi ale crestelor alveolare ! – in general trebuie să fie
mai înalte cu 2mm decat dintii restanți)
14
- limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a M1
-extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45°
- forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele plane şi netede, iar unghiurile rotunjite
Muchiile bordurii trebuie realizate rotunjite iar suprafeţele plane.
Faţa ocluzală - să fie perfect plană şi să realizeze unghiuri de 90° cu feţele V şi O
- sunt fixate pe muchia crestei, cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se pot fixa uşor vestibularizat

Tehnica de lucru:
a) Realizarea bazei
1. Se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic (la nivelul dinţilor restanţi marginile bazei
se opresc: supracingular (frontal) şi supraecuatorial (lateral)
2. Se izolează modelul funcţional (imersie 5 minute în apă)
3. Se deretentivizeaza dintii restanti
4. Se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia câmpului protetic
5. Se îndepărtează surplusul şi se netezesc marginile

b) Bordurile de ocluzie pot fi confecţionate prin 3 metode:

1. introducerea cerii topite într-un conformator de formă paralelipipedică sau de potcoava
2. din batoane de ceară preformate
3. Dintr-o folie de ceară plastifiată şi modelată manual sub formă de baton paralelipipedic

ROLURILE MACHETELOR DE OCLUZIE

1. DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
- curbura V a arcadei frontale superioare (refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor)
- dimensiune verticală a etajului inferior (subnazale-gnation = comisura bucală-unghiul extern al ochiului)
- poziţia mandibulei faţă de maxilar în relaţie centrică
- Nivelul şi orientarea planului de ocluzie
Nivelul planului de ocluzie
- frontal- 2 mm sub marginea libera a buzei superioare
- lateral- la mijlocul distanţei dintre crestele edentate (mai aproape de cea mai resorbită)
Direcţia planului de ocluzie
- Se determină cu plăcuţa FOX
- frontal- paralel cu linia bipupilară
- lateral- paralel cu planul lui Camper (tragus-aripa nasului)
2. TRASAREA UNOR REPERE PENTRU ALEGEREA ŞI MONTAREA DINŢILOR
- linia mediană- pe ambele borduri
- liniile caninilor- numai pe bordura maxilară
- linia surâsului (HIGH LIP LINE)- numai pe bordura maxilară

MONTAREA IN SIMULATOR
Simulatoarele sunt dispozitive care imită, parţial sau total, mişcările mandibulei, fiind construite după
modelul sistemului stomatognat, şi care menţin modelele funcţionale în poziţie de relaţie centrică, după
înregistrarea acesteia în cavitatea orală.
Clasificarea simulatoarelor după criteriul funcţional:
1.OCLUZOARE
2.ARTICULATOARE
OCLUZORUL
- este cel mai simplu simulator
- imită numai mişcările verticale ale mandibulei, de închidere-deschidere
- poate reproduce poziţia de intercuspidare maximă (IM) şi dimensiunea verticală de ocluzie (DVO).
Articulatoarele pot fi
Neprogramabile (medii)
Parţial programabile (semi-adaptabile)
Total programabile (adaptabile)
Elecromecanice (programate de calculator)
• Articulatoarele neprogramabile (medii)
15
- înclinarea medie a pantelor articulare de 30°- 34°
- unghiul Bennett: 15-18°
- distanţa intercondiliană - aprox. 104 mm.
- singurul parametru reglabil este ghidajul incisiv
• Parţial programabile (semi-adaptabile)- parametrii reglabili:
- panta tuberculului articular (traiectoria condiliană)
- panta retroincisiva
- unghiul Bennett
-distanţa de la punctul interincisiv la axa de rotaţie pură
• Total programabile (adaptabile)- Posibilitatea de reglaj a tuturor constantelor dinamicii
mandibulare
• Elecromecanice (programate de calculator)

MONTAREA ÎN OCLUZOR
MONTAREA ÎN ARTICULATORUL MEDIU (NEPROGRAMABIL)
vezi cartea Tehnologia protezei totale

ELEMENTE DE MENŢINERE, STABILIZARE ŞI SPRIJIN

CROŞETELE
METALICE
 SÂRMĂ
NEMETALICE
 ACRILAT
 RĂŞINI ACETALICE
 RĂŞINI TERMOPLASTICE FLEXIBILE

REALIZAREA CROŞETELOR DIN SÂRMĂ

Eficienţa crosetului depinde de:
- Lungimea sârmei
- Diametrul sârmei
- Calitatea materialului
- Gradul de retentivitate al dintelui
- Gradul de mobilitate al dintelui stâlp

Criterii de alegere a croşetului

- Convexitatea dintelui (gradul de retentivitate)
- Starea ţesuturilor parodontale
- Dimensiunea şi nr. rădăcinilor
- Poziţia dintelui pe arcadă (gradul de vizibilitate)
- Tipul de edentaţie şi amplitudinea breşei edentate

Principii de realizare
- Forţa exercitată pe dintele stîlp să fie suficientă pentru menţinerea şi stabilizarea protezei (să se
opună forţelor de desprindere) dar să permită dezinserţia atunci când pacientul o doreşte
- Forţa exercitată să fie mai mică faţă de rezistenţa parodontală a dintelui stâlp.
- Dezinserţia trebuie să se realizeze fără suferinţă parodontală
- Croşetul să nu producă leziuni ţesuturilor subiacente
- Croşetul să-şi păstreze elasticitatea în timp
- Elasticitatea este funcţie de diametrul sârmei şi de lungimea segmentului elastic

Caracteristicile croşetelor din sârmă

• Sârma se modelează după un proiect conceput de medic şi materializat prin desen pe model
• Extremitatea liberă se plasează sub zona retentivă favorabilă a dintelui
• Segmentele subecuatoriale nu prezintă contact cu parodonţiul marginal al dintelui stâlp
• Traiectul celor două segmente să fie cât mai puţin vizibil
• Segmentul dentar înconjoară cel puţin 2/3 din FV în sens MD

16
 • Segmentul dentar are contact liniar cu dintele
• Produce mai puţine leziuni ţesuturilor cu care vine în contact faţă de croşetele turnate
• Flexibilitatea este mai mare decat a crosetelor turnate
• Poziţia segmentului dentar se poate modifica şi se activează empiric de către medic
• Suprasolicită dintele stâlp, mai ales dacă este confecţionat din sârmă groasă, cu segmentul elastic
redus
• Uneori dezvoltă forţe orizontale, când este activ permanent pe dinte sau atunci când contracroşetul
este ineficient
• Reparaţiile sunt posibile numai prin înlocuire cu un alt croşet
Material şi instrumentar
• Sârmă de wipla cu grosimea de 0,6-0,8mm, rotundă sau semirotundă pe secţiune
• Cleşti – diferite tipuri, care au o parte activă (fălci) şi braţe de formă curbă, care se articulează printr-
un nit
- Cleştele crampon – feţele interne ale fălcilor prezintă striaţii care favorizează prinderea sîrmei; la
baza fălcilor au o muchie tăioasă cu care poate secţiona sârma
- Cleştele cu fălci rotunde
- Cleştele cu fălci ascuţite
- Cleştele cu fălci diferite (una rotundă, una în formă de jgheab)
- Cleştele de tăiat sârmă

REGULI de modelare a sârmei

• Se modelează prin îndoire într-un singur sens într-un anumit loc, pentru a nu-i modifica structura
cristalină, ceea ce ar duce la scăderea elasticităţii şi a rezistenţei croşetului
• Sârma nu se încălzeşte la flacără, nici înainte, nici după modelare
• Extremitatea liberă se rotunjeşte pt a nu produce leziuni ale mucoasei şi ale ţesuturilor dentare
• Sârma se îndoaie pe bază unui contur trasat pe dinte
• Unghiurile nu trebuie să fie foarte conturate deoarece apar tensiuni interne în structura aliajului

TEHNICA
Se trasează pe dinte ecuatorul protetic
Se desenează traseul croşetului
Se secţionează o porţiune de sârmă cu lungimea 2,5- 3cm
Extremitatea liberă se plasează în zona retentivă subecuatorială
Se va imprima forma caracteristică a segmentului elastic, diferita la fiecare tip de croşet
Segmentul terminal (coada) are o formă retentivă (ondulată sau sub formă de ansă) pt a se fixa în acrilatul
bazei
Coada se inseră la distanţă de marginile libere ale protezei, pe versantul O sau V al machetei, nu pe creasta
alveolară
Pt inserţia cozii în machetă se plastifiază ceara pe locul de inserţie şi se aplică sârma peste, in nici un caz nu
se încălzeşte sârma!!!

FUNCŢIILE CROŞETELOR
• RETENŢIA
– capacitatea croşetului de a se opune forţelor verticale de desprindere a protezei de pe câmpul protetic
- este asigurată de porţiunea subecuatorială (elastică) a segmentului dentar
• STABILIZAREA
- Capacitatea croşetului de a se opune forţelor orizontale de deplasare ale protezei
- Este asigurată de porţiunea supraecuatorială (rigidă) a croşetului
• ÎNCERCUIREA
- Presupune încercuirea dintelui pe mai mult de 180° din circumferinţa sa
- La această funcţie participă şi baza protezei care are contact supraecuatorial cu faţa orală a dintelui
stâlp
• RECIPROCITATEA
- La acţiunea braţului elastic trebuie să corespundă o forţă egală şi de sens contrar, pentru a elimina
efectele disortodontice care s-ar putea manifesta la nivelul dintelui stâlp
- Poate fi asigurată de baza protezei, care joacă rol de contracroşet, contracarând efectul braţului
elastic
17
• PASIVITATEA
- În repaus, când asupra protezei nu se exercită nici o forţă, croşetul nu trebuie să aibă nici un fel de acţiune
asupra dintelui stâlp, pentru a nu-l suprasolicita
• SPRIJINUL
- impiedica deplasarea protezei in sesn vertical inspre campul protetic (infundarea)
- asigura transmiterea forţelor masticatorii de la arcada dentară artificială către dintele stâlp în mod
fiziologic, în axul lung al dintelui
- Este realizată în foarte mică măsură la croşetele din sârmă, de către porţiunea supraecuatorială

REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI

Definiţie- macheta PAP este imaginea pozitivă a viitoarei proteze, realizată din ceară și dinţi artificiali
Roluri- verificarea în cavitatea orală
- obţinerea tiparului

Elemente componente:
- MACHETA BAZEI
- ARCADA ARTIFICIALĂ
ETAPE:
1.Alegerea dinţilor artificiali
2.Pregătirea modelelor funcţionale
3. Realizarea machetei bazei
4. Montarea dinţilor artificiali

1. Alegerea dinţilor artificiali ( vezi cartea Tehnologia protezei totale)

REPERE:
1. din fişa de laborator
2. de pe machetele de ocluzie (dimensiunea dinţilor frontali superiori)
3. de pe modele (dimensiunea dinţilor laterali)

2. Pregătirea modelelor funcţionale

Scop - Protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic
- Perfectarea stabilităţii şi a funcţionalităţii viitoarei proteze
Etape:
a. Trasarea limitelor bazei protezei
b. Folierea
c. Deretentivizarea
d. Gravarea

a. Trasarea limitelor bazei protezei

La nivelul dinţilor restanţi placa palatinală vine în contact cu dinţii restanţi supracingular (frontal) şi
supraecuatorial (lateral)
- scop: - se opune tendinţei de înfundare a protezei
- rol de contracroşet
- dacă se preconizează că va produce interferenţe ocluzale, se optează pentru varianta decoletată
La nivelul fundurilor de sac – marginile trebuie să ocolească formaţiunile mobile de la periferia câmpului
protetic
Distal- să includă tuberozităţile şi zona Ah (la maxilar) şi 1/3 anterioară a tuberculilor piriformi

18
b. Folierea
Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile masticatorii
 Câmpul protetic maxilar:
o Papila bunoidă (retroincisivă)
o Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare
o Rafeul median
o Torusul palatin
o Eventuale exostoze
o Parodonţiul dinţilor restanţi
 Câmpul protetic mandibular:
o Liniile oblice interne
o Muchia crestei alveolare
o Torus mandibular
o Exostoze
o Parodonţiul dinţilor restanţi
Material
-Folie metalica (Sn sau Al) de 0,25 mm grosime
-Ciment fosfat de Zn

Tehnica
Folia metalica se decupează după conturul zonei care trebuie foliată şi care a fost trasat
pe model de către medic
Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de haşurare
Folia se adaptează pe model în limitele desenului şi se fixează cu ciment fosfat de Zn
Folierea zonei parodonţiului marginal se face cu ciment fosfat de Zn, care acoperă 2 mm
din faţa orală a dintelui şi 2 mm din gingie; grosimea stratului de ciment este de 1,5 mm

c. Deretentivizarea dinţilor restanţi

Scop: anularea zonelor negative (retentive) de la nivelul dinţilor restanţi pentru a
permite inserţia şi dezinserţia protezei pe câmpul protetic
Zonele retentive: Feţele proximale ale dinţilor limitrofi edentaţiei (în situaţiile în
care aceştia sunt înclinaţi spre breşa edentată)
- Zonele retentive se determină cu paralelograful, după stabilirea axei de inserţie
a protezei
- Se aplică ciment dentar în zonele retentive şi se paralelizează cu tija răzuşă cât timp este plastic

d. Gravarea
Poate fi efectuată:
 în cabinet – de medicul stomatolog
 în laborator – de tehnicianul dentar, la solicitarea medicului
Scop: Perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic

TEHNICĂ
Cu o spatulă de modelat ceara se realizează pe model un şanţ cu un versant distal drept şi unul mezial oblic
 MODEL MAXILAR
-de-a lungul liniei “Ah”
-lăţime 2 – 5 mm
-adâncime 1 – 1,5 – 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
 MODEL MANDIBULAR
-în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform
-lăţime 1 mm
-adâncime 1 mm

3. Realizarea machetei bazei

Macheta bazei este formată din şei şi elementele de legătură dintre ele (placă palatinală sau linguală)
Tehnică
• În cazul edentaţiilor frontale, se trasează curbura vestibulară a bordurii de ocluzie superioare pe
platoul ocluzal
19
 • izolarea modelelor (în apă sau cu o substanţă izolatoare) pentru ca ceara să nu adere, făcând posibilă
desprinderea machetei
• plastifierea unei folii de ceară roz şi adaptarea pe model, cu presiune uşoară şi uniformă, în limitele
trasate pe model; excesul se îndepărtează cu spatula
• macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte, cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în timpul
montării dinţilor
• se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se lipeşte pe mijlocul crestei alveolare;
în el se vor monta dinţii artificiali

4. Montarea dinţilor artificiali (vezi cartea Tehnologia protezei totale)

MONTAREA DUPĂ GYSI

• Caracteristici:
- utilizează dinţi artificiali anatoformi (pante cuspidiene între 20° şi 33°)
- arcadele dentare artificiale sunt realizate într-un articulator adaptabil sau semi-adaptabil
- foloseşte o riglă specială (rigla Gysi) care permite măsurarea distanţei dintre crestele alveolare şi înclinarea
axei acestora

Montarea începe cu dinţii maxilari şi se face de la linia mediană, alternativ, stânga-dreapta

Dinţii mandibulari se montează după cei maxilari, în următoarea ordine :
- molarul 1
- caninul
- incisivul central
- incisivul lateral
- premolarul 1
- premolarul 2
- molarul 2

Reguli generale de montare

1. Fiecare dinte se articulează cu câte doi antagonişti formând unităţi de masticaţie (excepţie: IC inferior
şi ultimul M superior care se articulează cu un singur antagonist)
2. Dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestelor alveolare astfel încât şanţul intercuspidian M-D să
corespundă cu muchia crestei (excepţie: dinţii frontali superiori se pot monta uşor vestibularizaţi din
considerente fizionomice)
3. Dinţii celor 2 arcade se întâlnesc între ei de-a lungul unui plan numit plan de ocluzie. Acest plan
multireliefat formează 3 curbe de ocluzie: incizală, sagitală şi transversală
4. În relaţie centrică se realizează intercuspidare maximă între cele două arcade. În acest fel se stabilesc
contacte multiple în mişcările mandibulei, sau cel puţin 3 în propulsie (unul frontal şi câte unul lateral),
iar în lateralitate contacte atât pe partea activă cât şi pe cea de balans.
Regulile individuale de montare – vezi cartea Tehnologia protezei totale
Alte tehnici de montare - vezi cartea Tehnologia protezei totale

DEFINITIVAREA MACHETEI
(vezi cartea Tehnologia protezei totale)
Obiective
 Perfectarea funcţiei fizionomice
 Perfectarea funcţiei fonetice
 Perfectarea menţinerii şi stabilităţii
 Obiectivul rezistenţei mecanice
 Obiectivul igienico-profilactic
Perfectarea funcţiei fizionomice
Important mai ales în cazul edentaţiilor maxilare:
- frontale (totale sau intercalate)
- edentaţiilor de hemiarcadă (absenţa IC, IL şi C sup.)
Depinde de:
- montarea unor dinţi corespunzători

20
- modelarea adecvată a versantului V al şeilor (Bose radiculare - proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor
dentare la pacientul dentat, Fose interradiculare - uşoare depresiuni între bosele radiculare, bose canine -
proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în susţinerea comisurilor bucale
- modelarea adecvată a gingiei artificiale (papilele interdentare, festonul gingival)
Perfectarea funcţiei fonetice
• Macheta să aibă grosime redusă (maxim 2mm)
• Modelarea reliefurilor mucoase din zona de articulare fonetică
– Papila retroincisivă
– Rafeul median fibros
– Rugile palatine - reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetric faţă de linia mediană
• Versantul L al machetei mandibulare uşor concav
Perfectarea menţinerii şi stabilităţii
• Stabilitatea este asigurată în principal de croşete
• Marginile machetei să ocolească frenurile şi plicile alveolo-jugale, să fie rotunjite, îngroşate, cu
formă măciucată pe secţiune
• Versanţii vestibulari- Modelaj care să favorizeze antrenarea tonicităţii muşchilor orbiculari şi
buccinatori
• Versantul lingual al machetei inferioare-Plan sau foarte uşor concav (pentru a conserva spaţiul
necesar limbii)
Obiectivul rezistenţei mecanice- Grosimea suficientă (2 mm) şi uniformă a bazei
Obiectivul igienico-profilactic
• modelarea unor suprafeţe netede, plane, neretentive
 Suprafeţele retentive favorizează acumularea resturilor alimentare şi colonizarea florei microbiane,
întreţin o halenă fetidă şi pot modifica în timp aspectul şi rezistenţa PAP
• suprafeţele externe pefect lustruite
 macheta trebuie finisată riguros, suprafaţa externă netezindu-se pînă la luciu. Astfel, PAP finită va
necesita o prelucrare mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine polimerizate care-şi vor
păstra luciul timp îndelungat

TRANSFORMAREA MACHETEI IN PROTEZA FINITA

(vezi cartea Tehnologia protezei totale)
AMBALAREA
Definiţie – operaţia de învelire a machetei într-un material numit masă de ambalat
Scop - obţinerea tiparului
Ambalarea se realizează într-un conformator (chiuvetă) format din 2 jumătăţi, prevăzute cu un dispozitiv ce
orientează asamblarea lor într-o singură poziţie
Ambalarea are două etape:
 PREGĂTIREA PENTRU AMBALARE
Dinţii artificiali se curăţă minuţios de urmele de ceară
Macheta se degresează cu solvenţi organici (benzină, alcool, acetonă)
Soclul modelului se reduce pentru a nu depăşi 15 mm
Macheta se fixează pe model cu ceară fierbinte
 AMBALAREA PROPRIU-ZISĂ
– se poate realiza prin 3 tehnici:
Ambalarea directă (cu val)
Ambalarea indirectă (fără val)
Ambalarea mixtă
AMBALAREA DIRECTĂ (CU VAL)
 Caracteristică – la deschiderea chiuvetei, dinţii artificiali, croşetele şi
modelul se găsesc în aceeaşi parte a chiuvetei
 Tehnică:
Hidratarea modelului
Prepararea pastei de gips şi introducerea ei în prima jumătate a chiuvetei
21
Modelul cu macheta se introduc în pasta de gips
Feţele vestibulare, marginile incizale şi feţele orale ale dinţilor artificiali se acoperă cu pasta de gips
realizând un “val” rotunjit, neretentiv, de 6 – 8 mm
Se netezeşte suprafaţa gipsului şi se lasă să facă priză
Se izolează suprafaţa gipsului din prima jumătate a chiuvetei
Se asamblează a II-a jumătate a chiuvetei, şi se umple cu pasta de gips, prin vibrare
Se cuplează capacul şi se pune la presă
 Avantaj – se conservă distanţa dintre model şi dinţii artificiali, chiar dacă cele două jumătăţi ale
chiuvetei nu sunt strânse suficient
 Dezavantaje
Tehnică dificilă
Îndepărtarea cerii machetei de pe versantul V se face cu dificultate
Izolarea se realizează dificil, în special pe versantul V
Introducerea pastei de acrilat este dificilă, mai ales în zona vestibulară
Dinţii se pot desprinde din val, repoziţionarea lor corectă fiind aproape imposibilă
Valul de gips se poate sparge în momentul deschiderii chiuvetei sau la introducerea acrilatului

AMBALAREA INDIRECTĂ (FĂRĂ VAL)

 Caracteristică – la deschiderea chiuvetei dinţii artificiali se găsesc într-o
jumătate iar modelul şi croşetele în cealaltă jumătate a chiuvetei
Tehnică:
Dinţii restanţi sunt secţionaţi oblic în sens V-O pentru derentivizarea modelului şi a
favoriza înglobarea segmentelor dentare ale croşetelor în masa de gips
Hidratarea modelului
Prepararea pastei de gips şi introducerea în prima jumătate a chiuvetei
Modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până la nivelul marginilor machetei
Se netezeşte suprafaţa liberă a gipsului şi se lasă să facă priză
Se izolează cu apă prima jumătate a chiuvetei
Se asamblează a doua jumătate şi se umple cu pastă de gips, prin vibrare
Se asamblează capacul şi se presează

Avantaje
- Tehnică simplă
- Dinţii artificiali îşi păstrează poziţia în tipar
- Ceara machetei se îndepărtează uşor
- Izolarea tiparului se face fără dificultate
- Introducerea pastei acrilice este uşoară
Dezavantaj
Riscul înălţării ocluziei – în cazul asamblării incorecte a celor două jumătăţi ale chiuvetei sau dacă presarea a
fost insuficientă pentru îndepărtarea excesului de pastă acrilică

REALIZAREA TIPARULUI
 Definiţie – tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară delimitată de pereţi groşi,
obţinută în urma operaţiei de ambalare a machetei
 Cavitatea tiparului are forma şi volumul machetei, şi apare evidentă numai după îndepărtarea cerii
 Tehnică:
- Chiuveta se scoate din presă
- Se introduce într- un vas cu apă la t = 100°C, 10 minute, pentru plastifierea cerii
- Ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile sunt îndepărtate prin spălare cu jet de apă
fierbinte CURATA !!!

IZOLAREA TIPARULUI
Definiţie – operaţia prin care se depune pe pereţii tiparului, prin pensulare, o soluţie
care prin evaporare formează o peliculă fină, aderentă
Scop:
- Favorizează dezambalarea protezei
- împiedică contactului fizic şi chimic dintre răşina acrilică şi gipsul tiparului

22
Soluţii alginice – Pectizol, Izodent- Condiţie – pereţii tiparului să aibă temperatura de 45°C şi să fie
perfect uscaţi
Lacuri siliconate (vezi cartea Tehnologia protezei totale)

PREPARAREA PASTEI ACRILICE TERMOPOLIMERIZABILE

Pasta acrilică se obţine prin amestecul pulberii cu lichidul
Lichidul (monomerul)
 Metacrilat de metil
 Incolor
 Volatil
 Inflamabil
 Miros înţepător, caracteristic
 Fierbe la t = 100,8°C
 Se depozitează în flacoane de culoare brună pentru că poate polimeriza spontan sub influenţa luminii
Pulberea (polimerul)
 Forma polimerizată a metacrilatului de metil
 Diferite nuanţe de roz + incolor
Medicul trebuie să specifice în fișa de laborator nuanța de acrilat potrivită pentru fiecare pacient!

INTRODUCEREA ÎN TIPAR (vezi cartea Tehnologia protezei totale)

- manual
- prin injectare
In acestă etapă se pot face:
- individualizari cromatice
- armare extrinsecă
- introducerea elementelor de identificare

Tehnica manuală (clasică)

 Pasta acrilică în faza plastică se modelează sub formă de rulou
 Se introduce în tipar
 Se acoperă cu o folie de celofan şi se presează lent şi progresiv
 Se desface chiuveta pentru verificarea umplerii tiparului
 Presarea finală (30-60 min.)
 Chiuveta se introduce într-un ring în vederea polimerizării

POLIMERIZAREA PASTEI ACRILICE

 Definiţie – polimerizarea este reacţia chimică de unire a monomerului cu polimerul cu formare de
lanţuri macromoleculare
 Prin polimerizare pasta acrilică trece din fază plastică în fază solidă
 Polimerizarea se desfăşoară în trei etape
(vezi cartea Tehnologia protezei totale)

DEZAMBALAREA
 Definiţie – operaţia inversă ambalării, prin care proteza finită este eliberată din tipar prin tăierea
acestuia (după desfacerea celor 2 jumătăţi ale chiuvetei)
 dezambalarea trebuie facută cu atenţie pentru a nu fractura proteza sau modelul
 Spălarea sub jet de apă cu o perie aspră – pentru îndepărtarea urmelor de masă de ambalat
 Introducerea în soluţie de citrat de sodiu 30% - pentru dizolvarea urmelor aderente de masă de
ambalat

PRELUCRAREA MECANICĂ
NETEZIREA- îndepărtarea plusurilor de acrilat localizate în special la zona de unire a celor
două jumătăţi ale tiparului
- cu ajutorul pietrelor cu granulaţie mare sau freze pentru acrilat
PLANAREA

23
LUSTRUIREA- prelucrarea suprafeţelor externe ale aparatului gnatoprotetic pentru obţinerea luciului sticlos
(de oglindă)
(vezi cartea Tehnologia protezei totale)

REOPTIMIZARI
 căptuşire (engleză-reline) - readaptarea protezei la câmpul protetic prin aplicarea unor materiale
reziliente sau dure pe faţa mucozală a acesteia
 rebazare (engleză- rebase) – înlocuirea totală a bazei protezei cu una nouă, utilizând şeile şi arcada
artificială de la proteza veche, fără a modifica relaţiile ocluzale
 reparaţie (engleză- repair)- refacerea funcţionalităţii unei proteze la care s-a fisurat / fracturat baza sau
s-a desprins un dinte artificial sau un croșet

REPARATIE BAZĂ - FRACTURA LINIARA

Materiale utilizate pentru repararea bazelor fracturate:
- răşini termopolimerizabile
- răşini autopolimerizabile - sunt preferate deoarece în cazul reparaţiilor cu răşini termopolimerizabile,
temperatura de polimerizare determină acumularea de tensiuni interne în baza protezei, care pot duce la
deformarea acesteia
- fibre de sticlă în asociere cu răşini – pentru armarea zonei de reparaţie

Tehnică
- pe faţa externă a bazei protezei, de-a lungul liniei de fractură, se picură ceară de lipit fierbinte pentru a
păstra poziţia corectă
- pe faţa mucozală a protezei solidarizată provizoriu cu ceară se aplică o mică cantitate de ghips, realizându-
se un model-cheie
- Cu o freză de prelucrat acrilatul se îndepărtează 1-1,5 mm din grosimea bazei în lungul liniei de fractură;
se subţiază astfel baza protezei pe o zonă cu lăţimea de 1 cm, în treaptă, pe fiecare fragment fracturat
- Cu o freză subtire se fac mici retenţii în formă de “coadă de rândunică” de-a lungul liniei de fractură, de o
parte şi de alta a acesteia
-se izolează modelul cu soluţie izolatoare (Izodent, Pectizol) pentru a împiedica aderarea pastei de acrilat la
model
- capetele celor două fragmente ale protezei se umectează cu 2-3 picături de monomer
- în spaţiul creat prin frezaj în baza protezei, de o parte şi de alta a liniei de fractură, se depune pastă de
acrilat autobaropolimerizabil şi se presează manual, prin intermediul unei folii de celofan, până
polimerizează; pasta de acrilat trebuie să fie în cantitate suficientă (chiar în uşor exces) pentru a permite şi
contracţia de polimerizare
- zona de reparaţie se prelucrează mecanic pentru îndepărtarea plusurilor de acrilat, se lustruieşte cu perii şi
paste abrazive şi, în final, cu puful de bumbac

24