CÂMPUL PROTETIC

ÎN EDENTAŢIA
PARŢIALĂ
B. Suportul muco-osos:

Are o importanţă decisivă în tratamentul

edentaţiilor subtotale, terminale şi
laterale întinse. El este alcătuit din:
B.1. SUPORTUL OSOS:

este format din bolta palatină şi crestele

alveolare la maxilar şi din crestele
alveolare la mandibulă.
a) Crestele alveolare:
sunt formaţiunile ce rezultă prin
transformarea proceselor alveolare în
urma extracţiei dinţilor. Mai poartă
numele şi de creste alveolare reziduale
sau edentate. Dimensiunea şi forma
crestelor alveolare sunt infinit de variate,
variabilitate dată de:
Crestele alveolare
 cauzele extracţiilor dentare;
 calitatea extracţiei dentare;
 vârsta edentaţiei;
 starea generală de sănătate a
pacientului;
 vârsta pacientului.
 La o creastă alveolară ne interesează:
 Amplitudinea – este similară cu amplitudinea
spaţiului protetic potenţial şi poate fi normală,
mărită sau micşorată;
 Înălţimea – se măsoară prin distanţa de la
limita de reflexie a mucoasei mobile la vârful
ei şi este în mod normal de 4 – 6 mm;
 Lăţimea – corespunde cu lăţimea spaţiului
protetic potenţial şi poate fi mărită sau
micşorată;
 Muchia crestei – poate îmbrăca aspecte
diferite: rotunjită, ascuţită, concavă, convexă
sau poate deveni o suprafaţă în rezorbţiile
accentuate;
 Baza crestei – poate fi largă sau îngustă în
funcţie de gradul de rezorbţie şi atrofie;
 Versanţii – pot avea orientare oblică, pot fi
uşor sau accentuat convecşi, sau chiar
concavi în cazul unor extracţii laborioase;
 Forma pe secţiune – în mod normal trebuie
să aibă o formă de triunghi cu baza mare
spre osul maxilar sau mandibular, dar pot
avea şi alte aspecte: trapezoidală, cu baza
mare spre muchia crestei, etc;
 Profilul crestei edentate – poate fi regulat
sau neregulat, în funcţie dacă extracţiile s-au
făcut cu regularizare de creastă sau nu, sau
dacă timpul scurs între extracţii a fost mare;
 Orientarea crestei – poate fi ascendentă sau
descendentă.
Crestele alveolare
Astfel ele pot fi înalte, medii şi reduse.
Orice creastă are o muchie şi două
versante (extern şi intern). La mandibulă
ele sunt în general mai resorbite decât
la maxilar.
TIPURI DE CRESTE
ALVEOLARE
Presiunile ocluzale preluate de crestele
înalte şi late
Schematic:
Crestele alveolare
Crestele alveolare prezintă la
extremităţile distale, tuberozităţi la
maxilar şi tuberculi piriformi la
mandibulă (în edentaţii terminale).
Ambele formaţiuni se atrofiază în ritm
lent, fiind numite şi “zone biostatice”.
Fiecare tuberozitate are trei poli: vestibular,
distal şi caudal.Tuberozitatea maxilară
prezintă variaţii de formă şi volum,
determinate de momentul când a fost extras
molarul de minte. Dacă molarul de minte
egresează, tuberozitatea va fi mai
voluminoasă. Aceste formaţiuni anatomice
sunt acoperite de proteze, ele influenţând
considerabil stabilitatea şi menţinerea
viitoarelor proteze.
b) Bolta palatină:
este zona câmpului protetic situată între
crestele alveolare maxilare. Are valoare
mare în edentaţiile subtotale şi
biterminale extinse. Dimensiunea
suprafeţei palatine este foarte variabilă.
Cea cu suprafaţă mai mare, oferă
condiţii de stabilizare şi sprijin mai bune,
comparativ cu bolta care prezintă o
suprafaţă redusă.
 Forma, care se apreciază după configuraţia
în plan frontal, poate fi plană sau foarte
concavă (adâncă, ogivală), cu numeroase
aspecte intermediare. Rezorbţia osului la
nivelul bolţii palatine este foarte mult redusă,
modificările dimensionale fiind
nesemnificative (este considerată tot o “zonă
biostatică”), din această cauză asigură un
sprijin foarte valoros protezelor mobilizabile.
TIPURI DE BOLŢI
PALATINE
B.2. SUPORTUL MUCOS

Şi la edentaţia parţială putem vorbi de:

a. Fibro-mucoasa aderentă (mucoasa
fixă):
acopere crestele alveolare şi bolta
palatină. Pe creste şi în treimea
anterioară a bolţii palatine ea este
aderentă de os. În zona posterioară este
netedă, conţine glande şi un bogat ţesut
submucos, având un grad mai mare de
rezilienţă (înfundare) decât în zona
anterioară. La maxilar este mai groasă
decât la mandibulă.
Fibro-mucoasa aderentă

Bolta palatină este acoperită de o

fibromucoasă cu aspecte histologice
diferenţiate în trei zone:
Cele trei zone:
 În treimea anterioară este aderentă de
os, formează pliuri numite rugi palatine (
3 – 11 perechi), fiind zona activă
fonatorie pe care se sprijină vârful limbii
în pronunţarea unor foneme. În partea
frontală a acestei zone se află papila
incisivă;
Cele trei zone:
 În treimea medie, pe linia medio-
sagitală, fibromucoasa acoperă torusul
palatin când există. Aici mucoasa este
subţire şi sensibilă la presiune;
 În treimea posterioară, mucoasa este
netedă, conţine glande secretorii şi un
bogat ţesut submucos adipos. Are un
grad de rezilienţă mai mare ca în
celelalte zone.
ELEMENTELE STRUCTURALE MOI
ALE CÂMPULUI PROTETIC MAXILAR:
b. Mucoasa pasiv mobilă (neutră):
cu o consistenţă mai laxă, se află la
periferia câmpului protetic, fiind situată
la nivelul fundurilor de sac vestibulare şi
linguale şi în zona palatină posterioară
(linia “Ah”).
Mucoasa pasiv mobilă (neutră)
La mandibulă, se află localizată în
fundul de sac vestibular şi în fundul de
sac lingual. Această mucoasă
înconjoară ca o bandeletă mucoasa fixă
şi reprezintă limita maximă a marginilor
protezei mobilizabile.
c. Mucoasa mobilă:
continuă zona de mucoasă neutră şi
rămâne fixată de mucoasa aderentă sub
forma frenurilor şi bridelor laterale,
formaţiuni care vor fi ocolite de marginile
protezelor. De asemenea, marginile
protezei nu trebuie să ajungă niciodată
în zona mucoasei mobile.
d. Mucoasa bucală propriu-zisă:
tapetează pereţii cavităţii bucale şi vine
în raport cu suprafeţele externe ale
şeilor protezelor mobilizabile.
Parametri:
Există trei parametrii ce trebuie monitorizaţi
la un edentat parţial:
1.Rata de rezorbţie şi atrofie osoasă;
2.Rezilienţa mucoasei;
3.Rezilienţa parodontală;
mai ales dacă dorim să tratăm edentaţia
prin
proteze mobilizabile.
Observaţie:
Pe fibromucoasa pacienţilor cu edentaţii
parţiale întinse neprotezaţi, dar şi la cei
protezaţi, este evident procesul de
cheratinizare. Acest fenomen se
datorează impactului alimentar (la cei
neprotezaţi) şi presiunilor concomitente
cu frecarea exercitată de proteze, la cei
protezaţi. Procesul de cheratinizare este
mai frecvent la bărbaţi şi la fumători,
nefiind legat de vârstă.
Observaţie:
După un număr de ani, la unii purtători de
proteze mobilizabile fibromucoasa
crestelor se subţiază şi se mobilizează,
sau dimpotrivă se hiperplaziază,
pierzându-şi aderenţa la componenta
osteo-periostală. Prin apariţia
hiperplaziilor sau hipertrofiilor mucoase,
zona de sprijin devine deficitară, iar
proteza instabilă. Apare aşa numita
“creastă balantă”, mai ales în zona
frontală.
Zonele protetice pozitive şi negative

Zonele protetice pozitive sunt

reprezentate de acele elemente ale
câmpului protetic care vin în contact
intim cu proteza parţială, asigurându-i
sprijinul, menţinerea şi stabilizarea. La
maxilar acestea sunt:
Zonele protetice pozitive la maxilar:

 Dinţii restanţi pe arcadă şi mai ales cei

stâlpi;
 Crestele alveolare;
 Bolta palatină;
 Tuberozităţile (în edentaţiile terminale).
Zonele protetice pozitive la mandibulă:

 Dinţii restanţi;
 Crestele alveolare;
 Zona tuberculului piriform (treimea lui
anterioară).
Zonele protetice negative

Zonele protetice negative sunt cele care

trebuie evitate sau despovărate şi care
la maxilar sunt următoarele:
Zone protetice negative la maxilar:
 Zona dentară subecuatorială a dinţilor
stâlpi;
 Papila interdentară;
 Frenul buzei superioare;
 Papila incisivă – se foliază 0,2 mm;
 Parodonţiul marginal al dinţilor restanţi.
Proteza se distanţează 2 - 3 mm de
acesta când se utilizează placa
palatinală decoletată;
Zone protetice negative la maxilar:
 Rafeul median proeminent, care se vede
cu ochiul liber sau se simte la palpare,
se foliază 0,2 - 0,3 mm;
 Torusul palatin, când există se foliază
0,5 -1 mm;
 Bridele laterale trebuiesc ocolite;
 Alte retentivităţi exagerate ale
componentei dure se foliază sau se
intervine chirurgical.
La mandibulă, zonele negative sunt
reprezentate de:
 Frenul buzei inferioare;
 Frenul limbii;
 Bridele;
 Torusul mandibular, când există se
foliază 0,5 - 1 mm;
 Eventualele exostoze.