20 BIOMECANICA ORTODONTICĂ
Capitolul 3
TIPURI DE DEPLASĂRI ORTODONTICE
Ţinând cont că distribuţia forţei la nivelul ligamentului periodontal diferă
cu diferite tipuri de deplasare, este necesar să specificăm tipul de deplasare
dorit, pentru a alege nivelul optim de forţă aplicată.
3.1. Versia
Cea mai simplă formă de deplasare ortodontică este versia (tipping).
Aceasta este produsă când o singură forţă este aplicată pe coroana unui
dinte. Când are loc acest fenomen, se produce rotaţia dintelui în jurul centrului
său de rezistenţă, ligamentul periodontal este compresat în apropierea apexului
de aceeaşi parte cu aplicarea forţei, iar în zona osului alveolar de partea
opusă forţei. Experienţele clinice pe animale sugerează că această forţă de
versie nu trebuie să depăşească magnitudinea de 50 gF.
Factorul timp are şi el un rol important: după Graber, versia ortodontică
prelungită va duce la resorbţie apicală, chiar în condiţiile unei intensităţi
scăzute a forţei. Ỉn anumite zone, chiar după eliminarea ariei hialinizate,
centrul de rezistenţă se va deplasa către regiunea mediană radiculară.
Graber consideră că deplasarea de versie, fie în direcţie vestibulară,
fie linguală, este frecvent expusă recidivei, deoarece dintele se va deplasa
gradual spre zona de tensiune.
La pacienţii tineri, resorbţia osoasă rezultată din deplasarea moderată
de versie va fi urmată de apoziţia osoasă în partea opusă. La adult, deplasarea
dentară în direcţie vestibulară va duce la resorbţia osoasă a crestei alveolare,
Fig. 9. Deplasarea de versie (înclinare): forţa aplicată şi deplasarea obţinută.
apoziţia compensatorie fiind scăzută. Deplasarea ortodontică în sens vestibular
poate induce apoziţie osoasă în aria vestibulară a procesului alveolar. De
asemenea, studiile efectuate pe maimuţe demonstrează formarea dehiscenţelor
în aria vestibulară a incisivilor după deplasarea anterioară excesivă, în special
când expansiunea este combinată cu extruzia dentară. Totuşi, în condiţiile
menţinerii unei igiene meticuloase, nu există dovezi care să incrimineze
expansiunea în pierderea ataşamentului epitelial.
Un studiu efectuat de autoare împreună cu o echipă din cadrul Facultăţii
de Mecanică a Universităţii "Politehnica" din Timişoara (Prof.dr.ing. Nicolae Faur,
Ing.Anghel Cernescu) a evidenţiat următoarele aspecte:
tensiunile apărute la nivelul structurilor dento-parodontale în urma aplicării
a diferite forţe ortodontice;
distribuţia tensiunilor este neuniformă, concentrările fiind mai evidente
în zona coronară, în jurul punctului de aplicare, dar şi la nivelul
ligamentului periodontal, a rădăcinii şi a osului alveolar, în apropierea
zonei cervicale.
Figura 10 prezintă distribuţia tensiunilor apărute ca urmare a aplicării
pe faţa vestibulară a unei forţe de versie cu intensitatea de 25 g la 2.6 mm
de marginea incizală.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 21 22 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

Figura 11 oferă reprezentarea grafică a distribuţiei tensiunilor echivalente

Von Mises la aplicarea vestibulară a forţei de versie.
Figura 12 prezintă reprezentarea distribuţiei compresiunii în aceeaşi
situaţie.
Figura 13 oferă distribuţia stress-ului în cazul unui incisiv central superior
la nivelul căruia s-a aplicat vestibular o forţă de versie cu intensitatea de 25 g,
la o înălţime de 9,1 mm.
Figura 14 prezintă distribuţia stressului la aplicarea unei forţe de versie
de 25 g, în mijlocul feţei vestibulare, la 7.8 mm de marginea incizală.

Fig. 11. Imagine pe secţiune. Reprezentarea grafică a distribuţiei tensiunilor

echivalente Von Mises la aplicarea vestibulară a forţei de versie. Se observă
valori mari ale stress-ului la nivelul punctului de aplicare, precum şi în anumite
zone ale ligamentului periodontal, vestibular şi oral cervical.

Fig. 10. Distribuţia tensiunilor apărute ca urmare a aplicării pe faţa Fig. 12. Reprezentarea distribuţiei compresiunii în aceeaşi situaţie.
vestibulară a unei forţe de versie cu intensitatea de 25 g la 2.6 mm Se observă o concentrare a valorilor crescute în zona vestibulară
de marginea incizală. şi orală a ligamentului periodontal, dar localizate spre apical.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 23
Fig. 13. Distribuţia stress-ului în cazul unui incisiv central superior la nivelul
căruia s-a aplicat vestibular o forţă de versie cu intensitatea de 25 g, la o
înălţime de 9,1 mm.
Fig. 14. La aplicarea unei forţe de versie de 25 g, în mijlocul feţei vestibulare,
la 7.8 mm de marginea incizală, stress-ul (tensiunea Von Mises) este
concentrat la nivel cervical. Imagine pe secţiune.
24 BIOMECANICA ORTODONTICĂ
3.2. Translaţia
Dacă asupra coroanei sunt aplicate două forţe simultane, se poate
produce translaţie (deplasare corporală). În această situaţie, aria liga-
mentului periodontal este compresată uniform. Este clar că, pentru a
produce aceeaşi presiune la nivelul ligamentului peridoontal, în consecinţă
acelaşi răspuns biologic, este necesară o forţă dublă ca magnitudine
comparativ cu versia.
Studiile experimentale au arătat că aplicarea unei forţe uşoare, dar
continue la nivelul dinţilor umani va duce la formarea unor zone de compresiune
la scurt timp după iniţierea deplasării dentare(Graber). Hialinizarea a persistat
timp de câteva zile şi a fost urmată de resorbţie osoasă directă. Dacă forţa
aplicată are intensitatea de peste 150g (1.5N), hialinizarea apărută este
continuă.
În timpul deplasării de translaţie, dintele este supus acţiunii unui cuplu
de forţe, iar hialinizarea apare, însă pe o durată mai scurtă în translaţie decât
în versie. (Graber). Rezultatul este reprezentat de o zonă de compresiune
pe partea aplicării forţei şi formarea unei zone hialinizate în treimea cervicală
şi mediană a rădăcinii. Această durată scăzută a hialinizării este datorată
unei rate crescute de resorbţie a zonelor hialinizate pe ambele părţi, în special
în regiunea apicală a zonei de presiune, care va duce la eliminarea rapidă a
structurilor hialinizate.
O atenţie deosebită trebuie acordată mişcării de translaţie din timpul
închiderii spaţiilor postextracţionale. Rezistenţa opusă de ţesutul fibros
gingival acumulat la acest nivel poate reprezenta un obstacol în deplasarea
de translaţie, iar în cazul hipertrofiilor gingivale este bine să se intervină
chirurgical la eliminarea lor.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice
Experimental, s-a observat că, în timpul deplasării de translaţie, are
loc cel mai mic grad de resorbţie radiculară şi de hialinizare (Reitan, citat de
Graber).
In figura nr. 15, prezentam cele două stadii ale mişcării de translaţie:
A – efectul cuplului de forţe în stadiul iniţial al deplasării continue prin
translaţie;
B – uşoară compresiune ca rezultat al versiei dintelui.
a) Efectul cuplului de forţe în stadiul b) Uşoară compresiune ca rezultat al
iniţial al deplasării continue prin versiei dintelui
translaţie
Fig. 15. Două stadii ale mişcării de translaţie. (după Graber)
25 26 BIOMECANICA ORTODONTICĂ
3.3. Comparaţie între mişcarea de versie şi cea de
translaţie
Deplasarea prin versie este frecvent asociată cu un anumit grad de
extruzie. Chiar şi în cazul translaţiei, dacă nu luăm anumite măsuri, putem
obţine adiţional şi extruzia.
Prevenirea acestui efect nedorit constă din ajustarea compensatorie a
arcului şi prepararea corectă a ancorajului.
În translaţie, există o solicitare uniformă a structurilor parodontale, în
timp ce în versie, tensiunea este distribuită neuniform, asupra a ½ din
suprafaţa de susţinere.
Fig. 16. Comparaţie între mişcarea de versie şi cea de translaţie.
Aplicaţia unei forţe la nivelul coroanei unui dinte crează rotaţia în jurul
unui punct aflat la jumătatea rădăcinii, respectiv versia dintelui.
Săgeţile arată distribuţia compresiunii parodontale. Imaginea din dreapta
prezintă distribuţia compresiunii în mişcarea de translaţie.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 27 28 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

a) situaţia iniţială

b) etapă din timpul

tratamentului activ
cu dispozitiv lingual;

c) situaţia finală;
durata tratamentului
activ – 14 luni.

Fig. 17. Pacient în vârstă de 28 de ani. Utilizarea translaţiei a permis

mezializarea premolarului doi pentru a permite fie realizarea unei lucrării
Fig. 18. Combinaţia dintre translaţie şi versie au dus la închiderea
protetice fără prepararea caninului, fie inserarea de implante.
unei diasteme de 4 mm.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 29 30 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

3.4. Rotaţia

Derotarea unui dinte este considerată o deplasare ortodontică simplu

de obţinut. Teoria spune că, pentru a produce rotaţia unui dinte în jurul
axului său, forţa trebuie să atingă o magnitudine mult mai mare decât în alte c) situaţia după 4 luni
tipuri de deplasare. În practică, este demonstrat că forţele necesare mişcării de tratament.
de rotaţie sunt asemănătoare cu cele necesare versiei.

Fig. 19. Derotarea unui premolar rotat la 90°.

a) situaţia iniţială;

b) iniţierea tracţiunii
ortodontice;

Fig. 20. Tensiunea fibrelor parodontale în rotaţie.

Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 31 32 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

3.5. Extruzia

Mişcările extruzive produc în mod ideal doar tensiune la nivel periodontal,

fără zone de compresiune. Acest lucru este pur teoretic, deoarece în
b) Acelaşi caz;.
realitate, de multe ori extruzia este asociată versiei, determinând arii de Situaţia după
compresiune. 16 luni de tratament;
În cazul pacienţilor tineri, deplasarea extruzivă este utilizată în cazul
ocluziei deschise, în special prin aplicarea elasticelor în dreptunghi. La
aplicarea acestei metode, are loc atât deplasarea dentară, ci şi a proceselor
alveolare, prin stimularea proceselor de creştere.
In imaginile urmãtoare, prezentãm cazul unui pacient cu ocluzie
deschisã, la care extruzia grupului frontal şi intruzia grupului lateral au fãcut
posibilã reducerea inocluziei verticale.
c) Situaţia finală.
Durata tratamentului
activ – 19 luni.
Fig. 21

Ocluzie deschisa,
pacient în vârstã de
19 ani. Fig. 21 bc, Ocluzia deschisă reprezintă o situaţie clinică în care tratamentul
combină extruzia grupului frontal şi intruzia dinţilor posteriori.
a) situaţia iniţială;
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 33 34 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

3.6. Intruzia

Această deplasare a fost multă vreme considerată imposibil de obţinut

şi a fost asociată cu afectarea parodontală şi rezorbţia radiculară. Cercetările
actuale au arătat că este posibil de realizat intruzia, în special la dinţi mono-
radiculari, iar în anumite situaţii clinice, rămâne chiar o variantă terapeutică
indicată.
Este de menţionat că această deplasare necesită un control deosebit a
forţelor implicate, atât ca direcţie cât şi ca magnitudine.

a) extruzie, se observă distribuţia uniformă a tensiunilor;

Fig. 23. Dispunerea fibrelor ligamentare în timpul şi după extruzia unui

b) versie, observăm distribuţia mai puţin uniformă a stress-ului, cu incisiv central superior. B – noi straturi osoase formate în alveolă.
concentrare mai mare pe partea de acţiune a forţei.
Printre aplicaţiile clinice amintim:
Fig. 22. Comparaţie între distribuţia stress-ului în zona apicală la acţiunea
intruzia grupului anterior în „gummy smile”;
unei forţe de extruzie şi versie. Secţiune la acelaşi nivel.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 35 36 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

ocluzia adâncă asociată hipodivergenţei;

ocluzia adâncă cu hiperdivergenţă(formă mai rară);
intruzia dinţilor cu afectare parodontală.
Intruzia grupului posterior extrudat ca urmare a pierderii antagoniştilor
sau în ocluzia deschisă.
Ricketts, Begg şi Bolender au propus intruzia ca metodă terapeutică
încă din primele etape ale tratamentului ortodontic. După Burstone, intensitatea
forţei de intruzie variază între 15 şi 200 g, variaţie explicată prin dificultatea
măsurării exacte a forţei aplicate cât şi prin diversitatea metodelor ortodontice.
În tehnica Begg, intruzia este rapid obţinută, datorită plasării cervicale a
contactului dintre arc şi bracket, în combinaţie cu utilizarea dispozitivelor
Fig. 24. Sistemul de intruzie Connecticut-Nanda.
specifice acestei tehnici. Tehnica bioprogresivă (Ricketts) permite utilizarea
Arcul maxilar şi mandibular.
arcului utility din cobalt-crom cu încorporarea intruziei încă din primele
În intruzie, este important de evaluat poziţia rădăcinilor în relaţie cu
etape de tratament. Tehnica implică intruzia incisivilor în combinaţie cu
osul cortical. Menţinerea rădăcinilor în poziţie corectă în os şi evitarea
extruzia molarilor, iar forţa aplicată este greu de evaluat. Studii histologice
contactului cu osul cortical limitează resorbţia apicală şi sunt astfel esenţiale
au arătat că o creştere a magnitudinii forţei de intruzie de la 0.5 la 2 N duce la
în succesul intruziei. Dinţii supuşi forţelor ortodontice se vor deplasa în
o scădere reversibilă cu 20% a fluxului sanguin în zona apicală (Sano,
direcţia aplicării forţelor, datorită resorbţiei alveolare pe partea cu presiunea
2002).
şi cu apoziţiei pe partea tensiunii, concomitent cu readaptări la nivelul
Burstone a observat că aplicarea forţei de intruzie paralelă cu axul
ligamentului periodontal.
incisivilor şi lingual faţă de centrul de rezistenţă este un mod eficient de a
Studiile experimentale pe câini sugerează că remodelarea are loc
obţine simultan intruzia şi retracţia dinţilor anteriori.
fără pierdere de ţesut conjunctiv şi os alveolar, în condiţiile în care dintele
Nanda a introdus arcul de intruzie Connecticut, un arc multifuncţional
este deplasat de-a lungul arcadei iar ţesuturile supracrestale sunt
preformat, confecţionat din NiTi. Pe lângă efectul de intruzie, acest arc are
neinflamate.
şi efect de tipback molar pentru corecţia clasei a IIa, prepararea ancorajului
posterior, nivelarea planului de ocluzie şi finishing. Nanda consideră că
utilizarea acestui arc va permite obţinerea a 1mm intruzie la fiecare 6 săptămâni.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 37 38 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

Fig. 26. În urma pierderii molarilor inferiori şi a neprotezării edentaţiei,

a avut loc migrarea antagoniştilor până la contactul cu creasta. Este o
situaţie specifică în care atitudinea terapeutică este dată de intruzia
posteriorilor, posibilă prin acoraj extradentar.

Tabelul 1. Posibilităţi de obţinere a intruziei (Gioka, Eliades, 2003)

Sistemul biomecanic Locul aplicării
Sistem straight wire cu îndoituri de gradul 2 Incisivi
Arc de intruzie si arc segmentar în zona posterioară
Incisivi
(Burstone)
Arc cu curba Spee inversata (reverse curve) Incisivi
Arc utility Incisivi
Arc auxiliar conectat la arcul principal Incisivi
Fig. 25. Utilizarea arcului de intruzie. Magneţi Dinţi posteriori
În aceste condiţii, pierderea de inserţie epitelială care apare uneori în Arc transpalatal conectat prin lanţ elastic la dinţii extrudaţi Dinţi posteriori
Implant ortodontic conectat la dintele extrudat Dinţi posteriori
timpul tratamentului ortodontic poate fi asociat decompensării parodontale
Bite plate posterior Molari
în condiţiile unei igiene precare.
Gutieră de intruzie combinat cu high pull headgear Incisivi maxilari
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 39 40 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

Fig. 27. Analiza sistemului de forţe dezvoltat la aplicarea sistemului de intruzie

(modificat dupã Burstone).

Fig. 29. Reprezentarea încărcării incisivului central superior la simularea

mişcării de intruzie.

Fig. 28. Prin aplicarea anterioarã sau posterioară a forţelor comparativ

cu centrul de rezistentã, putem obţine deplasări combinate sau pure:
intruzie şi protruzie, intruzie purã, intruzie şi retracţie.

Un studiu efectuat de către dr.Szuhanek C. in colaborare cu

Prof.dr.ing Faur N. în 2006 a evaluat comportamentul radiicular şi apical la
acţiunea unei forţe de intruzie, prin metoda elementelor finite.
S-a observat că stress-ul este concentrat în aria de aplicare a forţei,
dar şi la nivel apical. Acest lucru are o deosebită semnificaţie clinică în
special în situaţiile patologice cu atrofia crestei alveolare, la care tensiunile Fig. 30. Reprezentarea distribuţiei tensiunilor la nivel apical şi în structurile
concentrate pot afecta negativ structurile parodontale. adiacente după aplicarea unei forţe uşoare de intruzie.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 41 42 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

3.7. Mişcarea de torque

Caracteristic pentru mişcarea de torque este deplasarea rădăcinii, în

timp ce coroana este menţinută pe loc. Din punct de vedere mecanic, există
întotdeauna o tendinţă a porţiunii coronare de a se deplasa în direcţie opusă.
Poziţia dintelui şi dimensiunea transversală a arcadei vor determina gradul
de deplasare al porţiunii coronare.
Poziţia dintelui şi spaţiul existent pe arcadă va determina gradul de
deplasare a porţiunii coronare. Forţa este distribuită la nivelul regiunii mediane
a rădăcinii, fapt explicat prin dimensiunea mai scăzută a ligamentului periodontal
în zona radiculară medie comparativ cu zona apicală.
Burstone a arãtat cã torque-ul este rezultatul unui sistem de forţe, fiind Fig. 32. Pentru a exprima informaţia de la nivelul bracket-ului şi a obţine
produs de o torsiune In arcla momentul interacţiunii cu slotul bracket-ului. Apli- torque-ul dorit, este necesarã introducerea unui arc rectangular de
carea torque-ului la nivelul dintelui creazã o torsiune în arc, care va roti dintele dimensiune maxima, în funcţie de slot-ul bracket-ului.
în jurul centrului de rezistenţã. Mai mult, un arc torsionat pentru a produce torque Tehnologia actuală ortodontică permite introducerea torque-ului prin
lingual la nivelul incisivilor superiori, va cauza şi un anumit grad de extruzie.
două metode: încorporarea în baza bracket-ului sau în arc. Sistemele straight
Pe de altã parte, un arc torsionat astfel încât sã producã torque vesti-
wire actuale au încorporat torque-ul în baza bracket-ului.
bular la acelaşi nivel, va induce şi un grad de intruzie a incisivilor superiori.
Studiile arată că prin aplicarea arcurilor rectangulare în acest tip de
brackets se poate controla torque-ul în ambele sensuri.
Dacă arcul rectangular este mai subţire, se poate adapta forma
acestuia astfel încât să controlăm suplimentar deplasarea incisivilor.
Forţa exercitată de către torque-ul încorporat în arc este constantă.
Reitan a investigat efectele acestui tip de deplasare asupra structurilor
parodontale şi a observat că intensitatea forţei aplicate are un rol determinant.

Fig. 31. Aplicarea de torque radicular vestibular va produce extruzie,

în timp ce torque-ul radicular palatinal va produce intruzie.
Cap. 3. Tipuri de deplasări ortodontice 43 44 BIOMECANICA ORTODONTICĂ

La aplicarea unor forţe între 100 şi 200 grame la câine, a apărut

hialinizare şi resorbţie radiculară în două arii: prima în treimea mediană a
rădăcinii, iar a doua a apărut ulterior, în treimea apicală.
S-a observat şi formarea osoasă de-a lungul fibrelor parodontale
tensionate.

Fig. 33. (a)Utilizarea unui arc flexibil pentru a alinia un canin erupt ectopic
poate duce (b) la devierea planului de ocluzie
(c) Pentru a contracara acest efect nedorit, putem utiliza două arcuri - unul
pentru menţinerea poziţiei celorlalţi dinţi şi unul pentru alinierea caninului.