RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ DENTO-MAXILARĂ

L.p. 9

ORTOPANTOMOGRAFIA

9.1. PRINCIPII DE EXPLORARE

9.2. ORTOPANTOMOGRAFUL
9.3. TEHNICA DE EXAMINARE
9.4. ANATOMIE ORTOPANTOMOGRAFICĂ NORMALĂ
9.5. ALTE TIPURI DE EXAMINĂRI RADIOGRAFCE EFECTUATE CU AJUTORUL
ORTOPANTOMOGRAFELOR

9.1 PRINCIPII DE EXPLORARE

Metodă specială, specifică radiodiagnosticului în medicina dentară, ce

permite vizualizarea maxilarului superior şi inferior pe acelaşi film prin tehnica
tomografiei liniare, cu păstrarea razelor X în poziţie ortoradială faţă de unele
grupe dentare. Se văd clar numai acele puncte ale maxilarelor care în timpul
rotaţiei sunt proiectate pe aceeaşi zonă pe filmul radiografic.
Denumirea generică derivă din compunerea următoarelor abrevieri:
- ORTO - atestă abordarea ortoradială a structurilor anatomice de
către fasciculul de radiaţii;
- PAN - certifică obţinerea unei imagini globale, panoramice a tuturor
elementelor scheletale dento-maxilare;
- TOMOGRAFIA - evidenţiază achiziţionarea imaginilor conform
principiilor tehnice ale tomografiei liniare, cu înscrierea lor grafică
pe filmul radiologic.
Trebuie de la început diferenţiată de radiografia panoramică, al cărui
principiu tehnic de radiografiere constă în dirijarea fluxului de radiaţii dinspre
interiorul cavităţii bucale spre vestibular prin introducerea unui tub radiogen
miniatural în cavitatea bucală şi aplicarea filmului prenazo-labial sau
prementonier, metodă extrem de iradiantă pe cale de abandonare astăzi.

9.2. ORTOPANTOMOGRAFUL

Diferă din construcţie în funcţie de poziţia de examinare a pacientului: în

ortostatism sau în clinostatism pentru traumatizaţi sau pacienţii necooperanţi.
Elementul component esenţial este tubul radiogen adăpostit în cupola
protectoare care se mişcă în tandem cu filmul radiografic/ senzorul digital aşezat
pe un cilindru sau, în aparatele mai performante, într-o casetă, ambele mişcându-
se sincron în jurul viscerocraniului în puncte de inversare / de rotaţie.
Atât cupola protectoare a tubului cât şi portcaseta au fiecare câte o fantă
îngustă verticală prin care fasciculul de radiaţii x este colimat şi direcţionat
pentru a expune în momente riguros cuantificate anumite porţiuni din filmul
radiologic/senzorului digital.
 Filmul radiografic, de 30/15 mm / senzorul digital va executa o mişcare
proprie prin dreptul fantei din portcasetă: fie de rotaţie în jurul propriului ax în
cazul aparatelor cu cilindru, fie de translaţie în cazul celor cu casetă, asigurându-
se astfel o expunere progresivă pe părţi a acestuia.
Tubul radiogen va trebui să asigure următoarele constante de expunere:
50 - 80 kV şi 10 - 15 mA cu o distanţă focar – film de 40- 50 cm.
Datorită curburilor complexe ale arcului mandibulo - maxilar, pentru a le
surprinde în planul focal de tomografie, au fost adoptate mai multe soluţii tehnice
de centrare pentru baleierea eficientă a acestuia:
- un singur centru de rotaţie tib-film, dar cu întreruperea examinării şi
mutarea pacientului cu poziţionarea lui specifică pentru fiecare
jumătate de masiv facial în parte;
- trei centre de rotaţie: unul pentru regiunea mandibulo-maxilară
mediană şi paramediană şi, câte unul pentru fiecare regiune laterală:
dreaptă şi stângă.
 Sistemul de centrare constă din fascicule luminoase liniare, orientate
orizontal şi vertical, care prin proiecţia lor la piele de-a lungul planurilor
antropometrice craniene, îndrumă poziţionarea adecvată a pacientului cu planul
de interes diagnostic în planul focal al aparatului.
Sunt folosite două tipuri de centrori luminoşi a căror perfectă congruenţă
asigură o poziţionare corectă ce va exclude suprapunerile şi erorile de expunere
ducănd la obţinerea unei ortopantomografii de calitate, în care se vor vizualiza
cu acurateţe toate detaliile anatomice ale planului de interes diagnostic.
Centrorul luminos vertical median se va suprapune peste elementele
anatomice de suprafaţă ale planului mediosagital: mijlocul frunţii, nasion,
creasta piramidei nazale, depresiunea labială subcloazonală şi mijlocul
mentonului.
Centrorii luminoşi orizontali se vor suprapune peste elementele
anatomice de suprafaţă ale planului orizontal german de fiecare parte: rebordul
superior al orificiului conductului auditiv extern şi marginea infero-externă a
orbitei.
Mijloacele de contenţie ale craniului sunt cele care vor asigura stabilitatea
poziţionării pacientului în timpil examinării:
- pipa ocluzală radiotransparentă, muşcată de pacient la nivel incisiv
central ce va asigura o ocluzie „cap la cap” a acestora;
- suportul mentonier pentru sprijinirea barbiei pacientului;
- tije latero-craniene de sprijin parietal bilateral sau temporal bilateral;
- banda de sprijin frontal cu fixare supraauriculară.

9.3. TEHNICA DE EXAMINARE

Presupune următorii timpi:

- fixarea capului pacientului în tetieră cu planul medio-sagital vertical;
- sursa se roteşte, trecând prin spatele pacientului până la ramura stângă
pe un arc de cerc de aproximativ 260 grade;
- în partea opusă a capului, faţă în faţă cu sursa se roteşte filmul
radiografic/senzorul digital care se mai roteşte şi în jurul axului său central.
Se văd clar numai acele puncte ale maxilarelor care în timpul rotaţiei sunt
proiectate pe aceeaşi zonă pe filmul radiografic.
9.4. ANATOMIE ORTOPANTOMOGRAFICĂ NORMALĂ

Radioanatomia ortopantomografică poate fii detaliată în în următoarele

entitaţi anatomice scheletale elementare:
- scheletul mandibular;
- scheletul dento-alveolar mandibulo-maxilar;
- scheletul maxilar;
- articulaţia temporo-mandibulară.

1. Scheletul mandibular
- radioopacităţi:
- procese coronoide,
- incizuri sigmoide,
- condili mandibulari,
- marginea posterioară a ramurilor mandibulare,
- marginea anterioară a ramurilor mandibulare,
- creasta oblică externă,
- marginea bazilară,
- triunghiul mentonier: apofizele geniene, creasta
mentonieră, protuberanţa mentonieră;
- radiotransparenţe:
- fosa submandibulară,
- fosa linguală,
- canalul mandibular,
- orificiu mentonier,
- orificiu incisiv mandibular;
- suprapuneri:
- aerul orofaringian şi din sinusul maxilar - radiotransparent,
- apofiza pterigoidă;
- elemente anatomice de vecinătate:
- hioidul,
- coloana cervicală,
- apofizele stiloide,
- pereţii foselor şi septul nazal;

2. Scheletul dento-alveolar mandibulo-maxilar:

- spaţiul ocluzal,
- dinţii mandibulari şi maxilari,
- paradonţiu de susţinere,
- aerul glosopalatin şi supralingual,
- limba.

3. Scheletul maxilar:
- palatul dur,
- pereţii foselor şi septul nazal,
- peretele inferior şi lateral al sinusului maxilar,
- apofizele pterigoide.
 4. Articulaţia temporo-mandibulară:
- tubercul temporal,
- cavitate glenoidă,
- spaţiu articular,
- condil mandibular,
- conduct auditiv extern,
- apofiza stiloidă.

9.5. ALTE TIPURI DE EXAMINĂRI RADIOGRAFCE EFECTUATE CU AJUTORUL

ORTOPANTOMOGRAFELOR

Prin elementele constitutive proprii sau sau în urma unor transformări ale
unor constituente glisante se pot efectua următoarele explorări radiografice:
- tomografii plane, transversale şi longitudinale mandibulo - maxilare, ale
sinusurilor maxilare, precum şi ale articulaţiilor temporo-mandibulare;
- teleradiografii de faţă, profil şi axiale.
Prin computerizarea ortopantomografiei s-a creeat posibilitatea
digitalizării acestui tip de examen cu rezultanta corolară a performanţelor
specifice: reconstrucţii tridimensionale, zoom-ări, comparări şi corelări regionale
virtuale etc.