RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ DENTO-MAXILARĂ

L.p. 11

EXPLORAREA RADIOGRAFICĂ DENTO - ALVEOLARĂ CU FILM

RETROALVEOLAR: COMPONENŢĂ, TIMPI DE PROCESARE

11.1. PRINCIPIU DE ACHIZIŢIE A IMAGINILOR

11.2. COMPONENŢĂ
11.2.1. APARATUL RADIOLOGIC DENTAR
11.2.2. FILMUL RADIOGRAFIC DENTAR/SENZORUL DIGITAL
11.3. EXPLORĂRI RADIOGRAFICE PERIAPICALE DENTO - ALVEOLARE CU
FILM RETROALVEOLAR: VARIANTE ŞI TIMPI DE PROCESARE
11.3.1. INCIDENŢA RETROALVEOLARĂ, IZOMETRICĂ ŞI ORTORADIALĂ DIECK
11.3.2. INCIDENŢA RETROALVEOLARĂ IZOMETRICĂ MEZIOEXCENTRICĂ
11.3.3. INCIDENŢA RETROALVEOLARĂ IZOMETRICĂ DISTOEXCENTRICĂ
11.3.4. TEHNICA PENTRU INCISIVII ŞI CANINII SUPERIORI
11.3.5. TEHNICA PENTRU PREMOLARII SUPERIORI
11.3.6. TEHNICA PENTRU MOLARII SUPERIORI
11.3.7. TEHNICA PENTRU INCISIVII ŞI CANINII INFERIORI
11.3.8. TEHNICA PENTRU PREMOLARII INFERIORI
11.3.9. TEHNICA PENTRU MOLARII INFERIORI
11.3.10. RADIOGRAFIA DIECK MODERNIZATĂ
11.3.11. RADIOGRAFIA PERIAPICALĂ PARALELĂ

11.1. PRINCIPIU DE ACHIZIŢIE A IMAGINILOR

Plasarea endobucală a filmului radiografic în relaţie de contiguitate dento-

alveolară determină o creştere a netităţii de contur cu o performantă detaliere
structurală corolară a elementelor anatomice regionale investigate.
Rezultă o proiecţie radiografică de fineţe, precisă a structurilor anatomice
dento-parodontale, indispensabilă unei diagnosticări cu acurateţe a diverselor
entităţi morbide implicate cu referiri specifice în terapia şi evoluţia ulterioară.

11.2. COMPONENŢĂ

11.2.1. APARATUL RADIOLOGIC DENTAR

Este alcătuit în esenţă dintr-un monobloc ce conţine tubul radiogen şi

transformatoarele aferente producerii razelor X care după dimensiunile şi
calităţile radiaţiilor X generate este clasic delimitat în trei tipuri:
 Mic, ce apare ca o anexă a unitului dentar, limitat strict la un număr
redus de radiografii dentare cu caracteristici electrice:
5 mA şi 50 kV;
  Mijlociu instalat pe un stativ, cu scaun propriu pentru pacient, are
dimensiuni sporite fiind destinat serviciilor specializate de
radiografii dentare, având caracteristici electrice adecvate:
10 mA şi 60 kV;
 Mare pe un stativ mobil transportabil la patul bolnavului, poate fi
folosit pentru efectuarea oricărui tip de radiografii având
caracteristici electrice de: 25 mA şi 90 kV;
Dispozitivul de centrare-localizare al aparatului radiologic dentar are rolul
de a dirija cu exactitate raza centrală a fasciculului de raze X spre punctul de
intrare tegumentar al regiunii de radiografiat în condiţiile specifice unei tehnici
date. Iniţial reprezentat de conul localizator a cărui vârf va fi aplicat pe punctul
de intrare al fasciculului de raze X incident, datorită iradierii excesive a fost
înlocuit progresiv cu cilindre şi tuburi rectangulare cu potenţial crescut de
colimare a radiaţiilor.
Aparatul radiologic dentar computerizat oferă performanţe tehnice
deosebite specifice procesului de digitalizare (reconstrucţie, zoom-are,
fragmentare, substracţie, colorare, etc.) pornind de la un aparat Röentgen dentar
de construcţie clasică cu modificări esenţiale la tabloul de comandă, senzori,
sistem de centrare şi suport pentru film.

11.2.2. FILMUL RADIOGRAFIC DENTAR/SENZORUL DIGITAL

Are dimensiuni clasice de 3 / 4 cm cu o structură specifică mai densă a

stratului de gelatino-bromură de argint. Este învelit la exterior într-un ambalaj
impermeabil la salivă, iar în interior este înfăşurat în hârtie neagră opacă la
lumină. Deşi are aceiaşi structură pe ambele feţe, adăugare unei foiţe de staniol
între film şi dosul ambalajului determină o diferenţiere specifică a celor două feţe
staniolul având un rol protector atât pentru pacient - opreşte radiaţiile
fascicolului principal - cât şi pentru film - protejându-l împotriva radiaţiilor
secundare. Rezultă obligativitatea tehnică de a poziţiona filmul retroalveolar
întotdeauna cu faţa spre fascicolul de radiaţii.
Senzorul digital a înlocuit în întregime clasicul film radiografic. Acesta este
un dispozitiv care operează în paralel cu unitul radiologic împreună cu un
computer cu un soft dedicat instalat. Rezultă o marcată scadere a timpului de
achiziţie a imaginilor, posibilităţi nelimitate de prelucrare şi analiză a acestora şi,
o importantă scădere a dozei de iradiere,
Rezultă obligativitatea tehnică de a poziţiona filmul retroalveolar
întotdeauna cu faţa spre fascicolul de radiaţii.
În funcţie de poziţionarea intraorală a filmului radiografic se pot identifica
2 categorii mari de radiografii dentare: radigrafii retro-alveolare şi radigrafii
ocluzale.
Radigrafiile retro-alveolare se definesc prin poziţia oblică sau paralelă a
filmului radiografic/senzorului digital faţă de suprafaţa palatinală sau linguală a
coroanelor dinţilor de radiografiat. Se împart la rândul lor în două grupe în funcţie
de modul în care sunt reprezentate structurile dento-alveolare:
 Radiografii periapicale în care dinţii radiografiaţi şi parodonţiul
aferent apar integral pe film;
  Radigrafii interproximale cu film cu aripioare - „bite - wing” în care
imaginea radigrafică conţine doar coroanele şi ½ ocluzală a
rădăcinilor şi parodonţiului marginal ale unor dinţi antagonişti
apartenenţi ambelor arcade.

11.3. EXPLORĂRI RADIOGRAFICE PERIAPICALE DENTO - ALVEOLARE CU

FILM RETROALVEOLAR: VARIANTE ŞI TIMPI DE PROCESARE

Sunt incidenţe întotdeauna retro-alveolare, globale sau totale care conţin pe

film imaginea în totalitate a dintelui şi parodonţiului marginal şi apical aferent.

11.3.1. INCIDENŢA RETROALVEOLARĂ, IZOMETRICĂ ŞI ORTORADIALĂ DIECK

A dominat radiodiagnosticul dentar, varianta modernizată cu senzor

digital fiind în continuare cel mai frecvent tip de examinare radiografică dento-
alveolară.
Presupune:
 Susţinerea retro-alveolară a filmului de către degetul pacientului;
 Operaţiuni de centrare cu înclinaţii mari pe verticală ale centrorului
care vizează: proiecţia la piele a apexului dentar, perpendicularitatea
pe bisectoarea unghiului dintre film şi dinte, respectarea
ortoradialităţii.
RETRO-ALVEOLARĂ indică poziţionarea filmului radiografic în spatele
dintelui şi a alveolei, înregistrând astfel rezultatul trecerii transversale a fluxului
de radiaţii prin dintele şi alveola aflate în faţa lui.
IZOMETRICĂ defineşte obţinerea pe filmul radigrafic a unei imagini de
aceiaşi dimensiune cu cea reală a dintelui în condiţiile în care fascicolul de
radiaţii este astfel înclinat încât să fie perpendicular pe bisectoarea unghiului dat
de axa dintelui şi film.
Condiţiile de izometrie sunt următoarele:
 Planul ocluzal al maxilarului de radigrafiat trebuie să fie orizontal
(flexie cu bărbia în piept pentru arcada superioară, extensie cu
bărbia ridicată pentru arcada inferioară)
 Vârful conului localizator este lipit de piele în dreptul apexului
dintelui de radiografiat (proiectat la piele de la aripa nasului la
tragus pentru maxilarul superior şi din menton un cm. deasupra
marginii bazilare până la lobul urechii pentru mandibulă);
 Înclinarea standard a fascicolului de radiaţii este cranio-caudală
pentru maxilar (cu 40 grade la incisivi şi canini, 35 grade la
premolari, 30 grade la molari) şi caudo-cranială pentru mandibulă
(cu 20 grade la incisivi şi canini, 15 grade la premolari, 10 grade la
molari);
 ORTORADIALĂ denumeşte proiecţia imaginii dintelui pe filmul radiologic
în plan orizontal, în condiţiile în care structurile dento-alveolare au o dispunere
maxilară sub formă de potcoavă. Defineşte respectarea unei orientări a
fascicolului de radiaţii în plan orizontal astfel încât raza centrală să prelungească
razele geometrice ale unui cerc imaginar înscris în interiorul potcoavei maxilare.

11.3.2. INCIDENŢA RETROALVEOLARĂ IZOMETRICĂ MEZIOEXCENTRICĂ

În condiţiile radigrafierii dinţilor multiradiculari (palatinală şi vestibulară)

atunci când se produc suprapuneri de rădăcini cu mascarea rădăcinii vestibulare
se corectează incidenţa prin modificarea mezio-excentrică a fascicolului de
radiaţii reuşindu-se astfel decalarea rădăcinilor suprapuse.

11.3.3. INCIDENŢA RETROALVEOLARĂ IZOMETRICĂ DISTOEXCENTRICĂ

În condiţiile radigrafierii dinţilor multiradiculari (molari cu 3 rădăcini:

palatinală, mezio-vestibulară, disto-vestibulară), pentru decalarea rădăcinii
mezio-vestibulare suprapusă peste cea palatinală se corectează incidenţa prin
modificarea disto-excentrică a fascicolului de radiaţii.

11.3.4. TEHNICA PENTRU INCISIVII ŞI CANINII SUPERIORI

Poziţie: flexie cu bărbia trasă în piept cu gura deschisă şi planul ocluzal al

maxilarului orizontal
Film: 3 / 4 cm aşezat vertical, retro-alveolar cu perforaţia spre coroane şi
marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian pe care în depăşeşte cu 2 mm;
ţinut de pacient cu degetul arătător.
Fascicul raze X: înclinat 40 de grade cranio-caudal intră prin vârful nasului pentru
incisivii centrali şi laterali şi prin fosa canină pentru canini ţintind în acelaşi timp
centrul cercului imaginar înscris în potcoava maxilară.
La copii: înclinarea este de 45 de grade.

11.3.5.TEHNICA PENTRU PREMOLARII SUPERIORI

Poziţie: flexie cu bărbia trasă în piept cu gura deschisă şi planul ocluzal al

maxilarului orizontal
Film: 3 / 4 cm aşezat vertical, retro-alveolar cu perforaţia spre coroane şi
marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian pe care în depăşeşte cu 2 mm;
ţinut de pacient cu degetul arătător.
Fascicul raze X: înclinat 35 de grade cranio-caudal intră pe linia de proiecţie a
apexurilor în dreptul întâlnirii acesteia cu linia pupilara ţintind în acelaşi timp
centrul cercului imaginar înscris în potcoava maxilară.
La copii: înclinarea este de 40 de grade.
11.3.6. TEHNICA PENTRU MOLARII SUPERIORI

Poziţie: flexie cu bărbia trasă în piept cu gura deschisă şi planul ocluzal al

maxilarului orizontal
Film: 3 / 4 cm aşezat orizontal, retro-alveolar cu perforaţia spre coroane şi
marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian pe care în depăşeşte cu 2 mm;
ţinut de pacient cu degetul arătător.
Fascicul raze X: înclinat 30 de grade cranio-caudal intră pe linia de proiecţie a
apexurilor în dreptul unghiului extern al orbiteii ţintind în acelaşi timp centrul
cercului imaginar înscris în potcoava maxilară.
La copii: înclinarea este de 35 de grade.

11.3.7. TEHNICA PENTRU INCISIVII ŞI CANINII INFERIORI

Poziţie: extensie cu bărbia ridicată cu gura deschisă şi planul ocluzal al

mandibulei orizontal
Film: 3 / 4 cm aşezat vertical, retro-alveolar cu perforaţia spre coroane şi
marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian pe care în depăşeşte cu 2 mm;
ţinut de pacient cu degetul arătător.
Fascicul raze X: înclinat 20 de grade caudo-cranial intră prin menton la un cm
deasupra marginii bazilare ţintind în acelaşi timp centrul cercului imaginar
înscris în potcoava mandibulară.
La copii: înclinarea este de 25 de grade.
11.3.8. TEHNICA PENTRU PREMOLARII INFERIORI

Poziţie: extensie cu bărbia ridicată cu gura deschisă şi planul ocluzal al

mandibulei orizontal
Film: 3 / 4 cm aşezat vertical, retro-alveolar cu perforaţia spre coroane şi
marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian pe care în depăşeşte cu 2 mm;
ţinut de pacient cu degetul arătător.
Fascicul raze X: înclinat 15 grade caudo-cranial intră la nivelul apexului
premolarilor ţintind în acelaşi timp centrul cercului imaginar înscris în potcoava
mandibulară.
La copii: înclinarea este de 20 de grade.

11.3.9. TEHNICA PENTRU MOLARII INFERIORI

Poziţie: extensie cu bărbia ridicată cu gura deschisă şi planul ocluzal al

mandibulei orizontal
Film: 3 / 4 cm aşezat vertical, retro-alveolar cu perforaţia spre coroane şi
marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian pe care în depăşeşte cu 2 mm;
ţinut de pacient cu degetul arătător.
Fascicul raze X: înclinat 10 grade caudo-cranial intră la nivelul apexului molarilor
ţintind în acelaşi timp centrul cercului imaginar înscris în potcoava mandibulară.
La copii: înclinarea este de 15 de grade.
11.3.10. RADIOGRAFIA DIECK MODERNIZATĂ

Pentru eliminarea deformării imaginilor inerente tehnicii bisectoarelor s-

au imaginat diferite tehnici care să asigure paralelismul dintre film şi axul
dintelui. Clasicul procedeu Le Master reuşea să detaşeze apexul molarilor de
proiecţia proieminenţei malare prin introducerea unui rulou de vată între film şi
faţa palatinală a coroanei molarilor reuşind în acelaşi timp o variantă de tehnică
paralelă care corecta totodată proiecţia parodonţiului marginal.
Odată cu apariţia în locul conurilor localizatoare a cilindrelor sau tuburilor
rectangulare se reuşeşte susţinerea intraorală a filmului prin intermediul unui
portfilm, obţinându-se o variantă modernizată a incidenţei Dieck.
11.3.11. RADIOGRAFIA PERIAPICALĂ PARALELĂ

Se caracterizează prin: paralelismul dintre dinte şi film, centrarea

perpendiculara pe mijlocul axului longitudinal al dintelui şi filmului, poziţionarea
intraorală a filmului cu distanţarea lui de coroană.
Realizarea tehnică se obţine prin adaptarea la cilindrele centroare lungi a
unor tije culisante la a căror extremitate se află suportul pentru film/senzor
digital.