DANISIA HABA

Disciplina de Radiologie Generala si Dentara

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA
UMF “GR.T.POPA”IASI
 Tipuri de aparate roentgen
dentare

 fixe - montate pe tavan

sau pe perete

Aparat roentgen dentar montat

la perete (document DDI)
Tipuri de aparate roentgen
dentare

 mobile - care pot fi

deplasate cu uşurinţă
în cabinet

Aparat roentgen dentar mobil

(document Gendex)
Tipuri de aparate roentgen
dentare
 Avantaje:
 siguranţă, precizie şi robusteţe,
 capacitatea de a genera raze X şi de a beneficia de un
sistem sigur şi rapid de răcire,
 dimensiuni mici şi greutate scăzută care permit
manevrarea uşoară şi poziţionarea adecvată,
 stabilitatea sistemului de susţinere a filmului după
poziţionarea pacientului şi în timpul realizării
radiografiei,
 posibilităţile de pliere şi de amplasare în spaţii care s-
au redus treptat în dimensiuni.
Părţile componente ale
aparatului roentgen dentar

 monoblocul,
 sistemul de comandă,
 sistemul braţelor articulare şi de fixare al aparatului.
 Părţile componente ale
aparatului roentgen dentar
 Monoblocul
conţine:
 tubul radiogen,
 transformatorul
de înaltă tensiune,
 transformatorul
de joasă tensiune.
Monoblocul

 Aceste componente sunt protejate de: cupola plumbată a aparatului si

baia de ulei de răcire .
 Protecţia pacientului si a personalului impun folosirea:
 filtrului de aluminiu pentru îndepărtarea razele moi din spectrul radiaţiei,
 colimatorului,
 dispozitivului de centrare a aparatului Rx dentar - "conul localizator".
Monoblocul
 Tubul radiogen este un tub de sticlă termorezistentă, tub Coolidge
perfecţionat, vidat în interior şi care conţine: catodul si anodul
 Catodul este un filament de tungsten (cu punct de topire 3350 º C), cu diametru
de 0,2 mm, alimentat la o sursă de curent continuu de joasă tensiune (12V).
Amplasat în concavitatea piesei de concentrare, are rolul de a asigura focalizarea şi
orientarea "norului de electroni" negativi (datorită conectării la polul negativ al
transformatorului de înaltă tensiune) spre anod.
Monoblocul

Anodul este o plăcuţă din tungsten sau de wolfram, de câţiva milimetri, fixată
sub un unghi de 15-20 º faţă de catod, la extremitatea unui bloc de cupru.
Focarul termic al anodului frânează pe suprafaţa sa electronii incidenţi şi
produce raze X (2%) şi energie (98%).
Dimensiunile focarului termic sunt de ordinul 0,3-2mm, pentru a elimina apariţia
unui flux geometric la nivelul focarului optic.
 Monoblocul
 În timp ce căldura produsă o dată cu radiaţiile X este preluată de
blocul de cupru, razele X împrăştiate în toate direcţiile sunt dirijate
către fereastra monoblocului, iar de aici către conul localizator.
 La aparatele moderne de radiologie dentară tubul roentgen este
montat la distanţă de fereastra monoblocului, astfel încât se poate
folosi un con scurt pentru a avea o distanţă optima focar-piele

Monobloc prevăzut cu con lung (a) şi cu con scurt (b). La ambele monoblocuri distanţa focar-piele f este aceeaşi.
Monoblocul

 Deoarece curentul de la reţea de unde este

alimentat aparatul este alternativ, pentru a asigura
deplasarea corectă a electronilor de la catod spre
anod, acesta trebuie redresat.
 În cazul în care se utilizează redresarea
monoalternanţă, tubul va fi alimentat numai pe
perioada alternanţei pozitive. Chiar şi în acest caz,
producerea de raze X este optimă doar când unda
de curent ajunge spre partea de vârf.
Monoblocul

 La aparatele mai vechi acest lucru este realizat prin

introducerea în circuitul tubului a unui kenotron (ventil)
care permite să pătrundă unda în tub în sensul dorit, dinspre
catod spre anod. În acest caz, emisia de raze X este realizată
discontinuu, tubul este protejat, iar aparatul roentgen
dentar funcţionează cu ½ undă şi are o putere mică (50-80
kV).
 Aparatele noi folosesc fie redresarea bialternantă, folosind
atât partea de undă pozitivă cât şi cea negativă, fie
utilizează unităţi de alimentare în curent continuu care
asigură aceeaşi diferenţă de potenţial, cu polaritatea
corectă pe întreaga durată a expunerii.
Transformatoare, filtrul de
aluminiu
 Transformatorului de înaltă tensiune asigură o
diferenţă importantă de potenţial electric între
catod şi anod. Aparatele roentgen dentare au o
tensiune care variază între 55kV şi 80 kV.
 Transformatorul de joasă tensiune are rolul de a
coborî tensiunea reţelei (220V) până la 12V cât este
nevoie pentru a obţine incandescenţa filamentului
catodului.
 Filtrul de aluminiu cu grosimea care variază între
1,5 –2,5 mm pentru îndepărtarea razelor moi din
spectrul radiaţiei şi are posibilitatea de realizare şi a
unei filtrări totale.
Colimatorul

 Colimatorul permite asigurarea unei colimări

primare şi a unei colimări secundare.
 Colimarea primară se realizează prin calibrarea
orificiului de ieşire a radiaţiilor. Acesta poate fi
cilindric sau rectangular, cu aproximativ aceeaşi
dimensiune ca şi filmul radiologic intraoral, cu
scopul de a reduce la maximum propagarea
laterală, în exces a radiaţiilor.
 Colimarea secundară necesită un sistem
suplimentar de colimare care are rolul de a reduce
diametrul fasciculului de raze X şi este realizat de
către noile tipuri de con localizator.
Dispozitivul de centrare al
aparatului Rx dentar - "conul
 Are un dublu rol de:
localizator"
 centrare a fascicolului de raze X către regiunea de
radiografiat,
 dirijare pe întreaga suprafaţă a filmului a fasciculului de
radiaţii, în concordanţă cu înclinaţia specifică incidenţei
de realizat.
 Aspectul acestor dispozitive de centrare a variat
mult de-a lungul anilor la fel ca şi distanţa legală
dintre focar şi pielea regiunii de examinat care este
actualmente egală cu 200 mm pentru aparatele
dentare peste 60kV şi 100 mm pentru cele de sub
60kV.
 Dispozitivul de centrare al
aparatului Rx dentar - "conul
localizator"
 con localizator
scurt, din ebonită,
de formă conică
(fig. a),
 con localizator scurt
metalic, cu aspect
cilindric (fig. b)
Dispozitivul de centrare al
aparatului Rx dentar - "conul
localizator"
 În ultimul timp nu mai este recomandată folosirea
conului scurt de ebonită deoarece pacientul
primeşte o doză mare de iradiere în timpul
expunerii. Iradierea suplimentară este cauzată de:
 distanţa mică dintre tubul roentgen şi pielea pacientului,
 ebonita din care este confecţionat conul, care nu opreşte
trecerea razelor X, fapt care determină o expunere
întinsă mult lateral de zona de radiografiat.
 În plus distanţa mică dintre tub şi regiunea
explorată determină mărirea dinţilor radiografiaţi.
Dispozitivul de centrare al
aparatului Rx dentar - "conul
localizator"
 con localizator lung din metal cu vârf din plastic (fig. c),
 con localizator lung din metal/plastic, cu pereţii plumbaţi, de formă
rectangulară (fig. d),
 con localizator lung de 40-41cm din plastic care are colimator metalic cilindric
(fig.e).
Dispozitivul de centrare al
aparatului Rx dentar - "conul
localizator"
 Folosirea noilor conuri localizatoare cilindrice sau
rectangulare cu pereţi plumbaţi a permis:
 reducerea suprafeţei fasciculului la nivelul regiunii dento-
alveolare de radiografiat,
 limitarea suprafeţei expuse şi a volumului în profunzime
expus razelor X prin aplicarea la conul lung a unui disc de
plumb cu deschidere identică cu dimensiunea radiografiei
ce urmează să fie realizată: 2/3cm, 3/4 cm, 2,5/5,5cm.
 datorită lungimii conurilor, să se reducă până la anulare
efectul de mărire a imaginii dento-alveolare obţinute prin
proiecţia conică a razelor X.
 folosirea unor suporturi de fixare a filmului dentar absolut
necesare realizării tehnicilor planurilor paralele şi bite-wing.
 Sistemul de comandă
 Majoritatea aparatelor roentgen moderne au un
sistem cu următoarele componente:
 tasta de pornire / oprire a aparatului, cu semnalizare
luminoasă,
 tasta de selectarea a modalitaţii de realizare a imaginii
dento-alveolare în mod analogic, pe filmul dentar sau
digital folosind un senzor,
 tasta de reglare a timpului care poate fi: electronică, cu
impuls, clockwork
 tasta de reglare a kilovoltajului cu variante în funcţie de
categoria de pacienţi (copil/adult) şi de tipuri
constituţionale la adulţi
 Sistemul de comandă

 tasta pentru stabilirea

timpului de expunere:
 de tip numerică, la care timpul
este selectat în secunde,
 de tip anatomică, la care
timpul de expunere este
ajustat automat în funcţie de
tasta corespunzătoare ariei şi
dintelui selectat pentru a fi
radiografiat,
 sistem de avertizare sonoră
şi/sau luminoasă care indică
expunerea la razele X a
regiunii stabilite
 Sistemul de comandă

 Alte aparate pot avea:

 tasta de selectare a vitezei filmului,
 tasta de selectare a dimensiunilor pacientului,
 tasta de alegere a voltajului
 tasta pentru Kilovoltaj
 tasta de miliamperaj,
 tasta de ajustare a parametrilor funcţie de distanţa
focar-piele.
 Sistemul braţelor articulare
şi de fixare al aparatului
 Există trei variante de susţinere a aparatelor
roentgen dentare:
 sistemul cu tijă rigidă verticală folosit la aparatele
mobile,
 sistemul cu fixare pe perete,
 sistemul cu fixare pe tavan,
 sistemul cu tijă rigidă verticală folosit la aparatele
mobile, uşor de deplasat dintr-o încăpere în alta. La
partea superioară a tijei este fixat tabloul de
comandă al aparatului.
 Sistemul braţelor articulare
şi de fixare al aparatului
 sistemul cu fixare pe perete, este cel mai folosit în
cabinetele dentare. El conţine un suport metalic care
are ataşat tabloul de comandă şi braţul articular
mobil.
 sistemul cu fixare pe tavan, este avantajos datorită
spaţiului mic necesar pentru amplasare dar uneori
ridică probleme de ancorare pe tavan.
 Ultimele două sisteme reprezintă o soluţie optimă
pentru cabinetele în care funcţionează 2 unituri
dentare cu condiţia respectării riguroase a normelor
de radioprotecţie (expunerea se face doar la un
pacient, timp în care unitul vecin este liber).
Radiografia dentară digitală

 Radiografia dentară digitală (RDD) a fost realizată

de către Francis Mouyen în 1982, ca o alternativă la
radiografia convenţională.
 Denumit de către medicul stomatolog francez
radioviziografie (RVG), sistemul a preluat toate
principiile radiografiei convenţionale dar, a înlocuit
filmul retroalaveolar cu un senzor care captează
radiaţiile X din cavitatea orală
Radiografia dentară digitală

 În prezent există două tipuri de sisteme pentru

obţinerea directă a imaginilor digitale:
 sistemul CCD (charged-coupled device) şi
 sistemul SP (storage phosphor system).
Radiografia dentară digitală

 Sistemul CCD (charged-coupled device) utilizează un

senzor pentru absorbţia radiaţiilor expuse intraoral
şi este conectat la computer prin conductori de
fibre optice cu rezistenţă electrică neglijabilă.
 Astfel imaginea virtuală de pe senzor este
transformată de un fotomultiplicator electronic şi
un computer în imagine radiologică afişată
aproape imediat după expunere pe monitorul
calculatorului. În acest fel radiaţiile sunt reduse cu
80% şi în acelaşi timp se reduce timpul de expunere
de 5 ori.
Radiografia dentară digitală

 electronică obţinută permite o prelucrare

adaptată la patologia observată, de exemplu :
 mărirea unei regiuni din structura dentară,
 inversarea culorii, realizând« negativul » imaginii
obţinute,
 măsurători „punct cu punct” ale distanţelor şi
structurilor curbe, de exemplu canale radiculare,
rădăcini dentare,
 colorarea structurilor care au aceeaşi densitate,
 obţinerea „efectului fosilă”, care reprezintă estomparea
ariilor tisulare din jurul unor structuri şi scoaterea în
evidenţă a acestor structuri dentare.
Radiografia dentară digitală
 Sistemul SP (storage phosphor system) a înlocuit
clasicul film radiologic, cu o placă de fosfor
fotostimulabil. Placa, în urma acţiunii radiaţiilor
expuse realizează o fosforescenţă albastră,
diferenţiată după gradul de absorbţie al fasciculului
de raze X. Imaginea virtuală stocată pe placă este
redată ca imagine digitală în urma expunerii la un
scaner laser.
 Primul astfel de sistem, apărut în 1994 a fost Digora,
care prezenta 2 placi de fosfor de mărimi
comparabile cu filmele radiologice numărul 0 şi 2.
 O singură placă putea fi scanată în aproximativ 30 de
secunde.
 Radiografia dentară digitală

 În 1997 a fost introdus sistemul Den Optix cu 5

plăci diferite ca dimensiuni şi cu un sistem de
scanare prin intermediul unui carusel, care
foloseşte până la 29 de plăci.
 Avantajele acestui sistem sunt :
 calitatea imaginilor obţinute (atât ale dinţilor cât şi ale
spaţiului periodontal),
 uşurinţa evidentă în obţinerea imaginilor care reduce
timpul necesar pentru developare cât şi alte
inconveniente ale developării manuale,
 rapiditatea cu care se pot prelucra imaginile, dublată de
economicitatea metodei deoarece plăcile sunt
refolosibile de mii de ori.
 Părţile componente ale
instalaţiei digitale
 Aparatul Röntgen dentar;
 Unul sau mai mulţi senzori CCD cu dimensiuni diferite
pentru sistemul CCD sau placi de fosfor
fotostimulabil de dimensiuni diferite pentru sistemul
SP,
 Aparatul laser de scanare a imaginilor digitale
obţinute, pentru sistemul SP,
 Calculatorul cu pachetul de programe de prelucrare a
imaginii (tip: Sidexis, Digora şi altele).
Aparat roengen dentar
digital Heliodent DS
 Aparat roengen dentar
digital Heliodent DS: a)
vedere generală şi b)
panoul de comandă
(document SIRONA).
Aparat roengen dentar
digital Endos DC
Senzorii

Cei mai des folosiţi senzori sunt de tip CCD

cu dimensiuni diferite, de exemplu senzorul
Sidexis (Siemens, Bensheim, Germania) are
18.5 x 29.7 x 5 mm, mult mai puţin decât
filmele dentare numărul 1 (24x40mm) sau
numărul 2 (31 x 41 mm). Aceştia se ataşează
cu un cablu la computer.
În ultimul timp au apărut şi senzori de tip
CCD care au dimensiuni variabile. De
exemplu, firma Sirona comercializează
senzorul pentru adulţi cu dimensiuni de 30,1 x
40,2 mm având suprafaţa activă de 26 x 34
mm şi senzorul pentru copii şi pacienţi cu
particularităţi anatomice cu dimensiuni de 24
x 35 mm şi o suprafaţă activă de 20 x 30 mm
Senzorii

 Senzorul este o garanţie a

calităţii imaginii, a reducerii
dozei de iradiere şi a unei
poziţionări uşoare datorită
marginilor rotunjite şi a
firului flexibil.
 Acest senzor este conectat
printr-o adaptor la portul
USB al calculatorului
Senzorii

 O variantă a sistemului CCD

este sistemul SP care
prezintă placi de fosfor de
diferite dimensiuni funcţie
de grupul de dinţi de
radiografiat.
 Aceste placi sunt foarte
uşor de poziţionat atât
pentru tehnica bisectoarei
cât şi pentru tehnica
planurilor paralele sau
tehnica Bitewing
Calculatorul

 Calculatorul este necesar să

fie adaptabil la celelalte
componente ale sistemului
digital sau să fie
achiziţionat odată cu restul
componentelor sistemului .
 Toate aceste sisteme
digitale se bazează pe
utilizarea unui calculator,
care preia imaginea de la
senzor sau aparatul de
scanare.
Calculatorul

 Cu ajutorul softului
furnizat de firma
producătoare permite
afişarea imaginii pe
monitorul
calculatorului
 Softul permite de
asemenea stocare
imaginilor şi
prelucrarea acestora
Calculatorul
 Softurile comercializate permit achiziţia imaginii,
memorarea ei, procesare care permite ameliorarea imaginii,
segmentarea imaginii, analiza şi interpretarea imaginii
radiografice digitale.
 Calculatorul oferă posibilităţi de arhivare şi comunicare la
distanţă a imaginilor radiografice digitale.
 Se pot utiliza discuri magnetice, magneto-optice, (CD/DVD)
sau dischete (floppy disc).
 Ameliorarea imaginii - urmăreşte corecţia defectelor
inerente captatorilor şi aplicarea diferitelor metode în
vederea îmbunătăţirii calităţii imaginilor (mărirea
contrastului şi eliminarea zgomotului).
 Modul de segmentare urmăreşte reducerea cantităţii de
informaţii în vederea păstrării doar a datelor necesare tratării
următoare.
Calculatorul

 Modul de analiză şi
interpretare permite
recunoaşterea de obiecte
conform unor algoritmi
bazaţi pe modele
memorate, utilizarea de
modele predefinite şi
afişarea simultană a
imaginilor digitale
panoramice şi segmentare
pe grupul de dinţi
radiografiat