Aparate roentgen

dentare

Prof. dr. Danisia HABA

Clinica Radiologie II, Iaşi
 Tipuri de aparate roentgen dentare

 fixe - montate pe tavan

sau pe perete

Aparat roentgen dentar montat

la perete
 Tipuri de aparate roentgen dentare

 mobile - care pot fi

deplasate cu uşurinţă în
cabinet

Aparat roentgen dentar mobil

 Tipuri de aparate roentgen dentare

 Avantaje:
 siguranţă, precizie şi robusteţe,
 capacitatea de a genera raze X şi de a beneficia de
un sistem sigur şi rapid de răcire,
 dimensiuni mici şi greutate scăzută care permit
manevrarea uşoară şi poziţionarea adecvată,
 stabilitatea sistemului de susţinere a filmului după
poziţionarea pacientului şi în timpul realizării
radiografiei,
 posibilităţile de pliere şi de amplasare în spaţii care
s-au redus treptat în dimensiuni.
 Părţile componente ale aparatului
roentgen dentar

 monoblocul,
 sistemul de comandă,
 sistemul braţelor articulare şi de fixare al aparatului.
 Părţile componente ale aparatului
roentgen dentar

 Monoblocul
conţine:
 tubul radiogen,
 transformatorul
de înaltă tensiune,
 transformatorul
de joasă tensiune.
 Monoblocul

 Aceste componente sunt protejate de: cupola plumbată a aparatului si baia

de ulei de răcire .
 Protecţia pacientului si a personalului impun folosirea:
 filtrului de aluminiu pentru îndepărtarea razele moi din spectrul radiaţiei,
 colimatorului,
 dispozitivului de centrare a aparatului Rx dentar - "conul localizator".
 Monoblocul

 Tubul radiogen este un tub de sticlă termorezistentă, tub Coolidge perfecţionat,

vidat în interior şi care conţine: catodul si anodul
 Catodul este un filament de tungsten (cu punct de topire 3350 º C), cu diametru de
0,2 mm, alimentat la o sursă de curent continuu de joasă tensiune (12V).
Amplasat în concavitatea piesei de concentrare, are rolul de a asigura focalizarea şi
orientarea "norului de electroni" negativi (datorită conectării la polul negativ al
transformatorului de înaltă tensiune) spre anod.
 Monoblocul
Anodul este o plăcuţă din tungsten sau de wolfram, de câţiva milimetri, fixată
sub un unghi de 15-20 º faţă de catod, la extremitatea unui bloc de cupru.
Focarul termic al anodului frânează pe suprafaţa sa electronii incidenţi şi produce
raze X (2%) şi energie (98%).
Dimensiunile focarului termic sunt de ordinul 0,3-2mm, pentru a elimina apariţia
unui flux geometric la nivelul focarului optic.
 Monoblocul
 În timp ce căldura produsă o dată cu radiaţiile X este preluată de
blocul de cupru, razele X împrăştiate în toate direcţiile sunt dirijate
către fereastra monoblocului, iar de aici către conul localizator.
 La aparatele moderne de radiologie dentară tubul roentgen este montat
la distanţă de fereastra monoblocului, astfel încât se poate folosi un con
scurt pentru a avea o distanţă optima focar-piele

Monobloc prevăzut cu con lung (a) şi cu con scurt (b). La ambele

monoblocuri distanţa focar-piele f este aceeaşi.
 Monoblocul

 Deoarece curentul de la reţea de unde este alimentat

aparatul este alternativ, pentru a asigura deplasarea
corectă a electronilor de la catod spre anod, acesta
trebuie redresat.
 În cazul în care se utilizează redresarea
monoalternanţă, tubul va fi alimentat numai pe
perioada alternanţei pozitive. Chiar şi în acest caz,
producerea de raze X este optimă doar când unda de
curent ajunge spre partea de vârf.
 Monoblocul

 La aparatele mai vechi acest lucru este realizat prin introducerea

în circuitul tubului a unui kenotron (ventil) care permite să
pătrundă unda în tub în sensul dorit, dinspre catod spre anod.
În acest caz, emisia de raze X este realizată discontinuu, tubul
este protejat, iar aparatul roentgen dentar funcţionează cu
½ undă şi are o putere mică (50-80 kV).
 Aparatele noi folosesc fie redresarea bialternantă, folosind
atât partea de undă pozitivă cât şi cea negativă, fie utilizează
unităţi de alimentare în curent continuu care asigură aceeaşi
diferenţă de potenţial, cu polaritatea corectă pe întreaga durată
a expunerii.
Transformatoare, filtrul de aluminiu
 Transformatorului de înaltă tensiune asigură o
diferenţă importantă de potenţial electric între catod şi
anod. Aparatele roentgen dentare au o tensiune care
variază între 55kV şi 80 kV.
 Transformatorul de joasă tensiune are rolul de a
coborî tensiunea reţelei (220V) până la 12V cât este
nevoie pentru a obţine incandescenţa filamentului
catodului.
 Filtrul de aluminiu cu grosimea care variază între 1,5
–2,5 mm pentru îndepărtarea razelor moi din spectrul
radiaţiei şi are posibilitatea de realizare şi a unei filtrări
totale.
 Colimatorul
 Colimatorul permite asigurarea unei colimări primare
şi a unei colimări secundare.
 Colimarea primară se realizează prin calibrarea orificiului
de ieşire a radiaţiilor. Acesta poate fi cilindric sau
rectangular, cu aproximativ aceeaşi dimensiune ca şi
filmul radiologic intraoral, cu scopul de a reduce la
maximum propagarea laterală, în exces a radiaţiilor.
 Colimarea secundară necesită un sistem suplimentar de
colimare care are rolul de a reduce diametrul
fasciculului de raze X şi este realizat de către noile
tipuri de con localizator.
Dispozitivul de centrare al aparatului
Rx dentar - "conul localizator"
 Are un dublu rol de:
 centrare a fascicolului de raze X către regiunea de
radiografiat,
 dirijare pe întreaga suprafaţă a filmului a fasciculului de
radiaţii, în concordanţă cu înclinaţia specifică incidenţei de
realizat.
 Aspectul acestor dispozitive de centrare a variat mult
de-a lungul anilor la fel ca şi distanţa legală dintre
focar şi pielea regiunii de examinat care este
actualmente egală cu 200 mm pentru aparatele
dentare peste 60kV şi 100 mm pentru cele de sub
60kV.
 Dispozitivul de centrare al aparatului Rx
dentar - "conul localizator"

 con localizator scurt,

din ebonită, de
formă conică (fig. a),
 con localizator scurt
metalic, cu aspect
cilindric (fig. b)
Dispozitivul de centrare al aparatului Rx
dentar - "conul localizator"
 În ultimul timp nu mai este recomandată folosirea
conului scurt de ebonită deoarece pacientul primeşte o
doză mare de iradiere în timpul expunerii. Iradierea
suplimentară este cauzată de:
 distanţa mică dintre tubul roentgen şi pielea pacientului,
 ebonita din care este confecţionat conul, care nu opreşte
trecerea razelor X, fapt care determină o expunere întinsă
mult lateral de zona de radiografiat.
 În plus distanţa mică dintre tub şi regiunea explorată
determină mărirea dinţilor radiografiaţi.
Dispozitivul de centrare al aparatului Rx
dentar - "conul localizator"
 con localizator lung din metal cu vârf din plastic (fig. c),
 con localizator lung din metal/plastic, cu pereţii plumbaţi, de formă
rectangulară (fig. d),
 con localizator lung de 40-41cm din plastic care are colimator metalic
cilindric (fig.e).
Dispozitivul de centrare al aparatului Rx
dentar - "conul localizator"
 Folosirea noilor conuri localizatoare cilindrice sau
rectangulare cu pereţi plumbaţi a permis:
 reducerea suprafeţei fasciculului la nivelul regiunii dento-
alveolare de radiografiat,
 limitarea suprafeţei expuse şi a volumului în profunzime expus
razelor X prin aplicarea la conul lung a unui disc de plumb cu
deschidere identică cu dimensiunea radiografiei ce urmează să
fie realizată: 2/3cm, 3/4 cm, 2,5/5,5cm.
 datorită lungimii conurilor, să se reducă până la anulare efectul
de mărire a imaginii dento-alveolare obţinute prin proiecţia
conică a razelor X.
 folosirea unor suporturi de fixare a filmului dentar absolut
necesare realizării tehnicilor planurilor paralele şi bite-wing.
 Sistemul de comandă
 Majoritatea aparatelor roentgen moderne au un sistem
cu următoarele componente:
 tasta de pornire / oprire a aparatului, cu semnalizare
luminoasă,
 tasta de selectarea a modalitaţii de realizare a imaginii dento-
alveolare în mod analogic, pe filmul dentar sau digital
folosind un senzor,
 tasta de reglare a timpului care poate fi: electronică, cu
impuls, clockwork
 tasta de reglare a kilovoltajului cu variante în funcţie de
categoria de pacienţi (copil/adult) şi de tipuri constituţionale
la adulţi
 Sistemul de comandă

 tasta pentru stabilirea timpului

de expunere:
 de tip numerică, la care timpul
este selectat în secunde,
 de tip anatomică, la care
timpul de expunere este
ajustat automat în funcţie de
tasta corespunzătoare ariei şi
dintelui selectat pentru a fi
radiografiat,
 sistem de avertizare sonoră
şi/sau luminoasă care indică
expunerea la razele X a
regiunii stabilite
 Sistemul de comandă

 Alte aparate pot avea:

 tasta de selectare a vitezei filmului,
 tasta de selectare a dimensiunilor pacientului,
 tasta de alegere a voltajului
 tasta pentru Kilovoltaj
 tasta de miliamperaj,
 tasta de ajustare a parametrilor funcţie de distanţa
focar-piele.
 Sistemul braţelor articulare şi de
fixare al aparatului
 Există trei variante de susţinere a aparatelor roentgen
dentare:
 sistemul cu tijă rigidă verticală folosit la aparatele
mobile,
 sistemul cu fixare pe perete,
 sistemul cu fixare pe tavan,
 sistemul cu tijă rigidă verticală folosit la aparatele
mobile, uşor de deplasat dintr-o încăpere în alta. La
partea superioară a tijei este fixat tabloul de comandă al
aparatului.
 Sistemul braţelor articulare şi de
fixare al aparatului
 sistemul cu fixare pe perete, este cel mai folosit în
cabinetele dentare. El conţine un suport metalic care
are ataşat tabloul de comandă şi braţul articular mobil.
 sistemul cu fixare pe tavan, este avantajos datorită
spaţiului mic necesar pentru amplasare dar uneori
ridică probleme de ancorare pe tavan.
 Ultimele două sisteme reprezintă o soluţie optimă
pentru cabinetele în care funcţionează 2 unituri dentare
cu condiţia respectării riguroase a normelor de
radioprotecţie (expunerea se face doar la un pacient,
timp în care unitul vecin este liber).
 Radiografia dentară digitală

 Radiografia dentară digitală (RDD) a fost realizată de

către Francis Mouyen în 1982, ca o alternativă la
radiografia convenţională.
 Denumit de către medicul stomatolog francez
radioviziografie (RVG), sistemul a preluat toate
principiile radiografiei convenţionale dar, a înlocuit
filmul retroalaveolar cu un senzor care captează
radiaţiile X din cavitatea orală
 Radiografia dentară digitală

 În prezent există două tipuri de sisteme pentru

obţinerea directă a imaginilor digitale:
 sistemul CCD (charged-coupled device) şi
 sistemul SP (storage phosphor system).
 Radiografia dentară digitală
 Sistemul CCD (charged-coupled device) utilizează un
senzor pentru absorbţia radiaţiilor expuse intraoral
şi este conectat la computer prin conductori de fibre
optice cu rezistenţă electrică neglijabilă.
 Astfel imaginea virtuală de pe senzor este
transformată de un fotomultiplicator electronic şi
un computer în imagine radiologică afişată aproape
imediat după expunere pe monitorul calculatorului.
În acest fel radiaţiile sunt reduse cu 80% şi în acelaşi
timp se reduce timpul de expunere de 5 ori.
 Radiografia dentară digitală
 electronică obţinută permite o prelucrare adaptată la
patologia observată, de exemplu :
 mărirea unei regiuni din structura dentară,
 inversarea culorii, realizând« negativul » imaginii obţinute,
 măsurători „punct cu punct” ale distanţelor şi structurilor
curbe, de exemplu canale radiculare, rădăcini dentare,
 colorarea structurilor care au aceeaşi densitate,
 obţinerea „efectului fosilă”, care reprezintă estomparea
ariilor tisulare din jurul unor structuri şi scoaterea în
evidenţă a acestor structuri dentare.
 Radiografia dentară digitală
 Sistemul SP (storage phosphor system) a înlocuit clasicul
film radiologic, cu o placă de fosfor fotostimulabil.
Placa, în urma acţiunii radiaţiilor expuse realizează o
fosforescenţă albastră, diferenţiată după gradul de
absorbţie al fasciculului de raze X. Imaginea
virtuală stocată pe placă este redată ca imagine
digitală în urma expunerii la un scaner laser.
 Primul astfel de sistem, apărut în 1994 a fost
Digora, care prezenta 2 placi de fosfor de mărimi
comparabile cu filmele radiologice numărul 0 şi 2.
 O singură placă putea fi scanată în aproximativ 30
de secunde.
 Radiografia dentară digitală
 În 1997 a fost introdus sistemul Den Optix cu 5 plăci
diferite ca dimensiuni şi cu un sistem de scanare prin
intermediul unui carusel, care foloseşte până la 29 de
plăci.
 Avantajele acestui sistem sunt :
 calitatea imaginilor obţinute (atât ale dinţilor cât şi ale
spaţiului periodontal),
 uşurinţa evidentă în obţinerea imaginilor care reduce
timpul necesar pentru developare cât şi alte inconveniente
ale developării manuale,
 rapiditatea cu care se pot prelucra imaginile, dublată de
economicitatea metodei deoarece plăcile sunt refolosibile
de mii de ori.
 Părţile componente ale instalaţiei
digitale

 Aparatul Röntgen dentar;

 Unul sau mai mulţi senzori CCD cu dimensiuni diferite
pentru sistemul CCD sau placi de fosfor fotostimulabil
de dimensiuni diferite pentru sistemul SP,
 Aparatul laser de scanare a imaginilor digitale obţinute,
pentru sistemul SP,
 Calculatorul cu pachetul de programe de prelucrare a
imaginii (tip: Sidexis, Digora şi altele).
 Aparat roengen dentar digital
Heliodent DS
 Aparat roengen dentar digital
Heliodent DS: a) vedere
generală şi b) panoul de
comandă (document
SIRONA).
Aparat roengen dentar digital Endos
DC
 Senzorii
Cei mai des folosiţi senzori sunt de tip CCD cu
dimensiuni diferite, de exemplu senzorul Sidexis
(Siemens, Bensheim, Germania) are 18.5 x 29.7
x 5 mm, mult mai puţin decât filmele dentare
numărul 1 (24x40mm) sau numărul 2 (31 x 41
mm). Aceştia se ataşează cu un cablu la
computer.
În ultimul timp au apărut şi senzori de tip CCD
care au dimensiuni variabile. De exemplu, firma
Sirona comercializează senzorul pentru adulţi
cu dimensiuni de 30,1 x 40,2 mm având
suprafaţa activă de 26 x 34 mm şi senzorul
pentru copii şi pacienţi cu particularităţi
anatomice cu dimensiuni de 24 x 35 mm şi o
suprafaţă activă de 20 x 30 mm
 Senzorii
 Senzorul este o garanţie a
calităţii imaginii, a reducerii
dozei de iradiere şi a unei
poziţionări uşoare datorită
marginilor rotunjite şi a
firului flexibil.
 Acest senzor este conectat
printr-o adaptor la portul
USB al calculatorului
 Senzorii
 O variantă a sistemului CCD
este sistemul SP care prezintă
placi de fosfor de diferite
dimensiuni funcţie de grupul
de dinţi de radiografiat.
 Aceste placi sunt foarte uşor
de poziţionat atât pentru
tehnica bisectoarei cât şi
pentru tehnica planurilor
paralele sau tehnica Bitewing
 Calculatorul
 Calculatorul este necesar să
fie adaptabil la celelalte
componente ale sistemului
digital sau să fie achiziţionat
odată cu restul
componentelor sistemului .
 Toate aceste sisteme digitale
se bazează pe utilizarea unui
calculator, care preia
imaginea de la senzor sau
aparatul de scanare.
 Calculatorul
 Cu ajutorul softului
furnizat de firma
producătoare permite
afişarea imaginii pe
monitorul calculatorului
 Softul permite de
asemenea stocare
imaginilor şi prelucrarea
acestora
 Calculatorul
 Softurile comercializate permit achiziţia imaginii, memorarea ei,
procesare care permite ameliorarea imaginii, segmentarea
imaginii, analiza şi interpretarea imaginii radiografice digitale.
 Calculatorul oferă posibilităţi de arhivare şi comunicare la
distanţă a imaginilor radiografice digitale.
 Se pot utiliza discuri magnetice, magneto-optice, (CD/DVD) sau
dischete (floppy disc).
 Ameliorarea imaginii - urmăreşte corecţia defectelor inerente
captatorilor şi aplicarea diferitelor metode în vederea
îmbunătăţirii calităţii imaginilor (mărirea contrastului şi
eliminarea zgomotului).
 Modul de segmentare urmăreşte reducerea cantităţii de informaţii
în vederea păstrării doar a datelor necesare tratării următoare.
 Calculatorul
 Modul de analiză şi
interpretare permite
recunoaşterea de obiecte
conform unor algoritmi
bazaţi pe modele memorate,
utilizarea de modele
predefinite şi afişarea
simultană a imaginilor digitale
panoramice şi segmentare pe
grupul de dinţi radiografiat