NOŢIUNI DE RADIOFIZICA

Definiţia razelor X
 Razele X sunt :
 radiaţii electromagnetice profund penetrante şi ionizante;
 sunt fotoni de înaltă energie, cu lungimea de undă cuprinsă între 0,06 - 8 A caracterizate prin
perioadă şi frecvenţă şi iau naştere prin frânarea bruscă pe anod a electronilor emişi de catod.
 nu sunt vizibile, se propagă în linie dreaptă cu o viteză de 300.000 km/s.
Producerea radiaţiilor X
 Razele Röntgen sunt produse în tuburi radiogene.
 Acestea sunt alcătuite dintr-un balon se sticlă specială ce rezistă la temperaturi ridicate.
 Balonul are două tuburi laterale, situate unul în faţa celuilalt, cu vid aproape absolut.
 în tuburi sunt montaţi doi electrozi:
- catodul
- anodul
Catodul
 Este un filament de tungsten care în timpul funcţionării este adus la incandescenţă prin conectarea lui
la o sursă de curent de joasă tensiune.
 Proporţional cu gradul de înălzire a filamentului, de la nivelul catodului se eliberează electroni sub
forma unui fascicul conic cu vârful spre anod.
 El este în contact cu polul negativ al curentului de înaltă tensiune. Curentul de încălzire al
filamentului se măsoară în mA, iar de variaţia acestui curent depinde cantitatea de raze X produsă.
 Viteza electronilor între catod şi anod depinde de tensiunea aplicată tubului radiogen, ce se măsoară în
kV, iar de această tensiune depinde calitatea razelor X, adică penetrabilitatea acestora.
Anodul (anticatodul)
 constituie polul pozitiv al tubului radiogen
 este reprezentat de o plăcuţă metalică de wolfram ce asigură frânarea electronilor
acceleraţi proveniţi din catod.
 Suprafaţa care primeşte electronii se numeşte focarul tubului.
Carcasa tubului
 Este plumbată şi prezintă o fereastră prin care fasciculul de raze X poate ieşi.
 Fereastra este prevăzută cu un sistem de diafragmare cu rol în lărgirea sau îngustarea fasciculului
incident.
 Interiorul tubului este vidat.
Tubul radiogen
 1 - catod;
 2 - filament incandescent (sursă de electroni);
 3 -focar termic-optic;
 4 - anod;
  5 sparţiu sub vid;
 6 - diafragm plumbat;
 7 - fascicul util de raze
Proprietăţile razelor X
 Divergenţa
 Atenuarea
 Penetrabilitatea (duritatea)
 Luminescenţa
 Impresionarea emulsiilor fotografice
Divergenţa
 Fasciculul de radiaţii are origine imaginară punctiformă, reprezentată de anod şi el se propagă în linie
dreaptă în toate direcţiile sub forma unui con, deci divergent, cu viteze foarte mari.
 Această evoluţie conică a fasciculului este cunoscută sub denumirea de proiecţie conică.
 Divergenţa are ca rezultat diminuarea intensităţii fasciculului de radiaţii, invers proporţional cu
pătratul distanţei faţă de sursă.
Atenuarea
 Este fenomenul prin care fasciculul incident suferă o slăbire a intensităţii (reducerea numărului de
fotoni incidenţi) la trecerea prin diverse structuri, deci pierde o parte din energia iniţială.
 Ea poate avea loc prin :
- absorbţie (energia fasciculului incident este absorbită de corpul traversat) şi prin
- difuziune, fenomen ce dă naştere la radiaţii de difuziune sau radiaţii secundare.
 Aceste radiaţii secundare sunt radiaţii parazite şi influenţează negativ imaginea radiologică.
 Pentru reducerea cantităţii de radiaţii secundare se folosesc grile antidifuzoare.
Penetrabilitatea (duritatea)
 Este proprietatea razelor X de a traversa diferite structuri.
 Ea este determinată de calitatea energiei radiante, adică de tensiunea dintre capetele tubului
radiogen.
 Duritatea (calitatea) razelor X se măsoară în kV, în timp ce cantitatea sau intensitatea energiei radiante
se exprimă în mA.
 Intre calitatea razelor X şi tensiune există un raport strâns. Cu cât tensiunea este mai mare, cu atât se
va mări şi puterea de pătrundere a razelor X (deci rezultă raze dure, penetrante) şi invers, raze moi
când tensiunea este mică.
Luminescenţa
 Este proprietatea razelor X de a provoca iluminarea unor săruri minerale utilizate în
confecţionarea ecranelor radioscopice şi a foliilor întăritoare plasate în contact cu filmele radiologice.
 Sub influenţa razelor X aceste săruri minerale
emit fotoni luminoşi a căror lungime de undă se află în spectrul luminii vizibile.
Impresionarea emulsiilor fotografice
 Stă la baza executării radiografiilor.
 Sub acţiunea razelor X, bromura de argint din structura filmului este transformată în argint metalic
vizibil radiografic, opac, care sub acţiunea revelatorului capătă culoarea
neagră.
Formarea imaginii radiologice
 Fasciculul de raze X ieşit din tubul radiogen este omogen.
 Acest fascicul traversează corpul uman, care absoarbe o parte din razele X, proporţional cu greutatea,
densitatea şi numărul atomic Z al zonei traversate.
 Astfel fasciculul devine atenuat, inegal şi la ieşirea din corp este heterogen.
 Acest fascicul heterogen stă la baza formării imaginii radiologice.
 El este captat de un ecran radiologic (radioscopia) sau de un film radiologic (radiografia).
 Pe ecran zonele mai dense, ce absorb mai mult radiaţia, apar întunecate, iar cele mai puţin dense, mai
clare, apar luminoase (ex. pulmonul apare luminos, iar oasele, cordul apar întunecate).
 Pe radiografie zonele care primesc o cantitate mai mică de raze X rămân albe, astfel osul apare alb, iar
pulmonul negru.
Calităţile imaginii radiologice
 Contrastul
 Netitatea
Contrastul
 Reprezintă diferenţa dintre alb şi negru a imaginii radiologice.
 El depinde de diferenţele de densitate ale structurilor traversate şi de cantitatea de radiaţii secundare
care iau naştere în corp.
 Pentru diminuarea cantităţii de radiaţii secundare este necesară reducerea volumului iradiat
(se realizează prin diafragmarea fasciculului incident sau prin comprimarea regiunii explorate)
şi folosirea grilei antidifuzoare (fixă sau mobilă).
Netitatea
 Traduce reprezentarea distinctă, precisă, a liniilor care definesc limitele de separare a detaliilor
evidenţiate pe radiografie (adică un contur cât mat exact al unei imagini ce desparte două elemente
adiacente între care există o diferenţă de densitate a imaginilor).
Netitatea depinde de o serie de factori, cum ar fi:
 mărimea focarului (cu cât focarul este mai mic, cu atât imaginea este mai netă),
 distanţa obiect-film (cu cât distanţa este mai mică, cu atât imaginea este mai netă),
 distanţa obiect-focar (cu cât distanţa este mai mare, cu atât imaginea este mai netă),
 estomparea de mişcare - se reduce prin utilizarea de timpi de expunere scurţi şi prin folosirea ecranelor
întăritoare.
APARATUL RADIOLOGIC DENTAR
 în practica stomatologică pentru examenele radiologice aparatul folosit este un monobloc cu regim
de lucru fix şi de putere , mai mică comparativ cu aparatele utilizate în radiologia generală.
 Regimul lor de lucru este cuprins între 5-10 mA şi respectiv 50 -60 kV.
Componentele principale ale unui aparat Rontgen dentar (clasic, convenţional) sunt
 Monoblocul,
 Transformatorul de joasă tensiune
 Transformatorul de înaltă tensiune
 Braţul articulat
 Conul focalizator
 Masa (pupitrul) de comandă
Monoblocul
 Reprezintă generatorul de raze X, este format la exterior dintr-o cupolă metalică cu rol protector
împotriva radiaţiilor X şi a curentului de înalţă tensiune. In interiorul acestuia se găseşte tubul radiogen
în care se produc razele X.
 Tubul radiogen (forma perfecţionată a tuburilor Coolidge) este un balon de sticlă specială care
conţine două piese metalice:
a. una reprezintă polul negativ (catodul) - este un filament liniar de tungsten, plasat în mijlocul
unei piese de concentrare care focalizează electrostatic fasciculul de electroni,
b. cealaltă reprezintă polul pozitiv (anodul) - este constituit dintr-o tijă de cupru, metal cu
conductibilitate termică crescută. Pe faţa anodului îndreptată spre catod există încastrată o
plăcuţă de wolfram, metal greu fuzibil.
Transformatorul de joasă tensiune
In timpul funcţionării tubului radiogen, filamentul catodului care primeşte un curent de joasă tensiune
produs de transformatorul de joasă tensiune se va încălzi până la incandescenţă şi va elibera electroni liberi,
care vor fi acceleraţi de diferenţa de potenţial electric generată de transformatorul de înaltă tensiune .
Transformatorul de înaltă tensiune
 Generează un curent electric de ordinul kV, necesar pentru creearea diferenţei de potenţial electric
între anod şi catod. Această diferenţă de potenţial electric atrage electronii liberi din jurul filamentului
şi îi determină să ajungă pe plăcuţa de wolfram de la anod (numită şi anticatod). Acest salt al
electronilor spre anticatod se produce cu viteze foarte mari, proporţionale cu diferenţa de potenţial
electric.
Vidul din tub favorizează deplasarea electronilor.
 Impactul dintre electronii de origine catodică şi anod va genera radiaţiile X.
 Razele X produse pe anticatod se răspândesc în toate direcţiile, ele fiind oprite de pereţii monoblocului
şi dirijate către fereastra acestuia.
 Prin frânarea electronilor proveniţi din catod şi puternic acceleraţi, se formează fasciculul conic de
raze X utilizabile.
Braţul articulat
 Monoblocul este montat pe un stativ cu un braţ articulat care permite dirijarea fasciculului incident de
radiaţii în toate direcţiile.
 Pe pereţii laterali sunt gravate două raportoare care au punctul 0 la orizontală.
 De la acest punct, în funcţie de radiografia dorită, monoblocul poate fi reglat ca înclinaţie, pe
verticală şi pe orizontală, înclinaţie ce este măsurată în grade.
Conul focalizator
 Este montat pe monobloc şi are rol în delimitarea distanţei focar - piele.
 Este o piesă de ebonită, de formă conică, care se fixează pe cupola monoblocului, în faţa orificiului de
ieşire a radiaţiilor.
Masa (pupitrul) de comandă conţine:
 un comutator cu poziţia închis-deschis;
 un potenţiometru care va corecta tensiunea de la reţea;
 un voltmetru gradat;
 fişa de alimetare la reţeaua electrică.
 Aceste dispozitive de la masa de comandă reglează intensitatea şi duritatea (kV) razelor X, precum şi
timpul de expunere.
 Timpul de expunere este exprimat în secunde;
 De menţionat că între două expuneri trebuie făcută o pauză de cel puţin 5 secunde.

NOŢIUNI DE DOZIMETRIE
 Dozimetria este disciplina care se ocupă cu studiul tehnicii şi posibilităţilor de măsurare a dozelor de
radiaţii.
 Dozele măsurate sunt exprimate în sistemul röntgenologic şi radiobiologic.
 Sistemul internaţional de unităţi de măsură este un sistem unitar şi cuprinde:
 Becquerel-ul - este unitatea de măsură a radioactivităţii şi reprezintă o dezintegrare pe secundă;
 Gray-ul este unitatea de doză absorbită şi reprezintă energia de un joule absorbită de un kilogram de
materie (1 J/kg);
 Sievert-ul - echivalentul dozei - este o mărime obţinută prin multiplicarea dozei, absorbite cu un factor
ce ţine seama de radiosensibilitatea diferită a ţesuturilor.

RADIOPROTECŢIE
 Razele Röntgen sunt radiaţii ionizante, ce au o energie destul de mare pentru a smulge un electron al
unui atom dintr-o structură moleculară, adică transferă energia materiei vii pe care o străbat.
 Acţiunea razelor X asupra materiei vii constituie efectele biologice.
 Efectele biologice ale iradierii depind de mărimea dozei administrate şi de volumul expus din
organism.
 Efectele biologice cumulate produse prin iradiere sunt încadrate în "boala de iradiere".
Organele sensibile la radiaţii sunt:
 Pielea, care este sensibilă la energii joase; prin distrugerea glandelor sebacee şi sudoripare se poate
instala radiodermita cronică, ce se manifestă prin piele uscată, ulcere trofice cu potenţial malign
etc.
 Măduva hematopoietică
 - modificări ale seriei albe: leucopenii cu uşoară eozinofilie şi limfocitoză până la
leucemii,
 - modificări ale seriei roşii: anemii aplastice.
 Gonadele - cu iradierea spermatogoniilor şi foliculilor
ovarieni maturi;
Cristalinul - cataractă timpurie.

Pentru diminuarea iradierii sunt prevăzute o serie de măsuri:

 Legate de construcţia aparatelor Röntgen.
 Legate de montarea aparatelor în laboratorul de Radiologie
 Legate de protecţia propriu-zisă .

Masuri legate de construcţia aparatelor Röntgen

 Se urmăreşte amplasarea lor astfel încât personalul să nu se afle în direcţia fasciculului primar de
radiaţii, deci să fie ferit de acţiunea radiaţiilor secundare care se produc în corpurile străbătute de
fasciculul primar.
 Astfel, aparatul trebuie instalat la cel puţin 3 metri distanţă, iar manipulatorul se aşează în unghiul
mort al aparatului, adică în zona în care fasciculul primar nu ajunge.
 Intre aparat şi manipulator trebuie să existe un paravan protector de plumb.
Masuri legate de protecţia propriu-zisă
 Aceasta implică :
 echipament de protecţie,
 reducerea numărului de examinări radiologice inutile,
 reducerea câmpului de iradiere,
 reducerea numărului de clişee şi înlăturarea incidenţelor inutile,
 folosirea radioscopiei televizate,
 diminuarea timpului de expunere,
 interzicerea accesului în sala de expunere a altor persoane.