MODIFICARI DE CULOARE ALE

DINTILOR
-Referat Estetica-
 Intre motivele de adresare ale pacientilor in cabinetele de medicina dentara, un loc
important il ocupa dorinta acestora de ameliorare a culorii dentare. Modificarile de culoare
ale dintilor se mai numesc si discromii dentare si reprezint una dintre cele mai frecvente
cauze pentru care pacientii apeleaza la un tratament estetic.
In cadrul tratamentelor stomatologice efectuate in scopul imbunatatirii aspectului estetic
al arcadelor dentare, cele adresate discomiilor dentare ocupa un loc important si imbraca o
varietate de forme, a caror indicatie difera in functie de etiologia modifcarilor de culoare:
– produse destinate igienei orale;
– manopere de igienizare profesionala;
– tratamente chimice de decolorare a tesuturilor dure dentare;
– tratamente protetice mai mult sau mai putin invazive (fatete, coroane de invelis).
Pentru a obtine rezultate satisfacatoare, adesea aceste forme de tratament se asociaza,
iar planul terapeutic trebuie individualizat pentru fiecare caz in parte si, intotdeauna, corelat
atat cu etiologia discromiei cat si cu gradul de pigmentare al structurilor dentare. Din acest
motiv, inainte de a decide tipul de tratament ce urmeaza a fi instituit, este necesara o
examinare clinica riguroasa, cu precizarea factorilor etiologici, extinderii pigmentatiei la
nivelul unuia sau mai multor dinti, aspectului de suprafata sau profunzime al coloratiei,
intensitatii si nuantei acesteia.
Înțelegerea elementelor culorii dinților este importantă mai ales în stomatologia
reconstructivă. Dinții sunt compuși dintr-un număr de culori cu nuanțe diferite chiar și la un
dinte individual, variind de la marginea gingivală până la marginea liberă a dintelui. Adesea
marginea gingivală este mai închisă la culoare din cauza apropierii de dentină. La majoritatea
oamenilor caninii sunt mai închiși la culoare fată de incizorii centrali și laterali, iar tinerii au
caracteristic dinți mai albi, mai ales la prima dentiție.
Etiologia discromiilor dentare
Cauza coloratiilor dentare, precum si mecanismul de patrundere si fixare al substantelor cu
proprietati de colorare constituie principalele criterii de clasificare a discomiilor dentare.
Astfel, se diferentiaza discromii dentare extrinseci, discromii dentare intrinseci si discromii
dentare internalizate.

Discromiile dentare extrinseci reprezinta coloratii generate de depozite pigmentare care

se fixeaza la nivelul peliculei muco-proteice de la suprafata dintelui; ca atare, aceste coloratii
pot fi indepartate prin utilizarea unor produse de igiena orala sau prin manopere de igienizare
profesionala.
1. Factorii predispozanţi :

- defecte
 ale smalţului, fisurile şi defectele microscopice de pe suprafaţa smalţului
suntsusceptibile la acumularea coloraţiilor produse de alimente, băuturi, nicotină
şi alţi agenţi locali
 
- disfuncţia salivară,saliva joacă un rol important în îndepărtarea detritusului
alimentar şi a plăcii bacteriene de la nivelul suprafeţelor externe şi interproximale
ale dinţilor, o reducere afluxului salivar contribuie la apariţia discoloraţiilor
extrinseci.
-
2. Factori favorizanţi

- Placă bacteriană, tartru şi particule alimentare-coloraţii brune sau negre.

- Depunerea de tanin (ceai, cafea)-coloraţii brune(V,O)

- Nicotina-brun închis sau negru (1/2, 1/3 colet)

Compuşii metalici prin interacţiunea dintre metale şi placa bacteriană.

Discromiile internalizate sunt generate de coloranti ce provin din mediul oral, care au

difuzat in profunzimea smaltului si dentinei si s-au fixat prin legaturi chimice cu
hidroxilapatita de structura smaltului sau de colagenul dentinar. Penetrarea moleculelor este
explicata prin permeabilitatea relativa a smaltului dentar si, mai ales, a dentinei, si este
favorizata de defecte structurale aparute fie in perioada de formare si mineralizare a dintelui,
fie posteruptiv.
Atat discromiile extrinseci cat si cele internalizate sunt dependente nu numai de regimul
alimentar, obiceiurile de igiena orala si structura dentara, dar si de alti factori, printre care
componenta peliculei proteice de la suprafat smaltului, responsabila de fixarea colorantilor
sau asocierea unor afectiuni ce reduc fluxul salivar.
In general insa, exista variatii individuale mari in gradul de pigmentare de la o persoana la
alta, fapt care ingreuneaza explicatia etiologiei, precum si prognosticul privind rezultatul
tratamentelor instituite.

Discromiile dentare intrinseci

Si in aceste situatii substanta cromoforma este fixata in intimitatea structurilor dure dentare,
generand, prin urmare, o modificare a transmitere a luminii. De data asta insa colorantul
patrunde din interiorul cavitatii pulpare, fie in urma modificarii continutului pulpar inducand
discromii de cauza dentara, fie avand origine sistematica, ceea ce determina mai ales
discromii generalizate.
Prin urmare, in functie de etiologie modificarile de culoare pot afecta un singur dinte, grupuri
dentare sau intreaga arcada temporara sau permanenta.
Unele discromii dentare survin ca urmare a inglobarii in structurile dentare a unor substante
formate in conditiile unor modificari ale lanturilor metabolice:
– Hiperbilirubinemia din anemiile hemolitice sau icterul hemolitec;
– Talasemia;
– Porfiria congenitala eritropoietica;
Aceste forme sunt rare si se asociaza cu modificari generalizate de culoare ale dintilor.
Tetraciclina
Tetraciclina și compușii similari, minociclina și doxiciclina, pot decolora de asemenea dinții.
Aceste substanțe se încorporează în smalțul și dentina dintelui, modificându-i culoarea. Petele
sunt adesea galben-maro, deși pot fi și cenușiu-albăstrui. Ele pot afecta întregul dinte ca
rezultat al expunerii prelungite sau în formă de bandă dacă medicamentul a fost administrat în
cure repetate. Diagnosticul se poate pune prin fluorescența pozitivă a dintelui la lumină
ultravioletă.

Tetraciclina nu trebuie administrată în perioade care corespund dezvoltării dinților. În cazul

adulților, folosirea tetraciclinei sau a medicamentelor din aceeași clasă de antibiotice
determină decolorarea dinților în 3-6 % din cazuri. Folosirea cronică a acestor medicamente
trebuie evitată pe cât posibil. 
Alte medicamente care determină pătarea dinților:
 ciprofloxacina, eritromicina, claritromicina;
 cotrimoxazolul, cholestiramina;
 tigeciclina, linezolid, minociclina;
 imipenem/cilastatin, fierul, corticosteroizii inhalatori.
Fluoroza
Fluoroza reprezintă expunerea neadecvată la fluor a dinților:
 în cazurile ușoare decolorările sunt calcaroase, formând pete rotunde sau linii
transversale pe suprafața dinților;
 în cazurile moderate decolorările pot fi galbene sau maro;
 în cele mai severe cazuri suprafața dinților afectați poate fi denivelată sau dinții pot fi
malformați.

Aceste decolorări sunt consecința nivelului ridicat de fluor care interferă cu funcția normală a
celulelor care sintetizează smalțul.
Bacteriile cromogene
Sunt bacterii care cauzează pete dentare, mai ales la marginea gingivală a dintelui. Cea mai
întâlnită este pătarea negricioasă cauzată de speciile de Actinomyces, formată din sulfit feric
prin acțiunea asupra fierului din salivă și exudatele gingivale. Pete verzui sunt atribuite
bacteriilor fluorescente și fungilor, precum Penicillinum și Aspergillus. Petele portocalii sunt
mai rare și cauzate de Serratia marcescens și Flavobacterium lutescens.

Tratament
Tratamentul petelor dentare implică în primul rând identificarea etiologiei acestora

Alimentație/obiceiuri - pătarea cauzată de alimente sau fumat beneficiază de profilaxie

dentară și poate fi evitată prin încetarea acestor practici. (6) (9)

Perierea eficientă a dinților de două ori pe zi ajută la prevenirea pătării extrinseci.

Majoritatea pastelor de dinți conțin un abraziv, un detergent, un agent antitartru și chiar un
înălbitor.

Spălarea profesională dentară - unele pete extrinseci pot fi înlăturate folosind spălarea cu

ultrasunete, lustruirea rotativă cu o pastă abrazivă sau cu jeturi de aer și pudră abrazivă.
Folosirea lor repetată nu este însă  recomandată.

Microabraziunea smaltului - tehnica implică aplicarea rotativă a unui amestec de acid

clorhidric slab și particule de silicon într-o pastă solubilă în apă. Se recomandă în înlăturarea
petelor dentare intrinseci superficiale, incluzând pe cele cauzate de fluoroză și decalcificările
secundare benzilor sau dispozitivelor ortodontice. Microabraziunea smalțului poate fi folosită
împreună cu albirea chimică a dinților. (6) (4)

Albirea chimică -  la anumiți pacienți, albirea este o modalitate sigură, ușoară și ieftină de a
trata multe tipuri de pete dentare. Nu se recomandă albirea prin oxidare a dinților primari.

Albirea dentară vitală - albirea dinților vitali este recomandată mai ales pacienților cu
decolorare extrinsecă galbenă, portocalie sau maro, deși poate fi utilă și în cazurile ușoare de
pătare indusă de tetraciclină și fluoroză.
Agenții de albire folosiți astăzi sunt carbamida și peroxidul de hidrogen. Pudra de albire
folosită în cabinet implică o soluție de peroxid de hidrogen 15-40% concentrație și trebuie
aplicată de un medic, cu izolarea atentă a dinților și protejarea gingiilor de efectul caustic.
Produsele comerciale disponibile clienților cuprind aplicarea unei soluții de peroxid de
carbamidă de 10-22%. Folosirea repetată pentru 2-6 săptămâni albește treptat dinții. Benzile
din polietilen impregnate cu peroxid de hidrogen 5%, oferă o alternativă la domiciliu de
păstrare a dinților deja albiți. Pastele de dinți care albesc conțin 1% sau mai puțin peroxid de
hidrogen și sunt minim eficiente. (3) (2) 
Două treimi dintre pacienți vor prezenta sensibilitate dentară minoră, de scurtă durată, la rece
și fierbinte și/sau iritație gingivală.

Albirea dentară nonvitală - implică plasarea unei mixturi de peroxid de hidrogen 30% și
perborat de sodiu în camera pulpei pentru o săptămână. Pentru albirea nonvitală, ideal este un
dinte cu o coroana care nu a fost refăcută.

Restaurările dentare - decolorările dentare cauzate de carii sau materiale dentare necesită
înlăturarea cariilor sau a amalgamurilor, urmate de refacerea adecvată a dintelui. Pacienții cu
afectare dentară severă pot fi candidați pentru extracția dentară, urmată de implanturi
oseointegrate sau folosirea de danturi care se înlătură complet sau parțial. Pacienții cu defecte
genetice în formarea smalțului sau a dentinei pot necesita extracții dentare.
Bibliografie
https://www.romedic.ro/modificari-de-culoare-ale-dintilor-0R18726
https://www.chirurgie-orala.ro/articole/estetica-dentara/modificari-de-culoare-ale-dintilor-
vitali/
https://www.academia.edu/38330917/Discromiile_dentare