DISCROMIILE

DENTARE
 Planul lucrării
1. Discromiile dentare;
2. Noţiunea de albire a dinţilor;
3. Primele încercări de albire a dinţilor;
4. Mecanismul de albire dentară;
5. Albirea profesională a dinţilor;
6. Albirea de sine stătătoare a dinţilor;
7. Remedii naturiste şi pentru tratarea dinţilor îngălbeniţi;
8. Efectele secundare ale albirii dinţilor;
9. Concluzie.
 Discromiile dentare
Discromiile dentare reprezintă o entitate clinică bine definită, cu frecvenţă
crescută, produsă de o multitudine de factori atât locali, cât şi sistemici, având
ca rezultat efecte estetice neplăcute asupra dinţilor şi surâsului.
Fenomenul se datorează infiltrării anumitor substanţe în pelicula de sub
smalţ a dinţilor determinând pierderea culorii lor albe, naturale. Coloraţiile pot
varia de la galben, galben-maroniu, maroniu, gri, gri-negru sau pete albe, în
funcţie de cauza producerii lor. 
Etiologia discromiilor
dentare extrinseci
1.      Factorii predispozanţi:
-                            defecte ale smalţului, fisurile şi defectele microscopice
de pe suprafaţa smalţului sunt susceptibile la acumularea coloraţiilor
produse de alimente, băuturi, nicotină şi alţi agenţi locali
-                            disfuncţia salivară, saliva joacă un rol important în
îndepărtarea detritusului alimentar şi a plăcii bacteriene de la nivelul
suprafeţelor externe şi interproximale ale dinţilor, o reducere a fluxului
salivar contribuie la apariţia discoloraţiilor extrinseci.
2.      Factori favorizanţi
-              Placă bacteriană, tartru şi particule alimentare,  coloraţii brune
sau negre.
-              Depunerea de tanin (ceai, cafea)  coloraţii brune (V,O)
-              Nicotina  brun închis sau negru (1/2, 1/3 colet)
Compuşii metalici prin interacţiunea dintre metale şi placa bacteriană.
 Etiologia discromiilor
dentare  intrinseci
Traumatismele dinţilor temporari si permanenti, (hemoragie intrapulpară şi sulfura de
fier depusă de- a lungul canaliculelor dentinare produce o coloraţie neagră-albăstrie
 
Infecţiile gravidei (rubeola gravidei sau sarcina toxică) pot produce  discoloraţii
dentare, care se manifestă ca o bandă opacă de smalţ hipoplazic la nivelul dinţilor
temporari.
 
Infecţiile sistemice postnatale (infecţiile streptococice, rujeolă, varicelă,scarlatină) pot
fi cauze ale hipoplaziei smalţului. Formarea coroanei dinţilor permanenţi are loc în
copilărie,  înainte de vârsta de 8 ani.
Tulburări genetice şi boli ereditare. Afectarea genetică a formării smalţului şi dentinei
include amelogeneza imperfectă (AI), dentinogeneza imperfectă (DI) şi displazia
dentinară (DD), care  predispun la apariţia coloraţiilor intrinseci.
Medicaţia tetracicline Ea difuzează prin dentină la suprafaţa smalţului,
legând ionii de calciu şi incorporându-i în hidroxiapatită sub forma unui
complex de kelare calciu-tetraciclină- oxifosfat care după erupţia dinţilor,
sub influenţa luminii (radiaţiilor UV) se oxideză, îşi pierde fluorescenţa prin
pierderea fosforului şi se formează un pigment roşu. Ea interesează în
acelaşi timp ambele arcade, primele zone afectate fiind feţele vestibulare
ale incisivilor. Astăzi se acceptă 3 forme de discromii: Forma moderată, la
care coloraţia este de nuanţe de la galben închis până la brun şi cenuşiu,
fără localizare şi delimitare precisă în suprafaţăDiscromie produsa de
minociclina
Deficienţele nutriţionale şi alte tulburări În ceea ce priveşte deficienţele de
nutriţie, avitaminozele C şi D produc coloraţii anormale ale dinţilor datorită
tulburărilor vasculare consecutive. Anemia hemolitică a nou născutului,
incompatibilitatea de Rh între mamă şi făt pot determina o discromie
dentară, dinţii apărând de culoare albastră, maro sau verde. Apar datorită
unor episoade traumatice apărute la vârste timpurii, cu ruperea vaselor
sanguine şi extravazarea eritrocitelor în interiorul canaliculelor dentinare.
Ca urmare, se impregnează dentina intercanalară mai puţin mineralizată,
care are capacitate mare de absorbţie. Discoloraţia afectează unul sau mai
mulţi dinţi frontali, dinţii sunt de regulă vitali, de nuanţă roz
Către discromiile extrinseci se atribuie:
Coloraţia dintelui într-o nuanţă verzuie sau verde depunerile Pristlei. Mai
frecvent se întâlnesc la copii în regiunea coletului dentar acolo unde s-a
păstrat membrana Nasmit, sau cuticula primară a adamantinei.
Preponderent este colorat smalţul de la 1/3 până la o ½ din suprafaţa
labială a incisivilor superiori, sau chiar este situată pe toată suprafaţa.
Discromia este datorată faptului că membrana Nasmit, resturile ei sunt
bine ataşate de diferite neregularităţi ale smalţului, defecte în stratul
superficial. Însuşi culoarea apare în urma sedimentării elementelor
anorganice din hemoglobina distrusă de către bacterii cromogene. O
însemnătate o are şi periajul odontal. Coloraţia poate fi înlăturată mecanic
prin poleire.
 O coloraţie oranjă poate fi deasemenea observată la copii în formă de o
linie, hăşuri în treimea coletului incisivilor. Coloraţia este cărămizie până la
galbenă. Ea poate fi înlăturată printr-un periaj profesional.
• Coloraţia neagră sub formă de benzi înguste în jurul coletului dinţilor situate paralel cu
gingia marginală. Cauza este individuală – depuneri de mucină în care se colonizează
bacteriile cromogene, fumatul, ciaiul, cafeaua şi igiena orală proastă – sporesc
intensitatea coloraţiei.
• Coloraţia brună întunecată la fumatori, care este depusă pe unele porţiuni sau pe
toate suprafeţele dinţilor. Depunerile tabagice sunt bine concrescute cu smalţul,
deaceea este necesar prin intermediul ultrasunetului de înlăturat.
• Discromii cauzate de diferiţi pigmenţi alimentari.
• Discromii cauzate de acţiunea unor metale.
• În industria metalurgică, sau utilizarea unor medicamente cu conţinut
de fier provoacă o pigmentare a dinţilor şi a limbei de culoare brună
sau verde – brună. Cuprul şi alama colorează dinţii în ten verde, sau
brun – auriu.
• Coloraţia dinţilor cu clorhexidina este rezultată de reacţia de
precipitare între clorghexidina adsorbită şi coloranţii alimentari (ciai,
cafea, vin roşu). Clorghexidina provoacă modificări în balanţa
acidoalcalină spre alcalin din contul inhibării bacilelor acidogene din
placa bacteriană, iar ca rezultat are loc mineralizarea activă şi coloraţia
depozitelor dentare şi smalţului.
Către discromiile extrinseci se atribuie trauma şi necroza pulpară. În
urma unei traume are loc necroza pulpei, la început apar hemoragii
produse în canaliculele dentinare. Discromiile la început pot fi roşii,
galbene, galben – maronii, apoi culoarea adamantinei maronie, gri sau
neagră. Smalţul devine opac. Discromiile sunt strict limitate la dinţii
afectaţi.
 Terapia endodontică. După depulpare dintele îşi pierde culoarea
naturală, are un ten suriu, smalţul este opac, fără luciu. Însă un şir de
medicamente utilizate în tratamentul endodontic, care cu regret se mai
întâlnesc în sistemul rural este obturarea canalelor radiculare cu
amestecul rezorcină – formalină , care având o difuzie foarte pronunţată
penetrează în sistemul canaliculelor dentinare şi colorează coroana
dintelui. Culoarea dintelui poate varia – oranj, roz sau bordo. Mai pot
apărea discromii la utilizarea variatelor medicamente endodontice ce
conţin bariu, iod sau argint. Aceste dicromii apar galbene, galben –
maronii, gri sau negre.
Tot către discromiile extrinseci, dar cu o evoluţie
internă se atribuie: dinţii de “tetraciclină” şi
fluoroza. Adică factorul cauzal este extern, dar
acţionează în perioada de dezvoltare a ţesuturilor
dure dentare.
Cauzele extrinse
 coloraţia brună:
   fumatul
 placă dentară
 ceai, cafea, vin şi alte băuturi
 soluţie cu clorhexidină
  coloraţia neagră:
 Fumat
 placă dentară
 ceai, cafea, vin şi alte băuturi
 bacteriile cromogene
 metale (Fe, Mn, Ag)
 coloraţia verde:
 Ceai
 bacteriile cromogene
 metale (Cu, Ni)
 coloraţia orange:
 bacteriile cromogene
 metale (Cr)
 Cauzele intrinseci – coloraţii localizate

 coloraţia albă:
◦                         – carii incipiente
◦                         – traumatisme uşoare în timpul formării smalţului (dinteTurner)
coloraţia galbenă:
◦                         – traumatisme moderate în timpul formării smalţului
◦                         – restaurări cu compozite, CIS, răşini acrilice
 coloraţia brună:
◦                         – traumatisme severe în timpul formării smalţului
◦                         – restaurări cu compozite, CIS, răşini acrilice
◦                         – carii
◦                         – traumatisme pulpare însoţite de hemoragii
coloraţia albastră, gri sau neagră:       
◦                         – restaurări cu amalgam
◦                         – restaurări cu compozite, CIS, răşini acrilice
◦                         – traumatisme pulpare însoţite de hemoragii
Cauzele intrinseci – coloraţii generalizate

 coloraţia albă:
◦                         – forma uşoară de fluoroză
◦                         – amelogeneza imperfectă
coloraţia galbenă:
◦                         – forma moderată de fluoroză
◦                         – amelogeneza imperfectă
◦                         – dentinogeneza imperfectă
◦                         – displazia dentinară
◦                         – boli hemolitice
 coloraţia brună:
◦                         – porfiria
◦                         – terapia cu tetraciclină (expunere pe termen lung)
 coloraţia albastră, gri sau neagră:
◦                         – terapia cu tetraciclină (expunere pe termen lung)
◦                         – tratamentul cu minociclină
 coloraţia verde:
◦                         – boli cauzatoare de hiperbilirubinemie (boala hemolitică nou-născutului)
Discromii de origine generală.
1. Hipoplazia smalţului apare ca urmare a dereglării metabolismului
mineral în primordiile dentare – apre hipoplazia sistemică, sau sub
acţiunea factorilor locali (hipoplazia locală). Are loc subdezvoltarea
adamantinei cu apariţia diferitor modificări (hăşuri, brazdiţe, şanţuri,
gropiţe) de structură, apoi ele se pigmentază cu coloranţi din produsele
alimentare, dând un aspect sinuos şi ciudat dinţilor.  Mai frecvent se
afectează incisivii, caninii şi primii molari permanenţi. În acest caz este
necesar un tratament mai complicat – faţetare sau restaurarea dinţilor,
albirea nu este suficientă.
 2. Amelogeneza imperfectă – este o tulburare ereditară în dezvolatera
smalţului. Caracterile clinice generale ale afecţiunii sunt discromia
adamantinei de o culoare galbenă, galben – maronie, sau brună închisă
şi subţierea sau lipsa smalţului. Tratamentul prin restaurări.  Albirea
dinţilor este inefectivă.
3. Dentinogeneza imperfectă este deasemenea o tulburare ereditară în
dezvoltarea dentinei produce pete violete, galbene sau gri.
4. Discromii pot apărea în porfirie – erori de metabolism – dintele se
colorează în roşu.
5. Eritroblastoza fetală sau diateza hemolitică apare datorită
incompatibilităţii de Rh (Resus) – sânge resus incompatibil al mamei şi
fătului. Are loc hemoliza eritrocitelor cu formarea bilirubinei. Bilirubina
indirectă se depune în ţesuturile dentare şi provoacă discromii
intrinseci. Dinţii se colorează în albastru, maro, negru, sau verde.
        Tratamentul discromiilor dentare

 Tratamentul general – în funcţie de etiologia discoloraţiilor.

Tratamentul local:
 - faţetarea cu ajutorul maselor compozite, cheramice:
 - microabraziunea;
 - albirea dinţilor;
 - restaurări dentare;
 - microproteze sub formă de coroane.
Microabrazia smalţului
Această tehnică implică utilizarea unui amestec sub formă de pastă de
HCl în concentraţie redusă şi particule de silicon carbid solubile în
apă. PREMA  Suprafaţa rezultată este netedă, cu aspect sticlos.
Metoda este indicată pentru:
• îndepărtarea discoloraţiilor intrinseci superficiale,
• îndepartarea discoloraţiilor prin administrarea de fluor
• Decalcificări secundare bracket-urilor ortodontice.
• Metoda poate fi folosită în asociere cu tehnica de albire a dinţilor.
Tehnica de tratament
presupune:
 
-         izolarea perfectă cu digă şi protecţia pacientului şi medicului cu ochelari de protecţie, deoarece
HCl este un produs caustic foarte agresiv. Din acelaşi motiv în jurul dintelui supus microabraziunii se
aplică bicarbonat de sodiu,care neutralizează aciditatea preparatului, pentru a evita arsurile gingivale.
 
-         Pe dintele periat profesional, spălat şi uscat se aplică gelul cu HCl pe suprafaţa vestibulară a
dintelui cu discromie, într-un strat de 1 mm şi cu ajutorul unei cupe de cauciuc destinată acestui scop,
montată la o piesă de mână, la viteză mică se efectuează mişcări circulare timp de 60 sec. Apoi  se
spală faţa vestibulară a dintelui cu jet de apă cu aspiraţie.
 
-         Se examinează culoarea dintelui, dacă aceasta nu e corespunzătoare, operaţiunea se poate
repeta de maximum 10 ori, ceea ce duce la îndepărtarea unui strat mai mic de 0,1 mm de smalţ, iar
petele superficiale dispar.
 
-         Smalţul astfel tratat, după spălare şi lustruire, va beneficia de o metodă locală de fluorizare.
 Noţiunea de albire a dinţilor
Procedeul de albire a dinţilor este unul dintre cele mai solicitate
tratamente în cosmetica dentară .

Albirea reprezintă un procedeu stomatologic care urmăreşte

modificarea culorii naturale a dinţilor, cu efect final de înbunătăţire
a aspectului estetic al acestora.
Primele încercări de albire a dinţilor
Potrivit unui raport efectuat de Asociaţia Dentară Americană (ADA), acidul
oxalic a fost utilizat ca agent de albire încă din 1877. 
În 1884, albirea începe să fie efectuată cu ajutorul peroxidului de
hidrogen, Dr. David Yarborough introducând peroxidul de hidrogen/sistemul
mucoprotector.
În 1989 începe să fie utilizat peroxidul de carbamidă ca un ingredient activ
în procesul de albire. Dar abia cu 16 ani Dr. John Munro a descris pentru
prima oară procedeul de albire pe baza acestui preparat.  
În 1918 a fost introdusă lumina de mare intensitate pentru a grăbi procesul
de albire Astfel devine disponibil tratamentul de albire bazat pe fotoiniţiere.
În acest scurt timp, mai mult de 80% din stomatologii nord-americani au
utilizat una din tehnicile menţionate pentru a rezolva peste 7 milioane de
cazuri de albire a dinţilor.
Începând cu anul 1990, produsele de albire devin mai accesibile şi pot fi
procurate individual. 
 Primele încercări de albire a dinţilor
Preocuparea publicului de a avea
o imagine "hollywoodiană" şi abundenţa
reclamelor la pastele de dinţi, au creat
cerinţa unor dinţi mai albi, această imagine
fiind asociată cu sănătatea şi starea de confort
general. După mulţi ani, această cerinţă a ridicat
coeficientul de "inteligenţă dentară" al pacientului
şi a îmbunătăţit semnificativ sănătatea orală.Totuşi,
studiile au indicat că mai mult de 50% din populaţie
ar prefera să aibă dinţi mai albi. Mai mult, cei mai mulţi
dintre pacienţi nu sunt conştienţi că acest tip de procedeu
este la îndemâna oricărui stomatolog.
 Mecanismul de albire dentară
Tehnica de albire este adesea realizată cu ajutorul unui gel de albire. Acest gel
este alcătuit din peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamidă, versiunea mai
stabilă. 
Atunci când gelul este aplicat pe dinţii unei persoane, peroxidul se
descompune în molecule de oxigen care lucrează în mod eficient pentru a
pătrunde în interiorul dinţilor şi crează defalcarea petelor care stau în interiorul
porilor de smalţ dentar.
Petele de pe dinte de fapt au ca efect diminuarea translucidităţii dentare, dinţii
apărând astfel mai maţi . În cazul în care petele dispar, 
acestea crează un blocaj de lumină mai mic.
Rezultatul este că mai multă lumină este în
măsură să strălucească prin dinţi şi 
aceştia apar mai albi.
Albirea profesională a dinţilor
Albirea danturii realizată în cabinetul
stomatologic, ea este recomandată ca fiind cea mai eficientă, rapidă şi
sigură metodă de curăţare a petelor nedorite. În cazul acestei proceduri,
produsul de albire se aplică direct pe dinţi. El este
aplicat cu ajutorul unei surse de căldură, de lumină sau de laser. Lumina
şi/sau căldura accelerează efectul de albire. Rezutatele se pot
observa în maximum 60 de minute de la efectuarea tratamentului.

Prin folosirea luminii polarizate, este îndeajuns o singură şedinţă pentru

rezultate foarte bune. Singura metodă care oferă o finalitate mulţumitoare chiar
după prima sesiune de tratament este laserul.
 Albirea cu laser (plasma)
ZOOM
Albirea cu laser (plasmă) Zoom este un tratament de albire a dinţilor care
la ora actuală face furori în majoritatea clinicilor stomatologice din SUA şi
Europa. Este singurul tratament dovedit clinic care conferă dinţilor naturali o
diferenţă de culoare de 9 nuanţe pe cheia de culori Vita într-o singură oră. 

Procesul de albire cu laser (plasmă) Zoom se desfăşoară de-a lungul a trei

şedinţe de câte 20 de minute. O astfel de albire dentară poate rezista şi până la
doi ani de zile. Este important de ştiut că dinţii au tendinţa de a se recolora spre
nuanţa iniţială. Perioada de recolorare cea mai evidentă este în primele trei luni
dar aproximativ 70% din efectul de albire a dinţilor se păstrează până la 2 ani în
majoritatea cazurilor.
 Zoom Advanced
Power
Mecanism de acţiune:
- lampa plasmă ZAP;
- gelul de albire conţine 25% peroxid de hidrogen (H2O2) şi
este activat de lumina lampei cu plasmă.

Avantaje:
1.  Numărul 1 pe piaţa aparatelor de albire profesională din America, conform ADA
(American Dental Asociation), este aparatul cel mai sigur din punct de vedere al calităţii
şi eficienţei.
2.  Efecte imediat vizibile.
3.  Efecte durabile: 1-3 ani, în funcţie de obiceiurile alimentare ale pacientului.
4.  Timp redus al tratamentului: 90 minute, comparativ cu albirea “take home”:  9 -14
nopţi.
5.  Metoda Zoom oferă protecţia gingiilor şi a mucoaselor labială (buze), jugală (obraji).
6.  Acest tip de tratament are efect şi în cazul dinţilor  cu o nuanţă gălbuie cauzată de
administrarea de tetraciclină.
7.  Tratamentul este realizat sub controlul medicului sau al asistentului de profilaxie.
  Albirea cu gelul
Opalescence
         de albire a dinţilor
Tratamentul
cu Opalescence se poate realiza atât
în cabinetul stomatologic, cât şi acasă.
Înainte de începerea tratamentului de albire
dentară trebuie să treci pe la clinica stomatologică pentru o
evaluare stomatologică profesională şi o curăţare dentară profesională a
dinţilor, practic pregătirea lor pentru tratamentul de "albire a dinţilor".
Opalescence este un gel de albire a dinţilor cu rezultate garantate. Tratamentul
în clinică durează 2 ore şi are o concentraţie ridicată. În tot acest timp
pacientul este asistat de medicul dentist. Procedura presupune un efort minim
din partea pacientului. Opalescence este un sistem de albire acceptat de ADA
(Asociaţia Dentiştilor Americani).
 Opalescence
         Xtra Boost
Mecanism de acţiune:
- conţinutul în peroxid este mai ridicat,
38% H2O2;
- gelul nu necesită fotoactivare.

Avantaje:
1.Timpul de tratament cel mai redus – 60 minute.
2. % cel mai ridicat de H2O2, efectele fiind vizibile în doar 1 oră.
3. Metoda oferă protecţia gingiilor şi a mucoaselor labială (buze), jugală (obraji).
4. Tratamentul este realizat sub controlul medicului sau al asistentului de
profilaxie.
Dezavantaje:
1. Procentul ridicat de H2O2 creşte
posibilitatea apariţiei sensibilităţii
dentare (ce durează maxim 24-48 ore).
2. Durata efectului cea mai redusă: 
6 luni – 1 an. 

3. Timpul îndelungat al tratamentului: 9-14

nopţi;
4. Pentru a avea efectul optim este necesară
aplicarea gutierelor pe dinţi în timpul nopţii;
5. În cazul în care somnul pacientului este
deranjat de prezenţa gutierelor în cavitatea
bucală, ele vor fi purtate timp de 4 ore/zi,
timp de 21 zile;
6. Creşte riscul apariţiei sensibilităţii
gingivale pe parcursul albirii (efect ce va
disparea o dată cu finalizarea tratamentului),
întrucât gelul poate ajunge în contact cu
parodonţiul.
Opalescence
INDICATII:
- se realizează acasă de către pacient; 
- gelul de concentraţie 15% H2O2 se aplică în gutiere specifice cazului clinic ce
vor fi purtate timp de 9-14 nopti.

RECOMANDARI:
1. Albirea se realizează treptat, efectul fiind astfel durabil: 1-2 ani; 
2. Gutierele sunt intim adaptate suprafeţelor dentare ale pacientului, întrucât se
realizează în laborator. Astfel este necesară o amprentare exactă de către medic /
asistent profilaxie.
3. Datorită materialui plastic moale din care sunt confecţionate şi specificităţii lor
pentru fiecare caz clinic în parte, pacientul nu va simţi disconfort pe durata
tratamentului. 
La prima sedinta se ia amprenta - copia fidelă a maxilarelor pentru confectionarea
gutierelor
La urmatoarea sedinta dintii vor fi pregatiti pentru tratamentul de albire astfel
incat suprafetele dentare sa fie "deschise la actiunea peroxidului de carbamida".
Suprafetele dentare vor fi periate cu o periuta rotativa si o pasta speciala (periaj
professional).
Pe suprafetele dintilor se va aplica o substanta desensibilizanta pentru a prevenit
sensibilitatea in timpul tratamentului ( paste desensibilizante).
Gutierele sunt luate acasa si in ele se aplica gelul pentru albire oferit de medicul
dentist (peroxid de carbamida 10%,15 % sau 20%) pentru aproximativ 7-10 nopti.
Medicul dentist va explica modul de utilizare a gelului de albit si de incarcare a
gutierelor
Sistemul Beyond
Reprezintă unul din cele mai noi sisteme
de albire a dinţilor de pe piaţa mondială.

Mecanism de acţiune:
- se realizează de către medicul stomatolog;
- tratamentul complet de albire durează doar 30
minute ( 2 şedinţe consecutive a câte 15 min.);
- decurge fără dureri, sensibilitate minimă sau
inexistentă;
- emisii ultraviolete – zero;
- căldură emisă – zero;
- operează în unda ideală pentru albire 480-520
nm.
 Albirea de sine stătătoare a dinţilor
Apa de gură cu efect de albire:
Este cea mai simplă dintre
metode: trebuie să clătiţi gura timp de
un minut. Este eficientă doar pentru
pete foarte puţin vizibile, deoarece
agenţii de albire se află pe suprafaţă
doar o perioadă foarte scurtă de timp. 
Atenţie: este recomandată apa de gură
cu soluţii fluoride neutre. 
Unele ape de gură conţin pe lângă
alcool şi unele chimicale care pot
îngălbeni dinţii şi pot fi uşor absorbite
prin ţesuturile moi ale cavităţii bucale
şi transmise în organism. 
Pasta de dinţi cu efect de albire
1.Avantaje:
- nu necesită un efort special din partea ta –
tot ce trebuie să faci este să periezi dinţii
cu pasta sau gelul respectiv;
- nu provoacă dureri sau iritaţii;
- preţul este asemănător cu cel al pastei de
dinţi obişnuite.
2. Dezavantaje:
- deşi pare promiţător, rezultatul nu este tocmai cel scontat. Nici un rezultat important nu se
obţine cu ajutorul acestei paste;
- mulţi experţi sunt de părere că nu este nici o diferenţă între pastele de dinţi obişnuite şi cele
cu efect de albire.
Kituri de albire pentru acasă
Geluri de albire
1. Avantaje:
- chiar au efect vizibil (pot produce diferenţe de 2-3 nuanţe);
- nici un pericol nu a fost asociat cu excepţia unui disconfort temporar sau
sensibilitate;
- preţ rezonabil în comparaţie cu serviciile profesionale de albire a dinţilor.
2. Dezavantaje:
- protezele aplicate pacientului reduc din eficacitate;
- dacă gelul intră în contact cu gingia poate provoca disconfort;
- rezultatele sunt diferite în funcţie de pacient.
Benzile de albire a dinţilor: 

- aceste benzi conţin pe ele un agent de

albire ce acţionează asupra petelor de pe
dinţi. Se aplică pe dinţi o dată sau de două
ori pe zi, unele sunt recomandate a fi
aplicate pe timpul nopţii. 
- nu se pot aplica foarte des, deoarece pot
conferi o nuanţă albastruie dinţilor, datorită
substanţelor conţinute de benzi. 
- nu pot fi aplicate dacă dinţii nu sunt
sănătoşi din punct de vedere structural, au
fisuri sau fracturi, deoarece ar putea
produce o schimbarea a nuanţei
neuniformă. 
- pot afecta gingiile, dacă subsanţele sunt
prea puternice.
 Remedii naturiste şi pentru tratarea
dinţilor îngălbeniţi: 
Pe lângă produsele ce conţin agenţi de albire a dinţilor şi tratamentele
disponibile în cabinetele medicilor dentişti, există remedii naturiste care ajută la
albirea dinţilor şi se găsesc în farmaciile de profil sau pot fi preparate acasă: 

- lămâile, care mai ajută şi la gingii; 

- praful de albit pe bază de scorţişoară; 
- salvia dată prin râşniţă de cafea; 
- partea albă a cojii de portocală; 
- bicarbonat de sodiu; 
-pulpa de căpşună; 
- sarea (atenţie! Foarte abrazivă şi poate dăuna
smalţului, sau poate crea disconfort la nivelul
gingiilor). 
 Efectele secundare ale albirii
dinţilor
- hiperestezie dentară;
- hiperestezie gingivală;
- leziuni ale ţesuturilor moi;
- alergii şi iritaţii (produse de către substanţele de dezintegrare: oxigen, apă şi
amoniac).
 Tratament prin fatete
dentare
Exista doua modalitati de a realiza fatetele: fie direct, la clinica, fie indirect, cu
ajutorul laboratorului de tehnica dentara.
METODA DIRECTA (LA CABINET)
​ odalitatea directa se realizeaza in clinica/ cabinet si este aplicabila doar
M
fatetelor din materiale compozite.
Fatetarea este efectuata in cabinet, manual, de catre medicul specialist, fara
contributia laboratorului si tehnicianului dentar. Acest lucru presupune multa
pricepere si indemanare din partea medicului stomatolog pentru ca el
trebuie sa egaleze sau chiar sa depaseasca rezultatul estetic obtinut prin
modalitatea indirecta.
METODA INDIRECTA (CABINET & LABORATOR)
In metoda indirecta stomatologul colaboreaza
cu tehnicianul laboratorului de tehnica dentara
pentru obtinearea fatetelor dentare. Procesul
presupune luarea amprentei dentare si utilizarea
softurilor computerizate CAD-CAM, astfel incat la final
fatetele sa se potriveasca perfect pacientului. Cel mai
frecvent metoda indirecta este folosita in cazul
fatetelor din ceramica (feldspatica, Emax, Lumineers)
sau zirconiu (full zirconiu).
ETAPA 1: CONSULTATIA
Prima etapa in planificarea fatetarii dentare este reprezentata de consultatie
si obligatoriu, de realizarea unei radiografii panoramice. Tot in cadrul
consultatiei se face un set de poze intraorale si extraorale, ce se folosesc
ulterior in soft-ul 3D. Apoi se ia o amprenta initiala a dintilor pentru a putea
modela viitoarele fatete. Astfel, se realizeaza o simulare directa a viitorilor
dinti dintr-un material provizoriu din acrilat.
ETAPA 2: AMPRENTAREA DINTILOR
​In a 2 a etapa, din laborator, tehnicianul trimite modelul dintilor pacientul cu
fatetele din ceara, astfel incat pacientul sa aiba o prima viziune despre viitorii
sai dinti. Alaturi de model, mai trimite si un conformator in care se introduce
un material estetic ce va realiza in gura pacientului ceea ce el vede pe model.
Tot in aceasta etapa are loc si slefuirea dintilor (daca este cazul) si amprenta
pentru viitoarele fatete.
ETAPA 3: CIMENTAREA FATETELOR
​Ultima sedinta este de proba. Daca totul este in regula, adica daca fatetele
indeplinesc cerintele de marime, culoare si forma, se va trece la cimentarea
definitiva a acestora.
TEHNICI DE PREPARARE
In fatetarea dintilor exista doua tehnici de preparare: neinvazva, denumita
No Prep si minim invaziva. Desigur, este de preferat ca tehnica aleasa sa fie
cea care sa nu presupuna sacrificiul de substanta dentara sau pe cea care sa
presupuna cel mai mic sacrificiu dentar posibil.​
NO PREP, FARA SLEFUIERE (NEINVAZIV)
​Fatetele „No prep”, asa cum le spune si numele, sunt fatete care nu
presupun preparatia, adica slefuirea dintelui. Practic, fateta se aplica direct
pe dinte prin cimentare, fara a se slefui din smaltul acestuia.
CU SLEFUIRE MINIM INVAZIVA
In afara de fatetele No Prep, toate celelalte fatete presupun slefuirea dintilor
astfel: 0,3 – 0,8 mm in adancime, respectiv pana la 1,5 mm in inaltime.
Primul obiectivul al medicului este sa slefuiasca cat mai putin din dinte
(minim-invaziv), fara a afecta stratul de dentina ce se afla imediat sub smalt.
Concluzie
Majoritatea medicilor stomatologi au ajuns la concluzia că
albirea dentară nu are efecte negative majore.
Este posibilă apariţia unui disconfort temporar, care dispare
la scurt timp după efectuarea procedurii.
În concepţia noastră albirea dentară este un pas important
în promovarea “inteligenţei dentare”, avantajul major fiind
îmbunătăţirea aspectului estetic al dinţilor.
Bibliografie
1. http://www.albireadintilor.com/
2. http://www.dentestet.ro/smile-design/albirea-dintilor-1
3. http://www.velvetdental.ro/albirea-dintilor-opalescence-17.html
4. http://
www.aparatura-stomatologica.ro/albirea-dintilor_beyond-command-1.htm
l
5. Revista Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice din România, nr.
2/2001
6. Revista Societăţii Române de Stomatologie, nr. 4/2000