Spre sfârșitul perioadei vedice(d), prin secolul al VI-lea î.e.n.

, micile state și uniuni de triburi din

Câmpia Gangelui și din regiunile nord-vestice se consolidaseră în 16 mari oligarhii și monarhii
cunoscute drept mahajanapadele(d).[26][27] Urbanizarea emergentă a dat naștere unor mișcări
religioase non-vedice, dintre care două au devenit religii independente. Jainismul a ieșit în prim plan
în timpul vieții exemplarului său, Mahavira.[28] Budismul, bazat pe învățăturile lui Gautama Buddha,
a atras adepți din toate clasele sociale cu excepția celei de mijloc; cronica vieții lui Buddha a jucat un
rol central în începuturile istoriei scrise a Indiei.[29][30][31] Într-o epocă de avuție urbană crescândă,
ambele religii aveau ca ideal renunțarea la avere(d),[32] și ambele au stabilit îndelungate tradiții
monastice. Pe plan politic, până la sfârșitul secolului al III-lea î.e.n., regatul Magadha(d) anexase
sau redusese alte state și s-a transformat în Imperiul Mauryan.[33] Se credea odinioară că acest
imperiu ar fi controlat mare parte a subcontinentului cu excepția sudului extrem, dar astăzi se crede
că regiunile sale centrale erau despărțite între ele de întinse zone autonome.[34][35] Regii Mauryeni
sunt cunoscuți atât pentru construcția imperiului și managementul hotărât al vieții publice, cât și
pentru renunțarea de către Ashoka la militarism și pentru susținerea izolată a dhammei budiste.[36]
[37]
Literatura Sangam(d) a limbii tamile dezvăluie că, între 200 î.e.n. și 200 e.n., sudul peninsulei era
guvernat de Chera(d), Chola(d), și Pandya(d), dinastii care făceau comerț pe scară largă cu Imperiul
Roman(d) și cu Asia de Vest și de Sud-Est.[38][39] În nordul Indiei, hinduismul afirma controlul
patriarhal asupra familiei, ceea ce a dus la o subordonare din ce în ce mai mare a femeilor. [40]
[33] Până în secolele al IV-lea și al V-lea, Imperiul Gupta formase un sistem complex de
administrație și impozitare în larga Câmpie Gangetică; acest sistem a devenit un model pentru
regatele indiene ulterioare.[41][42] Sub Gupta, a început să se afirme un hinduism inovat, bazat pe
devotament, și nu pe ritual.[43] Această înnoire s-a reflectat într-o înflorire
a sculpturii(d) și arhitecturii(d), care a găsit sprijin financiar în rândul unei elite urbane.[42] Literatura
sanscrită clasică a înflorit și ea, și știința(d), astronomia(d), medicina, și matematica indiene(d) au
făcut importante progrese.[42]

India medievală[modificare | modificare sursă]

(stânga) Hartă a Indiei în 1022 e.n.;
(dreapta) Templul Brihadeshwara, Thanjavur,
terminat în 1010

Evul mediu timpuriu indian, din 600 până în

1200, este caracterizat prin regate
regionale și diversitate culturală.
[44] Când Harsha(d) din Kannauj(d), care
domina mare parte din Câmpia Indo-
Gangetică între 606 și 647 e.n., încerca să
se extindă spre sud, era înfrânt de
domnitorul Chalukya(d) al Deccanului.
[45] Când succesorul lui a încercat să se
extindă înspre est, a fost învins de
regele Pala(d) al Bengalului.[45] Când
conducătorii Chalukya încercau să se
extindă spre sud, ei erau învinși
de Pallava(d), care la rândul lor erau opriți de Pandya(d) și de Chola(d) de și mai din sud.[45] Niciun
conducător din această perioadă nu a putut să-și formeze un imperiu și deci să controleze teritorii
din afara fiefului său.[44] În această perioadă, popoarele pastorale, al căror pământ fusese defrișat
pentru a face loc economiei din ce în ce mai agrare, au fost primite în cadrul societății castelor, ca și
clasele conducătoare netradiționale.[46] Sistemul castelor a început astfel să prezinte variații
regionale.[46]
În secolele al VI-lea și al VII-lea, primele imnuri devoționale(d) au fost compuse în limba tamilă.
[47] Ele au fost imitate în toată India și au condus atât la o resurgență a hiduismului, cât și la
dezvoltarea tuturor limbilor moderne de pe subcontinent(d).[47] Regalitatea indiană, mică și mare, și
templele ridicate de aceasta, au atras cetățeni în număr mare spre capitale, care au devenit și
centre economice.[48] Orașele cu temple de diferite mărimi au început să apară peste tot, India
trecând printr-o nouă urbanizare.[48] În secolele al VIII-lea și al IX-lea, efectele se simțeau în toată
Asia de Sud-Est, cultura și sistemele politice sud-indiene fiind exportate în teritoriile care astăzi
reprezintă Myanmar, Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam, Filipine, Malaezia, și Java.
[49] Negustorii, cărturarii și, uneori, armatele din India au avut un rol important în această
transmitere; asiaticii sud-estici au luat și ei inițiativa, mulți petrecând timp în seminariile indiene și
traducând texte budiste și hinduse în limbile lor.[49]

(stânga) India în 1398, în timpul Sultanatului din

Delhi (marcat ca „Imperiul Afgan” pe hartă);
(dreapta) Qutub Minar(d), de 73 m înălțime,
terminat de sultanul din Delhi(d), Iltutmish(d)

După secolul al X-lea, clanurile nomade

musulmane din Asia Centrală, folosindu-se
de călăreți rapizi(d) și ridicând vaste armate
unite prin etnie și religie, au pătruns repetat
în câmpiile nord-vestice ale Asiei de Sud, și
în cele din urmă au întemeiat Sultanatul
musulman Delhi în 1206.[50] Sultanatul
avea să controleze mare parte din India de
Nord și să facă multe incursiuni în cea
sudică. Deși la început a perturbat elitele
indiene, sultanatul a lăsat în mare parte
numeroasa sa populație nemusulmană să-
și practice propriile legi și obieceiuri.[51][52] Respingând în mod repetat raidurile mongole din
secolul al XIII-lea, sultanatul a salvat India de devastarea de care au avut parte Asia Centrală și de
Vest, pregătind scena pentru secole de migrație a soldaților, învățaților, misticilor, negustorilor,
artiștilor și meșteșugarilor din acea regiune spre subcontinent, creând astfel o cultură sincretică
indo-musulmană în nord.[53][54] Raidurile sultanatului, care au slăbit regatele regionale din sudul
Indiei, au pregătit drumul pentru Imperiul autohton Vijayanagara.[55] Îmbrățișând o puternică
tradiție shaivită și dezvoltând tehnologia militară a sultanatului, imperiul a ajuns să controleze mare
parte din India peninsulară,[56] și să influențeze societatea sud-indiană vreme îndelungată după
aceea.[55]