În protetica și estetica dentară s-a dezbătut destul de serios conceptul de ”ferrule”.

Este  o componentă foarte importantă a

restaurabilității dinților tratați endodontic.  Acesta nu este altceva decât vechiul aspect legat de necesitatea de a avea un bont
dentar după șlefuire, care sa aibă suficientă substanță dentară, restantă, situată cervical, astfel încât să confere rezitență în
continuare dintelui protezat. În acest sens, ideea este de a avea o înalțime cuprinsă între minim 1,5-2mm si o grosime de minim
1mm a peretilor restanți, de preferat circular.
Longevitatea clinică a dinților tratați endodontic, mai ales a celor posteriori (molari și premolari) este în strânsă
legătură cu protecția cuspidiană a acestora prin diverse metode terapeutice cum ar fi: obturațiile compozite care
îmbracă cuspizii, piesele protetice integral ceramice de tip overlay, și coroanele clasice de înveliș, toate
crescând rezistența dinților la fractură, minimizând riscul de eșec postendodontic.

În același timp, despre longevitatea clinică a dinților anteriori tratați endodontic, s-a aratat în diverse studii că
nu a fost influențată de acoperirea coronară.  Forțele care generează fracturi sunt mult mai reduse în zona
anterioară, fapt pentru care fractura verticală radiculară este mai rar întâlnită în cazul acestor dinți. De aceea
acoperirea coronară dacă are loc nu se realizează neapărat din motive de dinte tratat endodontic.

Una dintre cauzele eșecului dinților tratați endodontic o reprezintă fracturarea acestura. Rezistența dintelui la
fractura verticala și/sau orizontală este în strânsă corelație cu cantitatea de dentină sănătoasă rămasă. În acest
sens este extrem de importantă conservarea dentinei interne atât în timpul tratamentului endodontic cât și
restaurator-protetic. Preparațiile minim invazive ( clinic semnificative)  endodontice și protetice sunt primul
pas pe care îl putem fac