FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE - MEDICINĂ DENTARĂ

REZIDENȚIAT STOMATOLOGIE GENERALĂ

STAGIUL DE ODONTOTERAPIE RESTAURATOARE

Referat

Tratamentul discromiilor dentare

 Cuprins

1. Definiție.........................................................................................................................3

2. Clasificare ......................................................................................................................3

3. Cauze ..............................................................................................................................3

4. Tratament .......................................................................................................................3
4.1 Albirea dentară....................................................................................................3

5. Discromiile
extrinseci .....................................................................................................4

6. Discromiile intrinseci......................................................................................................4

7. Concluzii.........................................................................................................................7

8. Bibliografie ....................................................................................................................8

2
Definiție:

Discromiile dentare constituie o abatere vizibilă clinic de la culoarea dentară normală. [1]

Clasificare:

Ele se diferenţiază în funcţie de etiologie, localizare, aspect, gravitate şi posibilităţile

de tratament. [2]

Cauze:

Cauzele care determină apariţia lor sunt multiple, făcându-se diferenţa între
discromiile extrinseci şi cele intrinseci, cele intrinseci la rândul lor putând fi diferenţiate în
funcţie de momentul de acţiune al agentului cauzator vis-à-vis de odontogeneză. [3]

Tratament:

La ora actuală există posibilităţi variate de a acţiona împotriva discromiilor, în ultimul

deceniu s-a apelat însă tot mai mult la tratamentul de albire, utilizat controlat în această
direcţie.

Albirea dentară poate fi de diferite tipuri, făcându-se diferenţa între albirea vitală şi
cea devitală (în funcţie de starea de vitalitate a dinţilor care se supun procesului de albire),
albirea externă şi cea internă (în funcţie de zona de unde acţionează agentul de albire), albirea
la domiciliu – home-bleaching, albirea în cabinetul stomatologic: cu gutiere-in office-
bleaching sau prin activare termocatalitică-chairside-bleaching, albire combinată hybrid-
bleaching, albire ambulatorie walking bleaching, albire cu ajutorul produselor Over-the
Counter: benzi sau folii de albire, sisteme preconfecţionate de gutiere, preparate paint-on,
paste de albire (în funcţie de tehnica folosită şi de locul unde se efectuează albirea). [4]

Gama produselor de albire este foarte variată, substanţa activă folosită şi în prezent
fiind fie peroxidul de hidrogen, fie peroxidul de carbamină.

Totuşi, albirea dentară constituie în momentul de faţă o metodă cu ajutorul căreia nu

toate cazurile pot fi rezolvate 100% mulţumitor.

Discromiile pot afecta un dinte, un grup dentar sau întreaga dentiţie. Dinţii la rândul
lor pot fi afectaţi parţial sau total de discromie.[5]

3
 Discromiile extrinseci se datorează prezenţei depozitelor de origine organică la nivelul
suprafeţelor dentare.

Ele pot fi cauzate de:

1. alimente;

2. medicamente;

3. unele cosmetice / igienizante orale.

1. Coloranţii din anumite tipuri de fructe (de ex. fructele de pădure), legume (de ex.
sfecla roşie), condimente pot determina apariţia de discromii, în urma consumului repetat
respectiv intensiv. La fel, unele sucuri de fructe şi ceaiuri de plante pot duce la apariţia de
discromii. Cafeaua şi ceaiul prin conţinutul de polifenoli pot, de asemenea, determina apariţia
de coloraţii externe. Tot în această categorie intră şi taninul din vinul roşu precum şi
gudroanele din produsele de tutun.

2. Administrarea îndelungată per oral de preparate pe bază de fier sau nitraţi poate
duce la apariţia de coloraţii gri-negre la nivelul suprafeţelor dentare.

3. Utilizarea pe termen lung a apelor de gură pe bază de clorhexidină-digluconat sau

fluorură de staniu determină apariţia de coloraţii brun-negre. În cazul acestui tip de discromie,
indicaţia principală este albirea la domiciliu, în urma căreia rezultatul este, de regulă, 100%
mulţumitor, atât pentru pacient, cât şi pentru medic.[6]

Discromiile intrinseci pot fi cauzate de:

- administrarea incorectă de fluor,

- consumul de medicamente,
- distrofii progresive,
- factori iatrogeni,
- factori traumatici,
- unele afecţiuni pulpare,
- unele afecţiuni sistemice.

În cele ce urmează se vor trata tipurile întâlnite cel mai frecvent în practică:

4
 Discromiile determinate de antibiotice: moleculele de Tetraciclină şi derivate prezintă
o afinitate crescută pentru Ca, cu care formează chelaţi, care se depozitează ireversibil la
nivelul ţesuturilor dentare dure.

Dimetilclortetraciclina colorează smalţul în galben-brun sau negru-gri, însoţit de un

grad de fluorescenţă. Complexul Ca-Tetraciclină-ortofosfat, după erupţia dentară, prin
expunere la lumină, se oxidează, pierde fluorescenţa prin pierderea fosforului şi astfel se
modifică culoarea din galben în brun sau negru. [7]

Gradul de modificare coloristică depinde de doza medie raportată la greutatea

corporală cât şi de durata administrării. Depunerile sunt mai accentuate la nivelul dentinei
decât la nivelul smalţului, ele recidivând frecvent.

Fenoximetilpenicilina duce la coloraţii gri-brune, Amoxicilina la coloraţii gri.

Metodele de albire indicate sunt cele cu gutiere, în majoritatea cazurilor obţinându-se

o decolorare cu câteva grade, însă trebuie luat în calcul o durată de tratament de mai multe
săptămâni sau chiar luni.

În cazuri grave, metoda de elecţie este albirea in office locală, ţintită.

De asemenea, albirea combinată – la domiciliu şi la cabinetul stomatologic, poate da

rezultate bune .

Discromii datorate unor defecte localizate de mineralizare: în aceste situaţii poate fi

utilizată tehnica chairside sau eventual albirea la domiciliu.

În cazurile în care smalţul înconjurător este gălbui, se obţine o adaptare a culorii. În

caz contrar, albirea nu poate fi considerată ca metodă de elecţie pentru rezolvarea situaţiei.
[6]

Discromii determinate de vârstă: cu înaintarea în vârstă smalţul devine mai

transparent, conţinutul de apă şi componente organice la nivelul smalţului scad. Dinţii apar
mai gălbui sau maronii, iar la nivelul marginii incizale mai gri, în funcţie de culoarea proprie a
dentinei. Prin îngroşarea peretelui dentinar, dinţii apar coloraţi galben-maroniu.

În acest tip de discromie, albirea la domiciliu este metoda cea mai indicată.

Rezultatul obţinut este de regulă 95 % mulţumitor atât pentru pacient, cât şi pentru
medic.

5
 Discromii iatrogene: acest tip de discromie se datorează depunerii de pigmenţi la
nivelul substanţei dentare dure din diferite materiale stomatologice, cum ar fi:

 unele tipuri de materiale de obturaţie coronară definitive, ca de exemplu

amalgamul.

Amalgamul de argint determină apariţia de coloraţii gri, în schimb amalgamul de

cupru determină apariţia de coloraţii negre-albăstrui.

 unele materiale de obturaţii endodontice, cum ar fi: iodoform, eugenol,

endomethazonă, gutaperca etc.
 pivoturile pulpare şi extrapulpare nestabilizate chimic. Acest tip de discromie
mai poate să apară prin descompunerea ţesuturilor pulpare restante la nivelul
cavităţii de acces. De asemenea, hemoragiile pasagere la nivel coronar
provoacă apariţia acestei discromii [7]

Discromii din afecţiuni pulpare: această discromie poate fi întâlnită atât la pulpa vitală,
cât şi la cea devitală. Poate fi întâlnită în cazul pulpei inflamate (de origine carioasă sau
traumatică), în urma unui traumatism necomplicat cu deschiderea camerei pulpare sau o
infecţie pulpară, în urma sclerozei dentare.

În cazul hemoragiei intrapulpare produsul care determină apariţia discromiei este

sulfura de fier, de culoare neagră.

În cazul necrozei pulpare produsul de degradare a proteinelor dă un aspect brun - gri

dinţilor. Acest produs apare şi în cazul unei trepanări incorecte a camerei pulpare.

Intensitatea discromiei depinde de vârsta dinţilor. Cu cât un dinte este mai tânăr, cu
atât tubulii dentinari sunt mai largi, mai deschişi şi coloraţia mai accentuată [7]

Atât la discromiile iatrogene cât şi la cele din afecţiuni pulpare, tehnica de albire
utilizată cu succes este walking-bleaching. Se poate apela, de asemenea, la o albire
combinată – albire internă cu albire externă: home bleaching, in-office-bleaching sau
chairside-bleaching.

În funcţie de etiologia şi intensitatea discromiei se pot obţine rezultate bune sau chiar
foarte bune.

6
 Concluzii:

Tehnicile de albire precum şi materialele folosite la ora actuală în stomatologie sunt

variate, fiecare dintre ele găsindu-şi utilizarea în diferitele tipuri de discromii dentare.

Totuşi, este deosebit de important, să se cunoască exact fiecare tip de albire în parte,
felul cum acţionează asupra ţesuturilor dento-parodontale, precum şi posibilele efecte
secundare, care pot apare fie imediat, fie la un oarecare interval de timp de la încheierea
tratamentului de albire, pentru a putea alege varianta optimă pentru fiecare discromie în
parte.

De asemenea, este indicat, să se recurgă, pe cât posibil, la variantele mai puţin

agresive pentru ţesuturile dentare, chiar dacă efectele estetice se obţin uneori mai lent şi
poate chiar mai greu.

7
 Bibliografie:

1. Fasanaro TS. Bleaching teeth: history, chemicals and methodsused for common
tooth discolorations. J Esthet Dent 1992;(4):71-78.

2. Nathoo SA. The chemistry and mechanisms of extrinsic and intrinsic discoloration.
J Am Dent Assoc 1997;(127):6-10.

3. Attin T, Kielbassa AM. Die Bleichbehandlung-ein fester Bestandteil aesthetischer

Zahnheilkunde. Zahnaertztl Mitt 1995;(85):2674-2681.

4. Gegauff AG, Rosenstiel SF, Langhout KJ, Johnston WM. Evaluation tooth colour
change from carbamide peroxide gel. J Am Dent Assoc 1993;(124):65-72.

5. Goldstein RE, Garber DA. Complete dental bleaching. Quintessence, Chicago-

Berlin-LondonTokyo-Sao Paulo-Moskau-Prag-Warschau, 1995.

6. Goldstein RE, Kiremidjian-Schumacher L. Blesching: is it safe and effective? J

Prosthet Dent 1993(63):325-328.

7. Wallman IS, Hilton HB. Teeth pigmented by tetracycline. Lancet 1962;(1):827-829.