ANOMALII DENTARE DE

DEZVOLTARE
 Anomaliile dentare nu sunt întotdeauna însoţite de durere, acestea pot trece foarte uşor
neobservate de către copii şi părinţii lor, la fel, de către medicul de familie. Unele dintre
anomaliile dentiţiei permanente nu dau tulburări majore decât după ce dinţii au erupt de ceva
vreme pe arcadele dentare.
Anomaliile dentare nedepistate la timp conduc la o serie de dezechilibre :
incongruenţe dentare, tulburări ale echilibrului dento-alveolar şi ocluzal, cu afectarea
funcţiei masticatorie, afectarea fonaţiei şi, nu în ultimul rând, afectarea fizionomiei, probleme
parodontale și carii dentare. Nediagnosticate şi netratate la timp, ele pot afecta profund
calitatea vieţii individului. Rolul medicului de medicină dentară s-a schimbat; acesta nu
mai este un terapeut care, in cea mai mare parte, efectuează obturaţii dentare, ci este un medic
de medicină orală care are capacitatea de a preveni, diagnostica corect şi complet orice
abatere de la normal sau boală de care copiii şi adolescenţii suferă, pentru ca, în următoarea etapă
să ofere soluţii terapeutice eficiente.
Cap.I. Etiologia şi formele clincie ale anomaliilor dentare. Anomaliile dentare de dezvoltare,
consecință a perturbării perioadei de formare a structurilor dure dentare, se pot întâlni sub
diferite forme clinice. S-au făcut multe studii pentru stabilirea prevalenţei anomaliilor
dentare în diferite ţări ale lumii. Un studiu efectuat pe un lot populaţional al Indiei indică
o prevalenţă de 34,28% a anomaliilor dentare de dezvoltare, iar 31,26 % dintre subiecţi
aveau cel puţin o anomalie (8). Un alt studiu, efectuat pe un grup de copii, indică o
prevalenţă de 11,27% a anomaliilor dentare de dezvoltare (9). Cel puţin o anomalie dentară la
1,2% dintre elevii unei şcoli din India, atestă alţi autori (10), iar pentru aceeaşi situaţie se
înregistrează statistic 39.2% (11). Identificarea timpurie a anomaliilor dentare conduce la
evitarea tulburărilor, complicaţiilor pe care acestea le pot produce (12).

Anomalii dentare de număr. Anomaliile dentare de număr se împart în 3 categorii: absenţa

dinţilor-anodonţia, prezenţa unui număr mai mic de dinţi decât cel normal-hipodonţia şi
oligodonţia, prezenţa unui număr mai mare de dinţi decât cel normal-hiperdonţia sau dinţii
supranumerari (1,4).
Anomalii ale mărimii dinţilor. Se vorbeşte de anomalii ale dimensiunii dinţilor în cazul
în care normele dimensionale impuse de sex şi grupul rasial sunt depăşite (4).
Modificările pot fi localizate, interesând un singur dinte, sau pot fi generalizate, afecând
dinţi multipli. Anomaliile pot afecta dintele în întregime sau pot fi limitate la zona coroanei
sau a rădăcinii (1,3,4,19,54,55). Anomalii ale formei dinţilor.
Anomaliile morfologiei dinţilor îşi au originea în timpul stadiului de morfo-diferenţiere al
odontogenezei şi se manifestăprin modificări morfologice ale coroanei şi rădăcinii (1). Cele mai
multe din aceste anomalii sunt de natură genetică (1). Aşa este taurodontismul (1,72,73).
Alte anomalii au etiologie mai puţin cunoscută. Acestea sunt: dens invaginatus (dens in
dente) (1,74) şi dens evaginatus (75).
Anomalii de structură ale dinţilor. Anomaliile de structură includ anomaliile
ţesuturilor dure ale dinţilor, cum sunt smalţul, dentina şi cementul radicular (1,3,4,19).
Anomaliile de structură evolutive sunt produse de factori etiologici diverşi care acţionează în
etapa de histodiferenţiere, în timp ce anomaliile neevolutive sunt consecinţa acţiunii unor
factori generali în etapa de mineralizare sau calcifiere (4). Tulburarea oricărui stadiu de
formare al ţesuturilor dure poate cauza anomalii de structură. Tulburările de formare ale
matricei organice determină hipoplaziile, iar tulburările mineralizării determină
hipomineralizările de smalţ(3,4).
Anomaliile de structură pot interesa numai smalțul, numai dentina sau pot interesa toate
structurile dure dentare.Anomaliile (defectele) de structură sunt mai frecvente la nivelul
smalțului, deoarece celulele formatoare ale acestuia, ameloblastele, sunt foarte sensibile la
acțiunea factorilor de mediu perturbatori. Indiferent de cauză, factori genetici sau factori de
mediu, defectele de structură de la nivelul smalțului sunt reprezentate de existența, pe alocuri, a
unor zone de smalț cu grosime mai mică decât normal (hipoplazii) și / sau de prezența unor pete
albe, alb-gălbui, galben-brune pe suprafața smalțului a cărui grosime nu este modificată
(hipomineralizări).
Anomalii ale erupţiei dentare. Erupţia dentară este un proces fiziologic care se
declanşează imediat ce coroanele dentare şi rădăcinile s-au format complet (1,4).Erupţia dentară
reprezintă migrarea dinţilor din zona osoasă, în care s-au format coroanele dentare, în
cavitatea orală, până la atingerea planului de ocluzie (4). Erupţia dentară este programată în
timp şi spaţiu, urmând un model specific şi constant fiecărui dinte (4). Erupţia dentară este
corelată cu dezvoltarea dintelui, dar şi cu dezvoltarea somatică (3,144).
Cap.III. Metode de investigare şi diagnostic ale anomaliilor dentare
Metode de investigare ale anomaliilor dentare. Examenul clinic al pacientului. Scopul
examenului clinic constă în obţinerea unor date exacte şi complete, care vor conduce la
stabilirea unui diagnostic corect, util pentru instituirea unei conduite terapeutice
adecvate şi orientarea pacientului spre eventuale examinări complementare.
Examenul aparatului dento-maxilar. Examenul extraoral al extremităţii cefalice. Examenul
aparatului dento-maxilar constă în explorarea şi aprecierea statusului morfofuncţional al
aparatului dento-maxilar. Pacientul va fi aşezat în scaunul stomatologic în poziţie şezândă,
cu capul şi coloana vertebrală drepte (240). Pentru examinarea extraorală este nevoie de
mănuşi de examinare.
Examenul intraoral.Pentru examinarea intraorală se folosesc instrumente specifice
medicinei dentare: oglindă, sondă, pensă, comprese de tifon sterile, mănuşi de examinare,
mască de protecţie şi o sursă adecvată de iluminare.
Examinări complementare. Examenele complementare sunt necesare, pentru completarea
şi, mai ales, elucidarea unui diagnostic.
Radiografiile dentare. Radiografia dentară este de un real ajutor în diagnosticarea
anomaliilor dentiţiei permanente, în multe cazuri, descoperirile radiologice aducând
informaţii impotante necesare pentru o atitudine terapeutică corectă şi completă. Oricum,
riscurile legate de expunerea pacienţilor la radiaţiile cu raxe X nu sunt de neglijat şi este
necesară evaluarea acelor pacienţi pentru care o examinare radiologică aduce un real şi
indispensabil beneficiu, pentru că probabilitatea existenţei efectelor pe termen lung ale
radiaţiilor există (3,241,242).
Examenul fotografic este un examen complementar utilizat, pentru prima dată, în scop
diagnostic, de Scwartz (240).
Diagnosticul anomaliilor dentare. În anomaliile de număr, anodonţia, hipodonţia/oligodonţia
se diagnostichează prin examenul arcadelor dentare, realizat prin inspecţie.
În anomaliile de mărime, diagnosticul se pune pe seama examenului endooral, prin
inspecţie, apreciind abateri de la dimensiunile normale ale dinţilor, atât în sensul creşterii,
cât şi al reducerii dimensiunilor coroanelor dentare. Diagnosticul în anomaliile mărimii
dentare este de multe ori subiectiv, putându-se constitui într-o sursă de erori.
În anomaliile de structură dentară, diagnosticul anomaliilor smalţului şi, eventual ale
dentinei, se pune în urma examenului endooral, prin inspecţie, urmărind fiecare suprafaţă a
unităţii dentare. Anomaliile de structură cu interesarea rădăcinii dentare se evidenţiază doar
radiologic.
În anomalii ale erupţiei dentare, diagnosticul se pune prin inspecţie în cazul ectopiei dentare, al
rotaţiei, transpoziţiei dentare, iar în cazul incluziei dentare, diastemei şi al reincluziei
dentare, va fi completat de radiografii dentare.