Sunteți pe pagina 1din 100

ELEONORA SCHILLER

ANOMALII DENTARE

Tehnoredactare computerizată:

-

Eleonora SCHILLER

Copertă:

-

Eleonora SCHILLER

-

Albert Cristian SCHILLER

-

Adina FILCA

Pregătire tipar:

- Cosmin ONEA

2

ELEONORA SCHILLER

Medic primar stomatologie şi ortodonţie Doctor în ştiinţe medicale Şef de lucrări Clinica de Pedodonţie – Ortodonţie Timişoara

ANOMALII DENTARE

Editura MIRTON Timişoara

2007

3

4

CUPRINS

INTRODUCERE

7

I. STADIUL DE FORMARE A LAMEI DENTARE: INDUCŢIE ŞI PROLIFERARE: ANOMALII DE NUMĂR

9

1. Anomalii prin deficit - hipodonţia

2. Anomalii prin exces - dinţii supranumerari

2.1. Meziodens

2.2. Dinţii conici

2.3. Molarii distali şi paramolarii

2.4. Caninii suplimentari

2.5. Dentaţia post-permanentă

2.6. Odontomul

II. STADIUL DE MORFODIFERENŢIERE: ANOMALII DE FORMĂ ŞI VOLUM

21

1. Anomalii de formă

1.1. “Dintele dublu”

1.1.1. Coalescenţa

1.1.2. Fuziunea

1.1.3. Geminaţia incompletă

1.1.4. Dinţii gemeni

1.1.5. Concrescenţa

1.2. Dinte invaginat

1.3. Dinte evaginat

1.4. Anomalii coronare

1.5. Anomalii radiculare

1.6. Taurodonţia

1.7. Anomalia sidesmo-corono-radiculară

1.8. Paraplaziile

2. Anomalii de volum: micro si macrodonţia

III. TULBURARI ÎN FORMAREA MATRICEI ORGANICE ŞI TULBURĂRI DE MINERALIZARE

31

1. Displazii genetice

1.1. Amelogeneza imperfecta

1.2. Displaziile dentinare

1.2.1. Dentinogeneza imperfecta

1.2.2. Alte displazii dentinare

5

1.3. Displazii amelo-dentinare

1.3.1. Odontodisplazia

1.3.2. Odontogeneza imperfecta

1.4. Displazii amelo-dentinare din cadrul unor maladii şi sindroame sistemice

1.5. Displazii cementare

2. Displazii dentare dobândite

2.1. Hipoplazii şi hipomineralizări de smalţ

2.2. Hipoplazii dentinare

IV. TULBURĂRI DE ERUPŢIE

68

1. Dinţii incluşi

2. Retenţia dinţilor (reincluzia, incluzia secundară, anchiloza)

3. Ectopiile dentare

 

4.Transpoziţia dentară

5.

Transmigraţia dentară

6.Anastrofia dentară

 

7. Diastema

8. Abateri în cronologia erupţiei dinţilor temporari

 

8.1. Erupţia intarziată

8.2. Erupţia precoce

9. Abateri în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi

 
 

9.1. Erupţia tardivă

9.2. Erupţia precoce

10. Exfolierea prematură şi tardivă

 

V.DISCROMIILE DENTARE

87

1. Discromiile intrinseci

 

1.1. Discromii intrinseci de etiologie generală

1.1.1. Congenitale şi ereditare

1.1.2. Dobândite

1.2. Discromii intrinseci de cauză locală

2. Diiscromii extrinseci

 
 

2.1. Discromii non-metalice

2.2. Discromii metalice

2.3. Discromia la Clorhexidina

3. Discromiile mixte (internalizante)

 

BIBLIOGRAFIE

93

6

INTRODUCERE

Deşi cavitatea orală este o zonă autonomă, elementele ei componente se află într-o interdependenţă şi corelaţie cu întreg organismul. Aceasta interdependenţă se manifestă din primele faze ale vieţii embrionare şi se va desfăşura de-alungul vieţii prin progamare genetică şi sub influenţa factorilor de mediu. În ceea ce priveşte controlul genetic, se ştie că nu toate genele sunt active la naştere; unele se manifestă de la început, iar altele, câţiva ani mai târziu, în timpul creşterii ulterioare. Aceste aspecte, au indus termenul de “vârstă limitată”; de exemplu, există un considerabil grad de independenţă între creşterea de dinainte şi cea de după adolescenţă. (Moyers RE) Spre deosebire de creşterea somatică care este liniară, creşterea cranio- facială este tridimensională şi are loc “în crize de creştere”, în care un rol important îl are erupţia dentară. Formarea şi dezvoltarea dinţilor sunt şi ele supuse unui determinism genetic. Datorită numărului infinit de posibilităţi genetice, nici-un individ nu este identic cu altul (cu excepţia posibilă a gemenilor monozigoţi); această variabilitate normală, poate fi însă deturnată de diferiţi factorii de mediu.(Moyers RE) Aceşti factori pot perturba tiparul de erupţie atât al dinţilor temporari cât şi al dinţilor permanenţi, şi pot genera anomalii de dezvoltare cum ar fi:

numărul, mărimea şi forma dinţilor, structura ţesuturilor dentare. Stomatologia pediatrică cuprinde toate aspectele de îngrijiri dentare ale copiilor şi o parte esenţială, implică monitorizarea pe termen lung a erupţiei dentare care începe cu faza de iniţiere-formare a mugurilor dentari, până la erupţia în cavitatea bucala a dintelui şi atingerea planului de ocluzie. În literatura de specialitate, s-au utilizat numeroase clasificări, fiecare cu meritul ei, dar în lucrarea de faţă vom utiliza clasificarea anomaliilor dentare după Stewart şi Prescot şi anume: anomalii de număr, formă şi volum, anomalii de structură, tulburări de erupţie şi discromii. Această clasificare are avantajul că este in funcţie de stadiile de dezvoltare ale dinţilor. (Pinkham JR, Cameron AC) În această carte subcapitolul “Displazii dentare dobândite” l-am prezentat in extenso, cu studii şi informaţii recente, deoarece a constituit un

7

domeniu care m-a preocupat în mod deosebit şi care se află în centrul studiilor din stomatologia pediatrică actuală. Toate cazurile prezentate în această carte, reprezintă rodul muncii de peste 15 ani de activitate în domeniu şi sunt menite să ofere o mai bună informare a medicilor dentişti care tratează copii, precum şi a rezinţilor în ortodonţie sau a ortodonţilor tineri. Diagnosticul şi managementul anomaliilor dentare constituie un domeniu foarte important în stomatologia pediatrică, deoarece o parte dintre ele sunt prezente chiar de la apariţia primilor dinţi şi multe nu sunt diagnosticate sau sunt greşit interpretate, ramânând netratate, fie din lipsă de experienţă, fie cazurile sunt considerate “prea dificile”. (Andlaw RG) De multe ori este necesar un consult genetic pentru a încadra o anomalie dentară în cadrul unui sindrom genetic şi în general pentru a putea prognoza evoluţia cazului şi posibilitatea moştenirii ereditare. (Cameron AC)

Această carte a fost concepută atât din perspectivă pedodontică cât şi ortodontică, deoarece vizează un capitol de graniţă foarte important:

ortodonţia interceptivă. Având în vedere că pedodontul este primul care vine în contact cu copilul, el are posibilitatea dar şi datoria de a depista o multitudine de situaţii în care se impun prevenţia şi intercepţia, iar rolul ortodontului începe din momentul în care tratamentul ortodontic propriu-zis se impune.

Autoarea

8

I. STADIUL DE FORMARE A LAMEI DENTARE - INDUCŢIE ŞI PROLIFERARE: ANOMALII DE NUMĂR

Anomaliile de număr se produc în perioada de iniţiere sau stadiul de lamă dentară şi pot fi în deficit sau în exces. Fenomenele care apar, pot urma un tipar ereditar (30,50,52), pot fi consecinţa unei hiperactivităţi sau a unei activităţi de inducţie insuficientă a lamei dentare de către ectomezenchim, pot fi expresia unei displazii ectodermale, pot avea cauze locale (inflamaţii sau infecţii) sau pot fi expresia unor modificări evolutive ale dentaţiei.

(oligodonţie,

1.

ANOMALII

PRIN

DEFICIT:

HIPODONŢIA

agenezie, anodonţie)

Toţi aceşti termeni pot fi interpretaţi ca şi grade progresive de absenţă a dinţilor, cu toate că termenul de hipodonţie este preferabil, deoarece include orice număr de dinţi absenţi. Oligodonţia se referă la şase sau mai mulţi dinţi absenţi, iar anodonţia la absenţa completă a dinţilor. Termenul de “absenţă congenitală” pentru dinţii permanenţi nu este valabilă, deoarece aceşti dinţi nu îşi încep dezvoltarea decât după

naştere.(20)

Diagnosticul de certitudine al unei hipodonţii este dat de radiografie. Problema principală, este faptul că trebuie să facem diferenţa dintre absenţa dintelui şi un dinte cu mari intârzieri în calcificare, ştiind că există o mare varietate individuală în tiparul de dezvoltare. Pe radiografie, trebuie observat cu mare atenţie, detaliile osului alveolar; dacă radiografia a fost facută cu acurateţe, ea va permite observarea sacului folicular, înainte de începutul calcificării. Dacă nu se observă o zonă omogenă circumscrisă la nivelul osului (semn că a început calcificarea) ci există trabecule osoase, putem presupune că dintele este absent. În mod normal, este posibil ca la un copil de 4 ½- 5 ani, pe o radiografie bine facută, să observăm prezenţa sau absenţa germenilor, inclusiv a molarilor de minte. De aceea, ar trebui ca fiecare pacient de această vârstă, să aibă o radiografie panoramică. Aceasta modalitate de urmărire a pacientului, reprezintă unul din cei mai importanţi paşi în diagnosticul ortodontic al terapiei interceptive. (53)

9

Frecvenţa

Hipodontţia dentaţiei temporare este mai rară (0,1-0,7%) in timp ce

hipodonţia dentaţiei permanente este mai frecventă şi atinge 2% până la

care nu sunt intotdeauna

reprezentative, deoarecee eşantioanele şi tipurile de populaţie diferă, s-au tras totuşi unele concluzii:

- in dentaţia temporară lipsesc preponderant incisivii laterali maxilari şi

incisivii centrali sau laterali mandibulari; în aceste cazuri dintele permanent de înlocuire este absent în cele mai multe cazuri. Grahanen si Granath citaţi de 63, susţin că în 30% din cazuri există o corelaţie între absenţa unui dinte temporar şi succesorul permanent. Alţi autori susţin faptul că acest fenomen nu este obligatoriu (22, 55)

10% din cazuri.(20,91). Din studiile existente

(22, 55) 10% din cazuri.(20,91). Din studiile ex istente 1.a 1.b Fig. nr.1(a ş i b)

1.a

(22, 55) 10% din cazuri.(20,91). Din studiile ex istente 1.a 1.b Fig. nr.1(a ş i b)

1.b

Fig. nr.1(a şi b) Hipodonţie de incisivi laterali superiori în dentaţia temporară

- în dentaţia permanentă frecvenţa este următoarea:

- premolarul doi inferior (1-5%)

- incisivul lateral superior (0,5-3%)

- premolarul doi superior (1-2,5%)

- incisivul lateral inferior (aprox.0,5%)

În ceea ce priveşte molarul de minte, acesta lipseşte in 10-35% din cazuri; pentru 50% dintre cazuri, absenţa este simetrică.(70) Persoanele care nu au molari de minte, pot avea absenţi şi alţi dinti; în general în regiunea distală a fiecărei clase morfologice: P2,M2,I2 (26)

10

S-a demonstrat că în 50% dintre hipodonţii, lipseşte cel puţin un dinte. Caracteristica acestor hipodonţii constă în faptul că este bilaterală şi simetrică, cu excepţia incisivului lateral superior, care lipseşte adesea numai unilateral stanga (72).

Un studiu comparativ efectuat in Croaţia, a demonstrat că lotul de copii cu hipodonţii, au prezentat intârzieri de erupţie ai celorlaţi dinţi şi respectiv intârzieri în mineralizare, în comparaţie cu lotul martor, fără hipodonţii. Aceste fenomene trebuie luate în considerare în viitorul tratament ortodontic şi/sau protetic. (41)

Aspecte clinice ale hipodonţiilor

Sub aspect clinic hipodonţia unidentară se manifestă prin absenţa dintelui pe arcadă, fără să fi fost extras sau inclus; de aceea diagnosticul de certitudine este confirmat de examenul radiologic. De multe ori, pe arcadă poate persista dintele temporar, dar a cărui persistenţă este limitată în timp, datorită rizalizei. Pentru încetinirea proceselor de rezorbţie se recomandă depulparea şi obturarea canalelor radiculare cu pastă rezorbabilă şi conuri de gutapercă. Molarii temporari pot persista pe arcadă, fie la nivelul planului ocluzal al dinţilor adiacenţi, fie în infraocluzie. Dacă molarul temporar se pierde, există în funcţie de momentul pierderii, mai multe posibilităţi:

spaţiul poate fi păstrat (temporar pierdut recent), redus sau ocupat de dinţii vecini prin mezializare sau distalizare.(16)

Hipodonţiile multiple au repercursiuni importante asupra sistemului stomatognat: dezvoltarea insuficientă a proceselor alveolare şi a maxilarelor, etajul inferior micşorat cu ocluzie adancă, iar uneori inversarea rapoartelor de ocluzie; de exemplu, hipodonţiile de incisivi laterali, asociate cu cele de premolari la maxilarul superior.

Atitudine terapeutică în hipodonţia de incisiv lateral

Absenţa unui incisiv maxilar pune intotdeauna probleme dificile în rezolvarea cazului. Ortodonţia poate contribui la suprimarea unei soluţii protetice restaurative sau cel puţin la diminuarea acesteia.(44)

În cazul hipodonţiei de incisivi laterali superiori, soluţia ortodontică este clasică: suprimarea diastemei prin mezializarea caninilor şi a dinţilor posteriori, pentru a evita protezarea; acest procedeu permite remedierea precoce a edentaţiei.

11

2.a 2.b 2.c 2.d 2.e 2.f Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodon ţ ie de incisivi laterali
2.a 2.b 2.c 2.d 2.e 2.f Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodon ţ ie de incisivi laterali

2.a

2.a 2.b 2.c 2.d 2.e 2.f Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodon ţ ie de incisivi laterali superiori
2.a 2.b 2.c 2.d 2.e 2.f Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodon ţ ie de incisivi laterali superiori

2.b

2.a 2.b 2.c 2.d 2.e 2.f Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodon ţ ie de incisivi laterali superiori

2.c

2.d

2.e

2.a 2.b 2.c 2.d 2.e 2.f Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodon ţ ie de incisivi laterali superiori

2.f

Fig. nr.2( a,b,c,d,e,f). Hipodonţie de incisivi laterali superiori şi premolari superiori, incisivii centrali inferiori malformaţi. Managementul spaţiului prin tratament ortodontic şi proteză pediatrică mobilizabilă

Din păcate deplasarea corporală a dinţilor în cazul anodonţiilor se face mai greu, cu o rată de deplasare mai mică decât cea normală.(36)

În unele cazuri (malocluzie de clasa III) este imposibil să se mezializeze toţi dinţii maxilari. Se lasă astfel un spaţiu între premolari şi molari, care ulterior se protezează, situaţie mai puţin delicată decât în zona anterioară.

12

În figura nr.2 datorită faptului că pacienta prezintă o tendinţă de clasa III a, compensată dento-alveolar, precum şi a varstei mici (12 ani), s-a decis păstrarea spaţiului atât pentru incisivii laterali cât şi pentru premolarii secunzi, prin tratament orthodontic fix, urmat de o proteză mobilizabilă, care se va schimba periodic, o dată la 1 an 1,5 ani.

În caz de absenţă unilaterală, este indicată uneori extracţia celuilalt incisiv lateral. Acest sacrificiu se explică prin următoarele argumente:

o arcadă simetrică este în general mai estetică decât una asimetrică.

această soluţie este indicată mai ales când omologul este nanic sau malformat, ceea ce se intamplă adesea.

este nanic sau malformat, ceea ce se intampl ă adesea. Fig.nr.3. Hipodon ţ ie de incisiv

Fig.nr.3. Hipodonţie de incisiv lateral superior cu prezenţa omologului nanic

în cazul unei malocluzii de clasa II sau a unei dizarmonii dento-maxilare, care ar necesita extracţia premolarilor, este preferabil să indepărtăm doar celalalt incisiv lateral; această extracţie impreună cu hipodonţia celuilalt incisiv, va creea spaţiu corespunzator alinierii dinţilor.

în cazurile de malocluzie clasa III se contraindică extracţia lateralului existent, pentru a nu implica o protezare in plus.

Considerente estetice

Caninii sunt plasaţi în contact cu incisivii centrali şi această dispoziţie nu este perfectă; situaţia este şi mai inestetică, dacă caninii sunt conici, globuloşi sau intens coloraţi. Dacă aceste defecte sunt foarte accentuate, această soluţie ortodontică este contraindicată.

13

Dacă din contră, morfologia caninilor este normală şi ei au o poziţie mai inaltă (infrapoziţie), chiar dacă şocheaza ochiul profesionistului, această situaţie simetrică este însă bine acceptată de pacient şi anturaj. Situaţia poate fi îmbunătăţită, dacă se imprimă caninului o mişcare de torque corono- vestibulară, care va imprima feţei vestibulare a caninului iluzia oblicităţiii asemănătoare incisivului lateral.

Considerente funcţionale

Raportul antero-posterior la molari este inversat: cuspidul puternic mezio-palatinal al molarului prim superior nu vine in contact cu fosa centrala a molarului prim mandibular, ci cu ambrazura premolar-molar (clasa II). Acest inconvenient nu va dispărea decât dacă se practică extracţia premolarilor sau a incisivilor mandibulari. În mişcarea de lateralitate, caninul nu va mai juca rolul de ghid; rezultă astfel necesitatea introducerii protecţiei de grup prin tratament ortodontic.

Andreasen şi colaboratorii citat de (16) propune transplantarea premolarilor inferiori în locul incisivilor. Condiţia de transplantare este ca rădăcina premolarului să fie edificată cel puţin jumatate sau o treime. Replantarea premolarului se face cu faţa vestibulară şi linguală, mezial şi distal, pentru a uşura aplicarea unei coroane. Succesele pe care autorii le-au obţinut au fost în procent de 90%

Atitudinea terapeutică în hipodonţiile de premolari

În situaţiile în care lipsesc premolarii secunzi inferiori şi avem ocluzie de clasa I, se vor extrage molarii secunzi temporari intr-un stadiu timpuriu. Compensator se vor extrage ulterior premolarii secunzi superiori. (Richardson citat de 16)

În anomaliile de clasa a II a, când suntem nevoiţi să păstrăm lungimea arcadei mandibulare, în caz de hipodonţie a premolarilor secunzi inferiori, se vor aplica lucrări protetice.

Hipodonţiile extinse necesită o abordare interdisciplinară şi trebuie să aibă în vedere urmatoarele aspecte (68):

14

Nevoile şi cerinţele individuale ale pacientului

Adâncimea expresiei genetice

Stadiul de dezvoltare al maxilarelor, muşchilor şi dinţilor

Dezvoltarea mentală şi emoţională necesară cooperarii

Cooperarea implică şi părinţii

Consideraţii logistice şi financiare

Disponibilitatea profesională a medicului şi facilităţile tehnice

profesional ă a medicului ş i facilit ăţ ile tehnice 4a 4c 4b 4d Fig.nr.4(a,b,c,d).Hipodon ţ

4a

ă a medicului ş i facilit ăţ ile tehnice 4a 4c 4b 4d Fig.nr.4(a,b,c,d).Hipodon ţ ii

4c

ă a medicului ş i facilit ăţ ile tehnice 4a 4c 4b 4d Fig.nr.4(a,b,c,d).Hipodon ţ ii

4b

ă a medicului ş i facilit ăţ ile tehnice 4a 4c 4b 4d Fig.nr.4(a,b,c,d).Hipodon ţ ii

4d

Fig.nr.4(a,b,c,d).Hipodonţii multiple

Opţiunile de tratament sunt multiple şi depind de fiecare caz în parte:

reconstituiri cu compozite în cazul dinţilor conici sau pentru dinţii stâlpi utilizaţi pentru croşetele unor proteze pediatrice mobilizabile (trebuie schimbate periodic o dată la 1an, 1an şi jumătate), supraprotezare, managementul ortodontic al spaţiului, etc.

Anodonţia din fericire este rară şi se caracterizează prin absenţa majoritaţii dinţilor sau a tuturor dinţilor; ea apare frecvent în displaziile ectodermale ereditare cu transmitere autozomală dominantă.

15

Cel mai cunoscut sindrom este sindromul Christ-Siemens-Touraine (polidisplazie ectodermică ereditară). Acest sindrom afectează în 90% din cazuri, sexul masculin (recesiv).

Semnele cardinale sunt:

anhidroza sau hipohidroza

hipotricoza

hipodonţie sau anodonţie Displazii asociate:

displazii faciale

displazii mucoase

displazii la nivelul unghiilor

Atitudine terapeutică

Scopul tratamentului este de a promova o funcţie adecvată, de a menţine dimensiunea verticală şi de a îmbunătăţii aspectul estetic. Ideal, tratamentul ar trebui început la vârsta de 2-3 ani şi ar trebui să aibă o viziune interdisciplinară. (ortodontică şi protetică) (20,91)

2.ANOMALII PRIN EXCES: DINŢII SUPRANUMERARI

Dinţii supranumerari apar prin proliferarea sporadică sau ereditară a lamei dentare.

Jensen si Kreiborg citat de (20) susţin faptul că dinţii supranumerari sunt o manifestare a unei dentaţii separate (între dentaţia temporară şi cea permanentă) şi astfel s-ar putea preciza, când şi unde se vor forma supranumerarii.

Primosch citat de 63, a clasificat dinţii supranumerari în: dinţi supranumerari suplimentari care păstrează morfologia unui dinte normal şi supranumerari rudimentari cu dismorfism (formă conica, tuberculată sau în formă de molar)

În literatura de specialitate, terminologia este foarte variată: meziodens, (linia mediana a maxilarului), paramolar în zona molară, distomolar, hiperdonţia, polidontism.

16

Frecvenţa

Hiperdonţia apare în dentaţia temporară cu o frecvenţa de 0,2-2%, iar în dentaţia permanentă 0,1-5%. În jur de 90-98% din aceşti dinţi se formează la nivelul maxilarului, din care 75% sunt meziodenşi (20) În dentaţia temporară dinţii supranumerari sunt mai frecvenţi la băieţi decât la fete; cel mai adesea este unilateral şi localizat în regiunea incisivă şi canină. Forma şi mărimea acestor dinţi corespunde cu cea a dinţilor normali. În dentaţia permanentă dinţii supranumerari sunt de două ori mai frecvenţi la sexul masculin decât la cel feminin. Ei sunt localizaţi în regiunea incisivă şi molară, în proporţie de 8 ori mai mare la maxilar decât la mandibulă şi de obicei unilateral, dar pot apare şi bilateral. Pot avea forma normala a unui dinte sau o formă particulară şi pot fi plasaţi pe arcadă, înafara ei sau incluşi.(72)

fi plasa ţ i pe arcad ă , înafara ei sau inclu ş i.(72) 5a 5

5a

plasa ţ i pe arcad ă , înafara ei sau inclu ş i.(72) 5a 5 b

5 b

Fig. nr.5( a,b) Incisivi laterali permanenţi supranumerari

2.1.Meziodensul reprezintă un dinte supranumerar plasat in regiunea incisivo-canină, doar la maxilar (de obicei între incisivii centrali sau palatinal de aceştia), de formă conică şi cu rădăcina scurtă. Frecvenţa sa este de 0,4-1,4% şi erupe doar în 75% din cazuri. Etiologia acestei anomalii este greu de apreciat; se presupune că ar fi o transmitere probabil autozomal-dominantă cu expresie incompletă. (73). O altă teorie se referă la o activitate proliferativă a lamei dentare, care duce la formarea unor muguri suplimentari, aşa cum am precizat anterior În cazurile în care erupe, el poate precede erupţia incisivilor centrali, poate să erupă concomitent cu aceştia sau să erupă după incisivii centrali. În prima situaţie, poate ocupa locul unui incisiv, provocând fie incluzia incisivului sau malpoziţia lui (vestibulo-pozitie, rotaţie). În a doua situaţie, el poate erupe între incisivii centrali, iar in ultima variantă erupe ectopic, de obicei palatinal. El mai poate ramâne inclus, în poziţie normală sau inversată.

17

6a 6b 6c Fig.nr.6 (a,b,c). Erup ţ ia meziodensului în locul incisivului central (a,c), meziodens

6a

6a 6b 6c Fig.nr.6 (a,b,c). Erup ţ ia meziodensului în locul incisivului central (a,c), meziodens erupt

6b

6a 6b 6c Fig.nr.6 (a,b,c). Erup ţ ia meziodensului în locul incisivului central (a,c), meziodens erupt

6c

Fig.nr.6 (a,b,c). Erupţia meziodensului în locul incisivului central (a,c), meziodens erupt intre incisivii centrali(b)

Meziodenşii asociaţi cu erupţia întârziată sunt de regulă mari, tuberculaţi, având rădăcina incomplet formată. Meziodenşii conici se asociază mai des cu rotaţia centralilor sau cu diastemă. (De Biase citat de 16).

ia centralilor sau cu diastem ă . (De Biase citat de 16). Fig.nr.7. Radiografie ocluzal ă

Fig.nr.7. Radiografie ocluzală care pune in evidenţă doi meziodenşi: unul în poziţie normală şi erupt, celălalt în poziţie inversată inclus şi mezio-rotaţia incisivilor centrali permanenţi

18

Radiografia cea mai indicată, este radiografia ocluzală, care permite o apreciere corectă a poziţiei meziodensului în raport cu incisivii.

2.2.Dinţii conici se aseamănă cu meziodensul, dar se formează în regiunea incisivilor laterali; frecvenţa lor este între 1 şi 2%.

2.3.Molarii distali şi paramolarii sunt dinţi de dimensiuni reduse care seamănă cu molarii şi cel mai frecvent se situează în porţiunea distală a molarului de minte sau in zona palatinală din dreptul molarului prim şi secund temporar sau molarul doi şi molarul trei permanent. Aceşti molari posedă de obicei o singură rădăcină, iar coroana este tronconică şi prezintă mai mulţi cuspizi. Frecvenţa lor este de 0,1-0,3%. Paramolarii sunt prezenţi în procent de 0,1%. Prezenţa acestor dinţi duce la ipoteza unei lame dentare de înlocuire care se prelungeşte distal.

2.4.Caninii suplimentari apar cu predilecţie la mandibulă şi exista în procent asemănător cu dinţii paramolari de la nivel mandibular; acesti dinţi seamănă foarte mult cu dinţii permanenţi normali.

Complicaţiile acestor dinţi, în situaţia în care ei erup, sunt legate de blocaje ocluzale şi disfuncţii temporo-mandibulare, rizaliza dinţilor invecinaţi, malpoziţii dentare ale acestora, gingivite, etc.

Atunci când ei ramân incluşi, pot să nu dea nici-o simptomatologie, fiind descoperiţi accidental sau pot da o simptomatologie tipică dinţilor incluşi:

durere, chiste suprainfectate, accidente diverse.

Hiperdonţia este mult mai frecventă în afecţiunile ereditare cu transmitere autozomal-dominantă: dizostoza cleido-craniană - sindromul Pierre Marie Sainton sau sindromul Gardner.

2.5. Dentaţia post-permanentă

Este o dentaţie formată din dinţi permanenţi, interesând anumite grupuri şi se formează în acelaşi timp cu dinţii permanenţi. Acest fenomen ar putea avea caracter ereditar sau ar putea fi rezultatul unei activităţi suplimentare a lamei dentare. Este vorba deci despre o a treia dentaţie, dar care se restrânge la un număr limitat de dinţi (premolari sau molari de minte) (33,44)

2.6. Odontomul

Această formaţiune suplimentară reprezintă o tulburare de proliferare şi poate exista sub două forme: compus şi complex.

19

Fig.nr.8. Radiografie retroalveolar ă care eviden ţ iaz ă prezen ţ a unui odontom Odontomul

Fig.nr.8. Radiografie retroalveolară care evidenţiază prezenţa unui odontom

Odontomul compus se datorează adesea unei ratări în erupţia dintelui permanent. El este format dintr-o masă neregulată de denticule, circumscrisă de ţesutul moale al stromei.

ţesuturi

calcificate, care conţine toate elementele dentare.

Aceste odontoame pot fi formaţiuni suplimentare sau pot înlocui un dinte din seria normală.(20)

Odontomul

complex

apare

ca

o

masă

întâmplătoare

de

Atitudine terapeutică

Tratamentul depinde de tipul şi poziţia dintelui supranumerar şi de efectul prezent sau potenţial asupra dinţilor învecinaţi. Există mai multe opţiuni de tratament (7):

Fără tratament: dinţii supranumerari care nu interferează cu erupţia dinţilor pot fi păstraţi, însă periodic trebuie efectuate radiografii de control.

Aşteptarea erupţiei dintelui şi după aceea extracţie

Extracţie chirurgicală: momentul optim de extracţie este un subiect controversat; intervenţia precoce (înainte de 6 ani) sau amânarea extracţiei (8-10 ani) prezintă avantaje şi dezavantaje. De aceea, fiecare caz trebuie analizat individual, dar Broadway&Gould în (7) recomandă ca extracţia unui meziodens să se facă în momentul erupţiei incisivilor.

20

II. STADIUL DE MORFODIFERENŢIERE: ANOMALII DE FORMĂ ŞI VOLUM

Forma, volumul, înalţimea coroanei, lungimea şi diametrul rădăcinilor dinţilor din ambele dentaţii sunt determinate genetic. Există diferenţe de formă şi dimensiune a coroanelor legate de sex; chiar în cadrul unor grupuri ale aceleiaşi comunităti, există diferenţe de formă a majorităţii dinţilor, astfel încât variabilitatea individuală este enormă.

1. ANOMALIILE DE FORMĂ pot fi simple şi interesează coroana sau rădăcina dintelui, sau amândouă. În acest caz morfologia generală a dintelui este relativ respectată, pulpa coronară şi radiculară fiind adaptate la această morfologie.

Incisivii de la nivelul maxilarului în formă de lopată cu un rebord palato-lateral pronunţat, constituie un caracter care se observă atât la nivelul dinţilor temporari, cât şi la nivelul dinţilor permanenţi de înlocuire. Acest caracter este mai frecvent la populaţia mongoloidă. Această anomalie poate fi însoţită şi de alte caractere: numărul de cuspizi, tuberculii Carabelli (frecvenţa 10-30%), tuberculul Zuckerkandel, şanţuri ocluzale. (20, 72)

Există însă anomalii mai complexe, în care elementele dentare sunt mai mult sau mai puţin implicate unele cu altele, pulpa adaptându-se la aceste forme.

1.1.“DINTELE DUBLU” poate apare fie prin fuziunea a doi germeni dentari în dezvoltare, fie prin împărţirea unui mugure dentar în două formaţiuni. Dacă fuziunea se produce între doi dinţi dintr-o dentaţie normală, unul din dinţi apare ca absent. Pe de altă parte, dacă unul este supranumerar, numărul de dinţi apare normal, incluzând supranumerarul.

Este foarte dificil uneori din punct de vedere clinic, să deosebim o fuziune de o geminaţie; de aceea se utilizează termenul de “dinte dublu” iar incidenţa acestora este între 0,1-1%; mai frecvent la maxilar în zona incisivă, mai frecvent în dentaţia temporară decât cea permanentă şi poate fi unilateral sau bilateral. (Brook şi Winter în 7)

În scop didactic însă prezentăm clasificarea urmatoare (72):

21

1.1.1.Coalescenţa reprezintă unirea mai multor elemente dentare, care îşi păstrează individualitatea proprie şi care este fixată, fie prin ligamente mai mult sau mai puţin calcificate, fie prin os dens. Ea poate rezulta fie în urma unei inflamaţii locale, fie în urma unui traumatism. Această anomalie este remarcată în mod uzual în urma unei extracţii, care eventual a fost dificilă şi nu a fost efectuată o radiografie în prealabil.

1.1.2.Fuziunea este anomalia prin care ţesuturile dure a doi dinţi se unesc la începutul formării lor; această fuziune se poate produce în orice moment al edificării coronare sau radiculare şi astfel în funcţie de stadiul evolutiv, ea poate fi parţială sau totală. Fuziunea se poate produce în regiunea coronară sau radiculară. Independent de fuziunea amelo-dentinară sau dentinară singulară, aceşti dinţi prezintă două cavităţi pulpare separate una de cealaltă. Fuziunile sunt mai frecvente în dentaţia temporară decât în cea permanentă.

în denta ţ ia temporar ă decât în cea permanent ă . Fig. nr.9 (a,b) “Dinte
în denta ţ ia temporar ă decât în cea permanent ă . Fig. nr.9 (a,b) “Dinte

Fig. nr.9 (a,b) “Dinte dublu” în dentaţia temporară: între incisivii centrali şi laterali inferiori bilateral (a) şi intre incisivul lateral si caninul inferior(b)

Fuziunile radiculare ale molarilor izolaţi sunt mult mai frecvente şi prezintă o morbiditate de 50% la mandibulă, ajungând la 70% la maxilar. (67). Fuzionarea rădăcinilor se observă mai frecvent la molarii de minte maxilari (85%), iar la molarii de minte mandibulari şi molarii secunzi maxilari în 50% din cazuri.

1.1.3.Geminaţia incompletă reprezintă divizarea unui germene dentar; aceşti dinţi pot atinge o lăţime dublă decât cea a unui dinte normal şi apare frecvent în dentaţia temporară, în special la nivelul incisivilor şi caninilor. Geminaţia incompletă se traduce adesea printr-o depresiune centrala la nivelul marginii incizale. Ea se prelungeste axial şi demarchează cei doi

22

dinţi, care posedă o coroană de dimensiuni normale. Radiografic se constată

o singură cameră pulpară, care se poate ramifica în coroană. Dacă se

consideră această unitate ca un dinte normal, numarul total de dinţi este normal.

1.1.4.Dinţii gemeni (schizodonţia) reprezintă diviziunea totală a unui

germene dentar; în acest caz este vorba despre un dinte supranumerar, identic

cu dintele său geamăn, atât în ceea ce priveşte mărimea cât şi forma lui. Dinţii gemeni sunt dinţi izolaţi, total separaţi (Tannenbaum şi Alling în 72)

1.1.5.Concrescenţa este rezultatul unei uniri secundare a două sau a mai multor rădăcini a doi dinţi diferiţi şi bine individualizaţi, prin fenomenul de proliferare celulară a cementului radicular (hipercementoză de origine inflamatorie). Sub acţiunea fenomenelor distrofice, se poate observa distrucţia septumului interradicular sau interdentar. Procesul de reparaţie prin hipercementoză este mai mult sau mai puţin anarhic. Acest fenomen se poate observa şi în cazul unei incluzii dentare.

Tratamentul unui “dinte dublu”

Apariţia dintelui dublu în dentaţia temporară nu necesită tratament, în schimb în dentaţia permanentă, aparenţa lor din punct de vedere estetic, necesită tratament. Dacă camera pulpară şi canalele radiculare sunt separate, este posibilă separarea coroanei; pentru a obţine un efect estetic, uneori trebuie modelată forma părţilor separate şi poate fi facută prin restaurări compozite sau faţetări din porţelan.

Dacă o parte a dintelui este supranumerar, se indică extracţia acestuia (Smith şi Moore în 7).

Ideal, divizarea dintelui dublu se amână până în perioada adolescenţei târzii, pentru a permite o oarecare recesiune a coarnelor pulpare, pentru evitarea expunerii pulpare. Dacă separarea se face mai devreme, este necesară o pulpotomie sau o pulpectomie; este indicat însă ca aceste manopere să se facă în momentul în care edificarea radiculară este

completă.(7)

23

1.2.

INVAGINATUS)

DENS

IN

DENTES

(ODONTOM

INVAGINAT,

DENS

Reprezintă o invaginare dentară şi se datorează formării unei cavităţi în formă de pâlnie. Ea se poate produce în timpul formării coroanei (invaginaţie coronară) sau în timpul formării rădăcinii (invaginaţie radiculară = radix in radice). În cazuri foarte rare, cele două forme există la nivelul aceluiaşi dinte. (Schhulze si Brand în 72)

Studiul patogenezei a putut duce la diferenţierea “plicaturilor fiziologice” a foramenului caecum, de formarea tuberculilor (“plicaturi patologice”), care apar după formarea germenilor. Plicaturile fiziologice nu modifică morfologia iniţială a coroanei, în timp ce plicaturile patologice contribuie la formarea de dinţi la care orificiul cavităţii de invaginare se găseste pe sau în proximitatea vârfului cuspidului.

În dentaţia temporară frecvenţa este de 0,1%, iar în dentaţia permanentă de 4% şi mai comună la barbaţi.

Forma coronară îmbracă forme clinice variabile: gropiţa adâncă la nivelul cingumului, distorsiune coronară, coroana tinzând să devină conică cu orificiul invaginarii aproape de marginea incizală. În unele cazuri (3%) se constată absenţa smalţului şi a dentinei în această zonă (vizibilă pe radiografie), ceea ce favorizează retenţia plăcii, cu complicaţii pulpare şi periapicale(27). Este adesea bilaterală pentru incisivul lateral maxilar şi prezintă o frecvenţă de 0,3-10% În cazuri rare, dens in dente seamană cu dinţii geminaţi, iar forma radiculară este extrem de rară.(59,91)

Atitudine terapeutică

- dacă dintele este proaspăt erupt se recomandă sigilarea ca masură preventivă

24

- dacă caria este evidentă, obturaţie cu compozit

- dacă este simptomatic şi morfologia coronară o permite se efectuează tratament de canal

se

- recomandă extracţia.

dacă

anatomia

internă

a

canalului

radicular

este

complexă,

1.3. DINTE EVAGINAT (DENS EVAGINATUS)

Este reprezentat de un tubercul de smalţ care proemină la nivelul feţei ocluzale a premolarilor, uzual bilateral şi mai frecvent la mandibulă. În 43% din cazuri se remarcă ţesut pulpar la nivelul tuberculului. (20)

premolarul Leong,

premolar tuberculat, cuspid interstiţial.

Prezenţa lui nu a fost semnalată în dentaţia temporară, dar în dentaţia permanentă a fost depistat în procent de 4% exclusiv la asiatici (mongoli), mai frecvent la femei. (20)

De multe ori tuberculul se fracturează datorită interferenţelor ocluzale şi necesită sigilare. Pentru a preveni această situaţie se recomandă reconturarea suprafeţei ocluzale cu compozit. Fractura tuberculului poate expune ţesutul pulpar; această expunere are loc imediat dupa erupţie, atunci când apexul rădăcinii nu este complet închis şi deci prognosticul pe termen lung este nefavorabil. De aceea se recomandă pulpotomie Cvek sau pulpectomie şi tratament cu hidroxid de calciu pentru apexificare.

Terminologie

alternativă:

odontomul

evaginat,

1.4. DILACERAREA CORONARĂ apare la 4% dintre dinţii permanenţi

ai căror predecesori au suferit un traumatism (intruzie sau extruzie), iar vârsta cea mai implicată este de 2 ani, dar fără a fi exclusă perioada 1-5 ani (8,46,63). Dacă traumatismul are loc când jumatate din coroana permanentului este formată, se poate produce mişcarea şi rotarea ei in alveolă. Devierea segmentului coronar variază în funcţie de poziţia mugurelui în timpul traumatismului, precum şi de direcţia forţei traumatice. Fără a fi o regulă, incisivii superiori prezintă o deviere spre oral, iar incisivii inferiori spre vestibular. Pe radiografiile retroalveolare şi panoramice, dintele afectat prezintă o falsă scurtare (micşorare) mai ales a coroanei, dar pe cefalometria laterală, dintele prezintă coroana în afara arcului, având imaginea cunoscută în literatură ca “mână de poliţist de circulaţie”. (Andreasen în 46)

Aproape jumatate dintre aceşti dinţi erup normal în cavitatea bucală sau au o deviere vestibulară sau linguală, iar restul rămân incluşi.

Atitudinea terapeutică: în cazul erupţiei normale a dintelui în cavitatea bucală, defectul se corectează cu compozit. După erupţia totală şi alinierea

25

ortodontică, urmează reconstituirea cu faţete de ceramică sau în caz de distrucţie mare a coroanei, dispozitiv coro-radicular şi coroane de înveliş. În caz de incluzie, se încearcă descoperirea chirurgicală şi tracţiune ortodontică; atenţie deosebită trebuie acordată cazurilor cu deviere accentuată coronară care poate duce în urma tracţiunii ortodontice, la apariţia rădăcinii vestibular sau oral. În aceste cazuri este necesară rezecţia apicală.

1.5. ANOMALII RADICULARE

Acestea pot fi foarte variate: rădăcini bifide, fuzionate, recurbate, multiple, divergente, convergente, anchilozate ( “barate”).

Rădăcina angulată vestibular este o anomalie destul de rară şi se caracterizează prin curbura accentuată a rădăcinii spre vestibular. Singurii dinţi mentionaţi în literatura de specialitate sunt incisivii centrali superiori. Acest fenomen apare în urma traumatismelor din dentaţia temporară la vârsta de 2-5 ani (în special intruzia şi extruzia)(8). Din punct de vedere clinic, dintele poate rămâne inclus, datorită angulaţiei rădăcinii.Terapeutic se indică descoperirea chirurgicală a dintelui şi tracţiunea lui ortodontică; în cazul unei angulaţii foarte accentuate a rădăcinii, se indică rezecţia apicală.

Rădăcina angulată mezial sau distal este o anomalie mai frecventă şi apare la incicisivii superiori în procent de 1% când aceaştia au avut în antecedente un traumatism al predecesorilor temporari. (2-7 ani)

Duplicarea radiculară este o anomalie rară şi este rezultatul intruziei dinţilor temporari în perioada în care mai puţin de jumatate din coroana este formată. Radiologic se observă două rădăcini, una distală şi una mezială, care porneşte de la o coroană incomplet formată.Terapeutic se indică extracţia dintelui şi recontituirea protetică, după o evaluare ortodontică.

Suspendarea parţială sau completă a formării rădăcinii apare în procent de 2% la dinţii permanenţi succesori ai temporalilor traumatizaţi. Vârsta cu cel mai mare risc este de 5-7 ani si cei mai implicaţi sunt incisivii superiori. Terapeutic se indică extracţia lor.(7,46)

26

1.6.TAURODONŢIA (“bull-like teeth”) este o malformaţie radiculară particulară (“dinte cu rădăcini multiplicate”) care a fost observată la homo sapiens neandertalensis, atât la nivelul molarilor cât şi a premolarilor. Cavitatea lor pulpară pare să se prelungească în profunzime spre zona apicală, înainte de a se diviza în canalele foarte scurte. Macroscopic, coroana este normală şi se află deasupra unei baze radiculare largi şi masive care nu se divizează decât foarte departe spre apex, în rădăcini foarte scurtate; adesea lipseşte diviziunea în rădăcini distincte.

hipo, mezio si hiper-

taurodonţie.

Au

fost

descrise

trei

grade

de

severitate:

Frecvenţa taurodonţiei este urmatoarea:

europeni 0,3%

japonezi 0,6-3,2%

americani (albi si afro-americani) 4,3%

africani 30-40%

În dentaţia temporară este mai rară şi afectează molarii. Un studiu efectuat în Marea Britanie la copiii şcolari, a depistat o prevalenţă de 6,3% pentru molarul prim permanent. (91)

Datorită faptului că s-a constatat apariţia taurodonţiei în cadrul aceleiaşi familii, la fraţi şi surori, la gemenii monozigoti, ea poate fi considerată ca ereditară, în mod autozomal.

S-a observat deasemenea asocierea acestei malformaţii cu dens in dente, odontoame, molari pluricuspidati, canini şi premolari conici, microdonţii. Histologic, s-a constatat că structura smalţului, dentinei şi a cementului sunt normale; eventual există o anomalie patogenetică a tecii epiteliale Hertwig (proliferarea diafragmei) care nu se produce decât foarte tardiv.(91)

1.7.ANOMALIA SINDESMO–CORONO-RADICULARĂ se caracte- rizează printr-un şanţ (pliere corono-radiculară) care separă pe faţa palatinală, cingulum de restul rădăcinii, putând să ajungă până la apexul dintelui., favorizând astfel infecţiile gingivale palatinale şi pulpopatiile

retrograde.(44)

27

Atitudine terapeutică:

anomaliile coronare nu frapează la prima vedere, dar o radiografie este indispensabilă şi poate pune în evidenţa existenţa unor anomalii complementare ale rădăcinilor, ceea ce este important înaintea oricărui tratament endodontic sau extracţii.

ortodonţia va lua în considerare deplasările ocazionale şi tulburarile articulare

în caz de extracţie, trebuie avută în vedere tehnica chirurgicală instituită (separarea rădăcinilor, alveolotomie), pentru a evita distrucţii osoase, lezări nervoase, care pot duce la hipoestezii sau anestezii. În caz de anomalie sindesmo-corono-radiculara, trebuie avută în vedere o infecţie parodontală şi formarea unui granulom inter-radicular.

1.8. PARAPLAZIILE sunt formaţiuni “ratate”, adică formaţiuni în care ţesuturile sau secreţiile celulare, având o structură caracteristică, sunt elaborate într-un mod atipic; cele mai cunoscute sunt : perlele de smalţ, picăturile de smalţ şi cementul coronar.

Clasificarea internaţională stabilită de O.M.S. în 1973, introducea perlele de smalţ la capitolul “Anomalii de formă şi volum”, iar altădată se numeau tumori odontogene (Enameloma); aceste clasificări s-au dovedit a fi eronate. Kantorowitz citat de 72, descrie perlele de smalţ ca formaţiuni independente rotunjite, adesea semisferice, în formă de picătură sau nod, găsindu-se la o distanţă variabilă de joncţiunea smalţ-dentină pe rădăcina molarilor, înainte de bifurcaţie. Există perle “adevarate” sau simple şi perle compuse.

ă perle “adevarate” sau simple ş i perle compuse. Fig.nr.10.Perl ă adev ă rat ă de

Fig.nr.10.Perlă adevărată de smalţ – molar de minte superior

28

Perlele adevărate nu conţin decât smalţ sub forma unui nodul semisferic ataşat direct pe suprafaţa relativ netedă a dentinei radiculare; ele nu reprezintă o evoluţie patologică, ci constituie o paraplazie de origine embriologică.

Perlele compuse au o origine necunoscută şi conţin cement la bază, smalţ şi dentină şi chiar fragmente pulpare; smalţul îmbracă un sâmbure de dentină depăşind suprafaţa radiculară sub formă de cep. Aceste perle sunt mari şi au o frecvenţă mai crescută la nivelul molarilor superiori ( de 4 ori mai frecvent ca la molarii inferiori), între rădăcini, formând o excrescenţa importantă. Picăturile de smalţ sunt perle de smalţ adevărate, care se gasesc în regiunea centrală a furcaţiei; ele pot fi recunoscute histologic, datorită matricei de smalţ reziduală cu structură prismatică. Apar pe dinţi pluriradiculari cu o frecvenţa destul de mare.

Cementul coronar constituie o paraplazie relativ frecventă şi apare sub 2 forme: forma de “limbuţăşi reprezintă prelungiri de cement acelular, afibrilar, care porneşte de la nivelul rădăcinii şi acoperă smalţul coronar în regiunea cervicală; a doua variantă formează ostroave izolate ovalare şi sunt localizate pe suprafaţa smalţului la 1mm de joncţiunea smalţ-cement.

Cementul coronar care se formează la nivelul şanţurilor dinţilor incluşi este constituit din cement celular, afibrilar. (Silness si colab. în 72)

2. ANOMALII DE VOLUM

Aceste anomalii pot fi ereditare sau sunt consecinţa unei perturbări în etapa de morfodiferenţiere şi se manifestă prin reducerea dimensiunilor tuturor dinţilor (microdonţie) sau prin dimensiuni exagerate (macrodonţie); acest tip de anomalii sunt considerate absolute, daca suma incisivă (suma diametrelor mezio-distale ale incisivilor) este mai mică de 28 mm sau mai mare de 36 mm (limitele normodonţiei). În situaţiile în care dinţii sunt prea mici sau prea mari pentru maxilare, ele se numesc microdonţii relative (apariţia tremelor şi diastemelor) sau macrodoţii relative (înghesuiri dentare). Aceste fenomene apar prin ereditate incrucişată, copilul moştenind maxilarele de la un părinte şi dinţii de la celălalt părinte.

În situaţiile în care este vorba despre un singur dinte, fenomenul poartă numele de nanism sau gigantism.

29

Dintele nanic îşi poate conserva forma normală sau poate lua forme variate ( de obicei formă conică); este o anomalie ce pare a fi ereditară şi interesează frecvent zona incisivă.

În gigantism, dintele îşi păstrează morfologia, dar volumul său îl face să devină dismorfic (dismorfismul poate interesa numai coroana sau dintele în totalitate); această anomalie este mai frecventă în regiunea incisivo-canină, constituind o veritabilă dizarmonie dento-maxilară.

Atitudine terapeutică:

bilanţul radiografic este indispensabil, mai ales în anomaliile radiculare şi facilitează tratamentul endodontic sau extracţia

în plan ortodontic, gigantismul poate provoca înghesuiri, malpoziţii ale dinţilor vecini, care necesită corecţie sau extracţii dentare.

nanismul şi tremele pot fi la originea deplasărilor dentare şi a tulburărilor de ocluzie şi care se pot redresa ortodontic

sub plan estetic corectările se fac în funcţie de fiecare caz în parte

30

III.TULBURĂRI ÎN FORMAREA MATRICEI ORGANICE ŞI TULBURĂRI DE MINERALIZARE: ANOMALII DE STRUCTURĂ

Defectele de structură ale ţesuturilor dure dentare pot avea cauze genetice sau factori de mediu; în afară de sindroamele clasice cu caracter ereditar, de multe ori aceşti factori pot interfera şi astfel apar unele anomalii de cauză necunoscută. O descriere de mare acurateţe a displaziilor genetice a fost facută de Schroeder H.E (72) 1. DISPLAZIILE GENETICE sunt afecţiuni ereditare care afectează smalţul şi/sau dentina; aceste maladii se manifestă cel mai adesea izolat sau pot acompania maladii şi sindroame genetice, atingând o frecvenţa de 1/15000 din cazuri. Diagnosticul lor exact presupune următoarele aspecte :

- semnele clinice şi radiografice ale bolii sunt în general bilaterale sau simetrice şi interesează un grup mare de dinţi, cel mai adesea dinţii dintr-o singură dentaţie sau ambele dentaţii.

- apariţia familială la fraţi şi surori, în generaţiile părinţilor, bunicilor sau în toate generaţiile

- dovezi biologice de alterare structurală, dacă este posibil.

Ereditatea acestor displazii se transmite cel mai adesea autozomal dominant (AD), autozomal recesiv (AR) sau este legată de sex (XL); displaziile dentare care nu afectează ambele dentaţii şi nu pot fi observate într-o manieră asemănătoare la alţi membrii ascendenţi sau descendenţi, nu sunt ereditare, ci au probabil origine traumatică, chimică sau inflamatorie. Pe lângă aceste leziuni există maladii şi sindroame generalizate ereditare, care includ şi alterarea smalţului sau a dentinei sau ambele în acelaşi timp.

1.1. Amelogeneza imperfectă Amelogeneza imperfectă face parte dintr-un grup de defecte ereditare în dezvoltarea smalţului (cantitative şi calitative) autozomal dominant, recesiv dominant şi legate de cromozomul X şi este cea mai frecventă afecţiune ereditară a smalţului. (90)

31

Displazia de origine genetică a smalţului a fost descrisă şi numită de Weinmann şi colab. “amelogeneza imperfecta”(1947). Aceasta apare în urma unei gene lezate, prin care se perturbă una sau mai multe etape de diferenţiere şi/sau funcţia organului smalţului. Se formează un smalţ care clinic, cantitativ şi/sau structural este anormal (dentina este normală).

Weinmann şi Broock (citat de 72) au clasificat displaziile smalţului de origine genetică în trei grupe :

- amelogeneza imperfecta hipoplazică

- amelogeneza imperfecta hipomatură

- amelogeneza imperfecta hipoplastică

Aceste anomalii in Statele Unite se intalnesc intr-o frecvenţă de 1/14000- 1/16000 din cazuri, forma hipomineralizata in 1/2000 din cazuri,

iar în Israel forma hipoplastică 1/8000.

Forma hipoplastică

- poate fi AD, AR, XL

- culoarea coroanei este alb spre maroniu

- suprafaţa smalţului netedă sau rugoasă cu depresiuni şi şanţuri

- smalţul dur

- forma dintelui înainte de erupţie : conic sau cilindric

- atriţia şi abrazia mai rapide decât normal

- solubilitate acidă totală

Forma hipomatură

- poate fi AD, AR, XL