CURS 1 - Etapizarea planului de tratament

1. Evaluarea statusului pacientului – reguli - dupa motivul prezentarii; istoricul prezentei

afectiuni; istoricul medical general; statusul dento-parodontal

2. Contraindicatii generale absolute in implantologie:

Leucemii acute; coagulopatii (Hemofilia A si B, boala Von Willebrand); diabet zaharat

necompensat; insuficienta renala cronica stadiul 3 si 4; imunosupresia cronica; osteopatii si
osteodistrofii.

3. Contraindicatii generale relative in implantologie:

a) Afectiuni cardiovasculare (HTA, cardiopatie ischemica cronica, ateroscleroza, afectiuni

vasculare perierice, endocardita bacteriana in antecedente)

b) Afectiuni endocrine (diabet zaharat compensat, insuficienta corticosuprarenaliana, sindrom

Cushing, hipo si hiperparatiroidismul)

c)Deficiente nutritionale (hipovitaminoze)

d) Afectiuni hematologice (anemie, limfoame, mielom multiplu)

e) Afectiuni hemoragipare ; Colagenoze; Pacienti alergici; Alcoolici

f) Infectii (Lues, TBC)

g) Afectiuni psihice

4. CONTRAINDICATII GENERALE DE MOMENT:

- Radio-chimio-terapia; - infectii bacteriene/virale acute sau subacute;

- Administrarea anumitor medicamente - Graviditatea

5. CONTRAINDICATII LOCALE ALE IMPLANTURILOR:

- Contraindicatii temporare: volum osos insuficient; parodontopatii netratate; resturi radiculare;

procese infectioase locale; igiena bucala necorespunzatoare

- Factori de risc: afectiuni erozive sau buloase ale mucoasei orale; xerostomia; Bruxismul
6. Etapele de baza in reabilitarea orala preimplantara:

- Investigarea detaliata a pacientului - Etapizarea tratamentului.

- Stabilirea diagnosticului -Realizarea tratamentului protetico -

implantar
- Conceperea planului de tratament.
- Dispensarizarea pacientului

7. INVESTIGAREA PACIENTULUI

- Starea generala de sanatate; - Disfunctii ADM

- Stabilirea contraindicatiilor - Stabilirea indicatiilor

8. Stabilirea diagnosticului

• - nivelul afectării funcțiilor ADM în strânsă legătură cu starea de sănătate a organismului

• starea de sănătate generală este esențială în reușita inserării și integrării tisulare

pe termen lung a implanturilor

• diagnosticul corect general și loco-regional va genera și planul de tratament

optim

9. CONCEPEREA UNUI PLAN DE TRATAMENT:

• În funcție de dezechilibrele ocluzo-articulare și neuromusculare existente

• în funcție de variantele terapeutice posibile și doleanțele pacientului

• Pacientului i se vor prezenta toate variantele terapeutice posibile cu avantajele și

dezavantajele lor

10. ETAPIZAREA PLANULUI DE TRATAMENT :

• Se face în funcție de varianta terapeutica stabilită

• În funcție de starea generală de sănătate a pacientului

• În funcție de dezechilibrele ocluzo-articulare și neuromusculare prezentate de pacient

• În funcție de gradul de afectare a funcțiilor ADM-ului

11. Realizarea protezei preimplantare:

- Urmareste reechilibrarea ocluzo-articulara si neuro-mulsculara a ADM-lui

- Refacerea functiilor ADM afectate

- Reintegrarea sociala a pacientului

12. BIOARHITECTURA protetica e determinata de :

• Fiziologie • Funcție

• Țesut • Estetică

• Echilibru

13. Terapia preprotetică se definește prin:

 Restabilirea echilibrului ocluzal prin intermediul unor proteze paleative

 Studierea caracteristicilor funcționale și estetice pentru determinarea tipului de proteză

 Alegerea corectă a tipului de implant prin intermediul examene complementare

 Rrol esențial în reușita terapiei finale protetico-implantare

14. Terapia preprotetica :

- Protezarea paleativa preimplantara ; inregistrarea miscarilor functionale fundamentale ale

mandibulei ; - transferul acestora pe articulator

15. PROTEZELE PALEATIVE :

Sunt importante in reechilibrarea ocluzo-articulara si neuro-musculara a ADM

In functie de proteza se aleg numarul, tipul si pozitia implanturilor pe creasta.

Se vor detalia afectiunile functionale si estetice pt a stabili tipul de protezare pe implanturi.

Protezarea paleativă preimplantară este o etapă esențială în reabilitarea orală implanto-

protetică a pacienților cu edentații care au dezvoltat:
 • dezechilibre ocluzo-articulare , dezechilibre neuro-musculare

• afectări procentuale ale funcțiilor ADM

16. OSUL alveolar :

-a aparut odata cu radacinile dentare ;

-e organizat morfo-functional sa primeasca forte biomecanice ;

-fortele aplicate pe supratele lui nu sunt fiziologice producand resorbtie ; se impune terapie
implanto-protetica cu transmiterea fortelor in interiorul osului

17 . EDENTATIILE POT GENERA :

• dezechilibre ocluzo-articulare • afectarea funcţiilor ADM

• dezechilibre neuromusculare • afectarea esteticii

• migrări dentare orizontale şi/sau • afectarea psihică

verticale
• afectarea stării generale a
• resorbţii osoase ale crestelor organismului
alveolare în înălţime şi grosime

CURS 2 - BIOMATERIALE

18. SALIVA:

Contine: – Enzime
– Apă – Hormoni
– Săruri minerale – Factori imunologici
– Materii organice – Vitamine
19. Modificarile PH salivar:

• Alterează proprietățile salivei • pH-ul acid – tendință la oxidare →

coroziune
• Pertubă ecosistemul florei bucale
• Saliva ca mediu biologic este un
• Alterează enzimele locale cu:
excelent electrolit, cu variații de pH
– Afectarea parodonțiului de la 4,5 - 8,0

– A inelului gingival
periimplantar

19. PLASMA SANGUINA SI LICHIDELE INTERSTITIALE:

• Un fluid electrolitic;

• Anionul cel mai important este clorul de 3,65 mg/litru

• pH-ul între 7,35 – 7,45

• După apariția pH-ul periimplantar = acid timp de 5-7 zile → poate favoriza reacții de
coroziune

• Inserarea implant – sânge periimplantar – cheag sanguin – lichid interstițial – filtrat al

plasmei sanguine – electroliți fundamentali - conținut de clor crescut – lichid în continuă
remaniere până la vindecarea plăgii

• Conținutul de clor, oxigen și fier din hematii influențează coroziunea

20. Rolul proteinelor – biologic:

– Acțiunea corozivă asupra metalelor ; Nu corodează titanul și ceramicile

• Cele mai corozive sunt: Albuminele; Macroglobulinele

• 21. Specificitatea implantului oral este definită de:

– Porțiunea intratisulară; Porțiunea extratisulară

– Expunerea la trei medii corozive: Saliva; Țesutul gingival; Țesutul osos

– Separația dintre mediul intern și cel extern este dată de inelul epitelio-
conjunctiv de integrare gingivală a implantului → obligatoriu de realizat și
menținut
 • 22. Biocompatibilitatea tisulară a implantului – nontoxicitate față de țesuturile
periimplantare:

– Se testează in vitro și in vivo

– Nu se pot realiza însă condițiile identice cu cele ale locului de inserare a

implantului la un os D1, D2, D3, D4 și țesutului gingival

– Factorul timp nu poate fi realizat

– Nu se evidențiază toxicitatea pe termen lung

Testarea in vitro a oțelului inoxidabil a evidențiat următoarele:

– Reacții toxice celulare; Necroza celulară

– Moarte celulară provocată de: Nichel 30% ; Crom 15%; Fier 5%

Testarea in vitro a titanului a demonstrat ca:

– Nu este toxic pentru celulă și țesuturi

– Poate induce la nivel de membrană celulară un potențial inflamator

Testarea in vitro a ceramicilor a aratat ca:

– Alumina nu este toxică

– Nu interferează cu metabolismul celular

23. INSERAREA UNUI IMPLANT IMPUNE:

– O neoalveolă implantară – act chirurgical plaga osoasă și gingivală

– Vindecarea tisulară periimplantară: La nivelul osului; La nivelul țesutului gingival

• Procesele de vindecare la nivelul celor două țesuturi sunt:

– La nivelul osului cu restitutio ad integrum sau cu țesut fibros când este defect de
vindecare denumit și cicatrizare osoasă

– La nivel gingival cu perete cheloid pe linia de incizie și sutură - țesutul gingival se

vindecă prin cicatrizare
24. Etapele vindecării tisulare periimplantare

• În primele 4-6 ore de la producerea plăgii au loc următoarele procese:

– Reacția inflamatorie locală de vindecare

Este o reacție inflamatorie acută cu: Vasodilatație capilară locală; Creșterea permeabilității
capilare locale cu: Exsudat plasmatic si Aflux leucocitar

– Semnele clasice ale reacțiilor inflamatorii locale: Calor; Dolor; Tumor

– În această etapă stratul de oxizi de titan ce îmbracă implantul crește de la 10A o la

50Ao

25. După 4-6 ore până la ziua a 4-a au loc următoarele procese locale:

– Plaga este invadată de neovascularizație sinusoidală

– Apar mugurii granulari vasculari de vindecare în număr mare

– Se aportează pe această cale celulele preosteoclastice și preosteoblastice

– Țesutul necrotic începe să se resoarbă

– Edemele încep să se diminueze

– pH-ul local începe să treacă din faza acidă spre normal

26. După ziua a 4-a încep procesele de vindecare a plăgilor cu:

– Fagocitoza resturilor celulare din plagă

– Resorbția osului necrotic

– Prezența exsudatului inflamator cu fibrinogen

– Fibrinogenul se transformă în fibrină

– Celulele mezenchimale formează fibroblastele

– Fibroblastele formează osteoblastele care secretă oseina și proteoglicani în plagă

– La țesutul moale fibroblastele secretă colagen

– Colagenul înlocuiește fibrina ducând la vindecarea osoasă și gingivală

27. Prezența în plagă a unui corp străin perturbă vindecarea astfel

– La un material inert se formează țesut fibros avascular care îmbracă materialul – reacție
de apărare

La un material coroziv vindecarea este perturbată cu:

• Acutizarea reacției inflamatorii inițiale din plagă

• Apariția distrucției tisulare cu abces – răspuns toxic

28. Trei tipuri de reacții tisulare la implanturi

• Răspuns toxic – reacție cu abces și avulsia implantului

• Răspuns cu reacția fibroasă - țesut fibros avascular periimplantar

• Reacție vitală cu următoarele manifestări:

– La os:

• Proteoglicani care îmbracă implantul

• Os normal periimplantar în contact cu proteoglicanii

– La nivel gingival:

• Proteoglicani periimplantari

• Țesut fibroconjunctiv periimplantar în contact cu proteoglicanii

• Inelul fibroconjunctiv periimplantar de integrare gingivală

29. Materiale cu răspuns toxic tisular:

• Fier Nichel
• Crom Cobalt

30. Materiale cu reacție fibroasă

• Zincul; Argintul
 • Aluminiul; Oțelul inoxidabil

• Aliajul Crom – Cobalt

31. Materiale cu reacția vitală

• Titanul; Ceramica de aluminiu

• Ceramica de zirconiu; Ceramica de HA; Biosticlele

32. Răspunsul țesutului moale la oțel inoxidabil

– Reacții de coroziune; Reacții toxice

– Tendința la capsula fibroasă; Metaloze

– Nu are calități integrative tisulară

33. Răspunsul țesutului moale la titan:

– Nu induce coroziunea datorită stratului de oxid de titan care îmbracă

implantul

– Nu are reacții toxice; Nu are tendința la metaloze

– Este biointegrativ tisular cu:

• Oxizii de titan la suprafața implantului

• Stratul proteoglicani de 20 – 40Ao

• Nu este cancerigen

• Atrage proteinele

34. Reacțiile cumulative la interfața dintre os și materialele inserate

• Cele mai frecvente sunt reacțiile de coroziune cu efectele lor toxice;

 • Coroziunea:Distrugerea unui material sub efectul reacțiilor electrochimice
dintre material și mediul biologic înconjurător

• Coroziunea metalelor:

– Tendința acestora de a reveni la starea lor stabilă din natură sub

formă de oxizi și sulfuri

35. Scara de coroziune a metalelor în electrolit = scara galvanică

• Coroziunea depinde de:

– Mediul electrolitic
– Concentrația în oxigen
– Ionii de clor
– Temperatură
– Cumulul factorilor de mai sus

36. Polimetalismele frecvente în cavitatea bucală duc la:

– Coroziune
– Metaloză
– Atenția la puritatea biomaterialelor și la structurile protetice pe
implanturi
Saliva = un excelent electrolit

37. Factorii inhibitori ai coroziunii sunt:

– Puritatea materialului

– Puritatea suprafeței de contact cu mediul biologic

– Starea suprafeței de contact; Stabilitatea oxidului de suprafață

38. Produșii de coroziune în organism:

– Prin coroziune metalul trece în mediile biologice circulând apoi în organism cu localizări
în diferite țesuturi și organe
39. Produșii de coroziune ai oțelului inoxidabil:

FIERUL: Eliberat prin coroziune se depozitează:

Local: Depozite intracelulare

• Depozite extracelulare

• Sub formă de oxizi de fier

• Sub formă de hidroxizi de fier

• Generează inflamație și necroză

La distanță: - În circulația sanguină

• Atașat de transferină

• În țesuturi bogate în hemoglobină: Ficat; Rinichi; Vase

• Eliminarea fierului se face renal

40. Rezistența la coroziune a ceramicilor

• Metalele nobile puțin oxidabile generează oxizi puțin stabili

• Aluminiul este un metal reactiv dar cu un oxid stabil denumit alumină

• Alumina este o ceramică de aluminiu

• Alumina are o legătură ionică între oxigen și aluminiu foarte stabilă

• Distanța dintre cei doi ioni este foarte mică = stabilitate

• Alumina este un bun izolator electric; Coroziunea este nulă

41. Rezistența la coroziune a titanului

• Oxidarea suprafeței titanului este foarte rapidă = oxidul de suprafață se formează în

câteva nanosecunde

• Oxidul de titan este foarte stabil și biocompatibil cu țesuturile înconjurătoare

• Oxidul de titan este asemănător oxizilor ceramicii

• Oxidul de titan în mediul steril are o grosime de 10Ao sigilând corpul implantului

• La temperatura țesuturilor adiacente grosimea oxidului variază între 30-50A o

 • Calciul și fosforul intra în profunzimea oxidului de titan

• Oxidul de titan atrage proteinele

• Impuritățile afectează oxidul de titan

• Acestea apar: La turnare/Răcire /Degresare în soluții speciale/Sterilizare cu abur

La inserarea implantului oxidul de titan de suprafață crește diferit:

• În osul cortical/ În osul spongios/ În țesutul gingival

• Oxidul de titan are o constantă electrică ridicată

• Oxidul de titan are o polarizare puternică

• Ionic, suprafața oxidului de titan este încărcată negativ:

Atrage ionii de Ca++ și fosfor/ Atrage proteinele din substanțele fundamentale

42. La coroziunea accelerată oxidul de titan nu reacționează:

– Titanul acoperit de o capă de aur poate coroda:

• Titanul devine anod – se corodează

• Aurul devine catod – preia ionii de titan

– Titanul poros corodează mai ușor decât cel compact

– Titanul lustruit prezintă cea mai mare rezistență la coroziune

– Oxidul de titan este stabil și dens

– Aceste aspecte conferă proprietățile titanului

43. Proprietățile mecanice ale biomaterialelor:

– Depind de puritatea acestora

– Sunt superioare osului

– Rezistă la presiune, flexiune și oboseală

44. Alegerea biomaterialelor în terapia implanto-protetică

• Cele mai biocompatibile biomateriale utilizate în terapia implanto-protetică sunt:

Titanul / Ceramicile

• Calitățile acestora sunt date de:

Rezistența la coroziune / Proprietățile mecanice/ Calitatea integrativă tisulară

45. Calitatile TITANULUI

– Sunt date de oxidul de titan de suprafață

– Rezistanța la coroziune / Integrare tisulară bună

– Se recomandă evitarea polimetalismelor

– Frezajul neoalveolelor cu freze din titan

– Protezarea titan pe titan sau ceramicii de titan

– Punct de topire 1670oC

– Rezistență mecanică asemănătoare oțelului inoxidabil

– Duritatea egală cu cea a oțelului inoxidabil

– Rigiditate bună

– Potențialul de electrod = 1,75 = efect catodic favorabil atragerii ionilor de calciu

și fosfor, precum și a proteinelor

– Manifestă amagnetism

– Titanul are imunitate biologică = nu corodează:

– Acțiune regeneratoare

– pH-ul neutru = 7 apropiat de cel salivar

– Conductibilitatea termică comparativă:

Al – 0,57 / Cu – 0,92 / Fe – 0,17 / Ti – 0,04

– Rezistența electrică comparativă:

 Al – 2,68 / Cu – 1,72/ Fe – 10,0/ Ti – 48,2

– Greutatea specifică comparativă:

Al – 2,70g/cm3 / Cu – 8,94g/cm3 / Fe – 8,86g/cm3 / Ti – 4,51g/cm3

46. CALITATI - Ceramica de hidroxiapatită

– Asemănătoare HA din os

– Biocompatibilitate excelentă

– Inactivă antigenic și carcinogenic

– Inițiază și promovează neoformarea osoasă = osteotropie = limitată

– Realizează legături directe cu osul = osteogeneză compusă dar limitată

– Variantele hidroxiapatitei:

– Densă – ceramică / Poroasă – membrană resorbabilă

– Reacție ireversibilă cu mediile biologice

– Rezistență mecanică scăzută în comparație cu: Titanul / Alumina

47. CALITATI - Ceramica de zirconiu

– Biocompatibilitate bună / Rezistență mecanică bună

– Coroziune inexistentă / Absența toxicității

– Rezistența la temperaturi înalte / Coeficient de îmbătrânire scăzut

– Radio-opacă / Integrare tisulară bună

48. Materiale de adiţie osoasă
49. CARACTERISTICI IDEALE ALE UNUI MATERIAL DE AUGMENTARE

50. MATERIALE AUTOLOGE

• Materialele autologe (transplantele autogene) sunt reprezentate de fragmente de ţesut

osos recoltate la acelaşi individ. Mai exact sediul de recoltare şi locul de inserare aparţin
aceluiaşi individ (organism). Această tehnică a fost şi este folosită în ortopedie de multă
vreme.

Materialele autologe se pot clasifica în funcţie de regiunea de recoltare în:

• intraorale

• extraorale
 Sediile de recoltare intraorală pot fi: tuberozitatea maxilară, mentonul sau crestele
edentate.

51. TRANSPLANTE AUTOGENE EXTRAORALE

• In recoltările extraorale se preferă spongioasa şi medulara din creasta iliacă, datorită

potenţialului osteogen ridicat. Acest tip de transplante prezintă avantajul că
fragmentele osoase obţinute sunt suficient de mari, sunt constituite dintr-o corticală şi
un miez spongios asemănător ca dispoziţie structurală cu oasele maxilare.

• Mai există şi alte zone de recoltare a grefelor osoase extraorale, cum ar fi epifiza tibiei şi
calota craniană.

52. MATERIALE OMOLOGE

Transplantele de os alogen se realizează între indivizii diferiţi din punct de vedere genetic ai
aceleiaşi specii.

Se descriu trei tipuri de os alogen uman care se pot obţine de la bănci de os :

• spongioasă refrigerată conţinând medulară din creasta iliacă şi os spongios

crioconservat din capul femural

• os alogen refrigerat şi uscat – FDBA (freeze dried bone allografts) cu proprietati

osteoconductive

• os demineralizat refrigerat şi uscat – DFDBA (demineralised freeze-dried bone allografts)

cu proprietati osteoinductive

53. Materiale de aditie heterologe (xenogene)

• Xenogrefele sunt materiale de adiție osoasă lent resorbabile. Timpul de resorbție al acestor
materiale variază între 6 și 9 luni, însă există studii care au arătat că fragmente de xenogrefă
persistă în osul nou format la mai mulți ani de la grefare.

• Principalul rol al acestor materiale este de menținător de spațiu. Pe măsură ce aceste materiale
se resorb, organismul formează os propriu în spațiul menținut.

54. Materiale sintetice de augmentare osoasă pe bază de fosfat tricalcic (TCP)

• Ceramicile pe bază de fosfat tricalcic (TCP) se pot obţine din hidrogenfosfat de calciu şi carbonat
de calciu prin sinterizare la 1200ºC, iar printr-o încălzire continuă la 1370ºC se realizează
trecerea fazei beta-TCP în faza alfa-TCP.

55. Folosirea concentratelor plachetare în implantologia orală

 • Prin diferite tehnici de centrifugare și prelucrare a sângelui venos recoltat de la pacient, se pot
obține niște concentrate trombocitare (plachetare), care pot fi folosite ca atare (sub formă de
membrane) sau pot fi amestecate cu materiale de adiție, aducând astfel un aport important de
factori de creștere trombocitari

• La ora actuală, cele mai folosite concentrate plachetare sunt:

– PRP – platelet rich plasma – plasmă bogată în plachete sangvine

– PRF – platelet rich fibrin

– PRgF – preparation rich in growth factors

56. Membrane utilizate în tehnicile de augmentare osoasă

• In regenerarea osoasă ghidată se utilizează constant o serie de membrane din diferite

materiale (care se resorb sau nu în timp), pentru izolarea defectului osos pe parcursul
refacerii acestuia. Asadar membranele sunt bariere confecţionate din diferite materiale
resorbabile sau neresorbabile care separă defectul osos refăcut sau nu cu materiale
autologe, omologe, heterologe sau aloplastice, de lamboul muco-periostal.

• Pe lângă rolul de contenţie al materialelor de adiţie, membranele împiedică proliferarea

celulelor epiteliale din lamboul muco-periostal spre defectul osos, proliferare care poate
compromite o regenerare osoasă de calitate.

57. Membranele – clasificare in fucntie de materialul de confectionare

• neresorbabile: fibre de celuloză hibridă, latex, politetrafluoroetilen expandat (PTFE-e),
care trebuie îndepărtate după o anumită perioadă, printr-o nouă intervenţie

• resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici – acid poliactic, copolimeri ai acizilor

glicolic sau lactic) sau naturale (ex. Colagen) şi care nu necesită a fi îndepărtate printr-o
nouă intervenţie

CURS 3 – FORMA IMPLANTULUI si SUPRAFATA LUI

58. Suprafața implantului determină realizarea interfeței os-implant prin:

 Integrarea chirurgicală primară care este definită de noi, integrare mecanică

 Dinamica vindecării osoase periimplantare cu integrarea osoasă primară

 Încărcarea protetică graduală / Integrarea osoasă secundară- funcțională

59. Stabilitatea primară a implantului cu integrarea mecanică este strâns legată de desenul și suprafața
implantului astfel:

 Spirele implantului stabilizează inițial în os implantul

 Forma spirelor, densitatea, mărimea și forma muchiilor spirelor este determinantă în

funcție de densitatea osului

 La un os D1 spirele nu se recomandă să fie prea mari

 La osul D3-D4 acestea să nu fie prea mici

 Suprafața poroasă a implanturilor duce și ea la o bună stabilitate primară a implantului

mărind suprafața de contact cu osul

60. În faza de integrare osoasă primară desenul implantului și suprafața acestuia sunt de mare
importanță astfel:

 Spirele implantului să aibă spațiile dintre ele cel puțin dublul unei spire

 Spirele osoase dintre spirele implantului vor avea o grosime suficientă pentru a rezista
mecanic la forțe și a avea o bună vascularizație care să favorizeze vindecarea osoasă
periimplantară

 Porozitatea suprafeței implantului va permite realizarea contactului os-implant într-o

arie mai mare

 La nivelul osului cortical implantul să fie porozitat dar fără spire

 Spirele realizate în osul cortical sunt avasculare și în procesul de vindecare se resorb –

pâlnii osoase

 Spirele implantului expuse la nivelul osului cortical vor afecta și integrarea gingivală -»
periimplantită -» supurații

 La implanturile transgingivale capul implantului să nu fie porozitat pe înălțimea de 1mm

pentru a putea adera stratul epitelial al inelului de integrare gingivală
61 . În etapele de încărcare protetică graduală sau/și definitivă cu integrarea osoasă
secundară funcțională implantul să respecte ca formă și porozitate următoarele:

 Muchiile spirelor să nu fie active în caz contrar afectează osul în micromișcările

biomecanice cu apariția zonelor fibroase la acest nivel

 Porozitatea de suprafața a implantului să fie apropiată de cea a osului înconjurător

62. Integrarea gingivală impune următoarele suprafețe:

 1mm deasupra osului cortical pentru integrarea fibroconjunctivă la nivelul mucoasei

bazale cu structură fibroconjunctivă

 Deasupra 1mm de suprafața neporozitată pentru integrarea epitelială

63. În zona anterioară maxilară se va pune accent pe trei elemente:

 Integrarea osoasă

 Integrarea gingivală

 Estetica

În zonele laterale maxilare și la arcada mandibulară se va pune accent pe:

 Integrarea osoasă

 Integrarea gingivală

 Mai puțin pe estetică

64. Suprafața sablată cu oxid de aluminiu a implantului

 Osteoblastele depozitează matricea osteoidă direct pe suprafața implantului

 Osul neoformat este în contact strâns cu suprafața implantului fără locuri libere cu țesut fibros

65. Suprafața tratată cu plasmă de titan

 Osul neoformat este foarte intim adaptat pe suprafața implantului fără locuri libere

 Osul ocupă toate denivelările de pe suprafața implantului

66. Suprafața implantului tratată cu acid

 Suprafața osului este în contact strâns cu implantul

 Osul neoformat ocupă toate neregularitățile de suprafața ale implantului fără existență unor
spații la interfață

67. Implantul sablat și tratat cu acizi

 Lamelele osului neoformat sunt în contact cu suprafața implantului închizând toate spațiile

 Osul neoformat închide toate porozitățile de pe suprafața implantului

 În procesul de maturare osul neoformat închide toate porozitățile de suprafața ale implantului

 Osul începe să se corticalizeze la interfața cu implantul închizând toate spațiile poroase de pe

suprafața implantului

68. Anodizarea suprafeței implantului

 Este un proces de oxidare anodică a suprafeței implantului printr-un proces electrolitic

 Contactul osului cu suprafața implantului este foarte intim

 Osul trabecular se formează pe toată suprafața implantului în contact intim

69. Suprafața implantului îmbrăcată în hidroxiapatită

 Contactul osului neoformat cu suprafața de hidroxiapatită este foarte intim prin punți osoase

 Contactul hidroxiapatitei cu implantul are imperfecțiuni

 Hidroxiapatită suferă procesul de îmbătrânire și după 6-7 ani se dezlipește de pe implant

 Hidroxiapatita nu se resoarbe de pe implant cu înlocuirea ei de os neoformat

70. Osul poate fi analizat în trei forme:

• Ca un material

• Ca un organ

• Ca un țesut

71. Elementele structurale ale osului:

 • Celulele osoase definite de:

• Osteoblaste → celule osteogenetice

• Osteoclaste → celule resorbtive

• Osteocite → celule osoase cu rol în fiziologia osului și cu o mare stabilitate

• Substanța intercelulară cu rol în arhitectura osului care se remodelează permanent în

fiziologia osoasă

72. COMPONENTELE STRUCTURALE ALE OSULUI SUNT DE DOUĂ FELURI

a) Permanente - definite de:

• Osteocite – celule osoase mature

• Substanța intercelulară sub formă de:

• Fibre colagene

• Matrice calcificată sub formă de hidroxiapatită

b) Tranzitorii - sub formă de:

• Osteoblaste – celule tinere osteoprogenitoare

• Osteoclaste – celule active osteoresorbtive

73. Formarea și dezvoltarea țesutului osos

• Este procesul de bază și în vindecarea plăgilor osoase cu următoarea cronologie:

• Formarea matricei organice

• Mineralizarea matricei organice

• Apariția osului primar imatur

• Creșterea zonelor de osificare și unirea lor în sisteme haversiene

• Apariția osului matur cu sisteme haversiene bine conturate

• Se formează osul spongios matur ; Urmează dezvoltarea și maturarea osului compact

• Începe remodelarea osoasă odată cu apariția sistemului haversian

• Se formează liniile de forță și rezistență; În final osul este complet format

 • În perioada de neoosteogeneză rolul de bază îl au osteoblastele care secretă matricea
organică, proteoglicanii și enzime cu rol în atragerea mineralului osos

• După formarea osului, osteoblastele se transformă în cea mai mare parte în osteocite →
celule osoase specifice osului matur

• Osteocitele se localizează în lacune osoase legate între ele prin canalicule bine definite

Când începe remodelarea osoasă osteocitele pot fi eliberate din lacunele osoase și pot lua
două direcți:

• Să se distrugă prin fagocitare

• Să se transforme în osteoblaste active dar într-un procent mic

74. În perioada de maturare a osului neoformat întâlnim:

• Osteocite tinere cu nuclei multiplii și activitate fiziologică mare

• Lacune osoase mari în care sunt localizate osteocitele

• Substanța intercelulară omogenă cu o vascularizație abundentă

• Toate acestea evidențiază o activitate fiziologică mare în procesele de maturare osoasă

• Sistemele haversiene sunt și ele foarte active în procesele de maturare

• Vascularizația abundentă aportează mineralul osos de formare a lacunelor sistemului

haversian

Până la maturarea completă a osului vom avea trei generații de sisteme haversiene:

• Unul în formare ; Unul în maturare ; Unul matur

• În conceptul nostru încărcarea protetică se poate face la 3 – 6 luni când avem majoritatea
sistemelor haversiene maturate

• În acest moment sistemele haversiene vor avea bine structurate sistemele lamelare

• Încărcarea protetică va remodela lamelele haversiene prin resorbția lor și refacerea acestora
pe direcția liniilor de forță

• Remodelarea osoasă va organiza osul ca să suporte forțele de masticație în mod fiziologic cu

formarea structurilor osoase complete și fiziologice

• Vascularizația inițială foarte abundentă va reveni la normal prin reducerea unor vase

• Vor apărea liniile cementare și liniile de resorbție urmate de apoziție

 • La nivelul interfeței os – implant osul se va condensa imitând osul alveolar propriu - zis

• Lamelele sistemului haversian se vor organiza prin remodelare pe direcția liniilor de forță

• Acesta are la bază orientarea fibrelor colagene din lamelele haversiene pe direcția liniilor de
forță și depunerea mineralului osos

• Sistemul haversian este la baza fiziologiei osului matur

• Acesta are nevoie de liniște mecanică petru a se forma și apoi să fie încărcat cu forțe
mecanice care să-i favorizeze remodelarea

• Inserarea implantului să se facă numai în os bine vindecat și matur cu o structură corticală și

spongioasă bine constituite

• Periostul să fie și el bine definit știut fiind faptul ca minim 60% din vascularizația osului
cortical este dată de periost

• Presiunea implantului pe osul cortical să nu fie mare deoarece acesta este cu un modul de
elasticitate mic și o vascularizație mai săracă

• Spirele mici pe implant la nivelul osului cortical creează spire osoase mici avasculare care se
vor necroza

Osul are două origini de osificare: Membranoasă / Cartilaginoasă

75. ORGANIZAREA LINIILOR DE FORȚĂ LA MANDIBULĂ

• Liniile de forță principale la mandibulă sunt definite de:

• Traiectoria temporală / Traiectoria dentară

• Zona slabă în dreptul molarilor unde osul este geodic

• Liniile de forță generează elasticitatea mandibulei în plan orizontal și vertical

• Protezarea totală pe implanturi din trei elemente:

• Unul interforaminal ; Două laterale

76. Organizarea stâlpilor de rezistență la maxilar:

• Stâlpul canin ; Stâlpul zigomatic ; Stâlpul pterigoidian

• Maxilarul nu are elasticitate în plan vertical

• În plan orizontal elasticitatea este de până la 0,8 mm

 • Ideal proteza totală fixă să se facă separat la incisivii centrali

77. Implantul inserat și bine integrat osos va avea în final:

• O membrană proteoglicanică de 20-40A o la interfața os implant

• Un os periimplantar cu peretele neoalveolar corticalizat asemănător osului alveolar

propriu-zis

• Corticalizarea peretelui osos neoalveolar este mult superioară la D1 – D2

• La D3 corticalizarea lasă de dorit uneori chiar nu se realizează

• La D4 această corticalizare este adesea nerealizată sau ușor simulată

78. Fiziologia vindecării impune în principal:

• O sângerare normală în plagă

• Formarea cheagului sanguin

• Retracția și organizarea microfibrilară a cheagului

• Invazia neovasculară a cheagului cu formarea mugurilor vasculari granulari de vindecare

în număr mare

• Aportul pe cale vasculară a celulelor preosteoblastice sub formă de fibroblaști din

periost și endost și a celulelor medulare stem

• Multiplicarea celulelor preosteoformatoare și transformarea acestora în osteoblaste

• Secretarea oseinei de către osteoblaste cu formarea matricei osoase

• În paralel osteoblastele secretă și proteoglicani care se vor lipi de implant

• Matricea osoasă se va mineraliza cu formarea osului în sistem haversian imatur

• În final osul haversian se va matura cu sistemele lamelare circumferențiale organizate

pe direcții aleatoare

• Până la această fază plaga osoasă periimplantară are nevoie de liniște mecanică

• Cercetările au arătat că micromișcările de peste 100 microni în plaga osoasă favorizează

fibrocitele cu dezvoltarea țesutului fibros periimplantar
 • Implantul imediat după inserarea poate avea mișcări verticale de 6 microni și orizontale
de 12 microni

• Frezajul neoalveolei afectează osul pe peretele neoalveolei pe o grosime de 0,1 – 0,3

mm

• Începând cu a treia zi acest os se resoarbe până în a cincisprezecea zi

• Dacă resorbția este de 0,2 mm pe un perete vom avea o resorbție de 0,4 mm pe ambii
pereți neoalveolari opuși

• Diferena dintre diametrul implantului și cel al alveolei va fi de 0,4mm

• Mișcarea implantului în neoalveola va devenii milimetrică nu micronică cu favorizarea

fibrointegrării

• Această mișcare va destructura:

• Sistemul neovascular în formare

• Aportul celulelor preoesteoprogenitoare

• Aportul factorilor metabolici în plagă

• În final implantul se va fibrointegra sau va fi avulsionat

Forțele transmise de la implant la osul periimplantar vor genera:

• Remodelarea lemelelor sistemului haversian cu orientarea acestora pe direcția liniilor de

forță

• Condensarea peretelui osos neoalveolar periimplantar

CURS 5 - DISPONIBILITATEA OSULUI CRESTELOR ALVEOLARE

79. În procesul de vindecare osul procesului alveolar suferă următoarele procese volumetrice:

 Vindecarea este cu aproximativ 1mm sub rebordul alveolelor dentare

 În zonele cu corticală vestibulară foarte subțire aceasta se resoarbe, iar grosimea crestei
alveolare poate ajunge la jumătatea procesului alveolelor sau chiar mai mică

 Vindecarea este mai favorabilă în os spongios care este mai vascularizat

 Osul alveolar propriu-zis se resoarbe complet în procesul de vindecare a alveolei

  După vindecare creasta alveolară prezintă trei elemente de bază care influențează inserarea
implanturilor:

 Dimensiunea în cele trei planuri: Înălțime;Grosime;Lungime

80. Densitatea osoasă a crestei alveolare:

 D1 – corticala groasă și densă cu os intracortical dens

 D2 – corticala groasă și foarte fin porozitată cu os intracortical foarte fin porozitat

 D3 – corticală subțire și poroasă cu os intracortical spongios

 D4 – corticală aproape lipsă, fagurată cu os intracortical spongios foarte fagurat

81. Dimensiunile acesteia variază astfel:

 Grosimea mai mare de 6mm

 Înălțimea peste 12mm

 Lungimea peste 7mm

 Angulația pe planul ocluzal sub 25 de grade

 Spațiul în înălțime al coroanelor artificiale sub 15mm

 În aceasta categorie de os se pot insera implanturi cu lungimea de la 10mm în sus și

grosimea de la 3,6mm în sus

82. Implanturile au o lungime de la 10mm în sus cu o suprafața mare de contact cu osul și o bună
rezistență la forțele mecanice

 Implanturile cu diametrul peste 4mm și lungimea peste 10mm permit inserarea unui număr mai
redus, cu un preț de cost mai mic

 Osul crestelor alveolare în Diviza A nu necesită de regulă redimensionări

 Divizia B are și o subdivizie cu următoarele dimensiuni:

Grosimea crestei între 2,5 – 6mm din care:

 B+ - grosimea între 4 - 6mm

 B- - grosimea între 2,5 – 4mm

 Înălțimea mai mare de 12mm

  Lungimea mai mare de 6mm;; Angulația mai mică de 20 de grade

 Înălțimea coroanelor artificiale sub 15mm

 Opțiunile terapeutice în această categorie de os pot fi:

 Osteotomia coamei crestei alveolare subțiri, când aceasta este cu înălțime mare

83. Dezavantajele Diviziei B după Misch:

 Implanturile inserate au de regulă un diametru sub 4mm

 Stresul biomecanic va fi mare pe osul adiacent

 Implanturile și/sau componentele protetice se pot rupe

 Când se micșorează creasta în înălțime, raport coroană implant va fi în defavoarea

implantului

 Necesită cel mai frecvent redimensionarea în grosime a crestei alveolare prin cele două
tehnici amintite

 Necesită inserarea mai multor implanturi

 Estetica are adesea de suferit

84. Divizia C – are și ea o subdiviziune:

 C+:

 Grosimea crestei între 1-3mm

 Înălțimea crestei sub 12mm

 Angulația mai mare de 30 de grade

 Spațiul pentru coroană ușor mai mare de 15mm

 C-:

 Grosimea crestei mai mare de 6mm

 Înălțimea crestei mult sub 12mm

 Angulația peste 30 de grade

 Spațiul pentru coroană mult peste 15mm

 Divizia D – creasta alveolară are un deficit osos marcat în înălțime cu atrofie severă, inclusiv în
osul bazal
  Reconstrucția crestei alveolare este doar apanajul chirurgiei maxilo-faciale prin tehnici și
metode speciale

 La maxilar se poate ridica podeaua sinusală când osul crestal are o grosime de peste 2mm

 Pacientul poate fi tratat numai într-o strânsă colaborare protetician – chirurg BMF

CURS 6 - Integrarea tisulară a implanturilor-INTEGRAREA OSOASA

85. Integrarea tisulară a implanturilor ține foarte mult de procesele metabolice cu

componentele lor de bază definite de:

• Factori metabolici

• Factori biochimici

86. Implant neintegrat tisular = implant tolerat

• Este implantul care aparent are un comportament tisular normal până la apariția
dezechilibrelor metabolice mai ales periimplantare cu:

• Mobilitatea implantului

• Proliferarea bacteriană periimplantară

• Liza osoasă periimplantară

• Țesut fibros avascular aderent de implant

• Expulzia implantului

87. După tipul și locul de plasare implanturile pot fi:

• Intratisulare = implant de șold

• Intra-extra tisulare = implant dentar

• Noțiunea de implant intra-extra tisular definește un implant oral în integralitatea lui

funcțională

88. Integrarea osoasa a titanului

• Un implant din titan integrat osos va avea la interfață următoarele structuri:

 • Suprafața oxizilor de titan în grosime de 20-50Ao

• Un strat proteoglicanic aderent de implant de 20-40 Ao

• Suprafața osului neoalveolar periimplantar aderentă de suprafața membranei

proteoglicanice

89. Integrarea osoasă a ceramicilor de aluminiu și zirconiu

• La interfața cu osul la aceste ceramici vom avea:

• Suprafața implantului

• Un strat proteoglicanic de 20-40Ao

• Osul adiacent în contact cu proteoglicanii

• Dacă la titan, oxidul de suprafață atrage proteinele, ceramicile sunt inerte

90. Integrarea osoasă a implanturilor cu suprafață de hidroxiapatită

• La interfața os-implant vom avea:

 Contact direct os-HA prin punți osoase în procent de până la 40-60%

 Proteoglicani în procent de 40-60%

• De reținut ca HA artificială are procesul de îmbătrânire accentuat → la 6 ani

îmbătrânește peste 50% → scade rezistența mecanică → se dezlipește de pe implantul
de titan → eșec

91. Un implant integrat tisular are o durată de funcționare limitată determinată de:
• Forțe nefiziologice aplicate repetat pe implant ; Unor reacți inflamatori

• Apariția unor boli cu răsunet la nivelul cavității orale

• Placa bacteriană ; Unor reacți de respingere

• Produși de coroziune ; Toxine bacteriene

• Îmbătrânirea organismului și deci și a țesuturilor periimplantare cu afectarea

fiziologiei tisulare
92. Pentru a obține o bună integrare osoasă trebuie ținut cont și de:
• Timpul necesar de vindecare a osului periimplantar cu apariția osului primar
nematurat și organizat haversian pe direcția liniilor de forță

• În această perioadă se recomandă un repaus mecanic total

• Timpul de maturare și remodelare osoasă cu apariția osului matur organizat

haversian pe direcția liniilor de forță

• În această perioadă se recomandă încărcarea mecanică a implanturilor

93. Vindecarea osoasă periimplantară

• Începe cu formarea osului primar imatur

• Urmează maturarea osului primar cu remodelare și organizarea sistemului harversian de

direcția a liniilor de forță → este etapa de încărcare protetică

• Vindecarea osoasă periimplantară începe cu resorbția osului necrotic de pe peretele

osos neoalveolar pe o adâncime de 0,1-0,3mm

• La interfața implant țesut adiacent are loc un schimb activ de oxizi de titan mai ales în
procesul de vindecare

94. Morfologia osului și integrarea implantului

• Periostul:

• Membrana vasculo-conjunctivă care este parte componentă a osului

• Este atașat de suprafața osului cortical pe care îl vascularizează în procent de

peste 60%

• Are două straturi:

• Extern, vasculo-fibros, sărac în celule conjunctive dar cu fibre colagene în

direcții diferite ce participă la formarea inelului fibro-conjunctiv
periimplantar împreună cu stratul bazal al mucoasei gingivale

• Stratul intern cu celule conjunctive

 • Se mai numește strat cambial cu celule fibroblastice → celule
preosteogenetice

• Mai conține fibre colagene grupate în benzi ce pătrund

perpendicular în osul cortical unind periostul de os →
mănunchiurile de fibre Sharpey

Periostul are o bună vascularizație având rol de:

• Aport vascular la nivelul osului cortical

• Regenerare osoasă prin celulele fibroblaste care se transformă în

osteoblaste

• Decolarea periostului de pe os să se realizeze cât mai puțin posibil la inserarea

implanturilor

Endostul : Sub forma unui strat de celule conjunctive dispus pe suprafața traveelor osoase din osul
spongios

• Are calități funcționale asemănătoare stratului cambial din periost

95. Etapele de vindecare a peretelui osos neoalveolar

• Etapa de resorbție a osului necrotic de pe peretele neoalveolar pe o adâncime de 0,1-

0,3mm, denumită fază osteoblastică

• Etapa de repaus = de scurtă durată

• Etapa de neosteogeneză cu formarea osului primar imatur de minim 7 săptămâni

• Etapa de maturare a osului neoformat care durează luni de zile

• Etapa de maturare a osului este favorizată de încărcarea protetică cu remodelarea

osoasă și organizarea lamelelor osoase haversiene pe direcția liniilor de forță

• La final se obține o condensare a peretelui osos neoalveolar cu integrarea definitivă

funcțională a implantului în os

96. Favorizarea remodelării osoase poate fi făcută astfel:

• Prin stimuli hormonali / Utilizând proteinele morfogenetice
 • Cu ajutorul sistemului adeziv de fibrină ; Prin biocurenți și unde electromagnetice

97. Integrarea osoasă a implanturilor poate fi afectată de suprapunerea unor factori cum ar fi:

• Chirurgia traumatizantă

• Stabilitatea primară deficitară a implantului

• Aplicarea prematură a forțelor mecanice

• Aplicarea pe implanturi a forțelor nefiziologice

• Biocompatibilitatea necorespunzătoare a implanturilor

98. Tehnicile chirurgicale vor urmări:

• Decolarea cât mai limitată a periostului de pe osul cortical

• Frezajul în os fără supraîncălzire ; Evitarea frezelor uzate și decalibrate

• Evitarea inciziilor frajurate ; Evitarea decolărilor delabrante

• Evitarea inserării prea compresive pe os a implanturilor

• Evitarea inserării prea lejere a implanturilor cu o stabilitate primară precară

• Evitarea încărcării protetice premature ; Evitarea protezărilor nefiziologice

• Evitarea materialelor noncompatibile

99. Integrarea osoasă primară a implanturilor se poate obține cu materiale ca:

• Titanul ; Ceramicile de aluminiu și zirconiu

• Vitalium ; Tantal ; Niobium

100. Integrarea secundară funcțională se obține numai cu:

• Titan ; Ceramicile de aluminiu și zirconiu

• Hidroxiapatite
101. Etapele clinice și parametrii vindecării osoase periimplantare țin foarte mult și de:
• Actul chirurgical

• Acoperirea implantului cu lamboul mucoperiostal

• Liniștea mecanică pe perioada neoosteogenezei

• Încărcarea protetică după formarea osului primar

• Integrarea epitelio-conjunctivă și menținerea acestei integrări după montarea bontului

protetic care o dată montat pe implant, nu se mai demontează

102. O integrare osoasă bună este definită de următoarele componente:

• Suprafața implantului cu oxizii de titan de 20-50Ao grosime

• Stratul proteoglicanic de 20-40Ao grosime

• Osul înconjurător al peretelui neoalveolar

103. Biointegrarea osoasă a implantului are loc la implanturile cămășuite cu H.A. cu următoarele
componente:

• Suprafața de H.A. a implantului

• Punți osoase de H.A. – os în procent de până la 60%

• Proteoglicanii de la 24% în sus

• Os în contact cu proteoglicanii de la 24% în sus

H.A. are procesul de îmbătrânire de peste 50% în maxim 6 ani după care se dezlipește
de pe implant

104. Fibrointegrarea osoasă a implantului are următoarele componente:

• Suprafața implantului ; Țesut fibroconjunctiv aderent de implant

• Osul neoalveolar periimplantar în suferință

 Noi considerăm fibrointegrarea un eșec

105. Forțele transmise de la implant la os au următoarele zone de concentrare:
• Cele mai mari la capul implantului până la jumătatea acestuia în D1, D2

• La capul implantului și la vârful implantului verticale și oblice în D3, D4

• Când forțele sunt efectiv verticale în axul central al implantului, acestea vor fi
majoritare la vârful implantului în D3-D4

CURS 7 - Integrarea tisulară a implanturilor – INTEGRAREA GINGIVALA

106. Porțiunea intratisulară este definită de:

• Corpul implantului inserat complet în os

• Zona bontului protetic de la capul implantului pe care se formează inelul epitelio-

conjunctiv de integrare gingivală până la fundul de șanț gingival

Porțiunea extratisulară este definită de:

• Bontul protetic începând de la nivelul fundului de șanț gingival cu două zone:

Cea de la nivelul șanțului gingival până la marginea gingiei libere

Cea supragingivală

107. Bontul protetic - trei zone:

• Zona de integrare gingivală ce pornește de la capul implantului pe o înălțime de
1,2-2mm cât este grosimea inelului gingival de integrare

• Pragul bontului protetic la 0,5-1mm de fundul de șanț gingival pe care se va

sprijini capa protetică

• Porțiunea de deasupra pragului pe care se va fixa capa protetică

108. Gould = celulele epiteliale se atașează pe suprafața bontului protetic prin intermediul
laminei bazale, a hemidesmozomilor și a proteoglicanilor

Schröder = implantul se integrează gingival numai într-o mucoasă fixă cheratinizată cu cele
două straturi de bază:
 • Stratul bazal fibroconjunctiv

• Stratul epitelial cu 9-12 rânduri de celule epiteliale suprapuse

109. Wennström = absența gingiei cheratinizate face ca integrarea gingivală să fie foarte
dificilă și gracilă

• Adell = gingia cheratinizată este un obiectiv esențial în integrarea gingivală

• Jansen = integrarea gingivală este o sigilare biologică de adeziune previzibilă între

implant și gingie → nu este o joncțiune epitelio-conjunctivă ca la dintele natural

110. Kosten = a cultivat celule epiteliale în concentrație de 75.000celule/ml de lichid intens pe

suprafețele de:

• Titan masiv / Titan pulverizat / Aliaje de titan

• Plasmă / Cristale de safir/ Hidroxiapatită

Rezultatele obținute:

• Celulele aderă de 3 ori mai repede pe suprafețele de H.A. și safir decât pe titan

• Nu aderă și nu cresc celule pe aliajele de titan decât până la maxim 7 celule pe

câmp

• Suprafețele netede favorizează mult mai mult aderența celulelor epiteliale

111. De Porter = a utilizat transgingival bonturi protetice cu porozitate de la 50-200 microni obținând
eșecuri ale integrării gingivale mai ales la nivelul stratului epitelial

• Concluzia:

• Integrarea gingivală a bontului protetic impune:

• O zonă a bontului porozitată de 20-30 microni la capul implantului de

0,7-1mm unde să adere mucoasa bazală fibro-conjunctivă

• O zonă superioară primei de 0,5-1mm lisă unde să adere epiteliul gingival

112. GOULD susține următoarele:

• Celulele epiteliale aderă pe suprafața bontului protetic al implantului prin

intermediul laminei bazale și a hemidesmozomilor

• Structurile fibrilare ale inelului periimplantar aderă pe suprafața bontului

protetic prin intermediul proteoglicanilor

113. Afectarea integrării gingivale este făcută de:

• Placa bacteriană / Toxinele bacteriene

• Produșii toxici de coroziune / Tartrul

• Detritusurile orale / Agenții fizici locali

114. Inelul epitelio-conjunctiv periimplantar poate fi afectat si de:

• Montarea – demontarea repetată a bonturilor de vindecare gingivală și a celor

protetice

• Placa bacteriană ; Periajul dentar intempestiv

• Jetul de spălare, prea puternic, în șanțul gingival

• Detartrajul cu instrumente metalice

• Sondele parodontale aplicate în șanțul gingival cu prea multă forță

• Tartrul subgingival

CURS 8 - TIMPII CHIRURGICALI DE INSERARE

115. Implanturi de generatia I:

– cu bont protetic nedemontabil / o singura interventie chirurgicala / rar utilizate

Implanturi de generatia a II-a:

• cu bont protetic demontabil
 • doua interventii chirurgicale:
- prima - de inserare a implantului
- a doua - descoperirea implantului si montare a bontului protetic/conformatorului gingival

116. DOTARE GENERALA:

Minim (standard)

• Pereți acoperiţi cu tapet electrostatic sau vopsiţi cu vopsele lavabile electrostatice

• Linoleum standardizat electrostatic

• Unit dentar echipat cu sisteme de aspiraţie chirurgicală performante

• Sisteme de decontaminare a cabinetului: surse UV sau nebulizatoare

117. DOTARE SPECIALA :

• INSTRUMENTAR CHURURGICAL GENERAL

• INSTRUMENTAR CHIRURGICAL SPECIFIC

• ECHIPAMENT DE UNICĂ FOLOSINȚĂ

• APARATURĂ

118. INSTRUMENTAR CHIRURGICAL GENERAL:

- Seringi de anestezie cu aspirație, ace atraumatice, anestezice

- Bisturiu și lame de bisturiu

- Sonde parodontale

- Depărtătoare, decolatoare,

- Clești, elevatoare, sindesmotoame, chiurete alveolare, ciupitoare de os

- Pense chirurgicale, foarfeci, pense port-ac, fire de sutură

- Canule de aspirație

- Câmpuri, comprese sterile , ser fiziologic steril racit la 4 grade

119 . INSTRUMENTAR CHIRURGICAL SPECIFIC:

• Trusa chirurgicală de inserat specifică fiecărui sistem implantar

 • Truse ajutătoare inserării implanturilor : condensare osoasă, bone splitting, lift sinus

• Filtre de os, instrumente pentru tocat osul

120. Echipamente DE unica FOLOSINTA:

• Halate sterile , bonete, botoșei

• Manuși sterile

• Câmpuri sterile pentru suprafețe, pacient

• Protecții pentru scaunul stomatologic, aspirație, lampa scaunului

121. APARATURA:

• Fisiodispenser / Centrifugă pentru obțin factorilor de creștere / Piezotom/piesosurgery

122. FISIODISPENSERUL:

• Este un micromotor chirurgical ce realizarea neoalveolele implantare

• Piesele contraunghi folosite în implantologia orală sunt piese cu reducție (inel verde),
autoclavabile, care permit irigarea externă și internă. Se recomandă folosirea serului
fisiologic steril la 4 grade (minim 50ml/min) pentru a preveni supraîncălzirea osului
peste 47 grade

• posibilitatea reglajului turaţiei piesei, de la 15 -1500 rpm

• reglaj al cuplului, astfel încât la orice valoare a cuplului sub valoarea maximă
păstrează turaţia stabilită. Cu alte cuvinte, dacă setăm valoarea de 100 rpm,
freza montată în piesă se va roti cu 100 rpm indiferent dacă forăm prin corticala
osoasă (densitate mare) sau printr-o medulară osoasă foarte rarefiată.

• cu ele se pot realiza reduceri de viteze de la 1:16, 1:20 până la maximum 1:100.

123. PIEZOSURGERY

• Folosește o frecvenţă ultrasonică ce permite tăierea strict a ţesuturilor dure, fără a avea
vreun efect asupra ţesuturilor moi

• Utilizat în: extracții dentare atraumatice, bone splitting, recoltare blocuri osoase, sinus
lifting
124. CENTRIFUGA PENTRU FACTORII DE CREȘTERE

Prin recoltare de sânge venos în eprubete cu/fără activator și centrifugare, se obține o mare
varietate de factori de creştere. S-a demonstrat că stimulează formarea osoasă

Acești factori de creștere se folosesc ca atare sau în combinație cu diferite materiale de adiție

125. ETAPELE INSERARII IMPLANTULUI

a) ANESTEZIA:

• Osul nu are o inervație senzitivă proprie - în implantologia orală neinvazivă se practică

cel mai frecvent anestezia locală vestibulară și orală (anestezie plexală).

• La mandibulă, în cazul în care se realizează anestezia la spina Spix există riscul de a leza
pachetul vasculo-nervos în momentul în care se realizează neoalveola

• Anestezia locală se face vestibular şi lingual de-a lungul lungimii zonei de interes.
Trebuie să se asigure o zonă de 1 cm de o parte si alta a liniei de incizie în sens mezio-
distal.

• Se poate lăsa puţin anestezic de-a lungul liniei de incizie, din 5 în 5 mm. Rezultat:
sângerare redusă, disconfort redus pentru pacient

• Anestezicul trebuie să vasoconstrictor pentru o hemostază de calitate.

• Pt pacienții anxioși, anestezia locală este potenţată prin administrarea intravenoasă de

substanţe calmante sau somnifere , însă numai sub supravegherea medicului anestezist.
Pe tot parcursul intervenţiei pacientul să fie treaz pentru a putea coopera cu medicul.

b) Principii ale inciziei pentru inserarea implanturilor:

• Să se asigure o vascularizaţie suficientă în lambou.

• Să nu se lezeze structurile anatomice vecine / Să se asigure o bună vizibilitate.

• Să se stabilească dinainte prelungirea inciziei, dacă aceasta devine necesară în timpul

intervenţiei.

• Să se asigure acoperirea completă a implanturilor cu lambouri mucoperiostale.

c) INCIZIA:

• Tegumentul perioral va fi antiseptizat cu soluţii bactericide; pacientul va clăti cu

clorhexidină.

• Incizia mucoperiostului se va practica pe mijlocul crestei (vascularizaţie optimă), lama

bisturiului (12, 15, 15c) fiind în contact cu osul.

• Pentru zona frontală incizia va fi plasată pe coama crestei dar spre oral (palatinal sau
lingual) al crestei edentate.

• Incizia trebuie să fie continuă si să se extindă mezial și distal de zona de implantare

pentru a putea obține o vizibilitate ulterioară corespunzătoare.

• Incizia orizontală poate fi completată de incizii verticale situate în vestibul, cu baza mare
apical, pentru expunerea completă a câmpului operator

• a se evita pe cât posibil aceste incizii, când dimensiunea mezio-distală a inciziei

orizontale este redusă (riscul necrozării lamboului dat. pedicul vasculo-nervos
necorespunzător).

• Bisturiul - nu perpendicular pe os, ci dinspre V spre O => la finalul intervenţiei suprafaţa

de avivare a lambourilor să fie cât mai mare

• Pentru evitarea derapării instrumentarului se menține un punct sprijin pe versantul

vestibular al crestei edentate sau pe dinții vecini edentației.

d) Decolarea muco-periostului

• Să se realizeze cu blândeţe, fără traumatism excesiv

• Altfel: - sângerare abundenta intraoperatorie şi vindecare greoaie (riscul

formării unui hematom sub lambou sau suprainfecţie a plăgii).

• decolatorul să fie în contact cu osul, sub periost (intre os si periost nu există

vase sanguine) ,altfel avem sângerare + pacientul va resimţi disconfort
postoperator (hematom, edem).

e) MARCAREA

• Scopul: de a marca pe corticala osoasă locul unde va fi inserat implantul (centrul

viitorului implant)
 • faciliteaza următoarele etape de frezare în os -> realizeaza un lăcaş în corticala osoasă ->
următoarele freze nu vor mai avea tendinţa de a derapa.

• cu o freză sferică, o freză elicoidală cu tăietură transversală (Lindermann) sau cu o freză

„lance” (lance drill)

f) Frezarea PRIMARA a neoalveolei

• Cu o freză elicoidală cu două tăişuri – preză pilot cu diam de 1,8/2/2,2mm

• Canalele elicoidale uşurează evacuarea “rumeguşului osos”

• Marcaje de adâncime, pentru a freza neoalveola pe toată lungimea viitorului implant

g) VERIFICAREA DIRECTIEI NEOALVEOLEI

• Freza pilot - să corespundă cu axul de inserare ideal din punct de vedere funcţional .

• Axul dinților vecini este un bun reper pentru verificarea direcției viitoarei neoalveole.

• dacă la verificarea paralelismului se constată că axul neoalveolei nu este cel corect, se

poate încerca repoziţionarea acestuia prin repetarea frezajului primar pe axul corect.

• În practică, corectarea axului neoalveolei se realizează destul de dificil, deoarece frezele

au tendinţa de a înainta pe traseul pe care întâlnesc rezistenţă minimă .

• După realizarea frezării primare va fi verificată direcția neoalveolei cu un pin de

paralelism.

• Paralelismul se verifică introducând pinul cu tija de diametru corespunzător frezei pilot

folosite (1,8/2/2,2mm) în neoalveola primară frezată anterior, extremitatea opusă a
pinului de paralelism putând fi comparată fie cu dinţii vecini (în cazul în care există) fie cu
alt pin de paralelism vecin sau un implant vecin preexistent.

• Când se inseră mai multe implanturi, ordinea etapelor va fi următoarea: marcare implant
1, marcare implant 2, frezare primară implant 1, verificare paralelism implant 1, frezare
primară implant 2, având ca reper pinul de paralelism din neoalveola implantului 1.

• De asemenea, în această etapă pacientul poate fi rugat să apropie arcadele dentare, a.i
sa poată fi vizualizată direcția de preluare a forțelor ocluzale de viitorul implant.

h) LARGIREA NEOALVEOLEI

- Etapa de lărgire a neoalveolei primare Cu freze elicoidare / Cu marcaje de adâncime

 - Partea activă - cu două tăişuri cu canale prin care se realizează evacuarea “rumeguşului
osos” şi a lichidului de răcire

• Lărgire progresiva, din 0,5 în 0,5 mm cel mult, cu freze de diametru crescător pentru a evita
aparitia necrozei osoase , cu racire externă /internă

• Între freze se va spăla neoalveola cu ser fiziologic/soluție de metronidazol

• De precizat: pt implanturile autoforante diametrul ultimei freze de prelucrare va

corespunde cu diametrului implantului de inserat dar fără dimensiunea spirei.

i) PREPARAREA / TESIREA CORTICALEI

• Lărgirea suplimentară a porţiunii iniţiale a neoalveolei.

• Scop: evitarea exercitării de presiuni prea mari la nivelul osului cortical de pe creasta
osoasă

• Pentru a evita supraîncălzirea corticalei osoase (din cauza diferenţelor mari de diametre
între două freze consecutive)

• freze intermediare - lărgesc doar porţiunea iniţială a neoalveolei (corticala)

• următoarele freze de lărgire a neoalveolei vor acţiona numai în medulara osoasă

• Această manoperă este necesară pentru a detensiona zona de corticală, astfel încât
implantul să nu tensioneze corticala atunci când este inserat și a nu apărea resorbția
osoasa.

• Inserarea forţată a implantului într-un os cu densitate crescută (fără tețire cilindrică)

duce resorbţie osoasă a corticalei vestibulare sau a osului cortical dintre implanturi ,
fractura corticalei vestibulare sau chiar fractura gâtului implantului (implantul devine
inutilizabil).

j) TARODAJ / TARODAREA

• Realizează un filet în osul alveolar, înainte de inserarea implantului în cazul implanturilor

care nu sunt autofiletante sau când osul are densitate D1

• Majoritatea implanturilor – autofiletante = datorită designului porţiunii apicale şi a

spirelor, sunt capabile să realizeze filetul în os în momentul inserţiei.

• dacă implantul se inseră într-un os cu densitate crescută, se recomandă preformarea

unui filet în interiorul neoalveolei, pentru a facilita inserarea implantului
 • -> altfel: riscul de a insera implantul cu o tensiune foarte mare, ducând la tensiune și
necroza osoasă

k) INSERAREA IMPLANTULUI

• Înainte – alveola: spălată cu jet sub presiune -> pentru antrenarea şi eliminarea tuturor
eschilelor osoase rezultate în urma tarodării.

• Implantul: steril în momentul fixării=> mâinile medicului nu trebuie să vină în contact

direct cu suprafaţa implantului, deoarece prin contaminarea sa se pot aduce prejudicii
osteointegrării

• Implantul este preluat din flaconul steril

• După înfiletarea manuala a primelor spire ale implantului, se inseră complet implantul
folosind cheia clichet sau piesa unghi.

• Deasemenea, implantul poate fi inserat la fisiodispenser inițial , apoi se inseră complet

folosind cheia clichet

l) SUTURA

• Dacă apar ţes. moi excedentare sau lambouri cu grosime mare -> corectate prin excizie.
• să rămână un lambou de aproximativ 2 mm grosime, care să permită apropierea
marginilor plăgii prin intermediul firelor de sutură fără a crea tensiuni
• Menţinerea ţesutului excedentar:
hematoame submucoperiostale,
prejudiciu evoluţiei plăgii chirurgicale (ischemie locală) -> aportul sanguin:
impietat de existenţa ţesuturilor hiperplazice.
factor favorizant de instalare a periimplantitelor.

125. FORMATIUNI ANATOMICE

Mandibulă:

• Canalul mandibular cu pachetul vasculo-nervos al alveolarului inferior

• Gaura mentonieră cu pachetul vasculo-nervos mentonier

 • Bucla medială pe care în procent de peste 30% o face canalul mandibular cu
întoarcere la gaura mentonieră

• Apofizele geniene la decolare

• Arteriolele care pornesc din artera linguală și intră în arcul mentonier pe față
linguală a acestuia, între 2-6 arteriorele la decolare

• Angulația mandibulei în zona laterală a glandelor salivare

• Bazilara corpului mandibulei

• Zonele de inserare a mușchilor pe mandibulă

• Corticalele vestibulare și orale ale crestei alveolare

Maxilar:

• Canalul nazo-palatin

• Podeaua foselor nazale

• Gaura infraorbitală cu nervul respectiv la decolare

• Podeaua sinusului maxilar

• Corticalele vestibulară și orală

126. Distanța minimă: vârful implantului – formatiuni anatomice:

MANDIBULAR

• 1 mm deasupra canalului mandibular la D1, D2

• 1,5 mm la D3

• 2 mm la D4

• La fel și la gaura mentonieră și la bucla medială

Apofizele geniene

• Decolarea se va opri la acest nivel

• Implanturile se vor insera de o parte și de alta în zona apofizelor geniene

 La arteriolele pornite din linguală în arcul mentonier→decolarea va evita afectarea lor
În zona angulației crestei alveolare implantul se va insera la 1,5 – 2mm de
corticala zonei de angulație → atenție la frezaj să nu afectăm glandele salivare
o Ne vom opri la 2 mm de marginea inferioară a bazilarei

o Implanturile să nu perforeze corticalele vestibulare sau orale → la distanță de

1,5-3mm de suprafața externă a acestora

MAXILAR

• La distanța de 1-2mm de canalul nazo-palatin

• La 1,5-2 mm de podeaua foselor nazale

• Zona găurii infraorbitale va fi ocolită la decolare

• La 1,5-2mm de podeaua sinusală când sinusul este în suferință

• La 1,5-3 mm distanță de suprafața externă a corticalelor vestibulară și palatinală

CURS 10 : INSERAREA POSTEXTRACȚIONALĂ A IMPLANTULUI

127. Os suficient pentru inserarea implanturilor cu următoarele dimensiuni ale acestora:

• Diametrul de la 3,6mm la 6mm

• Lungimea de la 8mm la 14mm

128. În protezările unidentare dimensiunile implantului să fie:

• Cât mai aproape de diametrul existent la coletul dintelui protezat

• Lungimea egală cu cea a rădăcinii dintelui prelungită apical cu 3-5mm dincolo de

fundul alveolei ori de câte ori este posibil

• Între dintele adiacent implantului și implant, grosimea osului să fie de 1,5 – 2,5 mm la
care adăugăm 0,25mm dimensiunea spațiului periodontal

• Între implanturi grosimea osului să fie de 3mm când inserăm implanturi pentru fiecare
dinte lipsă
 • Grosimea vestibulară și orală a osului periimplantar să fie de minim 1,5 mm dar nu mai
mare de 3mm

• Implantul să respecte pe cât este posibil angulația în ax a rădăcinii dentare

• Poziția capului implantului pe creastă să fie cât mai apropiată de poziție coletului
dintelui în dreptul căruia inserăm implantul

• Mucoasa fixă cheratinizată să acopere creasta alveolară spre versanți cu 1,5 – 2mm mai
mult decât diametrul implantului

• Grosimea mucoasei fixe cheratinizate să fie de 2 – 3,5mm

129. Extracția cu inserarea imediată a implantului

ETAPE:

1. Stabilirea contraindicațiilor care pot fi:

• Definitive - implantul se inseră tardiv în creasta alveolară după vindecare

• Temporare – implantul se inseră imediat – întârziat după 4-8 săptămâni

de la extracția dintelui

2. Stabilirea indicațiilor care permit inserarea cu bune rezultate a implantului

130. Indicațiile inserării imediate

• Impune respectarea unor pași chirurgicali preciși

• Selectarea corectă a cazurilor

• Este de regulă indicată la extracții unidentare

• Alveola postextracțională să nu prezinte semne de suferință

• Sunt rețineri la inserarea la inserarea implanturilor pluriradicularilor

• Să se practice lambourile și ROG

• Alveola să poată fi prelungită prin frezare cu 3-5mm pentru o bună stabilitate a

implantului

• Să obținem după vindecare un bun nivel osos și o bună mucoasă fixă cheratinizată

• Pacientul trebuie analizat clinic și imagistic

 • Extracția dintelui să se facă fără lezarea pereților alveolari

131. CONDITII DE INSERARE IMEDIATA:

Condiții ideale:

• Este de foarte mare importanță pentru inserarea imediată a implantului

• Pereții alveolară să fie integri

• Să aibă grosimea de la 1,5mm la 3mm

• Rebordul aleveolar să fie integru și la nivelul dinților adiacenți

• Să nu avem dehiscențe și/sau fenestrații

132. EVALUAREA IMAGISTICA:

• Evidențiază leziunile periapicale

• Grosimea osului interdentar

• Înălțimea osului dincolo de apex

• Înclinarea rădăcinilor în plan antero-posterior

133.. OPG

• Confirmă imaginile de pe radiografia retroalveolară mai ales înălțimea osului dincolo de

apex și angulația dinților

• Evidențiază afecțiunile periapicale

• Evidențiază formațiunile anatomice de vecinătate cum ar fi:

• Canalul mandibular / Gaura mentonieră

• Bucla spre medial a canaluui mandibular

• Podeaua sinusului și a foselor nazale / Canalul nazopalatin

134. CBCT

Oferă informații tridimensionale privind:

• Poziția rădăcinii în raport cu procesul alveolar și dinții adiacenți

 • Poziția rădăcinii în plan vestibulo – oral

• Înălțimea osului de la apexul dinților / Grosimea interdentară a pereților alveolari

• Starea de sănătate a alveolei / Nivelul rebordului alveolar

• Grosimea pereților vestibular și orali ai alveolei

• Cu aproximație se poate aprecia densitatea osoasă pe culori în unități Hounsfield

135. LA INSERAREA imediata vom verifica:

• Simptomatologia în zona dintelui de extras

• Patologia prezentă

• Estetica legată de rebordul alveolar și nivelul coletului gingival

• Prezența fistulelor

• Prezența dehiscențelor, fenestrațiilor sau a lipsei peretelui vestibular

• Grosimea mezială a osului interradicular

• Grosimea distală a osului interradicular

• Grosimea procesului alveolar

• Oferta osoasă în înălțime de la apex

• Densitatea osoasă

• Anatomia radiculară

• Anatomia alveolei în strânsă legătură cu cea radiculară

• Orientarea rădăcinilor și a alveolelor în plan antero-posterior și vestibulo-oral

• Spațiul coronar al dintelui extras

136. ETAPE DE TRATAMENT:

a) Extractia dintelui

b) Inserarea implantului
 • Se decoleaza lambourile vestibulare și orale și se inseră implantul

• Se practică augmentarea spațiilor periimplantare cu os autogen sau porcin și se acoperă

cu o membrana colagena

• Se sutureaza

CURS 11: Evaluarea imagistica si prevenirea complicatiilor

137. R. Retroalveolara:

• Are avantaje mari privind:

• O rezoluție înaltă / Radiații scăzute

• Este o tehnică cunoscută și ieftină

• Poate fi prelucrată și mărită digital cu imagini de detaliu

• Pentru implantolog imaginile oferite sunt insuficiente în vederea stabilirii unui plan de
tratament implanto – protetic

138. Limitele radiografiei retroalveolare:

imagine distorsionată

• În cele mai multe cazuri razele X nu cad perpendicular pe suprafața filmului

• În funcție de căderea razelor pe film imaginea poate fi mărită sau micșorată

• Filmul se aplică pe fața orală a crestelor alveolare care are o anumită angulație
față de planul vertical iar incidența razelor este foarte dificil de a fi proiectată
perpendicular pe film

numai două dimensiuni spațiale

R. retroalveolară ne oferă numai 2 dimensiuni : În înălțime / În lungime

imagini de detaliu

• Imaginile zonelor radiografiate sunt detaliate

• Imaginile pot fi mărite cu întărirea detaliilor cu evidențierea:

Canalului mandibular / Gărurii mentoniere / Contactul os – implant

139. OPG (ORTOPANTOMOGRAFIA) – Radiografia panoramica

• Este tot o radiografie care redă două planuri: Lungime/Înălțime

• Are avantajul că redă desfășurat atât imaginea maxilarului cât și a mandibulei în cele
două planuri cu toate structurile anatomice

• Imaginile oferite sunt mai puțin detaliate decât la radiografia retroalveolară

140. LIMITELE ortopantomografiei (opg)

a) Mărirea și distorsionarea imaginilor

• Ortomatomografia suferă de măriri ale dimensiunilor reale osoase în plan

vertical cât și orizontal

• Acestea sunt determinate de poziționarea corectă a pacientului și de rămânerea

lui în acestă poziție

• Cea mai mică mișcare a capului pacientului distorsionează imaginea

b) Mărirea imaginii în plan orizontal

• Imaginile în plan orizontal mărite pot da senzația medicului că se pot insera un

număr mai mare de implanturi sau cu un diametru mai mare

• Imaginile pot fi mărite diferit pe o hemiarcadă față de cea opusă

c) Mărirea imaginilor în plan vertical

• Imaginile mărite în plan vertical pot induce ideea unor implanturi mai lungi cu
afectarea formațiunilor anatomice de vecinătate

d) Imagini bidimensionale

• Imaginile prezentate sunt doar în două planuri:

• Înălțime/Lungime

• Lipsește planul orizontal în grosime, vestibulo-oral, de foarte mare importanță în

implantologie

** Radiografia panoramică permite identificarea unor formațiuni anatomice importante:

 • Traiectul canalului mandibular / Gaura mentonieră

• Canalul incisiv inferior (mai rar)

• Canalul naso-palatin /Podeaua sinusului maxilar

141. Neajunsurile ortopantomografiei

• Imaginile pot fi mărite și distorsionate

• Formațiunile anatomice ce trebuie menajate sunt redate doar procentual și de multe ori
inexacte ca poziție

• Nu redă structura și grosimea osului

• Nu redă angulația crestelor alveolare în raport cu planul orizontal și vertical

• Nu redă detalii de structură osoasă

• La ora actuală este considerată doar un screening în implantologia orală

142. CBCT

• Realizează o imagine volumetrică tridimensională de precizie

• Are o doză mică de radiații și un timp scurt de expunere

• A devenit investigația imagistică standard în implantologie

• Ne oferă cu aproximație pe culori, în unități Hounsfield, date despre densitatea osoasă

• Metalele prezente în cavitatea bucală pot afecta imaginile creând imagini cu artefacte

• Se pot secționa imaginile 3D în planuri din milimetru în milimetru ca analize detaliate a

structurilor anatomice

143. Reper important - canalul nazo – palatin

• Pornește din podeaua foselor nazale cu traiect între incisivii centrali și ajunge în
palat în dreptul papilei incisive;Conține pachetul vasculo – nervos nazo-palatin
 • Implanturile se vor insera lateral de acest canal la minim 1 mm distanță

144. SINUSUL MAXILAR

• Inserarea implanturilor este strâns legată de înălțimea crestei subsinuzale

• Implanturile să nu penetreze mucoasa sinuzală

• Se pot insera implanturi cu ridicarea în paralel a membranei sinuzale până la 4 – 5mm:

145. Ridicarea podelei sinuzale cu abord vestibular sau transcrestal vom urmări:

• Starea de sănătate a sinusului

• Starea membranei sinuzale

• Înălțimea crestei alveolare subsinuzale

• Poziția găurii infraoribitale

146. SEPTAREA SINUSULUI MAXILAR

• Septarea parțială sau totală a sinusului maxilar este în procent de până la 33% din
pacienții edentați și de 22% la pacienții dentați

• Localizarea cea mai frecventă a septului sinuzal este în dreptul rădăcinii vestibulo –
distale a primului molar

• Diagnosticarea prezenței septului sinuzal se face cu o mare acuratețe pe CBCT

Ridicarea podelei sinuzale impune două fenestrații de acces în sin

147. Hipoplazia sinusului maxilar

Este rezultatul direct:

• Al traumatismelor / Infecțiilor

• Intervențiilor chirurgicale / Inradiațiilor

• Factorilor congenitali
Pacienții prezintă de regulă creastă alveolară subsinuzală înaltă dar de multe ori în suferință
generată de factorii cauzali

148. False hipoplazii sinuzale:

• Extracția dinților produce coborârea podelei sinuzale

• Extracția dinților pe o parte a maxilarului neprotezată cu implanturi coboară

podeaua sinuzală cu 3 - 5mm în câțiva ani

• Extracția dinților pe hemiarcadă opusă după 10 ani va genera un sinus mai mic la
un an după vindecare

149. Grosimea osului peretelui palatinal sinuzal

• De regulă peretele palatinal al sinusului are o grosime de 1 – 3mm favorabilă

augmentării în ridicarea podelei sinuzale

• Pot fi situații când peretele sinuzal palatinal este foarte subțire sau întrerupt cu
probleme deosebite în ridicarea podelei sinuzale

Înălțimea osului crestal subsinuzal

• Când este peste 5mm și de bună calitate se poate ridica podeaua sinuzală cu inserarea
în paralel a implanturilor

• Când este între 2 – 5mm se ridică podeaua sinuzală cu inserarea implanturilor la 8 luni
de la operație

• Când înălțimea osului subsinuzal este sub 2mm sau lipsește ridicarea podelei sinuzale
este de regulă contraindicată

150. PATOLOGIA SINUSULUI MAXILAR

Rinosinuzita odontogena:

• Este declanșată de patologia periapicală a dinților cu apexurile sub membrana

sinuzală sau foarte aproape de aceasta

• Poate fi de origine infecțioasă

• Poate fi declanșată de terapia canaliculară cu afectarea membranei sinuzale

inclusiv de obturații de canal cu depășirea apexului
 • Poate fi localizată în zona apexului dintelui în suferință sau obturat

• Se poate extinde la întreaga cavitate sinuzală

Rinosinuzita acută

• Poate fi de cauză neodontogenă dar are la baza infecția

• Sunt prezente secrețiile purulente nazale cu dureri de cap, amețeli, temperatură etc.

• Imagistic sinusul se opacifiază parțial sau total în funcție de întinderea bolii

• După tratamentul radical nu se ridică podeaua sinuzală

Rinosinuzita cronică

• Este de regulă o sinuzită acută cronicizată

• Periodic poate trece prin forme acute

• Pot fi și sinuzite cronice cu suferință parțială a mucoasei sinuzale ușor îngroșată cum
este la fumători

Mucocelul sinuzal

• Este o formațiune chistică cu conținut lichidian

• Se poate dezvolta cu obstrucție nazală sau cu afectarea podelei orbitei

• Puncționat se remite fără complicații dar de cele mai multe ori se reface

• Ridicarea podelei sinuzale cu puncționarea mucocelului cu inserarea implanturilor poate

duce la refacerea mucocelului cu compromiterea implantului

CURS 12 - Complicații Intraoperatorii în implantologia orală

151. Inserarea unui implant într-o neoalveolă cu infecții bacteriene poate duce la eșec

• Contaminarea se poate face astfel:

 • De la dintele extras cu suferințe parodontale și procese osteitice

• De la dinții restanți cu suferințe parodontale

• De la instrumentarul nesterilizat corect

• De la unele afecțiuni prezente în cavitatea bucală netratate la timp preimplantar

cum ar fi: Procese endodontice, Procese periapicale,Afecțiuni ale mucoasei
bucale; Sinuzite în puseu acut;Amigdalite pultacee

• 152. Pacientul va fi bine investigat imagistic și clinic urmărind:

• Starea de sănătate parodontală a dinților pe radiografii

• Starea de sănătate a gingivo-mucoasei

• Starea de sănătate a crestei alveolare în care urmează să inserăm implantul

• Starea de sănătate a alveolei dintelui ce urmează a fi extras cu inserarea

imediată sau tardiva a implantului

• Starea de sănătate a cavității orale

• Starea de sănătate a sinusurilor maxilare

153. Inserarea unui implant imediat postextracțional impune:

• Extracția dintelui fără afectarea pereților alveolari

• Excizia epiteliului sulcular

• Chiuretajul alveolei de resturile ligamentare parodontale

• Frezajul neoalveolelor pentru implant cu prelungirea fundului alveolei cu 3-5mm

• La dinții anteriori maxilari palatinizarea neoalveolei

154. Când dintele prezintă o formațiune chistică periapicală se va proceda astfel:

• Se înlătură formațiunea cu întreaga cămașă chistică

• Se frezează zona osoasă corticalizată cu apariția sângerării

 • Se inseră implantul

155. Avantajele lambourilor largi cu expunerea integrală a crestei osoase:

• Creasta este integral expusă / Osteotomia se practică la vedere

• Nu necesită obligatoriu ghid chirurgical

• Implantul se poate insera cu precizie 1mm sub nivelul osului cortical

• La nevoie se pot practica mici adiții de os pentru corectarea unor dehiscențe sau/și fenestrați

• Căpăcelul de vindecare se inseră exact la vedere

• Medicul începător are mai multă siguranță

156. Dezavantajele lambourilor largi

• Necesită decolarea lambourilor / Posibilitatea afectării periostului la decolare

• Marginile lambourilor pot fi franjurate

• Procese ischemice atât la nivelul osului cât și la lambourile mucoperiostale

• Osul cortical primește peste 60% sângele din mucoperiost

• Necesită sutura lambourilor cu riscul apariției dehiscențelor

• Vindecarea pe linia de sutură este cu țesut cheloid

• Timpul operator se prelungește / Riscul apariției hematoamelor

• Firele incomodează pacientul / Necesită scoaterea firelor

157. Operația cu lambouri minimal reflectate

• Lambourile se decolează doar cu expunerea coamei crestei alveolare până la versantul

vestibular și oral

• Se practică în crestele alveolare late și fără defecte

• Osteotomia și poziționarea capului implantar pe creastă se face la vedere

Avantajele :

• O decolare minimală a periostului de pe os cu suferințe ischemice minore

• Implantul se poate poziționa la vedere

 • Frezajul neoalveolelor este ghidat la vedere pe coama crestei alveolare

• Inserarea și poziționarea capului implantar se face la vedere, pe creasta alveolară

• Căpăcelele implantului se aplică corect la vedere

• Se evită apariția hematoamelor

• Ischemia țesuturilor este minimală

• Sutura este facilă

• Apariția dehiscențelor este aproape inexistentă

• Durerile postoperatorii sunt foarte mici

DEZAVANTAJE:

• Se creează o zonă de ischemie la nivelul țesuturilor expuse prin decolare

• Marginile lambourilor pot fi franjurate sau/și delabrate

• Periostul poate fi afectat la decolare

• Necesită sutură

• Risc mai mic de dehiscență

• Vindecarea cu linie cheloidă

• Necesită în cele mai multe cazuri un ghid chirurgical

158. Operația cu opercularea gingivală în zona de inserarea

• Operculația va fi (cu bisturiu circular) cu 1-2 mm mai mare în diametru decât diametrul
implantului

• Se evită astfel împingerea țesutului moale în neoalveola atât la frezaj cât și la inserarea
implantului

• Operculul gingival se păstrează în ser fiziologic până la sfârșitul operației când se reaplică și se
suturează în punte, vindecarea fiind bună la 7-10 zile

AVANTAJE:

• Nu se decolează periostul de pe os

• Vizibilitatea este satisfăcătoare în timpul operației

• Nu se împinge țesutul moale în neoalveolă

 • Nu apar hematoame

• Durerile postoperatorii sunt nesemnificative

• Vindecarea plăgii osoase cu integrarea implantului este bună fără resorbție osoasă

• Trauma chirurgicală este minimă

• Nu se practică sutura pe linia de incizie

• Nu avem o vindecare cheloidă

• Risc minim de infectare a plăgii

DEZAVANTAJE

• Se cere o determinare minuțioasă a volumului și forma crestei alveolare

• Se impune un ghid chirurgical de mare precizie

• Se poate împinge accidental țesut moale în plagă

• Se pot produce la frezaj sau/și inserarea implantului dehiscențe sau/și fenestrații neobservate
mai ales pe vestibular

• Pentru începători este o tehnică pretențioasă

159. Frezajul neoalveolei implantare

• Se face cu răcire cu ser fiziologic la 4oC

• Răcirea va fi continuă pe tot timpul frezajului

• Frezele să fie foarte bine ascuțite

• Turațiile frezelor să fie descrescătoare de la prima la ultima freză

• Noi recomandăm ca prima freza pilot să aibe turația de:

1000 rotații/min la D1-D2

800 rotații/min la D3

500 rotații/min la D4

• Se va merge apoi descrescător astfel:

• 800 turații/minut la următoarele freze intermediare la D1-D2

 • 500 turații/minut la D3

• 300 turații/minut la D4

• Ultima freză va avea următoarele turații:

• 500 turații/minut la D1-D2

• 300 turații/minut la D3

• 200 turații/minut la D4

160. Dehiscențele și fenestrațiile

• Apar mai ales pe peretele vestibular al crestelor alveolare

• Pot fi create în timpul frezajului neoalveolelor

• Pot exista mai ales la alveolele postextracționale cu inserarea imediată a implantului

• Pot apărea după inserarea implantului când grosimea osului periimplantar este sub 1,5mm iar
lambourile au evidențiat larg peretele vestibular al crestei alveolare

161. Prevenirea apariției dehiscențelor și fenestrațiilor

• Analizarea dimensională a crestelor alveolare

• Frezajul atent neoalveolar fără afectarea circumferinței neoalveolei mai ales la rebord

• Grosimea peretelui vestibular osos să fie de minim 1,5mm

• Ori de câte ori este posibil să se evite o decolare largă a lambourilor

• Frezajul să se realizeze precis și cu o bună răcire

• Diametrul neoalveolei să corespundă cu cel al implantului → inserarea forțată a implantului

poate duce la fracturi sau necroză

162. Atenție la osul cortical vestibular și oral

• Poate fi un os corticalizat D1 cu o vascularizație deficitară și un modul de elasticitate

nesatisfăcător

• Acest tip de os se fracturează la inserarea forțată a implantului

• Se necrozează ușor la presiunea mare a implantului pe el

• Ca pat osos receptor al grefelor este deficitar neavând o vascularizație abundentă

• Se va spongioliza prin frezări dese și mici înainte de aplicarea grefei

 • Nu se vor utiliza membrane neresorbabile

• Vascularizația din periost va avea un rol foarte important la integrarea grefei

• Implantul inserat să aibă contact fin cu osul cortical al pereților alveolei

• Fenestrațiile și dehiscențele se tratează cel mai greu în D1

163. Necroza osului periimplantar datorită presiunilor mari pe peretele neoalveolar

• Unul din postulatele de bază ale reușitei integrării osoase este stabilitatea primară foarte bună

• Aceasta se obține printr-o inserare ușor forțată a implantului în os

• Forța de inserare a unui implant să nu depăseașcă în opinia noastră 45N/cm la osul D1 după
care să scadă până la 30N/cm în os D4

• Diametrul implantului să fie de regulă mai mare ca cel al neoalveolei cu 0,14-0,18mm

• Se va obține o presiune pe peretele neoalveolei generată de o diferență implant-neoalveolă de

0,07-0,09mm care este fiziologică iar implantul va avea o bună stabilitate

164. Poziționarea incorectă a neoalveolelor implantare în raport cu gaura mentonieră

• Localizarea găurii mentoniere în sens mezio-distal și în plan vertical este de foarte mare
importanță în prevenirea complicațiilor implanto-protetice

• Noi menționăm că în paralel cu poziția găurii mentoniere este important să determinăm:

• Dacă canalul mandibular face o buclă medială cu întoarcere apoi spre gaura mentonieră

• Cu câți milimetri se abate spre mezial bucla față de gaura mentonieră

• Determinările se vor face imagistic combinat pe:

• CBCT / Ortopantomografie

• Chirurgical cu evidențierea găurii mentoniere

• Inserarea implantului cu afectarea conținutului vasculo-nervos mentonier poate avea urmări

grave

Canalul nazopalatin:

• Pornește din dreptul papilei incisive până la podeaua foselor nazale

• Conține pachetul vasculo-nervos nazopalatin

 • Are un diametru variabil de la 1mm până la 3mm

• Filetele nervoase au doar componente senzitive nu și motorii

• Afectarea nervului nu are urmări evidente

• Implantul nu se va insera în canalul nazopalatin din următoarele motive:

• Implantul va avea contact cu țesutul moale al pachetului vasculo-nervos → fibrointegrare

• Implantul va fi poziționat pe linia mediană a celor doi incisivi centrali

• Implantul va fi inserat într-un os foarte corticalizat

• Implantul poate ajunge cu vârful în fosele nazale

165. Complicații apărute după afectarea glandelor salivare

• Glandere salivare mari care pot fi afectate odată cu inserarea implanturilor sunt:

• Glanda sublinguală

• Glanda submandibulară

• Afectarea glandelor poate fi făcută în timpul frezajului neoalveolelor urmată de inserarea

implantului parțial în glandă

• Se impune deci o planificare riguroasă a poziției implantului în os în zona laterală mandibulară

• În caz de afectare a glandelor se va interveni chirurgical într-un serviciu specializat de chirurgie

OMF cu înlăturarea glandei și implicit a implantului

166. Reacții toxice la anestezicele locale

• Anestezia locală în implantologie va trebui să țină cont de:

• Durata operației

• Anestezicul administrat

• Întinderea câmpului operator

• Operația se va desfășura într-un timp cât mai scurt

• Anestezicul administrat să realizeze o anesteziere foarte bună

• Doza administrată să aibe efectul anestezic dorit fără supradozare cu efecte toxice locale
 • Când operăm o arcadă întreagă anestezia să se facă la hemiarcada pe care operăm și apoi să
trecem la hemiarcada opusă

• Să se evite readministrarea anesteziei iar când este absolut necesar să administrăm doar 50%
din doza maximă admisă

• Să potențăm anestezicul local prin administrarea de anestezice pe cale venoasă bine dozate

CURS 13 – PROTETICA PE IMPLANTURI

167. Agregarea prin cimentare

• Lucrarea protetică se cimenteaza pe bonturile protetice (acestea sunt fixate în implanturi cu

ajutorul șuruburilor)

Avantaje:

• Ancorarea pe bonturile protetice este pasiva

• Nu exista orificii de acces pentru suruburi

• Se depaseste usor diferenta de paralelism dintre implanturi

Dezavantaje:

• Dificultatea îndepărtării excesului de ciment din șanțul gingival

• Dificil de a realiza o adaptare a lucrarii pe pragurile bonturilor protetice

• Bonturile protetice trebuie sa aiba inaltime corespunzatoare pentru a evita riscul

descimentarii

• Risc crescut de descimentare totală sau parțială

• Imposibilitatea schimbării ulterioare a designului suprastructurii

• Se intervine greu în cazul apariției complicațiilor

168. Agregarea prin sistem montabil – demontabil

a) Lucrări protetice fixe

Avantaje:

• Permite accesul la țesutul periimplantar și la implant

Dezavantaje:
 • Compromiterea șurubului de fixare

• Fizionomie deficitară în cazul în care șurubul de fixare se poziționează pe vestibular

• Obținerea unei axe comune de inserție

• Închiderea căii de acces a șurubului cu o obturație fizionomică din compozit

• Afectarea integrarii gingivala (aparitia periimplantitei)

Indicații:

• Spațiul interarcadic micșorat

• Necesitatea supraconturării componentei fizionomice

169. Supraprotezări:

• Indicații:

• Spațiul interarcadic mărit

• Avantaje:

• amortizează şi transmit uniform forţele ocluzale spre joncţiunea implant-ţesut osos;

• asigură o igienă şi o stimulare gingivală corespunzătoare;

• Reface corespunzător fizionomia pacientului.

170 . Influența înclinării implanturilor inserate asupra exactității viitoarei lucrări protetice

• Înclinarea implantului poate afecta precizia amprentării pe implant, și acest lucru se va întampla
după anumite grade de înclinare (20 grade), indiferent de calitatea materialului de amprentare;

• Înclinarea implantului (respectiv a implantului analog) poate influența precizia obținerii de

modele de lucru turnate (gipsurile au un coeficient de contracție);

• Când amprenta este acoperită în totalitate de gips, analogii care sunt în ax sunt supuși unor
forțe verticale minime, față de cei înclinați, ceea ce duce la deplasări minime pentru implanturile
cât mai puțin angulate.
 • Conrad et al(2014) a evaluat acuratețea a 2 metode de amprentare pentru implanturi înclinate și
a demonstrat ca modele funcționale precise pot fi obținute prin ambele metode, fie cea cu
lingură deschisă, fie cea cu lingură închisă, aceste date fiind obținute pentru maxim 3 implanturi
înclinate cu până la 15 grade;

• Prin contrast, acest studiu a demonstrat că precizia modelelor obținute cu metode de

solidarizare și amprentare cu lingură deschisă, este semnificativ superioară de lotul de control al
unui lot martor, la o înclinare a implantului de 15 grade;

• Solidarizarea poate aduce un plus de stabilitate a bonturilor de transfer împotriva forței de

rotație exercitată la strângerea analogilor, reducând astfel libertatea de rotație din interiorul
materialului de amprentă.

171. Tipul de material de amprentă în amprentarea pe implanturi

• Polieteri/Siliconi de adiție:

• Fidelitate, redare a detaliilor excelentă;

• Tensiune de compresie scăzută;

• Rezistență la forfecare inițială mărită;

• Rezistență la deformare permanentă;

• Stabilitate dimensională finală;

• Nu reacționează și nu se modifică în urma contactului cu alte materiale (soluții

dezinfectante, Gingifast, ghips).

• Obs:

• Siliconi adiție:

• Mănuși consultație fără latex, fire evicțiune impregnate;

• Incompatibilitate cu alginatele.

172. Amprentarea cu portamprentă individuală închisă

Indicații:

• Reflex de vomă accentuat

• Amplitudinea deschiderii gurii redusă

 • Zone greu accesibile

• Colaborare dificilă medic-pacient

• Numar redus de implanturi

Avantaje:

• Ușor de manevrat

• Timp redus de lucru

• Comodă pentru medic și pacient

• *este asemănătoare tehnicilor de amprentare clasice pe dinți

Dezavantaje:

• Tehnica nu se aplică în cazul implanturilor cu diferențe mari de paralelism;

• Pot apărea deformări ale materialului de amprentă la dezinserția portamprentei de pe

câmpul protetic;

• Apar dificultăți la repozitionarea elementelor de amprentare în amprentă (după

dezinserția portamprentei);

• Influențează negativ fidelitatea viitoarei structuri metalice .

173. Tehnica de amprentare cu portamprentă închisă

• Amprentarea se va realiza într-un singur timp;

• Pentru materialele de amprentare de consistență medie, se va confecționa o portamprentă

individuală, cu spațiu pt materialul de amprentare de 1,25-2,5 mm și stopere. Aceste
portamprente vor fi pensulate cu adezivi speciali pentru a crea o retenție chimică a materialului
de amprentare;

• Pentru materialele de amprentare în dublă consistență (chitos și fluid) se va folosi o

portamprentă universală cu retenții

• Bonturile cu prag se montează pe implanturi în cavitatea bucală

• Peste se monteaza capele de transfer care au o poziție fixă

• Obs:

• portamprenta individuală se va confecționa din acrilat sau compozit fotopolimerizabil

• În portamprentă rămân capele de transfer;

 • Se demontează bonturile de transfer din cavitatea bucală;

• Se fixează implanturile analog la bonturile de transfer;

• Se poziționează acest ansamblu în portamprentă în capele de transfer.

174. Amprentarea cu portamprentă individuală deschisă

• Avantaje:

• Risc scăzut de deformare a amprentei după îndepartarea din cavitatea bucală;

• Tehnica se poate aplica și în cazul implanturilor cu diferențe mări de paralelism;

• Obținerea unui model de lucru fidel.

• Dezavantaje:

• Timp mare de lucru;

• Greu de manevrat;

• Incomodă pentru pacient (cu reflex de vomă, cu deschiderea gurii limitate)

175. TEHNICA (Amprentarea cu portamprentă individuală deschisă)

• Se confecționează portamprenta individuală (acrilat/compozit foto);

• Portamprenta se perforează în dreptul șuruburilor de fixare;

• Portamprenta se pensulează cu adeziv universal;

• Bonturile de transfer se solidarizează cu ață dentară (când este cazul) și acrilat

autopolimerizabil;

• Se ia amprenta într-un singur timp;

• Se desfac șuruburile de fixare;

• Se demulează portamprenta de pe câmpul protetic;

• Se montează implanturile analog în portamprentă la nivelul bonturilor de transfer.

CURS 14: DISPENSARIZAREA PACIENTULUI CU IMPLANTURI

176. Succesul unui implant implică condiţii ideale de funcţionare după cel puţin 1 an de la aplicarea
lucrării protetice, astfel:

 evaluarea la 1-3 ani indică succesul timpuriu;

  la 3-7 ani indică succesul intermediar;

 reuşita tratamentului evaluată la peste 7 ani indică succesul pe termen lung.

 Criteriile care stau la baza evaluării lui Misch şi colab sunt: durerea, mobilitatea, măsurarea
pungilor periimplantare, prezenţa afecţiunilor periimplantare (mucozită/periimplantită).

 În reabilitarea implanto-protetică, prin dispensarizare înţelegem:

 prevenirea

 depistarea posibilelor afecţiuni.

 tratarea

177. PREVENȚIA INCLUDE:

 etapa primară: măsurile şi strategiile de evitare a apariţiei afecţiunilor periimplantare;

 etapa secundară impune depistarea precoce a apariţiei îmbolnăvirilor

(periimplantitelor).

 178. Dispensarizarea pacientului include:

► actualizarea istoricului medical şi dentar;

► evaluarea clinică a lucrărilor protetice/verificarea ocluziei;

► examinarea ţesuturilor moi intraorale;

► evaluarea clinică a implanturilor dentare;

► îndepărtarea plăcii microbiene şi a tartrului;

► efectuarea radiografiilor de control;

► verificarea asigurarii unei igiene orale corecte din partea pacientului.

179. Indepărtarea plăcii microbiene și a depozitelor de tartru:

 Evidențierea și îndepărtarea plăcii microbiene

 Îndepărtarea depozitelor de tartru

  Prevenirea depunerii plăcii microbiene

Evidențierea și îndepărtarea plăcii microbiene:

 Se pot folosi periodic substanțe revelatoare pt. evidențierea zonelor unde se

acumulează constant placă microbiană.

 revelator de placă bacteriană care devine fluorescent la aplicarea luminii de

polimerizare, colorând selectiv doar biofilmul oral.

Îndepărtarea plăcii microbiene:

 periuțe de profilaxie;

 superfloss;

 bulete de vată sau comprese de tifon.

 Periute interdentare

 Periute unitufa (cu 1 smoc)

 Se utilizează instrumente de detartraj manual nemetalic din: plastic, grafit, lemn;

 Instrumentarul manual din plastic și grafit se poate ascuți și este autoclavabil.

180. Îndepărtarea mecanică a tartrului:

 se face cu instrumentarul de detartraj sonic sau ultrasonic;

 se impune folosirea capetelor active nemetalice;

 cele metalice se acoperă de un manşon din plastic sau silicon;

 se recomandă folosirea aparatului de detartraj ultrasonic la putere și frecvență reduse,

cu irigare din abundență, mai ales în cazul unor depozite de tartru aderente.

181. Pentru finisare şi lustruire se recomandă:

 paste de periaj non-abrazive, fără APF - fluor fosfat acidulat ( poate determina eroziuni
la nivelul suprafeței implantului);
  oxizi de staniu;

 cupe de cauciuc moale;

 periuţe din plastic.

182. Prevenirea depunerii plăcii microbiene:

 Lacuri protectoare; / Ape de gură.

183. Se contraindică (in controlul placii microbiene)

 Chiuretele metalice/inox (zgârieturi, contaminare, reacții galvanice);

 Chiuretelor placate cu aur nu se vor reascuți (expunerea metalului subiacent);

 Pastele abrazive (zgârieturi);

 Pastele de lustruit cu fluor concentrat;

 Sondele parodontale metalice;

184. EVALUAREA RADIOLOGICA

 In primul an de dispensarizare, sunt necesare radiografii ale implanturilor la fiecare

vizită, din trei în trei luni.

 Dupa această perioadă, se va indica doar o radiografie pe an, aceasta fiind raportată la
radiografia inițială.

Tehnici imagistice aplicabile în implantologia orală, pentru monitorizarea osteointegrării şi a nivelului

osos periimplantar:

 Radiografia periapicală (inclusiv în format digital);

 Ortopantomograma;

 Radiografia cu substracţie digitală.

** La o pierdere osoasă mai mare de 1mm, la primul an de la inserarea lucrării protetice, și mai mult de
0,01mm pe an, în anii următori, este necesară îndepărtarea punții și re-evaluarea stării implanturilor.

185. Factori de care trebuie tinut cont in programarea sedintelor din cadrul dispensarizarii:

 Modificările apărute în starea generală

o 80% din adulţi iau în mod cronic măcar un medicament, iar unele medicamente cum ar
fi antihipertensivele, diureticele, antidepresivele şi antihistaminicele au ca efect
 secundar xerostomia care favorizează acumularea rapidă de placă bacteriană şi tartru
conducând la inflamaţia ţesuturilor periimplantare.

 În cazul pacienţilor diabetici este foarte important tratamentul de fond care să asigure
menţinerea nivelului glicemiei la valori normale.

 Administratea anumitor tratamente medicamentoase (anticoagulante, steroizi,

imunosupresive, bisfosfonaţi, blocante ale canalelor de calciu).

 Bruxismul; / Boala parodontala; / Nivelul igienei orale; / Alimentatia.

 Fumatul și alcoolul compromit răspunsul imunologic la bacterii, contribuind astfel la

declanşarea şi progresia afecţiunilor periimplantare.

186. Frecvența ședințelor de dispensarizare:

 la o săptămâna de la aplicarea lucrării protetice - pentru verificarea pacientului cu

privire la metodele de menținere a igienei protezei dentare și a țesuturilor
periimplantare;

 la o lună de la aplicarea lucrării protetice;

 La 3 luni controale periodice în primul an de protezare.

 La 6 luni în următorii doi ani;

 Odată la doi ani (dacă în primii 2 ani nu au existat complicații) atunci când se face
reevaluarea radiologică;

 Pentru restaurările fixe, îndepărtarea anuală a lucrării protetice este obligatorie pentru a
verifica stabilitatea bontului protetic în implant, starea gingiei și igiena locală