LP 1: FISA PACIENTULUI

Foaia de observatie:
1. Medical: date asupra starii de imbolnavire, diagnostic, plan de tratament, toate elementele care
actioneaza impotriva bolii pentru restabilirea sanatatii;
2. Medico-legal: date invocate pt corectitudinea stabilirii diagnosticului si oportunitatii de tratament;
proba unor stari de agresiune; identificarea unor personae decedate cand lipsesc alte elemente de
precizare a identitatii;
3. Stiintific: sursa pt inlocuirea unor lucrari stiintifice cu character imediat sau de perspectiva (licenta,
doctorat, comunicari stiintifice);
Examenul pacientului:
1. Anamneza: culegerea datelor referitoare la boala de la pacient;
2. Examen obiectiv: prin mijloace profesionale corespunzatoare in urma caruia se stabileste diagnosticul
prezumtiv/de certitudine;
3. Examene complementare: contribuie la precizarea diagnosticului, a alegerii celor mai eficiente masuri
terapeutice si profilactice (rx reotroalveolara, OPG, analize de laborator, etc);
Anamneza: Prima etapa a oricarui ex clinic si se bazeaza pe culegerea datelor de la pacient si despre pacient
(primul contact intre medic-pacient);
Se poare realiza prin:
1. Interviu: prin discutie se examineaza modul de raspuns, de relatare, gradul de instruire a pacientului,
alegerea cuvintelor, tonul, logica expunerii, expresia fetei, atitudinea;
2. Chestionar: motoda indirecta de aflare a datelor, cu grad mare de subiectivism;
Anamneza: intrebari punctuale, se evita expunerile lungi, abateri de la subiect
- Atmosfera calda, discret , nu familiala;
- Se evita mustrarile, deciziile transante;
- In cazurile grave ( extractia tuturor dintilor) – se explica logic pacientului inutilitatea pastrarii dintilor
pe arcada precum si pericolul pt sanatatea personala datorita mentinerii dintilor afectati de BP si
avantajul restaurarii protetice pt o buna masticatie si fizionomie;
Date obtinute prin anamneza:
1. Identitate: nume, premune, adresa, nr. Telefon (despensarizare);
2. Varsta: in diferite perioade pot aparea forme clinice de imbolnavire caracteristice gr. de varsta:
a. Copii, tineri: parodontita juvenila/depubertate(modulate hormonal);
b. Adulti: PMC profunda – forme cu progresie rapida (30-40 ani) sau PMC character mixt (inflam +
ditrofic) – senescenta;
3. Sex: anumite conditii fiziologice F: pubertate, sarcini (pot determina aparitia formelor hipertrofice,
hiperplazice de parodontopatie), foliculinemia si consumul exagerat de contraceptive orale ( hiperplazii
gingivale);
4. Profesia: predispozitia la imbolnavire parodontala datorita contactului cu pulberi abrasive, gaze toxice,
coloranti, pulberi fermentabile, produse zaharoase, suprasolicitari ocluzale.
Motivul prezentarii:
1. Sangerare gingivala – in special la periaj, masticatie sau spontan ( ca urmare a unei succiuni legata de
autocuratire);
2. Senzatie de tensiune in oasele maxilare – ca o stransoare elastic, in special dimineata;
3. Pioree la nivelul santului gingival
4. Halitoza: miros specific parodontopatilor;
5. Tulburari masticatorii: legate de mobilitatea dentara patologica;
6. Simptomatologia data de complicatiile BP: abces parodontal, parestezii, sdr. Endo-parodontal;
7. Tulburari de fonatie: cauzate de dificultati de fonatie ale linguo-dentalelor T si D
8. Hipercresteri gingivale vizibile si constant in timp;
9. Hiperestezie la contactul cu alimente f reci, fierbinti, acru si dulce
10. Probleme odontale: CS sau CC
In FO se vor nota:
1. Tipul masticatiei:
a. lenta, cu triturare complata a alimentelor
b. grabita, cu ingestia de fragmente mari;
2. obiceiuri alimentare:
a. robusta, stimulativa pt parod marginala ( muscare din aliment)
b. fragmentarea alimentului in prealabil
c. preferinta pt anumite tipuri de alimente cu sinsistenta rescuta sau redusa
3. tratamente anterioare si istoricul afectiunii:
a. frecventa vizitelor la specialist, sedintele de motivare;
b. tratamentul parodontal urmat sau nu
c. sedinte de mentinere;
d. extractiile: cauza – complicatii periapicale, scoaretea dintelui de catre pacient cu mana in BP
e. iatrogenii: obturatii in exces, tratament endo incorecte, tratament orto prost condus (forte de
deplasare prea mari), ap. protetic necorespunzator;
4. Fumatul, consumul de alcool, obiceiuri vicioase (interpunerea unor ob dure intre arcade, bruxism nocturn
– excentric sau diurn- centric = inclestarea dintilor)

AHC: BP nu are component ereditara, dar poate aparea in cadrul unor boli cu character ereditar (DZ);
AP: tratamentul in curs, st. san. parod, eventuale afectiuni cu rasunet la nivelul parodontal sau care pot
interfera cu manopere parodontale;

Starea generala:
1. Boli sistemice: modifica reactivitatea locala individuala a parodontiului marginal;
2. Boli generale cu manifestari in cavitatea bucala: la nivelul gingiei, prin leziuni a coro decelare poate
contribui la diagnosticul bolii prin examen stomatologic ( leucemie acuta, DZ);
3. Starea generala de imbolnavire: b. cardiovasculare, de sange, hepatice, endocrine, alergii = impugn
anumite restrictii si precautii in cadrul tratamentului aplicat in BP: evitarea/limitarea substantelor
vasoconstrictoare, testarea sensibilitatii la anumite medicamente, efectuarea unor tratamente sub
protective de AB
Examen clinic exobucal:
- Se efectueaza rapid din norma frontal si laterala.
- Se urmareste:
1. Tipul respiratiei;
2. Simetria facial;
3. Proportionalitatea etajelor fetei
4. Aspect tegumentar;
5. Sensibilitatea facial particulara
6. Tumefactii
7. Adenopatii
8. Examenul functional: tonus muscular, ex ATM
Examenul endobucal:
1. Aprecierea starii de igiena orala si necesatul de tratament:
a. Cantitatea de PB, tartru, pigmentatii, aspectul tesuturilor, halitoza;
b. Indici: de igiena orala (PB, tartru); gingivali – inflamatie gingivala; parodontali – CPITN;
2. Halitoza: datorita retentiei de alimente, depozite de tartru, deshidratare, carii, proteze neigienizate,
alcoholism, fumat, pungi parodontale, gingivita ulcero-necrotica (gudron uscat);
3. Mucoasele, buze: forma, consistenta, culoare, plagi, iritatii din cauza obiceiurilor vicioase, variatii
patologice (lichen plan, leucoplazii, afle, neoplasme, hipertrofii);
4. Examenul dentar: CS ( localizare, tip, extindere), CC, RR; integritatea arcadelor dentare: dinti absenti,
migrari, incongruente, malpozitii;
5. Orice situatie susceptibila de a contravene desfasurarii unei bune igiene ( calit ap orto, lucrari protetice)
Oglinda dentara:
1. X – dinti absenti;
2. + – dinti de extras;
3. √ – RR;
4. 𝐶𝑆 – carie simpla
5. 𝑃 − pulpita;
6. 𝐺𝑆 − gangrene simpla;
7. 𝐺𝐶 − gangrene complicate;
8. 𝑂 − obturatie;
9. ͡ − dinte in eruptie;
10. |⃩|_|⃩| – lucrare protetica

Examenul parodontal:
1. Pierderea de atasament ( grad recesiune gingivala;
2. Aspectul gingiei;
3. Sangerare la sondaj;
4. Mobilitate: se apreciaza in cursul examenului clinic prin:
a. Inspectarea mobilitatii patologice;
b. Test palpatoriu;
c. Pest de percutie;
d. Test de solicitare dentara prin presiune;
Pentru evitarea unor false aprecieri ca urmare a contentiei natural a dintilor date de blocurile de tartru –
inainte de evaluare se face detartraj.
Trebuie diferentiata o mobilitate reversibila de una care creste ca urmare a evolutiei BP (inflamatii
periapicale).
Mobilitate dentara vizibila si resimtita de catre pacient si de medic se apreciaza in diferite grade in functie de
amploarea deplasarii dintilor.
Pe baza valorilor inregistrate se calculeaza indicele clinic al gradului de mobilitate patologica – stab evolutia
clinica a statusului parodontal dupa tratament, aprecierea ameliorarii, stationarea sau vindecarea stadiilor
clinice;
Mobilograma – se realizeaza prin inregistrarea in dento-parodontograma in casete special prin cifre/linie. In
inregistrarea mobilitatii dentare prin metode clinice – subiectivitate.
Metode de masurare, proceduri instrumentale: mobilometru, periotest.

Examen gingival:
- Permite decelarea in anumite sectoare a unui aspect gingival diferit fata de st de sanatate parodontala;
- Se urmareste: culoarea, consistenta, forma, textura, volum, pozitie, existent sangerarii la sondaj;
Examenul parodontiului de sustinere:
- Prin evaluarea pierderii de atasament si a nivelului osos (indici parodontali CPITN);
- Se realizeaza cu sonda parodontala;
Examenul ocluzal: decelare contacte premature, interferente, ocluzia patologica se poate exprima in 3
elemente ale ADM: ATM, dinti (fatete de abraziune), os alveolar sau parodontiu (prin alveoliza).
LABORATOR 2: EXAMENUL FUNCTIONAL AL OCLUZIEI:

Ocluzia stabile functionala:

- Stopuri ocluzale stabile si simultane pe cati mai multi dinti in IM;
- Ghidaj anterior in acord cu miscarile funtionale ale ATM
- Dezocluzia tuturor dintilor cuspidate in miscarea de pro- si lateropulsie de partea nelucratoare
- Lipsa interferentelor de partea lucratoare indifferent de tipul ghidajului sau de miscarea externa ale
mandibulei

Examenul ocluziei:
1. Subiectiv:
- Dureri de intensitate medie in masticatie al unor deplasari voluntare mandibulare sau bruxism;
- Sensibilitate dentara la stimuli ( C si IL);
- Senzatie de oboseala musculara
2. Obiectiv:
- Limitarea deschiderii gurii = trismus;
- Hipertrofii musculare (m. maseter + temporal) = asimetrii faciale;
- Cracmente in ATM = asincronism condian si meniscal;
- ↓ DVO
- Deviatii ale mentonului la deschiderea/inchiderea gurii
- Endooral: raport de ocluzie in cele 3 planuri, fatete de uzura;
- Palparea ATM = deformari ale partilor moi + senzatie dureroasa

Examene complementare:
Radiografia:
- Cea mai accesibila metoda de evaluare a pierderii osoase din BP – Rx standard, retroalveolara;
- Pentru dg. compararea diferitelor stadia evolutive si raspunsul la tratament = Rx adecvate;
- Criterii: sa arate varful cuspizilor M fara a se observa F. Oc; stratul de smalt si CP sa fie distincte;
spatiul interptoximale sa fie deschise; contactele interproximale sa nu se suprapuna (incongruente)

1. Bilant radiografic:
- Scop: vuzualizarea dintilor si structurilor de support pe toata L crestelor alveolare
- Rx complet = 17-21 filme intraorale sau 17 clisee retroalveolare + 4 bitewing;

2. Interpretarea anatomiei radiografice:

Elemente urmarite:
1. Dintii – rapoarte radiculare, rapoarte coroana- radacina, dimensiunea CP, diferite tratamente
effectuate;
2. Parodontiul – osul alveolar, sp desmodontal M, D si periapical, sept osos interdentar;
3. Trabeculatiile osului spongios la nivelul septului interradicular si al furcatiilor;
4. Osul crestat – contur net;
5. Conturul septurilor, creasta/ varful septului – normal la 1-2 mm de apex, de JSC (sub);
6. Lamina dura/cubriforma ;
7. Spatiul desmodontal: spatiu al parodontiului vizibil pe Rx; in zonele sanatoase = lizereu fin
transparent care separa radacina de lamina dura; este usor marit – origine ocluzala sau eroare de
manipulare a cliseelor;
8. Furcatiile +/- afectarea lor
9. Zona apicala +/- leziuni endoparodontale
3. Evaluarea radiografica osoasa:
- Evaluarea cantitiatii de os interdentar si interradicular, dar NU ofera date exacte despre vizualizarea
topografiei leziunilor;
- Elemente esentiale:
1. Anatomia dentara;
2. Gradul si forma alveolizei (sept interdentar);
3. Lamina dura;
4. Corticalele osoase V si O;
5. Trabeculatiile osoase;
6. Spatiul desmodontal;
7. Proximitatile radiculare ( leziuni endoparodontale)

Anatomia dentara si raportul cu osul:

- Cauza locala a leziunilor osoase pe Rx: tartru, limite marginale defectuoase ale restaurarii protetice,
obturatii in exces, carii dentare;
- Raport coroana-radacina: nivelul osului in raport cu L dinteluii si forma radacinii = diagnostic;
- Patologia asociata: resorbtia radiculara – in traumatism ocluzal, hipercementoza/ achiloza radiculara;
Septurile interdentare:
- Osul interproximal – reprezentare individualizata;
- Stadiul de debut al parodontitei pe Rx = contur “floo” si neregulat al crestei septale;
- Procesul pathologic – caracterizat printr-o decapitare a septurilor, dispar varfurile, si apare triunghiul
negru, al carui varf este reprezentat de contactul interdentar si baza de osul alveolar;
- Resorbtia osoasa – in plac orizontal ( cratere) sau vertical (pungi osoase cu 1-3 pereti);
- Craterele interdentare = arii neregulate cu radioopacitati la nivelul crestei septului interdentar, imprecis
delimitate de densitatile osului care se contopesc gradat;
- Resorbtia orizontala = radiotransparente neregulate la nivelul septurilor alveolare, usor de obs la M;
- Zona de furcatie afectata = scaderea crestei osoase a atins zona interradiculara, mai usor de obs la M;
Lamina dura:
- Evaluarea ei – intreruperea continuitatii sale = semn precoce pentru BP;
- Indicatorii Rx ai traumei ocluzale;
Corticalele osoase V si O:
- Scaderea inaltimii corticalei V si O – densitatea pe Rx, pierderea osoasa fiind marcata de umbra
radacinilor cu densitate mai mare pt a releva existent fenestratiilor/dehiscentelor corticalelor;
- Trebuie sa aiba minim 3 mm, iar o venestratie = 0,5 mm;
Trabeculatia osoasa:
- Corticalele osoase dense: distructia de la nivelul osului trabecular al septului interdentar = existent
unui crater profund intraosos, intre tabliile V si O fara a fi observata pe Rx;
- Pentru a fi evidentiata = afectarea osului cortical;
- O reducere de 0,5-1 mm grosime a corticalei – suficienta pentru vizualizarea pe Rx a distructiei osului
trabecular
Densmodontiul:
- Largirea spatiului desmodontal + resorbtia laminei dura = traumatism ocluzal;
- Stadiul initial al atingerii furcatiei = largire a spatiului desmodontal apoi pierdere a densitatii osoase;
Leziunile dento-parodontale:
- Se vizualizeaza pe Rx leziunile endodontice primare cat si complicatiile parodontale secundare;
- Pierderea de atasament
- Rx este limitat – nu deceleaza alterarile precoce ale parodontiului. Este o reprezentare 2D a unor
imagini 3D
Bilantul Rx NU permite vizualizarea:
- Prezentei/absentei pungilor parodontale;
- Succesul/esecul tratamentului parodontal;
- Topografia defectelor osoase;
- Inaltimea conturului osos situate pe FV si FO ale dintilor;
- Prezenta/absenta traumei ocluzale;

Pentru diagnosticul bolii parodontale - criterii Rx:

- Linie radioopaca care traverseaza radacina – demarcheaza o portiune a radacinii unde corticalele V si
O au fost distruse partial/complet datorita evolutiei bolii;
- Canalele vasculare ale osului alveolar – radiootransparente liniare/circulare, uneori aspect foarte
pronuntat in regiunea anterioara a mandibulei si duc la confuzii – transparenta in BP;
- Diferenta dintre BP tratata si netratata – necesar de stabilit daca nivelul redus al osului este rezultatul
BP stabilizata prin tratament si mentinerea adecvata sau daca boala e in stadul activ.

LABORATORUL 3:

Alte mijloace Rx:

1. Rx digitala: Rx fara film, utilizand un detector intraoral, imaginea aparand imediat pe monitor. Imaginea
Rx poate fi stocata si printata; Cantitatea de raditii este redusa cu 85-95%
2. Imagistica radiologica numerizata: prelungire a metodei clasice, foloseste ordinatorul pt obtinere si
stocare. Este produsa pe un ecran, fie direct din CO = Rx in timp real, fie plecand de la un cliseu
conventional;
3. Substactia numerica a imaginilor: conversia Rx seriate in imagini digitale
4. Analiza densitometrica: evalueaza cantitatea obiectiva a odificarilor densitatii osoase, alveolare. Se
realizeaza cu o camera video care masoara lumina transmisa pentru o Rx, iar semnalele de la camera sunt
convertite in tonuri de gri;
5. Scanografia
6. RMN
7. CT

Examenul bacteriologic:
- PB: agent etiologic primar al BP
- Un parodontiu sanatos prezinta o placa supragingivala formata din 90% coci gram + si o flora
subgingivala (coci gram - , actinomicete); compozitia lor se modifica in cursul leziunii evolutive
parodontale (90% bacterii gram “-“ in formele cu evolutie rapida);
- pe masura ce BP progreseaza = creste proportia bacteriilor gram + si a germenilor anaerobi;

Teste utilizate in diagnosticul BP:

1. microbiologice:
a. microscopia directa in camp intunecat si microscopia cu contrast de faza;
b. evaluari imunologice:
 microscopia cu imunofluorescenta;
 latexaglutinarea;
 flowcitometria;
 testul Elisa;
c. metode enzimatice de identificare bacteriana – reactia Bana: detectarea unei enzyme care este
secretata de Porphiromonas Gyngivalis, Treponema Denticola si Bacteroides Forsithus = bacterii
anaerobe associate cu parodontita adultului sau halena fetida;
d. hibridizarea ADN – sonde ADN;
2. imunologice:
a. titratea Ac serici pt. anumiti patogeni: AAG, Porphiromonas Gyngivalis;
b. identificarea disfuntiei PMN, monocite: chemotaxie, motilitate si aderenta;
3. biochimice:
a. analiza FCG;
b. titratea ASAT;
c. explorarea produselor metabolice;
d. analiza mediatorilor inflamtiei: TNF-𝛼, interleukina 1𝛽, PgE2

Alte examene complementare:

1. Modele de studiu:
- Se obtin in urma amprentarii arcadelor dentare si se realizeaza din ghipsuri dure pt a reda cat mai exact
situatia clinica si pt a fi rezistent la transport;
- Ofera date privind:
 Aspectul morphologic normal si parologic ale PM de invelis;
 Dintii si arcadele dentare: integritate, pozitie, rapoarte interdentare, fatete de uzura;
 Relatii ocluzale si necesitatea de reechilibrare ocluzala: modelel sunt montate in articulator;
 Stabilirea planului de tratament;
 Evaluarea intermediara/finala a aspectelor evolutive in cursul terapiei parodontale
- Apreciere longitudinala a alterarilor nivelului gingiei marginale, a pozitiei dintilor – utile in evaluarea
raspunsului la diferite etape terapeutice = motivatia pacientului, colaborare;
2. Examenul fotografic: Aprecierea starii initiale, compararea aspectelor din evolutia bolii, rezultatele
intermediare si finale;
3. Examene de laborator: constant biologice + modificarile acestora in cursul diferitelor boli care au rasunet
la nivelul parodontiului: examen hematologic, teste de coagulare, explorarea functiei hepatice, renale si
pancreatice;

Sondajul parodontal = procedura importanta in diagnosticul, prognosticul si evaluarea rezultatelor in

managementul BP;
Masoara zona/punctual unde sonta intampina o rezistenta fizica data de atasamentul parodontal a dintelui;
Functiile sondei parodontale:
1. Estimarea profunzimii santului gingiva-dentar;
2. Estimarea profunzimii pungilor parodontale/gingivale;
3. Evaluarea defectelor muco-gingivale;
4. Indici gingivali si parodontali, a starii de igiena, factori de iritatie marginala (placa si tartru), starea gingiei
marginale
Scopurile sondarii:
1. Pierderea reala de atasament;
2. Inaltimea gingiei atasate;
3. Nivelul crestei osoase si topografia leziunilor;
4. Gradul de atingere a furcatiilor;
5. Tendinta de sangerare;
6. Perioadele de activitate/inactivitate a BP;
7. Intinderea distrugerii parodontale;
8. Topografia pungilor;
9. Clasificarea pungilor;
LP 4: SCOPURILE SONDAJULUI

1. Pierderea de atasament:
- Se ia un reper fix – JSC – la care se repereaza toate masuratorile;
- Profunzimea pungii = distanta care separa fundul pungii de gingia marginala;
- Deorece nivelul gingiei marginale este expus furcatiilor, reperul fix, permite masurarea gradului de
recesiune ginginvala, raportat la gingia marginala;
- Pierderea reala de atasament = distanta care separa fundul pungii de JSC (gradul recesiunii
parodontale);
- Recesiunea = vizibila (distanta de la gingia marginala pana la JSC) si cea invizibila = adancimea
pungii (distanta de la baza pungii pana la marginea gingivala)
- Recesiunea vizibila + invizibila = pierderea totala de atasament;
- Determinarea nivelului de atasament:
a. Marginea gingivala – la nivel coronar: nivelul atasamentului = valoarea adancimii pungii (distanta
de la marginea gingivala pana la JAC). Daca cele 2 sunt egale, pierderea de atasament = 0.
b. Marginea gingivala – la nivelul JSC: pierderea de atasament = adancimea pungii;
c. Marginea gingivala, apical de JSC: pierderea de atasament > adancimea pungii, la care se adauga
si distamta dintre marginea gingivala la JAC (recesiunea totala).

2. Evaluarea inaltimii gingiei atasate/aderente/fixe restante:

- Inaltimea gingiei atasate – distanta dintre jonctiunea muco-gingivala pana la proiectia pe suprafata
externa a gingiei, a santului gingival sau fundul pungii parodontale.
- Nu trebuie confundata cu gingia keratinizata ( cuprinde si marginea gingivala); inaltimea gingiei
keratinizate = distanta de la linia muco-gingivala pana la creasta gingivala;
- Inaltimea gingiei atasata = inaltimea totala a gingiei (de la marginea gingivala pana la linia muco-
gingivala) = adancimea sulcusului/pungii;
- Evaluarea se face prin tractiunea buzei/obrazului (pt demarcarea liniei gingivale) concomitant cu
sondarea pungii. Pentru un prognostic favorabil = inaltime de minim 2 mm si este insuficienta, atunci
cand tractionarea periferiei mobile determina mobilizarea marginii gingivale libere.
- Sonda parodontala – evalueaza defectele muco-gingivale:
 Defect de tip 1: gingia atasata insuficient cand la introducerea sondei parodontale in santul
gingival, aceasta patrunde la nivelul sau dincolo de jonctiunea muco-gingivala;
 Defect de tip 2: gingia atasata insufficient cand la introducerea sondei parodontale in pozitie
orizontala de-a lungul jonctiunii muco-gingivale, se deplaseaza in directie corono-apicala;

3. Evaluarea nivelul crestei osoase si topografia leziunilor:

- Boala parodontala reduce inaltimea osului, modificand topografia;
- Deoarece radiografia ne permite cunoasterea acesteia, sonda devine o extensie a ochiului clinicianului;
- Intinderea pierderii osoase – determinate précis prin evaluarea cu sonda parodontala a distantei dintre
atasamentul gingiva-dentar si JAC.

4. Evaluarea gradului de atingere a furcatiilor:

- La dintii pluriradiculari, zona interradiculara poate fi afectata de procesele patologice – vizibile si
accesibile sondei parodontale special (sonda Nabers);
- In acest caz: sondajul orizontal evalueaza deschiderea zonelor de furcatii radiculare;
- Clasificarea leziunilor de furcatie (LIR):
a. Gradul 1: pierderea orizontala a tesutului de sustinere, fara sa treaca de 1/3 din lungimea dintelui;
b. Gradul 2: pierderea orizontala a tesututlui de sustinere, >1/3 din lungime, dar fara a inconjura
lungimea totala a dintelui;
c. Gradul 3: evidentierea in totalitate a furcatiei de jur imprejur;
5. Tendinta de sangerare:
- Calitatea si sanatatea tesuturilor moi: data de rezistenta la patrunderea sondei si de prezenta/absenta
sangerarii provocate;
- Tendinta de sangerare poate sa fie analizata fie independent fie in corelatie cu cantitatea de placa;
- Este un criteriu de diagnostic si prognostic a bolii cat si un criteriu de activitate si inactivitate a bolii
parodontale.

6. Perioadele de activitate si inactivitate a bolii:

- Boala parodontala = proces infectios cronic care evolueaza prini cicluri scurte si imprevizibile de
activitate distructiva, urmate de perioade de remisiune spontana;
- Depistarea activitatii bolii depinde de posibilitatea de a arata prin masuratori, o modificare a nivelului
atasamentului intr-un situs specific;

Cand e necesar sondajul?

- De fiecare data când exista o suspiciune de BP sau când acest lucru este imperativ.
- Trebuie sa reflectam bine înainte de a efectua aceasta manopera - un sondaj parodontal declanșează o
bacteriemie chiar in absenta bolii.
- Aceasta bacteriemie - fără consecințe la pacient clinic sănătos si este periculoasa la pacient cu risc
crescut și impune precauții.
- Pacienții care prezintă depozite importante de tartru sau inflamatie gingivale severa este necesar sa se
practice un detartraj minuțios și un control riguros al PB, deoarece obstacolele produse de tatru și
hipertrofia gingivala supraadaugata, modifica in mod artificial profunzimea pungii existand riscul de
însămânțare a situsurilor inactive.
- Efectul tesuturilor inflamate = greșeli de interpretare pt ca s-a constatat o diferența notabila (0,6 mm)
între sondajul pungilor parodontale inflamate și celor neinflamate.

Cum trebuie efectuat sondajul?

- Pe lângă problemele de ordin general legate de: pozitia pacientului, iluminarea câmpului,
instrumentar, sondajul trebuie efectuat in absenta oricărei urme de saliva.
- Pt fiecare situs sondat, se va usca zona.
- Pe de alta parte, sondarea situsurilor activa și inactivă cu același instrument poate duce la însămânțarea
florei agresive in siturile inactive fapt ce impune fie schimbarea sondei, fie sterilizarea/decontaminarea
după fiecare inserare.
- Forța de sondare, reprezintă o variabila importantă, in măsurarea pungii parodontale și reperarea
nivelului de atașament. Sonda poate traversa ușor epiteliul joctional și primele fibre conjunctive și
ajunge la creasta alveolara.

LP 5 : INDICI UTILIZAȚI IN PARODONTOLOGIE:

1. de igiena orală,
2. de sângerare gingivala,
3. de inflamatie parodontala

1. Indici pentru evaluarea stării de igiena:

Valoarea indiceleui de placa și tartru = însumarea valorilor constatate pe 6 suprafețe preselectate: V ale M1
superior, L ale M1 inferior, V ale IC superior drept (1.1) și IC inferior stang (3.1.)

Valorile indicelui de placa sunt:

0 - absenta plăgii
1 - placa suprag in 1/3 de colet a dintrlui
2 - placa in 13 medie
3 - placa in 1/3 incizala sau ocluzala
Valorile indicelui de tartru:
0 - ABS tartru
1 - tartru in 1/3 colet
2 - tartru in 1/3 medie
3 - tartru in 1/3 incizala sau ocluzala
Valoarea totala a indicelui de igiena orală = însumarea val indicelui de placa și tartru.
Indicele de placa și tartru se exprima in 2 moduri:
Suprafețe dentare cu placa exprimata procentual (x) :
X = nr de suprafete cu placa / nr total al suprafetelor dentare x 100
Suprafețe dentare fără placa, exprimate procentual:
y = 100-x

Indicele de placa Silness și Loe:

0: ABS plăcii
1: placa nu se obs cu ochiul liber decât după răzuire cu varful sondei
2: placa se obs cu ochiul liber ca un depozit fin peliculat
3: acumulare masiva de placa care are vipera șanțul gingivala de la amrg gingivala liberă pana la supraf
dentară
Indicele de retenție a plăcii (LOE):
0 - absenta cariilor, tartru sau obturatii cu margini neregulate in apropierea gingiei
1 - tartru supragingival, carii și obt cu marg neregulate
2 - tartru subggingival, carii și obt cu marg neregulate
3 - tartru abundent supra- și subgingival, carii mari și profunde, obturatii cu defecte marginale mari și
retentive

2. Indicele de sângerare gingivala:

Indice de sângerare papilara PBI după SAXEN ȘI MUHLEMAN:
- indicator al severității inflamatiei gingivale la pacienti individuali.
- sunt evaluate numai 28 de situsuri in dentiția completa.
- evaluarea succesului/eșecului in cursul terapiei parodontale.
- indica pacientului orice scădere a inflamației.
- Modul de inregistrare: sângerarea e provocată prin trecerea sau ștergerea sulcusului cu sonda parodontala
cu o presiune ușoară pornind de la baza papilei spre vârf, mezial și distal. După 20-30 sec, după ce a fost
sondat complet un întreg cadran, intensitatea sângerării este evaluată in 4 grade și valorile sunt trecute pe
fisa. Sondarea se face in cadranul 1 și 3 = oral și 2-4 = vestibular.
- Totalul scorurilor înregistrate = nr de sângerare
- PBI = nr de sângerare / nr total de papile examinate
Gradul 1 - punct = la 20-30 sec după sondare medial și distal cu o sonda parodontala se obs un singur
punct de sângerare
G2 - linie/punct = o linie fina de sânge sau mai multe puncte de sângerare sunt vizibile la marg gingivala
G3 - triunghi = triunghiul interdentar se umple mai mult sau mai puțin cu sânge
G4 - picătura = sângerare difuza, imediat după sondare sângerie curge in zona interdentara acoperind
porțiuni de dinte și gingie

Indicele de sângerare gingivala SBI: Se utiliz sonda parodontala cu care se ating zonele marginale și
papilare cu intensități crescute utilizând val următoare:
0- aspect normal, fără modificări in zona papilara și marginala fără sângerare la sondaj
1- fără modificari aparente ale zonelor papilare și marginale dar la sondaj ușor se produce sângerare
2- sângerare la sondaj și modificări de culoare ale zonei papilare și marginale
3- sângerare modif de culoare și ușor edem
4- sângerare provocată și spontana modif de culoare edem pronunțat
5- sângerare provocată și spontana modif de culoare și edem important sociat sau nu cu ulcerații
- Examenul se realizează pe 6 Dinți: M, P și IL al fiecărei arcade de o parte și de alta.
- Folosirea indicilor de sângerare gingivala evaluează intensitatea inflamației, pt ca sângerarea este un
indicator mult mai obiectiv decât modificarea de culoare a gingiei și furnizează expunerea recenta a
țesuturilor la placa bacteriana.

3. Indicii de inflamatie parodontala: indicele Russell

0- absenta inflamației ging și parodontale
1- gingiv medie fără a circumscrie coletul
2- gingivita avansată, care circumscrie coletul fără leziuni aparente ale inserției epiteliale;
3- gingivita cu pungi și distrucția inserției epiteliale. Rx se obs alveoliza pana la jum din lungimea rădăcinii,
dar dinții au încă implantare buna, masticatia - in limite normale
4- distructie osoasa mare, tulburari de masticatie severa, mobilitate dentara, matitate la percutia cu sonda;

Indicele de prezenta a pungii parodontale:

- Se iau in considerare pungile mai mari de 3 mm după tratament antimicrobian.
- Se exprima procentual.
- X = (nr supraf dent cu pungi / nr total a supraf dent) x 100
- Determinarea severității parodontitelor marginale prin folosirea unui indice este realmente imposibila.
In contrast cu indicele gingival care poate înregistra numai intensitatea inflamației cu indicele
parodontal, trebuie înainte de toate sa măsoare gradul pierderii de atașament.
- Cei mai fol indici in BP sunt:

1. Indicele de boala parodontala a lui Ramfjord (PDI):

- exprima gravitatea bolii prin estimarea clinica a simptomelor de: inflamatie, alveoliza, punga parodontala.
- Conține un indice de gingivita de la 1 la 3 și măsurarea pierderii de atașament, independenta de gingivita,
de pa 4 la 6:
0 - absenta inflamatiei și alterarii in gingia marginala
Giengie:
1- gingivita medie/moderată in unele localizați in g marginala
2- gingivita ușoară/moderată a întregii margini gingivale in jurul coletului
3- gingie avansată sau eritem sever, hemoragii și ulcerații
Parodontiu:
4- pierdere atașament pana la 3 mm de la JAC
5- pierdere de 3-6 mm
6- pierdere > 6 mm
- pot fi luați ca reprezentativi 6 dinți din întreaga dentiție: 16,21,24,44,41,36.
- Molarii de minte se exclud.
- PDI - pt studii emidemiogice.

2. Indicele CPITN:
- desemnat inițial pentru evaluarea necesităților de tratament parodontal.
- evaluează: prezenta/absenta sângerării gingivale la sondaj ușor, tartrului supragingival, prezenta/absenta
pungilor parodontale.
- Se fol sonda specială CPITN.
- Sextanții cuprind urmatorii dinți: 17-14; 13-23; 24-27; 34-37; 43–33; 47-44
Statusul parodontal Necesitatea de tratament
0 - parodontiul sănătos 0 = nu necesita tratament
1 - sângerare la sondare I = igiena orală
2 - tartru și pungi ≤ 3,5 + iritație iatrogena II = 1+ detartraj profesional
3 - pungi de 4-5 mm III = II
4 - pungi > 6 mm IV = II + tratament complex
Tratamentul complex = detartraj și surfasaj, sub anestezie locală cu sau fara expunere chirugicală.
Indici de mobilitate dentară
- Se utiliz. in cursul ex clinic, in fazele de tratament și după, pentru evaluarea răspunsului la tratament.
- este un criteriu important in stabilirea evoluției clinice a stării parodontale după tratament apreciindu-se
ameliorarea, agravarea, staționarea, vindecarea stării clinice.
0- mobilitate fiziologică
1- mobilitate percepută cu degetul in directie orizontala < 1 mm
2- mobilitate percepută cu degetul orizontal, > 1 mm
3- mobilitate > 1 mm orizontal și vertical
- Pe baza valorii integistrate se calculeaza indicele clinic al gradului de mobilitate:
m1(mobilitate patologica) = însumarea mobilității la dinții examinați înainte de tratament
m2 = după tratament
- Indicele de mobilitate :
IM= m1-m2/m1 x 100

Indicele de evaluare a hipercresterii gingivale Rossman, Ingles, Caffess:

Gradul 0:
1 – adaptare ferma a gingiei atasate pe osul alveolar subiacent, absenta modificarilor de volum;
2 – usor aspect granitat;
3 – marginea papilara de aspect normal;
4 – papilla cu dimensiune si densitate normal;

Gradul 1:
1 – crestere usoara marcata prin marirea densitatii gingivale,
2 – aspect granular marcat;
3 – varful papilei rotunjit;
4 – adancimea la sondare ≤ 3;

Gradul 2:
1 – hipercrestere moderata manifestata prin cresterea dimensiunii papilei si/sau a marginii gingivale;
2 – conturul marginii gingivale inca concav/drept;
3 – largirea gingiei in sens V-O pana la 2 mm, masurata de la varful papilei in afara;
4 – adancimea la sondare ≤ 6 mm;
5 – papila este oarecum detasata;
Gradul 3:
1 – hipercrestere moderata manifestata prin migrarea gingiei pe coroana clinica;
2 – conturilul marginii gingivale convex;
3 – largirea gingiei ≥ 3 mm, de la varful papilei in afara;
4 – adancimea la sondare > 6 mm, papilla este clar detasabila;

Gradul 4:
1 – hipercrestere severa, caracterizata printr-o ingrosare externa a gingiei;
2 – coroana clinica acoperita in proportie mare;
3 – largirea gingiei ≥ 3 mm, de la varful papilei inafara;
4 – adancimea de sondare > 6 mm, papilla este clar detasabila;

INDICELE DE SCREENING PARODONTAL - PSR

Rezultatele screeningului sunt utilizate la incadrarea pacientilor in una din urmatoarele 2 categorii:
1.cei cu sanatate parodontala sau gingivita
2.pacienti cu parodontita.
Pentru fiecare sextant se inregistreaza doar un singur cod – valoarea cea mai mare.
Codurile PSR sunt consemnate intr-un tabel special
Sextantii cu mai putin de 2 dinti sunt notati cu X si nu sunt luati inconsiderare in evaluarea totala.
Fiecare cod poate primi si un asterisc in functie de anomaliile ce includ dar nu se limiteaza doar la:
− invazia furcatiilor,
− mobilitate dentara,
− probleme muco-gingivale sau
− recesiune extinsa pana in zona colorata a sondei parodontale (egal sau mai mare de 3.5 mm)

Cod 0
- Semnul de referinta (codul de culoare) e complet vizibil in cel mai profund sulcus sau punga a sextantului
- Absenta tartru sau margini defectuose de restaurari
- Absenta sangerarii la sondare blanda si tesuturi gingivale cu aspect sanatos.
Cod 1
- Semnul de referinta (codul de culoare) e complet vizibil in cel mai profund sulcus sau punga a sextantului
- Absenta tartru sau margini defectuose de restaurari
- Sangerare la sondare
Cod 2
- Semnul de referinta (codul de culoare) e complet vizibil in cel mai profund sulcus sau punga a sextantului
- Prezenta tartru supra sau subgingival sau margini defectuose de restaurari
Cod 3
- Semnul de referinta (codul de culoare) e partial vizibil in cel mai profund sulcus sau punga a sextantului
- Acest cod indica profunzimi de sondare de 3,5 – 5,5 mm
Cod 4
 Semnul de referinta (codul de culoare) e total invizibil in cel mai profund sulcus sau pungaa sextantului
 Acest cod indica profunzimi de sondare mai mari de 5,5 mm

Cod *
Acest simbol se atribuie sextantului ce prezinta unul din urmatoarele:
- afectarea furcatiilor
- mobilitate dentara
- probleme muco-gingivale
- recesiuni ce se extind in zona colorata a sondei

LABORATOR 6: DIFICULTATI DE MASURARE SI FACTORI CARE INFLUENTEAZA CITIREA

SONDAJULUI PARODONTALI:

a. Erorile sondajului traditional: 3 factori

o Dinte: buna sensibilitate tactile pt a trece de obstacole (carii, tartru) intre sonda si fundul pungii;
o Sonda: fiabilitatea gradatiilor, se recomanda folosirea aceleiasi sonde;
o Examinatorul: eroare de citire – slabe vizibilitati, acces dificil, oboseala ocular dupa cititrea celor
192 de masuratori;
b. Factori histologici ai clinici care influenteaza adancimea la sondare:
o Diferenta dintre profunzimea masurata si adancimea reala;
o Adancimea clinica a santului gingival/pungii parodontale = marusatorile sondajului estimate;
o Adamcimea histologica = distanta care separa de la marginea gingivala libera la limita coronara a
epiteliului junctional; este oprita de primele fibre conjunctive intacte ale atasamentului;
c. Starea de sanatate a tesutuilor parodontale:
o Relatie stransa intre gradul de imflamatie gingivala si penetrarea sondei – Rezistenta mai mica la
tesuturile inflamate;
d. Pozitia extremitatii sondei: tinde sa masoare o pozitie apicala a epiteliului junctional decat o localizare
coronara. Sonda patrunde in tesuturi si e franta de o rezistenta data de condensarea si compresia fibrelor
ligamentului parodontal;
e. Sangerarea la sondare:
o absenta la un situs inactive/sant neinflamat.
 o Apare atunci cand epiteliul pungii este inflamat/ulcerat = ingreuneaza citirea
o Controlul localizarii varfului sondei – la un nivel mai redus in pungi care sangereaza ;
o Inflamatia parodontala – in reproducerea masuratorilor: sunt reproductibile numai masuratorile
pungilor nesangerande, adancimea pungii singura nu afecteaza reproductibilitatea, pungile care
sangereaza sunt mai adanci decat cele care nu sangereaza;
f. Influenta accesului anatomic:
o Citire usoara: zona cu acces direct (frontal);
o Citire dificila: amplitudine redusa a deschiderii gurii, zona aproximala cu punct de contact strans,
incongruenta dento-alveolara cu inghesuire, sectoare posterioare;

Limitele sondajului: masurarea lineara de-a lungul radacinii – analiza 1D a unui process pathologic 3D.

Mod de evitare a aproximarilor la sondaj:

 Inainte de orice etapa de sondare = tratament eficace al parodontiului si dintilor;
 Indepartarea factorilor generatori ai inflamatiei si depozitele exogene = obstacole la penetrarea sondei;
 Standardizarea = punct précis de sondare, axul de insertie al sondei, punct de referinta, evaluarea nivelului
de atasament;
 Identificarea intinderii si distructiei tisulare;
 Topografia pungilor
 Clasificarea pungilor: supraosoase si infraosoase

Trebuie sa se evite presiunile excesive si miscarile brutale:

 Perforatii ale eiteliului sulcular si de jonctiune;
 Determinarea improprie profunzimii pungilor;
 Suferinta inutila a pacientului;

Laboratorul 7: INSTRUMENTAR SI PRINCIPII DE INSTRUMENTARE:

1. Instrumentar pentru examenul clinic intraoral: oglinda dentara plana, pensa, sonda;
2. Instrumentar special parodontal: pentru examenul parodontal, detartraj si surfasaj, curatire si lustruire,
chiuretaj parodontal;
3. Alte instrumente

1. Instrumentar pentru examenul clinic intraoral: oglinda dentara plana, pensa, sonda;
 Oglinda:
o Similara dimensiunii oglinzii obisnuite;
o Diferenta = suprafata plana;
o Nu este recomandat folosirea oglinzii dentare obisnuite (suprafata concava) = imagine obtinuta nu
e izometrica, dand dificultati in manoperele de diagnostic si tratament.
 Pensa: contentia materialelor si evaluarea mobilitatii dentare;
 Sonda:
o Instrument fragil, essential pt localizarea cariilor si depozitele de tartru, neregularitatile radiculare,
deferecte anatomice, margini ale obturatiilor si restaurarilor;
o Controlul suprafetei dentare dupa detartraj si surfasaj;
o Variaza ca functie, forma, talie si extremitate activa;
o Cele mai utilizate: nr. 17 si 23;
 2. Instrumental specific parodontal:
 Destinate pentru scopuri specific: indepartarea tartrului, surfasaj, chiuretaj gingival, indepartarea
tesuturilor bolnave;
 Instrumentele de mana – 3 componente: maner, tija si extremitatea activa
o Maner: suficient de gros pentru o priza confortabila si evitarea oboselii musculare pentru medic.
Exista maner cu talie, forma si structura de suprafata variata, canelate/striuri inguste = prize si
alunecare redusa. Exista manere ergonomice = perceptive tactila mai fina, usoara;
o Tija, colul, partea pasiva: leaga manerul de partea activa si pot fi drepte, curbe, cu lungime si
angulatie diferita. Concepute pentru acces in zonele precise sip e suprafete dentare specific,
urmarind localizarea, profunzimea si cantitatea depozitelor de tartru;
o Extremitatea activa: intra in contact cu dintii; instrumentele pot avea o extremitate activa (simpla)
sau ambele (duble), fie pereche, fie complementare.
Clasificarea instrumentelor:
- Se face plecand de la forma particulara a partii active:
1. Examenul parodontal: sonda parodontala – pentru localizarea, masurarea si marcarea pungilor
parodontale;
2. Detartraj, surfasaj, chiuretaj: pentru indepartarea depozitelor calcificate de pe coroana si radacina si
pentru debridarea tesutului moale al pungii;
a. Instrument classic de detartraj: instrumente robuste, pentru indepartarea tartrului supragingival din
pungile parodontale superficiale – foaie de mirt, trapezoidale, secere, dalta, razusa, sapaliga;
b. Chiureta: detartraj subgingival si root planning – indepartarea tesuturilor moi ale pungii;
c. Sonice si ultrasonice: curatirea suprafetei dentare si chiuretarea peretelui moale al pungii
parodontale;
3. Curatire si lustruire;
4. Instrumentar chirurgical;

Sonda parodontala:
- Masurarea adancimii pungilor si determina configurarea acestora;
- Compusa din: maner, tija si parte active efilata, calibrate in milimetri cu varful rotunjit, bont;
- Sonda traditionala: bazata pe principiul sondei OMS. Desi exista mai multe tipuri de sonde parodontale
conventionale, toate respecta cerintele: varf rotunjit si fin, marcaje usor vizibile;
- Sonde colorimetrice: foloseste un cod de culori pt usurarea citirii, eliminand dificultatea de a citi gradatia
plecand de la extremitatea vizibila. Cele mai cunoscute: Hu-Friedy, OMS (prezinta gradatie neagra
corespunzatoare spatiului intre 3,5-5 mm);

Chiuretele:
- Indepartarea tartrului profund subgingival, surfasaj si eliminarea tesutului moale al pungii parodontale;
- 2 muchii taietoare situate pe o extremitate lucratoare curba, continua in forma de lingurita;
- Pe sectiune: lama e semicirculara cu baza convexa;
- Una dintre muchii are o curbura > decat cealalta;
- Spatele extremitatii active – rotunjit;
- Sunt singurele instrumente care nu au puncte sau unghiuri ascutite, ci doar o muchie taietoare continua,
oferind acces la pungile profunde, cu traumatizare minima a tesuturilor moi;
- Sunt 2 tipuri:
a. Universale: se insera pe aproape toate zonele arcadei, dimensiunea partii active si lungimea tijei pot
varia, fata lamei face unghi de 90 grade cu tija;
b. Speciale: AreaSpecific: Gracey – 7 instrumente; After Five; cu lama redusa (Mini Five, Gracey
Curvette, Langer, miniLanger, pentru implant;
Chiuretele Gracey:
- Instrumente duble, 7 perechi, concepute si angulate astfel incat sa se adapteze pe arii anatomice specific;
- tija are angulatie redusa pt zone frontale si mai mari pentru zona laterala;
- angulatia = 60° - 70° ce permite inserarea lamei, cu conditia ca tija sa fie paralela cu axul lung al
suprafetei dentare;
- sunt cele mai bune pentru detartraj subgingival si surfasaj = asigura cea mai buna adaptare la anatomia
radiculara complexa;
- pentru facilitate utilizarii – pe maner e inscriptionat codul (numeric/coloristic)
- se folosesc pereche: 1-2 (galben) si 3-4 (rosu) pentru dintii anteriori; 5-6 (albastru) pentru dintii anteriori
si premolari; 7-8 (verde) si 9-10 (gri perlat) pentru dintii laterali FV si FO; 11-12 (gri mat) pentru dintii
posteriori pe FM; 13-14 (maro) – dintii posteriori pe FD;

Chiurete Gracey Chiurete universale

Zona de utilizare Se folosesc mai multe chiurete pt Aceeasi chiureta pe toate
zone sau suprafete specific suprafetele;
Muchia taietoare 1 muchie folosita numai cu fata Ambele muchii sunt folosite
externa
Curbura Portiune active curba in 2 planuri Intr-un singur plan (in sus)
(in sus si lateral)
Unghiul lamei Fata de portiunea active orientata Unghi de 90°
la 60°

Chiuretele After Five: modifica designul standard al chiuretei Gracey: tija mai lunga cu 3 mm, permite
accesul in pungile parodontale mai profunde de 5mm, au o parte activa mult mai subtiata, existand variante
flexibile/rigide;

Chiuretele mini Bladed: derivate din After Five, partea active are ½ din lungimea chhiuretei standard =
insesare mai usoara si adaptarea in pungi parodontale mai inguste, furcatii, santuri si unghiuri mai inguste;

Chiureta Gracey Curvette: set de 4 instrumente cu lama scurtata pt a permite adaptarea perfecta pe suprafetele
dintilor in special la dintii anteriori:
0 si 1-2: dintii frontali si premolari;
11-12: FM la dintii posteriori;
13-14: FD la dintii posteriori;

Chiureta langer si miniLanger: seturi de 3 instrumente care combina design-ul colului de la chiureta Gracey
standard (5-6; 11-12; 13-14) cu o lama universal ascutita la 90°. Se adapteaza perfect pe FM si FD fara a
schimba instrumentarul.
5-6: FM si FD ale dintilor frontali;
1-2 (Gracey 11-12): FM si FD la dintii posteriori mandibulari;
3-4 (Gracey 13-14): FM si FD la dintii posteriori maxilari;

Chiureta de plastic pentru implant: concepute pt detartraj preimplantar; evita zgarierea si dereriorarea
implantului: Hu-Friedy, ImplantCare, Implant Prophy;

3. Alte instrumente: excavator prodontal Schwartz = set de instrumente active la ambele extremitati,
inalt magnetizate, concepute pentru indepartarea varfurilor rupte de instrumente din pungile
parodontale; indispensabile cand se fractureaza varful chiuretei in unghiul de furcatie.
LP 8 : MIJLOACE DE COMBATERE A PLACII BACTERIENE

1. Mijloace de evidenţiere a PB
2. Mijloace de îndepărtare a PB
2.1. mijloace principale – periuţele de dinţi
 periile cu peri naturali
 periile cu peri sintetici
 periile acţionate electric
2.2. mijloace secundare de îndepărtare a PB
 pastele de dinţi/dentifricele
 mijloace de igienă interdentară
 mijloace speciale de ig orală.

1. Mijloacele de evidenţiere a PB
Sunt utilizate pentru depistarea şi cuantificarea depozitelor de placă bacteriană pentru motivarea motivarea
pacientului caşi pentru evaluarea eficacităţii metodelor de ig orală. Ele sunt denumite revelatori de placă şi
sunt disponibile sub mai multe forme:
Soluţii:
 Sol fucsină bazică 0,2-3%;
 Sol violet de genţiană 1%;
 Sol albastru de toluidină 1%;
 Sol hematoxilină urmată de sol eozină;
 Sol iod-iodurată Lugol;
 Soluţie Chaye Beta –Rose;
 Sol Butler în două nuanţe;
 Sol de fluorosceină DC galben nr.8 – se evidenţiază cu o lampă de lumină Plack-Lite;
 Sol Dis-Plaque care colorează placa recentă (2-3 zile) în roşu şi placa mai veche (9-18 zile) în
albastru.
Drajeuri / comprimate – produse tipizate:
 Placolor conţine eritrozină (colorant vegetal hidrosolubil);
 Ceplac; Revelan; Red-Cote.
Paste revelatoare cu eritrozină – Placolor.
Pacientul este invitat să-şi efectueze periajul dentar cu o pastă revelatoare sau prin dizolvarea unui drajeu
colorant. După clatirea abundentă, se examinează atât de medic cât şi de către pacient zonele rămase colorate
unde periajul a fost insuficient, de regulă spaţiile aproximale deinspre Ve spre Or, coletul dentar şi se
recomandă un periaj mai energic. Controlul se realizează de pacient la 2-3 zile pentru început, apoi
săptămânal pâna la corectarea periajului dentar.

2. Mijloace de îndepărtare a PB
2.1 Mijloace principale – Periuţele de dinţi
Există un nr mare de periuţe de dinţi care diferă prin caracteristicile perilor din care sunt confecţionate: natură,
provenienţa, nr, lungime, aranjament, consistenţă flexibilitate (rigide, suple).
Periile cu peri naturali sunt confecţionate frecvent din:
 Peri de porc, mai tari;
 Peri de cămilă, mai moi, folosite pentru periajul fiziologic;
Avantajele periilor cu peri naturali:
 Supleţe;
 Adaptare intimă pe suprafeţele dentare şi gingivale;
 Nu produc traumatisme gingivale;
 Se încarcă şi reţin bine pasta de dinţi.
Dezavantaje:
 Degradare mecanică într-untimp relativ scurt prin reţinerea şi îmbibarea cu apă şi detritusuri
organice;
 Gamă limitată privind consistenţa şi flexibilitatea;
 Lumenul firului de păr constituie un rezervor de microorganisme.

Periile cu peri sintetici prezintă o serie de calităţi care le conferă superioritate faţă de cele cu peri naturali, dar
şi serie de defecte nedorite, atunci când sunt utilizate incorect.
Avantaje:
 Omogenitatea materialului;
 Uniformitatea dimensiunilor în lungime şi diametru;
 Flexibilitate;
 Rezistenţă mecanică;
 Nu reţin apa şi detritusurile organice.
Dezavantaje – folosirea incorectă favorizează:
 Recesiunea gingivală;
 Iritaţii mecanice;
 Uzura cementului.
Nu se remarcă o superioritate definitorie între perii naturali şi cei artificiali, în ceea ce priveşte efectul de
curăţire al celor două tipuri de filamente.

Caracteristicile periuţelor cu peri sintetici

Diametrul filamentelor:
 0,1 mm – pentru copii;
 0,2 mm – perii moi;
 0,3 mm – perii medii;
 0,4 mm – perii tari, aspre.
Lungimea filamentelor:
 8,7 mm – pentru copii;
 10,3 mm – pentru adulţi.
Capătul filamentului:
 Muchie ascuţită;
 Rotunjit, produce 30-50%mai puţine leziuni traumatice.
Caracteristicile periuţelor (recomandări ADA):
 Lungimea părţii active: 25,4 – 31,8 mm;
 Lăţimea părţii active: 7,9 – 9,5 mm;
 Număr smocuri: 5 – 12/rând;
 Nr rânduri: 2 – 4.

Principalele tipuri de periuţe de dinţi:

 Perii cu filamente din plastic – moi, cu vârf rotunjit, smocuri pe 4 rânduri (Butler nr.411, Adult, G-
U-M);
 Perii cu peri natural cu 4 rânduri de smocuri (butler nr.511, Adult, G-U-M);
 Perii pentru ortodonţie cu 3 rânduri de smocuri, rândul din mijloc fiind mai scurt (Butler nr.123);
 Perii cu 2 rânduri de smocuri, din plastic, moi, pentru periajul şanţului gingival (butler nr.120,
Sulcular, G-U-M);
 Perii cu un nr redus de smocuri (7), din plastic moale, (Butler nr.307 şi 308);
 Perii cu un singur smoc de filamente – pentru periajulambrazurilor şi incongruenta d-alv cu
înghesuire;
  Peria cu mâner de plastic cu „memorie” – pentru periajul zonelor greu accesibile (faţa orală a
grupului frontal inferior lingualizat).

Periile de dinţi acţionate electric – se folosesc ca alternativă sau supliment al periilor manuale, mai ales la
persoanele cu disbilităţi, sau în condiţiile de spitalizare.
Periile electrice sunt variate catip de acţiune şi deplasare. Se cunosc în pricipal 4 tipuri de deplasări ale părţii
active a periei:
 Deplasări oscilatorii în arc de cerc de cca 60o de la gingia fixă spre ocluzal sau incizal şi înapoi.
 Deplasări orizontale printr-o mişcare rectilinie alternativă (dus-întors). Acţiunea este similară cu
mişcările vibratorii folosite în cadrul metodelor Bass, Stillman şi Charters.
 Deplasări combinate de tip oscilatoriu şi prin mişcare rectilinie alternativă.
 Mişcare de rotaţie completă a părţii active.
Recent au fost introduse tipuri noi, îmbunătăţite , precum:
 Braun’s Oral B – care foloseşte mişcarea oscilatorie şi de rotatie a perilor de 2000turaţii/min.
 Rotadent cu design şi funcţionare asemănătoare instrumentelor profesionale de curătire dentară.
 Sonicare – perie electronică, ce produce o cavitaţie medie a fluidului şi un flux de apă proiectat
dincolo de vârful perilor, cu potenţial crescut, îndepărtând chiar şi coloraţiile dentare. Este un
dispozitiv eficace şi sigur în îndepărtarea placii subgingivale (Engel şi McInnes, 1994).

2 Mijloace secundare de îndepărtare a PB

Pastele de dinţi/dentifricele
Dentifricele sunt adjuvante folosite în curăţire şi lustruirea suprafeţelor dentare. Ele se prezintă sub formă de
pastă, gel sau pudră şi conţin substante active ca:
 Substanţe abrazive :
- Oxizi de Si şi Al;
- Bicarbonat de Na , NaCl
- Granule de cloruri polivinilice
- Silicat de zyrconiu
- Carbonat de Ca, Mg.
Substanţele abrazive se găsesc în concentraţie de 20-40% în paste şi 95% în pulberi. Efectul abraziv trebuie să
fie în limite care să permită curăţirea şi lustruirea, dar să nu afecteze ţesuturile dure dentare.
 Agenţi terapeutici – care inhibă placa si tartrul, cariile sau hipersensibilitatea radiculară:
- Desensibilizanţi: azotat de K, formaldehida, fluoruri;
- Remineralizanti şi carioprotectori –monofluor fosfat de sodiu;
- Antimicrobieni: clorhexidina, triclosan, sanguinarina;
- Stimulatori ai secreţiei salivare sulfat de Na şi K;
- Agenţi antitartru – pirofosfat.
 Vehicol/consistenţă:
- Apă;
- Glicerină;
- Carboximetilceluloză;
 Substanţe detersive:
- Sulfat lauryl de Na;
- Sarcozinat lauryl de Na
 Aromatizanţi, edulcoranti, coloranţi, conservanţi:
- Mentă, arome diverse;
- Sorbitol, xilytol.
Mijloace de igienă interdentară – dacă spaţiile interdentare sunt deschise, după terminarea terapiei
parodontale se pot utiliza:
 Firul de mătase;
 Scobitori de lemn Stim-U-Dent;
 Perii interdentare;
 Stimulatorul gingival interdentar.

Firul interdentar
 Material:
- fir de nylon, multifilament;
- fir tip teflon, unifilament (preferat de unii pacienţi deoarece nu se scămoşează);
 Structură:
- Monofilament;
- Mănunchiuri de filamente răsucitesau nu, solidarizate sau nu;
- Panglică îngustă (bandelete), sub corpuri de punte;
- Tip snur (cordelete împletite) pentru implante.
 Calibrul: gros, mediu, subţire;
 Suprafaţa: cerată sau necerată, impregnată sau nu cu fluor.
 Tipuri:
- Dental Tape – la pacienţii cu parodontiu sanătos;
- Brush and Floss – la nivelul elementelor protetice (corp de punte, bare);
- Super Floss – are un capăt rigid ce permite inserarea interdentar, portiunea centrală (activă) având
aspect de burete;
- Şnururi pentru igiena periimplantară.

Scobitori (bastonaşe) interdentare

 Au profil triunghiular care se adaptează formei zonei spatiului interdentar;
 Sunt realizate din lemn de diferite durităţi (lemn de balsa, tei, mesteacăn);
 Sunt indicate pentru îndepărtarea PB şi a resturilor organice din spaţiile unde lipseste papila interdentară;
 C-ind în spaţiile ocupate de papilă;
 Se pot folosi in cazul diastemelor, sub elemente intermediare de punţi, sub arcurile ortodontice şi în jurul
implantelor.

Perii interdentare
 Au tijă metalică sau din plastic;
 Firele sunt din materiale sintetice;
 Formă cilindrică sau conică;
 Sunt montate pe un mâner scurt sau lung,
 Sunt comercializate într-o mare varietate (dimensională, cu capete interşanjabile, cu sau fără mâner).
Aceste perii se utilizează pentru eliminarea PB de pe feţele dentare aproximale (concave sau neregulate), în
zonele de furcaţie deschise, sub intermediarii de punte, unde celelaltemijloace sunt ineficiente.

Mijloace speciale de igienă orală

Stimulatorul gingival interdentar – se prezintă sub forma unor conuri efilate, de cauciuc sau material plastic,
iar acţiunea lor este de indepărtare a PB şi a detritusurilor moi şi de masaj gingival, la pacienţii cu spaţiul
interdentar rămasa liber prin retractia papilei gingivale sau în urma unei intervenţii chirurgicale.
Periuţa cu un singur smoc – se mai numeste periuţă interdentară/ marginală’’ constă într-un singur mănunchi
de fire fixate pe un măner cu angulaţii diferite. Se recomandă pentru regiuni greu accesibilealtor mijloace de
igienă, zone de furcaţie, suprafetele distale ale ultimilor molari, faţa linguală a molarilor şi premolarilor
mandibulari, si pentru arii izolate de recesiuni profunde şi fata Ve sau Li a dinţilor cu margine gingivală
neregulată.
Dispozitivele tip „Passe-Fil” şi „Port-Fir” – sunt speciale, destinateuşurării acţionării firului interdentar, fie
prin prinderea capetelor firului – port-fir (în formă de praştie), fie pentru trecerea firului pe sub elementele
protetice – pass-fil sub forma unor anse din material moale.
Dispozitivele de irigare – Hidropulsoare – principiul lor de functionare constă în proiectarea unui jet de apă
continuu sau pulsatil, sub presiune. Presiunea este generată de un sistem de pompare sau un pulsator la care
este ataşat dispozitivul.
Capătul activ al instrumentului foloseşte o duză de plastic angulată la 900, sau o canulă subgingivală.
Sunt indicate pentru curăţire:
 Supragingivală – curătirea mecanică a dispozitivelor ortodontice fixe, a imobilizărilor temporare,
pentru îndepărtarea resturilor alimentare din zonele inaccesibile ale acestora;
 Subgingivală – lavajul profesional al pungilor parodontale, după detartraj şi surfasaj, sau pentru
administrarea de substanţe medicamentoase topic de către pacient.
Există mai multe tipuri de extremităţi pentru irigatoarele subgingivale:
 Extremitate din plastic;
 Vârf din cauciuc moale;
 Canule codificate color (0,35 mm-portocaliu, 0,55 mm- violet, 0,85 mm-verde, Maxi-i-probe);
Tipuri de irigatoare:
 Broxojet – multi-jet;
 Blend-a-Dent Brown – mono/multi-jet.
 Waterpick – monojet.
La acţiunea mecanică a jetului de apă de îndepărtare aplăcii, se poate adăuga si cea antimicrobiană prin
introducerea de agenţi antiplacă: clorhexidina 0,05%. Pentru confortul pacientului se pot adauga şi
aromatizanţi.

Lp 9: INSTRUMENTE PT CURATIRE SI LUSTRUIRE

1. Instrumente pt piesa de mână – care funcţioneaă fie prin mişcări rotatorii – cupe de cauciuc, perii, freze
diamantate special de lustruit, fie prin mişcări de dute – vino.
- Se utilizează pentru îndepărtarea resturilor de tartru, a plăcii, cementului necrotic, corectarea calităţilor de
suprafaţă şi conturului restaurărilor cu scopul de a crea suprafeţe supra şi subgingivale netede ca şi zone
impecabile de tranziţie între structura natural a dintilor şi marginile restaurărilor şi coroanelor.

Instrumente manuale
2. Benzi interdentare – au granulaţii, dimensiuni şi suporturi diferite şi se folosesc cu sau fără paste de
lustruit, pentru suprafeţele proximale inaccesibile altor instrumente.
Se introduc interproximal şi sunt menţinute în contact cu suprafaţa proximală a dintelui fiind activate cu o
mişcare fermă vestibulo-orală. Se manevrează cu cu grijă pentru a nu afecta gingia, resturile de pastă se
îndepărtează cu sprayul de apă. Pentru facilitarea utilizăriiacestea pot fi menţinute în dispozitive speciale.
3. Aeropolisoarele – instrumente de polişaj acţinând pe bază de aer comprimat, care proiectează asupra
dinţilor un jet filiform constituit dintr-un amestec de apă încălzită, aer comprimat şi particule abrazive.
Temperatura apei este menţinută la un termostat la 37.70 C. Particulele solide din jet sunt de bicarbonat de
sodiu amestecate cu fosfaţi de calciu tribazic ceea ce măreşte fluiditatea pudrei. Jetul are o astfel de formă
încăt aerul şi pudra sunt înconjurate de o perdea de apă ce permite controlul direcţiei jetului.Se utilizează
pentru îndepărtarea depozitelor de dentare (cu exceptia tartrului ferm ataşat de dinte), a coloraţiilor extrinseci
de pe smalţ situate supra şi subgingival, prin abrazie mecanică continuă şi fără nicio presiune manuală pe
dinte.
În cazul folosirii acestor aparate sunt necesare următoarele precauţii:
- protecţia buzelor cu vaselină, eventual digă periorală;
- protecţia ochilor pacientului cu mască chirurgicală şi ai medicului şi asistentei cu ochelari speciali.
- folosirea aspiratorului sau a pompei de salivă
- menţinerea părţii active a instrumentarului la 4-5 mm distantă de suprafaţă de lustruit, efectuându-se mişcări
circulare;
- evitarea 1/3 gingivale a dinţilor pentru minimalizarea traumei ţesuturilor moi.
Contraindicaţii:
- pe rădacinile expuse în cursul chirurgiei parodontale – risc de emfizem
- nu se folosesc la pacienţii cu:antecedente de afectiuni respiratorii, dietă restrictivă de sodiu, medicaţie care
afectează balanţă electrolitică, boli infecţioase, datorită riscului de traumatism prin aerosoli.
Efecte negative – pot produce:
- eroziuni ale cementului şi dentinei expuse
- Degradarea restaurărilor din compozite
- contaminarea aerului inconjurator cu particule si microorganisme.

PRINCIPII DE DETARTRAJ SI SURFASAJ

DEFINITIE SI RATIONAMENT
Detartrajul (D) = procedura prin care se înlură PB şi tartrul (T) de pe suprafaţa dintilor atât supra cât si
subgingival, fără tentativa deliberată de a se îndepărta şi substanţa dentară.
Surfasajul (S) = procedura prin care se îndepărtează de pe suprafaţa rădăcinii tartrul rezidual înglobat şi
porţiuni din cement pentru a se produce o suprafaţă netedă, dură, curată.
Obiectivul general al D şi S este de a restabili sănătatea parodontală şi îndepărtarea completă de pe suprafata
dintelui a elementelor ce provoacă inflamaţia gingivală.
D şi S nu sunt proceduri separate deoarece toate principiile care guvernează D se aplică şi S. La nivelul
suprafeţei acoperite de smalţ, în general, depozitele de PB şi T sunt ataşate superficial, nefiind blocate pe
neregularităţile suprafeţei respective.
În acest caz detartrajul este suficient pentru a îndepărta în întregime PB şi T de pe smalţ lasând o suprafaţă
netedă-curată.
Suprafeţele radiculare expuse la placă şi tartru pun probleme diferite deoarece acestea sunt frecvent înglobate
în neregularităţile cementului, detartrajul, fiind insuficient pentru îndepărtarea acestora; o porţiune din cement
trebuie îndepărtată pentru eliminarea acestor depozite.
Îndepărtarea unor cantităţi extensivede cement, mai ales în porţiunea în care acesta e foarte subţirepoate duce
la expunerea dentinei fapt care nu este un scop al tratamentului, dar frecvent inevitabil.

De ce trebuie eliminat tartrul ?

Sunt 3 motive principale care justifică eliminarea tartrului de pe suprafaţa dinţilor:
1. Estetica – majoritatea pacientilor ce solicită D o fac din motive cosmetice. Acest lucru este o revendicare
legitimă dat fiind faptul că depozitele mari de T sunt dizgraţioase.
2. Obstacole în calea câştigului de ataşament – se pare că spiculii de T subgingival sunt un obstacol în calea
cicatrizării parodontale în 2 cazuri: atunci când acesta adăposteşte bacterii incompatibile cu starea de sănătate
parodontală şi atunci când nu este „infectat”, dar împiedică reataşarea ţesuturilor pe suprafeţele radiculare.
3. Mediu favorabil pentru bacteriile virulente – microcavitâţile de la nivelul T constituie condiţii ideale pentru
proliferarea anumitor bacterii anaerobe; se creează astfel un mediu anaerob cu potenţial favorabil bacteriilor
virulente ce cincură la pierderea de ataşament.
Multă vreme, în practică a dominat principiul îndepărtării în totalitate a tartrului şi cementului necrotic ca o
condiţie obligatorie a restabilirii stării de sănătate parodontală.
După unii autori este imposibil a se îndepărta în totalitate T, oricare ar fi tehnica folosită (cu sau fără chiuretaj
manual sau cu ultrasunete). In aceste condiţii se pune întrebarea dacă leziunile parodontale se pot cicatriza în
prezenţa unei anumite cantităţi de tartrurezidual. Se pare că acest lucru este posibil, deoarece literatura de
specialitate abundă de studii publicate care arată că după un detartraj cu sau fără chirurgie, se produce o
reducere a pungii cu câştig marcat de ataşament clinic.
Principiul biologic care guvernează abordarea terapeuticăîn cursul D şi S a modificat concepţiile referitoare la
profunzimea instrumentării, deoarece s-a constatat că T nu ocupă totalitatea suprafetelor radiculare, chiar în
cazul pungilor profunde. Măsurând distantă care separă T cel mai apical de primele fibre ligamentare s-a
observat că limita cea mai apropiatăa T se situează, cel mai adesea la jumătatea profunzimii defectului şi că
distanţa care separăT de ataşamentul epitelio-conjunctiv creşte proporţional cu profunzimea pungii.
Toate acestea sunt o pledoarie în ceea ce priveşte modificarea concepţiei clasice despre D şi S, demonstrând:
1. nejustificarea instrumentării intempestive a întregii suprafeţe radiculare în condiţiile în care doar o porţiune
din aceasta este ocupată de T.
2. de ce nu este indicată instrumentarea viguroasă şi sistematică a suprafeţei radiculare care riscă să se
îndepărteze de cementul necontaminat şi să lezeze ataşamentul epitelio-conjunctiv intact.

Când trebuie făcut detartrajul?

Abordarea mecanică a leziunilor parodontale se face atunci când leziunilor sunt inactive din punct de vedere
clinic şi microbiologic. În cazul leziunilor active este necesar a se atinge repaosul clinic şi microbiologic, D
fiind recomandat după minim 30 de zile de la episodul activ, cu condiţia ca ingrijirile locale să fie iniţiate încă
de la prima consultaţie.

Cum se elimină tartrul ?

Orice manoperă de îndepărtare a T trebuie să pornească de la respectarea următoarelor principii:
- Respectarea integrităţii ataşamentului epitelio-conjunctiv
- anordarea stratificată, care constă în eliminarea T de la nivelul tuturor situs-urilor. Mergând de la suprafaţă
spre profunzime cu privilegierea spaţiilor interproximale.
Instrumentarea eficientă depinde de factori critici, precum:
1. accesul adecvat
2. adaptare optimă
3.angulaţie eficientă
4. Acoperire în totalitate a suprafeţei instrumentate.

SURFASAJUL RADICULAR
Trebuie să se facă respectând cementul radicular, deoarece câştigul de ataşament este mult mai mare. Această
atitudine faţă de cement este mult mai mare. Această atitudine faţă de cement porneşte de la constatarea că
leziunile parodontale pot câstiga ataşament după detartraj fără eliminarea cementului. O trecere a chiuretei pe
suprafaţa cementului îndepărtează în general între 12-75 micrometri de cement sau dentină. Surfasajul viguros
antrenează o serie de inconveniente clinice care se pot clasifica drept iatrogenii:
 1. Sensibilitate dentinară: după expunerea dentinei în urma unui surfasaj viguros conventional, apare
mai ales la rece;
2. Cariile radiculare – reprezintă una din complicaţiile majore ale tratamentelor parodontale
convenţionale;
3. Pierderile de substantă- surfasajul repetat în mod regulat (recomandat nu mai devreme de 3 luni),
în cursul anilor, antrenează pierderi de substantă ce induc semne de sensibilitate dentarăsau ce pulpită cronică.
Aceste pierderi de substanţă depind de instrumentar şi tehnica utilizată şi apar adeseori sub forma pierderii de
substanţă în „cotor de măr”. Respectarea pe cât posibil a cementului în cursul abordării mecanice a leziunilor
parodontale reduce frecventa acestor tipuri de probleme.

Cum se face surfasajul ?

Utilizarea chiuretelor trebuie făcută cu prudenţă deoarece pot elimina o cantitate importantă de ţesut
dentar (minim 100 micrometri).
Alegerea chiuretei sau instrumentului de surfasaj se face în raport cu adâncimea leziunii,
dimensiunea orificiului de intrare, arhitectura defectului, de poziţia dintelui pe arcadă şi de cantitatea de ţesut
care trebuie îndepărtată.
Dimensiunea părţii lucrătoare a părţii lucrătoare a instrumentului va fi mai importantă atunci când
rădăcinile vor fi tratate chirurgical (intervenţii cu lambou), decât în cazul în care sunt abordate nechirurgical
fără lambou. Dacă talia chiuretelor este prea mare în raport cu dimensiunea orificiului leziunii apare riscul
manoperelor iatrogene si cu dilacerarea ţesuturilor. Chiuretele Gracey sunt cele mai bune instrumente pentru
surfasaj, deşi ele au fost concepute iniţial pentru chiuretaj. Aeropolisoarele au fost reintroduse ca adjuvant
sau înlocuitor al tehnicii clasice de lustruire radiculară. Ele au capacitatea potenţială de a elimina cantităţi
semnificative de cement şi dntină, însă chiureta eliminină de două ori mai mult decât aeropolisoarele. În
cursul etapelor de menţinere trebuie ţinut cont de gradul de abrazivitate al aeropolisoarelor, deoarece sunt
necesare lustruiri frecvente ale suprafaţelor dentare.
Cementul şi dentina sunt rapid sunt rapid erodate, de aceea aeropolisoarele trebuie utilizate cu
precauţie la pacienţii cu rădăcini denudate.
Surfasajul nu trebuie realizat sistematic ci trebuie să facă obiectul unor indicaţii şi contraindicaţii
precise care depind de natura suprafaţei de tratat.Dacă se respectă aceste indicaţii şi cementul este lăsat pe loc
ori de câte ori este posibil, se obţine frecvent un câştig de ataşament clinic şi radiografic şi dinţii îşi recapată
stabilitatea.

Lp 10: TEHNICA DETARTRAJULUI = manoperă sângerândă – detartrajul subgingival – precedat de

antibioterapie la bolnavii cu pusee recente de reumatism articular acut, cu maladii cardiac congenital sau alte
boli generale care pot favoriza însămânţări microbiene în urma bacteriemiei produse de detartraj.

Detartrajul supragingival manual – se face în principal cu detartroare, chiurete.

1. Foaia de mirt (gheruţa de detartraj) – în spaţiile interproximale la baza depozitelor de tartru, se exercită o
uşoară presiune şi tracţiune care permite dislocarea depozitelor grosiere supragingivale.
2. Instrumnente trapezoidale – se plasează cu extremitatea activă a.i. unghiul ascuţit al lamei să fie orientat
către feţele aproximale. Un instrument acţionează pe ½ mezială, iar celalalt pe ½ distală, vestibular şi oral.
3. Secera de detartraj – mişcare de presiune şi tracţiune a depozitelor de tartru supragingival.
4. Chiuretele universale – se folosesc pe toate suprafeţele dentare în toate zonele. La chiuretele biactive prin
abordul vestibular o extremitatese adaptează la faţa mezială şi cealaltă la faţa distală, iar la abordul oral se
inversează capetele.
Sunt activate prin:
- tracţiune verticală – pentru dinţii frontali şi suprafeţele aproximale.
- deplasări oblice – feţele vestibulare şi orale ale dinţilor laterali
- deplasări orizontale – la nivelul JAC

Tehnică:
- priza digitală modificată şi sprijin digital ferm pe dinţii vecini zonei în care se acţionează.
- adaptare atentă a porţiunii active a instrumentului cu o angulaţie de 900 faţă de suprafaţa de detartrat
(vârful ascuţit al instrumentului poate dilacera uşor ţesuturile sau se poate anclava în suprafeţele radiculare
expuse).
- angajarea muchiei tăietoare a instrumentului sub marginea apicală a tartrului supragingival şi activare prin
mişcări scurte, puternice, suprapuse in sens coronar, în direcţie verticală sau oblică.
- când ţesuturile sunt suficient de retractibile pentru a permite inserţia lamei voluminoase, vârful
instrumentului poate fi utilizat şi sub marginea gingivală liberă.
- la sfarşitul detartrajului se badijonează marginea gingivală cu o buletă de vată îmbibată într-o substanţă
hemostatică şi uşor antiseptică sau soluţie de clorhexidină.

Detartrajul ultrasonic:
Utilizează inserturi: forma de spatulă – cu extremitatea activă secţionată drept (vestibular şi oral), oblic
(interdentar) sau rotunjit (supracingular).
Tehnică:
- poziţia pacientului trebuie să fie cât mai apropiată de verticală pentru a preveni refluarea excesului de lichid
în faringe.
- protecţia pacientului cu un şorţ din material plastic peste care se aplică baveta absorbantă
- protecţia medicului şi asistentei cu mască şi ochelari
- la persoanele cu prag dureros scăzut se poate face anestezie de contact.
- Se aplică aspiratorul de salivă
-se fixează instrumentele la unit
- se ajustează instrumentul (frecvenţa şi sistemul de răcire astfel încât intensitatea vibraţiei să nu fie mai mare
decât cea necesară îndepărtării tartrului, iar apa pulverizată la vârful insertului să producă un nor fin de
particule .
- priza instrumentului poate fi digitală sau digitală modificată stabilindu-se un punct de sprijin intra sau
extraoral.
Se activează extremitatea lucrătoare în mişcare constantă cu vârful paralel cu suprafaţa dentară sau în unghide
maxim 150 cu aceasta pentru a evita gravarea sau erodarea suprafeţei dintelui.
Se efectuează mişcări scurte, uşoare 5-6 mişcări verticale de pensulare în sens cervico-ocluzal fără presiuni,
apoi se execută 5-6 mişcări orizontale/oblice, trecându-se capătul insertului pe deasupra depozitului de tartru.
- prin schimbarea inserturilor se trece de la îndeptaarea depozitelor mari de tartru la un detartraj fin şi ultrafin.
Instrumentul se acţionează intermitent pentru a permite aspirarea apei şi se examinează suprafaţa
instrumentată.
- manopera se finalizează prin îndepărtarea micilor neregularităţi restante cu ajutorul chiuretelor.
Mentinerea pe loc, timp îndelungat a insertului sau fixarea acestuia pe dinte poate produce anclavarea/
zgârierea suprafeţei radiculare sau supraîncălzirea dintelui.
Detartrajul sonic
Se face cu instrumente de mană antrenate de un jet puternic de aer , amplasate în locul piesei de turbună,
efectuând aceleaşi mîscări ca în cazul detartrajului ultrasonic.
Eşecul manoperelor de detartraj/surfasaj se poate datora:
- dificultăţii de a insera instrumentul la baza pungii.
- eşecul de a adapta extremitatea activă a instrumentului la morfologia radiculară.
- Orientii greşite a angulaţiei instrumentului.
- imposibilităţii de a obţine un sprijin adecvat
- poziţiei necorespunzătoare a operatorului
- Nerespectării indicaţiilor specifice fiecărui instrument

Avantajele şi dezavantajele detartrajului sonic şi ultrasonic:

Avantaje:
- dimensiunea/ forma varfurilor
- eficienţă în poziţia statică şi pe toate suprafeţele
- îndeptarea plăcii prin efect de cavitaţie
- acces mai bun în furcaţiile de clasa a II-a şi a III-a
- Eficiente cu orice tip de miscare, prin atingere uşoară.
- Simţ tactil crescut al topografiei pungii
- nu necesită sprijin digital ferm
- distensie tisulară/traumatism tisular redus
- irigarea pungii/vizibilitate în câmp prin spălare
- eliberare de agenţi antimicrobieniodată cu debridarea
- vindecare mai rapidă postoperatorie
- se pot îndepărta excesele de amalgam
- Dezintegrează cementul radicular în exces
- Nu necesită ascutirea instrumentelor
- confortabil şi acceptabil pentru pacient
- Timp redus de efectuare
- Mai puţin solicitant pentru operator

Dezavantaje:
- simţ tactil redus al suprafeţei radiculare
- produce erodări microscopice ale suprafeţei radiculare,
- necesită evacuarea apei
- piesele de mână nu pot fi autoclavate
- produce aerosoli contaminanţi
- risc posibil la pacienţii cu peace-maker
- aparatură greu de deplasat.
Detartrajul subgingival si surfasajul
- se realizează cu chiurete universale sau chiurete specifice.
Tehnică:
- alegerea instrumentului în funcţie de zona instrumentată;
Chiureta se ţine în priză digitală modificată, luându-se un sprijin ferm şi stabil.
- Porţiunea activă a instrumentului se adaptează uşor pe dinte astfel încât tija instrumentului să se adapteze
perfect la suprafaţa dintelui.
- extermitatea activă se inseră subgingival şi se avansează catre baza pungii cu o mişcare exploratorie uşoară;
- tartrul se îndepărtează printr-o serie de mişcări scurte şi puternice, controlate, consecutive, folosind mişcarea
din încheietura pumnului şi antebraţului
- pe măsură ce se îndepărtează tartrul, rezistenţa la trecerea extremităţii active a instrumentului cedează până
când rămân asperităţi reduse.
- instrumentul se activează apoi, prin mişcări mai ample şi mai ample şi mai uşoare de planare a rădăcinilor cu
presiune laterală redusă până cănd suprafaţa radiculară la nivelul tuturor neregularităţilor.
Mişcările de detartraj şi surfasaj trebuie limitate la porţiunea în care se găseşte tartrul şi cementul modificat –
zona de instrumentare.
Presiunea laterală aplicată pe suprafaţa dintelui depinde de natura tartrului şi de stadiul manoperei (detartraj
iniţial sau surfasaj final). Excesul de presiune la activarea instrumentului, după îndepărtarea tartrului, duce la
îndepărtarea excesivă a cementului cu demolarea dentinei. Pt evitarea acestui inconvenient trebuie făcută o
trecere deliberată de la mişcări scurte, puternice, de detartraj la mişcări ample şi mai şoare de planare.
- Când se folosesc mişcări de detartraj forţa poate fi mărită prin concentrarea presiunii laterale pe 1/3
terminală a extremităţii active care se poziţionează uşor apical faţă de muchia laterală a depozitului de tartru şi
se foloseşte o mişcare scurtă verticală sau oblică pentru a detaşa tartrul de pe suprafaţa dentară.
- Fără a se retrage instrumentul din pungă, extremitatea lamei se avansează lateral şi se repoziţionează din
aproape în aproape pentru a angaja următorul fragment din depozitul de tartru;
- se imprimă din nou instrumentului o mişcare verticală sau oblică, procesul repetându-se din aproape în
aproape până când se îndepărtează în totalitate tartrul subgingival.
- nu se recomandă angajarea unei porţiuni voluminoase sau foarte aderente de tartru cu înteaga extremitate
activă deoarece forţa în loc să fie concentratăde-a lungul extremităţii.
- instrumentarea se face de la un dinte la următorul până când se instrumentează întregul cadran.

Controlul asupra instrumentului – urmăreşte 2 aspecte

1. Priza instrumentului
2. Sprijinul mainii

Priza instrumentului – este esenţială pentru controlul precis al mîscărilor realizate în cursul instrumentării.
Există 3 tipuri de priză: Priza digitală standard, modificată şi priza palmară,

Priza digitală standard – tip creion

Priza digitală modificată – este cea mai eficace şi stabilă priză pentru toate instrumentele, deoarece este
tripodală, instrumentul fiind prins între index, police şi medius.
- Mediusul se poziţionează astfel încâtpulpa degetului să vină în contact cu colul instrumentului
- indexul este indoit la a doua articulaţie de la vârful degetului şi poziţionat deasupra mediusului, pe aceiaşi
parte a mânerului.
Pulpa policelui se plasează la ½ distanţei dintre cele 2 degete, de partea opusă mânerului.
Avantaje:
_ creează un triunghi de forţe care măreşte controlul instrumentului, opunându-se tendinţei de răsucire
necontrolată între degete, atunci când se actionează cu forţă asupra dintelui.
- permite răsucirea instrumentului în unghiuri precise pentru a adapta extremeitatea activă la conturul dintelui.
- măreşte sensibilitatea tactilă, micile neregularităţi fiind mai uşor percepute atunci când medius-ul este plasat
pe colul instrumentului.
Oricare ar fi tipul de priză, instrumentul de detartraj trebuie ţinut astfel încât să permită o bună sensibilitate
tactilă, deplasarea cu uşurinţă a părţii active în toate direcţiile cerute de actul terapeutic, evitarea încordării şi
oboselii musculare a degetelor, mâinii si braţelor, evitarea derapării şi traumatizării pârţilor moi sau a dinţilor
vecini.

Sprijinul mâinii – poate fi intra- sau extraoral.

Sprijinul intraoral (digital) serveşte la stabilizarea mâinii şi instrumentului, pe măsură ce se execută mişcări
de activare a acestuia. Majoritatea operatorilor preferă sprijinul inelar. Pt a obţine un punct de sprijin stabil,
inelarul formează cu mediusul o „unitate de lucru” care permite un control maxim atât al stabilităţii
instrumentului, cât şi un sprijin adecvat. Punctul de sprijin este localizat la nivelul dinţilor putându-se adopta
mai multe poziţii:
- convenţională – punctul de sprijin se stabileşte pe suprafeţele dentare imediat adiacente zonei de intervenţie.
- pe hemiarcada opusă – sprijinul se realizează pe suprafata dinţilor de pe cealaltă parte a aceleiasi arcade
- pe arcada antagonistă - sprijinul se realizează pe suprafaţa dinţilor arcadei antagoniste, ca în cazul sprijinului
pe arcada mandibulară când se instrumentează arcada maxilară.
- deget pe deget – sprijinul este realizat pe indicele sau policele ceilalte mâini.

Sprijinul extraoral – este esenţial pentru instrumentarea eficace a unor zone de la nivelul dinţilor maxilari
posterriori. Sprijinul extraoral permite acces şi angulare optimă a instrumentului, împreună cu o stqbilizare
adecvată.
Cele mai utilizate tipuri de sprijin:
- cu palma orientată în sus – instrumentarea arcadei maxilare drepte. Se obţine prin sprijinirea mediusului şi
inelarului cu fata dorsală pe tegumentul din zona laterală a mandibulei de aciasi parte.
Ambele tipuri de sprijin, intra şi extraoral, pot fi întărite prin aplicarea indicelui si policelui celeilalte maini pe
mânerul sau colul instrumentului, astfel încât să mească controlul şi presiunea exercitată pe dinte.

Modul de stabilire al sprijinului

Relaţia dintre zona pe care se intervine şi localizarea punctului de contact este importantă din două motive:
1. Punctul de sprijin intra sau extraoral, trebuie poziţionat astfel incatsa permită pozitionarea paralelă a tijei
instrumentului cu suprafaţa dintelui care se instrumentează. Acest paralelism este o cerinţă fundamentală
pentru angulaţia optimă de lucru.
2. Stabilirea punctului de sprijin trebuie făcută astfel încât să permită operatorului să folosească mişcarea din
încheietura mâinii pentru a activa instrumentul.
În unele zone ale dinţilor maxilari posteriori acest lucru se poate realiza numai prin folosirea sprijinului
extraoral sau pe arcada antagonistă. Când se foloseşte sprijinul intraoral, în alte regiuni ale gurii decât cele
posterioare, acestea trebuie să fie suficient de aproape de zona de lucru pentru a realiza aceste două cerinţe.
Un sprijin realizat la distanţa de zona de lucru, forţează clinicianul să-şi separe mediusul de inelar în efortul de
a obţine paralelismul şi angulaţia corectă. Mişcarea din încheietura pumnului este posibilă doar când aceste
două degete sunt menţinute ca o unitate de lucru, separarea degetelor făcând ca operatorul să utilizeze
exclusiv flexarea degetelor pentru activarea instrumentului.
Pe măsură ce instrumentul trecede la un dinte la altul, localizarea sprijinului trebuie să fie adaptată sau
modificată frecvent pentru a permite atingerea celor 2 obiective. Activarea instrumentului:
Urmăreşte :
- adaptarea instrumentului
- angularea instrumentului
- presiunea laterală
- miscarile de bază

- Adaptarea instrumentului – se referă la maniera în care extremitatea activă a instrumentului parodontal

este plasată pe suprafaţa dintelui. Adaptarea precisă astfel încât extremitatea lucrătoare a instrumentului să
fie menţinuta în contact cât mai intim cu conturul suprafeţei dentare pentru a asigura un maxim de eficacitate
a instrumentării si pentru a evita traumatizarea ţesuturilor moi.
- Angularea instrumentului – Angulaţia corectă  îndepărtarea eficace a tartrului şi se referă la unghiul
dintre faţa lamei instrumentului şi suprafaţa dintelui.
Pentru inserarea subgingivală a instrumentelor, precum chiuretele, angulaţia trebuie să fie cât mai aproape de
00. În timpul detartrajului şi surfasajului, angulaţia optimă este de 45-900. Angulaţia instrumentului depinde de
natura şi starea ţesuturilor.
- Presiunea laterală – se referă la presiunea creată atunci când se aplică o forţă pe suprafaţa unui dinte prin
intermediul unui instrument.
Poate avea diferite intensităţi (fermă, moderată, uşoară) în funcţie de cantitatea de tartru sau de etapa de
tratament. Aplicarea unei presiuni laterale variate şi controlate în timpul instrumentării este o parte integrantă
a tehnicilor eficace de detartraj şi surfasaj şi este crucială în succesul ambelor proceduri.
- Mişcari de bază – în cursul instrumentării se folosesc trei tipuri de mişcări de bază: Mişcarea exploratorie,
de detartraj si de surfasaj.
Acestea rezultă din combinarea deplasărilor instrumentului în sens vertical, orizontal sau oblic cu cele de
împingere sau de tracţiune.
Direcţia, amplitudinea, presiunea şi numărul de mişcări necesare în cursul detartrajului sau surfasajului sunt
determinate de factori majori precum: poziţia şi starea gingiei marginale, forma şi adancimea pungii, conturul
dintelui, cantitatea şi natura tartrului ca si gradul de rugozitate radiculară.