1. Caracterele zonei de creştere a rădăcinii dintelui.

Radacina dintilor se formeaza pe modelul structural al tecii lui Hertwig, formatiune epiteliala bilamelara alcatuita prin unirea epiteliul intern
cu cel extern al smaltului fara prezenta reticulul stelat.
La nivelul viitoarei jonctiuni smalt-cement, inainte de a incepe formarea radacinii, teaca Hertwing se curbeaza spre interior in unghi drept si
formeaza diafragma epiteliala.
Radacina se formeaza si se alungeste pe masura ce diafragma epiteliala coboara.
La monoradiculari, teaca Hertwing se prezinta ca o singura structura tubulara.
La pluriradiculari, deschiderea centrala a diafragmei epiteliale este traversata de lambouri orizontale care o impart in 2 sau 3 orificii
corespunzatoare bifurcarii sau trifurcarii viitoarei radacini.
Fragmentele din teaca Hertwing pot persista sub forma resturilor epiteliale ale lui Malassez, fiind localizate in lungul radacinii si in zonele
de bifurcare sau trifurcare ale acesteia.
Resturile epiteliale Malassez sunt mai frecvente la tineri, dar persista toata viata si au putut fi evidentiate si la 70 de ani. Se presupune ca
resturile Malassez degenereaza prin calcifiere si formeaza cemeticuli. In urma inflamatiei, aceste resturi epiteliale pot genera formatiuni
chistice sau prolifereaza in locurile unde se produc fenomene osteitice, in zonele de bi si trifurcatie radiculara, ca si in lungul radacinii.
Astfel, se creaza conditii pentru o patologie inflamatorie, resorbtiva si chiar degenerativa la aceste niveluri.

sau

O data terminată formarea coroanei, începe dezvoltarea rădăcinii la marginea inferioară a mugurelui dentar prin proliferarea unei lame
epiteliale duble, formată din prelungirea stratului adamantin extern, cu cel intern (fără stratul intermediar şi fără pulpa smalţului) numită
"teaca radiculară Hertwig" şi căreia îi revine rolul de a iniţia formarea rădăcinii.

Teaca radiculară epitelială creşte la început în direcţie orizontală faţă de axul coroanei, formând diafragma epitelială, al cărei loc rămâne
relativ fix în tot cursul dezvoltării ulterioare şi evoluţiei coroanei spre suprafaţă.
Concomitent cu formarea rădacinii, un rol important în procesul erupţiei revine unei formaţiuni de fibre puternice. De desubtul diafragmei
epiteliale, care poartă numele de "ligamentul în hamac al lui Skher".
Ligamentul în hamac constituie o bază relativ fixă, în care germenele dentar se găseşte suspendat ca într-un hamac şi graţie căreia creşterea
în lungime a rădăcinii împinge" dintele spre cavitatea bucală.
După ce rădăcina a atins lungimea sa definitivă teaca lui Hertwig se dezintegrează lăsând astfel dentina radiculară primară în contact direct
cu ţesutul conjunctiv înconjurător al sacului folicular. În acest moment apexul este încă larg deschis (2-3 mm).

Dentina radiculară are influenţă inductoare asupra ţesutului mezenchimal înconjurător pe care-l diferenţiază cu apariţia celulelor înalt
specializate:
 cementoblaştii pentru formarea cementului,
 osteoblaştii care vor produce os alveolar,
 fibroblaştii care vor produce ligamentele periodontale.
Regiunea apicală largă este bine vascularizată şi are un potenţial celular activ care contribuie în câţiva ani la creşterea treimii apicale a
rădăcinii şi închiderea apexului → apexogeneză (proces fiziologic care presupune existenţa pulpei vii) → în cadrul tratamentului endodontic
trebuie să fie păstrate resturile pulpare vii.
Prin apexul larg se produce în cazul parodontitelor apicale contaminarea permanentă cu germeni din canal a zonei apicale şi invadarea
permanentă a canalului cu secreţii din zona periapicală → dificultatea reducerii secreţiilor prelungeşte tratamentul medicamentos şi
amânarea obturaţiei de canal.

Din mezenchim deriva:

a. papila dentara
b. foliculul dentar sau sac dentar
Din papila dentara deriva:
 odontoblastii care vor forma celulele Korff care apoi vor forma dentina
 celulele mezenchimale car vor forma pulpa dentara
Din sacul dentar deriva:
 osteoblastii care formeaza osul alveolar
 fibroblastii care formeaza desmodontiu
 cementoblastii care formeaza cementul

Cementogeneza
Cementul se formeaza din celulele conjunctive situate la limita interna a sacului dentar, in imediata vecinatate a teci epiteliale Hertwing si a
dentinei.
Incepand din saptamana a 6-a de viata intrauterina, la acest nivel al sacului dentar se diferentiaza cementoblasti, celule specializate in
elaborarea cementului.
Procesul depunerii cementului incepe imediat dupa formarea dentinei. Cementoblastii se orienteaza de-a lungul supafetei dentinare si
elaboreaza proteoglicani si glicoproteine care prin polimerizare formeaza substanta fundamentala cemntoida.
Formarea cementului acelular
Formarea cementului acelular are loc sub forma de depozite stratificate succesiv care nu inglobeaza insa celulele formatoare. Apare astfel
cementul primar sau acelular care acopera in intregime radacina dintelui cu exceptia portiunii celei mai apicale.
Stratul de cement primar, acelular este mai subtire la nivelul jonctiunii smalt-cement si se ingroasa inspre apex.
Formarea cementului celular
O data cu aparitia solicitarilor prin presiune asupra arcadelor dentare, chiar inainte de eruptia dintilor, cementoblasti formeaza o noua
matrice cementoida in care acestia sunt inglobati.
Fibrele sacului dentar tangente la suprafata dentinei dispar si sunt inlocuite cu fibre colagen ce se orienteaza in unghi drept fata de suprafata
radiculara in care patrund si sunt inglobate in substanta cementoida prin depunerea ionilor de calciu, sub forma de cristale de hidroapatita.
In cursul vietii, cementoblastii formeaza si depun, in mod ritmic, noi straturi de cement, contribuind la formarea radacinii, migrarea
verticala a dintelui si imbunatatirea implantatiei.

Formarea desmodontiului
Tesutul conjunctiv situat in spatiul dento-alveolar isi are originea in elementele celulare si fibrilare din sacul dentar.
Dupa diferentiere, cementoblastii se alineaza in zona interna, iar osteoblastii in zona externa a sacului dentar fiind la originea cementului si
a osului alveolar.
Fibroblastii sunt concentrati in zona centrala si produc fibre de colagen, la inceput neorientate functional. Fibrele de colagen raman
inglobate cu un capat in cement si cu altul in osul alveolar. In timpul eruptiei si dupa realizarea planului ocluzal, fibrele colagene se
diferentiaza functional pe grupe:
 fibrele gingivale supraalveolare care cuprind fibrele dento-dentare sau transseptale, de la cementul unui dinte la cementul celui
vecin
 fibrele alveolodentare
Vasele sangvine desmodontale se diferentiaza din mezenchimul pulpei dentare, din zona peretilor alveolari si a mucoasei gingivale.
Formatiunile nervoase se diferentiaza sub forma unor corpusculi si baroreceptori dispusi in jurul fasciculelor colagene mai voluminoase si
raspund de controlul intensitatii si directiei presiunilor (solicitarilor) asupra dintilor.
In desmodontiu se formeaza fibre nervoase mielinice, filamente terminale specializate in receptia stimulilor durerosi.

Formarea oaselor alveolare

Oasele alveolare se formeaza la maxilar, cat si la mandibula prin centre de osificare desmala, initiate in saptamana a 6-a si a 7-a.
Procesul de osificare incepe in jurul mugurilor dentari dinspre interior spre inferior si exterior. Oasele alveolare se unesc in mod complet si
fara elemente de diferentiare de baza maxilarului si arcada bazala a mandibulei. Osteoblastii sunt principalele celule formatoare ale osului
alveolar.
In perioada neonatala, oasele alveolare sunt reprezentate prin suporturile mineralizate din jurul dintilor neerupti.
In perioada dentitiei temporare, ele prezinta o importanta crestere in inaltime, o data cu eruptia dintilor temporari, fenomen de inaltare
care continua si dupa stabilirea dintilor in planul ocluzal.
In perioada dentitiei mixte, oasele alveolare ale dintilor temporari dispar o data cu pierderea acestora de pe arcade, urmarea fiind formarea
si dezvoltarea in inaltime a oaselor alveolare ale dintilor permanenti.
In perioada dentitiei permanente, la adolescenti, continua cresterea in inaltime a suportului osos alveolar al dintilor permanenti, proces
care se finalizeaza la maturitate.
Perioada de evolutie: la varsta avansate apar fenomene caracterizate prin reducerea, prin atrofie, a inaltimii oaselor alveolare la nivelul
crestelor si septurilor interalveolare si interradiculare ale dintilor inca prezenti si micsorarea, prin resorbtie, pana la disparitie a osului
alveolar in zonele edentate.
Oasele alveolare sunt intr-o permanenta remaniere de la formarea lor pana la sfarsitul vietii. Cele mai importante fenomene de structurare
functionala se produc insa dupa eruptia dintilor odata cu stabilirea rapoartelor de ocluzie:
 soliciratile exercitate asupra dintilor determina depunerea de os lamelar orientat functional sub influenta tractiunii ligamentului
periodontal.
Aceasta orientare functionala se regaseste si la osul trabecular, care, in portiunea interna, prezinta o structurare a septurilor trabeculate in
continuarea liniilor de forta ale fibrelor dento-alveolare.

2. Noţiuni de apex anatomic şi fiziologic. Rolul apexului în vitalitatea dintelui şi selectarea metodelor de tratament.
Apexul anatomic se afla la niveluil zonei de trecere a dentinei canaluilui radicular in cimentul radicular, unde se termina canalul radicul la
virful radacinii formeaza apexul extern.
Uneori foramenul apexului extern se localizeaza lateral, vestibular sau lingual - pe peretele radicular, si nu pe apex.
Apexul radicular – este cel mai indepartat punct de pe varful radacinii, care poate fi vazut pe radiografie.
Apexul fiziologic sau constrictia apicala fiziologica – este localizata in regiunea ingustari (constrictei) apicale interiora, la o distanta 1-1,5
mm de la apexul radiologic.
Acesta constructie se afla in interiorul canalului anterior de joctiune cemento–dentinara, si se mareste pe masura maturizari dintelui. Odata
cu virsta ea indepateaza de apxul radiologic ca urmatoare depunere de dentina secundara.
Puctul limitata a interventi edodontice trebuie sa fie anume aceasta constrictie apicala fiziologica, deoarece aici este trecerea tesutului pulpii
radiculare in tesut pereodontal.

Apexul are o forma de deschidere neregulata, care se modifica ca urmare a proceselor fiziologice (apozitie cementara) sau patologica
(rezorbtia).
Profunzimea sa este de 0.5 mm fata de apexul radiologic la tineri si creste cu varsta, ajungand pana la 1.5 mm si dupa alti autori chiar 2 m
de apexul radiologic, ca urmare a pozitiei de cement si dentina secundara, la persoanele mai in varsta.
Baza conului cementar (diametrul lui cel mai mare) corespunde apexului fiziologic sau radiologic.
In cazuri exceptionale, amploarea foramentului corespunde apexului anatomic. In general el este excentric si se situeaza intre 0.2-0.8 mm de
vertex, iar foramenul se largeste la 3 si chiar 5 mm.
Aceaste deviatii pot fi puse uneori in evidenta pe un film radiologic si ele sunt cel mai adesea plasate pe fetele proximale ale radacinii. Sunt
total neremarcate daca sunt plasate pe fetele vestibulare sau orale ale radacinii deoarece se realizeaza o superpozitie cere va face sa
supraestimam lungimea de lucru.
Deschiderea laterala a canalului poate fi uneori vazuta pe radiogragie si descoperita prin plasarea instrumentului endodontic si reexaminarea
radiologica. Chiar si reactia pacientului la un instrument, este un avertisment de “iesirea precoce” in special spre vestibular sau lingual a
acului, ceea ce nu se vede pe radiografie.
Asa cum s-a aratat anterior terminarea apicala a canalului radicular, este jonctiunea dintre dentina interna canalara si cementul extern –
jonctiunea cemento-dentinara la foramen.
Odata ce s-a acumulat multa experienta, clinicianul este capabil sa simte foramenul la intrumentarul endodontic, dar nu trebuie uitat ca
multe foramene sunt larg deschise si permit trecerea instrumentelor endodontice subtiri, sau invers, un canal poate fi atat de ingust incat
instrumentul sa se blocheze pe tot traiectul lui. De cele mai multe ori daca pacientul nu este sub anestezie, se poate conta pe reactia lui.
Exista o diferenta clara intre reactia de disconfort la un instrument care atinge sau se apropie de tesutul periapical si de jonctiunea cemento-
dentinara si un instrument ce atinge un rest de pulpa vitala. Pulpa restanta, determina un raspuns instantaneu, ascutit, in timp ce reactia la
jonctiunea cemento-dentinara merge de la o usoara constientizare pana uneori la nici o reactie. Aceasta ultima situatie este obisnuita, atunci
cand este prezenta o leziune periapicala deoarece acest tesut nu este bogat inervat, asa cum este tesutul din membrana periodontala sau din
restul pulpar.
Lipsa oricarei reactii din partea pacientului cere o reconfirmare a lungimii dintelui, fie prin radiografia cu instrumentul plasat endodontic,
fie prin locator de apex electronic.
Deci trebuie folosit “simtul de a ghici educat” alaturi de senzatia tactila si radiografia, bidimensionala pentru a localiza jonctiunea cemento-
dentinara la un dinte tridimensional.
Este evident ca localizarea stricturei apicale, pornind de la datele clinice si radiografice ce le avem la dispozitie, este problematica si cu
toate ca s-au facut progrese de cunoastere a tehnicii, este iluzoriu a spera determinarea cu certitudine a structurii apicale.
De o deosebita importanta este si notarea exacta in foaia de observatie a reperului coronar care va trebui sa reprezinte o zona stabila care sa
nu se modifice intre 2 sedinte, pentru ca pe intreaga perioada acest reper sa fie acelasi. Dificultati apar, atunci cand portiunea coronara a
dintelui este afectata prin procese carioase intinse si este necesara indepartarea zonelor subminate astfel ca partea restanta sa reprezinte un
reper nemodificabil de-a lungul tratamentului.

3. Topografia cavităţii dentare ale dinţilor permanenţi. Deschiderea camerei dentare.

Dintele reprezinta in sine o formatiune dura cavitara .in interiorul dintelui se afla cavitatea dintelui,despusa in axul longitudinal a dintelui si
este umpluta cu pulpa dentara.
Pulpa este aplasata central in raport cu toate tesuturile dure dentare - smalt dentina,ciment.ea este inconjurata de dentina si doar apical
contacteaza cu cimentul periodontiului.
Cavitatea dintelui reprezinta prin forma si demensiunele sale o copie minimalizata si destul de fedela al formei externa a dintelui. Gradul
acestei reproducere nu in todeauna este aceiasi ,in special in partea radiculara a dintelui

CAVITATEA DINTELUI - comunica cu periodontiul in portiunea apicala, printrun canal principal si canal ascensoriu cav.dintelui se
inparte in:
a) Partea coronara,
b) Partea radiculara (canale radiuculare).

Cavitatea coronara reprezinta un spatiu larg in partea coronara a dintelui repetind morf coronara. In cavitatea coronar formaza:
 tavanul
 plaseul
 peretii.
Plafonul - este despus deaspura cav .coronare a dintelui paralel in suprafata lui ocluzala si o repeta.coarnele pulpare corespun virful
cuspizilor dentari iar in locul de unire a coarnelor fisurile suprafetei ocluzale.
Pereti laterali - sint dispushi intre plafon si planseu si poarta denumirea acelor suprafete dentinare cu care suprfa e invecinata vestibular
distal, lingua, mezial.
Fundul cavitati dintelui - se numeste peretele,indreptat spre radacina.
Ostium - (oreficiu de intrare in canal) este locul de trecere a pulpei coronare in canalul radicular. Este despus pe plaseul cav.dentaresi are
forma infundibulara - forma de pilnie.

Schimbarile de varsta in structura cav dintelui

Pe parcursul vietii omului se schimba forma si marimea cavitatii dintelui. In profida cresterii radacinilor lumenul canalului radicular este
destul de larg. La stadiul timpuriu de dezvoltare (edificare) a radacinii orificiul apical este mai larg decat lumenul canalului radicular, cu
timpul diametrul lui se micsoreaza in urma activitatii plastice a odontoblastelor – constructurilor de dentina.
Adesea la oamenii in etate partea coronara a cavitatii dentare prezinta o reducere a dimensiunilor, iar uneori dispare in totalitate.
Ostiumurile canalare si insasi canale devin inguste.
Obliterarea canalului radicular poate fi partiala sau totala, aspect care face tratament endodontic dificil.
Si in pulpa se produc schimbari, ceea ce se exprima in diminuarea nr de vase si nervi, si sporirea nr de fibre conjunctive.
Frecvent se observa mineralizarea pulpei, care pe radiografie se manifesta prin reducerea claritatii lumenului canalului radicular.
Ingustarea deosebit de evidenta se remarca in 1/3 apicala a canalului radicular.
Canalele radiculare se termina cu un orificiu la capatul radacinii, care foarte rar se deschide pe apexul anatomic.

Incisivul Central Superior

Partea coronara a cav dintelui se localizeaza la departare variata de marginea incizala, in dependenta de varsta. La dintii taneri camera
pulpara are dimensiuni mari si ajunge pana la 1/3 incizala a coroanei. La o varsta mai mare (inaintata) pulpa adesea poate fi descoperita,
incepand cu partea cervicala a coroanei dintelui. In mediu calora (fornixul) cavitatii se determina la nivelul 1/3 medii a coroanei dintelui.
Cavitatea coronara a dintelui este formata de peretii labial, lingual si 2 laterali, este alungita in sens medio-distal, iar in sens vestibular
palatinal este comprimat si are o forma triunghiulara.
Tavanul camerei pulpare este prezent sub forma de fanta ceva mai ingusta decat latimea marginii incizale. repetand forma marginii incizale,
in plafonul cav se remarca 2 impresiuni neinsemnate, corespunzatoare unghiurilor incizale, iar intre ele – inca 3 impresiuni –
corespunzatoare nr de dintisori ai marginii incizale.
Cornul mijlociu este de obicei rau exprimat, iar cel mediu si cel lateral – ceva mai bine. Cuspidul lingual ii corespunde dinspre cav o
adancitura coronara neinsemnata.
Pe masura apropierii de coletul dintelui camera se largeste in sens jugo-palatinal.
Cea mai larga parte a cav se localizeaza la nivelul coletului dintelui, ingustandu-se treptat in sens radicular, fara limite certe, trece intr-un
canal drept si larg, usor permeabil.
In sectiunea transversala canalul e rotund-oval.
Orificiul apical e unul. Rareori in 1/3 superioara a radacinii sunt ramificatii accesorii ale canalului.
Lungimea medie a dintelui e 25 mm.
Incisivul Lateral Superior
Pastreaza aceleasi rasporturi topografice si forme ale camerei pulpar ca si la incisivul central, doar ca are dimensiuni mai mici.
Planseul cav dintelui se determina la nivelul 1/3 medii a coroanei in forma de fanta cu 3 adancituri corespunzatoare cuspizilor marginii
incizale, dintre care adancitura mediala este mai adanca.
Partea coronara a cav pulpare are o forma triunghiulara. Cea mai larga parte a sa se afla in reg coletului dintelui si, ingustandu-se treptat,
trece intr-un canal ceva mai ingust decat in incisivul central, comprimat din partile laterale (flancuri), dar suficient de permeabilizabil, care
se termina mai des cu 1, rar – cu cateva orificii, localizate in 1/3 superioara a radacinii.
Deoarece radacina dintelui este comprimata in sens mezio-distal, cav canalului in sectiunea transversala are forma ovala.
Lungimea medie a dintelui e 23 mm.
Radacina este curbata jugal sau distal, deacea pe radiografie pare mai scurta, decat in realitate.

Incisivul central inferior

Partea coronara repeta forma coroanei dentare, proeminand printr-o banda ingusta.
In proiectia coletului dentar se afla cel mai larg spatiu al camerei pulpare. De aici continua printr-un canal, in “fanta”, ingust, comprimat din
parti.
Canalul radicular se divizeaza in 30% in 2 canale – lingual si labial, care in majoritatea cazurilor, se termina printr-un orificiu apical. Daca
este doar 1 canal, el este drept si este dispus mai aproape de suprafata labiala. Daca este al 2-lea el trece mai lingual si este mai usor sinuos.
Radacina mai des e dreapta, dar poate fi flexata spre distal sau spre labial. Lungimea medie a dintelui e 21 mm.

Incisivul lateral inferior

Cav dintelui seamana cu cav incisivului central, dar e ceva mai mare decat acesta. Canalul are forma “in fanta”, ovalara, mai larg
comparativ cu incisivul central, adesea se depisteaza 2 canale – vestibulara si lingual.
Un singur canal se intalneste in 55%, iar 2 canale in 45%, 2 canale pot avea 1 si 2 orificii apicale, ramificatii deltoide apicale.
Lungimea medie a dintelui e 22 mm. O particularitate a incisivilor mandibulari este faptul ca la examenul radiologic canalele se suprapun
una pe alta, si deaceea nu se deceleaza.

Caninul Superior
Este cel mai lung dinte. Cav are o forma fusiforma.
Caninul este dotat cu o camera pulpara de obicei larga cu un corn pulpar pronuntat mai spre suprafata coronara mediala, ascutit in directia
cuspiduli principal.
In proiectia mijlocului coroanei cav incepe a se largi, continuand astfel pana la nivelul coletului, unde are dimensiunea maxima.
In dreptul cuspidului lingual poate fi remarcata o adancire a cav.
Cav coronara trece fara limite certe intr-un canal radicular drept si larg, cu o dilatare labiala manifesta. In sectiune transversala el are aspect
ovalar alungit in sens jugo-palatinal.
Costrictia apicala este slab exprimata, ceea ce face dificila determinarea lungimii de lucru a dintelui.
Adesea radacina si canalul radicular in regiunea apicala are o curbare spre lateral sau palatinal.
Lungimea medie a caninului 27 mm.

Caninul inferior
Cav caninilor inferiori este mai putin voluminoasa comparativ cu caninul superior, si are o forma fusiforma.
Nu exista vreo limita certa intre cavitatea coronara si canalul radicular.
In plafon este prezenta o adancitura corespunzator cuspidului incisiv. Mai exista si o alta adancitura, neinsemnata, corespunzator bureletului
lingual.
La nivelul mijlociu coroanei cav se largeste, iar dimensiunea maxima o atinge in regiunea coletului dentar, trecand lin in canalul radicular.
In sectiune traversala canalul are o forma ovala, comprimat in sens medio-lateral. Rareori se remarca 2 canale – lingual si labial.
1/3 apicala a canalului radicular poate fi deviata spre lateral.
Lungimea medie a caninului 26 mm.

1-ul premolar superior

Plafonul cav se localizeaza la nivelul coletului dentar, paralel proiectiei suprafetei masticatorii. El este flexat spre cav si proemineaza prin 2
coarne sub varfurile cuspizilor, jugal si palatinal – corespunzator cuspizilor omonimi.
Ele sunt adesea confundate cu orificiile de intrare a canalelor radiculare. Din acestea cornul jugal e dezvoltat mai puternic comparativ cu cel
palatinal. In multe cazuri diferenta dintre nivelele coarnelor e neinsemnata.
De la coarne camera pulpara continua prin 4 pereti, este alungita in sens palato-jugal, comprimata din parti (proximale). Astfel, in sectiune
transversala (camera pulpara) are un aspect de fanta.
Planseul cav dentare are o forma selara (“in sa”) si se localizeaza mult superior de coletul dintelui, sub gingie.
Pe polul jugal si cel palatinal al planseului selar, la limita cu peretii camerei sunt vizibili 2 ostiumuri infundibulare ale canalelor jugal si
palatinal.
Canalele sunt greu permeabilizabile, unde canalul palatinal e mai larg si mai drept, iar cel lingual – mai ingust si sinuos.
Este posibila confluarea canalelor in reg apexului dentar mai des la prezenta unei singure radacini.
Planseul cav dentare a premolarilor, dotati cu 2 canale, poate lipsi, in cazul in care canalele se divizeaza la varful radacinii, sau la mijloc.
Radacinile dedublate pot fuziona si apoi, din nou se separa.
Canalele radiculare sunt impreuna cu radacina deviate spre inapoi de la axul vertical al dintelui, si au 1 sau cateva orificii apicale.
Rareori se intalnesc cazuri de premolari sup cu 3 radacini si 3 canale: 2 jugale (anterior si posterior) si unul palatinal.
In caz de o radacina si un canal – canalul radicular e comprimat in sens medio-distal.
Lungimea medie e de 21 mm.

Premolarul 2 superior
Cav coronara e comprimata in sens antero-posterior are forma de fanta alungita insens jugo-palatinal.
Plafonul cav este localizata la nivelul coletului dentar si in el se determina 2 coarne pulpare: jugal si lingual, dintre care cel jugal este
exprimat mai bine.
Cav coronara trece fara limite certe intr-un canal radicular drept, bine permeabil, avand forma de fanta.
Premolarul 2 sup are de regula nu 2 ci 1 ostium ovalar, localizat in centrul cav. Variantele de forma a canalului se intalnesc, dar mai rar
decat la premolarul 1 sup.
Dintele poate avea 2 canale aparte (jugal si palatinal) cu ostiumuri dispuse la marginile planseului cav inspre suprafata jugala si palatinala a
coroanei dintelui.
Canalele radiculare pot conflua si sa se deschida prin 1 sau 2 orificii apicale. Varful radacinii se localizeaza aproape de sinusul maxilar.
Lungimea medie e 22 mm.

Premolarul 1 inferior
Cav coronara in sectiune transversala e rotunda sau usor ovalara.
In plafonul cav sunt 2 adancituri, cea mai mare corespunde cuspidului jugal mare, iar cea mai mica celui lingual.
Dimensiunea maxima a cavitatii se remarca mai jos de coletului dintelui.
Partea coronara, ingustandu-se, trece intotdeauna prin intermediul unui ostium intr-un canal radicular ovalar (in sectiune transversala), bine
permeabilizabila, care se termina prontr-o ingustare manifesta.
Uneori canalul radicular se divizeaza in unul jugal si altul – lingual, care pot conflua si pot merge pentru a se termina prin 1 sau 2 orificii
apicale.
In majoritatea cazurilor radacina este deviata spre distal.
Lungimea medie e de 22 mm.

Premolarul 2 inferior
Cav coronara in sectiune transversala are o forma rotunda.
In plafonul cav sunt prezente 2 adacituri aproape identice – coarnele pulpare vestibular si lingual. Ingustandu-se treptat, cav coronara trece
intr-un canal radicular relativ larg, care se termina printr-un singur orificiu apical.
Varful radacinii dintelui e deviat spre inapoi si e invecinatate stransa cu canalul mandibular.
Lungimea medie e 22 mm.

Molarul 1 superior
Cav coronara repeta in general forma coroanei dintelui.
Plafonul cav se proiecteaza aproape de coletul dintelui. El se incepe prin proeminente, adica coarnele corespunzatoare celor 4 cuspizi ai
suprafetei masticatorii.
Cea mai mare proeminenta este orientata catre tuberculul lingual medial.
Pe planseul cav se proiecteaza 3 ostiumuri de canale: palatinal, jugal mezial si jugal dista, care trec in canalele radiculare corespunzatoare.
Daca unim ostiumurile cu linii conventionale, vom obtine un triunghi, al carui varf se localizeaza in punctul canalului palatinal, iar baza este
formata de linia, care uneste ostiumurile canalelor jugale. Pe planseul cav, in zone interostiala, se determina o proeminenta.
Canalul radicular palatinal este cel mai lung, drept, bine permeabilizabil, in sectiune transversala e rotund sau usor ovalar, in sectiune
transversala e rotund sau usor ovalar, e termina printr-un sau cateva orificii apicale.
In 1/3 apicala canalul deviaza spre jugal, astfel incat file-ul folosit pentru determinarea lungimii canalului este necesar de a fi flexat in
prealabil.
In radacinile jugale canalele sunt ingustate, curbate, dificile pentru prelucrare instrumentala.
Radacina jugala distala e cea mai scurta; de obicei ea are 1 canal, localizat in centru.
Initial canalul deviaza spre distal, iar in 1/3 apicala se curbeaza spre mezial.
Adesea in radacina jugala anterioara este prezent al 4-lea canal. De regula, el are un ostium ingust, greu accesibil pentur prelucrarea
instrumentala.
Intr-un sir de cazuri el e izolat, iar unoeri in regiunea apicala conflueaza cu canalul principal, si se termina printr-un singur orificiu apical.
Canalele meziale (jugal si palatinal) trec, avand la inceput o orientare meziala, apoi deviaza spre jugal, iar in 1/3 apicala – distal si palatinal.
Ostiumul canalului IV, accesoriu, se localizeaza pe linia ce uneste ostiumurile canalelor anterior (jugal) si palatinal.
Lungimea medie e de 22 mm, radacina palatinala fiind in majoritatea cazurilor ceva mai lunga, iar cea distala mai scurta.

Molarul 2 superior
Pentru molarul 2 superior este caracteristic 4 variante de structura a cav dintelui, care corespund celor 4 variante ale formei anatomice a
coroanei lui.
Cel mai des se intalneste I si IV-a varianta de structura a cav dintelui.
A II-a si a III-a varianta se intalnesc mai rar, cav lor are o forma romboida (in forma transversala), camera e alungita in sens antero-
posterior, iar ostiumurile pe planseu sunt localizate aproximativ pe o linie.
Tavanul cav dintelui in II-a varianta are 4 adancituri corespunzatoare celor 4 tuberculi. Impresiunea jugala anterioara este mai pronuntata.
Tavanul cav in a III-a varianta are 3 adancituri corespunzatoare cu 3 tuberculi, impresiunea jugala anterioara e mai pronuntata.
Planseul cav dentare a molarului II-lea superior se localizeaza mai sus de nivelul coletului dentar.
Molarul 2 superior are 3 canale radiculare.
Canalul radicular palatinal este relativ larg, in sectiune transversala e ovalar, cu accesibilitate si permeabilitate buna.
Canalele jugale (anterior si posterior) sunt inguste, sinuoase, frecvent au derivatii laterale si cate 2-3 orificii apicale.
Lungimea medie e 21 mm.

Molarul 1 inferior
Cav coroanei are o forma cuboida cu 5 adancituri corespunzatoare fiecarui tubercul pe suprafata masticatoare.
Cel mai voluminos corn este cel jugal mezial, iar cele mai inalte – ambele cornuri jugale.
Planseul cav dentare are o forma dreptunghiulara, alungita in sens antero-posterior. Este localizat la nivelul coletului dentar sau putin
inferior si are 3 canale.
Ostiumul canalul posterior formeaza varful, iar baza – linia care uneste ostiumurile canalelor jugal anterior si lingual anterior, localizate la
suprafata anterioara a dintelui. Spatiul interostial prezinta o proeminenta.
Intrarea in canalul jugal anterior se localizeaza imediat sub tuberculul omonim.
Intrarile in canalele lingual anterior si posterior, se afla sub fisura longitudinala, care desparte tuberculii jugali si linguali.
Canalele radiculare ale radacinii anterioare sunt inguste, in special cel jugal anterior.
Canalul jugal mezial adesea este puternic curbat, deaceea prelucrarea lui este mai dificila. Canalul deviaza spre mezial, iar in 1/3 medie spre
distal.
Canalul lingual medial e mai larg si mai drept. Uneori el deviaza in portiunea apicala spre medial.
Intre 2 canale mediale frecvet sunt prezente anastomoze multiple.
In radacina posterioara este un canal drept, bine permeabilizabil, de dimensiuni mici, ovalar (in sectiune transversala) si in 60% din cazuri
se deschide pe suprafata distala a radacinii, fara a ajunge la apex.
Adesea dintele are 4 canale, din care 2 sunt localizate in radacina anterioara, iar celelalte 2 in radacina posterioara.
Ostiumurile canalare formeaza in acest caz un patrulater.
Lungimea medie e 22 mm.

Molarul 2 inferior
Cav coronara are in sectiune transversal o forma dreptunghiulara.
In urma depunerii de dentina secundara forma sectiunii reprezinta frecvent o fanta.
Tavanul cav are 4 impresiuni, corespunzatoare celor 4 tuberculi de pe suprafata masticatoare.
Comparativ cu molarul 1 inferior cav dintelui are dimesniuni mai mici, iar distanta dinstre ostiumurile canalelor radiculare e mai mica din
contul aproximarii radacinilor anterioara si posterioara.
2 canale sunt localizate in radacina anterioara, una in posterioara, instrumental bine permeabilizabile.
Lungimea medie e 21 mm.

4. Saliva şi lichidul bucal. Funcţiile.

Saliva este secretul glandelor salivare care se elimina in cav.bucala. Este o solutie hipotonica.
In lichidul bucal se nai contine micraorganisma,leucocite resturi alimentare iar glandele salivare elimina saliva mixta.
Volumul zilnic este 1-1,5l noaptea scade secretia ,10% provin di glandele salivare, cu cit saliva este mai abundenta cu atit e mai mic gradul
de afectare cariosa.
Saliva poseda viscozitate,cu cit viscozitatea sporeste riscul cariei creste.
Tamponamentul salivar sub actiune unor factori scade ex.dieta indelungata cu glucide.ia in dieta proteica tamponamentul sporeste.

Componenta salivei este – 99,42% apa 0,58% materie organica si anorganica.

a) Anorganica – saruri de calciu, fosfate, compusi ai potasilui, sodiu, cloruri, floruri biocarbonati, ph 6-8 este suprasaturat de calciu ph 6
devine calciu dificitar, fosforul. Fosforul salivei 3,2 de doua ori mai mare decit in serul sanguin, dificitul de flor duce la carie.
b) Organica - proteine, glucide aminoacizi, enzime, vitamine, substanta de baza a materiei organice o constitue proteina amilaza,
hexozaminele
c) Amilaza salivara – enzima ce declanseaza degradarea amidonului in digestia bucala.
d) Lipaza linguala – enzima activata de acidul gastric ce digera grasimiledupa ce alimentele au fost inghitite.
e) Mucus – leaga si lubrifica masa alimentara favorizand deglutitia
f) Lizozim – enzima cu rol bacteriolitic asupra unor germeni
g) Kalikreina – enzima ce stimuleaza fluxul sangvin la nivelul glandelor salivare pentru mentinerea secretiei la nivel ridicat
h) Mucina – protejeaza mucoasa, actioneaza similar unui sistem tampon
i) Imunoglobulina A (IgA) – anticorp ce inhiba dezvoltarea bacteriilor
j) Electroliti printre care Na, K, Cl, fosfati,bicarbonati

Saliva are un pHde 6.87. Exista diferete notabile intre valoarea pH-ului dintr-o regiune a tractului digestiv in alta cu o puternica influenta
asupra activarii si dezactivarii unor enzime digestive.

Funcţiile salivei:
 reglarea pH-ului bucal (sistem tampon);
 defensivă (menţinerea echilibrului ecologic bucal);
 clearance (diluarea substanţelor introduse in cavitatea bucală);
 lubrefiantă (prin mucină), contribuind la formarea bolului alimentar,
 deglutiţie şi fonaţie;
 digestivă (prin amilaza salivară);
 excretorie (diverse substanţe organice sau anorganice, cum ar fi şi fluorul)
 de protectie(umectarea si autocuratire microorganismelor)

5. Mecanismele de protecţie ale cavităţii bucale.

Se impart in 2 grupe:specifece si nespecifece:
1. nespecifice:
 fiziologica
 mecanica
 chimica
 mecanic-fuctia de bariera a mucoasei,intacte ,eluarea microorganismelor de catre saliva purificarea mucoasei in proces de
alimentatie.saliva de fapt dreneaza microrganismele cit si are efect bactericid continind lizocim care stimuleaza efectul fagocitar a
leococitelor si participa la regenerarea tesuturilor.
 biologica-stimuleaza fagocitozei(rolul fundamentar in fagocitoza revine neutrofilelor, granulocitelor si macrofagilor ce capteaza
microbi si alte celule.
2. Factori specifici imunitatea specifica - imunoglobulinele sint proteine de protectie ce se contion in serul sanguin sau secretie si au
fuctia de anticorpii sunt 6 clase de imunoglobuline ig a,g,m,e,u,d. ig A celule plasmatice (antivirotice,antoxidante )stimuleaza
fagocitoza ,rezistenta antiinfectiosa previne instalarea proceselor patologice

Imunitatea innascuta si dobandita.

Imunitatea innascuta
Fata de agresiunea bacteriana, organismul gazdei raspunde prin factori de aparare innascuti si adaptativi. Apararea se realizeaza de catre
parodontiul prin bariera naturala reprezentata de integritatea anatomica a epiteliul jonctional, factori umorali prezenti in lichidul santului
gingival si al pungilor parodontale, precum si prin factorii celulari din tesut.
Bariera naturala
Este reprezentata de epiteliul jonctional si sulcular, care prin integritatea lor anatomica, previn difuzia bacteriilor si a metabolitilor acestora
in tesuturi. Detasarea, ulcerarea epiteliului modifica permeabilitatea tesutului, permitand difuzia produsilor solubili bacterieni si a corpilor
acestora.

Factorii umorali nespecifici de aparare

Sunt prezenti in saliva si lichidul gingival.
1. Saliva – contine numerosi factori antibacterieni: lizozimul, lactoferina, sistemul peroxidaza factori care nu au insa un rol semnificativ in
protectia fata de bolile parodontale, deoarece bacteriile cauzatoare sunt prezente in placa subgingivala, pungi gingivale si parodontale,
zone mai putin accesibile elementelor de aparare salivare, eficiente mai mult in placa supragingivala.
 Lizozimul – este un factor cu actiune antibacteriana ce ataca bacteriile G + la nivelul mureinei din perete, desfacand legatura dintre
acidul N-acetil muranic si N-acetil glucozamina, rezultand protoplastii usor de fagocitat sau distrusi de variatiile presiunii osmotice.
 Sistemul LPO – alcatuit din lactoperoxidaza pluc cofactor thiocyanat plus H 2O2 formeaza izothiocyanat care inhiba enzimele glicolitice
ale streptococilor cu corectarea pHului bucal.
 Lactoferina – prin capacitatea sa de a lega Fe, priveaza de un factor esential nutritia unor bacterii.
 In saliva exista o serie de factori de control a placii bacteriene supragingivale ce se opun formarii si maturarii acesteia, impiedica
aderenta bacteriana, priveaza bacteriile de anumite cerinte metabolice si actioneaza toxic sau litic asupra lor. Sistemele tampon salivare
neutralizeaza pHul acid creata dupa fermentatia carbohidratilor. Sunt prezenti polimeri salivari, glicoproteine ce determina aderenta,
atasarea si agregarea selectiva bacteriana.
2. Lichidul santului gingival
In raport cu continutul salivei, in lichidul santului gingival sunt prezenti urmatorii factori de aparare:
 Complementul (extravazat din ser)
 Anticorpii din clasa IgG in procen ridicat (extravazati din ser dar si sintetizati local) si in procent mai mic anticorpi din clasa
IgM.
In lichidul santului gingival sunt prezente numeroase bacteriilor neaderente de placa si reduce difuzia metabolitilor bacterieni in
tesuturi prin dilutia lor.
Elementele fagocitare, respectiv polimorfonucleare, trec in tesuturi di distrug bacteriile care au reusit sa invadeze zona.
Din cauza prezentei insa permanente a placii subgingivale cu bacterii ce elaboreaza continuu factori de agresiune, se realizeaza o
inflamatie acuta de foarte scurta durata, care se cronicizeaza rapid.
Complementul din lichidul gingival este activat de bacteriile opsonizate, de produsele lor metabolice, de endotoxinele bacteriene
eliberate. Complementul activat poate determina liza sau inhibitia unui nr de bacterii si intervine in fagocitarea bacteriana de catre
neutrofile si macrofage.
Dar tot complementul poate contribui la distructiile celulare prn componentele sale C 3a si C5a, determinand eliberarea histaminei din
mastocite, precum si a altor factori chemotactici si a multor citokine chiar din tesutul parodontal.
Proteazele patogenilor parodonali pot determina inactivarea unor fractiuni ale complementului C 3, C4, C5 si C5a cu impiedicarea
declansarii fagocitozei. Tot proteazele acestor bacterii pot inactiva moleculele antiinflamatorii prezente in plasma ca α 1antitripsina, α 2
macroglobulina, α2 antiplasmina contribuind astfel la amplificarea reactiilor antiinflamatorii.

Factorii celulari nespecifici de aparare

Factorii celulari din lichidul gingival si din tesut realizeaza raspunsul inflamator prin celule fagocitare alaturi de factori inflamator eliberati
din celule tisulare.
Ca raspuns la factorii de agresiune bacterieni din placa subgingivala, polinuclearele si macrofagele prezente in lichidul santului gingival
migreaza in tesut, unde distrug o parte din bacterii, determinand eliberarea de factori chemostatici pentru neutrofilele din capilarele tisulare.
Polinuclearele au un rol important in acest proces inflamator. Se produce marginatia leucocitara, migrarea lor prin diapedeza in focarul
chemotactic.
In parodontopatiile marginale se produc tulburari importante in functiile PMN sub actiunea bacteriilor parodontopatogene cu efecte asupra
procesului de fagocitoza.
Efecte directe nocive asupra PMN se produc sub actiunea leucotoxinei produse de Aggregatibacter actinomycetemcomitans ce
polimorfonuclearelor din lichidul santului gingival cu efect citolitic.
Capsula polizaharidica a bacteriilor parodontopatogene contine acizi uronici si sialici, molecule anionice hidrofobe ce impiedica legatura cu
PMN si determina, in acelasi timp inactivarea unor fractiuni ale complementului; in consecinta nu se mai produce opsonizarea. Prin acest
mecanism, Porphyromonas gingivalis se sustrage fagocitozei si poate patrunde in celulele epiteliale folosind receptorii celulelor gazda
pentur a le penetra.
Lipopolizaharidul unor bacterii ca Porphyromonas gingivalis manifesta efecte deosebite asupra PMN, inhiband expresia unor factori de
adeziune ca: E selectina si interleukina 1β fata de celulele endoteliale.
Producerea in exces de factori peptidici de catre bacteriile parodontopatogene in santul gingival perturba chemotactismul la acest nivel in
timp ce amplificarea fagocitozei in tesutul parodontal profund duce la eliberarea din organitele lizozomale ale polimorfonuclearelor a
enzimelor litice cu efect distructiv asupra tesuturilor adiacente contribuind astfel la extinderea leziunilor.
Fagocitoza declansata in focar determina eliberarea a numeroase citokine si mediatori chimici care, impreuna cu produsele de metabolism
bacterian rezultate, contribuie la amplificarea distructiilor celulare.
Macrofagele provenite din monocite sanguine care au imigrat in tesut, joaca un rol deosebit, fiind implicate de aparare specifica prin
prezentarea informatiei antigenice limfocitelor B sau T, declansand raspunsul umoral sau celular specific.
Macrofagele fagociteaza bacteriile si resturile celulare, dar tot ele elaboreaza enzime cu rol distructiv tisular, cum sunt: elastaza,
hialoronidaze, citokine ca: interleukina 1, factorul de necroza al tumorilor, prostaglandine, leucotrine, ce pot determina in final resorbtia
osoasa.

Leucotroxina bacteriei Aggregatibacter actinomycetemcomitans poate determina aparitia de porti si in membranele celulare ale
macrofagelor, limfocitelor si celulelor natural killer cu efect ulterior citolitic.

Alte celule implicate in procesul inflamator sunt chiar cele ale tesutului parodontal: celule epiteliale, celule endoteliale, fibroblaste.
Celulele epiteliale raspund la factorii bacterieni de agresiune, devenind mai adezive penrtru macrofage si limfocite, fibroblastele maresc
atractia chemotactica prin fragmentele de colagen si producerea de fibronectina. Fibroblastele si keratocitele pot secreta prostaglandina,
colagenaze, contribuind la liza fibrelor de colagen si la resorbtia osoasa.

Distructiile tisulare, resorbtia osoasa din parodontopatii, apar astfel, ca un rezultat al interactiunii complexe dintre multiplii factori
declansati in timpul procesului inflamator de catre bacterii.
Un rol determinant in producerea leziunilor il joaca citokinele multiple, eliberate atat din celulele fagocitare, cat si din cele tisulare,
amplificarea leziunilor, liza colagenului, pierderile osoase fiind, astfel determinate de un mecanism complex bacterie-gazda.

Defectele factorilor umorali si celulari nespecifici ai imunitatii innascute ai gazdei expun mai mult la parodontopatii, precum si la evolutia
grava ulterioara.
Persoanele suferind de deficiente ale complementului seric – agranulocitoza, defecte de chemotactism al bacteriei, prezente in bolile
sistemice – sunt astfel mult mai expuse parodontopatiilor si evolutiilor severe ale bolilor parodontale.

Citokine (interleukine)
Interleukinele sunt peptide produse de celulele imunitare şi neimunitare cu rol in comunicarea intercelulară. Interleukinele acţionează asupra
unor celule ţintă declanşând un anumit răspuns biologic.
IL-1 este sintetizată indeosebi de celulele epiteliale şi de celule endoteliale, macrofage fibroblaste, osteoblaste şi polimorfonucleare
neutrofile (PMN). La randul ei IL-1 determină producţia altor citokine şi prostaglandine. In lichiciul şanţului gingival al pacienţilor cu
afecţiuni ale parodonţiului marginai s-au semnalat creşteri ale nivelului de IL 1 sub stimularea bacterillor patogene parodontale. Aceleaşi
celule care sintetizează IL--1 sunt implicate şi în producerea TNF-a (tumor necrosis factor).
În bolileparodontale TNF-a este sintetizat în exces sub acţiunea factorilor bacterieni şi stimuleză producerea de colagenaze din fibroblaste.
IL-4 produsă de mastocite şi limfocite este responsabilă de inducerea apoptozei celulare şi are un rol reglator asupra producţiei de IL-1,
reprezentând astfel un mecanism do protecţie a ţesuturilor parodontale faţâ de concentraţille mari ale IL-1.
IL-6 produsă de celulele imunitare provoaca diferenţierea celulelor multinucleare in osteoclaste şi activează resorbţia osoasă. Cantitati
crescute de IL-6 s-au constatat in toate formele de parodontopatii diagnosticate „rebele (refractare)'" la tratament
IL-8 sintetizată de celulele epiteliale, macrofage, PMN, fibroblaste induce fenomene de chemotaxie leucocitară. Patogenii parodontali
stimuleaz producerea in exces de către fibroblaste a acestei interleukine.
IL-12 este produsă de macrofage, PMN si potentează reactia inflamatorle.
Unele interleukine au insă si acţiuni protectoare asupra ţesuturilor parodontale. Astfel, IL-10 produsă de către limfocitele T, B şi macrofage
induce diminuarea productiei de IL-1, TNF-α şi metaloproteinaze.
TGF-β (transforming growth factor β) este produs de monocite si prezintă proprietăţi antiinflamatorii, deoarece inhibă sinteza de IL-1 si
metaloproteinaze.

Prostaglandine
Prostaglandinele sunt compuşi lipidici provenind din metabolismul acidului arahidonic membranar. Sub influenţa unor factori hormonali
(estrogeni, progesteron) se produc creşteri ale nivelului prostaglandinelor. Acestea au un marcat efect proinflamator. Nivelul lor este de 5-6
ori mai mare in ţesutul conjunctiv şi lichidul şanţului gingival în parodontopatii, contribuind astfel amplificarea proceselor inflamatorii
alături de interleukine.
Prostaglandina E2 (PGE2) ca şi metaboliţi ai acidului arahidonic au un rol patogen recunoscut în producerea gingivitelor şi resorbtia osului
alveolar.
Niverul PGE2 in lichidul şanţului gingival este mult crescut la bolnavii cu parodontite marginale. Iin producerea PGE2 un rol esenţial îl are
enzima ciclooxigenaza (COX de tip 1, 2 sau 3). Această enzimă este inhibată de medicaţia antiinflamatoare nesteroidă. S-a studiat, în acest
sens, experimental, la şobolan, acţiunea produsului celecoxib (1,5 — dyaril pyrazol) inhibitor de ciclooxigenază cu efecte protectoare faţă
de resorbţia osului alveolar şi posibile efecte secundare mai reduse asupra tractului 3astrointestinal. La om se utilizează in terapia analgezică
şi slab antipiretică şi antiinflamatoare dipirona (metamizol).

Imunitatea dobandita
Antigenele si anticorpii din santul gingival si tesutul parodontal
Microorganismele şi produsele lor constituie substanţe „non-self" pentru organism. Fracţiuni eliberate prin liza bacteriană, ca şi unii factori
de metabolism ai acestora pot indeplini „condiţiile de antigeni-citate" prin natura chimică, complexitatea structurală, greutatea moleculară şi
remanenţa lor. Suprafaţa plăcii bacteriene subgingivale oferă continuu un mozaic de antigene alături de produşii solubili bacterieni şi din
componenţa matricei.
Antigenele bacteriene pot fi structurale (capsula, antigenele de inveliş, fragmente din perete) sau sintetizate de bacterie (exotoxine, unele
enzime).
Deoarece în placa subgingivală domină bacilii gram-negativi, un rol antigenic important îi revine endotoxinei acestora, factorul
lipopolizaharidic având alături de efectul toxic local, şi potenţial antigenic, prin fragmentul polizaharidic „O" specific. Lichidul şanţului
gingival reali-zează. o concentraţie mare de antigene bacteriene, dar importantă este difuzlunea acestor antigene în ţesuturi pentru a induce
răspunsul imun specific.
Ţesutul epitelial permite difuziunea acestor antigene, mai ales dacâ epiteliul joncţional este ulcerat. Pătrunderea antigenelor bacteriene în
ţesuturi poate fi favorizată chiar de manopere e terapeutice, chirurgicale: detartrajul, chiuretajul cimentului, extracţii dentare.

In experimentu pe animale, la care epiteliul joncţionl cel fost lezat anterior, inocularea unor antigene bacteriene solubile şanţul gingivil a
determinat aparitia de anticorpi cu valori mari fata de antigenele respective.
In formele avansate de boala parodontala, cu leziuni distructive intinse, titrurile de anticorpi fata de antigenele bacteriilor subgingivale ating
valori inalte, probabil prin acest mecanism, datorat difuziunii bacteriene in profunzimea tesutului parodontal.

Anticorpi din lichidul şanţului gingival si ţesutul parodontal aparţin in majoritatea lor imunoglobulinelor din clasa IgG, cu o putere mare de
opsonizare şi de fixare a complementului, precum şi in proporţie mai mică a clasei igM fără potenţial opsonigen, dar cu capacitate mare de a
activa şi fixa complementul.

Anticorpi din clasa IgA sunt cantitate mică şanjul ţesutul gingival, ai având un rol important in apararea fata de placa supragingivala cu
concentratii ceva mai mare in saliva.

In şanţul gingival domină anticorpii din clasa IgG, care sunt rezultatul unui răspuns imun secundar, datorită stimulilor antigenici indelungaţi
din placa subgingivală, anticorpi cu viaţă lungă, cu rol de apărare a ţesutului parodontal.

Anticorpii prezenţi la acest nivel provin in majoritate din sânge, fiind formaţi la nivelul ţesuturilor limfoide din organism, dar s-a dovedit că
un procent de 10-20 % sunt sintetizaţi local, in lesutunle parodontale, de către celuie plasmocitare.

Capacitatea de apărare a anticorpilor din şanţul gingival sau pungi parodontale poate fi afectată prin atacarea lor de către proteazele eliberate
de bacterii.
Proteazele eliberate de Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia şi Capnocytophaga atacă imunoglobulinele. Degradarea acestora
se face în etape succesive, iniţial sunt desfăcute în fragmente mari lăsând intact fragmentul Fab fixator de antigene. Acest mecanism este în
favoarea bacteriilor, deoarece fragmentele Fab se pot lega acum numai de resturile bacteriene şi nu de bacteriile integre prin lipsa
fragmentului Fc cu rol în recunoaştere.
Alt mecanism reprezintă, fixarea fragmentului Fc al imunoglobulinelor de către patogeni parodontali ca: Aggregatibacter
actinomycetemcomitans, Prevotella Intermedia, Prevotella nigrescens, Fusobacterium nucleatum, având drept urmare o imposibilitate de
opsonizare deci un defect de fagocitoză.

In ţesuturi, bacteriile sau produsele acestora sunt fagocitate de macrofage, ce vor prezenta informatia antigenica limfocitelor B sau T,
urmând a se declanşa un răspuns imun adaptativ (specific) umoral sau un celular.

Informatia antigenica preluata de lirnfocitul B, determină declansarea raspunsului urnoral, limfocitele sub acţiunea mitogenă a antigenelor
se transformă blastic cu formarea de celule plasmocitare, co vor sintetiza anticorpii si limfocitele B de memorie, care vor rocunoaşte in mod
specific antigenele. Odata cu limfocitele specalizate de „memorie” se produce si o proliferare, prin expansiune clonala, a limfocitelor
nespectfice, care nu au valoare de apărare şi care vor contribui la amplificarea fenomenelor distructive, stimuland şi participand la eliberarea
de citokine.

In parodonţiul profund, domină anticorpii din clasa IgG şi IgM, din care o parte sunt formaţi în plasmocitele infiltrate local.

Produceroa locală de anticorpi, a fost dovedită experimental pentru antigenele provenînd din bacili G- ai speciilor: Aggrogalibacter
actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Fusobactorium nucleatum, Campyiobacter rectus.

La pacienţli adulţi cu parodontopatii se constată titruri mari de anticorpi fată de aceste specii bacteriene, comparativ cu valorile anticorpilor
prezente la persoanele sănătoase.
Valorile anticorpilor sunt proporţionale cu gradul de lezare al ţesuturilor parodontale.

Tratamentul poate influenţa evoluţia titrurilor de anticorpi. După manopere chirurgicale, s-a constatat o creştere a titrului de anticorpi,
explicabilă prin favorizarea difuziunii antigenelor bacteriene în ţesuturi.

Urmărirea in dinamică a titrurilor arată o scădere treptată, într-un interval de 8-12 luni după tratament.

Răspunsul imun celular

In această formă de răspuns specific, informaţia antigenică este preluată de limfocitul T, care se transformă blastic sub acţiunea mitogenă a
antigenului, ducând la apariţia de celule T citotoxice specifice şi limfokine, factori ce pot contribui ei la amplificarea procesului inflamator
prin stimularea si eliberarea altor mediatori la locul agresiunii antigenice.

Cercetarea numărului de limfocite T prezente în ţesuturile lezate, a arătat insă prezenţa unui număr mai mare în gingia persoanelor cu
gingivite, faţă de cele cu parodontite. S-au constat modificari cantitative ale limfocitelor T in parodontite in sensul diminuarii raportului
intre celulele limfocitare CD4/CD8 cat si o activitate diminuata a limfocitelor din subpopulatia TH 2.

S-a constatat că limfocitele T din ţesuturile parodontale infectate au determinat producerea unor cantităţi mai mari de limfokine, faţă de
limfocitele T din ţesutul parodontal al persoanelor sănătoase.

Studille asupra persoanelor cu boli parodontale s-au efectuat, mai ales prin teste de transformare blastică a limfocitelor T, sub actiunea unor
extrase antigenice din bacterii asociate bolii parodontale. S-au obtinut, astfel procente mari de blastizari ale limfocitelor T, sub actiunea
unor antigene extrase din Porphyromonas gingivalis si Treponema denticola, proportionale cu gradul de severitate al bolii pacientilor.
6. Particularităţile anatomo-fiziologice ale periodonţiului.
Periodonţiul se prezintă ca o formaţinne anatomica complicată de origine conjunctiva, situata intre lama compacta a alveolei dentare şi
cementui radacinii dentare.
Pe toata intinderea sa periodonţiul se afla în contact nemijlocit cu osu1 maxilarelor, prin orificiul apical cu pulpa dentară, iar la marginile
alveolelor cu gingia şi cu periostul maxilarelor.
Pentru prima dată periodontiul se observă la stadiul folicular de dezvoltare a dintelui, odată cu începutul formării rădăcinii şi simultan cu
constituirea lamei corticale a alveolei.
Periodonţiul se definitivează aproximativ peste un an după terminarea dezvoltării apexului rădăcinii dentare.
Grosirnea periodonţiului echivalează în medie cu 0,20-0,25 mm, însă această valoare poate varia odată cu vîrsta, odată cu dezvoltarea
dintelui, cu modificările funcţionale şi, în sfîrşit, de pe urma procesului patologic. In dintele format, însă care încă n-a erupt, grosimea
periodontiu-lui este de două ori mai mică (0,05 – 0,1 mm) decit la dintele ce funcţionează normal. În caz de pierdere a antagonistului,
lâţimea fisurii periodontale diminuează pină la 0,1 – 0,15 mm. În vîrstă matură fisura periodontală devine rnai largă din cauza îngroşării
periodontiului.
Conform datelor lui E Gofung, lătimea fisurii periodontale pe mandibulă este ceva mai mică (0,15 – 0,22 mm) decît pe maxilarul superior
(0,2 – 0,25 mm).
Lăţimea fisurii periodontale la dinţii umani variază chiar în diferite regiuni ale arcadei. În partea medie a rădăcinii fisura periodiontală este
ingustata, dilatindu-se infundibuliform spre varful septului interalveolar in regiunea periapicale din cauza microdeplasarlior dintelui in
alveola.
Modificarea grosimii periodonţiului se poate observa şi procesele patologice. In caz de suprasolicitaţie pe dinte se produce hipertrofia
periodonţiului şi rnodificarea structuril osoase a alveolei, ceea ce poate duce la dilatarea fisurii periodontale. În caz de hipertrofie a
cementului (hipercementoză) de asemenea se modifică contururile şi dimensiunile fisurii periodontale. De pe urma procesului inflamator se
poate produce resorbţia nu nurnai a pereţilor alveolari, ci şi a cementutui radicular.
Periodonţiul este format din ţesut conjunctiv, in care distingem substanţa intercelulară, fibre colagene şi straturi de ţesut conjunctiv,
penetrate de vase sangvine şi limfatice si de nervi. In regiunea apexului radicular se conţine mai puţin ţesut fibros, insă există mai mult ţesut
conjunctiv lax. În periodonţiu există o cantitate mică de fibre fine argentafine. Fibrele colagene sint formate din molecule polipeptidice, fapt
ce condiţionează striaţia transversală a fibrilelor colagene privite în microscopia electronică.
Fibrilele sunt situate în fascicule mai groase, care ating 5-10 mm in diametru. Fasciculele fibroase ale periodonţiului se intreţes intr-un capăt
cu cernentul răclăcinii dentare şi trec in structurile ei fibroase, un a1t capăt se inseră în tesutul osos al alveoiei, realizind o relaţie a
periodonţiulut cu ţesuturile circumiacente.
Lingâ peretele alveolar fasciculele colagene sint mai groase, decit lîngă cementul radicular, unde ele formează o reţea fină.
Fibrele din diferite porţiuni ale periodonţiului se disting ca orientare şi grosime a fasciculelor. Cea mai viguroasă grupă o constituie aşa-
numitele fibre transseptale. Aceste fascicule de fibre trec in sens orizontal şi unesc intre ei dinţii invecinaţi.
Fibrele ce alcătuiesc acest grup sînt groase şi adera intim unele la altele. Intre ele aproape că nu există strat intermediar de ţesut conjunctiv
lax.
Superior de grupul transseptal sint situate fasciculele de fibre colagene ce alcătuiesc lamela proprie (lamina propria) a gingiei. O parte din
aceste fibre orientate oblic pătrund în cement.
Nemijlocit în jurul coletului dinţilor, intersectîndu-se cu grupul transseptal, trece o grupă relativ puţin numeroasă de fibre dispuse circular
denumite ligament circular. Fibrele acestui grup pot să se răsfire în fascicule separate.
Incepind de la virful crestei alveolare şi în continuare pe tot parcursul pertodonţiului sînt situate fascicule de fibre de orientare oblică, adică
care trec sub un unghi la axul longitudinal al dintelui. Locurile de pătrundere a fasciculelor fibroase în osul alveolar se află superior de
intrarea lor in cementul radicular.
Fasciculele de fibre colagene dispuse in acest mod fixează tenace dintele în alveola dentară, acesta parcă atîrnă in alveolă. Orientarea
funcţională a fibrelor periodontiului, ca şi a trabeculilor osului spongios al maxilarelor, începe pină la punerea lor în funcţie in timpul
erupţiei dinţilor. În porţiunea apicală a rădăcinii, ca şi în zona pericervicală a periodonţiului, un anumit numâr de fascicule fibroase trece în
sens radial, ceea ce împiedică excursiile laterale ale dintelui sau le limitează. Dispoziţia verticală a fibrelor colagene spre fundui alveolelor
pe porţiunea apicală a periodonţiului impiedică excursiunea şi propulsarea dintelui din alveolă. Fasciculele de fibre ce pornesc de la cement
spre oasele alveolei se unesc între ele prin numeroase anastomoze laterale. Aceste anastomoze pot fi considerate ca nişte distributori
suplimentart ai solicitaţiei de masticaţie prin periodonţiu.
Ţinind seama de ortentarea ş organizarea variată a fasciculelor de fibre colagene, ele pot fi clasificate in felui următor:
 fibre transversale, fibre gingivale libere (ce trec de coletul dintelui se întretes în tesutul conjunctiv al gingiei) ;
 fibre circulare (care circumscriu coletul dentar) ;
 fibre alveolare pectinante (care trec de la vîrfurile crestelor alveolare spre cement
 fibre oblice
 grupul de fibre apicale.
Desi grupele mentionate mai sus de fibre se observa in periodontiul tuturor dintilor, totusi periodontiul diferitelor grupe functionale de dinti
difera ca structura. De exemplu, dintii grupului frontal (incisivi, canini) se caracterizeaza prin prezenta de fascicule de fibre care alcatuiesc
tesutul periodontiului si sunt relativ fine. Acest fapt se observa destul de bine in grupul circular, care cuprinde regiunea de colet a dintelui.
Grupul de fibre oblice se impart in fragmente separate de catre spatiile triunghiulara urnplute cu ţesut conjunctiv lax. Unghiul de inclinare a
acestor fibre constituie aproximativ 40 – 45° in porţitinea vestibulaă a, fisurii periodontale şi 35º in porţimwa orala. Vorn rernarca unghiul
de inclinare a fibrelor de asernenea se modifica in diferite porţiuni ale fisurii periodontale. Pe portiunea periodontiului ce urmeaza imediat
dupa coletul dintelui inclinarea fibrelor oscilează intre 25 şi 35º. Mai jos de acest nivel inclinarea fibreor creşte pină la 45 – 50º. In fine, in
regiunea periapicala o parte din fasciculele de fibre, capata o orientare cvaziverticala. Grupul de fibre tapetante la dintii frontali este relativ
redus. Aici observa o impletire relativ densa de fibre argentafine.
In periodonţird premolarilor (grupa de prernolari) fasciculele de fibre colagene se îngroaşă. Aceasta se referă atit la grupa circulară, cit şi
cea transseptala. Mai pregnant aici sint manifestate fibrele ce trec in sens jugolingual. Unghiul de inclinare a fibrelor in grupul oblic
contlituie 20 – 25° in regiunea de colet, sporind apoi pînă la 50 – 60°. În grupul de fibre ce tapeteaza apexul radicular se observă clar o
impletire cruciformă.
Pentru periodonţiul molarilor e caracteristică prezenţa unor fibre viguroase transseptale şi circulare, precum şi a unor fascicule groase in
regiunea apicala a periodontiului care formeaza parca un tapet pentru apexul radacinii.
Se impune prin buna lor dezvoltarea niste fascicule de fibre ce trec in sens orizontal si unesc creasta apofizei alveolare cu cementul radacinii
dentare. Unghiul de inclinare a fibrelor situate oblic sporeste de asemenea de la 20º in regiunea de colet la 40º in portiunile de mijloc ale
radacinii. Vom menţiona in special fibrele din regiunea biturcaţiei dintilor pluriradiculari. Partea superioara a acestor fibre care unesc
creasta alveolară a septului cu cementul rădacinilor in regiunea bifurcatiei după dispotiţia lor amintesc fibrele crestelor alveolare. In afară de
accasta deasupra septului alveolar se constată fibre ce trec în sens orizontal şi unese rădăcinile dintilor. Aceste fibre formează impletiri
deosebit de sinuoase in dinţii trei dăcini. Inferior de aceste fibre urmează fibre oblice, care în fond repetă direcţia fibrelor porţiunile opuse
ale fisurii periodontale.
In periodonţiul dinţilor se conţin fibre elastice, însă în număr redus. In fond acestea sint nişte fibrile fine, situate intre fasciculele de fibre
colagene a1e ligarnentului periodontal. Aceste elemente elastice se observă mai frecvent în periodonţiul incisivilor şi caninilor printre
fibrele grupului de colet. Una din particulantăţile periodonţiului constă în prezenţa unui număr mare de fibre oxitalamice, numite astfel din
cauza rezistenţei lor la acizi. Acestea constituie un component constant al tesutului conjunctiv al periodonţiului. Repartizarea lor este de
asemenea neuniformă, ele se observă mai ales în componenţa fibrelor din grupul de colet, precum si în regiunea periapicală.
Fibrele oxitalamice ale periodontiului se prezintă ca o varietate a fibrelor elastice. Cantitatea de fibre oxitalamice şi grosimea lor sporeşte in
periodonţiul dinţilor ce au de susportat solicitaţii funcţionale sporite.
Fibrele oxitalamice formează o reţea densă care se intreţese între fibrele colagene. Fibrele oxitalamice, unindu-se cu vasele sangvine ale
periodonţiului, forrnează structuri oxitalamovasculare. S-a constatat, că pe funcţia plastică sistemul oxitalamic constituie o parte din
mecanismul receptor al periodonţiului, care realizează controlul vascular.
In periodonţiul dinţilor, mai ales al celor pluriradiculari, se constată fibre argentafine, care în sens morfologic seamănă mult cu fibrele
argentafine ale ţesutului reticular. Aceste fibre se observă mai frecvent în acele porţiuni ale periodonţiului, care sînt în contact cu spaţille
osteomedulare ale maxilarelor.
Intre ftbrele de ţesut conjunctv în periodonţiu se află elemente celulare – fibroblaste cu nucleu oval si citoplasmă de culoare deschisă. In
ţesutul conjunctiv lax se găsesc mastocite şi histocite (celule migratoare) cu nucleu colorat mai pregnant de dimensiuni mai mici şi
citoplasmă granulată. 1n apropierea vaselor şi capilarelor periodonţiului se constată histocite adventiţiale perivasculare şi mastociţi.
Mastocitele sînt de formă atît ovală, cît şi oblongată. S-a constatat că in componenţa granulaţiei celulelor mastocitare intră heparina şi
histamina, care participă la reglarea permeabilităţii substanţei fundamentale de ţesut conjunctiv a periodonţiului.
Celulele plasmatice se localizează mai ales în zona de colet. Acestea sînt de formă ovală cu citoplasmă net bazofilă, cu nueleu sferic şi
dispozitie caracteristică a corpusculilor de cromatină.
In regiunile periodonţiului care aderă la cementul rădăcinii se afiă cementocite — celule dotate cu funcţii plastice în constituirea cementului
secundar celular), iar în zonele de lingă alveolă sînt situate osteoblaste — celule constructoare de ţesut osos al alveolei.
Insă garnitura de elemente celulare în diferite zone ale periodonţiului este variată. Un număr mare de celule tinere slab diferenţiate este
caracteristic pentru zonele periapicale şi pericervicale ale periodonţiului, iar la dinţit pluriradiculari această zonă o constituie şi periodonţiul
în regiunea bifurcaţiei rădăctnilor. În porţiunile medii ale fisurii periodontale predomină forme mature de fibroblaste. Aeeleaşi oscilaţii se
observă şi numărul de celule plasmatice şi mastocite.
Pe lingă celulele menţionate de origine conjunctivă, mat aproape de cement sint situate formattuni epiteliale, aşa-numitele relicte epiteliale
(relicturn epitheliale). Aceste formaţiuni epiteliale ar constitui nişte reminescenţe ale eptteliului dentogenetic, care persistă în periodonţiul
dinţilor pe parcursul întregii vieţi. Unii autori din tară au demonstrat diversitatea de origine a acestor elernente epiteliale:
 in partea periapicală a rădăcinti acestea sînt relicte (insulare, aglomerate) de la teaca epitelială periradiculară,
 în regiunea de colet acestea sint nişte vestigii ale lamei dentare.
Locurile de concentraţie maxima a celulelor epiteliale sint partile de colet periapicală ale periodonţiului. Aici se constata cele mai mari
complexe de celule. Formele şi dimensiunile aglomerarilor de celule epiteliale sunt variate. In unele cazuri ele au aspectul unui grup
restrans de celule, iar in alte cazuri au infatisare de traveuri scurte. E foarte caracteristic ca continutul acestor relicte epiteliale cunoaste
variatii de varsta.
Cea mai mare cantitate de vestigii epiteliale se constata in periodontiul oamenilor in varsta de la 10 la 20 de ani. O cantitate importanta de
celule de acest gen se contine in periodontiului oamenilor de la 21 la 30 de ani, pe cand in periodontiul persoanelor in varsta de peste 50de
ani nr lor scade considerabil. Totodata se modifica si structura morfologica a acestor reminescente. La persoanele de varsta tanara se
observa complexe epiteliale de dimensiuni mai mari cu structuri bine conturate ale nucelului, iar la persoanele senile aceste celule au o
lizereu ingust de citoplasma si nucleu picnotic intunecat. Continutul aglomerarilor de celule epiteliale este redus in periodontiul dintilor ce
au de suportat solicitatii functionale sporite.
Epiteliul acestor aglomerari in anumite conditii poate duce la aparitia unor neoformatiuni atat benigne (chistogranuloame, chisturi) si
maligne (canceroase).
Reteaua reticulara a parodontiului e foarte bine dezvoltate. Irigarea partii periapicale a periodontiului se realizeaza prin 7-8 ramuri, situate
longitudinal la dinti, care deviaza de la trunchiurile arteriale principale (aa alveolaris superior, posterior si anterior pe maxila si a alveolara
inferior la mandibula). Aceste ramuri se ramifica, unindu-se prin anastomoze fine si formeaza o retea densa din toate partile. Irigarea cu
sange a partii medii si de colet a periodontiului se realizeaza cu ajutorul ramurilor arteriale (ramuri interalveolare) care patrund impreuna cu
venele in periodontiu prin numeroase orificii in peretii alveolei. Triunchiurile vasculare interalveolare care patrund in periodontiu
anatomozeaza cu ranurile dentare.
In partea de colet a periodontiului dispozitia vaselor este mai putin uniforma. Reteaua densa in reg ligamentului circular este formata din
anse capilare situate sub forma de glomerule. Glomerulele vasculare ale periodontiului reprezinte niste anastomoze arteriolo-venoase,
alcatuite din celule epitelialioide si aglomerari de capilare. O parte din capilarele cele mai mici se afla in stare prolabata si nu functioneaza.
Dupa cum se presupune, pana la punerea lor in functiune ele nu se sclerozeaza in caz de proces patologic, fapt foarte important pentru
regenerarea tesutului periodontiului.
In irigarea cu sange a periodontiului rolul principal revine vaselor ce intra in septurile interalveolare. Un rol mai mic revine ramificatiile ce
patrund in pulpa, de la vasele gingivale si anastomozele lor.
Vasele sangvine ale periodontiului formeaza cateva plexuri. Plexul extern, mai aproape de alveola, este alcatuit din vase de calibru mai
mare, dispuse longitudinal, cel mediu – din vase de calibru mai mic. Langa cementul radacinii e situat un plex capilar. Se remarca o
corelatie stransa intre vasele periodontiului cu structurile nervoase ale acestuia si vasele pulpei, ceea ce conditioneaza influenta afectiunilor
pulpei asupra periodontiului si invers.
Vasele limfatice ale periodontiului sunt situate mai ales longitudinal, ca si vasele sangvine. De la dilatarile lacunare ale vaselor limfatice
deviaza plexuri sub forma de glomerule. Acestea din urma sunt dispuse mai profund sub plexurile capilarelor. Vasele limfatice ale
periodontiului se afla in legatura cu vasele limfatice ale pulpei, ale osului alveolar si ale gingiei.
Limfa se scurge de la pulpa in periodontiu prin vasele limfatice ce trec prin masa osului pe traiectul fasciculelor vasculo-nervoase. Impreuna
cu vasele limfatice ale periostului maxilarelor si tesuturilor moi ale maxilarelor vasele limfatice ale fetei extrne şi interne ale corpului
maxilarului formează o reţea limfatică cu anse rnari. Vasele eferente de la aceasta reţea se varsă în ganglionii limfatici, submentonieri,
submandibulari, parotidieni şi petrofaringieni mediali.
Inervaţia periodonţiului se realizează ca şi irigarea cu sînge pe două căi. In regiunea treimii apicale a rădăcinii fibrele nervoase mieline
pătrund in periodonţiu şi se inseră atit in fasciculele fibroase, cît şi in straturile intermediare de ţesut conjunctiv lax. O parte din aceste fibre
trece sub formă de fascicule longitudinale prin fisura periodontală. In treimile rnedie şi de colet ale periodontiului inervaţia este realizată de
fibre nervoase cate pătrund din pereţii osoşi ai alveolelor.
Pe tot parcursui periodonţiului (de la ligamentul circular pînă la apexul rădăcinii dentare) sînt diseminate în număr mare celule senzitive
libere ale terminaţiilor nervoase variate ca structură. Insă cel mai mare număr de astfel de terminaţii se constată in porţiunea periapicală a
periodonţiului şi în nurnăr mult mai mic în fascieule lingă ligamentul circular al dintelui.
L Falin indică prezenţa a două tipuri de terminaţu nervoase senzitive libere, care diferă morfologic:
 în forrnă de ramificaţii arborescente;
 în formă de glomerule solitare sau duble.
Au fost depistate de asemenea structuri nervoase terminale sub formă de vibrize, anse, plachete, bastonaşe şi coni.
Ramurile terminale arborescente in majoritatea lor sînt orientate pe traiectul fasciculelor fibroase ale periodonţiului, iar terminaţiile
nervoase glomerulare sînt situate în straturile intermediare de ţesut conjunctiv lax, transversal şi între fasciculele de fibre colagene.
Ramurile terminale arborescente, care se află în legătură strînsă cu fasciculele fibroase, sînt considerate in ultimul timp drept
mecanoreceptori, cu ajutorul cărora se reglează reflex forţa de masticaţie aplicată pe dinte. Terminaţille nervoase arborescente ale
periodonţiului, la rîndul lor, se considera drept element iniţial al arcului reflex. Terrninaţiilor nervoase glomerulare li se atribuie facultatea
de a percepe excitaţide tactile (funcţie senzoriala).
Cercetarile histochimice efectuate au permis să se constate că în materia fundamentala a periodonţiului se conţin mucopolizaharide neutre şi
acide. Cantitatea acestor materii variaza în diferite zone ale fantei periodontale. Conţinutul de mucopolizaharide acide este rnai mare în
zonele de colet şi periapicală. Mucopolizaharidele acide joacă rol în procesele de formare şi diferenţiere a structurilor colagene ale
periodonţiului.
Mucopolizaharidele neutre se constată celule, în substanţa amorfă, în structurile fibroase, precum şi în pereţii vaselor.
Odată cu vîrsta în structurile colagene ale periodontiului se produce o reducere a conţinutului de acid hialuronic, de pe urma cărui rapt se
modifică caracterele lor.
Pentru elementele celulare ale periodonţiului e caracteristic un procent inalt de procese metabolice. Au fost constatate diferenţe în
activitatea sistemelor enzimatice în celulele aflate în diferite porţiunti ale fantei periodontale. Cea mai mare activitate o manifestă sistemele
enzimatice ale celulelor aflate în apropierea cementului şl osului alveolar Este interesant că elementete celulare anume din aceste zone
reacţionează mai prompt la modificarea solicitaţiei de masticaţie a periodonţiului.
Modificările de vîrstă ale ţesuturilor periodonţiului prezintă nu nurnai un interes teoretic, ci şi practic. Datele, relatate în literatura de
specialitate la această problemă, sint foarte puţin numeroase.
S-a constatat că structura periodonţiului nu rămîne constantă ci suferă o serie de modificări caracteristice condiţionate de perioadele de
virstă. Aceste modificari se observă atît în structurile fibroase, cît şi elementele celulare.
In modificările de varsta ale periodonţiniui putem distinge 3 perioade principale.
1. Perdicada I (aproximativ pină Ia 20-24 de ani) e caracteristica dezvoltarea si formarea structurii normale a periodonţiului,
maturizarea definitivă a fibrelor colagene si constituirea orientarii lor in spatiu.
2. Perioada II (25 – 40 de ani) se caracterizează prin stabilizareaa structurii periodonţiului. In această perioada structura periodonţiului
se modifică foarte lent.
3. Perioada III (peste 40 de ani) se distinge prin modificări destructive în periodonţiu sub formă de dezintegrare a unor fascicule de fibre
colagene. Unele fibre colagene încep să se impregneze cu argint în culoare neagră (similar fibrelor argentafine).
Este caracteristic, că fenomene de distrucţie a structurilor fibroase se manifestă în măsură mai mare în regiunea de colet a periodonţiului şi
in măsură mai mică in fibrele ce unesc osul alveolar cu cementul radicular. Insă şi in aceste fibre survin modificări. Cu vîrsta în aceste
regiuni se remarcă îngroşarea fibrelor Sharpey, ce se intreţes in osul apofizei alveo1are. La persoanele senescente fasciculele de fibre
Sharpey pătrund in peretele alveolei, cuprinzind osteonii adiacenţi, ceea ce se consideră ca o reacţie particulară de compensare a
periodonţiului.
Componenţa elementelor celulare ale periodonţiului de asemenea se modifică odată cu vîrsta. Un mare număr de forme tinere puţin
diferentiate de fibroblaste este caracteristic pentru periodontiul persoanelor de virstă tanără (20 de ani).
Maturizarea structurilor fibroase este insoţită de o careva reducere a formelor tinere de fibroblaste. Aceste modificări işi găsese oglindire în
reactiile histochirnice. Activitatea mai inaltă a sistemelor enzimatice se constată în celulele periodonţiului la oamenii in vîrstă de 20 de ani,
după care activitatea enzimelor se moderează. Totodată vom remarca că la persoanele mai in virstă de 40 ani din nou are loc careva
stimulare a activitatii enzimelor in celulele periodontiului. Dat fiind ca in acesta perioada in structurile fibroase ale periodonţiului există
modificări destructive, se poate intimpla că aceasta activizare a elementelor celulare in periodontiu poartă un caracter de compensare.
Funcţiile periodonţiului sînt variate:
 de suport
 de reparaţie a presiunii,
 plastică,
 trofica
 senzoriala
 de protecţie.
Functia principala este cea de suport. Dintele este fixat în alveolă cu ajutorul fibrelor periodonţiului care execută funcţia de aparat
ligamentar. Intradevăr fibrele periodonţiului sunt dispuse în aşa mod, incit menţin dintele din toate partile. Aceasta a servit drept motiv
pentru unii autori să numească periodonţiul „ligament dentar", denumire putin acceptabilă, or funcţiile periodonţiului sînt mult mai variate
şi nu se rezumă doar la fixarea dintelui în alveolă.
O funcţie nu mai puţin importantă a periodonţiului o constituie facultatea de a repartiza si regla presiunea aplicată asupra dintelui în
momentul angrenării arcadelor dentare şi masticaţiei. Executarea acestei funcţii este favorizată de amplasarea mai puţin compactă a
fasciculelor fibroase, prezenţa anastomozelor laterale şi cantitatea mare de ţesut conjunctiv lax în porţiunea, apicală a periodonţiului.
Periodonţiul conţine 60% lichid ttsular, fără a include aici marea cantitate de limfa şi sînge existentă in vase. Aceasta permite periodonţiului
să funcţioneze ca un sistern hidraulic, să repartizeze presiunea de masticaţie uniform pe toţi pereţii alveoţei.
Forţa de masticaţie asupra dintelui este reglată de mecanoreceptorii ce sint ramuri terminale ale terminaţiiior nervoase arborescente, aflate in
periodonţiu. Prezenţa unor terminaţii nervoase numeroase ne permite separăm zona reflexagenă a periodonţiului. De la receptori semnalele
pornec special spre musculatura masticatorie. Astfel se regleaza functia de presiune masticatorie asupra dintelui. Probabil, ca in procesul de
amortizare a presiunii un rol deosebit moditicării mediului lichid al periodontiului, si structurilor fibroase.
Funcţia plastică a periodonţiulut consta in activitatea elementelor celulare din el. Cementocitele participă la structurarea cementului
secundar, osteoblastele la formarea osului. In acest mod in cursul proceselor fiziologice si patologice ce se desfaşoara in ţesuturi are loc
restaurarea lor necontenita.
Reţeaua de vase si nervi a periodontiului este bine dezvoltată, condiţionind functia trofică – trofismul cementului dentar şi al lamei
compacte aalveolei. Funcţia plastică şi trofica a periodonţiului au servit drept motiv să i se dea incă o denumire „periost" dentar.
Pe linga funcţiile enumerate periodonţiul participă la creşterea, erupţia si schimbarea dintilor, executînd funcţie senzorială. El mai are şi o
funcţie de protecţie. Aceasta ne permite să considerăm periodonţiul ca o barieră ce apără orgarnimul de pătrunderea diferitelor noxe:
 microorganisme,
 toxine,
 substanţe medicamentoase.
Deci, funcţiile periodonţiulut sint variate şt importante. Păstrarea acestor funcţia importă nu numai pentru ţesuturile adiacente, ci şi pentru
organismul in intregirne, dacă se ştie rolul focarului periapical de inflamaţie (a periodonţiului) în sensibilizarea organismului.
Embriogenia, anatomia şi funcţia pertodonţiului nu pot fi examinate izolat. Periodonţiul se află in legătură intimă cu ţesuturtie
circumiacente — alveola, gingia.
Deosebit de pregnant se manifestă corelaţia tesuturilor circumiacente a1e dintelui în evolutta procesului patologic, cînd modificăile apărute
initial careva tesut (bunăoară, în periodonţiu) antrenează în măsură mat mare sau mat mică şt alte ţesuturi. Aceasta a constituit drept motiv
ca tot cornplexul de formatiuni anatomice indicate mai sus sa fie unit sub un termen general “paradontiu” sau doar un element din acest
sistem.
Afectiunile periodontiului de caracter inflamator se numesc periodontite.

Periodontiu
Este o formatiune de origine conjunctiva, care asigura mentinerea si sustinerea dintilor in alveole. Este situate in spatiu periodontal intre
lamela compacta a alveolei dentare si cementul radacinei dintelui. Spatiul periodontal are forma de clepsydra si e mai ingust in zona medie a
radacinei si mai larg in zonele cervicala si apicala.Grosimea echivaleaza in media de 0,20-0,25mm in dintele format.
Dimensiunile pot varia in depedenta de
 virsta ( mai larg la adolescent si mai ingust la virstnici)
 gradul de eruptie, fiind mai lard la dintii erupti si mai ingust la cei neerupti
 gradul de functionalitate, e mai larg la dintii activi si mai ingust la dintii lipsiti de antagonisti
 hiperfunctia prin suprasolicitare mareste dimensiunile spatiului dento-alveolar
Componentele periodontiului:
1. celule
2. substanta fundamentala , strabatuta de fibre , vase si nervi. Contine 70% de apa, protein, substante neorganice, Pg si Gp, joaca un rol
fundamental in functia de amortizare.
Fibrele periodontiului:
a) Colagene – sunt organzate in fascicule cu traiect ondilatoriu (permit micromiscarea dintelui) , de tip I si II
b) Oxitalane - sunt acido-rezistente si sunt distribuite mai mult in jurul vaselor sangvine.
Clasificarea fibrelor are la baza modalitatea de orientare, punctul de plecare si punctul de ancorare:
1. Grupul dentoalveolar - fasciculele de fibre,care conecteaza cementul si osul alveolar;
2. Grupul gingival - nu apartine direct ligamentului parodontal, doar se adauga.
Grupul dentoalveolar (principal) , se imparte in 5 grupe:
- grupul crestei alveolare - se intind de la marginea osului alveolar spre cementul radicular;
- grupul orizontal - sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui, de la creasta alveolara spre ceemntul radicular ;
- grupul oblic - cele mai numeroase. Se intend de la osul alveolar, spre cement unde se insereaza mai apical decit pe os;
- grupul apical - se intend radiar, oblic sau chiar vertical de la virful radacinii la osul inconjurator;
- grupul interadicular
Capetele fibrelor principale sunt inglobate in osul alveolar si cement si au portiuni mineralizate- Fibre Sharpey.

Grupul gingival:
- grupul transseptal
- grupul dento-gingival
- grupul circular
- grupul alveolo-gingival
- grupul dento-periostal

7. Modificările de vârstă şi funcţiile periodonţiului.

Functiile periodontiului.
1) De support - mentinearea dintelui in alveola.
2) De preluare a solicitarilor dentare:
 traiectul ondulator al fibrelor principale, care transmit tensiunea sub forma de tractiunea osului alveolar
 lichidul desmodontal, care este impins in spatiile osului medular prin orificiile lamei corticale dure.
3) Plastica – celulele au activitate inalta si asigura modelare si restructurare antomica si functionala, prin inlocuirea cu celule noi.
4) Functia torfica – asigura nutritia cementului, a osului alveolar si a gingiei prin vase sangvine si asigura drenajul limfatic.
5) Functia senzitiva si senzoriala – fibre si formatiuni nervoase transmit senzatii dureroase tactile, de presiune si termice.
6) Functia de bariera – datorita celulelor de aparare
8. Elementele celulare ale periodonţiului. Rolul relictelor epiteliale în patologia periodonţiului.
 Fibroblasti-deseminate in tot spatiu periodontal, sintetizeaza molecule de colagen ce vor forma fibrile si fibre, si sintetizeaza
matricea organica de proteoglicani din jurul fibrelor.
 Fibroclaste – cellule reziduale, care participa la procesul de reinnoirea ligamentelor prin colagenaza.
 Osteoblasti- secreta tesut osteoid care ulterior se mineralizeaza.
 Osteoclasti- celule gigante polinucliare secreta enzime care asigura resorbtia osoasa.
 Cimentoblasti- se alfla la suprafata cimentului, secreta matrice organica a cimentului.
 Odontoclastele- resorb tesuturile mineralizate inclusive cementul.
 Celule epiteliale- resturile Malassez -provin din teaca lui Hertwig si diafragma epiteliala din cursul cementogenezei. Resturile
Malassez sunt legate cu aparitia chistelor intrososoase.
 Celule de aparare- macrophage(citoplasma este bogata in lizozomi, distrug particule mari, particip in reactiile imune), mastocite,
histiocite (contin granule cu heparina si histamina – mediatori ai inflamatiei), plasmocite ( responsabili pentru producerea
anticorpilor) limfocite
 Celule mezenchimala nedifirintata

9. Periodontita apicală. Etiologia. Patogenia. Clasificarea.

Periodontitele apicale - prezinta inflamatii ale tesuturilor ce inconjoara apexul radacinii dintelui ca reactie de raspuns la actiunea agentilor
microbieni, traumatici sau chimico-toxici, ce depasesc bariera biologica a apexului dentar.
Etiologia si patogeneza periodontitelor:
1. Factorul traumatic (microtraumatismele):
 Aparatele ortodontice dirijate
 Lucrarile protetice defectuoase ce actioneaza prin: tractiune asupra dintilor, cu mobilizarea lor, supraincarcarea ocluzala, anomalii
dento- maxilare cu blocaje in miscarile mandibulei, bruxism, traumele endodontice
2. Agentii chimici ce ajung la nivelul periodontiului pe 2 cai:
 Endodontica (EDTA, arsenicul, tricrezolul)
 Prin pungile parodontale
3. Factorul microbian:
 Prin canalul radicular
 Punga parodontala
 Plaga a mucoasei
Patogenia: M/o patrunse in periodontiu elimina produsele cu rol distructiv: endo si exotoxine, enzime, antigene. Organismul reactioneaza
prin reactia inflamatorie: sporeste permeabilitatea vaselor, diapedeza leucocitelor, macrofagelor, exudatul seros extravazeaza Create foarte
mult tensiunea intratisulara,in special cea intraosoasa; Ligamentele alveolo-dentare sufera un proces de inhibitie seroasa si depolimerizeaza.
Dintele devine mobil .Tensiunea apicala create intensifica si durerea.
Sub infulenta edemului inflamator, a Ph-lui acid local, enzimele macrofagelor distructuve (elastaza, hialuronidaza, cytokine) - incepe
demineralizarea corticalei interne si extravazarea exudatului in spatial medular, la aceasta contrbuie si osteoclastele din spatiul periodontal -
demineralizarea este de intensitate redusa si reversibila;
Datorita vascularizarii periodontiului de tip neterminal (se pot stabili comunicatii derivate), inflamatia se poate stopa in evolutie (vindecare
spontana), spre deosebire de pulpite (vindecare spontana nu exista).
Clasificarea după IMSM 1987
1. Periodontita apicale acuta
a. Faza de intoxicație
b. Faza de exudatie:
 Seroasa
 Purulentă
2. Periodontita apicale cronica
a. Pt. Apicala cronica fibroasă
b. Pt. Apicala cronica granulanta
c. Pt. Apicala cronica granulamatoasa
3. Periodontita apicala cronica exacerbata in faza de acutizare (fibroasă, granulanta, granulamatoasa)
Clasificarea după OMS
K.04.4 Periodontita apicala acuta
K.04.5 Periodontita apicala cronica. Granuloamele apicala
K.04.6 Abcesul periapical cu fistula
 Abces dentoalveolar cu fistula
 Abces periodontal cu rezultat al pulpitei
K.04.7 Abces periapical fără fistula (abces dentar, abces dentoalveolar, abces periodontal de origine pulpara)
K.04.8 Chisturile radiculare (periodontale si periapicale)
K.04.80 Chisturile apicale si laterale
K.04.81 Chist rezidual
K.04.82 Chist parodontal, inflamator

Clasificarea dupa Gafar si C.Andriescu

1. Acute:
 Hiperemica (abortive)
 Difuze (seroase)
 Circumscrise (purulente)
 2. Cronice:
a.Leziuni ale parodonțiului apical cu imagine radiologică conturata
 Parodontita cronica fibroasă
 Granulomul simplu conjunctiv
 Granulomul epitelial
 Granulomul chistic
 Parodontia cronica cu hipercimentoza
 Abcesul cronic apical
 Osteita parodentara (Melcior)
 Parodontitele apicale cronice specifice
b. Leziuni ale parodonțiului apical cu imagine radiologică neconturata
 Parodontita apicala cronica difuza progresiva Partsch
 Parodontita apicala cronica condensată
Clasificarea dupa Lucomski
1. Acute (seroase, purulente)
2. Cronice (fibroasă, granulamatoasa, granulanta)
3. Periodontita cronica exarcebata (acutizata)

10. Periodontita acută apicală. Morfopatologie. Clinica. Diagnosticul diferenţial. Tratamentul.

Fazele:
1. Faza de intoxicație – durează de la câteva ore pana la 2-3 zile,
Tabloul Clinic
a. Ca urmare a gangrenei pulpare
- Durere la atingerea dintelui
- Presiune in dinte
- Durerea încetează la presiunea exercitata pe dinte (când apasă câteva ore si apoi dispare, la apăsare aceste elemente mărește
presiunea, iar presiunea se împarte spre vase si apoi dispare)
b. De cauza iritativ-mecanica (ace rupte, obturație de canal cu depășire)
- Durere la intensitate crescută
- Suportabila, persista ziua si noaptea
- Nu se calineaza decât parțial la antalgice (dacă intensitatea agresiunii este mare peste 3-4 zile procesul evoluează spre formele
exudative).
- Totul depinde de cantitatea si calitatea materialului aplicat. Când se rupe acul orice presiune va fi durere de înțepătura
c. De cauza mixa (fizica, chimica, microbiană)
- faza ce intoxicație are o durata scurta, uneori nici nu poate fi surprinsă clinic
- Poate trece rapid către o forma exudativa

Datele obiective
- Dinte modificat in culoare, cu proces carios profund plin cu dentina alterata
- Camera pulpara deschisă
- Sondarea camerei pulpare si a canalelor radiculare fără sensibilitate si hemoragii
- Percuția in ax este pozitivă
- Testele de vitalitate – negativă (100 mkA)
- In unile cazuri depistam un dinte cu obturație provizorie, ce vorbește despre aflarea acestui dinte in tratament endodontic
- Radiologic, modificări nu sunt.

Diagnosticul pozitiv
- Jena dureroasa la atingerea dintelui
- Sensibilitate la percuția in ax
- Apariția durerei dupa un tratament endodontic
- Dinte cu toate semnele gangrenei pulpare
- Examenul radiologic – modificări in zona apicala nu sunt, dar poate pune in evidentă: ace rupte dincolo de apex, obturație de
canal cu depășire, existența sau inexistenta unei periodontite apicale cronice anterioare.

Diagnosticul diferențial
a. Pulpita acuta difuza – semnele ce trădează existența Pt. apicale (faza de acutizare):
- Percuția dureroasa si dispariția ei la încleștarea dinților
- Testele de vitalitate pozitive dar cu hipo si hipersensibilitate
b. Periodontita apicala acuta exudative:
- Dureri violente, continue, iradiante, ce nu se calmează la antialgice, se exacerbează la atingerea dintelui.
- Apar semne loco-regionale (edem, tumefacție in zona dintelui respectiv)
- Alterarea stării generale (uneori febra)
- Lipsa oricăror semne de vitalitate
c. Periodontita apicala cronica reacutizata
- Durere numai la atingerea dintelui, nu se calmează la presiune pe dinte,
- Radiologic – parodontita cronica preexistentă
Evoluție
Către cele 2 forme:
- Seroasa
- Purulentă
- Spre cronizare, deseori in forma fibroasă

2. Faza de exudatie seroasa

Mecanismul patogenic
Inițial procesul inflamator interesează numai spațiul periodontal apical, printr-o reacție vasculara hiperemica, dupa care la scurt timp se
declanșează faza exudativa de tip seroase:
a. Creste foarte mult tensiunea intratisulara, in special cea intraosoasa
b. Ligamentele alveolodentare suferă un proces de inhibiție seroasa
c. Dintele devine mobil
d. Tensiunea apicala creste, odată cu ea creste si durerea.
e. Sub influența edemului inflamator si a pH acid local începe demineralizarea corticalei interne, la aceasta contribuie si osteoclastele
din spațiul periodontal (demineralizarea este de intensitate redusă si reversibilă).
f. Datorita vascularizația periodontilor de tip neterminal (se pot stabili comunicații derivate), inflamația se poate stopa in evoluție
(vindecarea spontana), spre deosebire de pulpite (vindecarea spontana nu exista).
g. In pulpa dentară inervația este de tip terminal, iar in periodonțiu inervația este de tip neterminal.

Tabloul clinic:
Acuze – durerea
a. Violenta
b. In ascendenta (24-48 h)
c. Permanenta ziua si noaptea,
d. Nu se acalmeaza la antalgice
e. Se acutizează la presiune pe dinte si creșterea afluxului sanguin in extremitatea cefalică (căldura pernei, aplecatul înainte)
f. Durerea iradiază: reg. orbitala, temporala, occipitala si cervicala in funcție de localizarea dintelui.
g. Senzație de dinte crescut
Datele obiective:
a. Dintele modificat in cu,oare, cu proces carios profund cu dentina alterata
b. Camera pulpara deschisă
c. Sondarea incoloră si fără hemoragii
d. Pe canale descoperim secreții seroase cu miros fetid
e. Percuția in ax-extrem de dureroasa
f. Mobilitate patologica de gradul I
g. EOD negativă (peste 100mkA)
h. Mucoasa vestibulare in zona apicala a dintelui este congestionata de culoare roșie-violacee, apare edem
i. Durere la palpare, adenopatie regională cu ganglioni îndurați si măriți in volum, asimetria fietii
j. Starea generală este afectată (t 38-39 grade C, frison, agitație, inapetența)

Morfopatologie:
a. Modificare vasculare
- Vasele sunt dilatate cu pereți subțiri
- Sunt mai multe la număr decât normal
- Plasmexodia - ieșirea din vase a serialelor si globulelor
- Diapedeza leucocitara-părăsirea vaselor de către neutrofile si limfocite
b. Modificări fibrilara
- Ligamentele alveolare sunt îngroșate datorita inhibiției seroase si depolimerizării (pe alocuri disocieri fibrilare)
c. Modificare osoase
- Corticala interna se demineralizează si prezintă un contur neregulat
- Are loc dilatarea spațiilor intertrabeculare (datorita presiunii si exsudatului seros)
d. Modificare celulare
- Aglomerarea celulelor gazda de apărare (histiocite, limfocite si celule endoteliale) ce cresc datorita factorilor chimiotactici.

Zonele de extindere a edemului

a. Pentru incisivii superiori: buza superioară
b. Pentru caninii sup: aripa nasului si reg. palpebrala
c. Pentru premolarii si molarii sup: reg. geniana
d. Pentru incisivii inf: buza inf
e. Pentru premolarii si molarii de 6 ani: reg. mentoniera, sau reg. mandibulara si submandibulara
f. Pentru molarii de 12 ani si molarii de minte inf: poate sa apăra trismus.
Diagnostic pozitiv
a. Caracterul durerii
b. Dintele cu toate semnele gangrenei pulpare
c. Modificări mucoasei in zona dintelui cu pricina
d. Edemul colateral
e. Durere foarte mare la percuția in ax
f. Adenopatie
g. Dereglarea stării generale (febra, frisoane, insomnie, etc)
Evoluție si complicații
Evoluția
a. Stoparea procesului inflamator si restabilirea echilibrului tisular (temporara, dacă nu se înlătura cauza)
b. Trecerea spre o periodontita apicala acuta purulentă
c. Cronizare

Complicații
a. Prinderea dinților învecinate in procesul inflamator
b. Adenopatie locoregionala
c. Supurația spațiilor si lojilor cervicofaciale
d. Sinuzita de maxilar

3. Faza de exudatie purulentă - evoluția procesului trece prin 3 stadii:

1. Stadiul endoosos
2. Stadiul subperiostal
3. Stadiul submucos
Fiecare stadiu prezintă particularitățile leziunile si simptomatice in raport de zona afectată prin:
- Demineralizarea osului
- Prezenta sau absenta unor cai de drenaj
- Reactivitatea organismului

Stadiul endoosos – procesul inflamator localizat inițial in jurul apexului dintelui respectiv.
Tabloul clinic
Acuze- durerea care:
a. Creste in intensitate
b. Spontana violenta continua
c. Cu caracter pulsatil
d. Se intensifica la cea mai mica atingere a dintelui
e. Senzație de dinte crescut
f. Iradiază in dinții vecini si antagoniști
Obiectiv:
a. Dintele modificat in culoare, cu proces carios profund
b. Camera pulpara deschisă
c. Sondarea indolora si fără hemoragii
d. Pe canalele radiculare depistam secreții purulente
e. Mobilitate de gr.II-III
f. Mucoasa vestibulara in zona dintelui afectat este:
- Congestionata de culoare roșie violacee si foarte dureroasa la palpare
Morfopatologie
a. Este prezent un buchet infiltrat leucocitara in special PMN. In centrul leziunii se începe liza țes. osos datorita acțiunii hidrolazelor
lizozonale ale leucocitelor distruse, procesul este favorizat de:
- Tensiunea mare intratisulara
- Scăderea pH local
- Tulburări vasculare ce împiedica activitatea trafica
- Mărirea spațiilor medulare si umplerea lor cu exsudat purulent
b. Început de extinderea procesului spre vestibular sau oral, in funcție de prezenta rădăcinii respective.

Stadiul subperiostal – exsudatului purulent străbătând trama osoasa ajunge in spațiul subperiostal, decorând periostul si împingând
mucoasa, bombează in vestibul.
Tabloul clinic
Acuze
- Aceeași ca si in faza endoosoasa însă cu mult mai intense, mai pronunțare
Obiectiv:
- Mucoasa in zona dintelui respectiv este deformata pe o suprafața mai mare, este indurația si foarte dureroasa la palpare.
- Edem colateral (tegumente bombate, lucioase, de culoare roșie-violacee, îndurat)
- Uneori întâlnim trismus (când procesul este localizat in zona dintelui de 12 ani si molarilor de minte)
- Adenopatie submandibulara (ganglioni limfatici măriți, mobili si dureroși la palpare)
- Starea generală (febra 38-39 grade C, puls accelerat, frisoane, cefalee, inapetența)
Morfopatologie
- Prezenta acceselor purulente, care se contopesc, formând un focar umplut in abundentă cu exsudat purulent.
- Țesutul osos din vecinătate prezintă semne de resorbție, iar in trama osoasa – hiperemie si infiltrație leucocitara.

Stadiul submucos – dupa lezarea periostului colecția purulentă ajunge sub mucoasa.
Tabloul clinic
Acuze
a. Intensitatea durerilor brusc cade, pacientul simte o ușurare
b. Tumefacție in zona respectiva
c. La prezenta fistulei
d. Gustul de puroi
e. Mobilitate dentara
Obiectiv:
a. Bunăstarea mucoasei in vestibul
b. Mucoasa este congestionata de culoare roșie-violacee si acoperită de fibrina
c. Fluctuenta la palpare
d. Uneori observam prezenta unei fistule prin care se scurge puroiul
e. Mobilitate dentară se reduce de la gr.II-III la gr.I
f. EOD negativă (peste 100 mkA)
g. Percuția dureroasa
h. Modificare Rx inca nu sunt

Diagnosticul pozitiv
a. Caracterul durerii
b. Mobilitate dentar
c. Percuție in ax foarte dureroasa
d. Semne de gangrena pulpara
e. Modificările mucoase in zona dintelui afectat (bombare, tumefacție, indurație, fluctuenta)
f. Fistula prin care se scurge puroi (nu întotdeauna)

Diagnosticul diferențial
a. Pulpita acuta difuza
b. Abcesul parodontal marginal
c. Osteomielita maxilara
d. Foliculita dinților incluși

Evoluție complicații
Evoluție dacă nu se intervine terapeutic pentru drenarea puhoiului, inflamația evoluează in 2 direcții:
- Spre fistulizare spontana si evacuarea puhoiului in cav bucala (frecvent întâlnita)
- Resorbție si vindecare temporara
- Cronicizare (in majoritatea cazurilor)
Complicații:
- Necroza osului subiacent cu producerea unei osteomielite, datorita menținerii contactului intim prelungit a puroiului cu
suprafața osului
- Supurația lojilor si spațiilor cervicofaciale
- Mediastinita
- Sepsis

11. Periodontita apicală fibroasă cronică. Morfopatologia. Clinica.

Etiologia poate fi determinata de:
- Utilizarea substanțelor chimice de tipul acizilor si bazelor in timpul tratamentului mecanic de canal
- Utilizarea pastei As in scopul devitalizări pulpei dentare
- Traumele cronice (suprasolicitarea dintelui)
- Traumatizarea mecanica (cu instrumentele endodontice)
- Obturație de canal incompleta
- Inflamațiile periodontale acute
- Gangrena pulpara

Tabloul clinic:
Acuze: extrem de sărac peste 60% din cazuri sunt asimptomatic
- Uneori apare o durere cu caracter nevralgiform
- Senzație de agresiune, in special dimineața, ce dispar dupa câteva presiuni exarcebate pe dinte

Obiectiv
- Dintele modificat de culoare cu proces carios profund si camera pulpara deschisă
- Lipsa simptomului dolor
- Sondarea indolora si fără hemoragie
- Percuția in ax – negativă
- Agenții termici nu provoacă dureri
- EOD – negativă (peste 100mkA)
- Rx:
- deformarea fantei periodonțiului sub forma de dilatare a acesteia in reg. periapicala;
- contururile lamelei compacte a osului alveolar este clar, fara schimbări;
- hipercimentoza.
Morfopatologie
a. Se depistează o structura fibrilara, formată din fibroblaste si histiocite
b. Infiltrat celular (histiocite, plasmocite)
c. Raportul dintre celule si fibre:
- Când predomina celulele,procesul inflamator tinde sa evolueze spre o forma granulatomatoasa
- Vasele sanguine au pereții îngroșați si strangulați
- Ligamentele Sharpey sunt subțiate si comprimate prin depolimerizarea fibrelor de colagen
- Fibrele nervoase sunt fragmentate, pierzându-si conductibilitatea.
Diagnosticul pozitiv
- dinte cu toate semnele gangrenei pulpare
- Dinte cu tratament de canal anterior incorect
- Examen Rx evidențiază lărgirea spațiului periodontal apical, lipsa sau prezenta tratamentului endodontic (incorect), ace rupte pe
canal.
Diagnostic diferențial
- Gangrena pulpara – dinte cu toate semnele gangrenei pulpare, examenul Rx nu evidențiază nici o modificare la nivelul spațiului
periodontal
- Pt apicala cronica granulamatoasa – examenul Rx depistam zone de osteita (resorbție) extinsă in tot periodonțiul apical de diferite
forme si mărimi
- Pulpite cronice – la sondare (coronar si radicular) apare sensibilitate si sângerare, EOD – pozitivă (de intensități mari 50-60 mkA)

Evoluție si complicații
Evoluție
- Poate rămâne in aceasta forma pe tot timpul existentei dintelui pe arcada, fără sa de semne de evoluție
- Poate evolua spre periodontita cronica granulamatoasa

Complicații:
- Factor permanent de infecție (focar)
- Poate provoca îmbolnăviri la distanța

12. Periodontita apicală granulantă. Morfopatologia. Tabloul clinic.

Forma granulanta – are tendința către extindere afectând zone noi si invadează spațiile medulare învecinate, transformându-le in țesut de
granulație, septurile medulare se necrotizeaza si sunt apoi resorbite si fagocitate.
Tabloul clinic
Acuze
- senzație neplăcute, de apăsare, tensionare, jena, disconfort
- Uneori senzații de dureri ușoare la apăsare pe dinte
- Prezenta unei fistule, care uneori dispare
- Eliminări de puroi
Obiectiv:
- Dinte modificat de culoare, matitate a smaltului
- Sondarea si probele termice indolore
- Percuția in ax puțin sensibilă
- Gingia hiperemiata, se observa fistul sau mici cicatrici
- Simptomul vazoparezei este evident pozitiv (la comprimarea mucoasei cu fularul apare la început o pata alba, care trece in una
roșie-violacee)
- Mărirea ganglionilor limfatici ce sunt dureroși
- EOD negativ (120 mkA)
Radiografic
Depistam o imagine lacunara, întinsa cu contururi neclare, in forma de linie frântă (limbi de foc), ce delimitează focarul de destrucție.
Morfopatologie
- înlocuirea țes conj. cu țes granular in care predomina fibroblasti, histiocite, leucocite
- Lezarea evidentă a țes osos (corticalei) si a cementului in zona apexului
Diagnosticul pozitiv
- Semnelor clinice caracteristice pentru aceasta forma de periodontita
- In baza examenului Rx (cel mai concludent)
Diagnosticul diferențial
- Periodontita apicala granulamatoasa (tabloul clinic si concludenta Rx)

13. Periodontita granulomatoasă cronică. Morfopatologia. Tabloul clinic.

Forma granulamatoasa – este o osteita ce prezintă o destrucție osoasa periapicale cu contur delimitat si regulat, dispus in jurul
foramenului apicale.
Tabloul Clinic
Acuze:
- Simptomatologie ștearsa, aproape inexistente
- Uneori o ușoară jena in dinte, periodic senzație de alungire a dintelui
- Ușoară senzație de durere
Obiectiv:
- Dinte cu proces carios profund, modificat de culoare, camera pulpara deschisă
- Sondarea incoloră si fără sângerări
- Percuția in ax indolora
- La un examen minuțios pot fi depistate:
o Simptomul proeminarii (nodul) in regiunea radacinii
o Tremorul radacinii in dintii monoradiculari
o Dureri la compresare in regiunea radacinii dintelui
o Defectul tes. osos cu simptomul de crepitatie
o Granulom subepitelial
- EOD – negativă (peste 200 mkA)
- Mucoasa in dreptul apexului dintelui la palpare o ușoară sensibilitate
 - Prezenta unei fistule sau a cicatricei
- Rx zona radiotransparenta, bine conturata de forma ovala, rotundă sau „căciula țuguiată” centrata pe axul dintelui de mărimea unui
sâmbure de cireașa de marime pana la 0.5 cm cu margini strict delimitat uneori este înconjurata de o zona sclerozata.
Morfopatologie
- Înlocuirea țes osos cu țes de granulație alcătuit de multipli fibroblasti, histiocite, limfocite, rare leucocite, plasmocite si numeroase
vase sanguine de tip capilar
- La periferia granulomului aglomerarea celulara este mai mare
- Prezenta fibrelor de colagen ce delimitează formațiunea patologica de țesuturile sănătoase ca o membrana
- Volumul granulomului poate fi de mărimea unui sâmbure de cireasa.
Diagnosticul
Diagnosticul pozitiv:
- Dinte cu toate semnele gangrenei pulpare
- Modificări la nivelul mucoasei in zona apexului dintelui respectiv
- Examenul Rx este caracteristic pentru aceasta forma de periodontita
Diagnosticul diferențial:
- Pt. apicala cronica fibroasă
- Granulomul chistic (crepitații la palpare in zona apexului. Rx zona de transparentă clară, de forma rotundă, bine delimitata)
Evoluție si complicații
- Spre granulomul chistic
- Abcesul apical cronic
- Resorbție extrema

14. Periodontita apicală cronică în stadiul de acutizare. Tabloul clinic. Diagnosticul diferenţial.
Semne clinice ( comune cu Pt acuta):
 Durere permanenta; siciitoare, violenta, nu se calmeaza la antialgice, se acutizaeaza la presiune pe dinte si cresterea afluxului sanguin
in extremitatatea cefalicam poate iradia.
 Dintele – modificat in culoare, cu process carios profund, plin cu dentina ramolita.
 Sondarea camerei pulpare fara durere si fara hemoragii
 Pe canale descoperim sercretii exudate cu miros fetid;
 Edem collateral al tesuturilor moi, gingia in regiunea dintelui bolnav este congestionata, de culoare rosie-violacee;
 Mobilitate dentara;
 Prezenta fistulei;
 Percutia in ax dureroasa.
 Teste de vitalite – negative (100mkA);
 Starea generala poate fi afectata: cefalee, insomnia, febra, leucocitoza.
Diagnosticul se confirma prin: examenul R-gic (prezenta unei forme cronice de periodontita);
Diagnosticul diferential se face cu:
 Periodontita apicala acuta exudativa purulenta (stadiul subperiotal si submucos);
 Chisturile radiculare (este ultima etapa in evolutia periodontitei apicale cronice) - prezenta simptomului “crepitate de pergament” la
palpare a procesului alveolar.

15. Principii de diagnostic şi tratament ale periodontitei apicale acute.

Diagnostic: clinic – vizualizare, palpatia, percutia in ax. Radiologic nu joaca un rol important.

Principiile tratamentului:
1. Mentinerea procesului inflamator in zona periapicala si excluderea raspindirii lui in zona maxilo-faciala:
a) Actiune asupra macrocanal: instrum ( inlaturarea dentine sub baite de antispetice) + medicatia
b) Actiune asupra microcanal: blocarea infectiei in canale deltoide
2. Restabilirea f-ei reparative al periodontiului
3. Excluderea actiunii infectio-toxice si alergice din aceasta zona asupra intregului organism prin medicatia generala.

Scopul:
 Indepartarea cauzelor inflamatiei;
 Asigurarea unei cai de drenaj;
 Combaterea durerei;
 Ameliorarea starii generale

16. Tratamentul periodontitei apicale acute.

In faza de intoxicatie:
1. Anestezia- în funcție de localizarea dintelui (infiltrativă, trunculară). Se utilizează anestezice înalt efective,cu o toxicitate minimă (2-
4% ultracaină forte, 4% alfacaină, 4% ubistezină, 2% xilină, etc.)
2. Trepanarea dintelui (înlăturarea obturaţiei provizorii sau de durată) si prepararea cavitatii carioase (cu respectarea tuturor
etapelor). La realizarea acestei etape se utilizează piesa turbină cu freze diamantate şi din aliaj dur de dimensiuni corespunzătoare
(dintelui)
3. Deschiderea camerei pulpare şi înlăturarea tavanului:
 E necesar de-a înlătura în totalitate tavanul
 Asigurarea vizibilităţii directe a fundului camerei pulpare
 Forma cavităţii carioase şi camerei pulpare deschise trebue să asigure accesul direct către canalele radiculare cu instrumentele
endodontice
4. Înlăturarea pulpei coronare necrotizate şi prelucrarea antiseptică: utilzând excavatorul ( la necesitate) şi substanţe antiseptice
(H2O2 - 3%, hipoclorid de sodiu 3%, chloramină 2%). Reperarea orificiilor canalelor radiculare (cu sonda dentară) şi lărgire lor sub
formă de pâlnie- utilizând freza sferică
Scopul:
 De a înlătura toate marginile abrupte şi denticlii de pe orificiile canalelor radiculare
 De a permite instrumentului endodontic pătrunderea liberă în canalul radicular
 De a evita fracturarea instrumentelor endodontice pe canal
Se efectuează cu extractoare de nerv:
 Strict pe etape (1/3, 1/2, 2/3, toată lungimea)
 Mişcările extractorulul de nerv- pe perete, cu jumate de turaţie şi neapărat sub băiţe din antiseptice ( irigații periodice, intre etape)
5. Instrumentalizarea canalului radicular:
Se efectuiază prin două metode:
 Manuală
 Mecanică (utilizând piesa endodontică şi sistemul ultrasonoric)
La această etapă pot fi aplicate două procedee: STEP-BACK (un pas inapoi) şi STEP-DOWN (un pas in jos),cu spălături abundente pe
canal cu sol.hipoclorid de sodiu 2,5%-3%.
6. Tratamentul medicamentos al canalului radicular:
- Pe parcursul instrumentalizării canalului radicular este necesar de al iriga cu soluţii antiseptice
- După prelucrarea mecanică canalul radicular se irigă din abundenţă cu soluţii antiseptice (H 2O2-3%, hipoclorid de Na-2,5-3%, EDTA-
10-20%, furacilină-1:5000, etc.)
Cerinţele către soluţiile antiseptice pentru canalele radiculare sunt:
 Toxicitate minimă
 Acţiune bactericidă
 Capacitate de a dizolva masele putride din canalul radicular
Acestor cerinţe corespunde sol. de hipoclorid de sodiu (NaOCl): oxidare, clorare, bactericide, de dizolvare a maselor putride, ca emulsie
pentru alunecare uşoară a instrumentelor endodontice. Efectul maximal este atins la încălzirea soluţiei până la 30 0C. Combinarea cu soluţie
alcoolică 30%, sporeşte pătrunderea lui în ţesuturi.
7. Obturarea canalului radicular:
Se efectuează în prima şedinţă utilizând următoarele metode şi materiale:
 Obtutarea cu o singură pastă (endobtur, evghedent, foredent, forfenan, etc.)
 Metoda pivotului calibrat sau clasică (pivot din gutapercă + siler)
 Metoda de condensare laterală (se aplică mai mulţi pivoţi din gutapercă condensaţi cu sprederul şi siler - AH-26, AH+, gutta
siler,cimenturi ionomerice, sialopex, termasil etc.)
8. Controlul radiografic:
9. Aplicarea obturaţiei de bază (izolantă) din cimenturi fosfate, glass-ionomerice
10. Aplicarea obturaţiei de durată (în funcţie de dinte, la alegerea medicului şi dorinţa pacientului)

Faza exudativă:
I şedinţă:
1. Anestezie
2. Trepanarea dintelui (prepararea cavităţii carioase)
3. Deschiderea şi înlăturarea tavanului camerei pulpare
4. Înlăturarea pulpei necrotizate din camera pulpară şi tratamentul medicamentos (abundent cu sol. antiseptice)
5. Reperarea şi lărgirea orificiilor canalelor radiculare (sonda dentară, freze sferice, piesă conraungi)
6. Înlăturarea pulpei necrotizate din canalele radiculare pe etape (extractoare de nerv) şi irigarea abundentă cu sol. de
antiseptici
7. Deschiderea apexului radicular (numai manual folosind acul Ker-Reamer N 008-010). Criteriul de control a deschderii este
apariţia picăturii de exudat (seros sau purulent) în orificiul de intrarea în canalul radicular
II şedinţă:
 Culegerea anamnezei (au fost, sunt prezente dureri)
 Se apreciază statusul local (starea mucoasei în jurul apexului dintelui, palparea ganglionilor limfatici; percuţia, prezenţa sau lipsa
exudatului din canalul radicular)
 Aprecierea lungimii de lucru
 Prelucrarea instrumentală a canalului radicular (STEP-BACK, STEP-DOWN)
 Tratamentul medicamentos al canalului radicular (antiseptice, fermenţi proteolitici)
 Uscarea canalului radicular (conuri (absorbante) din hârtie)
 Obturarea canalului radicular prin una din metodele expuse anterior
 Controlul radiologic
 Obturaţie provizorie sau izolantă şi de durată
Asocierea periodontitei apicale acute- faza exudativă cu periostita:
 Incizie de decompresie (drenaj) pe pliul de tranziție (mucozal, muco-periostal), adică asocierea drenajului endodontic cu cel extern
 Drenajul plăgii
 Antibiotice de spectrul larg (până la efectuarea antibioticogramei)
 Administrarea preparatelor desensibilizante (diazolină, suprastin, taveghil, fencarol)
 preparate antipiretice (la necesitate)
 Consumul de lichide în cantităţi mari (sucuri, apă minerală )
 Dintele se lasă deschis, pentru 2-3 zile
 Recomandări pacientului
Tratamentul general al periodontitei acute apicale si exacerbate. Indicatii:
General (medicamentos):
- Stimularea reactivitatii organismului
- Terapia antiinflamatoare
- Terapia hiposensibilizanta
- Tonefianta
Indicaţii:
o Pulpitele totale (corono-radiculare) complicate cu parodontita apicală acută hiperemică
o Gangrena pulpară simplă complicată cu parodontita apicală acută hiperemică
o Parodontita apicală acută hiperemică ca rezultat al acutizării unei parodontite apicale cronice
o Parodontita apicală acută hiperemică survenită în urma realizării obturaţiei de canal
o Parodontita apicală acută exsudativă seroasă ca evoluţie a unei parodontite apicale acute hiperemice netratate
o Parodontita apicală acută exsudativă purulentă ca evoluţie a unei parodontite apicale acute exsudative seroase netratate

Caile de evacuare a exudatului din tesuturile periodontale:

 Drenaj endodontic (trepanarea dintelui, permeabilizarea canalelor radiculare cu trepanarea apexului)
 Drenaj extern (vestibular sau palatinal)
o Ostetomie transmaxilară
o Incizie muco-periostală
o Incizia mucoasei
 Asocierea drenjului endodontic cu cel extern
 Drenaj alveolar (extracţia dintelui)

Etapele de tratare a periodontitei apicale sau medicamentoase:

Indicatii pentru terapia stimulatoare:
- Stadiile incipiente ale patologiei parodontiului
- Scaderea suficienta a indicilor reactivitatii
- Bolnavii tineri cu patologie intr-o faza de evolutie lenta
- Ineficacitatea metodelor utilizate anterior
- Astenia pacientului

Contraindicatii:
- Evolutia rapida a procesului in tesuturile parodontale
- Parodontita in forma abcedanta
- Tumori
- Stari dishormonale
- Perioada de menstruatie si graviditatea
- Boli grave ale organismului
- Forme grave de patologie ocluzala

17. Periodontita apicală medicamentoasă în stadiul de intoxicaţie. Tabloul clinic. Diagnosticul diferenţial. Tratamentul.
Faza de intoxicate - dureaza de la cateva ore pana la 2-3 zile ;
Etiologie - agentii chimici ce ajung la nivelul periodontiului prin calea endodontica ( EDTA, arsenicul, tricrezolul, formalina, gutaperca); de
cauza iritativ-mecanica (ace rupte, obturate de canal cu depasire)
T.Clinic
ACUZE: durere, neintrerupta, persista ziua si noaptea cu caracter siciitor , presiune in dinte; la atingerea dintelui durerea se majoreaza,
durerea inceteaza la presiunea exercitata pe dinte prin inclestarea dintilor; nu se calmeaza decat partial la antialgice (daca intensitatea
agresorului este mare-peste 3-4 zile procesul evolueaza spre formele exudative).
DATE OBIECTIVE:
- Dintele – se observa obturatia permanenta/ definitiva.
- Dupa inlaturarea obturatiei – canalele radiculare plombate.
- Pe canale descoperim material obturativ;
- Percutia in ax – extrem de dureroasa.
- Teste de vitalite – negative (100mkA);
- Radiologic, depistam material de obturatie periapical, con de gutaperca.

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL
- Pulpita acuta difuza - semnele ce tradeaza existenta Pt.apicale (faza de intoxicate) sunt: percutia dureroasa si disparitia bolii la inclestarea
dintilor.
- Periodontita apicala acuta exudativa seroasa cu dureri violente, continue, iradiante, ce nu se calmeaza la antialgice, se exacerbeaza la
atingerea dintelui. Apar semne loco-regionale (edem, tumefactie in zona dintelui respectiv), alterarea starii generale (uneori febra).
- Periodontita apicala cronica reacutizata - durere numai la atingerea dintelui, nu se calmeaza la presiune pe dinte, radiologic-periodontita
cronica preexistenta

Tratamentul medicamentos al canalului radicular

-se inlatura obturatia, pulpa coronara si radiculara.
-se spala canalele radiculare cu sol.antiseptice cloramina 1-2%, sol.peroxid de hydrogen 3%,sol.furacilina 1:5000 sau
enzime(tripsina,chimotripsina
-in canal pt 1-2 zile se lasa o mesa/tampon cu sbs medicamnetoasa antidote contra arseniului (sol.unitiol 5%,sol.iodinol 1%)
Daca periodontiul a fost iritat de medicament drastic:
I sedinta
 medicamentul drastic se inlatura
 se aplica antidot si preparate cu effect antiexsudativ pronuntat (furagina 1:3000,furazolidon 1:25000,hidrocortizon) se lasa sub
pansament de dentina artificiala;
 se administreaza analgetice neopioide (amidopirina,analgina) etc.
II sedinta
 se repeta tratamentul canalului cu antiseptic/enzime
 canalul se usuca
 se obtureaza cu material pina la orificiu apical
III sedinta (peste 1-2zile);
 dintele poate fi obturat

18. Principii de diagnostic şi tratament în periodontitele apicale cronice.

Diagnostic: clinic – vizualizare, palpatia, percutia in ax.
Paraclinic: radiologic
 Pt. cr. f- pe cliseul radiologic-deformarea fantei periodontiului sub forma de dilatare a acesteia in reg periapicala
 Pt. cr. gr-ta - pe radiograma- focar de osteoporoza in reg apicala cu conturui neclare,in forma de linie frinta,care delimiteaza focarul de
distructie a osului (in forma de para focului)
 Pt. cr. gr-sa - Pe radiograma-osteoliza de pina la 0.5 cm cu margini strict delimitate de forma sferica sau ovala,uneori inconjurata de o
zona sclerozata (marimea de la 0.5 pina la 0.8 cm corespunde chistogranulomului)
Alegerea metodei de tratament ( conservativa , cirurgicala , mixta) este in dependenta de:
 Extinderea destruictiei periapicale
 Grupul de dinti afectati
 Prezenta bolilor cronice – endocardita septica, nefrita, reumatism.

Principii pt tratarea periodontitelor cronice:

a) evidarea pulpei necrozate din canal
b) exereza dentinei ramolite si infectate
c) sterilizarea canalului principal si a microcanaliculelor- actiunea asupra biocenozei microbiene
d) formarea conusoida a canalului
e) lichidarea procesului inflamator din reg periapicala
f) forizare regenerarii in periodontium
g) desensibilizare organismului bolnav.

19. Tratamentul periodontitei cronice în dinţii monoradiculari.

Tratamentul se rezuma la:
 Extirparea pulpei necrotate
 Combaterea microflorei din canal cu diferite metode antiseptic
 Largirea mecanica a canalului si orificiului apical
 Influenta asupra tesuturilor periapicale cu substante medicamentoase.

Indicatii pt tratament conservativ:

 toate forme de periodontite cronice
 chistogranuloame si cghisturi radiculare cu un diamteru pina la 1.5-2cm

1. SEDINTA
 Prep cav car. (cu respectarea tuturor etapelor).
 Deschiderea camerei pulpare si inlaturarea tavanului
 Inlaturarea pulpei coronare necrotizate si prelucrarea antiseptica - utilzand excavatorul ( la necesitate) si substance antiseptice ( H2O2-
3%, hipoclorid de sodiu 3%, chloramina 2%).
 Evacuarea (inlaturarea) pulpei radiculare necrotizate din canalul radicular. Se efectueaza cu extractoare de nerv; strict pe etape (1/3,
1/2, 2/3, toata lungimea), miscarile extractorulul de nerv - pe perete, cu jumate de turatie si neaparat sub baite din antiseptice (spalaturi
periodice, intre etape).
 Tratamentul medicamentos al canalului radicular
 Prelucrarea mecanica a canalului radicular si largirea lui.
 Canalul iar se spala cu antiseptic
 Trepanarea apexului - el se perforeaza pt iesirea lichidului si pt scoaterea periapicala a diferitor preparate medicamentoase. Trepanarea
apexului este efectiva in Pt forma cronica granulara si granulomatoasa, in cea fibroasa e contraindicate. Se util
Ab,antiseptic,glucocorticoizi (hudocortizon,prednisolone,dexametazona) sub forma lichida sau pulbere, Metapex, Apexid.
 Cavitatea dintelui se izoleaza sub o mesa de vata imbibata in antiseptic si un pasnsament provizoriu.

2. Sedinta:
Daca lipsesc eliminarile serosae in canala si evolutia clinica este favorabila (percutia indolora, fistula s-a inchis) atunci peste 4-5 zile se
poate obtura canalele radiculare.
a) Tratamentul medicamentos al canalului radicular
b) Depistarea lungimii de lucru. In caz de periodontitele cornice se recomanda obturarea canalelor peste apex fiziologic,
 c) Obturarea canalului radicular utilizand urmatoarele metode si materiale:
 obtutarea cu o singura pasta (endobtur,evghedent,foredent ,forfenan, etc.);
 Metoda pivotului calibrat sau clasica (pivot din gutaperca + siler);
 Metoda de condensare laterala (se aplica mai multi pivoti din gutaperca condensati cu sprederul si siler - AH-26,AH+,guta siler);
 Sistemul termafil.
d) Controlul R-gic (daca nu sa utilizat viziograful)
e) Aplicarea obtuatiei de baza (izolanta) din cimenturi fosfate, glass- ionomerice;
f) Aplicarea otuatiei de durata (in functie de dinte, la alegerea medicului si dorinta pacientului).
Se poate efectua si intr-o sedinta la dintii cu canalele monoradiculare, doar cu o conditie – fistulei prin care sa dreneze exudatul. Deci
plombarea canalului si introducerea materialului obturator dincolo de orificiul apical nu este insotita de exacerbarea procesului inflamator.

Consevativ chirurgical- prin rezectia apexului radicular in caz de distructie a tesuturilor osoase in regiunea apicala.
Chirurgical-extirparea dintelui

20. Tratamentul periodontitei apicale cronice a dinţilor pluriradiculari.

Tratamentul se rezuma la:
 Extirparea pulpei necrotate
 Combaterea microflorei din canal cu diferite metode antiseptic
 Largirea mecanica a canalului si orificiului apical
 Influenta asupra tesuturilor periapicale cu substante medicamentoase.

1.SEDINTA
 Prep cav car. (cu respectarea tuturor etapelor).
 Deschiderea camerei pulpare si inlaturarea tavanului
 Inlaturarea pulpei coronare necrotizate si prelucrarea antiseptica - utilzand excavatorul ( la necesitate) si substance antiseptice ( H2O2-
3%, hipoclorid de sodiu 3%, chloramina 2%).
 Evacuarea (inlaturarea) pulpei radiculare necrotizate din canale radiculare. Se efectueaza cu extractoare de nerv; strict pe etape (1/3,
1/2, 2/3, toata lungimea), miscarile extractorulul de nerv - pe perete, cu jumate de turatie si neaparat sub baite din antiseptice (spalaturi
periodice, intre etape).
 Tratamentul medicamentos al canalului radicular
 Prelucrarea mecanica a canalului radicular si largirea lui.
 Canalul iar se spala cu antiseptic
 Trepanarea apexului - el se perforeaza pt iesirea lichidului si pt scoaterea periapicala a diferitor preparate medicamentoase. Trepanarea
apexului este efectiva in Pt forma cronica granulara si granulomatoasa, in cea fibroasa e contraindicate. Se util
Ab,antiseptic,glucocorticoizi (hudocortizon,prednisolone,dexametazona) sub forma lichida sau pulbere, Metapex, Apexid. In cazul
cind cananlul este ingust si este imposibil de trecut, atunci se recurge la impregnarea rezorcin-formalinei in acest canal.
 Cavitatea dintelui se izoleaza sub o mesa de vata imbibata in antiseptic si un pasnsament provizoriu.

2. sedinta:
Daca lipsesc eliminarile serosae in canala si evolutia clinica este favorabila (percutia indolora, fistula s-a inchis) atunci peste 4-5 zile se
poate obtura canalele radiculare.
a) Tratamentul medicamentos al canalului radicular
b) Depistarea lungimii de lucru. In caz de periodontitele cornice se recomanda obturarea canalelor peste apex fiziologic,
c) Obturarea canalului radicular utilizand urmatoarele metode si materiale:
 obtutarea cu o singura pasta (endobtur,evghedent,foredent ,forfenan, etc.);
 Metoda pivotului calibrat sau clasica (pivot din gutaperca + siler);
 Metoda de condensare laterala (se aplica mai multi pivoti din gutaperca condensati cu sprederul si siler -AH-26,AH+,guta siler);
 Sistemul termafil.
d) Controlul R-gic (daca nu sa utilizat viziograful)
e) Aplicarea obtuatiei de baza (izolanta) din cimenturi fosfate, glass- ionomerice;
f) Aplicarea otuatiei de durata (in functie de dinte, la alegerea medicului si dorinta pacientului).

Metode conservativ-chirurgicale:
 Separatia corono-radiculara
 Hemisectia si amputatia radacinii

21. Tratamentul periodontitei apicale cronice exacerbate.

1.SEDINTA
 Prep cav car. (cu respectarea tuturor etapelor).
 Deschiderea camerei pulpare si inlaturarea tavanului
 Inlaturarea pulpei coronare necrotizate si prelucrarea antiseptica - utilzand excavatorul ( la necesitate) si substance antiseptice ( H2O2-
3%, hipoclorid de sodiu 3%, chloramina 2%).
 Evacuarea (inlaturarea) pulpei radiculare necrotizate din canalul radicular. Se efectueaza cu extractoare de nerv; strict pe etape (1/3,
1/2, 2/3, toata lungimea), miscarile extractorulul de nerv - pe perete, cu jumate de turatie si neaparat sub baite din antiseptice (spalaturi
periodice, intre etape).
 Tratamentul medicamentos al canalului radicular
 Prelucrarea mecanica a canalului radicular si largirea lui.
 Canalul iar se spala cu antiseptic
  Trepanarea apexului - el se perforeaza pt iesirea lichidului si pt scoaterea periapicala a diferitor preparate medicamentoase. Trepanarea
apexului este efectiva in Pt forma cronica granulara si granulomatoasa, in cea fibroasa e contraindicate. Se util
Ab,antiseptic,glucocorticoizi (hudocortizon,prednisolone,dexametazona) sub forma lichida sau pulbere, Metapex, Apexid.
 Cavitatea dintelui se izoleaza sub o mesa de vata imbibata in antiseptic si un pasnsament provizoriu.
 In caz de bombare a tesuturilor moi, edemului, se poate efectua drenajul extern prin sectionarea terusturilor pe pliul de tranzitie , prin
care ulterior se dreneaza exudatul.

3. Sedinta:
Daca lipsesc eliminarile serosae in canala si evolutia clinica este favorabila (percutia indolora, fistula s-a inchis) atunci peste 4-5 zile se
poate obtura canalele radiculare.
a) Tratamentul medicamentos al canalului radicular
b) Depistarea lungimii de lucru. In caz de periodontitele cornice se recomanda obturarea canalelor peste apex fiziologic,
c) Obturarea canalului radicular utilizand urmatoarele metode si materiale:
 obtutarea cu o singura pasta (endobtur,evghedent,foredent ,forfenan, etc.);
 Metoda pivotului calibrat sau clasica (pivot din gutaperca + siler);
 Metoda de condensare laterala (se aplica mai multi pivoti din gutaperca condensati cu sprederul si siler -AH-26,AH+,guta siler);
 Sistemul termafil.
d) Controlul R-gic (daca nu sa utilizat viziograful)
e) Aplicarea obtuatiei de baza (izolanta) din cimenturi fosfate, glass- ionomerice;
f) Aplicarea otuatiei de durata (in functie de dinte, la alegerea medicului si dorinta pacientului).

Se poate efectua si intr-o sedinta la dintii cu canalele monoradiculare, doar cu o conditie – fistulei prin care sa dreneze exudatul. Deci
plombarea canalului si introducerea materialului obturator dincolo de orificiul apical nu este insotita de exacerbarea procesului inflamator.

22. Metode conservativ-chirurgicale de tratament ale periodontitelor apicale.

In cazuri de eşec ale tratamentului endodontic, în parodontitele apicale cronice de mari dimensiuni, în parodontitele apicale cronice la
pacienţi cu boală de focar severă, la dinţi cu anomalii de formă a rădăcinii, se apelează la metode chirurgicale de tratament.

Metodele chirurgicale, în funcţie de conservarea sau nu a dintelui pe arcadă, se împart în două categorii:
a) Metode conservatoare:
 chiuretajul apical;
 rezecţia apicală;
 radiculotomia;
 radiculectomia;
 replantarea.
b) Metode radicale:
 extracţia dentară.
Obligatoriu in canale permiabile se executa tratament endodontic inainte de partea chirurgicala.

Chiuretajul apical
Este metoda chirurgicală prin care se urmăreşte îndepărtarea ţesuturilor patologice din focarul periapical şi o parle din treimea apicală a
rădăcinii.
Indicatii( la dinlii monoradiculari):
 în cazuri de parodontită apicală cronică fislulizată
 la dinţii la care s-a făcut o obturaţie de canal cu depăşire mare care necesită îndepărtarea materialului de obturaţie odată cu
ţesuturile patologice periapicale, în scopul grăbirii vindecării.
Intervenţia se realizează după următoarea secvenţă a timpilor operatori:
 anestezia;
 incizia în linie dreaptă a mucoperiostalui de la nivelul apexului dintelui respectiv;
 trepanarea osului cu o freză sferică de dimensiuni mari» cu turaţie redusă şi răcire permanentă, până se simte căderea în gol;
 îndepărtarea ţesutului de granulaţie şi a unei porţiuni din apexul radicular cu freză sferică sau o freză cilindrică;
 sutura mucoperiostului.

Intervenţia este mai rar folosită datorită faptului că nu oferă o vizibilitate directă asupra câmpului operator. Din această cauză este posibilă
neînlăturarea în totalitate a ţesutului de granulaţie periapical câl şi posibilitatea lezării pachetului vasculonervos apical al dinţilor vecini.
Obturaţia de canal se realizează în timpul intervenţiei, când se reuşeşte uscarea canalului radicular, sau se aplică un pansament antiseptic
ocluziv şi obturaţia se realizează în şedinţa următoare.

Rezectia apexului radicular este intervenţia chirurgicală de elecţie în parodontitele apicale cronice. Are următoarele indicaţii:
 La dinţii , la care după rezecţie rămâne 2/3 din rădăcină implantată în alveolă.
 Se realizează la dinţii frontali, premolari şi la rădăcinile vestibulare şi rădăcina palatinală a primului molar superior.
 în cazuri de imposibilitate a efectuării tratamentului endodontic datorită unor anomalii radiculare (curburi accentuate, rădăcini în
clopot, baionetă, etc).
 Când există corpi străini pe canal ce nu pot fi îndepărtaţi (ace rupte, materiale de obturaţie, dispozilive corono-radiculare);
 Leziuni osteitice apicale ce nu beneficiază de tratament endodontic (granulom chistic, abces apical cronic, )
 Căi false în treimea apicală.
 La pacienţii cu boală de focar.
 La pacienţii care nu se pot prezenta la mai multe şedinţe de tratament la cabinet, din cauza profesiei sau domiciliului îndepărtat.
Radiculotomia
Este intervenţia prin care se indepărtează rădăcina unui dinte pluriradicular, care nu beneficiază de tratament endodontic, menţinându-se
celelalte rădăcini împreună cu coroana dintelui.
Ea se realizează la nivelul primului molar superior, atunci când dintele este necesar pentru un tratament protetic.
Se îndepărtează fie rădăcina meziovestibulară fie cea distovestibulară, prin extracţie, după descoperirea ei chirurgicală şi separarea de
coroana dintelui.

Radiculectomia (premolarizarea)
Constă în îndepărtarea hemicoroanei unui molar inferior împreună cu rădăcina mezială sau cea distală, în cazurile în care nu se poate face
un tratament endodontic şi avem nevoie de dintele respectiv pentm o lucrare protetică.
Se realizează prin separarea coroanei dentare în sens vestibulo-oral şi extracţia unei jumătăţi de coroană, împreună cu rădăcina respectivă.

Replantarea
Procedeul constă m extracţia dintelui respectiv, tratamentul mecanic şi obturarea canalelor extrabucal, rezecţia apexului, chiuretarea
focarului alveolar periapical, re-plantarea dintelui în alveolă, ligaturarea de dinţii vecini şi scoaterea din ocluzie.
Intervenţia este indicată pentru dinţii pluriradiculari aflaţi în imediata vecinătale a sinusului maxilar, a canalului dentar şi acolo unde
rezecţia apicală este contraindicată.
Vindecarea se realizează în parte prin refacerea ligamentelor alveolodentare, în parte prin anchiloză.
Datorită transmitaerii nefiziologice a presiunii masticatorii se produce, în timp, o rezorbţie a osului alveolar şi m parte a rădăcinii cu
expulzia dintelui de pe arcadă.

Extracţia dintelui
Este metoda prin care se îndepărtează ţesutul patologic periapical prin chiuretare, după extracţia dintelui.
Extracţia este indicată în toate cazurile în care nu se poate face tratamentul endodontic şi unde celelalte metode chirurgicale nu sunt
indicate. Conform acestor principii indicaţiile extracţiei în parodontitele apicale cronice
sunt:
 La molari cu canale curbe ce nu pot fi permeabilizate şi în cazuri de atrezii radiculare (rădăcini în limbă de clopot, baionetă, barată,
etc).
 Imposibilitatea pătrunderii cu acele în axul rădăcinii datorită poziţiei distale a dintelui (în special molarii de minte).
 Molari cu corpuri străine în canale şi care nu pot fi îndepărtate (ace rupte, pivoturi, obturaţii de canal incomplete).
 Dinţi ectopici fără valoare protetică şi funcţională.
 Căi false radiculare la nivelul molarilor şi care împiedică permeabilizarea ca-nalelor.
 Perforaţii ale podelei camerei pulpare.
 Granulom chistic, abces apical cronic, parodontită apicală cronică difuză progresivă localizate la nivelul molarilor.
 Persistenţa secreţiei pe unul sau mai multe canale, la nivelul molarilor, cu toate că tratamentul de gangrenă a fost corect efectuat.
 Eşecuri ale tratamentelor endodontice anterioare la nivelul molarilor (creşterea în volum a leziunii periapicale, acutizări);
 La pacienţi cu boală de focar gravă.
 La dinţii mobili parodontotici unde s-a grefat şi o parodontită apicală cronică.
 La pacienţi handicapaţi psihic, unde colaborarea nu este posibilă

Rezecţia apexului radicular

O să ne oprim mai detaliat asupra fiecărei metode aparte. În stomatologia contemporană, prin termenul “rezecţia apexului radicular” se
subînţelege excizia porţiunii afectate a rădăcinii dentare şi înlăturarea focarului patologic. Metoda e una din cele mai răspândite în
tratamentul conservatorchirurgical al periodontitelor apicale cronice.
C. Partsch (1909) pentru prima dată a propus şi argumentat rezecţia apexului radicular. Autorul citat a elaborat indicaţiile şi contraindicaţiile
acestei operaţii. Tot atunci a fost propusă şi actuala denumire: “rezecţia apexului radicular”. Contemporanii lui C. Partsch apreciau pozitiv
metoda şi rezultatele tratamentului.
Iniţial, rezecţia apexului radicular se practica doar pe dinţi monoradiculari, însă rezultatele obţinute au permis în scurt timp de a extrapola
procedeele pe dinţii pluriradiculari. Şi pe aceste grupuri de dinţi au fost obţinute rezultate satisfăcătoare.
Spre regret, un factor de frânare în perfecţionarea rezecţiei apexului radicular, precum şi a metodelor conservator-chirurgicale în genere, a
fost “teoria septicemiei orale”. Ea căpăta o răspândire tot mai largă.
Pericolul septicemiei bucale era într-atât de exagerat, încât puţin cine făcea încercări de a trata şi păstra dinţii afectaţi. Г.А. Ефрон (1926),
spre exemplu, considera, că chiar după rezecţia rădăcinii dentare cu extirparea focarului patologic, persistă pericolul infectării ţesuturilor
prin canalul radicular şi din straturile periapicale.
Teoria septicemiei orale a fost combătută, la început experimental, în anii 40 ai secolului curent. Astfel, Р.А. Турецкая (1949) în baza
datelor empirice, a conchis, că prezenţa microbilor în plaga osoasă, după rezecţia apexului radicular, nu influenţează procesele reparatorii.
În opinia autoarei, numai după dereglarea echilibrului imunologic al organismului virulenţa microbilor se majorează.
Din cele expuse se poate de conchide, că prezenţa microorganismelor în ţesuturile periapicale după rezecţia apexului radicular (cît şi în
urma aplicării altor metode conservator-chirurgicale), ţinând cont de prezenţa forţelor de protecţie locală, nu poate servi drept indicaţie la
extracţia dintelui şi contraindicaţie de folosire a metodei conservator-chirurgicale.
Totuşi trebuie de menţionat, că unii savanţi rămân pe alte poziţii referitor la tratamentul periodontitelor apicale cronice. Ei acordă prioritate
metodelor conservatorii şi numai în anumite cazuri recurg la metode conservator-chirurgicale.

După datele unor autori, indicaţiile de rezecţie a apexului radicular, în principiu, sunt identice:
 procese inflamatorii periapicale cronice;
 granulom mai mare decât un bob de mazăre;
 inposibilitate de a ermetiza canalul radicular;
 impermeabilitatea canalelor radiculare;
 canal obturat numai 2/3;
  procese alveolare cronice;
 procese alveolare acute;
 chisturi;
 fistule persistente;
 maxilosinuzite de origine dentară;
 fractură radiculară, inclusiv a apexului radicular;
 părţi ale instrumentelor, rămase în canale;
 dinţi cu granuloame, amplasaţi sub punţi protetice;
 septicemie orală;
 nevralgie trigeminală de origine dentară;
 perforaţia canalului radicular.

În opinia multor autori, drept contraindicaţii de operaţie pot servi:

 maladii generale (hemofilie, cardiopatii decompensate, afecţiuni renale, tuberculoză etc.);
 mobilitatea dinţilor;
 granuloame asociate cu distrucţia alveolei;
 distrugere pronunţată a dintelui;
 dinte ce contribuie la apariţia osteomielitei, flegmonului;
 apexe radiculare ale dinţilor pluriradiculari, amplasate în apropierea podişului sinusului maxilar, canalului mandibular şi
foramenului mentonier;
 resorbţia ţesutului osos în focare periapicale mici.

Tehnica efectuării:
1. Anestezia locală, la maxilă infraorbitală, incizală, infiltrativă (din partea vestibulară şi palatinală la nivelul apexului radicular). La
mandibulă anestezie mandibulară sau torusală şi infiltrativă din partea vestibulară şi lingvală.
2. Pentru dinţii frontali la maxilă – incizie tradiţională în forma de arc – (la 0.5 cm de la nivelul presupus a limitei inferioare a orificiului
de trepanaţie) până la os. La mandibulă şi în regiunea premolarilor maxilei şi mandibulei – lambou unghiular şi trapezoid - el este
înlăturat cu decolatorul şi meşe de tifon şi se menţine cu un cârlig bont.
3. Lama compactă este trepanată cu o freză fisurală (se irigă cu soluţie de furacilină).
4. Apexul radicular degajat este rezectat cu freza fisurală până la nivelul limitei orificiului de trepanare.
5. Chiuretajul cavităţii – cu chiuretă sau cu excavatorul.
6. Cu freză se netezesc marginile ascuţite ale orificiului de trepanare.
7. Se efectuează lavajul antiseptic al cavităţii din os cu soluţie furacilină, soluţie 3% apă oxigenată.
8. Se prelucrează suprafaţa internă a lamboului, se înlătură granulaţiile, canalul fistulos.
9. Se aplică lamboul la loc şi se fixează cu suturi de poliamid sau catgut.
10. Bandaj compresiv.
11. Crioterapie pe 20-30 minute.
12. Recomandări pentru igiena cavităţii bucale.
13. Suturile se înlătură peste 5-7 zile.

Amputaţia rădăcinii dentare

Termenul “amputaţie” în contextul dat presupune extracţia rădăcinii dentare în întregime, cu păstrarea coroanei dintelui. Definiţia îi aparţine
lui N. Basaraba (1969). Prioritatea în descrierea tratamentului molarilor prin metode de amputaţie rămâne după J. Farrar (1884), deşi ideea
se cunoştea şi până la el.
Încă în 1899, C. Partsch a descris, a argumentat (de pe poziţiile timpului) metoda conservator-chirurgicală de tratament al periodontitelor
apicale cronice prin amputarea rădăcinii dentare afectate. Ulterior autorul citat a observat, că în inflamaţie este implicată nu rădăcina în
întregime, ci doar apexul ei, însă asemenea focar patologic nu poate fi lichidat prin canalul dentar. Chiuretarea fistulelor şi antisepticele n-au
dat rezultate pozitive. C. Partsch a observat, că dacă focarul patologic depăşeşte dimensiunile unui “bob de mazăre”, tratamentul
conservator este inoportun. În asemenea cazuri e indicată amputaţia rădăcinii dentare. Pe măsura perfecţionării acestei metode, s-au conturat
indicaţiile şi contraindicaţiile ei. Ele au fost formulate pentru prima dată de către R. Waiser (1900) – urmaş al lui C. Partsch – la Congresul
Internaţional al dantiştilor. Aceste principii de bază ulterior au fost desfăşurate de Kunert (1906), С.Н. Вайсблат (1927) et. al.

Indicaţii la metoda conservator-chirurgicală prin amputaţie:

 abces alveolar cronic;
 abces alveolar acut;
 fistule gingivale persistente;
 afecţiuni inflamatorii, provocate de scoaterea materialului de obturare depăşîtă a canalului;
 periodontită acută însoţită de dureri pronunţate;
 maxilosinuzită odontogenă;
 chisturi radiculare mici.

Variante de amputare a rădăcinilor:

1. Înlăturarea unei rădăcini jugale, mai des cea mezială.
2. Înlăturarea ambelor rădăcini jugale (păstrarea celor palatinale).
3. Înlăturarea rădăcinii palatinale cu păstrarea ambelor rădăcini jugale.

Tehnica amputaţii: Fără înlăturarea lamboului – amputare corono-radiculară. (după V.P. Platonov)
1. Cu freză diamantată conică se prepară cuneiform o parte din coroana dintelui până la nivelul limitei smalţ – ciment, care aderă la
rădăcina afectată.
2. Se secţionează cu freză conică rădăcina afectată.
3. Apoi ea se înlătură cu cleşte sau elevator.
4. Se prepară marginile anfractuoase.
5. Coroana se formează corespunzător rădăcinii rămase.

Cu înlăturarea lamboului mucoperiostal. Sub anestezie tronculară:

1. Modelăm lamboul pe suprafaţa vestibulară sau palatinală (de forma unghiulară sau trapezoidă).
2. Înlăturăm parţial cu freza peretele alveolar, degajând zona bifurcaţiei.
3. Cu freza fisurală (lungă) separăm rădăcina de limita smalţ – ciment şi o înlăturăm cu elevatorul sau cleştele. Dacă apar complicaţii e
necesar de incizat osul pe toată lungimea rădăcinii şi de a o înlătura pe părţi.
4. Şlefuirea marginilor ascuţite ale locului de ramificare şi alveolei. Chiuretaj.

Metoda folosită de autor prevede următoarele etape:

1. Preoperator se face tratamentul endodontic al dintelui, după metoda menţionată, cu obturarea canalelor în rădăcinile sănătoase. Canalul
radicular al rădăcinii preconizate pentru extracţie, se obturează bine în treimea de lângă bifurcaţie. Cu acest scop sunt folosite
cementurile (fosfat de zinc, ionomerice) şi compozitele. Considerăm că după amputaţie vor fi excluse posibilităţile de reţinere a
depunerilor moi şi microorganismelor.
2. Anestezia plexală. Incizia mucoasei, cu decolarea osului alveolar la nivelul rădăcinii.
3. Se deşosează rădăcina deasupra bifurcaţiei radiculare şi cu o freză conică, de dimensiuni mici, cu o direcţie oblică, rezecăm osul şi
rădăcina afectată. Rădăcina se extrage cu instrumente respective.
4. Cavitatea apărută se chiuretează şi se spală cu antiseptice, apoi se şlefuieşte bine regiunea separării la bifurcaţie. Plaga – se spală din
nou şi se suturează.
A doua zi se face examenul pacientului pentru a verifica rezultatul intervenţiei chirurgicale. La a 6-7 zi, dacă este necesar, poleim bine locul
secţionării rădăcinii amputate, pentru a exclude orişice posibilitate de retenţie microbiană. Peste 2-3 săptămâni se întreprinde un examen
radiologic şi, în caz de indicaţii, dintele poate fi inclus în construcţii protetice.

Hemisecţia
Definiţia termenului “hemisecţie”, în înţelesul său contemporan, a fost formulată de M. Amsterdam şi S. Rossman (1960). Mai apoi unele
precizări, detalizări la temă a făcut N. Basaraba (1969). Astfel, prin acest termen se subînţelege extracţia rădăcinii dentare împreună cu
porţiunea respectivă a coroanei dentare. Această metodă este de fapt o îmbinare a procedeului conservator cu altul chirurgical, deoarece
rădăcinile, care nu mai pot fi tratate conservator, se extrag. Iar segmentul funcţional apoi se tratează endodontic, fiind folosit în protezarea
ulterioară. Investigaţiile în acest domeniu au început relativ nu demult. În acest aspect au activat В.П. Полтавский (1975); T.N. Green
(1986); М.Е. Алтухова, Ф.Н. Цуканова, Э.П. Черепанова, (1987); H. Buhler (1994); Е.В. Боровский (1997) et. al. Autorii subliniază pe
bună dreptate lipsa experienţei în acest domeniu. De rând cu tehnica intervenţiei chirurgicale, trebuiesc studiate în continuu indicaţiile,
contraindicaţiile de operaţie, întrebări de diagnostic, inclusiv şi diferenţial, rezultatele în perioadele apropiată şi îndepărtată după intervenţie,
alte întrebări legate de evoluţia perioadei postoperatorii etc. Cele enumerate mai sus reliefează actualitatea problemei în cauză.

Indicaţii de hemisecţie:
1. Prezenţa pungilor osoase adânci mai mult de ½ - ¾ din lungimea rădăcinii, a pungilor intraosoase în zona unei rădăcini.
2. Afectarea şi resorbţia osului în regiunea bifurcaţiei şi dezgolirea unei rădăcini.
3. Fracturi radiculare, fractură verticală a dintelui.
4. Perforaţie în regiunea bifurcaţiei, pereţilor canalului radicular cu prezenţa rarefierii osului alveolar.
5. Impermeabilitatea canalelor unei rădăcini la dinţi pluriradiculari cu periodontită cronică, fracturarea instrumentului, obliterarea
canalului.
6. Afectarea semnificativă cu carie a cimentului şi dentinei unei rădăcini.
7. Dintele e utilizat în calitate de sprijin pentru protezare – e prezentă o rarefiere însemnată a ţesutului osos la una din rădăcini.
8. Prezenţa chistului periradicular (dacă apexul rădăcinii proemină în cavitatea chistului mai mult de ½ din lungimea rădăcinii).

Tehnica hemisecţiei (folosită de autor):

Această operaţie prevede 5 etape consecutive, ea decurge cu aplicarea anesteziei. Tratament endodontic cu obturarea canalelor radiculare
(fosfat-ciment, intradont, foredent etc.). Restaurarea cu mase de obturaţie a părţii coronare a dintelui preconizat pentru păstrarea rădăcinii
respective.

Separarea rădăcinii sănătoase de cea cu afecţiune apicală. Cu ajutorul discurilor metalice de separare, care se introduc din partea ocluzală
spre colet, se taie coroana dintelui pînă la gingie. Trebuie de ţinut cont de pericolul derapării discului cu lezarea gingiei. În continuare
separarea rădăcinilor se face cu freze speciale. În acest scop au fost confecţionate un şir de instrumente, care alcătuiesc o trusă specială, în
componenţa căreia intră diferite freze şi pile (fig.8). Metoda de confecţionare şi aplicare a acestei truse speciale este confirmată prin
certificate de inovaţie № 1747, din 15.12.87, şi № 1916, din 29.06.88, eliberate de USMF “N.Testemiţanu”.
Instrumentele din trusa aceasta au fost refabricate din freze pentru piesa dreaptă, retezândule tija cu 5 mm, şi adaptate pentru fixare la piesa
contraunghi. Frezele au partea activă diamantată sau sunt confecţionate din material extradur. După separarea părţii coronare cu discul
metalic cu freze conice, continuăm separarea în fundul camerei pulpare, acţionând freza cu ture mici ca să nu se producă necroza osului prin
supraîncălzire. Plaga se spală prin injectare cu soluţii de apă oxigenată de 3%, furacilină.
4. Se face controlul radiologic al separării radiculare – cu spatulă introdusă inter radicular, fixată în poziţia adaptată de medic.
5. Extracţia rădăcinii preconizate. Extracţia se face cu ajutorul cleştelui sau elevatorului, dar cu mare precauţie, pentru a evita fractura
septului inter radicular. În cazul în care are loc lezarea septului, dintele premolarizat se imobilizează cu ligaturi împreună cu dinţii vecini
sănătoşi.
23. Date clinico-radiologice ale periodontitelor apicale cronice.
Forma fibroasa Rx:
 deformarea fantei periodonțiului sub forma de dilatare a acesteia in reg. periapicala;
 contururile lamelei compacte a osului alveolar este clar, fara schimbări;
 hipercimentoza.

Forma granulamatoasa Rx zona radiotransparenta, bine conturata de forma ovala, rotundă sau „căciula țuguiată” centrata pe axul dintelui
de mărimea unui sâmbure de cireașa de mărime pana la 0.5 cm cu margini strict delimitat uneori este înconjurata de o zona sclerozata.

Forma granulanta Depistam o imagine lacunara, întinsa cu contururi neclare, in forma de linie frântă (limbi de foc), ce delimitează focarul
de destrucție.

24. Instrumente endodontice. Consecutivitatea utilizării.

Clasificarea instrumentelor dupa functie:
 Instrumente care asigura accesul catre canalul radicular
 Instrumente pentru examinarea sau diagnosticul canalelor radiculare
 Instrumente pentru inlaturarea tesuturilor moi dentare sau necrotizate.
 Instrumente pentru largirea orificiului de intrare a canalului radicular
 Instrumente pentru prelucrarea mecanica a canalelor radiculare
 Instrumente pentru obturarea canalelor radiculare

Instrumente pentru examinarea sau diagnosticul canalelor radiculare

a. Ac radicular, ac Miller
b. Masurator de lungime
c. K file cu stoper

Instrumente pentru inlaturarea tesuturilor moi dentare sau necrotizate

a. Pulp Extractor
 Este un instrument dentat
 Partea activa este in spirala si contine 40 dentisori (cu diamentru proportional cu jumatate din diamentrul acului)
 Dentisorii au o directie oblica, avand ascutisul indreptat spre minerul instrumentului si sunt putin elastice,
 La introducerea in canal, dentisorii sunt presati catre tija conica.
 Sunt utilizate doar in canalele usor permeabilizabile (atunci cand este exclusa blocarea si fracturarea instrumentului)
 Tehnica: se introduce in canal pana la o senzatie de rezistenta, apoi se retrage 2 mm se rasuceste usor la 360º si se extrage.
 Simbolul geometric: steluta cu 8 colturi cu unghiuri ascutite.
b. Rasp
 La exterior este asemanator cu pulpextractor
 Are 30 sau 50 de dintisori ascutiti cu lungimea 1/3 din diametrul tijei, care sunt amplasati sub un unghi de 90ª fata de axul
instrumentului.
 Dentisorii formeaza siruri spiraliforme, care incercuiesc tija conica rotunda a partii active.
 Simbolul geometric: steluta cu 8 colturi cu unghiuri drepte.

Instrumente pentru largirea orificiului de intrare a canalului radicular

a. Gates-Gliden
 Are partea activa lancerata sau gutata (in picaturi) cu varf neagresiv amplasat pe o tija fina lunga.
 Varful este usor rotungit spre a fi mai putin agresiv la actionare.
 Lungimea partii active este 15-19 mm.
 Se utilizeaza la contraunghi cu functii mici 450-500 rotatii/min.
b. Largo
 Are partea activa alungita, care trece intro tija rigida.
 Este un intrusment rotativ
 Se lucreaza la piesa contraunhi la turatii mici 800-1000 rotatii/min.
 Este indicat pentru permeabilizarea canalelor radicular drepte ale dintilor monoradiculari.
 Lungimea partii active de 15-19 mm are varf neagresiv.

Instrumente pentru prelucrarea mecanica a canalelor radiculare

 K file
 K reamer
 H file
 Protaper
Standardizarea
Codificarea colora dupa ISO:
Cod color Marimea
Roz 0.06
Gri 0.08
Violet 0.10
Alb 0.15 / 0.45 / 0.90
Galben 0.20 / 0.50 / 100
Rosu 0.25 / 0.55 / 110
Albastru 0.30 / 0.60 / 120
Verde 0.35 / 0.70 / 130
Negru 0.40 / 0.80 / 140

Codificarea dupa Simboluri:

▲ K-Reamer
■ K-File
• H-File

Standardizarea ne usureaza alegerea marimei necesare a instrumentelor in dependenta de canalul care lucram si pentru a ne ajuta sa alegem
marimea conurilor de hartie si de gutaperca.

25. Metode de dilatare şi sterilizare a canalelor radiculare.

Metodele de dilatare a canalului radicular:
 Step back
 Crown down
 Mixta

Metoda Step-back – consta in efectuarea preparariii de la varful canalului radicular catre ostium la care succesiunea utilizarii
instrumentelor endodontice este de la marime mica la mare.

Metoda Crown-down – consta in efectuarea prepararii de la ostium pina la orificiul apical cu folosirea succesiva a instrumentelor
endodontice de la marime mai mare la una mai mica.

Prelucrarea mecanica se face prin urmatoarele miscarii:

 Reaming
 Fileing
 Recapitulare

Variantele de Reaming:
 Varianta clasica
 “Intoarcerea ceasornicului” – rotirea reciproca in sensul si contrar acelor ceasornicului intrun sector aproximativ 90 sau 180
grade (1/4 sau ½ de ratatie)
 Teoria fortei echilibrate – avansarea instrumentului cu rotirea 60-90º spre apexul radicular si apoi rotirea contra sensului
acelor ceasornicului la 120grade.

Variante de Fileing:
 Varianta clasica
 “In circumferinta” – se introduce instrumentul pana la momentul blocarii de catre peretii canalari si rotirea cu ¼-1/2 rotatie
cu avansarea spre apical.
 “1/4 de rotatie si apoi retractie”

Metoda chimica este folosita pentru canale inguste si oblitarate.

Se bazeaza prin introducerea in lumenul canalar a unei solutii de acid care provoaca decalcifierea si remolirea dentinei ramolite.

Gelurile endolubrifiante sunt:

 Largal Ultra (Septodont)
 Glyde (Dentsply)
 Endofree (Decare)
 Root Canal Enlarger
 Canal E
 Canal +

Aceste geluri sunt pe baza de EDTA care:

 Are valoarea pH intre 6-10
 Efectul combinat EDTA + Hipoclorit de Sodiu efectul de curatire a peretilor este mai eficienta.
 Sporirea capacitatii de a difunda in canalele auxiliare si canaliculi dentinali.
Se folosesc si sol de 10-20% EDTA sau de sarurile lui, care formeaza complexoni cu Ca+ si-l scot din dentina.
 geluri pe baza de EDTA: Canal+, File-Eze, RC-prep, File-Care EDTA, Glyde, Chanel Glyde etc.
 fluide sau solutii pe baza de EDTA: Largal Ultra, Edetat solution,Root Canal Enlarger, Endofree,
In cazul canalelor puternic calcifiate sau obliterate, se pune o buleta de vata pe ostium si se acopera cu pansament eremtic pe 2-7 zile. La a
doua vizita pansamentul se indeparteaza si canalul se largeste.

26. Metode fizico-terapeutice în tratamentul periodontitelor apicale.

Scopul metodei fizice: lichidarea procesului inflamator din periodont şi accelerarea regenerării ţesutului osos.
Tipuri:
a. Periodontite Apicale Acute:
 Ultraionoforeza
 Iodoforeza transacanalara
 D’arsonvalizare
 Terapia cu curenți de frecventa înalta (UVC)
 Fluctuorizarea
 Terapia cu microunde (RUV)
 Diatermocoagularea canalelor radiculare
 Electroforeza intracanalara
b. Periodontite Apicale Cronice:
 Electroforeza transcanalară
 Ultrafonoforeza cu Iodat de Kaliu
 Electroforeza intracanalara
 Tratament cu microunde in regiunea fistulei
 Terapia cu laser
c. Periodontita Cronica Exacerbata:
 D’arsonvalizare
 Anod galvanizarea
 Electroforeza canalară cu iod sau tripsină
Indicațiile la aplicarea agenților fizici in tratarea periodontitelor
 Tratarea dinților cu canale radiculare nepermeabile
 Fracturarea instrumentelor endodontice in canalele radiculare
 Tratarea nereușita prin metode tradiționale
 Dinți cu foramen apical larg
 Dezinfecția canalelor radiculare
Contraindicațiile la aplicarea agenților fizici in tratarea periodontitelor
 Acutizarea unei periodontite cronice
 Chist supurat
 Prezenta unor pivoturi de argint in canale radiculare
 Neoformațiuni maligne
 Forme grave de afecțiuni autoimune
 Graviditate
 Reacție alergica la preparate
 Intoleranta la curentul electric (sensibilitate sporita la microcurenți)

În tratamentul periodontitelor metoda fizioterapeutică se aplică desinestătător sau ca componentă a tratamentului complex. Scopul
procedurilor fizioterapeutice este lichidarea procesului inflamator din periodont şi accelerarea regenerării ţesutului osos.
Pentru diminuarea edemului, stazei, durerilor, pentru îmbunătăţirea troficii ţesuturilor, întărirea proceselor imunobiologice şi micşorarea
virulenţei microflorei în faza acută până şi după intervenţia chirurgicală se folosesc curenţi de înaltă frecventă, curenţi D’arsonval, sau
fluctuanti.
Pentru preîntâmpinarea trecerii fazei seroase în cea purulentă şi în faza de infiltrare celulară, dacă nu e asigurată eliminarea exudatului, se
administreză o doză atermică aşa ca pacientul să nu perceapă căldura. In restul cazurilor se foloseşte o doză oligotermică.
Pentru obţinerea dozei atermice se aplică tensiunea minimă a aparatului la ieşire şi se măsoară temperatura sumară în intervalul de 6 cm.
Durata procedurii e de 10 min.
Tratamentul se efectuează zilnic constând din 3-5 proceduri. Se mai foloseşite ultraionoforeză cu lidază se administrează 8 min. La regim
neîntrerupt la o intensitate de 0,2-0,4 V/cm2. Tratamentul 3-7 zile.

Ultrasunetului
Mai eficientă este ultrafonoforeza cu Iodat de kaliu 2% - 6% (-). Această metodă în comparaţie cu electroforeza este mai rapidă şi durează
doar 30-60 sec. şi cantitatea introdusă este mai mare. Pe lângă preparatul medicamentos acţiune de activizare o mai are şi ultrasunetul.
Acţiunea se face cu un căpăcel cu ultrasunet îmbrăcat în cauciuc, ce se aplică pe dinte. In căpăcelul de cauciuc sunt două orificii în care sunt
fixate două canule: în una se introduce sol. 2% iod, iar din cealaltă se elimină bule de aer. După umplerea căpăcelului cu medicament ce
conectează aparatul de ultrasunet în regim pulsatil cu puterea de emisie 0,2 V/cm timp de 1 min.
După procedură în cavitate se aplică pansament steril şi se aplică obturaţie provizorie. Numărul procedurilor depinde de forma periodontitei:
fibroasă - 1-2 proceduri, granulantă, granulomatoasă 2-3, apoi canalele se obturează după indicaţii.
Iodoforeza transacanalara
Pentru înlăturarea urmărilor inflamaţiei acute şi pentru a influența procesele reparative în periodont, asupra microflorei şi microcanaliculelor
se fac zilnic câte 2-3 proceduri de iodoforeză transcanalară. Dacă în canal mai sunt eliminări purulente mai raţional de administrat
electroforeză cu sol. 1% tripsină.

Metode:
- Metoda longitudinală - electrodul activ e introdus în porţiunea coronară, apoi se pune un bulet cu medicament şi se închide
ermetic cu ceară lipicioasă. Celălalt electrod e fixat pe antebraţ.
- Metoda transversală de electroforeză transcanalară - electrodul activ e introdus în porţiunea coronară, apoi un bulet cu
medicament şi se închide ermetic cu ceară lipicioasă. Electrodul pasiv se aplică pe proiecţia rădăcinii din partea vestibulară sau
orală
Preparate medicamentoase:
- 10% - iodat de kaliu e introdus cu polul (-)
- 1-2% sol. tripsină cu polul (-)

D’arsonvalizare:
Se bazează pe utilizarea impulsurilor curentului alternativ sinusoidal de frecvență înaltă (100 - 300 Hz), de înaltă tensiune (20 kv) și de
putere mică (0.02mA). În același timp, durata de timp între impulsuri este mai mare decît durata impulsului. Acești curenți au fost obtinuți
de fiziologul și fizicianul francez d'Arsonval în 1892. Se efectuiază în regiunile gingivale, la distanța de 1,5 - 2 mm, cîte 3 minute
fiecare parte, apoi cîmpul cu unde de frecvență ultraînaltă - 10 minute
Curenții d'Arsonval influențează trofica țesutului, crește metabolismul țesuturilor, are efect analgezic, efect antispastic asupra vaselor de
sînge și sfmcterelor. În pielea și mucoasa orală apar infiltrații și focare de micronecroze, care determină activarea proceselor nespecifice de
protecție tisulara.Cura de tratament - 10-12 ședințe a cîte 10 minute

Terapia cu curenți de frecvență înaltă (UVC):

Aplicarea cîmpului electri alternativ de frecvență înaltă (40 mhz), cu scop curativ.
Acțiunile fiziologice. Sub influența cîmpului electric în țesut apar oscilație de ioni și particule încarcate. Acesta duce la transformarea
energiei electrice în caldură. În țesuturile cu înaltă rezistență (nervi, oase, tendoane), generarea de caldură este cea mai intensă. Efectul
oscilant conduce la o schimbare în ritmul natural al proceselor biofizice și chimice. Aceasta crează noi condiții pentru apariția de reacții
fiziologice.
Efectul UVC:
 Cauzează vasodilatația, în special în țesuturile profunde, stimulează circulația sîngelui și a limfei (se ameliorează alimentarea
țesuturilor, putînd rezista mai bine la varietate influente)
 Crește permeabilitatea pereților vasculari, formarea de fagocite, leucocite, ce contribuie la o resorbție mai rapidă a exudatului și
reducerea edemului țesuturilor
 Cauzează activarea metabolismului și a activității enzimelor
 Activează mecanismele de protecție celulare și de țesut
 Cîmpul electric are efect antiinflamator, antispastic, stimulează regenerarea țesuturilor deteriorate
 Se indică 6 proceduri a cîte 10 minute

Fluctuorizarea:
Utilizarea curentului alternativ fluctuant de frecvență joasă în limitele de la 100 la 2.000 Hz.
Acest curent provoacă:
 Efect analgezic
 Accelerează timpul de vindecarea a rănilor
 Delimitarea procesului purulent de țesutul sănătos, regresia infiltratului inflamator
 Consolidează procesele de regenerare
 Accelerează procesele metabolice
 Activează fagocitoza și activitatea enzimelor. Se indică 6-10 ședințe a cîte 8-10 minute

Terapia cu microunde
Sunt utilizate vibrații electromagnetice alternative de frecvență ultra-înaltă (2.38 GHz). Terapia cu microunde provoacă:
 Accelerarea circulației sanguine și a limfei;
 Creșterea permeabilității peretelui vascular;
 Creșterea metabolismului;
 Creșterea reacții de apărare;
 Reducerea sensibilității terminațiunilor nervoase (efect analgezic).
Terapia cu microunde are acțiune antiinflamatoare. Aceste manifestări apar în zona de impact și părțile simetrice. Stimularea receptorilor
nervoși duce la formarea de reacții reflexe pozitive și acțiune umorală secundară. Cura de tratament 3-12 ședințe cate 5-8 minute.
Se face cu aparatul Microwave_25P

Diatermocoagularea canalelor radiculare

Diatermie - aplicarea curentului electric de înaltă frecvență (1-2 mMHz), de tensiune mică (150-200 V) și de mare putere (2 A) cu scop
curativ.
Prin contact direct a electrodului activ, în țesut se formează căldură, se coagulează proteinele, sângele; se previne absorbția produselor de
descompunere a țesutului, pătrunderea microorganismelor în sânge.
Se face cu aparatul ДКС-2М
Electroforeza intracanalară
In Periodontita Apicala Acuta
Introducerea substanțelor medicamentoase în țesuturi cu ajutorul curentului electric continuu.
Se recomandă utilizarea soluției cu KI 10%, 2-3 proceduri pentru a influența microflora. În caz de eliminări purulente se indică
electroforeză cu sol. Tripsina 1%. Se efectuează după sistarea procesului acut.
Se face cu aparatul Nahita 53017
Tratamentul periodontitei apicale cronice:
Cu substanțe medicamentoase. Mai frecvent se aplică electroforeza cu iod, Tripsina 0,5% cu sol. tampon.
În periodontita cronică fibroasă se aplic 3-4 proceduri, dacă mărimea procesului este de 5 mm. Se admite electroforeza cu antibiotice sau cu
sol. CaCl 10% parodontal după obturarea canalului. Cura de tratament constituie pîna la 10 proceduri. Electroforeza e contraindicată dacă în
canal e fracturat un instrument endodontic cu ieșirea lui după apex și în caz de prezența a pulpei vii.

Ultrafonoforeza cu Iodat de kaliu 2% - 6% (-)

Această metodă în comparaţie cu electroforeza este mai rapidă şi durează doar 30-60 sec. şi cantitatea introdusă este mai mare.

Ultrasunetul
Acţiunea se face cu un căpăcel cu ultrasunet îmbrăcat în cauciuc, ce se aplică pe dinte. In căpăcelul de cauciuc sunt două orificii în care sunt
fixate două canule: în una se introduce sol. 2% iod, iar din cealaltă se elimină bule de aer. După umplerea căpăcelului cu medicament ce
conectează aparatul de ultrasunet în regim pulsatil cu puterea de emisie 0,2 V/cm timp de 1 min.
După procedură în cavitate se aplică pansament steril şi se aplică obturaţie provizorie.
Numărul procedurilor depinde de forma periodontitei: fibroasă - 1-2 proceduri, granulantă, granulomatoasă 2-3, apoi canalele se obturează
după indicaţii.

Microunde în regiunea fistulei

Se aplică 1-3-5 proceduri a câte 5 minute, cu putere de 3 - 7 Vt.
Înainte de a aplica electroforeza cu KI 5 - 10% în cavitatea dintelui și electroforeza cu CaCl 5 -10% în regiunea fistulei, Jl. H. OypManos
recomandă de a efectua, mai întâi de toate, vacuumterapia în regiunea fistulei pentru a aspira puroiul și pentru a forma un hematom de 1cm
în regiunea fistulei, pentru a intensifica microcirculația. Prin urmare, terapia cu microunde se aplică după electroforeza cu KI și CaCl.

Terapia cu laser
Esența tratamentul este în interacțiunea fasciculului laser monohrom cu formațiunile intracelular. Ca urmare, se schimbă cursul reacțiilor
biochimice ale structurii moleculare.
Puterea mică a laserului are efect de stimulare, analgezic și antiinflamatorii. Sub influența radiațiilor laser de joasă frecvență cu lungimea de
undă (0,63-1,3 mm) prezintă următoarele efecte biologice:
 Sporirea circulației sângelui și activarea schimbului de lichid interstițial;
 Stimularea metabolismului electrolit în citoplasma celulelor și ca o consecință accelerarea proceselor metabolice, stimularea
recuperării celulelor prin creșterea producției de ATP,
 Consumul de oxigen, sintetizarea de proteine, acizi nucleici și activarea enzimelor citoplasmatice;
 Efecte asupra sistemului imunitar;
 Crește pragul durerii a terminațiilor nervoase.
Atunci cînd se aplică laserul asupra rănilor are loc stimularea activității limfocitelor, granulocitelor, curățarea sporită a zonelor necrotice.
Stimularea fibroblastelor ameliorează creșterea capilarelor noi și stimulează creșterea celulelor epiteliale, vindecarea se produce mai rapid.
Pentru a se obține un efect antiinflamator și de stimulare a procesului de regenerare, se aplică dozele 50-100 m
Vt/cm2, 1-2 minute, pîna la 15 proceduri.
Se face cu aparatul NV Microlase NV Ortho

Tratamentul periodontitei apicale cronice exacerbate:

 Curenţii Darsonval
 Curenţii diadinamici
 Fluctuorizarea
 Curenţi de înaltă frecvenţă

27. Metode de determinare a lugimii de lucru a canalelor radiculare.

Aceasta etapa este foarte importanta pentru ca:
 permite prepararea canalului pe toata lungimea de lucru.
 previne traumatizarea parodontiului apical in timpul actionari cu acele pentru largirea canalelor.
 permite obturarea canalelor pana la constructia apicala fara depasiri sau obturatii incomplete.
Lungimea de lucru a canalului radicular – este distanta de la constrictia fiziologica pana la orificiul de intrare a canalului radicular.

Metodele de determinare sunt:

 metoda tabelara
 metoda anatomica
 metoda tactila
 metoda radiologica
 metoda conurilor de hartie
 clinica
 clinico – radiologica
 electronica.
Metoda tabelara – multiple masurari au permis stabilirea valorilor medii ale radacinii si dintelui pt fiecare grup de dinti, cu deviatia lor
minima si maxima.
Pe instrumentul endodontic stoperul de cauciuc este fixat la o valoare care corespunde lumgimii medi a dintelui prelucrat.
Daca dupa introducerea instrumentului in canalul radicular, stopper de cauciuc ajunge pana la marginea incizala sau pana la partea
masticatorie, atunci capatul instrumentului se afla la nivelul orificiului apical.

Metoda anatomica – se orienteaza dupa raportul dintre lungimea coroanei si lungimea radacinii este de 1:2. Aceasta metoda este
aproximativa si insuficient de veridica.

Metoda tactila – simtul tactil al aparatului este o varianta de evaluare a lungimiide lucru si se bazeaza pe masurarea lungimii
instrumentului introdus pana la intuirea constrictiei apicale prin senzatia de rezistenta a canalului radicular.
Metoda este subiectiva si presupune, desprinderea unor dexteritati in sesizarea modificarilor de rezistenta ale acului.
Neajunsuri: in canalele sinusoase si inguste, perceperea subiectiva a medicului.

Metoda conurilor de hartie – se bazeaza pe introducerea conului de hartie intr-un canal radicular uscat pana cand varful conului nu se va
umezi de la fluidul tisular.
Aparitia semnelor de umezire a conului de hartie probeaza despre aducerea lui pana la orificiul apical, iar lungimea conului de hartie se
acceapta drep a fi lumgimea de lucru a canalului radicular.

Metoda radiologica
Uneori lungimea aproximativa a canalului poate fi obtinuta pe baza de radiografie diagnosticata.
Imaginea radiografica este umbra dintelui si in majoritatea cazurilor nu reflecta lungimea lui reala.
Aceasta metoda este destul de exacta, obiectiva si veridica fiindca se efectueaza impreuna cu instrumentul endodontic introdu-se in canal.
Pentru inregistrarea radiologica a lungimii sunt:
 drill sau K-file (nr 15 sau 10)
 stopper metallic sau de silicon, vizibil in raze
 registratorul de lumgime al instrumentului.
Instrumentul pt aceste scopuri trebuie ales in asa fel, ca sa se ajunga fara eforturi speciale la un punct de apropierea apexului fiziologic.
Lungimea de lucru in cazul indepartarii pulpei vii trebuie sa fie cu 1.5 mm mai mica decat lungimea radiologica a radacinii, iar in cazul
extirparii unei pulpe devitale, puternic infectate cu 1 mm mai mica decat lungimea roentgenologica a radacinii.
Prin metoda radiologica se permite:
 determinarea lungimii radacinii
 gradul de permeabilitate a canalului
 directia vehicularii instrum endodontic
 prezenta perforatiilor, curburilor canalare, a starii tesuturilor periodontale.

Metoda clinica se bazeaza pe senzatia de stramtorare acanalului la atingerea zonei de constructie apicala- este cea mai veche si mai numita
metoda tactila.

Aceasta are la baza 4 criterii

 cunoasterea lungimii medii a dintelui din tabelul de lungimi medii ale dintilor ale dintilor
 senzatia de stramtorare pe care o simtim la varful acului cand ajungem la constictia apicala.
 senzatia de intepare acuzata de pacient cand varfulacului depaseste apexul.
 radiografia dentara.
Tehnica - se introduce un ac Kerr in functie de marimea canalului so avansandu-se usor fara presiune pana simtim invarful acului rezistenta
datorita constructiei apicale. Se stabileste pe ac un punct de reper de pe suprafatao cluzata (varful cuspidului) la pluriradiculari sau marginea
incizala (la incisive) care se marcheaza cu stopper.Aceasta lungime se compara cu lungimea medie cunoscuta a dintelui si cu cea din
imaginea radiologica . In cazul in care corespunde cu una din ele - este indiciul corectitudinii determinarii lungimii canalului.

Metoda clinica-radiografica (Se efectueaza radiografia cu ac pe canal ):

In pulpite si gangrene simple , (unde trebuie sa se pastreze bontul apical si sa se evite lezarea lui ) - se scade 1 mm din lungimea acului
masurata pe filmul dentar initial, care reprezinta eroarea datorita expunerii flmului si se repeta radiografia cu acul pe canal, care va
inregistra noua dimensiune.
A doua radiografe cu acul pe canal va arata cu exactitate zona de constrictie apicala, care dupa ce va fi masurata reprezinta lungimea de
lucru, va arata directia instrumentului si permeabilizarea canalului radicular, va arata daca exista perforarea lui.
In parodontitele apicale cronice in care au loc rezorbtii patologice la nivel periapical cu desfintarea constrictiei apicale - varful acului
depaseste aceasta zona si se stabileste lungimea acului in raport cu apexul radiologic.A doua radiografe cu ac pe canal va arata sediul real al
zonei apicale.
Determinarea lungimii de lucru prin metoda clinico-radiologica se bazeaza pe obtinerea a unor date precise referitor la localizarea zonei de
jonctiune cemento-dentinare cu ajutorul unui cliseu radiologic (pana la constrictia apicala).
Dupa evaluarea radiologica a lungimii canalului radicular acul diagnositc este retras din canalul radicular si se determina lungimea canalului
in mm. Pt a calcula lungimea corecta a canalului radicular este necesar de a scadea 1 mm (eroarea tehnica radiologica specifica) din
lungimea acului, masurata pe radiografie.
Aceasta valoare va deveni un reper pt radiografia repetata, care va indica cu precizie zona de constrictie apicala.
Lungimea respectiva a canalului radicular este din nou fixata pe instrumen cu ajutorul acelorasi stoppere.
Cunoscand lungimea exacta a dintilor pana la constrictia apicala ajustam ulterior lungimea de lucru a acelor endodontice care vor fi folosite
la prepararea canalului radicular.

In periodontite apicale cronice, daca sunt prezente resorbtii patologice a 1/3 apicale si lichidarea zonei de constrictie apicala, varful acului
diagnostic iese in afara acestei zone.
Astfel lungimea instrumentului este fixata cu stoppere conform “apexului radiologic”. Apoi cu acul diagnostic este din nou introdus in canal
si apoi cu ajutorul unei radiografii repetate se determina localizarea zonei apicale.
Metoda radiologica si clinico-radiologica necesita timp si iradieri ale pacientului. Pt a evita repetari frecvent se recurge la metoda Dick la
care se foloseste o singura radiografie si o formula:
D = A*d / a
D – lungimea reala a dintelui
A – lungimea reala a acului introdus in canal
d – lungimea aparenta (pe radiografie) a dintelui
a – lungimea aparenta (pe radiografie) a acului introdus in canal

Metoda electronica:
Aceasta metode masoara lungimea canalelor cu o precizie de 95-98% si au ca principiu corelatia dintre valoarea rezistentei electrice intr-un
instrument, introdus in canalul radicular si un electrod aplicat pe mucoasa orala – valoare care este constanta de 6500 ohmi, indiferent de
dinte si pacient.
Pentru determinarea lungimii de lucru trebuie:
 Pulpa exterpata
 Dintele este izolat
 Cavitatea dintelui (uscata).
 Evitarea contactului electrodului active cu corpuri metalice.
Principiul de functionare a acestor dispozitive are la baza masurarea diferentei de impendanta electrica a membranei mucoase a cav bucale
si a tesuturilor prin 2 electroliti.
Aparatajul este conectat de un ac special (electrodul activ) care este introdus in canalul radicular si altul accesoriu (electrodul pasiv) atasat
partilor moi la nivelul buzelor pt a avea contact cu mucoasa orala.
Impendenta electrica a tesuturilor dintelui este cu mult mai mare decat cea a membranei mucoasei a cav bucale.
Astfel fixarea electrozilor pe baza si canalul radicular nu produce inchiderea circuitului electric, pana cand electrodul, plasat in canalul
radicular nu va ajunge la apex.
Cand ajunge la apex, circuitul se inchide astfel este insotit de un semnal sonor.
Pentru determinarea lungimii de lucru:
 Dintele este izolat
 Cav dintelui si canalului radicular este irigat si uscate pt a fi eliminata conductia ionica
 Eliminata conductia ionica
In canalul radicular se plaseaza acul fixat de apex locator, apoi este atasat exodul. Dupa punerea aparatului in functie, acul va fi ghidat
precaut spre apex printr-o miscare de “dute vino”.
Pe masura apropierii instrum de apex radicular, rezistenta electrica se modifica, semnalul luminos devenind verde intermentent, iar cel
sonor intermentent.
Indicarea apexului are loc in momentul in care varful acului ajunge la orificiul apical.
Indicatorul luminous inceteaza de a mai clipi si indica cifra “0”. In cazul cand instrum intra in contact cu periapexul, se aprinde lumina rosie
si sunetul isi schimba frecventa.
Avantaje:
 Permite determinarea lungimea de lucru fara a utiliza radiografia
 Determinarii multiple si destul de precize pe tot parcursul tratamentului
 Reducerea nr de radiografii
 Apex locator este comod, compact si simplu de functionare la un pret relativ accesibil
 Folosirea apexului locator este utila la tratarea dintilor cu calcifieri pulpare
 Posibilitatea localizarii fracturilor radiculare sau a perforatiilor radiculare si de planseu.
Dezavantaje:
 Prezenta in canal a unor fluide cu conductibilitate electrica inalta (sange, exudat, NaOH) si a resturilor de tesut pulpar reduce
considerabil acuratetea rezultatelor obtinute
 Tehnica laboroasa
 La sistemele alimentare de acumulatori, variatile tensiunii de alimentare modifica rezultatele
 Bateriile descarcate
 Perforatii radiculare
 Canale secundare
 Contact cu metale

28. Tratamentul medicamentos al canalelor radiculare în periodontitele apicale.

Obiectivele prelucrării medicamentoase:
 inlăturarea din canal a rumeguului de dentină, reamasitele pulpare si smear layer
 prevenirea blocării canalului radicular
 lubrefierea instrumentelor endodontice
 inlăturarea coninutului organic i neorganic din canalul radicular prin solubilizare
 dezinfecia canalelor radiculare
NESPECIFICE
1. Preparate ce conțin oxigen:
a. Peroxidul de hidrogen ( Sol. de apă oxigenată 3% ):
 oxigenul atomar contribuie la curățirea mecanică a canalului de masele necrotizate și de rumegușul dentinar din contul înspumării;
 posedă proprietăți bactericide și hemostatice.
2. Preparate halogene:
Preparate ce conțin clor:
a.
 Cloramina (Sol. de cloramină de 1-2%);
 Digluconat de clorhexidină (Sol. de digluconat de clorhexidină de 0,2%);
 Hipoclorit de sodiu (Sol. hipoclorit de sodiu de 3-5%).
o La contactul cu țesuturile moi are loc degajarea clorului în formă gazoasă, care distruge resturile organice;
o Solubilizează masele necrotizate;
o Acțiune bactericidă (bacterii gram + și gram -);
o Acțiune fungicidă;
o Acțiune antivirală.
b. Preparate ce conțin iod:
 Iodinol (Sol. Iodinol de 1%);
 Iodonat;
 Tinctura de iod;
 Soluție Lugol.
o Acțiune bactericidă;
o Acțiune fungicidă;
o Accelerează regenerarea țesuturilor;
o Indicatori ai curățeniei canalului radicular.
3. Preparate nitrofuranice (Sol. de furacilină de 0,5%):
 Utilizat pentru lavaj endocanalar;
 Spectru larg de acțiune antiseptică;
 Acționează antiexudativ;
 Stimulează fagocitoza.
4. Compuși cuaternari de amoniu (Sol. apoasă de decamină de 0,1%):
 Detergenți cationici folosiți în lavaj endocanalar;
 Reduc tensiunea superficială;
 Acțiune moderată bactericidă;
 Acțiune moderată bacteriostatică (org. Nesporogene, blastomicete);
5. DMSO (dimetilsulfooxid, Sol. de 20% de Dimexid):
 Acțiune antiseptică;
 Acțiune antiimflamatoare;
 Acțiune analgezică;
 Acțiune bacteriostatică;
 Acțiune fungicidă.
6. Enzime proteolitice (tripsină, chemotripsină):
 Acțiune antiinflamatoare;
 Acțiune decongestivă;
 Disociază masele necrotizate;
 Diluează secreții vâscoase;
7. Enzime de origine proteică (Sol. de 0,1% de lizocim):
 Se conțin în țesuturile organismului;
 Acțiune antiinflamatoare;
 Stimulează reactivitatea nespecifică a organismului.
8. Ortofen (diclofenac natrium):
 Acțiunea antiinflamatoare puternică;
 Acțiune decongestivă;
 Acțiune analgezică.
9. Antiseptice de origine vegetală (Sol. alcoolică de clorofilipt de 1%):
 Acțiune antimicrobiană asupra streptococilor anaerobi și aerobi, asupra stafilococilor.

SPECIFICE
1. Remedii antibacteriene (Metronidazol)
 În formă de pastă pentru obturarea temporară a canalelor radiculare (Grinazole (Septodont));
 Reînnoirea pastei la 1-2-3 zile;
2. Antibiotice și combinațiile lor cu enzime proteolitice (Septomixine forte (Septodont))
 Acțiune antibacteriană;
 Acțiune antifungică puternică.
SPECIALE:
1. Complexoane:
 Soluții, geluri EDTA;
 Acid citric;
 Acid propionic.

Prelucrarea medicamentoasa a canalelor radiculare este un sir de substante medicamentoase folosite pt a pastra spatiul endodontic
neinfectat pana la aplicarea obturatia radiculara.
Scopul – este de a distruge flora microbiana existenta obtinand astfel canale radiculare sterile
Obiectivele prelucrarii medicamentoase:
 Inlaturarea din canal a rumegusului de dentina
 Prevenirea blocarii canalului radicular
 Lubrifierea instrum endodontice
 Inlaturarea continutului organic si neorganic din canalul radiculare prin solubilizare
 Dezinfectia canalelor radiculare
 Albirea tesuturilor dure dentare ale partii coronare si acele radiculare ale dintelui.
Modurile de prelucrarea medicamentoasa a canalelor radiculare:
 Prelucrarea antiseptica cu ajutorul unei mese de vata, infasurate pe ac radicular sau cu conuri de hartie, imbibate cu solutie de
substanta medicamentoasa
 Irigarea canalului radicular cu o solutie de subst medicamentoasa dintr-o seringa de irigatie printr-un ac endodontic special
 Pansamente antiseptice
 Obturarea radiculara provisorie
 Metode fizice
Irigatia – este principalul mod de prelucrare medicam a canalelor radiculare.
Obiectivele irigarii:
 Eliberarea canalului radicular de resturi organice ale pulpei sau materiilor decompuse
 Inlaturarea rumegusului de dentina
 Inlaturarea stratului “smear layer” de pe peretii canalului
Fluidele lavatoare solubilizeaza in canalul radicular componentele organice si anorganice si faciliteaza procesul de reparare, lubrifica calea
de avansare a instrumentelor endodontice, sporind eficienta capacitatii lor taietoare.
Instrumentele folosite la largirea partii ostiala deschid sistemul canala radiculare pt patrunderea rapida pana la partea apicala a unor cantitati
mari de fluid lavator.
Cu cat mai rapid si mai uspr ajunge fluidul irigator in partea apicala cu atat mai indelungat ea isi pastreaza proprietatile sale antibacteriene.
Irigarea se face cu un ac endodontic special:
 Reprezinta un ac fin si lung
 Are varful bont si orificii laterale pt ca fluidul sa nu patrunda in regiunea periapicala, ci sa curga din ostiomul canalului radicular
inapoi in cav coronara.
Pt a diminua riscul refularii sol dupa apex, vargul acului trebuie sa fie localizat cu 3-5 mm mai sus de orificiul apical.
Inainte de insertia lui in canalul radicular, acul este indoit sub un unghi dorit.
Apoi pe ac este imbracat un stopper discoidal pt a controla adancimea confundarii lui in canal.
Solutia antiseptica este introdusa in canal cu seringa in jet, sub presiune neinsemnata.
Pt o singurairigare a canalului radicular este necesar nu mai putin de 1 ml de sol antiseptica.
Inainte de obturare, pt indepartarea resturilor de sol. antiseptica se recomanda spalarea canalului cu apa distilata pt al usca apoi cu pinuri de
hartie.
Ca alternativa a irigarii manuale este folosita piesa endodontica cu mecanism incorporat pt irigarea canalului radicular. Aplicarea sistemului
mecanis de irigare permite aducerea rapida si eficienta a fluidului lavator pana la orificiul apical cu indepartarea ulterioara a maselor
necrotice si a rumegusului din canal.
Rezerva de fluid in canalul radicular trebuie reinnoita cat mai des.
Pansamente antiseptice
Pansamentele antiseptice reprezinta:
 Introducerea in cav dintelui a unui tampon de vata, imbibat cu preparat medicamentos
 Intruducerea nemijlocita in canal radicular a unor preparate medicam pt aplicarea pe mesa de vata sau pe pin de hartie, acestea
fiind inchise cu material provisoriu.
Pansamentele antiseptice sunt folosite dupa prepararea canalului radicular cu scopul de:
 A diminua senzatile de durere
 A inhiba microflora in cav dintelui
 A reduce procesul inflamator in periodontiu
 A stimula procesele reparative a tesuturilor periapicale
Preparate folosite: Endotine, Cresopten

Tipuri de pansamente antiseptice:

 Pansament oclusiv
 Pansament semioclusiv
 Pansament deschis

Pansament oclusiv - tehnica:

1. Usarea canalului
2. Aplicarea unei bulete de vata sterile umezita in subst medicam in camera pulara, in contact intim cu toate orificiile de deschidere a
canalelor radiculare
3. Aplicarea unei bulete de vate care sa umple pana la 1/3 din cav de acces
4. Aplicarea obturatiei de ocluzie provisoriu.

Pansament semioclusiv
Scopul:
 Mentinerea substantei medicamentoase in contact cu spatiu endodontic
 Prevenirea recontaminarii cu flora din cav bucala
 Asigurarea unei cai de drenaj a produsilor de metabolism bacteriei
Tehnica
1. Uscarea canalului la finalul etapei de tratament mecanic
2. Aplicarea unei bulete de vata sterila umezita in substanta medicam in camera pulpara, in contact intim cu toate orificiile de deschidere
a canalelor radiculare
3. Aplicarea unei bulete de vata afanate, care sa umple pana la 1/3 din cav de acces
4. Aplicarea materialul de obturatie provisorie, preferabil in bloc fara o presiune exagerata la inserare
5. Adaptarea in ocluzie
6. Stabilirea unei cai de comunicare cu ajutorul sondei, intre buletele devata si cav orala
7. Se verifica pastrarea orificiului de ocluzie

Pansament deschis – canalul este lasat deschis pt iesirea exsudatului.

Scop – asigurarea unei cai de drenaj a produsilor de metabolism bacteriene si evita acumularea lor sub presiuni.
Tehnica – aplicarea unei bulete de vata sterile umezite in substanta medicamentoasa in cam pulpara, in contact intim cu toate orificiile de
deschidere a canalelor radiculare.
Lasam cav deschisa si nu aplicam obturatie provisorie ca sa iasa exsudatul. Se mentine pt circa 24-48 h.

Obturarea radiculara provizorie

Este efectuata la prezenta schimbarilor disctructive a tesuturilor periapicale.
Se efectueaza in cateva sedinte.
Aplicarea preparatelor medicam intre vizite nu intotdeauna permite realizarea efectului necesar (deoarece prezenta a golurilor in canal
creaza conditii pt dezv microflorei si reinfectiei). Astfel se realizeaza umplerea canalului cu materiale curative plastice nesolidifiante.
Umplerea canalului cu paste curative duce la:
 Reducerea spatiului endodontic
 Degajarea continua si indelungata a componentelor curative (ionii)
Gratie obturatiei radiculare temporare se realizeaza un contact mai strans a preparatelor medicam cu mi/o si cu endotoxinelor degajate la
descompunereaa lor.
Obturatie temporara permite jugularea inflamatiei tesuturilor periapicale prin neutralizarea continutului canalar.
Pt introducerea in canal a materialelor plastice este folosit un ac Lentulo sau o seringa de presare.
Dupa umplerea canalului cu material curativ se inlatura excesul de material si umiditatea de pe ostiomul canalar, se lasa un tampon de vata
uscat si se aplica o obturatie provizorie din ciment glassionomer sau din alt material (care formeaza un linkage chimic cu tes dentare si
asigura o obturatie sigura si etansa a accesului endodontic).
Sterilizarea canalelor radiculare prin procedee fizico-chimice
Electroforeza transcanalara – realizeaza o actiune concomitenta a curentului si a preparatului medicamentos introdus asupra tes vizat.
Se foloseste:
 Sol apoasa cu 10% de iodura de potasiu
 Sol de 1% tripsina
 Sol de 1% decametoxina
 Sol apoasa de 30% nitrat de argint
 Sol de 50% dimexid
 Preparate cu cupru, strontiu, zinc
Procedurile se fac zilnic, deoarece sol medicamentoasa introdusa se depoziteaza in ducturile dentinare si in tes periodontiului timp de 24h
iar apoi continutul scade brusc.

29. Materiale şi tehnica de obturaţie a canalelor radiculare cu diferite materiale.

Scopul obturarii canalelor radiculare
 Prevenirea aptrunderii microorganismelor si a toxinelor acestora in tesuturi periapicale
 Prevenirea aparitiei unu proces inflamator in periodontiul apical
 Lichidarea procesului inflamator in periodontiu apical
 Restabilirea functiilor periodontiului apical
 Inchiderea ermetica a canaellor radiculare (pe toata lungimea si latimea) pina la apex,pt a preveni infectarea periodontiului apical
 Blocarea mciroflorei in canalul radicular si crearea conditiilor nefavorabile pt dezvoltarea ei
 Contribuirea la regenerarea tesuturilor epriapicale pathologic schimbate
 Excluderea patrunderii fluidului tisular in peirodontiu in canalul radicular si resorbarea materialului de obturatie.
Tehnicile de obturare a canalelor pot fi :
1. Tehnica clasica de obturatie, utilizind doar o pasta
2. Tehnica conului cental, cu paste asociate cu con de gutaperca.
3. Tehnici de condensare a gutapercii:
 tehnica de condensare laterala ( la rece)
 tehnica de condensare verticala ( la cald)+ tehnica modificata
 tehnica de condensare termomecanica – termocompactare
 tehnica de condensare cu ajutorul ultrasunetelor.
4. Tehnici de injectare a gutapercii – prin modelarea gutapercii termo-plastifiate:
 sistemul P.A.C.-l60,
 sistemul Obtura,
 sistemul Ultrafil.
Clasificare dupa Ivanov,Ovrutchi,Ghemanov:
 pe baza de rasina de rezorcin formalina - Paracina,Foredent,Forenan
 pe baza de rasini epoxide Endodent,AH-26,AH+,Epoxical
 paste pe baza de ZOE Oxizinc+Eugenol,Endometazona,Pasta Grossman,Propilor,Merpazan
 paste pe baza de hidroxid de Ca - Biocalex,Endoflax
 ciment pebaza de Zn- fosfat Adgezor,Ciment fosfat,Ciment hodrofosfat
 ciment pe baza de ZOE Eugecent-B,Eugecent-P,Endoobtur,Calcinol
 materiale pe baza de metilacrilate - Hydron
 cimenturi glassionomere Ketac-Endo
 Materiale in stare solida – stifturi: gutaperca, acrilat

Indicatii si contraindicatii in vederea folosirii diferitelor materiale obturabile. Pivoturile:

Indicatii la folosirea materialelor care fac priza in canal:
 Pulpite
 Periodontite acute si cronice exacerbate dupa inlaturarea procesului acut
Contraindicatii:
 In procesele acute de pulpite si periodontite cand avem exudat seros in canal, dinti temporari
 Materiale care stopeaza resorbtia apicala fiziologica
Indicatii la folosirea materialelor care nu fac priza in canal:
 Pulpitele si periodontitele acute si cronice exacerbate pentru inlaturarea procesului inflamator
 Dintii temporari cu obturatie definitiva
 Cand avem exudat seros in canale (cand nu putem opri singerarea pe canal)
Contraindicatii: nu sunt

Pivoturile:
In functie de tipul de pivot utilizat pentru reconstituire:
 Grupa C(fibre de carbon)
 Grupa S (fibre de sticla)
 Grupa T (titan)
 Grupa M (martor-cu tratament endodontic dar fara pivot)
Indicatii:
 In dintii cu distructii coronare si care nu au procese apicale
Contraindicatii:
 In procesele acute si cronice exacerbate de pulpite si periodontite fara tratarea procesului acut

Instrumentele folosite la obturarea canalelor:

 Pluger
 Spreader
 Ace lentulo

Metoda de obturare a canalelor radiculare prin metoda de condensare laterala:

Condensarea laterala a gutapercii trebuie efectuata atunci cand prelucrarea canalului radicular s-a facut dupa metoda step-back sau alta
similara.
Scopul condensarii laterale este de-a atinge o densitate inalta a obturatiei radiculare la utilizarea cantitatii maxime de gutaperca (filler) si a
cantitatii minime de sealer.

Etapele de obturare a canalelor prin metoda condensarii laterale a gutapercii la rece:

Nr Succesiunea afectiunilor Mijloace si metodici

1 Prelucrarea mecanica a
canalului radicular
2 Prelucrarea canalului cu
antiseptice, uscarea
3 Alegerea conului primar de
gutaperca
Instrumente endodontice de 4 marimi, dar nu mai mici de marimea 30 cu lungimea
corespunzatoare. Antiseptice, preparate pentru largirea chimica a canalelor radiculare (lubrifiante).
Dupa prelucrarea mecanica a canalului radicular ultimul instrument (nu mai mic decat marimea 30)
trebuie sa treaca liber pana la foramenul apical, fara sa intalneasca obstacole. Canalul radicular este
format de o forma conica cu prag in partea apicala
Seringa endodontica, ace radiculare, vata, pivoturi de hartie. Dupa prelucrarea medicamentoasa si
uscare canalul este uscat, secretii din canal nu-s
Conuri de gutaperca, standartizate de la marimea 15 pana la 140. Conul este ales astfel ca marimea
lui sa corespunda marimii principalului file de lucru apical. Conul trebuie sa se termine cu 0,5-1
mm mai sus de apexul fiziologic si se efectueaza o radiografie. Daca conul primar este corect
introdus, pe radiografie va fi decelat ca proiectia lui nu va ajunge la 0,5-1 mm de apexul radiologic
al dintelui

4 Aplicarea pe peretii Ac lentulo, ac radicular, file sau pivot de hartie, pasta

canalului radicular uscat a
sealer-ului preparat
5 Aplicarea pe varful conului Conul primar de gutaperca, pasta. Conul este introdus in canal, neajungand cu 0,5-1 mm pana la
primar a unei cantitati de lungimea de lucru a dintelui
sealer si introducerea
conului in canal
 6 Condensarea conului Spreaderul este egal ca marime cu conul primar de gutaperca sau de o marime mai mica. Conul
primar este presat strans cu spreaderul lateral de un perete al canalului
7 Introducerea si Conuri auxiliare de gutaperca, produse de 5 marimi: Xx-fine, x-fine, fine, medium, large. Pe varful
condensarea conurilor conului auxiliar care corespunde marimii spreaderului, se ia prealabil sealer si in spatiul creat de
auxiliare de gutaperca spreader in canal se introduce imediat dupa retragerea lui conul respectiv de gutaperca. Conurile
auxiliare sunt introduse, pana cand spreaderul inceteaza de a mai patrunde in canal. Aceasta
procedura se repeta, pana cand urmatorul con nu va patrunde in canal mai putin de 3 mm, dupa
aceasta fiind efectuata o radiografie de control

8 Topirea (indepartarea, Excavator, plugger, spirtiera. Surplusul de gutaperca din regiunea orificiilor de intrare a canalului
retezarea) surplusului de sunt topite cu un plugger sferic sau cu un excavator incalzit
gutaperca
9 Pregatirea cavitatii, Instrumente si materiale necesare pentru restaurarea formei anatomice a dintelui. Materialel sunt
restaurarea partii pierdute a utilizate conform indicatiilor in dependenta de apartenenta de grup si a defectului dintelui
coroanei dentare

Metoda obturarii canalelor radiculare prin metoda verticala:

Conform acestei metode conul primar de gutaperca este surtat pana la nivelul orificiului de intrare in canal, incalzit si condensat cu un
plugger incalzit in directie apicala. Spatiul format in urma condensarii este umplut cu bucatele mici de gutaperca, care deasemenea sunt
incalzite si condensate. In acest caz este realizata umplerea maxima a canalului cu gutaperca, fiind folosita o

Nr. Etape
1 Uscarea canalului cu un con de hartie si verificarea orificiului apical cu ajutorul instrumentului, care are o marime mai mica decat
ultimul file apical
2 Ajustarea conului pana la orificiul radiologic (umplerea intregii lungimi de lucru) si retezarea capatului gros
3 Indepartarea conului si retezarea 0,5-1,0 mm din apex. Insertia repetata si verificarea retentiei
4 Pregatirea pluggerelor de 3 dimensiuni: cel mare trebuie sa intre in canal pana la 3-4 mm, cel mediu- neajungand pana la apex cu
15 mm si cel mic- neajungand pana la apex cu 10 mm. Marcarea lungimii de lucru a fiecarui plugger
5 Irigarea si uscarea canalului
6 Introducerea unei cantitati neinsemnate de sealer cu ajutorul unui ac Lentulo manual si repartizarea ei fina pe pereti (cimentul este
necesar la obturarea cu gutaperca la cald, in special pentru compensarea contractiei acesteea la racire)
7 Acoperirea treimii apicale a conului cu un strat fin de sealer
8 Inttroducerea conului, marcarea lungimii lui prin strangerea impreuna a branselor pensei
9 Indepartarea surplusului de con din ostiumul canalar cu ajutorul unui excavator fierbinte sau a unui plugger incalzitor (prima unda
calda ce duce la cresterea temperaturii gutapercei cu 5-80C, ce permite deformarea ei la condensare)
10 Inceputul condensarii: cel mai mare plugger este coborat in pulberea cimentului apoi condenseaza gutaperca in sens apical. In
urma acestor actiuni se realizeaza obturarea canalelor laterale in treimea medie a canalului
11 Crearea undei calde secundare prin imersionarea in canal a partii ascutite infierbantate a pluggerului incalzitor pentru 2-3 sec
12 Presarea verticala si laterala cu pluggerul mediu (prin aceasta se realizeaza in continuare obturarea canalelor laterale).
Compactarea se efectueaza pana la 3-4 mm de la apex
13 A 2-a incalzire cu plugger incalzitor
14 Condensarea verticala cu cel mai fin plugger
15 Finalizarea obturarii verticale (indepartarea resturilor de gutaperca de pe pereti cu ajutorul pluggerului)
16 Umplerea backpacking cu fragmente retezate de gutaperca, condensarea lor cu un plugger la rece, incalzirea, condensarea si
repetarea ulterioara a acestor actiuni pana la umplerea finala a canalului. La aceasta etapa este deasemenea posibila introducerea
gutapercei cu ajutorul seringii
17 Curatirea cavitatii dintelui pana la jonctiunea smalt-dentina si restaurarea ei provizorie. In cazul molarilor se adauga uneori ciment
in portiunea cervicala (etansarea bifurcatiei)

Metoda tehnico-mecanica de obturare a canalelor radiculare:

Tehnica de condensare termomecanice, termocompactare (Mac Spaden)
Această tehnică asigură simultan plastifierea gutapercii şi compactarea ei în canal. Realizarea obturării se face cu ajutorul unui instrument
numit "compactor". Este acţionat prin intermediul unei piese contra unghi, la o turaţie de S = 10000 rot./min.
Tehnica se derulează astfel:
 Se alege conul principal care se adaptează cu vârful la circa 1-1,5 mm de limita apicală a preparaţiei.
 Se alege un "compactor" şi se probează în canal. El trebuie să fie de diametru egal cu cel al acului cu care s-a făcut preparaţia
canalului la constricţia apicală.
 Se tapetează pereţii canalului cu o peliculă de pastă sigilatoare.
 Se introduce conul principal în canal.
 Compactorul se introduce în canal 3-4 mm şi se acţionează la turaţia de 8-10000 rot./min. timp de 1-2 secunde. Căldura produsă
prin frecare plastifiază gutaperca care este împinsă spre apex datorită formei părţii active a compactorului. Acul se împinge lent
spre apex şi se retrage în rotaţie din canal.
 Timpul de acţiune al instrumentului nu trebuie să depăşească 2-3 secunde deoarece gutaperca riscă să devină fluidă şi să fie
antrenată pe ac în momentul retragerii acestuia din canal.
 După terminarea obturaţiei se face control radiologic.

Tehnica de condensare cu ajutorul ultrasunetelor

Se bazează pe efectul termic al ultrasunetelor pentru a plastifia gutaperca şi pe efectul mecanic pentru compactarea ei. Instrumentul de canal
folosit este fuloarul ultrasonic care se aseamănă ca formă cu "spreader-ul" folosit în tehnica condensării laterale.
Şi în acest caz tehnica se aseamănă cu cea descrisă la condensarea laterală a conurilor de gutapercă, cu deosebirea că fuloarul ultrasonic
plastifiază gutaperca şi o compactează în canal simultan.
Avantajul metodei este rapiditatea efectuării obturaţiei şi omogenitatea ei superioară faţă de celelalte metode.
La sfârşitul obturaţiei se face control radiologic.

Avantajele metodelor de obturaţie cu conuri de gutapercă:

 Asigură o închidere perfect etanşă a canalului;
 Putem controla în timpul obturaţiei corectitudinea şi să remediem imediat eventualele erori;
 Este radioopacă;
 Se poate dezobtura relativ uşor.

Dezavantaje:
 Timpul de efectuare al obturaţiei este mai îndelungat decât la obturaţia clasică;
 Expune pacientul la iradiere prin radiografiile pe care trebuie să le efectuăm (3-4);
 Lărgirea excesivă a canalului slăbeşte rezistenţa dintelui, mai ales la rădăcini cu diametru mic.

Tehnici de injectare - modelare a gutapercii termo plastifiate

Toate tehnicile se bazează pe plastifierea gutapercii, încălzită la o anumită temperatură, şi injectarea în canal cu dispozitive speciale.
Deoarece prin răcire gutaperca are o contracţie importantă, în prealabil se aplică pe pereţii canalului o peliculă de pastă sigilatoare. În toate
metodele imaginate se foloseşte o sursă de încălzire, un pistol cu mâner pentru a asigura presiunea necesară împingerii gutapercii
plastificate în canal, ace şi canule de diferite dimensiuni pentru injectarea în canal.
Sistemul P.A.C. - 160 (Precision Apical Control)
Prezintă un dispozitiv de încălzire, camera de încărcare a gutapercii prevăzută cu un mâner şi ace pentru injectare.
Plastifierea gutapercii se realizează prin încălzire timp de 2 minute la 160°C, după care temperatura coboară la 85°C şi se menţine ca atare
20 de minute.
În camera de încărcare se introduce un con standardizat, de dimensiune maximă, suficient pentru obturarea canalului, deoarece cu o tehnică
efectuată corect, nu se pierde material.
După tapetarea pereţilor radiculari cu pasta sigilatoare, se introduce acul în canal până la 2-3 mm de preparaţia apicală.
Cu ajutorul mânerului, camerei de încărcare se exercită o presiune asupra gutapercii plastifiate pentru a o dirija spre porţiunea apicală.
Umplerea spaţiului endodontic se face în etape. Se aplică în canal 5-6 mm gutapercă plastifiată după care, cu un instrument tip "plugger" se
procedează la condensarea fiecărei porţiuni; se repetă operaţia de introducere a gutapercii şi condensarea până la obturarea completă a
canalului.
Se realizează astfel o obturare a canalului de la apex către porţiunea coronară.
După terminarea obturaţiei se face control radiologic.

Sistemul Obtura
În acest sistem se foloseşte un pistol cu mâner ce serveşte atât ca sistem încălzitor cât şi de realizare a presiunii asupra gutapercii. în
interiorul pistolului se introduce un cartuş în care se găseşte gutaperca.
Plastifierea gutapercii se face la 200°C iar temperatura de lucru este de 60°C. Injectarea în canal se realizează cu ajutorul unor canule de
dimensiuni adaptate diametrului canalului, urmate de condensare în etape cu instrumente tip "plugger".

Metoda de introducere a gutapercii pe conductor (Thermafille).

Gutaperca de faza α, încălzita până la temperatura de lucru, devine lipicioasă şi adezivă, şi datorită acestui fapt, se fixează bine pe tija
centrală. Aceasta ajută la introducerea materialului de obturaţie pe toată lungimea canalelor. Tija funcţionează ca un conductor (port-
gutapercă) central; el compactează gutaperca pe toata lungimea canalului, asigurând o ermetizare apicală şi reducând tasarea masei obturate.
Thermafilele se recomandă a fi folosite în combinaţie cu ermetice de tip “fără eugenol” (Termasil, AH-26, АН Plus, Sealapex). Aceste
materiale de obturaţie au o adeziune maximă, tasare minimă şi, deasemenea, timp de lucru îndelungat până la priza materialului.
Ultimul aspect este important, deoarece, în caz de necesitate, poate fi efectuată o corecţie. Pentru încălzirea uniformă a tuturor tipurilor de
thermafille se utilizează un cuptor, care asigură o temperatură optimă în timp de câteva secunde.

Obturarea canalelor radiculare cu utilizarea thermafillelor prevede efectuarea următoarelor etape:

1. Anestezia, deoarece presiunea apicală apărută în timpul pătrunderii thermafille-ului, poate provoca o senzaţie de discomfort.
2. Înregistrarea lungimii de lucru cu utilizarea verificatorului.
3. Alegerea thermafille-ului de aceeaşi mărime şi lungime ca şi verificatorul utilizat pentru înregistrarea lungimii de lucru definitive.
4. În timpul de azi în setul Gi Ti file cu conicitatea 10, 8, 6, 4% intră un set de thermafille, fapt ce uşurează şi accelerează
considerabil obturarea canalului. Dacă canalul are o curbură mare, atunci, începând cu mărimea 35 şi mai mult, conductorul
metalic este preventiv flexat. În asemenea caz pot apărea fisuri în gutapercă, dar aceasta nu importă, fiindcă ele dispar la încălzire.
Pivoţii cu mărimea 25 şi 30 sunt flexibili, de aceea nu este necesar de a le flexa în prealabil. În afară de aceasta, în procesul de
încălzire flexibilitatea conductorului metalic se măreşte.
5. Prelucrarea obturatorului cu o soluţie de hipoclorit de sodiu de 5% timp de 1 minut, clătirea cu alcool de 70%, şi uscarea.
6. Uscarea canalului cu conuri de hârtie sterile.
7. Încălzirea obturatorului în cuptor.
8. Introducerea unei cantităţi mici de pastă sau de ermetic în canal cu ajutorul conurilor de hârtie sau cu acul Lentullo, pentru a unge
pereţii pe toată lungimea.
9. Obturarea canalului. Thermafillul, încălzit în cuptor, se introduce în canal pe lungimea de lucru înregistrată anterior. Dacă canalul a
fost corect calibrat, iar gutaperca - încălzită până la starea necesară, obturatorul ocupă locul fără mari eforturi. După introducerea
obturatorului în canal la nivelul orificiului de intrare se adună surplusuri de gutapercă. Acest aspect este normal, fiindcă pe pivot
este aplicat un strat de gutapercă, calculat pentru umplerea celor mai largi canale.
 10. Înlăturarea mânerului obturatorului thermafille. Conul de plastic se taie cu o freză sferică la orificiul de intrare a canalului. Conul
din aliaj inoxidabil se taie cu 1-2 mm mai sus de orificiul de intrare a canalului cu ajutorul unei freze-con. Pentru înlăturarea
conductorului din titan se utilizează o freză fisurală. Dacă este necesar un control radiografic, acesta se efectuează până la
înlăturarea mânerului (pentru extragerea obturatorului, în caz de necesitate).
11. Condensarea gutapercii în jurul pivotului cu ajutorul plugger-ului, care va preveni înlăturarea accidentală a gutapercii din orificiul
de intrare a canalului.
12. Înlăturarea surplusului de gutapercă din cavitatea dintelui pentru crearea accesului spre alte canale.
13. Toate etapele relatate mai sus sunt repetate, dacă dintele are câteva canale. După obturarea tuturor canalelor surplusul de gutapercă
se înlătură din cavitatea dintelui, iar fundul se acoperă cu ciment ionomer, iar după aceea se aplică o obturaţie de durată.
Firma Dentsply Maillefer – producătorul Thermafille®, – recomandă următoarele etape de obturare a canalelor radiculare:
1. Calibrarea canalelor. Pentru a înregistra mărimea obturatorului Thermafill®, pentru obturarea canalului respectiv se utilizează
instrumentul Verificator cu ajutorul căruia se înregistrează mărimea canalului radicular. Verificatorul corespunde mărimii ultimului
instrument de lucru utilizat la întreaga lungime de lucru. Un asemenea Verificator trebuie:
 Uşor să treaca pe toata lungimea de lucru fără efort (dacă Verificatorul nu trece pe toata lungimea de lucru, trebuie de
mărit conicitatea de preparare sau de utilizat un Verificator cu o dimensiune mai mică).
 Să ne ofere o senzaţie de uşoară rezistenţă (sarcină de tracţie înapoi) la înlăturarea instrumentului (dacă această senzaţie
lipseşte, Verificatorul trebuie schimbat cu altul de o mărime mai mare).
2. Alegerea obturatorului. Alegeţi obturatorul thermafill, corespunzător Verificatorului, care a fost folosit pasiv pe toată lungimea de
lucru. Înregistraţi lungimea de lucru pe pivotul central din masă plastică al Thermafille®-ului conform inelelor şablonarde sau cu
stoppere de silicon.
3. Aseptica. Dezinfectaţi obturatorul în soluţie de hipoclorit de sodiu nu mai puţin de 1 minut, şi uscaţi-l cu aer.
4. Încălzirea obturatorului se efectuează în cuptorul ThermaPrep®:
 stopperul de silicon trebuie să se afle mai jos de fixator;
 apăsaţi butonul, care corespunde mărimii obturatorului;
 apăsaţi butonul “Start”, aflat înaintea fixatorului folosit (cel din stânga sau din dreapta).
5. Uscarea canalului, introducerea sealerului. Până când obturatorul se încălzeşte, amestecaţi sealerul pentru canalul radicular. Pentru
uscarea deplină a canalului până la introducerea cimentului utilizaţi conuri de hârtie sterile. Introduceti sealerul pe pereţii canalului
în strat fin pe toata lungimea de lucru, utilizând conuri de hârtie sterile sau file.
6. Obturaţia canalului radicular. Extrageţi precaut obturatorul din fixator, şi imediat introduceţi-l în canal, înaintând încet spre apex.
Pentru a preveni sucirea, convingeţi-vă că instrumentul avansează conform axului obturatorului. La introducere gutaperca, cu care
este acoperită tija obturatorului, va umple toate canalele laterale şi va bloca canalul radicular până la apex. Peste câteva secunde
după ajungerea la apex trebuie de aplicat presiune. Dacă trebuie de obturat câteva canale radiculare, utilizaţi alternativ ba fixatorul
stâng, ba cel drept, ceea ce va economisi timpul dumneavoastră.
7. Tăierea pivotului şi a mânerului. După confirmarea radiologică a obturării canalului radicular pe toata lungimea de lucru tăiaţi tija
de plastic a obturatorului cu o freză Therma-Kat, ataşată la pneumopiesă (300 mii de rotaţii /minut), fără răcire.
8. Înlăturarea surplusului de gutapercă. Înlăturaţi cu un excavator endodontic surplusul de gutapercă, care poare bloca accesul către
cavitate şi alte canale. Utilizaţi pluggerul pentru condensarea gutapercii ramolite din jurul obturatorului. Pentru obturarea tuturor
canalelor unui dinte pluriradicular, repetaţi consecutivitatea etapelor, şi întotdeauna începeţi cu canalul, la care accesul este cel mai
greu.
9. Pregătirea pentru aplicare de pivot. La realizarea spaţiului necesar pentru pivot folosiţi freza PostSpace cu piesa contraunghi sau
cu turbină, cu o viteza de rotaţie 200-300 mii rotaţii pe minut, fără răcire cu apă, prin presiune mică. Introduceţi freza până la
contactul cu tija Thermafill®-ului. După ramolirea tijei de plastic, treceţi prin presiune apicală pe toată lungimea calculată (maxim
- 2-3 sec.), scoateţi freza pentru a preveni supraîncălzirea.
Acum se poate cu ajutorul unui drill, uşor şi fără efort, de format canalul pentru pivot.
Freza PostSpace îndepărtează materialul de obturaţie fără vibraţie, şi spaţiul pentru pivot poate fi creat după obturarea canalului. Freza
trebuie să treacă uşor, fără exercitarea unor eforturi suplimentare. Dacă freza nu avansează în canal, controlaţi unghiul lui de inserare.
10. Înlăturarea în caz de tratament repetat. Obturatorul endodontic Thermafill®, care are o canelură, prevăzută pentru înlăturarea
uşoară. Pentru înlăturarea obturatorului Thermafill® treceţi pe toata lungimea pivotului cu un instrument rotativ, de ex. cu un
profile din titan-nichel .0,6/25 sau file-ul Gi-Ti™ .0,6/20, pentru a înlătură gutaperca înconjurătoare. Căldura, care este creată de
rotirea instrumentului, ramoleşte pivotul de plastic al obturatorului. Viteza de rotire a instrumentului trebuie să fie de 600-800
rotaţii pe minut. Pentru ramolirea gutapercii poate fi utilizat un solvent (Cloroform), pentru a facilita trecerea instrumentului de
titan-nichel.

Avantajele tehnicii de obturare cu Thermafill®:

 Obturarea tridimensională a canalului radicular;
 Ermetizarea apicală a canalului radicular (gutaperca încălzită ajunge exact până la apex), inclusiv a canalelor radiculare laterale;
 Obturarea uşoară a unor canale lungi, curbe şi înguste;
 Reducerea timpului de lucru;
 Utilizarea uşoară şi deprinderea rapidă a manoperelor.

Utilizarea Thermafill®-ului nu se recomandă:

 În cazul dinţilor fără constricţie apicală: cu apexul deschis, resorbţie ş.a.
 În cazul dinţilor laterali, accesul în care este îngreunat; la pacienţii cu deschiderea limitată a cavităţii bucale;
 Pentru canalul radicular, în care este imposibil de format conicitatea apicală cel puţin de .04.
30. Erori şi complicaţii în tratamentul periodontitelor apicale.
Erori si complicatii - pot fi înregestrate în procesul de tratament şi după obturaţie canalului radicular.
1. Erori şi complicaţii care pot apărea în regiunea coronară a dintelui şi parodonţiului marginal în timpul creării accesului şi
lărgirii orificiilor de intrare în canal:
a. Erori şi complicaţii mecanice:
 nedeschiderea camerei pulpare a dintelui (eroare de trepanare);
 camera pulpară a dintelui prea larg deschisă;
 deschiderea incompletă a camerei pulpare;
 perforarea coroanei cu afectarea parodonţiului marginal;
 perforaţie intraradiculară;
b. Erori şi complicaţii chimice:
 parodontită marginală arsenicală;
 parodontită marginală apărută în urma folosirii acidului tricloracetat, sulfuric, clorhidric etc..
2. Erori şi complicaţii, care pot apărea la nivelul rădăcinii dinţilor.
a. Erori mecanice
 Crearea pragurilor
 Căi false (perforarea pereţilor canalului radicular);
 Fracturarea instrumentelor în canalul radicular;
 Obturarea parţială a canalului radicular;
3. Erori chimice:
 intoxicaţie periodonţiului, cu substanţe medicamentoase consentrate – rezorcină, fenol, formalină, acizi etc.
 impingerea maselor putrede dupa apex si afectarea formatiunilor anatomice inconjurate ( sinusuri)
4. Erori generale:
a. Aspirarea corpilor străini.
b. Înghitirea acelor (instrumentelor endodontice);

Complicatii:
1. Senzaţia de durere
a. în timpul preparării canalului radicular ne vorbeşte de contactul instrumentului cu periodontiul în regiunia apexului sau în locul de
perforare a peretelui canalului. (În aşa caz perforaţia se obturează cu pastă de eugenolat de zinc, sau fosfat-ciment, etc.)
b. dupa obturare ( intoxicatia periodontiului) Putem aplica proceduri fizioterapeutice (electroforeza cu iodură de potaşium) si njecţie în
plice de tranziţie sub pereist - lincomicinei Sol.33% 1:1 cu Sol.2% Lidocaini.
 Dintele nu rezistă la obturaţia etanşă . Aceasta putem explica prin permeabilizarea incompletă a canalului radicular, în aşa caz se
repetă tratamentul instrumental al canalului şi prelucrarea medicamentoasă a canalului cu antiseptica sau enzime. Apoi în lipsa
durerilor se obturează canalul radicular.
 Exacerbarea procesului inflamatori în procesul de tratament. Ajutorul acordat - drenaj al exudatului din regiunia apicală a
periodontului - prin canalul radicular, şi dintele se lasă deschis., se prescriu procedurile fizioterapeutice (magnetoterapie,
flucturiaţie, diadinamoterapie).
2. Emfizemul partilor moi – este prezenta aerului in tesuturi. El poate aparea postchirurgical sau chirurgical cand aerul poate patrunde
in tesuturi iar bacteriile pot forma in tesuturile moi gaze. Prezenta gazelor sau a aerului in tesuturi afectate creaza o senzatie
caracteristica de crepitatie la atingere. Aerul aflat in tesuturile osoase se absorb imediat ce accesul aerului catre tesuturi sau formarea
in tesut a gazelor inceteaza. Clinic apare asimetria fetei in zona emfizemei.
Cauza – in timpul uscarii cu jet de aer a canalelor.
Conduita – canalele radiculare trebuie uscate cu mese de vata infasurate pe ac radicular sau conuri de hartie.
3. Hemoragia intracanalara
Cauze:
 In timpul extirpatiei vitale a canalului
 Incalcarea tehnicilor de prelucrare instrumentala a canalelor
 Indepartarea incompleta a pulpei
 Perforarea zonelor de furcatie, a peretilor canalelor
 Orificiul apical larg
 Prelucrarea instrumentala agresiva
 Traumatizarea periodontiului cu instrum.
Erorile comise in procesul prelucrarii medicamentoase a canalelor radiculare. Complicatii:
Erorile:
 Alegerea solutiilor concentrate care pot provoca arsuri si procese inflamatorii in regiunea apexului radicular.
 Folosirea incorecta a solutiilor medicamentoase.
Complicatiile:
 parodontită marginală arsenicală;
 parodontită marginală apărută în urma folosirii acidului tricloracetat, sulfuric, clorhidric etc..

Erorile comise in procesul prelucrarii instrumentale a canalelor radiculare. Complicatii:

Erorile
 nedeschiderea camerei pulpare a dintelui (eroare de trepanare);
 camera pulpară a dintelui prea larg deschisă;
 deschiderea incompletă a camerei pulpare;
 perforarea coroanei cu afectarea parodonţiului marginal;
 perforaţie intraradiculară;
Complicatiile:
 Crearea pragurilor.
 Căi false (perforarea pereţilor canalului radicular);
 Fracturarea instrumentelor în canalul radicular;
 Obturarea parţială a canalului radicular;
Erorile comise la obturarea canalelor radiculare. Complicatii:
Erorile:
 Canalul radicular nu este trecut. Particularităţile anatomice a canalelor radiculare, curbarea sau bifurcarea canalului, depunerea
petrificatelor, prezenţa canalelor auxiliare – pot condiţiona impermeabilitatea.
 Dar în majoritatea covârşitoare a cazurilor aceasta se datorează:
 lipsa accesului către orificiile de intrare în canal;
 neglijarea informaţiei despre prezenţa canalelor radiculare auxiliare.
 lipsa setului complet de instrumente endodontice;
 incapacitatea prelucrării instrumentale a canalelor radiculare din cauza necunoaşterii metodelor.

Erorile si complicatiile ce pot fi comise in procesul tratarii periodontitelor:

Cauzele:
 Necunoaşterea anatomiei şi morfologiei dinţilor;
 Prezenţa zonelor, care topografic se învecinează cu risc posibil;
 Utilizarea instrumentelor endodontice necorespunzătoare;
 Utilizarea metodelor (tehnicilor) de tratament incorecte.

Erori şi complicaţii care pot apărea în regiunea coronară a dintelui şi parodonţiului marginal în timpul creării accesului şi lărgirii
orificiilor de intrare în canal:
a. Erori şi complicaţii mecanice:
 nedeschiderea camerei pulpare a dintelui (eroare de trepanare);
 camera pulpară a dintelui prea larg deschisă;
 deschiderea incompletă a camerei pulpare;
 perforarea coroanei cu afectarea parodonţiului marginal;
 perforaţie intraradiculară;
b. Erori şi complicaţii chimice:
 parodontită marginală arsenicală;
 parodontită marginală apărută în urma folosirii acidului tricloracetat, sulfuric, clorhidric etc..

Erori şi complicaţii, care pot apărea la nivelul rădăcinii dinţilor.

a. Crearea pragurilor.
b. Căi false (perforarea pereţilor canalului radicular);
c. Fracturarea instrumentelor în canalul radicular;
d. Obturarea parţială a canalului radicular;

Erori şi complicaţii posibile în parodonţiul apical.

a. Hemoragie în canalul radicular.
b. Traumă mecanică a parodonţiului apical;
c. Afectarea parodonţiului apical de origine chimică:
 arsenicală;
 alte substanţe chimice;
d. Împingerea maselor putride după apex;
e. Afectarea formaţiunilor anatomice înconjurătoare (sinusuri, enfizemul ţesuturilor moi, obturarea canalelor radiculare cu refularea
materialului după apex).

Erori generale:
a. Aspirarea corpilor străini.
b. Înghitirea acelor (instrumentelor endodontice);
c. Leşin, colaps.

Ce metode fizice se folosesc la tratarea complicatiilor:

a. intoxicaţie periodonţiului, cu substanţe medicamentoase consentrate – rezorcină, fenol, formalină, acizi etc. Pot aparea senzaţii
dolare slab pronuntate, durere în caz de muscatură pe dintele afectat.
În aşa caz în canal se lasă osubstanţe ce nu irită periodonţiul ( engenol, hidrocortizon etc). Sau se face electroforeza cu iodit de potaşiu,
enzime protiolitice, onodgalvanizare, 2-3 vizite, durerea scade şi dintile se obturiază.

b. Complicatie la tratamentul mecanic al canalilor radiculare cu instrumente de largire - de exemplu cu burghiul de mână,
există pericolul de perforare a peretelui canalului sau ruperea instrumentului.
În aşa caz ne stăruim săl retragem, dacă vârful instrumentului de canal este sus de orificiul canalului îl extragem cu un cleşte sau cu o pensă
mică. Dacă instrumentul sa rupt în canal adânc, canalul ne staruim se lărgim cu aplicaţia EDTA, apoi pe extractorul de pulpă îl înfăşorăm cu
meşe de tifon şi introducem în canal şi cu miscări rotative ne stăruim se apucăm fragmentul fracturat şi săl extrogem. În caz de eşec,
permebilizăm canalul alături de instrumentul fragmentat pînă la orificiul apical. Se poate înainte de a obtura canalul radicular se aplicaă
electroforeză cu iodit de sodiu, apoi obturăm canalul radicular (de exemlu de obturat canalul radicular cu fosfat-ciment, pînă la partea
permibila, apoi recurgeni la rezecţia apexului.
c. Altă complicaţie perforaţia peretelui canalului radicular (controlăm radiologic direcţia instrumentului endodonticîn canal -
întroducem în canalul radicular un ac de canal, îl imobilizăm cu un tampon de vată şi realizăm radiografia dintelui. Senzaţia de
durere în timpul preparării canalului radicular ne verbeşte de contactul instrumentului cu periodontiul în regiunia apexului sau în
locul de peerforare a peretelui canalului. (În aşa caz perfpraţia se obturează cu pastă de eugenolat de zinc, sau fosfat-ciment,
intradont etc. Dacă avem un caz - cînd apexul radicular este foarte incurbat, şi obturarea complectă este imposibilă, atunci obturăm
cu fosfat ciment pînă la curbatură, apoi aplicăm rezecţia apexul radicular.
d. Dintele nu rezistă la obturaţia etanşă (Aceasta putem explica prin permeabilizarea incompletă a canalului radicular, în aşa caz se
repetă tratamentul instrumental al canalului şi prelucrarea medicamentoasă a canalului cu antiseptica sau enzime. Apoi în lipsa
dureriloor se obturează canalul radicular.
e. Exacerbarea procesului inflamatoriu în procesul de tratament Ajutorul acordat - drenaji al exudatului din regiunia apicală a
periodontului - prin canalul radicular, şi dintele se lasă deschis., se prescriu procedurile fizioterapeutice (magnetoterapie,
flucturiaţie, diadinamoterapie).
f. Apariţia durerii după obturaţia canalului radicular )se petrece controlul Rentgenologic a calităţii obturării canalului radicular. În
caz de obturaţie corectă, sau patrunderea materialului în spaţiul periodontal:
 Putem aplica proceduri fizioterapeutice (electroforeza cu iodură de potaşium);
 Injecţie în plice de tranziţie sub pereist - lincomicinei Sol.33% 1:1 cu Sol.2% Lidocaini.
 Dacă şi aşa nu reuşim la un rezultat pozitiv, şi procesul progresiază se formează abces sau periostită.
 Atunci se petrece incizia pe plica de tranziţie.

Erori diagnostice
Destul de des în cazul prezenţei durerilor faciale ele iradiază într-un dinte sau altul. În acest timp poate apărea una din cele mai frecvente
erori diagnostice.
Mulţi medici întâlnesc în practica lor cazuri de nevralgie a ramurilor II, III ale nervului trigemen în cazul unor dinţi extraşi. În caz de
stomatalgii / glosalgii, frecvent pacientul arată la un dinte “cauzal”, cerând tratarea sau înlăturarea lui. În asemenea cazuri criteriul de bază
privitor la necesitatea de a înlătură pulpa sau dintele este examinarea clinică minuţioasă şi utilizarea odontometriei. Pe de altă parte,
prezenţa unui dinte nedepistat relativ la inflamaţia pulpei (de regulă, molar, mai rar - premolar) se diagnostică drept nevralgie a ramurii a 2-
a sau a 3-a a nervului trigemen. Trebuie să fie ca regulă, că, în caz de suspecţie de nevrită, nevralgie, stomatalgie, este necesar de exclus
absolut probabilitatea unei inflamaţii a pulpei sau a periodonţiului. Alt grup de erori diagnostice este legat de interpretarea radiografiei în
regiunea arcadei superioare, atunci când are loc suprapunerea contururilor sinusului maxilar, orificiului incisiv asupra vârfului rădăcinii.
Păstrarea conturului neîntrerupt al fantei periodontale pe fondul sinusului maxilar, ne indica că acest dinte nu este cauza modificărilor
distructive ale ţesutului osos. Pe arcada inferioară orificiul mentonier uneori este confundat cu schimbările distructive ale ţesutului osos.
În asemenea cazuri trebuie de apreciat minuţios radiografia. Prezenţa continuităţii fantei periodontale la nivelul apexului dintelui suspectat
ne indică faptul, că acest dinte nu este cauza focarului acestor schimbări. Dar decisivă este determinarea stării pulpei —
“electroodontodiagnosticul”, şi, deasemenea, încercarea de a prepara fără anestezie un dinte, mai ales când este prezentă o cavitate carioasă
sau o obturaţie. Prezenţa senzatiilor de durere în timpul preparării ne indica că starea pulpei este normală.
O tactică specială este necesară în primele zile după traumarea dintelui. Dacă s-a fracturat coroana dintelui cu deschiderea camerei pulpare
sau fracturarea orizontală a rădăcinii la orice nivel, atunci sub anestezie se efectuază îndepărtarea pulpei. Îndepărtarea pulpei este necesară
şi în cazul lezării prin ruptură a fascicolului vascular, fapt ce se observă la schimbarea în culoare a coroanei, care devine roză. Daca nu
suntem siguri în diagnosticul de ruptură a fascicolului vascular, necătând că sunt prezente senzaţiile de durere şi durere în timpul percuţiei,
atunci trebuie de aşteptat 3-4 zile. Apoi trebuie de verificat starea pulpei. După aceasta se decide, dacă e să fie salvată sau extirpată. Dacă
sensibilitatea pulpei lipseşte, atunci se efectuază trepanarea cu îndepărtarea pulpei necrotizate şi urmarea tratamentului endodontic. Este
important de îndepărtat pulpa din canal cât mai curând, pentru a exclude colorarea dentinei.

Trebuie de ţinut minte că în caz de fractură orizontală dintele poate fi păstrat. Pentru această este necesar de îndepărtat pulpa din canalul
radicular pe toata lungimea, şi de pregătit pivotul pentru imobilizarea fragmentelor dintelui. În timpul de azi cu acest scop se foloseşte
thermafillul cu pivot din titan. Prelucrarea medicamentoasă a canalelor radiculare se efectuază cu preparatele pe bază de calciu (Biocalecs).
Consistenţa lui lichidă asigură pătrunderea în spaţiul dintre fragmente. Luxarea dintelui se poate produce cu o deplasare neînsemnată. În
asemenea cazuri este important de stabilit starea pulpei şi, bazându-ne pe aceasta, să luăm o decizie.
În cazul unei traume, însoţită de căderea dintelui (de regulă, sunt incisivii), dintele este trepanat prin coroană, pulpa este înlăturată, canalul
este prelucrat şi obturat după metoda general acceptată. Apoi, sub anestezie, se prelucrează alveola dintelui, se irigă cu antiseptic, şi în ea
este introdus dintele cu canalul obturat. Etapa finală este şinarea dintelui, care nu prezintă greutăţi, din moment ce există compozitele. De
regulă, evoluţia clinică decurge calm, iar dintele funcţionează normal.
Radiografia de control se efectuază peste 3, 6, 12 luni. Pe de altă parte, se urmăreşte o evoluţie nefavorabilă, când dintele luxat se fixează
bine în alveolă, iar extirparea pulpei nu s-a efectuat. În toate cazurile studiate a fost prezentă inflamaţia şi distrucţia ţesutului osos.

ERORI ÎN TIMPUL TRATAMENTULUI

Perforaţie a pereţilor şi a fundului camerei pulpare a dintelui
Perforarea fundului camerei pulpare ca urmare a unei orientări şi acces vizual insuficient. Cel mai des aceasta se remarcă din cauza
înlăturării incomplete a cozoroacelor deasupra camerei pulpare a dintelui.
Ca exemplu poate servi perforarea cervicală a coroanei molarului inferior ca rezultat al preparării fără a fi luat în consideraţie înclinarea
dintelui, situaţie ilustrată prin radiografie.
Perforarea la nivelul coletului dintelui (supra- sau subgingival) se întâlneşte în caz de vizualizare insuficientă, şi în cazul preparării fără a
ţine cont de poziţia dintelui.
Trebuie de subliniat, că diagnosticarea perforaţiilor nu prezintă mare greutate. Apariţia sângerării în asociere cu durerea indică formarea
perforaţiei. În acest caz este necesar de efectuat un control radiologic.
Concomitent este de dorit ca în orificiul suspectat a fi de perforaţie să fie introdus material radioopac. Un material care ne convine este
conul de gutapercă. În majoritatea cazurilor medicul nu consideră necesar să înştienţeze despre acest lucru pacientul şi să înscrie în fişa
medicală, ceea ce este deasemenea o greşeală.
Perforaţie apicală a canalului radicular
Perforaţia apicală se întâlneşte, conform unor date, în 9% cazuri din toate erorile. Pot fi câteva cauze ale perforării peretelui apical al
canalului radicular:
1. Încercarea de a trece canalul cu efort în cazul blocării accesului cu rumeguş de dentină;
2. Utilizarea instrumentelor cu vârf agresiv;
3. Utilizarea instrumentelor mecanice pentru prelucrarea canalelor curbe;
4. Deschiderea insuficientă a cavităţii dintelui sau incercarea de a prelucra canalul radicular fără crearea accesului direct a instrumentului
endodontic în canal.
5. Alegerea incorectă a instrumentarului endodontic. În cazul lărgirii canalelor curbe este util de utilizat instrumente cu vârf bont din aliaj
nichel-titan (ProFile-uri), care dispun de flexibilitate sporită.

Profilaxia acestei complicaţii constă în respectarea unor reguli:

 În timpul lucrului trebuie folosite procedee tehnice îndreptate spre prevenirea blocării canalului radicular cu rumeguş de dentină.
 Înainte de a introduce instrumentul în canal, el trebuie flexat corespunzător curburii canalului.
 În timpul lărgirii canalului cu file-uri trebuie de efectuat mişcări de pilire, iar mişcările rotative ale instrumentului trebuie să fie
reduse la minim.
 Trebuie de acordat prioritate instrumentelor cu vârf neagresiv (batt-tip).

Perforaţie longitudinală a peretelui canalului radicular

Această complicaţie este o variantă a complicaţiei precedente – supralărgirii longitudinală a canalului în treimea medie la “curbura mică” a
rădăcinii.
Cauzele cele mai frecvente sunt: subestimarea curburii canalului de către medic, lucrarea într-un canal curbat cu instrumente flexate
insuficient, supralărgirea unui canal îngust. În afară de aceasta, apariţia acestor complicaţii pot fi provocate şi de particularităţile anatomice
ale rădăcinilor.

Profilaxia perforaţiei longitudinale a canalului radicular include aceleaşi manipulaţii şi procedee tehnice, ca şi profilaxia lărgirii
excesive a canalului în treimea medie a suprafeţii interne a rădăcinii:
 evaluarea preventivă a particularităţilor anatomo-topografice ale canalelor şi rădăcinilor dintelui, bazându-ne pe datele radiografiei
diagnostice şi “de măsurare”;
 flexarea preventivă a file-ului;
 utilizarea “tehnicii antiperforative”;
 utilizarea Safety Hedström, file-urilor flexibile şi instrumentelor rotative din nichel-titan;
 lărgirea canalului nu mai mult de 2-4 numere de la lăţimea primară.

Blocare a canalului cu rumeguş de dentină sau cu ţesuturi moi

Cauzele acestor complicaţii cel mai des sunt utilizarea prea timpurie a instrumentului de mărime mare şi nerespectarea regulii de revenire la
un file mai mic pentru controlul permeabilităţii canalului pe toata lungimea. La blocarea canalului poate aduce şi înlăturarea incompletă a
pulpei, şi irigarea insuficientă a canalelor în procesul de prelucrare instrumentală. Profilaxia. Pentru a exclude această complicaţie trebuie
numaidecât de respectat regulile şi etapele prelucrării instrumentale a canalelor radiculare, de irigat abundent canalele după utilizarea
fiecărui instrument endodontic. Tactica medicului. În cazul blocării canalului acesta trebuie irigat bine, trecut pe întreaga lungime de lucru
cu un instrument subţire (K-reamer sau PassFinder), iar apoi - deblocat orificiul apical cu K-reamer numărul 06 sau 08.

Formare a lărgirii apicale sau a pragului — “Zipping”

Cauza creării în canal a pragurilor sau a lărgirii apicale mai des este folosirea în timpul lucrului în canalele curbe a unui file gros şi
neflexibil, care nu a fost flexat preventiv după forma canalului. În cazul rotirii brutale în canal a instrumentului flexat, canalului i se atribuie
o formă de clepsidră. Profilaxia acestei complicaţii constă în prevenirea blocării canalului cu rumeguş de dentină. Este deasemenea necesară
flexarea preventivă a instrumentului conform curburii canalului, iar în timpul lărgirii canalului cu file-ul trebuie efectuate mişcări de pilire şi
nu - cele de rotaţie. Reducerea vădită a riscului de creare în canal a pragurilor sau a lărgirii apicale permite lucrul cu instrumentele ce au
vârf neagresiv (Batt – tip).

Supralărgire a canalului în regiunea treimii medii pe curbura internă a rădăcinii -“Stripping”

Cauzele acestei complicaţii, de regulă, este subestimarea curburii canalului de către medic, şi lucrul în canalul curbat cu un instrument
insuficient de flexat.
Profilaxia. Pentru a evita supralărgirea canalului în regiunea “curburii mici” trebuie flexat preventiv file-ul conform curbării canalului, iar în
timpul prelucrării de utilizat “tehnica antiperforativă” când file-ul se sprijină în “curbura mare” a canalului. Evitarea acestei complicaţii
deasemenea devine posibilă prin utilizarea safety Hedström, file-urilor flexibile şi instrumentelor rotative din titan-nichel.
Trebuie exclusă supralărgirea canalelor înguste, curbate: se recomandă a fi lărgite nu mai mult de 2-4 numere de la lăţimea iniţială.

Supralărgire a orificiului apical

În cazul acestei complicaţii are loc distrucţia constricţiei apicale fiziologice şi să formezi stopperului apical în cazul dat este imposibil.
Cauzele acestei complicaţii pot fi variate:
1. Aceasta se întâmplă din cauza înregistrării incorecte a lungimii de lucru. Amintim, că în cazul înlăturării pulpei vii lungimea de lucru
trebuie să fie cu 1,5 mm mai mică decât lungimea radiologică, iar în cazul înlăturării pulpei devitale, puternic infectate – cu 1 mm mai
mică decât lungimea radiologică a canalului. În cazul utilizării metodelor apical– coronare, poate fi “pierdută lungimea de lucru”,
atunci când iniţial se înregistrează lungimea de lucru, iar apoi se efectuează lărgirea canalului. Această se întâmplă din cauza îndreptării
canalelor curbe în procesul de prelucrare instrumentală, şi, în rezultat, lungimea de lucru se poate micşora cu 0,5—2 mm. Dacă nu vom
lua în consideraţie acest factor, este posibilă lărgirea părţii apicale a canalului cu distrugerea constricţiei apicale.
2. Cauza supralărgirii orificiului apical poate fi tehnica incorectă de prelucrare a părţii apicale a canalului.
3. Supralărgirea orificiului apical poate fi efectuată de către medic cu scop de tratament pentru a permite evacuarea exsudatului, refularea
după apex a preparatului medicamentos.
4. Cauza distrugerii orificiului apical poate fi resorbţia vârfului rădăcinii în caz de parodontită apicală, când constricţia apicală fiziologică
se distruge nu în urma manipulărilor medicului, ci ca rezultat al proceselor patologice în regiunea periapicală. În cazul tratamentului
endodontic, la copii şi adolescenţi trebuie luaţi în consideraţie termenii de resorbţie şi de formare a rădăcinilor dinţilor de lapte şi
permanenţi.
Profilaxia “rupturii” orificiului apical constă în respectarea unui şir de reguli în timpul tratamentului endodontic:
 estimarea exactă a lungimii de lucru şi corecţia ei în cazul îndreptării canalului radicular;
 respectarea exactă a regulilor şi metodicii de prelucrare a părţii apicale a canalului;
 lucrul în regiunea apexului radicular - cu acurateţe, fără presiune apicală excesivă;
 utilizarea unor radiografii “de măsurare” adăugătoare în cazuri suspecte;
 utilizarea în cazuri suspecte a metodelor corono-apicale de prelucrare a canalelor radiculare.
Tactica medicului. În această situaţie trebuie înce rcată crearea “constricţiei apicale artificiale”. Pentru aceasta canalul se prelucrează pe o
lungime de lucru fixă cu 2 numere mai mari, decât instrumentul cu care a fost incorect prelucrată partea apicală.

Fracturare a instrumentului în canal

Fracturarea instrumentului în canal este una din cele mai neplăcute complicaţii pentru medic şi pentru pacient. Lăsarea în canal a părţii
fracturate a instrumentului înrăutăţeste rapid prognosticul tratamentului endodontic, iar uneori serveşte drept cauză a extracţiei dintelui.
Cauzele fracturării instrumentului cel mai des sunt:
 lipsa accesului direct spre canalul radicular;
 deschiderea incorectă a camerei pulpare;
 utilizarea unui efort considerabil asupra instrumentului în timpul lucrului manual sau mecanic;
 încălcarea tehnicii de utilizare a instrumentului;
 inserţia instrumentului la o adâncime considerabilă în timpul rotirii instrumentului duce frecvent la blocare, iar apoi - şi la fracturarea
instrumentului în canal;
 instrumentul trebuie să se rotească nu mai mult de 120-180°;
 încercarea de a lărgi canalele radiculare nu cu o piesă endodontică. În timpul rotaţiei doar în direcţia acelor ceasornicului are loc
introducerea profundă în canalul radicular şi, în consecinţă, fracturarea;
 încălcarea consecutivităţii utilizării instrumentarului endodontic;
 lucrul cu instrumentele deformate, răsucite. Lipsa sau insuficienţa controlului faţă de starea instrumentelor endodontice. La primele
semne de schimbare a structurii spirelor (sucire sau răsucire) instrumentul trebuie înlocuit;
 lucrul în canalul uscat;
 graba în lucru.

Profilaxia constă în înfăptuirea următoarelor reguli:

1. Lucrul atent, precaut cu respectarea regulilor şi a consecutivităţii de utilizare a instrumentelor.
2. Respectarea unghiurilor maxime a rotirii instrumentului în canal. K-reamerele — 180°, K-file-urile — 90°; în canalele înguste, curbate
unghiul de rotire se recomandă a-l micşora cu 20-30°. De rotit H-file în canal nu se admite.
3. Utilizarea obligatorie a gelurilor pentru lărgirea canalelor radiculare.
4. Trierea la timp a instrumentelor în verderea excluderii celor neadecvate.

Reamintim din nou criteriile de selecţie a instrumentelor endodontice uzate:

 deformarea plastică a instrumentelor;
 instrumente preventiv flexate;
 instrumente cu spire răsucite;
 uzarea muchiei tăietoare a instrumentelor;
 lamă/ tăiş bont al părţii active (confirmat prin luciul muchiei tăietoare);
 pulpoextractoarele şi instrumentele mai mici de numărul 10 după ISO sunt de o singură folosinţă şi după o singură utilizare trebuei
aruncate.

În concluzie dorim încă o dată să subliniem că cea mai sigură metodă de a evita complicaţiile – este lucrul calificat a medicului stomatolog
cu respectarea tuturor regulilor şi principii de prelucrare a canalelor radiculare, utilizarea instrumentarului endodontic calitativ, dispunerea
de către medic a unei rezerve suficiente de timp.

Utilizare a metodelor neadecvate de tratament şi de prelucrare a canalelor radiculare

La începutul cărţii noi atenţionam, că endodonţia ştiinţifică îşi ia începutul de la sfârşitul secolului XIX, şi, prin urmare, putem spune despre
suta de ani de evoluţie a acesteia. Este un termen deloc neglijabil. În acest răstimp a fost acumulat o experienţă clinică enormă, care, în
combinaţie cu elaborările ştiinţifice, permite aprecierea unor metode existente. Până acum destul de des continuă să fie folosite metodele
care, fie vorba, nu sunt tocmai bune de utilizat. Iată careva dintre ele. Metoda rezorcină-formalină – componenţii cărora (formaldehidă-
rezorcină) au acţiune iritantă asupra ţesuturilor şi, provocând sensibilizarea, nu garantează un tratament eficient, dar peste 80% din medici
continuă să o utilizeze. Obturarea cu o singură pastă nu garantează siguranţa, o obturare bună a canalului radicular, dar se utilizează de
majoritatea medicilor. Obturarea canalelor radiculare cu ciment fosfat este destul de răspândită. Prelucrarea medicamentoasă a canalului în
majoritatea cazurilor se efectuează nu în jet de soluţie, ci cu meşe. Deasemenea cu meşe, şi nu cu conuri de hârtie sunt uscate canalele
radiculare. Utilizarea metodelor indicate condiţionează din start complicaţiile apărute pe parcursul tratamentului sau peste un timp oarecare.

Obturare necalitativă a canalelor radiculare

După cum s-a spus mai sus, chiar în cazul obturării ideale a canalelor radiculare, neajungând cu 1,5-2 mm până la orificiul apical în 5-7%
cazuri apar complicaţiile. În cazul încălcării calităţii umplerii canalului radicular procentul complicaţiilor creşte. Dacă e să ţinem cont de
datele noastre, că obturarea calitativă a canalelor radiculare constituie doar 18% din toţi dinţii trataţi (la molari - doar 3% ), atunci devine
evidentă necesitatea de clarificare a factorilor, care condiţionează situaţia respectivă. Obturarea canalelor radiculare, neajungând cu 2 mm.
până la apex, poate fi cauzată de:
 Canalul radicular nu este trecut. Particularităţile anatomice a canalelor radiculare, curbarea sau bifurcarea canalului, depunerea
petrificatelor, prezenţa canalelor auxiliare – pot condiţiona impermeabilitatea.
 Dar în majoritatea covârşitoare a cazurilor aceasta se datorează:
 lipsa accesului către orificiile de intrare în canal;
 neglijarea informaţiei despre prezenţa canalelor radiculare auxiliare.
 lipsa setului complet de instrumente endodontice;
 incapacitatea prelucrării instrumentale a canalelor radiculare din cauza necunoaşterii metodelor.

31. Dezobturarea canalelor radiculare. Indicaţii. Metode.

Indicatii:
 Daca tratamentul primar s-a demonstrate a fi insuficinet
 Exista patologie in regiunea apexului radicular
 A avut lor fracturarea instrumentului
 Radacina dintelui a fost rau prelucrata pt fixarea pivotului
 Prezenta semnelor clinice de durere
 Tratamentul primar s-a demonstrat a fi insuficient
 A avut loc fracturarea instrum
Solventii – sunt materiale folosite la inlaturarea materialelor de obturatie.
Principiul de actiune:
 Ramolirea si solubilizarea materialelor de obturatie
 Irigarea canalului pana la inlaturarea in totalitatea a obturatiei
Pentru ramolirea materialelor de rezorcina-formalina:
 Endodolv R
 Resosolv
 Jen-Desobturat
 Eugenat Desobturator
Pentru ramolirea materialelor de baza de oxid de zinc-eugenol:
 Endolv E
 DPC 10
 Root Canal Resin Remover
Pentru ramolirea hidroxidului de calciu se foloseste suc de portocala.
Tehnica dezobturarii canalelor incomplet obturate cu materiale rezorbabile :
1. Se examineza radiografia.
2. Se indeparteaza obturatia coronara dupa una din tehnicile cunoscute.
3. Se pun in evidenta orificiile canalelor radiculare cu sonda rigida,uneori este necesar sacrificarea partiala sau completa a partii coronare
pentru na avea o vizibilitate directa spre canale.
4. Se identifica materialul de obturatie dupa fisa de tratament sau dupa radiografie,care insa este valabila numai in obturatiile cu substante
radioopace .Cu ajutorul instrumentului de canal primim indicatii asupra consistentei,culorii,mirosului materialului de pe canal.
5. Dezobturarea se va face incepind cu acele Kerr tip pile,numere mari, potrivit grosimii canalului.Se inainteaza spre apex cu ace din ce mai
subtiri pina la nr. 1-2. Simultan cu actiunea acelor Kerr se va folosi solventul corespunzator materialului cu care s-a facut obturatia de
canal. Pentru obturatia cu:
 eugenat de Zn,pasta Robin solventul folosit este eucaliptolul
 con de gutaperca ca solvent se foloseste benzina si cloroformul.
 ciment,folosirea acidului sulfuric sau clorhidric, ca solvent da rezultate minime.
 pentru pulpa mumificata,se folosesc ca solvent solutia de antiformina,sau chiar solutia concentrata de hidrat de potasiu.
 materiale acrilice,se folosesc drept solvent fenolul sau lichidul de acrilat autopolimerizabil.
In cazul in care materialulde obturatie nu a putut fi identificat se vor folosi pe rind diversi solventi.
6. Solventul se introduce cu ajutorul pipetelor capilare sau penselor canelate in camera pulpara cu multa precautie(se izoleaza dintele de
partiele moi) de unde este pistonat cu ajutorul acelor intriduse pe canal,iar rumegusul din canal se indeparteaza prin spalaturi repetate cu apa
calda, apa oxigenata .
7. Dezobturarea se completeaza cu razuirea peretilor canalului radicular cu ace Hedstrom si ace ,,coada de şoricel.

Tehnica dezobturarii canalelor incomplet obturate cu materiale nerezorbabile :

In cazul ocbturatiilor cu ciment se pot face tentative de dezobturare cu ajutorul instrumentelor rotative:freze sferice mici,freze
Beutelrock,Gates.In acest caz dezobturarea trebuie facuta numia cu vizibilitate directa si din aproape in aproape, controlind permanent
directia de patrundere a instrumentului rotativ.
Se recomnada sa se fac pe parcurs frecvente controale radiologice pentru a nu se practica cai false in timpul tratamentului.

32. Afecţiuni ale dinţilor de etiologie necarioasă. Clasificare.

Afecţiuni ale dinţilor de etiologie necarioasă – reprezinta un grup de afectiuni nu prea numeroase, insa foarte variate ca etiologie si ca
manifestare clinica. În funcţie de termenii de apariţie a lor în ţesuturile dure dentare deosebim 2 grupe de modificări patologice:
1. Modificări patologice care apar în perioada dezvoltării ţesuturilor dure ale dintelui, către ele se atribuie:
 hipoplazia, hiperplazia;
 fluoroza şi leziunile congenitale ale dinţilor;
 amelogeneza imperfectă;
 dentinogeneza imperfectă;
 displazia Stainton Capdepont;
 boala oaselor de marmură sau osteopetroza.
2. Patologia ţesuturilor dentare dure, care apar după erupţia dintelui, acestea sunt:
 defectele cuneiforme;
 necroza acidă;
 hiperestezia;
 eroziunea ţesuturilor dure dentare;
 abraziunea patologică;
 modificările ţesuturilor dure dentare endocrinopatice;
 traumatismele.

33. Modificări patologice în ţesuturile dentare dure apărute în perioada dezvoltării dintelui.
Modificarile sunt:
 hipoplazia, hiperplazia;
 fluoroza şi leziunile congenitale ale dinţilor;
 amelogeneza imperfectă;
 dentinogeneza imperfectă;
 displazia Stainton Capdepont;
 boala oaselor de marmură sau osteopetroza.
34. Hipoplazia. Etiologe. Clinica. Diagnosticul difernţial. Tratamentul. Profilaxie.
Hipoplazia este o anomalie de dezvoltare, care constă în subdezvoltarea dintelui sau a ţesuturilor dure dentare în urma tulburării funcției a
ameloblaștilor și odontoblaștilor. Ea afecteaza atât dinții permanenți chât și cei de lapte. Mai frecvent ne întâlnim cu hipoplazia dinţilor
permanenţi.
Etiologia:
 Dereglari ale organismul mamei in perioada intrauterina.
 Icter hemolitic, o nastere traumatizata.
 Unile boli ale nou-nascutului asociate cu dereglari metabolice.Rahitismul, infectiile acute, endocrinopatii, sifilis
 Hipovitaminozele si aportul scazut de minerale si proteine.
 factori endogeni -anomalii de primordializare a celulelor embrionului
 factori exogeni - agenti cu influenta nefavorabila asupra celulelor fatului sau organului.
 tulburarea proceselor metabolice si minerale in organismul copilului in timpul formarii dintilor(hipoplazia=zone de mineralizare
imperfecta).
 Poate aparea dupa suportarea unor boli din copilarie:rahitism,infectii grave,tulburari ai digetsiei (dispepsii),insuficiente in functia
glandelor endocrine (mai ales in cele paratiroide)
 tulburarile functiei ameloblastilor (deregleaza amelogeneza), iar in cazuri grave si odontoblastilor (deregleaza dentinogeneza)
 Hipoplazia locala a dintilor permanenti apare in urma localizarii procesului inflamator in regiunea apexului radacinii dintelui de
lapte, in apropierea caruia se afla primodiile dintilor permanenti.
Hipoplazia poate fi:
 la dinti temporari- are loc mai rar,de-ce formarea dintii temporary se formeaza in perioada intrauterine si in acest caz ea e legata de
tulburari in organismul femeii gravide
 la dinti permanenti- care incep sa se formeze din a 5-6 luna de viata copilului,hipoplazia e legata de tulburarile proceselor emtabolice in
organismul infantil.

Clasificarea
a. Localizata
b. Sistemica (dupa manifestările clinice se clasifică în următoarele forme):
 maculată
 ondulată
 punctiformă
 fisurată
 scaralată
Tabloul clinic.
Hipoplazia de forma maculata sau cretoasa:
 prezintă ten albicios sau gălbui, se caracterizează prin faptul că pacienţii nu expun senzaţii neplăcute.
 Maculele sunt localizate pe suprafeţele vestibulare, sunt două, netede, lucioase, la coloraţia vitală nu se colorează, nu se măresc în
dimensiuni
Hipoplazia de forma punctiformă:
 pe suprafaţa smalţului apar depresiuni.
 În aceste locuri smalţul este subţire, subdezvoltat sau poate chiar lipsi, are loc aplazia smalţului.
 În aceste defecte pereţii sunt duri, netezi.
 Pe fundul gropiţelor sau fisurilor hipoplastice putem observa o modificare a culorii smalţului – gălbuie sau chiar brună.
Hipoplazia de forma fisurata:
 coroana dintelui este strangulată, iar dacă defectul atinge marginea incizală apar defecte sub formă de incisură semilunară.
Hipoplazia de forma scaralata:
 şanţurile, fiind câteva la număr alternează cu sectoare normale de ţesut dur, dând dintelui un aspect de scăriţă.
 Practic mai des se întâlnește forma maculară, ondulată, şi mai rar hipoplazia în şanţ şi scaralată.
Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :
 Caria incipientă, superficială – petele sunt unitare,situate în regiunea cervicală, cretoase, rugoase, absorb coloranții, smalțul este fără
luciu
 Fluoroza – pete albe/galbene pe zonele bombate ale dinților
Tratamentul hipoplaziei:
Faţetarea, restaurarea, albirea dinţilor în dependenţă de defecte, intervenţie ortopedică în caz de modificări brutale.
Profilaxia hipoplaziei:
Profilaxia hipoplaziei de sistem constituie o dezvoltare armonioasă a copilului în primele zile de viaţă.
Profilaxia hipoplaziei locale se realizează prin combaterea cariei la dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii incipiente.

35. Fluoroza. Etiologie. Clasificare, clinică.

Fluoroza este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a fluorului în timpul formării şi mineralizării smalţului şi dentinei.
Concentraţia de fluor în apa potabilă după standardtul de stat nu trebuie să depăşească 1,5 mg într-un litru de apă.
Clasificarea
După B.K.Патрикеев (1956) în funcţie de gravitatea procesului se disting următoarele forme:
 haşurate;
 maculată;
 granular – cretoasă;
 erozivă;
 distructivă.
OMS (1997) recomandă următoarele coduri şi criterii de clasificare a fluorozei:
 Norma. Suprafaţa smalţului este netedă, strălucitoare, crem-albă palidă.
 Chestionabillă. Dereglări uşoare ale semitransparenţei smalţului normal, care se manifestă prin câteva macule albicioase.
 Foarte uşoare. Macule mici netransparente, situate iregular pe suprafaţa dintelui şi care ocupă mai puţin de 25% din suprafaţa
dentară.
 Uşoară. Sectoarele cu macule albe sunt mai mari şi ocupă până la 50% din suprafaţa dintelui.
 Moderată. Suprafeţele dentare sunt abraziate, frecvent sunt depistate macule cafenii cu o formă iregulată.
 Severă. Sunt afectate toate suprafeţele smalţului, pot fi dereglări ale formei dentare, iar esenţială este prezenţa defectelor unitare
sau care se contopesc. Frecvent sunt depistate macule cafenii.
 Exclus (de exemplu dinte acoperit cu coroană).
 Nu se înregistrează.
Raspandirea fluorozei in Moldova.
Conform datelor staţiilor raionale de igienă şi epidimiologice, cantitatea de fluor în apa potabilă din localităţile Moldovei este următoarea:
 Nisporeni până la 4,0 mg/l
 Vărzăreşti- 5,0 mg/l
 Taraclia- 7,8 mg/l
 Prodăneşti (Floreşti)- 8,3 mg/l
 Făleşti- 11,8 mg/l
 Pârliţa (Ungheni)- 5,0-14,0 mg/l
Tabloul Clinic
 Este caracteristic macule cretoase, macule de culoare galben-deschisă, care uneori conferă un aspect „tigrat” smalţului; macule de
culoare galben-închisă sau brune.
 În unele cazuri pot apărea defecte punctiforme.
 În dependenţă de forma şi gradul afectării se modifică caracterul maculelor: de la macule mici, albicioase aproape invizibile – până
la macule întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele dinţilor, care duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei coroanei dentare.
 Gradul de afectare este condiţionat de cantitatea de fluor în apa potabilă.
Fluoroza de forma hasurata:
 se caracterizează prin prezenţa unor haşuri mici cretoase situate în stratul superior al smalţului.
 Sunt localizate mai frecvent pe suprafeţele vestibulare.
Fluoroza de forma maculata:
 multiple macule alb-cretoase bine pronunţate, situate pe toată suprafaţa dinţilor afectaţi.
 Uneori aceste macule au o culoare brună-închisă.
 Smalţul în locul afectat este integru, lucios.
Fluoroza de forma granular-cretoasa:
 Pe fondul unei nuanţe albicioase, mate a smalţului se depistează discromii de culoare gălbuie cu multiple macule mari şi
punctiforme, pot fi leziuni superficiale cu pierderi de smalţ cu o profunzime de 0,1 – 0,2 mm şi diametrul de 1,0 – 2,0 mm.
Fluoroza de forma eroziva:
 pe fondul smalţului pătat, pigmentat sau nu se observă defecte ale smalţului – eroziuni.
 Are loc abraziunea smalţului şi dentinei
Fluoroza de forma distructiva:
 în urma eroziunilor în ţesuturile dure dentare şi fragilităţii adamantinei are loc abraziunea lor cu pierderi de ţesuturi dure.
 Coroana dintelui este deformată.

Diagnosticul diferential
Caracterizarea Fluoraza maculară, Carie superficială, Hipoplazie Eroziune
distructivă maculară

Apariția Până la erupție După erupție Până la erupție După erupție

Acuze Defect cosmetic cu eroziuni Defect de culoare, Defect cosmetic, rar Defect estetic
si sensibilitate sensibilitate sensibilitate
 Localizare Toate suprafețele Vestibulare, la colet Toate suprefețele Suprafețele
vestibulare
Numarul de Multe Unitare Preponderent Unitare pe locuri
macule
Permebilitatea Nu este marită Pronunțată Nu este mărită Slab pronunțată

Semne clinice Macule albe, galbene maro, Defect smalțiar, pete albe, Depresiuni de diferite Defect rotund,oval
negre, defecte marmurii, cafenii, unitare forme,aplazii

36. Tratamentul fluorozei.

Tratamentul fluorozei:
 Reducerea dozelor excesive de F
 Majorarea rezistenței organismului
 Indicarea tratamentului medicamentos cu conținut de Ca, P, vit.C, D, microelemente
 Inlăturarea defectului cosmetic (în formele hașurată, maculată, granular-cretoasă decolorarea cu acizi organici urmată de terapia de
remineralizare, iar in formele erozivă și distructivă restaurari estetice cu materiale compozite,sau tratament ortopedic)

Tratamentul este indreptat spre reducerea dozelor excesive de F si aplicarea diversilor modalitati de inlaturare a pigmentarii si defectilor
dentare.
Metodele de tratament al fluorozei pot fi grupate in:
1) Atraumatice sau miniinvazive:
 Albirea dintilor
 Microabraziunea smaltului
 Albire + restaurari cu composite
2) Traumatice:
 Fatete adezive
 Coroane de invelis.
1. Pentru formele fluorozei, ce sunt urmate fara pierdere de substanta dura, doar cu modificari de culoare se efectueaza procedee
de decolorare a smaltului cu remineralizare ulterioara. Inalbirea poate fi efectuata prin urmatoarele metode:
 devitala
 vitala
Decolorarea se face cu sol. de acizi minerali (sol.20-30% acid clorhidric sau fosforic) / H2O2
1. Dintele se izoleaza de saliva cu bulete de vata si se usuca.
 Pe suprafata se aplica sol.20-30% acid clorhidric sau fosforic timp de 2-3 min pina la decolorarea smaltului
 Suprafat dintleui se spala cu apa si se usuca (trebuie sa se evite contactul cu slaiva!)
 Se aplica sol.Ca gluconate de 10% pe 15-20 min.
 La vizita urmatoare,nu mai tirziu de 1-2 zile procedura se repeta doar ca tratarea cu sol. de acid se face numai in regiunile pigmentate
ale smaltului.Cursul de tratament este 10-15 proceduri.
 Pe cursul tratamentului se recomanda administrarea peroral de Ca gluconate,glicerofosfat. Se respecta strict reguli de igiena. Se
recomanda utilizarea pastelor cu effect remineralizant. Odata ce apar macule noi,tratamentul se reia de regula peste 6-8 luni.
2. Aplicarea H202 (opalescence , bright and white) si slefuirea pe atape a stratului superficial al smaltului cu pietre de carborund, sau
discuri de hirtie.
3. Metoda colaboritrilor N. Testemitanu:
 Izolarea dintilor de saliva, uscarea lor, pe gingia marginala se aplica vaselina.
 Pe s-ta vestibulara se aplica o mesa imbibata de sol HCl 18%
 Cavitatea bucala se clateste cu sol bicarbonate de sodiu 2%
 Se aplica H2O2 in forma de gel la 10 min.
 Clatirea cu bicarbonate de sodiu
 Aplicarea preparatelor de Calmecin

2. In forma eroziva si destructive, cind se tulbura integritatea smaltului se restabileste forma si culoarea coroanei cu compozite sau prin
metode ortopedice.
37. Profilaxia fluorozei.
Profilaxia fluorozei:
Deoarece principala sursă de fluor la nivelul unei comunități este apa potabilă, măsurile de prevenție a fluorozei interesează în special,
metodele de extragere a surplusului de mineral din apa consumată:
 În cazul unui sistem centralizat de aprovizionare cu apă - aplicarea unor metode de captare a fluorului folosind săruri de aluminiu,
fosfat de calciu ș.a
 În zonele în care există posibilitatea, se recomandă amestecul apelor provenite din mai multe surse (izvoare, fantâni, topirea ghețarilor
etc)
 Lăsarea apei pentru un timp în vase în scopul sedimentării sau înghețarea ei
 Alimentația naturală cu lapte matern este de preferat celei artificiale; consumul de Calciu asociat cu vitamina D, Vitamina C- scad
absorbția fluorului
 Cu toate că fluorul din alimente este asimilat mai greu decât cel din apă, se vor consuma cu precauție legumele și fructele care îl
conțin în doze mari: peștele marin și oceanic (mai ales pielea), grăsimile de porc și vită, ficatul, varza, spanacul ș.a
 Vacanțe pentru copii în afara zonei endemice pentru a permite normalizarea proceselor de mineralizare
38. Tulburări eriditare în dezvoltarea ţesuturilor dentare. Amelogeneza imperfectă.
Amelogeneza imperfecta – reprezintă o tulburare în dezvoltarea adamantinei cu manifestări variate ce depind de severitatea patologiei.
După gravitatea procesului sunt descrise 4 forme de manifestări clinice:
a. Prima formă:
 dinţii erup în termeni cuveniţi, dar uneori sunt puţin mai mici decât în normă.
 Din cauza micşorării lățimii coroanelor, între dinţi apar treme.
 Smalţul este neted, lucios, dar are o culoare galbenă sau cafenie.
 Pe diferiţi dinţi pot fi diferite nuanţe de culori.
b. Forma a doua:
 dinţii erup în termen, dar coroanele sunt mai voluminoase la colet sau o mărime egală.
 În primul caz dinţii au o formă conusoidală, în cazul doi pot avea o forma cilindrică.
 Dinţii pot avea o culoare galbenă, galben – cafeniu.
c. Forma a treia:
 dinţii erup în termeni normali, au o formă, mărime şi culoare normală, dar pe suprafaţa albă a smalţului persistă fisuri cu orientare
haotică.
 Spre deosebire de hipoplazie, fisurile pe suprafaţa dintelui nu sunt orientate orizontal, dar mai frecvent vertical.
 Sunt lezaţi toţi dinţii – are loc erodarea smalţului cu degajarea dentinei.
d. Forma a patra:
 coroanele dinţilor au formă şi dimensiuni normale, dar la erupţie se observă că adamantina este cretoasă, fără luciu, uşor se
detaşează de la dentină cu degajarea dentinei.
 Dentina la început are o culoare gălbuie, apoi devine cafenie.

Tratamentul: pentru a păstra adamantina recurgem la terapia remineralizantă, albire, restaurări dentare.
39. Dentinogeneza imperfectă. Boala oaselor de marmură. Sindromul Stainton-Capdepont.
Dentinogeneza imperfecta – este o leziune ereditară cu tulburări în formarea numai a dentinei.
Acuze:
 În unele cazuri, pacienţii pot cauza dureri de la rece şi fierbinte.
 Dar mai frecvent se adresează în legătură cu afecţiunile parodontale (gingivite, parodontite), mobilitatea dinţilor fără pungi
parodontale.
 Căderea timpurie a dinţilor.
Obiectiv:
 Radiologic dinţii au rădăcini scurte, rudimentare cu nişte apexuri ascuţite, canalele nu se proiectează, camera pulpară nu coincide
cu forma normală.
 Coroana dinților având o forma,dimensiune și culoare normală.
 În ţesuturile periapicale – manifestări de tipul chisturilor cu contururi clare.

Sindromul Stainton-Capdepont - este o leziune ereditară. Sunt afectaţi dinţii temporari şi permanenţi, dar mai sever sunt afectaţi cei
temporari.
Tabloul Clinic:
 Dinţii au dimensiuni şi formă normală, dar la erupţie dinţii deja sunt lipsiţi de adamantină, au o culoare galben-brună. Apoi treptat
ei se distrug de abraziune.
 Smalţul are margini ascuţite, dentina este lucioasă, poleită, prin ea adesea se prevede cavitatea dentară umplută cu dentină.
 Durerile sunt absente.
 Electroodontometria pulpei în majoritatea cazurilor este zero, sau în unii dinţi se mai determină o reacţie uşoară a ei.
 Dinţii se erodează complet, apar gingivite.
 Rădăcinile dinţilor pot fi foarte subţiri, scurte cu canale obliterate.
 În ţesuturile periapicale se observă focare de rarefiere a osului, pot fi depistate chisturi, fistule,conținutul de apă în dinți este sporit
iar al materiilor minerale redus.
Tratamentul este foarte dificil, eficiente fiind mai ales metodele ortopedice.

Boala oaselor de marmura sau osteopetroza – este o patologie rară cu osteoscleroza difuză în majoritatea oaselor scheletului.
Se deosebesc două forme:
 Benignă
 malignă.
În forma benignă:
 se observă scleroza oaselor maxilarelor şi dereglări în dezvoltarea dinţilor (erupţie întârziată, modificări de structură).
 Dinţii au rădăcini rudimentare, obliteraţia cavităţii dentare.
 Dinţii treptat se distrug.
 Sinusurile frecvent sclerozate.
Osteopetroza maligna
 antreneaza mezenchimul mielogen
 prompt si brusc deregleaza hematopoieza si survine anemia,
 scade acuitatea vuzala
 survin osteomielite a mandibulei si fracture osoase
Diagnosticul diferențial:
 hipoparatiroidismul,
 boli mieloproliferative,
 boala Paget,
  pseudohiperparatiroidismul,
 saturnismul,
 metastaze osteoblastice,
 toxicitatea la fluor,
 beriliu,
 leucemia,
 siclemia.

40. Patologia ţesuturilor dentare dure ce apar după erupţie. Leziunile traumatice.
Cauzele traumatismului dentar:
a. Factori favorizanți:
 Malpoziții dentare
 Proalveolie superioara
 Prognatism
 Tulburări de articulație dentara
 Fragilitatea dintelui prin hiper- sau hipocalcifiere
 Fragilitate dentara consecutiva unei depulpări prealabile
 Diminuarea rezistentei dentare prin carii profunde
 Obturații
 Dispozitive coronoradiculare
 Parodontopatii marginale cronice
b. Factorul determinant:
 Accidente de joaca mai ales in jurul vârstei de 10 ani când copiii sunt mai exuberanți si mai greu de supravegheat
 Accidente de strada
 Căderi pe regiunea incisiva
 Accidente de circulație
 Accidente sportive sau de munca
 Agresiuni prin lovitura de pumn sau cu un corp contondent
 Aplicarea brutala a unui deschizător de gura
 In cursul extracțiilor dentare sau a altor intervenții chirurgicale maxilo-faciale
 Fracturi dentare se pot produce in timpul masticației când in alimente se găsesc fragmente de oase, pietricele sau alte corpuri dure
Clasificarea traumatismului dentar:
1. Acute:
a. Contuzia
b. Luxaţie
c. Fractura:
 Fractura orizontala/oblica
 F.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpare
 F.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpei
 F.d. de cor. 2/3 - cu deschiderea pulpei
 F. d. de rădăcina 1/3
 F.d. de rădăcina 1/2
 F.d. de rădăcina 2/3.
 Factura verticală a dintelui de coroană
2. Cronice
Clasificarea dupa Timosca-Burlibasa
1. Leziuni dentare:
a. Fisuri ale smaltului sau smaltului si dentinei fara pierdere de substanța
b. Fracturi coronare:
 Simple, nepenetrante in camera pulpara, interesând smaltul sau smaltul si dentina
 Complicate, penetrante in camera pulpara, interesând smaltul, dentina si pulpa
c. Fracturi radiculare:
 In treimea cervicala
 In treimea medie
 In treimea apicala
d. Fracturi corono-radiculare:
 Nepenetrante
 Penetrante
 Cominutive
2. Leziuni parodontale:
a. Contuzii parodontale
b. Luxații dentare parțiale:
 In sens vestibulo-oral cu luxație vestibulara sau orala
 In sens mezio-distal cu luxație laterala in spațiul unui dinte absent
 In ax, cu ușoara intruzie sau extruzie
c. Luxații dentare totale, cu deplasarea completa a dintelui din alveola
Clasificarea fracturii coroanei dentare dupa Ellis (1999)
Clasa 1: Fisura smaltului
Clasa 2: Fractura smaltului si dentinei
Clasa 3: Fractura smaltului, dentinei cu deschiderea camerei pulpare
Clasa 4: Fractura coroanei in întregime

Clasificarea LDP dupa OMS (2000)

a. Fracturi coronare
 Fisura smaltului sau smaltului si dentinei
 Fractura coronara fara deschiderea camerei pulpare – necomplicata
 Fractura coroanei cu deschiderea camerei pulpare – complicata
b. Fracturi radiculare
 Fracturi in regiunea cervicala
 Fracturi in regiunea mediana
 Fracturi in regiunea apicala
c. Luxații:
 Contuzia
 Subluxația
 Luxația laterala
 Luxația cu extruzie
 Luxația cu intruziune
 Avulsiune

Luxații dentara parțiala reprezintă ruperea incomplete a ligamentului alveolodentar, dintele este deplasat parțial din alveola, mai rar cu
pereții osoși al alveolei, fibromucoasa gingivala este traumatizata, pachetului neurovascular este mai frecvent rupt in regiunea apexului.
Deplasarea dintelui se poate face:
 In sens vestibular, oral, cu sau fara peretele alveolar fracturat
 In sens meziodistal cu deplasare laterala când lipsește un dinte
 In ax, cu intruziune – dintele se adâncește in procesul alveolar, sau cu extruziune – dintele iese puțin din alveola
Coroana dintelui are poziții diferite:
 deplasata anterior, posterior,
 rotita parțial in jurul axei sale, cu sau fara dereglarea integrității.
Mobilitatea dintelui este diferita si depinde de mai mulți factori cu:
 forța agentului traumatic,
 suprafața lui,
 vârsta accidentatului si altele.
Extruziunea este procesul de deplasare forțata dintr-o poziție normala.
Intruziunea este procesul de pătrundere forțata dintr-o formațiune anatomica normala.
Acuze:
 dureri,
 dintele este deplasat,
 supraocluzie,
 mobilitate la masticație, vorbire, percuție,
 gingia este puțin decolata, traumatizata, sângerânda,
 salivație abundenta,
 tulburări de fonație, de masticație, de ocluzie.
Diagnosticul se stăbilește pe baza anamnezei, datelor clinice, examenului radiologic, electroodontometria.
Tratament: repoziționarea dintelui luxat, suturarea fibromucoasei, imobilizarea pentru 4 săptămâni, prin metode ortopedice.
Electrododiganosticul in dinamica, in necroza pulpei tratament endodontic.
In cazul extruziuni, părinții, copii, ar fi bine sa știe cum trebuie păstrat dintele pana ajunge la medic.
Se recomanda a păstra dintele in lapte sau in gura pacientului.
Replantarea imediata a dintelui extruzat timp de 45 min se considera foarte eficienta deoarece in acest răstimp periodonțiul este vital.
Deasemenea se considera replantarea imediata timp de 24 ore.
Prelucrarea cav bucale, alveolei si dintelui expulzat se efectuează cu soluție hipertonica si raze ultrasunet pentru minimiza infecția. La
necesitate un chiuretaj foarte atente. Dupa repoziționare si fixare dintelui prin metode ortopedice părerile sunt împărțite. Unii autorii
pledează pentru tratament endodontic la maturi pana la replantarea, alții – dupa 2 săptămâni. Noi suntem pentru tratament endodontic
imediat. Majoritatea autorilor sunt pentru temporarizarea tratamentului endodontic, la copii. Imobilizarea pe 3-4 săptămâni.
O alta metoda de imobilizare a dintelui extruzat este prin anchilozarea lui e alveola cu materiale compozite. Se face o incizie o mucoasei pe
plica de tranziție, se decolează lamboul. Se forează un orificiu in alveola si dinte. Se obturează orificiul format si se suturează mucoasa.
Luxații dentare totale – ruperea ligamentului alveolodentar este completa.
Tabloul clinic:
 Dintele este deplasat total din alveola.
 Pachetul neurovascular este rupt.
 Dintele poate fi intruzionat intr-o cavitate a fetei, in țes moi, expulzat din alveola, in cav bucala, dar fixat de fibromucoasa.
 Trauma poate contuziona si mugurele dentar, cu consecințe diferite.
 Luxațiile denare totale sunt frecvente însoțite de fractura alveolei si fibromucoasa gingivala.
 Alveola poate fi goala, acoperita cu cheag sau sângerânda, acoperita cu țesut necrotic.
 Fibromucoasa sângerează, buza, limba si obrajii pot traumatizați, saliva este sangvinolenta.
Tratament: replantarea dintelui timp de 2 ore dupa traumatism, extracții dentare pentru dinții temporari cu resorbția rădăcinilor avansate,
extracția dintelui temporar intruzat, care a luxat mugurile dentare permanent. In cazul avulsiei dintele se tratează endodontic se replantează
si coroana se imobilizează pe dinții vecini cu un dispozitiv ortodontic – sarma, plaga se suturează, mai apoi se restaurează coroana.

Contuzii parodontale reprezintă ruperea unor fibre ale parodonțiului si ale vaselor. In spațiul periradicular se produc mici hemoragii,
microhematoame, edem, fenomene de inflamație. Pulpa este hiperemiata, edemul si hematomul periapical dereglează circulația sangvina, ca
rezultat poate avea loc necroza pulpei.
Clinica:
 dureri spontane, surde, care se intensifica la contactul cu antagoniștii.
 Echimoze gingivale, sângerare in jurul marginii gingivale.
 Dintele este ușor mobil deplasat, pacientul prezintă senzație de “dintele crescut” acest simptome cedează in câteva zile.
 Daca bolnavul nu se adreaseaza la medic pentru consultative si evidenta in dinamica, in cazul dat se poate produce o necrotizare a
pulpei.
 La probele termice reacționează diferit cu hiper sau hiposensibilitate.
 Nu sunt probe paraclinice pentru a stabili soarta pulpei dentare, din aceasta cauza se apreciază periodic vitalitate pulpei dentare.
Tratament: se scoate dintele din ocluzie, se imobilizează dinții, electroodontodiagnostic.
Tratamentul endodontic este contraindicate imediat, dar este recomandat mai târziu, daca apar modificări pulpare. Se recomanda pacientul
sa numește pe el.

Fracturi coronare simple nepenetrante nu afectează camera pulpara. Mai des, fractura unui incisiv sau a unui canin este oblica.
Tabloul Clinic:
 Pacientul poate invoca acuze de sensibilitate sau dureri tranzitorii la contact, la excitanți termici si chimici.
 Marginea ascuțita a coroanei traumatizează buza sau limba.
 La aspectul clinic se mai adăuga si contuzia parodontala.
Tratamentul include șlefuirea simpla (nivelarea marginilor ascuțite pentru a nu traumatiza țes. moi) si controlul EOD in dinamica.
Restaurarea coroanei, acoperita cu o coroana decorativa. Se mai pot fora 2 orificii parapulpare in coroana dintelui, se fixează 2 pivoți si
fragmentul fracturat se aplica la loc. Tratamentul endodontic când pulpa e necrotizată.
Fracturile coronare complicate penetrante, la care are loc deschiderea camerei pulpare, lezează smaltul, dentina si pulpa.
Tabloul Clinic:
 Se atesta clinica de pulpita traumatica, in cazul in care pulpa nu a fost afectata pana la accident.
 Se acuza dureri intense, spontane, cu iradieri, exacerbate.
 La variații termice, chimice sau mecanice durerile se intensifica.
 Pulpa hemoragiaza in primele ore.
 Coroana dintelui este distrusa, cu margini ascuțite care traumatizează țesuturile moi.
Tratamentul este orientat spre păstrarea pulpei prin coafaj cu pansament cu pasta de hidroxid de calciu sau oxid de zinc. Se recomanda
pulpectomia sau amputația vitala, tratamentul endodontic, restaurarea coroanei in cazul necrozei pulpei. Reducerea luxației si imobilizarea.
Extracția dentara in cazul resorbției radiculare. In unele cazuri se pot efectua obturarea calitativa a canalului si repoziția lui cu imobilizarea
ulterioara.

Fracturi radiculare in treimea cervicala, medie si apicala.

Tabloul Clinic:
 Linia de fractura poate fi oblica sau transversala, cu sau fara deplasarea fragmentelor, deschise sau închise.
 Dureri ușoare si mobilitate neînsemnata.
 Aspectul clinic este sărac.
 Vitalitatea pulpei in fracturile închise este menținuta.
 In fracturile radiculare in regiunea medie pronosticul este puțin favorabil pe când in fracturile cervicale si apicale este favorabila.
 Coroana dintelui este mobila in funcție de locul fracturii rădăcinii.
 Examenul radiologic pune in evidenta linia de fractura, direcția ei, gradul de deplasare, prezenta mugurelui dentar, formarea
rădăcinilor, starea pereților alveolei.
Tratament: reducerea deplasării si imobilizarea dintelui. In cazul fracturării radiculare in treimea cervicala se recomanda tratamentul
endodontic, știft intraradicular, coroana artificiala, scoaterea dintelui din ocluzie. In alte cazuri se tratează endodontic si coroana se
imobilizează pe dinții vecini cu un dispozitiv ortodontic – sarma, coroana se modelează. Ambele metode sunt binevenite si au rezultate
bune. Unii autori sunt de părere ca trebuie păstrata pulpa radiculara, dupa experiența noastră aceste o eroare. Mai devreme sau mai târziu, se
necrotizeaza pulpa si va fi nevoie de tratament endodontic.
 Pentru fractura radiculara in treimea mijlocie – extracție radiculara sau implant endodontic, care imobilizează ambele fragmente.
 Pentru fractura apexului radicular – tratament endodontic, înlăturarea apexului, imobilizare a dintelui, scoatere din ocluzie. Unii
autori propun tratarea endodontica a dintelui si imobilizarea coroanei prin metode ortopedice. Datele noastre ar fi bine de combinat
cu o imobilizare a fragmentelor fracturate cu un pivot.

Fracturi coronoradiculare penetrante.

Tabloul Clinic:
 Linia de fractura poate fi oblica sau longitudinala, cu sau fara deplasarea fragmentelor, penetranta in camera pulpara.
 Fragmentul mic se menține fixat de fibromucoasa, provoacă dureri la presiune mecanica – masticație, fonație.
 Clinica este aceeași ca la pulpita.
Tratament: extracțiile dentare.

Fracturi cominutive cuprind mai multe fragmente cu mobilitate, dureri si cu traumatizarea țes. moi vecine.
Tratament: extracția dintelui cu revizie minuțioasa.
Fracturi coronoradiculare nepenetrante.
Tabloul Clinic:
 Linia de fractura poate fi oblica sau longitudinala, cu sau fara deplasare fragmentelor, nepenetrantă in camera pulpara.
 Fragmentul mic se menține fixat de fibromucoasa, provoacă dureri la presiunea mecanica – masticație, fonație.
Tratament: fragmentul mic se înlătura, mai des sunt efectuate extracțiile dentare. O metoda alternativa este sistemul bont-bracket, utilizat
in tratamentul traumatismului dentoparodontale, care duce la recuperarea precoce a accidentului. Sistemul de bracketuri in tratamentul
traumatismului facial se utilizează pe larg începând cu fracturi de maxilare, fracturi ale procesului alveolar si coroanelor dentare, luxații si
contuzii parodontale. Metoda este eficienta, ușor de păstrat igiena dentara, nu jenează pacientul, dar e costitoare.

41. Abraziunea ţesuturilor dentare dure. Tablou clinic. Diagnostic diferenţiat. Tratament.
Etiologia abraziunii dentare:
 Fricţiunea cu corpuri străine, altele decât alimentele (abuzul de scobitori, folosirea exagerată a aţei dentare etc.)
 Obiceiuri vicioase (rosul unghiilor, fumatul pipei etc.)
 Parafuncţii (bruxismul - cea mai întâlnită cauză)
 Ticuri profesionale (instrumente de suflat, interpoziţia diferitelor obiecte etc.)
 Periajul dentar agresiv, exagerat sau folosirea unor paste de dinţi abrazive (unele paste de dinţi pentru albire dentară)
 Lucrări protetice incorecte, din materiale cu duritate mai mare decât cea a smalţului dinţilor antagonişti

Tabloul clinic si diagnosticul abraziunii dentare:

Abraziunea dentară reprezintă uzura sau tocirea ireversibilă a dinţilor în urma unor forţe mecanice aplicate pe termen lung. Apare pe
suprafeţele dentare implicate în procesele de apucare, triturare, incizie la care se poate adăuga uzura determinată de manoperele de
igienizare prin periai.
Poate fi de natură fiziologică (abraziunea apărută odată cu înaintarea în vârstă în urma mişcărilor normale de masticaţie) sau de natură
patologică (defecte de structură a ţesuturilor dentare, factori mecanici anormali, bruxism, proteze dentare incorect adaptate etc.)
Abraziunea fiziologică, denumită şi atriţie, reprezintă pierderea lentă, gradată, a ţesutului dentar, rezultat al contactului dentar în timpul
masticaţiei şi degluţiei în timp ce abraziunea patologică se caracterizează prin pierdere mare de substanţă dentară şi poate fi însoţită de
apariţia unor complicaţii pulpare, parodontale sau la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare.
În afară de aspectul neplăcut al dinţilor rezultat în urma uzurii mecanice se instalează şi o sensibilitate crescută a acestora. Puteţi
experimenta sensibilitate crescută la substanţe reci sau calde dacă smalţul (stratul protector al dinţilor) este foarte afectat şi dentina expusă.
Diagnosticul diferențial al abraziunii dentare:
 Caria superficială şi medie
 Necroza acida

Tratamentul abraziunii dentare:

Tratamentul în cazul dinţilor uzaţi prin abraziune variază în funcţie de gradul în care aceştia au fost afectaţi.
 In caz ca dinţii au suferit destrucții mari cel mai probabil va fi nevoie că dinţii respectivi să fie refăcuţi
 In caz ca abraziunea nu-i atât de avansata si sensibilitatea nu este crescută se vor folosi gutiere care să stopeze evoluţia uzurii
 In cazul în care dinţii au devenit sensibili se recomandă anumite tratamente cu fluor pentru utilizare la domiciliu, acestea pot fi sub
formă de geluri sau diferite lichide cu care se clăteşte cavitatea bucală şi au ca scop întărirea structurilor dentare afectate
 Dacă este nevoie ca dinţii să fie reconstruiţi stomatologul va folosi un material de culori asemănătoare cu cea a dinţilor pentru a
înlocui suprafaţă lipsa

42. Necroza acidă. Clinica. Diagnostic. Tratament. Profilaxie.

Etiologia necrozei acide:
 Apare deobicei la persoanele care muncesc un timp îndelungat în condiţii neprotejate. Mai frecvent provoacă necroză: acidul
clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă necroze de la acţiunea acizilor organici.
 Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat are loc decalcinarea smalţului.
 Luând în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :
 Exogenă (chimică)
 Endogenă
Tabloul clinic
 Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi
termici, chimici şi mecanici
 In toate cazurile suferă in primul rând dinții frontali superiori
 Pot apărea şi dureri spontane în dinţi
 Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare
 Cu timpul aceste senzaţii dispar în urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei
 Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare gri- murdară sau întunecată, devine rugoasă. Are loc
destrucția ţesuturilor.
 Adamantina dispare, apar margini ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa
lor vestibulară. Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală devine ovală, uneori coroanele
capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt
supuşi abraziunii
Diagnosticul diferential:
Se stabilește în raport cu:
 eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprafeței lucioase, dure, poleite , pe când în necroza suprafața e rugoasă , moale
(dimeneralizată).
Tratamentul necrozei acide:
Local:
1. Tratament remineralizator (remedii ce conțin Ca, P, F, microelemente)
2. Bifluorid 12- lac-aplicatii
3. Acoperirea dinților cu “Admira protect” fotopolimere pentru izolarea și protejarea dinților
4. Igiena cavitații bucale cu paste ce conțin Ca, P, F, microelemente
5. Clătituri cu soluții bazice
6. Restaurări coronare
General:
1. Tratament specific al afecțiunilor generale ce pot provoca necroza
2. Administrarea preparatelor de Ca, P, microelementelor, vitamine

43. Defectul cuneiform. Etiologie. Tablou clinic. Diagnostic diferenţial. Tratament.

Etiologia defectului cuneiform:
Factorii mecanici (periuţa de dinţi)- s-a constatat prin cercetări clinice ca persoanele cu mâna dreapta mai dezvoltată (dreptacii) defectele
sunt mai pronunţate din partea stânga, deoarece ei curăță dinţii părţii stângi mai minuțios. Stângacii care își curăță dinţii părţii drepte mai
minuţios, defectele se observă pe partea dreaptă. Dar ca contra argument la teoria mecanică servesc datele că defectul cuneiform apare şi la
persoanele care nu folosesc periuțe.

Tabloul clinic si diagnosticul defectului cuneiform:

 Defectul cuneiform nu este însoţit de senzaţii dolore, câteodată pacienţii pot să indice locul defectului la colet.
 Dar uneori defectul poate să progreseze dar lent şi aprofunzîndu-se el nu produce necroză sau osteoporoză, în foarte rare cazuri
pacientul poate să declare o durere pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici.
 Defectul cuneiform cuprinde o grupa de dinţi.
 Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi.
 Uneori defectul poate atinge o profunzime atât de mare, că se poate produce fractura coroanei.

Diagnosticul diferențial al defectului cuneiform:

 Caria superficială şi medie
 Eroziunea smalțului
 Necroza acida

Tratamentul defectului cuneiform:

 Sfat igienic (periaj lejer, mișcările periajului numai in direcție verticala)
 Se recomandă de schimbat mai des pastele de dinți (interzicerea folosirii pastelor de dinți pentru albire)
 Remterapia cu preparatele: Gluma (Kerr), Desinzeter (Admira), Bifidum-12%(Voco)
 In caz de prezența a defectelor mici ele se acoperă cu compozite fluide (foto)
 La prezența defectelor mai mari-obturări, restaurări

44. Necroza ţesuturilor dentare dure. Etiologie. Tablou clinic. Tratament.

Necroza tesuturilor dure a dintelui - proces carios cue volutie rapida (surse vechi)
Etiologie
-pe fonul dereglarii sau restructurarii glandelor cu secretie interna:tiroida,sexuale.in perioada sarcinii etc.

Manifestari clinice:
 smaltul isi pierde luciul si apar macule cretoase, ce devin apoi bule inchise
 in centrul focarului de afectare apare ramolisment si se formeaza defect
 smaltul devine fragil si poate fi idepartat cu excavatorul
 dentina se pigmenteaza
 antreneaza in proces mai multi dinti

Acuze
 dureri de la excitanti termici,mecanici si chimici care dispar curind dupa suspendarea acestora

Diagnosticul diferential
-eroziunea tes dure. Pt eroziune e caracteristica o suprafata dura,stralucitoare; pe cind in necroza sunt zone de ramolisment.

Tratament
 se combate hipersensibilitatea tes dure prin aplicatii cu sol.10% gluconate Ca,sol.0.2-2% Clorura de Na
 in cazul cind sunt prezente tes ramolite,aria se prepara si se obtureaza
 se combate situatia cariogena din cav bucala prin: se reduce aportul de glucide,curatire regulate si corecta a dintilor.
 se recomanda de 2-3 ori pe an sa se efectueze curs de terapie remineralizanta sau prelucrarea suprafetelor dintilor cu fluor

45. Eroziunea ţesuturilor dentare dure. Etiologie. Clinică. Diagnostic diferenţial. Tratament.
Eroziunea dintelui - e o pierdere progresiva caliciforma de smalt si dentina pe fetele vestibulare.
Etiologie .Cauzele eroziunii smaltului
 factor chimic asociat cu factor mecanic
 reducerea remineralizarii prin lichidul bucal
Tabloul clinic si diagnosticul eroziunii dentare:
Eroziune dentara este o leziune cu o pierdere progresivă a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor.
 Au o formă ovală sau rotundă.
 Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori, caninii şi mai rar premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare.
 Se întâlnesc la persoanele de vârstă medie.
 Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează câţiva dinţi cu localizarea simetrică.
 La început apare o pierdere mică de smalţ, care treptat se aprofundează ajungând până la dentină.
 Fundul eroziunii, atingând dentina, are o culoare galbenă sau chiar brună.
 Dacă eroziunea afectează numai smalţul, pot apărea senzaţii dolore provocate de factorii termici, chimici.
 Eroziunile în dentină sunt mai puţin dureroase.

Diagnosticul diferențial al eroziunii dentare:

 Defectul cuneiform
 Necroza acida
 Abfracția
 Caria superficiala

Tratamentul eroziunii dentare:

Poate fi local si general
General:
 Tratament general al glandei tiroide si tratament general remineralizator (A.Fiodorov -2000)

Local:
 Înlăturarea factorilor provocatori (chimic, fizici)
 Igienizarea cu paste de dinți ce conțin (Ca, P, F, microelemente)
 Remterapia locala
 Obturarea sau restaurarea cu compozite
 În nici un caz nu se recurge la protezare

46. Hiperestezia ţesuturilor dentare dure. Etiologie. Tablou clinic.Diagnostic diferenţial. Tratament.
Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la agenţi mecanici, chimici, termici. Se atribuie către patologia ţesuturilor dure,
care apare după erupţia dinţilor.
Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată integritatea ţesuturilor dure ca:
 caria dentară,
 abraziunea patologică,
 eroziuni,
 defecte cuneiforme,
 după prepararea dinţilor sub coroane de înveliş,
 când are loc denudarea rădăcinilor, în caz de parodontoză şi parodontită

Clasificări:
Dupa Iu.Feodorov (1981) împarte hiperestezia în două grupe:
a. după extinderea procesului:
 forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)
 forma generalizată – sensibilitatea majorităţii dinţilor.
b. după provenienţă:
 hiperestezia dentinei cauzată de reducerea ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor, abraziunea patologică, eroziuni).
 hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la denudarea rădăcinilor, în afecţiunile parodontale, la diferite boli
generale).
După manifestarea clinică deosebim trei grade:
 Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;
 Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi chimici;
 Gradul III – apare hipersensibilitate de la factorii mecanici, termici, chimici.

Tabloul clinic:
 senzaţii dolore în dinţi de la acţiunea diferitor factori, cu înlăturarea excitantului durerile dispar. Uneori durerile pot apărea
spontan, dar de o foarte scurtă durată

Diagnosticul diferenţial:
 pulpita acută(în pulpită durerea este îndelungată, se declară noaptea, în pulpită dintele reacționează la curent de peste 20mA, iar in
hiperestezie 2-6mA)

Tratament:
1. Local
2. General
3. Complex
Local:
Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor de dinți pe baza de Ca,P,F. (sol. 10% Gluconat de Ca (aplicații), fetina,
preparate oficiale pe baza de hidroxid de Ca, calcimol, calcxid, lyfe, sealapex, ultrablend)
Preparate pe baza de F:SOL2% NaF, fluorlac, dentin fluid, enamel fluid, fluoridin, bifluorid-12, profluoridin
Obturarea defectelor

General:
 Echilibrarea metabolismului mineral
 Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per os
 Sedative,tranchilizante
 Consultația și tratamentul specific la alți specialiști

47. Modificări ale ţesuturilor dentare dure ale dintelui în endocrinopatii.

Guşa endemică – la pacienţi se constată o evoluţie mai rapidă a cariei.

Hipoparatireoidoză – insuficienţa hormonului glandei parotide, în urma căruia se reduce conţinutul de Ca în sânge până la 1,2-2 mmol/l.
Se reduce continutul de Ca in singe pina. In caz de absenta aprtiala /totala a gl paratiroide/suprimarea functiei acestora la copii apare
hipoplazia de system a smaltului cu fenomene de distructie pina la lipsa lui complete pe anumite zone (aplazie). La maturi apar simptome de
hipocalcemie: formicatii in limba,hipoestezia gingiei,senzatii de xerostomie si de arsuri in cav bucala,incretirea buzelor, fenomene de
trismus

Hipotireoza - boala insotita de elaborarea isnuficienta a hormonului gl tiroide.

 retentia eruptiei dintilor deciduali pt.
 Schimbarea dintilor deciduali cu cei constant intirzie cu 2-3 ani.
 sunt posibile anomalii de forma a coroanelor: scad dimensiunile coroanelor
 hipoplazii si adentie primara
 atritie sporita a tes dentare

In mixedem pornuntat: fata edmeatiata ,buze umflate limba cu exces de volum ce poate duce la dificulatti de vorbire.

Acromegalia – bolnavi ce se caracterizează prin creşterea disproporţională a scheletului, care este condiţionat de excesul hormonului
somatotrop de către hipofiză, ca rezultat se maresc dimensiunile maxilarelor, apar treme, se mareşte limba în volum.

Gigantismul – se caracterizează prin creşterea relativ proporţională a scheletului, în urma producerii sporite a hormonului de creştere. E o
afectiune ce se caracterizeaza prin crestere relativ proportional a scheletului la copii, de pe urma productiei sporite a hormonului de crestere.
- nu se modifica dimensiunile coroanelor dentare
- dezvoltare accelerate a primordiilor dintilor permanenti, cee ace duce la eruptia lor precoce
- formarea excesiva de cement la apexul radacinii-hipercementoza.

La bolnavii cu galndele endocrinem, rezistenta tesuturilor dure la orice tip te impact scade consideralbil.

48. Diagnosticul diferenţial al leziunilor de etiologie necarioasă, de alte afecţiuni.

Diagnosticul diferenţial:
 pulpita acută(în pulpită durerea este îndelungată, se declară noaptea, în pulpită dintele reacționează la curent de peste 20mA, iar in
hiperestezie 2-6mA)

Diagnosticul diferențial al defectului cuneiform:

 Caria superficială şi medie
 Eroziunea smalțului
 Necroza acida

Diagnosticul diferențial al abraziunii dentare:

 Caria superficială şi medie
 Necroza acida

Diagnosticul diferențial al eroziunii dentare:

 Defectul cuneiform
 Necroza acida
 Abfracția
 Caria superficiala

Diagnosticul diferențial al necrozei țesuturilor dure:

 Eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprafeței lucioase, dure, poleite , pe când în necroza suprafața e rugoasă ,
moale(dimeneralizată).

Diagnosticul diferențial al bolii oaselor de marmura:

 hipoparatiroidismul,
 boli mieloproliferative,
 boala Paget,
  pseudohiperparatiroidismul,
 saturnismul,
 metastaze osteoblastice,
 toxicitatea la fluor,
 beriliu,
 leucemia,
 siclemia.

Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :

 Caria incipientă, superficială – petele sunt unitare,situate în regiunea cervicală, cretoase, rugoase, absorb coloranții, smalțul este
fără luciu
 Fluoroza – pete albe/galbene pe zonele bombate ale dinților
Diagnosticul diferential al fluorozei:
 Caria superficiala, maculara
 Hipoplazie
 Eroziune
49. Profilaxia afecţiunilor de etiologie necarioasă.
Profilaxia hipoplaziei de sistem constituie o dezvoltare armonioasă a copilului în primele zile de viaţă.
Profilaxia hipoplaziei locale se realizează prin combaterea cariei la dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii incipiente

50. Dinţi de “tetraciclină”. Hipoplazia locală. Etiologie. Tablou clinic.

Dintii de tetraciclina - este o forma aparte de hipoplazia sistemica.
Acesti dinti au coloratie modificata din cauza administrarii de tetraciclina in perioada de formare si mineralizare a tesuturilor dure.
Caracterul modificarilor depinde de doza primita:
 Daca doza era mica, atunci boala se manifesta doar prin schimbarea culorii a dintilor
 In caza de doza administrata era mare, are loc si hipoplazia.

Tetraciclina trece prin bariera placentara, si prin asta poate surveni modificarea clorii la incisivii deciduali.
Ce tine de dinti permanenti, administrara lor de la 6 luni pina la 6 ani duce la coloratia lor si cu virsta culoarea nu dispare complet , dar se
modifica.
Tetraciclina trece prin bariera placentară, de aceea se poate sedimenta şi în dinţii de lapte, se acumulează mai întâi în dentină.
Administrarea tetraciclinei femeilor gravide şi copiilor în vârsta de la 6 luni până la 12 ani duce la apariţia unor pete pe smalţ de culoare
gălbuie, galben-maroniu, maronii, gri sau albastre, intensitatea lor variază, pot apărea hipoplazii. Discromia petelor poate fi difuză sau de
focar.
Tratamentul: faţetare, albire.

Hipoplazia locala – tulburare de formare a adamantinei la 1-2 dinti constanti de pe urma antrenarii primordiilor dintilor in procesul
inflamator. Hipoplazia locala se manifesta prin macule cretoase ori, mai frecvent, sub forma de depresiuni punctiforme , desiminate pe toate
fetele. Se inregistreaza la premolarii dintilor permanenti, mugurii carora sint situati intre radacinele dintilor deciduali.

Este o afecţiune, care apare în urma tulburărilor în perioada de formare adamantinei, la 1-2 dinţi constanţi de pe urma antrenării
primordiilor dinţilor în procesul inflamator. Mai frecvent se dezvoltă la premolari, mugurii carora sînt situați între rădacinile dinților primari
(deciduali).
Profilaxia se realizează prin combaterea cariei la dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii incipiente.

51. Termenii de formare şi mineralizare a dinţilor temporari. Rolul factorilor generali în formarea şi mineralizarea lor.
Formarea – Celulele de la merginea inferioara a lamelei dentare, prin multiplicare rapida duc la formare a 10 digitatii pe fiecare maxilar.
Astfel, pe lamele dentara in urmatoarele saptamini de viata intrauterine apar mugurii ai dintilor temporari.

Mineralizarea – se caracterizeaza prin depunerea componentelor anorganice in tesuturile organice ale smaltului si dentine. Mecanismul
mineralizarii este foarte complex, exista 2 teorii:
 de absorbtia de calciu
 teoria fosfatazica.
Calcificarea incepe cu dentina si continue cu smalt. Procesul este ritmic si succesiv, respective un strat de dentina mineralizata este urmat de
mineralizarea unui strat de de smalt. Pentru smalt calcifierea de la virful cuspizilor spre colet, din profunzimea spre suprafata pentru dentina
– invers.
Factorii genrali influenteaza mult formarea si mineralizarea dintilor temporari:
1. La mama:
 Tulburari extragenitale ale mamei
 Toxicoza
 Factori nocivi ale conditiilor de trai si munca a mamei
 Nasterea prematura
2. La copil:
 bolile genetice – sindroamele Down, Turner, nanismul familial;
 dereglarile endicrine: hipersecretia somatotropinei, hiperactivitatea ori hipoactivitatea glandelor
 tiroide si paratitroide.
 Dereglari metabolice si de alimentatie: raitism, tilburari ale digestiei, infectii grave
 Administrarea preparatelor medicamentoase: tetraciclina
 Boala hemolitica a copilului
I TERMENII DE FORMARE A MUGURILOR:
 I 6-7 saptamani
 C 8-9 saptamani
 1M 8-9 saptamani
 2M 10 saptamani

II TERMENII DE MINERALIZARE A PRIMORDIILOR:

 I 4,5 luni
 C 7,5 luni
 1M 7,5 luni
 2M 7,5 luni
III TERMENII DE ERUPTIE:
 I.C 6-8 luni
 I.L 8-12 luni
 C 16-20 luni
 1M 12-16 luni
 2M 20-30 luni

IV TERMENII DE FORMARE A RADACINILOR:

 I 2 ani
 C 5 ani
 M 4 ani

V TERMENII DE REZORBTIE A RADACINILOR:

 I 5 ani
 C 8 ani
 M 7 ani

52. Termenii de formare şi mineralizare a dinţilor permanenţi. Rolul factorilor locali şi generali în formarea şi mineralizarea lor.
Formarea – Celulele de la merginea inferioara a lamelei dentare, prin multiplicare rapida duc la formare a 10 digitatii pe fiecare maxilar.
Astfel, pe lamele dentara in urmatoarele saptamini de viata intrauterine apar mugurii ai dintilor temporari.
Mineralizarea – se caracterizeaza prin depunerea componentelor anorganice in tesuturile organice ale smaltului si dentine. Mecanismul
mineralizarii este foarte complex, exista 2 teorii: de absorbtia de calciu si teoria fosfatazica. Calcificarea incepe cu dentina si continue cu
smalt. Procesul este ritmic si succesiv, respective un strat de dentina mineralizata este urmat de mineralizarea unui strat de de smalt. Pentru
smalt calcifierea de la virful cuspizilor spre colet, din profunzimea spre suprafata pentru dentina – invers.

I TERMENI DE FORMARE A FOLICULILOR PRIMORDIALI:

 I.C 8 luni intrauterin
 I.L 8 luni intrauterin
 C 8 luni intrauterine
 1P 2 ani
 2P 3 ani
 1M 5 luni intrauterine
 2M 3 ani

II TERMENI DE DEBUT AL MINERALIZARII:

 I.C 6 luni postnatal
 I.L 2 luni postnatal
 C 6 luni postnatal
 1P 2,5 ani
 2P 3,5 ani
 1M 9 luni intrauterine
 2M 3,5 ani

III TERMENI DE ERUPTIE:

 I.C 6-8 ani
 I.L 8-9 ani
 C 10-11 ani
 1P 9-10 ani
 2P 11-12 ani
 1M 6 ani
 2M 11-13 ani
IV TERMENI DE FORMARE A RADACINILOR:
 I 10 ani
 C 13 ani
 P 12 ani
 1M 10 ani
 2M 15 ani
Factori generali:
1. La mama:
 Tulburari cornice /acte generale ale mamei
 Toxicoza
 Factori nocivi ale conditiilor de trai si munca a mamei
 Nasterea prematura
 Aportul (F) in apa marita / scazut
 Alimentatia artificiala a copilului precoce
2. La copil:
 bolile genetice – sindroamele Down, Turner, nanismul familial;
 dereglarile endocrine: hipersecretia somatotropinei, hiperactivitatea ori hipoactivitatea glandelor tiroide si paratitroide.
 Dereglari metabolice si de alimentatie: raitism, tilburari ale digestiei,
 Cind Sistema imuna este scazuta , copilul se imbolnaveste foarte des mai ales in primul an de viata , poate duce la hipoplazia
sistemica.â
 Administrarea preparatelor medicamentoase: tetraciclina
 Boala Hemolitica a copilului

Factori locali:
 Procesele inflamatorii pereapicale a dintilor temporarim, pierderea lor precoce.
 Tumorile: angioamele
 Intruzie a dintilor temporary cu lezarea mugurilor a dintilor permanenti

53. Tratamentul local al fluorozei. Metode fizioterapeutice şi remineralizante în tratamentul local.

Metodele de tratament al fluorozei pot fi grupate in:
1. Atraumatice sau miniinvazive:
 Albirea dintilor
 Microabraziunea smaltului
 Albire + restaurari cu composite
2. Traumatice:
 Fatete adezive
 Coroane de invelis.
3. Pentru formele fluorozei, ce sunt urmate fara pierdere de substanta dura, doar cu modificari de culoare se efectueaza procedee de
decolorare a smaltului cu remineralizare ulterioara.
Inalbirea poate fi efectuata prin urmatoarele metode:
 devitala
 vitala
Decolorarea se face cu sol. de acizi minerali (sol.20-30% acid clorhidric sau fosforic) / H2O2
1. Dintele se izoleaza de saliva cu bulete de vata si se usuca.
 - Pe suprafata se aplica sol.20-30% acid clorhidric sau fosforic timp de 2-3 min pina la decolorarea smaltului
 - Suprafat dintleui se spala cu apa si se usuca (trebuie sa se evite contactul cu slaiva!)
 - Se aplica sol.Ca gluconate de 10% pe 15-20 min.
 - La vizita urmatoare,nu mai tirziu de 1-2 zile procedura se repeta doar ca tratarea cu sol. de acid se face numai in regiunile
pigmentate ale smaltului.Cursul de tratament este 10-15 proceduri. Pe cursul tratamentului se recomanda administrarea peroral de
Ca gluconate,glicerofosfat. Se respecta strict reguli de igiena. Se recomanda utilizarea pastelor cu effect remineralizant. Odata ce
apar macule noi,tratamentul se reia de regula peste 6-8 luni.
2. Aplicarea H202 (opalescence , bright and white) si slefuirea pe atape a stratului superficial al smaltului cu pietre de carborund, sau
discuri de hirtie.
3. Metoda colaboritrilor N. Testemitanu:
 Izolarea dintilor de saliva, uscarea lor, pe gingia marginala se aplica vaselina.
 Pe s-ta vestibulara se aplica o mesa imbibata de sol HCl 18%
 Cavitatea bucala se clateste cu sol bicarbonate de sodiu 2%
 Se aplica H2O2 in forma de gel la 10 min.
 Clatirea cu bicarbonate de sodiu
 Aplicarea preparatelor de Calmecin
4. In forma eroziva si destructive, cind se tulbura integritatea smaltului se restabileste forma si culoarea coroanei cu compozite sau prin
metode ortopedice.

54. Tratamentul local al fluorozei. Metoda de decolorare. Remedii.

55. Hipoplazia sistemică. Clasificare. Etiologie. Clinică. Diagnostic.

56. Diagnostic diferenţial al diferitor forme de fluoroză cu alte leziuni dentare.
 caria incipienta, ( macula alba) apare dupa erutie, e de obicei solitara, e pe suprafta dintelui la coletul acestuia apare cit pe dintii
temporary, cit si permanenti .Din cauza permeabilizarii crescute, macula se coloreaza cu albastru de metilen, iar in fluoroza nu; in
fluoroza, maculele cretoase sunt multiple si situate in orice portiune a coroanei si nu se coloreaza, apar mai des pe dintii
permanenti.
 in hipoplazie maculele cretoase mai frecvent unitare, dispuse simetric la dinti omonimi in orice portiune a coroanei. In fluoroza
sunt dispuse haotic.

Forma eroziva a fluorozei:

 carie superficiala, are suprafata denivelata ce se apreciaza prin sondare; pe cind in hipoplazie suprafata e neteda.
 hipoplazia (medie) ,subdezvoltarea a smaltului ( cu depresiuni punctiforme), care sunt situate pe fata vestibulara si linguala la diferit
nivel la diferite grupuri de dinti. In primele etape dupa eruptie-smaltul la nivelul depresiunilor are culoare normala,care apoi se
pigmenteaza treptat, cu toate ca e neteda si dura.
 defect cuneiform - fundul e dur si neted, marginile sunt plane, se localizeaza numai pe suprafetele vestibulare in regiunea coletului,
permeabilitatea nu este marita pentru coloranti. In carie apar dureri de la excitanti,pe cind in defectul cuneiform de regula lipsesc.
 eroziunea tesuturilor dure,cauzeaza defect caliciform cu forma de eoziune. Eroziunea nu se inregistreaza niciodata pe incisivii
mandibulei.In caz de eroziuni durerile sunt declansate de excitanti,uneori cu hiperestezia adamantinei.

57. Zone endemice de fluoroză în R. Moldova. Metode de profilaxie a fluorozei posibile de recomandat.
In R.M. sunt localitati unde C F in apa potabila depaseste normele: Ungheni, Nisporeni, Floresti, Falesti , Ciadir-lunga, Taraclia, Cmimislia.
Cele mai ample si mintioase masuri profilactice trebuie sa fie desfasurate in perioada de aparitie a denticulilor si de mineralizare a dintilor.
Se impart in:
 masuri collective: diminuarea continutului de F in apa potabila, prin faptul ca se schimba sursa de apa sau se amesteca ape din
diferite surse sau defluorizarea apei prin metoda cimica ori fizica.
 masuri individuale: micsorarea consumului apei cu concentratia sporita cu F si inlocuirea ei la copii cu sucuri, cu laptele.
Metode:
 Purificarea apei prin filter de casa.
 se evita alimentatia artificiala si alimentarea suplimentara precoce. Se exclude alimente ce contin F;
 peste de mare,grasimi animale,spanac etc.
 Cresterea aportului de vitamine A,B, C,D si al Ca. , sarurilor minerale
 Respectarea igienei orale.
 Pe vara copiii sunt trimisi in tabere de odihna cu C de fluor scaut.

58. Tulburări eridetare în dezvoltarea ţesuturilor dentare. Amelogeneza imperfectă.

Amelogeneza imperfecta - e o tulburare ereditara in dezvoltarea adamantinei, anume in sistemul de structura si de mineralizare a smaltului
dintilor decidulai si constanti. Manifestari variate ce depinde de severitatea aptologiei.
Tabloul clinic: 4 forme de manifestare a amelogenezei imperfecte:
1. Forma 1
 modificari cantitative si calitative minime:
 dintii erup la termene, sunt de forma si dimensiuni normale
 smaltul e neted,lucios,dar are nuante galbui sau culoare bruna
2. Forma 2
 modificari mai pornuntate
 eruptia dintilor se produce la termen
 coroanele dintilor la inceput au culoarea normal,dar peste 1-3 ani smaltul capata nuanta opaca,apoi brun-deschisa,devine rugos cu
fisuri, apoi smaltul se pierde partial sau definitive.
 dentina e dura, de culoare bruna-deschisa sau bruna
3. Forma 3
 dintii erup la termen cuvenit si au dimensiuni normale
 smaltul e alb,dar are multe fisuri orientate haotic.El incepe sa dispara de pe toti dintii dezgolind dentina bruna cu structura normala.
4. Forma 4
 configuratia si dimensiunile dintilor sunt obisnuite
 dar la eruptie smaltul e cretos,fara luciu, pe alocuri lipseste. La cel mai mic efort mecanic smaltul se detaseaza de la dentina.
 dintele reactioneaza la excitanti etrmici, din cauza lipsei de smalt
 EOD normal
 dentina are structura normal sau e sclerozata
Tratament
 pt a mai apstra smaltul existent se face terapie remineralizanta, sol de fluor, gluconate de Ca.
 in caz de modificari brutale a smaltului, se efectueaza tratament orthopedic

59. Metodele de tratament a hiperesteziei ţesuturilor dentare dure.

Tratament
1. se aplica pasta fluorata 65% in glicerina, pasta glicerofosfat de Ca pe glicerina 6-7 oroceduri si simultan se administreaza peroral
glicerofofat sau gluconate de Ca cite 0.5g de 3 ori pe zi timp de 1 luna.
Metoda moderna:
a. Dintii se izoleaza
b. se usuca cu bulete de vata si se cuata depozitele de pe suprafat smaltului
c. peste 5 min se aplcia sol.10% gluconate de Ca sau sol. remodent
 La fiecare a 3 vizita dupa 2 aplicatii de lichid remineralizant,suprafata se prelucreaza cu sol.1-2% de fluorura de Na/glicerolat de
fluorura de Na.
Peroral se administreaza gluconate de Ca cite 0.5g de 3 ori pe zi timp de 1 luna.
2. din dieta se exclude;sucuri,produse acre etc.
3. prin electroforeza se pot administra ioni de Ca

Insuficienta acestor metode este ce peste 6-12 luni hiperestezia reapare din nou.

60. Rolul factorilor generali în dezvoltarea afecţiunilor dinţilor de etiologie necarioasă.

61. Tratamentul local al hipoplaziei.

 cind maculele albe sunt solitare, se poate fara tratament.
 daca maculele sunt localizate pe fata vestibulara a grupului frontal, cu depresiuni si sunt vizibile in timpul vorbirii sau zimebtului,atunci
acest defect trebuie lichidat.
1. Terapie de remineralizare
2. Aplicarea solutiilor, gelurilor cu flour 10-15 cure.
3. Dupa terapia se fac obturare cu composite
4. se implica si tratament orthopedic .

62. Remedii medicamentoase folosite în tratamentul afecţiunilor de etiologie necarioasă. Reţete.

Fluoroza: decolarea.
a. Decolarea se face cu solutii de acizi minerali. Dupa izolarea dintelui de la saliva cu tampoane de vata se face desicarea lui si se
trateaza cu sol 20-30 % acid clorhidric sau fosforic pt 2-3 min pana la decolarea adamantinei.
b. Apoi suprafata dintelui se spala cu apa si se face desicarea lui.
c. Apoi pe dinti se face o aplicatie de 10% gluconat de calciu timp de 15-20 min.
d. Procedura se repeta 10-15 proceduri. In vizita urmatoare doar se decoloreaza in zona pigmentatiei. Se folosesc paste cu efect de
remineralizare cum ar fi Remodent, Jemciug.
Amelogeneza imperfecta:
a. Tratarea sistemica cu sol de remineralizare si cu sol de 0.2-0.05% fluorura de sodiu.
Necroza acida:
a. Scopul e crearea unor structuri acidorezistente. Astfel se folosesc compusi ai fluorului cum ar fi: 2% fluorura de sodiu sau pasta
fluorata 75%
b. Pe fetele dentare desicate si izolate de salica se aplica tampoane umectate cu sol 2% fluorura de sodiu timp de 5 min
c. Apoi se inlatura si se clateste. Procedura se face sistematic
d. Per oral se administreaza calciu gluconat 3-4 saptamani cu intervale de 2-3 luni.
Defectul cuneiform:
a. Se aplica preparate de fortificare a tes dure cu aplicatii de 10% gluconat de calciu, 20% fluorura de sodiu, 75%
b. Periute moi cu paste ce contin fluor
Necroza tes
a. Pt combaterea fenomenelor de hipersensibilitate se folosesc sol 10% gluconat de calciu, sol 0.2-2% clorura de sodiu.
b. Curs de terapie remineralizata 2-3 ori pe an
Eroziunea tes
a. Paste remineralizante – Remodent, Jemciug, Ceburasca, Fluorodent, Fluodent, Zodiac, Molodiojnaia
b. Aplicatiii de sol de gluconat de calciu, sol 3% remodent, 0.2% fluorura de sodiu. 15-20 proceduri
Hiperestezia:
a. Pasta fluorata 65% in glicerina. Ionii de fluor sunt capabili sa substituie grupa hidroxila in hidroxiapatita, transformando in
fluoroapatita. 5-7 proceduri
b. Pasta de glicerofosfat de calciu pe glicerina (6-7 proceduri) simultan cu administrarea perooral a glicerofosfatului sau gluconatului
de calciu (cate 0.5 g de 3 ori pe zi timp de 1 luna)
c. Paste remineralizante.

63. Metodele de examinare a pacientului cu afecţiunile parodonţiului marginal.

Metodologia specifica de examinare a parodontiului marginal este necesara pentru stabilirea diagnosticului de imbolnavire, a stadiului de
evolutie si elaborarea unei strategii de tratament efficient si de urmarire in timp a rezultatelor. Aceste obiective se obtin prin inscrierea
datelor rezultate din examinare in foaia de observatie a bolnavului parodontopat.
Intocmirea corecta si completa a foii de observatie a bolnavului parodontopat corespunde unei triple necesitati:
 De ordin medical: in foaia de observatie sunt inscrise date asupra starii de imbolnavire, se stabileste diagnosticul si planul de
tratament. F.O. cuprinde toate elementele prin care medical actioneaza impotriva bolii, pentru restaurarea sanatatii.
 De ordin stiintific: F.O serveste ca sursa pentru intocmirea unor lucrari stiintifice cu caracter imediat sau de perspectiva (lucrari de
diploma, comunicari, articole de specialitate, referate si teze de masterat si doctorat, monografii stiintifice etc)
 De ordin medico-judiciar: datele din F.O pot fi invocate pentru stabilirea corectitudinii diagnosticului si oportunitatii tratamentului,
probarea unor stari de agresiune sau pentru identificarea unei persoane decedate, cand lipsesc alte elemente de precizare a
identitatii.
Metodologia examinarii bolnavului parodontopat cuprinde 3 etape principale:
1. anamneza, in care datele referitoare la imbolnavire sunt relatate de bolnav
2. examinarea clinica obiectiva, prin mijloace profesionale adecvate, in urma careia se stabileste un diagnostic de
certitudine sau prezumtiv
3. examene complementare, care contribuie la precizarea diagnosticului, a alegerii celor mai eficiente masuri profilactice si
de tratament.

2 Anamneza (specificati informatia culeasa prin anamneza):

Reprezinta prima etapa a examinarii, care se bazeaza pe intrebari si iterpetarea raspunsurilor date de bolnav, precum si observatii asupra
acestuia.
Anamneza stabileste primul contact intre medic si pacient, ea se realizeaza nu doar printr-o interogare, ci prin discutie, examinarea modului
de raspuns, de relatare, gradul de instruire a pacientului, alegerea cuvintelor, tonul relatarii, logica expunerii, expresia fetei, atitudinea in
general.

Conducerea anamnezei trebuie facuta cu tact si discernamant. Medicul are posibilitatea cunoasterii particularitatilor psihice ale pacientului,
a gradului sau de cooperare, in vederea instituirii uni program de educatie privind igiena bucala si a unui tratament efficient.
Maniera de conducere a anamnezei trebuie sa fie, deci calda, discret prietenoasa, dar nu familiara. Tonul mustrator si deciziile transate de
genul “ nu mai este nimic de facut” trebuie evitate, inlocuite in cazurile deosebit de avansate, cand extractia dintilor se impune, cu explicatii
logice privind inutilitatea si pericolul pentru sanatate prin mentinerea dintilor parodontici nerecuperabili, alternativele de tratament si
avantajul restaurarilor protetice pentru o buna masticatie.

Prin anamneza se obtin date privind:

 identitatea : aceste date cuprind numele si prenumele, adresa, nr. de telefon de acasa si de la serviciu, elemente utile pentru
convocarea pacientului la control, pentru dispensarizare.
 Varsta : in diferite perioade ale evolutiei ontogenetice pot aparea forme clinice de imbolnavire caracteristice anumitor grupe de
varsta :
- la copii si tineri, parodontita juvenila, gingivitele de pubertate, parodontite prepubertare
- parodontite agresive de regula pana la 35-40 de ani si parodontite cronice “ale adultului” dupa 40 de ani, forme cu progresiune
rapida, parodontopatii marginale cronice cu caracter mixt, inflamator si distrofic
- la varstnici, parodontopatii de involutie.
 Sexul : in anumite perioade fiziologice, la pubertate (la fete, mai frecvent decat la baieti), in sarcina pot aparea forme hipertrofice-
hiperplazice de parodontopatii. La femei, hiperfoliculinemia se poate insoti de hiperplazii gingivale.
 Ocupatia: anumite ocupatuii predispun la imbolnavire parodontala prin contact cu pulberi abrazive, gaze toxice, coloranti,
substante acide (industria chimica), pulberi fermentescibile din panificatie, produze zaharoase (brutari, cofetari), suprasolicitari
dentare ocluzale (dulgheri, tamplari, croitori, cizmari, tapiteri, lucratori la circ).
 Motivele prezentarii la medic pot fi:
- sangerari la periaj, masticatie sau chiar spontan ( de fapt ca urmare a unei usoare succiuni, legata de reflexe de autocuratire)
- senzatie de tensiune in oasele maxilare ca o stransoare elastica in jurul radacinilor, resimtita, in special, dimineata
- secretie purulenta din santul gingival, urat mirositoare
- retractie gingivala la unul sau mai multi dinti
- aparitia unei tumefactii rotunde sau ovale pe versantii gingivali, dureroasa la atingere
- mobilitatea dentara anormala
- dificultati de masticatie, nesiguranta in sectionarea si faramitarea alimentelor
- tulburari de vorbire, sasait, dificultati de pronuntie a consoanelor dentale T si D
- tulburari fizionomice: dinti alungiti, distantati
- cresteri de volum ale gingiei, vizibile si constante in timp
- dureri ale dintilor la contactul cu alimente reci, fierbinti, la acru si dulce
- control si detartaj periodic la bolnavii dispensarizati sau la cerere, pentru cei preocupati de sanatatea gingiilor.
 Felul masticatiei si obiceiuri alimentare:
- preferinte alimentare legate de consitstenta crescuta sau redusa a alimentelor, preferinta pentru fructe si legume consumate in stare
cruda sau preparate prin fierbere, coacere
- masticatie lenta, cu triturarea completa a alimentelor, sau grabita cu inghitirea unor fragmente mai mari
- practicarea unei masticatii robuste, stimulate pentru parodontiu marginal, in sensul muscarii unui aliment fruct sau dimpotriva
fragmentarea sa prealabila
- folosirea dupa fiecare mase a clatirii, periajului dentar sau altor practici si deprinderi de aurocuratire si curatire artificiala.
 Istoricul afectiunii:
- cunoasterea de catre medic a primului semn de suferinta gingivala sau parodontala si momentul cand acesta a aparut, deseori,
debutul bolii este estimat inexact de catre pacienti, in cele mai multe cazuri ei apreciind un timp mai scurt de la aparitia afectiunii.
- Cunoasterea evolutiei bolii in mod progresiv sau cu perioade de remisiuni, daca au apartu exacervari de tipul unui abces parodontal
si cum s-a rezolvat: spontan, prin fistulizare, sau prin tratamentul de specialitate, daca s-au produs acutizari de genul
gingivostomatitei ulcero-necrotice si tratamentului urmat.
- Daca in trecut s-au efectuat tratamente ortodontice , extractii de dinti inclusi , rezectii apicale, lucrari protetice care au suferit
fracturari, dislocari, descimentari
- Daca a urmat un tratament parodontal: detartraj, chiuretaj subgingival, gingivectomie, implant de os mineral, slefuiri ocluzale,
imobilizari, tratamente de biostimulare si efectele resimtite in urma acestor proceduri
 Fumatul, consumul de alcool, unele practici (obiceiuri) vicioase:
- fumatul este unul din cei mai importanti factori de risc in producerea bolilor gingivo-parodontale si constituie o circumstanta de
frecvente recidive dupa tratament, ceea ce face ca intreruperea ori reducerea drastica a acestuia sa constituie o conditie prealabila
justificata
 - bruxismul, inclestarea dintilor, interpunerea intre dinti a unor obiecte straine (creion, pipa) sunt date utile pentru conturarea, prin
anamneza a tabloului complet de circumstante etiopatogenice.

Prin completarea unor chestionare unde bolnavii sunt intrebati astfel:

- va stiti bolnav, suferind in general?
- Ati fost consultat de medicul de familie in ultima perioada?
- Va tratati la medicul internist (specialist) de o boala generala?
- Luati medicamente pentru o boala generala?
- Ati venit in contact cu o persoana bolnava de tuberculoza, sifilis, SIDA?
- Ati fost spitalizat?
Examenul exobucal
1)Examinarea complete a intregii cavitati bucale -a tuturor dintilor, pt fiecare la nivelul a 6 situri
2)Examinarea partial a cavitatii bucale -dintii RAMFJORD : primii molari maxilar din dreapta si mandibular din stinga, primii premolari
maxilar din stinga si mandibular din dreapta incisivii centrali maxilar din stinga si mandibular din dreapta
3)Examinarea pe jumatate a cavitatii bucale - dintii situati in doi cvadranti situati in diagonal (fara molar de minte)
Examenul functional
Criteriile pe care trebuie sa le respecte o ocluzie stabila, functionala, in conditiile unui maxim confort biologic sunt:
 stopuri ocluzale si simultane pe car mai multi dinti in relatia centrica
 ghidaj anterior in acord cu miscarile functionale in ATM.
 Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati in miscarea de propulsie
 Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati in miscarea de lateralitate de partea inactiva
 Lipsa interferentelor in miscarile laterale la nivelul dintilor cuspidati pe parte activa, indiferent de tipul ghidajului antero-lateral sau
de miscarile extreme ale mandibulei.

In definirea starii de echilibru functional al ocluziei sunt incluse conditiile ca in pozitiile statice ale mandibulei sa ocluda cel putin 2 perechi
de dinti din regiunea frontala, ca si din regiunile laterale. La miscarea de lateralitate si de propulsie este necesara dezocluzia dintilor
cuspidati pe partea inactiva, cel putin cand mandibula a ajuns in pozitia de cap la cap sau de cuspid la cuspid.

Examenul mucoaselor
 examinarea clinica include inspectarea si palparea. Inspectarea trebuie initiata de la exterior (forma fetei, eventuale umflaturi sau
tumefactii, forma buzelor, examinata atat cu gura deschisa, cat si cu gura inchisa, culoarea obrajilor, a buzelor) la interior.
 Mucoasa palatului dur si palatului moale, pot fi examinate direct, cand pacientul are gura deschisa si capul plecat pe spate, iar
celelalte mucoase intraorale sunt supuse unei examinari cu oglinda bucala. Ulterior este inspectata direct fat dorsala a limbii,
putand fi prinsa si fixata cu o compresa de tifon, si fata ventrala, pacientul fiind instruit sa tina limba pe caninul stang sau drept.
Prin inspectare obtinem informatii referitoare la forma, culoare, localizarea si textura modificarii aparute la nivelul mucoasei orale.
 Palparea include atingerea si apasarea mucoaselor orale, si este realizata unimanual sau bimanual (obligatoriu palpare bimanuala a
planseului bucal si regiunii posterioare a obrazului). De asemenea, prin palpare trebuie examinati si limfoganglionii cervicali si
submandibulari. Temperatura ridicata poate fi verificata tot prin palpare si tradeaza o inflamatie a mucoasei si astructurilor
acoperite de aceasta. Palparea ne ofera informatii cu privire la: consistenta, mobilitate, fluctuatie, extindere.
 Examenul de laborator este ultimul pas in cadrul diagnosticarii si presupune analiza biochimica a salivei, examen histopatologic
al unei structuri prelevate de la nivelul leziunii ( biopsia- edificarea prezentei tumorii sau nu, a tipului de cancer- benign sau
malign), sau chiar analize de sange (hemoleucograma in cazul unei inflamatii, markeri tumorali sangvini).

- Examenul dintilor
Examenul clinic al mobilitatii dentare se face in mod obisnuit cu un instrument metalic, cu care se exercita presiuni moderate in plan
orizontal si in sens axial. Moobilitatea dentara patologica, determinata prin mijloace curente, este de:
gradul 1, cand excursia extremitatii incizael sau ocluzale a coroanei in plan transversal nu depaseste 1 mm
gradul 2, cand in acelasi plan depaseste 1 mm
gradul 3, cand dintele este mobil si in sens vertical, axial.
- Examenul parodontiului
 examenul clinic al parodontiului marginal superficial se face prin inspectie si palpare si urmareaste aspectul papilelor interdentare,
marginii ginigivale libere si gingiei fixe: modificarile ale texturii suprafetei, modificari de culoare de volum, de consistenta, de
aderenta la planurile subiacente, nivelul de atasare al gingiei fata de dinte.
Retractia gingivala se masoara in mm. pe toate fetele dintelui, de la coletul anatomic al dintelui unde smaltul translucid este in contact cu o
zona mata alb-galbuie de cement, pana la nivelul actual al marginii gingivale.
Palparea gingivala netraumatica cu sonda butonata poate fi urmata de sangerare usoara, data de ulceratii si fragilitatea vasculara a gingiei
inflamate.
 Examenul clinic al parodontiului marginal de sustinere:
La inspectie: mobilitatea dentara patologica avansata poate fi observata in zona frontala in ocluzie, prin vestibularizarea incisivilor
superiori. Tot prin inspectie libera sau cu benzi mm, se apreciaza gradul de retractie gingivala.
- Sondajul
Sunt instrumente folosite pentru detectarea prezentei, configuratiei si adancimii pungilor parodontale.
Sondele exploratorii sunt folosite pentru detectarea si localizarea tartrului subgingival, a cariilor subgingivale si a neregularitatilor
suprafetelor radiculare accesibile.
Sunt folosite de asemenea dupa detartraj si chiuretaj radicular,pentru controlul indepartarii in totalitate a tartrului subgingival si a obtinerii
unor suprafete radiculare netede, fara neregularitati si asperitati. MAYEFIELD (1996) au comparat petru tipuri de sonde si au constatat ca
sondele manuale uzuale au un grad mai mic de precizie decat cele cu presiune standardizata si controlata.
 - Masurarea profunzimii pungilor
Pentru masurarea adancimii pungilor parodontale si depistarea tartrului subgingival se utilizeaza sonda “rigid metal tactile sensor”.

Se face in 6 puncte pentru fiecare dinte pentru a determina adancimea pungilor parodontale:
 meziovestibular
 pe mijlocul fetei vestibulare
 distovestibular
 distopalatinal (sau lingual)
 pe mijlocul fetei palatinale (sau linguale)
 meziopalatinal (sau lingual)

La palpare digitala – mobilitatea dentara patologica in zona dintilor laterali, se percepe ca o deplasare spre vestibular a dintilor in ocluzie, in
timp ce examinatorul este in contact cu degetul aratator pe o hemiarcada si policele pe cealalta in zona laterala, vestibular.

Testul de percutie - se face percutie longitudinala sau transversal a dintilor, care e urmata de un sunet distinct, clar la dinti cu parodontiul
marginal normal si un sunet infundat, mat la dinti parodontici.

Testulla solicitare dentara prin presiune- supra unui dinte frontal inferior se exercita pe suprafata vestibular 20-30 secunde o presiune
ferma, moderata ca intensitate.

La dintii parodontici, dupa solicitare se resimte o senzatie dureroasa sau parestezica care dureaza de la 20 sec- 1 minut sau mai mult in
functie de gradul de afectare a parodontiului marginal.

Parodontometria- e o metoda clinica de masurare si evaluare inainte si in cursul tratamentului (dupa cel antimicrobian si inaintea celui
chirurgical) a retractiei gingivale, a adincimii pungilor parodontale adevarate si a gradului de mobilitate.

Datele examinarii se inregistreaza astfel:

11,12,13 reprezinta dintele examinat retractia gingivala reprezentata valoric in mm V-vestibular, M-mezial, O- oral, D- distal.
Punga parodontala in mm 1,2,3 (cifre romane) – gradul de mobilitate patologica
 r1 - retractile gingivala
 p1 – adincimea pungilor
 m1 – gradul de mobilitate, inainte de tratament
 r2, p2, m2 valorile dupa tratament
Din compararea acestor valori se stabilesc urmatorii indici:
1. indicii de retractie gingivala
𝑟1 − 𝑟2
Ir = ∗ 100
r1

2. indicele de adincime a pungilor parodontale

𝑝1 − 𝑝2
Ip = ∗ 100
p1

3. indicele de mobilitate patológica

𝑚1 − 𝑚2
Im = ∗ 100
m1

- Evaluarea leziunilor interradiculare (furcatiilor)

4. Indicii de evaluare a igienei bucale si starii de imbolnavire parodontala

Indicele de igiena bucala: IHB are 2 componente:
 Indicele de placa
 Indicele de tartru
Valoarea indicelui de placa si respective, a indecilui de tartru rezulta prin insumarea valorilor constant pe 6 suprafete preselectate:
 Supraf vestibulare ale primilor molari sup
 Supraf lingual ale prmilor molari inf
 Supraf vestibulare ale incisivilor centrali sup drept si inf sting.

Valorile indecelui de placa sunt:

0. Absenta placii
1. Placa supragingivala in 1/3 de colet a dintelui
2. Placa in 1/3 mijlocie a coroanei
3. Placa in 1/3 incizala sau ocluzala a coroanei.

Valorile indicelui de tartru sunt:

0. Absenta tartrului
1. Tartrul supragingival in 1/3 de colet a dintelui
2. Tartrul in 1/3m mijlocie a coroanei
3. Tartrul in 1/3 incizala sau ocluzala a coroanei
Valoarea totala a indicelui de igiena bucala rezulta din insumarea indicelui de placa si tartru.

Indicile de placa (sau tartru) poate fi exprimat in n2 moduri:

Supraf dentare cu placa, exprimate procentual (X):
nr de supraf cu placa
𝑋= ∗ 100
nr total al supraf dentare
Sau
Supraf dentare fara placa, exprimate procentual (Y):
Y = 100 – X
Reprezentarea prezentei placii bacteriene (sau a tartrului) si a proportiei exprimate procentual se poate face in diagrame de inregistrare a
placii bacteriene (sau a tartrului).
Aceeasi reprezentare poate fi facuta si pt singerarea papilelor gingivale.
De exemplu:

Inregistarea indicelui de placa si a singerarii gingivale la fiecare sedinta de tratament initial antimicrobian si initial antimicrobian si in
perioada postoperatorie asifura un control efficient al igieinei bucale. Aceasta este considerate corespunzatoare cind supraf dentare cu placa
nu depasesc 15%, sau neinfectate, fara placa sunt mai mult de 85%.

Indicele de placa SILNESS SI LOE

Se realizeaza cu usurinta si, de aceea, poate fi utilizata in studii epidemiologice ale unor comunitati mari de persoane.
Indicile de placa are urmatoarele valori:
0. Absenta placii
1. Placa nu se observa cu ochiul liber pe supraf dentare decit dupa razuire cu virful rotunjit al sondei de parodontometrie.
2. Placa bacteriana este vizibila cu ochiul liber ca un deposit fin, pelicular.
3. Acumularea de placa in strat gros, care acopera santul gingival de la marginea gingivala libera pina la supraf dentara.

INDICILE DE RETENTIE A PLACII (LOE) SI DE TARTRU

1. Absenta cariilor, tartrului sau a unor obturatii cu margini neregulare in apropierea gingiei.
2. Tartru supragingival, carii, obturatii cu margini neregulate
3. Tartru subgingival, carii, obturatii cu margini neregulate
4. Tartru abudent supra si subgingival, carii mari si profunde obturatii cu defecte marginale mari si retentive.
5. Indicii de inflamatie gingivala
INDICII GINGIVAL (LOE SI SILNESS)
0. Gingie cu aspect clinic normal
1. Gingie cu inflamatie usoara, discrete modificari de culoare, discret edem, lipsa singerarii la sondare
2. Inflamatie medie, congestive, edem, singerare la sondare.
3. Inflamatie avansata, congestie, staza, ulceratii, singerare spontana
INDICILE DE SINGERARE PAPILARA (MUHLEMANN)
0. Absenta singerarii
1. Singerare punctiforma izolata, unica
2. Singerare punctiforme multiple sau pe o arie redusa.
3. Singerare care umple intreg spatiul interdentar
4. Singerare care depaseste marginea gingivala libera.

INDICILE DE SINGERARE GINGIVALA

Poate fi exprimat procentual prin:
nr de supraf singerinde
𝑋= ∗ 100
nr total al supraf dentare

CANTITATEA SI FLUXUL (DEBITUL) LICHIDULUI DIN SANTUL GINGIVAL

Reprezinta un indicator precoce al instalarii inflamatiei gingivale si se apreciaza cu benzi absorbante de hirtie de filtru, impregnate cu
marker de culoare (ninhidrina) sau analizate biochimic din punct de vedere calitativ si cantitativ.
TESTUL PERIOGARD, asparatat-aminotransferaza, este un test biochimic de culoare prin care se poate monitoriza prezenta si gradul de
afectare prin inflamatie a gingiei si a parodontiului profund.
In ultimul timp, au aparut mai multi marker pt depistarea pe cale biochimica a prezentei unor patogeni parodontali, a unor exotoxine si a
metabolitilor toxici ai acestora.
INDICII CITOLOGICI EXFOLIATIVI
Lichidul din santul gingival in conditii de inflamatie si exsudatul din pungile parodontale preznta o populatie celulara din care lipsesc celule
epiteliale mononucleare, prezente in conditii normale, si apar celule alterate de inflamatie in diferite stadia de carioliza si citoliza.
Granulocitele neutrofile apar in nr crescut si inconjoara celulele epiteliale degradate.
Pt a aprecia starea si stadiul de inflamatie se utilizeaza indicele de keratinizare (KI) care se calculeaza astfel:
nr de celule keratinizate anucleate
KI = ∗ 100
nr total de celule evaluate

Indicile de keratinizare indica gradul de inflamatie gingivo-parodontala prin evaluarea grosimii stratului cornos al epiteliului, care este mult
ingrosat in inflamatiile septic sau prin agresiuni mecanice.

6. Indicia de inflamatie parodontala

INDICII PARODONTAL (RUSSELL)
0. Absenta inflamatiei gingivale si in parodontiul profund
1. Gingivita moderata, care nu circumscribe coletul dintelui
2. Gingivita avansata, care circumscribe coletul dintelui, fara leziuni aparente ale insertiei epiteliale.
In continuare sunt prezente grade mai mari ale inflamatiei parodontale ale insertiei epiteliale.
In continuare sunt prezente grade mai mari ale inflamatiei parodontale ale insertiei epiteliale.
6. Gingivita cu pungi si distructia insertiei epiteliale. Dintii sunt inca bine implantati, masticatia se realizeaza normal. Radiologic, se
observa pierderi ale masei osului alveolar pina la o jumatate din lungimea radacinii.
8. Dinstructie avansata a osului parodontal, tulburari de masticatie severe, sunet mat la percutia dintilor cu un instrument metallic,
mobilitate dentara axiala.

INDICELE DE PREZENTA A PUNGILOR PARODONTALE

Sunt luate in consideratie pungile adevarate, mai adinci de 3 mm dupa tratament antimicrobian. Indicile se poate exprima procentul prin:
nr de supraf dentare cu pungi
𝑋= ∗ 100
nr total al supraf dentare

INDICELE CERINTELOR DE TRATAMENT PARODONTAL AL COLECTIVITATII (CPITN), RECOMANDAT DE OMS

Acest indice este folosit pt aprecierea gradului de imbolnavire parodontala si pt stabilirea unor criteria coerente metodologic si realiste din
punct de vedere economic-administrtiv pt instituirea unui tratament adecvat al bolilor parodontale.
Acest indice este ft important pt prevalent si severitatea pierderii jonctiunii gingivo-dentar la tineri fata de persoane virstinice.

Cerintele de tratament parodontal sunt inregistrate pe sextant, grupe de dinti frontali sau laterali, care reprezinta 1/6 a dentatiei existent;
molarii de minte nu sunt luati in consideratie decit ca inlocuire ai molarilor 2, in absenta acestora.
Sextantii cuprind urmatorii dinti:

17-44 13-23 24-27

47-44 43-33 34-37

Sau echivalentul American de numaratoare a dintilor:

1-5 6-11 12-16

31-28 27-22 21-17

Indicele se inregistreaza cind intr-un sextant sunt prezenti cel putin 2 dinti. Daca intr-un sextant exista un singur dinte, el este inclus in
sextantul vecin. Pt determinarea indicelui se foloeste sonda de parodontometrie cu partea active terminate sub forma unei sfere de diametrul
de 0,5 mm si care permite detectarea tartrului sugingival, tendinta de singerare gingivala si adincimea pungilor parodontale. Forata
exercitata nu depaseste 25 g, pt a nu traumatize tesuturile exeminate.

Pt fiecare sextant examinat, se codifica valorile:

0. Nici un semn de imbolnavire
1. Singerare gingivala la atingere cu sonda
2. Tartru supra- sau subgingival
3. Pungi parodontale adince de 4-5,5 mm
4. Pungi parodontale adinci de 6 m sau mai mult.
Pe baza valorilor inregistrate, subiectul examinat se incadreaza in una din urmatarele clase de necersar terapeutic parodontal:
0. Nu este necesar tratament parodontal (cod0)
1. Instituirea sau imbunatatirea igienei bucale (cod 1)
2. Igiena bucala, detartraj, tratament antimicrobian (cod 2 si 3)
3. = 1+2 si tratament complex parodontal chirurgical, de reechilibrare functional. Ocluzala, de biostimulare locala si generala (cod 4)

7. Examene complementare

EVIDENTIEREA PLACII BACTERIENE

Placa bacteriana (biofilmul) poate fi observata ca un deposit de culoare alb-galbuie, in special la coletul dintilor, pe fata vestibulara sau/si
orala, atunci cind se acumuleaza in strat gros prin intreruperea igienei bucale mai mult de 3-4 zile.
Placa bacteriana veche, cu zone de condensare mineral, anorganiza, se poate colora in mod natural prin actiunea unor bacteria cromogene in
negru, brun, verde sau portocaliu. De asemenea, se coloreaza, prin pigmenti alimentari din cafea, ceai, bauturi carbogazoaze, sucuri de
fructe sau nicotina.
Solutii colorante de evidentiere a placii bacteria:
 Sol.fucsina bazica 0.2-0.3%; se utilizeaza prin clatirea gurii timp de 20-30 de secunde, urmata de clatire energica cu apa curente 30
de secunde.
 Sol.albastru de metl 2%, aplicata prin tamponament usor pt a nu indeparta prin frecare depozitele de placa.
 Sol.violet de gentian 1%.
 Sol.albastru de toluidina 1%
 Sol.hemotoxilina, urmata de sol.eozina.
 Sol.iodo-iodurata Lugol
 Sol.Chayes Beta-Rose
 Sol.Butler in 2 nuante
 Sol. De fluoresceina DC galben nr8; evidentiaza cu lampa de lumina Plack-Lite
 Sol.Dis-Plaque; se coloreaza placa recenta (2-3zile) in rosu si placa mai veche (9-18 zile) in albastru.

Eritrozina este un colorant vegetal hidrosolubil, incorporate in pasta de dinti sau sub forma de comprimate sau drajeuri Placolor.
Produsele tipizate sub forma de drajeuri, care se dizolva in saliva si coloreaza placa dentara sunt Ceplac, Revelan, Mentadent, Red-Cote.
Evindentierea placii bacteriene reprezinta un mijloc util si convingator pt imbunatatirea igienei bucale de catre pacientii cu problem in acest
sens. Pt aceasta, pacientul este invitat sa efectueze periajul dentar cu o pasta revelatoare cu eritrozina sau prin dizolvarea unui drajeu
colorant.
Dupa clatirea abudenta cu apa, se examineaza, in oglinda, atit de catre medic, cit si de pacient, zonele colorate unde periajul a fost
insufficient, de regula spatiile aproximala dispre vestibular si oral, coletul dintilor si se recomanda un periaj mai insistent al acestora.
Controlul se realizeaza de pacient la 2-3 zile, la inceput, apoi o data pe saptamina, pina la corectarea periajului dentar.

EXAMINAREA ENDOSCOPICA A SANTULUI SUBGINGIVAL se efectueaza folosind fibra optica: instrument (Dental View DV2
Perioscopy System) permite vizualizarea pungilor si depozitelor subgingivale, localizarea biofilmului, starea cementului si a tesutului moale
al peretelui extern al santului gingival, tesutul de granulatie, carii, fracture radiculare, de asemenea se foloseste pt aprecierea efectelor
igienizarii prin detartraj si debridare gingivala.

EXAMENUL MODELELOR DE STUDIU ofera date privind:

 Starea dintilor si a arcadelor dentare
 Relatii ocluzale
 Caracterele morflogice normale si patologice ale parodontiului marginal de invelis
 Stabilirea planului de tratament.

EXAMENUL RADIOLOGIC este indispensabil pt aprecierea starii parodontiului profund. Radiografia poate fi:
 In indicenta izomentrica, ortoradiala (cea mai fidela pt examinarea unor detalii de structura)
 Panoramic monomaxilara (poate deforma imaginea zonelor laterale)
 Ortopantomografia (valoroasa ca vedere de ansamblu, dar nu ofera detalii clare ale unor zone limitate)
Indicatii oferite de examenul radiologic privesc:
 Morgologia radiculara si pararadiculara
 Spatiul dento-alveolar: forma, dimensiuni
 Lamina dura
 Structura osului trabecular
 Gradul si tipul resorbtiei osoasa: vertical, orizontala, mixta
 Modificari osului alveolar dupa tratament
Radiogradiile effectuate dupa introducerea in pungile parodontale a unor “trasouri radioopaci” (de exemplu, conuri de gutaperca) precizeaza
adincimea acestora si diferenta dintre profunzimea clinica si cea morfo-patologica.

IRM, bazata pe rezonanta magnetonucleara, ofera imagini clare, de la supraf pina in profunzime, ale tutoror structurilor viscerocraniului,
deci si ale parodontiului marginal.
Metoda se bazeaza pe masurarea semnalelor emise de protonii apei si a lipidelor din organimsul uman, atunci cind acesta este introdus intr-
un cimp magnetic. Imaginile se produc in urma reveniriii protonilor, prin fenomenul de relaxare protonica, la stare initiala, dupa orientarea
in compul magnetic.

MOBILOMETRIA INSTRUMENTALA: masurarea mobilitatii dentare cu aparatura specializata. Necesitatea inregistrarii cit mai exacte,
obiective, a mobilitatii dentare a orientat preocuparile din acest domeniu spre utilizarea unor proceduri instrumentale cit mai riguroas
etalonate.
Unul din primele aparate utilizate a fost microelastomerului lui HEINROTH (1928), care functioneaza pe principiul inregistrarii mecanice
ale deplasarilor dentare provocate.
ELBERECHT foloseste un ceas de masurare mecanica a deplasarilor dentare, plasat extrabucal.
ZWINER studiaza mobilitatea dintilor de sobolan cu ajutorul unui oscilograf.
MUHLEMANN SI FEHR cocep un macroperiodontometru fixat intraoral pe molari, cu ajutorul caruia inregistreaza mobilitatea vestibulo-
orala a dintilor frontali sup.
LUNDQUIST SI PICTON folosesc masuratori electrice, iar PARMA SI JOEL inregistrari optice ale deplasarilor dentare.
KORBERG SI SAVDIR utilizeaza aparate electrice de masurare a mobilitatii dentare transversale.

Aparatul conceput este mobilometru dentoparodontal si masoara deplasarea dentara a dintilor frontali in sens dublu vestibulo-raol, sub
actiunea unor solicitari exterioare, controlabile ca marime si directie.
Mobilometrul dentro-parodontal este realizat dintr-un aliaj usor de aluminio, avind o greutate totala de 180g. Aparatul se compune dintr-um
dispozitiv intraoral care cuprinde un dispozitiv metalic de forma parabolica, dechis in zona frontala, canelat pe fata interna in scop retentiv,
prevezut cu un sistem de articulare mobila intre cele 2 piese componente (dreapta si stinga), ceea ce permite modificarea unghiului de
deschidere. Dispozitivul deschis se aplica intraoral, in raport cu fetele vestibulare ale dintilor laterali, de care este fixat intim prin
conformatori individuali de acrilat.
In partea frontala, dispozitivul este prevazut cu o culisa curba pe care se mobilizeaza sistemul de prindere cu fata vestibulara a dintilor
frontali.

Dispozitivul extraoral cuprinde sistemul de prindere a ceasului comparator, format din 2 tije intersanjabile.
Aparatul dispune de dispozitive accesorii:
 O tija de prelungite
 Dispozitiv de blocare
 Dispozitiv de ancorare si mobilizare
 Ceas comparator
Aparatul este aplicat in mod individual, prin intermediul conformatorului de acrilat, corespunzator marimiii arcadelor fiecarui pacient.
Ceasul comparator permite inregistrarea unor deplasari de ordinul sutimilor de mm, fiind activat de un dispozitiv care dezvolta forte
constante de solicitare (dynametru).
Pt aprecierea dinamica a modificarilor mobilitatii dentare, am obtinut cele mai bune rezultate prin stabilirea unui indece de mobilitate ca
urmare a utilizarii, in scop comparativ, a mobilometriei dento-parondntale inainte si dupa tratament.
Mobilometria instrumentala ofera avantajul determinarii precise a gradului de mobilitate dentara in conditii reproductibile; cercetarea poate
fi reluata la diferite intervale de timp, masuratorile fiind repetate in acelasi conditii de functionalitate ale aparatului.

In cadrul tratamentului complex al parodontopatiilor marginale cronice, mobilometria instrumentala se impune ca un criteriu obiectiv de
apreciere a modificarilor mobilitatii dento-parodontale, ceea ce contribuie in mod substantial la depasirea impasului creat de aprecierea
clinica subiectiva a gradului de mobilitate dentara patologica.

PLETISMOGRAFIA GINGIVALA PRIN REFLEXIE studiaza variatiile volumetrice ale microcirculatiei din parodontiului marginal.

FOTOGRAFIA reda aspectul clinic inainte si dupa tratament.

FOTOGRAMMETRIA, HOLOGRAFIA prezinta imaginea clinica in mod tridimensional, stereoscpic.

HISTOMETRIA determina cantitativ structurile dento-parodontale dar are dezavantajul distructiei tisulare pt recoltarea de probe.
Analizele histometrice pot evidentia:
 Existenta si caracterul relatiei care se stabileste intre structurile de aditie prin implant granular, fragmente de os sau alte forme de
inlocuire a osului alveolar resorbit.
 Indentificarea si evaluarea structurii unei zone in care apare os nou sau elemente tisulare, vasculare fata de imaginiea histologica
anterioara.

TESTE BIOCHIMICE
Testul biochimic PERIOGARD al aspartat-aminotransferazei apreciaza starea clinica de sanatate sau gradul de imbolnavire inflamatorie ale
parodontiului marginal. Alte teste moderne ca:
 Testul periocheck pt proteinaze neutre
 Testul prognostik pt elastaza din lichidul santului gingival
 Testul BANA pt depistarea enzimei care hidrolizeaza Benzoyl-DL-arginine-naphyromonar gingivalis, Treponema denticola,
Tannerella forsithensia, prezenta pyridinolinei (care marcheaza distructia de colagen) si condroitin-4-sulfat (pt disctrutia osoasa)
ofera posibilitati crescute de obiectivare si monitorizare a inflamatiei septice gingivo-parodontale si a evolutiei acesteia sub
tratament.

TESTE MICROBIOLOGICE
Izolarea bacteriilor prin culturi si identificarea acestora prin metode clasice (biochimice, antigene) sau moderne (folosind testele de
hibridare ADN).

64. Metode de examinare a pacientului în periodontita apicală acută şi cronică.

Scopul examinarii clinice al pacientului este stabilirea diagnosticului correct, cee ace va institui si un tratament adecvat.
1. Anamneza : pacientul denota acuzele , care-l deranjeaza la moment. Obtinem informatii despre boala, care-l supara si starea generala a
sanatatii. Il intrebam cind s-a manifestat prima data boala, primele semne, localizarea, caracterul, intensitatea , periodicitatea si durata
senzatiilor de durere, cu ce ei sunt legati, daca durerea iradiaza , a urmarit tratament oarecare si daca i-a ajutat. Este important sa clarifice
conditiile de munca, noxele profesionale, anamnestic allergic s.a.
2. Examnul obiectiv:
a) Inspectia tesuturilor bucale in regiunea dintelui causal:
 Prezenta tumefierii, edemului , bombarii mucoasei, fistula,
b) Inspectia dintelui cu ajutorului sondei si oglindei ne ajuta sa depistam de ex. o cav carioasa, cu multa dentina ramolita , dintele modificat
in culoare, conexiunea cavitatii dintelui ci cavitatea carioasa.
c) Percutia pe dintele ne ajuta sa determinam starea periodontiului. Cu minierul sondei se percuteaza marginea incisala ori s-ta ocluzala a
dintelui. Daca in periodont exista un process inflamator, atunci percutia va provoca dureri.
d) Palpatia se aplica pentru a determina bombarii mucoasei, mobilitatii dintelui ori apreciera durerii in regiunea dintelui causal. Se
realizeaza de obicei cu indecele.
3. Metodele paraclinice:
a) Rentgenodiagnostic ne permite sa detirminam starea tesuturilor periapicale si posibila cauza:
 Pt. cr. f- pe cliseul radiologic-deformarea fantei periodontiului sub forma de dilatare a acesteia in reg periapicala
 Pt. cr. gr-ta - pe radiograma- focar de osteoporoza in reg apicala cu conturui neclare,in forma de linie frinta,care delimiteaza focarul de
distructie a osului (in forma de para focului)
 Pt. cr. gr-sa - Pe radiograma-osteoliza de pina la 0.5 cm cu margini strict delimitate de forma sferica sau ovala,uneori inconjurata de o
zona sclerozata (marimea de la 0.5 pina la 0.8 cm corespunde chistogranulomului)
 termometrie: reactia dintelui la agentii termici . In calitate de agent se foloseste eter, apa fierbinte ori rece. Metode: din seringa,
imbibarea unui tampon in vata, aplicarea agentului termic la suprafata dintelui. In mod normal dintele reactioneaza la t este mai mult
de 50 de grade. Dintii cu pulpa necrotizata nu reactioneaza la excitantii termici
 EOD: aplicarea curentului electric se bazeaza pe faptul ca orice tesut viu se caracterizeaza prin excitatie prin agentul excitant. In
prezenta procesului pathologic in pulpa , excitabilitatea se modifica. Asa incaz de necroza pulpara, dintele reactioneaza la current de
100 mA si mai mult.

65. Inspecţia mucoasei gingivale. Pungi: clinice, parodontale. Conţinutul pungilor (proba Parma).
La inspectia mucoasei gingivale atragem atentia la:
 Culoarea ( rosu-aprins/ cianotica/ anemica)
 Adera intim la coletul dintelui ori nu.
 Gradul de raspindire a hiperemiei: gingia interdentala/ marginala/ alveolara.
 Configuratie papilelor: normale/ marite in volum/ laxe, nu se ataseaza pe coroana dintelui.
 Modificari patologie: hemoragii/ pigmentar, rezultate din trauma/ manifestarea sindromului hemoragic in leucoza/ aparitia lizereului
bismuth in urma intoxicatiilor profesionale.
 Gradul de extindere: generalizat ori localizat.

Trebuie de apreciat: hyperemia, edematierea, singerare, descuamare, ulceratie, procese atrofice si hiperplastice.

Proba Shiller- Pisarev (Iod cristalic 1g, KI, apa distilata): proba pentru determinarea glicogenului a gingiei, care se mareste la inflamatii
cornice. Coloratie mai intensiva a gingiei dupa lubrifierea gingiei inflamate indica zona inflamatiei.
Dupa decurgerea procesului: cronica, agresiva;
Fazele procesului: acutizare (abscedare), remisie;

Gravitatea procesului - se determina dupa tabloul clinico-radiologic:

 gradul usor - pungile parodontale pana la 4 mm.;
 gradul mediu - pungi parodontale de la 4 mm - pana la 6 mm.;
 gradul grav - profunzimea pungilor parodontale peste 6 mm.;
In general PM se caracterizeaza ptin prezenta a trei semne patognomice:
 inflamatie;
 alveoliza;
 prezenta pungilor parodontale.
Inflamatia - este o continuare a celei gingivale si depinde de stadiul de evolutie, de morfologia parodontiului, de grosimea si calitatea
testului gingival;
Aleveoliza - reprezinta distrugerea osului alveolar ca urmare a actiunii diferitelor enzime bacteriene si lizozomale, fiind unul din
simptomele caracteristice ale bolii parodontale;
Punga parodontala - rezulta din aprofundarea patologica a santului dento-gingival prin migrarea epiteliului de jonctiune in directie apicala;

Clasificarea pungilor parodontale:

6. In raport cu dintele pot fi:
 simple -cand intereseaza o fata a dintelui;
 compuse - cand afecteaza doua §i mai multe fete;
 complexe - cand afectaeaza mai multe fete avand un traect sinusos;
 interradiculare - daca patrund intre radacinile unui dinte pluriradicular.
7. In raport cu creasta osoasa pot fi:
 pungi supraosoase - au fundul deasupra crestei osoase adiacente;
 pungi infraosoase - fundul pungii e situat spre apical, sub nivelul osului adiacent.

Partile componenete ale pungilor parodontale:

 un perete dur;
 un perete moale;
 fundul pungii;
 continutul pungii.

Peretele dur - reprezentat prin cementul radicular, care poate fi demineralizat la suprafata, infiltrat cu produse bacteriene si acoperit cu
placa si tartru;
Peretele moale - format din gingie, ce este edematiata, infiltrata cu granulocite neutrofile, macrofagi, lifocite, plasmocite, anticorpi, vase
sanguine neoformate, epiteliu hiperplaziat, uneori subtiat sau cu ulceratii. Fibrele de colagen sunt in curs de degradare (depolimerizare),
printre care se pot gasi si intacte;
Fundul pungii parodontale - este format din epiteliu de jonctiune retras mult spre apical, cu infiltrat limfoid si alterari celulare;
Continutul pungilor parodontale - fluid gingival cu microorganisme, produse bacteriene (enzime, toxine, endotoxine), celule epiteliale
descuamate, leucocite, uneori secretii purulente.

Punga parodontală este un spaţiu format de:

 o porţiune apicală sau ataşamentul epitelio-conjunctiv,
 un perete moale sau epiteliul pungii mai mult sau mai puţin ulcerat,
 un perete dur sau rădăcina dentară,
 un orificiu de deschidere spre mediul oral.
Punga parodontală conţine fluid gingival, bacterii aderente şi libere, ciuperci, PMN, celule epiteliale. Supuraţia poate să fie asociată
pungilor şi poate apare la sondare sau după presiune digitală.
Supuraţia reprezintă un semn tardiv al unei infecţii, dar nu poate fi considerată ca un semn de activitate sau de prognostic.Adâncirea
sulcusului se poate datora migrării coronare a marginii gingivale, migrării apicale a ataşamentului conjunctiv sau combinării între cele două
procese. Din această perspectivă, pungile parodontale se clasifică astfel:
1)Punga gingivală sau punga falsă - se datorează migrării coronare a marginii gingivale caşi consecinţă a creşterii de volum a gingiei
(edem sau hiperplazie gingivală), fără distrucţia parodonţiului, respectiv fără modificarea nivelului de ataşament conjunctiv.

2)Punga parodontală sau punga adevărată - apare ca şi consecinţă a distrucţiei parodonţiului de profund şi migrării apicale a inserţiei
epiteliale.
Distincţia între o pungă falsă şi una adevărată este esenţială pentru diagnosticul de boală gingivală sau parodontală. Ea se face înfuncţie de
poziţia bazei sulcusului faţă de JAC.
O altă clasificare a pungilor parodontale ia drept criteriu de referinţă poziţia osuluialveolar faţă de baza pungii. Din această perspectivă sunt
descrise:
 pungi supra-alveolare sau supra-crestale, în care baza pungii este situată coronar faţă de osul subiacent,
 pungi infra-alveolare sau infra-osoase, în care vârful pungii este apical faţă de nivelul osului alveolar adiacent (peretele lateral al
pungii este reprezentat de osul alveolar).
Această clasificare este importantă în evaluarea potenţialului regenerativ local. Sondajul permite evaluarea a doi parametri importanţi:
 profunzimea pungii
 pierdereade ataşament.

Profunzimea pungii parodontale (probing deepth sau PD) este distanţa dintre marginea gingivală liberă şi baza pungii şi se măsoară în
mm cu sonda parodontală.
Nivelul deataşament (probing attachement sau PA) este distanţa între JAC şi baza pungii.
Rezultatele PD nu ne furnizează informaţii exacte referitoare la cantitatea pierderii deataşament, deoarece poate să existe o amplă
componentă inflamatorie, care deplasează spre coronar marginea gingivală. Unii clinicieni nu măsoară PA decât după faza de terapeutică
iniţială
PA se obţine scăzând din PD distanţa dintre marginea gingivală liberă şi jonctiunea amelocimentara, aceasta în condiţiile în care clinicianul
simte cu sonda JAC. Daca marginea gingivală liberă depăşeşte coronar JAC, distanţa dintre JAC şi marginea gingivală liberă se notează în
fişa ca un număr negativ.
Sondarea supraestimează frecvent valoarea pungii datorită penetrării sondei prin epiteliul joncţional, fibrele supracrestale şi câte odată prin
ligamentul parodontal.
Rezultatul măsurătorilor poate fi influenţat de o serie de factori:
 grosimea sondei,
 proasta angulare a sondei faţă de caracteristicile anatomice cum ar fi curbura maximă coronară,
 presiunea de sondare,
 gradul infiltratului inflamator al ţesuturilor moi.

Dintreaceste erori cele mai dificil de evitat sunt cele datorate variaţiilor presiunii la sondare şi inflamaţia tisulară. Penetrarea sondei după
terapie este mai redusă datorită diminuării componentei inflamatorii (ţesuturile devin mai ferme), cu diferenţe de acurateţe în măsurare.
Reducerea PD după tratamentul parodontal nu reprezintă neapărat un semn de formarea aunui nou ataşament conjunctiv la baza vechii
pungi.

Pentru măsurarea pungilor parodontale se sondează trei locuri (mezial, distal şi median) ale fiecărei feţe dentare (vestibulare şi orale) şi
rezultatele se înregistrează în foaia de observaţie. Locurile sănătoase se pot considera până la valori de 3 mm. Tot în cele şase locusuri
aferente fiecărui dinte se măsoară şi nivelul de ataşament. Măsurătorile se notează în parodontogramă. În cazul diagnosticului individual
(deci nu pentru măsurători epidemiologice), pentru măsurarea zonelor proximale se recomandă sondarea angulată (oblică sau mid proximal
probing). Este deosebit de important şi în acest caz, standardizarea tehnicii demăsurare a pungilor, adică, ca de fiecare dată poziţia sondei să
fie aceeaşi; astfel se asigură obţinerea reproductibilităţii intra-examinator.
Considerăm că poziţionarea verticală, în axul dintelui, a sondei împiedică de multe ori măsurarea corectă a PD. Sondarea de realizează „cu
blândeţe”.

Proba Parma – continutul pungii - Indicile papilar marginal alveolar

Se foloseste pentru determinarea localizarii si intensitatii procesului inflamator al gingiei.
Metoda: se badijoneaza papilele gingivale, gingia marginala si alveolara cu solutia care contine iod (Lugol).
Inflamatia papilei (P) in regiunea unui dinte se apreciaza cu 1 bal, inflamatia gingiei marginale (M) cu 2 baluri si gingiei alveolare (A) – 3
baluri.
𝑠𝑢𝑚𝑎 𝑏𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟
PMA = × 100 %
3 𝑥 𝑛𝑟 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑖𝑙𝑜𝑟
In cazul gingvitei generalizate valoarea indicelui:
 pana la 30 % - corespunde gingivitei usoare
 de la 30% pana la 60% - gngivita de grad mediu
 mai mult de 60% gingivita grava

Indicele PI (periodontal index)

Acest infice masoara adancimea pungii cu sonda si descrie severitatea bolii:
 1 – gingivita partiala
 2 – gingivita circulara
 6 – punga
 8 – mobilitate cu pierderea functiei

66. Estimarea indecelui CPITN (indicile de solicitare a tratamentului afecţiunilor parodonţiului) după O.M.S.
Indecele CPITN dupa OMS permite a determina necesitate de tratament afectiunelor parodontale.
Pentru determinarea indicelui se foloseste sonda de parodontometrie,cu partea activa terminala sub forma unei sfere cu diametrul de 0,5mm
si care permite detectarea tartrului subgingival, tendinta de singerare gingivala si adincimea pungilor parodontale. Forta exercitata nu
depaseste 25 g ,pentru a nu traumatiza tesuturile examinate si a cauza dureri si discomfort.
Se vor examina sectantele în regiunea următoarelor grupe de dinţi 16-17, 11, 26-27, 36-37, 31, 46-47. Sunt suficiente nu mai mult de 4
sondaje in regiunea unui dinte. Examinând dinţii se vor înregistra codurile ce corespund celui mai grave symptom clinic. Dacă lipseşte unul
din dinţii menţionaţi se va examina dintele învecinat în sectantul corespunzător.
Profunzimea pungilor parodontale se apreciază conform gradaţiilor pe partea activă a sondei de 3,5 - 5,5 mm. Tartrul dentar subgingival se
determină nu numai atunci când este mult si vazut cu ochiul liber, ci şi când se simte rugozitatea în timpul mişcării sondei de-a lungul
rădăcinii dintelui respectând configuraţia anatomică. Dacă după examinarea şi sondarea dinţilor nu s-au depistat schimbări, aceiaşi dinţi se
examinează cu ajutorul oglinzii pentru depistarea hemoragiei gingivale, care poate apărea după 30-40 secunde.

Aprecierea indicelui CPITN se face după următoarele coduri pt fiecare sextant:

0 - lipsa semnelor patologice;
1 - gingivoragie după sondare; desi gingia aparent sanatoasa, portiunea colorata a sondei ramane complet vizibila in afara santului gingival
2 - prezenţa tartrului supra- şi subgingival;
3 - pungă parodontală până la 4-5 mm adâncime;
4 - pungă parodontală cu profunzimea 6 mm şi mai mult

Pe baza valorilor inregistrate ,subiectul examinat se incadreaza in una din urmatoarele clase de necesar terapeutic parodontal:
 Cod 0- nu este necesar de tratament parodontal
 Cod 1 - instituirea igienica
 Cod 2 -instituirea igienica +detartraj
 Cod 3 - detartraj + tratament complex ( chiuretajul deschis / inchis)
 Cod 4 - detartraj + tratament complex parodontal (chirurgical,de reechilibrare functionala,ocluzala,de biostimulare locala si generala)

In functie de gravitaea bolii se poate evalua si timpul necesar tratamentului, in principiu fiind necesare:
 10-30 min pt educarea ingienei bucale
 5-20 min pt scaling si root planning
 30-40 min pt tratamentul chirurgical

67. Estimarea stării igienice a cavităţii bucale (Green şi Vermillion, IDD,ITD, indicile de igienă după Feodorov-Volodkina).
Aprecierea stării igienice a cavităţii bucale se face pe baza indicelui igienii orale simplificat (OHI-S: Oral Hygiene indices-Simplified).
Se determină prezenţa depunerilor dentare cu ajutorul sondei ori solutiilor speciale (Shiller-Pisarev, fuksin, eritrozina) pe suprafaţa jugală a
16; 26; pe suprafaţa linguală a 36; 46 şi pe suprafaţa vestibulară a 11 si 31.
Pe toate suprafeţele se determină în primul rând depunerile dentare, apoi tartrul dentar. În acest scop se folosesc următoarele note:
0 - lipsa depunerilor dentare;
1 - depunerile dentare (placa dentară) acoperă sub 1/3 din suprafaţa coroanei dintelui;
2 - depunerile dentare depăşesc 1/3, ajungând până la 2/3 din suprafaţa coroanei dintelui;
3 - depunerile dentare depăşesc 2/3 din suprafaţa coroanei dintelui.

Valoarea OHI-S se calculează după urmatoarea formulă: OHI-S = IDD + ITD

𝑠𝑢𝑚𝑎 𝑏𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 6 𝑑𝑖𝑛ţ𝑖

IDD=
6

𝑠𝑢𝑚𝑎 𝑏𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑎𝑟𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑙𝑎 6 𝑑𝑖𝑛ţ𝑖

ITD =
6

Interpretarea:
Valoarea indicelui OHI-S Aprecierea OHI-S Aprecierea nivelului igienii
0 - 0,6 Jos bună
0,7 - 1,6 Mediu Satisfăcătoare
1,7 - 2,5 înalt nesatisfăcătoare
mai mult de 2,6 foarte înalt Rea
Idicele Fiodorov-Volodkin se utilizeaza pt a aprecia starea igienica a cavitatii bucale si a aprecia dinamica igienizarii.
Solutia Shiller-Pisarev se aplica pe suprafetele vestibulare a dintilor de frontali ai mandibulei 33-43. In dependenta de cantitatea depunerilor
dentare, diferite suprafete ale dintelui se coloreaza diferit.
Intensitatea coloratiei se contrileaza cantitativ:
 baluri – este colorata toata suprafata a dintelui
 baluri – este colorata ¾
 baluri – este colorata ½
 baluri – este colorata ¼
 1 bal – este lipsita coloratia

Valoarea se calculeaza dupa urmatoare formula Kcp = Kn/n.

Unde Kcp – indece cantitativ igienic si n – numarul de dinti In norma el nu trebuie sa fie mai mare de 1.

68. Electroodontodiagnostica. Metoda investigaţiei.

Aplicarea curentului electric se bazeaza pe faptul ca orice tesut viu se caracterizeaza prin excitatie prin agentul excitant. In prezenta
procesului pathologic in pulpa , excitabilitatea se modifica.
Metoda investigatiei: Electrodul pasiv sub forma de placa , unit la clama aparatului cu semnul +, se aplica pe bratul bolnavului si se fixeaza.
Dupa uscarea minutioasa a dintelui examinat cu un tampon de vata si dupa aplicarea rulourilor de vata se procedeaza la determinarea
excitabilitatii dintelui.Capatul activ al electrodului unit cu clama cu semnul minus se infasoara cu un strat subtire de vata umectat in apa si
se aplica la punctul sensibil al dintelui.
La incisive – punctul marginii incisale
La premolari – pe virful cuspidului jugal
La molari – pe virful cuspidului jugal anterior.
La dinti cu mari cavitati carioase – pe fundul cavetatei dupa inlaturareadepozitelor moi.
Dintii sanatosi reactioneaza la curentii de 2-6 uA. Scaderea excitabilitatii pina la 20 - 40 uA ne vorbeste despre un proces inflamator in
pulpa. La 60 uA denota o necroza a pulpei coronariene.La 100 uA si mai mult necroza pulpei coronare si radiculare.
Peredontiul normal e sensibil la 100-200 uA. In caz de modificari biologice in periodontiul apical acesta reactioneaza la curentii de peste
200 uA.

69. Investigaţii radiologice în parodontologie: a) radiografia; b) radiografia panoramică; c) ortopantomografie; d) tomografie.

Metoda radiologica ajuta sa apreciem patogeneza bolii, localizarea, caracterul si gradul de manifestare a schimbarilor in tesutul osos.~
Radiografia intrabucala e de folos pentru a aprecia starea tesuturilor circumiacente la radacina dintelui, in decelarea proceselor patologice
din tesutul osos, precum si structurii acestui tesut. Razele R in dependeta de densitatea regiunii examinate sint rtinuti de tesuturi la grad mai
mare ori mai mic = > apar zone radioopace si radiotransparente. Pe radiografii simple in parodontologie ne poate interesa: fanta
periodontala, structura tesutului osos, cum sunt orientate trabecule si cit de des (osteoporoza, ostescleroza), inaltimea septurilor interdetare.
Radiografia panoramica - sporeste imaginea radiologica cu 1,5-2 ori, in schimb noi obtinem toata regiunea maxilara cu dintii / regiunea
mandibular cu dintii cu structura tesutului osos. Cu ajutorul ei noi putem determina starea parodontiului in regiunea tutror dintilor existenti.
Insa pentru precizarea unor detalii apare necesitatea de a realiza clisee endobucale de precizie.
Ortopan – permite sa obtinem o imagine marita pentru maxilla si mandibular pe o pelicula. Aceasta ne da posibilitatea sa facem
comparative intre tesuturile osoase din diferite portiuni.
Tomografia – permite realizarea unor imagini radologice pentru fiecare strat osos aparte situate in profunzimea tesutului

Cu ajutorul radiografiilor depistam 3 tipuri de schimbari:

1. Destructive ale tesutului osos la nivelul alveolar al maxilarelor. Se constata in parodontite. Se deosebesc 3 graduri de destructie:
- Destructia de inceput – virfurile septulelor osoase interdentare sunt sterse, osteoporoza sept. osoase.
- Gradul I – reducerea cu 1/3 a inaltimii septului alveolar
- Gradul II – reducerea cu ½ a inaltimii septului alveolar
In cliseul radiologic observam rezorbtie cu precadere orizontala, vertical sau de tip chistic.
2. Distrofice – reconstructive sclerotic a tesutului osos in asociatie cu osteoporoza zonei alveolare a maxilarului si corpurilor acestora- se
constata in parodontoze.
3. Asociate intre 1 si 2

70. Investigaţii complementare şi funcţionale în parodontologie.

Examen complementar – contribue la precizarea diagnosticului şi mijloacelor de tratament, include:
1. Metode funcţionale (capilaro-microscopiascopia (determinarea rezistentei capilarelor dupa Culajenko), reografia (determinarea
rezistentei electrice a tesuturilor prin trecerea unui curent electric de frecventa inalta), polarografia, biomicroscopia,
fotopletismografia);
2. Metode de investigaţie a ţesutului osos (R-grafia – panoramică ortopantomografia, radioviziografia etc.);
3. Ivestigaţii de laborator:
✓ - citologie – studierea elementelor celulare din conţinutul pungilor parodontale;
✓ - migrarea leucocitelor (proba Isinovschi) – determină gradul de apărare a ţesuturilor parodontale;
✓ - monocitograma – starea funcţională a mezenchimului.
✓ - determinarea pH al salivei
✓ - analiza clinica a singelui si a continutului de zahar. Rezultatul analizei de singe poate indica agravarea agravarea inflamatiei cronice in
parodontiu, gingivita ulcero-necrotica ( cresterea VSH, leucocitoza, devierea formulei spre stinga). Adeseori stomatologul este primul, care
pune diagnosticul de diabet zaharat pe baza procesului progresiv in parodontiu si r-lor analizelor glicemice. El poate sa puna diagnostic de
leucoza sau agranulocitoza nediagnosticata.
4. Ivestigaţii microbiologice:
✓ - examinarea cantitativă şi calitativă a conţinutului pungilor parodontale (microorganismelor);
✓ - examinarea fluidului gingival (prin metode citologice,histochimice, microbiologice, imunologice). Sunt utilizate fisii speciale de hirtie
de filtru, care se introduc pina la refuz in santul sau punga gingivala pina la 3-5 minute. Intensitatea de secretie a lichidului se determina
dupa suprafata imbibata a fisei.
5. Investigaţii biochimice şi imunologice:
✓ Conţinutul vitaminei E în sânge;
✓ Saturarea ţesuturilor parodontale cu acid ascorbinic (vit.C) – micşorează permiabilitatea vaselor sangiuine (capilarelor);
✓ Testul intracutanat (după Kaveţchii modificat de S. Bazarova) – determină starea funcţională a ţesutului conjunctiv (în mucoasa buzei
inferioare se întroduce 0,1 ml de 0,25% sol. tripan blu – rezultatul se citeşte imediat măsurând pata de colorant, în normă este-5-7 mm;
6. Investigaţii morfologice:
✓ biopsie – ţesut gingival, studiat histologic.

1. Pentru evaluarea schimbarile functionale si structurale in sistemul de circulatie sanguine al parodontiului deseori utilizam
reoparodontografie. Ea consta in determinarea rezistentei electrice a tesututrilor la trecerea unui current de inalta frecventa. Pe
reoparodontograma obtinem un graphic, care dezvaluie dinamica umplarii cu singe a vaselor sanguine in corcondanta cu activitatea
cardiaca. Asta ne permite sa evalua patul sanguine parodontal: tonusul vaselor sanguine (cresterea sau scaderea), prezenta stazei venoase,
modificari de scleroza in vasele parodontiului, elasticitatea vaselor si alte schimbari.
2. Biomicropsia iti da voie sa urmaresti aritectonica si sa determeni conditia fucntionala vaselor sanguine a mucosei gingivale, caracter de
scurgere a singelui in lumenul. Investigatie se face in trei zone: marginala, atasata si mucoasa de trecere.
3. Polarografie – determinare presiunii partiale a oxigenului in tesuturile pentru a aprecia situatia proceselor de oxidoreducere, gradul de
manifestare al hipoxiei gingivale.

71. Emigraţia leucocitelor după metoda lui Iasinovschi – indice demonstrativ în evoluţia patologiei parodontale.
Gradul de exprimare a reactiilor de aparare in cadrul proceselor inflamatorii ale parodontiului caracterizeaza intensitatea migrarei
leucocitelor in lichidul bucal si descuamarea epiteliului.
Metoda:
a. pe nemincate dupa curatirea prealabila a dintilor, fractionar cav bucala se spala cu sol fizologica 5 ori timp de 30 sec.
b. pauzele dintre spalari sunt de 5 min
c. primele 3 portii se arunca si se colecteaza pt cercetare
d. sol.colectata se dilueaza cu sol. fiziologica de 3 ori si se centrifugheza
e. sedimentul se coloreaza cu sol. apoasa 1% rosu de congo, cite 1 pic de fiecare
f. apoi cu ajutorul pipetei amestecul obtinut se umple camera lui Goriaev si se socot nr leucocitelor vii si moarte si nr cel ep in 1 mm cub
a sol colectate: 95-150 leucocite, 20% moarte si 25-100 cel ep- norma - 120-140 leucocite,
 cel ep 36- gingivita catarala gravitate medie - 167 leucocite,
 cel ep 52- parodontita forma usoara - 393 leucocite,
 154 cel ep- parodontita grad mediu si grav

Dupa trat indicii scad:

 80-105 leucocite 22 cel ep – in caz de forma incipienta
 176 leucocite si 56 cel ep – in caz de forma dezvoltata

72. Metode de investigaţii bacteriologice în parodontitele marginale.

Se face pt a det
 microflora pungilor aprodontale
 sensibilitatea ei la Ab I alte preparate
 si pt controlul eficacitatii trat
Se poate utiliza: puroi sau continutul pungilor,lichidul bucal,materialul obtinut in urma chiuretajului pungilor parodontale.

Cea mai comoda e metoda lui Hazanova:

 pacientul clateste gura cu sol izotonica
 dupa care d in cauza se spala iar cu sol izotonica se sterge si se izoleaza cu rulouri de vata
 aopoi cu un disc steril standard de 6 mm din pelicula de celofan se introduce in punga parodontala cu sonda astfel ca discul sa fi pliat
in 2
 continutul pungii umple spatiul dintre marginile discului si peste 1 min cu pensa discul se scoate si se pune in plansa special ace
contine 0.1 ml de sol izotonica de NaCl
 din 0.05 ml de sol omogena obtinuta se pregateste preparat native si se cerceteaza microscopic cu fazecontrast cu imersie si marire de
10*90
 se Numara in 10 planuri vizuale? поля зрения si se calculeaza raportul % al cocilor, bacililor mobile si imobili, mi/o si filament.

Restul de omogenizat se pune in camera lui Goriaiev si se Numara cel ep si leucocitele prin microscopie luminoasa luind in consideratie nr
absolut de cel si raportul lor.
Sau se poate face in laboratorul bacteriologic.
 In cazul dat amterialul se colecteaz ain conditii sterile cu turunde subtiri de vata fixate pe ace radiculare sau cu conuri de hirtie.
  Apoi se amplaseaza in mediu nutritive si se transporta in laborator
 si se pot util si metode expres cu aj sabloanelor care sunt imbibate cu sbs de diagnostic

73. Cercetări biochimice şi imunologice în diagnosticul parodontal (conţinutul vitaminei E în sânge, saturaţia ţesuturilor în
vitamina C, proba Kaveţki-Bazarnov, indicile Lizozimei).
Continutul vit E in singe- vit E e SBA ce demnstreaza sis antioxidant din organism (capacitatea organismului de a se opune la act
destructive a formelor active de oxigen ce se form in organism in exces de stari patologice-hipoxie,afectiuni CV).
Vit E se transporta in plasma cel in componenta lipoproteinelor si e o protectie a memb cel de radicalii liberii,
 previne reactia in lant de peroxidare a lipidelor si
 protejeaza acizii grasi polinesaturati din fosfolipidele membr cel si lipoproteidele sangvine intrind in reactie cu radicalii peroxizi
A fost demonstrate ca tes cu continut isnuficient de vit E (mai ales tes mm si cardiac) mai repede consuma oxigen in comparative cu tes
norm.
Metoda
 pacientul nu consuma alimente cu 8-13 ore inainte de analiza
 se preia singe din vena si intrebam pacientul daca primeste care medicam care ar putea influenta rezultatul analizei ca de ex
carbamazepine,fenobarbitalul fenitoina si alte anticonvulsivante, colestiramina,etanolul scad continutul de vit E
Continut:
 crescut – hiperlipidemie
 scazut-steatoree,atrezie biliara,ciroza,degenrare fibro-chistica,pancreaita cronica,carcinoma pancreasului, colestaza cronica, la
copii premature anemie hemolitica,displazie bronhopulmonara etc.

Proba lui Rotter - Se det saturatia tes cu vit C.

 intradermal in reg antebratului se introduce 0.1 ml de sol. 0.1 de colorant a lui Tilman (sol de 2,6 diclorfenolindofenol)
 daca pata se decoloreaza mai mult de 10 min e vb de insuficienta vit C in tes organismului

Proba Kavetki-bazarnov
Permite de a face o parere despre activitatea f-la a tes conjunctiv dupa capacitatea elementelor cel de a fagocita.
 In mucoasa buzei inf se introduce 0.1 ml de sol.trepan albastru 0.25% pina se obtine o formatiune mica albastra
 diametrul formatiunii se masoara imediat si peste 3 ore
 daca in decurs de 3 ori el creste de 2 ori sau m. mult- f-ia inalta a tes conjunctiv putin se modif in diamteru-scaderea activitatii tes
conjunctiv

Coeficientul probei e egal cu raportul dintre patratul razei formatiunii peste 3 ore dupa introducerea colorantului/ patratul razei imediat dupa
introducerea colorantului.
 m.putin de 5- scaderea activitatii tes conjunctiv
 5-7 –norma
 7 si m. mult- activitatea inalkta a tes conjunctiv

Indicele lizocimei sau continutul lizocimei in saliva dupa Cagramanova si Ermolieva

 se face pe nemincate
 saliva amestecata nestimulata se colecteaza in eprubeta
 aceasta saliva se dilueaza cu sol. fiziologica pina la 1:10 si rez obtinut se inmulteste cu 10
 cite 0.1 ml de saliva se pune in planseta cu orificii (lunki)
 probele se pun in thermostat si se incubeaza la 37 C 24 ore
 apoi se masoara zona de liza lui Micrococcus lysodeikticus in jurul orificiului si se det conc lizocimei dupa curbele gradate (de la
1.56-250 mkg/ml).
Diametrul zonei de liza lui Micrococcus lysodeikticus depinde direct de conc lizocimei in lichidele testate

74. Cercetări serologice în diagnosticul parodontal.

75. Mobilitatea dinţilor. Metode de determinare.
Mobilitatea d se det
 palpator
 sau cu aj instrumentelor si reflecta gradul de sitructie, inflamatie si edem a tes aprodontale.

Se poate det dupa Platonov cu pensa sau dupa Antin care det 4 grade:
 1 grad- mobilitate fata de coroana d vecin in directie VO pina la 1mm
 2 grad-mobilitate mai mare de 1 mm in VO si небно-дистально palatino-distal
 3 grad- mobilitate in toate directiile inclusive si vertical , in caz de absenta a d vecini dintele se poate inclina
 4 grad-apar miscari rotative ale d in jurul axei sale

76. Analiza clinică a sângelui în parodontitele marginale.

Se face preponderant pt a det continutul de glucoza
Obligatoriu
 pacienti peste 40 de ani
 pacienti mai tineri care au forme medii si grave de parodontita
 rezistenta la terapie parodontala
Se ia pe nemincate din vena.
Cu 3 zile inainte se exclude admin de ac ascorbic si Ab din clasa tetraciclinelor. m.mici-in caz de hiperinsulinism, ftia isnuficienta a
suprarenalelor, hipoglicemia f-la si la admin prep hipoglicemiante
Norma 65-110 mg% sau 3.5-6.1 mmol
m. mari- in caz de DZ,hipertireoza,hipercorticism si uneori in afectiunile ale ficatului

77. Fluidul gingival. Modificări cantitative şi calitative în dependenţă de formă afecţiunii parodontale.
Lichidul santului gingival - e secretia santului gingival sau a buzunarului gingival (pathologic) ce se formeaza in urma trecerii plasmei
sangvine din vasele membrane proprii prin epiteliul jonctional (sau epiteliul buzunarului)
In norma e secretat in cantitati infime, dar in procesele patologice volumul creste in urma maririi presiunii interstitiale si a permeabilitatii
vaselor din membrane proprie.
Totodata in lichid patrund:
- mediatorii inflamatiei
- fermenti
- substantele biologic active
- produsele degradarii fermentative a tesuturilor
Lichidul gingival contine:
- elemente celulare : leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite
- aminoacizi
- albumine
- alfa 1, alfa 2, beta si gama globuline, imunoglobuline A,G,M
- fibrinogen
- fibrinolizina
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sangvin ca rezultat al activitatii florei microbiene locale )
- neutrofile intregi sau fragmentate
- enzime lizozomale , fosfataza acida, fosfotaza alcalina, catepsina, protease
- electroliti Na,K, Ca,P
Proprietatile lichidului gingival
 Mecanica-indeparteaza materialul fluid sau particule din santul gingival
 Contin proteinele plasmei ce pot imbunatati adeziunea epiteliului la dinte
 Activitatea antimicrobiana, anticorpi

Cauzele sporirii fluxului lichidului gingival

 dimineata
 in timpul masticatiei
 prin masaj gingival
 prin periaj
 in sarcina
 in urma folosirii contraceptivelor
 in timpul inflamatiei gingivale
 in timpul vindecarii dupa tratamentul chirurgical

Pe parcursul a 24 ore se formeaza 0.5-2.4 ml lichid gingival care nimereste in saliva.

 in gingivita cantitatea se mareste de 4-6 ori
 in parodontita de 10.5 ori
Patrunderea in santul gingival a mi/o sau a unor mici particule de subst solide este urmata de cresterea fluxului de lichid si eliminarea
acestora incepand la cateva min dupa insinuarea lor.
Antigenele placii bacteriene sau unele particule cu diametrul de 1-3 μm, de ex: carbon, trec prin epiteliu sulcular intact in corionul gingival
in sens invers cursului normal al fluxului gingival.

78. Determinarea rezistenţei capilarilor prin metoda lui Kulajenko.

Metoda speciala de examinare – rezistenta capilarelor se bazeaza pe determinarea penetrarii vaselor capilare si rezistenta capilarelor
gingiei la vacuum dozat.
Dupa timpul de formare a hematoamelor se judeca despre rezistenta capilarelor.
Partea active sterile este aplicata pe gingia de care el se lipeste. In norma :
 50-70 sec - pt d frontali
 70-90 sec- pt premolari
 80-100 sec – pt molarii inf
 80-90 sec- pt molarii sup
In caz de proces inflamator in tes parodontale timpul de formare a hematoamelor scade de 5-12 ori.
In caz de parodontoza deviere substantial de la norma nu se det.
Aceasta metoda se poate utiliza si in scopul terapeutic – mentine activitatea fermentilor , sustine regenerarea tesuturilor.

79. Structura parodonţiului. Elementele constituente.

Parodontiul – (para = lângă, odons = dinte) complex morfologic si functional tisular, care asigura fixarea dintilor in osul alveolar.
Parodontiul cuprinde:
 Cementul
 Ligamentul alveolodentar (periodontiu)
 Osul alveolar
 Periostul
 Mucoasa gingivala

Parodontiul marginal are 2 componente principale:

1. Parodontiul superficial sau de invelis format din gingie cu:
 Epiteliul gingival
 Corion gingival
 Ligamente supraalveolare
2. Parodontiul profund de sustinere sau functional format din:
 Cement radicular
 Desmodontiu
 Os alveolar

80. Măsurarea profunzimii pungilor parodontale.

Parodontometria - e o metoda clinica de masurare si evaluare inainte si in cursul tratamentului (dupa cel antimicrobian si inaintea celui
chirurgical) a retractiei gingivale, a adincimii pungilor parodontale adevarate.

Pentru determinarea indicelui se foloseste sonda de parodontometrie,cu partea activa terminala sub forma unei sfere cu diametrul de 0,5mm.
Ea este aprofundata in punga gingivala pina nu simtim rezistenta. Pe sonda sunt indicatorii speciale in mm.

81. Structura gingiei (marginală,papilară,ataşată sau alveolară). Date anatomo-fiziologice.

Gingia – este portiuneavizibila a parodontiului marginal si este portiunea mucoasei masticatorii care acopera extremitatea coronara a osului
alveolar.

Gingia se imparte in 3 zone:

 Marginea gingivala libera (este portiuneacea mai coronara intre papilele interdentare ale gingiei si corespunde peretelui extern al
santului gingival)
 Papila interdentara (gingia interdentara)
 Gingia fixa

Structura morfologica a gingiei

Gingia este partea mucoasei cav bucale si segment periferic a parodontiului. Incepe de la linia muco-gingivala, acopera extremitatea osului
in portiunea alveolara. Din partea palatinala, linia de jonctiune lipseste si gingia se face parte componenta a mucoasei cheratinizate, imobile
ale palatului dur.
Gingia se termina in jurul coletului dintelui pe carel inconjoara prin intermediul inelului epiteliului sau epiteliului marginal, astfel gingia
asigura continuitatea tapetata a mucoasei bucale.

Gingia marginala sau libera – este portiunea cea mai coronara intre papilele interdentare ale gingiei si corespunde peretelui extern ale
santului gingival.
Grosimea marginii gingivale libera variaza intre 0.5-2 mm.
Conturul marginal este ascutit, neted, fara neregularitati sau depresiuni.
Limita dintre marginea libera si gingia fixa este marcata de santul marginii gingivale libere care poate fi sters sau lipseste.
Santul marginii gingivale libere corespunde cu portiunea cea mai decliva a santului gingival.

Gingia interdentara sau papila gingivala

Papila interdentara ocupa spatiul interdentar, fiind situata imediat sub punctul de contact, cand acesta lipseste papila interdentara prezinta
forma de platou sau chiar de sa, ca o depresiune concava.
Forma normala in regiunea frontala este piramidala.
Forma spatiala a papilei interdentare la dintii laterali posteriori a fost comparata cu aspectul unui cort cu o depresiune pe muchia
superioara.
Intre dintii laterali posteriori are varful deprimat, de aspect concav, corespunzator zonei de contact sub care se situeaza.
In sens vestibulo-oral prezinta un varf vestibular si unul oral.
Papilele interdentare prezinta pe fetele vestibulare o depresiune verticala, de la baza spre varf, ca un sant liniar vertical.
Forma si volumul papilei interdentare variaza in raport cu:
a. Morfologia osului alveolar subiacent
b. Varsta –
 La copii si tineri ocupa spatiul interdentar si are un varf punctiform usor rotunjit
 La varstnici, volumul se reduce iar conturul papilei se aplatizeaza.
c. Incongruenta dento-alveolara cu spatiere reduce volumul papilei interdentare prin impactul alimentar direct si ii modifica forma din
proeminenta in platou sau in forma concava.
d. Traumatismul produs de folosirea intempestiva a scobitorii, periajul excesiv reduc volumul papilelor interdentare.
e. Diastema si tremele produse prin deplasari patologice ale dintilor.
Culoarea este roz deschis, intrucat mucoasa gingivala este lipsita de submucoasa, unoeri culoarea gingiei se modifica datorita depunerilor
pigmentilor.

Gingia fixa sau atasata

Gingia fixa adera ferm la dinti si osul alveolar, subiacent si se intinde de la baza marginii gingivale libere pana la mucoasa alveolara
cuprinsa intre 1-9 mm, in functie de dintele investigat, de localizarea frenurilor, bridelor si fasciculelor musculare subiacente.
Gingia fixa are in general in inaltime mai mare la maxila decat la mandibula in special la incisivi si molarii maxilarului pe fata vastibulara
si mai redusa in canini si premolari.
Este mai inalta pe fata linguala a 1-ului molar mandibular. Este foarte ingusta la molarii 2 si 3 mandibulari.
La copii, inaltimea gingiei fixe vestibulare a dintilor permanenti este mai redusa la dintii cu tendinta de vestibularizare si se mareste la cei
cu tendinta de lingualizare, ceea ce poate constitui un indiciu perspectivei de deplasare a dintilor in cursul evolutiei naturale a pozitiei lor pe
arcade.
Gingia fixa constituie o zona de rezistenta impotriva tendintelor de retractie si deplasare ale marginei gingivale libere, rezultate prin periaj
sau prin tractiunile exercitate de mucoasa alveolara si formatiunile subiacente acesteia.
Limita dintre gingia fixa si mucoasa alveolara este jonctiunea muco-gingivala, reprezentata printr-o linie de demarcatie: linia muco-
gingivala vizibila pe fata vestibulara a ambelor maxilare. Sub aceasta linia se gaseste mucoasa alveolara, mai elastica si mai mobila decat
mucoasa fixa situata in directia coronara.
Linia jonctiunii muco-gingivale este vizibila si pe fata linguala a versantului alveolar mandibular, dar lipseste in zona palatinala unde
keratinizata si se continua fara o linie de dermacatie cu gingia.
Mucoasa alveolara este slab keratinizata, de culoare rosu-inchis mobila, fata de planul subiacent unde prin transparenta se obserca vase de
sange cu traiect bine conturat.

Vascularizatia gingiei este foarte bine reprezentata.

Sangele deriva in principal din asele supraperiostale din periostul proceselor alveolare, cu origene in arterele linguala, mentala si
buccinatoare.
Arterele din osul alveolar si ligamentul parodontal fuzioneaza cu vasele supraperiostale pt ca ulterior, ramificandu-se in plan perpendicular,
sa formeze un plex gingival format din arteriole, capilare si venule mici.
Anse capilare se distribuie in papilele de tesut conjunctiv ale laminei propria.
Inervatia este asigurata de ramuri terminale ale fibrelor nervoase parodontale si de ramuri ale nervilor infraorbitari si palatin sua lingual,
mentonier si bucal.

In gingia fixa, majoritatea nervilor se termina in lamina propria si numai cateva terminatii pot patrunde printre celulele epiteliale. Se pot
observa diferite tipuri de terminatii nervoase cum ar fi:
 Corpusculii Meissner sau Krause
 Bulbi terminali
 Anse sau fibre fine care intra in epiteliul ca fibre ultraterminale.

Jonctiunea muco-gingivala – reprezinta limita dintre mucoasa gingivala fixa si mucoasa alveolara.
Zona de jonctiune este foarte abrupta si apare sub forma unei linii cu aspect de “solzi de peste” sau sub forma unei usoare depresiuni –
santul muco-gingivala.
Marcheaza zona de tranzitie de la epiteliul keratinizat/parakeratinizat si lamina propria continind fasciculele de colagen grosolon, atasate de
periost la epiteliul nekeratinizat si lamina proprie laxa bogate in fibre elastice.

82. Şanţul gingival. Epiteliul de joncţiune şi însemnătatea lui în ataşarea gingiei.

Jonctiunea dento-gingivala este un teritoriu specializat si inalt adaptat de mucoasa orala localizat in jurul coletului dntelui extizandu-se
apical deasupra osului alveolar fiind caracterizata de contactul direct cu dintele. Jonctiunea dintre smalt si gingie care se formeaza in
procesul de eruptie epiteliului adamantin redus si epiteliul oral.
Santul gingival este un spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul sulcular care captuseste marginea gingivala de la creasta acesteia
pana la epiteliul jonctiunal.
Epiteliul jonctiunal se extinde in directia apicala de la nivelul portiune cele mai declinea santului gingival si formeaza un manson in jurul
dintelui care, poate fi localizat:
 Numai pe smalt
 Pe smalt si pe cement
  Numai pe cement in functie de stadiul de eruptie normala a dintelui sau de retractie gingivala prin fenomene de involutie
Grosimea in plan transversal, epiteliul jonctiunal este de numai 3-4 straturi de straturi de celule in copilarie, dar poate creste cu varsta la 10-
20 straturi. Pe masura ce se extinde spre apical, epiteliul jonctiunal se reduce in grosime ajungand la 3-4 straturi.
Inaltimea in plan vertical variaza intre 0.25-1.35 mm.

Structural epiteliul jonctiunal este singura componenta a epiteliul gingival care prezinta 2 lamine bazalecate 1 pe fiecare fata:
 Lamina bazala externa – constituie ca lamina bazala a epiteliului sulcular si se conecteaza cu tesutul conjunctiv subiacent.
 Lamina bazala interna – fixeaza epiteliul jonctional direct pe suprafata dintelui.
Particularitatile anatomice
 La nivelul epiteliului jonctional digitatiile epiteliale lipsesc, iar intergata epiteliului corion este neteda, fara ondulatii si o nutritie
saraca prin imbibitie osmotica.
 Prezinta keratina redusa sau absenta. Keratina este o scleroproteina actioneaza impotriva agresiunii microbiene prin pH acid si
mecanis prin consistenta crescuta.
Celulele situate in stratul bazal situate in portiunea cea mai decliva, apicalaa epiteliului jonctiunal, prezinta hemidesmozomi si prin
metoza se deplaseaza in directia coronara fara sa prezinte tonofilamente ceea ce explica lipsa keratinizari. In portiunea coronara
este nekeratinizata astfel are o adaptare la conditia de aderenta fata de suprafata dintelui.
Elementele de aparare
Epiteliul de jonctiune este lipsit de aparare, astfel se gasesc celule numite Langherhans care functioneaza ca macrofage. Se mai numesc
neutrofile (functia fagocitara).

Modul de aderenta a epiteliului jonctional catre dinte

Celule stratului bazal a epiteliul jonctional prezinta hemidesmozomisi prin metoza se deplaseaza in directia coronara fara sa prezinte
tonofilamente ceea ce explica lipsa keratinizarii.
In portiunea coronara epiteliul jonctiuna se prezinta o suprafata nekeratinizata astfel permiteo adaptare la conditiade aderenta fata de
suprafata dintelui, care nu se poate prin intermediul keratinei.
Epiteliul de jonctiune adera la dinte in mod direct sau prin intermediul unor variate pelicule sau cuticule.
Exista ipoteze ce explica provenienta unor invelize de natura:
 Numai pe cement
 Numai pe smalt
 Pe smalt si cement
1. Endogena
 Pelicula (matricea superficiala a smaltului incompletmineralizat) de suprafata
 Resturi din epiteliul adamantin redus
 Cementul afibrilar coronar (se formeaza inainte de eruptia dintilor in zonele de degenerescenta a epiteliului adamantin
redus)
 Cuticula dentara (produsa de epiteliul jonctiunal este o ingrosare excesiva a laminei bazale a epiteliului jonctional)
2. Exogena
 Microbiana
 Salivara
 Hematica
 Alimentara

Santul gingival este delimitat de:

 Peretele intern, dentar
 Peretele extern, gingival
 Baza santului, conturul coronar al epiteliului jonctional
Adancimea santului gingival variaza intre 1-3 mm fiind in medie de 1.8 mm. In cursul eruptiei dentare cand dintele perforeaza epiteliul oral
acesta se apropie intim de epiteliu adamantin redus cu care fuzioneaza si se reflecta spre coroana dintelui.
Prin proliferarea celulelor bazale ale epiteliului oral se formeaza peretele moale al santului gingival.
Continutul santului gingival:
 Lichidul gingival
 Placa bacteriana

Rolul eruptiei dentare in formarea santului gingival

Eruptia dentara duce la formarea santului gingival. In timpul unei eruptii dintele se deplaseaza spre planul de ocluzie fara a modifica
epiteliul jonctiunal. Cand nu este dinte antagonist, eruptia este accelerata ducand la marirea coroanei clinice a dintelui si produce retractia
gingivala, unde epiteliul jonctional si santul gingival se deplaseaza de la smalt spre dentina.

83. Imagini radiologice ale parodonţiului marginal.

La analiza radiologica se observa
 forma
 inaltimea
 starea virfurilor septurilor interalveolare
 gradul de mineralizare a sbs spongioase
 starea stratului cortical
Focarele de tes osos modificat se apreciaza dupa urm criterii:
 nr
 localizare in os
 forma
  dimensiune
 contur
 intesitatea umbrei
 starea tes osos in focar si un jurul lui

Cel m des se atesta se atesta urm tipuri de modificari:

 Osteoporoza- e un proces distrofic in tes osos, care radioogic se vede prin transparenta marita, scaderea continutului de tes osos pe
unitate de suprafata fara modif marimii osului.
 Destructie- distrugerea osului si inlocuirea cu tes paotlogice (granulatii,puroi,tumori) si radiologic se vede o zona mai deschisa cu
contur neclara
 Atrofia- e scaderea volumului si continutului de tes osos a osului intreg sau a unei portiuni
 Osteoscleroza- proces invers la soteoporoza , creste cantitatea de tes osos pe unitate de suprafata fara a modifica dimensiunile osului,
scade transparenta tes osos.

Simptome Gingivita catarala generalizata Parodontita generalizata Parodontoza

Modif de str-ra a tes osos Lipsesc Modif in dependent de gradul osteoscleroza
parodontitei
Caracterul modif a virfurilor Nu sunt modif de grad diferit Rezorbtia vert Rezorbtia orizont
septurilor interalveolare
Starea corticalei inconjuratoare pastrate distruse Pastrate/ distrusa
Prezenta focarelor de Lipseste osteoporoza in faza Focare patate lipsesc
osteoporoza a virfurilor activa
septurilor
Caracterul conturului clare neclare clare
septurilor

84. Ţesutul conjunctiv al gingiei. Caracteristica principalelor constituenţi (celule,fibre,substanţa fundamentală).

Sistemul ligamentar supraalveolar este format dintre fibre gingivale in special din colagen. Asigura legatura dintre dinte si gingie sau
dintre dinte si dinte. Este format dintre fibre gingivale in special de colagen cu diferita orientare. Confera elasticitate, rezistenta si-o fixitate
ale suprafetei dintelui mai jos de nivelul epiteliul marginal. Fibrele dau imobilitate gingiei si stabilitate dintelui in anumite sectoare.

Tipuri de fibre ale ligamentului supraalveolare:

a. Fibre dento-gingivale – care pornesc de la cementul radicular si se dispun ascedent si au un traiect aproape in corionul gingival.
b. Fibre dento-dentare sau transseptale – situate intre dinti adiacenti si au un traiect aproape orizontal.
c. Fibre dento-periostale – pornesc de la dinte trec peste marginea alveolara (limbusul alveolar) si se fixeaza la periost.
d. Fibre dento-alveolare – pornesc de la dinte di ajung la marginea alveolara dupa un traiect aproape orizontal.
e. Fibre alveolo-gingivale – au un capat atasat de creasta alveolara si se termina in corionul gingival.
f. Fibre transgingivale – pornesc cu un capat de pe cementul radicular al suprafetelor aproximale si se indreapta spre suprafata
vestibulara sau orala a dintelui vecin, unde se intrepatrund cu fibre similare din directia opusa.
g. Fibre intergingivale – traverseaza continuu, corionul gingival paralel cu suprafetele vestibulare si orale a radacinilor.
h. Fibre interpapilare
i. Fibre periosto-gingivale
j. Fibre semicirculare – pronesc de pe suprafata aproximala (meziala sau distala) a radacinii unui dinte, ocolesc fata vestibulara sau
orala si se fixeaza pe fata aproximala opusa a acelusi dinte.
k. Fibre circulare – in nr mic incoajoara in intregime radacina dintelui.
l. Fibre intercirculare

85. Osul alveolar. Structura.

Osul alveolar reprezinta partea derivata din oasele maxilare si mandibula care serveste la sustinerea si mentinerea dintilor.
E format din:
1) osul alveolar propriu-zis
2) osul alveolar sustinator.

Este alcatuit din:

1. 33% component organica
 Fibrele de colagen I, V
 Glicozaminoglicani
 Osteocalcina – in mineralizare
 Osteonectina – situsuri de legare de colagenul I
 Osteopectina
 Trombospondina
 Sialoproteina osoasa
2. Componena anorganica 67%
 Ca, P
 Fosfat tricalcic
3. Celule
 Celula osteoprogena
 Celula bordanta
  Osteoblastul
 Osteocitul
 Osteoclastul

Osul alveolar propriu- zis. (Corticala interna, osul haversian)

Consta dintr-o lama subtire de os ce inconjoara radacina si e suport pt insertia capatului osos al fibrelor ligamentului periodontal.
Osul alveolar propriu zis este reprezentat de corticala interna a osului alveolar.
Marginea coronara a osului corespunde in primele faze de eruptie jonctiunii smalt-cement.
La dintii adulti e la 1-1.5 mm distanta de jocntiune.

Se mai numeste:
 lamina dura – radiologic apare ca o banda lineraa cu radioopacitate crescuta
 lamina cribriforma - cu orificii prin care trec vase sangvine, limfatice, si nervi din desmodontiu in os spongios subiacent.

In fazele initiale, lamina dura (corticala interna) are o structura de os fasciculat caracterizat prin prezenta de numeroase celule: osteocite de
forma rotunda sau stelata, situate in lacune. Celulele osteocite trimit prelungiri cimentoblaste spre osteovite din lacunele invecinate printr-o
retea de canalicule radiare.
Matricea osului este format din benzi de fibre de colagen si are un grad variabil de mineralizare.
Formarea matricei extracelulare incepe in centrul unor complexe sferice alcatuite din agregari de colagen, proteoglicani, vezicule secretate
de osteoblasti.
Calcificare se produce prin depunere de hidroxiapatita in centrul acestor vezicule.
Hidroxiapatita se depune prin fenomenul de epitaxie, de crestere a cristalelor de hidroxiapatita, cu formarea unor sfere cu diametru de 1500-
3000 A si care se constituie in noduli din care se dezvolta reteaua de os fasciculat.

Pe masura ce copilul creste, la adolescenta, osul fasciculat este treptat si partial inlocuit cu os lamelar.
Osul lamelar este realizat de osteoblasti prin aparitia succesiva de lamele circumferentiale, separate prin straturi de os de apozitie sau
rezidual.

Osul lamelar se dispune, sub forma unor lamele concetrice, in jurul unui vas central. Aceasta pozitie se numeste os haversian. In spatiul
tridimensional, unitatea osului haversian este osteonul, intre osteoane, osul rezidual este denumit os interstitial.

Osteoanele recente, care nu au suferit procese de remodelare sunt osteoane primare.

In urma resorbtiei partiale si a formarii de noi osteoane primele devin osteoane secundare – proces numit fenomene de apozitie si resorbtie.

Osul alveolar sustinator (os medular, spongios sau trabecular si corticala externa)
Consta din
 osul medular /spongios/ trabecular
 corticala externa.

Osul medular/spongios/trabecular - consta din numeroase spatii captusite cu un strat celular denumit endosteum.
Spatiile interosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma de trabecule care jaloneazain apropierea laminei dura traseul functional al
fibrelor Sjarpey.

Cele mai bogate zone in os medular sunt tuberozitatea maxilara si molarii si premolarii inferiori.
Maduva osoasa are functie hematopoietica si in raport cu varsta este:
 rosie si bine vascularizata la tineri
 cu fenomene de degenerescenta grasa la adulti
 cenusie cu o degenerescenta avansata de tip fibros si calcara la varstnici
Osul medular folosit in autotransplante pt umplerea defectelor osoase alveolare, produse in periodontitele marginale cronice, ce recolteaza
din zone bogate in maduva osoasa, in special de la tuberozitatile maxilare si are sanse crescute de integrare daca se recolteaza la tineri.
La varstnici, reducerea spatiilor medulare prin condensarea osoasa, datorita fenomenelor defenerative calcare ale maduvei.

Corticala externa - e formata din os haversian si poate vestibulara sau orala.

✓ Grosime vestibulara mai redusa la incisive, canini, premolari si mai mare pe suprafat lingual.
✓ E acoperita cu periost ce include - osteoblasti, osetoclaste, precursori, system vascular si nervos.
✓ Conturul creste marginale a osului alveolar variaza in functie de forma radacinii si de obicei e paralel
cu jonctiunea smalt- cement
✓ Septurile interdentare variaza:
- Pt dintii mai apropiati proximal,el e ingust, slab sau absent spre coronar (evolutie rapida a bolii
parodontale, existent pungilor parodontale aici si absenta in zona vestibulara sau orala).
Pt dintii anteriori, monoradiculari, septurile sunt ca lame ascutite.
Pt dintii posteriori, pluriradiculari, speturile sunt mai bine prezentate.
Dehiscenta - lipsa marginala de os, ca o pilniem deschisa coronar si mai ingusta spre apical.
Fenestratia - deect osos circumscris, sub amrginea crestei alveolare. Se trateaza chirurgical prin acoperire cu lambou de vecinatate bine
vascularizat.

Vascularizatia si inervatia osului alveolar.

Maxila - n. alveolar superior anterior, mijlociu si posterior
Mandibula - n.alveoal inferior
Maxila - a. alveolara superioara anterioara si posterioara, a.infraorbitala, a.palatina mare
Mandibula- artera alveolara inferioara si ramurile sale; bucala, facial, mentoniera, sublingvala

Vascularizatia este asigurata de arterele interdentare sau intraseptale. Arterele intraseptale in orientarea lor coronara, se ramifica lateral spre
spatiile arteolare care contin maduva osoasa.
Septurile mari pot avea numeroase spatii alveolare si o vascularizatie mai bogata.
In cazul septurilor subtiri, cu areole reduse, vascularizatia zonala este diminuata sau absenta si este asigurata de la nivelul periostului.
Creasta alveolara poate fi vascularizata de la periost sau de la ligament.

86. Depozite dentare. Rolul lor în patologia parodonţiului.

Toate depozite dentare indiferent de mecanismul lor de formare, plasare ori structura contribuie in modul direct ori indirect la dezvoltarea
inflamatiei in parodontiu.
1. Nemineralizate:
 Сuticula
 Pelicula dobândită
 Placa bacteriană
 Materia albă ( мягкий зубной налёт)
 Resturi alimentare
2. Mineralizate:
 Tartru dentar: supra şi subgingival.

Cuticula – este o structura organica, care nu joaca nici un rol in dezvoltarea bolilor parodontale, fiindca degenereaza dupa eruptia dintelui.

Pelicula dobândită este o peliculă acelulară formată cu saliva şi lichidul gingival. Pelicula dobândită nu se poate elimina prin clătire
viguroasă cu apă sau prin periajul dinţilor. Poate fi eliminată prin intermediul unei profilaxii profesionale. Se formează în câteva ore .
Pelicula este un loc de adeziune preferenţial pentru bacteriile bucale, constituind elementul primordial al plăcii.

Placa dentară sau placa bacteriană este o masă densă şi coerentă de microorganisme într-o matrice organica lipicioasa (din glicoproteine
si polizaharide), care aderă la dinţi sau la suprafeţele restaurărilor şi care rămâne aderentă în ciuda activităţii musculare, a clătirii viguroase
cu apă sau a irigaţiilor. Placa constituie o masă organizată de bacterii.
Originea plăcii bacteriene este în microorganismele bucale şi în componentele salivare, ce aduc polizaharide pt m/o.
Ea aderă la suprafaţa dentară, la tartru şi lucrările protetice prin intermediul peliculei dobândite. E un produs al creşterii microbiene şi a
activităţii metabolice.
Dacă se minerealizează, ea devine tartru.

Materia albă reprezintă un complex de bacterii, detritus celular si resturile alementare , ce adera lax pe suprafata dintelui care acoperă
depozitele de placă organizată. Materia alba se poate elimina prin clătire viguroasă cu apă, periajul sau prin irigaţii. Este formata in timpul
noptii cind are loc linistea aparatului masticatoriu.

Tartrul dentar reprezintă un depozit calcificat aderent de suprafaţa dentară şi este rezultatul mineralizării plăcii bacteriene.

Placa bacteriana – constituie un sistem ecologic microbian viguros, cu activitate metabolica intensa, bine adoptata mediului sau. Ea apare
sub forma unei mase coerente dense si mi/o intro matrice intermicrobiana care adera la dintii sau la surafata restaurarilor si care ramine
aderenta in profida activitatii musculare a clatirii viguroase cu apa sau a irigatiilor.

Placa bacteriana este compusa din:

a. 80 % de apa
 50% fractiune celulara
 30% fractiune acelulara
b. 20% reziduu uscat
 1/3 fractiune hidrosolubila
 2/3 fractiune insolubila

Microscopic placa bacteriana contine:

 G+ elaboreaza exotoxina si sunt sensibile la preparatele din grupul penicilinelor
 G- elaboreaza endotoxina si sunt sensibilia la streptomicina si antibiotice enrudite.

Grupul G+ contine:
a. coci
 1-2% streptococi
 25-30% stafilococi
b. Bastonasi
 Corynebacterium
 Nocardia
 Actinomyces
 Lactobacilos
Grupul G- contine:
a. Coci
 Veilonela
b. Bastonase
 Bacteroides
 Fusubacterium Vibrio
 Selenomones
 Leptothrix

Stratul primar este format din glicoproteine salivare. Se prezinta sub un aspect amorf acelular, trimitind niste prelungiri sub forma unei
retele dendritice la adancime variabila intre lamelele smaltului.
La inceputul formarii sale, acest strat este lipsit de bacterii apoi mai tarziu apar colonii bacteriene (in primele 24h).
Intre glicoproteine din care este alcatuit stratul respectiv se gaseste aminoacizi (prolina, glicina, acidul glutamic).
Se mai gaseste si cantitati mari de hexozamine.
Peste acest strat se depune al 2-lea strat asa numit placa bacteriana matura, alcatuita dintr-o substanta amorfa care contine mi/o sub forma de
colonii.

Mecanismul formarii placii:

 Formarea peliculei dupa 1 h de la periaj, se depune glucide
 Aderenta si atasarea microbiana
 Multiplicarea bacteriana, formarea matricei – bacteriile produc matricea intermicrobiaana alcatuita din complex de polizaharide si
proteine.

Aderenta mi/o la placa este exprimata prin diverse micanisme:

a. Aderenta prin mecanism electrostatic – bacteriile prezinta la supraf o incarcatura electrostatica negativa ca si supraf peliculei. Prin
orientarea unor anioni de supraf din membranacelulara bacteriana catre cationii de calciu cu dubla legatura pozitiva se
intermediaza o leg cu supraf peliculei.
b. Aderenta prin mecanisme hidrofob – unele bacterii orale au supraf hidrofobica, din cauza acidului lipoteichoic din structura
peretelui bacterian.
c. Aderenta prin structuri bacteriene specializate – bacteriine prezinta structur ce le faciliteaza aderenta de substrat cum ar fi pili,
fimbrii.
d. Aderenta prin receptor de suprafata specifici si enzime – pe supraf bacteriei prezinta “situsuri biochimice” ce reactioneaza specific
cu supraf peliculei dentare. Aceste situsuri se numesc “adezine” unde se gasesc la Streptococus. Acestea elaboreaza enzima GTF
(glicoziltransferaza) care este adeziva si se absoarbe pe supraf dintilor unde se produce glucan, cand este expusa la sucroza,
determinand o colonizare bacteriana.

Metabolismul este un factor care contribuie la formarea matricei. Metabolismul placii este influentat de dieta. Aportul de carbohidrati
determina cresterea proceselor fermentative cu scaderea pH ceea de favorizeaza dezv bacteriilor producatoare de acid uric.
Unele bacterii pot lega glicogenul si prelungesc producerea de acid chiar dupa epuizarea celor alimentari.
Bacteriile fermentative formeaza acizi lactici (veilonela, neiseria). Germenii aerobi cum ar fi streptococi, lactobacili multiplicati la pH acid
duc la un consum exagerat de oxigen si determina acumularea de anioni, superoxid, peroxid de hidrogen, apa oxigenata, radicali oxidril,
produsi toxici, enzime bacteriene.
Ei creaza conditii de anaerobioza favorabile dezv speciilor strict anaerobe.
Produsele metabolici ale placii determina numeraose interactiune de nutritie bacteriana.

Placa bacteriana supragingivala – este localizata pe supraf dentare vestibulo-orale, aproximate si in fosetele suprafetelor ocluzale. Flora
microbiana dominata este aeroba si G+.
Placa supragingivala este scaldata de saliva si expusa unor mecanisme de dezagregare prin masticatie, deglutitie, fiind accesibila in mod
direct procedurile de igiena bucala.
Placa supragingivala este implicata in patogenia proceselor carioase.
Placa supragingivala poate fi:
 Coronara (doar in contact cu elementele dure)
 Marginala (in contact cu supraf dintelui si marginea gingiei)
Placa supragingivala protejeaza zona subgingivala si permite stabilirea unor specii noi si creaza conditii de anaerobioza.

Placa subgingivala – este localizata sub marginea gingivala libera.

Flora microbiana dominanta este aneroba alcatuita din specii G-.
Placa subgingivala este in contact cu lichidul santului gingival si nu e supusa. Este implicata in bolile parodontale.

Revelatori de placa
Colorarea placii dentare este o metoda de motivare si constientizare a pacientului cu privire la zonele incomplete curatate.
Revelatorul de placa ideal trebuie:
 Sa prezinte capacitatea de culorarea selectiva, deci sa coloreaze doar placa dentara
 Sa coloreze evident placa si dupa ce pacientul sia clatit viguros gura cu apa
 Culoarea trebuie sa dispara de la nivelul supraf dentare dar si de la celelalte tesuturi moi, pana la sfarsitul sedintei de tratamentul
  Sa prezinte gust si miros placut

Solutii colorante de evidentiere a plcii:

 Sol albastru de metilen 2%
 Sol violet de gentiana 1%
 Sol fuscina bazica 0.2-0.3%
 Sol albastru de toluidina 1%
 Sol hematoxilina 0.1% urmata de aplicarea sol euzina 1%
 Sol iod-iodurata (Lugol)
 Sol Butler in 2 nuante
 Sol Chayes Beta-Rose
 Sol Dis-Plaque – placa recenta (2-3 zile) in rosu, iar cea matura in albastru (9-18zile)

Metoda de aplicare a revelatorilor:

a. Aplicarea directa prin badijonare – colorantul hidrosolubil prin care se previne colorarea tes moi se aplic ala nivelul dintelui cu
ajutorul unei bulete de vata sterila umectata in sol revelatoare, dupa uscare si izolare prealabila a dintilor de colorant. Sunt
suficiente 30-60 sec de contact, dupa care cerem pacientului sasi claeasca gura pana cand apa apare limpide, necolorata si supraf
dentare acoperite cu placa raman colorate in timp mai indelungat
b. Clatirea gurii cu revelator – indica clatirea gurii cu sol preparata de pacient din 2-3 picaturi de revelator se amestec intrun pahar cu
apa, dupa care pacientul clateste gura.
c. Tablete cu revelator de placa – se recomanda amestecare unei tablete cu revelator timp de 30-60 sec dupa care pacientului isi
clateste energetic gura cu apa pt a indeparta excesul de colorant.

Metode de depistare a placii:

 Prin inspectii cand grosimea si culoarea ei naturala o face sesizabila
 Palparea cu sonda cand e in straturi subtiri
 Prin colorare cu revelator

87. Tartrul dentar supra şi – sub gingival. Compoziţia chimică. Structura. Metode de detartraj.
Tartru dentar – complex organo – mineral aderent la suprafata dentara sau alte structure solide orale (lucrari protetice, aparate ortodontice
etc), rezultat din mineralizarea placii bacteriene.

Tartru supragingival (salivar) – un deposit organo-minera de culoare alb – galben, cu consistenta redusa la inceput, imediat dupa
depunere este friabil, moale, grunjos si se disloca cu usurinta.
Localizari preferentiale:
 Suprafata lingual a incisivilor inferiori centrali, in dreptul orificiului canalului Warthon
 Suprafata vestibulara a molarilor superiori, in dreptul orificiului canalului Stenon
 Suprafata ocluzala a dintilor lipsiti de antagonisti
In timp consistenta si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre maroniu-negru, prin imprgnare cu pigmenti din
alimente sau de hidrocarburi si nicotina la fumatori.

Tartru subgingival – de culoare maroniu-negru inchis spre negru, consistenta crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent, greu de
dislocat, dispus in santul gingival sub marginea gingivala libera, sub forma unor depozite lamelare cu o suprafata dura, neregulata.

Uneori se prezinta sub forma unor depozite mici, punctiforme, de consistenta dura, confluente linear sau in suprafata.
Prezenta tarstrului subgingival este depistat cu sonde exploratorii sau prin inspectie, daca marginea gingivala libera sau varful papilei
gingivale sunt inflamate, tumefiate si pot fi partial decolate de pe dinte.
In timp, prin retractia gingivala, tartrul subgingival devine vizibil si se alatura taratrului supragingival ca o componenta secundara a
acestuia.
In pungile parodontale adanci, tartrul subgingival se insinueaza in profunzime si poate fi decelat uneori numai intraoperator.
Tartrul subgingival se poate prezenta su diferite forme:
 Crusta cu suprafata aspra, rugoasa
 Depozite spinoase, ca acoperite cu ghimpi
 Formatiuni nodulare
 Bordura circulara sau partial circulara
 Fatete netede, subtiri cu suprafata lipsita de neregularitati
 Insule de tartru, pete insulare
Din punct de vedere al profunzimii, tartrul subgingival poate fi situat dea lungul radacinii:
 Apical
 In zona mijlocie
 Coronar

Compozitia:
Este alcatuit din:
 60-70% component anorganica
 10-30% component organica
  Apa
 Amestec de bacterii

Continutul anorganic:
Tartru supragingival – reprezinta 70-90%. Alcatuit din:
 75.9% fosfat de calciu
 3.1% carbonat de calciu
 Fosfat de magneziu
 urme de: Na, Zn, Sr,Br, Cu, Mn etc
Componenta anorganica ale tartrului supragingival au o structura cristalina dispusa in 4 form:
 58% hidroxiapatita
 21% witlokita
 21% fosfat octocalciu
 9% brusita

Tartru subgingival – asemanator cu cel supragingival, dar cu unele particularitati:

 raportul Ca/P mai crescut,
 mai mult Na, in special in portiunile profunde ale pungilor parodontale
 mai multa witlokita si mai putina brusita si fosfat octocalcic.
Continutul de Hidroxiapatita este acelasi ca si in tartrul supragingival. El variaza procentual:
a. Na
 1.8 % coronar
 1.33% zona mijlocie
 1.37% in apical
b. Mg
 1.79 % coronar
 1.36% zona mijlocie
 2.29% in apical
c. P
 38.58 % coronar
 39.92 % zona mijlocie
 38.95 % in apical
d. F
 18.28 % coronar
 10.28 % zona mijlocie
 10.00 % in apical
e. Ca
 55.69 % coronar
 56.90 % zona mijlocie
 55.41 % in apical
f. Raportul Ca/P
 1.45 coronar
 1.45 zona mijlocie
 1.42 in apical

Continutul organic
Tartrul dentar contine:
 Componente proteice 6-8%
 Apa
 Lipide 0.2 % (lipide neutre, fosfolipide, acizi grasi, colesterol)
 Carbohidrati (2-9%)
Componenta organica a tartrului este reprezentata din formatiuni vizibile cum sunt:
 Celule epiteliale recent descuamate
 Leucocite
 Mi/o diferite: filamentoase G+ si G-, coci

Formarea tartrului dentar

Tartrul se depune de la varste tinere, primul care apare fiind cel supragingival si are o incedenta legata de varsta de:
 37-70% la 9-15 ani
 44-88% la 16-21 ani
 86-100% peste 40 ani
Tartrul dentare se formeaza pe structurile placii dentare preexistente, care sufera un proces de mineralizare. Aceasta incepe, in mod obisnuit
din 1-a zi de depunere a placii bacteriene, chiar din primele 4-8 h si reprezinta 50% dupa 2 zile realizand o calficiare de 60-90% dupa 12h.

Placa bacteriena are capacitatea de a ingloba calciu pana la o concentrare de 20 de ori mai mare decat in saliva, care reprezinta sursa
principala pt tartrul supragingival.
Procesul de calcifiere incepe in zonele profunde ale placii bacteriene, in matricea interbacteriana pe supraf bacteriinlor si in final in
interiorul celulelor bacteriene. Pe masura ce placa se calcifica se produc modificari ale populatiei bacteriene care se imboteste in forme
filamentoase.

Ritmul de formare a tartrului dentar depinde de:

 Localizarea dintelui
 Variatiile individuale ale fluxului salivar
 Natura alimentelor si particularitatile masticatiei

Tartrul dentar consta intro creste zilnica medie de 0.10-0.15% in greutate fata de cantitatea de reziduu uscat din tartrul depus anterior.
Dupa 4-6 luni de la initierea depunerii, se obtine un nivel maxim de la initierea depunerii se obtine un nivel macim de acumulare dupa care
formarea tartrului regreseaza fiind impiedicata de actiunea mecanica a alimentelor, deplasarilor partilor moi, utilizarea dentifricelor.

Atasarea tartrului dentar pe supraf dentara

Fixarea tartrului dentar pe supraf dintelui se face prin:
 Atasarea prin intermediul peliculei organice
 Unirea intre cristalele anorganice din tartru cu cele din structura dintelui, in special in zonele de rezorbtie a dentinei si a cementului
 Fibrele Sharpey
 Smaltul devine demineralizant si zonele periferice a prismelor de smalt
In functie de modalitatile de fixare si de aderenta tartrului fata de supraf dentara, dislocarea lui poate di mai usoara, de obicei supragingival
sau mai dificila subgingival.

Mineralizarea tartrului
1. Teoria asupra formarii tartrului dentar prin cresterea locala a gradului de saturatie a ionilor de Ca si P
a. Cresterea pH saliva determina scaderea constantei de precipitare a Ca si P – cresterea pH salivar reprezinta mecanismul esential
in precipitarea sarurilor si este explicata prin:
 Scaderea CO2 din saliva
 Formarea de radicali amoniacali bazici in placa bacteriana si cresterea pH placii bacteriene printr-o productie crescuta de
radicali aminiacali in diferite situsuri retentive
b. Precipitarea proteinelor – proteinele coloidale din saliva cheleaza ionii de Ca si P si realizeaza o sol suprasaturata care devine
instabila prin stagnarea salivii, coloizii devin insolubili se depun, iar sarurile minerale precipita.
c. Teoria actiunii fosfatazei – se bazeaza ca fosfataza eliberata din placa bacteriana, celulele epiteliale descuamate, are capacitatea de
a elibera ionii de fosfati organici salivari.
Prezenta in cantitati crescute a fosfatazei alcaline si acide in placa bacteriana suscita interesul pt acest mecanism.
d. Teoria actiunii esterazei – esteraza prezinta in bacterii filamentoase, coci, leucocite, macrofagi, celule descumate din placa
bacteriana poate initia calcifierea placii prin hidroliza esterilor acizilor grasi, din care rezulta acizi grasi liberi. Acestia formeaza
sapunuri cu calciu si magneziu care sunt trasformati in saruri insolubile de fosfat de calciu.

2. Teoria mineralizarii in focare mici, care se unesc intre ele prin chelarea calciului de catre complexele carbohidrat-proteine din matricea
intercelulara, este conceptia epitactica sau de nucleatie heterogena, in care elementul bacterial al placii joaca un rol esential
3. Teoria sidimentari se bazeaza pe capacitatea unor mi/o din placa bacteriana (forme filamentoase, difteroide, anumiti streptococi) de a
forma cristale intracelulare de apatita.

Detartrajul
Detartrajul reprezintă manopera stomatologică prin care tartrul şi implicit placa dentară, supra- şi subgingival. se îndepărtează de pe
suprafeţele dentare (naturale sau artificiale).
Prin detartrajul supragingival sunt îndepărtate depozitele de tartru de la nivel coronar, în timp ce prin detartrare subgingivală şi planare
radiculară, se îndepărtează concreţiunile tartrice şi placa dentară aferentă, inclusiv straturile de cement radicular moale. Pe această cale se
obţin suprafeţe dentare netede şi lustruite, care în lipsa spinelor iritative, placă şi tartru dentar, permit ameliorarea stării de sănătate sau chiar
vindecarea ţesuturilor parodontale afectate.
Detartrajul, ca intervenţie de graniţă între ţesuturile dure dentare şi moi parodontale, determină sângerare, motiv pentru care el este
considerat o procedură chirurgicală. El impune adoptarea unei atitudini medicale preventive, mai ales în cazul pacienţilor cu boli generale
precum: cei cu reumatism poliarticular acut, cu boli congenitale de inimă, cu proteze cardiace, valvulare, articulare etc., cu endocardită sau
alte boli, care obligă la antibioterapie preventivă, pentru a contracara efectele bacteriemiei şi deci acutizarea respectivelor afecţiuni generale.
Detartrajul reprezintă o procedură care trebuie efectuată periodic, prin care tratăm sau prevenim bolile parodontale şi care presupune o
muncă minuţioasă, dificilă, care comportă multă atenţie, răbdare şi conştiinciozitate.

INDICAŢIILE DETARTRAJULUI sunt:

1. tratarea profilactică şi curativă a afecţiunilor acute şi cronice ale parodonţiului marginal, dar şi a mucoasei orale;
2. pregătirea câmpului operator în vederea efectuării de extracţii dentare, intervenţii chirurgicale, în special parodontale, pentru
efectuarea de tratamente ortodontice şi protetice, pentru descoperirea şi tratarea cariilor dentare ascunse sub depozitele de tartru
etc.
Detartrajul se poate efectua cu instrumentar special fabricat, manual şi mecanic.

Detartrajul este procedura de îndepărtare a tartrului şi plăcii microbiene asociate de pe suprafeţele dentare supra- şi subgingivale.
Detartrajul supragingival se realizează cel mai bine cu seceri, chiurete de detartraj, ultrasunete.
Detartrajul subgingival se face cu chiurete universale sau speciale de detartraj. De asemenea, pile sau răzuşe subgingivale, săpăligi şi cu
ultrasunete, dar în acest ultim caz numai până la 3-4 mm profunzime de la marginea gingivală liberă.
Detartrajul subgingival şi chiuretajul radicular se realizează cei mai bine cu chiurete de detartraj de tip universal sau special, specifice
suprafeţelor radiculare.
Alegerea instrumentarului de detartraj este decisivă pentru reuşita acestuia cu minimum de efort, timp şi deplasare a părţilor active, care
trebuie să fie eficiente în zonele subgingivale, interdentare şi interradiculare accesibile şi să fie compatibile curburilor coronare şi
radiculare,
Poziţia pacientului şl a medicului depind de tipul fotoliului dentar, de obişnuinţa medicului de a lucra în picioare sau pe un scaun fix ori mobil
şi trebuie să asigure o bună vizibilitate, accesul sigur şi acţionarea eficientă în zona instrumentată.
La fotoliile clasice ajustate manual, marginea superioară a spătarului este ia nivelul spinei omoplatului, tetiera în regiunea occipitală,
fotoliul ridicat astfel încât cavitatea bucală a pacientului se află în aceiaşi plan orizontal cu articulaţia cotului atunci când medicul flectează
antebraţul în unghi de 90° pe braţ.
Pentru instrumentarea dinţilor maxilari şi a ultimilor molari mandibuiari. capul pacientului este poziţionat în extensie, iar pentru dinţii
mandibuiari - mai aproape de verticală.
Medicul se deplasează în dreapta şi în faţă sau în dreapta şi în spate când foloseşte mai mult vizibilitatea indirectă, prin oglindă.
La fotoliile dentare moderne, acţionate hidraulic sau electromecanic, pacientul este culcat pe spate, cu bărbia uşor ridicată când se
instrumentează arcada maxilară. Pentru arcada mandibulară, spătarul este înclinat ia 30-40% faţă de orizontală, iar pacientul coboară bărbia
până când mandibula este paralelă cu podeaua, poziţie care uşurează instrumentarea zonei linguale a dinţilor frontali mandibuiari. Scaunul
este ridicat astfel încât cavitatea bucală se află în acelaşi plan eu articulaţia cotului medicului.
Medicul, aşezat pe scaun, se plasează într-o poziţie asemănătoare cu a indicatorului orar al unui ceas reprezentat virtual de faţa pacientului:
poziţia între 8 şi 13 pentru dreptaci şi între ora 11 şi 16 pentru stângaci.
Această ultimă poziţie poate fi folosită şi de dreptaci pentru instrumentarea cu vizibilitate directă a zonei linguale corespunzătoare caninului
şi premolarilor de pe hemiarcada dreaptă mandibulară.
Folosirea aspiratorului de salivă este utilă în cursul efectuării detartrajului manual şi obligatorie la detartrajul cu ultrasunete.
Controlul instrumentelor de detartraj se referă la asigurarea stabilităţii lor în timpul utilizării cu maximum de eficienţă.
Acestea se realizează prin fixarea instrumentului între degete (priza instrumentului) şi prin alegerea unui bun punct de sprijin pe arcada
dentară.
Instrumentul de detartraj trebuie ţinut astfel încât să permită o bună sensibilitate tactilă, deplasarea părţii active cu uşurinţă în toate direcţiile
cerute de actul terapeutic, evitarea încordării şi a oboselii musculare a degetelor, mâinii şi braţului, evitarea derapării şi traumatizării părţilor
moi sau a dinţilor vecini.

Metodele de detartraj

Manual
Avantaje:
 sensibilitate tactila superioara prin extremitatea active
 acces excellent in pungile parodontale dar si adaptare foarte buna la morfologia radiculara cand se folosesc chirete Mini-
Bladed
 vizibilitate foarte buna nu produc aerosoli
 nu degaja caldura
 nu necesita aspiratie
Dezavantaje:
 necesita angulare precisa a partii active
 necesita reascutire
 necesita presiuni laterale puternice
 este solicitanta pentru clinician potential crescut de injurii prin repetarea miscarilor

Mecanic – ultrasonic si sonic

Ultrasunetele reprezinta vibratii mecanice cu frecvente mai mari decat cele percepute de urechea umana sub forma de sunete (peste 16000
Hz).
Aparatele produc vibratii rapide ale varfului partii active care in contact cu depozitele de tartru le sfarama si astfel sunt indepartate de pe
suprafata dintelui.
Exista 2 tipe de aparate de detartraj ultrasonic: magnetostrctive si piezoelectrice.
Exista instrumente asemanatoare cu cele actionate de ultrasunete, dar care sunt antrenate de un jet puternic de aer, fiind amplasate in locul
pisei turbina.

Detartrajul manual

Instrumentarul necesar efectuării detartrajului manual este:

1. Instrumentarul de examinare: pe lângă instrumentarul clasic de consultaţie vom folosi în plus, sonde parodontale (de
parodontometrie) şi sonde exploratorii.
2. Instrumentarul pentru detartraj manual şi chiuretaj radicular reprezentat de cele:
 clasice (gheara sau foaia de mirt, instrumentele trapezoidale şi chiuretele); şi
 modeme (seceri, săpăligi, pile sau răzuşe, daltă şi chiurete).
3. Instrumentarul pentru netezirea şi lustruirea suprafeţelor dentare (pâlnii de cauciuc, perii rotative, benzi abrazive şi de lustruit).

Priza instrumentului
Pentru dinţii frontali, instrumentul de detartraj se ţine între degetul mare, arătător şi mijlociu, qa un stilou sau pix, realizând efectul de
tripod. Degetul inelar ia punct de sprijin pe dintele care este detartrat si, în acest caz, tripodul degetelor este mai aproape de partea activă a
instrumentului (fig. 99).
Atunci când dintele este situat mai distal, punctul de sprijin este la distanţă de unu-doi dinţi spre mezial, iar tripodul se alungeşte: degetul
mare şi arătător mai departe de partea activă, iar degetul mijlociu uşor flectat sau alungit pe mâner până aproape de partea activă, pe care o
direcţionează şi căreia îi controlează deplasările (fig. 100).
îri această poziţe, instrumentul de detartraj se situează cu partea pasivă şi mânerul aproape de axul vertical al dintelui.
Instrumentul de detartraj poate fi ţinut şi în podul palmei, când mânerul este înconjurat de patru degete, iar degetul mare este situat în lungul
mânerului, spre partea activă.
Menţinerea instrumentului de detartraj în această poziţie oferă un plus de forţă în dislocarea tartruiui supragingival din zonele accesibile, dar
scade sensibilitatea tactilă şi nu permite un detartraj subgingivai şi un chiuretaj radicular eficient.
Priza „în podul palmei" este întotdeauna folosită pentru manipularea jetului de aer, apă şi spray al unitului dentar.
Punctul de sprijin poate fi luat şi în afara cavităţii bucale, de exemplu, în cazul instrumentării dinţilor posteriori de pe hemiarcada stângă,
prin aplicarea degetului inelar şi mic al mâinii drepte sub comisura stângă a buzei; degetul mare şi arătător sunt unite pe o faţă a mânerului
mai departe de partea activă, iar degetul mijlociu aplicat intim de-a lungul mânerului, pe faţa opusă.
Comisura stângă a buzei este retrasă şi distanţată de zona instrumentată cu ajutorul oglinzii dentare, ţinută cu mâna stângă.

Instrumentarul de detartraj manual

Instrumentarul pentru detartraj:

- instrumente de examinare: sonde de parodontornetrie şi sonde exploratorii;
- instrumente de detartraj şi chiuretaj radicular: seceri, săpăligi, pile sau răzuşe, chiurete;
- instrumente de netezire fină şi lustruire a suprafeţelor dentare după detartraj: pâlnii de cauciuc rozetate sau nu, perii rotative, benzi
abrazive şi de lustruit.
Orice instrument de detartraj este format din trei părţi :
- partea activă, folosită pentru îndepărtarea depozitelor de tartru şi, în general, face corp comun cu întregul instrument; uneori, partea
activă este detaşabilă prin deşurubare. Uneie instrumente au ambele capete prevăzute cu parte activă
- partea pasivă şi de legătură cu mânerul variază ca formă, angulaţie şi lungime în funcţie de asigurarea unui acces eficient la nivelul
depozitelor de tartru;
- mânerul este astfel ales, ca formă şi dimensiuni, încât să asigure o bună priză şi să prevină oboseala musculară. Suprafaţa striată
uşurează priza instrumentului. Mânerul gol în interior reduce greutatea şi creşte percepţia tactilă a instrumentului.

Instrumentarul destinat examinării parodontale este utilizat în scopul localizării inserţiei epiteliale şi pentru măsurarea adâncimii pungilor
parodontale. El foloseşte şi la detectarea plăcii şi a tartrului subgingival, implicit determină sângerarea gingivală.

Sondele parodontale
Parodontal, examenul se realizează folosindu-ne de oglindă dentară şi SONDA PARODONTALĂ, ce pot fi: convenţionale sau electronice.
Trebuie reţinut de la început că măsurătorile parodontale pot fi viciate de factori variaţi, CHILTON şi MILLER oprindu-se la următorii:
- forţa examinării folosită în timpul măsurătorilor poate prezenta limite largi;
- unghiul sub care se introduce sonda în punga parodontală poate fi diferit;
- punctul în care este efectuată măsurătoarea;
- citirea eronată a gradaţiilor sondei;
- grosimea şi forma sondei;
- consistenţa şi sănătatea ţesuturilor parodontale.
Sondele parodontale obişnuite prezintă la nivelul părţii active gradaţii la 3-6-9-12 mm, intervalele fiind colorate variat. Pentru a reduce la
minimum măsurătorile eronate şi pentru rapiditatea folosirii lor au fost imaginate şi sonde parodontale electronice, care pot fi cuplate la
computer, datele obţinute fiind stocate şi comparate în timp.
Cea mai recomandabilă sondă parodontală pare a fi cea propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ea prezintă la nivelul părţii active un
vârf rotunjit, ca o bilă, cu diametrul de 0,5 mm, care permite identificarea bazei pungii parodontale fără riscul de a leza inserţia epitelială.
Ea prezintă gradaţii la 3,5-5,5-8,5- 11,5 mm de vârful activ iar intervalul cuprins între 3,5-5,5 este colorat în negru (fig. 17.1). Sonda
parodontală –

Metode de măsurare
a. metoda circumferinţială - partea activă a sondei este ţinută cât mai vertical posibil, fiind introdusă în şanţul gingival, aproximai. Ea
urmează a fi deplasată de-a lungul şanţului, vestibular şi oral, până în zona aproximală opusă;
b. metoda verticală - partea activă este introdusă vertical în şanţul gingival, în anumite puncte stabilite, măsurându-se adâncimea lui
(adică de la inserţia epitelială la marginea liberă gingivală). Sonda parodontală este introdusă paralel cu axul lung al dintelui, excepţie
făcând feţele aproximale unde introducerea se va face în unghi, urmând ca pentru fiecare dinte să înregistrăm 6 puncte de măsurat:
MV, V, DV, MO, O, DO).

Sondele exploratorii
Sunt folosite pentru detectarea şi localizarea tartrului subgingival, înainte şi după detartraj. a cariilor subgingivale şi a suprafeţelor
radiculare rugoase. Ele sunt asemănătoare sondelor obişnuite, nr. 10, însă prezintă o parte activă mai lungă, mai e filară şi mai elastică.
INSTRUMENTELE DE DETARTRAJ MANUAL
Instrumentele pentru detartraj manual sunt compuse, fără excepţie, din 3 părţi:
- partea activă cu care se îndepărtează depozitele de tartru. Poate face corp comun cu restul instrumentului sau poate fi detaşabilă,
fixându-se prin înşurubare. Există şi instrumente fabricate cu părţi active la ambele capete ale mânerului.
- gâtul instrumentului este reprezentat de partea prin care se face legătura între mâner şi partea activă. Are o lungime de 35-40 mm.
El poate fi drept sau curbat, rigid sau flexibil. în funcţie de scopul pentru care a fost creat instrumentul.
- mânerul este fabricat în câteva forme, greutăţi, diametre şi suprafeţe (netede, cu smuri) pentru a permite o priză bună şi pentru a
prevenii oboseala musculară. El poate fi constituit din oţel carbon, oţel inoxidabil sau carbură de tungsten. Cel mai indicat mâner
este cel gol pe dinăuntru, care uşurează munca şi creşte sensibilitatea instrumentului.
Instrumentele de detartraj - clasice
Chiar dacă nu mai sunt discutate de mult în literatura de specialitate internaţională ele mai sunt încă folosite. Cuprind mai multe
instrumente, diferite ca formă şi destinaţie: 1. Foaia de mirt (GHEARA)

Foaia de mirt (gheara)

 este un instrument nepereche, puternic dar usor adaptabil
 are parte active sub forma de gheara cu 2 muchii laterale active cu care se ridica depozitele de tartru situate in postiunea
coronara,mai alex in zonele aproximale
 indicatii :
 detartraj supra- si subgingival al grupului frontal maxilar si mandibular
 detartrajul feteleor vestibulare si orale ale dintilor ;aterali maxilari
 detartrajul spatiilor aproximale
 poate fi folosita pentru excizia unor papile hiperplazice, a unor polipi
 gingivali

Instrumente trapezoidale :
 sunt instrumente pereche
 au parte activa in forma de trapez ascutit la nivelul bazei mari
 forma trapezului este usor asimetrica pe marginile laterale care sunt inegale
 ca lungime astfel incat baza mare este mai oblica fata de baza mica si
 formeaza cu una din laturi un unghi ascutit care se orienteaza in spatial
 interdentar
 forma usor concave a cazei faciliteaza adaptarea instrulentului vestibuleaproximal
 sau oro-aproximal
 sunt folosite in detartrajul supragingival

Secera simpla ( instrumental universal)

 are partea activa in forma de secera, prezinta muchii active pe marginile concave, orientate spre maner cat si pe marginile convexe,
opuse
 varful ascutit al instrumentului poate fi folosit pentru fracturarea blocurilor mari de tartru dar poate fi utilizat si subgingival pentru
indepartarea tartrului
 este numit instrument universal deoarece actioneaza pe toate fetele dintilor atat supra cat si subgingivale

Secera cu dubla curbura

 este instrument pereche care prin forma permite indepartarea tartrului de pe fetele aproximale ale ultimilor molari, situati cel mai
distal pe arcada

Daltile
- se folosesc rar pentru indepartraea depozitelor mari de tartru de pe fetele linguale si proximale ale incisivilor inferiori
- au partea activa in continuarea axului manerului si a partii pasive, usor curbata si terminate cu o margine bizotata, ascutita la 45 ˚
- marginea formeaza cu cele 2 laturi ale partii active 2 unghiuri bine exprimate

Razusele au o singura margine taietoare bizotata in unghi de 45 ˚

Pilele
 au partea activa formata din mai multe muchii ascutite paralele. Inclinate fata de baza la un unghi de 90-105 ˚
 pilele si razusele sunt indicate pentru :
 indepartarea tartrului supra si subgingival cand gingia este laxa pentru a preveni aparitia dilacerarilor
 indepartarea blocurilor mari de tartu subgingival prin fracturarea sau fragmentarea lor pentru a fi usor scoase cu ajutorul chiuretelor
 netezirea zonei de jonctiune smalt-cement
 pentru indepartarea materialului in exces in cazul obturatiilor

Sapaliga: are partea activa in unghi de 99-100 ˚ fata de partea pasiva

Partea activa are o margine ascutita, rectilinie, in unghi de 45 ˚, iar unghiurile sunt bine exprimate
indicatii :
 la indepartarea tartrului de la nivelul dintilor frontali dar si la nivelul dintilor laterali, pozitia instrumentului fiind diferita pentru
indepartarea tartrului supra si subgingival
 pe fetele aproximale ce limiteaza zone de edentaţie

Chiuretele parodontale
Sunt instrumentele cele mai eficiente pentru detartraj subgingival şi planare radiculară dar ele pot fi folosite şi la chiuretajul ţesutului de
granulaţie din pungile parodontale. Grosimea şi lăţimea redusă, ca şi forma lor, le permite pătrunderea în pungile parodontale ca şi în
spaţiile interdentare şi interradiculare. Sunt manevrate cu uşurinţă şi în siguranţă, fără a leza ţesuturile moi.
Forma lor le permite adaptarea la curburile suprafeţelor radiculare, permiţând, la fel ca şi sondele exploratorii, depistarea fragmentelor de
tartru, a cariilor subgingivale, a asperităţilor suprafeţelor radiculare.
Cercetările realizate cu ajutorul microscopului electronic arată că suprafeţele rezultate după detartrarea cu chiuretele sunt cele mai netede,
comparativ cu cele rezultate în urma utilizării altor tipuri de instrumente de detartraj.
Chiureta prezintă o parte activă, numită şi lamă. Lama este formată dintr-o faţă ce rezultă din întâlnirea celor două margini tăioase, care se
întâlnesc într-un capăt activ de formă curbă. Lama prezintă o formă de semicerc într-o secţiune transversală, unghiurile de întâlnire a
suprafeţelor laterale curbe cu cea frontală plată fiind de 70-80°.
Există două tipuri de chiurete:
 universale, şi
 speciale, specifice pentru detartrarea anumitor suprafeţe.
Chiuretele universale
Pot fi adaptate oricăror suprafeţe dentare, fiind proiectate cu părţi active la ambele capete ale mânerului, ca „imaginea în oglindă”. Faţa
activă face un unghi de 90° cu partea terminală a mânerului (fig. 17.4). Marginea activă este ascuţită, chiar şi la nivelul vârfului rotunjit,
realizat prin întâlnirea muchiilor laterale. Aceste chiurete simt indicate la îndepărtarea tartrului supra- şi subgingival, atât la persoanele cu
parodonţiu sănătos cât şi la cele cu parodonţiu profund afectat. în cazul detartrării suprafeţelor radiculare din pungile parodontale, chiureta
va acţiona concomitent cu ambele muchii active, atât pe suprafaţa cementului radicular, cât şi asupra peretelui moale, gingival, al pungii
parodontale.
Cele mai răspândite chiurete universale sunt: Bamhart Vi şi 5/6, Columbia Mc Call 13/14, Langer, Goldman-Fox.

Chiuretele speciale
Sunt construite pentru detartrarea anumitor suprafeţe ale anumitor dinţi. Ele sunt reprezentate în principal de chiuretele GRACEY şi au, spre
deosebire de cele universale, următoarele particularităţi:
- suprafaţa facială realizează un unghi de 70° faţă de axul lung al primei părţi pasive, astfel că deşi are două margini ascuţite, numai una este
activă, în timp ce muchia inactivă are rolul de a nu leza peretele gingival al pungii;
- în timp ce chiuretele universale se pot adapta tuturor suprafeţelor şi zonelor dentare, cele Gracey simt adaptate doar pentru anumite
suprafeţe dentare. Partea activă şi perechea ei, „imaginea în oglindă”, sunt fixate la un capăt şi la altul al mânerului şi sunt numerotate
pentru recunoaştere.
Partea activă a chiuretei, în special treimea terminală, se adaptează bine suprafeţelor curbe radiculare şi permite penetrarea instrumentului
până la nivelul inserţiei epiteliale.

Metode de ascutire a chiuretelor parodontale

Ascutirea instrumentarului de detartraj manual este obligatorie. Ea se realizeaza ori de cate ori e necesar, cu respectarea formei originale,
pentru conservarea scopului pentra care ele au fost proiectate. Procedurile de ascutire nu sunt usor de invatat si efectuat, necesitand rabdare
si indemanare.
Pentru ascutirea instrumentelor de detartraj se folosesc:
 Pietre abrazive naturate precum piatra de Arkansas dura, cu granulatie fina, si piatra de India, cu granulatie medie
 pietre abrazive artificiale din ceramică, carborundum si rubin;
Lor li se adaogă o serie de freze diamantate sau din oteluri speciale (ex.: carbura de tangsten ) care sunt folosite la ascutirea anumitor
instrumente şi in anumite faze ale procedurii.
 Ascuţirea se efectuează manual dar şi mecanic, existând şi aparate special fabricate in acest sens( aparatul Hawe Periostar 3000).

Pietrele, frezele şi celelalte dispozitive de ascuţit au forme variate, de la forma dreptunghiulara si plata, comuni pietrei de Arkansas, la formele
rotunde, conice ctc. care se pot adapta perfect formei lamei instrumentului de ascuţit. Cum, în cazul asistentei de profilaxie, ascuţirea este un
eveniment zilnic, se recomandă amenajarea unui spatiu special, dotat cu toate cele necesare şi adaptat poziţiei şezând.
Un instrument corect ascuţit prezintă margini active ce nu reflectă lumina, la examinarea cu lupa sau intr-o lumină adecvată, comparativ cu
marginea boanta, rotunjită, care reflecta lumina.
Calitatea ascuţirii instrumentului este controlată prin razuire pe unghie sau pe un baton de acrilat (au aceeaşi duritate) iar când este corect
ascuţit, instrumentul realizează desprinderea unei scuame fine de material.
Ascuţirea instrumentului se realizează înaintea sterilizării, după ce el a fost spălat şi dezinfectat. Ascuţirea se efectuează la primul semn de
tocire. întotdeauna se preferă metoda manuală celei mecanice, prin care se reduc pierderile inutile. Pentru o ascuţire corectă e indicat ca
piatra să fie acoperită cu un strat subţire de ulei steril (uleiul în exces reduce mult vizibilitatea), prin care uşurăm mişcarea de frecare şi
prevenim încărcarea pietrei cu şpan metalic. Când piatra dc ascuţit este ceramică, lubrifiantul este apa.
După ascuţire instrumentul este spălat şi dezinfectat, mai ales când s-a folosit ulei pentru lubrifierea pietrei, deoarece acesta devine un strat
protector pentru microorganisme, pe durata sterilizării.
Pentru a ascuţi manual un instrument de detartraj sc indică să mişcăm numai instrumentul sau numai piatra. înainte de a începe ascuţirea,
instrumentul se analizează ca formă a părţii active, unghiul marginilor tăioase, pentru ca pe durata operaţiei să evităm modificarea formei
iniţiale. Pentru aceasta intrumentul va fi ţinut într-o singură poziţie, va fi mişcat în acelaşi unghi, sub o presiune moderată, procedeu prin
care realizăm o uzură uniformă atât a pietrei cât şi a instrumentului. Pentru o uzură uniformă a pietrei de ascuţit se va utiliza de fiecare dată
o altă zonă a acesteia, prevenindu-se uzurile neunifoqne şi denivelările.
Pietrele şi frezele utilizate la ascuţit sunt sterilizate, inclusiv piatra de Arkansas. înaintea sterilizării dispozitivele utilizate la ascuţit sunt
spălate cu apă călduţă şi săpun, curăţate în aparatul de curăţat cu ultrasunete şi dezinfectate. Apoi sunt şterse şi împachetate urmând să fie
sterilizate la autoclav.
Când suprafaţa pietrei de ascuţit este colorată şi încărcată cu şpan metalic, ea trebuie curăţată suplimentar cu benzină sau cu kerosen. Când
suprafaţa este chiar strălucitoare, ea va fi frecată cu şmirghel, ce este aşezat pe o suprafaţă dură şi plană.
Instrumentul de detartraj se sterilizează prin vapori de apă sub presiune pentru a nu le deteriora marginile tăioase. La fel se sterilizează şi
pietrele de ascuţit, pentru care operaţia este însă limitată, deoarece pe durata evaporării apei se produce şi degradarea lor.

Tehnica detartrajului manual

Poziţia pacientului şi a medicului depind de tipul fotoliului dentar pe care se lucrează şi de preferinţa profesionistului de a lucra în picioare
sau pe scaunul fix sau mobil.

Se recomandă:
pentru fotoliul clasic
Pacientul este aşezat în poziţie şezândă. Prin manevrarea spătarului acesta se va poziţiona la nivelul spinei omoplatului pacientului, cu
tetiera la nivelul regiunii occipitale. Apoi, fotoliul este ridicat până când cavitatea bucală a pacientului ajunge la acelaşi nivel orizontal cu
articulaţia cotului practicianului, atunci când antebraţul este flectat în unghi de 90° pe braţ. De asemenea, când se lucrează la dinţii maxi lari
sau la ultimii molari mandibulari, capul pacientului va fi aşezat în uşoară extensie, iar când se lucrează mandibular capul va fi poziţionat cât
mai vertical.
Medicul se plasează, obişnuit, în dreapta şi în faţa pacientului. Când detartrează faţa linguală a frontalilor mandibulari el se plasează în
dreapta şi în spatele pacientului şi va lucra în vizibilitate indirectă, prin utilizarea oglinzii dentare.

la fotoliile moderne şi în poziţia culcat pe spate

Pacientul stă cu bărbia uşor ridicată când se lucrează la maxilar. Când se lucrează la mandibulă spătarul se ridică la 30—40° faţă de
orizontală iar pacientul coboară bărbia până când mandibula va fi paralelă cu podeaua. Este poziţia care uşurează detartrarea zonei linguale
a dinţilor frontali mandibulari. Scaunul pacientului este ridicat până când cavitatea bucală a acestuia se situează în acelaşi plan cu articulaţia
cotului practicianului.
In această situaţie medicul este aşezat pe scaun şi este’plasat între ora 8 şi 13 pentru dreptaci şi între ora 11 şi 16 pentru stângaci.
Folosirea aspiratorului de salivă este obligatorie pe toată durata efectuării detartrajului.

Pentru efectuarea unui detartraj corect este obligatorie o bună iluminare a cavităţii orale, atât pentru lucrul în vizibilitate directă cât şi pentru
cea indirectă, prin intermediul oglinzii dentare. Vizualizarea localizărilor depunerilor de tartru, a zonelor de retenţie obligă la o iluminare
corectă şi la un acces eficient asupra elementelor cavităţii orale. Depozitele de tartru trebuie identificate înaintea începerii detartraj ului cu
ajutorul sondei exploratorii.
Alegerea instrumentelor de detartraj este decisivă pentru efectuarea lui, cu efort şi timp minim. Instrumentele utilizate vor fi corect ascuţite.
Priza instrumentului şi punctul de sprijin sunt şi ele esenţiale pentru rapiditatea şi corectitudinea detartrajului, realizat cu eforturi minime
din partea pacientului şi a medicului.
Priza corectă a instrumentului oferă sensibilitatea controlului mişcărilor Instrumentul va fi ţinut ferm în mâna dominantă a profesionistului,
fapt ce îmbunătăţeşte sensibilitatea tactilă, permite controlul amplitudinii mişcărilor şi previne oboseala degetelor, a mâinii şi chiar a
braţului clinicianului. Priza poate fi cea a creionului modificată sau cea palmară.

Punctul de sprijin poate fi luat nu numai pe dintele de detartrat ci şi pe dinţii vecini (spre exemplu când detartrăm dinţii posteriori ai
hemiarcadei stângi, degetul inelar şi cel mic al mâinii drepte se aplică sub comisura stângă a buzei) dar întotdeauna pe dinţii arcadei în
lucru. Obişnuit, punctul de sprijin se ia pe dinţi, în cavitatea orală, cu ajutorul unui deget, de obicei inelarul, în jurul căruia instrumentul şi
mâna practicianului pivotează.
Un punct de sprijin corect:
 dă fermitate acţionării controlate a instrumentului,
 previne accidentele, limitând zona de deplasare a instrumentului, şi
 realizează confortul şi liniştea pacientului pe durata procedurilor.
După realizarea prizei şi a unui sprijin corect, instrumentul de detartraj se va insinua cu partea activă sub blocul de tartru de dizlocat. Tartrul
va fi desprins şi nu răzuit, dintr-o singură mişcare. Instrumentul va fi acţionat evitându-se lezarea ţesuturilor moi parodontale sau
înconjurătoare. El va fi acţionat printr-o mişcare ce porneşte din umăr şi trece prin braţ, antebraţ şi mână. Amplitudinea mişcării este mică,
controlată şi fermă, ea fiind de presare sau de tracţiune asupra blocurilor de tartru. Tehnica detartrajului manual impune utilizarea
instrumentelor într-un concept ergonomie, prin utilizarea aceluiaşi instrument pe feţele paralele ale unui grup dentar. „Faţetarea” în tehnica
detartrajului reprezintă un mare avantaj, ea însemnând urmărirea secvenţială a unor feţe dentare, de pe un cadran pe altul, fără a schimba
instrumentul folosit. Este metoda prin care se creşte eficienţa detartrării şi care realizează economie de timp.
Instrumentul utilizat trebuie să fie corect ascuţit, controlul ascuţirii făcându-se prin răzuirea cu marginile active pe unghia policelui sau pe
un baston de acrilat când, dacă instrumentul este corect ascuţit, la o presiune uşoară se încarcă cu o scuamă fină, lamelară.

Imobilizarea dinţilor pare a fi de multe ori necesară înaintea detartrajului propriu-zis şi aceasta datorită mobilităţii lor crescute. Imobilizarea
dintelui detartrat se poate face d irect, cu un deget, sau indirect, prin aplicarea unor conformatoare din materiale termoplastice, realizate la
nivelul marginilor incizalc, care păstrează dinţii imobili pe durata detartrajului şi prin care se evită luxarea lor.
Iu funcţie de sensibilitatea dureroasă manifestată de pacient şi de profunzimea la care se ajunge eu instrumentul, pentru a reduce durerea,
disconfortul şi mişcările pacientului, putem apela la anestezierea zonei, printr-o anestezie de contact sau chiar locală.
Şedinţa de detartraj se termină obligatoriu prin finisarea şi lustruirea suprafeţelor dentare detartrate. Eşalonarea şedinţelor de detartraj se va
face de la caz la caz, în funcţie de mărimea depozitelor de tartru, de gravitatea inflamaţiei gingivale, dar şi de sensibilitatea prezentată de
pacient. în general se practică detartrajul unui grup de minimum 6 dinţi pe şedinţă. începând cu zona parodontală cea mai afectată, urmând
ca in şedinţele viitoare respectivele zone detartrate dar şi restul zonelor să fie controlate şi complet detartrate, până când obţinem suprafeţe
dentare perfect plane, finisate şi lustruite.

Detartrajul ultrasonic

Reprezintă un adjuvant al detartrajului manual, pe care nu îl poate înlocui în totalitate. Domeniul de aplicare a detartrajului cu ultrasunete
este tartrul supragingival şi, numai în parte, tartrul subgingival, situat imediat sub marginea gingivală liberă.
Au fost imaginate şi folosite două principale tipuri de aparate de detartraj cu ultrasunete:
 aparate bazate pe efectul piezoelectric;
 aparate magnetostrictive.
Ambele tipuri sunt formate din patru componente principale:
 generatorul electric, care produce energie de înaltă frecvenţă;
 piesa de mână şi partea terminală activă;
 sistemul de răcire cu apă
 dispozitivul de pornire-oprire.
Aparatele piezoelectrice sunt mai bine tolerate de bolnavii cardiaci purtători de stimulator cardiac (pacermker).
Âparatele magnetostrictive folosesc energia de înaltă frecvenţă care rezultă din trecerea în spirală a curentului electric în jurul unui pachet
compact de benzi (tole) feromagnetice, situat în corpul piesei principale.
Benzile feromagnetice (tole) convertesc energia electrică în energie magnetică sub formă de vibraţii rapide de la 20.000 la 45.000 cicli pe
secundă, ceea ce corespunde unei deplasări de circa 28-30 µm, într-un sens şi în altul, al vârfului părţii active.
Traiectoria deplasării este de trei feluri: înainte-înapoi, circulară sau în formă de 8.
Acest tip de aparat este practic înlocuit de aparatele piezoelectrice.
Aparatele piezoelectrice folosesc impulsuri electrice de înaltă frecventă care produc efect (energie) ultrasonic. Mişcarea generată de un
sistem de cristale de cuarţ, care se contractă şi se dilată sub influenţa curentului electric, are o deplasare liniară bipolară pe o distanţă de 2—
3 rnm la o frecvenţă de 25.000-50.000 de cicli pe secundă. în cazul ambelor tipuri de aparate, la vârful instrumentelor se concentrează un
flux acustic, turbulenţe şi fenomenul de cavitatie, care constă în formarea unui flux de bule de implozie generatoare de microunde de şoc cu
acţiune de dizlocare mecanică a structurilor învecinate.
Partea activă este realizată, în principal, în trei variante, ca formă şi mod de acţiune:
Forma de spatulă cu căpătul activ:
-- secţionat perpendicular pe axul longitudinal, pentru detartrajul feţelor vestibulare şi orale;
- secţionat oblic cu un unghi ascuţit, pentru zonele adiacente aproximale interdentare;
- rotunjit, pentru suprafeţele concave, supracingulare.
Spatula este indicată la începutul detartrajului, pentru îndepărtarea depozitelor supragingivale de tartru, pete colorate, detritusuri
organice.Este uşor de aplicat pe feţele accesibile ale dinţilor situate supragingival.
Forma de seceră cu vârf ascuţit este un instrument universal, indicat pentru detartrajul feţelor proximale, meziale şi distale şi a şanţului
gingival.
Reprezintă instrumentul de detartraj fin, eficient în specia! de ia incisivi până la suprafaţa meziaiă a primului molar.
instrumentele în formă de spatulă şi de seceră primesc jetul de apă necesar răcirii dintr-un conduct tubular exterior (la aparatele mai vechi)
care poate fi dezasamblat pentru curăţire sau (la aparatele moderne) din interiorul tubular al părţii active.
Forma de sondă, cu partea activă subţire.
Datorită formei şi dimensiunilor sale, are acces pe toate suprafeţele dentare şi este activă în şanţul gingival şi în pungile parodontale mici,
de 3-4 mm, unde, la valori medii ale puterii generatorului de ultrasunete, dislocă depozitele mici de tartru subgingival restant. Este un
instrument ultrafin de detartraj.
Reguli de aplicare a instrumentului activ de detartraj
Se recomandă aplicarea instrumentului manual (piesa de mână) menţinut ca un creion, cu vârful părţii active situat mai mult prin propria
greutate şi doar atunci când operatorul resimte o rezistenţă mai mare din partea tartrului să se aplice o presiune controlată; partea activă a
instrumentului se situează paralel cu suprafaţa dintelui, la început fără vibraţii, pentru a controla rugozităţile, iar în activitate deplasările se
vor face tot paralel cu suprafaţa dentară, cu presiune mică şi controlată în mod continuu, realizând un caroiaj prin lungi trasee curbate în
raport cu izoclinele morfologiei dentare şi paralel cu marginea gingivală liberă.
Dispozitivul de spălare este folosit la unele aparate în cazul infecţiilor acute din zona şanţului gingival gingivo-stomatita
ulceronecrotică.
Puterea de ieşire a vibraţiilor produse se reglează la o intensitate mică, medie sau mare.
Fluxul de apă care în mod normal formează, la ieşirea din tubul de aducţiune, un nor fin de particule poate fi, de asemenea, reglat la un debit
mai mare sau mai redus.
Unele aparate mai noi cuprind şi un dispozitiv de împrăştiere puternică a unui jet de pulberi fine (bicarbonat de sodiu) în scopul albirii
suprafeţelor dentare.

Mecanismul de actiune al ultrasunetului asupra limitrofe

Tehnica detartrajului cu ultrasunete

A. Pregătirea pacientului
a)Poziţia pacientului în fotoliu trebuie să fie apropiată de verticală, pentru a preveni refluarea excesului de lichid în faringe, chiar dacă se
foloseşte aspiratorul bucal.
b)Protecţia pacientului se face cu un şorţ cu piept lat, până sub bărbie, din plastic gros şi cu o lavetă absorbantă de unică folosinţă, din
hârtie plastifiată, aplicată pe deasupra, sub bărbie.
C)Anestezie de contact la persoane emotive, hipersensibile.
B. Pregătirea instrumentarului
a) Alegerea şi aşezarea în ordinea de lucru a părţilor active. Fixarea primului instrument de lucru în piesa de mână a aparatului.
b) Controlul jetului de apă, care se reglează astfel încât să răspândească un nor fin de particule.
c) Controlul puterii generatorului de vibraţii şi aducerea lui la urs nivel mediu sau potrivit condiţiilor de lucru.
d) Aplicarea aspiratorului de salivă.
C. Aplicarea instrumentarului de detartraj cu ultrasunete
a) Detartrajul vertical. Se începe cu instrumentul în formă de spatulă, care, menţinut cu partea activă ia un unghi de 45° faţă de
suprafaţa de smalţ, este antrenat dinspre marginea incizală sau suprafaţa ocluzală către coletul dintelui şi înapoi. Pentru fiecare suprafaţă
dentară sunt necesare 6-10 deplasări verticale în dublu sens.
b) Detartrajul orizontal şi în diagonală completează detartrajul vertical printr-un caroiaj sistematic al suprafeţelor vestibulo-orale.
Partea activă a instrumentului de tip spatuiă se înlocuieşte cu varianta sa secţionată terminai în unghi ascuţit, care pătrunde în spaţiile
interdentare, şi cu varianta de spatuiă cu capătul terminal rotunjii, activă pe suprafeţele dentare orale, în formă concavă, ale incisivilor
superiori şi inferiori.
c) Detartrajul fin se face cu instrumentul tip seceră, care îndepărtează punctele de tartru restant de per suprafeţele dentare
supragingivale accesibile şi tartrul din şanţui gingivai. Acesta este depistat cu vârful neactivat al instrumentului, după care, prin apăsarea
contactului de pornire, se fac deplasări mici, fine, de-a lungul şanţului gingivai.
d) Detartrajul uitrafin se face cu instrumenta! tip sondă, cu care se îndepărtează depozitele punctiforme din gropiţele şi şanţurile
coronare şi se dislocă tartrul din şanţul gingival sau pungile parodontale mici, de 3-4 mm adâncime, prin mişcări limitate, executate blând,
fără apăsări.
De altfel (ca şi în cazul folosirii frezelor de turbină în prepararea cavităţilor), apăsarea excesivă opreşte vibraţia piesei active şi a
detartrajului.
Durata de menţinere a instrumentului este legată de experienţa clinică a practicianului şi de rezistenţa la dislocare a tartrului.
Este preferabilă menţinerea capătului activ al instrumentului de detartraj în contact mobil cu suprafaţa vizată, decât un contact fix, prelungit
în aceeaşi zonă de acţiune.
Vârful instrumentului de detartraj trebuie verificat să nu prezinte neregularităţi, rupturi care produc traumatisme puternice ale suprafeţelor
dentare.

Indicatii si contraindicatii pentru detartrajul cu ultrasunete

Indicaţiile detartrajului cu ultrasunete;

 Tartru supragingival.
 Petele colorate depuse pe suprafaţa smalţului.
 TartruI din şanţul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de 3-4 mm.
Detartrajul cu ultrasunete prezintă avantaje faţă de detartrajul manual cu instrumente clasice şi, de aceea, este indicat şi în următoarele
situaţii:
 în gingivostomatita ulcero-necrotică (GSUN), pentru îndepărtarea grosieră a depozitelor mari de tartru, cu blândeţe, pentru a nu
accentua durerile. Fată de detartrajul manual, există avantajul lipsei de derapare a instrumentului, care este menţinut şi aplicat cu o
forţă redusă. Riscul de suprainfectare sau de difuzare a infecţiei este redus.
 La bolnavii hemofilici şi în formele de parodontite acute hiperplazice, ulcerate, cu sânge rări accentuate, datorită traumatismului
gingival mult mai redus decât în cazul detartrajului cu instrumente clasice.
 în fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică şi parodontita marginală cronică superficială, pentru acţiunea eficientă,
netraumatică.
 în cursul intervenţiilor chirurgicale, pentru dislocarea unor depozite foarte aderente de tartru subgingival.
Chiuretarea suprafeţelor radiculare prin îndepărtarea cementului necrotic se realizează mai bine cu instrumentar manual decât cu
ultrasunete.
Contraindicaţiile detartrajului eu ultrasunete
- Bolnavi cu boli infecţioase, contagioase.
- Pacienţi cu reflexe de vomă exagerată.
- Hiperestezie dentinară accentuată.
- Copii mici.
- Bolnavii cardiaci purtători de stimulator cardiac (pacemaker), în căzul aparatelor magnetostrictive.
Graviditatea nu reprezintă, în sine, o contraindicaţie a detartrajului cu ultrasunete, de asemenea, nici bolile psihice, cu excepţia unor anumite
episoade sau forme de îmbolnăvire psihică majoră, situaţii când nu se poate colabora cu pacientul.

Avantajele detartrajului cu ultrasunete

 Mijloc de detartraj modern, eficient, ergonomic.
 Acţiune mai puţin traumatizantă asupra structurilor dentare şi gingivale, când este folosit în mod corespunzător. Posibilitatea de a
fi folosit în afecţiuni gingivale acute, la hemofilici, în cazul fragilităţii capilare.
 Indepărtarea depozitelor pigmentate de pe suprafeţele dentare.
 Bine suportat, nedureros la persoane adulte, echilibrate neuropsihie, fără fenomene de hiperestezie dentinară.

Dezavantajele detartrajului eu ultrasunete

 Vibraţiile puternice, aplicate timp îndelungat, perpendicular pe suprafaţa dentară, pot produce desprinderi ale prismelor de smalţ şi
dislocări ale cementului.
 Vibraţiile puternice în şanţul gingivai pot produce-desprinderea epiteliului jonctional şi a ligamentelor supraalveolare, în special ia
copii şi tineri în perioada de creştere.
 Durerile hiperestezice sunt, uneori, greu de suportat de pacienţi, de la început sau după utilizări repetate ale detartrajului cu
ultrasunete,
 Sub acţiunea vibraţiilor produse de ultrasunete, partea mecanică activă poate disloca obturaţiiie metalice sau nemetalice în cazul unor
retenţii insuficiente ale acestora sau ale unor carii secundare care subminează stabilitatea obturaţiilor; de asemenea, pot fi dislocate
faţetele insuficient ancorate pe suportul metalic al unor coroane sau punţi.
 Jetul de apă proiectat pe dinte şi gingie se împrăştie într-un nor fin, care poate antrena, în microclimatul cabinetului, particule mici de
detritus organic cu microbi patogeni. Acestea pot fi inspirate de medic şi persoanele din jur, în absenţa unei protecţii corespunză-
toare: mască, ochelari, scut facial de protecţie din material plastic uşor. Riscul de infecţie este mai mare în cazul detartrajului efectuat
pe un teren septic, de exemplu: gingivostomatita ulcero-necrotică, hiperplazii ulcerate, infectate, subacute sau acute, abces parodontal
marginal.
 Jetul de apă reduce buna vizibilitate în aria de detartraj şi poate fi proiectat spre practician mai ales în cazul detartrajului palatinal al
dinţilor frontali superiori.
 In timp, rezistenţa la solicitările vibratorii intense ale metalului din care este confecţionată partea activă a instrumentului scade uneori
până la fracturarea vârfului, ce poate fi proiectat în mucoasa faringiană sau înghiţit.

Complicatii ale detartrajului

 luxaţia/expulzia dintelui în cazul dinţilor cu mobilitate crescută
 rănirea parţilor moi în momentul derapării instrumentelor
 aparitia sensibilitatii crescute
 dislocarea sau fracturarea obturaţiilor de la nivelul coletului
La sfârşitul şedinţei de detartraj trebuie controlate toate suprafeţele dentare pentru a îndepărta tartrul rezidual şi pentru a finisa suprafeţele
detartrate cu instrumentar manual sau rotativ: perii, cupe de cauciuc, paste abrazive cu sau fără fluor.
Detartrajul se recomandă a fi efectuat la o perioadă de 6 luni, iar în cazul pacienţilor cu boli congenitale ale cordului sau dobândite se
doreşte o administrare de antibiotice profilactic. Se ţine seama de contraindicaţiile detartrajului sonic şi ultrasonic.

Finisarea suprafetelor detartrate (surfasage, root plaining sau netoyage)

Surfasajul este procedeul prin care se indeparteaza de pe suprafata radiculara tartrul rezidual inglobat si portiuni de cement, pentru a
se produce o suprafata neteda, dura, curata

Surfasajul radicular - trebuie sa se faca respectand cementul rezidual deoarece castigul de atasament este mult mai mare. Aceasta atitudine
fata de cement porneste de la constatarea ca leziunile parodontale pot castiga atasament dup adetartraj fara eliminarea cementului. O trecere
a chiuretei pe suprafata cementului indeparteaza in general intre 12-17 micro m cement sau dentina, surfasajul viguros atreneaza o serie de
inconveniente clinice care se pot clasifica drept iatrogenii:
1)Sensibilitatea dentara dupa expunerea dentinei in urma unui surfasaj viguros conventional apare frecvent sensibilitatea
dentinara mai ales la rece
2) Cariile radiculare reprezinta una din complicatiile majore ale tratamentelor parodontale conventionale
3)Pierderi de substanta - surfasajul repetat in mod regulat (recomandat la 3 luni), in cursul anului, antreneaza pierderi de
substanta ce induc semne de sensibilitate dentara sau de pulpita cronica. Aceste pierderi de substanta depind de instrumentarul si tehnica
utilizate si apar deseori sub forma pierderii de substanta „cotor de mar”.

-Utilizarea chiuretelor trebuie facuta cu prudenta deoarece poate elimina o cantitate importanta de tesut dentar (minim 100 micro m).
-Alegerea chiuretei sau instrumentarului de surfasaj se face in raport cu adancimea leziunii.

Instrumentarul folosit la surfasaj

latrogeniile survenite in urma surfasajului radicular:

Carii radiculare:
Sensibilitate dentinara- mai ales la rece;
Pierdere de substanţa ce poate duce la sensibilitate dentara sau pulpita cronica.
Efectuarea surfasajului
Alegerea chiuretei si a intrumentelor necesare surfasajului: se aleg in funcţie de adancimea leziunii, dimensiunea orificiului, de poziţia
dintelui la nivelul arcadei dentare si nu in ultimul rand de cantitatea materialului ce urmeaza a fi indepartata.
Talia prea mare a chiuretelor raportata la orificiul de intrare prezintă riscul apariţiilor manoperelor iatrogene, cu dilacerarea ţesuturilor.
Cele mai frecvent folosite si care dau un rezultat satisfăcător sunt chiuretele Gracey.
Tehnica
Se alege instrumentul in funcţie de zona in care se lucreaza;
Se realizeaza priza digitala modificata a chiuretei. stabilindu-se un sprijin stabil si ferm;
Se poziţionează tija instrumentului paralel cu suprafaţa dentara, adaptandu-se uşor pe dinte partea activa a lui;
Se explorează baza pungii cu ajutorul extremităţii active a instrumentului;
Cand se ajunge la baza pungii se stabileşte o angulatie intre 45 si 90 grade, aplicandu-se in acelaşi timp o presiune laterala pe suprafaţa
dintelui;
Se indeparteaza tartrul prin mişcări scurte dar puternice, folosind mişcarea din incheietura pumnului, respectiv antebraţului;
Pe masura îndepărtării tartrului. rezistenta la trecerea extremităţii active a intrumentului cedeaza. pana cand raman asperitati reduse;
Se indeparteaza tartrul pana cand suprafaţa radiculara ramane neteda si dura;
Nu se recomanda indepartarea unui bloc mare de tartru cu întreaga extremitate activa, deoarece forţa este distribuita de-a lungul extremităţii,
in loc sa fie concentrata.
Surfasajul se face incepand cu primul dinte din cadranul unu si continuând cu ceilalţi pana cand se ajunge la ultimul dinte din cadranul
patru.

Metoda sonica
Sunt instrumente de detartraj asemanatoare cu cele actionate de ultrasunete, dar care sunt antrenate de un jet puternic de aer, fiind amplasate
in locul pisei de turbina.
AIR FLOW – cu carbonat de Na si aer.
Avantajele:
 pret de cost mai mic decat al ap cu ultrasunete
 volum redus
 aplicare si indepartare usoara
 consum redus de energie este antrenat de jetul de aer
 vibratii de intensitate mai redusa
 nu exista racire cu apa, nu contamineaza mediul ambian cu particule purtatoare de mi/o
 nu se incalzeste
Dezavantaje
 are o singura treapta de putere – vibratiile sunt de 2000-6500 cicli/sec
 eficienta mai redusa decat a aparatelor ultrasunete.

88. Afecţiunile parodonţiului. Noţiuni despre parodonţiul marginal.

In cadrul bolilor parodontiului se include afectiuneele tesuturilor cu character inflamator, distrofic si tumoral.
 Gingivita - process inflamator in paradontiu,care afecteaza doar gingia, fara interesarea (lezarea) jonctiunii dento-gingivale (epiteliale).
 Parodontita marginala este un proces infalmator cu lezarea aparatului ligamentar periodontal si a jesutului osos.
 Paradontoza - afectiunea tesuturilor parodontiului cu caracter primar-distrofic.
 Bolile idiopatice cu distructia progresiva a tesuturilor parodontiului (parodontoliza) – sindromul Papillon-Lefevre, neutropenia, diabetul
zaharat decompensate s
 Parodontomul – tumefactii si afectiuni tumefiante (epulis, fibromatoza s.a.)

Parodonţiul marginal cuprinde totalitatea ţesuturilor care asigură menţinerea şi susţinerea dinţilor în oasele maxilare.

Limita superioară, gingivală, a parodonţiului marginal se situează, în condiţii normale, în jurul coletului anatomic ai dintelui, dar poate fi
şi deasupra acestuia, în cazul creşterilor anormale de volum aie gingiei (hîpertrofii, hiperplazii) sau sub colet în involuţii precoce
constituţionale şi de senescenţă (atrofii ale osului alveolar) sau în cazul refracţiilor gingivaie patologice (resorbţii osoase subiacente).

Limita dintre parodonţiul marginal şi cel apical nu este marcată în mod net de un element sau o structură anatomică anumită.

Distincţia dintre cele două mari componente - parodonţiul marginal şi cel apical se manifestă printr-o patologie şi o evoluţie diferită a
acestora.

Parodonţiul marginal prezintă, mai frecvent, afecţiuni cu evoluţie cronică ce incep

 de la nivelul gingiei
 de la nivelul santului gingival
Boala parodontala evoleaza pe cale desmodontala.

Parodontopatiile marginale cronice de tip inflamator conduc la apariţia

 pungilor parodontale,
 retracţie gingivală,
 mobilitate dentară patologică.

Componentele principale ale parodontiului marginal

Parodonţiul marginal are două componente principale:
a. Parodonţiul superficial sau ( pentru protectia a dintelui si tesuturilor invecinate de la factori iatrogeni):
 Epiteliul gingival
 Corionul gingival
 ligamente supraalveolare inmpreuna cu ligamentl circular al dintelui;
b. Parodonţiul profund, pentru sustinerea dintelui in alveola:
 cement radicular;
 desmodonţiu (periodont);
 os alveolar.

Periodontiu – tes conjunctiv bine vascularizat ce inconjoara radacina dintelui si uneste cementul radicular cu periostul osului alveolar
Desmodontiu – totalitatea structurilor din spatiul dento-alveolar formeaza un complex morfofunctional.
Spatiul dento-alveolar – are o forma de clepsidra fiin mai ingust in zona de roatie a dintelui (hipomochilion) si mai larg in zona cervicala
(apicala).
Spatiul dento-alveolar este vizibil pe imaginea radiologica ca o zona de radiotransparenta crescuta.
Latimea spatiului dento-alveolara:
 de la punctul hipomochilon mai aproape de apex aproximatic de la 2/3 coronare a radacinii cu 1/3 apicala
 latimea este mai mare inspre coronar decat spre apical datorita amplitudinei mai mari a bratului de parghie de 2/3 fata de 1/3 din
lungimea radacinii.
Dimensiunile medii a spatiului dento-alveolar
 are 0.35 mm spre coroana dintelui
 are 0.25 mm spre apex
 are 0.17 mm in zona hipomochilon

dimensiunile spatiului dento-alveolar si desmodontiu variaza:

 varsta (mai larg la adolescenti si tineri decat la varstnici)
 gradul de eruptie (mai ingust la dintii neerupti si inclusi
 gradul de functionalitate a dintelui (mai larg la dinti cu functie normala, activi si mai ingust la dintii fara antagonisti

suprafata alveolara totala variaza:

 50-275 mm2 la monoradiculari
 450 mm2 la pluriradiculari
Suprafata radiculara la molarii maxilari este cea mai mare in raport cu alti dinti.
La examenul radiologic spatiul dento-alveolar apare ca o zona de radiotransparenta crescuta fata de radacina si osul alveolar.

Continutul spatiului periodontal

 Substanta fundamentala
 Celule
 Fibre
 Vase si nervi
Substanta fundamentala – este o matrice organica nefibroasa in care sunt inglobate corionul gingival. Este formata din:
 Apa
 Subs minerala
 Subs organice:
o Proteoglicani
o Glicoproteine
Proteoglicani
Au rol de mentinere integritatii. Componenta:
 Glicozaminoglicani
 Substante de tip carbihidrati
Glicozaminoglicanii sunt:
a. Compusi nesulfatati
 Acidul hialuronic (rol absorbant biologic al solicatarii mecanice, mentine hemostaza, mentine si localizeaza retelele de vase)
b. Compusi sulfatati
 Condroitin sulfat
 Dermantin sulfat
 Heparan sulfat
 Keratan sulfat
Glicoproteinele – sunt:
 Fibronectina (se agrega specific de proteoglicani contribuind la structurarea subs fundamentale, participa la numeroase reactii in
cursul vindecarii si regenerarii tisulare)
 Laminina (formarea membranei bazale)
 Entactina (fixarea colagenului in membrana bazala)
 Tenascina (vindecare si de proliferare tumorala se activa)
 Trombospondinele (migrarea, adeziunea si crestere celulelor macrofage. Sunt active in videcare)
 Vitronectina (activeaza fagocitoza)

Celulele – au functia de mentinere a sistemului fibrelor ligamentare periodontal prin sinteza de noi fibre si de remodelarea celor existente.
Celulele sunt:
 Celulele mezenchimale nediferentiate (se transforma in fibroblasti, cementoblsati si osteoblasti)
 Fibroblasti (orientati cu axul lung, paralel cu principalele fibre. Sinteza de colagen, matricea de proteoglicani)
 Osteoblasti (situati in desmodontiu inspre osul alveolar in zonele de osteoformare si osteomodelare alveolara)
 Cementoblasti (dispusi pe supraf cementului si participa in procesul de cementogeneza)
 Osteoclaste (actioneaza impreuna cu osteoblasti in remodelarea osului alveolar)
 Odontoclaste (resorbtia tes mineralizate inclusiv cementului fara a se integra functional cu cementoblasti)
 Celule epiteliale (provin din teaca Hertwig si difragma epiteliala in cursul cementogenezei, sunt cunoscute ca resturile Mallasez)
 Celule de aparare (macrofagi, mastocite, polimorfonucleare, limfocite)

Fibrele – cele mai numeroase sunt fibrele de colagen, oxytalan, cele elastice sunt mai rare.

Fibrele periodontale sau ligamentul periodontal:

 Fibrele crestei alveolare (usor oblice, se intind de la marginea osului alveolar spre cementul radicular sub epiteliul jonctional)
 Fibrele dento-dentare sau transeptale (sunt asociate fibrelor omonime ale lig supraalveolar si se dispun interdentar)
 Fibre orizontale (sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular)
 Fibrele oblice (sunt cele mai numeroase, se intind de la osul alveolar spre cement, unde se insereaza mai apical decat pe os)
 Fibrele apicale (se intind radiar, oblic sau chiar vertical de la varful radacinii la osul inconjurator)

89. Etiologia şi patogenia afecţiunilor parodonţiului. Teoriile neurogenă şi vasculară.

Etiologia:
Factori locali: placa bct supra si subgingivala, tartru dentar, traume ocluzale, caria d, edentatiile, anomaliile dento-maxilare, tratamentul
ortodontic, protetic,terapeutic incorrect. Obiceiurii vicioase (fumatul, igiena orala nesatisfacatoare).

Factori generali: ereditatea si predispozitia(sdr Down, , sdr Papillon-Lefevre), tulburarile sis nervos,endocrine (diabet zaharat, Itenko-
Cusing), deficiente immune, hematologice (agranulocitoza, leucocitoza).

Factorii fav: influenta alimentara, virsta, sexul, conditiile de trai.

Teoriile:
1. Neurogena – schimbarile distrofice in parodontiu sunt private ca consecinta dereglarilor distrofice ale sistemului nervos in unele zone
periferice sau centrale. Drept dovezi ale valabilitatii teoriei neurogenice a parodontozei s-au adus rezultatele influentei experimentale asupra
diverselor zone ale sistemului nervos ( hipotalamus, ramurile nervului trigemen) prin apasare (strivire) , supraincarcare sau alte tipuri de
traume. Cercetatorii au observant schimbari identice in parodontiu, creind conditiile experimentelor apropiate de cele care se manifesta in
cazuri patologice la om. (introducerea toxinei si neurotoxinei in zona de ram a nerv trigemen).

2. Vasculara – parodontoza exalueaza ca un process primar-distrofic in tesutul osului alveolar ca o consecinta a aterosclerozei arteriolelor
parodontiului , drept rezultat al aterosclerozei generale. In anamneza bolnavilor de parodontoza se observa dereglari ale sistemului cardio-
vascular, ateroscleroza, confirmata clinic si biochimic. Cercetarile presiunii partiale de oxygen la bolnavii care sufera de parodontoza au
confirmat prezenta unor manifestari aterosclerotice (obliterarea vaselor sanguine)
90. Patogenia afecţiunilor inflamatorii ale parodonţiului.
Factorul mcirobian- are rol principal/determinant in producerea afectiunilor parodontale.
 Mi/o specifice elaboreaza sbs cu rol distructiv: endo si exotoxine, enzime, antigene etc, care lezeaza tesutul, cellule => creste continutul
substantelor biologic active- mediatori ai procesului inflamator; dereglarea sistemului microcilculator;
 cresterea permeabilitatii vasculotisulare;
 fenomenul exudative si de infiltratie celulara;
 depolimerizarea substantei fundamentale a tesutului conjunctiv gingival, distructia colagenului;
 dereglarea schimbului transcapilar si hypoxia secundara;
 acantoza epiteliului santului gingival si migrarea lui spre apex;
 distrugerea ligamentului dento-gingival , rezorbtia laminei compacte, formarea pungilor parodontale.
 mediul acid deregleaza formarea si maturizarea soteoblastelor,cementoblastelor si fibroblastelor si pH-ul acid activeaza act
osteoclastelor
 tes parodontale se substituie cu tes patologic de granulatie
 la niv cementului radicular se distrug cementoblaste,fibrele Sharpey si alte fibre

Mediatorii inflamatiei: histamina, serotonina, PG, limfochine, protease , Lt si a.

91. Gingivita. Etiologie. Clasificare.

În conformitate cu cernţele ale OMS afecţiunile parodonţiului sunt repartizate în 5 grupe de bază:
 Gingivite;
 Parodontite;
 Parodontoza;
 Parodontomele (afecţiuni tumorale şi pseudotumorale);
 Sindroame şi simptoame, ce se reflectă în ţesututrile parodonţiului, anterior această grupă era denumită ca afecţiuni ideopatice
(Papion-Lefevr, Iţenco-Cuşing, Elers-Danlo, Cedic-Higaşi, Daun)
La baza clasificărilor stă principiul clinico-morfologic, adică care ţesuturi ale complexului parodontal sunt implicate în procesul
patologic (gingia, structurile periodonţiului, ţesutul osos) şi modificările patologice (proces inflamator, atrofie, hipertrofie, proces
tumoral sau pseudotumoral).
 Oricare clasificare nu poate fi privită ca etalon, ci doar ca o schemă, care poate şi trebue completată cu date noi ştiinţifice, la necesitate
de introdus noi forme nozologice.
 La capitolul “Gingivite” – “gingivita atrofică sau descuamativă” în realitate sunt simptome ale lichenului ruber plan.
 O discuție mai amplă necesită compartimentul “Parodontita”. Evaluarea cronică este caracterisică doar pentru forma tipică a
parodontitei sau “parodontita adultului”
Gingivita – inflamaţie ale gingiei fară interesarea (lezarea) joncţiunii dento-gingivale (epiteliale) şi pot interesa în întregime sau parţial
gingia. Aproximativ 80% din populaţia adultă suferă de gingivită cronică.
Clasificarea gingivitelor
1. după formă: – catarală;
 ulceronecrotică;
 hipertrofică;
 descuamativă/atrofică
2. după decurgerea clinică:
a. gingivite acute;
b. gigivite cronice;
 cronice în stadiul de acutizare;
 cronice în stadiul de remisie
3. după gradul de răspândire a procesului inflamator:
 localizată
 generalizată
Gingivostomatită – acest difinitie se stabileşte când este afectată gingia şi alte zone ale mucoasei cavităţii bucale (obrazului, buzelor, etc.).
Papilită – inflamaţia papilelor interdentare (la 1,2,3, până la 4 papile).
Etiologia gingivitelor:
1. Factorii locali:
 igiena insuficientă a cavităţii bucale (prezenţa plăcii bacteriene);
 prezenţa tartrului dentar;
 obturaţii defectuoase (în zona papilei interdentare);
 construcţii protetice incorecte (iritaţii cu croşete);
 aparate ortodontice (activarea incorectă);
 şinele în caz de fracturi a oselor maxilare (dinţilor);
 înghesuiri de dinţi, fixarea joasă (prea sus) a frenulelor buzelor;
 deprinderi vicioase (ţinerea şi muşcarea pixului);
 factori nocivi profesionali (cariere de piatră şi cărbune, întreprinderi chimice, de panificaţie);
 substanţe chimice (benzina, lacuri, săruri ale metalelor grele);
 substanţe chimice iatrogene (pasta arsenicală – necroza papilei interdentare).
2. Factorii generali – pe fondalul maladiilor generale se declanşează formele grave de gingivite.
 boli ale sângelui (unul din simptomele precoce a leicozelor);
 afecţiunile sistemului cardio-vascular;
 afecţiunile sistemului gastro-intestinal (ulcere, gastrite, colite);
 boli ale sistemului endocrin (diabetul zaharat);
  Dereglări hormonale (gingivita juvenilă);
 intoxicaţii cu substanţe medicamentoase (definipin – în tratamentul epilepsiei);
 intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.);
 Iradieri cu razele X;
 boli infecţioase;
 la fumători, alcoolici şi narcomani.
92. Gingivita catarală. Etiologi. Clinică. Tratament.
Gingivita Catarala - Conform datelor OMS, 80% copii din lume suferă de gingivită.
Gingivita catarală acută – mai frecvent se întâlneşte la copii cu boli respiratorii acute (virotice), care după un tratament adecvat, gingivita
dispare fără a lăsa complicaţii.
Tabloul clinic:
Acuze
 durere,
 senzaţii de usturime în mucoasa gingivală,
 apare desinestătător şi se intensifică în timpul alimentaţiei (fierbinte, acru, sărat),
 edem gingival,
 sângerări în timpul alimentaţiei şi periajului,
 miros fetid.
Obiectiv
 vârful papilelor sau a marginii gingivale, sau toată gingia edemaţiată, hiperemiată, laxă, sângerează la atingere, uşoară mobilitate
dentară din cauza edemaţierei sistemului ligamentar superficial,
 creşterea profunzimii şanţului gingival.
 Este un proces reversibil – dacă se intervine cu un tratament adecvat.
Diagnosticul – în baza datelor subiective şi obiective.
Tratamentul
 Înlăturarea factorilor iritanţi locali;
 Instruirea igienizării corecte a cavităţii bucale;
 Recomandări în alegerea corectă a produselor de igienizare;
 Periajul profesional;
 Folosirea sol. de clorhexidină 0,06% pentru băi bucale pe perioada instructajului de igienizare corectă (7-10 zile), a câte 3 min.
după periaj – diminiţa şi seara pentru inactivarea plăcii bacteriene;
 Irigaţii abundente cu soluţii antiseptice (stomatidină, hexoral, etc.);
 Controlul igienei cavităţii bucale de efectuat peste 5; 10; 20 zile. Dacă hiperemia se menţine – preparate antiinflamatorii: 5%
unguent butadion, 3% unguent acetilsalicilic, unguent indometacinic sub formă de aplicaţii – 10-15 min. (instilaţii (30-40 min).
Instilaţii şi aplicaţii cu BioR, Izofual, MetrogilDenta, Levobior, Metiluracil ung.etc.

Gingivita catarală cronică – apare pe locul unde persistă mult timp elementul iritant cronic (inclusiv şi gingivita catarală acută de la 1
până la 7-14 zile).
Tabloul clinic
Acuze
 pot lipsi;
 prurit, usturime, disconfort;
 sângerări gingivale, îndeosebi la periaj, tăerea alimentelor dure (măr, morcov, pâine);
 miros fetid din cavitatea bucală,
 defect estetic.
Obiectiv
 hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică;
 edem al papilelor şi marginii gingivale, papilele rămân în creştere şi nu se lipesc către suprafaţa dintelui;
 prezenţa pungii gingivale clinice;
 prezenţa depozitelor (moi şi dure);
 miros fetid din cavitatea bucală.
Diagnosticul diferenţial
 Cu gingivitele în bolile de sânge (leucoze), pe fondalul palid al vârfurilor papilelor, sângerări punctiforme (neapărat se indică analiza
sângelui formula desfăşurată);
 Cu gingivita catarală acută;
 Cu parodontita marginală cronică şi prezenţa gingivitei catarale;
 Cu gingivita hipertrofică (forma edemică), forma uşoară
Tratamentul gingivitei catarale cronice:
 Înlăturarea factorilor cauzali (locali şi generali);
 Irigaţii şi clătituri abundente cu soluţii
 antiseptice (hlorhexidină 0,06%, hexoral, stomatidină);
 Instilaţii şi aplicaţii cu BioR MterogilDenta, Levovior etc.;
 Proceduri fizioterapice (hidroterapie, curenţi diadinamici, vibromasaj, vacum-masaj – Kulajenco, decontaminarea șanțului gingival
cu aparatul Vector, laser-ul), electroforeză cu aloe, vit.C, etc.

Profilaxia gingivitei catarale:

 Iluminarea sanitară în viziunea igienizarii cavităţii bucale;
 Alimentaţie raţională;
  Vizite periodice la medicul stomatolog cu scop profilactic;
 Mod sănătos de viaţă (factorii de risc, ce sporesc reţinera şi acumularea de placă bacteriană, funcţionarea normală a parodonţiului):
o Inlaturarea anomaliilor de muscatura si de pozitie a dintilor.

93. Gingivita ulceroasă. Etiologie. Clinică. Tratament.

Gingivita ulceroasa
Apare mai rar în raport cu gingivita catarală cronică (8-12%) la persoane tinere (18-25 ani).
Predomină fenomenul destructiv al gingiei, cu debut rapid, durei pronunțate în cavitatea bucală, gingivoragii, și dereglări a stării generale
(febră, indispoziție, etc).
Morfolofic:
 Defecte ulceroase la suprafața gingiei;
 Fenomenul de acantoză (tumefierea celulelor stratului malpigian);
 Modificări vasculare – plasmoragia, creșterea numărului de capilare cu mărirea lumenului, în deosebi a sistemului venos;
 Fibrele de colagen sunt distruse, predomină infiltrația liucocitară (PMN) în toate zonele – subepitelial, în epiteliu, în zona șanțului
gingival și în zonele profunzi ale papilei gingivale

Din punct de vedere clinic cât și morfologic, gingivita ulceroasă este reprezentată de o inflamație acută gravă cu infiltrație leucocitară
pronunțată și modificări severe ale vaselor sanguine cu fenomenul de stază și permiabilitate sporită.

Gingivita ulceroasa
Este o boala infectioasa cu caracter acut si cronic, apare rar la copii mici, frecvent la personee tinere 13-20 ani. Apare prin asocierea a doua
microorganisme specifice - spirocheta Borellia Vincent si un bacil fuziform gram-negativ si neaparat pe un teren deficitar:
 preexistenta unor gingivete acute;
 scaderea rezistentei tesuturilor parodontiului marginal catre autoinfectia cavitatii bucale
 accidente de eruptie a dintilor (in special molarul trei);
 Igiena buco-dentara deficitara;
 Scadere rezistentei a organismului pe fondul avitaminozelor (deficitul de vit. C,B1 si B2), oboselii, stresului emotional si fizic,
deficientilor nutritionale, afectiunilor ale singelui (leucemii, agranulocitoze), dupa afectiuni virotice.

Clasificare:
Dupa decurgerea procesului: acuta; cronica
Dupa gravitatea procesului: forma usoara; medie; grava
Formele de manifestare:
 Usoara – este implicat in process preponderent papilele interdentare.
 Medie -sunt implicat in process papilele interdentare si margina gingivala libera.
 Grava - sunt implicate in process papilele interdentare, gingia marginala si gingia alveolara.

Tabloul clinic este dominat de triada: durere, halena fetida, necroza gingivala.
Acuze: usturime si dureri in timpul alimentatiei si periajului, gingivoragii vechime de la citeva saptamini pina la cativa ani, care nu au fost
tratate, miros fetid, intoxicatia organismului (din cauza absorbtiei toxinelor in sange) , febra 38C, slabiciune, somnolenta, dureri de cap,
diaree, lipsa poftei de mancare.
Obiectiv:
Starea generala dereglata: pacientii sunt palizi, cefalee, inapetenta, dureri musculare si in articulatii, febra, marirea ganglionilor limfatici
(durerosi), stare depresiva, insomnie, tulburari gastrointestinale.
Local - papilele interdentare sunt necrotizate, necroza se extinde pe gingia marginala si atasata, precum si la nivelul mucoasei orale - valul
palatin (gingivo-stomatita ulcero-necrotica, “angina Vincent”);
Gingia necrotizata este acoperita cu o pseudo-membrana galben-deschisa pana la sur-murdar.
In zonele fara necroza gingia de culoare rosu-aprins, care sangereaza spontan sau la cea mai mica atingere
Papilele interdentare sunt sectionate la un nivel, din cauza necrotizarii si aspectul festonat al gingiei marginale se pierde luind aspect
orizontal.
Hipersalivatie, saliva fiind viscoasa si cleioasa, cu miros fitid;
Limfadenita loco-regionala, ganglionii durerosi la palpare. Bolnavii nu se mai hranesc normal si ii lipseste igiena normal a cavitatii bucale
din cauza durerilor.

Tratament:
Local –
I sedinta:
 Prelucrarea minutioasa gingiei afectate §i a cavitatii bucale cu sol. 0,06% chlohexidina, 0,25% chloramina. Solutiile vor fi caldute
(sporeste fagocitoza si migrarea leucocitelor);
 Anestezia (infiltrativa, trunculara, aplicativa);
 Inlaturarea minutioasa a depozitelor moi si dure (partial, cat este posibil), dupa care cu un excavator steril se inlatura gingia necrotizata
( se pot utiliza fermenti proteolitici - tripsina, hemotripsina).

Sedinta 2
 Prelucrarea antiseptica minutioasa;
 Aplicatii cu metronidazol (o pastila dizolvata in hlorhexidina 0,06%) pana la obtinerea unei suspenzii - pentru 15 min. (in caz ca
pacientul nu poate veni la medic, aplica singur acasa dupa o instruire anterioara de catre medic);
 Dupa 2-3 sedinte se micsoreaza evident durerile, scade temperatura, se imbunatateste starea generala;
 Dupa caderea fenomenelor acute se recurge la tratamentul cariei dentare si complicatiile lui, detartrajul definitiv (asanarea cavitatii
bucale in totalitate);
 Epitelizarea definitiva survine la a 3-7 zi, in functie de gravitatea procesului;

Tratamentul general se continua conform prescriptiilor anterioare cu corectii la necesitate.

Tratament general:
 Acid ascorbic 0,5/ 3-4 ori in zi;
 Desensibilizante (suprastina, tavegil, erolin cate o pastila ininte de somn);
 Daca persista febra (formele medie §i grava) - antipiretice;
 Metronidazol 1 gr./zi + amoxiciclina sau tetraciclina 1 gr./zi 7-10 zile;
 Dieta semilchida, caloriinica bogata in vitamine, neiritanta;
 Folosirea lichidului in abundenta (apa minerala plata, compot, ceai verde, etc.)

94. Profilaxia gingivitelor catarele şi ulceroase.

Profilaxia gingivitei catarale:
 Iluminarea sanitară în viziunea igienizarii cavităţii bucale;
 Alimentaţie raţională;
 Vizite periodice la medicul stomatolog cu scop profilactic;
 Mod sănătos de viaţă (factorii de risc, ce sporesc reţinera şi acumularea de placă bacteriană, funcţionarea normală a parodonţiului):
o Inlaturarea anomaliilor de muscatura si de pozitie a dintilor.

95. Gingivita hipertrofică. Etiologie. Clinică. Tratament.

Gingivită hipertrofică – proces inflamator preponderent cu elemente proliferative.
Etilogie:
 Dereglări hormonale (pe prim plan), în legătură cu aceasta unii autori evdenţiază forme desinestătoare (de pubertate şi de sarcină);
 Dereglări în dezvoltarea sistemului stomatognat (patologia muşcăturii – adâncă, îngrămădire de dinţi, anaomalii de poziţie);
 Acţiunea nocivă a unor medicamente (hidantonina, difenina);
 Avitaminoze (vit.C), boli sanguine;
 Trauma mecanică cronică (marginile ascuţite aele dinţilor cu defecte, marginile suspendare ale obturaţiilor, croşetele protezelor,
aparatele ortodntice;
 Prezenţa în trecut a gingivitei catarale cronice.
Clasificarea:
a. Edematoasă (localizată şi generalizată);
b. Fibroasă (localizată şi generalizată);
 stadiul uşor, hipertrofie gingivală până la 1/3 din înălţimea coroanei;
 stadiul mediu, până la ½ din înălţimea coroanei;
 stadiul grav, mai mult de ½, sau întotalitate coroana dintelui este acoperită de gingie.
Morfologia gingivtei hipertrofice
 Vegetaţia şi creşterea accentuată a epiteliului;
 Distrofia vacuolizată a citoplasmei stratului spinos;
 dereglarea procesului de descuamare;
 Repartizarea neuniformă a glicogenului (indică la dereglarea proceselor metabolice);
 Edemaţierea ţesutului conjunctiv subepitelial;
 Ffibrele din colagen sunt dezmembrate (din cauza edemului);
 Sporeşte numărul de vase sanguine, sunt delatate şi pline cu sânge;
 Infiltraţia ţesuturilor cu celule plasmatice şi limfoidale;
 Elemente de scleroză subepitelială;
 Infiltraţie leucocitară pritre celulele epiteliale;
 Activizarea tuturor fermenţilor în vasele sanguine şi zonei de creştere.

Forma edematoasă
 Sângerare gingivală, rar durei în timpul alimentaţiei;
 Prurit, dereglarea actului masticator;
 Miros fetid din cavitatea bucală;
 Pungi gingivale false cu eliminări exudative din ele;
 Joncţiunea epitelială nu este afectată;
 Depozite dentare moi în abundenţă (pigmentate).

Forma fibroasă
 evoluiază benign şi se caracterizează prin:
 gingie hiperplazică cu aspect bulbar;
 senzaţie de consistenţă densă la palpare;
 Lipsa sângerărilor şi durerei;
 culoare roz-pală, uneori cu ten cenuşiu sau roşu;
 Pacienţii de regulă nu prezintă acuze (numai forma neobişnuită a gingiei), adică dereglări estetice;
Pentru stadiul uşoar
  papilele interdentare de culoare normală sau puţin palide, alpite bie de dinte (hipertrofiate pe 1/3 din înălţimea coroanei);
 nu sângerează;
 pungile gingivale (false) nu sunt profunde şi fără eliminări;
Pentru gradul mediu şi grav (dacă procesul este generalizat), sunt caracteristice:
 hipertrofie gingivală – 1/2-2/3 din înălţimea coroanei dentare.

Gingivita de sarcina
Apare în unele cazuri (la a III-a lună de sarcină) şi poartă un caracter subacut sau acut;
Sarcina propriu-zis nu provoacă gingivita hipertrofică, dar poate influenţa prin modificările hormonale reacţia locală a ţesututrilor
parodontale la acţiuneea plăcii bacteriene;
Gingivita hipertrofică de sarcină variază de la 50% (LOE) la 100% (MAER, ORBAN)
Manifestari clinice:
 Hipertrofie şi sângerare gingivală;
 Gingia este netedă, de consistenţă moale, uşor se decolează de la suprafaţa dintelui;
 Mai frecvent hipertrofia este localizată la nivelul papilelor interdentare;
 Gingia este de culoare roşu-aprins, lucioasă până la roşu-violet;
 Gingia sângerează la cea mai mică atingere;
 Dureri apar numai odată cu alipirea infecţiei acute;
 Semnele clinice se accentuiază de la luna a II-III, atingând apogeul către luna a VIII şi decad către luna a IX de sarcină
Diagnosticul gingivitei hipertrofice poate fi stabilit fără mari probleme, exact cum şi depistarea factorilor etiologici (patologia muşcăturii
şi modificări hormonale).
Diagnosticul diferenţial
 Cu fibromatoza gingivală (hipercreştere gingivală în zona unor papile separate, formaţiune benignă);
 Hiperplazie gingivală în leucoze – leucemie (5% cazuri concomitent cu mărirea în volum a amigdalelor);
 Epulisul (formaţiune benignă loclizată în zona frontală a procesului alveolar, poate provoca o osteoporoză a ţestului osos;
 Hipercreştere gingivală în PMC (margini ascuţite ale dinţilor, lipsa punctului de contact, prezenţa pungii parodontale.
Tratamentul gingivitei hipertrofice
 Principiul de bază este depistarea factorului etiologic principal şi acţiunea asupra focarului de proliferare;
 Înlăturarea şi controlul asupra plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 Instruirea în igienizarea cavităţii bucale şi controlul asupra plăcii bacteriene (îndeosebi în forma edematoasă);
 Băiţe bucale cu soluţii din antiseptice (0,06% hlorhexidină, hexoral, stomatidină);
 Preparate antiinflamatorii (5% unguent cu butadion, Metrogil-Denta, BioR-gel, unguent cu heparină – aplicaţii pe gingie sau în
componenţa unor paste curative), ce stimulează permiabilitatea vaselor sanguine;
 Fonoforez, hidromasaj, etc.
Tratamentul formei fibroase a gingivitei hipertrofice
 Tratament medicamentos (lidază 64 UN cu trimecain – injecţii în papilele hipertrofiate, câte 0,2-0,3 ml de 3-8 ori sau 45-60%
glucoză, aplicaţii cu substanţe cauterizante – 20-30% rezorcină, 10-25% clorură de zinc, o acţiune uşoară cu vagotil, dimexid-25%,
etc.;
 Fizioprceduri (masaj gingival,
 electrocoagulare, dorsanvalizare, elctroforeză cu heparină, gluconat de calciu;
 Tratament chrurgical (înlăturarea papilelor hipertrofiate – siplă gingivectomie);
 În caz de gingivită de pubertate şi de sarcină intervenţii chirurgicale nu se efectuiază NB !!!.

96. Tratamentul sclerozant în planul de tratament complex al gingivitei hipertofice.

Scleroterapia constă în injectarea intralezională de agenţi sclerozanţi pe bază de alcool polietoxilat, cum ar fi polidocanolul (Aetoxisclerol
3%), pentru a induce fibroză.
Pentru formele de dimensiuni mari, este necesară asocierea scleroterapiei cu extirparea chirugicală.

Scleroterapie gingival papile. Introducere în baza fiecărui folicul hipertrofiate 0,1 ml de soluție 10% de glyukanata calciu.

În timpul acestei proceduri, medicul injectează o substanță specială în interiorul venei. Această substanță irită peretele vasului, îl face să se
umfle şi vasul se obstruează. În scurt timp, acesta se transformă în țesut cicatricial şi apoi este eliminat.

Injectarea cu glucoza de 60% in papilele gingivale.

Scleroterapie - injectarea în clorura de sodiu sau papila gluconat de calciu, glucoza, etanol sub anestezie locala. În scopul de a reduce
umflarea si inflamatia in gingivita hipertrofica făcut masaj în papila unguente hormonale, injectii de hormoni steroizi.

O metoda mai eficace este terapia sclerozanta:

 Injectii cu solutii 50-60 % glucoza (cate 0.1-0.2 ml de 3-8 ori in fiecare papila)
 Novembihin 10 mg in 10 ml sol izotonica
 30 mg embitol in 20 ml sol izotonica
 10 mg ciclofosfan in 10 ml apa distilata
 Lidaza
 Hidrocortizon
In varful fiecarei papile se introduce cate 0.1-0.2 ml. Concomitent se introduce in 3-4 papile finfivale.

97. Parodontita. Etiologie. Patogenie. Clasificare. Tablou clinic.

Parodontita marginală este un proces infalmator cu lezarea aparatului ligamentar periodontal şi a ţesutului osos;
La baza morfogenezei bolii sunt procesele exudativo-alterative cu elemente de distrucţie pronunţată a osului alveolar;
Afecţiunile parodonţiului maginal sunt cunoscute din antichitate, dar odată cu dezvoltarea civilizţiei, răspândirea acestei afecţiuni brusc
creşte şi la ziua de astăzi atinge aproximativ 100% (95-98%) la populaţia adultă;
Analiza epidemiologică efectuată în trei grupe de vârstă (28-30, 30-44, şi peste 60 ani), au arătat că la tineri 29-44 ani) numai 4-5% au
parodonţiu clinic sănătos şi menţin o igienă bună a cavităţii bucale (Джамилева Т.,1999, 2009).

Etiologia
a. Afecţiunile parodonţiului se pot dezvolta sub acţiunea factorilor locali şi generali, dar şi combinarea lor pe fondalul scăderii reactivităţii
organismului. În ultimul timp o deosebită importanţă se acordă factorilor etiologici locali şi anume plăcii bacteriene;
b. Momentul primordial către studierea etiologiei afecţiunilor parodonţiului marginal sunt expuse în trei grupe de factori
etiologici:
 Starea produselor metabolice în placa bacteriană şi în tartrul dentar;
 Factorii de la nivelul cavităţii bucale capabili să sporescă sau să slăbescă potenţialul patogenic al microorganismelor şi produselor
lor metabolice;
 Factorii generali ce reglează procesele metabolice a ţesuturilor gazdă (cavităţii bucale), de care şi depinde reacţia de răspuns la
acţiunea patogenică a microorganismelor;
În parodontologie o importanţă prioritară o are 4 noţiuni:
 din depozite dentare nemineralizate (placa bacteriană şi depozitele dentare moi, adică substanţa albă);
 din cele mineralizate (tartru dentar supa- şi subgingival).

1. Factorii locali:
 Igiena insuficientă a cavităţii bucale (prezenţa plăcii bacteriene);
 Prezenţa tartrului dentar;
 Obturaţii defectuoase (în zona papilei interdentare);
 Construcţii protetice incorecte (iritaţii cu croşete);
 Aparate ortodontice (activarea incorectă);
 Şinele în caz de fracturi a oselor maxilare (dinţilor);
 Înghesuiri de dinţi, fixarea joasă (prea sus) a frenulelor buzelor;
 Deprinderi vicioase (ţinerea şi muşcarea pixului);
 Factori nocivi profesionali (cariere de piatră şi cărbune, întreprinderi chimice, de panificaţie);
 Substanţe chimice (benzina, lacuri, săruri ale metalelor grele);
 Substanţe chimice iatrogene (pasta arsenicală – necroza papilei interdentare).
2. Factorii generali
 Boli ale sângelui (unul din simptomele precoce a leicozelor);
 Afecţiunile sistemului cardio-vascular;
 Afecţiunile sistemului gastro-intestinal (ulcere, gastrite, colite);
 Boli ale sistemului endocrin (diabetul zaharat);
 Dereglări hormonale (gingivita juvenilă);
 Intoxicaţii cu substanţe medicamentoase (definipin – în tratamentul epilepsiei);
 Intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.);
 Irradieri cu razele X;
 Boli infecţioase;
 La fumători (alcolici) şi narcomani).

Clasificarea parodontitei marginale

1. După decurgerea procesului:
 cronică,
 agresivă;
2. Fazele procesului:
 acutizare (abscedare),
 remisiune;
3. Gravitatea procesului – se determină după tabloul clinico-radiologic:
 gradul uşor – pungile parodontale până la 4 mm.;
 gradul mediu – pungi parodontale de la 4 mm. până la 6 mm.;
 gradul grav – profunzimea pungilor parodontale peste 6 mm.;
4. Răspândirea procesului:
 localizat,
 generalizat.

În general PM se caracterizează ptin prezenţa a trei semne patognomice:

 inflamaţie;
 alveoliză;
 prezenţa pungilor parodontale.

Inflamaţia – este o continuare a celei gingivale şi depinde de stadiul de evoluţie, de morfologia parodonţiului, de grosimea şi calitatea
ţestului gingival;
Aleveoliza – reprezintă distrugerea osului alveolar ca urmare a acţiunii diferitelor enzime bacteriene şi lizozomale, fiind unul din
simptomele caracteristice ale bolii parodontale;
Punga parodontală – rezultă din aprofundarea patologică a şanţului gingivo-dentar prin migrarea epiteliului de joncţiune în direcţie
apicală;

Clasificarea pungilor parodontale:

1. În raport cu dintele pot fi:
 simple – când interesează o faţă a dintelui;
 compuse – când afectează două şi mai multe feţe;
 complexe – când afectaează mai multe feţe având un traect sinusos;
 interradiculare – dacă pătrund între rădăcinile unui pluriradicular.
2. În raport cu creasta osoasă pot fi:
 pungi supraosoase – au fundul deasupra crestei osoase adiacente;
 pungi infraosoase – fundul pungii e situat spre apical, sub nivelul osului adiacent.

Părţile componenete ale pungilor parodontale:

 un perete dur - reprezentat prin cementul radicular, care poate fi demineralizat la suprafaţă, infiltrat cu produse bacteriene şi
acoperit cu placă şi tartru;
 un perete moale - format din gingie, ce este edemaţiată infiltrată cu granulocite neutrofile, macrofagi, lifocite, plasmocite, anticorpi,
vase sanguine neoformate, epiteliu hiperplaziat, uneori subţiat sau cu ulceraţii. Fibrele de colagen sunt în curs de degradare
(depolimerizare), printre care se pot găsi şi intacte;
 fundul pungii - este format din epiteliu de joncţiune retras mult spre apical, cu infiltrat limfoid şi alterări celulare;
 conţinutul pungii - fluid gingival cu microorganisme, produse bacteriene (enzime, toxine, endotoxine), celule epiteliale descuamate,
leucocite, uneori secreţii purulente.

Patogenia parodontitelor marginale

 Reacţia locală a ţesuturilor gazdă (parodontale) la acţiunea microorganismelor şi toxinelor lor la nivelul capilar, deoarece anume la
acest nivel se petrece schimbul de substanţe, cu eliminarea produselor metabolice;
 Pentru izolarea şi distrugerea agentului microbian (şi a toxinelor), în zona respectivă se îndreaptă leucocitele (neutrofilele PMN);
 În procesul de distrugere a celulelor microbiene, ele elimină fermenţi celulari (lizozomali) foarte toxici/agresivi;
 Localizate în spaţiile intercelulare celulele gigante elimină substanţe biologic active (heparină, histamină) şi mulţi alţi fermenţi pentru
izolarea şi distrugerea celulelor microbiene (inflamaţie acută);
 Dilatarea bruscă a capilarelor şi mărirea permiabilităţii, clinic se pronunţă prin sângerări gingivale;
 Edemul ţesuturilor moi apare ca rezultatul afectării sistemului capilar venos şi dereglarea evacuării limfatice;
 Simptomul de durere gingivală este rezultatul acumulării în ţesututri a peptidelor şi bradichininei;

1. Dacă la această etapă se înlătură agentul lezant (de regulă microbian), peste o perioadă scurtă, toate elementele structurale (vasele,
celulele gazdă şi ţesuturile parodontale) revin la normal;
2. Dacă nu - procesul trece în cronic şi capătă un caracter mai pronunţat:
 Permiabilitatea creşte şi se menţine un timp îndelungat;
 În capilare se micşorează fluxul de sânge;
 Lărgirea bruscă şi lizarea vaselor sanguine (sistemului capilar venos);
 Evacuarea lifmatică se stopează pe o perioadă îndelungată;
 Edemul ţesuturilor moi se măreşte;
 Se dereglează troficitatea ţesuturilor gazdă;
 Lezarea lizozomală cu eliminarea fermenţilor activi de către celulel de apărare devine de nereglat;
 În ţesututri se acumulează o cantitate mare de fermenţi (prostoglandine, proteaze, tripsină, catepsină, etc.), care au menirea de a
proteja ţesuturile gazdă, însă ele încep lezarea lor (autoliza);
 Se modifică mediul acid cu dereglarea procesului de formare şi maturizare a osteoblştilor, în schimb se activează formarea
osteoclaştilor;
 Dereglare metabolismului în toate structurile parodontale (ţesutul colagenic, conjunctiv);
 Acumularea de substanţe toxice, acţionează destructiv direct asupra structurilor osoase, colagenice şi substanţei fundamentale;
 Ca rezultat apare o situaţie ideală de pătrundere a microorganismelor şi toxinelor lor în profunzimea ţesututrilor gazdă;
 În aşa condiţii acţiunea mecanică din fizilogică devine patologică (traumatică) pentru structurile osoase şi de amortizare ale
parodonţiului NB !!!.

Concepția modernă în etiologia și patogenia Bolii Parodontale

Boala parodontală este iniţiată şi susţinută de factorii microbieni virulenţi produşi de placă microbiană subgingivală.;
O parte din aceste substanţe sunt capabile de a leza la direct celulele gazdă în timp ce altele pot activa celulele umorale şi tisulare care
provoacă leziuni parodontale;

Patogenitatea bacteriilor subgingivale către țesutul parodontal este confirmată de multipli cercetători, prin care se atribuie un rol
predominamt următoarelor microorganisme – markeri: Acidobacilus actinomycetemcomitans, Phorphyromonos gingivals, Prevotela
intermedia, Bacteroides forsythus, Fusobacterium nucleatum, Ekenela corrodens, Streptococcus micros, Streptococcus intermedium;
Mecanismele de patogenitate bacteriană în parodontita marginală sunt fie directe prin acțiunea nocivă a unor factori de structură bacteriană,
producerea de exotoxine, endotoxine, enzime, metaboliți toxici, invazia țesuturilor, fie indirecte ce includ răspunsul imunologic al gazdei –
specific și nespecific - care încearcă să se apere față de agresiunea microbiană, mecanisme care pot deveni ele însuși factori de agresivitate
și progresie a leziunilor parodontale.

În etiologia și patogenia parodontitei marginale, în prezent se acceptă două elemente dominante certe și solid conturate (Cozma I.A. 2008,
Т.А. Вольф et al. 2008):
a. gradul microbian provenit din placa bacteriană subgingivală;
b. susceptibilitatea macroorganismului de a declanșa un proces imun.
 De rând cu alte funcții macrofagele eliberează enzime cu rol distructiv tisular ca: elastaze, hialuronidaze, citochne (interleuchina-1,
factorii citotoxici, prostoglandine, leucotrine, ș.a.), care pot resorba țesutul osos.
 După părerea unor savanți microorganismele parodontopatopatogene nu pot dezvolta boala parodontală fără al surprinde pe pacient
într-o etapă sau condiții de susceptibilitate, în care factorii de imunitate sunt lezați.

Aspecte imunologice a afecţiunilor parodontale

Când inflamaţia locală nu poate elimina materialul rezultat din iflamaţie (Ag), se declanşeaza a doua linie de apărare “răspunsul imun”, ce
are drept scop identificarea Ag şi activarea fagocitzei (granulocite neutrofile, macrofage);
Răspunsul imun se declanşează la nivelul ţesuturilor gazdă, provocat de apariţia Ag, odată cu formarea plasmocitelor ce eliberează Ac.

Răspunsul imun se caracterizează prin două tipuri de reacţii:

 reacţii de răspuns umoral;
 reacţie imună cu mediere celulară.

Reacţie de răspuns umoral

 Limfoctul B trecând prin câteva stadii de maturizare ajunge la plasmocit , care este producător de Ac, ce sunt amplasaţi la locul de
inflamaţie sau în ganglionii limfatici de unde trec în circulaţie;
 Aceşti Ac clasele (IgG,IgA cu rol de neutralizare a toxinelor şi enzimelor plăcii bacteriene) sunt specifici pentru fiecare Ag;
 Moleculele de Ac şi Ag formează complexe imune, care activeză sistemul complement (proteine C1-C9). Acestea au rolul prin acţiunea
sa de a spori permiabilitate vasculară cu eliberarea de histamină, serotonină din celule secretoii gingivale şi amplifică fagocitoza prin
creşterea migrării celulelor fagocitare;
 Neutrofilele fagocitând complexele Ag-Ac elimină enzime lizozomale, care pot liza ţesuturile proprii–agravâd și mai mult parodontita
marginală;
 Sistemul complement poate stimula producerea prostoglandinelor de către granulocite neutrofile, bazofile şi mastocite, iar
prostoglandinele pot contribui la sporirea permiabilităţii vasculare şi activarea osteoclastelor producând resorbţie osoasă. Poate însă
grăbi repararea prin eliminarea ţesuturilor lezate.

Reacţii imune cu mediere celulară

 Seria lifocitară T (maturizată în Timus), după recunoaşterea unui Ag prin receptorii specifici de pe membrana lor devin active şi produc
limfokine cu acţiune specifică de apărare a ţesuturilor gazdă (stimulează fagocitoza);
 Totodată limfokinele măresc permibilitatea vasculară, provocând migrarea celulelor inflamatoare (macrofagele, care eliberează enzime
lizozomale şi prostoglandine în ţesutul înconjurător cu activarea osteoclastelor şi lezarea ţesutului osos.

98. Parodontita acută şi exacerbată. Tablou clinic.

Tabloul clinic al parodontitei marginale cronice
Grad uşor
Acuze:
 Sângerare gingivală uşoară pe o perioadă de câţiva ani de zile în timpul periajului şi tăerea alimentelor dure;
 Miros fetid din cavitatea bucală;
 Discomfort şi senzaţii neplăcute în gingie (prurit)
Date obiective
 Hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică, la o uşoară atingere sângerează;
 Prezenţa depozitelor dentare supa- şi subgingivale;
 Pungi parodontale cu profunzimea de 4 mm. numai în spaţiile interdentare;
 R-logic – lezarea lamei corticale interalveolare la 1/3 din înălţime, dilatarea fantei periodontale în zona cervicală;
 Miros fetid;
 Starea generală nu suferă.

Gradul mediu
Acuze:
 Sângerarea gingiei în timpul periajului, alimentaţiei;
 Senzaţii dolore în zona cervicală de la excitanţii termici, chimici, prurit, usturime în gingie;
 Modificarea culorii şi configuraţiei gingiei;
 Miros fetid pronunţat;
 Mobilitate dentară;
 Eliminări purulente din pungile parodontale, uneori abcese.
Date obiective:
 Mucoasa papilelor interdentare, gingia marginală şi parţial ataşată sunt modificate în culoare;
 Sângerări gingivale (poate fi prezentă una din formele de gingivită cronică);
 Depozite dentare în abudenţă (supra- şi subgingivale);
 Uneori pe gingie se observă fistule sau cicatrice punctiforme;
 Pungi parodontale până la 6 mm. În zona tuturor suprafeţelor radiculare;
 Mobilitate dentară de gradul I-II, interspaţieri, uneori cu deplasarea lor;
 Eliminări purulente din pungile parodontale;
 R-logic – reducerea înălţimii septului interalveolar în direcţie verticală până la 1/2, resorbţie orizontală şi verticală;
 Osteoporoză în diferite zone ale osului alveolar;
 Pungi parodontale osoase (infraosoase) şi abcese;
 Lărgirea spaţiului periodontal.
Gradul grav
Acuze:
 Agravarea simptomelor prezente;
 Dureri în gingie, discomfort în ocluzie la masticaţie şi tăerea alimentelor;
 Sângerări abundente, mobilitatea dinţilor;
 Interspaţieri între dinţi, deplasarea lor sub formă de evantai;
 Supuraţii gingivale, miros fitid;
 Pierderea dinţilor intacţi;
 Teama că se va întâmpla ceva în timpul tăerii alimentelor;
 Prezenţa abceselor parodontale.
Date obiective:
 Inflamaţie gingivală avansată (deformarea marginii gingivale);
 Prezenţa granulaţiilor în toate sectoarele gingiei;
 Abundenţă de tartru dentar şi depozite moi;
 Miros fitid pronunţat;
 La atingere gingia uşor sângerează;
 Pungi parodontale (osoase) peste 6 mm., ajungând până la vârful rădăcinii;
 Supuraţie gingivală, fistule gingivale, mobiltate dentară de gr. I-II-III;
 Spaţiera interdentară, deplasarea dinţilor sub formă de evantai, ocluzie trumatică;
 Modificarea statusului psihologic;
 Pungile parodontale permanent sunt cu puroi (focare de infecţie în organism);
 Suferă starea generală (slăbiciune, iritaţie, insomnie, inapetenţă, acutizarea bolilor cronice, sensibilizarea organismului);
 R-logic – resorbţia septurilor interalveolare peste 1/2 - 2/3 din înălţime sau lipsa ei copletă;
 Arcadele dentare şi procesele alveolare osteoporozice, au o resorbţie pronunţată.

Parodontită marginală cronică exacerbată

Se poate dezvolta pe fondalul PMC de gradul mediu – apar inflamaţii acute, este caracteristică pentru bolnavii ce suferă de afecţiuni
generale.

Parodontită marginală cronică în faza de remisiune – este o stare a ţesutului parodontal câştigat în urma unui tratament minuţios:
 gingia clinic sănătoasă, densă, de culoare roză, aderă bine la coletul dintelui;
 Lipsa depozitelor dentare, lipsa pungilor parodontale, însă rădăcinile sunt dezgolite;
 R-gic – stoparea procesului de oseteoporoză şi resorbţie osoasă, osul alveolar este dens, stabilizarea procesului de lizare a ţesuturilor
parodontale.

Diagnosticul se stabileşte în baza următoarelor semne:

 Semnelor clinice (subiective şi obiective);
 Parametrilor de profunzime a pungilor parodontale;
 Examenului R-logic (metoda cea mai informativă - OPG)
Diagnosticul diferenţial se face cu:
 Parodontoza;
 Toate formele de PMC între ele;
 Gingivita cronică;
 Parodontita marginală, ca simptom al HIV – infecţiei
Parodontoza
 Se întâlneşte la 3 – 5% din populaţie;
 Simptomul de bază fiind procesele distrofice;
 Cauzele apariţiei fiind: neuro-distrofice, proces generalizat cuprinzând toate ţesuturile parodontale;
 Afecţiunea este generalizată, decurgere lentă;
 Sunt posibile acutizări şi trecere spre parodontita marginală.

Tabloul clinic
 Lipsa inflamaţiei gingivale (densă, anemică, papilele interdentare sunt atrofiate);
 Lipsa pungilor parodontale, plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 Dezgolirea coletelor dinţilor cu hiperestezie;
 Fixarea dinţilor în procesul alveolar, chiar la o retracţie osoasă considerabilă;
 Afecţiuni necarioase (se întâlnesc frecvent);
 Lipsa pe R-grame a elementelor de distrucţie osoasă, atrofie orizontală.

Examenul clinic şi complementar al pacienţilor cu afecţiuni parodontale

1. Este un examen complex cu ajutorul căruea se apreciază starea de sănătate parodontală, întinderea şi gravitatea leziunilor parodontale;
2. Evoluarea stării de sănătate parodontală cuprinde trei etape:
a. Anamneza (vieţii şi a bolii) – obţinem informaţii asupra stării de sănătate generală şi stomatologică pacientului până la momentul
examenului prezent;
b. Examenul clinic dento- parodontal (date obiective) – va permite elaborarea unui diagnostic corect şi include:
 inspeccţia, examenul exo- şi endobucal;
 instrumentar (arcadelor dentare, dinţilor – mobilitatea, profunzimea şi conţinutul pungilor, ocluzia, prezenţa depozitelor dentare;
 determinarea indicilor de igienă (II), IS, de gingivită PMA, IP, CPTIN (de necesitate în trtament a afecţiunilor parodontale);
c. Examen complementar – contribue la precizarea diagnosticului, posibilităţilor şi mijloacelor de tratament, include:
 Metode funcţionale (stomatoscopia,capilaroscopia, reografia, polearografia);
 Metode de investigaţie a ţesutului osos (R-grafia – panoramică ortopantomografia, radioviziografia etc.);
 Ivestigaţii de laborator:
o citologie – studierea elementelor celulare din conţinutul pungilor parodontale;
o migrarea leucocitelor (proba Isinovschi) – determină gradul de apărare a ţesuturilor parodontale;
o monocitograma – starea funcţională a mezenchimului.
d. Ivestigaţii microbiologice:
 examinarea cantitativă şi calitativă a conţinutului pungilor parodontale (microorganismelor);
 examinarea fluidului gingival (prin metode citologice,histochimice, microbiologice, imunologice):
e. Investigaţii biochimice şi imunologice:
 Conţinutul vitaminei E în sânge;
 Saturarea ţesuturilor parodontale cu acid ascorbinic (vit.C) – micşorează permiabilitatea vaselor sangiuine (capilarelor);
 Testul intracutanat (după Kaveţchii modificat de S. Bazarova) – determină starea funcţională a ţesutului conjunctiv (în mucoasa
buzei inferioare se întroduce 0,1 ml de 0,25% sol. tripan blu – rezultatul se citeşte imediat măsurând pata de colorant, în normă
este-5-7 mm;
f. Investigaţii morfologice: biopsie – ţesut gingival, studiat histologic.

99. Abcesul parodontal. Tablou clinic. Diagnosticul diferenţial. Tratamentul.

Cele mai frecvente boli inflamatorii periodontale, gingivita si periodontita sunt in esenta cronice prin evolutia lor. Desi aparitia lor este mai
putin frecventa, infectiile acute ale peridontiului nu sunt rare si in unele cazuri pot fi crescute precum in bolile periodontale asociate cu
infectia HIV. Bolile periodontale acute se dezvolta repede, frecvent sunt agresiv distructive si determina dizabilitate semnificativa.
Controlul lor terapeutic se bazeaza pe aceleasi principii aplicabile oricarei afectiuni infectioase acute - supresia organismului cauzativ, iar
cele mai multe raspund la masurile antiinfectioase standard.

Abcesul periodontal lateral este rezultatul cresterii rapide bacteriene intr-un buzunar periodontal. Un buzunar periodontal se formeaza in
prezenta bolii periodontale pe masura ce gingiile devin infectate si se indeparteaza de suprafata dintelui. Acest fenomen mareste spatiul
dintre dinte si gingie peste 3 mm. Acest sant devine acum un buzunar.
Un abces se formeaza cand buzunarul se adanceste pana cand bacteriile, tartrul si alimentele sunt prinse inauntru iar sistemul imun al
corpului nu poate combate adecvat infectia. Se dezvolta tumefierea gingiei ca rezultat al acestei cresteri rapide, necontrolate a bacteriilor,
produsilor bacterieni si a tesutului gingival infectat. Ca rezultat apare o distructie rapida, dureroasa a tesutului conjunctiv de sustinere si a
osului din jurul dintelui.

Abcesul este frecvent in boala periodontala avansata cand a aparut pierderea de os ca rezultat al infectiei, deoarece buzunarul mai profund
de 5 mm formeaza un mediu ideal pentru un abces. Abcesele pot fi foarte dureroase, leziuni sensibilile care apar de obicei brusc. Chiar si
abcesele mici produc durere. Sunt mai comune la persoanele peste 40 de ani si ocazional apar la copii. Variaza ca diametru de la 2 la 10 cm.
in unele cazuri sunt rezultatul unor tulburari ale sistemului imun sau a diabetului necontrolat.

Un abces periodontal este extreme de distructiv si daca nu este tratat adecvat poate repede leza ireversibil ligamentele si osul, ducand la
pierderea dintelui. Scopul tratamentului este de a drena infectia. Se inlatura placa si calculii aderenti de suprafata dintelui prevenind
reaparitia infectiei.

Antibioticele pot fi de ajutor in eradicarea infectiei. Se prescriu antalgice pentru a ameliora disconfortul asociat cu abcesul. O data ce
abcesul s-a vindecat se recomanda regenerarea ghidata a tesutului si chirurgia osoasa. Fara acest tratament definitiv abcesul poate prezenta
recurente.

Patogenie si cauze
Abcesul periodontal este probabil cea mai frecventa infectie acuta periodontala. In formele sale simple aceasta infectie reprezinta o
exacerbare acuta a leziunilor cronice de periodontita. Abcesul periodontal este o leziune inflamatorie acuta, distructiva a peridontiului care
determina acumularea localizata de puroi in peretele gingival a unui buzunar periodontal.
Pot fi implicate si tesuturile peridontiului secundar unui abces care deriva dintr-o infectie pulparo-periapicala de lunga durata. Din punct de
vedere al diagnosticului si tratamentului, cel mai complicat abces periodontal este cel in care sunt prezente periodontita si leziunile pulpei
sau periapicale inainte de formarea abcesului. Termenul de abces gingival a fost folosit pentru a descrie un abces periodontal care apare in
absenta unui buzunar periodontal si astfel marginit la gingia marginala.
Abcesele gingivale sunt frecvent rezultatul impactarii gingivale a fragmentelor rigide de resturi alimentare sau material strain si sunt mai
putin comune decat abcesul periodontal.

Semne si simptome
Un abces periodontal se prezinta adesea cu toate semnele unei inflamatii acute locale si infectii: debut abrupt, tumefiere gingivala sau
mucosala sau ambele, eritem intens al tesuturilor afectate si durere. Dintre acestea durerea este prima observata si mai ales de catre pacient,
care nu recunoaste restul semnelor.

Durerea poate varia de la sensibilitate usoara la percutie, palpare sau severa, spontana, iradiind. Pacientul poate observa ca dintele afectat
este mobil, inaltat in ocluzie sau ambele. Tesuturile afectate sunt albastrui pana la rosu intens. Tumefierea poate afecta doar o zona restransa
a gingiei sau se poate extinde in mucoasa alveolara si vestibul si poate fi vizibila sau palpabila extraoral.

Nodulii limfatici submandibulari sau sublinguali pot fi palpabili si sensibili. Daca este prezenta limfadenopatia, temperature corpului poate
fi ridicata usor. In functie de stadiul abcesului zona tumefiata poate fi ferma sau fluctuenta cu ruptura si drenajul spontan aparent iminent al
puroiului. Leziunile mai avansate pot prezenta unul sau mai multe traiecte fistuloase in gingie sau mucoasa.

Presiunea usoara digitala pe zona tumefiata determina eliminarea unei cantitati variabile de puroi si uneori exudat sanguinolent din sulcus
sau fistula daca este prezenta. Atingerea usoara a buzunarului periodontal implicat determina de asemenea eliminarea de puroi.
Frecvent pacientii sunt vazuti in stadiu asimptomatic cu o fistula in gingie care dreneaza un buzunar periodontal. Pacientul prezinta in
istoric unul sau mai multe episoade de tumefiere acuta si sensibilitate gingivala cu aceeasi localizare, urmate de remisiune.

In primul rind trebuie evaluat stadiul de atasare periodontala. Pierderea atasamentului dintelui fata de gingie si un buzunar trebuie sa fie
prezente pentru existenta unui abces periodontic. Daca abcesul este marginit la gingia marginala sau papila este bine atasata atunci leziunea
este probabil un abces gingival. Un abces pericoronal reprezinta o forma de abces gingival.

Trebuie evaluat statusul pulpei pentru a exclude leziunile pulpare sau asociate drept sursa de infectie. Prezenta cariilor profunde sau mari
trebuie luata in considerare, desi acestea singure nu indica boala pulpara-periapicala. Daca dintele are o pulpa intacta sau un canal al
radacinei plin si nu exista semne de boala periapicala, atunci este indicat diagnosticul de abces periodontal.

Natura durerii este de asemenea de ajutor in diferentierea abcesului periodontal si cel pulpar-apical. Infectiile acute pulpare-apicale
manifesta tipic febra, durere ascutita de natura intermitenta si spontana. Sensibilitatea la caldura sau rece este comuna si poate fi severa si
persistent mult timp dupa inlaturarea stimulului. In schimb, durerea asociata cu abcesul periodontal nu este severa sau spontana si este
usoara si sacaitoare. Sensibilitatea termica nu este caracteristica.

Abcesul periodontal acut

Se prezinta cu debut brusc cu durere la muscatura si durere profunda in dintele pe care pacientul doreste sa mestece. Gingia devine rosie,
tumefiata si sensibila. In stadiile initiale nu exista fluectuenta sau eliminare de puroi. Adenopatia asociata poate fi prezenta.

Abcesul periodontal cronic

Pacientul resimte gust neplacut si poate apare sangerarea spontana care sa acompanieze disconfortul. Dintele adiacent este sensibil la
muscatura si uneori usor mobil. Puroiul poate fi prezent si eliminat din crevasa gingivala sau dintr-un sinus din mucoasa adiacenta. Durerea
se remite la eliminarea puroiului iar abcesul apare ca o tumefiere rosie, stralucitoare si sensibila deasupra alveolei.

Diagnostic
Ca si in alte boli tratamentul adecvat a abcesului periodontal depinde de diagnosticul corect. Deoarece tabloul clinic nu este unic unui abces
periodontal necomplicat care apare doar din periodontita, diagnosticul corect al abcesului care implica peridontiul necesita evaluare clinica
si radiografica completa si atenta.

Radiografia dentara pot arata pierderea osului alaturi de prezenta si severitatea periodontitei. Daca abcesul este localizat pe fata faciala sau
linguala a dintelui, pierderea de os poate fi minima. Radiografia intraorala include incidenta periapicala si verticala. Este folosita pentru a
evalua pierderea osului marginal si conditia periapicala a dintelui afectat.
Testul de viabilitate a pulpei dintelui prin teste termice sau electrice este important.
Testul microbian: se preleva o proba de puroi din sinus, abces sau la expresia sa din santul gingival fiind trimis pentru cultura si
sensibilitate.

Se evalueaza statusul diabetic al pacientului: glucoza din sange, glicemia pe nemancate sau nivelul hemoglobinei glicozilate.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: abcesul gingival, abcesul periapical, leziunile perio-endo, leziunile endo-perio,
sindromul dintelui spart, fractura radacinii.

Tratament
Tratamentul abcesului periodontal nu difera substantial de cel al altor infectii odontogene. Principiile tratamentului infectiilor dentare
simple sunt urmatoarele:
- drenajul, mentinerea drenajului
- eliminarea cauzei.

In infectiile amenintatoare de viata va fi necesara spitalizarea si terapia de sustinere, alaturi de cea antimicrobiana. In functie de severitatea
infectiei si de semnele locale, examenul clinic, investigatiile si terapia initiala pot fi intirziate. In conditiile mai putin periculoase, masurile
sistemice precum analgezicele orale si chimioterapia antimicrobiana vor fi suficiente pentru a elimina: simptomele sistemice, trismusul
sever, extinderea difuza a infectiei - celulita faciala.
Antibioticele sunt prescrise empiric inainte de analiza antimicrobiana si determinarea sensibilitatii la antibiotic a puroiului si a specimenului
tisular. Regimurile empirice sunt dependente de severitatea infectiei. Antibioticele comune folosite sunt: fenoximetilpenicilina, amoxicilina,
metronidazol. Daca pacientul este alergic la penicilina se administreaza: eritromicina, doxiciclina, clindamicina.

Terapia initiala este indicata pentru:

- abcesul acut fara toxicitate sistemica
- leziunile reziduale dupa tratamentul toxicitatii sistemice
- abcesul periodontal cronic.
Terapia initiala cuprinde urmatorii pasi de efectuat:
- irigarea buzunarului abcesului cu solutie salina sau antiseptic
- cind sunt prezenti se vor inlatura corpii straini
- drenajul prin sulcus si curatirea suprafetei dintelui cu o sonda
- compresia si debridarea peretelui tisular moale
- instructarea pacientului asupra igienei orale
- pacientul revine la control peste 24 - 48 de ore, iar la o saptamana mai tarziu trebuie inceput tratamentul definitiv.

Tratamente alternative:
- extractia dintelui cu prognostic negativ.
Prognosticul negativ este suspectat cind se intrunesc urmatoarele complicatii:
- mobilitate orizontala peste 1 mm
- furcatie clasa II - III implicand un molar
- sondajul dintelui mai profund de 8 mm
- raspuns slab la terapie
- pierderea osului alveolar peste 40%.

Tratamentul de baza cuprinde incizia, drenajul si debridarea cu antibiotice sistemice.

Gingivectomia se practica cu antibioterapie sistemica sau antibiotice locale-tetracicline.

Antibioticele sistemice recomandate a fi administrate sunt urmatoarele:

- fenoximetil penicilina
- amoxicilina, metronidazol
- tetraciclina
- doxiciclina.
Tetraciclina este contraindicata la gravide si copii sub 10 ani.

Tratamentul definitiv: Tratamentul dupa terapia initiala doreste restabilirea functiei dentare, esteticii locale si mentinerea sanatatii
peridontiului.

100. Parodontita cronică formă uşoară. Morfologie. Tablou clinic. Clişeul radiologic.
Grad uşor
Acuze:
 Sângerare gingivală uşoară pe o perioadă de câţiva ani de zile în timpul periajului şi tăerea alimentelor dure;
 Miros fetid din cavitatea bucală;
 Discomfort şi senzaţii neplăcute în gingie (prurit)
Date obiective
 Hiperemie gingivală cu nuanţă cianotică, la o uşoară atingere sângerează;
 Prezenţa depozitelor dentare supa- şi subgingivale;
 Pungi parodontale cu profunzimea de 4 mm. numai în spaţiile interdentare;
 R-logic – lezarea lamei corticale interalveolare la 1/3 din înălţime, dilatarea fantei periodontale în zona cervicală;
 Miros fetid;
 Starea generală nu suferă.

101. Parodontita cronică de formă medie. Morfologie. Tablou clinic. Clişeul radiologic.
Gradul mediu
Acuze:
 Sângerarea gingiei în timpul periajului, alimentaţiei;
 Senzaţii dolore în zona cervicală de la excitanţii termici, chimici, prurit, usturime în gingie;
 Modificarea culorii şi configuraţiei gingiei;
 Miros fetid pronunţat;
 Mobilitate dentară;
 Eliminări purulente din pungile parodontale, uneori abcese.
Date obiective:
 Mucoasa papilelor interdentare, gingia marginală şi parţial ataşată sunt modificate în culoare;
 Sângerări gingivale (poate fi prezentă una din formele de gingivită cronică);
 Depozite dentare în abudenţă (supra- şi subgingivale);
 Uneori pe gingie se observă fistule sau cicatrice punctiforme;
 Pungi parodontale până la 6 mm. În zona tuturor suprafeţelor radiculare;
 Mobilitate dentară de gradul I-II, interspaţieri, uneori cu deplasarea lor;
 Eliminări purulente din pungile parodontale;
 R-logic – reducerea înălţimii septului interalveolar în direcţie verticală până la 1/2, resorbţie orizontală şi verticală; pungi parodontale
osoase (pungi intraosoase), prezenta osteoporozei, largirea spatiului periodontal.
 Osteoporoză în diferite zone ale osului alveolar;
 Pungi parodontale osoase (infraosoase) şi abcese;
 Lărgirea spaţiului periodontal.

102. Parodontita cronică formă gravă. Morfologia. Tablou clinic. Clişeul radiologic.
Gradul grav
Acuze:
 Agravarea simptomelor prezente;
 Dureri în gingie, discomfort în ocluzie la masticaţie şi tăerea alimentelor;
 Sângerări abundente, mobilitatea dinţilor;
 Interspaţieri între dinţi, deplasarea lor sub formă de evantai;
 Supuraţii gingivale, miros fitid;
 Pierderea dinţilor intacţi;
 Teama că se va întâmpla ceva în timpul tăerii alimentelor;
 Prezenţa abceselor parodontale.
Date obiective:
 Inflamaţie gingivală avansată (deformarea marginii gingivale);
 Prezenţa granulaţiilor în toate sectoarele gingiei;
 Abundenţă de tartru dentar şi depozite moi;
 Miros fitid pronunţat;
 La atingere gingia uşor sângerează;
 Pungi parodontale (osoase) peste 6 mm., ajungând până la vârful rădăcinii;
 Supuraţie gingivală, fistule gingivale, mobiltate dentară de gr. I-II-III;
 Spaţiera interdentară, deplasarea dinţilor sub formă de evantai, ocluzie trumatică;
 Modificarea statusului psihologic;
 Pungile parodontale permanent sunt cu puroi (focare de infecţie în organism);
 Suferă starea generală (slăbiciune, iritaţie, insomnie, inapetenţă, acutizarea bolilor cronice, sensibilizarea organismului);
 R-logic – resorbţia septurilor interalveolare peste 1/2 - 2/3 din înălţime sau lipsa ei copletă; prezenta pungilor osoase profunde, focare
de osteoporoza.
 Arcadele dentare şi procesele alveolare osteoporozice, au o resorbţie pronunţată.

103. Parodontoza. Etologie. Patogenie. Clasificare.

Paradontoza - afectiunea tesuturilor parodontiului cu caracter primar-distrofic.
Se observa la persoanele de peste 40 de ani si constituie circa 2-3% din toate leziunele parodontale.
Etiologie :
Paradontoza rezulta ca modul de interactiune intre bacteriile din placa bacteriana si raspunsul imun al tesuturilor parodontiului
Factorii generali sunt factorii care influenteaza reactivitatea generala, favorizand imbolnavirea
pacientului:
 factori genetici (predispozitia constitutioanala);
 factori metabolici (diabet);
 factori hormonali (endocrinopatii);
 afectiuni ale tesutului conjunctiv;
 afectiuni ale sistenului nervos central;
 factori imunitari: scaderea capacitatii de aparare sau reactivitate autoimuna;
 factori externi (intoxicatii);
 stari carentiale (hipovitaminoze).

Factorii locali sunt factori de iritatie pentru parodontiu si pot fi cauzali, ex.: placa bacteriana, si favorizanti: tartrul dentar, trauma ocluzala,
carii dentare, edentatia, anomalii dento maxilare, obiceiuri vicioase, factori iatrogeni.

Patogeneza:
Schimbari distrofice: intirzierea substitutiei structurilor osoase,coloritul tesutului osos este neuniform,se accentueaza liniile de forta,are loc
ingrosarea trabeculelor osoase din substanta spongioasa pina la pierderea spongiozitatii. Predomina aspectul inactive al tesutului osos –
resorbtia neteda.
Modificari vaselor sanguine ale maduvei osoase – hiperplazi endoteliului, scleroza cu restringerea accentuate a lumenului vascular sau
obliterarea complete.
In gingie se constata dereglari ale vaselor stromei: tumefactii mucoide, leziuni fibrinoide, necroza fibrelor de collagen, atrofierea epiteliului.
Se reduce microcirculatia, gingiea este palida.
Rx releva modificari osoase sclerotice, procesele atrofice in acest tesut ducind la micsorarea in inaltime a septurilor interdentare.

Clasificare:
Dupa gravitate:
 Forma usoara - senzatii neplacute in gingie,prurit in reg incisiv maxilar inferior,radiologic scaderea de 1/3 a
 inaltimii septurilor osoase interdentare.
  Forma medie - radacinile dintilor(canini si incisivi) se dezgolesc,adeseori au culoare galbuie,hiperestezia
 tesuturilor dintelui, reducerea pina la 1/2 a inaltimii septurilor osoase interdentare.
 Forma grava - dezgoliri importante ale radacinilor dentare 1/2 si mai mult,se deschid spatiile interdentare, accentuat defectiunea
estetica.
Dupa evolutie:
 Cronica
 In remisie
Dupa raspindire: generalizata, este lenta
104. Parodontoza. Tablou clinic. Diagnostic diferenţial.
Tablou clinic:
❖ Lipsa inflamaţiei gingivale (densă, anemică, papilele interdentare sunt atrofiate);
❖ Lipsa pungilor parodontale, plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
❖ Retractia gingiei cu dezgolirea coletelor dinţilor cu hiperestezie;
❖ Fixarea dinţilor în procesul alveolar, chiar la o retracţie osoasă considerabilă (forma grava) ;
❖ Lipsa pe R-grame a elementelor de distrucţie osoasă inflamatorie, conturul septului este clar, focare de osteoporoza lipsesc, atrofie
orizontală.

Forma usoara - senzatii neplacute in gingie,prurit, culoare gingiei neschimbata, gingia adera strins la suprafata dintelui, la sondare
singerari lipsesc, sunt dezgolite coletele incisivilor si caninilor, radiologic scaderea de 1/3 a inaltimii septurilor osoase interdentare.

Forma medie - radacinile dintilor(canikni si incisivi) se dezgolesc,adeseori au culoare galbuie, apare hiperestezia tesuturilor dintelui,
dezgolirea pina la 1/3 din suprafata radacinii si reducerea pina la ½ inaltimii septurilor osoase interdentare.

Forma grava - dezgoliri importante ale radacinilor dentare 1/2 si mai mult,se deschid spatiile interdentare, accentuat defectiunea estetica.
Semnele diagnostice:
 absenta inflamatiei,gingia are culoare palida
 retractia gingiei si deshosarea coletului apoi a radacinii dentare
 absenta pungilor parodontale si gingivale
 nu este caracteristica placa microbiana sau depozitul moale
 asocierea frecventa cu patologia dintelui ce nu are ca origine caria(eroziunea
 smaltului,uzura,defectul cuneiform)
 dintii isi pastreaza o buna fixare chiar in cazul atrofiei marcate a septurilor interdentare,deoarece evolueaza
 sincronic cu retractia gingivala.
Examenul radiologic nu evidentiaza semne ale destructiei inflamatorii a tesutului osos al septului interdentar,conturul fiind
clar,constatindu-se reducerea inaltimii acestuia fara focare de osteoporoza,dilatarea spatiului periodontal.
Afectiuni ale glandelor endocrine si dereglari metabolice/
Tabloul schimbarilor distrofice ale tesutului osos asemanator cu cel din parodontoza,a fost observat in unele endocrinopatii(insuficienta
cronica paratiroida),si situatii exceptionala(hipodinamie,hipoxie ,hipoxemie)

105. Parodontomele. Etiologie. Tablou clinic. Diagnostic diferenţial.

Parodontoamele cuprind tumorile si procesele cu aspect de tumori : fibromatoza gingiei , Epulis, Chistul paradontal.

Fibromat gingivala - seamana cu gingivita hipertrofica insa nu are nimic comun cu inflamatia. Spre deosebire de gingivita, in procesul de
fibromatoza gingivala se observa deformarea atit a gingiei interdentare cit si alveolare. Culoarea gingiei ramine neschimbata. Schimbarile
apara pe gingia vestibulara, cit sip e cea orala.
Acuze-aspectul neobisnuit al gingiei,care acopera in mare sau mica masura coroana dentara.
Etiologie – genetica, predispozitia, boli ale tiroidei.

Epulis- o formatiune patologica benigna, localizata, care se aseamana cu hipertrofia papilei gingivale interdentare.
Se intilneste la pers 20-40 ani,mult mai rar la persoane in virsta.
Etiologie - La aparitie contribuie factori iritabili locali (tartru,resturi radiculare dentare) Formatiunile apar doar unde exista dinti(sau
radacini ale acestora),evolueaza incet,ani de zile.
Acuze- formatiuni nedureroase,care evolueaza ca marime si singereaza usor la palpare.
La examinare se constata tumori de forma unei ciuperci,situate pe un piciorus, ce-i da mobolitate, daca evolueaza rapid pierde forma de
ciuperca. Formatiune este densa la palpare si singereaza. Culoarea gingiei este aprinsa cu tente violacee sau cenusii.

Chistul parodontal- zone radiotransparente ale destructiei tesutului osos cu forme rotunjite.

106. Metode fizioterapeutice în tratamentul gingivitelor.

Tratamentul local al parodontitei după Т. I. Lemeţkaia are ca scop:
a. suprimarea factorilor iritanţi locali:
 detartrajul, înlăturarea depozitelor moi;
 obturaţia dinţilor cu restabilirea punctelor de contact;
 şlefuirea selectivă a suprafeţelor ocluzale;
 suprimarea construcţiilor protetice, care şi-au pierdut calităţile;
 tratamentul anomaliilor dentare şi de ocluzie;
  suprimarea obiceiurilor vicioase;
 recomandaţii pentru un periaj raţional al dinţilor.
b. Suprimarea simptoamelor clinice ale parodontitelor:
 tratamentul gingivitelor în dependenţă de forma de evoluţie şi gradul de manifestare;
 lichidarea pungilor parodontale şi osoase;
 suprimarea mobilităţii dinţilor;
 suprimarea defectelor dentare;
 tratamentul hiperesteziei ţesuturilor dentare dure;
 suprimarea ocluziei traumatice;
 terapia patogenică a procesului inflamator în parodonţiu.
c. Terapia ce prevede utilizarea de mijloace cu acţiune stimulatoare a mecanismelor de apărare şi adaptare ale organismului, stimularea
reparatoare:
 stimularea circulaţiei sanguine, a troficităţii parodonţiului;
 stimularea procesului de formare a colagenului;
 stimularea osteogenezei.

În calitatea tratamentului local o importanţă majoră are, pregătirea pacientului, deaceia este necesar pregătirea psihologică. În efectuarea
tratamentului local al afecţiunilor parodontale cel mai important este să înlăturăm tartrul dentar supra şi subgingival.

Tratament local
a. Etapa iniţială
 Tratament parodontal
 Tratament odontal
 Tratament preprotetic
 Restaurarea preprotetică provizorie
b. Etapa corectivă
 Chirurgia parodontală propriu-yisă include toate procedeele chirurgicale la nivelul procesului alveolar cu toate componentele lui
structurale.
 Chirurgia muco-gingivală prevede o serie de intervenţii operatorii adjuvante în chirurgia parodontală (după necesitate)
 Echilibrarea ocluzală prin tratament protetic definitiv, folosind construcţiile fixe, inclusiv pe implanturi endoosoase, scheletate, pe
culise, parţial mobilizabile. Se recomandă echilibrarea ocluzală cu lucrări fixe, care servesc şi în calitate de atelă de durată.
c. Etapa tratamentului de menţinere
 Vezitele periodice la medicul parodontolog în cadrul evidenţei de dispensar.
 Înlăturarea plăcii bacteriene şi a tartrului dentar
 Tratamentul de biostimulare locală
 Realizarea ocluzogramei şi şlefuirea selectivă, după necesitate.
 Corectarea şinei provizorii, după caz.
 Tratamentul general sezonier

Tratament general – antibioticoterapia, vitaminoterapia (complexe de minerale şi vitamine etc.).

La suprimarea factorilor iritanţi locali o deosebită importanţă îi revine detartrajului (tartrului şi depunerilor moi). De la bun început este
necesar de а-i forma bolnavului deprinderi corecte la periajul dinţilor.

Suprimarea simptoamelor clinice ale parodontitei se face foarte minuţios şi consecutiv.

Lichidarea procesului inflamator şi infecţiei din pungile parodontale este o procedură foarte complicată şi importantă în cadrul tratamentului
complex al acţiunii asupra verigilor patogenice ale afecţiunii.
Se face în regiunea altor dinţi numai peste 2-3 zile. Chiuretajul în regiunea tuturor dinţilor se efectuează în 9-10 vizite. Repetarea
chiuretajului în unul şi acelaşi loc poate fi efectuat numai peste 1 an; în caz contrar se produce subţierea mucoasei gingivale şi recidivarea
procesului.

După chiuretaj se aplică pansamente imobilizatoare, care conţin substanţe cu diferită acţiune (antiinflamatoare, biostimulatoare, analgezică
etc.). Aceste pansamente se numesc pansamente curative.
Pansamentele curative pot fi aplicate numai pentru câteva ore după chiuretaj.

Tratament local (contemporan) . în cazul parodontitelor marginale cronice de gravitate medie, tratamentul iniţial s-a efectuat în primele
şedinţe pe câte un I cadran. în formele grave ale PMC, pentru a evita recontaminarea pungilor parodontale, tratamentul iniţial s-a efectuat
după schema „dezinfecţie totală a cavităţii orale într-o etapă. Metoda prevede două şedinţe pe parcursul a 24 de ore, când au loc detartraj-
surfasaj, irigaţii ale pungilor parodontale cu sol. PresiDent Antibacterial ce conţine 0,2% clorhexidină ce asigură un efect antiinflamator şi
antibacterial eficient (pentru eliminarea bacteriilor), clătituri şi gargară cu apă de gură PresiDent Active pentru întărirea gingiilor, periaj
odontal cu pasta de dinţi PresiDent Defense, care are o acţiune prolongată datorită concentraţiei de 0,1% de Hexitidină.

La fel se folosesc:
 Antimicotice: 1-2% coloranţi de anilină, soluţie apoasă- glicerinică 3% alcalat de natriu, preparate de iod (soluţia Lugol în glicerină
1:1), soluţie 1% iodinol, soluţie 2-3% bicarbonat de sodiu.
 Antitrihomonade: soluţie 1% metronidazol, macmiror (nifurtal).
 In cazul supuraţiilor gingivale un efect bun îl au enzimele proteolitice: tripsina, himotripsina, acidul ribonucleic, acidul
dezoxiribonucleic, pancreatina în combinaţie cu antibioticele.
 Se folosesc şi preparatele care inhibă enzimele chininformatoare: aprotinină, pantripină.
 Antiinflamatoarele sub formă de unguente - inhibitorii prostaglandinelor: unguent 3% acid acetilsalicilic, 3% salicilat de sodiu;
unguentul de indometacină şi derivate ale pirazolonului (unguent 5% fenilbutazonă), unguent de heparină, listerină, peridex, viadent,
scope.

Tratamentul de bază al parodontitei marginale cronice este antibacterian, reieşind din conceptul că factorul microbian este dominant în
etiologia afecţiunii. Insă, deşi sunt utilizate remedii antibacteriene cu spectru larg de acţiune, problema lichidării procesului inflamator
rămâne nerezolvată fie din cauza că în etiologia şi evoluţia PMC participă mai multe specii de microorganisme, fie din cauza apariţiei
dereglărilor biomecanicii dintelui sau a arcadei dentare.

Deaceea, terapia patogenică includea: componenta conservatoare - prelucrarea antiseptică a cavităţii bucale, detartraj ultrasonic sau manual,
periaj profesional în combinaţie cu sistemul AirFlow, biostimulare (injectarea pe plica de tranziţie a preparatelor biomodulatoare - sol.BioR
0,5%, sol. Vit. Bl etc.), instilaţii cu preparate anti inflamatoare sub formă de praf - BioR, sol. Tantum verde, instilaţii praf
metronidazol+clorhexidină, instilaţii plus aplicaţii 15-20 min. Apoi se poate de injectat ozon, se face mezoterapia, se injectează cu o seringă
de insulină 0,1 , 0,2 ml în plica de tranziţie sau direct în papilă (în gingivite hipertrofice.) Aplicarea uleiurilor ozonate (de cătină, garofiţă,
seminţe de bostan, de viţă de vie. Etc.), numai sa nu conşină alcool etilic în componenţă.

Tratament general
Indicaţii pentru terapia stimulatoare:
 stadiile incipiente ale patologiei parodonţiului;
 scăderea suficientă a indicilor reactivităţii;
 bolnavii tineri cu patologie într-o fază de evoluţie lentă;
 ineficacitatea metodelor utilizate anterior;
 astenia pacientului.
Contraindicaţii:
 evoluţia rapidă a procesului în ţesuturile parodontale;
 parodontită în formă abcedantă;
 tumori;
 stări dishormonale;
 perioada de menstruaţie şi graviditatea;
 boli grave ale organismului;
 forme grave de patologie ocluzală.

Tratamentul general - parodontita marginală cronică, fiind un proces inflamator, implică întreg organismul prin influienţa sa asupra
organelor şi sistemelor, cu invazia microorganismelor şi pătrunderea endotoxinelor în organele interne, ele devenind astfel un focar de
infecţie ce influenţează evoluţia afecţiunilor generale (diabetul zaharat, afecţiuni cardiovasculare, renale etc.). Pentru a evita această
influenţă nocivă asupra întregului organism şi pentru pregătirea ţesuturilor parodontale către intervenţiile chirurgicale, şi obţinerea
ulterioară a unui rezultat scontat, pacienţii aflaţi în studiu, au beneficiat de un tratament general antimicrobian cu antibiotice. Acest
tratament a fost individualizat, echilibrat, bazat pe rezultatele microbiologice obţinute la etapa de diagnostic sau înainte de etapa
chirurgicală, sau prin antibioticogramă. Aici trebuie de menţionat că microorganismele (anaerobe) parodontopatogene reacţioneaza foarte
bine la metronidazol în combinaţie cu un preparat din seria tetraciclinelor (doxaciclină, amoxiciclină etc), obţinând o concentraţie maximă
de 2,5-3 ori mai mare decât în serul sangvin deja peste 2 ore de la administrare

Reieşind din conceptul individualizării tratamentului sunt următoarele scheme:

1. .Metronidazol 0,5 - 1 comprimată 2 x zi, timp de 8-10-14 zile, în funcţie de gravitatea procesului; doxaciclină 0,1 -1 zi - 2 capsule
în priză unică, în următoarele zile - 1 capsulă pe zi; Mycosyst 150 mg - 1 capsulă în 5-7 zile. Pentru îmbunătăţirea troficităţii
dereglate prin mecanismul patogenic al inflamaţiei în ţesuturile parodontale, a fost administrat un complex de vitamine şi minerale
„Duovit ”, timp de 15 zile sau BioR - 1 capsulă 2 x zi, cu 20 de minute înainte de masă, timp de 10 zile este necesar de administrat
un complex de microelemente şi vitamine.
2. Pentru pacienţii care prezentau probleme de sănătate a ficatului, a fost elaborată o schemă echilibrată cu înlocuirea doxaciclinei
(hepatotoxice) cu amoxiciclină 0,37 - 1 comprimată 3 x zi şi micşorarea dozei de metronidazol - 0,25 - 3 x zi.
Luând în considerare progresele industriei farmaceutice şi îmbunătăţirea proprietăţilor remediilor medicamentoase, am avut şi
alternativa de a prescrie pacienţilor preparate cu mai puţine reacţii adverse, însă fară a modifica principiul de bază al
antibioticoterapiei în parodontologie, după cum urmează: Secnidox 1,0 g, derivat al 5-nitroimidazolilor cu acţiune sporită asupra
microorganismelor anaerobe şi a protozoarelor, vindecând şi contaminarea cu Helicobacter pylori. Pentru comoditate, se
administrează 2,0 g în priză unică; Clavomed 1,0 g- cu substanţa activă amoxiciclină şi acid clavulinic (efect de potenţiere a
amoxiciclinei), se administrează 1 comprimată 2 x zi.

Tratamentul gingivitei la gravide:

Suprimarea factorilor cauzali, asanarea cavităţii bucale. Local - tratament antiinflamator (aplicaţii cu lizozim 1%; galascorbină, ulei de
măcieş, ulei de cătină, caratolină, pastă din lizozim); in cazul supuraţiilor gingivale se aplică unguent vulnuzan; aplicaţie cu soluţii 25%
dimetil sulfoxidă,elcctroloreză cu salicilat de natriu 10% - 10-15 proceduri.

Tratamentul parodontitei presupune anumite dificultăţi, întrucât necesită metode chirurgicale: chiuretajul, gingivotomia,
gingivectomia, operaţiile cu lambouri.
Chiuretajul prevede:
1.înlăturarea din pungile parodontale a granulaţilor şi epiteliul ui;
2.detartrajul cu înlăturarea tartrului subgingival.
Chiuretajul într-o şedinţă se efectuează în regiunea numai a 3-4 dinţi monoradiculari sau a 2 dinţi pluriradiculari. Chiuretajul următor se
face in regiunea altor dinţi numai peste 2-3 zile. Chiuretajul în regiunea tuturor dinţilor se efectuează în 9- 10 vizite. Repetarea chiuretajului
in unul şi acelaşi loc poate fi efectuat numai peste 1 an; in caz contrar se produce subţierca mucoasei gingivale şi recidivarea procesului.
După chiuretaj sc aplică pansamente imobilizatoare, care conţin substanţe cu diferită acţiune (anti inflamatoare, biostimulatoare, analgezică
etc.). Aceste pansamente se numesc pansamente curative.
Pansamentele curative pot fi aplicate numai pentru câteva ore după chiuretaj.

Tratamentul parodontozei: local şi general.

Local - profilaxia complicaţiilor; restabilirea punctelor de contact la tratamentul cartei dentare; igiena bucală corectă cu combaterea
formării depozitelor dentare; şlefuirea selectivă a suprafeţei protetice; aplicarea atelelor dentare, tratamentul hiperesteziei.
Remedii naturaliste în tratamentul bolilor parodontale:
Apa de gură cu lemn dulce, tinctura de propolis şi foarte multe alte plante medicinale sunt tot atâtea mijloace care vă ajută să aveţi dinţi
frumoşi şi sănătoşi.

Se poate să curăţaţi dinţi de asemenea o dată la 7 zile cu suc de lămâie şi cu sare. Pentru aceasta este suficient să se pună în sucul de lămâie
1 lingură de sare şi cu acest lichid pus pe periuţa de dinţi să vă spălaţi temeinic o dată pe săptămână, pentru evitarea depunerii tartrului.
Fiţi atenţi însă şi la pastele de dinţi pentru că există foarte multe şi unele excelente care vă ajută să aveţi dinţi de invidiat.
Este nevoie însă de vizita la un stomatolog cel puţin de 2 ori pe an pentru a preveni o serie de afecţiuni care se pot evita prin vizita şi
tratamentul stomatologului.
Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin, anin, cerenţel, cimbru, coada calului, coada racului, coada şoricelului, dracila, fragi,
fumăriţa, ghimber, gutui, hrean, lemn dulce, măr, mărul lupului, mătreaţa bradului, mentă, mur, muşeţel, nalbă, nuc, pătlagină, pătrunjel,
portocală, salvie, scorţişoară, scoruş de munte, scumpie, smochine, şofran, şovârf, stejar, sulfină, sunătoare, tătăneasă, turiţă mare.

Clasificarea Factorilor Fizici:

 Temperatura;
 Ultrasunetele;
 Electricitatea;
 Umiditatea;
 Presiunea externa;
 Presiunea osmotica;
 Energia radianta;
 Concetratia de oxigen;
 Laserul;

În tratamentul afecţiunilor parodontale un rol important ii revine fizioterapiei. Un substanţial efect il au metodele fizice supra circulaţiei
sângelui şi a limfei, asupra troficii ţesutului parodontal şi capacităţii reparatorii. Aceasta are un rol deosebit, deoarece numeroase studii arata
că in parodontită au loc tulburări microcirculatorii ceea ce reprezintă o veriga importanta în mecanismul afecţiunii. Metode fizice sunt de
obicei, indicate în asociere cu alte intervenţii terapeutice, uneori, acestea ocupă un loc dominant.

Ultrasunetul. Utilizat pe scară largă pentru a elimina tartrul dentar. Tehnica permite, destul de rapid, fără gingivoragii şi nedureros
eliminarea tartrului dentar.
Proprietatea ultrasunetului de îmbunătăţire a proprietăţilor de absorbţie a medicamentelor de către mucoasa este utilizata în fonoforeza.

Fonoforeza - metoda de administrare a medicamentelor, cu ajutorul vibraţiilor ultrasonice, care combină un efect farmacologic cu acţiunea
simultană a ultrasunetului. Se recomanda introducerea de substante medicamentoase pe bază de ulei (glicerina, vaselina, etc). Fonoforeza de
vitamina E îmbunătăţeşte procesele metabolice în ţesuturi parodontale. Această metodă de tratament este indicate adolescenţilor în
parodontite care decurg, de obicei, pe fonul E-hipovitaminozelor. Se utilizeaza dispozitivul cu ultrasunet LOR-1A, Caretalk UT 1041.
Pot fi introduse şi alte substanţe medicamentoase - vitaminele A şi D, galaskorbin, kalanchoe, tripsina sodiu mefenaminat.

Electroforeza - introducerea de substante medicamentoase în ţesutul parodontal prin intermediul curentului continuu - este indicate pentru
lichidarea inflamatiei comice.
Electroforeza provoaca o hiperemie prelungita (1,5-2 h), care stimuleaza procesele metabolice, trofice si regenerative în ţesuturile
parodontale, formarea de substanţe biologic active (histamina, acetilcolina, etc). Se folosesc dispozitivele " Поток", ГР-2, Biostep L3B etc
se administrează, de obicei, vitaminele С, P, B.
Electroforeza cu vitamine este indicate în parodontita cu cronică şi exacerbate, după eliminarea semnelor locale şi terapie anti-inflamatorie.
Acumularea de vitamina С în ţesuturile parodontale măreşte permeabilitatea capilara şi stimuleaza formarea de colagen. Vitamina P reduce
permeabilitatea vasculară, inhibă acţiunea de hialuronidaza, creşte rezistenta capilarelor.
Când sunt exprimate fenomenele exudative se indica electroforeza enzimelor: tripsina, ribonuclează, la o diluţie de 1 mg / ml soluţie
izotonica (introducând alternativ cu anodul si catodul). Acesta din urmă are o acţiune anti- inflamatoare, stimuleaza procesele de
remineralizare şi regenerare.
Cursul de tratament cu ribonuclează constă din 10-12 şedinţe.
Pentru a elimina inflamatia, sângerarea gingiilor se utilizeaza heparina(l:15), soluţie 10% de gluconat de calciu, tanina, aloc. Cursul de
tratament este de 10-15 şedinţe.
Electroforeza 5-10% soluţie de clorură de calciu, soluţie 2,5% glicerofosfat de calciu, soluţie de 1-2% fluorură de sodiu imbunatateste
metabolismul mineral şi trofica parodontului, elimina sensibilitatea crescută a tesuturilor dure ale dinţilor, înlătură osteoporoza tesutului
osos.

Fluctuorizarea - aplicarea de curent electric alternativ de frecvenţă joasă fluctuant (care isi modifica intensitatea, frecvenţa şi
amplitudinea). Se foloseste cu succes pentru ameliorarea durerii, normalizarea circulaţiei sângelui, inlaturarea inflamatiei. Sporeşte fluul
sangvin si limfatic, activitatea celulara si permeabilitatea vaselor.Aparatul Radius 01.

Darsonvalizarea - consta in utilizarea în scopuri medicale a impulsurilor de curent alternativ de înaltă frecvenţă (100 - 300 kHz), de înaltă
tensiune (20 kV) şi de putere mică (0.02 mA).
Se utilizeaza dispozitive portabile MIskra-l" şi "Iskra-2“, Korona. Se folosesc electrozi de dimensiuni mici - de formă sferica sau ascutita.
In timpul darsonvalizarii are locactiunea directă a scânteiei de descărcare asupra terminaţiilor nervilor senzoriali şi vegetativi, in rezultat
asigurandu-se analgezia. îmbunătăţirea troficii ţesutului, se activeaza migrarea leucocitelor.
Aplicarea acestei metode este indicate in faza de stabilizare sau de remitere a parodontitei, hiperestezia ţesuturilor dure dentare. Cursul de
tratament constă de 10-20 de proceduri pentru 5-10 minute in fiecare zi sau peste o zi Darsonvalizarea este contraindicata în leziunile
tumorale ale ţesuturilor orale.

UHF-terapia (УВЧ) - utilizare curentului electric de frecventa ultra înalta , duce la creşterea fluxului dc sânge, stimuleaza fagocitoza,
eritropoieza, procesele redox.
in tratamentul afecţiunilor parodontale diatermia este prescrisa în exacerbarea şi abcedarea procesului.
Eliminarea de puroi din pungile parodontale patologice nu este o contraindicaţie. Durată procedurilor este nu mai mult de 5-7 minute, la o
rată de 5-8 proceduri in fiecare zi.
Este contraindicata în afecţiunile sistemului cardiovascular in stadiul de decompensare, diabet zaharat, hipotensiunc arterială, formaţiuni
maligne, în faza activă de tuberculoză pulmonară.Aparatul Etplus

Terapia cu microunde - consta in utilizarea undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă in scop medicale. Undele de aceasta gama sunt
bine absorbite de ţesuturi la o adâncime de 5-7 cm. Pentru terapia cu microunde se utilizeaza dispozitivului «Луч-2», Microwave 25 P.Sub
influenţa undelor electromagnetice ţesuturile se incalzesc, edemul lor scade.. Indicaţie pentru utilizarea acestei metode este parodontita in
stadiu evoluat dupa chiuretajul pungilor patologice.
Pentru tratamentul afecţiunilor parodontale este recomandat de a iradia un diametru de 2 cm, sesiunea de iradiere este efectuata, atasand
emiţătorul la pielea obrazului la nivelul de premolarilor, altemand partea cu stânga. In timpul procedurii gura pacientului este închisa.
Intensitatea iradierii - 5 W(volt), durata de expunere a unui obraz 5-8 minute.
Se prescriu 5-10 proceduri a cate 10-15 minute zilnic.

Diatermia - consta in utilizarea curentului alternativ de frecvenţă înaltă (1-2 MHz), tensiune mica (sute de volţi) şi putere mare (până la
câţiva Amperi).
Mecanismul de acţiune al diatermiei se reduce la încălzirea directă a ţesutului la adâncime şi este cauzată de reflexele vasculare şi trofice a
receptorilor terminaţiilor nervoase. Congestia persistă pentru o perioadă lungă de timp. Sub influenţa diatermiei are loc creşterea
permeabilităţii vasculare, migraţia activa a leucocitelor.

Razele infraroşii (lungimea undei 760 nm) pătrund în ţesut la o adâncime de 5 mm, contribuind la dilatarea vaselor sangvine şi limfatice şi
îmbunătăţesc circulaţia. Razele infraroşii reprezintă un iritant puternic care poate provoca modificări funcţionale semnificative în organism.
Indicaţie pentru utilizarea lor este parodontita generalizată în faza activă. Surse - şi lămpa cu infraroşu si lampa Sollux.
Cursul de tratament implica 3-5 şedinţe, expunerea la iradiere 5-10 minute zilnic, in cazul necesar - 2 ori pe zi
Razele UV la acţiunea asupra tesuturilor duce la creşterea asimilani şi fixării de fosfor şi calciu, sporeste fonnarea de vitamina D. Efectul lor
bactericid este datorat creşterii activităţii enzimaticc şi activării mecanismelor de aparare. Pentru expunerea la UV in practica stomatologica
este folosita lampa cu unde UV scurte OKUF-5. Concomitent cu raze UV se recomanda administrarea per os a preparatelor dc calciu şi
toslor, precum si o dieta bogata in minerale.

Metodele flzioterapeutice:
Tratamentul cu nămol curativ. Balneoterapia.
La baza acţiunii curative a procedurii cu nămol curativ stau proprietăţile termice, mecanice si biochimice. Efectul terapeutic este conditionat
de factorul termic ce imbunătățește microcirculația locală; de acţiunea substanţelor biologic active care se conţin în nămolul curativ care
normalizează microflora mucoasei cavității bucale.
De asemeni, acţiunea analgezica și antiinflamatoare a nămolului provoacă scăderea senzaţiilor dolore și edemul gingiei marginale și
absorbţia focarelor inflamatorii (cu scop curativ se foloseste sulfid-namol, torti sapropeli).
Namoloterapia se utilizează sub forma de aplicaţii calde, 37 - 42 grade С pe marginea gingiei timp de 15 - 20 min, iar în cura de tratament
intra 10 - 15sedinte.
Este indicat în toate formele de parodontite în remisie;
contraindicat în orice acutizare a proceselor parodontologice.

Parafinoterapia - folosind un înalt coeficient de dilatare, parafina la trecerea din sfera lichidă în cea solidă se micșorează în volum cu 10 -
15%, deaceia are o acţiune de presiune asupra țesuturilor în aplicaţii. Are o acţiune antiinflamatoare. Pentru parafinoterapie se folosește
parafina medicinală topită cu punctul de topire 52 - 55* C.
Indicaţii: toate formele de parodontite și parodontoze fără supurare.

Fototerapia: în tratamentul afecţiunilor mucoasei cavității bucale, iradiația ultravioletă ocupă un rol de bază ca factor antiinflamator și
stimulează procesele trofice.
Acţiunea fiziologică a razelor ultraviolete constă în blocarea receptorilor neurogeni, stimulează osteosinteza, are efect bactericid și
dehidratant.
Aparate: UF - terapie - LUKF - 3 sau OKUF - 5.
În parodontoză fototerapia se indică local în fiecare zi sau peste o zi în 5-10 proceduri.

În tratamentul gingivitelor şi parodontopatiilor, în funcţie de manifestările clinice se va indica hidroterapie cu diferite medicamente: extracte
de Calendula, soluţii de furacilina, lactat etacridin şi alte medicamente anti- infl amatorii.
Clatiturile pot fi realizate si la domiciliu.

Masaj - este o metoda curativă activă ce constă în dozarea acţiunii mecanice asupra țesuturilor parodontale cu ajutorul diferitor metode -
manuale, instrumentale.
În practica stomatologică se efectuiază doar 3 elemente:
netezirea;
fricţiunea;
vibraţia.
Poate fi indeplinit individual sau cu ajutorul medicului sau asistentei medicale. De asemeni se folosește și hidromasajul, masajul manual,
vacuummasaj. În caz de hipersensibilitate în regiunea coletelor dinţilor masajul gingiei necesită folosirea pastelor curative cu conținut de F
și P (Sensodyne, Colgate Sensytiv, Bland-a-med cu continuț de Ca si F, Lacalut sensytiv, etc.)

Hidromasajul: cavității bucale. Se face după curățirea mecanică a dinţilor și asanarea cavității bucale, prelucrarea medicamentoasă a
pungilor gingivale parodontale. Pentru început irigam maxila apoi mandibula. Durata irigaţiilor 5-7 min. În procesele inflamatorii se
folosește temperatura diferită și presiunea mică (0,3 - 1 atm.), în inflamațiile de evoluţie subacută și cronică se folosește temperaturi de 38 -
40*C și presiunea de 2 - 3 atm. În parodontoză se indică o presiune de 3 atm cu micşorarea treptată a temperaturii pînă la 25 - 20*C. Pentru
antrenarea gingiei se folosesc temperaturii contraste (rece - cald) cu diferenţa lor în creştere. La o cura de tratament se indică 20 - 30
proceduri.

Vibromasajul: posedă acţiune pronunțată reflectorie are acţiune profundă a țesuturilor parodontale acționînd trofica în țesuturi. Este
efectivă folosirea ei în formele încipiente ale parodontozei.
Aparate: piese vibratoare speciale conectate la unitul stomatologic,

Vacuummasaj. Dupa Kulajenco V (1964). Aparate: A L - P - 2 si set de electrozi cu ajutorul cărora se face hematom. Efectul masajului
constă în acţionarea de scurtă durată a excitantului asupra parodontului ducînd la distribuirea lichidului în focar și îmbogatirea cu 0² a
țesuturilor.

Galvanizarea și Masajul magnetodinamic.

Masajul se efectuiază prin intermediul bilelor magnetice sterile acoperite cu un strat izolant în diamentru de 0,5 cm introduse în vestibulul
cavității bucale în Nr 12 - 15 bile pentru o procedură. Numărul şedinţelor 8-10 - 12, timpul procedurii 10 min.
Indicaţii: gingivite catarale cronice, parodontite cronice generalizate de orice grad, parodontoze.

Ozonoterapia
Terapie ce consta in injectarea sau insuflarea subcutana, intramusculara, intraarticulara sau intrarectala a unei cantitati de amestec Oxigen-
Ozon, prin diferite tehnici, care in diferite patologii a permis obtinerea unor rezultate terapeutice de neasteptat. Ozonul are o actiune directa
si imediata avand efect dezinfectant, revitalizant si trofic, antialgic si miorelaxant si este un puternic bactericid, fungicid si virustatic.

Ce este Ozonul
Ozonul este compus din trei atomi de oxigen si a fost identificat inca din anul 1785.In 1896 romanul Nicolae Tesla a patentat in SUA primul
generator de Ozon. Cuvantul "ozon" inseamna in limba greaca "aer proaspat". In prezent este folosit in medicina in numeroase patologii si
la purificarea apei potabile deoarece este un germicid puternic, distrugand toate bacteriile, fungii, parazitii, mucegaiurile si inactivand
virusurile.

Efectele ozonului
 antibacterian, antifungic si virustatic
 imunostimulant
 favorizeaza eliminarea toxinelor
 antiinflamator si antialgic
 revitalizant
 potenteaza actiunea insulinei
 actiune lipolitica, scade valoarea colesterolului seric total si creste valoarea colesterolului cu greutate moleculara mare (HDL
colesterol-cu efect de protectie al organismului)
 imbunatateste circulatia
 creste rezistenta la efort si capacitatea de memorare
 actiune antidepresiva
 activeaza sistemul tampon al radicalilor liberi si
 creste acuitatea vizuala

Bolile gingivale si periodontale reprezinta o preocupare mare atat pentru stomatologie cat si pentru medicina. Majoritatea factorilor care
contribuie si cauzeaza aceaste boli sunt redusi sau tratati cu ozon in toate formele lui de aplicare (gaz, apa, ulei).
Efectele biologice benefice ale ozonului, activitatea sa antimicrobiana, oxidarea bio- moleculelor precursori si a toxinelor microbiene
implicate in bolile periodontale si proprietatile sale vindecatoare si regeneratoare asupra tesuturilor fac folosirea ozonului mult indicate in
toate etapele de boala gingivala si periodontala.
În functie se cazul clinic, sunt disponibile mai multe modalitati de aplicare folosind ozon gazos, irigatii cu apa ozonata si folosirea locala de
ulei ozonat la fel ca si folosirea la domiciliu.

Aplicatiile gazoase via un aplicator termoformat individualizat

Se pregateste o aplicatie termoformata dura sau usor moale dentara care se extinde la 2-3 mm dincolo de zona gingivala afectata, lasand un
spatiu liber pentru circulatia gazului. Dupa 2 orificii pentru intrarea si iesirea gazului, distal si mediu fata de zona de tratament. Se
redefinesc marginile aplicatiei cu un corp siliconic mediu sau usor. Poate fi de asemenea aplicat un baraj usor ca extra masura de precautie
si pentru a inchide complet marginile. Se ataseaza orificii la generator si la pompa de suctiune. Aceasta procedura va tratat atat tesuturile
moi cat si pe cele dure ale zonei afectate. Se pot folosi intotdeuna cape de PVC sau silicon si se pot trata individual toate zonele aplicate in
situatii dificile unde o asemenea aplicatie este greu de folosit sau incomod pentru pacient.
Irigatiile cu apa ozonata
Se pregateste apa ozonata folosind Acquazone si se iriga cu generozitate zona afectata in timpul si dupa indeprtarea pietrei dentare, a
lucrarii la suprafata radacinii si a chiuretajului non- chirurgical.
Folosirea la cabinet si la domiciliu a uleiului de masline ozonat
Dupa tratamentul la cabinet cu ozon gaz sau apa ozonata, se umplu spatiile cu ulei de masline ozonat folosind un ac de 25G sau orice varf
potrivit. Se da pacientului pentru folosirea la domiciliu ulei cu instructiunile de rigoare pentru aplicarea corecta. Se repeta aplicarea la
cabinet a uleiului ozonat o data pe saptamana.

107. Rolul factorilor generali în etiologia gingivitelor.

Factorii generali sunt factorii care influenteaza reactivitatea generala, favorizand imbolnavirea pacientului:
 factori genetici, eriditatea (predispozitia constitutioanala);
 Gingivita poate sa apara din cursul unor stari fiziologice, cind are loc dereglari hormonale ( sarcina, menopauza , juvenila).
 Boli parodontale legate de boli sistemice: Diabet-favorizeaza un raspuns modificat de aparare din partea acestor structuri fata de
placa bacteriana. Hipovitaminoza c - deficitul de vit C modifica in sens agravant raspunsul gingival prin edem,hiperplazie,singerari
gingivale.
 Endocrinopatii
 Boli ale sangelui (unul din simptomele precoce a leicozelor, anemiilor);
 Afectiunile sistemului gastro-intestinal (ulcere, gastrite, colite);
 Intoxicatii cu substante medicamentoase (definipin – in tratamentul epilepsiei, ciclosporin);
 Intoxicatii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.);
 Boli infectioase;
 La fumatori (alcolici) si narcomani.
 factori imunitari: scaderea capacitatii de aparare sau reactivitate autoimuna;
 Irradieri cu razele X;

108. Gingivita de sarcină. Clinica. Particularităţi ale tratamentului. Profilaxie.

Gingivita de sarcina
Apare în unele cazuri (la a III-a lună de sarcină) şi poartă un caracter subacut sau acut;
Sarcina propriu-zis nu provoacă gingivita hipertrofică, dar poate influenţa prin modificările hormonale reacţia locală a ţesututrilor
parodontale la acţiuneea plăcii bacteriene;
Gingivita hipertrofică de sarcină variază de la 50% (LOE) la 100% (MAER, ORBAN)
Manifestari clinice:
 Hipertrofie şi sângerare gingivală;
 Gingia este netedă, de consistenţă moale, uşor se decolează de la suprafaţa dintelui;
 Mai frecvent hipertrofia este localizată la nivelul papilelor interdentare;
 Gingia este de culoare roşu-aprins, lucioasă până la roşu-violet;
 Gingia sângerează la cea mai mică atingere;
 Dureri apar numai odată cu alipirea infecţiei acute;
 Semnele clinice se accentuiază de la luna a II-III, atingând apogeul către luna a VIII şi decad către luna a IX de sarcină
Diagnosticul gingivitei hipertrofice poate fi stabilit fără mari probleme, exact cum şi depistarea factorilor etiologici (patologia muşcăturii
şi modificări hormonale).

Sarcina , prin modificari hormonale, poate influenta reactia locala a tesuturilor fata de placa bacteriana.
In lichidul santului gingival se remarca o crestere a speciei anaerobe asupra careia hormonii steroizi(progesteronul si estrogenul) mult
crescuti la acest nivel actioneaza ca factori de proliferare. Plus la toate, hormone androgene stimulaza crestrea fluxului sanguine in vasele
gingiilor.
Semnele clinice ale gingivitei se accentueaza din luna a II sau a III ,devin destul de pronuntate in luna a VIII.

Acuze – dureri suportabile si sangerari in timpul masticatiei ori periajului, senzatii de usturime in mucoasa gingivala, apare desinestatator si
se intensifica in timpul alimentatiei (fierbinte, acru, sarat), miros neplacut in cavitate bucala.

Simptomatologia - principalele semne de imbolnavire gingivala sunt hiperplazia si singerarea.

- gingia este tumefiata, hipermiata, marita in volum (din cauza edemlui)
- singerarea se produce la cele mai mici atingeri, periajul, explorare cu sonda culoarea variaza de la rosu viu la violaceu,frecvent gingia este
acoperita de depozite fibrinoase sau purulente.

Sunt prezente depunerele dentare, proba Shiller-Pisarev +. Depuneri dentrare moi abundente. Starea generala a bolnavilor nu este dereglata.
- Uneori hiperplazia gingivala are aspect tumoral,fiind denumita tumora de sarcina(incidenta 2-5%)

In primul rind – profilaxie:

1. Vizite mai dese la medic stomatology (educarea pacientelor insarcinate pentru o igiena corecta si cotidiana, recomandari in alegerea
corecta a produselor de igienizare).
2. Igiena riguroasa a cavitatii bucale
3. Alimentatia rationala si echilibrata

Tratamentul gingivitei de sarcina consta in:

 indepartarea placii bacteriene si a tartrului (daca se poate in stadiile cat mai precoce ale sarcinii)= detartraj supragingival si cu
minim de traumatism subgingival, apoi periaj.
  tratament local antiinflamator si antibact - indepartarea prin stergere cu tampoane sau comprese imbibate cu apa oxigenata a placii
bacteriene cat si aplicatii cu spatula de perhidrol in santul gingival si pe suprafetele de gingie hiperplaziata. sub forma de aplicatii
(instilatii) cu LevoBioR, MetkloDenta, Metrogil Denta, Elugel, Eludril Izofual, etc.
 sedinte scurte cu schimbarea pozitiei, efectuarea tratamentelor in trimestrul II de sarcina si evitarea lor in trimestrul al III-lea de
sarcina.

109. Tratamentul complex al parodontitelor.

Terapie complexa – asocierea corecta de metode si mijloace de actiune asupra focarului de infectie din parodontiu si a organismului
bolnavului. Este strict individualizata si se aplica in ordine stricta.
1. Etiotropa – suprimarea cauzelor inflamatiei ( placa bacteriana, depozite dentare, obturatiile si lucrarile protetice necalitative, ocluzia
traumatica s.a.), corectarea suprafetei de ocluzie prin slefuirea selectiva a dintilor, reconstituirea punctelor de contact intre dinti , corectarea
anomaliilor de insertie a frenului labial, muscaturii, instruirea si controlul pacientului pentru a realiza correct igiena cavitatii bucale +
suprimarea unor obiceiurilor daunatoare.

2. Patogenica – utilizarea metodelor si remediilor curative care ar actiona asupra unor verige patogene ale procesului inflamator – distructiv
din parodontiu: inhibarea fermentilor lizosomali, reducerea procesului de exsudatie, edematiere , normalizarea microcirculatiei si a
procesului metabolic in parodontiu. Pentru asta cu success sunt utilizate metodele fizioterapeutice, medicamentoase, chirugicale.
Antiinflamatoare - Acid acetilsalicilic, salicilat de Na, unguent de indometacina in f. de ungunte pt pansament gingival.
Vasoconstrictori – heparina, acid aminocapronic 5% sub forma de aplicatii
Enzime proteolitice – tripsina
Antibiotice – metronidazole , s.a.

3. Simptomatica – tratamentul unor boli de care sufera pacientul: afectiuni ale sistemului cardiovascular, ateroscleroza, diabet zaharat,
leucocitoza anemiile, intrucit in etiologia si patogenia afectiunilor parodontiului le revine un rol deosebit.

4. Tonefianta: administrarea unor remedii care sporesc mecanismele de aparare si adaptare ale orgaismului ( hiposensibilizarea (terapia
remineralizatoare) imunomodulatoare, stimularea colagenezei si osteogenezei).

5. De recuperare: metode fizice, protetice.

110. Principii de bază a tratamentului local al parodontitelor.

Profilaxia primara - Suprimarea factorilor iritanti locali:
 1)detartrajul,inlaturarea dpeozitelor moi
 2)obturatia dintilor cu restabilirea puncttelor de contact
 3)slefuirea selective a suprafetelor ocluzale
 4)suprimarea constructiilor protetice, care si-au pierdut calitatile
 5)trat anomaliilor dentare si de ocluzie
 6)suprimarea obiceiurilor vicioase
 7)recomandatii pt un periaj rational al dintilor

Profilax secundara- oprirea evolutiei bolii parodontale spre forme mai avansate
Suprimarea simptomelor clinice a bolilor parodontale:
 1)trat gingivitelor in dependent de forma de evolutie si gradul de manifestare
 2)lichidarea pungilor parodontale si osoase
 terapia patogenica a proces inflam in parodontiu
 4)suprimarea defectelor dentare
 5)trat hiperesteziei tes dentare dure
 6)suprimarea ocluziei traumatice
 7) suprimarea mobilitatii dintilor

Profila tertiara- prevenire recidivelor dupa tratamentul formelor manifeste.

Terapia ce prevede utilizarea de mijloace cu act stimulatoare a mecanismelor de aparare si adaptare ale
organismului,stimularea reparatoare:
 1)stimularea circulatiei sangvine,a troficitatii parodontiului
 2)stimularea procesului de formare a colagenului
 3)stimularea osteogenezei
Pt asta sunt utilizate preparate medicamentoase , manipulatii fizoteraputice cu actiuni curative.

111. Tratamentul local antiinflamator al parodontitelor.

Tratamentul antiinflamator prevede: inhibarea fermentilor lizosomali, reducerea procesului de exsudatie, edematiere, normalizarea
microcirculatiei si a procesului metabolic in parodontiu.
Metodele de a utiliza substante medicamentoase:
 Clatituri bucale
 Aplicatii
 Instilatii
 Utilizarea pastlor de dinti cu effect antiiflamatoare.
  Spalarea pungilor parodotale

Din medicamentle antiinflamatoare locale sunt indicate mai des:

Antiseptice:
o Sol clorhexidina 0,06% (antiseptic cu spectru larg de actiune care isi patreaza activitatea si in prezenta puroiului, in forma de gel –
Metrogildenta, Parodium
o furacilina1:5000 si alte preparate ale rindului nitrofuran,
o sol. H2O2 3%,
o sol.Iodinol 1%,
o sol. Miramistin 0,01%, (utilizata mai des pentru clatituri, antimicrobian + imunostimulant)
o sol. Sangvinitrina 0,2% (are proprietati antimicrobiene , inclusiv protozoaie si fingi)

Antiexudative: unguente de butadien, indomtacin, heparin.

Fermenti pentru degrradarea tesuturilor necrotice si marirea proceselor oxidoreductante: tripsina, himotripsina, ribonucleaza –
instilatii in pungile parodontale pe 10-20 de min curs 10 zile.
AINF: unguente de 5% butadion, indometacina, acidul acetisalicilic – inhibitorii ai PG
Glucocorticoizii + antibiotic: metronidazol , lincomicina , clindomicina+ hidrocortizonul, prednisolone, triamcinolon, dexametazon.
Preparate cu effect keratolitic si fibrinolizant: rezorcina 20-30%, maraslavina, sol. ZnCl 25%. Vagotil, dimexid.

112. Metode de tratament ale gingivitelor hipertofice.

Tratamentul gingivitei hipertrofice
 Principiul de bază este depistarea factorului etiologic principal şi acţiunea asupra focarului de proliferare;
 Înlăturarea şi controlul asupra plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 Instruirea în igienizarea cavităţii bucale şi controlul asupra plăcii bacteriene (îndeosebi în forma edematoasă);
 Băiţe bucale cu soluţii din antiseptice (0,06% hlorhexidină, hexoral, stomatidină);
 Preparate antiinflamatorii (5% unguent cu butadion, Metrogil-Denta, BioR-gel, unguent cu heparină – aplicaţii pe gingie sau în
componenţa unor paste curative), ce stimulează permiabilitatea vaselor sanguine;
 Fonoforez, hidromasaj, etc.
Tratamentul formei fibroase a gingivitei hipertrofice
 Tratament medicamentos (lidază 64 UN cu trimecain – injecţii în papilele hipertrofiate, câte 0,2-0,3 ml de 3-8 ori sau 45-60%
glucoză, aplicaţii cu substanţe cauterizante – 20-30% rezorcină, 10-25% clorură de zinc, o acţiune uşoară cu vagotil, dimexid-25%,
etc.;
 Fizioprceduri (masaj gingival,
 electrocoagulare, dorsanvalizare, elctroforeză cu heparină, gluconat de calciu;
 Tratament chrurgical (înlăturarea papilelor hipertrofiate – siplă gingivectomie);
 În caz de gingivită de pubertate şi de sarcină intervenţii chirurgicale nu se efectuiază NB !!!.

113. Planul tratamentului local al parodontitelor.

1. Diagnostic si planul de tratament
2. Suprimarea factorilor iritanti locali:
 inlaturarea dpeozitelor moi si dure supra si subgingivale
 obturatia dintilor cu restabilirea puncttelor de contact
 slefuirea selective a suprafetelor ocluzale
 suprimarea constructiilor protetice, care si-au pierdut calitatile
 trat anomaliilor dentare si de ocluzie
3. Recomandatii pt un periaj rational al dintilor , recomandarile pt utilizarea substantelor de igiena a cavitatii bucale,suprimarea
obiceiurilor vicioase
4. Tratamaentul bolilor concomitente genrale.
5. Tratamentul antimicrobian si antiinflamator local, care include aplicatii, instilatile pungilor, clatituri, prelucrarea gingiei cu gel.
6. Tratamnet antimicrobian general – combinarea de antibiotic (metronidazole, lincomicina, clindomicina).
7. Tratament protetic pentru a mari eficacitatea masticatorie, a micsora incarcarea macanica celor restanti, a preveni migrarea si a
restabili estetica , suprimarea ocluziei traumatice.
8. Suprimarea mobilitatii dintilor -sinare
9. Tratamentul chirurgical
10. Manipulatii fizoteraputice cu actiuni curative, pentru
 stimularea circulatiei sangvine,a troficitatii parodontiului
 stimularea procesului de formare a colagenului
 stimularea osteogenezi.

114. Rolul igienii cavităţii bucale în tratamentul afecţiunilor parodontale.

Indepartarea placii bacteriene si prevenirea acumularii ei pe dinti si suprafetele gingivale adiacente reprezinta conditia esentiala pentru
mentinerea starii de sanatate gingivala si parodontala.
La persoanele cu parodontiu sanatos indepartarea placii microbiene previne aparitia imbolnavirii gingivale.
La bolnavii in curs de tratament indepartarea placii favorizeaza procesul de vindecare, iar la cei tratati impiedica aparitia recidivelor –
indepartarea verigii principale a lantului procesului inflamator.
Igiena personala. Rezultatul tratamentului parodontal poate fi compromis daca pacientul nu isi insuseste un program corect de
autoigienizare, care-I va fi explicat si aratat pe model. Program trebuie controlat si eventual corectat.
1. Modul de curatare a dintilor , recomandar mijloacelor de igiena
 Spalarea dintilor se va fac cite 3-7 min de 2 ori pe zi, claitatea spalarii se va verifica cu ajutorul sol colorante (lugol).
  Recomandarile privind folosirea unor paste de dinti se vor face in functie de manifestarile clinic ale simptomelor. Antiinflam si
dezodorante (Lesnaia, Jemciug),cu extracte de plant medicinale ( Osobaia, Parodontax).
2. Substante antiseptice pt dezctivara placii microbine si facilitarea suprimarii ei ( 0,06% de clohexidina), cu care se clateste gura de 2-3
minute , dupa asta spalarea dintilor cu apa curata. Curs (5-7 zile)
Igiena profesionala:
Igienizarea se face prin periaj gingivo-dentar, la care se asociaza mijloace secundare de intretinere a igienei si de catre medic prin:
 Detartraj, priaj, airflow
 chiuretaj radicular
 Aplicaarea substantelor medicamentoase cu actiune antimicrobiana si antiinflamatoare.
115. Importanţa şlefuirii selective în tratamentul leziunilor parodontale, tehnica de efectuare.
Frecvent la categorie de pacienti bolnavi de parodontiul lipsesc o parte din dinti, iar cei ramasi sunt mobili, fiind suprasolicitati. In aceste
situatii este absolut necesara consultatia stomatologului-ortoped, pentru elaborarea planului de protezare. Chiar daca sunt prezenti toti dintii,
consultatia ortopedului este indispensabila, deoarece in asa cazuri este necesara slefuirea selectiva a dintilor cu supracontact, adica care
suporta suprasolicitare traumatica orizontala, pentru a le micasora efortul. Posibilitate de a l avea in bolile parodontale este mare, deoarece
se dergleaza procesul fiziologic de abraziunea tesuturilor dure a cuspidelor ramasi. Cuspidele ramase neabraziate sunt cauza contactelor
premature in ocluzia centrala, laterala si in caz de propulsia a mandibulei. Parodontiul dintilor cu supracontact suporta effort, directionat/
deviat inspre orizontal in diferit dirctii – mesiala , distala, bucala ori linguala. Asta duce la inclinarea dintelui in directia respectiva ,
compresiunea a parodontiului si dereglarea troficii - > majoreaza rezorbtia paretilor alveolei. Plus la toate , contactele premature pot duce la
parafunctii in ATM si muschii masticatori.

Slefuirea selectiva urmareste:

 desfiintarea contactelor premature pe distanta dintre relatia centrica si intercuspidarea maxima si a interferentelor ocluzale in miscarea
de propulsie si de lateralitate mandibulara, cand apar suferinte parodontale, musculare si la nivelul articulatiei temporo-mandibulare;
 dirijarea si orientarea fortelor de masticatie in axul lung al dintelui;
 instalarea unor relatii ocluzale stabile de tip varf cuspid-fosa

Contraindicatii: slefuirea selectiva nu se face in mod preventiv, la dinti foarte abrazati, ocluzle adanca si dinti cu mobilitate de gradul II-
III, ocluzie incrucisata, ocluzie deschisa prin interpunerea limbii, edentatii intinse, ci numai la dintii cu semne de disfunctie si suferinta
parodontala.

Etapele echilibrarii ocluzale prin slefulri selective:

 desfiintarea contactelor premature in relatie centrica si realizarea de long-centric;
 eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de lateralitate;
 eliminarea interferentelor ocluzale in micarea de propulsie;
 controlul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima.

Tehnica Slefuirii selective:

Contactele premature sau interferentele se depisteaza in relatie centrica si in intercuspidare maxima prin metoda monomanuala(POSSELT)
sau bimanuala (DAWSON).
Pentru decelarea si punerea in evidenta a contactelor premature se foloseste hartia de articulare dublu colorata pe cele doua suprafete.
Siefuirea se face cu pietre sau freze diamantate cilindrice sau sferice. Intotdeauna este necesara planarea fina a suprafetelor slefuite cu
polipante usor abrazive si aplicarea de paste fluorurate pentru desensibilizare in vederea prevenirii transformarii lor in zone de declansare a
bruxismului.
Desfiintarea contactelor premature
La alunecarea spre anterior, in plan sagital, a mandibulei din relalie centrica, cel mai frecvent contact prematur se constata pe versantul
mezial al cuspidului palatinal al primului premolar superior si corespunde rezultatului confruntarii dintre versantul mezial superior si distal
inferior.
De regula se sIefuieste din·versantul superior, dar si din cel inferior, daca exista un contact prematur voluminos.
La alunecarea laterala a mandibulei se sIefuiesc contactele premature de pe versantele superioare orientate in aceeasi direclie si versantele
inferioare orientate invers sensului devierii mandibulei.
Astlel, se urmareste ca varful cuspizilor sa se plaseze cat mai aproape de centrul fosetelor corespondente.
Pentru aceasta se Indeparteaza mai intai din pantele cuspidiene ale dintilor maxilari cu largirea fosetelor acestora si doar in extremis din
varful cuspizilor cand acestia cuspidiene blocheaza in mod manifest miscarile de propulsie si lateralitate.
Controlul Indepartarii contactelor premature se face prin constatarea instalarii de contacte simultane pe ambele par1i ale arcadelor.
Desfiintarea interferentelor
Interferentele in propulsie se depisteaza intre versantele distale ale dinlilor maxilari $i cele meziale ale dintilor mandibulari
Contactele premature $i interferentele pe partea lucratoare se indeparteaza prin $Iefuirea versantelor palatinale la dinlii maxilari $i a
versantelor vestibulare la dinlii mandibulari iar pe partea nelucratoare din versantele ocluzale orientate spre vestibular la maxilar $i din
versantele ocluzale orientate spre lingual la mandibular.
In cazul denivelarilor mari ale planului de ocluzie se face ablatia lucrarilor protetice, montarea in articulator a modelelor care rezulta din
aceasta situatie, intocmirea unui plan controlat de $Iefuire selectiva pe articulator $i transpus ulterior in cavitatea bucala.

Indepartarea punctelor premature prin §lefuiri selective se poate face prin mai multe metode:
 Metoda Jankelson - slefuire selective a contactelor premature doar in ocluzia centrica.
 metoda Schyler - preconizeaza o slefuire a contactelor premature in pozitiile de contact centric si intercuspidare precum si pozitii si
miscari excentrice.
 metoda Ramfjord - Ramfjord considera ca §lefuirea selectiva trebuie sa realizeze urmatoarele obiective: eliminarea punctelor de contact
prematur in intercuspidarea maxima §i ocluziacentrica,eliminarea oricarei devieri laterale in mi§carea de inchidere . In esenta
 principiile metodei Ramfjord constau in §lefuirea selectiva care sa deblocheze alunecareamandibulei din intercuspidarea maxima spre
ocluzia de relatie centrica §i invers, precum §I din relatia centrica spre pozitiile laterale §i anterioare excentrice.
Tehnica de §lefuire a lui Ramfjord este foarte apropiata de cea a lui Schyler. Incadrul §lefuirii interferentelor centrice, autorul
recomanda respectarea stopurilor centrice §I a cuspizilor de sprijin. Pentru conservarea stabilitatii ocluzale, autorul recurge la crearea
de suprafete perpendiculare pe axul dintelui, largind fosa dinspre ocluzia centrica spre ocluziade intercuspidare maxima

116. Metode chirurgicale în tratamentul parodontitelor (chiuretaj,chiuretajul deschis,operaţii gingivotomie, cu lambouri,etc.).

Astazi tot mai mult se pune accent in tratamentul complex al parodontitelor pe metode chirurgicale, car cu regret, in practica nu atat de des
se utilizeaza.
Desi rezultatele obtinute in tratamentul conservator, s-ar parea satisfacatoare, ele au rezultate pe o perioada scurta de timp, apoi apar
recidive.
Metodele chirurgicale asigura lichidarea procesului inflamator si a focarelor de infectie din tesuturile parodontale, asigura o perioada de
remisie indelungata si reduce intr-o mare masura timpul de vindecare a pacientului.
Inainte de a aplica metodele chirurgicale este necesar de a pregati cavitatea orala si pacientul, inclusiv asanarea, altoirea unor deprinderi
vaste de igiena orala, aplicarea terapiei inflamatorii.
Scopul tratamentului chirurgical este lichidarea pungilor din tesuturilor moi si cele osoase, inlaturarea tartrului dental subgingival,
granulatiilor si osului necrotizat.

Catre metodele chirurgicale de tratament se atribuie:

1. Chiretajul
 Chiuretaj inchis – in câmp inchis, fără decolări gingivale, cand papila interdentara este lăsată in poziția deasupra lamboului
alveolar si este tractionata pentru accesul instrumentului la pungile parodontale.
 Chiuretaj deschis – incizie intrasulculara cu bisturiul a papilelor interdentare pana la dinte sau osul alveolar, urmată de
îndepărtarea tes epitelial si conj inflamat si necrotizat, se formează astfel microlambouri papilare care favoreaza accesul.
 Chiuretaj cu vid (vacuum)
 Chiuretaj criogen
2. Gingivotomia
3. Gingivectomia
 Simpla
 Radicala
4. Operatiile cu lambou
 Cu corectia marginei gingivale (gingivoplastia)
 Cu aplicarea mijloacelor de stimulare a proceselor reparative in parodontiu (gingivoosteoplastia)
 Corectia cavitatii bucale cu deplasarea frenurilor (frenulotomia, frenuloectomia, plastia vestibului)

Chiretajul parodontal
Este indicat in parodontitele de gravitate usoara si medie cand punga parodontala are o profunzime de pana la 4-5 mm si sunt absente
pungile osoase.
Chiuretajul poate fi inchis si deschis.
Chiuretajul este o metoda care are ca scop indepartarea continutului din punga parodontala, inlaturarea sau micsorarea ei. In primiera a fost
de Riggs in 1867.
La chiuretaj se inlatura tesuturile parodontale dezagregate, granulatiile, epiteliul, tartrul dentar subgingival, cementul necrotizat, placa
bacteriana subgingival.

Contraindicatiile:
 procesul inflamator acut sau in stadiul de acutizare,
 abcesul parodontal
 pungile parodontale
 subtierea peretilor pungii dupa multiple chiuretaje
 fibrotizarea gingiei
 profunzimea mai mare de 5 mm
 mobilitatea pronuntata a dintilor
 Stomatite
Chiuretajul se efectuiaza cu o trusa speciala de instrumente:
 chiuretele Gracey
 excavatorul
 lingura Black
 chiuretele
 razuse
 nifele
Etapele chiuretajului:
1. Irigarea abudenta a cavitatii orale si pungilor cu solutii antiseptice
2. Anestezia infiltrativa sau tronculara
3. Prepararea antiseptica a locului supus chiuretajului cu antiseptice cu continut de iod, clorhexidina de 0.2%.
4. Detartraj si surfasaj (sub controlul degetului inlaturam fara a trauma mucoasa tartrul in mod manual sau ultrasonic, ultrasunetul
actioneaza si asupra microorganismelor din punga. Se rezeaza toate suprafetele radacinii dintilor cu scalerul, finire, polire si
concomitent se spala pungile cu antiseptic pentru a inlatura continutul ei.
5. Chiuretajul osului, cu cat este posibil. Miscarile in timpul chiuretarii se fac in profunzime spre suprafata, spre iesirea din punga.
 6. Inlaturarea granulatiilor si epiteliului (deepitelizarea) pungii la inceput de pe peretele vestibular, trecand fiecare portiune a peretelui
moale, apoi partile laterale, si peretele oralal pungii. Partea ascutita a chiuretei trebuie sa fie inclinata spre mucoasa. Ne aprofundam
pana la planseul pungii apoi cu miscari de rezare scoatem intrumentul. Degetul mare al mainii stangi trebuie sa fie fixat pe gingie
pentru a sesiza miscarile efectuate si presiunea cu care actionam. Dar trebuie bine fixata si mana cu care lucram pentru a preveni
perforarea mucoasei gingivale. Ca rezultat partea launtrica a pungii devine o plaga cu diferit continut (epiteliul, granulatii detasate,
granule de tartrul dentar)
7. Irigarea din seringi sub presiune a pungii cu diferite antiseptice, pentru a elimina continutul, apoi facem hemostaza. Dar este necesar
ca dupa spalarea pungii sa pastram chiagul din punga, care umple fosta punga, aceasta creeaza conditii optime de ciatrizare. In punga
putem introduce gel sau paste cu actiune regeneratoare. Chiuretajul inchis se recomanda de efectuat intr-o sedinta in regiunea a 3-4
dinti monoradiculari sau 2 dinti pluriradiculari. Intervalul intre chiuretajuri trebuie sa fie nu mai putin de 2-3 zile.

Chiuretajul deschis
Etapele
1. Anestezia sectorului afectat, apoi ch ajutorul sondei din planșeul pungii parodontale se performează gingia vestibulara.
2. Se face o incizie oblica de la marginea gingiei spre planșeul pungii din toate părțile dintelui (vestibular, oral, interdentare). Gingia
se diseca in 2 parți, partea dentara si extrema.
3. Țesutul moale din partea interna se înlătura completamente in jurul dintelui. Se face chiuretajul pungii înlăturând cementul
necrotizat pana la cel sănătos si osul alveolar, apoi urmează surfasajul.
4. Se face bine lavajul cu antiseptice apoi hemostaza
5. Țesutul gingiei se alipește strâns de coletul dentar, se aplica suturi interdentare. Se poate aplica un pansament parodontal din pasta
COE-PAC.

Chiuretajul cu vacuum
Aceasta metoda poate fi utilizata in pungile parodontale cu o profunzime de peste 5-7 mm si in cazul parodontitelor abcedante, cans este
unul sau cateva abcese. Metoda a fost propusa de Danivschi si colaboratorii sai. In asa caz autorii propun de combinat vacuum chiuretajul
cu gingivotomia sau se poate fara incizie.

Etapele vacuum chiuretajului:

1. Dupa anestezia respectiva se face detartrajul si surfasajul pungii dupa toate regulele cu inlaturarea depozitelor dentare. Finisarea
radacinilor cu finire, polire, sau se face cu scalerul.
2. Peretele moale al pungii se chiureteaza cu ajutorul instrumentelor speciale chiuretele Gracey. Pentru a preveni perforatia mucoasei
chiuretajul il facem sub controlul vizual sau tactil.

Chiuretajul planșeului pungii parodontale si osul crestei alveolare se face cu o chiureta specială – (canula) din sticla care are o prelungire
sun forma de tub si care aspira toate reminiscentele tisulare. Marginile ascuțite ale cămilei secționează epiteliul si tesuturile afectate si le
aspira. Afara de aceasta in tesuturi se formeaza microhematoame, care la resorbabila lor contribuie la stimularea procesului regenerativ in
gingie. Metoda, ca si alte forme de chiuretaj, poate fi aplicată la 3-4 dinti monoradiculari si 2-3 dinti pluriradiculari. Dupa chiuretaj cu vid
se aplica un pansament curativ.

Criochiuretajul este distrucția țesutului gingival afectat prin aplicarea crioterapiei (agenților cu temperaturi joase), propus deasemenea de
Danilevski.
Avantajele acestei metode:
- distrucția limitată a tesuturilor la aplicare,
- Este indolor
- Efect hemostatic utilizat intr-un spectru mai larg

In calitate de agenți criogen se folosesc:

- Azotul lichid
- Freonul
- Bioxidul de carbon
- Se folosesc special criosonde care se introduc in punga parodontala

Indicații:
- Pungi parodontale profunde (5-7mm) concrescențe granulare abundente
- Gingivita hipertrofică
- Abcese parodontale
- Papilite
- Parodontome

Etapele de executare
- iritația cav bucale cu sol antiseptice, detartrajul supra si sublingual, izolarea menutioasa a câmpului operator
- Anestezia zonei supuse chiretajului
- Introducerea criosondei in punga parodontala si acțiunea cu agentul criogen depinde de volumul testuturilor supuse destrucției
(timpul poate fi 3-5 ori 10-15 sec)
- Menajul plăgii

Crionecroza țesutului parodontal apare peste 24-48 h iar regenerarea are loc timp de 6-12 h. In primele 24-48 h, cand apare crionecrosa
pacientului trebuie sa-si efectuează o igiena corecta a cav orale cu scop de tratament. Sunt binecuvenite enzimele proteiolitice cu antibiotice
sub forma de aplicații, ele au actiune lirica asupra țesuturilor necrozate.
Gingivotomia – este o incizie liniara a peretelui pungii parodontale cu scopul de a deschide abcesul sau a efectua chiuretajul deschis.
Indicatii:
 Pungile invizibile
 Abcesele parodontale in regiunea unui dinte
Pot fi diferite forme de incizie:
 Verticala prin papila interdentara
 Verticala paralela cu axa dintelui
 Interdentara
 Sub forma de semiluna
 In forma de litera T

Tehnica: Dupa anestezie si deschiderea pungii se face lavajul cu antiseptice. Se efectueaza chiretajul. Plaga se spala din nou cu antiseptice
apoi se poate de suturat sau incleiat cu clei medical
Avantajul gingivotomiei fata de chiuretaj este acela ca punga este vizualizata si usor putem manipula in ea.
Dezavantajul este ca poate aparea retractia gingivala dupa cicatrizarea plagii.

Operatia consta din urmatoarele etape:

1. Excizia gingiei marginale pe ambele fete (vestibulara si orala paralel cu marginea gingiei si luand in consideratie profunzimea
pungilor gingivale. Tesutul se poate taia cu o singura bucata, sau arcuit in dependenta de profunzimea pungilor. Incizia se inclina oblic
spre radacinile dentare, sau spre apical sub un unghi de 45º.
2. Se face detartrajul cu finisarea radacinilor.
3. Chiuretajul deschis, cu netezirea marginei gingivale
4. Hemostaza si aplicarea pansamentului curativ pentru protejarea plagii.

Gingivectomia
Este excizie pungii parodontale la nivelul marginii apofizei alveolare, adica se excizeaza totalmente punga cu înlăturarea ei si a conținutului
ei.
Deosebim gingivectomie simpla si radicala.

Gingivectomie simpla
Se efectuează in cazurile cand punga are o profunzime de peste 4-5 mm cu o rezorbitie orizontala, uniformă a osului apofizei alveolare, în
caz de gingivita hipertrofică, concrescențe granuloase, descuamarea excesivă a epiteliului, absenta cicatrizarii dupa chiuretaj.

Se recomanda de efectuat gingivectomia in regiunea a 2-3 dinti masticatori si 4-6 frontali. Dupa pregătirea preoperator (anesteziere,
aprecierea profunzimi pungilor parodontale cu indicarea lor pe fata vestibulara, orală pe gingie. Se poate de utilizar o pensa cu branșe –
clește. Branșa fără clește se introduce in punga apoi se inchide pensa perforând partea vestibulara a gingiei. Linia inciziei o putem marca cu
albastru de metalelor sau tinctura de iod.

Operația consta din următoarele etape:

- Excizie gingiei marginale pe ambele fete (vestibulara si orală paralel cu marginea gingiei si luând in considerație profunzimea
pungilor gingivale). Țesutul se poate tăia cu o singura bucala, sau arcuit in dependenta de profunzimea pungilor. Incizia se înclina
oblic spre rădăcinile dentare, sau spre apical sub un unghi de 45 grade.
- Se face detartrajul cu finisarea rădăcinilor
- Chiuretajul deschis, cu netezirea marginei gingivale
- Hemostaza si aplicarea pansamentului curativ pentru protejarea plăgii

Gingivectomia radicala
Se aseamana cu gingivectomia simpla, dar cu exceptia ca se inlatura partea gingivala a pungii sise niveleaza osul crestei alveolare.
Incizia orizontala se efectueaza mai jos cu 1-1.5 mm de linia care marcheaa profunzimea pungii gingivale. Osul denudat se prepara cu
chiuretele, excavatoarele, freze, finire, intalaturand osul decalcinat si granulatiile. Adica are loc osteoplastia, nivelrea crestei alveolare. Se
face hemostaza, se aplica osteostimulatoare (cartilagiu, os liofilizat). Plaga se acopera cu un pansament curativ.
Un dezavantaj este denudarea coletelor si spatiilor dentare, dupa operatie poate aparea hiperestezia de la toti factorii sau excitantii (termici,
chimici, mecanici). Mai multi sunt de parerea ca gingivectomia radicala e de preferat in regiunea dintilor masticatori.

Operatiile cu lambou
Aceasta se efectueaza cu scopul lichidarii pungilor parodontale si corectia defectelor in osul alveolar.
Aceasta operatie a fost propusa in 1912 de R.Neumann, apoi perfectionata de A.Cieszynsky (1914) si Cieszynsky – Widman – Neumann.
Esenta metodei consta in formarea unui lambou muco-periostal. Incizia verticala din ambele parti ale sectorului selectat si 2 incizii
orizontale paralele marginii gingivale din partea orala si vestibulara.
Indicatiile – parodontita marginala cronica generalizata forma medie si medie-grava cu pungi parodontale cu o profunzime peste 5 mm,
destructia tesutului osos nu mai mult de ½ din lungimea radacinii dintelui.
Se desting lambou mucoperiostal sau total (include epiteliul tesutului conjunctiv si periostul) si lambou mucozal (contine numai epiteliul si
tesutul conjunctiv).
Metoda operatiei:
1. Dupa o pregatire preoperatorie si anestezierea segmentului care va fi supus interventiei pe sectorul desenat din partea vestibulara se fac
din ambele parti ale segmentului, 2 incizii verticale pana la tesutul osos care nu vor trece prin papilele interdentare. Nu este de dorit de
efectuat aceste incizii din partea orala. Incizia orizontala se face prin varful papilelor interdentare de la o incizie verticala la alta.
2. Apoi se decoleaza lamboul muco-periostal din ambele parti (vestibular si oral) nu mai profund de 0.5 cm.
3. Se inlatura marginea afectata a gingiei se face detartrajul – surfasajul, se inlatura granulatiile, chiuretaj, osteoplastia cu modelarea
tesutului osos, cementul fara a indeparta periodontiul.

Osteoplastia se realizeaza cu ajutorul frezelor sau cu ajutorul chiuretelor Grecey; campul operator se spala cu solutii antiseptice, se face
hemostaza si lamboul se plaseaza la loculsau si se sutureaza. Suturile se aplica in fiecare spatiu interdentar si pe inciziile verticale. Pe
sectorul supus operatiei se aplica pansament din paste curative. La a 7-9 zi suturile se inlatura. Post operational se efectueaza tratament
medicamentos sub forma de aplicatii.

Etapele:
- Se face anestezia
- Cu un bisturiu cu lama 15 se realizează o incizie cu birou intern, dinspre marginea gingivala spre creasta alveolara.
- Toata porțiunea excitată se înlătura
- Cu un decolator se va decola lamboului mucoperiostal vestibular si oral. Pentru a ușura decolarea se fac incizie de descărcare
verticale, sau lambou cu o singura incizie verticala
- Lamboului repoziționat apical permite:
o Realizarea unei economii de tesut
o Acces si vizibilitate la suprafața radiculara si leziunea osoasa
o Favorizarea regenerării osoase in leziunile cu 3 pereți osoși.

Lamboul estetic de acces

A fost propus de Genon si Bender in 1984 cu scopul de a păstra toate tesuturile moi, inclusiv țesutului interdentar.
Este indicată operația in regiunea dinților frontali, numai acolo unde exista spații intre dinti sau ambrazurile cervicale sunt largi.
Dupa anestezie se face incizie intrasulculara in jurul dintelui prin versantul oral al arcadei si se decolează împreuna cu lamboul vestibular.
Se efectuează detartrajul, surfasajul radicular.
Se înlătura granulatiile.
Se aplica lamboul si se sutureaza.

In cercetările noastre ne-am folosit de următoarea schema de tratament preoperator. Dupa stabilirea diagnosticului:
- Instruirea pacientului privitor la igiena bucala corecta cu recomandări in selectarea mijloacelor de igiena
- Detartrajul si surfasajul cu ajutorul aparatului ultrasonice
- Asa arena cav bucale cu obturarea si reobturarea cav de clasele II, III, V, restabilirea punctelor de contact dupa indicații:
o Șlefuirea selectiva a suprafetelor ocluzale pt suprimarea supra contactelor
o Suprimarea construcțiilor defectuoase
o Suprimarea obiceiurilor vicioase

Timp de 5-6 zile înainte de intervenția chirurgicală pacienților li se administra un tratament antiinflamator: irigații ale pungilor parodontale
cu sol de clorhexifina de 0,05% instilații cu sol de Metronidazol, unguent de 1% Metrogil Denta, sol de iodinol.
In formele grave ale parodontitei, la exacerbarea procesului se administra 5-7 antibioticul Doxicilina.

SAU

Chiuretajul subgingival - se realizeaza in pungi parodontale adevarate, dincolo de zona de insertie a epiteliului jonctional.
Indicatii - pungi parodontale mici 4-5 mm adincime,

Contraindicatii – pungile adinci, peretii gingivali subtiri, pungile osoase , la dintii cu mobilitate crescuta si pericol de avulsie prin manevrele
de chiuretaj.

Scopul – obtinerea unei suprafete curate, cu singerarea capilara , care ca favoriza vindecarea ranii.

Tehnica – dupa o anestezie, se face incizie intrasulculara cu bisturiul a papilelor interdentare pina la dinte sau osul alveolar, urmata de
tractiunea papilelor. Se indeparteaza tesutul granular, cement necrotizat si deepitalizarea peretelui gingival al pungii. Dupa asta pungile
parodontale sunt irigat cu sol. Furacilina 1:5000. Suturarea microlambourilor papilare si aplicarea pansamentului de compresie.

Gingivoectomia - se indeparteaza peretele moale al pungilor parodontale la profunzimea de 3mm, gingia hiperplaziata si pungile false,
partea a pungei ramase se prelucreaza prin metoda chiuretajului.

Indicatii - pungi supraalveolare cu un perete gingival fibros, abcese gingivale situate in grosimea papilei interdentare, abcese parodontale
marginale recidivante,hiperplazii gingivale de cauza iritativa.

Contraindicatii - gingivite alergice, gingivite de sarcina, pungi parodontale osoase.

Gingivotomia are cel mai inalt grad de eficienta terapeutica. Dupa anestezia infiltrativa, o parte a peretelui gingival se indeparteaza,
chiurtaj, prelucrarea antiseptica, modelarea conturului gingiei cu foarfece ori cu electrocauterul, suturarea si pansament de compresie.

Operatii cu lambou: sunt utilizate pentru a lichida punga parodontala adinca, pungile osoase, pentru a reainnoi tesutul osos si a forma unei
jonctiun epitliale noi, deoarece permite acces direct si buna vizibilitate asupra zonei operate.

Prin lambou se intelege un fragment de tesuturi moi decolate de osul alveolar subiacent prin una sau mai multe incizii.
Fragmentul decolat poate fi:
- partial – din epiteliu si tesutul conjuctiv
 - total -din epiteliu, tesutul conjuctiv si priost,ceea ce permite acces direct si buna vizibilitate asupra zonei operate.
- simplu – este pus la locul lui dupa operatie
- pozitionat – este pozitionat la tesuturile vecine.

Metoda Wildman-Neumann:
1. anestezie trunculara si infiltrative
2. prelucrarea antiseptic a cimpului operator
3. se fac 2 incizii verticale spre gingia marginala
4. se face gingivectomie partial pe f vestibulara si orala cu 2-2.5 mm de la gingia marginala
5. se decoelaza si se form lambourile mucoperiostale
6. se inlatura depozite d,tes de granulatie, resturi ep de pe lamboul mucoperiostal mobilizat
7. supraf plagii se prelucreaza cu sol antiseptic slab concentrate
8. lambourile se sutureaza in zona sp interdentare si inciziilor verticale
9. Se face in zona a 6-7 d sau pe intreaga arcada. Dupa 2-3 apt. se intervine pe celalalt maxilar.
10. se aplica pansament parodontal de protectie
11. firele de suturare se inlatura peste 6-7 zile dupa operatie

117. Selectarea metodelor de tratament al afecţiunilor parodonţiului în concordanţă cu alţi specialişti.

Tehnici terapeutice: indepartarea placii bacteriene, detartrajul sub si supra gingival, tratamentul medicamentos,antiinflamator,
antimicrobian.,restaurarea morfologiei dentare afectate cu carii.

Terapia fizioterapeutica – Ultrasunetul , Electroforeza medicamentoasa , UHF-terapia (УВЧ), Fonoforeza, Terapia cu microunde (RUV),
Darsonvalizare , Fluctuorizare, Ozonoterapia, Diferite tipuri de masaj, terapia cu laser

Tehnicile chirurgicale: chiuretajul gingival si subgingival, gingivectomia, gingivo-plastica, operatii cu lambou, chirurgia osoasa alveolara,
chirurgia mucogingivala.

Tehnici ortopedice: slefuiri ocluzale, restaurare protetica, imobilizarea dintilor parodontici. Tratamente ortodontice.

118. Metode fizioterapeutice în tratamentul leziunilor parodonţiului.

Clasificarea Factorilor Fizici:
 Temperatura;
 Ultrasunetele;
 Electricitatea;
 Umiditatea;
 Presiunea externa;
 Presiunea osmotica;
 Energia radianta;
 Concetratia de oxigen;
 Laserul;

În tratamentul afecţiunilor parodontale un rol important ii revine fizioterapiei. Un substanţial efect il au metodele fizice supra circulaţiei
sângelui şi a limfei, asupra troficii ţesutului parodontal şi capacităţii reparatorii. Aceasta are un rol deosebit, deoarece numeroase studii arata
că in parodontită au loc tulburări microcirculatorii ceea ce reprezintă o veriga importanta în mecanismul afecţiunii. Metode fizice sunt de
obicei, indicate în asociere cu alte intervenţii terapeutice, uneori, acestea ocupă un loc dominant.

Ultrasunetul. Utilizat pe scară largă pentru a elimina tartrul dentar. Tehnica permite, destul de rapid, fără gingivoragii şi nedureros
eliminarea tartrului dentar.
Proprietatea ultrasunetului de îmbunătăţire a proprietăţilor de absorbţie a medicamentelor de către mucoasa este utilizata în fonoforeza.

Fonoforeza - metoda de administrare a medicamentelor, cu ajutorul vibraţiilor ultrasonice, care combină un efect farmacologic cu acţiunea
simultană a ultrasunetului. Se recomanda introducerea de substante medicamentoase pe bază de ulei (glicerina, vaselina, etc). Fonoforeza de
vitamina E îmbunătăţeşte procesele metabolice în ţesuturi parodontale. Această metodă de tratament este indicate adolescenţilor în
parodontite care decurg, de obicei, pe fonul E-hipovitaminozelor. Se utilizeaza dispozitivul cu ultrasunet LOR-1A, Caretalk UT 1041.
Pot fi introduse şi alte substanţe medicamentoase - vitaminele A şi D, galaskorbin, kalanchoe, tripsina sodiu mefenaminat.

Electroforeza - introducerea de substante medicamentoase în ţesutul parodontal prin intermediul curentului continuu - este indicate pentru
lichidarea inflamatiei comice.
Electroforeza provoaca o hiperemie prelungita (1,5-2 h), care stimuleaza procesele metabolice, trofice si regenerative în ţesuturile
parodontale, formarea de substanţe biologic active (histamina, acetilcolina, etc). Se folosesc dispozitivele " Поток", ГР-2, Biostep L3B etc
se administrează, de obicei, vitaminele С, P, B.
Electroforeza cu vitamine este indicate în parodontita cu cronică şi exacerbate, după eliminarea semnelor locale şi terapie anti-inflamatorie.
Acumularea de vitamina С în ţesuturile parodontale măreşte permeabilitatea capilara şi stimuleaza formarea de colagen. Vitamina P reduce
permeabilitatea vasculară, inhibă acţiunea de hialuronidaza, creşte rezistenta capilarelor.
Când sunt exprimate fenomenele exudative se indica electroforeza enzimelor: tripsina, ribonuclează, la o diluţie de 1 mg / ml soluţie
izotonica (introducând alternativ cu anodul si catodul). Acesta din urmă are o acţiune anti- inflamatoare, stimuleaza procesele de
remineralizare şi regenerare.
Cursul de tratament cu ribonuclează constă din 10-12 şedinţe.
Pentru a elimina inflamatia, sângerarea gingiilor se utilizeaza heparina(l:15), soluţie 10% de gluconat de calciu, tanina, aloc. Cursul de
tratament este de 10-15 şedinţe.
Electroforeza 5-10% soluţie de clorură de calciu, soluţie 2,5% glicerofosfat de calciu, soluţie de 1-2% fluorură de sodiu imbunatateste
metabolismul mineral şi trofica parodontului, elimina sensibilitatea crescută a tesuturilor dure ale dinţilor, înlătură osteoporoza tesutului
osos.

Fluctuorizarea - aplicarea de curent electric alternativ de frecvenţă joasă fluctuant (care isi modifica intensitatea, frecvenţa şi
amplitudinea). Se foloseste cu succes pentru ameliorarea durerii, normalizarea circulaţiei sângelui, inlaturarea inflamatiei. Sporeşte fluul
sangvin si limfatic, activitatea celulara si permeabilitatea vaselor.Aparatul Radius 01.

Darsonvalizarea - consta in utilizarea în scopuri medicale a impulsurilor de curent alternativ de înaltă frecvenţă (100 - 300 kHz), de înaltă
tensiune (20 kV) şi de putere mică (0.02 mA).
Se utilizeaza dispozitive portabile MIskra-l" şi "Iskra-2“, Korona. Se folosesc electrozi de dimensiuni mici - de formă sferica sau ascutita.
In timpul darsonvalizarii are locactiunea directă a scânteiei de descărcare asupra terminaţiilor nervilor senzoriali şi vegetativi, in rezultat
asigurandu-se analgezia. îmbunătăţirea troficii ţesutului, se activeaza migrarea leucocitelor.
Aplicarea acestei metode este indicate in faza de stabilizare sau de remitere a parodontitei, hiperestezia ţesuturilor dure dentare. Cursul de
tratament constă de 10-20 de proceduri pentru 5-10 minute in fiecare zi sau peste o zi Darsonvalizarea este contraindicata în leziunile
tumorale ale ţesuturilor orale.

UHF-terapia (УВЧ) - utilizare curentului electric de frecventa ultra înalta , duce la creşterea fluxului dc sânge, stimuleaza fagocitoza,
eritropoieza, procesele redox.
in tratamentul afecţiunilor parodontale diatermia este prescrisa în exacerbarea şi abcedarea procesului.
Eliminarea de puroi din pungile parodontale patologice nu este o contraindicaţie. Durată procedurilor este nu mai mult de 5-7 minute, la o
rată de 5-8 proceduri in fiecare zi.
Este contraindicata în afecţiunile sistemului cardiovascular in stadiul de decompensare, diabet zaharat, hipotensiunc arterială, formaţiuni
maligne, în faza activă de tuberculoză pulmonară.Aparatul Etplus

Terapia cu microunde - consta in utilizarea undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă in scop medicale. Undele de aceasta gama sunt
bine absorbite de ţesuturi la o adâncime de 5-7 cm. Pentru terapia cu microunde se utilizeaza dispozitivului «Луч-2», Microwave 25 P.Sub
influenţa undelor electromagnetice ţesuturile se incalzesc, edemul lor scade.. Indicaţie pentru utilizarea acestei metode este parodontita in
stadiu evoluat dupa chiuretajul pungilor patologice.
Pentru tratamentul afecţiunilor parodontale este recomandat de a iradia un diametru de 2 cm, sesiunea de iradiere este efectuata, atasand
emiţătorul la pielea obrazului la nivelul de premolarilor, altemand partea cu stânga. In timpul procedurii gura pacientului este închisa.
Intensitatea iradierii - 5 W(volt), durata de expunere a unui obraz 5-8 minute.
Se prescriu 5-10 proceduri a cate 10-15 minute zilnic.

Diatermia - consta in utilizarea curentului alternativ de frecvenţă înaltă (1-2 MHz), tensiune mica (sute de volţi) şi putere mare (până la
câţiva Amperi).
Mecanismul de acţiune al diatermiei se reduce la încălzirea directă a ţesutului la adâncime şi este cauzată de reflexele vasculare şi trofice a
receptorilor terminaţiilor nervoase. Congestia persistă pentru o perioadă lungă de timp. Sub influenţa diatermiei are loc creşterea
permeabilităţii vasculare, migraţia activa a leucocitelor.

Razele infraroşii (lungimea undei 760 nm) pătrund în ţesut la o adâncime de 5 mm, contribuind la dilatarea vaselor sangvine şi limfatice şi
îmbunătăţesc circulaţia. Razele infraroşii reprezintă un iritant puternic care poate provoca modificări funcţionale semnificative în organism.
Indicaţie pentru utilizarea lor este parodontita generalizată în faza activă. Surse - şi lămpa cu infraroşu si lampa Sollux.
Cursul de tratament implica 3-5 şedinţe, expunerea la iradiere 5-10 minute zilnic, in cazul necesar - 2 ori pe zi
Razele UV la acţiunea asupra tesuturilor duce la creşterea asimilani şi fixării de fosfor şi calciu, sporeste fonnarea de vitamina D. Efectul lor
bactericid este datorat creşterii activităţii enzimaticc şi activării mecanismelor de aparare. Pentru expunerea la UV in practica stomatologica
este folosita lampa cu unde UV scurte OKUF-5. Concomitent cu raze UV se recomanda administrarea per os a preparatelor dc calciu şi
toslor, precum si o dieta bogata in minerale.

Metodele flzioterapeutice a parodontozei

Tratamentul cu nămol curativ. Balneoterapia.
La baza acţiunii curative a procedurii cu nămol curativ stau proprietăţile termice, mecanice si biochimice. Efectul terapeutic este conditionat
de factorul termic ce imbunătățește microcirculația locală; de acţiunea substanţelor biologic active care se conţin în nămolul curativ care
normalizează microflora mucoasei cavității bucale.
De asemeni, acţiunea analgezica și antiinflamatoare a nămolului provoacă scăderea senzaţiilor dolore și edemul gingiei marginale și
absorbţia focarelor inflamatorii (cu scop curativ se foloseste sulfid-namol, torti sapropeli).
Namoloterapia se utilizează sub forma de aplicaţii calde, 37 - 42 grade С pe marginea gingiei timp de 15 - 20 min, iar în cura de tratament
intra 10 - 15sedinte.
Este indicat în toate formele de parodontite în remisie;
contraindicat în orice acutizare a proceselor parodontologice.

Parafinoterapia - folosind un înalt coeficient de dilatare, parafina la trecerea din sfera lichidă în cea solidă se micșorează în volum cu 10 -
15%, deaceia are o acţiune de presiune asupra țesuturilor în aplicaţii. Are o acţiune antiinflamatoare. Pentru parafinoterapie se folosește
parafina medicinală topită cu punctul de topire 52 - 55* C.
Indicaţii: toate formele de parodontite și parodontoze fără supurare.

Fototerapia: în tratamentul afecţiunilor mucoasei cavității bucale, iradiația ultravioletă ocupă un rol de bază ca factor antiinflamator și
stimulează procesele trofice.
Acţiunea fiziologică a razelor ultraviolete constă în blocarea receptorilor neurogeni, stimulează osteosinteza, are efect bactericid și
dehidratant.
Aparate: UF - terapie - LUKF - 3 sau OKUF - 5.
În parodontoză fototerapia se indică local în fiecare zi sau peste o zi în 5-10 proceduri.

În tratamentul gingivitelor şi parodontopatiilor, în funcţie de manifestările clinice se va indica hidroterapie cu diferite medicamente: extracte
de Calendula, soluţii de furacilina, lactat etacridin şi alte medicamente anti- infl amatorii.
Clatiturile pot fi realizate si la domiciliu.

Masaj - este o metoda curativă activă ce constă în dozarea acţiunii mecanice asupra țesuturilor parodontale cu ajutorul diferitor metode -
manuale, instrumentale.

În practica stomatologică se efectuiază doar 3 elemente:

- netezirea;
- fricţiunea;
- vibraţia.
Poate fi indeplinit individual sau cu ajutorul medicului sau asistentei medicale. De asemeni se folosește și hidromasajul, masajul manual,
vacuummasaj. În caz de hipersensibilitate în regiunea coletelor dinţilor masajul gingiei necesită folosirea pastelor curative cu conținut de F
și P (Sensodyne, Colgate Sensytiv, Bland-a-med cu continuț de Ca si F, Lacalut sensytiv, etc.)

Hidromasajul: cavității bucale. Se face după curățirea mecanică a dinţilor și asanarea cavității bucale, prelucrarea medicamentoasă a
pungilor gingivale parodontale. Pentru început irigam maxila apoi mandibula. Durata irigaţiilor 5-7 min. În procesele inflamatorii se
folosește temperatura diferită și presiunea mică (0,3 - 1 atm.), în inflamațiile de evoluţie subacută și cronică se folosește temperaturi de 38 -
40*C și presiunea de 2 - 3 atm. În parodontoză se indică o presiune de 3 atm cu micşorarea treptată a temperaturii pînă la 25 - 20*C. Pentru
antrenarea gingiei se folosesc temperaturii contraste (rece - cald) cu diferenţa lor în creştere. La o cura de tratament se indică 20 - 30
proceduri.

Vibromasajul: posedă acţiune pronunțată reflectorie are acţiune profundă a țesuturilor parodontale acționînd trofica în țesuturi. Este
efectivă folosirea ei în formele încipiente ale parodontozei.
Aparate: piese vibratoare speciale conectate la unitul stomatologic,

Vacuummasaj. Dupa Kulajenco V (1964). Aparate: A L - P - 2 si set de electrozi cu ajutorul cărora se face hematom. Efectul masajului
constă în acţionarea de scurtă durată a excitantului asupra parodontului ducînd la distribuirea lichidului în focar și îmbogatirea cu 0² a
țesuturilor.

Galvanizarea și Masajul magnetodinamic.

Masajul se efectuiază prin intermediul bilelor magnetice sterile acoperite cu un strat izolant în diamentru de 0,5 cm introduse în vestibulul
cavității bucale în Nr 12 - 15 bile pentru o procedură. Numărul şedinţelor 8-10 - 12, timpul procedurii 10 min.
Indicaţii: gingivite catarale cronice, parodontite cronice generalizate de orice grad, parodontoze.

Ozonoterapia
Terapie ce consta in injectarea sau insuflarea subcutana, intramusculara, intraarticulara sau intrarectala a unei cantitati de amestec Oxigen-
Ozon, prin diferite tehnici, care in diferite patologii a permis obtinerea unor rezultate terapeutice de neasteptat. Ozonul are o actiune directa
si imediata avand efect dezinfectant, revitalizant si trofic, antialgic si miorelaxant si este un puternic bactericid, fungicid si virustatic.

Ce este Ozonul
Ozonul este compus din trei atomi de oxigen si a fost identificat inca din anul 1785.In 1896 romanul Nicolae Tesla a patentat in SUA primul
generator de Ozon. Cuvantul "ozon" inseamna in limba greaca "aer proaspat". In prezent este folosit in medicina in numeroase patologii si
la purificarea apei potabile deoarece este un germicid puternic, distrugand toate bacteriile, fungii, parazitii, mucegaiurile si inactivand
virusurile.

Efectele ozonului
 antibacterian, antifungic si virustatic
 imunostimulant
 favorizeaza eliminarea toxinelor
 antiinflamator si antialgic
 revitalizant
 potenteaza actiunea insulinei
 actiune lipolitica, scade valoarea colesterolului seric total si creste valoarea colesterolului cu greutate moleculara mare (HDL
colesterol-cu efect de protectie al organismului)
 imbunatateste circulatia
 creste rezistenta la efort si capacitatea de memorare
 actiune antidepresiva
 activeaza sistemul tampon al radicalilor liberi si
 creste acuitatea vizuala

Bolile gingivale si periodontale reprezinta o preocupare mare atat pentru stomatologie cat si pentru medicina. Majoritatea factorilor care
contribuie si cauzeaza aceaste boli sunt redusi sau tratati cu ozon in toate formele lui de aplicare (gaz, apa, ulei).
Efectele biologice benefice ale ozonului, activitatea sa antimicrobiana, oxidarea bio- moleculelor precursori si a toxinelor microbiene
implicate in bolile periodontale si proprietatile sale vindecatoare si regeneratoare asupra tesuturilor fac folosirea ozonului mult indicate in
toate etapele de boala gingivala si periodontala.
În functie se cazul clinic, sunt disponibile mai multe modalitati de aplicare folosind ozon gazos, irigatii cu apa ozonata si folosirea locala de
ulei ozonat la fel ca si folosirea la domiciliu.

Aplicatiile gazoase via un aplicator termoformat individualizat

Se pregateste o aplicatie termoformata dura sau usor moale dentara care se extinde la 2-3 mm dincolo de zona gingivala afectata, lasand un
spatiu liber pentru circulatia gazului. Dupa 2 orificii pentru intrarea si iesirea gazului, distal si mediu fata de zona de tratament. Se
redefinesc marginile aplicatiei cu un corp siliconic mediu sau usor. Poate fi de asemenea aplicat un baraj usor ca extra masura de precautie
si pentru a inchide complet marginile. Se ataseaza orificii la generator si la pompa de suctiune. Aceasta procedura va tratat atat tesuturile
moi cat si pe cele dure ale zonei afectate. Se pot folosi intotdeuna cape de PVC sau silicon si se pot trata individual toate zonele aplicate in
situatii dificile unde o asemenea aplicatie este greu de folosit sau incomod pentru pacient.

Irigatiile cu apa ozonata

Se pregateste apa ozonata folosind Acquazone si se iriga cu generozitate zona afectata in timpul si dupa indeprtarea pietrei dentare, a
lucrarii la suprafata radacinii si a chiuretajului non- chirurgical.
Folosirea la cabinet si la domiciliu a uleiului de masline ozonat
Dupa tratamentul la cabinet cu ozon gaz sau apa ozonata, se umplu spatiile cu ulei de masline ozonat folosind un ac de 25G sau orice varf
potrivit. Se da pacientului pentru folosirea la domiciliu ulei cu instructiunile de rigoare pentru aplicarea corecta. Se repeta aplicarea la
cabinet a uleiului ozonat o data pe saptamana.

119. Tratamentul general al parodontitei şi parodontozei, preparate medicamentoase.

In tratamentul bolilor parodontale sunt utilizate:
1. Vitaminoterapie – mai ales Vit C ( ac ascorbic) + P , mai ales in virsta tinara – au influenta asupra formarii colagenului peretelui
vascular, ce duce la marirea rezistentei peretelui vascular. Vit E (tokoferol ) micsoreaza sensibiliteatea si permeabilizarea capilarelor,
are effect antioksidant. Vit k (vicasol) – antihemorragic. Vit gr B ( B5, B6, B12) sunt activatorii de procese metabolice in tsuturile
parodontale.
2. Terapia imunostimulanta – imudon, cicloferon, timalin, timogen. Imudon – lizat de m/o, care contine complex polyvalent al
anticorpilor conta celor mai raspandite m/o, ce se dezvolta in cavitatea bucala. Timalin – regleaza nr de T si B –limfocite, stimuleaza
imunitet cellular, mareste fagocitoza, processe regenerare. Este indicat i/m cite 1ml 6-10 zle.
3. Antibiotice sunt indicate impreuna cu antimicotice la indicatii severe , ca acutizarea procesului inflamatoriu, abcedarea, la gingivita
ulcero- necrotica, dupa operatii serioase parodontologice cu lambou. Sunt de preferate antibiotic cu spectru larg de actiune:
lincomicina, ampicilina, amoxicilina, metronidazole, monociclin. Lincomicina se absoarbe ft repede in tesuturi si se inmulteste in
tesuturile osoase. Eritromicina nu se inmulteste in tesuturile parodontale, de aceea nu este favorabila.
4. AINF – ibuprofen, indometacin, butadion, acidul acetisalicil. Aceste substante inhiba PG, stimuleaza formarea interferonului endogen,
maresc rezistenta nespecifica a organismului, au effect analgesic. Sunt indicate cite 0,25 – 0,1 g cite 3 ori/ zi dupa masa.
5. Terapia hiposensibilizanta:
- Sol. CaCl2 – cite 5 ml 10% i/v
- Gkuconat de calciu – cite 2-3g /zi
- Glicerofosfat de Ca – cite 1g/zi
- Dimedrol – are effect sedativ si analgetic – cit 0,03 – 0,05g /zi.
- Tavegil – efct sedative.
6. Medicatie cu glucocorticoizi - reduc inflamatia,hiperemia,exsudatul inflamator dar si scaderea proceselor reparatorii ale tesuturilor
lezate.(hidrocortizon acetat,prednison,prednisolo, triamcinolon,dexametazon)

120. Medicamente cu acţiune antiinflamatorie folosite în tratamentul general al parodontitelor.

AINF – ibuprofen, indometacin, butadion, acidul acetisalicil. Aceste substante inhiba PG, stimuleaza formarea interferonului endogen,
maresc rezistenta nespecifica a organismului, au effect analgesic.
Sunt indicate cite 0,25 – 0,1 g cite 3 ori/ zi dupa masa.
Medicatie cu glucocorticoizi - reduc inflamatia,hiperemia,exsudatul inflamator dar si scaderea proceselor reparatorii ale tesuturilor
lezate.(hidrocortizon acetat,prednison,prednisolo, triamcinolon,dexametazon)

121. Terapia hiposensibilizantă în tratamentul complex al parodontitelor.

Terapia hiposensibilizanta:
- Sol. CaCl2 – cite 5 ml 10% i/v
- Gkuconat de calciu – cite 2-3g /zi
- Glicerofosfat de Ca – cite 1g/zi
- Dimedrol – are effect sedativ si analgetic – cit 0,03 – 0,05g /zi.
- Tavegil – efct sedative.

122. Terapia tonefiantă în tratamentul complex al parodontitelor.

Baite cu antiseptice (0,06% hlorhexidina, stomatidina, hexoral) 2-3 pe zi cate 2-3 min., indeosebi dupa periajul dinjilor;
Pastile,ce conjin chlorhexidina §i acid ascorbic, lisobact, imudon(pastile de subt) - stimuleaza fortele de aparare a mucoasei cavitajii bucale,
inclusiv si prin mecanismul de aparare imuna;
Aplicajii cu preparate cheratoplastice (ulei din catina alba, ulei din macies, pantenol, din romanite etc.);
De efectuat periajul neaparat cu o perie moale cu paste ce conjin fermenti sau pihta (pepsodent, lesnaia, extra sau oricare pasta curativo-
profilactica)

123. Preparate tonefiante folosite în tratamentul general al parodontitelor. Reţete.

Baite cu antiseptice (0,06% hlorhexidina, stomatidina, hexoral) 2-3 pe zi cate 2-3 min., indeosebi dupa periajul dinjilor;
Pastile,ce conjin chlorhexidina §i acid ascorbic, lisobact, imudon(pastile de subt) - stimuleaza fortele de aparare a mucoasei cavitajii bucale,
inclusiv si prin mecanismul de aparare imuna;
Aplicajii cu preparate cheratoplastice (ulei din catina alba, ulei din macies, pantenol, din romanite etc.);
De efectuat periajul neaparat cu o perie moale cu paste ce conjin fermenti sau pihta (pepsodent, lesnaia, extra sau oricare pasta curativo-
profilactica)

124. Mijloace osteotrope în tratamentul general al parodontitelor. Reţete.

Local: materiale biogne , folosite in timpul operatiilor cu lambou : granule cu hidroxiappatit, tricalciu fosfat, ostim-100, Biofix, Bio-OSS.
Injectii subgingivale: Lincomicina, BioR

125. Rolul metodelor fizioterapeutice în tratamentul complet al afecţiunilor parodontale.

In tratamentul periodontitelor metoda fizioterapeutica se aplica desinestatator sau ca componenta a tratamentului complex. Scopul
procedurilor fizioterapeutice este lichidarea procesului inflamator din periodont si accelerarea regenerarii tesutului osos.
A. Pentru diminuarea edemului, stazei, durerilor, pentru imbunatatirea troficii tesuturilor, intarirea proceselor imunobiologice si micsorarea
virulentei microflorei in faza acuta pana §i dupa interventia chirurgicala se folosesc curenti de inalta frecventa.
Pentru preintampinarea trecerii fazei seroase in cea purulenta si in faza de infiltrare celulara, daca nu e asigurata eliminarea exudatului, se
administreza o doza atermica a§a ca pacientul sa nu perceapa caldura. In restul cazurilor se folose§te o doza oligotermica.

B. Dupa interventia chirurgicala pentru stimularea respingerii tesuturilor necrotice, maselor purulente, se folosesc, pentru a stimula
vindecarea cit mai precoce se utilizeaza curentii D’arsonval sau fluctuanti.
Efect mai bun au curentii fluctuanti de„forma unu” la intensitatea medio- inalta, procedura fiind de 8-12 min. Cura de tratament este de 2-3
proceduri.
Ultrasunetul sau ultraionoforeza cu lidaza se administreaza 8 min. La regim neintrerupt la o intensitate de 0,2-0,4 V/cm2. Tratamentul 3-7
zile.

126. Electroforeza în tratamentul leziunilor parodontale. Mecanismul de acţiuni.

Electroforeza - introducerea de substante medicamentoase în ţesutul parodontal prin intermediul curentului continuu - este indicate pentru
lichidarea inflamatiei comice.
Electroforeza provoaca o hiperemie prelungita (1,5-2 h), care stimuleaza procesele metabolice, trofice si regenerative în ţesuturile
parodontale, formarea de substanţe biologic active (histamina, acetilcolina, etc). Se folosesc dispozitivele " Поток", ГР-2, Biostep L3B etc
se administrează, de obicei, vitaminele С, P, B.
Electroforeza cu vitamine este indicate în parodontita cu cronică şi exacerbate, după eliminarea semnelor locale şi terapie anti-inflamatorie.
Acumularea de vitamina С în ţesuturile parodontale măreşte permeabilitatea capilara şi stimuleaza formarea de colagen. Vitamina P reduce
permeabilitatea vasculară, inhibă acţiunea de hialuronidaza, creşte rezistenta capilarelor.
Când sunt exprimate fenomenele exudative se indica electroforeza enzimelor: tripsina, ribonuclează, la o diluţie de 1 mg / ml soluţie
izotonica (introducând alternativ cu anodul si catodul). Acesta din urmă are o acţiune anti- inflamatoare, stimuleaza procesele de
remineralizare şi regenerare.
Cursul de tratament cu ribonuclează constă din 10-12 şedinţe.
Pentru a elimina inflamatia, sângerarea gingiilor se utilizeaza heparina(l:15), soluţie 10% de gluconat de calciu, tanina, aloc. Cursul de
tratament este de 10-15 şedinţe.
Electroforeza 5-10% soluţie de clorură de calciu, soluţie 2,5% glicerofosfat de calciu, soluţie de 1-2% fluorură de sodiu imbunatateste
metabolismul mineral şi trofica parodontului, elimina sensibilitatea crescută a tesuturilor dure ale dinţilor, înlătură osteoporoza tesutului
osos.

127. Darsonvalizarea. Indicaţii. Mecanismul de acţiune în tratamentul afecţiunilor parodontale.

Darsonvalizarea - consta in utilizarea în scopuri medicale a impulsurilor de curent alternativ de înaltă frecvenţă (100 - 300 kHz), de înaltă
tensiune (20 kV) şi de putere mică (0.02 mA).
Se utilizeaza dispozitive portabile MIskra-l" şi "Iskra-2“, Korona. Se folosesc electrozi de dimensiuni mici - de formă sferica sau ascutita.
In timpul darsonvalizarii are locactiunea directă a scânteiei de descărcare asupra terminaţiilor nervilor senzoriali şi vegetativi, in rezultat
asigurandu-se analgezia. îmbunătăţirea troficii ţesutului, se activeaza migrarea leucocitelor.
Aplicarea acestei metode este indicate in faza de stabilizare sau de remitere a parodontitei, hiperestezia ţesuturilor dure dentare. Cursul de
tratament constă de 10-20 de proceduri pentru 5-10 minute in fiecare zi sau peste o zi Darsonvalizarea este contraindicata în leziunile
tumorale ale ţesuturilor orale.

128. Fluctuorizarea în tratamentul afecţiunilor parodontale.

Fluctuorizarea - aplicarea de curent electric alternativ de frecvenţă joasă fluctuant (care isi modifica intensitatea, frecvenţa şi
amplitudinea). Se foloseste cu succes pentru ameliorarea durerii, normalizarea circulaţiei sângelui, inlaturarea inflamatiei. Sporeşte fluul
sangvin si limfatic, activitatea celulara si permeabilitatea vaselor.Aparatul Radius 01.

129. Curenţii diadinamici în tratamentul complex al acţiunilor parodontale.

UHF-terapia (УВЧ) - utilizare curentului electric de frecventa ultra înalta , duce la creşterea fluxului dc sânge, stimuleaza fagocitoza,
eritropoieza, procesele redox.
in tratamentul afecţiunilor parodontale diatermia este prescrisa în exacerbarea şi abcedarea procesului.
Eliminarea de puroi din pungile parodontale patologice nu este o contraindicaţie. Durată procedurilor este nu mai mult de 5-7 minute, la o
rată de 5-8 proceduri in fiecare zi.
Este contraindicata în afecţiunile sistemului cardiovascular in stadiul de decompensare, diabet zaharat, hipotensiunc arterială, formaţiuni
maligne, în faza activă de tuberculoză pulmonară.Aparatul Etplus

130. Terapia cu microunde în tratamentul afecţiunilor parodontale.

Terapia cu microunde - consta in utilizarea undelor electromagnetice de înaltă frecvenţă in scop medicale. Undele de aceasta gama sunt
bine absorbite de ţesuturi la o adâncime de 5-7 cm. Pentru terapia cu microunde se utilizeaza dispozitivului «Луч-2», Microwave 25 P.Sub
influenţa undelor electromagnetice ţesuturile se incalzesc, edemul lor scade.. Indicaţie pentru utilizarea acestei metode este parodontita in
stadiu evoluat dupa chiuretajul pungilor patologice.
Pentru tratamentul afecţiunilor parodontale este recomandat de a iradia un diametru de 2 cm, sesiunea de iradiere este efectuata, atasand
emiţătorul la pielea obrazului la nivelul de premolarilor, altemand partea cu stânga. In timpul procedurii gura pacientului este închisa.
Intensitatea iradierii - 5 W(volt), durata de expunere a unui obraz 5-8 minute.
Se prescriu 5-10 proceduri a cate 10-15 minute zilnic.

131. Hidroterapia în tratamentul parodontal.

Hidromasajul: cavității bucale. Se face după curățirea mecanică a dinţilor și asanarea cavității bucale, prelucrarea medicamentoasă a
pungilor gingivale parodontale. Pentru început irigam maxila apoi mandibula. Durata irigaţiilor 5-7 min. În procesele inflamatorii se
folosește temperatura diferită și presiunea mică (0,3 - 1 atm.), în inflamațiile de evoluţie subacută și cronică se folosește temperaturi de 38 -
40*C și presiunea de 2 - 3 atm. În parodontoză se indică o presiune de 3 atm cu micşorarea treptată a temperaturii pînă la 25 - 20*C. Pentru
antrenarea gingiei se folosesc temperaturii contraste (rece - cald) cu diferenţa lor în creştere. La o cura de tratament se indică 20 - 30
proceduri.

132. Masajul în terapia afecţiunilor parodontale.

Masaj - este o metoda curativă activă ce constă în dozarea acţiunii mecanice asupra țesuturilor parodontale cu ajutorul diferitor metode -
manuale, instrumentale.
În practica stomatologică se efectuiază doar 3 elemente:
- netezirea;
- fricţiunea;
- vibraţia.
Poate fi indeplinit individual sau cu ajutorul medicului sau asistentei medicale. De asemeni se folosește și hidromasajul, masajul manual,
vacuummasaj. În caz de hipersensibilitate în regiunea coletelor dinţilor masajul gingiei necesită folosirea pastelor curative cu conținut de F
și P (Sensodyne, Colgate Sensytiv, Bland-a-med cu continuț de Ca si F, Lacalut sensytiv, etc.)

Vibromasajul: posedă acţiune pronunțată reflectorie are acţiune profundă a țesuturilor parodontale acționînd trofica în țesuturi. Este
efectivă folosirea ei în formele încipiente ale parodontozei.
Aparate: piese vibratoare speciale conectate la unitul stomatologic,

Vacuummasaj. Dupa Kulajenco V (1964). Aparate: A L - P - 2 si set de electrozi cu ajutorul cărora se face hematom. Efectul masajului
constă în acţionarea de scurtă durată a excitantului asupra parodontului ducînd la distribuirea lichidului în focar și îmbogatirea cu 0² a
țesuturilor.

133. Erori şi complicaţii în tratamentul parodontitelor.

1. Adresarea intirziata pentru tratament ai tesuturilor poarodontiului pot da rezultate compromise.
2. Indiplinirea insufienta si incompleta recomandarilor medicului poate duce la stagnarea procesului inflamator
3. Curs teraputic incomplet poate transforma procsul acut in acel cronic si stabil.
4. Tulburarile de character general, omise de medicul stomatology, pot duce la recidiva sau nereusita tratamentului.
5. R-tii alergice la substante medicamentoase
6. R-tii toxice la substante medicamentoase
7. Indicarea antibioticelor cu spectru ingust - nu actioneaza asupra microflorei din punga
8. Indicarea antiinflamatorilor steroidieni- reduc proprietatile imunitare ale gingiei.
9. Alegerea unei tactici incorecte de tratament ( de exemplu alegerea protezarei mobile in situatii cind protezarea fixa ar fi fost mai
buna).
10. Efectuarea gresita a metodelor de tratament (metodele chirurgicale, multi stomatologi pentru a obtine mai multi bani, incerc sa
efectueze operatii cu lambou, neavind practica suficienta, instrumentajul adecvat, asistente)
11. Alegerea incorecta a dintilor de sustinere in constructiile punte (puterele reserve ale parodontiului sunt micsorate)
12. Implantarea prea adinca a marginii coroanei artificiale sub gingie
13. Decalajul nemotivat intre timpul de montare a protezelor pe unul dintre maxilare si dintii opusi - duce la suprasolicitarea functionala a
dintilor si
14. Sporirea mobilitatii lor

134. Profilaxia complicaţiilor în tratamentul parodontitelor şi parodontozei.

1. Anamneza totala si corecta , pentru evaluarea starii de sanatate a bolnavului cit locala , atit si generala, ereditatea, obiceiuri
daunatoare, anamneza allergologica si teste alergice.
2. Respectarea tuturor etapelor si metodelor de diagnostic al maladiei
3. Motivarea pacientului prin utilizarea colorantelor pentru a-i arata depunerele dentare.
4. Respectarea ordinii tuturor etapelor de tratament
5. Dispansarezarea pacientilor pentru a supraveghea cit de minutios pacientul respecta recomandarile medicului si corectarea greselilor
6. Efectuarea tratamentului individualizat, in citeva etape
7. Conlucrarea cu mai multi specialist (fizoterapeut, ortoped, ortodont, chirurg parodontolog)
8. Alegerea tacticii de tratament individual pentru fiecare pacient in parte
9. Cunostinte suficiente in domeniul respective
10. Teste allergologice
11. Antibioticograma
135. Tratamentul fizioterapeutic al parodontozei.
Balneoterapia-tratament cu namol curativ(aplicatii calde pe marginea gingiei)
Parafinoterapia
Fonoforeza + vit E (vibratii ultrasonice)
Electroforeza(curent continuu)+ substante medicamentoase (vit C, glicerofosfat de calciu 2,5%, fluorura de sodiu 1-2%)
Fluctuorizarea (curent electric alternativ de frecventa joasa, fluctuant) Darsonvalizarea(curent alternativ de frecventa si tensiune inalta)
UVC terapia (curent electric de frecventa ultainalta)
Terapia cu microunde (unde electromagnetice de frecvanta inalta)
Diatermia Raze infrarosii Terapia cu vacuum Masaj vibrator Masaj digital

136. Tratamentul protetic în parodontite.

Metoda ortopedica urmareste urmatoarele scopuri:
- Diminuarea atiunei traumatice a fortelor masticatorii si respectiv supraincarcarea periodontiului
- Echelibrarea presiunii ce duce la periodontiu dintilor ramasi
- Suprimarea mobilitatii dintilor
- Majorarea fortelor de reserve a parodontiului
- Suprimarea traumelor articulare
- Reechilibrarea starii morfo-functionale a arcadelor dentare prin restablirea defectlor
Pentru asta sunt folosite:
- Slefuirea selectiva
- Sinarea dintilor
- Protezarea fixa si mobila
Alegerea justa a tipului de proteze, calitatea realizarii lui si constructia vor influnta intr-o mare masura evolutia bolii si rezultate de
tratament.
1. Slefuirea selectiva a dintilor cu supracontact, adica care suporta suprasolicitare traumatica orizontala, pentru a le micasora efortul.
Posibilitate de a l avea in bolile parodontale este mare, deoarece se dergleaza procesul fiziologic de abraziunea tesuturilor dure a
cuspidelor ramasi. Cuspidele ramase neabraziate sunt cauza contactelor premature in ocluzia centrala, laterala si in caz de propulsia a
mandibulei. Parodontiul dintilor cu supracontact suporta effort, directionat/ deviat inspre orizontal in diferit dirctii – mesiala , distala,
bucala ori linguala. Asta duce la inclinarea dintelui in directia respectiva , compresiunea a parodontiului si dereglarea troficii - >
majoreaza rezorbtia paretilor alveolei. Plus la toate , contactele premature pot duce la parafunctii in ATM si muschii masticatori.

2. SInarea – unirea dintilor intr-un singur bolc cu ajutorul aparatelor special ortopedice. Astfel noi obtinem micsorarea mobilitatii unor
dintii, echilibrarea fortei masticatorii pe toata suprafata a arcedei.

Dupa timp constructiile se diferentiaza :

a. Temporare – sunt purtate la o perioada neindelungata (saptamini- luna). Sunt utilizate immediate proteze, proteza cu sirma idoita,
reteinere din fibra optica, care
- dupa tratament therapeutic sau chirurgical maresc conditiile pentru vindecarea plagii
- transmit presiunea si pe mucoasa
- descarca si preiau partial presiunea masticatorie
- reintegreaza arcadele dentare si astfel Previn sindromul popov-Godon
b. Permanente –pentru imobilizarea prelungita , micsorarea mobilitatii unor dintii, echilibrarea fortei masticatorii pe toata suprafata a
arcedei, normalizarea functiei masticatorii si fonatiei, estetica. Sunt utilizate constructii fixe ori mobile.

3. Protezare pe scara larga sunt utilizate proteze scheletate.

137. Asigurarea asistenţei curativ-profilactice pentru bolnavi cu afecţiuni ale parodonţiului.

Tratamentul complex necesita participarea stomatologilor de toate profilele si a medicilor de alte specialitati. Asistenta curative-profilactica
de ajutor parodontal poate fi efectuat in 3 forme:
a) Medicul parodontolog pentru ajutarea bolnavilor pe simplu fotoliu stomatologic.
b) Organizarea unui cabinet parodontologic special.
c) Organizare unei sectiei parodontologice speciale.

Sarcinile medicului parodontolog sunt:

- acordarea unei asistente medicale specializate de inalta calificare,
- raspunderea la cererea de consult a medicului terapeut pentru alegerea metodelor si mijloacelor de tratament,
- organizarea dispensarizarii bolnavului,
- aplicarea in practica a celor mai noi realizari in domeniul de profilaxie a bolilor parodontale si perfectionarea asistentei curativ-
profilactice.

In cabinetul parodontologic bolnavului i se aplica toate metodele necesare de tratament.

Cabinetul stomatologic trebuie sa fi inzestrat cu: instalatie stomatologica, aparatele cu ultrasunete, vacuum apparat, set de chiurete, set
cirurgical (bsturiu, foarfece, ate) , coloranti, sticle pentru luarea probelor necesare la examinarea citologica.

Aici sunt effectuate: educatia igienica, slefuirea selective a dintilor, interventii chirurgicale, aplicarea de pansamente curative, unele
fizioproceduri.

138. Diagnosticul diferenţial al gingivitei, parodontitei şi parodontozei.

Gingivita: inflamatie, pungi false,r-gic-nu sunt semne de interesare a osului alveolar
Parodontita :rezorbtie de tip vertical, inflamatie, pungi parodontale, placa bacteriana, tartru, r-gic-rezorbtia septurilor interalveolare
Parodontoza :rezorbtie de tip orizontal, lipsa inflamatiei, lipsa pungilor parodontale, lipsa placii, a tartrului, r-gic-lipsa elementelor de
distructie osoasa
Gingiv, forma catarala:
- parodontita forma usoara- in parodontita e distrusa jonctiunea gingiva-dentara, exista punga parodontala. Radiologic se vede
distructia inflamatorie a tes osos al alveolei in stadiu incipient sau stadiu 1
- gingivita catarala din afect TGI,CV sau a altor sisteme- hiperemie,cianoza gingiei de origine nebct din cauza niv ridicat de
histamina, hialuronidaza si alte SBA. Se supune rau trat antiinflam local, e nevoie de a combina cu trat afectiunii de baza
- lichen plat forma atipica- mincarime, senzatie de arsura, durere in gingie in reg dintilor frontali sup mai rar inf. Hiperemia
accentuate a gingiei fixe si libere, lipsa pungilor. In procesul tratamentului intensitatea hiperemiei scade,uneori dispare si apar papule
albe caracteristice pt lichen. Descuamare evidentiata, hiperemie si afectarea mucoasei buzei. In anamneza sunt disf-ii hormonale.
- gingivita provocata de Bi- la marg gingiei hiperemiate mai este o margine intunecata de culoare sur-neagra in urma formarii
sulfitului de Bi in timpul eliminarii acestuia cu saliva.In anamneza e admin prep cu Bi (bismaverol,bletohistol) in timpul trat
hemiplegiei,sifilisului etc.
- gingivita Hg- pe marg gingiei e un halou neagrau, depuneri de sulfit de mercuri. Pot fi ulceratii. Gust metalic, salivatie abundenta.In
anamneza lucrul cu Hg.
- gingivita in urma intoxicatiei cu Pb- pers ce lucreaza la tipografie sau au lucru corelat cu Pb. Inflamatie aseptica apare dupa
depuneri de Pb in peretii vaselor. Apare amrgine surie a gingiei. Pot fi alte modificari din partea pielii,anemie,colici renale,paralizie
periferica,nevroze.

DD al gingivitei ulceroase
- leucoza acuta- mucoasa cav bucale ft palida cu hemoragii.hemoragii spontane ale gingiei,modificari ulcero-necrotice pe mucoasa
palida: infiltrate leucemice, focare de necroza pe mucoasa neinflamata. Leucocitoza in singe. Afectiune indelungata, care greu se
supune trat. Insanatosirea peste 5-14 zile.
- Agranulocitoza- ulceratii situate pe alte zone de mcuoasa (palatal moale,limba etc.).leucocitoza, mai ales fome tinere, anemie etc,
granulocitopenie,trombocitopenie. In anamneza admin de medicam specific, radioterapie etc.
- HIV- in afara de gingivita uleroasa pot fi si alte infectii oportunistice (candidoza,herpes etc.)Limfoadenopatie.Afectarea mucoasei
bucale se dezv in stadiul afectiunilor secundare, adica peste 5-6 ani de la infecatre. Scade masa corporala.

Gigivitei hipetrofice generalizate

- fibromatoza- formatiunile fibroase sunt ft dense, putin mobile si acoperite cu mucoasa roz-pala, singereaza, dispuse pe supraf vestib
s orale. Pe cind in gingivita papilele interdentare si gingia sunt marite in volum,mucoasa e hiperemiata cu nuante albastrui,singerari
gingivale.
- epulis (angiomatos)- formatiune rosie-intunecata la niv de papile interdentare in juru coletului, mai ales in zona frontala procesului
alveolar. Destul de des la gravide. Culoare roz-pala. Afecteaza gingia libera si fixa, poate afecta si tes. osos
- hiperplazia medicamentoasa a gingiei- apare la admin de : hidantoin in epilepsie,nifedipina in HTA, cyclosporine in transplant de
organe. Se intensifica form de colagen in urma activarii fibroblastilor: epiteliul se dezv cu acantoza,paracheratoza.
- hiperplazia gingiei in leucoza- semen genrale de leucoza: slabiciune,febra,limfoadenopatie.Poate afecta palatal moale. Infiltrate
leucemice soecifice+ analiza singelui.
- hiperplazia in affect endocrine- hiperfunctia tiroidei, gingivita juvenila,hiperplazia din timpul gestatiei, hiperplazia in
hipoestrogenie,hiperplazie in acromegalie, hiperplazie in gigantism

DD a gingivitei hipertrofice localizate

- hiperplazia traumatica a gingiei- se dezv inflame preponderant cu procese proliferative in urma traumei provocate de marg
procesului carios,obturatiei,protezei.
- hiperplazia gingivala in parodontita- hipertrofie localizata pe fon de parodontita in urma traumelor mecanice cronice (proteza,marg
ascutita a cariilor). Modificari radiologice corespunzatoare nivelului de disctructie a procesului alveolar.

139. Dispensarizarea pacienţilor cu afecţiuni parodontale.

La supravegherea active a unui medic parodontolog trebuie sa fie minim 40 de bolnavi. In procesul de dispensarizare deosebim 2 etape:
1. selectarea bolnavilor pentru supraveghere activa la dispensar,
2. desfasurarea unui complex de actiuni de terapie si insanatosire.

Scopul dispensarizarii:
- depistarea pacientilor cu formele incipiente ale leziunilor parodontale si factorilor de risc
- realizarea unor masuri curativ-profilactice si sociale igienice complexe, care ar permite pastrarea functiei SS
- observatia in dinamica asupra acestor pacienti.

Dispensarea trebuie in primul rand sa fie supusi: copii, studentii cu afectiuni cornice generale, gravidele si pacientii care se adreaseaza la
medic.

140. Volumul de lucru a medicului parodontolog. Aprecierea eficienţei dispensarizării.

Sarcinile medicului parodontolog sunt:
- acordarea unei asistente medicale specializate de inalta calificare,
- raspunderea la cererea de consult a medicului terapeut pentru alegerea metodelor si mijloacelor de tratament, organizarea
dispensarizarii bolnavului,
- aplicarea in practica a celor mai noi realizari in domeniul de profilaxie a bolilor parodontale si perfectionarea asistentei curativ-
profilactice.

Aprecierea eficientei se realizeaza in 2 etape.

 - Aprecierea primei etape cuprinde intregul proces de dispensarizare, depistarea la timp a afectiunilor, luarea la timp in evidenta
medicului.
- Criteriile celei de a doua etape sunt:desfasurarea integrala a actiunilor curative si de insanatosire, respectarea termenilor de examinare
si a numarului persoanelor transferate din grupele de tratament activ in grupele de supraveghere.

Rezultatele dispensarizarii sunt appreciate dupa 2-3 ani de la inceputul tratamentului.

Daca tratamentul este organizat correct, nr de personae vindicate creste, se reduce nr bolnavilor cu forme grave ale afectiunii.

Volumul principal al dispensarizeii – trebuie sa fie organizar de medicul parodontolog, care are o pregatire speciala cu inclinatie
chirurgicala. El trebuie sa posede metodele conservattor – chirurgicale ale tratamentului parodontitelor.

141. Grupele de pacienţi prestate spre dispensarizare.

La prima etapa:
Spre dispensarizare se preteaza urmatoarele grupe de bolnavi:
1. Persoane tinere (sub 20 de ani) cu factori de risc.
2. Persoane cu stadii preclinice de gingivita si prezenta unor factori de risc; bolnavii cu cu forme usoare de gingivite, parodontite,
parodontoze indiferent de virsta
3. Bolnavii cu procese distructive exprimante in tes parodontiului in virsta pina la 50 de ani.
4. Bolnavii cu parodontolize si forme grele de parodontita si parodontoza in virsta de pina la 30 de ani;
5. Bolnavi tineri cu parodontite grave generalizate

La etapa a 2:
1. Primesc tratament active
2. Sunt sub supraveghere

In selectarea pacientilor pt dispensarizare trebuie sa se ia in calcul urmatoarele criterii:

- Depistarea factorului de risc la persoanele sanatoase
- Formele incipiente ale afectiunilor parodontale
- Planificarea si realizarea unor masuri curativo-profilactice complexe, reesind de formarea afectiunii si caracterele individuale ale
organismului pacientului
- De a planifica tactica observatiei in dinamica asupra pacientilor cu nominalizarea termenelor urmatorului curs de tratament repetat.

In dispensarizare pot fi inclusi:

- Persoanele in varsta pana la 30 de ani fara simptoame ale parodontitelor, dar cu riscul de aparitie a lor
- Cu gingivite, sau forma usoara a parodontitelor independent de varsta pacientului
- In varsta pana la 50 de ani cu parodontite cronice generalizate de toate formele si cu parodontoza
- Persoanele cu afectiuni idiopatice pe fondul afectiunilor sangvine in discrinii.

Daca am organiza dispensarizarea s-ar putea organiza 3 grupe de pacienti:

1- , dar care nu necesita tratamen stomatologic
2- Practic sanatosi, dar la care dupa tratament se observa stabilizarea procesului (remisia) timp de:
- Pentru gingivite pana la 1 an
- Pentru parodontite si parodontoza 2 ani
Aceasta grupa de pacienti include persoanele tinere fara simptome clinice ale afectiunilor parodontale, dar cu factori de risc
(afectiuni generale, deformatii, anomalii, ocluzia traumatica)
3- Persoanale care necesita tratament stomatologic. Pacientii cu gingivite, parodontite generalizate, parodontoza.

Pacinetii din:
1. Grupa – se examineaza la parodontolog o data in an si ii se dau recomendatii privitor la igiena cu alte motive (carie) se adreseaza la
stomatologul sau
2. Grupa – deasemenea se examineaza 1 an. Dar ei se efectueaza un tratament profilactic: detartraj, slefuirea selectiva, recomadari
privitor la igiena buccala, automasaj, hidromasaj
3. Grupa se impart in 2 grupe:
a. Cu evolutie activa a afectiunilor parodontale
b. In stadiul de remisie
Toti pacientii cu gingivite se invita la tratament peste fiecare 6 luni (daca apar acutizari dupa adresare). Daca procesul s-a stabilit
pacientii sunt trasferati in subgrupa in stadiul de remisie.
In caz de parodontite usoasa si medie, din aceasta grupa tratamentul se efectueaza de 2 ori pe an, daca timp de 2 ani se observa
stabilizarea procesului, pacientii deasemenea se transfera in subgrupa in stadiul de remisie
In parodontitele de forma medie – grava , tratamentul se repeta de 3-4 ori pe an.

142. Noţiuni de remisie în parodontite. Caracterele ţesuturilor parodontale.

In perioada de remisie a parodontitei in scopul profilaxiei reacutizarilor vom efectua controlul igienei cav buc, integritatii obturatiilor,
calitatii protezelor, pastrarii unui regim alimentar rational, precum si a regimului de munca si odihna. In perioada de iarna si primavara se
vor prescrie intern polivitamine sau vor fi recomandate injectabil, aplicind aceste preparate se vor utiliza si factorii fizici.