Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T.

Popa”, Iași
Facultatea de Medicină Dentară
PARODONTOLOGIE I

LP I

Iași 2015
ANATOMIA ȘI FUNCȚIILE
PARODONȚIULUI
 INTRODUCERE

Parodonțiul (din greacă, para – ”alături” și odontus – ”dinte”) este constituit din
ansamblul de țesuturi care înconjoară și susțin dintele
Parodonțiul are două componente principale:

Parodonțiul superficial, format din:

• Gingia liberă
• Gingia atașată
• Papilele interdentare

Parodonțiul profund (sau de susținere), format din:

• Cement
• Os alveolar
• Desmodonțiu
Gingia
- Acoperă osul alveolar
- Rolul său fundamental: de a proteja structurile subadiacente, desmodonțiul, cementul și
osul alveolar împotriva microorganismelor și a substanțelor din cavitatea orală
Atașamentul parodontal = unitate biologică și funcțională, responsabilă de menținerea
dintelui în alveolă și de adaptările produse pe parcusul vieții
PARODONȚIUL SUPERFICIAL
Gingia
- Începe de la linia muco-gingivală și acoperă procesele alveolare în jurul zonelor
cervicale ale dintelui
- Rolul său este de a oferi un atașament epitelial organic și de a acoperi parțial
coroana dintelui
Gingia – 3 zone învecinate:

• Gingia marginală (liberă sau

non-atașată), de aproximativ
1,5mm

• Gingia atașată (care aderă la

osul alveolar), de dimensiuni
variabile

• Gingia interdentară
(papilară), situată între doi dinți
vecini
PARODONȚIUL SUPERFICIAL
PARODONȚIUL SUPERFICIAL
Gingia marginală
= componenta periferică sau cervicală a țesutului gingival
- Înconjoară dintele, urmărind o linie sinuoasă, paralelă cu joncțiunea smalț-
cement
- Marginea cervicală a gingiei libere acoperă smalțul
- Nu este atașată mecanic la suprafața dentară
- Dimensiune: 0,5-2mm
- Gingia liberă sănătoasă: aspect ascuțit, în lamă de cuțit, regulat, consistență
fermă și suprafață netedă
- Conturul său este festonat, dând acel aspect de ”linie ghirlandată”
PARODONȚIUL SUPERFICIAL

Gingia atașată
- Situată apical față de gingia liberă, până la linia muco-gingivală
- Linia muco-gingivală face trecerea dintre gingia atașată și mucoasa alveolară; pe
versantul lingual, gingia se continuă cu mucoasa planșeului lingual
- Linia muco-gingivală este absentă la nivel palatinal; în această zonă, gingia face parte
din mucoasa palatină keratinizată, non-mobilă
PARODONȚIUL SUPERFICIAL
Gingia atașată

 Se separă de gingia liberă printr-un șanț superficial, uneori imperceptibil

 Înălțimea gingiei atașate este variabilă de la o regiune la alta a arcadei (1-
9mm), în funcție de dintele pe care îl acoperă, poziția pe arcadă și localizarea
frenurilor și bridelor mucozale
 În general, gingia atașată este mai înaltă la nivel maxilar (zona incisivă și
molară, suprafața vestibulară) și la nivel mandibular (versantul lingual al M1)
 Conceptul conform căruia un minim de țesut gingival (înățime de
aproximativ 2mm) este necesar pentru o bună sănătate parodontală este
considerat depășit!
 O înălțime importantă a gingiei atașate poate constitui un avantaj în
cadrul intervențiilor chirurgicale (chirurgie terapeutică și plastică)
PARODONȚIUL SUPERFICIAL
Gingia inter-dentară
 Formată din câte două papile (una vestibulară și una orală), unite
printr-un col
 Papilele interdentare – formă de piramidă în regiunea frontală / de
cort cu depresiune pe linia superioară în regiunea laterală a arcadei
 În sens M-D, forma pe secțiune a papilei este triunghiulară,
depinzând de conturul proximal al dinților care formează spațiul
interproximal
PARODONȚIUL SUPERFICIAL

 Gingia sănătoasă este roz-pal

 La persoanele hiper-pigmentate (rar, la caucazieni), gingia este pigmentată
mai mult sau mai puțin în brun (pigmentarea depinde de melanocitele din stratul
bazal al epiteliului
 Consistența gingiei este variabilă dar nu poate fi mobilizată
 Suprafața este keratinizată, putând să prezinte o textură granitată (în coajă de
portocală)

Aspect granitat al gingiei atașate Pigmentație melanică a gingiei Pigmentație melanică a gingiei
vestibulare (după Borghetti) normale (după Borghetti) normale (după Hernandez)
PARODONȚIUL SUPERFICIAL

Există două fenotipuri parodontale principale:

 Fenotipul gros (gingie cu aspect bine reprezentat, groasă, intens granitată)

 Fenotipul fin (gingie suplă, fină, friabilă, foarte puțin granitată)

Fenotip fin Fenotip gros

 Caractere histologice ale gingiei

 Gingia este formată dintr-un țesut conjunctiv fibros, acoperit de epiteliu

pavimentos stratificat

 Epiteliul gingival este format din :

• Epiteliu oral (extern)
• Epiteliu jonctional
• Epiteliu sulcular, intern (al șanțului gingival)

 Epiteliul extern, care acoperă suprafața orală a gingiei marginale este

keratinizat sau para-keratinizat
 Epiteliul sulcular și epiteliul jonctional nu sunt, în general, keratinizate
 SULCUSUL GINGIVAL

= spațiul creat între gingia liberă și

dinte
 Profunzimea sa medie este de 1,8mm (1-
3mm).
 Sulcusul are doi pereți, o bază și un
conținut
 Cei doi pereți: un perete intern, dur
(suprafața dentară) și un perete extern,
moale (epiteliul sulcular); baza sulcusului
este reprezentată de porțiunea cea mai
coronară a epiteliului de atașament
 Epiteliul joncțional (de atașament)

- Înconjoară complet coletul dintelui care și-a finalizat erupția, ca o coleretă

continuă în jurul joncțiunii smalț-cement

 Deține un rol esențial în conservarea parodonțiului sănătos:

formează atașamentul epitelial, creând joncțiunea împreună cu suprafața
dintelui
 Este foarte permeabil; reprezintă calea de difuzie a metaboliților
bacterieni (toxine, chemokine, antigene etc.) și, în sens invers, a
produșilor de apărare ai organismului (exudat seric, anticorpi etc.)
 Țesutul conjunctiv gingival

 Constituienții principali ai
 Se numește lamina propria țesutului conjunctiv sunt:
• fibre de colagen (aprox. 60%)
 Format din două straturi: • substanță interstițială
• Stratul papilar (subadiacent epiteliului) • celule
• Stratul reticulat • vase
• nervi

 Joncțiunea dintre epiteliul gingival și

țesutul conjunctiv sub-adiacent este, în
general, sinuoasă, sub formă de digitații
epiteliale (proiecții ale celulelor epiteliale
în stratul conjunctiv)
Fibrele de colagen
- mențin gingia marginală in situ și oferă o
joncțiune fermă între gingie și rădăcină dintelui și
osul alveolar
Sunt:
• Fibre alveolo-gingivale (gingivo-periostale);
aceste fibre se inseră pe creasta alveolară,
terminându-se în lamina propria a gingiei libere

• Fibre dento-gingivale (gingivo-cementare),

merg de la suprafața radiculară înspre gingie și se
difuzează în evantai către gingia liberă

• Fibre transeptale, care se inseră în cement, se

îndreaptă către cementul dintelui vecin în sens
mezio-distal

• Fibre circulare, înconjoară dintele ca un

clopot, fără a se insera pe suprafața dintelui sau pe
alveole

• Fibre longitudinale
 FLUIDUL CREVICULAR

 Este un tip de exudat ce provine din lamina propria sub-adiacentă

 Conține celule, electroliți, microorganisme și produșii lor, molecule
precum citokinele, imunoglobulinele, enzime și produși derivați din
distrucția structurilor parodontale sub-adiacente
 Compoziția sa depinde de o varietate de factori locali și generali
relaționați cu starea de sănătate locală și sistemică
 Rata de înnoire este de 40 de ori pe oră
 Analiza sa este un instrument-diagnostic extrem de important
 Cementul PARODONȚIUL PROFUND
 Acoperă suprafața dentinară
 Funcția sa este de a permite inserarea fibrelor principale ligamentare
 Nu reprezintă o componentă a dintelui, ci a parodonțiului (este format din
ectomezenchimul foliculului dentar, țesutul responsabil de formarea tuturor țesuturilor
parodontale) Tipuri distincte de cement:
 Aderă ferm la dentina radiculară •Cementul acelular afibrilar
 Conține aproximativ 60% substanțe
•Cementul acelular cu fibre extrinseci
minerale, fosfat de calciu sub formă de
hidroxiapatită •Cementul celular cu fibre intrinseci
 Restul componentelor: organice, în
•Cementul celular cu fibre mixte
special colagen fibros, molecule non-
colagenice și cementocite
 Nu prezintă caracteristici de reînnoire
 Joncțiunea smalț-cement

Joncțiunea dintre cement și smalț la nivelul coletului dentar stabilește

limita dintre coroană și rădăcină

Există 3 tipuri de JSC:

 Smalțul și cementul sunt în contact (30% din cazuri)
 Cementul acoperă smalțul (60% din cazuri)
 Smalțul și cementul nu sunt în contact (10% din cazuri); în această
situație, există un hiatus între smalț și cement, prin urmare, un contact
epiteliu joncțional-dentină
 Osul alveolar PARODONȚIUL PROFUND

Face parte din sistemul responsabil pentru ancorarea dintelui în alveolă

Depinde de prezența mugurilor dentari în poziții specifice pe arcadele

dentare; atunci când un dinte este extras, osul alveolar se resoarbe

Prezintă numeroase fenomene de restructurare, rezultate ale proceselor

de apoziție și resorbție pe parcursul vieții
 Osul alveolar PARODONȚIUL PROFUND

Se pot distinge 3 componente ale procesului alveolar:

•osul alveolar propriu-zis
•osul spongios
•corticala externă
 Osul alveolar PARODONȚIUL PROFUND
Corticala externă acoperă procesul alveolar
La intrarea în alveolă, la nivelul crestei alveolare, corticala se transformă în
lama cribriformă, osul alveolar propriu-zis
Osul alveolar prorpiu-zis are o grosime de 0.1-0.4mm și prezintă numeroase
orificii mici (canalele Volkmann), prin care vasele și nervii intră și ies din
spațiul desmodontal
Osul spongios se găsește între corticală și osul alveolar propriu-zis

Funcții:
-Fixarea ligamentelor parodontale
-Transformarea presiunilor în tracțiuni dispersate
-Suport pentru rădăcina dentară (pârghie intra-alveolară de 2/3 din înălțimea
dintelui)
 Desmodonțiul PARODONȚIUL PROFUND

 Țesut conjunctiv, nemineralizat, situat între cement și osul alvelar

 Este structura care permite legătura dintre dinte și alveolă
 Spațiul dintre cement și os alveolar: spațiu desmodontal
 Desmodonțiul absoarbe forțele generate prin masticație și alte mișcări
orale
 Format în proporție de 50-70% din fibre de colagen
 Grosimea sa este variabilă, în funcție de zona radiculară, scăzând
odată cu vârsta
 Desmodonțiul PARODONȚIUL PROFUND

1. Fibre ale crestei alveolare – provin din cement,

aproape de JSC și se direcționează oblic și apical
înspre creasta osoasă

2. Fibre orizontale – au un traiect orizontal între

cement și osul alveolar

3. Fibre oblice – ocupă 2/3 din spațiul desmodontal;

au o direcție oblică

4. Fibre apicale – pleacă dinspre cement apical, spre

osul alveolar

5. Fibre inter-radiculare – se găsesc în zona de

furcație la dinții pluriradiculari
 VASCULARIZAȚIA PARODONȚIULUI

Principalele vase care irigă procesul alveolar și parodonțiului sunt:

• La nivel maxilar: aa. posterioare și anterioare, aa. Infraorbitales, aa. palatinae.
• La nivel mandibular: aa. mandibulares, aa. sublinguales, aa. mentales, aa.
buccales și aa. faciales.
Sistemul limfatic este, în general, paralel cu sistemul vascular
VASCULARIZAȚIA PARODONȚIULUI

 Cementul nu are o vascularizație proprie; nutriția sa și metabolismul

depind direct de suportul vascular al desmodonțiului adiacent

 Desmodonțiul este o structură foarte bine vascularizată, cu o rețea

vasculară extrem de densă

 Un sistem vascular dens se regăsește și la nivelul marginii și sub

epiteliul joncțional (plexuri de venule post-capilare cu rol esențial în
apărare)
 INERVAȚIA PARODONȚIULUI

 Sensibilitatea maxilarului este asigurată de V2 iar cea a mandibulei de

V3
 Parodonțiul nu este inervat doar de ramuri ubicuitare ale simpaticului, ci
și prin mecanoreceptori asemănători corpusculilor Ruffini și de fibre
nervoase nociceptive
 Funcționalitatea acestor inervații este coordonată cu cea a pulpei
dentare și dentinei
 Epiteliul joncțional, precum și epiteliul gingiei libere și atașate, sunt
strabătute de o rețea de terminații nervoase nociceptive și tactile
INERVAȚIA PARODONȚIULUI Inervația parodonțiului (molar
inferior):

A: Neuroni senzoriali
mesencefalici ai trigemenului

B : Nucleu motor al trigemenului

C : Nucleu senzitiv al
trigemenului

D : Nucleu senzitiv spinal al

trigemenului

E : Mușchi masticator

GT : Ganglion trigeminal
(Gasser) cu cele trei ramuri (V1
nerv oftalmic, V2 Nerv maxilar, V3
Nerv mandibular)

CNS : Sistem nervos central

(după Rateitschak)