MACHETA DEFINITIVA A PROTEZEI TOTALE AMOVIBILE

După verificarea în cavitatea orală, macheta este trimisă în laborator, în vederea

definitivării modelajului.
Modelarea finală a machetei urmăreşte perfectarea următoarelor obiective:
a) FIZIONOMIC
b) FONETIC
c) MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII
d) REZISTENŢEI MECANICE
e) IGIENICO-PROFILACTIC

A) PERFECTAREA FUNCŢIEI FIZIONOMICE

Modelarea în scop fizionomic se realizează în special în zona frontală vizibilă, la nivelul
versantului V şi a parodonţiului artificial.
Versantul V contribuie la refacerea fizionomiei prin:
- grosimea adecvată – care să asigure refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor, piedută în
urma instalării edentaţiei
- bosele radiculare – proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor dentare existente în starea de
dentat
- fosele interradiculare – uşoare depresiuni realizate între bosele radiculare
- bosele canine – proeminenţe verticale corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în
susţinerea comisurilor bucale
In modelarea parodonţiului marginal artificial atenţie deosebită trebuie acordată papilelor
interdentare şi festonului gingival, cu rol important în fizionomie.
Papilele interdentare trebuie realizate în corelaţie cu vârsta pacientului; la cei mai tineri,
papilele se modelează de formă triunghiulară cu vârful la nivelul punctului de contact interdentar,
convexe, reliefate, ocupând în totalitate ambrazurile cervicale. La pacienţii de vârstă mai înaintată
trebuie ţinut cont că odată cu vîrsta, din cauza involuţiei fiziologice, papilele se atrofiază, se
retrag, iar ambrazurile cervicale devin din spaţii virtuale spaţii reale.
In modelarea festonului gingival trebuie ţinut cont că linia coletului la dinţii frontali nu se
înscrie pe o linie dreaptă, ci are un traseu ondulat.
În funcţie de poziţia marginii gingivale a celor şase dinţi frontali superiori, se pot descrie
două clase principale de înălţimi gingivale (91):
- clasa I-a - la incisivul central superior este mai ridicată cu 1-2 mm faţă de incisivul lateral,
iar la nivelul caninului cu 1-1,5 mm mai apical decât la incisivul central (fig.7.5a)
- clasa a-II-a – marginea gingivală la incisivul lateral este mai ridicată decât la incisivul
central şi canin

B) PERFECTAREA FUNCŢIEI FONETICE

Este imperios necesar ca volumul protezelor să fie cât mai redus posibil, pentru a nu
modifica în mod substanţial spaţiu şi a creea condiţii favorabile fonaţiei.
In acest scop macheta bazei va avea grosimea de 2 mm, dimensiune care asigură totodată şi
rezistenţa necesară.
Modelarea elementelor morfologice de la nivelul zonei de articulare fonetică, pentru ca
limba să întâlnească şi după protezare reliefuri asemănătoare celor naturale:
- papila retroincisivă – în spatele IC superiori, convexă, ovalară, cu axul longitudinal
orientat antero-posterior
- rugile palatine – reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetric
- pot fi obţinute prin picurare de ceară sau printr-
o amprentă cheie luată la pacient sau pe model,
care va fi imprimată apoi pe machetă
- rafeul median fibros

1
 Importantă pentru restabilirea fonaţiei este şi modelarea plană sau uşor concavă a
versantului L al machetei mandibulare, pentru respectarea spaţiului funcţional pentru limbă.
Modelaj simetric faţă de linia mediană – deoarece limba este un organ care se contractă
simetric.

C) PERFECTAREA MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII

Menţinerea şi stabilitatea sunt asigurate prin participarea unui complex de factori, dar pentru
ca aceştia să acţioneze în modul cel mai favorabil, macheta trebuie modelată cu o anumită
configuraţie la nivelul marginilor şi a versanţilor şeilor.
Marginile machetei trebuie să fie uşor îngroşate, ondulate, să ocolească formaţiunile
mobile cu inserţie la nivelul limitei c.p. In acest scop se picură ceară plastifiată în fundurile de sac
conservate pe modelul funcţional până la umplerea lor
Versanţii V ai şeilor în zonele laterale se modelează diferit în funcţie de gradul de atrofie şi
rezorbţie al crestelor alveolare:
- rezorbţie redusă – uşor concav, pentru a permite aplicarea fibrelor orizontale ale muşchilor
buccinatori şi orbiculari la acest nivel, contribuind astfel la menţinerea ap.g.p. pe câmpul
protetic.
- rezorbţie accentuată – este necesară realizarea unor versanţi V uşor convecşi, aşa cum au
fost procesele alveolare, pentru a asigura suportul pentru musculatura oro-facială .
In privinţa versantului L al machetei mandibulare, acesta se va modela plan-concav pentru
a conserva spaţiul funcţional pentru limbă, modelarea lui concavă prezentând riscul dislocării
ap.g.p. în timpul exercitării funcţiilor.

D) PERFECTAREA REZISTENŢEI MECANICE

Pentru a rezista solicitărilor mecanice, placa protetică palatinală trebuie să aibă o grosime
de 2 mm. Această grosime este uşor de obţinut deoarece folia de ceară roz din care este realizată
macheta bazei este calibrată la această dimensiune. Este necesar să se menţină uniformă această
grosime pe tot parcursul etapei de realizare a machetei, şi acest lucru este posibil dacă folia nu
este încălzită prea mult sau presată excesiv pe model.
Orice reducere a grosimii bazei sub 2 mm, deşi favorabilă d.p.d.v. fonetic şi al confortului
pacientului, este însoţită de scăderea rezistenţei mecanice şi riscul fracturării, de aceea nu poate fi
acceptată.

2
 Grosimea bazei protezei poate fi redusă numai dacă va fi armată în vederea creşterii
rezistenţei mecanice.
Armarea poate fi :
- extrinsecă – introducerea în grosimea bazei a unei plase de sârmă, reţea metalică, fibre de
sticlă (maxilar) sau bare metalice (vers.L la mandib.). Această metodă nu dă totdeauna
rezultatele scontate, plasa metalica comportându-se ca un strat separator a celor 2 de
acrilat, favorizând fisurarea şi infiltrarea cu resturi alimentare şi floră microbiană.
Fibrele sintetice sau de sticlă conferă o rezistenţă mecanică sporită, dar capetele fibrelor
emergente la suprafaţa protezei au o acţiune iritantă.
- Intrinsecă – constă în creşterea rezistenţei mecanice a acrilatului prin obţinerea unei
structuri chimice rezistente, cu catene macromoleculare cât mai lungi. Acest lucru se
obţine prin respectarea cu stricteţe a regimului de polimerizare şi printr-un tratament
termic final pentru epuizarea reacţiei de polimerizare şi consumarea monomerului
rezidual.

Tot în scopul creşterii rezistenţei mecanice dinţii din acrilat trebuie acoperiţi cu ceară la colet 2
mm, atât V cât şi oral, iar cei din ceramică 2 mm V iar oral până la includerea sistemelor de
retenţie (crampoane).

E) OBIECTIVUL IGIENICO-PROFILACTIC
Viitoarele proteze trebuie menţinute într-o stare de igienă foarte bună, de aceea se urmăreşte,
încă din faza de modelare a machetei, obţinerea de suprafeţe plane, netede, neretentive.
Existenţa suprafeţelor retentive favorizează acumularea resturilor alimentare care devin
medii de cultură pentru flora microbiană, întreţinând un miros neplăcut (halenă fetidă) şi pot
modifica în timp aspectul şi rezistenţa ap.g.p.
In scopul obţinerii unor suprafeţe neretentive, macheta trebuie finisată riguros, întreaga
suprafaţa externă netezindu-se pînă la luciu. In acest fel ap.g.p finit va necesita o prelucrare
mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine polimerizate care-şi vor păstra luciul timp
îndelungat.

TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ

Algoritmul transformării machetei în ap.g.p finit presupune parcurgerea următoarei succesiuni de
etape: ambalarea, realizarea tiparului, izolarea, prepararea şi introd. Pastei de acrilat în tipar,
polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea mecanică

A. AMBALAREA MACHETEI

Definiţie: operaţia de învelire a machetei într-un material numit „masă de ambalat” în scopul
obţinerii tiparului.
În cazul machetei PAT, masa de ambalat folosită este gipsul dur.
Scop: obţinerea tiparului (piesă cavitară, cu pereţii groşi, care reprezintă copia negativă a
machetei)

Material şi instrumentar necesar:

- conformator (cuvetă) pentru ambalare
- ghips dur
- măsuţă vibratoare
- presă (manuală sau hidraulică)

3
 Particularităţi tehnologice:
- macheta se ambalează împreună cu modelul funcţional, care va fi o parte componentă a
tiparului
- masa de ambalat este reprezentă de gipsul dur; nu sunt necesare materiale refractare
deoarece temperatura de polimerizare este scăzută
Ambalarea se realizează într-un conformator (chiuvetă) format din 2 inele şi 2 capace, prevăzute
cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie.
Ambalarea are 2 etape: a) pregătirea pentru ambalare
b) ambalarea propriu-zisă
a) Pregătirea pt. ambalare:
- d. artificiali se curăţă de urmele de ceară
- macheta se degresează cu solvenţi organici
- soclul modelului se reduce dacă e mai mare de 1,5 mm
- macheta se fixează cu ceară fiebinte pe model
b) Ambalarea propriu-zisă – se poate realiza prin 3 tehnici
- directă (cu val)
- indirectă (fără val)
- mixtă

Ambalarea cu val Se mai numeşte „directa” – la deschiderea chiuvetei, dinţii artificiali şi

modelul sunt în aceeaşi parte a chiuvetei.
Tehnica de lucru:
- modelul se umezeşte cu apă
- se prepară pastă de ghips şi se introduce în prima jumătate a cuvetei
- se introduc modelul împreună cu macheta în pasta de ghips până când soclul modelului
atinge capacul inferior al cuvetei
- feţele vestibulare ale tuturor dinţilor, feţele ocluzale ale dinţilor laterali şi marginile incizale
ale dinţilor frontali sunt acoperite cu ghips, formând un „val” de 6-8 mm, rotunjit, neretentiv
- după priza gipsului (30 minute) se izolează suprafaţa liberă a acestuia
- se asamblează a doua jumătate a cuvetei şi se umple cu pastă de ghips prin vibrare
- se cuplează capacul şi se strânge în presă

Avantaj
- păstrarea înălţimii ocluziei, chiar dacă nu se strâng suficient cele două părţi ale cuvetei
Dezavantaje:
- tehnică dificilă
- valul de ghips se realizează cu dificultate
- îndepărtarea cerii de pe versantul vestibular al şeii se face cu dificultate
- izolarea tiparului este dificilă, în special pe versantul vestibular
- introducerea pastei de acrilat este dificilă şi nu se poate verifica mai ales în zona vestibulară
(sub val)
- dinţii necuraţaţi de ceară se pot desprinde din val, iar repoziţionarea este dificilă
- există riscul spargerii valului- valul de gips se poate sparge în momentul deschiderii
chiuvetei sau la introducerea acrilatului în tipar

4
Ambalarea fără val .Se mai numeşte „indirecta” – la deschiderea chiuvetei, dinţii artifcilai se
găsesc într-o jumătate, iar modelul în cealaltă.
Tehnica de lucru:
- modelul se umezeşte cu apă
- se prepară pastă de ghips şi se introduce în prima jumătate a cuvetei
- se introduc modelul împreună cu macheta în pasta de ghips până la nivelul marginilor machetei
- se netezeşte suprafaţa gipsului şi se aşteaptă priza
- se izolează
- se asamblează a doua jumătate a cuvetei şi se umple cu pastă de ghips prin vibrare
- se cuplează capacul şi se strânge în presă (2 ore)

Avantaje:
- tehnică mai simplă
- dinţii îşi păstrează poziţia în tipar
- ceara se îndepărtează uşor
- izolarea tiparului este uşoară
- introducerea acrilatului se face uşor
Dezavantaje:
- riscul înălţării ocluziei în cazul asamblării incorecte a cuvetei sau dacă presarea a fost
insuficientă pentru îndepărtarea excesului de pastă acrilică

B. OBŢINEREA TIPARULUI

ETAPE:
1. Îndepărtarea cerii machetei
2. Izolarea tiparului

1. Îndepărtarea cerii machetei

Material şi instrumentar necesar:
- baie de apă
- spatulă de ceară
- detergenţi
Tehnică:
- cuveta se introduce într-un vas cu apă fiartă 10 minute pentru plastifierea
cerii machetei
- se scoate apoi cuveta şi se desfac cele două jumătăţi,
- ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile sunt îndepărtate cu
un jet de apă fierbinte curata

REALIZAREA TIPARULUI
Tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară, delimitată de pereţi groşi, obţinută
în urma operaţiei de ambalare a machetei.
Cavitatea tiparului are forma şi volumul machetei şi apare evidentă numai după îndepărtarea cerii.

5
 Tehnică:
- după priza gipsului, chiuveta se scoate din presă şi se aşază pe un scufundător
- se introduce într-un vas cu apă la t= 100°C, 10-15 minute, pentru plastifierea cerii (nu se ţine
mai mult timp pentru că ceara ar impregna pareţii tiparului)
- ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile prin spălare cu jet de apă fierbinte
- pereţii tiparului sunt spălaţi cu soluţii de detergenţi pentru îndepărtarea urmelor de acizi
graşi din compoziţia cerii, deoarece persistenţa acestora pe pereţii tiparului ar împiedica
efectuarea izolării

2. Izolarea tiparului
Tehnică:
a) Izolarea cu soluţii alginice (Pectizol, Izodent) – lacul are consistenţa unui sirop şi se
pensulează 2-3 straturi succesive pe suprafaţa tiparului, care are temperatura de 40°C
b) Izolarea cu lacuri siliconate- se realizează în faza de ambalare a machetei
c) Izolarea cu clorură de calciu 30% şi silicat de sodiu 86% - nu se mai utilizează

IZOLAREA TIPARULUI
Procedeul prin care pereţii tiparului sunt acoperiţi cu o peliculă fină în scopul împiedicării
contactului fizic şi chimic dintre răşina acrilică şi gipsul tiparului şi a favoriza dezambalarea
piesei protetice fără riscul fracturării acesteia.
Substanţele izolatoare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să adere de gipsul tiparului
- să fie inerte d.p.d.v. chimic
- să fie insolubile în apă şi monomer
- să fie uşor de manipulat
- să nu fie toxice pentru organism
Substanţe izolatoare:
a) Soluţii alginice (Pectizol, Izodent)
- condiţie – pereţii tiparului să fie perfect uscaţi şi la t= 45°C
- se aplică prin pensulare, 2-3 straturi succesive
- în contact cu gipsul tiparului soluţiile alginice precipită la suprafaţă formând o
peliculă aderentă de alginat de Ca insolubil
b)Clorura de Ca 30% şi Silicatul de Na 89%
-condiţie – temperatura tiparului să fie 80 – 90°C, deoarece pelicula izolatoare se
depune în urma evaporării apei din soluţie
- se aplică prin pensulare 2-3 straturi de CaCl şi în final un singur start de NaSi
- dezavantaj – suprafaţa ap.g.p. finit va fi uşor albicioasă, ceea ce impune o
prelucrare mecanică finală mai accentuată.
c) Materiale siliconate (Dentaflex-lac, Kisel-lac)
- se depun pe FV şi FOrală a dinţilor artificiali şi peste ceara de la coletul dinţilor, în
zona V. Se presară imediat nisip fin pentru ca siliconul izolator să adere de gipsul
tiparului. La dezambalare lacul izolator siliconat se desprinde uşor de pe suprafaţa
acrilatului, nefiind necesară prelucrarea cu instrumente abrazive în zona coletului
sau în spaţiile interdentare.

6
 C. PREPARAREA PASTEI ACRILICE TERMOPOLIMERIZABILE ŞI
INTRODUCEREA EI ÎN TIPAR

1. Prepararea pastei acrilice

Acrilatul (metacrilatul de metil) este o răşină macromoleculară derivată din acidul acrilic,
metacrilic şi din esterii acestor acizi.
Pasta acrilică se obţine prin amestecul unei pulberi (polimerul) cu un lichid (monomerul)
Monomerul (lichidul) – metacrilatul de metil
- incolor
- volatil
- inflamabil
- miros caracteristic, înţepător
- fierbe la t= 100,8°C
- poate polimeriza spontan sub acţiunea luminii, de aceea este depozitat în flacoane de
culoare brună, ermetic închise
- i se adaugă inhibitori de tipul hidrochinonei sau pirogalolului 1% pentru inhibarea
polimerizării
Polimerul (pulberea) – forma polimerizată a metacrilatului de metil
- diferite nuanţe de roz + incoloră (pentru pacienţii care manifestă intoleranţă faţă de
colorantul încorporat
- conţine şi un catalizator sau iniţiator al reacţiei de polimerizare (peroxid de benzoil).
Material şi instrumentar necesar:
- acrilat termopolimerizabil
- godeu din porţelan sau polietilenă, cu capac etanş
- baghetă de sticlă
Tehnica:
- se măsoară cantităţile de polimer şi monomer necesare
- raportul optim pulbere/lichid este 2/1
- amestecul trece prin 3 faze: zahăr farin umezit, filamentoasă şi plastică (faza optimă pentru
introducerea în tipar)
Dozarea:
- dozare volumetrică – cu un cilindru gradat
- dozare ponderală – prin cântarire; raportul p/l = 2/1
- dozare empirică – într-un recipient de sticlă sau porţelan se pun 7-10 ml lichid, peste care se
adaugă progresiv pulbere până la saturaţie, astfel încât polimerul să fie îmbibat cu monomer.
Omogenizarea se face cu o baghetă de sticlă; recipientul se acoperă cu o plăcuţă de sticlă
pentru a împiedica evaporarea monomerului.
Nerespectarea proporţiei pulbere/lichid are o serie de efecte nedorite:
- excesul de polimer – scăderea plasticităţii pastei, îngreunând intro-
ducerii pastei în tipar
- rezistenţa mecanică scăzută
- culoare neuniformă
- excesul de monomer – creşte coeficientul de contracţie a masei acrilice,
- iritant pentru ţesuturi

7
 - apariţia porozităţilor în grosimea şi la suprafaţa piesei protetice,
2. Introducerea pastei de acrilat termopolimerizabil în tipar

a) Metoda clasica (manuala)

- pasta de acrilat în fază plastică se modelează sub formă de rulou
- ruloul de acrilat se introduce în jumătatea de tipar în care se află dinţii, până acoperă toată zona
bazei protezei
- deasupra acrilatului se aplică o folie de polietilenă apoi chiuveta se presează lent, pentru ca pasta
acrilică să pătrundă în toate detaliile tiparului
- după 5 minute cuveta se scoate din presă, se desface pentru îndepărtarea excesului sau adăugarea
de material, dacă este cazul
- presarea finală - 30-60 minute
- apoi cuveta se introduce într-un cadru metalic cu şurub, în care va sta pe parcursul
termopolimerizării

In acesta etapa se pot introduce elementele pentru armarea protezei, elemente de identificare sau
pigmenti

b) Metoda prin injectie

Avantaje: - închidere marginală optimă
- conţinut minim de monomer rezidual
- rezistenţă mecanică bună
- necesită o prelucrare mecanică minimă
Dispozitive de injectare:
- manuale – funcţionează pe principiul transformării mişcării de rotaţie în mişcare de
translaţie lentă (pistonul este deplasat prin rotirea unei manete)
- pneumatice:
1. sistemul S.R. IVOCAP – amestecul p/l este predozat şi malaxat mecanic
- injectarea se face 5 min. la 6 bari
- polimerizare in apă la 100°C
2. sistemul De Trey – foloseşte o răşină poliuretanică monocomponent
(MICROBASE)
- injectarea la 5,5 bari, timp de 20 minute
- polimerizare cu microunde, 7 minute

8
c) Metoda prin turnare
Se utilizeaza rasina fluida, autobaropolimerizabila
Chiuveta este din material splastic, prevazuta cu orificii pentru turnarea acrilatului.
Materialul folosit pentru ambalarea machetei este siliconul sau hidrocoloidul reversibil.
In cazul hidrocoloidului reversibil, acesta trebuie incalzit pentru lichefiere, se lasa sa se raceasca
pana la 40 °C, apoi este turnat peste macheta aflata in chiuveta.

Dupa priza materialului, se indeparteaza modelul impreuna cu macheta

Se indeparteaza ceara machetei, dintii si modelul se spala de orice urma de ceara. Dintii se
repozitioneaza in tipar, modelul se izoleaza si se repozitioneaza si el in tipar, apoi se toarna rasina
printr-unul din orificiile laterale si se introduce in incinta de baropolimerizare pentru 30 minute, la
2-6 atm.

D. POLIMERIZAREA RĂŞINII ACRILICE

Polimerizarea este o reacţie chimică exotermă, de unire a monomerului cu polimerul, cu formare
de lanţuri macromoleculare.
Prin polimerizare pasta acrilică trece din faza plastică în faza solidă.
Polimerizarea se desfăşoară în 3 etape:
- iniţierea (catalizatorul desface monomerul în radicali liberi)
- dezvoltarea (radicalii liberi se unesc formând formând lanţuri macromoleculare)
- stoparea (creşterea lanţului macromolecular se opreşte prin epuizarea radicalilor liberi)

9
 TERMOPOLIMERIZAREA CLASICĂ CU CĂLDURĂ UMEDĂ
Ringul cu chiuveta se introduc într-un vas cu apă la temperatura laboratorului, după care
temperatura se ridică timp de 30 min. până la 65°C, unde se menţine 1 oră. Apoi în alte 30 min. se
ridică temp. la 100°C unde se menţine 30 min, după care se lasă să se răcească lent.
Polimerizarea este o reacţie exotermă, cu eliberare de căldură (30 – 40°C), care se însumează la
temperatura de încălzire a tiparului. Din acestă cauză temperatura de încălzire nu trebuie să
depăşească 60-65°C, astfel ca adunată cu căldura eliberată din reacţie să nu depăşească 100,8°C,
temperatură la care monomerul fierbe şi se volatilizează, creând porozităţi.
Tehnică:
- polimerizarea „uscată” durează 10-12 ore
- polimerizarea „umedă” durează 2 ore şi jumătate şi se desfăşoară în următoarea succesiune:
1. temperatura apei se ridică la 60°C în timp de 30 minute
2. se menţine temperatura constantă la 60°C timp de 60 minute
3. se ridică temperatura la 100°C în 30 minute
4. se menţine temperatura constantă la 100°C timp de 30 minute
5. se lasă să se răcească lent

TERMOPOLIMERIZAREA MODERNĂ CU CĂLDURĂ UMEDĂ

Se deosebeşte de cea clasică prin faptul că aparatul utilizat – termobaropolimerizatorul – asigură
pe lângă o încălzire uniformă şi o presiune asupra sistemului model-răşină-chiuvetă, fără să mai
fie necesară utilizarea ringului.
TERMOPOLIMERIZAREA CU MICROUNDE
Mecanismul de acţiune al microundelor se bazează pe creşterea energiei interne prin creşterea
agitaţiei moleculare şi încălzirea consecutivă a materialului,care declanşează reacţia de
polimerizare.
Sistemul MICROBASE (De Trey) asociază tehnica de injectare a pastei polimerice cu
polimerizarea cu microunde.
Avantaje: - răşina este poliuretanică, nu conţine MMA, deci se reduce riscul alergiilor şi iritaţiilor
- fiind un material monocomponent – pastă, este asigurată omogenitatea optimă
- contracţie volumetrică nesemnificativă
- rezistenţă la torsiune şi încovoiere superioare
- polimerizarea durează doar 7 minute

10
DEZAMBALAREA SI PRELUCRAREA MECANICĂ A PROTEZEI
1. DEZAMBALAREA
DEFINIŢIE – operaţia inversă ambalării, prin care ap.g.p. finit este eliberat din tipar prin tăierea
acestuia.
Tehnică:
- cuveta răcită se eliberează din inel şi se separă jumătăţile
- se secţionează gipsul cu un instrument ascuţit pentru a degaja proteza si modelul functional
- apoi proteza se spală cu o perie aspră, sub jet de apă. pentru îndepărtarea urmelor de gips.
- pentru îndepărtarea eventualelor urme de ghips aderente de proteză, acesta se introduce în
soluţie de citrat de sodiu 30%

2. NETEZIREA
Netezirea – îndepărtarea plusurilor de acrilat localizate în special la zona de unire a celor 2
jumătăţi ale tiparului
- cu pietre cu granulaţie mare sau freze pentru acrilat
Material şi instrumentar necesar:
- freze pentru prelucrat acrilatul
- pietre cu granulaţie mare
- benzi abrazive
Tehnica:
- plusurile de acrilat, existente de obicei la nivelul marginilor, se îndepărtează mai întâi cu frezele
de acrilat, apoi cu a pietrelor cu granulaţie mare şi în final cu benzile abrazive

3. LUSTRUIREA
Lustruirea – prelucrarea suprafeţelor externe pentru obţinerea luciului sticlos (de oglindă)
SCOP – profilactic – favorizează alunecarea părţilor moi
- prevenirea leziunilor părţilor moi
- igienic- împiedică aderarea şi stagnarea alimentelor pe suprafaţa externă
Material şi instrumentar necesar:
- pastă abrazivă de lustruit pe bază de pulbere de piatră ponce, oxid de siliciu sau de oxid de
aluminiu
- perii circulare
-conuri, cilindri şi filţuri de pâslă
- puful de bumbac
Tehnica:
- lustruirea se face din aproape în aproape, cu pauze pentru a preveni modificarea acrilatului din
cauza căldurii produse prin frecare
- luciul final se realizează cu puful circular montat la motorul orizontal, fără pastă.
- în final proteza se spală şi se dezinfectează (neumann- bromocet) şi se trimite în cabinet într-un
vas cu apă

11