TEHNOLOGIA PROTEZEI TOTALE AMOVIBILE

 STABILITATE = împiedică deplasarea protezei în sens orizontal

 RETENTIE (MENTINERE) = împiedică desprinderea protezei de pe câmpul protetic (sens
vertical, DINSPRE câmpul protetic)

 SPRIJIN (SUPORT) = împiedică deplasarea protezei în sens vertical SPRE câmpul protetic)

Oasele maxilare suferă fenomene de atrofie şi resorbţie care se produc

diferit: CENTRIPET la maxilar şi CENTRIFUG la mandibulă.
Ca urmare a acestui tipar de resorbţie există tendinţa ca rapoartele de ocluzie
să se modifice, mandibula circumscriind maxilarul în cazul unei resorbţii
accentuate.

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI ADJUNCTE TOTALE

BAZA
ŞEILE
ARCADA ARTIFICIALĂ

BAZA
Caracteristici
- este componenta protezei care vine în contact cu zona de sprijin a câmpului
protetic (bolta palatină la maxilar şi versantul L la mandibulă)
- are două feţe: una mucozală (în contact cu mucoasa fixă) şi una externă (spre
cavitatea orală)
Roluri:
 uneşte şeile protezei
 transmite presiunile masticatorii asupra zonei de sprijin precum şi de la o şea la alta
 asigură rigiditatea protezei
 participă la menţinerea protezei pe câmpul protetic prin adeziune
 în refacerea funcţiei fonetice prin zona de articulare fonetică

ŞEILE
- componenta protezei care acoperă crestele alveolare, î ntinzându-se până la nivelul zonei de mucoasă
neutră
- au câte 2 versanţi (V şi O)
- fiecare versant are câte 2 feţe (mucozală şi externă)
- marginile – trebuie să fie ondulate, să ocolească formaţiunile mobile de la periferia
câmpului protetic, să fie rotunjite, cu diametru de 2-3 mm şi aspect îngroșat pe
secţiune, pentru a se adapta perfect în fundurile de sac şi a asigura închiderea
marginală (succiunea).
- refac volumul şi forma crestelor edentate afectate de atrofie şi rezorbţie
- transmit forţele ocluzale suportului muco-osos (nefiziologic!)
Roluri
 oferă suport pentru dinţii artificiali
 rol în sprijinul protezei
 rol în stabilitatea protezei prin intermediul versanţilor care asigura suportul pentru musculatura
periorală
 rol în menținerea protezei prin intermediul marginilor care realizează succiunea,
 rol în refacerea funcției fizionomice – suport pentru buze si obraji, prin grosimea lor si prin
reproducerea reliefurilor de la nivelul versantului vestibular, în special în zona frontală.

Materiale din care se pt realiza baza si seile

o răşini acrilice
1
 o răşini acetalice
o răşini termoplastice
o răşini epoxidice (Microbase)
o compozite fotopolimerizabile
o aliaje dentare

Răşini acrilice termopolimerizabile convenţionale (PMMA)

Avantaje
- se pot adapta, recondiţiona prin căptuşire
- sunt ieftine
- uşor de realizat
Dezavantaje
-au grosimea de 2 mm (confort redus pentru pacient)
-au structură poroasă
-suferă fenomenul de îmbătrânire
-Au rezistenţă mecanică redusă, se fracturează frecvent (necesită armare)
-pot produce reacţii alergice din cauza monomerului rezidual sau a colorantului

La pacienţii alergici se recomandă

- materiale ce nu conţin peroxid de benzoil sau monomer: Acestea nu produc alergii deoarece au lanţuri
moleculare relativ lungi, aspect important atât pentru pacient cât şi pentru tehnician, deoarece moleculele
mici au potenţial de penetrare prin mucoasă şi piele.
- acrilatele transparente, fără colorant
Rezistenţa mecanică poate fi crescută prin armare:
- extrinsecă - se introduc î
n grosimea bazei plase de sârmă, fibre de sticlă, de carbon, de polietilenă, a
unor particule de cauciuc, nanoparticule de Zirconia, etc)
- intrinsecă - obţinerea unui acrilat mai rezistent prin respectarea cu stricteţe a regimului de
polimerizare care asigură formarea de catene cât mai lungi

Materiale termoplastice
- Sunt materiale pe baza de nylon
- Sunt biocompatibile deoarece nu conţin monomer
- Au stabilitate dimensională foarte bună
- Au durabilitate mare în timp
- Au rezistenţă mecanică foarte mare, nu se fracturează
- Pot fi reparate şi reoptimizate
- Se realizează prin injecţie

Răşini acetalice
Răşina acetalică este un polimer termoplastic fără monomeri, cu structură cristalină şi este un biprodus al
polimerizării formaldehidei.
Principalele caracteristici sunt:
- rezistenţa mare la abrazie,
- rezistenţă excelentă la tracţiune şi şoc (este cel mai rezistent şi rigid dintre materiale nemetalice)
- duritate foarte mare (de 6-12 ori mai dur decât răşina acrilică),
- conductivitate termică redusă.
- nu absoarbe apa,
- rezistă la colonizare fungică şi bacteriană.
- nu este toxic sau alergenic.
2
- calităţile sale rămân stabile indiferent de condiţiile la care este expusă: pH cuprins între 4-9, umiditate,
temperaturi între -40° şi 90°C; rezistă la acţiunea solvenţilor organici (alcool, eter, aldehide, esteri, glycol,
benzen)

Aliaje dentare (Cr-Co, Titan sau Aur)

Avantaje:
- sunt mai rezistente decât cele acrilice
- au volum mult mai mic (grosime = 0,5 mm) ceea ce conferă un confort sporit pacientului
- nu produc fenomene de intoleranţă
- nu-şi modifică structura chimică prin fenomenul de îmbătrânire
Dezavantaje:
- nu se pot adapta, retuşa
- nu se pot reoptimiza prin căptuşire
- tehnologia de realizare este laborioasă
- preţ de cost crescut
- sunt inestetice – la deschiderea largă a gurii reflectă lumina
Indicaţii:
- la pacienţii care prezintă intoleranţă la acrilat sau la cei care semnalează fracturarea mai multor proteze
acrilice în antecedente

ARCADA ARTIFICIALĂ
Reprezintă elementul funcţional principal al protezei
Dinţii artificiali pot fi realizaţi din:
Materiale organice:
 răşini acrilice (PMMA)
 răşini acrilice reticulate
 răşini compozite
Materiale anorganice: porţelan
aliaje dentare
Dintii artificiali sunt disponibili în garnituri
Fiecare producător are un cod de notare în funcţie de culoare, formă şi dimensiune
Dinţii mandibulari se pot articula numai cu dinţii maxilari care au acelaşi cod.

ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC
EXAMENUL PACIENTULUI, STABILIREA DIAGNOSTICULUI ŞI A
PLANULUI DE TRATAMENT
AMPRENTAREA PRELIMINARĂ
REALIZAREA MODELULUI PRELIMINAR
REALIZAREA PORTAMPRENTEI INDIVIDUALE
AMPRENTAREA FUNCŢIONALĂ
REALIZAREA MODELULUI FUNCŢIONAL
REALIZAREA MACHETELOR DE OCLUZIE
DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
MONTAREA ÎN SIMULATOR
REALIZAREA MACHETEI PROTEZEI
VERIFICAREA MACHETEI IN CAVITATEA ORALA
DEFINITIVAREA MACHETEI
TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZA FINITA
APLICAREA PROTEZEI ÎN CAVITATEA BUCALĂ

3
 MODELULUI PRELIMINAR
Definiţie: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat total,
ce redă cu fidelitate zona de sprijin şi cu aproximaţie zona de succiune.
Roluri: - completarea examenului clinic
- realizarea portamprentei individuale
- document medico-legal
Elemente componente:
 soclul grosimea 1,5-2 cm si formă geometrică: pentagon (maxilar), trapez (mandibulă)
 modelul propriu-zis
Material: gips tip II (gips alabastru)

Gipsul alabastru - tipul II (gipsul alb de model)

-este un β-semihidrat de sulfat de calciu (Ca2SO4·1/2H2O) care se obţine în urma arderii uscate (la 110-
120°C) a dihidratului de sulfat de calciu
-proporţia : 100 g pulbere/ 50-60 ml apă
-este un gips moale
-după reacţia de priză are structură poroasă
-este puţin solubil
-timp de priză 6 – 30 minute (î n medie 7-12 minute)
-dilatare de priză 0,3%
-rezistenţă la compresiune 9 N/mm2
-rezistenţă la încovoiere 4 N/mm2
-preţ de cost scăzut
-indicat numai pentru realizarea modelelor de studiu (din cauza structurii poroase şi a rezistenţei scăzute la
abrazie)
Modelul preliminar se realizează prin turnarea pastei de ghips în amprenta preliminară, ce se
înregistrează cu o portamprentă standard. Portamprenta standard este suportul rigid, nedeformabil, pentru
materialul de amprentă preliminară.
Materiale şi instrumentar necesar
- amprentă preliminară
- bol de cauciuc
- spatulă inoxidabilă, rigidă, lată şi curată
- de preferat vacuum-malaxor
- ghips alabastru (Tip II)
- apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
- măsuţă vibratoare
- soclator sau conformator pentru soclul

Tehnica de lucru
1. Igienizarea amprentei preliminare
- spălare cu apă pentru îndepărtarea urmelor de sânge şi salivă
- dezinfectare
 imersie în soluţii antiseptice, antimicrobiene, antifungice şi antivirale (hipoclorit de sodiu 1%,
glutaraldehidă 2%, glutaraldehidă cu fenol, clorhexidină, clorură de benzalconium, bromocet 2%)
 pulverizare cu spray-uri speciale
2. Examinarea amprentei preliminare – se verifică dacă a cuprins în totalitate suprafaţa de sprijin a
câmpului protetic, dacă marginile amprentei sunt modelate, dacă materialul de amprentă este susţinut de
portamprentă, dacă nu sunt discontinuităţi sau goluri pe suprafaţa materialului de amprentă

4
3 Prepararea pastei de ghips se face respectând proporţia de 3 părţi gips/ 1parte apă (100g gips/35ml apă).
Dozarea:
 Metoda saturaţiei progresive : apa, măsurată cu un cilindru gradat, se introduce în bolul de cauciuc iar
pulberea de gips se presară deasupra încet, pentru ca aceasta să absoarbă apa în cel puţin 20 sec.
Niciodată nu pune apa peste pudra, nici nu e mai adaugă apă dacă pasta este prea groasă.
Malaxarea pastei de gips se face manual (cu spatula) sau la un vacuum-malaxor mecanic, până se
obţine o consistenţă smântânoasă Este recomandată utilizarea vacuum-malaxorului deoarece conferă o
calitate superioară materialului printr-o omogenizare optimă, fără incluziuni de aer. Timpul de spatulare
(pentru o cantitate de 400 g gips) este de 30 secunde (la vacuum-malaxor) sau 1 minut (manual, câte 2
mişcări/secundă)
4. Turnarea modelului preliminar
Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este introdusă progresiv, începând cu
zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta palatină – la maxilar, marginile – la mandibulă) până se
acoperă toată suprafaţa mucozală a amprentei cu un strat de gips de aproximativ 1 cm. Vibrarea în timpul
turnării favorizează curgerea pastei în toate detaliile amprentei, împiedică formarea bulelor de aer şi
favorizează obţinerea unui model compact.
Frecvenţa vibraţiilor trebuie corelată cu capacitatea de curgere a pastei, deoarece dacă frecvenţa este
prea mare, pasta poate sări peste unele detalii ale amprentei. În cazul în care nu există o măsuţă vibratoare
în dotare, vibrarea poate fi obţinută prin lovirea uşoară a portamprentei de masa de lucru .

5. Realizarea soclului
Metoda clasică: - restul de pastă de gips, aflată încă în fază plastică, se aşează pe masa de lucru iar
peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu modelul turnat anterior. Se presează până când înălţimea
soclului ajunge la 1,5 - 2 cm iar suprafaţa portamprentei este paralelă cu planul mesei de lucru. Pasta se
ridică de-a lungul marginilor amprentei cu spatula. Se îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1
cm de marginile portamprentei, prin secţionare cu ajutorul cuţitului pentru gips. Soclul modelului
mandibular va cuprinde şi zona planşeului bucal, pentru a asigura rezistenţa modelului.
Metoda modernă: pasta de ghips se introduce într-un conformator prefabricat, peste care se aşează
portamprenta cu modelul turnat anterior. Utilizarea aceastei metode elimină etapa de soclare şi fasonare,
deoarece conformatorul asigură soclului o formă semicirculară.

7. Priza - fenomenul prin care un material trece din stare plastică în stare neplastică; priza gipsului are loc
în două etape: imediată (15 minute) şi definitivă (45 minute) şi este o reacţie exotermă (cu eliberare de
căldură, aproximativ 40°C)

5
8. Demularea – este operaţia de desprindere a modelului din amprentă şi se realizează prin tracţiune
exercitată pe mâner
9. Soclarea – este operaţia prin care i se conferă soclului dimensiunea optimă (1,5-2 cm) şi forma geometrică
specifică (pentagonală - maxilar, trapezoidală -mandibulă). Se poate realiza manual sau la aparatul de soclat
Soclarea nu mai este necesară în situaţia în care s-a utilizat un conformator pentru soclu

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ
DEFINIŢIE - suportul rigid pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde particularităţilor
individuale ale fiecărui câmp protetic.

Rol - suport pentru materialul de amprentă funcţională

ELEMENTE COMPONENTE:
1.BAZA
2.ELEMENTE ACCESORII
 mâner
 butoni de presiune
 elemente de întărire
 borduri de ocluzie (rar)
BAZA
Componenta portamprentei individuale care acoperă zona de sprijin a câmpului protetic.
Condiţii:
- să fie realizată strict în limitele câmpului protetic
- să fie rigidă, nedeformabilă
- să aibă grosimea de 1,5-2 mm pentru a rezista la presiunile exercitate în timpul amprentării
- să fie intim adaptată pe zona de sprijin a câmpul protetic (să nu basculeze)
- marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să ocolească elementele mobile de
la periferia câmpului protetic

MÂNERUL
Rol: manevrarea portamprentei
Caracteristici:
-situat pe mijlocul crestei alveolare, obligatoriu pe linia mediană, pentru a permite centrarea portamprentei
pe câmp; deoarece frenul labial este de multe ori paramedian, pentru poziţionarea mânerului se urmăreşte
linia mediană a bolţii palatine
-dimensiuni : înălţimea = 1 IC superior
lăţimea = 2 IC superiori
-formă paralelipipedică (în general), cu 4 feţe laterale uşor concave
-înclinarea în sens V-O este ca a incisivilor centrali pentru a permite funcţionalitatea buzelor în timpul
amprentării

BUTONII DE PRESIUNE
Caracteristici
- se realizeaza numai la portamprenta individuală mandibulară
- se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor, sau în zona cea mai declivă a crestei
-au formă paralelipipedică

6
 - dimensiuni:
 L=10-15 mm,
 l= 4-6mm,
 h= 5-7 mm
- înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a crestelor alveolare
Rol – exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic în timpul amprentării

ELEMENTELE DE ÎNTĂRIRE
Rol: măresc rezistenţa bazei portamprentei mandibulare realizate din placă de bază
Pot fi:
– plăcuţe metalice aplicate în grosimea versantului L al portamprentei
- sârmă de 1,5 mm diametru şi 10 cm lungime, aplicată pe versantul L sau pe
mijlocul crestei

BORDURI DE OCLUZIE
- utilizate rar, numai la indicaţia medicului, când amprenta funcţională va fi
înregistrată sub presiune ocluzală
- reproduc dimensiunea şi poziţia arcadelor dentare

Materiale pentru confecţionarea portamprentei individuale:

1. Placă de bază (din răşini naturale-schellac sau artificiale – polistiren)
2. Răşini acrilice autopolimerizabile (Duracrol / Spofa, Candulor C Plast/Candulor,etc)
3. Răşini diacrilo-compozite fotopolimerizabile (Palatray/Kulzer, Individo Lux/Voco,etc)
4. Răşini acrilice termopolimerizabile (f rar)
5. Materiale termoplastice (prelucrabile prin termoformare)
6. Materiale hidroplastice

Placă de bază Răşini diacrilo-compozite fotopolimerizabile

Tehnici:
-direct pe model- pentru amprentele funcţionale ce vor fi luate cu ZOE sau ceară de amprentă
-la distanţă de model (parţial sau total distanţate)– pentru amprentele ce vor fi luate cu:
• Alginate (spaţiu de 2mm)
• Siliconi (spaţiu de 3mm)

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN PLACA DE BAZĂ

Plăcile de bază
- utilizate î n special pentru realizarea portamprentelor individuale maxilare.
- formă trapezoidală (pentru maxilar) sau V (pentru mandibulă) şi grosimea de 1,5 mm
- compoziţia chimică - răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren), alături de care se regăsesc
diverşi coloranţi.
- sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz.
Avantaje
-tehnică uşoară şi rapidă
-preţ de cost redus
Dezavantaje
-rezistenţă mecanică redusă
-sunt casante, se fracturează uşor
-la temperatură ridicată se deformează
Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de consistenţă fluidă (eugenat de Zn)

7
Material şi instrumentar necesar:
- plăci de bază
- model preliminar
- substanţă izolatoare (apă, pudră de talc, soluţie izolatoare)
- bec de gaz
- pompiţă de aer
- foarfece
- spatulă de ceară
- creion
- sârmă pentru întărituri cu diametrul de 1-1,5 mm
Tehnica de lucru
-se trasează pe model periferia câmpului protetic
-se izolează modelul preliminar
- se plastifiază placa de bază uniform şi se adaptează pe model în limitele trasate anterior, dinspre bolta
palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul L spre V (la mandibulă)
- se secţionează cu foarfecele excesul de placă de bază, iar marginile se răsfrâng astfel încât să se încadreze
în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi cu grosimea de 1,5-2mm
- aplicarea elementelor de întărire – segmentul de sârmă modelat în formă de semielipsă se încălzeşte şi se
aplică în grosimea plăcii de bază, corespunzător vârfului crestei alveolare, sau în grosimea versantului L,
realizând o buclă pe linia mediană, ce va servi drept suport pentru mâner
- modelarea mânerului – excesul de placă de bază se plastifiază şi se aplică peste bucla de sârmă,
realizând un mâner cu dimensiunea a doi incisivi centrali superiori
- modelarea butonilor de presiune – au formă paralelipipedică, se lipesc pe mijlocul crestei alveolare, în
zona corespunzătoare premolarilor inferiori
- prelucrarea portamprentei individuale – cu hârtie abrazivă (şmirghel) sau instrumentar rotativ dar fără
exercitare de presiune, deoarece materialul termoplastic se topeşte

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ DIN RĂŞINI COMPOZITE FOTOPOLIMERIZABILE

Aceste rasini sunt livrate sub formă de plăcuţe preformate, de formă trapezoidală sau potcoavă, cu
grosimea de 2 mm, protejate de surse de lumină printr-un ambalaj special de culoare închisă.
Pot avea culori diferite (roz, albastru, incolor).
Pot fi utilizate şi pentru realizarea bazei machetei de ocluzie şi chiar a machetei protezei.

Fotopolimerizarea – in incinte speciale cu halogen sau lumină ultravioleta: TRIAD (Dentsply),

SPECTRAMAT (Ivoclar), INDIVIDO LIGHT BOX (Voco), Polylux (Bredent)
Timpul necesar polimerizării este de aproximativ 3-5 minute.
Avantaje:
- tehnică de lucru uşoară
- timp de lucru nelimitat
- portamprentă rezistentă, foarte rigidă
- Nu se deformează (distorsionează)
- nu conditioneaza materialul de amprenta
Dezavantaj:
- preţ de cost ridicat
- necesită dotare specială
Tehnica de realizare
- se trasează periferia câmpului protetic pe model
- se pensulează lichid izolator
- se adaptează folia de compozit

8
- se îndepărtează excesul, se realizează mânerul şi se introduce în incintă (2 minute fotopolimerizare pe
fiecare faţă)
- se prelucrează mecanic

MODELUL FUNCŢIONAL
DEFINIŢIE: reproducerea pozitivă şi fidelă atât a zonei de sprijin cât şi a zonei de succiune a câmpului
protetic edentat total.
Condiţii:
-să reproducă cu mare fidelitate cele mai fine detalii ale amprentei
-să nu sufere modificări volumetrice şi chimice
-să fie rezistent la presiunile exercitate asupra lui
-să fie dur
Roluri:
-realizarea machetelor de ocluzie
-realizarea machetei protezei
- va fi parte componentă a tiparului
Material şi instrumentar necesar:
-amprentă funcţională
-bol de cauciuc
-spatulă inoxidabilă (de preferat vacuum-malaxor)
-ghips dur de tip III (Moldano)
-apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei
-măsuţă vibratoare
-conformatoare pentru soclul modelului (sau soclator)
Gipsul dur (tip III)
 fidelitate foarte mare datorită granulaţiei fine
 necesită mai puţină apă pentru realizarea pastei
 duritate de 10 ori mai mare decât a gipsului tip II (alabastru)
 rezistenţă mare la presiune, zgâriere şi orice tip de deteriorare, de aceea este utilizat pentru
realizarea modelului funcţional care va fi parte componentă a tiparului
 timp de priză: iniţială 8-15 min, finală 45 min.
Tehnica de realizare
1. Igienizarea amprentei funcţionale (similar igienizării aprentei preliminare)
2. Examinarea amprentei funcţionale
• Repartizarea materialului de amprentă pe suprafaţa portamprentei individuale
• Aderenţa materialului la suprafaţa portamprentei
• Centrarea amprentei pe suprafaţa câmpului protetic
• Modelajul marginilor în conformitate cu fundurile de sac
3. Pregătirea amprentei
a) ÎNDIGUIREA – constă în aplicarea unui rulou de ceară cu diametrul de 4 mm la 3-4 mm distanţă de
marginile amprentei
- distal se aplică o folie de ceară cu înălţimea de 5 mm
-la amprenta mandibulară ruloul de ceară se plasează V iar la nivelul planşeului bucal se aplică o plăcuţă de
ceară, care dirijează pasta de gips pentru a rezulta un soclu extins şi rezistent.
Scop: conservarea pe modelul funcţional a dimensiunilor reale ale fundurilor de sac V şi L, pentru
realizarea unor margini suficient de groase şi rotunjite, necesare inchiderii marginale perfecte
b) COFRAREA- aplicarea unei folii de ceară de 15 mm lăţime, în jurul amprentei funcţionale, tangent
la ruloul de îndiguire
Scop
- Favorizează obţinerea unui model cu soclul de o anumită grosime, gata fasonat
- Favorizează turnarea modelului prin vibrare fără riscul scurgerii pastei de gips din amprentă
4. Turnarea modelului
- se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la vacuum-malaxor pentru obţinerea
durităţii maxime a modelului)
- se toarnă prin vibrare în amprenta funcţională pregătită anterior (îndiguită şi cofrată), începând cu zonele
cele mai înalte

9
- pentru economie de material, modelul poate fi turnat din gips dur iar soclul din gips obişnuit; în acest caz,
soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60 minute), în caz contrar, gipsul
obişnuit absoarbe apa din gipsul dur şi-i reduce duritatea de suprafaţă.
5. Demularea
- îndepărtarea modelului din amprentă după priza gipsului
6. Soclarea- se realizează numai în situaţia în care amprenta nu a fost cofrată
- se realizează manual sau la aparatul de soclat
- forma soclului modelului funcţional este semicirculară.

MACHETELE DE OCLUZIE
DEFINIŢIE
Macheta de ocluzie este o piesă protetice intermediară care reproduce
temporar baza şi arcadele artificiale ale viitoarei proteze.
Elemente componente:
1. BAZA
2. BORDURA DE OCLUZIE

BAZA - este asemănătoare cu baza portamprentei individuale

- vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic
- reprezintă suportul pentru bordura de ocluzie
Condiţii:
- să fie realizată riguros în limitele câmpului protetic
- să fie stabilă pe câmpul protetic, să nu basculeze
- să fie rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul determinării relaţiilor intermaxilare
- să fie rigidă (să nu se deformeze)
- marginile să fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului protetic,
pentru a nu leza părţile moi şi a nu fi antrenate de contracţia elementelor mobile
Materiale:
- plăci de bază
- materiale termoplastice
- răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile

2. BORDURA DE OCLUZIE – componenta machetei de ocluzie care reface temporar volumul şi forma
arcadei artificiale
Rol:
- determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare
- trasarea unor repere necesare alegerii şi montării dinţilor artificiali
Materiale:
- ceară (albă, roz, etc.)
- acrilat
Caracteristici:
- forma asemănătoare cu a arcadei artificiale
- dimensiuni – frontal: h = 10 mm, l = 6 mm; lateral: h = 6-8 mm, l = 8-10 mm
-limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a M1
-extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45° pentru a evita contactele premature dintre bordura maxilară
şi mandibulară în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare
- forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele plane şi netede, iar unghiurile rotunjite

10
- trebuie să fie modelate simetric faţă de linia mediană
- sunt fixate pe muchia crestei, cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se fixează uşor vestibularizat
Material şi instrumentar necesar:
- model funcţional
- placă de bază sau acrilat fotopolimerizabil
- folie de ceară roz sau batoane de ceară conformate, dreptunghiulare pe secţiune (10 x 12 mm)
- bec de gaz
- pară de aer
- foarfece
- spatulă de ceară
- marker
- incintă de fotopolimerizare (î n cazul bazei din material foto)
- instrumentar rotativ pentru prelucrarea mecanica
Tehnica de lucru:
a) Realizarea bazei
1. Se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic
2. Se izolează modelul funcţional
2. Se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia câmpului protetic
3. Se îndepărtează surplusul şi se netezesc marginile
b) Bordurile de ocluzie pot fi confecţionate prin 3 metode:
- introducerea cerii topite într-un conformator
- dintr-o folie de ceară plastifiată şi modelată manual sub formă de baton paralelipipedic
- din batoane de ceară preformate
Se lipesc cu ceară pe mijlocul crestei edentate (cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se fixează uşor
vestibularizat)
Limita distală a bordurii se plasează corespunzător feţei distale a M1 şi se secţionează oblic, la 45°, pentru
a evita contactele premature în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare.

Rolurile machetelor de ocluzie

1. DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE
2. TRASAREA UNOR REPERE PENTRU ALEGEREA ŞI MONTAREA DINŢILOR
- linia mediană - pe ambele borduri
- liniile caninilor - pe bordura maxilară
- linia „surâsului” (HIGH LIP LINE) - pe bordura maxilară

11
 MONTAREA IN SIMULATOR
SIMULATOARELE SISTEMULUI STOMATOGNAT

Simulatoarele sunt dispozitive care imită, parţial sau total, mişcările mandibulei, fiind construite
după modelul sistemului stomatognat, şi care menţin modelele funcţionale în poziţia de RC,
după înregistrarea acesteia în cavitatea orală.

Clasificarea simulatoarelor după criteriul funcţional:

1. OCLUZOARE
2. ARTICULATOARE
OCLUZORUL
- este cel mai simplu simulator
- imită numai mişcările verticale ale mandibulei, de închidere-deschidere
- poate reproduce poziţia de intercuspidare maximă (IM) şi dimensiunea
verticală de ocluzie (DVO)
Elemente componente:
-două braţe – unul mobil (superior) şi unul fix, angulat la 100-120° (inferior)
-un ax balama – în jurul căruia se deplasează braţul mobil
-un şurub – care menţine distanţa dintre braţe
- o contrapiuliţă – care blochează braţele
ARTICULATORUL
- 2 braţe- unul superior (mobil) şi unul inferior (fix)
- sistemul de articulare dintre cele două braţe
- tija verticală care menţine DVO
- platoul incizal pe care glisează extremitatea inferioară a tijei verticale
- platoul metalic ce materializează planul de ocluzie
- accesoriile pentru montarea modelelor
Articulatoarele pot fi:
• Neprogramabile (medii)
• Parţial programabile (semi-adaptabile)
• Total programabile (adaptabile)
• Elecromecanice (programate de calculator)
Funcţie de construcţie, articulatoarele pot fi:
• tip ARCON- bilele condiliene sunt ataşate la braţul inferior (echivalentul mecanic al
mandibulei).
• tip NON- ARCON-bilele condiliene sunt ataşate la braţul superior

Pentru montarea modelelor în simulator este necesară transferarea datelor înregistrate în cavitatea
orală.
Aparatura de transfer este în funcţie de tipul şi complexitatea simulatorului utilizat:
- Pt ocluzoare şi articulatoare medii (neprogramabile) - machetele de ocluzie
- Pt articulatoare parţial şi total programabile - arcurile faciale
Arcurile faciale permit înregistrarea şi transferarea în articulator a:
- poziţiei modelului superior în raport cu axa-balama (care trebuie să fie cea pe care
maxilarul o are în raport cu ATM)
- axul bicondilian
- panta tuberculului articular
- punctul infraorbitar

1
ARCUL FACIAL
- un cadru metalic în formă de „U” deschis posterior
- extremităţile vizează ATM
- pe porţiunea orizontală, median, este o tijă culisabilă ce susţine un sistem de
retenţie în formă de furcă sau porcoavă, pe care se fixează bordura machetei de
ocluzie superioare (sau doar un strat de ceară în cazul pacienţilor dentaţi)
- tot în porţiunea orizontală mai există o tijă culisabilă ce vizează punctul
suborbitar (pentru stabilirea planului Frankfurt (infraorbitale - tragus)
- la nivelul extremităţilor se află 2 tije culisabile sau 2 creioane de inscriere, ce vizează proiecţia
tegumentară a axului balama.

MONTAREA ÎN OCLUZOR
Reguli:
1.planul de orientare ocluzală trebuie să fie paralel cu un plan orizontal (planul mesei)
2.planul medio-sagital al complexului machete de ocluzie-modele funcţionale trebuie să se
suprapună peste planul medio-sagital al ocluzorului (perpendicular pe axa balama)
3. distanţa dintre axa balama şi punctul interincisiv (intersecţia liniei mediene cu planul de
ocluzie) trebuie să fie 9-10 cm.

După determinarea relaţiilor intermaxilare şi trasarea pe bordurile de ocluzie a reperelor necesare

alegerii şi montării dinţilor artificiali, machetele se solidarizează între ele la nivelul bordurilor de
ocluzie (prin lipire cu ceară fierbinte sau cu anse metalice in formă de „U” aplicate câte două
bilateral şi una paramedian), se repoziţionează pe modele şi se trimit în laborator pentru a fi
montate în ocluzor

Tehnica de montare:
1. Se reduce din înălţimea soclurilor, astfel încât să rămână un spaţiu de cel puţin 5 mm între
soclul modelului maxilar şi braţul superior al ocluzorului, când acesta este închis.
2. Pe suprafaţa bazală a soclurilor se fac şanţuri de retenţie, cu adâncimea de 1,5-2 mm
3. Se solidarizează ansamblul modele/machete de ocluzie cu beţe de chibrit lipite cu ceară la
nivelul soclurilor, unul frontal şi 2 lateral
4. Suprafaţa soclurilor modelelor se umezeşte, pentru a evita ca pasta de gips să facă priză
instantaneu (ca urmare a absorbţiei apei de către modelele uscate)
5. Fixarea modelului mandibular
– se prepară pastă de ghips şi se depune pe masa de lucru, apoi se introduce în ea braţul inferior al
ocluzorului astfel încât să fie în contact cu masa.
- peste braţul inferior se pune o nouă cantitate de gips, apoi se aşează complexul
machete/modele cu partea distală orientată spre axul balamalei, conform regulilor de montare
- se apasă până când soclul modelului inferior atinge braţul inferior al ocluzorului, pentru ca
stratul de ghips interpus să aibă grosime minimă
- surplusul de ghips care a refluat distal se îndepărtează pentru a nu bloca şurubul şi
contrapiuliţa.
6. Fixarea modelului maxilar
- se verifică dacă între braţul superior al ocluzorului şi soclul
modelului maxilar s-a menţinut un spaţiu de minim 5 mm
- se aplică pastă de gips pe soclul modelului, se închide
ocluzorul şi se depune o nouă cantitate de ghips peste braţul
acestuia, care va fi modelată sub formă de calotă emisferică
7. Se blochează şurubul distanţator cu ajutorul contrapiuliţei
8. Se transferă reperele de pe bordurile de ocluzie pe modele:
-linia mediană – se prelungeşte de pe bordurile de ocluzie pe soclurile
celor 2 modele

2
- liniile caninilor – se trasează numai pe modelul superior
-linia labială a surâsului (High Lip Line)- se transferă trasând două linii paralele pe soclul
modelului superior; distanţa dintre ele este egală cu cea dintre linia labială a surâsului şi planul de
orientare ocluzală
-planul de orientare ocluzală, marcat de întâlnirea dintre bordurile de ocluzie, se trasează pe
soclul modelului superior printr-o linie paralelă cu acesta; distanţa dintre acestă linie şi planul de
ocluzie se măsoară şi se înscrie pe soclul modelului superior, pe linia mediană
- curbura V a bordurii machetei superioare – arcul de cerc pe care se vor monta feţele vestibulare
ale dinţilor frontali superiori; se înregistrează cu o cheie de ghips sau se trasează pe plăcuţă
metalică
- linia mijlocului crestei alveolare – se trasează de la nivelul caninilor până la tuberozităţi
(respectiv tuberculi) şi se prelungeşte distal pe soclu; această linie are rol în montarea dinţilor
laterali, deoarece şanţul mezio-distal al dinţilor artificiali trebuie să se suprapună peste această
linie.
Pe modelul mandibular se trasează linia mijlocului crestei alveolare şi în zona frontală.
Linia curburii crestei alveolare mandibulare în zona laterală
- se trasează pe soclul modelului mandibular;
- este o linie curbă, paralelă cu profilul crestei alveolare şi ajută la
montarea dinţilor laterali astfel încât să se înscrie în curba sagitală de
ocluzie.
Dezavantajul montării în ocluzor:
- deoarece ocluzorul poate imita numai mişcările în plan vertical
ale mandibulei, de ridicare şi coborâre, montarea dinţilor artificiali se
face fără verificarea rapoartelor de ocluzie în mişcările în plan
orizontal (propulsie, retropulsie, lateralitate dreapta/stânga).

MONTAREA ÎN ARTICULATORUL MEDIU (NEPROGRAMABIL)

1. Pregătirea modelelor
– trasarea liniei medio-sagitale pe suprafaţa bazală a soclului modelului superior
- modelele trebuie hidratate în apă 3-4 minute
2. Pregătirea machetelor de ocluzie – realizarea unor chei de reper, în zone diferite (frontal,
lateral dr. şi stg.) necesare pentru repunerea lor în aceeaşi poziţie după ce vor fi desolidarizate
pentru montare

3. ghipsarea modelului superior

– se aşează macheta superioară împreună cu modelul pe planul de
orientare protetică, astfel încât linia mediană a modelului să
coincidă cu cea a braţului superior iar punctul interincisiv să fie
contactat de vârful tijei orizontale ce culisează pe tija verticală (a
dimensiunii verticale)
- se solidarizează bordura de ocluzie la planul de orientare
protetică prin lipire cu ceară
- pasta de gips se aplică pe suprafaţa bazală a modelului
superior,
- se coboară braţul superior până la contactul tijei verticale cu platoul incizal;
- pasta de gips se modelează sub formă de calotă hemisferică

3
4. gipsarea modelului inferior
– se îndepărtează planul de orientare protetică (platoul)
- se răstoarnă articulatorul
- se repoziţionează modelul mandibular cu macheta de ocluzie
mandibulară în RC, cu ajutorul cheilor realizate anterior la
nivelul bordurilor şi se solidarizează provizoriu cu ceară topită;
- pasta de gips se depune pe soclul modelului inferior, după care se
închide articulatorul şi se modelează pasta

REALIZAREA MACHETEI
Etape
ALEGEREA DINTILOR ARTIFICIALI
REALIZAREA BAZEI MACHETEI
MONTAREA DINTILOR
ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI
Repere:
1. din fişa de laborator
2. de pe machetele de ocluzie
3. de pe modele
1. REPERELE DIN FIŞA DE LABORATOR
 Forma
 Culoarea
 Dimensiunile
 Gradul de cuspidare (înclinarea pantelor cuspidiene)
 Rapoartele interarcadice
 Materialul
 Artificii de montare (fotografii din perioada dentată, relatări ale pacientului)
FORMA dinţilor artificiali trebuie corelată cu:
-forma feţei - 3 forme de bază: pătrat, triunghi şi oval
-sexul pacientului
- masculin - unghiurile bine exprimate, formele
cuboidale, sugerează forţă, vigoare şi putere
- feminin – unghiurile rotunjite, liniile curbe, sugerează
delicateţe, feminitate
- tipul constituţional- persoane înalte/ dinţi alungiţi, persoane
scunde/ dinţi pătraţi

CULOAREA – trebuie corelată cu:

- Vârsta - Dinţii naturali devin mai întunecaţi odată cu înaintarea în vârstă (flora microbiană
+pigmenţi din alimentaţie, ceai, cafea, tutun + diminuarea stratului de smalț)
Alegerea unor dinţi deschişi la culoare pentru un pacient în vârstă este o greşeală ce va accentua
aspectul de fals
- Nuanţa tenului şi a părului - la persoane blonde dinţi mai deschişi, la brunete mai închişi
Dinţii laterali sunt în general cu o nuanţă mai închişi decât frontalii.
Este recomandat ca alegerea culorii să se facă la lumina naturală.

MĂRIMEA
Înălţimea şi lăţimea dinţilor frontali superiori poate fi determinată şi trecută în fişa de laborator
dacă există în dotarea cabinetului dispozitivele necesare: alametrul şi papilametrul.

4
ALAMETRUL
Experienţa practică a arătat că există o corelaţie între lăţimea nasului şi
lăţimea dinţilor frontali superiori. Instrumentul măsoară distanţa
interalară (ALA – ALA), iar valoarea indicată reprezintă distanţa canin-
canin (între liniile lor mediene), deci lăţimea aproximativă a dinţilor
frontali superiori.
PAPILAMETRUL
Instrument pentru determinarea înălţimii dinţilor frontali sup.
Măsoară înălţimea buzei superioare = distanţa dintre papila bunoidă şi
marginea inferioară a buzei superioare- în repaus şi în timpul surâsului.
Pacientul în poziţie dreaptă, relaxat
Papilametrul se ţine perpendicular pe planul orizontal şi se poziţionează
astfel încât papila bunoidă să intre în V-ul instrumentului;
- se măsoară nivelul până la care coboară marginea buzei superioare pe scala
gradată a instrumentului
- apoi se măsoară nivelul până la care se ridică marginea buzei
superioare în timpul surâsului
Diferenţa dintre cele două măsurători reprezintă înălţimea dinţilor frontali superiori

GRADUL DE CUSPIDARE
Trebuie corelat, cu stereotipul de masticaţie al pacientului şi cu aspectul crestelor alveolare
(gradul de atrofie şi resorbţie). În funcţie de înclinarea pantelor cuspidiene, dinţii artificiali pot fi:
1. Cuspidaţi
a. 33° şi 30° = anatomici
b. 20° = semi- anatomici
2. Necuspidaţi: 0° (ne-anatomici)
3. Forme speciale

Dinţii cuspidaţi anatomici (30° şi 33°)

Indicaţi la pacienţii cu creste alveolare bine reprezentate, deoarece aceşti
dinţi au tendinţa de a deplasa proteza în sens orizontal
- mai indicaţi pentru protezele parţiale decât pentru cele totale.
Avantaje:
estetică foarte bună (aspect foarte apropiat de al dinţilor naturali)
eficienţă masticatorie foarte bună
permit realizarea mişcărilor verticale ale mandibulei
Dezavantaje:
mai dificil de echilibrat
pot produce interferenţe ocluzale în mişcările de lateralitate
risc mai mare de apariţie a forţelor orizontale
pot provoca o resorbţie mai accentuată a crestei alveolare
Dinţii cuspidaţi semi-anatomici (20°)
Avantaje:
-sunt preferaţi, deoarece produc mai puţine deplasări laterale ale protezei
decât cei anatomici (30°)
-uşor de montat şi echilibrat
-reduc riscul de apariţie a forţelor orizontale
Dezavantaje:
-mai puţin estetici decât cei anatomici (cuspizii V sunt mai scurţi)
-eficienţă masticatorie mai mică decât a celor anatomici

5
Dinţii artificiali necuspidaţi 0° (Ne-anatomici)
-au faţa ocluzală plană, fără elemente de relief
-sunt indicaţi în cazul pacienţilor cu:
- creste alveolare atrofiate şi coordonare musculară slabă
- ocluzie cl.II şi III
- ocluzie inversă
- sunt utilizaţi foarte rar dacă antagoniştii sunt naturali
Avantaje:
a. Uşor de montat
b. datorită absenţei pantelor înclinate, crestele sunt supuse doar la presiuni
verticale (presiune orizontală minimă)
c. mai puţine interferenţe antero-posterioare
Dezavantaje:
a. dificil de obţinut ocluzia cu balans general
b. eficienţă masticatorie redusă, mai ales în cazul alimentelor fibroase şi dure
c. estetică deficitară

RAPOARTELE INTERARCADICE din zona frontală

Pe fişa de laborator medicul trebuie să menţioneze tipul de raport interarcadic ce trebuie realizat
prin montarea dinţilor artificiali :
- - Psalidodont
- - Labiodont (cap-la-cap)
- - Ocluzie inversă
Restabilirea rapoartelor interarcadice optime urmăreşte 3 obiective:
- eficienţă masticatorie şi stabilitate maximă
- evitarea tulburărilor fonetice
- restaurarea fizionomiei

MATERIALUL DINTILOR ARTIFICIALI – medicul trebuie să specifice în fişa de laborator

materialul din care trebuie să fie dinţii artificilali.
o Materiale organice:
o Materiale anorganice: ceramica, aliaje dentare

Dinţii artificiali din materiale organice, din punct de vedere al compoziţiei şi structurii pot fi
- din răşini acrilice pe bază de polimetacrilat de metil (PMMA)
- din răşini acrilice reticulate (double cross-linked arylics, twin cross resins)
- din compozite cu nanoumplutură (NFC- nanofilled composite)
Proprietăţi fizice:
- rezilienţă destul de mare
- duritate satisfăcătoare
- rezistenţă relativ redusă la abrazie (PMMA)
- aproape insolubili în fluidele orale
- suferă modificări dimensionale (PMMA)
Avantaje:
- pot fi prelucraţi cu instrumentar rotativ pentru a fi adaptaţi în spaţii reduse
- se leagă chimic de baza protezei, de aceea nu au nevoie de retenţii mecanice
- transmit mai puţin forţele masticatorii la creasta subiacentă decât cei din ceramică
- nu abrazează smalţul dinţilor antagonişti
- nu produc zgomot la contactul cu antagoniştii
6
 - nu se sparg
- pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi fotopolimerizabili
Dezavantaje (pentru dinţii din PMMA)
- modificarea culorii în timp (“îmbătrânirea acrilatului”)
- pot fi solubili în unii solvenţi
- rezistenţă mai mică la abrazie
- pot determina scăderea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) în timp, din cauza abraziei
Indicaţii:
- când antagoniştii sunt dinţi naturali sau tot acrilici
- când spaţiul cervico-ocluzal este mic
- în cazul unei resorbţii accentuate a osului alveolar (nu transmit forţele cu aceeaşi intensitate
ca cei din ceramică deoarece sunt mai puţin duri şi absorb o parte din forţele masticatorii)
- când pacientul preferă dinţi din acrilat (din considerente financiare)

Dinţii din răşini reticulate

-gradul de reticulare influenţează proprietăţile fizico-chimice ale dinţilor din răşini
-zona cervicală este mai puţin reticulată, pentru o buna legătura chimica cu baza protezei
-în zona incizală materialul este mult mai reticulat, pentru a-i mări rezistenţa la abrazie,
transparenţa şi transluciditatea.
-caracteristicile mecanice deosebite le asigură o funcţionalitate îndelungată
-perfecţiunea estetică este determinată de structura pluristratificată care le conferă efectul de perlă

Dinţii din compozite cu nanoumplutură

Materialele compozite cu nanoumplutură utilizate pentru realizarea dinţilor artificiali sunt formate
dintr-o matrice de uretan dimetacrilat şi umplutură organică, care le conferă următoarele
caracteristici:
- rezistenţă foarte mare la abrazie
- stabilitate cromatică
- posibilitate de lustruire perfectă
- nu favorizează aderenţa plăcii bacteriene
Avantajul major este reprezentat de transparenţa şi transluciditatea extrem de naturală, care
conferă dintelui o vitalitatea aparte. Această estetică deosebită este datorată, ca şi în cazul răşinilor
reticulate, tot distribuţiei pe 4 straturi interne a materialului

Dinţii artificiali din ceramică sunt consideraţi încă standardul în privinţa refacerii esteticii.
Sunt disponibili în numeroase forme, dimensiuni şi culori pentru a acoperi o largă varietate de
situaţii clinice
Se leagă doar mecanic de baza protezei, de aceea sunt prevăzuţi cu retenţii sub formă de:
- pinuri – la dinţii frontali
- găuri diatorice – la dinţii laterali
Indicaţiile dinţilor din ceramică:
-pacienţi cu creste alveolare bine reprezentate
-la pacienţi care au purtat cu succes proteze cu dinţi din ceramică
-dacă antagoniştii sunt tot din ceramică
Avantaje
-Aspect foarte apropiat de cel al dinţilor naturali
-Mult mai rezistenţi la abrazie
-Menţin dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) neschimbată mult timp
-Stabilitate cromatică (nu-şi modifică culoarea în timp)
-Insolubili în solvenţi
-Pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi

7
Dezavantajele dinţilor artificiali din porţelan:
-nu se auto-ajustează prin abrazie → nu pot urma ritmul de resorbţie al osului alveolar →
protezele necesită frecvent căptuşiri
-Sunt foarte duri şi transmit forţele masticatorii la osul alveolar cu o intensitate mai mare decât
cei din acrilat
-La contactul cu antagoniştii fac un zgomot caracteristic, care trădează prezenţa protezei
-Se pot desprinde din baza protezei
-Sunt casanţi, se pot fractura
-Abrazează dinţii antagonişti

2. REPERELE DE PE MACHETELE DE OCLUZIE

- dimensiunea M-D a dinţilor frontali superiori este determinată de
distanţa dintre liniile caninilor. Astfel, suma lăţimii lor trebuie să fie
egală cu distanţa dintre liniile caninilor + 8 mm (pentru că linia
caninului marchează vârful cuspidului, nu faţa distală a caninului!)
- înălţimea dinţilor frontali superiori – este dată de distanţa dintre linia
surâsului şi planul de ocluzie

3. REPERELE DE PE MODELELE FUNCŢIONALE

 dimensiunea V-L a dinţilor laterali – este condiţionată de lăţimea crestei alveolare, pentru că
dinţii artificiali trebuie să fie plasaţi în poligonul de sprijin oferit de creasta alveolară
 dimensiunea M-D a dinţilor laterali – trebuie să permită încadrarea acestora între faţa distală a
caninului şi un punct situat la 5-6mm anterior de tuberozităţile maxilare, respectiv de
tuberculii piriformi (dacă nu este loc suficient, se renunţă la montarea molarului secund)
 înălţimea dinţilor laterali – se stabileşte în funcţie de distanţa dintre creasta alveolară şi planul
de ocluzie sau distanţa dintre cele două creste alveolare (în cazul unei edentaţii totale
bimaxilare)

REALIZAREA BAZEI MACHETEI

Înainte de a realiza macheta bazei protezei, modelele funcţionale trebuie pregătite prin foliere şi
gravare.
FOLIEREA
Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile masticatorii:
 Câmpul protetic maxilar:
– Papila bunoidă (retroincisivă)
– Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare
– Rafeul median
– Torusul palatin
– Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită
– Eventuale exostoze
 Câmpul protetic mandibular:
– Liniile oblice interne
– Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită
– Torus mandibular
– exostoze
Scop: - protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic prin crearea unui spaţiu
între baza protezei şi mucoasă (spaţiu egal cu rezilienţa mucoasei)
Material
– Folie de staniu sau aluminiu de 0,20 mm grosime + Ciment fosfat de Zn

8
Tehnică
– Folia se decupează după conturul zonei care trebuie foliată si se adaptează pe model în
limitele desenului
– Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de haşurare de pe model şi va
fi cu atât mai mare cu cât fibromucoasa acoperitoare este mai subţire iar ţesuturile din jur mai
depresibile
– Folia se fixează cu ciment fosfat de Zn
– Dacă este necesar un spaţiu mai mare, se aplică 3 sau chiar 4 folii cu grosimea de 0,20mm,
care se lipesc între ele tot cu ciment

GRAVAREA
Poate fi efectuată:
– în cabinet – de către medicul stomatolog
– în laborator – de către tehnicianul dentar, la solicitarea medicului
Scop- perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic
Tehnică
Cu o spatulă se realizează pe model un şanţ, cu un versant distal drept şi unul mezial oblic
– model maxilar
 de-a lungul liniei “Ah”
 lăţime 2 – 5 mm
 adâncime 1 – 1,5 – 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
– model mandibular
 în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform
 lăţime 1 mm
 adâncime 1 mm
Gravarea modelului funcţional maxilar la linia “Ah” trebuie efectuată chiar de către medic,
individualizat, la fiecare caz clinic în parte, în funcţie de particularităţile câmpului protetic
(forma şi dimensiunile bolţii palatine, gradul de rezilienţă al diferitelor zone de mucoasă, etc).

Realizarea bazei machetei

Tehnică
- Înainte de a îndepărta macheta de ocluzie maxilară, se poate trasa curbura vestibulară frontală a
bordurii pe platoul articulatorului
- izolarea modelelor pentru ca ceara să nu adere, făcând posibilă
desprinderea ulterioară a machetei
- plastifierea unei folii de ceară roz şi adaptarea pe model, cu
presiune uşoară şi uniformă, în limitele trasate pe model; excesul
se îndepărtează cu spatula
- macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte, cu ceară
fluidă, pentru a fi stabilă în timpul montării dinţilor
- se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se
lipeşte pe mijlocul crestei alveolare; în el se vor monta dinţii
artificiali

Montarea dinţilor artificiali după Alfred Gysi

Caracteristici:
- utilizează dinţi artificiali anatoformi care reproduc forma şi dimensiunea dinţilor naturali, cu
pante cuspidiene între 20° şi 33°(semi-anatomici şi anatomici);
- modelele funcţionale pe care se realizează macheta sunt montate într-un articulator adaptabil sau
semiadaptabil

9
- montarea se bazează pe teoria „ocluziei echilibrat balansată” conform căreia în mişcările de
propulsie şi lateralitate trebuie să existe contacte dentare atât pe partea activă cât şi pe partea
inactivă (de balans)
- relieful ocluzal, înălţimea şi pantele cuspidiene trebuie corelate cu traiectoriile condiliene;
aceste date trebuie înregistrate cu arcul facial şi transferate pe un articulator

REGULI GENERALE DE MONTARE

1. Fiecare dinte artificial se articulează cu câte doi dinţi antagonişti,
formând unităţi masticatorii Excepţie: incisivul central inferior şi
ultimul molar superior (care au câte un singur antagonist)
2. Dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât
şanţul intercuspidian mezio-distal să se suprapună peste muchia crestei.
Excepţie: dinţii frontali superiori care se montează uşor vestibularizaţi,
din considerente fizionomice.
3. Dinţii celor două arcade se întâlnesc între ei după un plan, numit plan de ocluzie, care formează trei
curbe: sagitală (Spee), transversală şi frontală
Curba incizală = arcul de cerc în plan transversal pe care sunt dispuşi dinţii frontali superiori.
Curba sagitală (Spee) rezultă din înclinarea în sens M-D a axelor dinţilor; rolul ei: permite
realizarea de contacte atât la nivelul dinţilor frontali cât şi laterali în timpul inciziei alimentelor,
asigurând stabilitatea dinamică în sens antero-posterior.
Curba transversală (Wilson) rezultă din înclinarea spre oral a feţelor ocluzale ale dinţilor laterali
şi favorizează apariţia punctelor de contact atât pe partea activă cât şi pe cea de balans în
mişcările de lateralitate ale mandibulei, asigurând astfel stabilitatea protezei în sens transversal.
4. În relaţie centrică (RC) se realizează intercuspidare maximă (IM) între cele două arcade. În
protruzie trebuie să existe cel puţin 3 puncte de contact: unul frontal şi două laterale, iar în
laterotruzie contacte atât pe partea lucrătoare (activă) cât şi pe cea nelucrătoare (de balans)
Reguli individuale de montare a dinţilor artificiali:
- montarea începe cu dinţii maxilari şi se face alternativ, stânga-dreapta, începând de la linia
mediană
- dinţii mandibulari sunt montaţi după cei maxilari, în următoarea ordine: molarul prim, caninul,
incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim, premolarul secund şi molarul secund
MONTAREA DINŢILOR MAXILARI:
IC– faţa mezială în contact cu linia mediană
- atinge planul de ocluzie cu jumătatea mezială a marginii incizale;
- axul longitudinal este înclinat în sens V-P cu 5-8 ° şi în sens M-D cu 2°.
IL – faţa mezială în contact cu faţa distală a IC
- nu atinge planul de ocluzie, marginea incizală fiind la 0,5-1 mm de acesta
- este înclinat în sens V-P cu 6-10°, iar în sens M-D cu 3°
C – în contact cu faţa distală a IL
- atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului;
- înclinarea faţă de verticală: 2-5° în sens V-P Axial Inclination of Maxillary Anteriors
in the “Basic” Arrangement.
1,5° în sens M-D
PM 1- perpendicular pe mijlocul crestei alveolare, cu faţa mezială în contact sau la 0,5-1mm
distanţă de faţa distală a C;
- atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului V, cuspidul P fiind la 0,5 mm distanţă de acesta
PM 2 – se montează tot pe mijlocul crestei, cu faţa mezială în contact cu faţa distală a PM 1
- coletul uşor înclinat spre M
- atinge planul de ocluzie cu ambii cuspizi

10
 Regula de grup pentru premolarii superiori: linia care uneşte cuspizii primului premolar
intersectează linia mediană înapoia acestui dinte, iar linia care uneşte cuspizii premolarului secund
intersectează linia mediană chiar în dreptul lui .

Tangenta premolarilor superiori

- Feţele V ale PM maxilari trebuie să continuie ½ D a FV a C superior
- Dacă FV ale PM sunt amplasate mai V (depășesc linia care unește convexitatea maximă a
Caninului cu cea a lobului MV al M1), atunci dispare coridorul bucal (aspect de gură plină de
dinţi)
M 1 – faţa mezială în contact cu faţa distală a PM 2;
- se montează pe mijlocul crestei alveolare, cu axul uşor înclinat, astfel încât faţa ocluzală este
orientată în jos, spre V şi spre D
- atinge planul de ocluzie prin intermediul cuspidului mezio-palatinal
M 2 – se montează numai dacă există spaţiu suficient, pe mijlocul crestei,
- axul mai inclinat spre M şi P decât la M1
- nu atinge planul de ocluzie.

MONTAREA DINŢILOR MAXILARI

Dinţii mandibulari sunt montaţi după cei maxilari, în următoarea ordine: molarul prim, caninul,
incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim, premolarul secund şi molarul secund
M1- perpendicular pe mijlocul crestei alveolare, în raport cu molarul 1 superior, conform cheii de
ocluzie a lui Angle.
C- se montează aproape vertical, coletul fiind uşor distalizat iar marginea incizală uşor
lingualizată
- versantul M al marginii incizale are raport cu IL superior, iar cel D cu caninul superior
IC – faţa mezială în raport cu linia mediană, perpendicular pe creastă
- marginea incizală se plasează în spatele feţei palatinale a IC superior, care îl acoperă în sens
vertical 1-2 mm şi cu care are raport în 2-3 meziale ale acestuia.
IL – perpendicular pe mijlocul crestei
- marginea incizală este plasată cu 0,5-1mm mai sus faţă de a IC şi are raporturi cu 1/3 distală a IC
superior şi cu 1/3 mezială a IL superior
PM 1 – perpendicular pe mijlocul crestei - în angrenaj cu versantul distal al C superior şi cu
versantul mezial al PM 1 superior
PM 2
- perpendicular pe mijlocul crestei
- cuspidul vestibular între crestele marginale ale PM 1 şi 2 superiori
- faţa ocluzală este uşor lingualizată
M 2 - perpendicular pe mijlocul crestei
- angrenat între cuspidul disto-vestibular al M1 superior şi cuspidul mezio-vestibular al M2
superior
REGULA LUI POUND
Faţa linguală a dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească linia care uneşte faţa mezială a
caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform
Faţa linguală a dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească tangenta la linia oblică internă

11
 MACHETA DEFINITIVA A PROTEZEI TOTALE AMOVIBILE
După verificarea în cavitatea orală, macheta este trimisă în laborator, în vederea
definitivării modelajului.
Modelarea finală a machetei urmăreşte perfectarea următoarelor obiective:
a) FIZIONOMIC
b) FONETIC
c) MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII
d) REZISTENŢEI MECANICE
e) IGIENICO-PROFILACTIC

A) PERFECTAREA FUNCŢIEI FIZIONOMICE

Modelarea în scop fizionomic se realizează în special în zona frontală vizibilă, la nivelul
versantului V şi a parodonţiului artificial.
Versantul V contribuie la refacerea fizionomiei prin:
- grosimea adecvată – care să asigure refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor, piedută în
urma instalării edentaţiei
- bosele radiculare – proeminenţe corespunzătoare rădăcinilor dentare existente în starea de
dentat
- fosele interradiculare – uşoare depresiuni realizate între bosele radiculare
- bosele canine – proeminenţe verticale corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în
susţinerea comisurilor bucale
In modelarea parodonţiului marginal artificial atenţie deosebită trebuie acordată papilelor
interdentare şi festonului gingival, cu rol important în fizionomie.
Papilele interdentare trebuie realizate în corelaţie cu vârsta pacientului; la cei mai tineri,
papilele se modelează de formă triunghiulară cu vârful la nivelul punctului de contact interdentar,
convexe, reliefate, ocupând în totalitate ambrazurile cervicale. La pacienţii de vârstă mai înaintată
trebuie ţinut cont că odată cu vîrsta, din cauza involuţiei fiziologice, papilele se atrofiază, se
retrag, iar ambrazurile cervicale devin din spaţii virtuale spaţii reale.
In modelarea festonului gingival trebuie ţinut cont că linia coletului la dinţii frontali nu se
înscrie pe o linie dreaptă, ci are un traseu ondulat.
În funcţie de poziţia marginii gingivale a celor şase dinţi frontali superiori, se pot descrie
două clase principale de înălţimi gingivale (91):
- clasa I-a - la incisivul central superior este mai ridicată cu 1-2 mm faţă de incisivul lateral,
iar la nivelul caninului cu 1-1,5 mm mai apical decât la incisivul central (fig.7.5a)
- clasa a-II-a – marginea gingivală la incisivul lateral este mai ridicată decât la incisivul
central şi canin

B) PERFECTAREA FUNCŢIEI FONETICE

Este imperios necesar ca volumul protezelor să fie cât mai redus posibil, pentru a nu
modifica în mod substanţial spaţiu şi a creea condiţii favorabile fonaţiei.
In acest scop macheta bazei va avea grosimea de 2 mm, dimensiune care asigură totodată şi
rezistenţa necesară.
Modelarea elementelor morfologice de la nivelul zonei de articulare fonetică, pentru ca
limba să întâlnească şi după protezare reliefuri asemănătoare celor naturale:
- papila retroincisivă – în spatele IC superiori, convexă, ovalară, cu axul longitudinal
orientat antero-posterior
- rugile palatine – reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetric
- pot fi obţinute prin picurare de ceară sau printr-
o amprentă cheie luată la pacient sau pe model,
care va fi imprimată apoi pe machetă
- rafeul median fibros

1
 Importantă pentru restabilirea fonaţiei este şi modelarea plană sau uşor concavă a
versantului L al machetei mandibulare, pentru respectarea spaţiului funcţional pentru limbă.
Modelaj simetric faţă de linia mediană – deoarece limba este un organ care se contractă
simetric.

C) PERFECTAREA MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII

Menţinerea şi stabilitatea sunt asigurate prin participarea unui complex de factori, dar pentru
ca aceştia să acţioneze în modul cel mai favorabil, macheta trebuie modelată cu o anumită
configuraţie la nivelul marginilor şi a versanţilor şeilor.
Marginile machetei trebuie să fie uşor îngroşate, ondulate, să ocolească formaţiunile
mobile cu inserţie la nivelul limitei c.p. In acest scop se picură ceară plastifiată în fundurile de sac
conservate pe modelul funcţional până la umplerea lor
Versanţii V ai şeilor în zonele laterale se modelează diferit în funcţie de gradul de atrofie şi
rezorbţie al crestelor alveolare:
- rezorbţie redusă – uşor concav, pentru a permite aplicarea fibrelor orizontale ale muşchilor
buccinatori şi orbiculari la acest nivel, contribuind astfel la menţinerea ap.g.p. pe câmpul
protetic.
- rezorbţie accentuată – este necesară realizarea unor versanţi V uşor convecşi, aşa cum au
fost procesele alveolare, pentru a asigura suportul pentru musculatura oro-facială .
In privinţa versantului L al machetei mandibulare, acesta se va modela plan-concav pentru
a conserva spaţiul funcţional pentru limbă, modelarea lui concavă prezentând riscul dislocării
ap.g.p. în timpul exercitării funcţiilor.

D) PERFECTAREA REZISTENŢEI MECANICE

Pentru a rezista solicitărilor mecanice, placa protetică palatinală trebuie să aibă o grosime
de 2 mm. Această grosime este uşor de obţinut deoarece folia de ceară roz din care este realizată
macheta bazei este calibrată la această dimensiune. Este necesar să se menţină uniformă această
grosime pe tot parcursul etapei de realizare a machetei, şi acest lucru este posibil dacă folia nu
este încălzită prea mult sau presată excesiv pe model.
Orice reducere a grosimii bazei sub 2 mm, deşi favorabilă d.p.d.v. fonetic şi al confortului
pacientului, este însoţită de scăderea rezistenţei mecanice şi riscul fracturării, de aceea nu poate fi
acceptată.

2
 Grosimea bazei protezei poate fi redusă numai dacă va fi armată în vederea creşterii
rezistenţei mecanice.
Armarea poate fi :
- extrinsecă – introducerea în grosimea bazei a unei plase de sârmă, reţea metalică, fibre de
sticlă (maxilar) sau bare metalice (vers.L la mandib.). Această metodă nu dă totdeauna
rezultatele scontate, plasa metalica comportându-se ca un strat separator a celor 2 de
acrilat, favorizând fisurarea şi infiltrarea cu resturi alimentare şi floră microbiană.
Fibrele sintetice sau de sticlă conferă o rezistenţă mecanică sporită, dar capetele fibrelor
emergente la suprafaţa protezei au o acţiune iritantă.
- Intrinsecă – constă în creşterea rezistenţei mecanice a acrilatului prin obţinerea unei
structuri chimice rezistente, cu catene macromoleculare cât mai lungi. Acest lucru se
obţine prin respectarea cu stricteţe a regimului de polimerizare şi printr-un tratament
termic final pentru epuizarea reacţiei de polimerizare şi consumarea monomerului
rezidual.

Tot în scopul creşterii rezistenţei mecanice dinţii din acrilat trebuie acoperiţi cu ceară la colet 2
mm, atât V cât şi oral, iar cei din ceramică 2 mm V iar oral până la includerea sistemelor de
retenţie (crampoane).

E) OBIECTIVUL IGIENICO-PROFILACTIC
Viitoarele proteze trebuie menţinute într-o stare de igienă foarte bună, de aceea se urmăreşte,
încă din faza de modelare a machetei, obţinerea de suprafeţe plane, netede, neretentive.
Existenţa suprafeţelor retentive favorizează acumularea resturilor alimentare care devin
medii de cultură pentru flora microbiană, întreţinând un miros neplăcut (halenă fetidă) şi pot
modifica în timp aspectul şi rezistenţa ap.g.p.
In scopul obţinerii unor suprafeţe neretentive, macheta trebuie finisată riguros, întreaga
suprafaţa externă netezindu-se pînă la luciu. In acest fel ap.g.p finit va necesita o prelucrare
mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine polimerizate care-şi vor păstra luciul timp
îndelungat.

TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ

Algoritmul transformării machetei în ap.g.p finit presupune parcurgerea următoarei succesiuni de
etape: ambalarea, realizarea tiparului, izolarea, prepararea şi introd. Pastei de acrilat în tipar,
polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea mecanică

A. AMBALAREA MACHETEI

Definiţie: operaţia de învelire a machetei într-un material numit „masă de ambalat” în scopul
obţinerii tiparului.
În cazul machetei PAT, masa de ambalat folosită este gipsul dur.
Scop: obţinerea tiparului (piesă cavitară, cu pereţii groşi, care reprezintă copia negativă a
machetei)

Material şi instrumentar necesar:

- conformator (cuvetă) pentru ambalare
- ghips dur
- măsuţă vibratoare
- presă (manuală sau hidraulică)

3
 Particularităţi tehnologice:
- macheta se ambalează împreună cu modelul funcţional, care va fi o parte componentă a
tiparului
- masa de ambalat este reprezentă de gipsul dur; nu sunt necesare materiale refractare
deoarece temperatura de polimerizare este scăzută
Ambalarea se realizează într-un conformator (chiuvetă) format din 2 inele şi 2 capace, prevăzute
cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie.
Ambalarea are 2 etape: a) pregătirea pentru ambalare
b) ambalarea propriu-zisă
a) Pregătirea pt. ambalare:
- d. artificiali se curăţă de urmele de ceară
- macheta se degresează cu solvenţi organici
- soclul modelului se reduce dacă e mai mare de 1,5 mm
- macheta se fixează cu ceară fiebinte pe model
b) Ambalarea propriu-zisă – se poate realiza prin 3 tehnici
- directă (cu val)
- indirectă (fără val)
- mixtă

Ambalarea cu val Se mai numeşte „directa” – la deschiderea chiuvetei, dinţii artificiali şi

modelul sunt în aceeaşi parte a chiuvetei.
Tehnica de lucru:
- modelul se umezeşte cu apă
- se prepară pastă de ghips şi se introduce în prima jumătate a cuvetei
- se introduc modelul împreună cu macheta în pasta de ghips până când soclul modelului
atinge capacul inferior al cuvetei
- feţele vestibulare ale tuturor dinţilor, feţele ocluzale ale dinţilor laterali şi marginile incizale
ale dinţilor frontali sunt acoperite cu ghips, formând un „val” de 6-8 mm, rotunjit, neretentiv
- după priza gipsului (30 minute) se izolează suprafaţa liberă a acestuia
- se asamblează a doua jumătate a cuvetei şi se umple cu pastă de ghips prin vibrare
- se cuplează capacul şi se strânge în presă

Avantaj
- păstrarea înălţimii ocluziei, chiar dacă nu se strâng suficient cele două părţi ale cuvetei
Dezavantaje:
- tehnică dificilă
- valul de ghips se realizează cu dificultate
- îndepărtarea cerii de pe versantul vestibular al şeii se face cu dificultate
- izolarea tiparului este dificilă, în special pe versantul vestibular
- introducerea pastei de acrilat este dificilă şi nu se poate verifica mai ales în zona vestibulară
(sub val)
- dinţii necuraţaţi de ceară se pot desprinde din val, iar repoziţionarea este dificilă
- există riscul spargerii valului- valul de gips se poate sparge în momentul deschiderii
chiuvetei sau la introducerea acrilatului în tipar

4
Ambalarea fără val .Se mai numeşte „indirecta” – la deschiderea chiuvetei, dinţii artifcilai se
găsesc într-o jumătate, iar modelul în cealaltă.
Tehnica de lucru:
- modelul se umezeşte cu apă
- se prepară pastă de ghips şi se introduce în prima jumătate a cuvetei
- se introduc modelul împreună cu macheta în pasta de ghips până la nivelul marginilor machetei
- se netezeşte suprafaţa gipsului şi se aşteaptă priza
- se izolează
- se asamblează a doua jumătate a cuvetei şi se umple cu pastă de ghips prin vibrare
- se cuplează capacul şi se strânge în presă (2 ore)

Avantaje:
- tehnică mai simplă
- dinţii îşi păstrează poziţia în tipar
- ceara se îndepărtează uşor
- izolarea tiparului este uşoară
- introducerea acrilatului se face uşor
Dezavantaje:
- riscul înălţării ocluziei în cazul asamblării incorecte a cuvetei sau dacă presarea a fost
insuficientă pentru îndepărtarea excesului de pastă acrilică

B. OBŢINEREA TIPARULUI

ETAPE:
1. Îndepărtarea cerii machetei
2. Izolarea tiparului

1. Îndepărtarea cerii machetei

Material şi instrumentar necesar:
- baie de apă
- spatulă de ceară
- detergenţi
Tehnică:
- cuveta se introduce într-un vas cu apă fiartă 10 minute pentru plastifierea
cerii machetei
- se scoate apoi cuveta şi se desfac cele două jumătăţi,
- ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile sunt îndepărtate cu
un jet de apă fierbinte curata

REALIZAREA TIPARULUI
Tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară, delimitată de pereţi groşi, obţinută
în urma operaţiei de ambalare a machetei.
Cavitatea tiparului are forma şi volumul machetei şi apare evidentă numai după îndepărtarea cerii.

5
 Tehnică:
- după priza gipsului, chiuveta se scoate din presă şi se aşază pe un scufundător
- se introduce într-un vas cu apă la t= 100°C, 10-15 minute, pentru plastifierea cerii (nu se ţine
mai mult timp pentru că ceara ar impregna pareţii tiparului)
- ceara plastifiată se îndepărtează cu spatula, iar resturile prin spălare cu jet de apă fierbinte
- pereţii tiparului sunt spălaţi cu soluţii de detergenţi pentru îndepărtarea urmelor de acizi
graşi din compoziţia cerii, deoarece persistenţa acestora pe pereţii tiparului ar împiedica
efectuarea izolării

2. Izolarea tiparului
Tehnică:
a) Izolarea cu soluţii alginice (Pectizol, Izodent) – lacul are consistenţa unui sirop şi se
pensulează 2-3 straturi succesive pe suprafaţa tiparului, care are temperatura de 40°C
b) Izolarea cu lacuri siliconate- se realizează în faza de ambalare a machetei
c) Izolarea cu clorură de calciu 30% şi silicat de sodiu 86% - nu se mai utilizează

IZOLAREA TIPARULUI
Procedeul prin care pereţii tiparului sunt acoperiţi cu o peliculă fină în scopul împiedicării
contactului fizic şi chimic dintre răşina acrilică şi gipsul tiparului şi a favoriza dezambalarea
piesei protetice fără riscul fracturării acesteia.
Substanţele izolatoare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să adere de gipsul tiparului
- să fie inerte d.p.d.v. chimic
- să fie insolubile în apă şi monomer
- să fie uşor de manipulat
- să nu fie toxice pentru organism
Substanţe izolatoare:
a) Soluţii alginice (Pectizol, Izodent)
- condiţie – pereţii tiparului să fie perfect uscaţi şi la t= 45°C
- se aplică prin pensulare, 2-3 straturi succesive
- în contact cu gipsul tiparului soluţiile alginice precipită la suprafaţă formând o
peliculă aderentă de alginat de Ca insolubil
b)Clorura de Ca 30% şi Silicatul de Na 89%
-condiţie – temperatura tiparului să fie 80 – 90°C, deoarece pelicula izolatoare se
depune în urma evaporării apei din soluţie
- se aplică prin pensulare 2-3 straturi de CaCl şi în final un singur start de NaSi
- dezavantaj – suprafaţa ap.g.p. finit va fi uşor albicioasă, ceea ce impune o
prelucrare mecanică finală mai accentuată.
c) Materiale siliconate (Dentaflex-lac, Kisel-lac)
- se depun pe FV şi FOrală a dinţilor artificiali şi peste ceara de la coletul dinţilor, în
zona V. Se presară imediat nisip fin pentru ca siliconul izolator să adere de gipsul
tiparului. La dezambalare lacul izolator siliconat se desprinde uşor de pe suprafaţa
acrilatului, nefiind necesară prelucrarea cu instrumente abrazive în zona coletului
sau în spaţiile interdentare.

6
 C. PREPARAREA PASTEI ACRILICE TERMOPOLIMERIZABILE ŞI
INTRODUCEREA EI ÎN TIPAR

1. Prepararea pastei acrilice

Acrilatul (metacrilatul de metil) este o răşină macromoleculară derivată din acidul acrilic,
metacrilic şi din esterii acestor acizi.
Pasta acrilică se obţine prin amestecul unei pulberi (polimerul) cu un lichid (monomerul)
Monomerul (lichidul) – metacrilatul de metil
- incolor
- volatil
- inflamabil
- miros caracteristic, înţepător
- fierbe la t= 100,8°C
- poate polimeriza spontan sub acţiunea luminii, de aceea este depozitat în flacoane de
culoare brună, ermetic închise
- i se adaugă inhibitori de tipul hidrochinonei sau pirogalolului 1% pentru inhibarea
polimerizării
Polimerul (pulberea) – forma polimerizată a metacrilatului de metil
- diferite nuanţe de roz + incoloră (pentru pacienţii care manifestă intoleranţă faţă de
colorantul încorporat
- conţine şi un catalizator sau iniţiator al reacţiei de polimerizare (peroxid de benzoil).
Material şi instrumentar necesar:
- acrilat termopolimerizabil
- godeu din porţelan sau polietilenă, cu capac etanş
- baghetă de sticlă
Tehnica:
- se măsoară cantităţile de polimer şi monomer necesare
- raportul optim pulbere/lichid este 2/1
- amestecul trece prin 3 faze: zahăr farin umezit, filamentoasă şi plastică (faza optimă pentru
introducerea în tipar)
Dozarea:
- dozare volumetrică – cu un cilindru gradat
- dozare ponderală – prin cântarire; raportul p/l = 2/1
- dozare empirică – într-un recipient de sticlă sau porţelan se pun 7-10 ml lichid, peste care se
adaugă progresiv pulbere până la saturaţie, astfel încât polimerul să fie îmbibat cu monomer.
Omogenizarea se face cu o baghetă de sticlă; recipientul se acoperă cu o plăcuţă de sticlă
pentru a împiedica evaporarea monomerului.
Nerespectarea proporţiei pulbere/lichid are o serie de efecte nedorite:
- excesul de polimer – scăderea plasticităţii pastei, îngreunând intro-
ducerii pastei în tipar
- rezistenţa mecanică scăzută
- culoare neuniformă
- excesul de monomer – creşte coeficientul de contracţie a masei acrilice,
- iritant pentru ţesuturi

7
 - apariţia porozităţilor în grosimea şi la suprafaţa piesei protetice,
2. Introducerea pastei de acrilat termopolimerizabil în tipar

a) Metoda clasica (manuala)

- pasta de acrilat în fază plastică se modelează sub formă de rulou
- ruloul de acrilat se introduce în jumătatea de tipar în care se află dinţii, până acoperă toată zona
bazei protezei
- deasupra acrilatului se aplică o folie de polietilenă apoi chiuveta se presează lent, pentru ca pasta
acrilică să pătrundă în toate detaliile tiparului
- după 5 minute cuveta se scoate din presă, se desface pentru îndepărtarea excesului sau adăugarea
de material, dacă este cazul
- presarea finală - 30-60 minute
- apoi cuveta se introduce într-un cadru metalic cu şurub, în care va sta pe parcursul
termopolimerizării

In acesta etapa se pot introduce elementele pentru armarea protezei, elemente de identificare sau
pigmenti

b) Metoda prin injectie

Avantaje: - închidere marginală optimă
- conţinut minim de monomer rezidual
- rezistenţă mecanică bună
- necesită o prelucrare mecanică minimă
Dispozitive de injectare:
- manuale – funcţionează pe principiul transformării mişcării de rotaţie în mişcare de
translaţie lentă (pistonul este deplasat prin rotirea unei manete)
- pneumatice:
1. sistemul S.R. IVOCAP – amestecul p/l este predozat şi malaxat mecanic
- injectarea se face 5 min. la 6 bari
- polimerizare in apă la 100°C
2. sistemul De Trey – foloseşte o răşină poliuretanică monocomponent
(MICROBASE)
- injectarea la 5,5 bari, timp de 20 minute
- polimerizare cu microunde, 7 minute

8
c) Metoda prin turnare
Se utilizeaza rasina fluida, autobaropolimerizabila
Chiuveta este din material splastic, prevazuta cu orificii pentru turnarea acrilatului.
Materialul folosit pentru ambalarea machetei este siliconul sau hidrocoloidul reversibil.
In cazul hidrocoloidului reversibil, acesta trebuie incalzit pentru lichefiere, se lasa sa se raceasca
pana la 40 °C, apoi este turnat peste macheta aflata in chiuveta.

Dupa priza materialului, se indeparteaza modelul impreuna cu macheta

Se indeparteaza ceara machetei, dintii si modelul se spala de orice urma de ceara. Dintii se
repozitioneaza in tipar, modelul se izoleaza si se repozitioneaza si el in tipar, apoi se toarna rasina
printr-unul din orificiile laterale si se introduce in incinta de baropolimerizare pentru 30 minute, la
2-6 atm.

D. POLIMERIZAREA RĂŞINII ACRILICE

Polimerizarea este o reacţie chimică exotermă, de unire a monomerului cu polimerul, cu formare
de lanţuri macromoleculare.
Prin polimerizare pasta acrilică trece din faza plastică în faza solidă.
Polimerizarea se desfăşoară în 3 etape:
- iniţierea (catalizatorul desface monomerul în radicali liberi)
- dezvoltarea (radicalii liberi se unesc formând formând lanţuri macromoleculare)
- stoparea (creşterea lanţului macromolecular se opreşte prin epuizarea radicalilor liberi)

9
 TERMOPOLIMERIZAREA CLASICĂ CU CĂLDURĂ UMEDĂ
Ringul cu chiuveta se introduc într-un vas cu apă la temperatura laboratorului, după care
temperatura se ridică timp de 30 min. până la 65°C, unde se menţine 1 oră. Apoi în alte 30 min. se
ridică temp. la 100°C unde se menţine 30 min, după care se lasă să se răcească lent.
Polimerizarea este o reacţie exotermă, cu eliberare de căldură (30 – 40°C), care se însumează la
temperatura de încălzire a tiparului. Din acestă cauză temperatura de încălzire nu trebuie să
depăşească 60-65°C, astfel ca adunată cu căldura eliberată din reacţie să nu depăşească 100,8°C,
temperatură la care monomerul fierbe şi se volatilizează, creând porozităţi.
Tehnică:
- polimerizarea „uscată” durează 10-12 ore
- polimerizarea „umedă” durează 2 ore şi jumătate şi se desfăşoară în următoarea succesiune:
1. temperatura apei se ridică la 60°C în timp de 30 minute
2. se menţine temperatura constantă la 60°C timp de 60 minute
3. se ridică temperatura la 100°C în 30 minute
4. se menţine temperatura constantă la 100°C timp de 30 minute
5. se lasă să se răcească lent

TERMOPOLIMERIZAREA MODERNĂ CU CĂLDURĂ UMEDĂ

Se deosebeşte de cea clasică prin faptul că aparatul utilizat – termobaropolimerizatorul – asigură
pe lângă o încălzire uniformă şi o presiune asupra sistemului model-răşină-chiuvetă, fără să mai
fie necesară utilizarea ringului.
TERMOPOLIMERIZAREA CU MICROUNDE
Mecanismul de acţiune al microundelor se bazează pe creşterea energiei interne prin creşterea
agitaţiei moleculare şi încălzirea consecutivă a materialului,care declanşează reacţia de
polimerizare.
Sistemul MICROBASE (De Trey) asociază tehnica de injectare a pastei polimerice cu
polimerizarea cu microunde.
Avantaje: - răşina este poliuretanică, nu conţine MMA, deci se reduce riscul alergiilor şi iritaţiilor
- fiind un material monocomponent – pastă, este asigurată omogenitatea optimă
- contracţie volumetrică nesemnificativă
- rezistenţă la torsiune şi încovoiere superioare
- polimerizarea durează doar 7 minute

10
DEZAMBALAREA SI PRELUCRAREA MECANICĂ A PROTEZEI
1. DEZAMBALAREA
DEFINIŢIE – operaţia inversă ambalării, prin care ap.g.p. finit este eliberat din tipar prin tăierea
acestuia.
Tehnică:
- cuveta răcită se eliberează din inel şi se separă jumătăţile
- se secţionează gipsul cu un instrument ascuţit pentru a degaja proteza si modelul functional
- apoi proteza se spală cu o perie aspră, sub jet de apă. pentru îndepărtarea urmelor de gips.
- pentru îndepărtarea eventualelor urme de ghips aderente de proteză, acesta se introduce în
soluţie de citrat de sodiu 30%

2. NETEZIREA
Netezirea – îndepărtarea plusurilor de acrilat localizate în special la zona de unire a celor 2
jumătăţi ale tiparului
- cu pietre cu granulaţie mare sau freze pentru acrilat
Material şi instrumentar necesar:
- freze pentru prelucrat acrilatul
- pietre cu granulaţie mare
- benzi abrazive
Tehnica:
- plusurile de acrilat, existente de obicei la nivelul marginilor, se îndepărtează mai întâi cu frezele
de acrilat, apoi cu a pietrelor cu granulaţie mare şi în final cu benzile abrazive

3. LUSTRUIREA
Lustruirea – prelucrarea suprafeţelor externe pentru obţinerea luciului sticlos (de oglindă)
SCOP – profilactic – favorizează alunecarea părţilor moi
- prevenirea leziunilor părţilor moi
- igienic- împiedică aderarea şi stagnarea alimentelor pe suprafaţa externă
Material şi instrumentar necesar:
- pastă abrazivă de lustruit pe bază de pulbere de piatră ponce, oxid de siliciu sau de oxid de
aluminiu
- perii circulare
-conuri, cilindri şi filţuri de pâslă
- puful de bumbac
Tehnica:
- lustruirea se face din aproape în aproape, cu pauze pentru a preveni modificarea acrilatului din
cauza căldurii produse prin frecare
- luciul final se realizează cu puful circular montat la motorul orizontal, fără pastă.
- în final proteza se spală şi se dezinfectează (neumann- bromocet) şi se trimite în cabinet într-un
vas cu apă

11