Restaurari metalo-ceramice

Definitie

Restaurari protetice care imbina rezistenta mecanica si fizionomia formate dintr-o sub-
structura metalica (coping), care sustine o structura ceramica prin legaturi chimice si
mecanice

Avantaje

• estetica buna si stabila in timp

• retentie buna
• mai rezistenta decat restaurarea integral ceramica
• poate servi la restaurarea unor brese edentate lungi
• adaptare cervicala foarte buna (metale nobile)

Dezavantaje

 sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare, cu precădere la nivelul feţei vestibulare,

care implică depulpări prealabile
 mentinere deficitara faţă de coroanele de înveliş metalice tumate, daţorită
prepararii importante a substratului dentar si scaderii suprafetei de frictiune
 placarea în totalitate a scheletului metalic cu masă ceramică poate îngreuna per-
fectarea raporturilor ocluzale, după cimentare ( e nevoie de o lustruire perfecta
pentru a ajunge la o suprafata similara cu cea obtinuta prin arderea de glanz in
cuptor)
 uneori apare fenomenul de separare la interfaţa dintre cele două materiale care se
manifestă prin apariţia fisurilor, fracturilor şi, în final, prin desprinderea componen -
tei fizionomice
 exista posibilitatea modificarii de culoare a parodontiului, in cazul fenotipului sub-
tire
 Indicatii

 indicaţii majore la dinţii frontali şi premolari, putand fi utilizate şi in zonele lat-

erale distale ale arcadelor (cu precădere la maxilar) la pacienţi cu exigente fizio -
nomice ridicate
 sunt indicate atât ca elemente unitare (singulare), restaurând morfologic şi
funcţional un singur dinte cu diferite leziuni coronare, cât şi ca elemente de agre-
gare, in special mezial, in componenta puntilor care restaureaza brese edentate.
 pot intra în componenţa diferitelor şine de imobilizare şi participă frecvent la
elaborarea protezărilor compozite (hibride)
 sunt preferate coroanelor de înveliş ceramic atunci când, prin preparaţia orală a
bontului, nu se poate obţine un spaţiu protetic vertical suficient între acesta şi
dinţii antagonişti (ex. Ocluzia adanca acoperita)
 frecvente indicate la dinţii oralizaţi. In aceste cazuri, sacrificiile de substanţă
dură de la nivelul feţelor vestibulare ale dinţilor respectivi sunt minime.
 reconstituirea dinţilor frontali inferiori la care volumul mic de substanta dura den-
tara limiteaza utilizarea coroanelor jacket

Contraindicatii

 pacienţi tineri (sub 20 de ani) datorită volumului mare al camerei pulpare

 la unii adulţi la care depulparea prealabilă a dintelui implică o serie de riscuri (de
moment sau de perspectivă) pentru pacient
 In cazul in care se poate utiliza o restaurare mai conservatoare- coroana partial
sau integral ceramic- COROANA MIXTA ESTE DE MULTE ORI ABUZIV INDI-
CATA!

Tipuri de restaurari metalo-ceramice

• coroane solo
• elemente de agregare, conectori, corpuri de punte in cadrul puntilor met-
alo-ceramice
• elemente de agregare in cadrul protezarilor combinate
In functie de structura a carei morfologie o refac, restaurarile metalo-ceramice se pot re-
aliza pe:
• dinti naturali
• implanturi
In functie de gradul de fizionomie resturarile metalo-ceramice pot fi:
• total fizionomice
• partial fizionomice
 Elemente de design caracteristice restaurarilor
metalo-ceramice

Spatiul necesar unei restaurari cu calitati de rezistenta si fizionomie optime este dat de
urmatoarele valori ale celor doua componente:
• SUBSTRUCTURA METALICA:
• Min 0,3 mm pentru aliaje nobile
• Min 0,2 mm pentru aliaje nenobile
• STRUCTURA CERAMICA ( min 0,7- max1,5 mm)
• In medie 1,2 mm pe fata vestibulara
• In medie 1,5 mm pe marginea incizala

Respectand aceste repere, reducerea totala de substanta dentara in preparatia pentru

coroana metalo-ceramica se va realiza dupa cum urmeaza:
• Muchia incizala/fata ocluzala
 1,5-2 mm
• Fata vestibulara
 1,2-1,5 mm
• Fata palatinala
 0,6-1 mm metalica
 1,5mm metalo-ceramica
• Limita cervicala
 1,2 mm metalo-ceramica
 0,6 mm metalica

Planificarea preparatiei se va realiza luaind in considerare urmatoarele aspecte, care

impreuna reprezinta punerea in practica a celor trei obiective principale in prepararea
substratului dentar- biologic, mecanic si fizionomic:

 Evaluarea spatiului protetic mezio-distal si vertical disponibil, testarea

prin dsd, wax-up si mock-up a datelor functionale si estetice pe care le va avea viitoarea
resturare potetica

 Extinderea suprafetei de placare fizionomica

In functie de gradul de fizionomie dorit se stabilesc suprafetele care necesita
acoperire cu ceramica, tinand cont de nevoia de conservare a tesutului dentar in ved-
erea mentinerii vitalitatii si a unor conditii de retentie optima a restaurarii. A se evita indi-
catia abuziva de extindere a placajului ceramic pe toate fetele preparatiei!!!!
La interfata metal-portelan, grosimea ceramicii trebuie sa fie de cel putin 0,5 mm. De
asemenea interfata trebuie sa fie neta, astfel incat sa preintampine posibilitatea
supraextinderii portelanului.
  Punctele de contact ocluzal/pantele de ghidaj
Jonctiunea metalo-ceramica se stabileste la 1,5 mm de contactul ocluzal si se
pozitioneaza inafara pantelor de ghidaj oridecate ori este posibil. Se prefera contactul
pe metal celui pe ceramic, deoarece este mai usor de adaptat in relatia cu antagonistii.

 Punctele de contact proximale

Jonctiunea metalo-ceramica trebuie sa se afle la 1,5 de contactul proximal,
acesta stabilindu-se fie pe metal , fie pe ceramica, in caz contrar placa bacteriana acu-
mulata la acest nivel va afecta sanatatea dintilor stalpi. In mod uzual, pentru o
fizionomie mai buna si pentru facilitarea igienizarii, contactele proximale se realizeaza
pe ceramica. Pe dintii posteriori insa, unde aria inteproximala nu este foarte vizibila,
preparatia poate fi mai conservatoare iar punctele de contact se vor stabili pe metal.

 Limita cervicala a preparatiei

Limita cervicala a preparatiei se va realiza diferentiat in functie de gradul de
fizionomie al viitoarei restaurari, dupa cum urmeaza:
- Prag in unghi drept (unghi drept modificat ) sau obtuz , de 1,2 mm, pe
suprafetele metalo-ceramice, subgingival
- Prag chanfrein de 0,6 mm, pe supafetele metalice, sub/supragingival

 Axul de preparare
Se analizeaza si se stabileste axul viitoarei restaurari, care devine o problema
stringenta in urmatoarele situatii:
• Dinti malpozitionati
• Punti metalo-ceramice intinse pe doua cadrane
• Punti mobilizabile
• Elemente de agregare in protezarea combinata

Prepararea substratului dentar: instrumentar si etape

PREPARATIA PENTRU DINTII FRONTALI:

Obiective:
 prag drept cu unghi intern rotunjit (rounded shoulder) 1,2 mm
 conicitate de 6-10º
 lungime de min.3,5 mm
 reducere incizala de 2 mm
 concavitate linguala bine definita
 inclinare adecvata a planului incizal vestibular
 Pasul 1:
 crearea unor chei de silicon care inregistreaza situatia finala a restaurarii
(amprenta dintelui indemn nepreparat sau amprenta wax-upului care prefig-
ureaza viitoarea lucrare)
 o amprenta in dublu amestec in vederea protezarii provizorii ulterioare
prin tehnica Scutan

 Pasul 2 : realizarea santurilor de ghidaj

 Piatra diamantata cilíndrica cu varful drept cu diametru de 1,2 mm si 2mm
 Se realizeaza santuri de ghidaj pe fata vestibulara cu adancime 1.0 - 1.2
mm
 Se urmaresc cele doua planuri din morfología dintelui
 Santuri incizale de 2mm adancime

 Pasul 3: reducerea marginii incizale

 Piatra diamantata cu varful drept
 Reducerea substantei dentare restante intre santurile de ghidaj
 Se urmareste orientarea marginii incizale, inclinata catre palatinal la
frontalii superiori- respectiv vestibular la frontalii mandibulari

 Pasul 4: reducerea planului incizal vestibular

 Reducerea portiunii incizale a fetei vestibulare
 Se urmareste inclinarea fetei vestibulare a dintelui adiacent nepreparat

 Pasul 5: reducerea planului cervical vestibular

 Piatra cilíndrica cu varful drept de 1,2 mm
 Reducerea portiunii cervicale a fetei vestibulare paralel cu axul dintelui
(sau axul stabilit initial in design)
 Se prepara cu grija linia proximala
 Limita cervicala urmareste conturul gingival

 Pasul 6: prepararea fetei proximale

 Piatra efilata pentru separare la punctul de contact
 piatra cilíndrica cu varful drept de 1.2 mm in jumatatea fetei proximale
unde coroana va avea metal si cerámica, piatra cilíndrica cu varful rotunjit
de 1,2 mm in zona proximala doar cu metal.
 Realizarea zonei nete de tranzitie dintre cele doua portiuni (WINGS)

 Pasul 7 reducerea planului cervical lingual

 Piatra cilíndrica cu varf rotunjit de 1,2mm
 Reducerea planului cervical lingual cu 0,6 mm
 Paralel cu planul cervical vestibular si cu axul de insetie stabilit initial

 Pasul 8 reducerea planului biconcav lingual

 Piatra ovalara sau “minge de ruiby”
  Reducerea planului biconcav intre 0,5-2mm in functie de nivelul pana la
care se prelungeste ceramica
 Jonctiunea dintre cingulum si peretele axial lingual nu se reduce excesiv-
rol in retentie
 Pasul 9 finisare
 Piatra de finisare sau freza de tungsten carbid cu multiple lamele
 Finisare marginala si axiala

 Pasul 10
 Protezare provizorie

PREPARATIA PENTRU DINTII LATERALI

Obiective:
 prag drept cu unghi intern rotunjit (rounded shoulder) 1,2 mm
 conicitate de 6-10º
 lungime de min.4 mm
 reducere ocluzala de 2 mm
 respectarea morfologiei ocluzale
 unghiuri rotunjite intre fetele axiale

 Pasul 1:
 crearea unor chei de silicon care inregistreaza situatia finala a restaurarii
(amprenta dintelui indemn nepreparat sau amprenta wax-upului care prefig-
ureaza viitoarea lucrare)
 o amprenta in dublu amestec in vederea protezarii provizorii ulterioare
prin tehnica Scutan

 Pasul 2: prepararea fetei ocluzale

 piatră diamantată cilindrică cu vârf drept, de 1mm respectiv 1,5 mm cand
va fi acoperita doar de metal, 2 mm cand va fi metalo-ceramica
 se aplica tehnica santurilor de ghidaj, tehnica in treapta sau control cu in-
dexul siliconic sectionat.
 Se reduc cuspizii activi cu 0,5 mm mai mult fata de cei inactivi
 Se respecta morfologia ocluzala
 Se bizoteaza cuspidul de sprijin

 Pasul 3: prepararea fetei vestibulare

 piatra diamantată cilindrică cu vârful drept de 1,2 mm
 Se reduce 2 mm
 şanţuri de ghidaj realizate paralel cu axul dintelui
 prag drept cu lăţimea de 1,2 mm, plasat de câte ori este posibil supragingi-
val

 Pasul 4: prepararea fetelor proximale

  Piatra efilata, piatra cilindrica cu varf drept de 1,2 mm, piatra cilindrica cu
varf rotunjit de 1,2 mm
 În primă fază se realizează separarea la punctul de contact prin tehnica
slice-cut
 Se prepara zona ce va fi acoperita cu metalo-ceramica rezultand un prag
cervical drept de 1,2 mm
 Daca coroana este semifizionomica se prepara zona ce va fi acoperita de
metal rezultand un prag chanfrein de 0,6 mm.
 Locul de întâlnire între cele doua tipuri de preparatii pe feţele proximale se
materializează prin delimitare neta(wing). Aceste “aripioare” proximale au
rol retentiv, antirotaţional şI de augmentare a rezistenţei bontului.Trecerea
aliaj-ceramică în zona proximală nu trebuie să coincidă cu zona contactu-
lui proximal.

 Pasul 5: prepararea fetei linguale

 piatra diamantată cilindrică cu vârful rotunjit, diametru 1,2mm cand
coroana este semifizionomica sau cu varful drept de 1,2 mm cand coroana e to -
tal fizionomica
 Se reduce între 0,6 mm cand va fi acoperită doar de metal, 1,2 mm cand
va fi mixta
 Limita cervicală se va constitui într-un prag: rotunjit de 0,6mm pentru
coroana semifizionomica sau drept de 1,2mm pentru coroana total fizionomica,
supragingival

 Pasul 6: finisarea si bizotarea pragului

 Piatra de finisare sau freza de tungsten carbid cu multiple lamele
 Finisare marginala si axiala
 Bizotarea pragului – se realizeaza pentru imbunatatirea inchiderii
marginale prin brunisarea metalului. Daca s-a proiectat o restarare mixta
cu margine integral cerámica pragul un se mai bizoteaza.

 Pasul 7: protezare provizorie

VARIAȚII DE GEOMETRIE A PREPARATIEI

Modificari date de o asimetrie a convergentei fetelor axiale

In aceste cazuri apare si o asimetrie a peretilor viitoarei coroane- intotdeauna diferenta

de grosime va fi compensata de metal, ceramica functionand optim la o grosime de
maxim 1,2 mm. O ceramica mai groasa este susceptibila fracturarii.

Modificari date de necesitatea gazduirii unor elemente de sprijin si stabilizare a

protezei scheletate

-Consideraţii privind realizarea lacasului pentru pintenul de sprijin

Conformarea spaţiului ce va găzdui pintenul ocluzal se poate realiza :
1. în substanţa dintelui înainte de a începe prepararea propriu zisă- pot să apară
probleme dacă devine necesară modificarea poziţiei lăcaşului ocluzal în timpul fazei
de laborator. Sacrificiul de substanţă dentară la nivelul feţei ocluzale este mai
important şi derivă din nevoia de a asigura:
 O grosime corespunzătore a elementului de agregare la nivelul acestei feţe
 Forma, mărimea şi grosimea corespunzătoare pintenului de sprijin din compo-
nenţa croşetului proiectat pe elementul de agreagare respective
2. în macheta de ceară a elementului metalo-ceramic – se recomanda ca lacasul pen-
tru pinten sa fie conformat după ce se stabileste designul pacajului ceramic in ma-
cheta coroanei..

-Consideraţii privind prepararea feţelor axiale

In timp ce coroanele convenţionale au în general axa de inserţie-dezinserţie paralelă cu

axul lung al dinţilor ce le găzduiesc, cele ce susţin o proteză parţială pot sa aiba un ax
modificat in funstie de designul protezei mobilizabile.
Reducerea axială a suprafeţelor adiacente spaţiului edentat necesită deseori înde-
părtarea unui plus de substanţă dentară.
Suprafeţele pe care sunt proiectate atât planuri de ghidaj cât şi planuri reciproce, ca şi
ariile în care linia trasată de paralelograf este în treimea gingivală, necesită în mod
frecvent o suprapreparare faţă de tehnica ideală conservativă utilizată pe dinţi individu-
ali
O atenţie deosebită este îndreptată în sensul evitării scăderii retenţiei bonturilor
preparate prin modificarea formei lor. Acest deziderat devine important deoarece în
timpul dezinsertiei protezei mobile elementele de agregare vor fi solicitate, retenţia
restaurarii devenind astfel extrem de importantă. Frecvent se utilizează mijloace supli-
mentare de retenţie- şanţuri, casete, pinuri.

Modificari date de afectarea parodontala a dintilor stalpi

- expunerea intraorala a şanţului interradicular la molari pe vestibular(lingual) impune

reproducerea acestuia pe toata fata axiala a bontului, pentru a se evita
supraconturarea prin intermediul restaurarii protetice.
- vizibilitatea spaţiului interradicular impune pozitionarea limitei preparatiei
supragingival , astfel incat acest spatiu sa fie accesibil igienizarii.
 Corpul de punte

Urmarind indeplinirea celor trei obiective in designul corpului de punte, car -

acteristicile celui metalo-ceramic sunt:

-obiective biologice

 contact pasiv cu mucoasa crestei edentate , pe tesut keratinizat, cat mai con-
vexa mezio-distal pentru facilitarea unei igienizari corespunzatoare
 ceramica glazurata ofera o suprafata cu un grad superior de lustru, usor de igien-
izat- se indica extinderea ei pe fata mucozala a puntii. Nu se recomanda situarea
limitei ceramica-metal pe fata mucozala a corpului de punte!
Raportul cu creasta edentată a corpului de punte mixt metalo-ceramic poate fi:
• intra-alveolar, intra-mucos
• şa
• semi-şa – cel mai frecvent utilizat
• tangent (la versantul vestibular)
• tangent, cu prelungire vestibulară
• tangent la mijlocul crestei edentate
• punctiform (conic, ovoidal, în formă de inimă, etc.)

-obiective mecanice

• grosime uniformă a ceramicii (aprox. 1.2mm) – risc pentru zona cervicală V

• grosime suficienta de metal
• suprafata continua de metal pe suprafata linguala
• suprafaţă netedă, lipsită de pori a componentei metalice
• unghiuri rotunjite ale componentei metalice
• joncţiunea metalo-ceramică la aprox 1.5mm de contactele ocluzale
-obiective estetice

Zona cervicală vestibulară

• O mare provocare este reprezentata de compensarea schimbarilor anatomice

care apar in urma extractiei- puntile dentare trebuie sa simuleze aspectul dintelui
natural ca forma si pozitie
• pentru a avea un aspect cat mai natural un rol extrem de important il are confor-
marea parodontiului in jurul elementelor corpului de punte
• puntile cu raportul in semisa sunt recomandate in cele mai multe situatii in zona
frontala- compenseaza latimea bucolinguala pierduta a crestei edentate
Lungimea incizo-gingivala
 Obtinerea unei punti corecte prin simpla copierea a dintelui original nu este posi-
bila. Resorbtia crestei dentare va face ca dintele sa arate prea lung in regiunea
cervicala.
 Obtinerea unui aspect natural prin cresterea conturului puntilor este posibila in
cazurile de resorbtie osoasa moderat-severa.
 Daca in urma extractiei se pierde o cantitate mare de os alveolar, o punte de di-
mensiuni normale nu va intra in contact cu creasta. O solutie in aceasta situatie
este folosirea ceramicii roz pentru a simula tesutul gingival. A se evita stratul
gros de ceramica nesustinuta care se va fractura in timpul solicitarii ocluzale!
Pentru un succes de durata in acest caz, este necesar un control riguros al placii
bacteriene.
Latimea mezio-distala
 Frecvent spatiul disponibil pentru o punte va fi mai mare sau mai scazut decat la-
timea dintelui omolog (extractiile dentare neurmate de protezare imediata duc la
migrarea dintilor limitanti si antagonisti).
 Prima optiune este intotdeauna tratamentul ortodontic.

 Dacă acest lucru nu este posibil, un aspect acceptabil poate fi obţinut prin
incorporarea principiilor percepţiei vizuale în proiectarea puntilor- o punte de
dimensiune anormala poate fi proiectata astfel incat sa ofere iluzia unei punti de
dimensiuni normale prin ajustarea zonelor de contact interproximale si a
unghiurilor incizale. Simularea diagnostica in ceara va ajuta rezolvarea optima si
testarea prin mock-up a efectului obtinut

 La dintii posteriori modificari ale spatiului mezio-distal se corecteaza pe seama

jumatatii distale a corpului de punte care poate fi marita sau micsorata fara ad-
uca prejudicii estetice.
 Conectorii

Design-ul conectorilor

 Marimea forma si pozitia conectorilor influenteaza prognosticul protezei fixe.

Conectorii trebuie sa fie destul de voluminosi pentru a preveni deformarea sau frac-
turarea in timpul solicitarii functionale. Cu cat sunt mai voluminosi insa, ei interfera
cu mijloacele de control a placii bacteriene si contribuie la aparitia afectiunilor paro-
dontale la nivelul dintilor stapli.
 Pe o sectiune transversala, conectorii au o forma elipsoidala. Acestia sunt cu atat
mai rezistenti cu cat axul mare al elipsei este paralel cu axul de transmitere al
fortelor. In multe situatii clinice insa, datorita spatiului redus, dimensiunea cea mai
mare a majoritatii conectorilor este perpendiculara pe directia de aplicare a fortelor
 Marimea pulpei si inaltimea coroanei clinice pot limita indicatia conectorilor non-
rigizi. Utilizarea acestora necesita min. 3-4 mm inaltime cervico-ocluzala

Tipuri de conectori

CONECTORII RIGIZI

Trebuie sa fie modelati si incorporati in macheta de ceara dupa ce elementele de

agregare individuale si corpul de punte ajung la conturul final, dar inaintea finisarii
marginii preparatiei in vederea ambalarii. Daca este folosita tehnologia CAD-CAM
conectorii sunt conceputi odata cu celelate componente ale puntii in soft ul de design.
 Conectorii turnati
Prezenta unui conector turnat face ca procesul de ambalare sa fie mai dificil deoarece
accesul la zonele proximale este limitat, iar macheta nu poate fi sustinuta din zona prox-
imala in timpul indepartarii de pe bonturi. Se limiteaza indicarea conectorilor turnati la
restaurarile cu acoperire totala, la care priza machetei se poate face pe suprafetele
vestibulara si orala. Restaurarile partiale se deformeaza de cele mai multe in aceasta
etapa.
 Conectorii solidarizati
Ca si conectorii turnati, cei solidarizati sunt modelati in cadrul machetei elementelor
puntii iar apoi sectionati cu o banda subtire; suprafetele obtinute vor fi plate, paralele si
cu grosime controlata, ceea ce favorizeaza solidarizarea optima si un minim de defor -
mare. Cu cat zona de solidarizare este mai larga cu atat acuratetea solidarizarii ele-
mentelor scade. In acelas timp un spatiu prea ingust impiedica curgerea aliajul de lipit
rezultand o solidarizare incompleta si o rezistenta scazuta. Spatiul optim intre ele-
mentele de solidarizat este considerat a fi la o valoare de 0,25 mm.
 Conectorii cu bucla
Desi sunt rar folositi, conectorii cu bucla sunt indicate in cazul necesitatii mentinerii unei
diasteme in designul unei proteze fixe. Conectorul consta intr-o blucla pe suprafata lin-
guala a protezei, ce leaga elementele de agregare adiacente si/sau corpul de punte.
Este important designul meticulos pentru a facilita controlul placii bacetriene in cadrul
etapei de igienizare.

CONECTORII NON-RIGIZI

Designul conectorilor non-rigizi incorporati in macheta de ceara, consta intr-o matrice

preparata in conturul elementului de agregare si o patrice atasata corpului de punte.
Forma precisa de coada de porumbel sau cilindrica a matricei este foarte importanta.
Paralelizarea se realizeaza de obicei cu ajutorul unui paralelograf.
Matricea poate fi realizata manual din ceara sau printr-o frezare precisa. Se mai pot
folosi componente din plastic prefabricate pentru matricea si patricea conectorului non-
rigid.

Date cuprinse in fisa pentru laborator

1. Material : tip de aliaj, tip de ceramica

2. Tip de lucrare protetica
3. Tip de elemente de agregare- grad de fizionomie
4. Tip de corp de punte
5. Raportul cu creasta al corpului de punte
6. Tip de conector
7. Tip de contact ocluzal, tip de ghidaj in lateralitate

Realizarea machetei- posibilitati tehnice, materiale

Macheta componentei metalice reprezinta etapa premergătoare ambalării şi turnării..

In cursul acestei etape se modelează din ceară viitoarea structură de rezistenţă a
restaurarii metalo-ceramice, pe care ulterior se va aplica componenta fizionomică. .
Obţinerea prin galvanizare sau sinterizare a scheletului metalic exclude etapa de ma-
chetare

Pregatiri necesare modelului inaintea machetarii:

 Corectarea defectelor de pe model

  Realizarea viitorului spatiu pentru ciment pe toata suprafata preaparatiei excep-
tand banda de 1 mm latime circumferential marginal, unde coroana va fi intim
adaptata pe bont..
 Marcarea marginilor preparatiei (cu un creion colorat in contrast cu culoarea cerii
sau cu cianoacrilati)

Tehnici de realizare a machetelor

Tehnica conventionala a aditiei de ceara

-Secventa de machetare a dintilor :

1. Suprafata interna
2. Dezinserarea si evaluarea
3. Suprafetele proximale
4. Suprafetele axiale
5. Suprafata ocluzala
6. Finisarea marginala

-Secventa de machetare a corpului de punte

Tehnica pas cu pas:
 Se ramoleste ceara pentru inlay, se modeleaza in forma aproximativ dorita a
corpului de punte si se adapteaza la creasta. Acesta este punctul de pornire pentru
urmatoarele modificari. Alternativ (sau chiar de preferat) se poate face o amprenta a
modelului din ceara sau a restaurarii provizorii. Ceara topita poate fi in acest caz turnata
in aceasta amprenta, pentru a lua forma corpului de punte initial. Corpurile de punte
prefabricate sunt de asemenea disponibile ca punct de pornire.
 Daca este inlocuit un dinte posterior, se lasa suprafata ocluzala plata deoarece
ocluzia se va stabili prin tehnica aditiei de ceara.
 Se lipeste corpul de punde de elementele de agregare iar pentru stabilitate
suplimentara se conecteaza zona cervicala direct de model cu ceara de lipit. Apoi se
aplica ceara la nivelul corpului de punte pana se ajunge la conturul axial si ocluzal (sau
incizal) adecvat.
 Se completeaza elementele de agregare si se contureaza proximal si la nivelul
suprafetei mucozale a corpului de punte pentru tipul contactului dorit. Corpul de punte
este acum gata de evaluare inainte de procedura de cut-back.
Evaluarea machetei
Forma machetei din ceara este evaluata si orice deficienta este corectata. Se acorda
atentie sporita conectorilor care trebuie sa aibe forma si dimensiunea corecta.
TEHNICA DE MACHETARE CUT-BACK

Aceasta tehnica permite o grosime unifoma de porțelan, o interfata porțelan metal core-
spunzător conformata si amplasata, un design controlat al conectorilor și contacte
ocluzale optim plasate

Instrumentar
-arzator Bunsen
-intrumente pentru modelat ceara
-intrumente pentru cut-back
-lama subtire de bisturiu sau ata de cusut
-sonda

Tehnica pentru elementele de agregare

1. Nu se plaseaza nici un contact proximal in zona de jonctiune metal-ceramica. Odata

ce aria de decupare a viitoarei suprafete de ceramica stabilite, se utilizeaza un in-
strument ascutit (sonda ) pentru a marca limita de jonctiune metal-ceramica.
2. Se pudreaza machete si se inchide articulatorul pentru a se determina locul stop-
urilor centrice
3. Se inspecteaza limita si se verifica daca este la cel putin 1,5 mm de aceste con-
tacte, pentru a preveni deformarea metalului si fracturarea ceramicii.
4. Se realizeaza santuri de ghidaj pentru a calibra cantitatea de ceara ce va fi decu-
pata. Acestea se realizeaza in jurul ariei desemnate pentru viitorul placaj ceramic
5. Se poate transforma un instrument vechi in instrument de cut-back, forma varfului
trebuind sa semene cu o dalta, si sa prezinte un stop exact la 1mm de varful de
taiere.
6. Se indeparteaza ceara dintre santuri cu instrumentul calibrat
7. Se netezeste suprafata de ceara ramasa, manevra care asidura unghiuri rotunjite si
minimizeaza timpul petrecut ulterior cu finisarea metalului. Netezirea se realizeaza
mult mai usor in ceara.
8. Se finiseaza viitoarea jonctiune metal-ceramica, urmarindu-se realizarea unui unghi
de 90 rotunjit.
9. Readaptarea marginala finala, prin ramolirea cerii la limita cervicala, este esentiala
ca si pentru machetele conventionale. Aceasta se ingroasa usor (aproximativ 0,5
mm) pentru a I se asigura rezistenta la deformare in timpul turnarii.

In cazul in care prin design s-a stabilit o margine integral ceramica, se realizeaza o in-
grosare si se decupeaza apoi spatiul destinat ceramicii, pentru ca macheta fragila sa nu
se deformeze.

Tehnica pentru corpul de punte

1. Folosind o sonda ascutita se contureaza zona care va fi placata cu portelan.
Jonctiunea metal-ceramica trebuie sa fie plasata lingual pentru a asigura o estetica
buna.
2. Se realizeaza santuri adanci in modelul din ceara
3. Se completeaza decuparea pana cand accesul va fi permis catre conectori
4. Se sectioneaza un conector de ceara cu un disc subtire (ata de cusut este o
alternativa acceptabila) si se scoate elementul de agregare separat de macheta
principala
5. Se finalizeaza decuparea elementului de agregare asigurandu-se ca exista o
jonctiune portelan-metal la 90 grade.
6. Se perfectioneaza zona de decupaj la nivelul corpului de punte acolo unde accesul
este imbunatatit prin indepartarea primului element de agregare.
7. Se reaplica primul element de agregare, se reataseaza la corpul de punte, se
sectioneaza celalalt conector si se repeta procesul.
8. deoarece ceramica glazurata este foarte usor de igienizat se extinde decupajul pe
fata mucozala a machetei corpului de punte. Pentru a se imbunatai manuirea si
stabilitatea machetei aceasta este ultima suprafata supusa decuparii.

Tehnica pentru conectori

 Conectorii viitoarei restaurari sunt modelati din ceara inainte de finalizarea

marginilor
 Se modeleaza cat de voluminosi posibil, cu conditia sa respecte nisa masticatorie si
triunghiul papilar.
 Conectorii in zona frontala sunt modelati cat mai posterior

Evaluarea machetei inainte de ambalare:

1. Conturul trebuie sa corespunda formei anatomice natural

2. Contactele centrice trebuie sa se afle la cel putin 1,5mm de jonctiunea metalo-
ceramica
3. Unghiul intre placajul ceramic si metal trebuie sa fie 90 º
4. Suprafata interna a zonei de placare cu ceramica trebuie sa fie neteda si rotunjita
5. Colereta cervicala trebuie sa aiba aproximativ 0,5 mm in ceara, conectori de
marime adecvata
6. Suprafat machetei trebuie sa fie finisata pentru o prelucrare minima a metalului

TEHNICA INZOMA

Tehnica INZOMA este un procedeu pus la punct de firma IVOCLAR şi se bazează pe

principiul enunţat de Shore: ceramica atinge valori maxime ale rezistenţei mecanice,
daca se arde pe un substrat metalic cu suprafeţe concave.
Dezavantajul major al acestei tehnici consta în pericolul migrarii incluziunilor de aer la
suprafaţa placajului ceramic, în cazul când nu s-a efectuat o condensare sufîcienta al
pastei ceramice in interiorul scheletului metalic. Pentru a evita acest fenomen nedorit
este indicată sinterizarea acestei mase ceramice înainte de arderea stratului opac.

SISTEMUL PROBOND

Sistemul PROBOND a fost pus la punct de firma RENFERT (1989), componenta metal-
ica a restaurarilor metalo-ceramice, constând dintr-o plasă care acopera bontul in totali-
tate şi care înlocuieşte capa clasică.
Faţă de componenta metalica tradiţională, sistemul asigura o economie de aliaje nobile
între 40 şi 60% .

MACHETE PRINTATE:

 Fac parte din procesul de obtinere a lucrarilor in sistem CAD-CAM

 Se depune ceara strat cu strat asemanator tehnicii conventionale, sau materiale a
caror polimerizare este activata cu o sursa de lumina (lampa xenon sau LED)
 Stabilizarea machetei in timpul printarii necesita suporturi care, inainte de ambalare,
se dizolva in apa sau baie de ulei, indepartandu-se.

MACHETE FREZATE:

 Programul CAD pozitioneaza discul virtual de ceara astfel incat sa gazduiasca un

numar optim de machete si sa fie folosit la eficienta maxima.
 Avantajul acestei metode este ca macheta obtinuta va avea suprafata de placaj
ceramic cu caracteristicile deja setate in programul de design.

Pregatirea machetelor pentru ambalare:

Dupa modelare si finisare, macheta se va degresa si detensiona pe model, in final apli-

candu-se machetele canalelor de turnare.

Ambalarea

Pentru ambalarea machetelor sunt necesare material de ambalare pe baza de fosfati, specific
aliajelor utilizate in tehnologia metalo-ceramica, fiind recomandata metoda de ambalare in timp
unic si dintr-un singur material. Macheta pregatita se va pensula in strat subtire de 1-3 mm cu
masa de ambalat in stare plastica, preparata la vacuum malaxor.
 Obtinerea tiparului

Dupa priza, macheta ambalata este supusa unui regim termic de preincalzire, in care in-
cepe eliminarea materialului de macheta, si a unuia de incalzire, in care ard fara reziduri
ultimele reminiscente de ceara. Tiparul ajunge la un grad de dilatare corespunzator coe-
ficientului de contractie termica a aliajului utilizat.

Aliajele metalice in tehnologia metalo-ceramica

Succesul restaurarii metalo-ceramice depinde de compatibilitatea asocierii metal-ce-

ramica..
Calitatile aliajuluilor metalic folosit in tehnologia metalo-ceramica:

 capabil sa formeze un strat de oxizi care sa furnizeze legatura chimica cu ceramica

(prezenta indiului sau a staniului in aliaj)
 coeficient de dilatare termică concordant cu al ceramicii (uşor mai mare pentru a se
produce o mai buna adeziune chimica)
 temperatura de topire mult mai mare decât cea de fuziune a ceramicii (pentru a nu
se deforma in timpul arderii ceramicii)
 utilizare uşoară, sigură
 modul de elasticitate crescut( rigiditate crescuta) pentru a nu determina fisurarea
ceramicii sub presiune ocluzala

 Conditii necesare unui aliaj folosit in tehnologia metalo-ceramica

Condiții fizice:

-Temperatura de solidificare a aliajelor pentru metalo-ceramică este mai mare cu minim

100-200 grade Celsius decât temperatura de sinterizare a ceramicii. Dacă temperatura
solidus a metalului este mult prea apropiată de temperatura de sinterizate a ceramicii,
zonele mai subțiri din capa metalică vor începe să se topească, ducând la deformarea
ireversibilă a acesteia.
-Coeficient de dilatare termică ușor mai mare sau egal cu cel al masei ceramice. Coefi-
cientul de expansiune termică este important deoarece urmărim ca în timpul răcirii ce-
ramicii să nu existre stres suplimentar exercitat asupra ei sau asupra interfeței metal-ce-
ramică.
Condiții chimice:

Legătura puternică între ceramică și suprafața aliajului este o condiție obligatory pentru
ca restaurarea metalo-ceramică să își păstreze integritatea în orice situație de solicitare
functionala. În condițiille unei adeziuni puterice între metal și ceramic stresul ce
acționează asupra ceramicii se transfera spre structura metalica
Legătura metalo-ceramica se bazează pe interacțiunea mai multor factori, dintre care
de importanță deosebită sunt factorii chimici. Legatura chimica dintre metal si ceramică
se bazează pe formarea legăturilor ionice între Al 2O2 si SiO2 din faza sticloasă a felspat-
ului și oxizii de la suprafața metalului.
Rezistența la coroziune a aliajului este extrem de importantă în evitarea apariției corozi-
unii cervicale care va submina ceramica de placare. Din acest motiv sunt indicate alia-
jele pe baza de aur sau cele la care apar fenomene de pasivare. Aliajele care conțin
argint determină frecvent modificări ale culorii ceramicii de placare, ducând la compro-
miterea esteticii restaurării.
 
Condiții mecanice:

Modul de elasticitate crescut pentru aliajul metalic este o cerință importantă mai ales în
cazul lucrărilor protetice cu corp de punte in extensie. Aliajele care posedă modul de
elasticitate crescut ( rezistența elastică crescută) sunt rigide, împiedicând transmiterea
stresului ocluzal excesiv asupra masei ceramice. Aliajele cu rigiditate redusă se pot de-
forma în cursul contracției diferite a aliajului și a cermicii din timpul procesului de răcire
dupa sinterizare.
De asemenea aliajul trebuie sa aiba duritatea necesară pentru a permitei prelucrarea
mecanica, sablarea și lustruirea în zonele în care ceramica nu-l acoperă.
 
Condiții biologice:
 Să nu fie citotoxic
 .Să nu fie iritant pentru țesuturi.

Alegerea celui mai bun aliaj pentru o reconstituire protetică se face în funcție de:
 Cost – Criteriu important în alegerea aliajului dentar având în vedere prețul tot
mai mare al aliajelor pe bază de aur.
 Biocompatibilitate – Se referă la rezistența la coroziune și/sau matizare a aliajului
dentar în condițiile din cavitatea orală. Acești factori limitează oarecum varietatea
de aliaje ce pot avea aplicații în stomatologie.
 Proprietăți mecanice ( Rigiditate, ductilitate și duritate)
 Ușurința turnării
 Adeziunea

 Clasificarea aliajelor in tehnologia metalo-ceramica

înalt nobile (aur, platină, paladiu) > 60%, cu cel puţin 40% aur
 AuPtPd, AuPdAg, AuPd
nobile > 25% metal nobil
  PdAg, Pd
nenobile < 25% metale nobile
 NiCr, NiCrBe, CoCr

 Caracteristici ale aliajlor folosite in tehnologia metalo-ceramica

Aliaje nobile
Au o rezistență foarte mare la coroziune chiar și atunci când sunt supuse unor condiții
“extreme”. Ele rezistă oxidării, matizării și coroziunii în cursul prelucrării lor la cald prin
turnare sau lipire. Metalele nobile fac parte din subgrupa platinei la care se adaugă au-
rul.
In cazul aliajelor nobile scheletul metalic al restaurarilor mixte are o grosime de cel
puțin 0,3 mm. Deoarece metalele nobile nu oxidează, toate aceste aliaje trebuie să
conțină elemente cu potențial oxidant, pentru a permite obținerea unei legături stabile
de masele ceramice care vor fi arse pe acest schelet.
Au fost elaborate așa-numitele sisteme low-fusing, în cadrul cărora, pe un schelet met -
alic dintr-un aliaj cu conținut crescut în aur se ard mase ceramice cu temperatură
scăzută de sinterizare. Avantajul major al acestor sisteme este reprezentat de faptul
că la o temperatură scăzută de ardere a masei ceramice (650-700°C), scheletul metallic
este supus unor deformări termice minime.Pentru aliajele nobile, elementele cu rol
major in aderenta ceramicii sunt Fe, staniu sau indiu , galiu
Aliaje nenobile
Metalele nenobile sunt cele care în anumite condiții de mediu suferă procese de oxidare
sau coroziune. Cele mai frecvent utilizate în stomatologie sunt: titan, nichel, cupru, zinc,
crom și argint.
În cazul aliajelor nenobile este necesară utilizarea unei mase de ambalat cu coeficient
crescut de expansiune. Pe aceste schelete metalice vor fi arse mase ceramice
convenționale ( temperatură de ardere 900-980°C). Deoarece aliajele nenobile au un
coeficient de dilatare termică mai crescut, se impune respectarea unor particularități în
fazele de depunere și ardere a masei ceramice, evitandu-se astfel apariția fisurilor
datorate tensiunilor interne acumulate la nivelul scheletului metalic. Aceste fisuri pot
apărea și la cateva ore sau zile de la arderea masei ceramice.
Pentru aliajele nenobile elementele pincipale sunt Ni, Co, Cr , a caror oxidare produc
aderenta chimica. Pentru aliajele pe baza de titan, acesta produce la randul sau
oxidarea

 Mecanisme de realizare a legaturii metal-ceramica

 forte de atractie moleculara Van der Waals

 retenţie mecanică- rugozitatea suprafeței capei este frecvent augumentată prin
procedee specifice de tipul sablării cu particule de alumină sau asprire mecanică,
astfel încat să fie expusă o suprafață cât mai extinsă pentru obținerea adeziunii
 micromecanice. Aceste procedee mai au și avantajul de a curăța suprafața met-
alului, favorizând umectarea metalului de catre ceramica topită. Asprirea
mecanică este necesară deoarece după dezambalarea capei metalice, partic-
ulele de masă de ambalat sunt încă atașate de metal. De asemenea pe
suprafața capei pot fi prezenți diferiți oxizi contaminând-o.
 legarea chimică: oxidare = degazare, elemente oxidabile: cositor, iridiu, fier
 agenţi de cuplare = pulbere pe bază de Au + particule ceramice cu aspect spon-
gios. Acestia înlocuiesc oxidarea. Efectul estetic obţinut este mai bun când
stratul ceramic este subţire (nu mai există stratul de oxizi cenuşii)

 Manevre tehnice pentru favorizarea legaturii metalo-ceramice

 sablarea suprafetei metalice sau utilizarea unor benzi de plastic in timpul ma-
chetarii sunt metode eficiente de favorizare a aderentei mecanice
 degazarea metalului este importanta pentru formarea oxizilor, indepartand sub-
stantele contaminante si uleioase. Stratul subtire de oxizi (in cazul metalelor nobile) pro-
duce o adeziune mult mai puternica decat stratul gros (in cazul metalelor nenobile)
 ca rezultat al contractiei mai puternice suferite de metal la racire, portelanul sin-
terizat va fi absorbit (atras) mai puternic in neregularitatile de suprafata. Fortele compre -
sive reziduale dezvoltate vor creste rezistenta portelanului.
 aplicarea agenţilor de cuplare - CERAMIC BONDING AGENTS - reprezintă un
important pas înainte. De cele mai multe ori aceştia sunt constituiţi din pulberi pe bază
de aur şi particule ceramice cu aspect spongios. Aplicarea acestor agenţi de legătură
elimină etapa de oxidare a aliajului prin aducerea lui la incandescenţă. Ei se aplică di-
rect pe suprafaţa scheletului metalic (sablata şi curată), care urmează să fîe placată.
Tehnica se utilizează cu precădere la aliajele nobile unde s-au înregistrat, comparativ
cu tehnica „clasica", creşteri ale puterii legaturii aliaj-ceramică.
Agenţii de legătură au următoarele proprietăţi:
• asigură o legătură puternică între aliaj şi ceramică, la interfaţa dintre acestea;
• realizează legături covalente cu masa ceramică;
• constituie un strat tampon între cele doua materiale heterogene reducând,
foarte mult forţele tangenţiale sau de forfecare care apar la interfaţă in cursul unor vari-
aţii termice sau sub acţiunea forţelor ocluzale

 Principii de design pentru componenta metalica in restaurarile met -

alo-ceramice

Design-ul componentei metalice trebuie să:

• minimizeze solicitările la tracţiune şi forfecare
• asigure o grosime maximă a ceramicii de 2 mm (cca 1 mm asigură un grad
acceptabil de fizionomie)
• asigure o grosime minimă a ceramicii de 0.5 mm
• asigure o grosime uniformă a ceramicii
• asigure o limită netă a ceramicii, pentru a evita supraextinderea acesteiaLa inter-
fata metal-portelan ,
• situeze interfața metal-ceramică la min. 1,5mm față de stopurile ocluzale
• fie foarte bine finisată cu toate unghiurile rotunjite pentru a permite realizarea unei
foarte bune umidificări de către primul strat ceramic-opacul
• Deși poate creea probleme estetice, se realizează o coleretă cervicală metalică de
0,2-0,3mm pentru o bună adaptare marginală

 Tehnici de obtinere a portiunii metalice in tehnologia metalo-ceram -

ica:

• turnare: aliaje nobile, aliaje nenobile, titan pur sau aliaje de titan
• electroeroziune
• ambutisare + sinterizare(tehnica foliilor) :Sunrise (TANAKA DENTAL),
Ultralite (SandWDental-med),Ceplatec (CEPLATEC)
• sinterizare Heratec Smtertechnik (HERAEUS), Degusint (DEGUSSA),
Sinterloy (DENPAC)
• frezare computerizata CAD/CAM: Sopha - CAD/CAM-System (SOPHA
BIOCOCEPT),DentiCad (BEGO), Alldent (GIRRBACH DENTAL),DCS-
System (GIRRBACH DENTAL)
• electroformare (galvanizare): AGC (WIELAND)-capa are o grosime de
0,2 mm

CAPE TURNATE
 tehnologia arderii porţelanului pe metal a fost descrisă în 1956 şi potenţată în
1962 (Brecker, 1956; Weinstein, 1962)
 primele aliaje pe bază de aur, cu punct de topire suficient de înalt si capacitatea
de a forma un strat superficial de oxizi
 pentru a preveni apariţia stress-ului dintre porţelan şi capă în timpul răcirii după
ardere, ceramica trebuie să aibă un coeficient înalt de contracţie termică
 este necesara rigiditate la grosimi mici – aliajele pe bază de Pd (78,5%) fiind mai
indicate (au un modul de elasticitate înalt)in cazul puntilor unde flexiunea sub in-
carcare ocluzala poate determina fisurarea portelanului
 alte aliaje – Ni-Cr, Ni-Cr-Be, Ag-Pd, Titan
 titanul oxideaza usor si formeaza un strat gros neaderent de oxizi sub ceramica
feldspatica. Este foarte important controlul grosimii acestui strat. Cu toate ca s-a
incercat asocierea cu ceramica care fuzioneaza la temperatura scazuta (eg Pro-
cera sau Duceratin), se descriu foarte frecvent accidente datorate lipsei de adezi-
une intre cele doua componente.
 capa turnată, datorita posibilitatii modelarii machetei, permite obţinerea şi a unei
suprafeţe ocluzale metalice (când se urmăreşte acest lucru), facilitate absentă sau
mult mai greu de materializat în cazul altor sisteme (folie de Pt, cape metalice
compozite)
 desi este cel mai des utilizata, capa metalica trebuie acoperita cu un strat de opac
care afecteaza efectul estetic final al restaurarii.Totusi reducerea suficienta de
substanta dentara si o tehnica corecta de executie ofera rezultate foarte bune
CAPE MODELATE DIN FOLIE DE PLATINĂ
 folia a devenit aderenta pentru potelan prin electrodepunerea unui strat de staniu
si oxidarea ulterioara(stratul de oxizi).
 se folosesc două folii telescopate – prima folie, cea care vine în contact cu mod-
elul, se îndepărtează după arderea porţelanului
 s-au mai încercat folii de paladiu, de aur, de platină acoperită cu aur
 au o rezistenţă la compresiune neconvenabilă pentru dinţii laterali

CAPE OBTINUTE PRIN SISTEMUL CAPTEK

 indicatii: inlay, onlay,scheletul metallic in tehnologia metalo-ceramica
 fabricarea unor cape composite din: Au 88%, Pt 4%, Pd 4%
 tehnica:
• folie de ceară cu impregnari metalice este adaptata pe un bont refractar
• sinterizare într-un cuptor de porţelan
• rezultă o structură granulară care se infuzează cu aur topit
 grosimea capei obtinute: 0,25 mm pentru frontali şi 0,35 mm pentru laterali
 grosimea marginior: pot fi subtiate pana la 0,05 mm sau redusa pentru obtinerea
unei periferii cervicale BUTT FIT
 reducerea de substanta dentara este mai limitata, deoarece e posibil ca periferia
cevicala sa fie de numai 0,3 mm
 contactele ocluzale sunt de obicei realizate in ceramica, rezistenta coroanelor si
adaptarea marginala foarte buna

CAPE ELECTROFORMATE
 GES Gold Electroforming System foloseste o solutie ionica pentru a acoperi cu
un strat de aur bonturile modelului prin electrodepunere. Se obtine o capa cu
grosimea 0,3 mm aur pur
 nu există studii clinice suficiente care să susţină această variantă (până în
prezent)

CAPE OBTINUTE PRIN GALVANIZARE

Aurul depus pe cale galvanică are o duritate Vickers mult mai mare - 120-140 HV -
(Wirz, 1996) decât aurul cu aceeaşi puritate, tumat (20-30 HV). Explicaţia stă in modul
de formare a reţelei metalice. Capa de aur galvanizată se formează prin depunerea
succesivă a straturilor de atomi metalici, duritatea mare fiind condiţionatâ de densitatea
crescută a acestor straturi.
Adaptarea capei de aur galvanizate este foarte precisă, hiatusul marginal dintre capă şi
bont fiind de 18 µm, spaţiu necesar filmului de ciment. Pe această capă poate fi arsă o
masă ceramică convenţională sau o masă ceramică de tip low-fusing, cu temperatura
de sinterizare scăzută. Ar fi ideal ca masa ceramică utilizată să aibă un coeficient de di-
latare termica identic cu cel al capei de aur, pentru a nu provoca deformări ale acesteia
în timpul arderii.
• realizează un efect estetic foarte bun datorita grosimii mici a stratului de aur gal -
vanizat şi a lipsei oxizilor metalici care pot colora uneori masa ceramică.
• sunt mai bine tolerate de parodonţiul marginal restaurarile mixte cu componenta
metalică tunată.
• Preţul de cost este mai scazut.
• Rezistenţa mecanica este mai scazută în zona laterala, observându-se defecte la
nivelul suprafeţelor ocluzale; de aceea grosimea stratului de ceramica trebuie să de-
păşească un milimetru.
• Coroanele mixte galvano-ceramice sunt utilizate fie ca proteze unidentare,
fie ca elemente de agregare.Iniţial corpul de punte era tumat.Ulterior s-a realizat
şi galvanizarea corpurilor de punte.

CAPE OBTINUTE PRIN SINTERIZARE

Prin sinterizarea unor metale (aliaje) are loc un proces de topire superficială a unor par-
ticule din compoziţia acestora, la o temperaturâ mult inferioară intervalului lor de topire.
Materia primă supusă sinterizarii este o pastă care rezultă prin amestecul unei pulberi
(metalice, de obicei, Au sau aliaje ale acestuia) cu un lichid. De cele mai multe ori în
pulbere se evidenţiazâ Au, Pt, Pd, Ag.
Capa metalica obţinuta în acest mod este constituita din trei straturi suprapuse, sinteri-
zate succesiv, care realizează în final o structura compactă şi rezistentă.
Cele trei straturi sunt următoarele :
• primul strat din Au 99%, se sinterizeazâ direct pe bontul mobilizabil confecţionat
dintr-un material termorezistent;
• al doilea strat, din Au-Pd, asigura rezistenţa structurii;
• stratul al treilea conţine Au şi o serie de lianţi ceramici care asigura legarea de ceram-
ica.
Grosimea totala a capei este de aproximativ 0,25-0,30 mm. Aceasta grosime poate
creşte prin sinterizarea unor straturi succesive suplimentare de Au şi Pd. In ciuda
conţinutului mare de Au, s-au demonstrat rezistenţa la forţe de forfecare a capelor real -
izate prin sinterizare.

CAPE OBTINUTE PRIN AMBUTISARE SI SINTERIZARE

Turnarea componentei metalice a fost înlocuită cu „bătrâna" ambutisare a unei cape
metalice confecţionate dintr-un aliaj cu conţinut crescut de aur. Eventualele completări
se fac prin depuneri de pulberi metalice care se sinterizeaza ulterior. Peste scheletul
metalic astfel realizat se aplică un agent de legătură, apoi stratul de opaq şi ulterior stra-
turile convenţionale de ceramică. Datorită grosimii scăzute a scheletului metalic (în me-
die de 50 um), aceste coroane sunt indicate îndeosebi pentru zona frontala.
Avantajele acestei tehnici sunt-
• eliminarea unor etape tehnice de laborator;
• timp foarte scurt de realizare a capei;
• se poate utiliza orice tip de masă ceramică;
• nu necesită experienţă profesionalâ îndelungata;
• efectul fizionomic se apropie de cel al jacketului din ceramică;
• coroana se poate utiliza atât ca proteză unidentară, cât şi ca element de agre -
gare;
• are preţ de cost mai redus;
• este o tehnică rentabilă, care îmbină fizionomicul cu rezistenţa mecanică. Ca
dezavantaj poate fi amintită eventuala deformare/fracturare a bontului de gips în cursul
procesului de ambutisare. Unele sisteme încearcă să elimine acest neajuns prin uti-
lizarea unei prese izostatice, care exercită o presiune progresiva, uniformă pe toată
suprafaţa foliei, respectiv bontului. In unele situaţii, datorită grosimii foarte mici a capei
metalice ambutisate, poate apare deformarea acesteia în timpul arderii masei ceramice.

CAPE OBTINUTE PRIN PRINTARE

 Selective laser sintering (SLS) (Dr. Carl Deckard in Austin USA)
 Direct metal laser sintering (DMLS) (EOS of Munich, Germany )
 Selectives laser melting (SLM) (Fraunhofer Institute ILT in Aachen, Germany)
 Electron beam melting (EBM) (ARCAM AB in Sweden)

Etape de obtinere:
• fabricarea modelului, articularea
• scanarea modelului
• cad design
• cam (frezarea scheletului de cr-co)
• separarea si prelucrare
• sinterizare
• finisare, preparare pentru aplicarea ceramicii

CAPE OBTINUTE PRIN FREZARE COMPUTERIZATA CAD/CAM

Dupa realizarea designului in soft-ul specializat, se realizeaza comanda de frezare obti-
nandu-se structurile metalice din discuri sau lingouri . piesele obtinute nu pot fi analizate
pe model, decat daca acesta a fost obtinut anterior prin tehnica conventionala.

 Curatarea capei metalice:

-se face prin imersie în baie de ultrasunete pentru 5 minute, pulverizare cu jet de abur
sub presiune sau sablare (in ultimul caz marginile capei trebuie protejate cu ceara
pentru a nu fi alterate). Suprafața care se va placa cu ceramică nu se indica a mai fi
atinsă.
-pentru metalele inalt nobile curățarea se face prin decapare cu acid fluorhidric timp
de 15 minute, după care scheletul se imerseaza in baie de apă distilata minim 5 minute.
Din acest moment este interzis orice contact al piesei cu mâinile, manipularea ei
făcându-se cu o piesă Pean.
-Sablarea se efectuează cu particule de corindon (o-AlzOs - 250µm) in cazul aliajelor
nenobile sau PMMA (polimetacrialt de metil) in cazul aliajelor nobile. O serie de partic-
ule rămân inclavate in suprafaţa metalică şi realizează astfel legaturi chimice cu oxizii
de siliciu din componenţa maselor ceramice. Este interzisa folosirea oxidului de siliciu.

 Pregatirea pentru oxidare

Pentu a facilita fuziunea maselor ceramice la suprafata aliajului, scheletul metalic nece-
sita a fi supus unei reactii de oxidare, ce se va desfasura in cuptorul de sinterizare a
maselor ceramice, in conditii atmosferice normale (in prezenta aerului). Regimul de oxi-
dare variaza in functie de aliajul utilizat, fiind in general de :
• 8-10 minute la o temperatura de 960-980ºC in cazul aliajelor nobile
• 30 sec. la o tempeatura de 1035ºC in cazul aliajelor nenobile.
După atingerea valorii termice amintite, scheletul metalic se scoate din cuptor şi se
răceşte sub un clopot de sticla.

 Oxidarea
Rolul oxidarii consta in:
-realizarea unui strat superficial de oxizi metalici (In, Fe, Sn, Zn) ce vor interac-
tiona si vor lega fizico-chimic masa de ceramica supraiacenta
-eliminarea gazelor din structura aliajelor prin omogenizarea acestora
-anularea tensiunilor interne
-evidentierea impuritatilor din aliaj ce migreaza la suprafataa putand fi usor inde-
partate in aceasta faza
Pentru aliajele cu conținut ridicat de aur acest strat se obține prin introducerea în cuptor
sub influenta temperaturii.
Aliajele cu conținut scăzut de aur au deja pe suprafața oxizi de aceea ele se pot placa
dupa curățarea cu particule abrazive sau imersia în acid hidrofloric
Aliajele nobile nu dezvolta nici prin oxidare strat de oxizi de aceea au nevoie de aplicare
unor agenti de legatura.(bonding agents)
Concentraţia optima de oxizi la suprafaţa aliajului este evidenţiată prin culoarea mai în -
chisă a acesteia. O nuanţă prea închisă indică prezenţa unui strat prea gros de oxizi
metalici. Grosimea acestui strat poate fi diminuatâ prin introducerea componentei metal-
ice în HC^, 20% timp ,de 10 minute.
Pentru a nu pierde din umectabilitatea şi reactivitatea stratului de oxizi metalici, după re-
alizarea acestuia se trece imediat la faza urmatoare, de ardere a primului strat de ce-
ramică. în timpul arderii primului strat (grundul sau opaquer-ul) au loc la interfaţă multi-
ple reacţii chimice care au drept rezultat difuzarea unor componente ceramice spre aliaj
şi invers, concomitent cu formarea unor legături între oxizii metalici şi oxizii de siliciu An-
umiţi oxizi metalici (de exemplu AgzO) produc o colorare neplăcută a maselor ceramice.
Problema este pe larg dezbătută în literatura de specialitate. Cea mai simplă soluţie
este utilizarea unor aliaje fară argint sau a unor mase ceramice care nu reacţionează cu
oxizii de argint.

 Finisarea capei metalice:

-trebuie să se facă într-o singură direcție cu presiune scăzută, pentru a evita

mobilizarea detritusurilor de la suprafața metalului si inglobarea lor in masa ceramica- în
special în cazul aliajelor cu conținut ridicat de aur și modul mare de elasticitate
-finisarea se face cu pietre speciale pentru ceramică- deoarece lianții organici din
componența instrumentarului rotativ uzual pot contamina suprafața. Se mai pot folosi
freze de carbid.
-se supune din nou microabraziunii cu oxid de aluminiu- ii conferă un luciu satin care
este ușor umectabil pentru porțelan

Proba intraorala a partii metalice

.
Restaurarile metalo-ceramice deseori necesita 2 evaluari:
• o etapa de evaluare a componentei metalice,
• o reevaluare dupa ce componenta estetica a fost aplicata.
.
Urmarind niste etape logice in timpul evaluarii este foarte important sa urmarim succe-
siunea acestora dupa cum urmeaza:
1.Contactele proximale
2.Integritatea marginala
3.Stabilitatea
4.Ocluzia
5.Evaluarea si glazurarea
.

1.Contactele proximale

• Contactele proximale sunt evaluate primele atunci cand componenta metalica le

reface prin designul stabilit, deoarece contactele stranse impiedica insertia corecta a
restaurarii, ducand la discrepanta marginala. Daca o restaurare nu se insera complet,
evaluarea stabilitatii sau ajustarea ocluziei sunt manevre nejustificate.
• Amplasarea, dimensiunea si forma contactelor proximale la nivelul unei restaurari ar
trebui sa coincida cu cele ale dintilor naturali. Contactele dentare optime permit atei
dentare neceruite sa patrunda printre spatiile interproximale relativ usor. O alta metoda
eficienta de testare a contactelor proximale este utilizarea unei benzi metalice (banda
Mylar ). Un contact ideal ar trebui sa favorizeze stabilitatea dintilor stalpi si a dintilor
vecini, cat si intretinerea structurilor de suport .
• Daca ata dentara nu poate trece sau trece greu, contactul este foarte strans deter-
minand ulterior retentie alimentara- se realizeaza ajustari prin reducerea zonei marcate
cu instrumentar abraziv, urmata de finisare.
• Daca ata trece mult prea usor, fara a intampina o usoara rezistenta, contactul este
larg permitand ulterior impactul alimentar- se corecteaza prin adaugare de aliaj de lipire
corespunzator aliajului din care este realizata coroana
..
2. Adaptarea interna si marginala

Restaurarea finala ar trebui sa se insere fara zone de presiune intre suprafata bontului
si intradosul restaurarii, spatiul marginal minim fiind identic pe model si intraoral.
Pentru a detecta eventualele zone de presiune se recomanda aplicarea pe intradosul
restaurii a unei suspensii de terebentina rosie sau acid acetic, spray-uri cu pulberi,
agenti de marcaj hidrosolubili sau paste elastomerice special concepute in acest sens.
De asemenea prin sablarea intradosului coroanei se formeaza o suprafata mata care, in
cazul unui punct de presiune, devine lucioasa marcand astfel zona ce necesita
corectare .
Pasta elastomerica are cateva avantaje : vascozitatea sa este similara cu a cimenturilor
de fixare definitive si de aceea poate fi folosita nu doar pentru a identifica contacte in-
terne nedorite dar si pentru a evalua adaptarea marginala adecvata..
Evaluarea adaptarii marginale se realizeaza prin trecerea varfului sondei dentare din-
spre restaurare catre dinte si invers. Daca se intalneste rezistenta in ambele directii, ex-
ista o discrepanta a carei cauza trebuie identificata
3.Restaurarea ar trebui evaluata in ceea ce priveste stabilitatea la nivelul dintelui
preparat. Aceasta nu trebuie sa se balanseze sau sa se roteasca atunci cand este apli-
cata o forta ocluzala. Daca instabilitatea este cauzata de un nodul la nivelul intradosului
restaurarii, acesta poate fi corectat, daca insa este cauzata de o contractie a aliajului la
turnare este necesara refacerea lucrarii.
4.Dupa ce restaurarea a fost inserata iar integritatea marginala si stabilitatea evaluate,
se verifica cu atentie contactele ocluzale cu dintii antagonisti, atat static cat si dynamic,
in cazul in care componenta ocluzala este metalica. Dupa echilibrarea ocluzala
suprafetele metalice adaptate se lustruiesc

Finisare
Marginile subgingivale nu pot fi finisate in gura pacientului de aceea manevra se real-
izeaza extraoral pe model. Deoarece examinarea clinica a marginilor subgingivale nu
este intotdeauna usoara , se recomanda realizarea unei radiografii dupa o fixare provi -
zorie pealabila.
Marginile supragingivale sunt in general finisate cu restaurarea pe dinte. Se recomanda
actionarea pietrelor de finisare albe si a discurilor de la restaurare la structura dintelui
rezultand margini finisate corect.

Ceramica de placare

Ceramicile de placare sunt alcatuite din amestecul a doua tipuri de materiale sticloase-
unul cu temperatura joasa de sinterizare si unul cu un modul de expasiune ridicat din
leucita cristalina, cu o simetrie tetragonala.
Dupa arderea in laborator, ceramicile dentare contin 20 % din volum sub forma de
leucita tetragonala dispersata in matrice vitroasa. Structura matricii vitroase este o retea
aleatorie de siliciu si oxigen. In aceste conditii punctul de topire este extrem de ridicat.
  Caracteristicile ceramicilor de placare

 densitate: 2,2 - 2,4 g/cm3 (smalt: 3g/cm3)

 temperatura de ardere 9500-1020ºC- ceramica cu temperatura scazuta de sinteri-
zare
 componente principale: feldspat, cuart, caolin
 adaosuri: K3PO4, K2CO3, Na2CO3 – scad temperatura de ardere
 alte adaosuri: oxizi metalici: Fe – roşu; In – negru; Cu – verde: Ag – portocaliu;
Sn – alb; Ti – galben; Mn - violet
 lichid – apă distilată, alcool; amidon, zaharoză, glucoză = lianţi; coloranţi organici
– pentru diferenţierea straturilor ceramice în etapa modelării tipuri de ceramica.

 Tipuri de ceramica

 OPAC: mascheaza culoarea aliajului metalic si realizeaza legătura chimică între

porțelan și metal
-grosimea acestuia nu trebuie să depășească 0,1 mm
-rol de opacifiere : oxidul de zirconiu, oxidul de titan coroborate cu alumina, pentru a
bloca culoarea mai inchisa a metalului oxidat
-poate suferi fisuri în timpul arderii dar rămâne relativ stabil dimensional
-se comercializează sub formă de pulbere sau pastă
-nu se folosesc instrumente de metal la amestecarea pulberii cu lichidul pentru a nu
risca contaminarea
-dupa ardere opacul trebuie sa aibă aspect de ”coaja de ou”

 MASA CERAMICĂ:
-se alege în general în funcțíe de culoarea viitoarei coroane
-se folosesc ceramici speciale în zona de colet si incizal
-inainte de aplicarea unui strat întotdeauna suprafața se umidifică cu lichidul specificat
de producator
- se ține cont de faptul că prin arderea masei ceramice se produce o scădere
volumetrică curpinsă între 27% și 45% la prima ardere
- Masa ceramică se modelează ușor supraconturat- tipic masa scade cu 0,6mm
incizal și cu 0,5 mm în zona medie vestibulară
- Se lasă la uscat între 6-10 minute- altfel vaporii de apa la temperatura din cuptor
fac masa ceramica sa ”explodeze”
- după ardere se prelucrează cu discuri abrazive în special în zona ambrazurilor
Contractia ceramicii:
- fără condensare: 20 - 35%
- cu condensare manuală: 18%
- cu vibrare mecanică: 12%

 Aplicarea ceramicii
Aplicarea opacului:

-se agita sticla de pulbere de opac pentru particulele de diferite marimi sa se disperseze
- se amesteca o cantitate mica de pulbere cu o cantitate mica de lichid pe o placuta de
sticla, consistenta obtinuta trebuie sa permita mentinerea picaturii cateva secunde pe
varful spatulei. Nu se folosesc instrumente metalice datorita riscului de contaminare..
-substructura metalica oxidata, se umecteaza cu o picatura de lichid, apoi se aplica can-
titati mici de opac cu o pensula. Capa se tine cu pensa hemostatica.
-se utilizeaza vibratii de intensitate mica pentru a facilita dispersia materialului in strat
subtire. Excesul de lichid se indeparteaza cu servetel
- se aplica un al doilea strat, se evita umectarea in exces deoarece acesta produce
alunecarea masei de opac in zonele concave- jonctiunea smalt-cement
- se verifica interiorul capei si colereta metalica si se indeparteaza opacul sau pulberea
care a alunecat la acest nivel.
- se aseaza capa in fata cuptorului pentru cateva minute pentru ca lichidul sa se evap -
ore.
-dupa prima ardere capa se scoate din cuptor si se lasa la racit la temperatura camerei.
Culoarea intial galbena se transforma in alb opac la racire. Se inspecteaza capa si se
cauta fisuri, care se corecteaza cu un al doilea strat de opac.
-dupa a doua ardere aspectul capei trebuie sa fie uniform , de “coaja de ou”, fara extin -
deri pe suprafetele integral metalice

Aplicarea portelanului dentina si smalt:

-se folosesc nuante diferite de ceramica, unele cu efect de opacifiere mai intens in
zonele unde este nevoie de tansluciditate mai scazuta
- se poate aplica o tehnica de cut-back, similara celei folosite in machetare, pentru fabri-
carea unei fatete cu o margine incizala mai translucenta.
1. Se disperseaza pulberile pentru cervical, corp, incizal, pe o placuta de sticla. Daca se
foloseste aceeasi placa folosita pentru opac, se impune indepartarea oricarui reziduu
inaintea inceperii procesului.
2. Se amesteca pulberile cu cantitatea de lichid/apa distilata recomandata.
3.Se umezeste stratul de opac ars anterior cu o cantitate mica de lichid si se pune o
picatura de pulbere pe portiunea cervicala a suprafeteti de fatetat. Se realizeaza batai
usoare cu peria sau ciocaniri blande pe model pentru a produce vibratii in timpul etapei
preliminare de condensare.
4. Dupa ce pulberea a fost plasata si sculptata, se constuieste fateta in conturul
anatomic. Acolo unde se poate produce un contact intre ceramica umezita si model,
suprafata modelului poate fi acoperita de un strat subtire de rasina pe baza de
cianoacrilati. Aceasta izoleaza suprafata si previne absorbtia lichidului.
5. Pentru a compensa contractia determinata de ardere, produsa prin fuzionarea
particulelor, ceramica trebuie sa fie usor supraconturata.
6. Se evalueaza placajul ceramic daca se inscrie in conturul corect in sens mezio-distal,
vestibulo-oral si incizo-gingival.
7. In functie de aspectul dorit, trebuie sa se decupeze (cut-back) un sant pentru
pulberea incizala mai translucenta..
8. Se aplica pulberea incizala in aceeasi maniera si se supracontureaza ca la ceramica
pentru corpul placajului ceramic..
9. Se marcheaza dintii antagonisti pe model cu o carioca rosie sau verde. Aceste
semne nu sunt absorbite daca modelul a fost izolat mai intai cu rasina. Articulatorul
poate apoi sa fie inchis pentru a permite antogonistilor sa ajunga in contact cu ceramica
umeda. Daca acest lucru este facut cu atentie, marcajele sunt transferate pe placajul
ceramic fara a-l deteriora, iar acesta poate fi modificat dupa schema ocluzala. Numai
colorantii rosu si verde, care ard fara a lasa reziduuri, pot fi folositi pentru aceste
marcaje. Pigmentii albastru sau negru contin, de obicei, oxizi de metale sau carbon,
care pot colora ceramica dupa ardere.
10. Se umezesc ariile proximale de contact imediat inainte de a indeparta piesa de pe
model. Aceasta manevra reduce riscul fracturarii acelei portiuni din constructie.
11. Dupa ce restaurarea a fost indepartata de pe model, se completeaza zonele de
contact proximal. In acest moment, piesa trebuie inspectata pentru a nu avea material
in exces dincolo de suprafata de fatetat Suprafata interna a capei trebuie reexaminata
si mai atent din cauza ca pulberile pentru smalt sunt destul de transparente in straturi
subtiri si nu sunt usor de observat dupa ardere.
12. Se plaseaza restaurarea pe o tavita aproape de usa deschisa a cuptorului de
ardere la temperatura de uscare recomandata de producator. Un timp de uscare de 6-
10 minute este, de obicei, suficient. Daca o restaurare este arsa prematur, umezeala
reziduala din fateta poate produce vapori care determina fisuri in masa ceramica. Se
continua cu arderea, apoi se lasa piesa sa se raceasca la temperatura camerei inainte
de manipulare. Urmariti instructiunile producatorului referitoare la viteza de racire dupa
ardere. Viteza de racire incorecta poate duce la stresuri reziduale care, in cele din
urma, duc la fractura ceramicii in timpul functiei.
13. Se acorda o atentie mare la evaluarea primei arderi in „faza de biscuit”. Daca
suprafata este fisurata, trebuie slefuita inainte sa se aplice din nou ceramica. Morfologia
restaurarii trebuie sa fie conforma standardelor impuse de anatomia dentara si schemei
ocluzale a pacientului.
14. Se indeparteaza materialul in exces cu pietre pentru finisarea ceramicii. Un disc
diamantat flexibil este imperativ pentru modelarea corespunzatoare a ambrazurilor.
Pentru a-i prelungi utilizarea, discul trebuie mentinut umed.
15. In momentul in care restaurarea a fost conturata si toate zonele in exces au fost
eliminate, anumite portiuni necesita probabil o adoua aplicare de ceramica.
16. Inaintea celei de-a doua coaceri (de corectura - numita si coacere-petic),
restaurarea trebuie curatata ultrasonic pentru a elimina resturile din slefuire.
17. Se plaseaza cel de-al doilea strat de ceramica pentru corpul restaurarii si pentru
incizal direct pe suprafata usor umezita. Se evalueaza culoarea in acest moment,
pastrand restaurarea umezita. Uneori este necesara o alta coacere, in special in cazul
pieselor de mare amploare. Cu toate acestea, arderi multiple duc la devitrificarea
ceramicii, cu pierderea translucentei si scaderea rezistentei la fractura a restaurarii.

 Caracterizarea interna
Caracterizarea interna poate fi realizata prin incorporarea de pigmenti colorati in
pulberea de opac, masa ceramica sau incizal. Acesti pigmenti au proprietati fizice
similare pulberilor ceramice. Cele mai multe ceramici disponibile pe piata pun la
dispozitie elemente pentru personalizarea aspectului care pot fi amestecate, in mod
selectiv, cu stratul de opac, pentru a mari saturatia pigmentului dorit. Din cauza ca
pigmentul este adaugat in material, daca efectul dorit nu este obtinut prin caracterizare
interna, ceramica va trebui indepartata de pe infrastructura. O alta tehnica pentru
caracterizare interna este ca initial sa se arda ceramica pentru masa centrala a
placajului, urmand sa se realizeze ulterior sculptarea in forma dorita cu mameloanele
dentinare, si sa se adauge pulberile de smalt. Un dezavantaj al acestei abordari este
ca este nevoie de o ardere in plus.

 Conturarea
Aspectul restaurarii finale depinde de culoare, morfologie si textura suprafetei. Aspectul
restaurarilor poate fi influentat considerabil prin utilizarea selectiva a iluziilor optice.
Ochiul uman este capabil sa observe diferentele in inaltime si latime, dar perceptia sa
de adancime este mai putin dezvoltata. Chiar si observatorii instruiti intampina dificultati
atunci cand incearca sa recunoasca diferente subtile in a treia dimensiune.
Prin conturare selectiva, forma aparenta a restaurarii poate fi facuta sa fie perceputa
diferit fata de configuratia sa initiala. Dimensiunea perceputa a unui dinte depinde de
reflexia unghiurilor, de pozitia si de spatierea relativa a acestor reflexii. Desi o zona
edentata poate fi mai mare ca dintele omolog, restaurarea poate fi facuta sa arate
similar (sau chiar identic) cu ajutorul pozitionarii atente a unghiurilor si a contururilor
proximale adiacente unghiurilor, cu aplicarea in aceste zone a unor tonalitati de culoare
mai intunecate. Simularea distantei normale in cazul unei brese edentate inguste se
poate realiza prin suprapunerea unghiurilor proximale ale corpului de punte, dand
impresia de incongruenta.
Textura suprafetei restaurarii metalo-ceramice ar trebuie sa corespunda dintilor
adiacenti, inclusiv prin simularrea unor neregularitati din structura acestora.
Cateva reguli de reflexie a luminii folositoare in cadrul acestor simulari sunt:
 O suprafata plana reflecta in primul rand fascicule de lumina paralele.
 O suprafata convexa determina divergenta luminii reflectate, in timp ce o
suprafata concava creaza un fascicul convergent
 Tranzitiile bruste (de exemplu, unghiurile geometrice) dau reflexii in linie, dar
suprafete netede, curbate usor creaza un model de reflexie pe o suprafata mai
mare.
Astfel, o restaurare neteda poate parea mai mare decat una de dimensiune identica dar
care a fost texturata si caracterizata. Studiul atent al dintilor adiacenti si intelegerea
felului in care modelele lor de reflexie trebuie sa fie simulate inaintea caracterizarii, sunt
esentiale. De asemenea, este nevoie de grija pentru a nu „supracaracteriza”
restaurarea, care ar atrage atentia si ar releva artificialul.
 Glazurarea si caracterizarea de suprafata
Restaurarile metalo-ceramice sunt glazurate pentru a se creea o suprafata lucioasa
similara cu cea a dintilor naturali. Ciclul de glazurare poate fi efectuat simultan cu orice
caracterizare de suprafata necesara
Autoglazurarea este procesul prin care ceramica la biscuit este coapta la temperatura
de fuziune, care este mentinuta un timp prelungit inainte de racire. Apare un flux
piroplastic de suprafata si se formeaza un strat vitros sau glazura suprafetei. Unghiurile
ascutite si marginile sunt usor rotunjite in acest proces. Ca urnare, contactele ocluzale
sunt usor modificate dupa glazurare.
Supraglazurarea este procesul prin care un amestec separat de pulbere si lichid este
aplicat pe suprafata restaurarii si ulterior ars. Procedura de ardere este similara celei
din autoglazurare, desi exista variatii intre firme. Din cauza ca majoritatea restaurarilor
metalo-ceramice include ceramica de fuziune joasa, supraglazurarea nu este in prezent
in utilizare la scara larga.
 Caracterizare externa
Pigmentii de suprafata sunt glanzuri foarte pigmentate, care pot fi amestecate cu
glicerina si apa (furnizate cu majoritatea kit-urilor de caracterizare disponibile pe piata).
Dupa ce s-a obtinut efectul dorit prin plasarea unor pete pe suprafata aflata de in faza
de biscuit , restaurarea este tinuta la usa deschisa a cuptorului ceramicii si lsata sa se
usuce. Odata ce devine alba si cretoasa, orice exces care ar fi putut ajunge din
greseala pe suprafata metalica este indepartat si restaurarea este arsa. In timpul
acestei etape de pigmentare si de coacere a glazurii, apare un flux piroplastic de
suprafata si se formeaza un strat vitros (sau autoglazurare) pe suprafata pe care s-au
depus pigmentii.

Aplicarea ceramicii la nivelul corpului de punte

1. Se inspecteaza structura de metal si se observa daca stratul oxidat este

continuu
2. Se aplica portelan de la nivel cervical pana la suprafata gingivala a corpului de
punte si se aseaza pe model. O bucata mica de servetel se adapteaza la nivelul crestei
restante pe model prin umectare cu o pesula, aceasta prevenind pulberea de portelan
sa se lipeasca de model (cianoacrilatul sau agentul separator special pot fi folosite
pentru acelasi scop)
3. Se aplica portelanul cu distributia adecvata de nuante de cervical, corp si
incizal.
4. Cand portelanul va fi condensat se sectioneaza intre unitati cu o lama. Aceasta
manevra va preveni retragerea portelanului ca rezultat al contractiei la ardere. O a doua
aplicare de portelan va fi necesara pentru a corecta deficientele cauzate de contactia la
ardere. Astfel de aditii sunt de obicei necesare la nivelul corpului de punte proximal si
gingival.
5. Se aplica un lichid de separare a portelanului (e.g Vita Madisol) pe creasta
edentata astfel incat portelanul suplimentar de la nivel gingival sa poata fi mobilizat
direct de pe model .
6. Se marcheaza contactul cu mucoasa dorit si se contureaza suprafata gingivala
pentru a furniza o suprafata cat mai convexa. Corpul de punte este acum gata pentru
evaluarea clinica si pentru solidarizare, caracterizare, glazurare, finisare si lustruire
Evaluarea
Portelanul de pe aceasta suprafata mucozala a corpului de punte ar trebui sa fie
cat de neted posibil, defectele vor face controlul placii sa fie dificil si sa favorizeze
formarea de calculi.
Tehnica marginilor integral ceramice
In cazul in care estetica este de maxima importanta, se poate lua in considerare o
coroana ( element de agregare) fara colereta metalica, care presupune o periferie
cervicala vestibulara din ceramica, cea orala si proximala ramand metalo-ceramica . Se
folosesc mase ceramice speciale cu indicatie exclusiva in realizarea unor astfel de
margini. Acestea sunt mase ceramice aluminoase - frite ceramice cervicale care sin-
terizeazâ la temperaturi înalte (1200-1400°C).
Punctul slab al acestor variante tehnologice îl reprezintă joncţiunea dintre masele ce-
ramice care se ard direct pe model (sau pe folii de Au) şi cele care se ard pe compo-
nenta metalică.
Pentru a optimiza transmisia luminii in regiunea gingivala si a oferi estetica optima se
poate fabrica o margine integral ceramica pe toata circumferinta coroanei. Preparatia
pentru aceste restaurari este similara cu cea pentru coroana integral ceramica , avand
un prag drept circumferential cu unghiuri interne rotunjite.

 Avantaje si dezavantaje
Avantajul cel mai evident al coroanei fara colereta metalica fata de restaurarea conven-
tionala metalo-ceramica este estetica superioara. Indepartarea placii bacteriene este,
de asemenea, mai usoara atunci cand tesuturile gingivale vin in contact cu ceramica
glazurata arsa in vid .
Totusi, dificultatile intampinate in timpul fabricarii ii limiteaza aplicabilitatea. Desi, este
realizabil un rezultat comparabil din punct de vedere tehnic adaptarea marginala a
acestor restaurari (cum sunt produse in prezent de majoritatea laboratoarelor) este usor
inferioara celei metalului turnat. Din cauza manipularii neglijente, fractura marginii ne-
sustinute este uneori o problema in timpul evaluarii si cimentarii. Fractura in timpul func -
tiei este rareori o problema deoarece marginea gingivala nu este supusa la stress de tip
tractiune. Restaurarea metalo-ceramica fara colereta necesita mai mult timp de obtinere
si este mai costisitoare.

 Indicatii si contraindicatii
O margine gingivala din ceramica este indicata atunci cand o restaurare conventionala
metalo-ceramica nu va avea rezultatul estetic dorit. Este contraindicata atunci cand nu
poate fi preparat in zona fatetei ceramice un pragul in unghi drept neted, lat de 1 mm.
(In acest sens, restaurarea conventionala metalo-ceramica este ceva mai maleabila.)

Proiectarea infrastructurii pentru marginea gingivala

Diverse modele de infrastructura au fost propuse cu reduceri diferite din arhitectura
vestibulara. In general, cu cat se reduce mai mult metal, cu atat rezulatul va fi mai es-
tetic insa procedurile tehnice devin mai exigente. Studiile realizate asupra rezistentei
acestor tipuri de restaurari au evidentiat ca eliminarea de pana la 2 mm din cadrul met-
alic nu a scazut rezistenta la fractura a restaurarii.

 Tehnici de obtinere a marginilor integral ceramice

a) “Tehnica foliei de aur” utilizeaza o folie de aur de 0,05 mm care se aplica şi
brunisează pe modelul unitar, in spaţiul rămas liber între capa metalică şi pragul
vestibular. Folia se solidarizează de scheletul metalic cu ajutorul unei rasini cianoacril -
ice. In locul foliei de aur se mai poate utiliza şi o folie de platină care se lipeşte punctat
pe scheletul metalic.
Peste acest ansamblu metalic se depun straturi de ceramica speciala ( cu efectele cro -
matice dorite), ulterior realizandu-se arderea. In final, folia de Au se îndepărtează în
mediu umed cu un bisturiu nou.
Tehnicienii experimentaţi pot renunţa la folia de aur sau platină, aplicând tehnica directă
cu cianoacrilaţi, cu care se sigilieaza suprafaţa bontului . Se împiedică astfel uscarea
pastei ceramice. Dezavantajul major al tehnicii constă în lipsa de adaptare cervicală a
ceramicii, care, nesusţinuta de folie, se va rotunji în faza de glazurare.

b) “Tehnica lui Kuwata” este o tehnică directa care se bazează pe arderea ceramicii
la nivelul pragului vestibular liber, fară suport metalic (au fost elaborate mase ceramice
speciale pentru realizarea acestei joncţiuni dento-ceramice). Coroana mixta a lui
Kuwata nu se utilizeaza ca element de agregare şi nici în zona de sprijin din cauza
rezistenţei mecanice precare la nivel cervico-vestibular.Principiul metodei consta in re-
alizarea componentei metalice cu o grosime mica (prin tumare), care nu atinge pragul
vestibular. In această zona ceramica se arde direct pe modelul confecţionat dintr-o
masa termorezistenta. Metoda este rezervata tehnicienilor cu experienţa şi necesita o
atenţie şi o acurateţe deosebite. Efectul fizionomic este excelent, iar biocompatibilitatea
cu ţesuturile parodonţiului marginal este optima.

c) „Tehnica cerii" utilizează pentru realizarea zonei cervico-vestibulare un amestec de

mase ceramice cu ceară , care se depun cu spatula electrica după ce modelul a fost
tratat cu un strat izolator. Procedeul se poate efectua in două variante;

1. Varianta „înainte"
In aceasta varianta zona cervicala vestibulară se realizeaza înaintea arderii straturilor
de ceramica din placajul coroanei metalo-ceramice, dintr-un amestec de ceară specială
(de exemplu „Belady") cu pulberi de masă ceramică (raport 1:6 în procente de greu-
tate). Acest amestec se arde direct pe bont într-o etapa sau două, dupa care se ard
straturile de dentina şi smalt din componenta placajului ceramic.
2. Varianta „după"
Se procedeaza in aceeaşi maniera (amestecându-se mase ceramice cu temperatura de
sinterizare joasa cu ceara), cu menţiunea ca legatura între zona cervico-vestibulara şi
restul componentei ceramice se face când aceasta din urmă este in faza de biscuit,
dupa care se efectueazâ glazurarea.
Timpul de preîncâlzire este bine sa fie prelungit pentru a permite tuturor componentelor
calcinabile sa arda, el nefiind acelaşi pentru toate tehnicile de „joncţiune dento-ce-
ramică". Există la ora actuala o serie de produse care se comercializeaza pentru
aceste tehnici. Dintre acestea menţionam „Ceramly" (STE DURAND - GIRARD LYON).

d) “Tehnica legăturii fotopolimerizabile”

In cadrul acestei tehnici zona „fierbinte" se realizeaza dintr-un amestec de pulbere ce-
ramica (V.L.C. - BIODENT, în patru nuanţe) cu un lac fotopolimerizabil calcinabil.
Amestecul se aplica pe bontul izolat pâna la nivelul scheletului metalic şi se solidifica
prin iradiere cu un flux luminous. Ulterior se ard restul straturilor de masă ceramică.

e) “Tehnica Levy”
In 1989 Levy a propus o modificare a tehnicilor directe, cu scopul limitarii unor inconve-
niente ale acestora. In tehnica directă este practic imposibil sa se realizeze o conden-
sare corectă a pastei ceramice care sa previna contracţia, dar mai ales retracţia aces-
teia, deoarece pelicula subţire de ulei de parafină folosită la izolare se altereaza la
manevrele de condensare -vibrare. Soluţia lui Levy este simpla: dupa izolarea bontului
cu un lac oarecare se aplica pe bont un strat de vaselină care rezista operaţiunilor de vi-
brare - condensare, ulterior fiind uşor eliminată printr-o simplă încălzire cu aer cald.
Umplerea hiatusului cervical care apare după prima ardere, realizata printr-o noua
ardere duce la eşecuri. Levy largeşte hiatusul, dupa care prin tehnica vaselinei se face
captuşirea cu masa ceramica; a doua ardere a acestei zone se face concomitent cu
restul maselor ceramice dupa ce în prealabil s-a asigurat stabilitatea joncţiunii prin apli-
carea unui nou strat de lac diluat cu acetat de etil. Rezulta şi reducerea numarului de
arderi.

 Procedura pas-cu-pas

1. Se aplica rasina pe baza de cianoacrilati in zona marginii cervicale a bontului mobil.

Aceasta actioneaza ca un agent de izolare a gipsului poros. Pentru a subtia filmul se re-
comanda folosirea aerului comprimat.
2. Se aplica un agent de separare la marginea pragului pe model
3. Se insera capa cu stratul de opac pe model
4. Se prepara ceramica cervicala si se aplica in contact direct cu modelul si ceramica
opac de pe capa metalica. Ciocanirea usoara ajuta la condensare si trebuie facuta sa
fie indepartata de pe model coroana cu stratul cervical ceramic uscat .
5. Dupa prima ardere a ceramicii margini cervicale, coroana se va reaseza pe model. In
acest moment, restaurarea trebuie evaluata pentru depistarea eventualelor discrepante
marginale. De obicei, este nevoie de o a doua ardere a ceramicii pentru marginea cer-
vicala.
6. Se relubrifiaza modelul cu agent de separare, se reaseaza coroana, si se aplica un
amestec diluat de pulbere la contactul dintre marginea coroanei si prag. Vibratia ajuta
la umplerea completa a defectului. Dupa tamponare, restaurarea poate fi separata de
pe model.
7. Dupa ardere, se va folosi un agent de marcare solubil in apa pentru a se detecta
eventuale contacte prea stranse cu pragul . Agentul de marcare este aplicat pe
suprafata pragului, si apoi restaurarea este usor reinserata pe model. Marcajele vor fi
evidente pe ceramica si pe suprafata interna a capei.
8. Se va continua cu constructia conventionala a ceramicii pentru corp si incizal, urmata
de glazurarea restaurarii finale.

Tehnica ceramicii presate-pe-metal

Sistemele de ceramica presata-pe-metal permit restaurarilor metalo-ceramice sa fie
efectuate prin tehnica cerii-pierdute. Ceramica este aplicata pe o infrastructura opaca
intr-o maniera similara fabricarii restaurarilor integral ceramice prin tehnica de ceramica
presata . Legatura metalo-ceramica este similiara celei conventionale.

Tehnica pas cu pas:

1. Se macheteaza infrastructura metalica in conturul anatomic final

2. Se determina prin tehnica cut-back spatiul pentru ceramica, verificat cu cheia de
silicon.
3. Macheta este turnata si reasezata pe model
4. Dupa terminarea acestor proceduri (plus verificare clinica, daca este necesar),
infrastructura este acoperita cu ceramica opaca pentru a masca culoarea metalului.
5.Se macheteaza .corpul placajului ceramic, indepartandu-se prin cut-back cantitatea
de smalt care se va adauga ulterior.se ambaleaza structura si preseaza ingotul in
spatiul rezultat prin topireea cerii.
6. Sunt adaugate pulberi de smalt si structura este usor supraconturara pentru a
compensa contratia de ardere.
7. Dupa conturare preliminara, ceramica la biscuit poate fi evaluata clinic. Marginea
incizala este ajustata in cadrul functiilor, pentru estetica, fonetica.
8. Dupa conturare, restaurarile sunt glazurate si metalul este lustruit inainte de
cimentare.

SOLIDARIZAREA COMPONENTELOR UNEI PUNTI METALO-CERAMICE

DIN ELEMENTE SEPARATE

 solidarizarea unei coaroane integral metalice de aur de elemente metalo ceram-

ice se face prin asa numita solidarizare conventionala, cu ajutorul unor aliaje de
lipit cu temperatura joasa de topire.
 solidarizarea elementelor metalo-ceramice poate fi realizata :
Preceramic- aliaje de lipit la temperatura inalta- 1100ºC
Postceramic –aliaje de lipit la temperatura joasa- 750
Posibilitati de lipire a protezelor dentare fixe metalo ceramice

1. Solidarizarea lor inainte de a adauga stratul de ceramica.

Un avanjat este reprezentat de faptul ca metalul poate fi probat pe bonturi inainte de a
se adauga ceramica si un dezavantaj este reprezentat de conturarea greoaie a am-
brazurilor si de redarea fizionomiei optime dupa modelarea ceramicii; arderea ceramicii
pe o structura metalica de mari dimensiuni poate detrmina incovoierea sau deformarea
acesteia in tipul coacerii, in special in cazul aliajelor pe baza de aur care au o temper-
atura de topire mai scazuta. Sunt indicate aliaje pe baza de paladiu sau cele nenobile.
Lipirea se realizeaza cu torta de oxygen.

2. Solidarizarea lor dupa ce se aplica ceramica

Este necesara atunci cand se realizeaza proteze in care se solidarizeaza coroane met-
alice de aur cu elemente metalo-ceramice. Aliajul de aur se topeste la temperatura de
ardere a ceramicii de aceea toate fazele de ardere a acesteia trebuie sa se termine in -
ainte de solidarizare.
- nu mai exista pericolul deformarii metalului
- lipirea se realizeaza in cuptorul de ceramic sau cu torta

Proba intraorala
In timpul evaluarii in faza de ceramica neglazurata ( faza de “biscuit”) sunt verificate
contactele proximale, integritatea marginala si stabilitatea pentru a determina daca a
aparut vreo modificare in timpul arderii portelanului. Apoi se verifica contactul corpului
de punte cu tesuturile, pozitia si forma conectorilor, stabilitatea. Nu in ultimul rand se
evalueaza contururile placajului ceramic ,umbrele, textura si culoarea.

Etapele adaptarii ocluzale

Materiale: pensa hemostatica; hartie de articulatie, banda Mylar; pietre diamantate ,
pietre albe
• In cazul in care restaurarea este in infraocluzie nu exista nici o alta solutie satis -
facatoare decat refacerea (jpentru suprafete de metal) sau aditia de portelan si
reardere(pentru suprafete metalo-ceramice).
• In cazul restaurarilor care stabilesc contacte cu dintii antagonisti procedura de
verificare si echilibrare ocluzala este urmatoarea:
Tehnica
-Inainte de aplicarea restaurarii, se evalueaza contactele dintre dintii maxilari si cei
madibulari. Cel mai convenabil mod de a verifica existent acestora si intensitatea lor
este cu ajutorul benzii Mylar. Aceasta se mentine cu pensa hemostatica , iar pacientul
este rugat sa deschida si sa inchida gura cu banda intre perechi de dinti antagonisti.
Prin tragerea spre vestibular a benzii se poate obiectiva contactul ocluzal. In mod ideal
contactele ar trebui sa fie de intensitate uniforma, dar este uzuala situatia in care se
pot simti una sau mai multe zone de contact relative lax intre dintii opozanti.
-Se pozitioneaza lucrarea protetica , pacientul e rugat sa inchida gura si sa reevalueaza
contactele. Noua restaurare ar trebui sa mentina banda Mylar in tensiune, si in acelasi
timp sa nu altereze relatiile existente dintre dintii existenti pe arcada si evaluate anterior.
Daca este detectata o discrepanta, medicul decide daca lucrarea trebuie ajustata intrao-
ral sau este nevoie de o procedura de remontare.
-Se marcheaza orice interferenta cu hartie de articulatie. Se ajusteaza interferentele
marcate cu ajutorul intrumentelor diamantate (pe metal) sau cu piatre albe (pe ceram-
ica), verificand grosimea lucrarii dupa orice modificare facuta.
- Se acorda o mare atentie interpretarii marcajelor ocluzale- contactele foarte stranse
pot sa stearga semnele coloristice de aceea, pentru a confirma prezenta sau absenta
unui contact ocluzal si ar trebui sa fie folosita banda Mylar.pentru evaluarea finala.
-se folosesc 2 culori de banda pentru diferitele tipuri de miscari. Miscarile dinamice si
interferentele sunt intregistrate cu o culoare (ex.verde). Apoi o alta culoare(ex.rosu)
este folosita pentru contactele centrice. Orice interferente din dinamica) sunt ajustate cu
piatra alba sau diamantata.

O tehnica alternativa necesita folosirea unui aparat cu particule abrazive pe baza de

oxid de aluminiu. Acesta determina pe suprafetele ocluzale ale lucrarii o finisare mata.
Lucrarea este pozitionata intraoral iar pacientul e rugat sa inchida - zonele lucioase
semnifica contacte stranse si necesita ajustare. Aceasta tehnica, totusi, are urmatoarele
dezavantaje:
• Diferentierea intre contacele centrice si cele excentrice nu este posibila
• Tehnica este una consumatoare de timp
• Este aplicabila doar pe suprafetele ocluzale ale lucrarilor metalice

Remontarea

In cazul in care este nevoie de o modificare importanta la nivel ocluzal sau exista insta-
bilitate ueste recomandata o procedura de remontare. Se foloseste de obicei cand se
realizeaza lucrari extinse pentru a transfera relatiile dintre restaurari si dintii antagonisti
in laborator. In acest fel se pot realiza modificari detaliate intr-o maniera organizata.
Orice inacuratete (ex. orice miscare usoara a dintilor, discrepante anterioare de
montare sau modificari dimensionale reduse specifice procesului indirect) pot fi com-
pensate relativ usor, reducand timpul necesar etapei de ajustare intraorala
Procedura de remontare consta din realizarea unui index ocluzal peste restaurarea pro-
tetica , cand aceasta este aplicata introral. Acest index este realizat cu ajutorul unei
rasini sau material de amprenta rigid, care ofera posibilitatea repozitionarii corecte a
restaurarilor dupa ce au fost indepartate din cavitatea bucala. Se realizeaza un model
de lucru , se toarna material rasinic in restaurari (pentru a permite indepartarea cu
usurinta a lucrarilor protetice de pe model) dupa care restul amprentei este turnata cu
ghips tip IV.
Materiale: linguri de amprenta; hidrocoloid ireversibil; bol de plastic si spatula; ciment
provizoriu; petrolatum ; rasina autopolimerizabila; sarma mai groasa; pasta de inregis-
trare ocluzala ZOE; ceara pentru inlay sau hidrocoloid reversibil de consistenta redusa;
echipament pentru transfer de la nivelul arcului facial; inregistrarea relatiei intermaxilare
Procesul pas cu pas
-Se foloseste rasina autopolimerizabila pentru a face o inregistrare ocluzala a
restaurarilor pe modelul de lucru definitiv. Se intareste inregistrarea cu sarma. Aceasta
inregistrare nu ar trebui sa se intinda dincolo de limita ocluzala a dintelui restaurat, iar
grosimea nu ar trebui sa depaseasca 5mm.
-Se reduce fata ocluzala a inregistrarii pana cand raman doar amprentele varfurilor cus-
pizilor
-Se aseaza restaurarile pe dintii preparati intraoral. Pentru a preveni alunecarea se
poate folosi o mica cantitate de ciment provizoriu amestecat cu petrolatum.
- Dupa verificarea inregistrarii, se acopera suprafetele restaurarilor cu un mic strat de
parafina iar pe suprafata ocluzala a inregistrarii se aplica pasta ZOE. Apoi inregistrarea
se aplica peste restaurare intraoral.
- se amprenteaza restaurarile cu material siliconic in lingura standard, avand grija ca in-
dexul sa fie aplicat ocluzal.
- Se realizeaza o amprenta conventionala a arcadei antagoniste daca nu exista restau -
rari la acel nivel. Daca exista, se repeta aceasi manevra ca mai sus. Se realizeaza o
noua inregistrare a relatiei centrice la DVO
-Se indeparteaza restaurarile din cavitatea bucala , se inlocuiesc cu cele provizorii si se
reprogrameaza pacientul
- Se curata partea interioara a restaurarilor de orice reziduu de ciment sau detritus, se
reaplica in inregistrare.Se acopera marginile restaurarii cu ceara sau rasina moale.
Nota: coroanele cu pereti axiali lungi si retentivi pot fi umpluti partial cu hidrocoloid re-
versibil pentru a ajuta la indepartarea lor.
- Toarna in intradosul lucrarilor rasina autopolimerizabila , apoi se definitiveaza modelul
de lucru din gips IV.Se articuleaza modelele dupa inregistrarea intraorala a relatiilor
mandibulo-maxilare. Se pastreaza inregistrarea pentru a confirma acuratetea remon-
tarii.
- Restaurarea poate fi acum reevaluata si ajustata in laboratul dentar. Desi acest proces
nu este o rutina, poate fi avantajos la o restaurare extinsa pentru a reduce timpul nece-
sar ajustarii ocluzale.

Restaurarile cu componenta ceramica au nevoie de cateva etape in plus in timpul

evaluarii pentru a fi satisfacute cerintele estetice, biologice si mecanice. Obtinerea unui
rezultat estetic bun depinde de conturul restaurarii, de caracteristicile suprafetelor si de
potrivirea coloristica.

Conturarea

O restaurare evaluata in timpul fazei de biscuit ar trebui sa fie mai intai umezita cu apa
sau saliva. Suprafata umezita reflecta lumina in acelasi mod ca si restaurarea glazurata.
Procedura pas cu pas:
• Se verifica relatia dintre contactele proximale (se ajustati daca este necesar) si
se verifica inchiderea marginala a restaurarii.
• Se verifica conturul treimii gingivale si se fac ajustari daca este nevoie. Un volum
excesiv in aceasta zona este o greseala frecventa si este asociata cu boala
parodontala.
• Cand sunt necesare ajustari ale portelanului, ceramica si metalul nu ar trebui
prelucrate in acelasi timp pentru ca particulele metalice mici ar putea fi
transferate in masa placajuli fizionomic. Acestea pot cauza coloratii si un aspect
negru cu pete dupa ce restaurarea va fi glazurata. Daca totusi prelucrarea
portelanului si a metalului in acelasi timp este absolut necesara (marginea
cervicala a coroanei), directia de slefuire ar trebui sa fie paralela cu jonctiunea
metalo-ceramica. Pentru a reduce orice supraconturare din zona interproximala.
Se foloseste un disc subtire, flexibil care asigura un acces bun.
• Se Identifica si ajusteaza orice interferenta ocluzala de pe dintii posteriori. Asa
cum am mentionat contactele ocluzale ceramice necesita reajustari dupa ce au
fost glazurate din cauza fluxului piroplastic al ceramicii.
• Pe dintii frontali trebuie se verifica pozitia si forma potrivita pentru marginea
incizala. Acesta este un pas important pentru obtinerea unei estetici
multumitoare si a unei bune functionalitati. In lipsa unor simulari anterioare sau a
unor protezari provizorii de testare, restaurarile frontale se realizeaza cu
marginile incizale usor alungite, urmand a fi ajustate intraoral.Prea multe ajustari
determina insa un strat incizal subtiat cu alterarea efectului. Criteriile specifice
pentru ceea ce inseamna normal sunt greu de definit dar elemente de reper pot
fi:
- o medie de 1-2 mm din coroana clinica ar trebui sa fie vizibila in cazul incisivilor
centrali si laterali maxilari cand buza superioara este relaxata.
- marginile incizale ale dintilor frontali maxilari urmeaza curba buzei inferioare
cand pacientul zambeste.
- marginea incizala a incisivului lateral este cu 1 pana la 2 mm mai scurta decat
cea a incisivului central care poate atinge fata interna a buzei inferioare atunci
cand este relaxata.
- se evalueaza spatiul negativ dat de forma ambrazurilor incizale. Conformarea
naturala a acestora sporeste semnificativ aparenta individualizare intre
restaurari, iar absenta lor atrage atentia asupra protezei dezvaluind natura ei
artificiala. Privite dinspre incizal, ambrazurile interproximale ar trebui sa fie
inguste si adanci pe cat este posibil pentru a spori umbrele dintre componentele
protezei fixe ..
- la pronuntia sunetului „ F” marginea incizala a incisivilor centrali maxilari atinge
jonctiunea dintre suprafata umeda si cea uscata a rosului buzei inferioare( linia
umeda uscata)
• Se marcheaza linia unghiurilor direct pe restaurarea de ceramica in faza de
biscuit cu un creion colorat si se compara cu linia unghiurilor dintilor adiacenti
sau antagonisti. Creionul rosu este de preferat deoarece creionul albastru sau
negru pot interfera cu ceramica. Aceasta pozitie a liniei unghiurilor este probabil
una dintre cele mai importante proceduri pentru a obtine o estetica buna pentru
ca linia unghiurilor delimiteaza forma dintelui pentru un observator. Este posibila
 suprapunerea distributiei linei unghiurilor peste elemente care sunt altfel prea
mari sau prea inguste, creand impresia ca partea dreapta si partea stanga sunt
identice.
• Se evaluaeaza conturul global pentru a vedea daca se potriveste formei dintilor
adiacenti.Umezirea dintilor si observarea reflectiei luminii sunt de mare ajutor in
aceasta etapa

Caracterizarea

Caracterizarea este arta reproducerii defectelor naturale, si este de succes

atunci cand face ca o coroana sa se integreze langa dintii adiacenti. In general,
defectele ar trebui reproduse intr-o masura mai mica decat apar ele pe dintii
naturali. Tentatia de a supracaracteriza este mare. Caracterizarea arata putin
mai natural si este mai durabila daca este aplicata intrinsec in timpul creerii
restaurarii, decat aplicata ulterior extrinsec. Totusi, comunicarea unei
caracterizari exacte catre laborator poate fi dificila. Prin urmare, copierea
defectelor naturale in cabinet poate fi mai practica.
• Arii hipocalcificate
Ele sunt produse cu pigment alb si pot fi unele dintre cele mai simple si mai
comune modificari.
• Coloratia proximala
Multi dinti naturali expun caracterizarea proximala. Prin reproducera acesteia pe
restaurari, se creaza iluzia adancimii si a separatiei, si se reduce opacitatea
excesiva a zonei cervicale. Pigmentii folositi sunt maro si portocaliul. Ei sunt
aplicati usor in aria proximala si extinsi usor pe suprafata linguala, apical pana la
contact. Colorarea proximala este folositoare in crearea iluziei de unitati separate
a unei punti dentare fixe.
• Fisuri ale smaltului
Aceasta caracterizare este mai bine sa fie facuta intrinsec, chiar daca poate fi
adaugata si extrinsec. O fisura liniara verticala intrerupe transmiterea luminii
peste suprafata dintelui, provocand o umbra. De aceea, atat luminozitatea cat si
umbra provocata de fisura trebuie sa fie simulate pentru un rezultat autentic.
Luminozitatea este obtinuta cu alb si galben intro proportie de 4:1 iar pigmentul
gri este folosit pentru umbra. O linie subtire este desenata cu o pensula in zona
dorita cu pigmentul alb si galben. Apoi o linie subtire de gri este plasata distal
fata de prima linie pentru a crea iluzia unei umbre.
• Pigmentarea fracturii liniare
Smaltul fracturat pateaza rapid dintii naturali. Un amestec maro-portocaliu aplicat
subtire ca o linie va simula o fractura.
• Dentina incizala expusa
Aceasta e de obicei vazuta pe incisivii mandibulari la pacinetii varstnici si e
cauzata de abraziune smaltului. Marginea incizala ar trebuie indepartata iar
 coloranti maro si portocalii sunt utilizati pentru a reproduce jonctiunea amelo-
dentinara.
• Haloul incizal
Marginile translucide incizale sunt mai comune pe incisivii pacientilor tineri. De
multe ori, chiar daca zona incizala este translucida, marginea este total opaca.
Aceasta poate fi greu de reprodus prin caracterizare interna. Un amestec de
pigment alb si galben, in proportie de 4:1 este plasat in regiunea orala incizala cu
o extensie doar pana in zona vestibulara pentru a produce efectul de halou.
• Transluciditatea
Poate fi imitata cu pigment violet -hiar daca rezultatele sunt descurajatoare in
comparatie cu aplicarea corecta a ceramicii incizale. Pentru rezultate optime ar
trebui acoperite atat suprafata vestibulara cat si linguala.
 Iluzii speciale
Forma si pozitia sunt fara indoiala cei mai importanti factori pentru obtinerea unui
rezultat atractiv. Insa restaurarea formei initiale nu poate fi mereu posibila.
Pierderea tesutului de suport, marimea spatiului pentru punte, sau o pozitie
ocluzala dificila pot impiedica incercarea. O proteza fixa dentara poate fi foarte
lunga din cauza pierderii osului de suport. Simularea unei suprafete radiculare
poate imbunatati aspectul restaurarii, extensia radacinii fiind conturata pe
lungime si latime si apoi un amestec de portocaliu maroniu este aplicat peste ex-
tensie. Pigmentul roz poate fi folosit pentru a imita tesutul gingival, dar rezultatele
sunt mai bune cu ceramica roz..
• Atunci cand situatia clinica o cere este posibila alterarea dimensiunii aparente a
restaurarii. Un dinte neted pare mai mare decat unul care are aceeasi marime
dar care are o caracterizare intensa a texturii suprafete
• A se evita „supracaracterizarea” restaurarii, aceasta fiind o greseala frecventa.

Glazurarea
• gradul de luciu al restaurarii ceramice depinde de procedura autoglazurarii. Atat
timpul cat si temperatura trebuie sa fie controlate cu grija. In timpul arderii glazurii
straturile suprafetei de portelan se topesc usor, fuzionand particulele si
umplutura in defectele de suprafata.
• Restaurarea nu ar trebui sa fie glazurata in vacuum.
• O glazurare excesiva a dintilor frontali nu arata natural. Pentru evaluarea glazurii
pacientul ar trebui sa umezeasca restaurarea pentru ca saliva afecteaza aspectul
acesteia. O coroana uscata arata in mod eronat ca restaurarea este mai putin
glazurata.
• Glazurarea in strat mai subtire si rearderea unei restaurari este mai acceptabila
decat supraglazurarea ei. Daca o restaurare nu este suficient glazurata, va retine
mai multa placa; glazurarea insuficienta poate fi raspunzatoare de fractura
restaurarii.
• Dupa glazurare suprafetele metalice ale restaturarii sunt lustruite. O alternativa a
glazurarii este lustruirea suprafetelor ceramice ale restaurarii. In ciuda
avantajelor estetice ale lustruirii exista ingrijorarea daca rezistenta unei restaurari
lustruite poate fi redusa sau abrazivitatea sa marita. Glazurarea a fost citata ca o
 intarire a restaurarii dentare pentru ca produce o reducere a defectelor care
initiaza fractura. Studiile de laborator au aratat ca ceramica lustruita nu este mai
abraziva decat ceramica glazurata. Ceramica nelustruita insa este cu mult mai
abraziva pentru smaltul dintilor antagonisti si retine mai multa placa decat
ceramica lustruita sau glazurata.

Modificari si caracterizari externe ale culorii

Realizarea unei potriviri coloristice perfecte prin folosirea nuantelor de baza furnizate in
kiturile de ceramica, fara a fi nevoie de modificarile din cabinet, este dorinta tuturor
ceramistilor dentari. Cu toate acestea, exista dificultati si in duplicarea infatisarii unui
dinte fara ca pacientul sa fie prezent sau fara sa existe o documentare fotografica a
cazului.
In multe situatii o restaurare care nu se potriveste bine cu dintii vecini poate fi
imbunatatita printr o modificare simpla de culoare in cabinet sau printr-o procedura de
caracterizare.
Acestea sunt facute concomitent cu glazurarea finala si este prin urmare recomandat
ca restaurarile sa fie probate in gura pacientului conturate dar neglazurate( in faza de
biscuit). Exista numeroase kituri de pigmenti disponibile la producatorii de ceramica si
cele mai multe contin o paleta destul de larga de culori.
Aplicarea pigmentilor are avantaje si dezavantaje. Un avantaj este acela ca dentistul
sau tehnicianul poate modifica umbrele dupa ce o restaurare este completa direct
intraoral. Cel mai mare dezavantaj este ca acea culoare poate fi aplicata doar la
suprafata afectand impresia de natural prin lipsa profunzimii. De asemenea, atunci cand
caracterizarea suprafetei este aplicata excesiv, poate cauza o pierdere a fluorescentei
restaurarii finalizate, si o marire a efectului metameric (nepotrivirea umbrei este mai
vizibila sub alte conditii de iluminare).
Se pot fi folosi trei aspecte ale caracterizarii, individual sau in combinatie, pentru a
obtine un aspect natural: modificarea umbrei (intensificare cromaticii, schimbarea
nuantei, sau reducerea valorii); caracterizarea specifica ( arii hipocalcificate sau fisuri) si
iluzii speciale ale formei sau ale pozitiei.

Procedura pas-cu-pas
• Se amesteca pigmentul cu lichidul prevazut in kit( de obicei o mixtura apa si
glicerina) pana la o consistenta cremoasa. Daca amestecul este prea subtire,
curge de pe restaurare si se aduna in anumite zone. O membrana este esentiala
pentru obtinerea unui bun rezultat.
• Inainte de aplicarea pigmentului, se curata restaurarea sub jet de abur. Se aplica
pigmentul pe restaurare cu o pensula curata, umeda
• Cand efectul a fost creat, se noteaza ce pigment a fost folosit si unde. Aceasta
procedura trebuie sa fie duplicata deoarece restaurarile trebuiesc dezinfectate
intre cabinet si laborator
 • Se indeparteaza restaurarile din gura, se spala si dezinfecteaza, apoi se
recreeaza caracterizarea.
• Se aseaza restaurarile pe o tava de ardere, in fata cuptorului pana cand pigmetul
este uscat si suprafata este alba cretoasa.
• Se examineaza proteza pentru a va asigura ca pigmentul nu a patruns in interior.
• Se indeparteaza orice exces cu o perie uscata si se plaseaza coroana in cuptor.
• Se mareste temperatura si se mentine acolo potrivit gradului de glazurare cerut.
• Se Indeparteaza restaurarea, se lasa la racit si se probeaza in cavitatea orala

Ajustarea umbrei
• Cand umbra ceramicii este modificata cu pigment extern, caracterizarea
suprafetei cauzeaza o pierdere a fluorescentei si mareste efectul de
metamerism.
• Cand este evaluata corectitudinea umbrei, este necesara simularea ceramicii
glazurate. Aceasta poate fi obtinuta prin pictarea pe restaurare a lichidului din
kitul de pigmenti. Poate de asemenea sa ajute pictarea dintilor adiacenti naturali
pentru a preveni deshidratarea in timpul procedurii de caracterizare.

Ajustarea cromaticii
• Intensificarea cromaticii(saturarea) este una dintre cele mai simple modificari a
umbrei ce se poate obtine. Aditia pigmentului galben intensifica culoarea unei
umbre galbene de baza, iar adaugarea de portocaliu are acelasi efect pe o
umbra galben-rosie.
• O restaurare metalo- ceramica care are o cromatica prea intensa este greu de
modificat. Folosirea unei culori complementare culorii restaurarii ii scade acesteia
intensitatea : galbenul necesita mov-albastrui, iar portocaliul necesita albastru
sau albastru-verde.

Ajustarea nuantei
• Nuanta poate fi redusa prin adaugarea unei culori complementare. Violet este
folosit pentru restaurarile galbene si are efectul adaugat de marire a
translucentei. Folosirea griului nu este incurajata pentru ca reduce translucenta si
face suprafata intunecata.
• Incercarea deintensificare a nuantei este in general lipsita de succes, chiar daca
nuanta poate fi crescuta cand culoarea dominata adaugata are un rang de
luminozitate ridicat. De exemplu o coroana poate fi pigmentata cu alb, dar
opacitatea va fi mult crescuta.

Bibliografie

 Rosenstiel S.F, Land M.F, Fujimoto, J. (2015). Contemporary fixed prosthodon-

tics. St. Louis, Mo: Mosby Elsevier.- Cap.9 (p.222-236), Cap.19 (p.521-545),
Cap.20 (p.568-573),, Cap.24 (p.647-673), Cap.29 (p.751-773)
 Shillingburg, H. T. (1997). Fundamentals of fixed prosthodontics. Chicago: Quin-
tessence Pub. Co.- Cap.10 ( p.264-283)