Cap. II – 1. Puntea dentară/ 2.

Proteza unidentară ca posibilități de

ancorare și menținere a protezei parțiale acrilice
PUNTEA DENTARĂ
2.1.1. Definiția punții dentare:

Puntea dentară reprezintă o proteză fixă pluridentară care restabileste

integritatea morfo-funcțională a arcadelor dentare în edentații intercalate, reduse,
întinse și multiple, fixate prin cimentare sau lipire, eventual prin alte mijloace de
retenţie (şuruburi) la dinţii naturali (preparaţi sub formă de bonturi), rădăcini
dentare şi/sau stâlpii implantelor. [4]

2.1.2. Alcătuirea punții dentare:

Puntea dentară este alcătuită din urmatoarele elemente:

-elementele de agregare : reprezintă piesele care se fixează prin cimentare pe
dinții stâlpi naturali sau artificiali, fiind solidarizate de corpul de punte prin
intermediul unor conectori.
-corpul de punte (dinții intermediari): reprezintă piesa care înlocuiește dinții
pierduți de pe arcadă.
Conectorii reprezintă zona de legătură a elementelor de agregare cu
intermediarii. Conectorii pot fi rigizi şi/sau elastici. [5]

2.1.2.1. Elementele de agregare:

Elementele de agregare sunt reprezentate de microproteze care sunt

cimentate pe dinții stâlpi. Protezele monodentare constituie mijlocul terapeutic
protetic al leziunilor coronare, iar în cadrul protezelor mobilizabile acestea sunt
utilizate ca elemente favorizante în asigurarea ancorării și a sprijinului.
Microprotezele ca elemente de agregare a punților dentare, sunt supuse unor
forțe suplimentare de acțiune fiind preluate de la nivelul corpului de punte.
Alegerea elementelor de agregare se realizează în funcție de următorii
factori:

18
 A. Topografia edentației parțiale.
Ilustrează zona în care se află situat dintele stâlp, aceasta reprezentând un
reper din punct de vedere estetic.Pentru zona frontală se vor alege ca și elemente
de agregare, coroane total fizionomice și/sau parțial fizionomice reprezentate de
incrustații, coroane parțiale,coroane mixte sau coroane de substituție. Pentru
zona laterală, asigurarea optimă a masticației și a rezistenței forțelor de acțiune,
reprezintă pricipalul obiectiv. Elementele de agregare din zona laterală sunt
puțin vizibile dar supuse unor forțe de presiune mari, astfel încat favorizabil se
vor alege coroanele de înveliș metalice. Se pot aplica excepții datorită cerințelor
estetice, ilustrate de un zambet larg, tema profesională sau cerințe individuale,
astfel putând fi confecționate și corone semifizionomice sau total fizionomice, și
anume coroane mixte metalo-acrilice sau metalo-ceramice.
B. Întinderea edentației parțiale.
Reprezintă un punct de influență datorită legăturii prin conectori cu corpul de
punte, ilustrate de forțele masticatorii ce sunt preluate de elementele de
agregare. Elementele de agregare pot suferi deformări, ruperi sau decimentări în
cazul corpurilor de punte lungi, fiind indicate astfel microproteze rezistente din
punct de vedere mecanic, cu o retentivitate foarte bună la dinții stâlpi.
C. Caracteristicile mecanice ale protezei unidentare.
Rezistența mecanică la deformarea elastică și la rupere și retentivitatea sau
fixitatea pe dintele stâlp, reprezintă cele două caracteristici de interes în alegerea
corectă a elementului de agregare. Grosimea pereților și structura fizico-chimică
a materialului din care este confecționată microproteza, conferă rezistență la
rupere și deformare, astfel coroanele turnate, coroanele de substituție și cele
mixte din aur platinat sunt superioare celorlalte microproteze.

D. Morfologia coronară și numărul dinților stâlpi.

Varietatea formelor și a volumului coronar, conduce tiparul spre dinți
voluminoși (de dimensiuni mari, care favorizează retentivitatea optimă, fiind
posibilă și realizarea coroanelor mixte) și dinți mici (dinți de dimensiuni reduse,
nefavorizabili din punct de vedere retentiv fiind contraindicate coroanele mixte).
Pentru zona frontală în cazul unor pierderi mari de substanță coronară sunt
indicate coroanele de substituție sau reconstituirile corono-radiculare acoperite
de corane mixte. Pentru zona laterală în cazul pierderilor mari de substanță

19
coronară se recomandă după reconstituirea corono-radiculara, coroane de
acoperire metalice.

E. Numarul dinților stâlpi.

Poate influența alegerea tipului de element de agregare, oferind variabilitatea
dintre coroana de acoperire turnată cu grosime totală sau cea cu grosime dirijată,
sau coroana de substituție și reconstituirile corono-radiculare acoperite de
coroane mixte.

F. Condițile tehnico-materiale.
Dacă aceste condiții sunt optime pot fi indicate și folosite astfel, toate tipurile
de microproteze, în caz contrar se limitează posibilitatile de realizare. Pentru
zona frontală sau fronto-laterală, atât din punct de vedere estetic cât și mecanic,
se recomandă coroana mixtă metalo-ceramică, reușind să redea în parametri
optimi, condițile favorabile.[6]

2.1.2.2. Corpul de punte:

Corpul de punte sau dinții intermediari, reprezintă piesa protetică realizată

cu scopul reconstituirii morfo-funcționale a dinților pierduți de pe arcada
dentară. Este reprezentat de dinții artificiali ce restaurează integritatea
morfologică a arcadei și funcționalitatea aparatului dento-maxilar. Intermediarii
trebuie să fie rigizi, nedeformabili, să nu lezeze mucoasa și să respecte
principiile biomecanice, biofizice și bioprofilactice, datorită presiunilor
masticatorii exercitate de dinții antagoniști la nivelul fețelor ocluzale și
transmiterea acestor forțe elementelor de agregare. Alături de elementele de
agregare formează o singură piesă protetică, care restaurează funcțiile afectate.
[7]
Corpurile de punte pot fi expuse și alese dintr-o variabilitate de situații și
posibilități, precum:
-restaurări protetice fixe monobloc sau restaurări protetice fixe din două sau mai
multe bucăți.
-corpuri de punte metalice, nemetalice sau mixte. (d.p.d.v. al materialului)

20
-corpuri de punte fizionimice, nefizionomice sau parțial fizionomice. (d.p.d.v. al
aspectului fizic)
-corpuri de punte cu raport în șa, semișa, tangent linear la maxilar, tangent linear
la mandibulă, punctiform sau suspendat. (d.p.d.v. al raportului intermediarilor cu
creasta alveolară).[8]
Având în vedere diversitatea criteriilor de confecționare a dinților
intermediari, indicațiile și contraindicațiile în funcție de avantajele pe care le pot
prezenta, sunt destul de elaborate și stricte.
Tehnica de realizare a corpului de punte dintr-o bucată concide
caracteristici ferme și uzuale, astfel fiind cea mai utilizată în planul de tratament.
Punțile dintr-o bucată sunt caracterizate prin realizarea atât a elementelor de
agregare cât și a corpului de punte, într-o singură etapă. Aceste tipuri de punți se
pot confecționa dintr-o gamă largă de aliaje destinate confecționării protezelor
fixe. Puntea dintr-o bucată reprezintă o restaurare protetice care se execută cu
economie de etape clinico-tehnice, dar necesită dotări tehnico-materiale de
calitate superioară și o echipă cu experiență. Acest tip de corp de punte s-a
extins în detrimentul celui din două sau mai multe bucăți, datorită faptului că în
cadrul celor din elemente separate, lipsesc zone de solidarizare între elementele
de agregare și intermediari, acest fapt reprezentând surse permanente de
coroziune și posibile dezlipiri.[9]
Puntea dentară dintr-o bucată poate fi ilustrată prin urmatoarele cerințe:
-numărul și durata fazelor de realizare, redus.
-mai ieftin, prin consumul de materiale și de muncă a echipei medic-tehnician.
-indicat în planul de tratament cu breșe puțin întinse.
-paralelismul șlefuirii dinților trebuie executat cu mare atenție.
-nu are loc desolidarizarea sau ruperea, corpului de punte de elementele de
agregare.
-nu se oxidează locul de unire dintre corpul de punte și elementele de agregare.
[10]
Corpul de punte din două sau mai multe bucăți este cunoscută sub numele
de ”proteze fixe lipite” sau ”proteze fixe confecționate în două etape”. Tehnica
de realizare ilustrează amprentarea dinților stâlpi, confecționarea modelului de
lucru și realizarea inițială a elementelor de agregare. Avantajul pe care îl

21
constituie acest tip de corp de puncte este dat de posibilitatea verificării
adaptării inserției elementului de agregare, și remedierii unor posibile erori.
Reamprentarea cu elementele de agregare și etapele succesive până la
modelarea intermediarilor constituie un factor de alegere a protezelor fixe
monobloc. Modelarea trebuie realizată cu aripioare ce trebuie solidarizate
ulterior, pentru piesa protetică finală. Confecționarea separată a celor două
piese, și solidarizarea lor, prezintă atât avantaje practice cât și dezavantaje.[11]
Cerințele și caracteristicile prezente pentru confecționarea acestui tip de
corp de punte sunt următoarele:
-număr dublu de faze de lucru.
-costisitoare prin consumul mare de materiale și volumul mare de timp de lucru.
-pentru orice tip de edentație, tratabilă prin punți.
-deficiențele apărute la unul din elementele de agregare nu impune refacerea
întregii piese protetice. [12]
Pentru ambele tipuri de corpuri de punte, criteriile de alegere a
materialului, aspectului fizionomic, al principiilor biomecanice, biofizice și
bioprofilactice, a raportului cu creasta edentată și a cerințelor pacientului,
variabilitatea alegerii unei opțiuni optime, poate conduce la satisfacerea
pacientului din toate punctele de vedere.

2.1.3. Materialele dentare din care se pot confecționa punțile dentare:

Puntea dentară se poate clasifica în funcție de materialul utilizat, astfel

putând există:
-corpuri de punte: metalice (masive)
-corpuri de punte nemetalice (fizionomice), respective: acrilice sau ceramice, în
punțile pentru spațiu edentate unidentare
-corpuri de punte mixte (semifizionomice) :metalo-ceramice sau metalo-acrilice
[13]
Materialele folosite la confecționarea punților dentare sunt următoarele:
a. Acrilatul:

22
Material organic macromolecular. D.p.d.v. al calităților sale mecanice este un
material foarte puțin rezistent la rupere, îndoire și abraziune. Rezistența lui la
abraziune este mică. Dacă există un tonus crescut al mușchilor periorali, el poate
fi tocit chiar de către părțile moi. Din aceste cauze el este folosit în mod normal,
susținut de o structură mătălică, sau ca element provizoriu.
b. Masele ceramice:
Este un material foarte dur, deosebit de fizionomic fiind și foarte casant.
Datorită ușurinței cu care se sparge sau rupe și tehnicii dificile de confecționare,
nu se folosește singur la confecționarea punților dentare. Se poate folosi numai
la punțile frontale care înlocuiesc un singur dinte.
c. Aliaj crom-cobalt:
Foarte rezistent din toate punctele de vedere. Rezistenţa deosebită la abraziune
este un defect în protetica fixă. Fiind mai dur decât smalțul dinţilor, abrazează
dinții naturali anatagoniști şi determină apariţia disfuncţiei ocluzale.
d. Aliaj seminobil:
Paladiu Argint. Sunt materiale cu rezistenţă medie asemănătoare aurului 833% o.
Indicate pentru corpuri de punte complet metalice în zona laterală mandibulară,
în edentaţii de 2-3 dinţi, sau corpuri de punte cu casete în edentaţii de 1-2 dinţi.
e. Aliaj de aur:
Aceste aliaje au o serie de avantaje care le impun în practica stomatologică,
astfel: sunt uşor de preluat, permit obţinerea pieselor protetice de mare
exactitate, se pot turna în structuri foarte subţiri şi rezistente. Prin modificări în
compoziţia aliajului se obţin variaţii, în limite foarte largi, ceea ce oferă un
caracter de univarsalitate:
 Aliaj 916%o – cel mai puțin rezistent fiind moale, se abrazează ușor,
greutate specifică mare, pentru edentații unidentare în zona laterală.
 Aliaj 833%o – este superior ca rezistența celui precedent, casant, își
modifică aspectul în cavitatea bucală, indicat în edentațiile de 2-3 dinți.
 Aliaj 833%o cu 12%o Pt – este deosebit de rezistent din punct de vedere
mecanic, culoarea este galben spre cenușiu, folosit pentru orice punte
dentară.
 Aliaj 750%o cu 12%o Pt – foarte rezistent folosit pentru confecționarea
dispozitivului radicular al coroanelor de substituție. [14]

2.1.4. Indicațiile punților dentare:

23
Indicațiile microprotezelor ca elemente de agregare:
-coroana fizionomică din acrilat: zona frontală, edentație redusă (1-2 dinți),
caracter provizoriu;
-corana fizionomică din ceramică: zona frontală, edentație unidentară, se
recomandă în situații de excepție, cost ridicat, casantă;
-incrustație: cavitate de clasa a II-a preparată ca și element de agregare pentru
zona laterală pe dinții meziali, canini sau premolari.
-coroana mixtă metalo-ceramică: impune alegerea unui dinte stâlp voluminos.
Element de agregare fizionomic și rezistent. Indicat pentru canini și premolari
voluminoși.
-coroana mixtă metalo-acrilică fizionomică: indicat la pacienții a caror
profesiune solicită prezența unei fizionomi adecvate.
-coroana mixtă metalo-acrilică parțial fizionomică: indicate datorită avantajului
financiar dar sunt inferioare coroanelor mixte metalo-ceramice.
-coroana de substituție: mai mult folosită în zona frontală, element de agregare
pe dintele stâlp mezial în edentație laterală, rezistentă și fizionomică ( cele cu
casetă metalică și fațeta fizionomică, oferind astfel menținerea optimă a ocluziei
și a mișcării mandibulei), indicată în sacrificile mari de țesuturi dentare pe care
îl cere secționarea coroanei naturale a dintelui stâlp și de imposibilitatea
înlăturării în cazul refacerii punții dentare.
-coroana de înveliș metalică: turnată/ din două bucăți/ ștanțată indicate în mod
diferit în funcție de situația clinică, acoperă dinții stâlpi distali în edentațiile
laterale, cea mai indicată este coroana metalică turnată cu grosime dirijată.
Coroana turnată cu grosime totală cere un dinte stâlp (premolar sau moalr) cu
dimensiune în sens cervico-ocluzal, redusă.[15]
1.Restaurarea edentaților parțiale dacă există suficienți dinți care să
susțină lucrarea.
Este cea mai importantă indicație a punților dentare. Edentația reprezintă lipsa
dinților de pe arcadele dentare. Dacă nu există suficienți dinți pentru a susține
puntea dentară, va trebui să se opteze pentru un alt tip de lucrare dentară:
proteză mobilizabilă, lucrări pe implanturi.

24
 2.Refacerea morfologică a dinților cu distrucții avansate, eroziuni sau
obturații extinse.
Această indicație se referă la cazurile în care există mai mulți dinți care prezintă
distrucții avansate sau obturații mari inestetice. Între acești dinți pot exista și
spații edentate.
Puntea dentară ce va fi realizată, pe lângă înlocuirea dinților lipsă, va reface din
punct de vedere morfologic și dinții cu distrucțiile amintite.
3.Refacerea estetică a dinților cu modificări de culoare, formă sau poziție.
Indicația se referă la dinți, situați mai ales în zone vizibile ale cavitații bucale,
care prezintă modificări de culoare, formă sau sunt situați în poziții inestetice.
Puntea dentară proiectată va încerca să restaureze cât mai estetic posibil zonele
afectate.
4.Refacerea dinților ce prezintă un grad avansat de abrazie.
Abrazia dentară este un fenomen care poate apărea atât din cauza uzurii
fiziologice a dinților, cât și datorită unor afecțiuni patologice ( de exemplu
 bruxismul ).
Dacă dinții devin mici și inestetici există posibilitatea restaurării lor prin punți
dentare. Este importantă stabilirea unei ocluzii finale adecvate.
5.Tratamentul tulburărilor ocluzale.
Există situații în care, din diverse motive, ocluzia pacientului devine
necorespunzatoare. Aceste tulburări sunt de obicei însoțite de dureri la nivelul
mușchilor masticatori sau a ATM.
În asemenea cazuri este necesară o reajustare a ocluziei. Aceasta se poate realiza
și prin confecționarea unor punți totale care vor avea alt tip de contacte cu dinții
situați pe arcada opusă și altă înălțime a ocluziei.
6.Înlocuirea lucrărilor vechi, necorespunzătoare.
Lucrările dentare care nu mai corespund din punct de vedere funcțional sau
estetic trebuie înlocuite. De obicei, după îndepartarea lucrărilor, se reevaluează
situația din cavitatea bucală a pacientului. Dacă există suficienți dinți de
susținere, puntea dentară poate fi o soluție de tratament.
7.După efectuarea implanturilor dentare.
Punțile pe implanturi sunt o categorie aparte de lucrări care se sprijină doar
pe implanturi dentare.[16]

25
2.1.5. Contraindicațiile punților dentare:

1.În tratamentul edentațiilor daca nu există suficient suport.

Dacă dinții stâlpi nu sunt suficienți ca numar, sau aceștia au o implantare

inadecvată, este indicat să se opteze pentru un alt tip de lucrare protetică :
proteze mobile, lucrări pe implanturi.

2.Igiena orala nesatisfăcătoare.

Igiena bucală nesatisfăcătoare contraindică realizarea oricărui tip de lucrări

protetice până la remedierea impedimentului.

3.Afecțiuni generale care contraindică anestezia sau șlefuitul dinților.

Există afecțiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor manopere. În

aceste situații, medicul stomatolog va solicita un consult interclinic.[17]

PROTEZA UNIDENTARĂ

2.2.1. Definiția protezei unidentare:

Protezele dentare sunt corpuri rigide fizice, confecționate din materiale

speciale, cu scopul de restaurare morfofuncționala a țesuturilor dento-alveolare.
Protezele fixe, sunt agregate la țesuturile dentare în mod intim și cimentate
pentru perioade îndelungate de timp. Acestea sunt reprezentate de protezele
unidentare, cu dimensiuni reduse, care au primit denumirea de ”microproteze” și
de ”proteze pluridentare”, cunoscute sub denumirea de punți dentare.
Microprotezele sunt întalnite în literatura de specialitate și sub denumirea de
”proteze unidentare” [18]
Protezele fixe unidentare sunt acele proteze fixe care se utilizează în
terapia afecțiunilor coronare de diferite tipuri pentru reconstituirea, acoperirea
sau substituția coroanelor dentare în raport cu natura afecțiunii, localizarea și
gradul de afectare. Protezele fixe unidentare sunt proteze de dimensiune mică,
care refac forma și funcția unui singur dinte sau asigură protecția lui. Pot fi
realizate din metal, mase ceramice, compozite sau polimeri. Acestea transmit

26
forțe osului prin intermediul parodonțiului dintelui, a dintelui stâlp sau a
implantului. [19]

2.2.2. Clasificarea protezei unidentare:

A. Clasificarea protezelor fixe după tipul de agregare:

 Proteze unidentare cu agregare coronară:
-intracoronară: inlay.
-extracoronară: fațete, coroane parțiale, elemente de agregare adezive.
-totală: coroane de înveliș.
-intra-extracoronară: onlay.
 Proteze unidentare cu agregare radiculară:
-coroane de substituție.
-DCR-uri.
 Proteze unidentare cu agregare mixtă corono-radiculară.
 Proteze unidentare cu agregare adezivă:
-fațete vestibulare ceramice.
 Proteze unidentare cu agregare implantară:
-coroane de înveliș mixte.
-coroane integral ceramice.
-coroane din materiale compozite.
B. Clasificarea protezelor fixe după volumul țesuturilor dure restaurate în
funcție de volumul distrucțiilor coronare prin diferite leziuni și de
specificul preparațiilor:
 Restaurări unidentare care reconstituie un volum relativ redus de țesuturi
dure în profunzime sau suprafață:
-incrustațiile.
 Restaurări unidentare indicate în pierderi mari de volum coronar sau în
anomalii de formă:

27
-fațetele dentare ceramice sau din compozite.
-coroane parțiale.
 Restaurări unidentare care reconstituie pierderi mari de țesuturi dure
coronare:
-coroane parțiale.
-coroane de înveliș.
 Restaurări unidentare care înlocuiesc coroanele dentare în totalitate:
-coroane de substituție.

C. Clasificarea protezelor fixe după tehnologia de realizare:

 Tehnologii tradiționale:
-ambutisare.
-turnare.
-coacere.
-polimerizare liniară.
-la rece și la cald.
 Tehnologii moderne:
-polimerizare reticulară la cald și presiune.
-galvanizare.
-curenți de aer cald.
-sintetizare.
-fotochimică.
-electroeroziune în condiții atmosferice.
-sonoeroziune.
-frezare computerizată CAD/CAM.
-frezare prin copiere exclusiv mecanică.
-injectare .

28
 D. Clasificarea protezelor fixe după indicațiile terapeutice:
 Proteze unidentare concepute pentru terapia afecțiunilor coroanelor
dentare.
 Proteze unidentare de corecție a unor anomalii de formă, volum și poziție
sau discromii.
 Proteze unidentare utilizate în cursul tratamentelor preprotetice.
 Proteze unidentare elaborate pentru imobilizarea dinților.
 Proteze unidentare folosite ca elemene de agregare. [20]

E. Clasificarea protezelor fixe după aspectul fizionomic:

 Microprotezele fizionomice:
-materiale estetice: mase ceramice sau acrilat, fie cu un suport metalic.
 Microprotezele nefizionomice:
-aliaje metalice, culoare specifică aliajului.
 Microprotezele parțial fizionomice:
-aliaj metalic și material estetic. [14]

2.2.3. Materialele dentare din care se pot confecționa protezele unidentare:

Protezele fixe unidentare se pot confecționa în funcție de cerințele estetice
în raport cu principiile biomecanice, biofuncționale și bioprofilactice, din
urmatoarele materiale:

o Metal
o Polimer
o Metalo-ceramic
o Metalo-polimeric (acrilat)
o Metalo-compozit
o Integral ceramic
o Integral compozit

29
  Restaurări intracoronare:

 Restuaurări directe:
- din amalgame de argint (AA)
- din cimenturi ionomere de sticlă (CIS)
- din răşini compozite (RC)
- din compomeri (CPM)
- din ormoceri (OC)

 Restaurări indirecte:
- metalice (aliaje nobile)
- din răşini compozite
Material Avantaje Dezavantaje Preţ/tehnic în Preţ/clinic în Total
restaurator SUA ($) SUA ($)

Amalgam Stabilitate Inestetic, teama - 100$ 100$

durabilitate, deHg
pret mic
Râşini Estetică bună, Durabilitate - 135$ 135$
compozite preţ mic scazutâ

Inlay-uri aur Rezistenţa în Inestetic, 125$ 320$ 455$

timp, procedeu conducâtor
clasic termic
Inlay-uri Estetic, Costul crescut 225$ 325$ 550$
ceramice biologic al noii
electroformate tehnologii
Inlay-uri titan Biocompatibil, Inestetic 160$ 335$ 495$
termoizolant

Inlay-uri Estetic, stabil Investiţia ' 150$ 325$ 475$ '

ceramice tehnică,
(frezate) adaptarea
Inlay-uri Esteticâ şi Adeziune 200$ 325$ 525$
ceramice (arse, rezistenţâ bunâ imperfectă în
presiune) anumite zone
Inlay-uri Esteticâ bună, Longevitate 150$ 220$ 370$
compozit preţ mai mic mai mică

- din ceramică şi metalo-ceramice [22]

30
  Restaurări extracoronare:
 Metale și aliaje:

În 1927, Bureau of Standards a clasificat aliajele pe bază de aur în patru

tipuri în funcţie de proprietăţile mecanice, duritatea crescând de la tipul 1 la IV;
aceste criterii de clasificare fiind incluse în normele DIN 13906, ISO 1563 şi
specifîcaţia ADA nr.5.:

• Tipul I-HV = 59-90 moale-(soft) pentru solicitări minime (incrustaţii mici de

obicei ocluzale)
• Tipul II-HV = 90-120 mediu-(medium) pentru solicitări moderate: coroane
parţiale (mai groase) elemente de agregare, extensii, coroane de înveliş etc.
• Tipul III-HV = 120-150 dur-(hard) pentru solicitări crescute: coroane parţiale
subţiri, intermediari micşti subţiri, coroane de înveliş, extensii, proteze fixe
extinse cu nr. redus de elemente de agregare.
• Tipul IV-HV >150 (răcit lent), HV>120 (durificat) - extradur pentru solicitări
mari(componente ale protezelor scheletizate). [23]

O clasificare mai recentă (1998) facută de Striezel recunoaşte trei grupe de

aliaje:
*Aliaje nobile, pe bază de:
Fig. 2.1 Comparaţie între diferite materiale şi tehnici de restaurare
-Au: nealiat (cu continut crescut de intracoronară.
Au/ cu continut[49] de Al/ redus de Au de Ga)
-Hg: amalgame (cu continut de Cu/ Ag)
-Ag
*Aliaje nenobile, pe bază de:
-Ag
-Ni (Ni-Cr: Cr>15% sau Cr<15%)
-Fe (oțeluri)
-Ti (nealiat/ aliaje de titan)
*Alte aliaje:
-Bronzuri
-Aliaje [24]

31
  Mase ceramice:
Componente Ceramica Porţelan
[25]
dentară %masa %masa
Feldspat 60-80 25-30
Cuarţ 15-25 20-25
Caolin 0-5 50-70

 Polimeri
 Rașini diacrilice compozite

Sunt alcătuite dintr-o fază organică şi alta anorganică); care poate depăşi
70% (procente de masă) ceea ce le imprimă proprietăţi mecanice superioare RA.
Faza organică este formată din monomeri şi copolimeri. Faza organică
reprezintă 15-30% (maxim 50%) din masa totală, fiind alcătuită din monomeri
de bază (circa 21%), monomeri de diluţie (circa 9%), sisteme de iniţiere,
acceleratori şi inhibitori de polimerizare, stabilizatori UV, coloranţi, alţi aditivi.
Faza anorganică reprezintă în general 50-80% din greutatea unei RDC. Cele
mai frecvent utilizate umpluturi sunt: cuarțul cristalin, silicea coloidală,
alumino- şi borosilicaţii de litiu, bariu, zirconiu (sticle), particule sinterizate din
fibre de sticlă. Aceste particule au forme şi mărimi diferite ( 0,04-30 pn). [26]

2.2.4. Indicațiile protezelor unidentare:

 Incrustațiile:
-restaurarea morfologiei și a funcției dinților care au suferit leziuni coronare prin
carie sau fracturi.
-se realizează doar la dinții vitali.
-la premolari și molari la cavitați unde durata de viață a unei astfel de restaurări
o depășește pe a oricărei alte restaurări directe.
-la cavități verticale extinse subgingival.
-leziuni carioase multiple pe aceași hemiarcadă, când pe baza unei singure
amprente se realizează toate incrustațiile.
-în edentațiile parțiale întinse, restaurate cu proteze mobilizabile. [27]

32
  Incrustații din aliaje nobile:
- Restaurarea morfologiei şi funcţiei dinţilor care au suferit leziuni coronare prin
carie sau fracturi.
- Leziuni coronare reduse, la dinţi laterali, pentru a evita bimetalismul.
- Leziuni carioase multiple pe aceeaşi hemiarcadă, când pe baza unei singure
amprente se realizează toate incrustatile.
- Tratamentul disfuncţiilor mandibulare prin refacerea morfologiei coronare
conform principiilor ocluziei funcţionale.
- Şine fixe de imobilizare în parodontitele marginale.
- Elemente de agregare in edentaţii reduse, mai ales frontale; In edentaţiile
laterale pentru agregarea unor proteze fixe, la tineri cu suport pentru
menţinătoare de spaţiu până la protezarea definitivă.
- În edentaţiile parţiale întinse, restaurate cu proteze mobilizabile scheletate,
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de sprijin şi stabilitate.
a) Indicaţiile inlay-urilor ca variante „nobile" la obturaţii sunt similare cu
cele ale obturaţiilor: cavităţi de clasa întâi; cavităţi de clasa a II-a de mărime
medie, dacă creasta marginală şi suprafaţa opusă sunt intacte; cavităţi de clasa a
V-a.
b)Onlay-urile se indică in următoarele situaţi:
- leziuni coronare întinse, cu cuspizi vestibulari şi/sau orali intacţi;
- molari trataţi endodontic, care au pereţii vestibulari şi orali sanatosi, iar
ţesuturile restante trebuie protejate;
- când istmul reprezintă jumătate sau mai mult din dimensiunea coronară
vestibulo-orală.
c) Pinlay-urile se indică în cavitaţile de clasa a V-a şi a II-a, când pereţii
acestora nu oferă suficientă retenţie prin fricţiune sau când incrustaţia trebuie să
acopere o suprafaţă mare. [28]
 Incrustații ceramice:
-inlay-urilor ceramice.

33
 1. Leziuni carioase mici sau moderate (adâncimea cavităţii trebuie să fie
cel puţin 2mm, dacă e mai mică se preferă inlay-urile din compozit);
2. Leziuni carioase mari, cu margini de smalţ nesusţinute;
3. Dinţi cu tratament endodontic, la care cavitatea de acces a compromis
rezistenţa şi prognosticul dintelui;
4. În situaţia când dinţii antagonişti sunt restauraţi cu ceramică;
5. In cavităţile în care nu se poate obţine o formă retentivă şi există
imperative estetice deosebite; [29]
 Coroana metalică:
-dinţi cu distrucţii coronare întinse sau cu obturaţii multiple, pentru consolidarea
mecanică a acestora.
-pierderile de substanță dură dentară nu mai pot fi reconstituite prin obturații,
incrustații sau coroane parțiale.
-pentru prevenirea proceselor de uzură dentară datorită fricțiunii exercitate de
elementele de menținere și stabilizare a protezelor mobilizabile.
-ca mijloc de prevenție a cariilor secundare, circulare, de colet, multiple.
-în bruxism.
-pentru refacerea ariilor de contact cand spațiul interdentar este de 2mm sau mai
mare de 2 mm.
-în abrazii patologice.
-pentru reconstituirea și consolidarea reliefului ocluzal.
-în reconstituirea și consolidarea reliefului ocluzal.
-în reconstituirea morfologiei dentare în zonele de sprijin.
-pentru refacerea reliefului ocluzal și a planului de ocluzie în terapia
disfuncțiilor mandibulare după realizarea coronoplastiilor în scop protetic.
-în fracturi de cuspizi și pereți ai dinților din zona de sprijin.
-ca elemente de agregare în protezarea fixă.
-ca elemente de ancorare în protezarea mobilizabilă.
-în scop de imobilizare. [30]

34
  Coroana (Jacket) acrilică:
-restaurarea aspectului coloristic a dinților devitalizați.
-restaurarea integritatii morfologiei dintilor frontali fracturați, ce nu beneficiază
de tratament conservativ.
-restaurarea aspectului fizionomic al dinților frontali cu procese carioase
profunde.
-restaurarea fizionomică a dinților cu anomalii de formă, volum sau pozitie.
-restaurarea fizionomică a dinților ce prezintă displazii ale smalțului la nivelul
fețelor vestibulare.
-restaurarea volumului și formei dinților abrazați când relația ocluzală este
favorabilă. [31]
 Coroana (Jacket) ceramică:
- Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi
refacute cu materiale plastice de restaurare coronară.
- Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost
restaurate de repetate ori cu obturaţii.
- Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie.
- Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente
de albire.
- Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic.
- Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti,
profesori, avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisface.[32]
 Coroana mixtă:
-indicații majore la dinții frontali și premolari, dar adeseori ele pot fi utilizate și
în zonele laterale distale ale arcadelor.
-pot intra în componența diferitelor șine de imobilizare.
-participă frecvent la elaborarea protezărilor compozite.
-ca elemente unitare, restaurând morfologic și funcțional un singur dinte cu
diferite leziuni coronare. [33]

35
  Metalo-acrilică:
-element de stabilizare al protezelor scheletate.
-element de imobilizare al dinților parodontotici.
-element de stabilizare al ocluziei. [34]
 Metalo-ceramica:
-element de agregare ideal d.p.d.v. fizionomic, biologic, masticator și al ocluziei
funcționale al punților dentare, în toate tipurile de edentații.
-restaurează morfologia coronară a dinților frontali și laterali, care prezintă
modificări de formă și volum, datorită lipsei de substanță produse de carie,
displazii, fracturi și abraziuni.
-restaurează aspectul cromatic.
-restaurează morfologic un grup de dinți pentru a asigura condițiile ocluziei
funcționale. [35]
 DCR:
-cănd rădăcina este lungă, dreaptă, fără patologie apicală. [36]
 Coroana de subtituție:
-pentru dinții care prezintă rădăcini sănătoase, rezistente și țesut gingival clinic
sănătos. [37]
-elemente de agregare ale punților dentare din zonele laterale și frontale la
maxilar și mandibulă.
-restaurează morfologia coronară a dinților cu pierderi mari de substanță
determinate de procesele carioase avansate, traumatisme, abraziune.
-corectarea aspectului estetic al dintilor care prezinta la nivelul partii coronare
malpozitii [38]
 Restaurari directe cu rasini compozite
-principala indicaţie este reprezentată de restaurarea cavităţilor de clasa I, cu un
singur „inlay", sau dacă este mai mare, cu 2-3 „inlay-uri" prefabricate, utilizând
tehnica overlap.
-cavităţile de clasa a II-a (proces carios iniţial, sau înlocuirea unor obturaţii
vechi de amalgam).

36
-reconstituiri coronare după tratamente endodontice.
-acoperirea şuruburilor de fixare a suprastructurilor implantare.
-reoptimizarea inlay-urilor ceramice.
-preparări tunelizate. [39]
 Fațete:
- prezenţa de fisuri amelare.
- anomalii de formă.
- distrofii dentare de pe faţa vestibulară.
- anomalii de formă (cu precădere pe incisivul lateral).
- închideri de diasteme.
- dinţi cu obturaţii mari pe faţa vestibulară, dar cu fața orală îndemnă.[40]

 Coroane parțiale:
- prin menţinerea suprafeţei vestibulare se obţine un efect fizionomic deosebit,
dublat de păstrarea vitalităţii pulpare.
- sacrificiul de ţesut dur dentar este mai redus comparativ cu o coroană de
înveliş sau cu o incrustaţie tip MOD, care presupune o adâncime ocluzală
considerabilă.
- creşterea rezistenţei la fractură a dintelui prin protejarea metalică a ţesuturilor
dentare restante.
- cu ajutorul coroanelor parţiale se pot reconstitui ușor contactele ocluzale şi
proximale.
- inserarea se face uşor şi clar in poziţia corectă datorită nervurilor, a pinurilor şi
a pragurilor cervicale.
- element de agregare în edentaţii reduse sau ca ancorare în protezarea
mobilizabilă.
- coroana parţială se aflâ în contact limitat cu marginea gingivală, micşorându-se
prin aceasta riscul iritaţiei parodontale.
- prin solidarizarea mai multor coroane parţiale se realizează sisteme de
contenţie pentru imobilizarea dinţilor în boala parodontală. [41]

37
2.2.5. Contraindicațiile protezelor unidentare:

 Incrustații din aliaje nobile:

- Pacienţi cu indice de intensitate a cariei, crescut.
- Igienă deficitară.
- Leziuni coronare extinse .
- La tineri, când există riscul deschiderii camerei pulpare.
- Element de agregare în edentaţii intercalate, extinse, cu excepţia situaţiilor
menţionate la indicaţii. [42]
 Incrustații ceramice:
- Contraindicaţiile sunt legate de existenţa parafuncţiilor şi a uzurilor dentare
exagerate. Când o tehnică extrem de minuţioasă şi sensibilă, situaţiile ce nu
permit realizarea în condiţii optime a fiecărei etape clinico-tehnice pot constitui
o contraindicaţie. [43]
 Fațetele:
- predispoziţie la carii dentare.
- igiena bucală defectuoasă sau existentă.
- prezenţa unor obturaţii coronare masive.
- bruxismul. [44]
 Coroane parțiale:
- dacă există un indice de carie mare şi/sau igienă necorespunzătoare.
- coroane cu dimensiuni cervico-ocluzale reduse, care periclitează retentivitatea
coroanei, distrucţii coronare importante; nu pe canini maxilari cu pante incizale
lungi, cu feţe meziale şi distale scurte, care nu oferă suprafaţă suficientă pentru
crearea şanţurilor.
- dinţi devitalizaţi, cu modifîcarea cromaticii, dinţi cu distrofii, displazii de
smalţ, modificări de culoare sau cu alte defecte vizibile pe faţa vestibulară.
- element de ancorare in zona cu solicitare ocluzală importantă sau în cadrul
unor punţi extinse.

38
- condiţii tehnico-materiale necorespunzătoare.
- în toate situaţiile când prevalează factorul fizionomic, având în vedere că
vizibilitatea marginilor metalice ale coroanei parţiale nu poate fi evitată în
totalitate.
- când nu se poate realiza un paralelism între axul de inserţie al coroanei parţiale
şi ceilalţi stâlpi ai unei proteze parţiale fixe.
- volumul mai mare al camerei pulpare, în special la tineri, contraindică
utilizarea coroanei parţiale, deoarece crearea în adâncime a şanţurilor poate să
pericliteze vitalitatea pulpară.
- tipul ocluziei reprezintă un factor important, putând să ducă, în cazuri
nefavorabile, la descimentarea coroanei parţiale. În astfel de situaţii este indicat
să se mărească adâncimea şanţurilor şi să se reacopere marginile incizale şi
ocluzale ale dinţilor cu metal, renunţându-se parţial la aspectul fizionomic. [45]
 Coroana de înveliș metalică:
- pe dinţi cu parodonţiul marginal afectat, până la rezolvarea şi/sau finalizarea
terapiei parodontale.
- pe dinţi cu mobilitate dentară avansată.
- pe dinţi cu tratamente endodontice incorecte şi/sau cu patologie periapicală.
- în pierderi mari de substanţă dură care nu mai oferă retenţia necesară acestui
tip de restaurări protetice şi nici nu mai pot fi refacuţi prin DCR-uri.
- pe dinţi cu modificări de poziţie peste 30° faţă de câmpul ocluzal, care sunt
supuşi unor solicitări anormale permanente.
- pe dinţi cu resorbţii alveolare care ating treimea apicală.
- pe dinţi izolaţi fară antagonişti.
- dinţi foarte scurţi, care după preparare nu mai prezintă premize suficiente de
retenţie la pacienţi cu afecţiuni generale care nu suportă şedinţe lungi de
preparări. [46]

 Coroana (jacket) ceramică:

- Pacienţi tineri la care camera pulparâ fiind voluminoasâ existâ riscul lezârii
pulpei.

39
- La sportivi unde există riscul fracturării traumatice a coroanei.
- În ocluzii adânci acoperite, deoarece nu se poate asigura suficient spaţiu între
bont şi dinţii antagonişti.
- În ocluzii cap la cap care rezultă în urma uzurii marginilor incizale. Însăşi
uzura denotă de obicei exercitarea de forţe musculare mari de obicei
parafuncţionale (bruxism). În cazul unor rapoarte constituţionale atitudinea
poate fi mai nuanţată şi nu de contraindicaţie categorică.
- Dinţii scurţi, la care contactul coroanei cu antagoniştii s-ar face pe suprafeţe
nesusţinute de bont.
- Dinţii frontali care prezintă strangulări cervicale care nu permit conformarea
corectă a pragului gingival.
- Molarii reprezintă o contraindicaţie pentru coroanele din mase ceramice
tradiţionale care nu rezistă la solicitările funcţionale din zona laterală a arcadei
dentare.
- Dinţii depulpaţi trebuiesc restauraţi în prealabil sau reconstituiţi cu DCR.
- Coroana Jacket de ceramică nu poate fi folosită ca element de agregare în cazul
unei proteze partiale fixe. [47]
 Coroana mixtă:
-se referă la pacienţi tineri (sub 20 de ani) datorită volumului mare al camerei
pulpare precum şi la unii adulţi la care depulparea prealabilă a dintelui implică o
serie de riscuri (de moment sau de perspectivă) pentru pacient. [48]

40