METODE DE TRATAMENT PROTETIC ÎN LEZIUNILE CORONARE

Caracteristicile tratamentului protetic al leziunilor coronare:

 Precocitate; instituirea cât mai rapidă a tratamentului;
 Excizia în totalitate a ţesuturilor dentare modificate;
 Excizia unor ţesuturi sănătoase (uneori chiar organul pulpar sănătos);
 Uneori se impune pregătirea preprotetică;
 Se realizează cu ajutorul protezelor unidentare.

Caracteristicile protezelor unidentare:

 Sunt piese protetice rigide;
 Sunt realizate în laboratorul de tehnică dentară;( cu excepţia celor
provizorii)
 Necesită preparaţii neretentive;
 Menţinerea şi stabilitatea pe preparaţie sun asigurate de:
1. Fricţiune;
2. mijloace suplimentare: şanţuri, casete, lăcaşuri, ştifturi, pivoturi;
3. fixare;
4. închidere periferică;
5. adaptare ocluzală funcţională.

Metodele de tratament protetic şi proteza unidentară specifică:

 metoda reconstituirii – incrustaţia;
 metoda acoperirii – coroana de înveliş;
 metoda substituirii – coroana de substituţie ( uneori, R.C.R +
coroană de înveliş)

METODA RECONSTITUIRII

Proteza unidentară caracteristică este incrustaţia.

Din punct de vedere al materialului din care se realizează incrustaţiile pot fi:
 metalice (din aliaje nobile);
 din răşini compozite;
 din ceramică sau metalo/ceramică.
Indicaţiile incrustaţiilor:
 leziuni carioase cu distrucţii coronare importante unde este
necesară protecţia ţesuturilor dentare restante;
 leziuni coronare reduse, pentru a evita bimetalismul;
 leziuni coronare mutiple pe aceeaşi hemiarcadă;
 refacerea morfologiei ocluzale.

Incrustaţiile metalice pot fi realizate din aliaje nobile, ce oferă avantajul unei
turnări exacte şi posibilitatea brunisării, sau aliaje din titan.
Comparativ cu obturatia din amalgam de argint, incrustatia metalică oferă
următoarele avantaje:
 economie de tesut dur dentar la nivelul istmului;
 adaptare marginală superioară, datorită brunisării;
 morfologie ocluzală funcţională ( în raport cu dinţii
antagonişti)

1
  refacerea corectă a ambrazurilor, a punctului de contact cu
dinţii vecini, a crestelor marginale;
 nu colorează dintele.

Incrustaţiile din materiale compozite pot fi utilizate azi ca alternativă la obturaţia

plastică, deoarece, sistemele actuale au 2 calităţi majore:
 sisteme adezive performante;
 caracteristici ameliorate: structură microhibridă ( rezistenţă,
rigiditate crescută) , perfectarea polimerizării ( asocierea
procedeelor tehnice de foto-termo-baro polimerizare),
încorporarea de fibre de sticlă ,carbon, polietilenă (ce
sporeşte rezistenţa mecanică).
Incrustaţiile din compozit sunt indicate pentru:
 înlocuirea obturaţiilor vechi de compozit, cu carii secundare;
 înlocuirea obturaţiilor din amalgam;
 refaceri ocluzo-proximale când istmul cavităţii nu depăşeşte
1/3 din distanţa vestibulo-orală măsurată între vârfurile
cuspizilor;
Comparativ cu obturaţia plastică, incrustaţia din compozit are următoarele
avantaje:
 infiltraţie marginală redusă;
 contracţie de polimerizare mai mică;
 cimentare adezivă.
În loc de compozite se pot utiliza polisticle (BellGlass, Artglass), materiale cu
transluciditate şi rezistenţă la uzură foarte bună.
Incrustaţiile din ceramică revin în actualitate după introducerea tehnicilor de
cimentare adezivă. Oferă un aspect estetic excelent, conferă rezistenţă
structurilor dentare subiacente, fiind o metodă conservativă comparativ cu alte
tratamente protetice.

METODA ACOPERIRII

Caracteristic pentru metoda acoperirii este aplicarea unei proteze unidentare ce

acoperă suprafaţa coroanei naturale a unui dinte, pregătită în prealabil special
pentru acest scop.

Clasificarea coroanelor de înveliş

1. după gradul de acoperire coronară:

 coroane totale, ce acoperă toate fetele coroanei dintelui;
 coroane parţiale, ce lasă liberă, neacoperită o porţiune mai mică
sau mai mare din feţele coroanei dintelui.
2. după material:
 metalice;
 nemetalice: acrilice; ceramice, compozite;
 mixte: metalo-acrilice; metalo-ceramice; metalo-compozite.
3. după aspect:
 nefizionomice;
2
  fizionomice;
 parţial fizionomice.

4. după tehnologia de laborator:

 cele metalice: ştanţare (ambutisare); turnare; din 2 bucăţi;
electrodepunere;
 cele polimerice (acrilice şi compozite): polimerizare prin mai multe
procedee ( termo-, foto- baro-);
 cele din ceramică: coacere; presare, turnare, frezare( CAD/CAM);
 cele mixte prin combinarea procedeelor de mai sus pentru metal şi
respectiv partea fizionomică, ex turnare+ coacere la metalo-ceramică;
turnare +fotopolimerizare la metalo-compozit.
5. după durata pentru care sunt concepute:
 provizorii, 2,3 zile până la 2 săptămâni;
 temporare, de la câteva săptămâni la 1 an;
 finale.

Criterii de alegere a coroanei de înveliş:

1. Scopul urmărit:
 element solo= coroană integral ceramică;
 element de agregare= coroană metalo-ceramică.

2. Topografia dintelui:
 dinte frontal=coroană fizionomică sau parţial fizionomică;
 dinte lateral= coroană metalică sau mixtă;
3. Starea parodonţiului marginal:
 ex. Coroană cu prag supragingival;
4. Starea organului pulpar:
 dinte vital: preparaţii mai conservatoare; ex. Coroane parţiale, pinlay,
pinledge,
 dinte devital: coroană cu pivot intraradicular, cu cep în camera pulpară,
5. Morfologia dintelui:
 dinte scurt: coroană cu grosime totală;
 dinte înalt şi globulos: coroană ecuatorială;
6. Condiţii tehnico-materiale:
 condiţii economice ale pacientului;
 dotarea cabinetului şi laboratorului;
 priceperea tehnicianului;
 cunoştinte şi manualitatea medicului.
7. Vârsta pacientului:
 la adolescenţi nu se recomandă coroane metalo-ceramice, coroane cu
ştifturi parapulpare, datorită volumului mare al camerei pulpare.
8. Indicele de carie şi igiena orală: sunt contraindicate coroanele parţiale şi
incrustaţiile sau coroanele totale cu prag supragingival la pacienţi cu
carioactivitate mare şi igienă orală deficitară.

Indicaţiile metodei acoperirii:

1. în scop restaurator morfo-funcţional:

 carii întinse în suprafaţă;

 fracturi de cuspid;
3
  carii profunde cu subminarea rezistenţei dintelui ( RCR şi coroană
de înveliş);
 abraziune patologică localizată;
 abraziune patologică generalizată
 migrări verticale ( după aducerea dintelui în planul de ocluzie) şi
orizontale (după redresare ortodontică);
 modificări de culoare;
 anomalii de volum( microdonţia în anumite limite);
 anomalii de formă;
 modificări uşoare de poziţie.

2. în scop protetic:
 element de agregare pentru punţi;
 pentru aplicarea unor elemente de menţinere, sprijin şi stabilizare
ale protezelor parţiale mobilizabile;
 pentru aplicarea de elemente speciale ale protezelor mobilizabile
( culise, bare, sistem telescopat).

3. în scop preventiv-profilactic:
 dinţi cu obturaţii mari, voluminoase;
 pentru prevenirea eroziunilor date de croşetele dentare;
 coroane solidarizate pe dinţi limitanţi ai breşelor terminale;
 pentru evitarea locurilor de retenţie între proteza mobilizabilă şi faţa
dinspre edentaţie a dintelui restant;
 imobilizarea dinţilor parodontotici după tratament parodontal, pentru
a evita recidiva;
 refacerea punctului de contact interdentar, pentru a preveni lezarea
directă a parodonţiului proximal

Contraindicaţiile coroanelor de înveliş

 dinţi cu parodonţiul marginal afectat. Întâi se practică terapia parodontală;
 dinţi foarte mobili;
 dinţi cu tratamente endodontice incorecte sau patologie periapicală;
 pierderi mari de substanţă dură dentară, ce exclud posibilitatea efectuării de RCR şi
coroană de înveliş;
 dinţi înclinaţi mai mult de 30 grade faţă de planul de ocluzie;
 dinţi cu resorbţii alveolare ce interesează 1/3 apicală;
 dinţi izolaţi fără antagonişti;
 dinţi foarte scurţi;
 pacienţi cu afecţiuni generale unde se contraindică şedinţele lungi de preparare,
amprentare,etc.
 când se poate opta pentru o soluţie mai conservatoare( incrustaţie, coroană parţială)

COROANA TOTAL METALICĂ

4
 Coroana total metalică este cea mai comună proteză unidentară pe dinţii laterali
şi cel mai frecvent element de agregare utilizat în zona laterală, mai ales pe
molari.
Avantaje:
 retenţie net superioară coroanelor parţiale, fiind una dintre cele mai
retentive coroane de înveliş.
 Rezistentă mecanică superioară coroanelor parţiale;
 Poate rezolva unele malpoziţii dentare;
 Acces mai bun pentru igienizare la furcaţia radiculară a dinţilor cu
probleme parodontale, prin reconturarea pereţilor vestibulari sau orali.
 Permite realizarea de preparaţii speciale pentru elemente de menţinere,
sprijin şi stabilitate pentru protezele mobilizabile ( lăcaşuri ocluzale pentru
pinteni, reconturarea suprafeţelor axiale pentru realizarea planurilor de
ghidare, etc.)
 Permite corectarea planului de ocluzie în zona de sprijin.

Dezavantaje:
 Preparaţia este mai puţin conservatoare ca în cazul coroanelor partiale;
 Poate afecta pulpa dentară sau parodonţiul marginal;
 Este inestetică, fiind contraindicată pe dinti frontali;
 După cimentare, nu pot fi efectuate teste de vitalitate electrice;

Particulaităţi în prepararea bontului.

Şlefuirea ocluzală ca primă etapă oferă următoarele avantaje:
 Vizualizarea lungimii bontului, ceea ce uşurează şlefuirea feţelor axiale conform
principiilor biomecanice;
 Şlefuirea feţelor axiale mai scurte solicită mai puţin pulpa dentară;
 Accesul pe feţele axiale este mai uşor;
 Vizibilitate superioară a zonei gingivale pentru prepararea limitei cervicale.
Dezavantajul şlefurii în prima etapă a fetei ocluzale este legat de riscul de lezare a
dinţilor vecini.
Obiectivele şlefuirii ocluzale:
 Obţinerea spaţiului interocluzal necesar pentru grosimea metalului;
 Respectarea morfologiei ocluzale, astfel încât reducerea de ţesut dur să fie minimă
dar suficientă, pentru a permite modelarea funcţională ocluzală a viitoarei coroane
metalice.
 În absenţa dintelui antagonist, se ia ca reper raportul bontului cu dinţii vecini;
 La dinţii egresaţi reperul şlefuirii sunt dinţii vecini sau planul de ocluzie;
 Cuspizii de sprijin se reduc mai mult decât cei de ghidaj şi se protejează mecanic
prin bizotare pe versantele externe;
Fetele axiale se deretentivizează în sens cervico- axial, astfel ca în final să rezulte o
conicizare a bontului de aprox. 6 grade (bont cilindro-conic)
Limita cervicală a preparaţiei poate fi plasată supragingival, atunci când dintele este
suficient de înalt, nu prezintă leziuni de colet şi se doreşte protecţia parodonţiului
marginal. La dinţii scurţi sau cu leziuni cervicale, la pacienţi cu carioactivitate intensă
sau igienă deficitară se preferă plasarea subgingivală a pragului. Se recomandă
realizarea uni prag cervical rotunjit (chamfer), de minim 0,2-0,3mm, în medie 0,6-
0,7mm. ce poate fi obţinut cu o piatră diamantată cilindro-conică cu vârf rotunjit.
Bizotarea pragului permite o mai bună adaptare marginală prin brunisare la coroanele
din aliaje nobile.
5
Finisarea preparaţiei presupune:
 Rotunjirea muchiilor de întâlnire între feţele axiale şi între fetele axiale şi faţa
ocluzală,
 netezirea suprafetelor şlefuite’
 finisarea pragului.

Greşeli,incidente şi accidente posibile la prepararea bontului:

 reducerea insuficientă la nivel ocluzal, mai ales la nivelul şanţurilor;
 reducerea exagerată,mai ales din vârfurile cuspizilor;
 menţinerea de zone retentive, vestibular sau lingual; mai ales disto-lingual.
 şlefuirea plană a fetei ocluzale;
 şlefuirea insuficientă a feţelor axiale. Vestibular şi lingual coroana va fi supra
conturată, iar proximal nu se asigură spaţiu suficient pentru grosimea coroanei sau
este împiedicată inserţia coroanei pe preparatie;
 convergenţa exagerată a bontului;
 prepararea insuficientă a limitei cervicale;
 lezarea dinţilor vecini,
 lezarea părţilor moi, parodonţiu marginal, inserţia epitelială,
 deschiderea accidentală a camerei pulpare sau îmbolnăvirea pulpei dentare.