Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Materialele compozite sunt acele materiale ce au în componenţa lor o fază organică (numita
matrice) şi o fază anorganică. În funcţie de materialul folosit pentru matrice, compozitele se pot
clasifica în:
Materialele
compozite sunt considerate
la ora actuală o revoluţie în
stomatologie si reprezintă
cea mai buna varianta de
restaurare dentara, conducand la obtinerea unor rezultate finale cu aspect estetic dento-facial deosebit
de bun, în condiţii biomecanice, biofuncţionale şi bioprofilactice optime pentru structurile dure dentare
şi pentru ţesuturile adiacente.
1
o fază organică (continuă) formată prin polimerizarea unui sistem răşinic constând în unul
sau mai mulţi monomeri activaţi prin polimerizare
o fază anorganică dispersată (discontinuă) formată din particule de umplutură de diferite
tipuri (silice, cuarţ, ceramică), mărimi şi forme
o fază interfacială, care se leagă atât de faza organică, cât şi de cea anorganică, imbunătăţind
proprietăţile mecanice ale unei reţele polimerice mai puţin rezistente şi facilitând transferul forţelor
între cele două faze şi formarea unui material unitar. Adăugarea umpluturii anorganice este necesară
pentru obţinerea unui grad de rezistenţă ce permite răşinii compozite să fie folosită în zonele
posterioare, cu stres masticator ridicat.
Particulele de umplutură nu sunt legate numai mecanic de matricea polimerică, ele stabilesc şi
o legătură chimică cu aceasta. Moleculele de legătură, denumite silani, prezintă două grupări
funcţionale. La un capăt, moleculele de silan reacţionează cu grupările SiO de la suprafaţa umpluturii
şi sunt polimerizate formând o reţea în continuă creştere prin gruparea metacrilat de la celălalt capăt
al moleculei.
2
Particulele de umplutură cel mai des întâlnite în compoziţia acestor materiale sunt constituite
din cuarţ şi sticlă de bariu sau stronţiu. Umplutura de cuarţ prezintă proprietăţi estetice deosebite şi
rezistenţă, însă nu este radioopacă şi poate abraza dinţii antagonişti. Particulele de sticlă de bariu sau
stronţiu sunt radioopace, însă mult mai puţin stabile decât cuarţul.
Compozite hibride
Temenul de “compozit hibrid” descrie foarte bine faptul că umplutura este alcătuită din
componente diferite sau /si de dimensiuni diferite.
Primele compozite hibride introduse conţineau particule de umplutură mari cu diametrul de 15-
20 μm, precum şi particule mici de silice coloidală cu dimensiuni de 0.01-0.05 μm.
3
Nanocompozite – contin particule de umplutură cu dimensiuni sub 100 nm (0,1 μm) şi au
proprietăţi estetice superioare tuturor celorlalte tipuri de materiale compozite, precum şi o durabilitate
şi o rezistenţă net superioare. O primă generaţie de compozite cu nanoparticule există deja pe piaţă în
utilizare, dar sunt încă posibilităţi de ameliorare a calităţilor date de nanotehnologia acestora.
În tehnicile directe (în cabinet) intră în discuţie numai iniţierea chimica şi fotopolimerizarea.
Răşinile compozite cu iniţiere chimică sau autopolimerizabile – conţin un sistem
bicomponent de iniţiere, format din iniţiator (de obicei un peroxid organic) şi accelerator (o amină
terţiară).
Răşinile compozite cu fotoiniţiere sunt cel mai frecvent utilizate în cabinetele de medicină
dentară, datorită avantajelor pe care le oferă comparativ cu cele autopolimerizabile. De obicei se
prezintă în seringi sau compule şi se aplică în straturi succesive cu grosime maximă de 2mm, ce vor fi
polimerizate separat.
Deoarece radiaţiile luminoase au energie mică se impune folosirea unor fotoiniţiatori care se
descompun pentru a genera radicali liberi. În sistemele activate cu sursa de radiaţii UV (λ = 365 nm)
benzoil metil eterul este folosit ca iniţiator, acesta descompunându-se în radicali liberi în absenţa / sau
prezenţa unei amine terţiare. În sistemele fotoreticulate cu radiaţie vizibilă (λ = 450-500 nm),
camforchinona (CQ) este iniţiator iar activatorul este o amină terţiară alifatică sau aromatică.
4
Figura 5. Mecanismul iniţierii fotochimice
Iniţierea cu radiaţie vizibilă a fost aleasă, în detrimentul iniţierii cu radiaţie UV, datorită unei
adâncimi de penetrare în compozit de 2 mm în loc de 1 mm (radiaţia UV este puternic dispersată de
agentul de ranforsare cu dimensiuni foarte mici) precum şi datorită faptului că este suficient un timp de
iradiere mai scurt (maxim 60 secunde). În plus radiaţia UV poate cauza arsuri corneene, iar lampa UV
necesită o încălzire înainte de folosire, aceasta pierzându-şi eficienţa în timp.
Matricea polimerica
In 1960, Bowen a cercetat posibilitatea utilizării răşinilor epoxidice (diglicidileterul
bisfenolului A, DGEBA) în combinaţie cu particule de silice.
CH3
H2C CH2 CH2 O C O CH2 CH2 CH3
O H3C O
Figura 6. Structura DGEBA
Rezultatele “in vitro” au fost promiţătoare, dar prezenţa umidităţii a inihibat procesul de
polimerizare a răşinii epoxidice. Pentru a depăşi această inconvenienţă, Bowen a ataşat grupări metil-
metacrilat la grupările terminale ale răşinii epoxidice, transformând în acest fel răşina epoxidică într-un
dimetacrilat. Rezultatele experimentale au fost încurajatoare şi au finalizat cu obţinerea unei noi răşini
numită bisfenol A diglicidil-dimetacrilat (BisGMA) sau, mai simplu, răşina Bowen.
5
O O
CH3
H3C CH3
O O C O O
CH2 OH CH3 OH CH2
CH2 O O
Pentru diminuarea vâscozităţii s-au adăugat diferiţi monomeri de diluţie, cu vâscozităţi mai
reduse, cum ar fi spre exemplu trietilenglicol-dimetacrilat (TEGDMA) care au făcut posibilă
creşterea durităţii prin adăugarea unei cantităţi crescute de umplutură şi creşterea legăturilor
intercatenare.
O CH2
H3C O O
O O CH3
CH2 O
6
Corelaţie între masa moleculară şi vâscozitatea monomerilor
Monomer Masa moleculară (g/mol) Vâscozitate (Pa x s)
Bis-GMA 512 1369
UDMA 470 28
TEGDMA 286 0.008
S-a presupus că tăria și duritatea rășinii compozite poate fi îmbunătățită prin alegera unui raport
optim între monomerii: UDMA, BISGMA, TEGDMA.
Parte experimentala
Materiale
- monomeri: Bis-GMA, UDMA, TEGDMA
- agent de ranforsare: silice pirogena (SiO2) – dimensiune 0.007µm, suprafata specifica 390±40m2/g
- sistem de initiere: 0.2% camforchinonă (CQ) şi 0.8% etil-4(N, N’-dimetilamino)benzoat (4EDMAB)
Echipamente utilizate
- lampa de polimerizare cu radiatie vizibila
- baie de apa termostata
7
Se vor sintetiza 3 tipuri de compozite dentare prin amestecarea in diferite proportii a monomerilor
BisGMA, UDMA si TEGDMA cu agentul de ranforsare pana la obtinerea unui amestec omogen. O dispersie
buna a particulelor de silice se obtine prin folosirea unei bai termostatate (10-15 min, 60ºC). Gradul de
dispersie al silicei în matricea polimerică este estimat vizual prin inspectarea clarităţii optice a
amestecului.
Apoi se adauga pe rand componentele sistemului de fotoinitiere: 0.2% CQ. Amestecul obţinut a
fost ultrasonicat până la completa dizolvare a componentelor sistemului de iniţiere (10 min, 60ºC). Apoi
se adauga 0.8% EDMAB.
!!! Radiaţiile de lumină vizibilă penetrează maxim 2mm, de 3 ori mai mult decât cele UV !!!
8