Cuprins

Introducere.................................................................................................................................4

Partea generală...........................................................................................................................5

Capitolul 1. Generalitati privind materialele fizionomice din compozit....................................6

1.1 Definire.............................................................................................................................6

1.2 Tipuri de materiale fizionomice.......................................................................................6

Capitolul 2. Prepararea dintilor laterali si frontali în funcție de metoda de restaurare............14

2.1 Prepararea dinților frontali.............................................................................................14

2.1.1 Carii aproximale care nu au distrus unghiul incizal................................................14

2.1.2 Carii aproximale care afectează unghiul incizal......................................................16

2.2 Prepararea dinților laterali..............................................................................................18

Partea specială..........................................................................................................................22

Capitolul 3. Studiu privind aspectele estetice și morfologice ale obturațiilor fizionomice din
compozit...................................................................................................................................23

3.1 Motivarea alegerii temei.................................................................................................23

3.2 Material și metodă..........................................................................................................25

3.3 Rezultate și discuții.........................................................................................................26

3.4 Cazuri clinice..................................................................................................................33

Caz clinic 1...........................................................................................................................33

Concluzii..................................................................................................................................36

Bibliografie..............................................................................................................................38
 Introducere

Am ales lucrarea cu tema „ Aspecte estetice și morfologice ale obturațiilor

fizionomice din compozit” ținând cont de importanța pe care o au materialele fizionomice din
compozit în tratamentul afecțiunilor dentare ce presupun obturația.
După cum știm, materialele fizionomice din compozit au o culoare asemănătoare
dinților, oferind acestora un aspect cât mai natural.
Lucrarea de față cuprinde un număr de trei capitole, două teoretice și unul
reprezentând partea specială.
În primul capitol teoretic am prezentat date legate de materialele fizionomice din
compozit ( definirea acestora și tipurile de material fizionomice din compozit).
Cel de-al doilea capitol teoretic vine cu informații referitoare la metodele de
preparare a dinților frontali și laterali în funcție de metoda de restaurare.
Rasinile compozite sunt în realitate alternativa la restaurarile clasice din amalgam.
Obturațiile de culoarea dintelui sunt cunoscute ca obturații de compozit iar materialul este în
esență un material plastic cu microumplutură de particule de sticlă. Aceste obturații sunt
durabile și mult mai estetice decât cele de amalgam.
Cu toate că, în general se crede că realizarea unei plombe dentare (obturații
fizionomice) este cel mai ușor lucru, în realitate, lucrurile sunt total invers. Eșecul realizării
unei obturații fizionomice compromite dintele și îl condamna direct la extracție.
Stomatologia modernă ne permite să obținem atât rezistență, cât și o estetică naturală
prin realizarea unor obturații dentare fizionomice. Putem restaura dinții la rezistență și
aspectul lor anterior cu ajutorul rășinilor nanocompozite de ultimă generație și al ceramicii.
Obturațiile vechi, negre, din amalgam pot fi înlocuite, iar dinții pot arăta ca și noi.

4
Partea generală

5
 Capitolul 1. Generalitati privind materialele fizionomice din
compozit

1.1 Definire

Sunt reprezentate de materiale care au o culoare asemănătoare dinţilor, conferind

restaurărilor un aspect cât mai fizionomic. Spre exemplu, materiale (răşinile acrilice) au un
caracter istoric, iar altele (cimentul silicat) se dovedesc a fi depăşite din ce în ce mai mult,
compomerii fiind din ce în ce mai folosiți în stomatologia restaurativă [1].

1.2 Tipuri de materiale fizionomice

A. Răşinile compozite
Conform clasificării A.D.A. (American Dental Association), după răşinile acrilice
autopolimerizabile,rășinile compozite reprezintă a II-a clasă de materiale folosite în
restaurările cu răşini prin metoda directă. În chimie, termenul de material compozit se referă
la o asociere a două sau mai multe componente cu proprietăţi diferite, dar care perfect cuplate
vor da naştere la un produs final cu proprietăţi diferite, superioare faţă de cele iniţiale puse în
reacţie[1].
Structura rășinilor compozite este:
- faza continuă, liantul răşinos (matricea organică), care asigură substratul
materialului compozit, reprezentînd 30- 50% din volum;
- faza dispersată, umplutura anorganică care creşte rezistenţa la forţele de uzură, îi
scade coeficientul de contracţie de priză şi coeficientul liniar de expansiune termică şi asigură
materialului un aspect cât mai fizionomic;
- agenţii de cuplare care permit o legătură cât mai bună între cele două faze, de
aceasta depinzând în mare măsură caracteristicile superioare ale răşinilor compozite;
- adjuvanţi în proporţie de 5%, care au rolul fie de a controla reacţia de polimerizare
prin diferiţi iniţiatori, acceleratori, inhibitori, sau a influenţa calităţile estetice prin
stabilizatori, diferiţi coloranţi şi pigmenţi.
Primele materiale fizionomice aveau faza organică reprezentată de
polimetilmetacrilat (PMMA), care însă prezenta un coeficient de contracţie de priză accentuat
şi un grad de uzură excesiv. Formula originală a lui Bowen avea la bază un monomer
difuncţional BIS-GMA (Bifenol-glicidilmetacrilat), alte răşini compozite conţinînd alt

6
monomer mai puţin vâscos, dar cu o duritate mai mare U.D.M. (uretandimetacrilat), care în
unele formule li se adaugă un monomer difuncţional şi mai puţin vâscos, TEGDM
(trietilenglicol-dimetacrilat).
În trecut, sticla, quarţul şi ceramica au fost acele materiale anorganice ce erau
fragmentate până la particule de diametre mici. Pentru că formele cristaline erau greu de
finisat şi lustruit, s-au preferat cele necristaline: siliciu coloidal şi diferite sticle ce conţin
metale: Ba, Zn, Stronţiu, Ytrium. Vâscozitatea răşinilor compozite este în strânsă legătură cu
fluiditatea monomerului şi cu cantitatea de filler. O cantitate crescută de filler duce la o
vâscozitate prea mare, iar răşina compozită va fi foarte greu de manipulat şi nu va “curge” în
microretentivităţile create de noi anterior, ceea ce obligă la menţinerea unui volum maxim de
până la 50%. La acelaşi volum însă, un diametru al particulelor (granulometria) mai mic,
creşte aria suprafeţelor ce intră în cuplare cu matricea organică, provocînd o creştere a
vâscozităţii [2].
Totodată, cu cât granulometria este mai mică, cu atât suprafeţele sunt mai finisabile
şi mai estetice.
Sub aspectul granulometriei, răşinile compozite sunt de mai multe feluri [1]:
- compozite cu particule mari – macroparticule – macrofiller ( = 10-100 m), cu
rezistenţă scăzută la abraziune şi suprafaţă aspră ce favoriza retenția plăcii bacteriane şi
diferiţi coloranţi.
- compozite tradiţionale (convenţionale) cu midiparticule ( = 1-10 m), au o
pondere a umpluturii anorganice de 75-80% ca volum, folosite iniţial în zona anterioară, însă
au rămas deficitare raportat la calitatea suprafeţei (în urma lustruirii ele rămâneau aspre).
Prezintă cel mai mare coeficient de uzură ocluzală. Există mai multe tipuri de produse
autopolimerizabile Adaptic (Jhonson & Jhonson), Concise (3M), Denntaria (Dentaria) şi
fotopolimerizabile: Prisma Fil (Caul K).
- compozitele cu microumplutură (microfilleri cu  = 0,01-0,1 m), au apărut din
necesitatea de a obţine materiale cât mai fizionomice şi cu o suprafaţă cât mai netedă. Se
întâlnesc şi nanofilleri care au  = 0,005-0,01 m, mai mic decât  a luminii, devenind
practic invizibili. De altfel, aceste particule sunt mai mici decât particulele abrazive din
discurile de finisat, astfel încât umplutura de Si este îndepărtată odată cu răşina în care este
introdusă.
Matricea organică are o fluiditate foarte mare, volumul armăturii este mic (35-60%),
ajutând la menținerea unui grad de vâscozitate acceptabil, clinic vorbind.

7
 Compoziția acestora poate fi [3]:
a. omogenă: în care particulele de Si coloidal sunt dispersate omogen şi uniform în
masa fazei organice;
b. heterogenă (cu filler organic) în care particulele din compozit prepolimerizat cu 
= 1- 20 m şi o cantitate mică de Si pirogenic au fost adăugate fazei organice.
Acestea prezintă o rezistență crescută la uzură, şi pentru că nu au un modul de
elasticitate scăzut, restaurările cu aceste materiale se flectează odată cu dintele, când asupra
lui apar forţe de flexiune. Din acest motiv, ele sunt folosite în restaurările cervicale, unde apar
astfel de forţe.
Există mai multe tipuri de produse fotopolimerizabile, precum: Degufill M
(Degusa), Silux plus (3 M), Adaptic LCM (Jhonson & Jhonson), Compofil anterior
(Septodont), Helioprogres (Vivadent) şi autopolilmerizabile Silar (3 M).
- Compozitele hibride. Ținând cont de faptul că fiecare din categoriile anterioare
aveau calităţi diferite, prin combinarea acestora s-a mers pe idea realizării unui material ideal
(rezistent la uzură ocluzală, asemănător cu smalţul, estetică superioară şi o suprafaţă cât mai
netedă).
În anul 1992, Willems, a clasificat materialele compozite în următorul mod:
- Compozite tradiţionale;
- Compozite întărite cu fibre de sticlă;
- Compozite microfine: omogene și heterogene
- Compozite cu densitate crescută care, de altfel, pot fi:
a. cu umplutură medie (mai puţin de 60% din volum):
-ultrafine (mai puţin de 3 m); și
-fine (mai mult de 3 m).
b. Cu umplutură compactă (mai mult de 60% din volum):
-ultrafine (mai puţin de 3 m);
Rata de uzură ocluzală a compozitelor ultrafine cu umplutură compactă a fost, în
zonele de contact de 110-149 m după 3 ani, similară cu a smalţului, ceea ce le face
promiţătoare ca răşini pentru zona posterioară.
Scurtarea distanțelor interatomice este cea care produce retracţia de polimerizare
care apare la majoritatea compozitelor. Aceasta prezintă o importanță majoră la răşinile
compozite ce conţin o matrice organică mai voluminoasă şi provoacă fracturi în masa
materialului, sau la margini, cu scăderea rezistenţei mecanice a materialului. Compozitele cu

8
un volum mare de armătură, vor avea un coeficient de contracţie mai mic (hibride). De
amintit este faptul că în cazul răşinilor compozite cu priză chimică, retracţia se face centripet.
De altfel, reacția la cele cu priză fotoindusă se face spre direcţia sursei de lumină. Cu cât
arhitectura cavităţii este mai complicată şi cu cât are mai mulţi pereţi, cu atât contracţia de
polimerizare este mai mare. Comportamentul volumetric – coeficientul liniar de expansiune
termică este de 28-45 pgm/0C, de 3-4 ori mai mare decât al ţesuturilor dentare. Cu cât faza
organică este mai bogată, cu atât şi variaţiile volumetrice vor fi mai mari în timpul
termociclării din cavitatea bucală [2,4].
Cu cât gradul de conversie al sediilor monomere reactive este mai mare, cu atât
absorbţia şi penetrarea apei în matricea organică este mai mică, din acest punct de vedere,
compozitele cu microumplutură absorb mai multă apă ca cele convenţionale, dar cele mai
impermeabile rămân răşinile compozite hibride. Echilibrul hidric se restabileşte după circa 1-
2 săptămâni, iar unii autori (Roth), indică pacienţilor să nu consume în acest interval alimente
sau băuturi ce conţin coloranţi.
Rezistenţa la abraziune presupune capacitatea materialului de a rezista la pierderea
unei zone din suprafaţa lui, consecință a frecării cu structura dentară, alte materiale, bolul
alimentar, periuţa de dinţi, etc[4].
Factorii favorizanți ai uzurii accentuate, pot fi:
- o restaurare întinsă în suprafaţă;
- situarea cât mai posterioară a dintelui implicat;
- restaurarea supusă direct forţelor ocluzale;
- o ocluzie dezechilibrată în IM sau dinamică;
- inserarea incorectă a materialului;  finisare şi lustruire intempestive.
B. Cimenturi glassionomere (cu ionomeri de sticlă)
Aceste cimenturi sunt realizate prin amestecul unui sistem lichid-pulbere, în care
pulberea este constituită din particule de sticlă alumino-silicat, care conţin înglobate şi
fluoruri de Ca, Na şi Al, ca şi fosfaţi.
În cariologie, din multitudinea de C.G.I. avute la dispoziţie, noi apelăm la cele din
[5]:
- clasa II – indicate pentru restaurare;
- clasa III – indicate ca liner sau ca obturaţie de bază.
Utilizarea C.G.I. în aceste situaţii clinice, este preconizată datorită unor calităţi ale
lor, dintre care amintim:

9
 - adeziunea fizico-chimică la ţesuturile dentare dure şi la alte materiale (oţel
inoxidabil, platină), care pot reacţiona chimic, eliberînd cationi. Adeziunea maximă se obţine
la smalţ (mai bogat în materie anorganică şi cu o structură mai omogenă), fiind în jur de 12-
15 MPa, scade cu 10- 15% la dentină şi cea mai slabă la cement. C.G.I. au capacitatea de a
chela ionii de Ca din hidroxiapatita ţesuturilor dure şi ipotetic de a forma legături chimice cu
grupările carboxil, hidroxil şi amino din matricea organică. Apar şi legături de hidrogen între
grupările libere de carboxil din ciment şi grupările hidroxil din hidroxiapatită. Pe lângă
adeziunea chimică putem îmbunătăţi retenţia C.G.I. prin aplicarea unui acid poliacrilic 10%
timp de 15 secunde pe smalţ şi dentină, pentru a obţine suprafeţe tisulare curate şi cu un
oarecare grad de microretentivitate mecanică (produse: Dentin Conditioner: acid poliacrilic
10%; Cavity Conditioner: acid poliacrilic 20%).
Pentru C.G.I. hibride tip Vitremer, adeziunea creşte prin aplicarea unui primer
fotoactivat care condiţionează suprafaţa dentinară şi o umezeşte mai bine decât C.G.I. singur;
- bună stabilitate dimensională, având un coeficient de contracţie de priză mic (3-
4%), şi o reacţie de priză prelungită până la 72 h, care este compensată de absorbţia de apă ce
provoacă o expansiune echivalentă. El se mai numeşte şi dentină artificială, sau înlocuitor de
dentină, deoarece are un coeficient liniar de expansiune termică de 8-10-6/0C, faţă de dentină
8,3-10- 6 /0C, şi o conductivitate termică aproape egale cu cele ale dentinei, fiind materiale
ideale pentru protecţia organului pulpo-dentinar[1];
- eliberarea continuă de F în ţesuturile subiacente smalţ, dentină şi cement, şi în
mediul oral acolo unde C.G.I. este expus direct, avînd un puternic efect cariostatic şi
carioprofilactic, fiind indicate la pacienţii cu risc cariogen mare şi cu flux salivar redus.
Eliberarea de F este maximă imediat după ce priza s-a terminat, deoarece acum este o
concentraţie maximă de F în matricea recent formată. Nu sunt dovezi clare ale eliberării de F
după un an de la aplicarea restauraţiei de C.G.I.
- biocompatibilitate crescută printr-o reacţie de priză puţin exotermă, absenţa
monomerului rezidual şi o compatibilitate cu ţesuturile dure dentare. Iniţial, pH-ul
amestecului este 1, creşte imediat spre 4, iar la finele reacţiei (7-8 h) ajunge aproape neutru.
Efectele pulpare nu sunt majore, deoarece grupările acide au o greutate moleculară mare şi
sunt prinse în lanţurile polimerice, avînd o difuzibilitate redusă.
Ele prezintă însă şi unele defecte:
- au proprietăţi mecanice slabe, care le contraindică în restaurarea cavităţilor în
zonele ce vor suporta presiuni ocluzale importante (clasa I, II, IV).

10
 - Obţinerea unui material care să îndeplinească simultan toate calităţile, depinde
exclusiv de respectarea raportului pulbere/lichid, care variază între 3:1 şi 2:1.
- Suprafaţa obţinută este foarte rugoasă, astfel încât efectul fizionomic este mult
diminuat, chiar după lustruire. Unii autori indică chiar lustruirea periodică a restaurărilor din
C.G.I. (la 6 luni), această manoperă declanşînd o nouă eliberare de ioni de F. Suprafeţele
aspre sunt deasemenea foarte retentive, atât pentru placa bacteriană, cât şi pentru diferiţi
coloranţi exogeni. Suprafaţa C.G.I. hibride este mult mai netedă şi produsul Vitremer prezintă
un flacon cu o răşină (glantz), care se aplică prin fotopolimerizare pe suprafaţa materialului.
C.G.I utilizate în restaurări coronare (Clasa a II-a)
Aceste materiale sunt indicate în special în restaurarea leziunilor cervicale (carii şi
leziuni necariogene), a cariilor de suprafaţă radiculară şi a cariilor aproximale mici pe dinţii
frontali fără afectarea unghiului incizal şi a punctului de contact. O indicaţie mai puţin
frecventă este în restaurarea cavităţilor de clasa a II-a cu abordare specială (în “tunel” sau în
“şanţ”), sau a cavităţilor de clasa a I-a şi a II-a la dinţii temporari. În profilaxie se mai
utilizează şi C.G.I. pentru sigilarea şanţurilor şi fosetelor ocluzale[6].
C.G.I. folosite în protecţia organului pulpo-dentinar (Clasa a III-a)
Toate calităţile C.G.I. le recomandă utilizarea în acest scop cu avantaje majore faţă
de ceilalţi lineri (cu hidroxid de calciu sau adezivi dentinari) şi materiale pentru bază (ciment
fosfat de Zn sau policarboxilic). Au avantajul că prin condiţionarea lor acidă (nu mai mult de
10 secunde), sau frezaj mecanic, se obţin microretenţii mecanice de suprafaţă care ajută
foarte bine la adeziunea răşinilor compozite, uneori cu o forţă mai mare decât adeziunea
C.G.I. la dentină. Dacă cantitatea de răşină compozită este mare, există pericolul ca prin
contracţia de polimerizare, aceasta să tragă şi să desprindă C.G.I de pe pereţii dentinari. Iată
de ce vom avea grijă ca C.G.I. să înlocuiască cantitatea de dentină, iar răşina compozită să
înlocuiască numai smalţul pierdut. La C.G.I. fotopolimerizabile, suprafaţa se lasă intactă, iar
prin tehnica inserării în straturi a compozitului, acest pericol este înlăturat. La rândul lor,
acest tip de C.G.I. sunt cu priză indusă chimic sau luminos, sunt radio-opace, iar eliberarea
imediată şi puternică de F, le conferă o activitate antibacteriană, în special faţă de Str.
mutans. Nu se indică condiţionarea dentinei înainte de aplicarea acestor materiale de
protecţie. Ca şi la compozite, sistemul de aplicare al C.G.I. tip III, poate fi cu un aplicator, cu
o seringă şi capsule predozate, sau cu fuloare sferice mici, adaptate volumului cavităţii.
Exemple de preparate cu priză chimică ce îndeplinesc funcţia de liner: Lining Cement G.C.
(G.C.I.), Spad ionomere Sandwich (Spad), Glassionomer lining Cement (PR), Lining Cement
(Shofu) [7].

11
 Exemple de preparate cu priză chimică ce îndeplinesc funcţia de bază: Ketac bond
(ESPE), Aqua Ionobond (Voco), Shofu Glassionomer Base Cement (Shofu), Dentin Cement
(G.C.I.), Baseline (De Trey) Exemple de preparate cu priză indusă luminos: Ionoseal (Voco),
Vitrebond (3M), XR ionomer (Kerr), Fuji lining LC (G.C.I.), Fuji bond LC (G.C.I.), Baseline
VLC (De Trey), Zionomer (Den-Mat), Timeline (De Trey).
C. Compomerii
Reprezintă o clasă relativ nouă de materiale de restaurare hibride, care caută să
îmbine calităţile răşinilor compozite cu cele ale C.G.I. În această clasă, matricea este
reprezentată de o răşină carboxilată din monomeri hidrofilici (GDMA – glicerildimetacrilat),
iar armătura este formată din particule de sticlă fluoroaluminosilicată. Reacţia de priză este
una clasică de polimerizare, declanşată de iniţiatori fotoactivaţi. Din punct de vedere al
compoziţiei şi al reacţiei de priză, C.G.I. hibride sunt mai aproape de C.G.I, avînd la bază o
reacţie clasică de tip acid-bază, pe când compomerii se apropie mai mult de răşinile
compozite. Au avantajul unei bune adeziuni, sunt estetice şi eliberează F, dar în cantitate mai
mică decât C.G.I., sunt mai biocompatibile ca răşinile compozite, dar au o rezistenţă la
abraziune mai scăzută decât acestea. Aceste materiale au aceleaşi indicaţii ca şi C.G.I., dar
avînd o rezistenţă superioară acestora, pot fi aplicate şi în restaurarea cavităţilor de clasa a
IIIa extinse, ce distrug punctul de contact, şi a celor de clasa a I-a şi a II-a conservative[1,8].
În cavităţile profunde este necesară aplicarea unui liner pe bază de Ca(OH)2. În
cazul preparatului 3M F 2000 Compomer Restaurative (3M), dacă pentru creşterea adeziunii
apelăm la sistemul F 2000 Compomer Primer/Adhesive, nu se face nici o condiţionare acidă a
smalţului sau a dentinei, adezivul aplicîndu-se direct pe dentina umezită şi apoi
fotopolimerizat. Peste adeziv se aplică compomerul în straturi succesiv polimerizate.
În cazul compomerilor firmei De Trey – Dentsply, s-au impus produsele Dyract R
compomer şi Dyract AP Compomer. Dyract R are aceleaşi indicaţii ca şi produsul anterior,
avînd o aderenţă excelentă la dentină şi smalţ, fără o demineralizare prealabilă, îmbunătăţită
de sistemul de aderare Prime & Bond 2.0. şi 2.1., ultimul tip de adeziv avînd avantajul că
eliberează imediat după polimerizare ioni de F. Aceşti adezivi se pensulează pe toţi pereţii
cavităţii, se lasă 20 secunde, se uniformizează stratul cu un jet de aer şi apoi se
fotopolimerizează 10-20 secunde. Materialul propriu-zis se introduce în straturi de câte 2
mm, ce se polimerizează câte 40 secunde, iar lustruirea se face imediat după aplicarea
ultimului strat. Putem spune că produsul Dyract AP, a revoluţionat această generaţie de
compomeri, fiind o răşină compozită cu polimer acid la care, prin scăderea diametrului
particulelor, s-a ameliorat rezistenţa la uzură, rezistenţa la compresiune şi estetica, ele

12
devenind mult mai finisabile, cu o suprafaţă mai netedă. Acesta este indicat în toate tipurile
de cavităţi, la toţi dinţii. Acolo unde este necesară o adeziune suplimentară (cavităţi de clasa a
I-a şi a II-a supuse forţelor masticatorii, cavităţi de clasa a IV-a şi unde am realizat o bizotare
marginală), apelăm la sistemul de condiţionare tisulară cu sistemul NRC, amintit la capitolul
condiţionării acide a smalţului. În locul adezivilor Prime & Bond 2.1. se foloseşte noul sistem
Prime & Bond NT (nanometric technology), descris la capitolul adezivilor dentinari.
Manipularea ulterioară a produsului Dyract AP este similară celui Dyract R. Exemple de
produse: F 2000 Compomer (3 M), Dyract R şi Dyract AP (Detrey Dentspy), Compoglass
(Vivadent), Hytac Apitip, Glasiosite, Glasiosite Capsule [9].

13
 Capitolul 2. Prepararea dintilor laterali si frontali în funcție de
metoda de restaurare

2.1 Prepararea dinților frontali

Cu toate că zona frontală este mai puţin susceptibilă la apariţia cariilor datorită
accesibilităţii crescute la mijloace naturale de luptă împotriva ei şi posibilităţi de depistare a
lor precoce, încă din fazele necavitare ce beneficiază de tratament conservator, în cazul unor
condiţii generale sau locale patologice, ele se pot întâlni în diferite stadii de evoluţie şi în
această regiune[9].

2.1.1 Carii aproximale care nu au distrus unghiul incizal

Accesul la aceste leziuni poate fi unul direct care, fie că îl realizăm noi prin tehnici
mixte de separare a dinţilor, sau există de la sine, în cazul lipsei contactului cu dintele vecin,
sau anomaliilor de poziţie ale dinţilor, asociate cu incongruenţe dento-alveolare, prin
înghesuire. Chiar şi pentru un acces indirect este bine să plasăm interdentar, un con de lemn
care prin îmbibare îşi măreşte volumul, ajutînd la o separare interdentară.
Accesul indirect se realizează de obicei dinspre oral, după ce am înregistrat
contactele dento-dentare şi traiectoriile mişcării test în propulsie, deoarece marginile cavităţii
de acces vor trebui să nu coincidă cu aceste repere, existînd riscul fracturării marginilor de
compozit, în special când designul cavităţii este unul bizotat (Bizou plat şi lung).
Accesul lingual ne ajută în vederea menținerii în întregime a peretelui vestibular din
smalţ, cu efecte estetice superioare, iar eventualele modificări de culoare survenite ulterior,
vor fi mai puţin vizibile.
Accesul vestibular.
În situația în care caria s-a extins spre vestibular şi a distrus unghiul vestibulo-
aproximal respectiv, sau este necesară înlocuirea unei restaurări, în care accesul a fost tot
dinspre vestibular, accesul va fi pe faţa vestibulară[10].
În cazul leziunilor carioase primare, superficiale şi medii, se realizează preparaţii
conservative bizotate al căror design urmăreşte forma şi extinderea defectului, realizată cu
freze sferice, printr-un acces lingual. Nu sunt necesare mijloace de retenţie suplimentară,
pereţii nu au forme şi unghiuri bine precizate, peretele pulpar nu va avea o profunzime
uniformă, adeziunea realizîndu-se prin bizotare, gravaj acid, condiţionare dentinară şi agenţi

14
adezivi amelo-dentinari. Indicat este ca preparaţia să nu cuprindă toată zona de contact, să nu
se extindă mult spre vestibular, sau excesiv spre gingival.
Întreaga preparaţie se poate realiza fie cu freze sferice din carbură nr. 1/2, 1,2, sau cu
freze nr.330 sau 329, în funcţie de întinderea leziunii. Bizoul periferic, cu excepţia pragului
gingival, când este situat mai aproape de 2 mm de joncţiunea smalţ-dentină sau este
inaccesibil, asigură o suprafaţă mai mare de contact la interfaţa smalţ-obturaţie, minimalizînd
percolarea marginală şi asigurând o trecere cromatică graduală spre smalţ[11].
Tipul de bizou poate varia pe fiecare margine a unei cavităţi de clasa a III-a:
- bizou plat lung pe faţa vestibulară;
- bizou plat scurt la unghiul incizal;
- bizou concav rotund pe faţa orală; -
- bizou absent sau plat scurt la pragul gingival, dacă și când este posibil.
Când pierderea de ţesuturi dentare este mare, vom apela fie la o lăţime mai mare a
bizoului, sau la mijloace suplimentare de retenţie.
Aceste retenţii se realizează la viteze convenţionale, cu freze sferice mici 1/2, sau
1/4. În cadrul tratamentului restaurativ clasic cu materiale neadezive, astăzi depăşit, era
indicată în preparaţiile de clasa a III-a, o cavitate suplimentară de retenţie situată pe faţa orală
în zona „cingulum”, sub formă de „coadă de rândunică”.
Deoarece cementul nu poate fi condiţionat acid şi bizotat, legătura la pragul gingival
va fi una cap-la-cap de slabă calitate, care poate fi anulată prin contracţia de polimerizare a
răşinilor compozite cu priză fotoindusă, aplicată în straturi[12].
Când vom înlocui o obturaţie veche şi defectuoasă, vom lăsa de obicei un strat de
bază din vechea restaurare, pentru că îndepărtarea lui ne-ar apropia şi mai mult de pulpă,
crescînd şansele de a o irita şi chiar deschide camera pulpară. Acest lucru este contraindicat
dacă dintele prezintă simptome dureroase ce trădează o inflamaţie pulpară, dacă periferia lui
nu este intactă şi radiografic vedem o radiotransparenţă ce trădează o recidivă de carie. Dacă
sunt două carii concomitente, faţă în faţă pe doi dinţi vecini, vom începe ce aceea care ne
oferă un acces direct prin subminarea sau distrugerea crestei marginale. Preparăm cavitatea
respectivă, prin care ulterior căpătăm un acces direct pentru caria vecină, ce va putea fi
preparată sub formă de casetă cu cei trei pereţi laterali integri şi un design mai retentiv şi
conservativ[6].
Pentru compozitele cu priză chimică tehnica de inserare este în bloc şi se face în
două etape cu ajutorul spatulelor şi fuloarelor din plastic. În prima etapă se introduce o primă
jumătate din cantitatea de compozit preparat, dinspre partea în care am realizat cavitatea de

15
acces şi se lasă în cavitate. Acest compozit va fi presat cu ajutorul unui fuloar în zonele
retentive şi pe peretele parapulpar. În a doua etapă se inserează cealaltă jumătate din cantitate
şi se obturează cavitatea în uşor exces, pentru a obţine o presiune pozitivă pe bandă în timpul
polimerizării, după care banda este fixată pe dinte prin mijloacele amintite. Inserarea cu
ajutorul seringilor elimină pericolul de înglobare a bulelor de aer în masa de material,
asigurîndu-ne în permanenţă că vârful aplicatorului rămâne în masa de material în timp ce
retragem încet seringa din cavitate. În cazul răşinilor compozite cu priză indusă luminos în
cavităţile superficiale şi medii, obturarea este asigurată de un singur strat de material care este
expus spotului 20 secunde, dinspre vestibular şi 20 secunde dinspre lingual[13].
Pentru obţinerea unui rezultat estetic şi durabil, în cavităţile întinse se recomandă
aplicarea a cel puţin două straturi de material. Se preferă ca refacerea peretelui oral să se
realizeze cu un compozit hibrid cu rezistenţă mecanică crescută, mai ales în situaţia cînd zona
va fi în contact ocluzal cu dintele antagonist.
Stratul intermediar poate fi un compozit hibrid opac, a cărui culoare va fi aleasă
astfel încât să corespundă zonei dentinare adiacente. Stratul vestibular este realizat de regulă,
din compozit microfill, care are calităţi de transluciditate şi luciu, asemănătoare smalţului
natural. Lustruirea şi finisarea respectă etapele descrise anterior.

2.1.2 Carii aproximale care afectează unghiul incizal

Cavităţile de clasa a IV-a care includ în designul lor şi unghiurile incizale, sunt
rezultatul unor procese carioase aproximale vechi, care au subminat unghiul incizal, acesta
fracturîndu-se ulterior sub impactul forţelor ocluzale. Localizarea particulară şi amploarea
pierderii de ţesuturi dentare, fac mult mai dificil de realizat atât retenţia, rezistenţa mecanică,
cât şi aspectul estetic. În zona anterioară, care beneficiază exclusiv de aceste restauraţii,
forţele ocluzale tind să deplaseze (într-o ocluzie normală) în general obturaţiile, mai mult pe
o direcţie orizontală, spre vestibular la dinţii maxilari şi spre lingual la dinţii mandibulari, şi
mai puţin pe o direcţie verticală[14].
Intensitatea acestor forţe depinde de localizarea, extensia şi tipul de ocluzie al
pacientului. Cu cât overbite-ul este mai pronunţat în prezenţa unui over-jet normal, cu atât
tendinţele de deplasare orizontale vor fi mai mari faţă de cele verticale.
În cazul ocluziei tip cap-la-cap, tendinţele de deplasare verticale sunt mai importante
faţă de cele orizontale. În cazul unei ocluzii inverse frontale, tendinţele de deplasare ale
obturaţiilor au aceeaşi orientare ca într-o ocluzie normală, dar cu direcţie inversă. Uneori
distrucţia este atât de importantă încât refacerea coronară prin restaurări cu materiale plastice

16
(răşini compozite şi compomeri) nu poate constitui o rezolvare optimă pe termen lung.
Utilizarea acestor materiale cu sau fără asocierea pivoţilor dentinari, poate constitui cel mult
o soluţie temporară, până la rezolvarea definitivă prin terapie protetică de acoperire sau
substituţie[11].
În funcţie de întinderea pierderii de substanţă, clinic putem deosebi:
- fractură simplă când este interesat smalţul şi o mică zonă de dentină până la
punctul de contact;
- fractură înaltă care afectează atât smalţul cât şi o zonă mai mare de dentină,
implicînd şi punctul de contact;
- fractură biangulară, asimetrică, întâlnită mai frecvent în leziunile traumatice pure,
pe dinţii sănătoşi.
În fracturile simple, forma de adeziune este suficientă pentru retenţia restaurării, pe
peretele vestibular, preparîndu-se un bizou plat lung, cu o lăţime aproximativ egală cu
întinderea leziunii, de la 0,5-2,5 mm, iar pe peretele palatinal, un bizou concav, rotund ce
asigură şi o grosime suficientă a materialului pentru ca să reziste la solicitările ocluzale. În
fracturile înalte cu o mai mică pierdere de substanţă, forma de adeziune rămâne mijlocul
principal de retenţie.
În cazul cariilor subgingivale, când marginea pragului gingival este în cement, se
indică şanţul gingival pentru retenţie şi legătura cap-la-cap între dinte şi restauraţie. Un
mijloc mai conservativ de a creşte retenţia, când a rămas smalţ foarte puţin accesibil gravării
acide şi/sau foarte puţin ţesut dentinar sănătos, în care să putem prepara locaşuri
suplimentare, îl reprezintă pivoţii dentinari[17].
Folosirea acestora trebuie să se facă și în funcție de dezavantajele pe care le prezintă:
- prepararea puţurilor şi fixarea pivoţilor poate determina stress dentinar şi fisuri;
- există riscul unei inflamaţii pulpare prin creşterea temperaturii în timpul forării, a
unei perforaţii, fie în camera pulpară, sau spaţiul periodontal, când nu am evaluat corect
radiografia preoperatorie;
- în cazul unei restaurări neetanşe, unele tipuri de pivoţi corodează, provocînd o
modificare semnificativă de culoare, atât a dintelui, cât şi a restaurării.
Frecvent sunt utilizaţi pivoţi dentinari fixaţi prin înfiletare tip TMS (Thread Mate
System), datorită faptului că sunt disponibili într-o gamă largă de dimensiuni, sunt codificaţi
pe culori, sunt foarte retentivi şi sunt placaţi cu aur, ceea ce elimină coroziunea. Un pivot va
fi fixat la pragul gingival, paralel cu peretele parapulpar, iar dacă avem loc, altul se va plasa
sub marginea incizală, paralel cu aceasta, astfel încât cei doi pivoţi să fie perpendiculari unul

17
pe altul. Din cauza grosimii mici a ţesuturilor dentare la aceşti dinţi, chiar în cariile profunde
nu mai avem loc şi pentru materialele de bază, astfel încât ne limităm la aplicarea unor lineri
ce conţin Ca(OH)2, strict parapulpar şi/sau lineri cu C.G.I. cu priză fotoindusă. Pentru
refacerea morfologiei funcţionale, când apelăm la compozite autopolimerizabile, avem
nevoie de cape, semicape sau conformatoare din poliester. Acestea se adaptează
circumferenţial, depăşind cu 1-1,5 mm marginile bizotate ale cavităţii[18].
Pentru a obţine o restaurare cât mai omogenă, eliminînd pericolul înglobării de aer şi
ca materialul să aibă un spaţiu prin care să refuleze, se indică practicarea în capă a unui
orificiu de 1-1,5 mm2 pe faţa orală sub unghiul incizal. Refacerea punctului de contact şi a
unghiului incizal este dificilă, dacă se folosesc benzi, dar cele autocolante prezintă anumite
avantaje. Inserarea materialului se face similar ca în cavitatea de clasa a III-a. Pentru
compozitele fotopolimerizabile se poate folosi tehnica inserării în straturi, capa adaptîndu-se
pe dinte pentru adaptarea marginală şi refacerea morfologiei ultimului strat fotopolimerizat.
După priza materialului, se îndepărtează pana cu un instrument ascuţit, se taie capa pe faţa
orală şi cu ajutorul unei spatule se scoate de pe dinte. Se îndepărtează excesul de material din
dreptul orificiului practicat în capă, se controlează ocluzia, se modelează unghiul incizal şi
marginea incizală, în funcţie de dinţii vecini, şi dacă mai este cazul se finisează şi se
lustruieşte materialul de restaurare.

2.2 Prepararea dinților laterali

Dacă aceste leziuni carioase beneficiază în general de indicaţiile amintite pentru

materialele fizionomice, rămân câteva contraindicaţii care dacă nu sunt respectate vor duce la
eşecul acestor restaurări[2]:
- imposibilitatea izolării corecte şi perfecte;
- sunt zone profunde, subgingivale situate în cement, greu de izolat, preparat şi
restaurat;
- există zone de stress ocluzal puternic;  toate contactele ocluzale sunt pe compozit.
Din aceste considerente, primul pas în realizarea acestor restaurări îl reprezintă
examenul ocluziei şi localizarea zonelor de contactare în relaţie centrică şi în timpul
mişcărilor funcţionale mandibulare. Prepararea cavităţii se face după curăţirea mecanică a
dintelui, alegerea culorii, izolarea câmpului operator şi plasarea penelor interdentare în
regiunea proximală gingivală ce ajută la repararea dinţilor pentru a compensa:
- grosimea benzii, contribuind astfel la realizarea unui punct de contact optim;

18
 - absenţa presiunii pe matrice în timpul plasării compozitului, în comparaţie cu
presiunea în timpul condensării amlgamului.
Acest aspect explică necesitatea nu numai a unei separaţii accentuate prin aplicarea
precoce a penelor, dar deasemenea atrage atenţia operatorului de a verifica sprijinul matricii
pe dintele vecin, înainte de plasarea compozitului.
Mai mult decât atât prezenţa penei în timpul preparării cavităţii este deasemeni un
ghid pentru a preveni supraextensia planşeului gingival. În situația în care există o leziune
carioasă primară ce beneficiază de indicaţiile restaurării cu materiale fizionomice, preparaţia
va fi conservativă şi cu un design bizotat.
Prezenţa bizoului asigură:
- o suprafaţă mai mare de adeziune, permiţând o condiţionare a capetelor prismelor,
crescâd astfel retenţia;
- reduce percolarea;
- duce la o rezistență mai mare a pereţilor şi a dintelui în general.
Bizoul va fi periferic cu excepţia pragului gingival situat aproape de joncţiunea
smalţ-dentină, unde smalţul este subţire şi cu o orientare dezavantajoasă a prismelor de smalţ.
Bizoul este contraindicat şi pe versanţii foarte abrupţi ai pantelor cuspidiene, unde
prismele au o orientare favorabilă ca şi pe pereţii vestibulari şi linguali, acolo unde nu am
desfiinţat punctul de contact. Deoarece frezele cu care se prepară aceste cavităţi (nr. 330,
329) au forma de pară, ele asigură şi o retenţie macromecanică prin orientarea convergentă a
pereţilor laterali spre ocluzal. Atunci când creasta marginală este subminată, crearea
accesului se face dinspre ocluzal cu freze nr.245, dar cu o profunzime axială mai mică decât
în cazul preparaţiilor pentru amalgam. Extensia în sens vestibulo-lingual este minimă,
limitîndu-ne la îndepărtarea smalţului demineralizat de la margini. Dacă pe faţa ocluzală sunt
fisuri retentive sau şanţuri afectate, le includem în cavitate prin preparaţii ocluzale
conservative. Sigilăm şanţurile sănătoase[5].
Menţinem pereţii de smalţ sănătos chiar nesusţinuţi de dentină, care ulterior vor fi
căptuşiţi cu C.G.I. tip III. Dacă creasta marginală este întreagă, caria fiind puţin sub punctul
de contact, principiul economiei tisulare ne îndeamnă să o păstrăm, astfel încât accesul la
leziune se va face fie dinspre ocluzal, pornind de la foseta aproximală de deasupra cariei
(preparaţii tunelizate), sau dinspre vestibular sau lingual, în funcţie de care ambrazura este
mai largă şi de direcţia ei de evoluţie, oferind un acces mai bun (preparaţii sub formă de
“şanţ”). Preparaţiile tunelizate au fost imaginate iniţial ca mijloc de a expune faţa mezială a
molarilor 1 permanenţi aflaţi în erupţie, unui mediu bogat în fluor, graţie unui tunel realizat

19
pe faţa distală a molarului 2, ulterior obturată cu C.G.I. Sunt indicate când procesul carios
este situat imediat sub un punct de contact, profunzimea lui fiind depistată pe radiografia
bite-wing. De multe ori însă nu se poate face o excizie eficientă a ţesuturilor patologice fără a
submina creasta marginală, iar leziunea în smalţ rămâne în mare parte intactă, dacă freza este
dirijată numai pentru a face exereza dentinei cariate. Cavitatea se prepară cu freze sferice
mici diamantate în smalţ şi freze nr. 329, 330 în dentină. Pentru a proteja papila şi dintele
vecin, se poate aplica o matrice sau bandă metalică interdentară.
Preparaţiile sub formă de “şanţ” sunt indicate în cazul leziunilor carioase situate
imediat sub un punct de contact strâns şi punctiform, dar deasupra marginii libere a gingiei cu
evoluţie preponderentă spre vestibular sau lingual. Accesul este realizat dinspre peretele mai
subţiat de evoluţia procesului carios cu freze sferice mici, diamantate.
În cavităţile situate în smalţ şi/sau dentina externă, protecţia organului pulpo-
dentinar este asigurată de sistemul adeziv amelo-dentinar. Dacă profunzimea creşte, dar încă
nu avem loc pentru o obturaţie de bază, se aplică un liner din C.G.I. tip III în priză
fotoindusă. În cariile cu evoluţie subgingivală plasarea C.G.I. se va face pe peretele axial şi
jumătatea pulpară a pragului gingival, deoarece calităţile anticariogene ale acestuia pot oferi
protecţie împotriva cariilor recurente. Alţi practicieni indică în aceste cazuri, unde nu este
posibilă o etanşietate marginală perfectă, realizarea unei restaurări tip sandwich-deschis, în
care jumătatea gingivală, până la punctul de contact este constituită din C.G.I. modificat cu
răşini, iar jumătatea ocluzală, dincolo de punctul de contact, cu răşină compozită, sau
compomeri pentru zona posterioară. Dacă procesul carios este profund, mai aproape de 0,5-1
mm de pulpă, apelăm la tehnica sandwich închis, în care se aplică strict juxtapulpar un liner
ce conţine Ca(OH)2, peste care un C.G.I. tip III ce va înlocui dentina absentă, ultimul strat de
aproximativ 2 mm va fi reprezentat de răşinile compozite, ce înlocuiesc smalţul[1,9].
Compomerii de ultimă generaţie se aplică peste linerul de Ca(OH)2 în diferite
straturi, nu mai groase de 2 mm, aceştia înlocuind atât dentina, cât şi smalţul. Pentru
refacerea punctului de contact, a morfologiei funcţiei aproximale şi o bună adaptare a
restaurării la prag, apelăm la benzi sau matrici interproximale fixate cu pene. La aceste
materiale, condensarea este pasivă, astfel încât înainte de inserarea materialului, benzile de
celuloid vor fi în contact strâns cu dintele vecin, iar pana compensează grosimea acestor
benzi transparente, care uneori este mare. Există şi matrici din celuloid preconturate de
dimensiuni mici, adaptabile la o port-matrice Tofflemire (circulară) sau sisteme unice
circumferenţiale Translite sau Anta Matrix. În restaurările aproximale inserarea materialelor
cu priză fotoindusă, se face cu dispozitive ce evită încluderea de goluri de aer, tip seringă sau

20
pistol, iar polimerizarea se face prin tehnica tridirecţională, care ameliorează vectorii de
contracţie din timpul prizei, în special când am folosit o bandă metalică.
Se va introduce doar o mică cantitate de compozit, mai ales atunci când se utilizează
o bandă metalică. Această cantitate va fi plasată de-a lungul pragului gingival şi pe unul din
pereţii verticali aproximali, pentru a reduce astfel contracţia de polimerizare mai ales la acest
nivel, sursa de lumină venind din direcţie opusă. Nu aplicăm prima cantitate strict pe prag
pentru că vectorul contracţiei de polimerizare va desprinde compozitul de la acest nivel.
Stratul va avea o grosime de 0,5 mm şi va fi polimerizat cel puţin 40 secunde. Se pune o a
doua cantitate tot la prag, pentru a-l închide, şi pe peretele opus, dar nu în grosime mai mare
de 2 mm, polimerizînd timp de 20 secunde. Ultima cantitate va obtura uşor în exces cavitatea
aproximală, până la marginile ocluzale ale cavităţii ocluzale. Dacă există şi o cavitate
adiţională ocluzală, aceasta se va umple împreună cu 1/3 ocluzală a cavităţii aproximale.
Atunci când pereţii vestibulari şi linguali sunt subţiri, unii autori recomandă o tehnică de
polimerizare laterală dinspre vestibular şi lingual. Prin această tehnică, materialul plasat pe
peretele vestibular va avea contracţia de priză orientată spre sursa de lumină (vestibular),
materialul adaptîndu-se foarte bine la peretele cavităţii. Apoi cu fuloare mici sferice sau sub
formă de ou, se modelează anatomia ocluzală cu ambrazura respectivă şi creasta marginală
vecină. Imediat după ce a fost polimerizat şi acest ultim strat putem trece la finisarea
suprafeţei[16].
Pentru compozitele autopolimerizabile, inserarea se face în bloc, iar dacă sunt
necesare noi aplicaţii, le facem imediat când încă suprafaţa compozitului nu a fost încă
contaminată. Pentru restaurarea preparaţiilor sub formă de şanţ, se adaptează pana şi matricea
la peretele aproximal care a rămas integru, cavitatea de acces rămânînd liberă pentru
inserarea adezivului, a compozitului şi a razelor luminoase în vederea polimerizării. Matricea
şi pana vor fi obligatoriu transparente în cazul utilizării compozitelor cu priză fotoindusă. În
aceste cavităţi conservative putem apela pentru restaurarea lor, numai la cimenturi glass-
ionomer auto sau cu priză fotoindusă. În restaurarea pentru cavităţi tunelizate se aplică
cimentul glass-ionomer cu priză auto-indusă prin ştupuire, până la nivelul orificiului
procesului carios, care este acoperit cu banda foarte bine adaptată la acest nivel. În tehnica
sandwich, glass-ionomerul rămâne până la nivelul joncţiunii smalţ-dentină, peste el
aplicîndu-se un strat de compozit cu priză fotoindusă. Finisarea şi lustruirea se fac conform
tehnicilor amintite.

21
Partea specială

22
 Capitolul 3. Studiu privind aspectele estetice și morfologice ale
obturațiilor fizionomice din compozit

3.1 Motivarea alegerii temei

Așa cum știm, obturatia fizionomica (plomba) este modalitatea de restaurare

protetică prin care este redat dintelui cariat, fizionomia și funcționalitatea normală sau cea
naturală.
Procesul de realizare a unei obturații fizionomice, implică:
- îndepărtarea țesutul afectat de carie și este curățată cavitatea cu freze speciale;
- este sigilată zona pentru a nu pătrunde saliva
- se usucă, se degresează, se tratează cu soluție acidă cavitatea pentru a adera
materialul de obturație
- se umple cavitatea cu un material special de obturație, se tratează cu lampa
fotopolimerizantă
- se finisează prin lustruire, pentru ca pacientul să nu simtă diferențe între dintele
natural și cel cu obturație fizionomică ( plomba).
Deschiderea cavităților carioase reprezintă calea de abordare a procesului carios și
permite evidențierea întinderii în suprafață a cariei. Cavitatea carioasă prin evoluție poate
oferi un orificiu mare de deschidere sau orificii mai mici care trebuie lărgite pentru a aprecia
întinderea reală a cavității în suprafață și adâncime. Sunt însă și situații în care accesul la
carie nu se poate realiza direct, necesitând mai multe manopere suplimentare de deschidere a
cavității de pe o altă suprafață a dintelui.
Îndepărtarea țesuturilor alterate din cavitatea carioasă se realizează până în țesut
sănătos. Menținerea dentinei alterate sub viitoarea obturație constituie una din cauzele
apariției recidivei de carie și a cariei secundare.
Obturația fizionomică este realizată cu ajutorul materialelor compozite
fotopolimerizabile de ultimă generație ce prezintă numeroase avantaje:
- duritate mare;
- rezistența în timp;
- din punct de vedere estetic - aspect natural;
- aderență puternică la smalțul dintelui;
- rezistența la abraziune;

23
 - coeficient de dilatație/contracție foarte mic.
O obturatie fizionomică, în afară de calitatea sa fizionomică (cu aspect natural), este
necesar să fie mai ales funcțională.
Reușita unei obturații fizionomice este în strânsă legătură cu o serie de factori
precum:
Factorii de care depinde succesul unei obturatii fizionomice sunt urmatorii:
- priceperea medicului dentist specialist;
- calitatea materialelor utilizate în obturație;
- igiena bucală a pacientului;
- bruzismul;
- boli ale cavitatii bucale.
Cu toate că, în general se crede că realizarea unei plombe dentare (obturații
fizionomice) este cel mai ușor lucru, în realitate, lucrurile sunt total invers. Eșecul realizării
unei obturații fizionomice compromite dintele și îl condamna direct la extracție.
Stomatologia modernă ne permite să obținem atât rezistență, cât și o estetică naturală
prin realizarea unor obturații dentare fizionomice. Putem restaura dinții la rezistență și
aspectul lor anterior cu ajutorul rășinilor nanocompozite de ultimă generație și al ceramicii.
Obturațiile vechi, negre, din amalgam pot fi înlocuite, iar dinții pot arăta ca și noi.

24
 3.2 Material și metodă

Pentru realizarea studiului de față au fost folosite datele unui număr de 1300 de
pacienți ce s-au prezentat în perioada 2010-2020 în cadrul Universității de Medicină și
Farmacie din Craiova – Facultatea de Medicină Dentară pentru consultație și tratament de
specialitate.
Au fost extrase date precum mediul de proveniență, vârsta, sexul, nivelul de igienă
orală, tipul de afecțiune dentară, materiale fizionomice folosite, etc.
Datele au fost prelucrate statistic folosind Microsoft Excel 2007.

25
 3.3 Rezultate și discuții

Din totalul de 1300 de pacienți, din mediul rural s-au prezentat 60% și din mediul
urban, 40%.
Mediul de proveniență Nr. pacienți Procent
Urban 525 40%
Rural 775 60%

Repartiția pacienților în funcție de mediul de

proveniență
urban rural

40%

60%

Figura 3.1 Repartiția pacienților luați în studiu în funcție de mediul de

proveniență

Constatăm că cei mai mulți dintre pacienții luați în studiu, ce s-au prezentat în cadrul
Universității de Medicină și Farmacie din Craiova – Facultatea de Medicină Dentară pentru
consult și tratament de specialitate, au provenit din mediu rural.

Raportat la sexul pacienților luați în studiu, situația a fost următoarea:

26
 Sex Nr. pacienți Procent
Barbați 813 63%
Femei 487 37%

Repartiția pacienților în funcție de sex

barbati femei

37%

63%

Figura 3.2 Repartiția pacienților luați în studiu în funcție de criteriul sex

Conform datelor prezentate anterior, observăm că majoritatea pacienților luați în

studiu sunt de sex masculin (813 pacienți – 63%). Conform studiilor, femeile acordă o atenție
mai sporită igienei orale, comparativ cu bărbații. Dar asta nu e tot. Am pregătit pentru tine o
listă cu cele mai semnificative diferențe de igienă orală dintre femei și bărbați.
De obicei, bărbații sunt mai expuși viciilor și obiceiurilor nesănătoase. Studiile arată
că bărbații consumă mai mult alcool decât femeile si fumează mai mult, iar anumite persoane
își folosesc dinții pe post de unelte de desfăcut sticle sau își rod unghiile frecvent. Toate
aceste aspecte sunt dăunătoare pentru sănătatea orală, atât a bărbaților, cât și a femeilor.
Comparativ cu bărbații, femeile merg frecvent la control stomatologice, lucru datorat
interesului lor pentru aspectul estetic. Pentru bărbați, au prioritate activitățile cotidiene și din
păcate apelează la medicul dentist doar în momentul în care durerea devine insuportabilă.
Pe de altă parte, bărbații suferă mai multe traumatisme dentare. Acest lucru se
întamplă deoarece unii dintre ei practică sporturi de contact sau care implică suprafețe și
obiecte tari. Discutăm în acest caz atât despre sportivii profesioniști, cât și despre cei care
aleg să facă mișcare pentru relaxare sau întreținere. Numărul femeilor care practică aceste
sporturi este mai mic, iar diferența este că acestea sunt mai atente la sănătatea orală. Femeile
folosesc mai des gutiera de protecție, iar agresivitatea în competiție este ușor mai scăzută în
cazul lor.

27
 Distribuția pacienților în funcție de criteriul vârstă a fost următoarea:
Grupe de vârstă Nr. pacienți Procent
6-18 ani 195 15%
19-50 511 39%
51-65 ani 407 31%
>65 ani 187 14%

Repartiția pacienților în funcție de vârstă

6-18 ani 19-50 51-65 ani >65 ani
14% 15%

31%

39%

Figura 3.3 Repartiția pacienților luați în studiu pe grupe de vârstă

Ținând cont de vârsta pacienților luați în studiu, menționăm că majoritatea s-au

încadrat în grupa de vârstă 19-50 ani (39% din pacienți). La polul opus, s-au aflat pacienții de
peste 65 ani ( 14% din totalul cazurilor).

Raportat la nivelul de igienă orală al pacienților din lotul studiat, situația a fost
următoarea:
Igiena orală Nr. pacienți %
scazută 410 63%
moderată 559 37%

28
 bună 331

Repartiția pacienților în funcție de nivelul de

igienă dentară
scazută moderată bună
25% 32%

43%

Figura 3.4 Repartiția pacienților luați în studiu în funcție de nivelul igienei

orale

Din datele prezentate, 43% din pacienți au prezentat igienă dentară moderată, 32%
igienă dentară slabă (8 pacienți) și numai 25% igienă dentară bună. O igienă orală
corespunzătoare are ca avantaj evitarea multor neplăceri care pot să apară atât la nivelul
dinților, cât și al mucoasei orale. 
Deși în trecut se punea accent pe igiena dentară pentru a preveni afecțiunile dentare,
în special caria dentară, astăzi se consideră că folosirea mijloacelor de igienizare contribuie,
în plus, și la prevenirea sau ameliorarea unor afecțiuni la nivelul părților moi ale cavitații
orale. Astfel, mucoasa orală poate fi sediul de manifestare a unor afecțiuni generale, uneori
grave. Însă, de cele mai multe ori, aici se manifestă numeroase afecțiuni proprii ale cavității
orale. O igienă orală necorespunzătoare sau efectuată intermitent nu face decât să agraveze
toate aceste probleme. Nerespectarea ritualului zilnic de îngrijire orală poate avea
repercusiuni de gravitate diferită, imediat sau la distanță în timp.

Repartiția pacienților în funcție de tipul de afecțiune dentară ce necesită obturație, a

fost următoarea:
Tipul de afecțiune dentară Nr. pacienți %

carii simple 385 30%

carii complicate pe dinții frontali 77 6%

29
 leziuni cuneiforme 97 7%
carii complicate pe dinții laterali 131 10%
carii simple pe dinții temporari 235 18%
carii complicate pe dinții temporari 81 6%
carii secundare 130 10%
recidive de carie 164 13%

Repartiția pacienților în funcție de tipul

afecțiunii dentare
carii simple carii complicate pe dinții frontali
leziuni cuneiforme carii complicate pe dinții laterali
carii simple pe dinții temporari carii complicate pe dinții temporari
carii secundare recidive de carie
13% 30%
10%
6%

18%
6%
7%
10%

Figura 3.5 Repartiția pacienților luați în studiu în funcție de tipul de afecțiune

dentară ce necesită obturație

Din datele prezentate, observăm că majoritatea pacienților incluși în studiul nostru

au prezentat carii simple (30%). În contradictoriu cu aceștia, la polul opus s-au aflat pacienții
cu carii complicate pe dinți frontali (6%).
Medicul stomatolog, în urma consultației, stabilește exact locașia și severitatea cariei
cu ajutorul unei sonde și uneori examinând radiografiile dentare. Acesta indică și tipul de
obturație necesar, în funcție de istoricul medical al pacientului, locația cavității, necesitățile
estetice, forța de masticație aplicată pe dintele respectiv și caracteristicile materialelor de
obturație.

30
 În cazul pacienților din lotul studiat, a fost folosit cel mai des tratamentul cu rășini
compozite (în raport de 53%), urmat de cel cu rășini ionomerice (33%) și ionomeri de sticlă
(22%).

Materiale fizionomice Nr. pacienți Procent

folosite
rășini compozite 591 45%
ionomeri de sticlă 281 22%

31
 rășini ionomerice 428 33%

Repartiția pacienților în funcție de materialul

fizionomic utilizat
rășini compozite ionomeri de sticlă rășini ionomerice

33%

45%

22%

Figura 3.6 Repartiția pacienților luați în studiu în funcție de materialul

fizionomic utilizat

3.4 Cazuri clinice

Caz clinic 1

Pacient în vârstă de 25 de ani, de sex masculin, se prezintă în clinică pentru un

control periodic.
La examenul obiectiv s-a constatat prezența unei leziuni carioase ocluzale la nivelul
dintelui 17 și a unor obturații incorect adaptate la nivelul dintelui 16, ocluzal, mezial și
vestibular, la nivelul dintelui 15, mezial și distal și la nivelul dintelui 14 distal (figura 4).

32
 Fig. 4 Situația inițială a pacientului

S-a efectuat izolarea cu digă și prepararea cavitaților la nivelul acestor dinți în

vederea obturării acestora cu materiale compozite (figura 5).

Fig. 5 Izolarea cu Digă și prepararea cavităților

În continuare s-a efectuat toaleta cavității, gravarea acidă, apoi s-au aplicat pene
interdentare din lemn între 1.4 și 1.5, și între 1.5 și 1.6 și matrici metalice la nivelul lui 1.6-
mezial, 1.5-mezial si distal, 1.4-distal (figura 6).

33
 Fig. 6 Aplicarea penelor interdentare din lemn și a matricilor metalice

În continuare s-a aplicat bondingul și s-au realizat pereții proximali, respectiv 14-
distal, 15-mezial si distal, 16-mezial (figura 7).

Fig. 7 Refacerea pereților proximali din material compozit

S-a efectuat aplicarea în straturi a materialului compozit și fotopolimerizarea

acestuia și s-au folosit pigmenți de culoare, pentru evidențierea de șanțuri și fosete la nivelul
suprafețelor ocluzale (figura 8).

34
 Fig. 8 Aplicarea materialului compozit în cavități

La final s-a efectuat finisarea, lustruirea și verificarea în ocluzie atât statică cât și în
dinamică, cu hârtie de articulație a obturațiilor.

Concluzii

Actualmente, descoperirile stomatologiei moderne fac ca această manoperă

terapeutică să fie mult mai confortabilă pentru pacient și materialele utilizate mult mai
rezistente, estetice și biocompatibile.
Obturațiile fizionomice se realizează cu materiale compozite fotopolimerizabile.
Prin adeziune se aplică o rășină specială fotopolimerizabilă de aceeași nuanță cu restul
dintelui natural în cazurile de dinți fracturati, cariați, îngălbeniți sau înnegriți. Rășina se
modelează potrivit formei dintelui natural, se adaptează și se lustruiește, obținând în acest
mod un rezultat estetic excelent.
În situația în care leziunile carioase sunt extinse, procedura de realizare a obturației
fizionomice începe cu o anestezie locală. Medicul îndepărtează țesutul dentar bolnav cu
ajutorul frezelor și curată cavitatea. Se aplică și hidroxid de calciu pentru a stimula
vindecarea și producerea de dentina între pulpă și obturatie în cazul în care această este

35
situată foarte aproape de camera pulpară. Prepararea cavității se termină cu uscarea,
degresarea și gravarea acidă a acesteia (ajutând la formarea unei suprafețe rugoase la care să
adere materialul de obturatie). Apoi se spală soluția acidă, se usucă iar cavitatea și se aplică
adezivul care se tratează  cu lampa fotopolimerizanta apoi se aplică materialul de obturatie.
Ulterior, se va finisa obturația cu freza până când dintele își va recăpăta formă inițială.
În cazul obturațiilor fizionomice din rășini composite, poate fi folosit ca material
compozit un amestec de rășini și particule din sticlă sau cuarț. De altfel, poate fi folosit și un
amestec de rășini acrilice și particule ori cuarț. Oxizii de titaniu și zirconiu ii conferă
materialului opacitate iar microparticulele metalice dau materialului culoare.
Ionomerii de sticlă (glassionomer) conțin acizi acrilici și pudra de sticlă specială. Se
utilizează pentru obturațîi mici din zone cu presiune masticatorie scăzută, pentru obturații
radiculare sau pentru dintii de lapte. Acesta protejează dintele de alte leziuni carioase
eliberând fluor. Conferă un aspect estetic satisfăcător, ceea ce constituie un avantaj.
În cazul obturațiilor fizionomice din rășini ionomerice este utilizat un material
alcătuit din acizi acrilici, rășini acrilice și agregat de sticlă. În mod normal, ele sunt folosite în
cazul obturațiilor mici, pe rădăcina dintelui.
Pentru realizarea studiului de față au fost folosite datele unui număr de 1300 de
pacienți ce s-au prezentat în perioada 2010-2020 în cadrul Universitățîi de Medicină și
Farmacie din Craiova – Facultatea de Medicină Dentară pentru consultație și tratament de
specialitate.
Din totalul de 1300 de pacienți, din mediul rural s-au prezentat 60% și din mediul
urban, 40%.
Cei mai mulți dintre pacienții luați în studiu, ce s-au prezentat în cadrul Universității
de Medicină și Farmacie din Craiova – Facultatea de Medicină Dentară pentru consult și
tratament de specialitate, au provenit din mediu rural.
Majoritatea pacienților luați în studiu sunt de sex masculin (813 pacienți – 63%).
Ținând cont de vârsta pacienților luați în studiu, menționăm că majoritatea s-au
încadrat în grupa de vârstă 19-50 ani (39% din pacienți). La polul opus, s-au aflat pacienții de
peste 65 ani ( 14% din totalul cazurilor).
Din datele prezentate, 43% din pacienți au prezentat igienă dentară moderată, 32%
igienă dentară slabă (8 pacienți) și numai 25% igienă dentară bună. O igienă orală
corespunzătoare are ca avantaj evitarea multor neplăceri care pot să apară atât la nivelul
dinților, cât și al mucoasei orale. 

36
 Majoritatea pacienților incluși în studiul nostru au prezentat carii simple (30%). În
contradictoriu cu aceștia, la polul opus s-au aflat pacienții cu carii complicate pe dinți frontali
(6%).
În cazul pacienților din lotul studiat, a fost folosit cel mai des tratamentul cu rășini
compozite (în raport de 53%), urmat de cel cu rășini ionomerice (33%) și ionomeri de sticlă
(22%).

Bibliografie

1. Țovaru Ș., Țovaru M., Costache M., Demarosi F., Mihai L. Medicină și
patologie orală, vol. I. Editura Med Publishing, București, 2008.
2. Dumitriu, H.T. Tratat de parodontologie. Editura Viața Medicală Românească,
București, 2015.
3. Dumitriu, A.S., Păunica, S., Giurgiu, M.C. Măriri de volum gingival. Clinică
și principii de tratament. Editura Didactică și Pedagogică, București, 2013.
4. Carranza, F.A. Jr., Newman, M.G. Clinical Periodontology, 8th Edition. B.
Saunders Co., Philadelphia,1996.
5. Pawlaczyk-Kamieńska, T., Torlińska-Walkowiak, N., Borysewicz-Lewicka,
M. The relationship between oral hygiene level and gingivitis in children. Adv
Clin Exp Med. 2018 Jul 30.
6. Vârlan C., Dumitriu B. Concepte terapeutice și modalități clinice de restaurare
7. Cherlea I.V. Tratamentul Endodontic. Ed NATIONAL, Bucureşti, 2010
8. Craig RG. Materiale dentare restaurative. Bucureşti, Ed. All Educational, 2001
9. Condon JR, Ferracane JL. Reduced polymerization stress through non-bonded
nanofiller particles. Biomaterials. 2002

37
10. Pfeifer CS, Ferracane JL, Sakaguchi RL, Braga RR. Factors affecting
photopolymerization stress in dental composites. J Dent Res. 2008
11. Popa M.B, Estetica în odontoterapia restauratorie. Ed. Univ. “Carol Davila”
Bucureşti, 2005
12. Gheorghe Nicolau, Odontologie practică modernă, Ed. Nasticor Vector,
București 2010
13. Ilici RR. Contracţia de polimerizare a răşinilor compozite restaurative dentare,
Bucureşti : Editura Etna, 2014
14. Ilici RR. Contracţia de polimerizare a răşinilor compozite restaurative dentare,
Bucureşti : Editura Etna, 2014
15. Kenneth J. Anusavice, C.S., H. Ralph Rawls, Resin-Based Composites-
Phillips' Science of Dental Materials- 12th Edition, Ed. Elsevier, Missouri.
2013
16. Ronald L. Sakaguchi, J.M.P., Restorative Materials—Composites and
Polymers, Craig’s Restorative Dental Materials-13th Edition, Ed Elsevier.
2012
17. A. Iliescu, M. Gafar - Cariologie si odontoterapie restauratoare, Editura
Medicala, Bucuresti, 2006
18. Iliescu A., Gafar M., Cariologie și odontoterapie restauratoare, Editura
Medicală, București, 2006

38