odontonul

Este un complex morfologic si funcţional alcătuit din:

- dinte;
- spaţiul periodontal cu conţinutul său;
- osul alveolar
Dintele este format din - parte dura:
- smalţ;
- dentina;
- cement
- o parte moale – care este pulpa dentară situată la nivelul camerei pulpare si
a canalelor radiculare

CARACTERE FIZICE SMALŢ

Aspectul smalţului
- neted, translucid nu există material care să imite perfect aspectul original;
Culoarea
- alb uşor gălbui, uneori alb albastru aceste transformări depind de gradul de miniralizare, de zona
topografică
Duritatea
- pe scala Mosh smalţul este între 5 şi 8, diamantul este 9

COMPOZIŢIA CHIMICĂ
Prezintă :
- o structură anorganică-minerală (95%);
- o structură organică - (1%);
- apă - (4%);
Structura anorganică este alcătuită în proporţie de 90% din fosfaţi de calciu reprezentaţi de
hidroxiapatită şi fosfoapatită, 10% sunt carburi de calciu, fosfaţi de magneziu, cloruri de calciu.
Raportul calciu-fosfor este de 2/1.
Structura organică este reprezentată de: keratine, colagen, proteine solubile, peptide, glucide, acid
lactic, acid citric, lipide, colesterol.
Apa din smalţ (4%) în cea mai mare parte este legată de moleculele proteice şi numai o cantitate mică
este liberă în spaţiile interprismatice.
Structura micorscopică a smalţului este PRISMĂ DE SMALŢ
Smalţul dentar acoperă în întregime coroana anatomică a dinţilor. Grosimea variază între 2,5mm-
0,2mm în funcţie de zona topografică.
Există 3 situaţii clinice de întâlnire a smalţului cu cementul la nivelul coletului:
- smalţ peste cement pe 2-3mm – 60%;
- cap la cap – 20-30%;
- între smalţ şi cement se interpune dentina car rămâne neacoperită de cement – 5-10%.

CARACTERE TOPOGRAFICE ALE SMALŢULUI

- 2,5-3 mm la cuspizii molarilor;
- 2,3-2,5mm la cuspizii premolarilor;
- 2 mm incizal la frontali;
- 0,2 la coletul incisivilor.

ODONTOLOGIE Page 1
 Rolul smalţului

- prin grosimea sa alături de dispozitivul de susţinere a dintelui preia presiunile masticatorii

repartizându-le întregii arcade.
- protejează prin grosimea şi structura ţesutul pulpar de excitanţi fizici ,chimici si electrici
- prin forma neregulată rol activ în procedeele funcţionale favorizând:
- triturarea;
- apucarea;
- tăierea alimentelor;
- formarea bolului alimentar;
- forma neregulată a suprafeţelor dentare creează în egală măsura, zone de suscebilitate la carie

Elemente structurale ale smalţului

- stratul intern este aprismatic;

- stratul prismatic este format din prisme de smalţ, substanţa interprismatică formată din cristale;
- unitatea fundamentală a smalţului este prisma de smalţ formată din cordoane înguste, mineralizate, cu
contur poligonal care parcurg smalţul de la joncţiunea amelodentinară până la suprafaţa externă;
- un dinte are milioane de prisme – 12 mil. incisivul central superior, 5 mil. incisivul central inferior;
- diametrul prismei 4-8 microni mai mai spre suprafaţa dentinei şi mai mare la suprafaţa externă a
smalţului
Un cristal de hidroxiapatită este alcătuit din 2500 unităţi structurale cristaline elementare.
În smalţul complet mineralizat,cristalele au o formă hexagonală. Volumul cristalelor de hidroxiapatită
din smalţ este de cca. 200 ori mai mare decât al celor din dentină.
Cristalele de hidroxiapatită, atât din smalţ cât şi din dentină, prezintă striaţii fine, dispuse paralel sau
întru-un unghi de 60 grade cu axul lung al cristalului.
Fiecare cristal hexagonal de hidroxiapatită este subîmpărţit în trei coloane rombice, care reprezintă, la
rândul lor, câte o unitate structurală cristalină elementară.

DENTINA
- ţesut dur calcificat;
- se întinde pe toată suprafaţa dintelui şi reproduce forma exterioară a acestuia la nivelul coronar şi
radicular;
Caractere fizice
Culoarea
- la dinţii temporari – alb gălbui;
- la dinţii permanenţi – gălbui deschis
Se modifică la înaintarea în vârstă.
Transparenţa
- mai mare ca a smalţului.
Duritatea
- 5 pe scara Mosh
- mai mare ca a osului dar mai mică decât a smalţului.

CODUCTIBILITATEA TERMICĂ
- este mai bună conducătoare decât smalţul
DEPRESIBILITATEA
- are o uşoară elasticitate, care amortizează şocurile masticatorii
RADIOOPACITATE
- mai mică decât la smalţ;
- mai mare decât la cement

ODONTOLOGIE Page 2
 PERMEABILITATE
- este dată de prezenţa tubulilor dentinari
- depinde de vârstă
- creşte către camera pulpară

CARACTERE CHIMICE
- 67% substanţa minerală
- 20% substanţa organică
- 13% apă

COMPONENTA MINERALĂ
- Ca 28-35%
- Fosfor 13-17%
- Mg 1-2%
- Na, cl, K , F , Si , ZN mai puţin de 1%
- Ca si P sunt componentele principale ale cristalului de hidroxiapatită din dentină, de 200 de ori mai
puţine ca în smalţ şi cu forma aplatizată

CARACTERE MORFOFUNCŢIONALE
TOPOGRAFIC
- dentina periferică numită manta dentinară
- dentina circumpulpară
- predentina
Mantaua dentinară
- coronar 7-30 microni imediat sub smalţ ,nu prezintă canalicule dentinare , nu are prelungiri Thomes;
- radicular 7-15 microni
Dentina circumpulpara
- prezintă tubuli dentinari denumiţi canalicule dentinare care străbat dentina;
- aproape paralele intre ele.
COMPONENTA ORGANICA
Matricea colagenică secretată de odontoblaşti conţine
- aminoacizi –glinină si alanină
Fracţiunea proteica este insolubilă
- fosoproteine, proteoglicani ,glicoproteine, proteine plasmatice
Glucide
Lipide
Acizi organici
- lactic şi citric
In interiorul canaliculelor
- prelungiri odontoblastice denumite fibre Tomes;
- fluid dentinar sau limfă dentinară;
- terminaţii nervoase senzoriale.
DENTINA
- este depresibilă şi elastică ceea ce compensează duritatea smalţului supradiacent;
- grosimea sa este variabilă astfel:
- la suprafaţa M şi PM este de 3-7 mm;
- la marginea incizală este de 3-5 mm;
- la colet este de 3-4 mm;
- pe rădăcină este de 3-5 mm;
- la nivelul apexului are cea mai mică grosime de 1- 3 mm.

ODONTOLOGIE Page 3
 Tipuri de dentină
1. Dentina primară este aceea care se formează în timpul odontogenezei.
2. Dentina secundară se formează după dezvoltarea completă a rădăcinii în mod fiziologic într-un
ritm zilnic de aproximativ 1 micrometru. Ea este rezultatul acţiunii stimulilor termici şi funcţionali
obişnuiţi. Radiologic ea apare ca o creştere uniformă a stratului coronar de dentină în detrimentul
camerei pulpare, care se micşorează, ceea ce determină creşterea timpului necesar evoluţiei unui
proces carios.
3. Dentina terţiară (de iritaţie, reactivă) se formează în zonele în care sunt activate odontoblastele
prin uzură dentară, carii sau procedee restaurative, deci ca răspuns la stimuli specifici.

Dentina primară este alcătuită din:

- Dentină de înveliş este prima formă de dentină şi este situată imediat sub smalţ sau cement. Este
formată din fibre de colagen subţiri, dispuse în evantai situate subiacent de lamina bazală în timpul
stadiului iniţial al dentinogenezei. Lăţimea acestei dentine de înveliş este de aproximativ 80-100µm.
- Ortodentină (dentinacircumpulpară), forma canaliculară a dentinei care se află la nivelul dinţilor
tuturor mamiferelor dentate
Predentina
Zona dentinară cea mai apropiată de pulpă prezintă caractere diferenţiate datorită interferenţei dintre
cele două ţesuturi conjunctive, pulpa dentară.
Ortodentina
Canaliculele dentinare se formează în jurul prelungirilor odotoblaştilor şi astfel traversează întreaga
lăţime a dentinei de la joncţiunea smalţ-dentină sau joncţiunea dentină-cement la pulpă. În general, ca
aspect, canaliculul dentinar are forma unui tirbuşon.
Estimativ numărul acestor canalicule este de 50.000/mm2.
Canaliculele dentinare se subţiază spre exterior, astfel că porţiunea mai largă este situată în apropierea
pulpei.
Pe măsură ce se apropie de pulpă canaliculele au direcţie convergentă, deoarece suprafaţa camerei
pulpare este mult mai mică decât suprafaţa dentinei de-a lungul joncţiunii smalţ-dentină. Ca rezultat
al vârstei înaintate sau ca răspuns la uzura dentară produsă de abrazie canaliculele dentinare se pot
obtura parţial sau total cu depozite minerale, dentina devenind sclerotică.
Dentina sclerotică este uşor de recunoscut histologic datorită translucidităţii ei, produsa de
mineralizarea canaliculelor dentinare. Scleroza dentinei duce la scăderea permeabilităţii dentinare,
astfel ea ajută la protecţia pulpei faţă de agenţi iritanţi. Degenerarea prelungirilor odontoblastice din
canaliculele dentinare supraiacente dentinei de reacţie produce apariţia dentinei opace a cărei
semnificaţii clinice este dispariţia sensibilităţii în aceste zone, datorită dispariţiei suportului anatomic
al transmiterii excitaţiei dureroase.

CEMENTUL
- reprezintă stratul care acoperă dentina la nivelul rădăcinii dintelui, de la coletul anatomic până la
apex;
- mineralizat incomplet, neomogen;
- se întinde de la joncţiunea smalţ-cement până la apex;
- este un complex organo-mineral de origine mezenchimală;
- reprezintă şi stratul de fixare al fibrelor parodontale.

Caracterele chimice ale cementului

- substanţă organică cca 50-55% materie colagenă fibrilară;
- substanţă anorganică 45-50% săruri minerale în cea mai mare parte, fosfaţi şi carbonaţi de calciu;
- dispoziţia structurală a sărurilor minerale este sub formă de cristale de hidroxiapatită, mai concentrate
la periferie.

ODONTOLOGIE Page 4
 Caracterele morfo-funcţionale ale cementului

Cement acelular se depune primul (cement primar)

Cement celular se formează ulterior(cement secundar).

Cementul acelular (fibrilar) acoperă dentina radiculară pe toată suprafaţa sa.

- striaţiuni perpendiculare pe suprafaţa externă, care corespund traiectelor de inserţie ale fibrelor
periodontale.
- conţine un sistem de canalicule fine, radiare, care asigură desfăşurarea proceselor metabolice.
- Substanţa organică este alcătuită din filamente de colagen reunite într-un reticul fin, cu ochiuri de
mărimi variate, cuprinzând cristale minerale de volume diferite. Substanţa organică a cementului
fibrilar este mai densă la periferie.

Cementul celular se găseşte la periferia celui acelular predominant în zona apicală a rădăcinii la
nivelul bifurcaţiei sau trifurcaţiei radiculare. El coţine spaţii lacunare în care sunt adăpostite celule
specializate în formarea matricei organice a cementului. Aceste celule se numesc cementociţi.
Lacunele prezintă multe prelungiri canaliculare prin care comunică între ele. În aceste canalicule se
găsesc prelungiri citoplasmatice ale cementociţilor, prelungiri care se anastomozează între ele.

Principala caracteristică fiziologică a cementului este apoziţia continuă de noi straturi, care alcătuiesc,
cementul de neoformaţie (un proces biologic compensator şi protector care menţine starea de
integritate a parodonţiului de susţinere şi a funcţiilor sale).
Hipercementoza se produce în condiţii de hipersolicitare a dinţilor, pentru mărirea suprafeţei de
inserţie parodontală, dar şi în cazuri de inflamaţie parodontală sau afecţiuni generale ca maladia
Paget.

Reprezentată de ţesut conjunctiv lax situat în camera pulpară coronară şi în canalul radicular de-a
lungul rădăcinilor
Caractere topografice
- prezinta doua segmente – unul in camera pulpara;
- altul in canalul radicular;
- pulpa dentara se continua pana la nivelul apexului:
- la monoradiculari pulpa coronara se continuă cu cea radiculară fără să se poată face o diferenţiere
exacta;
- la pluriradiculari există diferenţiere - din pulpa coronară se desprind filetele radiculare;
- pulpa radiculară prezintă o deltă apicală ramificată şi canale secundare;

Structura
- pulpa prezintă două regiuni:
- centrală care conţine vase şi nervi;
- periferică formată din zona odontoblastică;
- zona acelulară a lui Weill;
- zona bogat celulară
Zona centrală
Vasele sunt:
- arteriole care dupa ce se ramifica ajung să aibă un traiect curb revenind spre centrul pulpei acestea se
numesc vase retrodirecţionate. Sunt importante in timpul inflamaţiei
- venule nu prezintă fibre musculare in pereţi şi deci sunt susceptibele la toate modificările volumetrice

ODONTOLOGIE Page 5
 Nervii
Au trei origini
1) Prin foramen apical pătrund prelungiri ale primului neuron trigeminal situat in ganglionul Gasser.
2) Origine vegetativa simpatică fibrele provenind din plexul carotidian.
3) Origine vegetativ parasimpatică din ganglionul optic sau sfenopalatin.
Zona periferica
Zona odontoblastica
Odontoblaşti sunt celule cilindrice dispuse în palisadă într-un singur strat mai mulţi sau mai puţini în
funcţie de zona pulpară şi de vârsta dinţilor. Sunt mai numeroşi in pulpa coronară în zona de sub
forţele masticatorii.

Odontoblastul
Pezintă un nucleu şi la polul inferior prelungiri care pătrund în canaliculele dentinare denumită fibra
Tomes
Sunt celule înalt specializate
Functii
- dentinogeneza;
- în formarea de colagen pentru matricea organica;
- în perceperea si transmiterea stimulilor senzoriali de la nivelul dentinei prin fibrele Tomes dentinara
prin interpana la terminaţiile nervoase periferice pulpare;
- asigura troficitatea dentinara prin fibrele Tomes

Zona acelulara
- este zona în care se pot deplasa odontoblaştii în diferite perioade de funcţionare şi de dezvoltare
dentară
Zona celulara contine:
- celule pulpare –fibroblaşti produc colagen;
- celule de origine sangvina;
- celule mezenhimale nediferenţiate;
- fibre pulpare- fibre de colagen;
- fibre de reticulina

Functiile fibrelor pulpare

Mecanic – de susţinere a substanţei fundamentale;
- intervin moderator în formarea matricei dentinare şi în mineralizarea ei;
- menţin homeostazia;
- participa la cicratizare;
- folosesc ca substrat rigid la deplasarea fibroblaştilor în inflamaţia pulpara.

Substanta fundamentala

- intercelulara este densă în stare de gel si prezintă zone mai dense şi mai puţin dense cu aspect
granular sau fibrilar;
- constituie un adevărat indice intern al organului pulpar în care se desfăşoară toate mecanismele
funcţionale şi patologice

Functiile substantei fundamentale

- constituie mediu intracelular prin care circulă metaboliţii;

- reprezintă un rezervor de apă şi ioni ai pulpei dentare:
- stabileşte relaţii intre celulele pulpei dentare şi celelalte componente;

ODONTOLOGIE Page 6
 - constituie mediul în care au loc procesele de creştere şi îmbătrânire pulpară;
- prin densitatea sa se opune invaziei agenţilor nocivi;
- serveşte ca structură coloidală mecanică pulpei dentare determinând caracterele de rigiditate şi
extensibilitate a pulpei dentare;
- conferă caracter de impermeabilitate a pereţilor vasculari formând in jurul lor manşoane intens
polimerizate;
- asigură homeostazia organului pulpar

Funcţiile pulpei dentare

- inductivă- induce diferenţierea epiteliului oral in lama dentara si formarea organului adamantin –
smalţ;
- formativă- celulele organului pulpar produc dentina care înconjoară şi protejează pulpa dentară.
Odotoblastii dezvolta matricea organica si intervin in mineralizarea acesteia
- nutritivă –pulpa hrăneşte dentina prin intermediul fibrelor odontoblastice şi prin sistemul vascular
dentar;
- protecţie – nervii senzoriali din dinte răspund prin durere la toţi stimulii fizici –rece-cald –presiune-
agenţi chimici precum si la preparările terapeutice;
- apărare –răspunde la stimulii mecanici, termici, bacterieni prin sinteza de dentină de reacţie şi prin
mineralizarea oricăror canalicule dentinare afectate

ODONTOLOGIE Page 7