Sunteți pe pagina 1din 76

Dentinogeneza

Componentele dure:
• SMALŢUL
• DENTINA
• CIMENTUL

Componenta moale:
• PULPA
DENTARĂ
Dentinogeneza
consideraţii generale
• Dentina – prezintă o varietate de ţesut conjunctiv dur, mineralizat ce formează structura internă a
dintelui.
• Situată subiacent smalţului, la nivel coronar şi subiacent cementului, la nivel radicular, ce
delimitează camera pulpară.
• Dentina se depune în cursul dezvoltării dintelui prin procesul de dentinogeneză, responsabile
fiind odontoblastele, celule ale papilei dentare de origine ectomezenchimală, diferenţiate sub
influenţa relaţională a celulelor epiteliului intern al smalţului.
• Dentinogeneza are un caracter continuu.
• Gradul de mineralizare – este mai mic ca la smalţ.
• Unitatea morfofuncţională a dentinei – tubulul dentinar.
Proprietăţi fizice
• Dentina se caracterizează prin: duritate, elasticitate, permeabilitate, culoare.
Duritatea – Este mai mică ca la smalţ, dar mai mare faţă de ţesutul osos şi ciment. Numărul de
duritate Knoop (KHN) este 70 la nivelul joncţiunii amelodentinare. Indicele Knoop scade din
exterior spre interior, astfel încât la nivelul joncţiunii dentină-pulpă constituie doar 20.
Totodată, duritatea dentinei între diferiţi dinţi sau între dentina coronară şi cea radiculară este
minimă sau nulă. Dentina sclerotică – indicele Knoop – 80, iar cea carioasă – 25.
• Elasticitatea – oferă un suport pentru smalţ. Este o armotizare pentru smalţ în timpul
procesului de masticaţie pe întreaga suprafaţă a dintelui cu o flexibilitate uşoară, secundată de
o deformare uşoară a dentinei. Elasticitate dată este rezultatul conţinutului sporit de mase
organice şi a cantităţii de apă la nivelul dentinei.
• Permeabilitatea – înaltă. Este datorată structurii tubulare, prin circularea substanţelor fluide
de la pulpă spre joncţiunea amelodentinară sau de la joncţiunea amelodentinară spre pulpă în
cazul lezării smalţului.
• Culoarea – alb-gălbuie.
Proprietăţi chimice
• Dentina este formată din componentă neorganică – 70%, componentă organică – 20% şi apă – 10%.
• Componenta neorganică: principalele componente anorganice sunt calciu, fosforul, la fel cu determinarea şi a
magneziului, carbonatului, sodiului, clorului, potasiului etc.
Cristalul de hidroxiapatită ce este o apatită biologică, reprezentată în esenţă de o sare calcică (fosfat tricalcic). HA
– plăcuţe aplatisate, turtite, dim.: 300-700A, 100-300A şi 25-50A.
• Componenta organică: matricea organică prezintă o bazofilie
Colagenul dentinar: 91-92%, predominant de tip I şi puţin tip V.
Colagenul tip I – un element de bază în formarea cristalelor de HA, iniţiator al procesului de mineralizare. Este
responsabil de formarea fibrelor de colagen groase.
Colagenul tip V – responsabil de formarea fibrelor de colagen subţiri.
Compuşi noncolagenici: macromolecule de fosfoproteine, proteoglicani, glicoproteine acide, factori de creştere,
lipide, proteine ale serului sanguin ce sunt implicate în controlul iniţierii şi creşterii cristalelor de HA.
- Fosfoproteinele (fosfoforina): responsabilă de afinitatea ridicată pentru calciu şi etc. Se găseşte doar în dentină.
- Gla-proteinele (acidul gama-carboxiclutamic)(gla-proteina de matrice şi osteocalcina): se determină în
prelunjirile odontoblastelor, are un rol semnificativ în procesul de mineralizare prin reglarea nivelelor locale a
ionilor de Ca.
- Proteoglicanii: reprezintă componentul de bază în predentină.
- glicoproteinele acide (osteonectina – stimulează mineralizarea; osteopontina – situsuri de legare pentru HA şi
rol în legarea matricei de membrana celulară a odontoblastelor; sialoproteina dentinară – situsuri de legare
pentru componentele matricei extracelulare şi pentru receptorii membranei celulari
Dentinogeneza
Fibrele von Korff cu traiect ondulatoriu
Tubulii dentinari
• Unitatea morfofuncţională – tubulul dentinar. Formarea tubulilor este legată de prelungirile
odontoblastelor, numite fibre Tomes.
• Orientarea: la nivel coronar au traiect dublu curbat “S” (primară). Prima convexitate a curbei
este îndreptată spre suprafaţa incizală/ocluzală, iar a doua spre rădăcină. La nivelul rădăcinii (1/3
cervicală) şi marginilor incizale, cuspale tubulii dentinari devin mai drepţi. Cea secundară –
nişte unde oscilatorii în curbura primară, observate la intervale regulate, ce apar ca rezultat al
unor oscilaţii circulare ale prelungirilor odontoblastelor, pe o arie restrânsă.
• Numărul tubulilor dentinari variază în diferite teritorii. Spre suprafaţa pulpară, în dentina
coronară – 59-76 mii tubuli dentinari/mm2; în apropierea joncţiunii amelodentinare numărul lor
scade în 50%; numărul lor scade de la nivelul coronar la cel radicular.
• Forma tubulilor dentinari: prezintă un diametru inconstant (la bază mai largi, la joncţiunea
amelodentinară diametrul este mai îngust)-
Tubulii dentinari prezintă ramificaţii de ordine diferită, ce crează un sistem canalicular foarte
bogat anastomozat:
- ramificaţii majore (500-1000 µm diametru): sunt localizate la nivelul ramificaţiilor terminale
(numeroase la nivelul joncţiunii dentinocimentare şi puţine la joncţiunea amelodentinară).
- ramificaţii fine (300-700 µm - // - ) (laterale pe traiectul tubulilor dentinari, la intervale
regulate sub unghi de 45).
- microtubuli sau canaliculi (ramificaţii laterale, delicate, scurte cu unghiul drept).
Tubuli dentinari Smalţ – liniile Retzius
Joncţiunea amelodentinară
Ciment Tubuli dentinari
Joncţiunea dentinocementară Stratul granular Tomes
Joncţiunea dentinocementară.
Terminaţiile ramificate majore ale tubulilor dentinari
Tubuli dentinari
Tubuli dentinari
Tubulii dentinali posedă canaliculi laterali prin care
anastomozează.
Apofizele odontoblastelor posedă ramificări laterale care şi pătrund
Ramificaţii fine (laterale) cu unghi sub 45

Microtubuli (ramificaţii laterale cu unghi drept de pornire 90


Secţiune transversală a tubulilor dentinali. Argint
Ramificaţiile fine ale tubulilor Apofizele odontoblastelor
Porţiunile terminale (ramificaţiile majore) ale tubulilor dentinali
pătrund în joncţiunea dentinocementală
Conţinutul tubulilor dentinari
• Reprezintă un ansamblu dinamic responsabil de vitalitatea dentinei şi capacitatea ei de
reacţie.
- prelungirile odontoblastelor
- fibre nervoase în spaţiul periodontoblastic
- colagenul (tip I şi V)
- fluid dentinar
- componenta organică (molecule de proteoglicani, tenascină, fibronectină, albumină,
transferină
- membrana limitantă (lamina limitans) – element controversat, depistată în secţiuni
dimineralizate.
Tipurile de dentină în funcţie de localizare
• În funcţie de localizare, sunt definite:
- dentină intratubulară
- dentină intertubulară
- dentina manta
- dentina circumpulpară
Dentina intratubulară
Procesul de formare a dentinei începe în interiorul tubului dentinar. Primul strat ce tapetează
lumenul tubului dentinar, este denumit dentina peritubulară/intratubulară. Ea apare ca un inel
hipermineralizat cu un conţinut redus organic sau ce lipseşte totalmente. Ea apare ca un inel transparent,
circular, iar lumenul tubului dentinar apare fals mărit. Inelul de dentină peritubulară creşte de la
joncţiunea dentinopulpară spre cea amelodentinară. Ea lipseşte în ariile de dentină interglobulară şi în
dentina manta.
Dentina intertubulară
Reprezintă zona de dentină dintre tubulii dentinari şi constituie principalul component al dentinei.
Este mai slab mineralizată (50 la 50% dintre materialul organic şi cel anorganic)
Teaca Neuman
Reprezintă zona de limită dintre dentina intratubulară şi cea intertubulară. Reprezintă un teritoriu
hipomineralizat
Dentina manta
Este prima zonă de dentină formată precoce la nivelul coroanei, localizată la periferia dentinei
coronare, imediat sub joncţiunea amelodentinară şi de comun cu smalţul la nivelul interdigitării,
conferă un aspect de “solzi de peşte”. Gradul de mineralizare este foarte redus (4%). Matricea
organică conţine o substanţă fundamentală din pulpa dentară, din care lipsesc fosfoforina şi
fosfolipidele; fibrele de colagen sunt mai mari, mai groase, lax împachetate, dispoziţie
perpendiculară faţă de joncţiunea amelodentinară. În regiunea radiculată dentina manta nu
apare, deoarece fibrele de colagen au o dispoziţie paralelă cu joncţiunea amelodentinară
sau oblică.
Dentina circumpulpară
Reprezintă aria cea mai importantă a dentinei, ce formează miezul dintelui şi delimitează camera
pulpară. Are un grad mai sporit de mineralizare faţă de dentina manta, iar în matricea organică
fibrilele de colagen sunt mai mici în diametru cu o orientare mai puţin rugoasă.
?
Dentina mantiinică Smalţ – liniile Retzius
Joncţiunea amelodentinară
periodont dentina circumpulpară
Tipurile de dentină în funcţie de modelul de mineralizare
• În funcţie de modelul de mineralizare, sunt definite:
- predentină
- dentina globulară
- dentina interglobulară
- stratul granular Tomes
Predentina
Reprezintă primul strat de matrice dentinară depus în procesul de dentinogeneză, înaintea începerii
mineralizării. Tapetează aria internă a dentinei, situată deasupra camerei pulpare şi odontoblastelor.
Este formată din fibrile de colagen, substanţă fundamentală amorfă gelatinoasă. Participă în
Menţinerea integrităţii dentinare. Se determină 2 zone limită: 1 – între predentină şi dentină fără o
structură morfologică reală şi alta între predentină şi pulpă, formată din fibrile de colagen dens
aranjate.
Dentina globulară
Apare ca urmare a procesului de mineralizare normală a matricei organice dentinare. Mineralizarea are
loc în teritorii diferite, în puncte reprezentate de focare sferice de HA, ca nişte globule mici, rotunde –
calcosferiţi. Confluierea calcosferiţilor contribuie la formarea unor zone sferice mai mari, denumite
dentină globulară. În urma fuzionării acestor zone se formează frontul de mineralizare. În dentina
Circumpulpară, modelul de mineralizare este larg globular.
Odontoblaste, predentina, prelungirile odontoblastice Tomes,
calcosferiţi
Dentina interglobulară
Reprezintă arii de matrice organică hipominralizată sau complet nemineralizată, restante între
calcosferiţi ce nu au confluat. Ea poate fi prezentată în dentina manta, circumpulpară, în zona
coronară, în special de-a lungul linilor de creştere. Apar ca rezultat al deficitului vitaminei D sau
în cazuri de excese de expunere de fliâuor. Tubulii dentinari în zona dată sunt prezente, deoarece
procesul nu antrenează dereglarea procesului de mineralizare, totodată lipsind dentina
intratubulară.
Stratul granular Tomes
Localizat la suprafaţa externă a dentinei, în zona radiculară, adiacent şi paralel cu joncţiunea
dentinocimentară. Pe secţiune de şlif, apare sub forma unei arii granulare în aspect neregulat, în
mai multe rânduri. În trecut se socotea că stratul Tomes se formează ca urmare a existenţei unor
grupe mici de dentină interglobulară, spaţii mici de hipomineralizare fiind un echivalent al dentinei
interglobulare la nivel radicular. Recent, prezintă spaţii reale similare cu tracturile moarte
(spaţii umplute cu aer – tubuli dentinari nesclerozaţi).
Dentina interglobulară străbătută de
tubulii dentinali
Dentina interglobulară străbătută de
tubulii dentinali
Ciment
Stratul granular Tomes Dentina radiculară
Stratul granular Tomes
Tipuri de dentină în funcţie de modelul de dezvoltare
În funcţie de modelul de dezvoltare, sunt definite:
- Dentină primară
- Dentină secundară
- Dentină terţiară (reactivă şi reparativă)
Dentina primară
Dentină formată înainte şi în timpul erupţiei active.Prin depunerea ei se conturează camera
pulpară. Componentele caracteristice ei sunt: tubulii dentinari, dentina intratubulară şi
intertubulară, interglobulară, stratul granular Tomes, liniile de creştere, dentina sclerotică.
Dentina secundară
Este formată din momentul în care dezvoltarea rădăcinii este completă, precum şi în timpul şi după
venirea dinţilor în ocluzie. A fost determinată şi la dinţii neerupţi (molarii 3). Depunerea dentinei
sub formă unui strat regulat, uniform, în jurul cavităţii pulpare, se realizează în mod continuu, dar
cu o rată mult mai scăzută. Compoziţia chimică a materialulului organic şi celui neorganic sunt
similare ca în dentina primară, dar sunt unele deosibiri:
- Tubulii dentinari devin mai neregulaţi, contribuie la reducerea cavităţii pulpare, reducerea
cavităţii tubulilor dentinari cu obliterarea lumenului, formarea ariilor de scleroză în dentina
secundară.
Dentina secundară Smalţ
Dentina primară
Dentina primară
Dentina primară şi cea secundară
Dentina terţiară
Este rezultatul acţiunii unor variaţii stimuli externi patologici sau iritativi.
Poate fi denumită şi dentină de iritare, reactivă/reacţională, reparatorie.
Recent, este consideră reactivă/reacţională în cazul în care este sintetizată de odontoblastele
pulpei dentare încă intacte şi reparativă în cazul sintezei de celulele nou-diferenţiate. Morfologic,
poate prezenta tubuli dentinari aproximativ regulaţi în continuitate cu cei din dentina secundară,
tubuli dentinari diminuaţi numeric, complet dezorganizaţi, dezordonaţi, orientaţi la întîmplare,
tubulii dentinari pot lipsi complet. De cele mai multe ori, limita dintre dentina secundară şi cea
terţiară este brusc întreruptă. Acest fapt este rezultatul prezenţei unei noi matrice în dentina
terţiară, depusă de noii odontoblaşti. Tubulii dentinari corespunzători odontoblastelor moarte nu se
sclerozează şi apar în secţiuni şlif plini cu aer (culoare neagră), denumite tracturi moarte.
Dentina sclerotică
Apare ca rezultat al depunerii dentinei intratubulare necontrolate în exces, ce obliterează lumenul
dentinar. În rezultat,interiorul tubulilor dentinari devine ocupat de un material anorganic foarte
mineralizat, care fiind întrodus în apă, îi conferă un aspect sticlos, transparent, motiv pentru care, o
astfel de dentină a fost denumită dentină sclerotică. Zonele preferenţiale ale dentinei sclerotice
sunt: 1/3 apicală a rădăcinii şi coronar, ½ distanţei dintre joncţiunea amelodentinară şi pulpă. Ea
poate apărea şi în dentina secundară, ca rezultat al acţiunii unor stimuli externi.
Dentina reparativă (iregulată)
Pulpa
Dentina reparativă
Dentina reparativă
Un grup de tubuli dentinali lipsite de apofizele odontoblastelor
(umplute cu aer). Tracturi moarte.
Joncţiunile dentinei
• Joncţiunea amelodentinară – apare iniţial în dentinogeneză ca o membrană între
odontoblaste şi ameloblaste, care ulterior dispare. După formarea dentinei şi a smalţului,
în MO, pe secţiune de şlif, aspectul acestei joncţiuni este festonat, dantelat, uneori
suprapus în “solzi de peşte”.
• Joncţiunea dentinocimentară – realizează o limită de demarcaţie fină între dentină şi
ciment. Este localizată în exteriorul stratului granular Tomes şi apare sub formă unui
strat subţire şi fără structură.
JONCŢIUNEA AMELODENTINARĂ
Jonctiunea amelodentinara cu aspect in solzi de peste,
fusuri, benzi Hunter-Schreger
Dentina mantiinică Smalţ – liniile Retzius
Joncţiunea amelodentinară
Ciment Dentina radiculară
Joncţiunea dentinocimentară Stratul granular Tomes
Liniile de creştere
• Ritmul de depunere a dentinei, cu perioade de activitate şi de repaus, este marcat prin apariţia unor structuri
liniare:
- liniile de creştere zilnică
- liniile von Ebner
- liniile de contur Owen
- linia neonatală
Liniile de creştere zilnică
Elaborarea zilnică de dentină este tradusă prin liniile de creştere zilnică, ce se succed cu o periodicitate de
aproximativ 4 µm.
Liniile von Ebner
Reflectă depunerea de dentină la un interval de 5 zile, cu o periodicitate de 20 µm.
Liniile de contur Owen
Indică perioade alternative de mineralizare/maturare, sau
mai exact deficienţe accentuate în modelul de mineralizare. Ele urmăresc conturul extern al
dentinei, sunt mai intens colorate, mai pronunţate, mai distanţate. În cazul existenţei unei linii de
contur Owen accentuate sau exagerate, se poate datora unei modificări bruşte în procesul de
mineralizare sau unui proces patologic care interferă depunerea fiziologică.
Linia neonatală
Este o linie de contur extrem de largă, densă, hipocalcificată, vizibilă în dinţii mineralizaţi la naştere.
Ea este expresia modififărilor apărute în procesul de mineralizare în urma naşterii (traumatisme fiziologice,
schimabarea micromediului – metabolic, nutriţional). Dispoziţia sa este paralelă cu linia Owen, şi separă dentina
prenatală (distală, lângă joncţiunea amelodentinară) de dentina postnatală (proximală, lângă pulpă).
Liniile von Ebner au traiect orizontal, aproximativ sub ung
faţă de tubulii dentinali (verticali)
Liniile Retzius Liniile Owen în dentină
în smalţ
Liniile Owen
Pulpa dentară
• Pulpa dentară reprezintă componenta centrală a dintelui.
• Este constituită dintr-un ţesut conjunctiv fibros lax, moale, nemineralizat, bine vascularizat şi inervat.
• Pulpa dentară derivă din papila dentară, fiind de origine mezenchimală/ectomezenchimală.
• Compartimentele pulpei dentare: porţiunea coronară – camera pulpară cu pulpa coronară şi porţiunea
radiculară – canal radicular cu pulpa radiculară.
• Foramen apical – localizat central sau manifestă o poziţie excentrică. Pot să se formeze mai multe orificii
apicale: acel care are diametrul mai mare – foramen apical, restul orificiilor – foramene accesorii.
• Canale laterale (canale accesorii) – prezente de-a lungul suprafeţelor laterale cu conţinut de elemente
celulare ale ţesutului conjunctiv, elemente vasculare, nervoase ce face comunicare cu ţesuturile
periodontale. Ele apar ca rezultat al unor defecte la nivelul tecii Hertwing, insuficienţa diferenţierii,
producerii şi depunerii de dentină a odontoblastelor. Lipsa dentinei, v-a contribui la comunicarea pulpei
dentare cu paradonţiul. Canalele laterale mai frecvent sunt localizate în 1/3 apicală.
• Forma pulpei dentare se adaptează perfect la forma generală a coroanei anatomice şi a canalelor radiculare,
pentru fiecare dinte în parte. Sub cuspizi şi marginile incizale se formează “coarnele pulpare”.
Dentina Dentina

Pulpa
Funcţiile pulpei dentare
• Fucţia formativă – formarea dentinei;
• Funcţia nutritivă – menţinera vitalităţii dintelui, asigurată prin elementele de vascularizaţie;
• Funcţia protectivă – este asigurată prin elementele nervoase (senzaţia de durere şi sensibilitatea
pulpei dentare şi a dentinei; la fel reglarea fluxului sanguin;
• Funcţia defensivă – de apărare, este modalitatea de răspuns a pulpei dentare la acţiunea unui anumit
tip de stimuli iritativi. Manifestarea dată sub formă de proces inflamator: dilatarea vaselor, creşterea
permeabilităţii vasculare, edemul, migrarea transvasculară a leucocitelor.
• Funcţia reparativă – constă în producerea şi depunerea de dentină nouă, ca răspuns la o lezare fizică
sau chimică;
• Funcţia inductivă – se exercită în perioada de dezvoltare a dintelui, când ţesutul
mezenchimal/ectomezenchimal care v-a constitui papila dentară, are rol inductiv asupra
diferenţierii epiteliului oral în lamina dentară şi ulterior în formarea organului smalţian. Papila
dentară are capacităţi particulare care vor determina transformarea organului smalţian într-un
anumit tip de dinte.
Structura pulpei dentare
• Pulpa dentară este formată din 2 componente: matricea extracelulară şi celulele pulpei.
• Matricea extracelulară: matrice amorfă şi fibre.
• Matricea amorfă: este un gel coloidal omogen, bogat în apă (90%), prezenţa
macromoleculelor în suspensie şi dispersare: glucozoaminoglicani, proteoglicani,
glicoproteide.
• Componenta fibrilară: este caracteristic colagenul de tip I şi III. La nivel vascular există fibre
elastice. Fibrele de colagen se dispun în fascicule lungi, ondulate, colorate cu H.E. în roz.
Colagenul de tip I – formează fibre groase, este specific ţesutului conjunctiv fibros lax,
caracteristic pentru rezistenţă la forţă, tensiune, întindere. Colagenul de tip III – formează
fibre subţiri, creează un suport structural şi conferă elasticitate.
Teritorii celulare în arhitectonia pulpei dentare
• Celulele pulpei dentare sunt dispuse într-o manieră particulară, realizând un aspect histologic
specific în MO:
- zona odontoblastică
- zona acelulară Weil (stratul subodontoblastic) teritoriul odontogenic
- zona bogat celulară pulpa periferică
- miezul pulpei
Zona Subodontoblastică
Zona odontoblastică
• Această zonă este formată din odontoblaste, aşezate într-un strat continuu, ce tapetează periferia
pulpei dentare şi transmiţând o prelungire citoplasmatică în dentină (prelungirea Tomes).
• Forma şi dimensiunile variază în raport de localizarea coronară sau radiculară şi de gradul de
diferenţiere.
• Coroana dintelui: în timpul dentinogenezei, odontoblastele sunt aşezate în palisadă formând 3-5
rânduri de celule. La nivelul coarnelor pulpare – celule prismatice înalte, cu nucleu oval şi bazal.
Lateral şi cervical faţă de coarnele pulpare, odontoblastele sunt celule de o formă cuboidală, cu
nuclei rotunzi şi centrali. La nivelul pulpei radiculare, odontoblastele devin aplatisate,
pavimentoase. Odontoblastele prismatice sunt cele mai diferenţiate cu producerea intens a
dentinei, pe când cele aplatisate, sunt slab diferenţiate, cu o producere moderată de dentină.
• Numărul de odontoblaste corespunde numărului de tubuli dentinari. În dentina coronară (59-76
mii mm2), pe când în dentina radiculară, numărul lor scade esenţial.
Zona acelulară Weil
• Este localizată sub stratul odontoblastic, formând spaţiul “liber” celular, cu o celularitate
foarte redusă. Zona dată este evidentă în pulpa dentară. Se determină fibre de colagen, fibre
nervoase amielinice, vase sanguine. Vasele sanguine şi nervoase se ramifică şi pătrund în
stratul odontoblastic.
Zona bogat celulară
• Este localizată subiacent zonei acelulare Weil. Se caracterizează printr-o populaţie
bogată celulară de caracter dens, neuniform, în prezenţa elementelor vasculare şi
nervoase.
• Tipurile de celule: celulele Hohl, celule nediferenţiate ectomezenchimale, fibroblaste,
fibrocite, limfocite etc.
• Celularitatea creşte odată cu înaintarea în vârstă.
Miezul pulpei
• Constituie masa cea mai internă a pulpei, fiind denumită şi regiunea pulpei centrale. Se
deosebeşte de zona bogat celulară doar printr-o densitate mai mică a celulelor.
• La acest nivel se găsesc vase sanguine mari, trunchiurile nervoase, venulele, arteriolele.
• Tipurile de celule: celule ectomezenchimale nediferenciate, fibroblaste, fibrocite,
macrofage, limfocite, mastocite, plasmocite, polimorfonucleare etc.
Odontoblastul
• Celulă cu origine în crestele neurale, responsabil de elaborarea dentinei, prin sinteză şi depunerea matricei
organice dentinare şi biomineralizarea acesteia. Inducerea procesului de diferenţiere a celulelor
ectomezinchimale în odontoblaste se face prin intermediul acţiunii epiteliului intern al organului smalţian.
Celule ectomezenchimale stelate devin ovalare sau prismatice înalte, mari şi se divid, transformându-se în
preodontoblaste, care nu se mai divid.
• Preodontoblastele – celulă polarizată, cu pol bazal orientat spre papilă şi pol apical, secretor, orientat spre
epiteliul intern al organului smalţian. Nucleul este situat central. Organitele celulare din jurul nucleului
sunt reduse.
• Trecerea preodontoblastului în celulă matură (odontoblast) se marchează prin apariţia prelungirei
citoplasmei în regiunea apicală.
• Odontoblastele mature – dezvoltarea marcată a organitelor celulare, declanşarea proceselor secretorii
intracelulare. Este o celulă definită finală. Nu se mai divide.
• Odontoblastul secretor – odontoblastul de tranziţie - odontoblastul în repaus (îmbătrânit)
Odontoblastul tranziţional
Stadiu identificat doar prin ME. Celula se îngustează, nucleul apare migrat de la polul bazal cu o cromatină
condensată; cantitatea RER este diminuat, iar cisternele rămase înconjoară nucleul; apariţia în citoplasmă a
vacuolelor autofagice – marcheri de reorganizare citoplasmatică.
Odontoblastul îmbătrânit
Este o celulă mai puţin înaltă, citoplasmă redusă, nucleu intesn bazofil, situat apical, organitele celulare apar
sub formă de aglomerări subnuclear. Citoplasma supranucleară lipsită de organite celulare, granule secretorii,
cu persistarea elementelor de citoschelet.
Celule odontoblaste-like
Situate în regiunea subodontoblastică în stare latentă, care fiind activate produc o dentină reparativă.
Odontoblastul – corpul celular
• Formă alungită, prismatică sau piriformă la nivelul coroanei cu nucleu oval bazal, cuboidală
spre zonele cervicale şi radiculară cu nucleu rotund central, aplatisată spre apex. Cromatina
este dispersată. Citoplasma slab bazofilă, organite celulare implicate în sinteza proteinelor şi
elemente de citoschelet.
• ME – denotă mitocondrii multiple, dispersate în toată citoplasma; RER extrem de dezvoltat cu
formarea numeroaselor vezicule de transport; complexul Golgi iniţial dispersat, apoi centrat
perinuclear, spre faţa dentinară cu elaborarea veziculelor secretorii care se dispun spre baza
prelungirii odontoblastului. Citocheletul reprezentat de de filamente şi microtubuli.
Prelungirea odontoblastul
• Apare la nivelul apical al odontoblastului.
• Se divid 4 zone: la nivelul pulpei dentare; predentinei, frontuluii de mineralizare şi inclusă în
dentina circumpulpară.
• La nivelul prelungirii sale, citoplasma nu conţine organite celulare majore; sunt prezente vezicule
de secreţie şi mitocondrii solitare. Specific este prezenta reţelei de microtubuli şi filamente
intermediare (actină, vimentină, tubulină),organizate într-un model larg şi unite cu cu
citoscheletul corpului celular.
• Extinderea: unele prelungiri odontoblastice traversează în totalitate dentina, altele doar parţial.
Extinderea prelungirilor odontoblastelor peste joncţiunea amelodentinară, contribuie la
formarea fusurilor smalţului.

Joncţiunile odontoblastului
Joncţiunile odontoblastului sunt de tip: zonula occludens (strânse); zonula adherens (centri
de adeziune); desmozomi şi gap.
Complexele joncţionale cele mai evidente sunt dispuse în zona de trecere de la corp la
prelungirea odontoblastică.
Joncţiunile GAP sunt localizate frecvent pe feţele laterale şi la baza odontoblastelor. Intervin
în reglarea creşterii şi diferenţierii odontoblastelor, în coordonarea dentinogenezei. Pot
dispărea şi reapara în raport de necesitate.
Dentina
manta

Prelungirea
TOMES
Dentina
circumpul
pară

ODONTOBLASTUL

Predentina

Corpul
celulei
Fusurile smalţului
• Celula ectomezenchimală nediferenţiată – este celula de rezervă pentru ţesutul conjunctiv al
pulpei dentare. Celulă, din care se dezvoltă odontoblastul şi fibroblastul. Este localizată în
zona bogat celulară şi în zona centrală a pulpei. Greu depistată în MO. ME denotă prezenţa
unui nucleu mare, oval sau elongat, palid, central, cu o citoplasmă abundentă în prezenţa
numeroaselor prelungiri. Numărul lor scade cu vârsta.
• Fibroblastul, fibrocitul – reprezintă elementul celular cel mai bine reprezentat numeric în
pulpa dentară. Este localizat în tot ansamblu pulpei dentare, cu predelecţie în zona periferică a
pulpei coronare, une constituie populaţia principală a zonei bogat celulare. Sursa prinacipală a
formării colagenului şi substanţei fundamentale.
• Celula Hohl – localizată în zona celular ambundentă. Este o formă intermediară între
fibroblast şi odontoblast. Este implicată în elaborarea colagenului şi substanţei fundamentale a
pulpei. În condiţii speciale, participă în elaborarea dentinei reacţionale.
• Macrofagul – localizat în special în miezul pulpei. Este implicat în procesul de apărare,
precum şi în eliminarea celulelor moarte.
• Celula dendritică – celule prezentatoare de Ag. Preeau, procesează şi prezintă Ag,
limfocitelor T. Sunt identificate doar prin IHC.
• Limfocitul – preponderent în miezul pulpei. Aspect specific sub formă de celule rotunde,
nucleu mare, central, hipercromatic, halou redus de citoplasmă palidă bazofilă cu prezenţa
câtorva granule azurofile. La nivel pulpar, se remarcă prezenţa limfocitelor de tip T. Cele de tip
B sunt absente.
• Alte celule – mastocite, polimorfocelulare, plasmocite, celule endoteliale, pericite şi celulă
Schwan.
Modificări morfologice ale pupei dentare
• Calcificările pulpare – rezultatul mineralizării atipice: denticuli şi calcificări difuze.
• Denticulii: aspect de mase calcificate, unici sau multipli, cu o localizare frecventă în zona de
plaşeu a camerei pulpare, în interiorul canalului radicular sau la apex.
• Pot fi liberi în pulpă sub formă de “piatră liberă” sau ataşaţi de dentină/predentină “paiatră ataşată”.
• Sunt 2 tipuri de denticuli: denticuli reali şi falşi.
Denticulii reali – au o structură internă de tubuli dentinari în matrice dentinară şi sunt înconjuraţi
de “osteoblast-like”.
Denticulii falşi – compuşi din straturi concentrice, lamelare sau uneori radiare de matrice dentinară
mineralizată, formate de obicei prin depunerea în jurul unor fibre de colagen, a unor trombi de
sânge, unor celule în curs de degradare sau complet degradate; nu conţin tubuli dentinari.
• Calcificările difuze: apar în zona de pulpă coronară şi radiculară, cu o dispoziţie liniară,
asociată vascularizării: în jurul vaselor sau chiar în peretele vascului. Procesul dat este
analog procesuluii de ateroscleroză, fiind declanşat de microtraumatisme ale pulpei dentare
DENTICULI
REALI

au o structură
internă de tubuli
dentinari în matricea
dentinară
sunt înconjuraţi de
celule “odontoblast-
like”
DENTICULI FALŞI

• compuşi din straturi


concentrice, lamelare de matrice
dentinară mineralizată
• reprezintă arii neregulate de
calcificări distrofice
CALCIFICĂRI
DIFUZE

• apar de jur împrejurul


vaselor sau chiar în pereţii
acestora
Vascularizarea sanguină
• Vascularizarea arterială: este realizată prin una-două artere (pulpară şi periodontală).
Ramificările arteriolelor spre periferia pulpei, formează o reţea capilară extinsă, numită plex
capilar, capilare de tip fenestrat, localizat preponderent sub stratul de odontoblaste. În dedublarea
membranei bazale la nivelul capilarelor, sunt prezente pericite (celule Rouget), ce intervin în
reglarea diametrului lumenului capilar. Tot la nivelul coronar, arteriolele pot descrie bucle în
formă “U”, ce intervine în reglarea fluxului sanguin.
• Prezenţa anastomozelor arteriovenoase cu sediu sub stratul odontoblastic. Endoteliu manifestă
în segmentul dat tip cuboidal, ci nu pavimentos.
• Vascularizarea venoasă: Sistemiul venos începe de la plexul capilar prin intermediul venulelor,
cu lumen larg.
• Vascularizarea limfatică: Se formează în regiunea coronară a pulpei sub formă de vase mici,
oarbe, cu perete subţire şi lumen larg Ulterior, orientate spre regiunea radiculară, confluează în
una-două vase limfatice de calibru mare, care părăsesc cavitatea pulpară prin foramenul apical.
Inervaţia pulpei dentare
• Inervaţia este realizată de nervi simpatici postganglionari şi sensoriali, cu origine în ganglionul
cervical superior şi trigeminal. Pătrund prin intermediul foramenului apical cu orientare spre
camera pulpară, unde se ramifică intens spre periferia pulpei.
• În zona acelulară (Weil), plexul nervos este denumit plexul subodontoblastic Raschkov, ce este
format în special terminaţii nervoase libere amielinizate. O parte din axonii, pătrund într-o manieră
particulară printre odontoblaste, formând o depresiune pe suprafaţa corpului lor celular, pentru ca
apoi să pătrundă de-a lungul prelungirii odontoblastului, foarte aproape, formând uneori ocntacte,
însă în lipsa sinapselor.
• Profunzimea pătrunderii axonului în tubul dentinar este reziunea întâlnită de dentina peritubulară.
Pătrunderea ulterioară în profunzime este stopată.
Transformările în raport de vârstă
• Transformările pulpei dentare se manifestă prin reducerea dimensiunilor pulpei dentare,
ce este rezultatul procesului continuu de depunere a dentinei, secundat de scăderea
camerei pulpare şi a canalului radicular. O dispoziţie inegală de dentină secundară la
nivelul camerei pulpare determină o reducere asimetrică în mărime şi consecutiv o
modificare a camerei şi vârfurilor pulpare.
• Scleroza pulpară - zonele afectate manifestă un proces de colagenizare sporită cu fibre
de colagen groase, compacte sub formă de focar sau generalizată.
Dentina Dentina

Pulpa
Alveola dentară, osul alveolar