Tema: Structura şi funcţiile pulpei dentare.

1. Structura pulpei dentare.

Este un țesut conjunctiv lax, bogat în vase sangvine, limfatice, fibre nervoase și celule, localizat în camera
pulpară și canalele radiculare. Consistența pulpei este moale și elastică, iar volumul total al pulpei dinților
permanenți este de aproximativ 0,38 ml. Din p.de v. topografic, la nivelul pulpei distingem zonele:
coronară (din camera pulpară), radiculară (din canalele radiculare) și apicală (zona apicală a canalelor
radiculare). După o altă clasificare, distingem zonele: odontoblastică, acelulară, celulară și miezul pulpei.

2. Substanţa fundamentală a pulpei

Este o masa gelatinoasa ce constituie cea mai mare parte a organului pulpar.
Ocupa spatiul dintre celelalte elemente.
Este alcatuita de glicozaminoglicani, reprezintati de:
- acidul hialuronic,
- condroitin sulfat si
- alte glicoproteine
Substanta fundamentala inconjoara si sustine celelalte structuri si este mediul prin care metabolitii si
produsii reziduali sunt transportati spre si de la celule si vase.
Imbatranirea pulpei altereaza substanta fundamentala si probabil inhiba in mod semnificativ functiile
pulpei.

3. Fibrele pulpare.
Fibrele de colagen reprezinta un constituent major in pulpa. Aceste fibre formeaza o retea reticulara larga
pentru a sustine alte elemente structurale ale pulpei. Colagenul este sintetizat si secretat de catre
odontoblasti si fibroblasti. Tipul de colagen secretat de odontoblasti pentru a se mineraliza ulterior, difera
de colagenul produs de fibroblastii pulpari care in mod normal nu se calcifica. Fibrele reticulare de
colagen sunt numite fibre de tropocolagen (fibre colagene imature). În zona pulpară periferică, colagenul
se găsește sub formă de benzi de colagen, numite fibre von Korff.

4. Celulele pulpare.
Odontoblaste, fibroblaste, fibre subțiri de colagen, pericite și celule mezenchimale nediferențiate.
Odontoblastele sunt celule mici și rotunde în formă de coloană. Fibroblastele sunt celule mari numeroase
și se află în diverse stadii funcționale. În afară de celule pulpa mai conține fibre de colagen și substanță
fundamentală care înconjoară fibrele și celulele.
5. Irigaţia sangvină a pulpei.
Vascularizația pulpei este asigurată de ramuri ale arterei alveolare superioare și inferioare, precum și de
ramuri ale carotidei externe. Sistemul venos însoțește sistemul articular. Când arterele pătrund în pulpă
prin orificiul apical, pereții lor devin foarte subțiri. În drumul lor către coroană dau o serie de ramuri
colaterale care formează un plex periferic. Fluxul sangvin este mai rapid în pulpă decât în alte zone ale
corpului, iar presiunea sângelui este foarte înaltă

6. Inervaţia pulpei.
Este asigurată de nervii care pătrund prin orificiul apical și dau numeroase ramuri terminale, care
formează plexul nervos parietal. Din stratul parietal, fibrele nervoase trec în zona odontogenă și se
termină printre odontoblaste și canaliculele dentinare. Majoritatea terminațiilor nervoase pulpare sunt în
zona odontogenă și a coroanelor pulpare, presupunându-se că ar avea rol în recepționarea durerii.

7. Funcţia trofică a pulpei.

Funcția trofica, sau nutrivită, este o functie a odontoblastelor si a vaselor sanguine subiacente. Factorii
nutritionali din capilare patrund in fluidul interstitial al pulpei care intra in dentina prin reteaua de tubuli
creata de odontoblasti. substanta fundamentala constituie un mediu prin care elementele nutritive din
singe ajung in celulele pulpare, iar produsele metabolismului din nou prin acelasi mediu revin in reteaua
sanguine venoasa. 

8. Funcţia de protecţie sau de barieră.

Se mai numește funcție defensive, care corespunde cu procesele de calcifiere. Apararea dintelui si a
pulpei insasi a fost considerata a se produce prin formarea unei noi dentine in fata agentilor cu actiune
iritanta. Pulpa poate furniza aceasta aparare in mod intentionat sau accidental; formarea straturilor
dentinare poate sa limiteze patrunderea agentilor  iritanti sau poate preveni ori sa amane penetrarea
leziunii carioase.
Pulpa introduce in actiune odontoblastii sau produce noi odontoblasti pentru a forma tesutul dur. Apararea
pulpei prezinta cateva caracteristici. In primul rand, formarea acestei dentinei este localizata. Dentina este
produsa in cantitate  mai mare decat in locurile nestimulate

9. Funcţia plastică.
se asociaza cu cea de protectie. obliterarea canaliculilor dentinali, depozitele de dentinatertiara constituie
niste bariere care apara pulpa contra agentilor externi si dificilizeaza patrunderea bacteriilor in ea

10. Modificările în pulpă în sinescenţă şi în stările patologice.

În decursul timpului, pulpa suferă unele modificări regressive, fibroase și uneori devine sediul unor
calculi. Modificările regressive se datorează îmbătrânirii organului pulpar, precum și leziunilor produse
de uzura dentară, carie etc. este un proces biologic in cursul careia pulpa sufera modificari atat din cauza
varstei cit si a factorilor endogeni si exogeni. Deminiralizarea volumului pulpar ca urmare a apozitiei
dentinare. Peretele devine distrofic. Retragere pulpara :retragere totala a pulpei si obliterarea totala
a canalului radicular. Modificari fiziologice : distrofie reticulara. la persoanele in virsta continutul de
colagen este de 3 ori mai mare, si ele cresc imprejurul vaselor fibrozindule si micsorind spatiile in
interiorul pulpei. Are loc dezorganizarea substantei fundamentale si a starturilor fibrile

11. Denticulii( liberi, parietali şi interstiţiali)

Denticulii liberi sau atasati pot ajunge la dimensiuni mari si sa ocupe un volum considerabil din pulpa
coronara Prezenta lor poate altera anatomia interna si sa deruteze medicul prin blocarea totala sau
partiala a orificiului canalului. Denticulii atasati pot sa devieze ori sa retina varful
instrumentarului (ace) explorator in canale, impiedicand astfel avansarea in canal. Pulpolitii sunt
clasificati de asemenea in functie de locatie: “liberi” sunt acele calcificari care se prezinta ca insule;
“atasati” reprezinta pulpoliti liberi care au fuzionat cu dentina in cursul dezvoltarii sale; “incastrati” sunt
calcificari atasate anterior care acum au devenit inconjurate de dentina.