BIOCHIMIA

ŢESUTURILOR
DENTARE
Tagadiuc Olga,
DHȘM, conferențiar
 Compoziţia generală
Subst. Subst.
H2O
minerale organice
Smalţ 96% 1,7% 2.3%
Dentină 69% 17,8% 13,2%
Cement 46% 22% 32%
Pulpă 7% 25% 68%
 Constituienţii anorganici

Ca2+ /100 g substanţă Pi /100 g substanţă

uscată nativă uscată nativă

Smalţ 35,2 36,1 17,4 17,3

Dentină 27,1 35,3 13,5 17,1

Cement 25,8 35,5 12,4 17,1

 Formele majore ale fosfaţilor de calciu

I. Apatita
Ca10(PO4)6OH2
sau
Ca[Ca3(PO4)2]3OH2
 Formele majore ale fosfaţilor de calciu
II. Fosfatul ostacalcic
Ca8H2(PO4)6 ·5H2O
sau
Ca8(HPO4)2(PO4)2·5H2O
Formele majore ale fosfaţilor de calciu

Amestecul sumar
Ca10-n(PO4)6OH2-n ·2,5nH2O, unde n = 0-2
Formele minore ale fosfaților de calciu
1. Brushita -
CaHPO4· 2H2O

2. Fosfatul monoacid
de calciu -
CaHPO4

Brushita
 Fluorul
I. Repartizarea cantitativă:
cement > dentină > smalţ;
II. Variaţiile cantitative – 100-4500
μg/g ţesut
 Fluorul
III. Forma principală – fluorapatita - Ca10(PO4)6F2

IV. Constituie cca 10% din apatita totală

V. Se formează la aport alimentar de cca

0,5-1,1 mg/24 ore

Ca10(PO4)6OH2 + 2F1ˉ → Ca10(PO4)6F2 + 2OH1ˉ

Fluorapatita
 Fluorul
Formele minore

 Fluorul solubilizat - cca 10-6 mol/L

 Fluorul fixat la proteine – cca 9,1x 10-5 mol/g
 Fluorul
Aportul excesiv de fluor alimentar –
peste 1,5 mg/24 ore –
solubilizarea apatitei și
dezvoltarea fluorozei

Ca10(PO4)6OH2 + 20F1ˉ → 10CaF2 + 6PO43ˉ + 2OH1ˉ

 Fluoroza
A – dentară B - generalizată
A B
 Fluoroza
 Dependentă de:
a) aportul de fluor;
b) vârsta la care a avut loc expunerea;
c) durata expunerii.
 Expunerea amelobalastelor – reducrea sintezei
proteinelor tipice, amplificarea sintezei proteinelor
stresului și F-actinei, apoptoza cu diminuarea
proliferării
 Diminuarea activității MMP-20 și KLK-4 →
diminuarea degradării amelogeninei → întărzierea
mineralizării finale și definitive a smalțului
 Mineralizare defectuoasă → formarea cristalelor
normale în amestec cu cristale mici, neregulate
 Fluoroza

Fincham AG, Moradian-Oldak J, Diekwisch TG, Lyaruu DM, Wright JT, Bringas P Jr, et al. (1995).
 Zonele geographice cu nivel natural
de peste 1.5 mg/L de fluor în apa potabilă
http://www.fluorideandfluorosis.com/fluorosis/images/World.jpg
 Magneziul
I. Cca 60% din Mg total din organism este localizat în
țesuturile mineralizate
II. Repartizarea cantitativă:
dentină > cement > smalţ;
II. Variaţiile cantitative – 30-74 μg/g ţesut
III. Formele:
 fosfat de magneziu în apatită în formă de
„whitlockiteˮ [Ca9Mg(HPO4)(PO4)6]
a) magneziu liber, adsorbit pe suprafaţa cristalelor
IV. Rolul – stimulează mineralizarea, activând fosfataza
alcalină osoasă
 Hipomagnezemia

Castiglioni S. și coaut., 2013

 Carbonatul
 2,5-3,5% (ţesut uscat)
 Formele:
CO32 ˉ şi HCO3 ˉ
 substituie ionii fosfat în
reţeaua apatitei
 substituie grupa
hidroxil – carbonat-
apatita – mai solubilă
 cantităţi mai mari în
regiunile cariate
 Alte substanţe minerale
• Cca 18 oligoelemente au fost identificate în
țesuturile dentare – F, Sr, K, Al, Si, Ni, B, Fe,
Cu, Mn, Co, Cr, Zn, Mg, Se, Pb, Mo, V
• Elementele minerale ocazionale – Au, Hg, Al,
izotopi radioactivi, etc.
 Compoziţia medie a apatitei

Ca9,48Mg0,18Na0,11(PO4)5,67)(CO3)0,45OH1,54 x 0,46 H2O

Ca10-x-y(HPO4)v(PO4)6-x(CO3)w(OH)2-x-y,

Ca8,68(HPO4)0,16(CO3)0,54(PO4)5,62OH0,1
Formula structurală a apatitei
Structura cristalului de apatită
330 A

33 A 6,88 A

9,42 A
9,42 A
 Proteinele dentare. Smalţul
1. Colagen tip I - [α1(I)]2[α2(I)]
2. Eukeratina şi pseudokeratina
3. Amelogeninele – 90%
4. Amelinele
5. Enamelinele
6. Tuftelinele
 Proteinele dentinare
1. Colagen:
 tip I - [α1(I)]2[α2(I)]

 tip III - [α1(III)]3

2. Fosforina
3. Gla proteinele:
 osteocalcina

 Gla-proteina matriceală

4. Osteonectina
5. Osteopontina
6. Factorii de creştere – TGFβ, IGF, BMP
 Proteinele dentare. Pulpa

1. Colagen tip III - [α1(III)]3

2. Fibronectina
3. Laminina
4. Entactina
5. Fibrilina
 Proteinele dentare. Cementul

Compoziţie proteică similară ţesutului osos

 Proteoglicanii dentari
În smalţ: nu sunt prezenţi;
În dentină: decorin,
biglycan,
fibromodulin,
lumican,
osteoadherin
În pulpă: decorin
sindecan
versican
perlican
 Metabolismul ţesuturilor dentare
I. Se desfăşoară la nivelul celulelor dentare
II. Biosinteza ARN, proteinelor structurale şi
reglatoare, enzimelor, proteoglicanilor;
III. Glicoliza (atât aerob, cât şi anaerob), ciclul
pentozofosfaţilor;
IV. Sinteza acizilor graşi şi a TAG.
CARIA DENTARĂ
 Zonele leziunii carioase

I. zona de la suprafaţă
II. zona corpului leziunii
III. zona pozitiv birefractară
(întunecoasă)
IV. zona translucidă
Zonele leziunii carioase
 Zona de la suprafaţă

 Practic nu se deosebeşte de smalţul normal

 Absenţa porozităţii
 Diminuarea cantităţii substanţelor minerale –
cca 4%
 Corpul leziunii

 Carenţa substanţelor minerale – 25 -50%

 Porozitate până al destrucţie completă
 Formarea cavităţii
 Zona pozitiv birefractară (întunecată)

 Prezenţa porilor de diferite dimensiuni

 Carenţa substanţelor minerale – 5-10%
 Redistribuirea substanţelor organice din zonă şi
acumularea proteinelor exogene
 Zona translucidă
 Adiacentă smalţului intact
 Carenţa substanţelor minerale – 1-2%
 Pierderea e localizată la spaţiile
interprismatice şi intercristaline
 Conţine un număr mic de pori relativ mari
 Pierderile substanţelor minerale majore
din zonele leziunii carioase
(% din cantitatea totală a pierderilor)
Smalţ Zona Zona Corpul
intact translucidă pozitiv leziunii
birefrac.
Ca2+ 37 30 35 37
Pi 19 13 17 19
HCO3- 4 28 3 1
Mg2+ 0,4 2 3 0,2
 Teoriile patogeniei cariei
 Chimio-parazitară (Miller, 1882)
 Proteolizei (Gottleib)
 Proteolizei şi chelării (Schatz)
 Endogenă (Csernyei)
 Glicogenului (Egyedi)
 Organotropică (Leimgruber)
 Biofizică (Neuman, DiSalvo)
 Mecanismul
apariţiei şi dezvoltării cariei
1. Producerea acizilor organici – lactic, formic,
acetic şi propionic, prin fermentarea glucidelor
alimentare de către microorganicmele
acidogene ale plăcii

2. Difuzia acizilor în smalţ, dentină, cement şi

solubilizarea parţială a cristalelor de
hidroxiapatită carbonată
 Mecanismul apariţiei şi dezvoltării cariei

3. Efluxul substanţelor minerale (în speciale, al Ca şi Pi)

din dinţi

4. Remineralizarea – poate redresa leziunea în condiţii

favorabile; în condiţii nocive – etapa 5

5. Expunerea substanţelor organice – degradarea

colagenului şi proteoglicanilor, cu dezvoltarea
porozităţilor şi evoluţia spre formarea cavităţilor
Placa dentară
Placa dentară
se formează în 4 etape
I etapă - Transportul iniţial al microorga-nismelor
spre suprafaţa dentară.
Contactul poate fi:
 ocazional
 determinat de:
 mişcarea Browniană
 sedimentarea microorganismelor
 fluxul salivei
 mişcarea activă a microorganismelor
Formarea plăcii dentare

II etapă – adsorbţia iniţială, reversibilă a

microorganismelor

Nu are loc fixarea stabilă, retenţia

microorganismelor fiind determinată de
echilibrul dintre forţele de atracţie – van der
Waals şi cele de respingere - electrostatice
Formarea plăcii dentare
III etapă – fixarea stabilă, ireversibilă
a microorganismelor

IV etapă – colonizarea şi formarea

biofilmului
Factorii ce influenţează ataşarea
microorganismelor
 Proprietăţile suprafeţei de ataşare
 Prezenţa şi compoziţia substanţelor salivare
pe suprafaţa de ataşare
 Proteinele de adeziune proprii ale
microorganismelor
 Co-agregarea intermicrobială
 Factorii de mediu (pH, prezenţa glucidelor,
microelementelor, etc.)
 Microorganismele plăcii – peste 600
• Streptococcus: mutans
sobrinus
sanguis,
gordonii,
oralis
• Diverse forme de Lactobacillus
• Porphyromonas gingivalis,
• Diverse spirochete (incl. Treponema şi Selenomonas),
• Campylobacter,
• Fusobacterium,
• Actinobacillus actinomycetemcomitans
• Prevotella
• Fusobacterium
• Actinomyces
Tartrul dentar
 Tartrul dentar – compoziţia
I. Substanţe minerale:
1. supragingival - 37%
2. subgingival - 58%
II. Matricea organică a tartrului
supragingival constituie 15.7% din masa
uscată
1. Proteine - 54.9%
2. Lipide - 0.2%, din care –
 Lipide neutre - 61.8%
 Glycolipide - 28%
 Fosfolipide - 10.2%
Tartrul dentar – compoziţia minerală

Fosfat octacalcic Ca8(PO4)4(HPO4)2·5H2O

Hidroxiapatită Ca10(PO4)6(OH)2

Fosfat β-tricalcic
Ca10(HPO4)(PO4)6
(whitlockite)

Bruşita CaHPO4·2H2O
Mecanismul formării tartrului
 Adsorbţia proteinelor salivare
 Aderarea microorganismelor
 Acumularea Ca şi Pi cu suprasatu-rarea
plăcii
 Crearea pHului optim pentru minerali-zare
 Nucleaţia
 Formarea cristalelor de HA
Echilibrul formării tartrului
Inhibitorii Promotorii
a. Nucleaţiei – • ureea
• ionii Mg2+ • fluorul
• difosfonaţii
• acidul silicic şi cuarţul
b. Creşterii cristalelor
• proteinele salivare
• imunoglobulinele
• albuminele
• PPi
• Zn2+
BIOCHIMIA
PARODONŢIULUI
 PARODONŢIUL
este un complex conjunctivo-epitelial ce
are rolul să susţină şi să protejeze
rădăcina dintelui, elementul epitelial
fiind amplasat la suprafaţă iar cel
conjunctiv în profunzime.
 PARODONŢIUL –
ELEMENTUL CONJUNCTIV

# mineralizat – osul alveolar;

# nemineralizat –
corionul mucoasei gingivle,
ligamentul parodontal.
 Componenţii organici -
proteinele fibrilare

1. Colagen tp I şi tip III

2. Elastină
3. Fibre oxitialinice şi oxitalamice
4. keratină
 Componenţii organici -
proteoglicanii

1. Dermatan-sulfaţii
2. Acidul hialuronic
3. Condroitin-4-sulfaţii
4. Condroitin-6-sulfaţii
 METABOLISMUL PARODONŢIULUI

I. Procesele anabolice principale -

1. biosinteza proteinelor fibrilare
2. biosinteza proteoglicanilor

II. Procesele catabolice principale –

1. energogenetice – glicoliza, ciclul
Krebs, lanţul respirator
2. degradarea elementelor organice ale
MEC
 Procesele metabolice patologice

1. Eliminarea enzimelor lizozomale

a. bacteriene b. proprii
2. Creşterea premeabilităţii capilare,
migrarea leucocitelor, limfocitelor
3. Degranularea mastocitelor şi eliberarea
substanţelor biologic active
4. Iniţierea reacţiilor imunologice
 CONSECINŢELE REACŢIILOR
METABOLICE PATOLOGICE

1. Degradarea proteinelor fibrilare

2. Degradarea proteoglicanilor
3. Stimularea resorbţiei osoase
4. Inflamaţie
5. Motilitatea dinţilor
 Factorii ce influenţează
degradarea parodonţiului

1. Integritatea şi starea parodonţiului

înaintea declanşării afesţiunii
2. Natura microflorei bacteriene
3. Severitatea inflamaţiei
4. Statutul hormonal al gazdei
BIOCHIMIA SALIVEI
Producerea salivei
Glandele majore - Glandele minore
1. parotide
2. submandibulare produc – 7%
3. sublinguale

produc 93%
 Secreţia salivară
1. Volumul mediu -
• diurn - 500 – 700 ml
• în cavitatea bucală – 1,1 ml

2. Debitul salivar (viteza secreţiei) -

• în repaos – 0,25-0,35 ml/min
• stimulat – cca 1,5 ml/min
• maxim - ziua (la ~1200 ) şi în timpul meselor
• minim – noaptea
• la nou-născuţi – 0,01-0,1 ml/min,
• la sugari – 0,04-0,4 ml/min
• la adulţi – 0,25-0,35 ml/min
 Variaţiile cantităţii salivei
I. Hiposalivaţie sau hipoptialism
Cauze fiziologice Cauze patologice

1. Vârsta 1. Medicamente (cca 400)

2. Sexul 2. Radioterapia regiunii
3. Masa corpului capului şi gâtului
4. Perioada zilei 3. Afecţiuni sistemice
5. Anotimpul
 Variaţiile cantităţii salivei
II. Hipersalivaţie sau hiperptialism sau sialoree
Cauze fiziologice Cauze patologice
1. Dureri dentare
1. Erupţia dinţilor 2. Etapa iniţială a purtării
2. Graviditatea (I-II protezelor
trimestru) 3. Iritări şi inflamaţii buco-
3. Menstruaţia faringiene
4. Stimulată reflector 4. Afecţiuni neurologice
(miros, gust, masticaţie)5. Itoxicaţii (Pb, Hg, Ar, etc)
6. Medicamente
7. Hiperparatiroidism
Proprietăţile fizico-chimice ale salivei

I. Densitatea sau greutatea specifică

1,002 – 1,008 g/ml

II. Viscozitatea – 1,08 – 1,32

III. pH-ul – mediu – 6,85-6,90

– la copii – 6,4-8,24
– la adulţi – 5,8-7,1
Proprietăţile fizico-chimice ale salivei

I. Forţa ionică (μ) în saliva totală la pH 6,5

pentru anioni – 0,032
pentru cationi – 0,029

II. Presiunea osmotică – ½ – ¾

din presiunea osmotică a sângelui
Compoziţia chimică a salivei

I. H2O – 99,5%

II. Reziduu uscat – 0,5%, în care

a. 1/3 – substanţe minerale

b. 2/3 – substanţe organice

 Compuşii minerali ai salivei
Principalii anioni Principalii cationi

Cl ̄ - 370-940 mg/l K+ - 310-1310 mg/l

Pi - 120-240 mg/l Na+ - 300-1150 mg/l
HCO3 ̄ - 200-450 mg/l NH4+ - 20-100 mg/l
SCN ̄ - 120-330 mg/l Ca2+ - 50-110 mg/l
Mg2+ - 3-10 mg/l
Zn2+ - 0,6-8 mg/l
Compuşii minerali ai salivei

Oligoelementele
 Fluorul – 0,1-0,2 mg/l
 Iod – 0,035-0,24 mg/l
 Cupru – 0,5- 7,6 mg/l
 Brom – 0,2-7,1 mg/l
 Cobalt – 0-0,125 mg/l
Substanţele ocazionale
Pb, Hg, I2 radioactiv.
Proteinele salivei

total – 1,75 g/l

I. Proteinele de origine serică:
• Albumine α- şi β-globuline
• imunoglobuline – IgA, IgG, IgM
• proteinele sistemului coagulării – factorii
III, VII, VIII şi IX
• Complementul – C3
• aglutininele A şi B
• etc.
 Proteinele salivei
II. Proteinele specifice salivare:
Mucinele

Mucina 1 – MG1 Mucina 2 – MG2

M > 1000 kDa M cca 200-250 kDa
Partea proteică – 15% Partea proteică – 30%
Partea glucidică – 78% Partea glucidică – 69%
Sulfat – 7% Sulfat – 1%
Nr. unităţilor Nr. unităţilor
oligozaharidice – 292 oligozaharidice – 170
 Moleculele MG2

Biochem. J. (1998) 334, 415-422

Proteinele salivei
II. Proteinele specifice salivare:
Staterina
 Peptidă – 43 aminoacizi
 Capătul N-terminal – acid, cu 5 sarcini negative
 Capătul C-terminal – hidrofob
 Rolul – inhibă precipitarea spontană a fosftului de
calciu în salivă
 Contribuie la colonizarea iniţială a suprafeţei dentare
de către bacterii
 Proteinele salivei
II. Proteinele specifice salivare:
Proteinele bogate histidină - HRP
 25-30% din totalul proteinelor salivare
 4 tipuri
 structură analogică – moleculă hidrofobă sau neutră cu
un domeniui polar, negativ la capătul N-terminal
 Rolul – aderă la cristalele de HA şi inhibă creşterea lor
 Promovează ataşarea bacteriilor la suprafeţele HA
Proteinele salivei
II. Proteinele specifice salivare:

Cistatinele

• Fosfoproteine bogate în CIS

• Se adsorb pe HA
• Reglează homeostazia Ca2+ în salivă
Enzimele salivare
 α-amilaza salivară
 Lizocimul
 Anhidraza carbonică VI
 Lactoperoxidaza
 Ureaza
 Pirofosfataza
 Fosfataza acidă
 Hialuronidaza
 β-glucuronidaza
 Colinesteraza
 Ribonuclează
Lipidele salivei
 Colesterol
 Colesteride
 Digliceride
 Trigliceride
 Lipiproteide de densitate joasă sau LDL
sau β-lipoproteide
 Acizi graşi nesaturaţi – C20 şi C22 cu 4-6
legături duble
Glucidele salivei
 Glucide totale – 0,27-0,4 g/l
 Glucoză
 Glicoproteine
 Produşii oxidării glucidelor – lactat, citrat
 Relglatori
Hormoni Reglatori locali

Cortisol Kalikreina
Aldosteron Factorii de creştere:
Estrogeni NGF
Progesterona EGF
Testosteron IGF I şi IGF II
Melatonină Citokine
Mecanismul secreţiei salivare acinare
Mecanismul secreţiei salivare ductale
Funcţiile salivei
I. Menţinerea integriităţii mucoaselor
II. Participarea la digestie:
 Umectarea alimentelor solide
 Perlucrarea mecanică
 Digestia
III. Protecţia antibacteriană
 Specifică – Ig
 Nespecifică – lizocim, lactoferină, lactoperoxide, sistemele
peroxidazice, etc.
 Funcţiile salivei
IV. Menţinerea echilibrului acido-bazic –
sistemele tampon bicarbonat, fosfat şi
proteinat
V. Protecţia anticarie
 Diluţia şi eliminarea glucidelor şi altor
substanţe cariogene
 Tamponarea
 Acţiunea antimicrobiană
 Echilibrarea de- şi remineralizării
Utilizarea salivei în diagnostic
1. Diagnostic bacteriologic şi viral:
 Hepatitele virale
 Rubeola şi rugeola
 Parotita
 Herpes
 HIV
 etc.
 Utilizarea salivei în diagnostic
2. Diagnosticul unor afecţiuni sistemice
 Afecţiunea celiacă
 Fibroza cistică
 Sindromul Sjögren
 Carenţa 21-hidroxilazei
3. Depistarea markerilor tumorali ai
 Carcinomului celulelor scuamoase ale cavităţii bucale
 Cancerului mamar
 Cancerului ovarian
 Utilizarea salivei în diagnostic
4. Diagnosticul intoxicaţiilor cu:
 Medicamente
 Barbiturice
 Teofilina
 Ciclosporinele
 Benzodiazepinele
 Metale – Pb, Ag, Hg, Li
 Alte noxe – etanol, opiaţi şi alte substanţe narcotice,
etc.
 Utilizarea salivei în diagnostic
5. Dozarea compuşilor serici în cazul dificultă-ţilor
colectării sângelui
 Ureea
 Insulina
 Hormonii steroizi