Elaborarea metodica nr.

1
Tema: Edentația totală. Etiologia. Tabloul Clinic

1. Definiție edentație totală. Etiologia.

Edentație totală: absența dinților la unul sau ambele maxilare.

Etiologie: caria și complicațiile ei; afecțiunile parodontului; traumatismele;
suprasolicitarea funcțională a dinților; avitaminozele; maladiile glandelor endocrine;
maladiile sistemului cardiovascular, nervos; intervenții chirurgicale, parodontitele şi
parodontoza, abraziuni patologice generalizatoare
tumorile cavității bucale, traumatismul care implică numeroase extracții, tratamente
incorecte ale edentatului parțial ș.a.
*poate fi și ereditar: anodonția – lipsa mugurilor dentari.

2. Câmpul protetic edentat total, noțiune, elemente componente, caracteristica.

Câmp protetic: totalitatea formațiunilor anatomice cu care vine în contact proteza

dentară.
Este împărțit în două zone caracteristice: zona de sprijin şi zona de succiune:
 Zona de sprijin – cuprinde crestele alveolare şi tuberozitățile maxilare, bolta
palatină, creste edentate mandibulare acoperite de o mucoasă fixă, tuberculul piriform
(1/3).

 Zona de succiune – cuprinde mucoasa care vine în contact cu marginile protezei.
Această zonă este situată periferic față de zona de sprijin.

3. Aspectul apofizei alolare în edentatia totala, caracteristica după Schroder și

Koller

Schröder deosebeşte trei tipuri de atrofii ale maxilei:

Tipul I. apofiza alveolară pronunțată, semiovală, uniform acoperită cu o mucoasă
normală depăşind cu mult nivelul bolții palatine, tuberozități bine exprimate, torusul
palatin mai puțin exprimat sau chiar lipsă. Plica trecătoare şi locul de inserție a muşchilor
se găsesc la distanță destul de mare de la suprafața apofizei alveolare.
*cel mai favorabil pentru tratamentul protetic: formațiuni anatomice retentive – fixare
bună a protezei.
Tipul II. apofiza alveolară lată, din cauza atrofiei medii, depăşind cu puțin nivelul bolții
palatine. Tuberozitățile maxilare sînt mai puțin exprimate, plica trecătoare şi locul de
inserție a muşchilor se găsesc mai aproape de suprafața apofizei alveolare, comparativ cu
tipul I.
*Condiții bune pentru tratamentul protetic, însă contracția bruscă a muşchilor în unele
cazuri poate duce la un eşec.
 Tipul III. dispariția apofizei alveolare şi prezența unei bolți palatine aproape plată.
Tuberozitățile maxilare sînt atrofiate esențial. Plica trecătoare şi locul de inserție a frenului
buzei superioare şi a muşchilor se află la nivelul coamei apofizei alveolare.
*cel mai nefavorabil tip pentru tratament protetic fiindcă lipsesc formațiunile
anatomice retentive, iar înserția joasă a fibrelor musculare contribuie la detaşarea
protezei

Doinikov a mai adăugat 2 clase

Tipul IV: apofiza alveolară bine exprimată în zona frontală și destul de atrofiată în
zonele laterale.
*Condițiile de tratament în așa caz nu sunt favorabile, deoarece de obicei
tuberozitățile maxilare practic lipsesc și fixarea protezei prezintă dificultăți;
Tipul V: apofiza alveolară este exprimată destul de bine în zonele laterale și atrofiată
în cea frontală.
*condițiile de tratament protetic și fixare a protezei pot fi satisfăcătoare deoarece
mult depinde de tabloul clinic.
Koller deosebeşte următoarele tipuri de atrofie a apofizei alveolare mandibulare.
Tipul I. Apofiza alveolară prezintă o înălțime bine exprimată, egală pe toată întinderea,
rezorbția producându-se într-o mică măsură. Creasta apofizei alveolare este rotunjită şi
favorabilă pentru baza protezei. Locul de inserție a muşchilor şi plica trecătoare a
mucoasei sînt situate la o distanță considerabilă de vîrful apofizei alveolare.
*cea mai favorabilă pentru tratamentul protetic.
Tipul II. Atrofie uniformă pe toată întinderea, însă destul de avansată, afectînd în unele
cazuri şi corpul mandibulei. Pe măsură ce procesul de rezorbție se accentuează şi ajunge
pînă la linia oblică internă şi externă, apofiza se transformă într-o depresiune. Apofiza
alveolară în zona frontală deseori capătă o formă ascuțită, ce împiedică protezarea. Locul
de inserție a muşchilor este situat aproape de marginea crestei.
*mari dificultăți pentru protezare, fiindcă lipsesc formațiunile anatomice retentive, iar
inserția fasciculelor musculare aproape de vîrful crestei alveolare duce la mişcarea
protezei; stabilitatea protezei este compromisă, deci trebuie căutate posibilități de a
folosi orice formațiune retentivă a cîmpului protetic, oricît de redusă ar fi ca întindere.
Tipul III. Apofiza alveolară este atrofiată esențial în sens lateral şi mai puțin frontal,
datorită faptului că dinții laterali au fost pierduți mai timpuriu decît cei frontali.
*relativ favorabil pentru tratamentul protetic, fiindcă atrofia apofizei alveolare în
zonele laterale nu împiedică microexcursia protezei în plan transversal. Zona de retenție
este prezentă numai în regiunea frontală care şi împiedică mişcarea protezei în plan
sagital.
Tipul IV. Atrofia accentuată în zona frontală şi mai puțin exprimată în regiunile laterale.
*proteza are stabilitate numai în direcția transversală pe cînd în plan sagital este foarte
slabă datorită posibilității de alunecare a protezei înainte.
 4. Fibromucoasa câmpului protetic ed tot, caracteristica formațiunilor anatomice
după Supple, Gavrilov.
La maxila apofiza alveolare si bolta palatina este acoperita cu fibromucoasa imobila (fixa),
iar cea care tapeteaza plica trecatoare vestibulara si valul palatin este mobila. La trecerea
mucoasei imobile in mobila este situata fibromucoasa neutra sau pasiv mobila.

Pe torusul palatin, tuberozitatile maxilare si apofiza alveolara se poate intilni o

fibromucoasa puternic aderenta din cauza tesutuluisubmucos redus, cu o vascularizare
slaba si o sensibilitate dureroasa la palpare.
In locurile unde fibromucoasa imobila are un strat submucos mai abudent, ea are
proprietatea de a fi comprimata in directie verticala, avind deci insusirea de rezilienta,
calitate favorabila pentru tratament protetic.

DupaSupple, fibromucoasa se clasifica:

1. Fibromucoasa cu grosime si grad de rezilienta medii, amortizeazasocurile si reduce
deplasarea protezei.
2. Fibromucoasa atrofiata subtire cu grad de rezilienta mic, este inapta sa suporte
presiunile.
3. Fibromucoasa groasa cu grad mare de rezilienta care favorizeaza deplasarea
protezelor.
4. Fibromucoasa hipertrofica mobila care trebuie indepartata chirurgical pt a asigura
fixarea si stabilitatea PT.

E Gavrilov considera ca rezilienta mucoasei depinde mai mult de numarul vaselor sangvine
ale fibromucoasei. Insusirea vaselor sangvine de a se deserta si umple cu singe duce la
micsorarea sau sporirea volumului fibromucoasei, numita sistem de tampon.
Atfelfibromucoasa se clasifica:
1. Zonele tampon slab exprimata: este fibromucoasa care acopera apofiza alveolara
si o parte a palatului dur pe linia de sutura sagitala.
2. Zonele tampon mediu exprimata: este fibromucoasa dintre apofiza alveolara si linia
de sutura.
3. Zonele tampon exprimata accentuat: este fibromucoasa care se gaseste in
directiadistala spre linia «A»

5. Indicații către terapia edentației totale cu proteze mobile

6. proteza totală – elemente componente, caracteristic

Proteza totală: este un corp fizic rigid și rezistent la acțiunea presiunilor masticatoare,
utilizat în terapia edentației totale cu scopul restaurării arcadelor dentare și a funcțiilor
dereglate ale SS.
 Este alcătuită din bază (șeile și conectorul în formă de placă care le unește) și arcada
dentară artificială (dinți artificiali).

Caracteristica:
 proteza totală transmite presiunile de la dinții antagonişti suportului muco-osos,
 care nu este apt pentru asemenea recepție;
 acoperă în întregime fibro-mucoasa maxilarului;

 provoacă în fazele inițiale de adaptare diverse modificări de senzații gustative
 şi funcționale, care cu timpul dispar;
 poate fi confecționată cu bază acrilică; cu bază metalică; cu bază mixtă (armată);
 cu căptuşeală elastică;
  poate fi confecționată cu dinți din acrilat sau din porțelan;
 poate fi realizată şi cu elemente mecanice speciale de menținere (capse, bare)
realizate pe implanturile intraosoase sau croşete mucozale, aripioare, piloturi).

7. amprentele. criterii de clasificare

Amprentă – copia negativă fidelă a câmpului protetic, confecționată cu scopul

realizării modelului.

După scopul urmărit, amprentele pot fi:

 documentare: se obține modelul documentar (pentru pregătirea proprotetică)

 auxiliare: se obține modelul auxiliar (dinții antagoniști) sau de diagnostic (studiu pe
 model)
 de bază: se obține modelul pe care se realizează lucrarea protetică

După tehnica realizării amprentei:

 amprente realizate într-un timp: materialul se aplică în lingură și se presează pe
 câmpul protetic o singură dată;
 amprente realizate în doi timpi: materialul se aplică în lingură și se presează pe
câmpul protetic apoi se scoate din cavitatea bucală, se aplică stratul de corecție și
 se mai presează o dată;
  
amprentele din materiale de consistență diferită sunt numite duble
 amprente de corectare: o modificare a metodei în doi timpi, în cadrul căreia se
 aplică material de aceeași proveniență chimică;
 amprente în ocluzie: se amprentează ambele arcade dentare în poziție de ocluzie
 centrică (se folosește lingură specială)
 amprente parțiale: se amprentează un anumit sector al arcadei
  amprente totale: se amprentează toată arcada dentară

8. ling amprent. varietati caract

Lingura amprentară este un suport pentru materialul amprentar în timpul amprentării;

deasemenea este un dispozitiv de armare pentru amprentă în timpul realizării modelului.
Sunt metalice sau plastice; pentru o hemiarcadă, pentru două hemiarcade în ocluzie,
pentru o arcadă sau pentru ambele arcade în ocluzie.
Lingura este compusă din corp și mâner.
Corpul la maxilă acoperă palatul dur, la mandibulă este răscroit (loc pentru limbă);
servește pentru menținerea materialului amprentar; poate avea orificii pentru evacuarea
surplusului și retenția masei amprentare; este de diferite dimensiuni și forme.
Mânerul este poziționat strict pe linia mediană a amprentei; servește pentru fixarea în
mână, poziționarea corectă și menținerea în timpul amprentării.
Sunt linguri standard și linguri individuale. Cu lingurile standard se ia amprenta
anatomică, cu cea individuală – amprenta funcțională. Pe baza amprentei anatomice se
face modelul auxiliar, pe baza amprentei funcționale – modelul de bază. Pe modelul
auxiliar se confecționează lingura individuală, pe modelul de bază se confecționează
șablonul de ocluzie și macheta protezei, apoi se polimerizează acrilatul.

9. amprentarea preliminară a camp prot ed tot – scop, materiale și utilaj

necesar Amprentă anatomică: reflectă starea mucoasei în repaus funcțional.

Scop: obținerea unui model de lucru pe care se va confecționa lingura individuală;

permite determinarea profunzimii plicelor trecătoare ale mucoasei, starea generală a
câmpului protetic, poziția și direcția inserției musculare și ligamentare care ulterior
urmează să fie eliberate.
Materiale: pentru câmp protetic dur – materiale termoplastice, pentru câmp protetic
moale – gipsul sau alginatele.
Utilaje: linguri standard pentru maxilarele edentate total, spatulă, colbă

10. mater amprent. clasificări. nominalizări

După Gerner și Napadov:

 elastice
 termoplastice
 dure

După I. Postolachi, Gh. Bârsa: după starea materialului la finalul prizei

 Elastice:
  
Hidrocoloizi (reversibili/ireversibili) (alginat)
 
Elastomeri de sinteză
  
Materiale siliconice
  
Materiale polisulfide
 
 Materiale polieterice
 Dure:
  
Reversibile: substanțe termoplastice
 
Ireversibile: Gips, paste de oxid de zinc și eugenol

11. model preliminar – scop și metodica de confecționare

Scop: confecționarea lingurii individuale, pentru amprentarea funcțională a câmpului
protetic.
Confecționare: din gips simplu. Se prepară pasta de gips, se introduce în amprentă în
cantități mici până la umplere; în acest timp amprenta este amplasată pe măsuța
vibratorie; se verifică curgerea gipsului astfel încât să pătrundă în toate imprimările
amprentei. Un conformator de soclu se umple cu gips peste care se întoarce și se înfundă
amprenta. De menționat că gipsul trebuie să acopere marginile amprentei! (pentru a reda
configurarea fundului de sac unde este edentație). După priza gipsului, conformatorul și
amprenta sunt înlăturați iar soclul modelului este fasonat.