1. Organizarea asistenței stomatologice în Republica Moldova.

Structura și
funcțiile clinicilor stomatologice.
După pincipiile de activitate economico-financiară, instituțiile de profil stomatologic din R.M sunt
divizate în:

Instituții stomatologice de stat pediatrice cu finanțare integral din contul asigurărilor obligatorii
de sănătate.
Instituții stomatologice de stat pentru adulți ce activează după principiile autogestiunii cu
finanțare parțial din contul asigurărilor obligatorii de sănătate și parțial din contul serviciilor
contra plată.
Instituții stomatologice private care activează integral după principiile autogestiunii și a
economiei de piață.
Structura

Sala de așteptare
Grup sanitar
Cabinet de consultații propriu-zis
Spațiu administrativ
Funcțiile

Elaborarea măsurilor de profilaxie primară, secundară și terțiară a afecțiunilor stomatologice.

Aplicarea măsurilor de depistare în stadiile cât mai timpurii a patologiilor stomatologice pentru
populație cu tratarea efectivă a lor.
Acordarea asistenței medicale stomatologice populației la nivel calitativ înalt și efectiv.
Educația sanitară a populației în scopul profilaxiei primare a patologiilor stomatologice.

2. Normativele și cerințele față de organizarea cabinetului stomatologic. Locul

de muncă al asistentei medicale și al infirmierei.
Cabinetul stomatologic este locul unde medical impreuna cu asistenta isi
desfasoara activitatea si in acelasi timp mediul in care pacientul este tratat,de
aceea atunci cind se amenajeaza acest spatiu trebuie de tinut cont de
conditiile tehnico-medicale.Conform teoriei punctual zero al activitatii intr-un
cabinet stomatologic il reprezinta cavitatea orala a pacientului.Un spatiu de
baza a cabinetului stomatologic 14m2 pentru un fotoliu si cite 7m2 pentru
fiecare utilaj suplimentar,inaltimea tavanelor nu mai mica de 3m.Peretii
trebuie sa fie netezi,uniformi,acoperiti cu material lavabil pentru a putea fi
curatat si dezinfectat cit mai usor.Podeaua din material rezistent la rotile
scaunului medicului si asistentei.Cromatica ar trebui sa aiba un effect
pozitiv,asupra psihicului,sa imbunatateasca perceptia sis a diminuieze
oboseala si efectele negative ale factorilor de stres.In sala de asteptare sunt de
preferat culorile calde ,pe holuri cele deschise iar in cabinet culori
neutre.Culorile naturale cum ar fi plasticul laminat de culoarea
 lemnului.Lumina trebuie sa nu aiba tenta galbuie iar lampile trebuie sa fie fixe.
Microclimatul depinde de mai multi factori cum ar fi:necesarul de aer pentru o
persoana 12m3,temperature 21-22grade C,umiditatea trebuie 42-
52%.Zgomotul degajat de diferite echipamente poate avea effect negative
asupra tuturor persoanelor.Zgomotul ce depaseste 1000Hz si 50dB pot
determina diminuarea sau pierderea auzului cit si scaderea capacitatii de
munca.
Asistenta medicală

Pregătește scaunul pentru pacient.

Curăță scaunul după pacient, elimină tot ce a fost folosit și atins de pacient și doctor.

Transmite doctorului instrumentarul steril din sertare, materialele necesare, iar pe unele chiar le
pregătește singură sau ajută la pregătirea lor.

Ajută la unele manopere la pacient.

Curăță și pregătește instrumentarul pentru sterilizare.

Infirmiera

Schimbarea sacilor de deșeuri medicale și depozitarea lor în spațiu special.

Datul cu mătura și mopul.

Efectuarea curățeniei generale.

Execută orice sarcini de serviciu la solicitarea medicului sau a asistentei medicale (aduce
indtrumentele din autoclav).

3. Uniturile stomatologice, modele contemporane.

Unitul dentar este un aparat cu echipament ethnic complex, continind ansambluri
si module pneumatice, electrice, hidraulice si electronice, asamblate intr-un
corpus (sau citeva), instalat pe podea sau fixat pe fotoliul stomatologic, pereti si
pod, si este destinat tratamentelor stomatologice. Poate fi stationar, mobil sau
portabil. In zilele noastre uniturile stomatologice devin din ce in ce mai complexe,
ajungind universal, ele sunt prevazute cu echipament si aparataj sofisticat pentru
acordarea asistentei stomatologice in cazul diagnosticarii si tratamentului unor
afectiuni dentare, ale paradontiului sau ale mucoasei bucale in conditii stationare
ale cabinetului. Ele ofera locuri amenajate de munca pentru medic si asistent, sau
doar pentru medic.
Un unit stomatologic modern este compus dintr-un fotoliu cu dirijare autonoma ,
din lampa tip “Reflector” , compressor si dispositive pentru efectuarea
manoperelor necesare in cavitatea bucala, prepararea tesuturilor dure,
detartrarea, evacuarea salivei si prafului.

Uniturile au 2-3 brate

 Pentru micromotor, ce permite rotirea frezei de la 2000 la 1200-40000
ture/min.
 Brat special pentru piesa cu turbine, care imprima frezei o viteza de
70000-100000 ture/min.
 Dispozitiv ultrasunet pentru detartraj, injector de apa-aer, aspirator de
saliva
 Lampi fotopolimerizatoare
 Accesorii
Fotoliul stomatologic- destinat pentru aranjarea pacientului in pozitie
sezinda sau culcata. Constructia fotoliului prevede fixarea corecta a
capului, spinarii, portiunii lombare si picioarelor pacientului.
Fotoliul stom este alcatuit din fund (bancheta), speteaza, brate, tetiera,
scara pentru picioare. Toate fotoliile sunt montate pe o baza metalica
masiva. Exista fotolii pneumatice si electrice.
Modele de unituri: Primus 1058, Kavo E30, Carol Air, Serez, Runyes Care 22,
Acanto Air, Prince, Carol lux, Astral, Zafiro.

4. Aparate și dispozitive necesare pentru organizarea lucrului medicului.

 Piesa dreapta de bormasina
 Piesa unghi pentru bormasina
 Piesa turbina
 Brat flexibil pentru bormasina
 Bormasina fara sutura pentru bratul fix si cu sutura pentru bratul mobil
 Piesa endodontica

5. Noțiuni de ergonomie în stomatologie.

Ergonomia - știința ce studiază relația dintre om si mediul său. Se stabilesc reguli de natură să
simplifice munca și să protejeze omul în activitatea sa.
Este o disciplină științifică complexă care se bazează pe datele psihologiei, anatomiei și
fiziologiei umane, toxicologiei igienii și realizărilor științelor tehnice cu scopul de a crea condiții
optime de muncă, ceea ce permite atribuirea unui caracter eficient activității lucrătorului
medical și păstrarea forțelor și sănătății lui.
 Rolul: Organizarea locului de muncă a medicului și personalului asistent, bazându-se pe
realizările științei și ceințelor igienii muncii.
6. Clasificarea instrumentelor stomatologice.
 Instrumente pentru inspectarea cavitatii orale
 Instrumente pentru indepartarea placii dentare
 Instrumente pentru prepararea tesuturilor dentare solide
 Instrumente de obturare

7. Instrumente necesare pentru examinarea pacientului.

Oglinda dentară:Ca orice instrument cu utilizare manuală se compune dintr-un
mâner şi partea activă (oglinda propriu-zisă) care poate fi fixă sau detaşabilă.
În funcţie de imaginea pe care o dau oglinzile pot fi
concave – redau o imagine mărită a suprafeţei de observat, utilă în examenul
clinic;
plane – redau dimensiunea reală şi sunt indicate în timpul preparării cavităţii.
Indicaţii
Indepărtarea limbii şi a obrazului pentru a le proteja în timpul preparării;
Examinarea suprafeţelor dentare inaccesibile privirii directe.
Reflectarea indirectă a luminii de la unitul dentar pe câmpul operator.
Sondele dentare rigide
Sunt instrumente cu o singură parte activă, sau cu două părţi active, fiind utilizate
de obicei în procedurile de diagnostic şi tratament.
Sunt patru tipuri de sonde dentare rigide:
Sondele drepte cu un col (gât) drept, utilizându-se la dinţii frontali maxilari;
Sonda curbă (numărul 23) cu un col curbat în semicerc, ca un arc; are un vârf
situat la 900 faţă de mâner şi ne ajută în detectarea cariilor cervicale;
Sonda dentară în unghi drept (numărul 6), are un col ce formează un unghi drept,
plasând partea activă perpendiculară pe mâner; este necesară în detectarea
cariilor fisurale.
Sonda interproximală (numărul 17), al cărui col formează două sau mai multe
unghiuri astfel încât vârful este îndreptat spre mâner. Acest instrument este
indicat pentru detectarea cariilor aproximale situate la nivelul sau sub punctul de
contact.
În examinarea cariilor incipiente în smalţ (white-spot), pentru a nu distruge stratul
de suprafaţă aproximativ integru sunt folosite sonde dentare flexibile, din plastic
sau din oţel (ac Miller).
Aceste instrumente sunt folosite şi în palparea pereţilor unei cavităţi profunde, în
detectarea unor deschideri accidentale ale camerei pulpare.
Pensele dentare
În funcţie de forma părţii active şi după unghiul pe care-l formează cu mânerul se
pot împărţii în;
pense curbe cu vârfuri netede;
pense curbe cu vârfuri zimţate;
pense în unghi obtuz sau drept.
Indicaţii
Cu ajutorul lor se manipulează buletele de vată pentru a usca dintele, rulourile
pentru a izola zona din jurul dintelui, instrumentele mici sterilizate din cutii, pe
câmpul operator.

8.Părțile component ale oglinzii stomatologice

Oglinda dentară simplă sau dublă (cu ambele fețe reflectorizante), plană sau
concavă, este de obicei rotundă, în capătul unui mâner. Ca orice altă oglindă,
poate fi folosită pentru a reflecta lumina, iar unele dintre ele au sursă proprie de
lumină. De cele mai multe ori, medicul stomatolog o întrebuințează pentru a
vedea acele fațete ale dinților care sunt altfel imposibil sau foarte greu de văzut.
Oglinda dentară este mai ales un instrument de examinare, dar poate fi folosită
incidental și pentru îndepărtarea obrajilor sau a limbii în timpul diverselor
proceduri, pentru vizibilitate și siguranță.
Este alcătuită din:-miner;-col(git);-partea activă propriu zisă oglinda.
• Concave – ce redau o imagine mărită a suprafeței de observat, utilă în examenul clinic.
• Plane – ce redau dimensiunea reală și sunt indicate în timpul preparării cavității.

9.Sondele dentare aplicarea lor:

Sunt instrumente cu o singură parte activă, sau cu două părţi active, fiind utilizate de obicei în
procedurile de diagnostic şi tratament.
Sunt două feluri rigide și flexibile.Sonda dentară rigidă este un instrument
stomatologic folosit pentru examinarea cavității bucale și are o parte activă cu care
se poate explora cele mai inaccesibele zone dentare,studiind rugozitățile
smalțului ,apreciind profunzimea cavităților în smalț sau a defectelor integrității
smalțului,în special în regiunea intersectării fisurilorde pe suprafețele
masticatorii.O mai putem folosi și la evaluarea volumului și întinderii despozitelor
de tartru,și decelarea existenții tarturului subgingival.La determinarea gradului de
ramolire a dentinei.La îndepărtarea unor corpi străini din spațiile interdentare
(resturi de ciment,resturi alimentare).Aprecierea gradului de insensibilizare
obținută prin anestezie (înțeparea mucoasei).aprecierea aspectului topographic al
planșeului camerii pulpare și depistarea orificiilor canalilor radiculare.Mai servește
la studierea durității dentinei depistarea intrărilor în cavitate dintelui și în canale
radiculare.
Întrebuințarea sondelor flexibele:Cercetarea eventualelor perforații ale tavanului
camerii pulpare, în cursul tratării cariei simple.Cercetarea adaptării transversal a
inelelor și matricelor care sunt folosite la reconstruirea coroanelor.Manipularea
meselor de vată in timpul spălării și uscarii în canal
10.Pensele stomatologice,tipurile:
este un instrument captator,executat din oțel inoxidabil care este alcătuit din două
brațe curbate și efilate terminal.În apopierea braților active ale pensei se gasește un
așa-numit dispozitiv de centrare (se aseamană cu un pivot)fixat pe partea internă a
unui braț.în fața lui vizavi pe celălat braț se gasește un orificiu.La închiderea pensei
pivotal intră in aces orificiu astfel el înpiedecă forficarea capetelor pensei.
Tipuri de pensă: pensă dentară cotită cu vârful neted
pensă dentară cotită cu vârfuri zimțate
pensă dentară dublu cotită cu virfuri netede și zimțate
pensă dentară în formă baionetă
pensă dentară în unghi obtuz și drept
Întrebuințarea pensei:la manevrarea unor instrumente de marimi mici sterile,manevrarea
materialului steril;la introducerea buletelor de vata in cavitatile dentare;Determinarea gradului de
mobilitate a dintelui;Aplicacre în cavitatea bucalîă a pansamentelor medicamentoase
11.Instrumentele de mână pentru prepararea cariei dentare:

Sunt Toporișca de smalț, Excavatorul, Lingurile, Dălțile de smalț. Dalta de smalț, toporișca precum și
săpăliga sunt utilizate la prelucrarea marginilor cavității în cazul când este riscul de a trauma dinții vecini
cu instrumentele rotative. Instrumentele de mână sunt de obicei bilaterale.

Dalta de smalț, toporișca precum și săpăliga sunt utilizate la prelucrarea marginilor cavității în cazul când
este riscul de a trauma dinții vecini cu instrumentele rotative. Instrumentele de mână sunt de obicei
bilaterale.

Cel mai des este folosit în ultimul timp ca instrument manual excavatorul care este alcătuit dintr-un
mâner și două capete active curbate sub diferite unghiuri. Excavatorul este dotat cu o lamă rotundă,ușor
concavă (asemănătoare cu o linguriță).

Întrebuințarea excavatorului:

îndepărtarea resturilor de mâncare din cavitățile carioase;

reclare dentinii rămolite îndepărtarea tarturului;
înlăturarea obturațiilor provizorii
îndepărtare resturilor de ciment rămase pe suprafețele dinților dupa cimentarea unor lucrari
protetice.

12.Instrumentele rotative pentru prepararea cariei dentare:

Frezele obişnuite pentru piesele dreaptă şi în unghi constau din cap (partea activa) , gât şi tijă (picior;
mâner) .
Piciorul frezei este executată din oţel inox de calitate superioară. Diferă picioarele frezelor prin
diametru, lungime şi formă a părţii frontale. Partea activă a frezei există într-o varietate bogată de
forme, în dependenţă de destinaţia funcţională a instrumentului. Suprafaţa părţii active poate fi
executată din diferite materiale: oţel, pulbere de diamant, corindon etc.).

După picior frezele se împart în cele:

Pentru piesa (de mână) dreaptă

Pentru piesa contraunghi (pentru turaţie convenţională)
Pentru capul de turbină (pentru turaţie înaltă).
După aspectul părţii active frezele se împart în:

freze sferice;
freze cilindrice;
freze cilindro-conice, sau cele con invers;
freze roată;
freze în formă de pară.

13.Caracteristica instrumentelor pentru obturarea cavităților . Fuloarul este un instrument folosit

pentru presarea [compactarea, condensarea] materialului obturator în cavităţile preparate. Există
fuloare pentru ciment, ale căror extremităţi active au capete rotunde, ovale, piriforme sau cilindrice de
diferite mărimi, şi pentru amalgam, care se mai numeşte port-amalgam.
Spatulă dentară (netezitoare).Reprezintă un instrument, al cărui parte activă are nişte lame drepte sau
curbe metalice, dispuse în diferite planuri în raport cu mânerul. Asemenea instrumente sunt variate ca
mărime şi formă, şi sunt folosite pentru introducerea în cavitatea carioasă preparată a unor paste
curative şi obturaţii izolatorii, materiale obturatorii pentru obturaţii temporare şi de durată; cu ajutorul
lor sînt modelate obturaţiile.

Instrumente auxiliare pentru refacerea conturului coronar:-matricele dentare cu portmatricele;-benzile

de metal sau celuloide.

14.Metodele de sterilizare în stomatologie.

Alegerea metodei de sterilizare este dictată de particularitățile metodei și proprietățile materialului
sterilizat
-Prin fierbere

-tratarea cu vapori sub presiune

-tratarea cu aer fierbinte

-sterilizarea rece.

Metodele de sterilizare în stomatologie

Metode fizice: tratarea cu temperaturi înalte (fierberea, tratarea cu vapori sub presiune, tratarea cu aer
uscat); cu raze ultraviolete, cu ultrasunet, sterilizare prin filtrare.

Metode chimice: aplicarea substantelor chimice în faza gazoasa (formaldehida) sau sterilizarea în soluții
de preparate chimice (iod, alcool, apa oxigenata, cloramină, etc). Condiția principală în aplicarea
materiilor chimice o constituie capacitatea lor bactericidă și lipsa de agresivitate față de materiale sau
instrumente.

Înainte de sterilizare toate instrumentele trebuie bine curățate cu peria, apă și săpun.Soluțiile lichide
sterilizante la etapa ce precede sterilizarea sunt mai puțin indicate. După curățare toate instrumentele
 se introduc într-o soluție de apă oxigenată de 0,5%și detergent, apoi se spală sub apă curgătoare și
urmează sterilizarea propriu-zisă.

15. Prelucrarea mecanică a instrumentarului înainte de sterilizare

Curățirea mecanică se efectuează cu grija de un cadru mediu care poartă mănuși, cu o perie
aspră, apă caldă și săpun sau detergenți. Astfel, înainte de sterilizare, instrumentele de orice fel
trebuie minuțios debarasate de resturi organice, sânge, puroi, resturide dentionă sau os, apoi
clătite la jet de apă și uscate.

16. Prelucrarea chimică a instrumentarului la etapele ce succed sterilizarea

Metodele chimice de decontaminare se realizează cu soluţii dezinfectante şi antiseptice pentru
dezinfecţia suprafeţelor şi pentru antisepsia mâinilor.
instrumentele folosite se plasează într-un vas cu apă, H2O2 3% și un detergent pentru o
perioadă de 20 min. Temperatura soluției trebuie sa fie în jurul a 50 grade. Instrumentele se
vor spăla cu peria, insistând în special asupra locurilor care vin în contact cu țesuturile,
locurile unde de obicei rămân resturi de materie organică.
După, instrumentele se clătesc sub un jet de apă, atent, înlăturându-se toate urmele de
detergent și se vor plasa într-un vas aparte cu soluție dezinfectantă. Timpul de expoziție
depinzând de concentrația soluției:

Cloramină 3% - 40 min
H2O2 6% - 90 min
Prosept 2% - 30 min
Cloramină 6% - 15 min
 
17. Sterilizarea prin tratarea cu vapori sub presiune
Sterilizarea prin vapori sub presiune este cea mai penetrantă și mai sigură metodă de
sterilizare. Ridicând presiunea vaporilor de apă la 1 atmosferă, se realizează o temperatură de
120ºC, care în 30 min. distruge atât formele vegetative, cât și sporii. La ½ atmosferă corespunde
o temperatură de 115ºC, iar la 2 atmosfere – o temperatură de 134ºC.
Dezavantajele acestei metode de sterilizare sunt: instrumentele din metal pot coroda, de
aceea trebuie protejate; aburul sub presiune poate deteriora anumite materiale plastice sau gume.
Sterilizarea prin vapori sub presiune se face în autoclav – dulap metalic cu pereți dubli
rezistenți, prevăzut cu un capac care-l închide ermetic. În interior se găsește un grătar pe care se
pun instrumentele care urmează a fi sterilizate.

18. Sterilizarea cu aer fierbinte

Sterilizarea cu aer fierbinte se face la 180ºC timp de o oră, determinând carbonizarea

microorganismelor, forme vegetative sau spori. Temperatura de 180ºC este necesară deoarece
căldura uscată are o putere redusă de pătrundere. Nu prezintă riscul corodării instrumentelor, spre
deosebire de autoclav (în cazul căruia aburul poate deteriora anumite tipuri de materiale), însă
presupune un timp mai îndelungat, în comparație cu acesta.
 Sterilizarea se face în cuptorul Pasteur (sau Poupinel), confecționat din metal și prevăzut cu
pereți dubli și rafturi în interior. Între pereții dubli circulă aerul cald; încălzirea se face electric, iar
monitorizarea temperaturii – cu ajutorul termometrelor.

19. Metoda rece de sterilizare a instrumentelor

Sterilizarea la rece se realizează prin scufundarea instrumentelor în substanțe germicide:
glutaraldehidă, cu fenol, peroxid de hidrogen, acid paracetic. Este o metodă mai puțin indicată în
medicina dentară deoarece nu poate fi monitorizată biologic, instrumentele astfel procesate vor
necesita manipulare aseptică, clătiri și uscare prin mijloace sterile greu de realizat. Efectul este
variabil, timpul de contact necesar este de 6-10 ore.

20. Sterilizarea pieselor stomatologice

Instrumentele chirurgicale, instrumentele pentru examinarea pacientului și cele de mână
obișnuite se sterilizează prin autoclavare sau aer cald.
Instrumentarul endodontic (ace de canal de toate tipurile, freze, discuri ș.a.) este dificil de curățat
datorită formei și subțirimii și dificil de sterilizat din cauza fragilității și alterării rezistenței
mecanice prin căldură. Astfel, curățirea acestora se poate face cu ultrasunete , iar sterilizarea prin
autoclavare cu aer cald . Căldura uscată la Poupinel la 130grade timp de o ora, realizează o
sterilizare satisfăcătoare a acestui tip de instrumentar.
Piesele de mână se curăță mecanic, se șterg cu etanol și se dezinfectează prin vapori de
formaldehidă inainte de începerea lucrului.
Sterilizarea seringilor și a acelor de injecție se face la autoclav. În lipsa acestuia, se sterilizează
prin fierbere. Împreună cu acestea se sterilizează acele prevăzute cu mandrine și o pensă pentru
scoaterea seringii din fierbător, montarea ei și adaptarea acelor.
Materialele care nu pot fi sterilizate cu mijloace curente: conurile de gutapercă, se folosesc o
singură dată.
21. Aparatele pentru sterilizarea instrumentelor și frezelor
- Autoclavul - dulap metalic cu pereți dubli rezistenți, prevăzut cu un capac care-l închide
ermetic. Pe capac sunt trei dispozitive: monometru, robinetul de vapori pentru îndepărtarea
aerului și a vaporilor de apă, supapa de siguranță. Lateral există un robinet de scurgere. În
interior se găsește un grătar pe care se pun instrumentele care urmează a fi sterilizate.
- Glasperlenul - Elementul principal al sterilizatorului este un bec de dezinfecție. Este o carcasă
din plastic în care este amplasat un bec din metal rezistent la căldură. Acesta găzduiește un număr
mare de bile (cu diametrul relativ mic), turnate din sticlă de cuarț. În jurul becului metalic există
elemente de încălzire puternice, capabile să ridice temperatura bileleor de cuarț la 240º. Un astfel
de mediu este extrem de nefavorabil pentru viruși și bacterii complexe, ciuperci și microorganisme
dăunătoare. Sterilizarea durează doar 30-40 sec. Dezavantajul acestei metode de sterilizare constă
în faptul că se pot steriliza doar instrumentul metalic, întrucât plasticul nu poate rezista la
temperaturi ridicate și poate deteriora dispozitivul.

- Cuptorul cu aer cald (Poupinel) - confecționat din metal și prevăzut cu pereți dubli și rafturi
în interior. Între pereții dubli circulă aerul cald; încălzirea se face electric, iar monitorizarea
temperaturii – cu ajutorul termometrelor
- Lampa de mercur sau cadmiu. Acționează direct asupra microorganismelor, sterilizează aerul
din boxe de laborator, săli de operație și alte spații închise. Acțiunea lor antibacteriană este
eficace, dar dezavantajul este că se execută la distanță de cel puțin un metru.

22. Obligatiunile de serviciu ale asistentei medicale si infirmierei

Asistenta medicală

Pregătește scaunul pentru pacient.

Curăță scaunul după pacient, elimină tot ce a fost folosit și atins de pacient și doctor.

Transmite doctorului instrumentarul steril din sertare, materialele necesare, iar pe unele chiar le
pregătește singură sau ajută la pregătirea lor.

Ajută la unele manopere la pacient.

Curăță și pregătește instrumentarul pentru sterilizare.

Infirmiera

Schimbarea sacilor de deșeuri medicale și depozitarea lor în spațiu special.

Datul cu mătura și mopul.

Efectuarea curățeniei generale.

Execută orice sarcini de serviciu la solicitarea medicului sau a asistentei medicale (aduce
indtrumentele din autoclav).

23. Reguli de triaj a deseurilor medicale.

(1) Colectarea separată a deșeurilor este prima etapă în gestionarea deșeurilor rezultate

din activități medicale.
(2) Producătorii de deșeuri medicale au obligația colectării separate a deșeurilor
rezultate din activitățile medicale, în funcție de tipul și natura deșeului, cu scopul de a
facilita tratarea/eliminarea specifică fiecărui deșeu.
(3) Producătorii de deșeuri medicale au obligația să nu amestece diferite tipuri de
deșeuri periculoase și nici deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase. În situația în
care nu se realizează separarea deșeurilor, întreaga cantitate de deșeuri în care au fost
amestecate deșeuri periculoase se tratează ca deșeuri periculoase.
Codurile de culori ale recipientelor în care se colectează deșeurile medicale sunt:
a) galben - pentru deșeurile medicale periculoase (au fost in contact cu lichide biologice,
precum ace, lame de la bisturiu, seringi, manusi, aspirator de saliva). Se foloseste
pictograma Pericol biologic.
b) negru - pentru deșeurile nepericuloase (nu au avut contact direct cu pacientul sau cu
lichidele biologice ale acestuie, dintre care cutii, ambalaje de la instrumente de unica
folosinta, seringile materialelor compozite, etc)
Deseurile periculoase biologic, sunt colectate in saci de culoare galbena, apoi fiind
preluate de catre companii responsabile de nimicirea deseurilor biologice vor fi
incinerate in locuri special administrate.
Deseurile lichide ce sunt eliminate de catre o institutie medico-sanitara initial va fi
supusa actiunii unor solutii antiseptice si dezinfectante (Clorura de var) inainte de a fi
eliberate in reteaua comuna de canalizare.

24. Carie dentară. Clasificarea cariei dentare după Black, după profunzime și după evoluție clinică.

Caria dentară reprezintă un proces patologic localizat care se desfășoară în țesuturile dure dentare după
erupția dinților fiind influențat multifactorial, se manifestă prin tulburări metabolice și este caracterizat
prin demineralizarea superficială, în focar, a unei părți anorganice de smalț, distrucția matricei lui
organice și, în final, ramolismentul țesuturilor dure dentare cu formarea ulterioară a defectului cavitar în
smalț și dentină, iar, în urma netratării la timp, este însoțită de complicații inflamatorii din partea pulpei
și a periodonțiului. Caria este un proces dinamic desfășurat la interfața dintre placa bacteriană și dinte.
Transformarea leziunii carioase inițiale reversibile necavitare într-o leziune cavitară este consecința
perturbării echilibrului dintre procesele permanente de demineralizare și remineralizare. Caria este o
boală multifactorială caracterizată printr-o distrucție localizată a țesuturilor dure dentare sub acțiunea
microorganismelor. Procesul carios este caracteristic organismului viu. După moarte, țesuturile dure
dentare rămân aproape neafectate

După Black:

 Clasa I – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a

molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele orale
ale incisivilor superiori.
 Clasa II – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale molarilor și premolarilor.
 Clasa III – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali, fără lezarea
unghiului incisiv.
 Clasa IV – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale incisivilor, cu lezarea unghiului
incisiv sau imposibilitatea păstrării acestuia. C
 lasa V – include cavitățile situate în treimea cervicală pe suprafața orală a tuturor dinților.
 Clasa VI – include cavitățile situate pe marginea incizală sau vîrful cuspizilor.

După profunzime:

 maculă
 superficială
 medie
  profundă

După evoluție clinică:

A. Pentru dinții permanenți:

 gr. I – leziuni limitate în smalț;
 gr. II – leziuni care au atins joncțiunea smalț-dentină;
 gr. III – cu interesare limitată a stratului dentinar;
 gr. IV – cu interesare extinsă a stratului dentinar.
B. Pentru dinții temporari:
 simplă – interesează smalțul și limitat dentina dar rămâne un strat gros de dentină integră
 profundă – interesarea extinsă a stratului dentinar și menținerea unui strat dentinar integru

25. Principiile clasice și moderne de preparare a cavităților carioase.

Primul principiu, clasic, după Black, include necesitatea extensiei profilactice a limitelor cavității pînă la
țesutul dentar sănătos în așa numitele zone imune care au capacitatea de autocurățire și sunt mai rar
afectate de carie. Actualmente se consideră că prepararea trebuie făcută minim invaziv și accent se
pune asupra principiului utilității biologice conform căreia extensia se realizează econom, smalțul și
dentina eliminînduse până la țesuturile vizibil sănătoase.

Al doilea principiu solicită crearea celor mai bune condiții pentru fixarea materialului de obturație: sunt
eliminați complet smalțul și dentina alterați și sunt create cele condițiile cele mai favorabile pentru
fixarea materialului de obturație cu restabilirea ulterioară a formei anatomice și funcției dintelui.

Principii generale pentru cavități carioase formate după Black:  marginile trebuie să fie netede, drepte,
fără zimți, marginile subminate, fără dentină subiacentă trebuiesc înlăturate  îndepărtarea minuțioasă
și completă a dentinei carioase  extensia întru profilaxie până în zonele imune pentru profilaxia
recidivei  o cavitate în formă de casetă este optimă pentru o retenție și stabilitate maximă a obturației
 pereții și podeaua trebuie să formeze un unghi drept  pereții trebuie să fie verticali și plani  podeaua
trebuie să fie plată și să crepiteze la sondare  trecerea unui perete în altul trebuie să fie sub un unghi 
cavitatea poate avea o configurație din cele mai variate. 4

26. Condițiile de preparare indoloră a țesuturilor dentare dure. Reacția pulpei la instrumentele
rotative.

Surse de excitare în timpul preparării:  căldura – în cazul preparării îndelungate fără pauze;  vibrațiile –
cu cât este mai mică viteza și cu cît este mai mare granulația frezei – cu atât este mai mare vibrația; 
presiunea – când în timpul preparării se apasă cu piesa. Mijloace fizice: a) folosirea instrumentelor
ascuțite și tăioase - pentru smalț: pietre de carborund sau diamantate,cu turații de 4000-5000 rpm -
dentina: freze, turații mici: 600-2000 rpm - se lucreaza cu întreruperi dese b) analgezia prin răcire – cu
clorura de etil, jet, aplicare pe buleta de vată – provoacă dureri vii în momentul aplicării. Sunt diferite
metode de racire - jet de aer - anestezia se obține în cîteva minute. Mijloace chimice: a) substanțe
chimice cu acțiune locală – paraformaldehida, Nafestezina b) anestezia cu injecție c) electroosmoza se
bazează pe o difuzie mai profundă a amestecului în canaliculele dentinare cu ajutorul curenților
alternativi d)anestezie generala

Reacția pulpei la instrumentele rotative. Instrumentele rotative acționează traumatic asupra țesutului
dur al dintelui, provocând pierdere de țesut. Pulpa prezintă o reacție de apărare în cazul îndepărtării
țesuturilor dentare, și anume sinteza de dentină reparatorie care se depune pe suprafața internă a
camerei pulpare. În timpul fenomenelor reparative odontoblastele primare degenerează și mor, dar
dacă iritantul este de intensitate moderată atunci se sintetizează noi odontoblaști care formează dentina
reparatorie. Cînd până la pulpă mai sunt 2 mm de dentină sănătoasă atunci pulpa este bine protejată, în
cazul când această grosime este mai mică, răspunsul pulpar este prompt și de intensitate mare.
Gravitatea leziunii determină răspunsul pulpar: dacă leziunea este slabă sau moderată, răspunsul pulpar
este localizat în regiunea unde au fost tăiate canaliculele dentinare; dacă leziunea este accentuată,
atunci fenomenele distructive se extind dincolo de canaliculele dentinare, adesea rezultând abcese și
moartea pulpei. Cel mai puternic efect traumatic asupra pulpei o are căldura care rezultă în timpul
preparării țesuturilor dure cu instrumente tăietoare rotative. Frezele de oțel produc mai multă căldură
decât cele din carbid; frezele diamantate care nu sunt active produc mai multă căldură, mai ales la
turații înalte fără răcire; frezele cu cuțite helicoidale produc mai multă căldură decât cele cu cuțite
drepte.

27. Protecția ochilor. Protecția țesuturilor moi a pacientului.

În timpul procedurilor operatorii, când se lucrează cu turbina particulele de obturații vechi, structuri
dentare, bacterii și alte resturi sunt evacuate din câmpul operator. Protecția ochilor medicului, asistentei
și a pacientului se face cu ochelari sau ecran de protecție. În timpul lucrului cu lampa de
fotopolimerizare medicul își protejează ochii cu ochelari de protecție contra razelor UV. Dacă se
întâmplă un accident al ochilor aceștia se acoperă cu comprese sterile și se trimite la serviciul de
specialitate.

Țesuturile moi ale pacientului sunt protejate prin aplicarea digii sau, dacă nu este folosită diga, limba și
obrajii sunt îndepărtați cu oglinda, rulouri de vată, aspiratorul de salivă; se lucrează atent cu piesele de
mână, mai ales cu discurile; piesele nu se opresc imediat din rotație, așa că trebuie îndepărtate atent din
cavitatea bucală; prepararea trebuie făcută atent pentru a nu deschide camera pulpară și a nu leza
pulpa.

28. Contaminarea aerului în timpul preparării țesuturilor dentare dure.

În timpul preparării țesuturilor dure dentare datorită rotațiilor pieselor stomatologice, în mediu sunt
proiectate particule de țesut dentar, salivă, microorganisme. care contaminează toate suprafețele din
cabinet, îmbrăcămintea personalului, unitul. Unele specii de microorganisme pot supraviețui timp
îndelungat în mediu. Un șir de boli infecțioase cum sunt guturaiul, gripa, anginele streptococice,
hepatita, luesul, herpesul, TBC, SIDA ș.a. pot fi contactate în cabinet.

Riscul morbidității nu poate fi înlăturat complet dar poate fi prevenit prin respectarea următoarele
măsuri:  pacientul este invitat să-și clătească cavitatea bucală, ceea ce va reduce semnificativ cantitatea
de germeni;  diga este un mijloc bun de a izola zona operatorie și de a reduce ariile de contaminare; 
folosirea aspiratorului reduce semnificativ cantitatea de lichid cu salivă, resturi de țesut și bacterii; 
purtarea măștii și a ochelarilor/ecranului de protecție, mănuși;  sterilizarea minuțioasă a
instrumentelor și a pieselor după operarea fiecărui pacient;  efectuarea curățeniei curente și a celei
generale cu soluții dezinfectante

29. . Poziția pacientului și a doctorului în timpul preparării cavităților carioase pe grupuri de dinți.
Pacientul stă culcat pe fotoliu, doctorul schimbă poziția, înălțimea fotoliului așa ca să-i fie comod să
lucreze și să aibă acces în cavitatea bucală. Medicul trebuie să aibă o poziție comodă pe scaun, spatele
să fie drept, genunchii îndoiați în unghi de 90°.

Există 3 poziții esențiale: în fața pacientului (ora 6), în dreapta (ora 9) în dreapta spate (ora 11), dar cea
mai ergonomică poziție a medicului este din spatele pacientului.

ora 6 – pentru dinții mandibulari anteriori, posteriori, maxilari anteriori. Avantaj: pacientul poate să
întoarcă capul spre medic.

ora 9 – pentru dinții mandibulari și maxilari posteriori fața vestibulară și ocluzală.

ora 11 – se văd cele mai multe zone ale cavității orale.

Medicul poate să lucreze și în picioare, dar se recomandă ca 60% din timpul de lucru să fie petrecut pe
scaun pentru a preveni eventuale afecțiuni ale coloanei vertebrale.

30 Etapele de preparare a cavităţilor cariei dentare. Indicaţiile pentru efectuarea fiecărei etape.

Etapele de preparare a cavităţilor cariei dentare. 1. Deschiderea cavității carioase; 2. Extensia

preventivă a cavității carioase; 3. Necrectomia; 4. Formarea cavității, atribuirea acesteia unei forme ce
facilitează adeziunea materialului; 5. Bizotarea marginilor de smalț ale cavității carioase.

• Deschiderea cavității carioase – constă în îndepărtarea, rezecarea marginilor debordante a

smalțului; freză diamantată sferică sau fisurală; de la planșeu spre afară.

• Extensia preventivă a cavității carioase - sunt îndreptate marginile smalțului, sunt preparate
fisurile afectate, rotunjite unghiurile ascuțite, iar de pe pereți este indepărtată dentina parțial
ramolită și pigmentată;freză fisurală sau con invers din aliaj dur sau diamantată.

• Necrectomia - prevede indepărtarea dentinei alterate (ramolite și pigmentate) din cavitatea

carioasă; excavator sau freză în formă sferică sau pară de dimensiuni mari din oțel sau aliaj dur;
dinspre planșeu către pereții laterali.

• Formarea cavității - atribuirea acesteia unei forme ce facilitează adeziunea mai bună a
materialului de obturație și, prin urmare, a fixării sigure a obturației, precum și asigurdădintelui
obturat o rezistență și soliditate suficientă la solicitări funcționale; freze fisurale, con invers;
răcire aer-apă.

• Bizotarea (netezirea) marginilor de smalț ale cavității carioase.

31. Elementele cavităţii preparate.

1) Unghi – joncțiune a două linii;  unghi diedru – joncțiunea a două suprafețe de-a lungul unei linii
definite;  unghi diedru intern – unghi al cărui vârf nu se vede;  unghi diedru extern – unghi al cărui vârf
se observă;  colț – joncțiune a trei suprafețe într-un punct;  contur marginal – unghiul format de
joncțiunea dintre pereții cavității și suprafața externă a dintelui;

2) Perete  suprafață internă – suprafața cavității preparate care nu se extinde pe suprafața externă; 
suprafața externă – cavitatea care se extinde pe suprafața externă;  perete axial – suprafața internă a
cavității paralelă cu axul dintelui;  perete pulpar – suprafața perpendiculară axului lung al dintelui; 
podeaua – peretele camerei pulpare, zona cea mai adâncă a cavității;  perete de smalț – porțiunea de
smalț;  perete de dentină – porțiunea de dentină;

3) Margine – joncțiunea pereților cu suprafața externă; Joncțiunea smalț-dentină – linia de unire dintre
smalț și dentină;

32. Tehnica deschiderii şi lărgirii cavităţii cariei dentare.Instrumente.

Cu o freză sferică prin mișcări dinspre planșeu spre exterior se înlătură smalțul care atârnă în gol până
când pereții cavității sunt verticali. Extensia se face până la zonele imune.

Instrumente necesare pentru deschiderea şi lărgirea cavităţilor. Deschiderea: turbina și freze sferice
sau fisurale diamantate de dimensiuni mici, astfel încît să poată fi introduse în cavitate. Lărgirea: turbina
cu răcire aer-apă, freze fisurale sau con invers diamantate sau din aliaj dur.
33. Exereza dentinei rămolite (necrectomia). Instrumente.

Se face cu ajutorul excavatorului sau cu freze de formă sferică/pară de dimensiuni mari din aliaj dur sau
din oțel; se îndepărtează dentina descompusă cea demineralizată. După eliminarea dentinei evident
afectate se recomandă rezecarea unui strat fin (1mm) de dentină liminală care este puternic
contaminată, pentru a preveni recidiva. După preparare pot rămâne zone demineralizate care nu se văd.
Acestea se colorează cu un bulet îmbibat cu soluție de 0,5% fuxină bazică sau 1% roșu acid în
propilenglicol timp de 15 secunde. Zonele colorate sunt îndepărtate cu ajutorul frezei. În caz că planșeul
cavității are grosime prea mică și este pericolul de deschidere a camerei pulpare, este permisă păstrarea
dentinei pigmentate, dacă este dură și netedă, rezistentă la îndepărtarea cu excavatorul iar la
examinarea cu sonda se aude sunet crepitant.

Instrumente. excavator sau freză în formă sferică sau pară de dimensiuni mari din oțel sau aliaj dur.

34. Variante de cavităţi carioase de clasa I după Black.

 Carie fisurală incipientă sau superficială – cavitatea se lărgește până la mărimea celui mai mic
fuloar; dacă pacientul nu practică profilaxia prin fluorizare, fisurile sunt sigilate
 Leziuni importante – se extinde pînă la versantul cuspidului, uneori captează o porțiune a
acestuia;
 Leziuni ale fisurilor despărțite de punți de smalț destul de solide – cavitățile sunt preparate
aparte;
 Leziuni ale fisurilor despărțite de punți de smalț șubrede – cavitățile sunt unite;
 Leziunea situată în gropița vestibulară – cavitatea este preparată în limitele acestei suprafețe,
neinteresînd suprafața ocluzală; formă de oval sau dreptunghi;
 Leziunea situată în șanțul vestibular afectează marginea ocluzală – cavitatea se extinde pe
suprafața masticatorie;
 Leziuni aparte de dimensiuni mici situate pe fețele ocluzală și vestibulară – dacă creasta
marginală coronară ce separă aceste cavități este destul de solidă, cavitățile sunt preparate
separat;
 Leziuni masive de pe suprafețele ocluzală și vestibulară – cavitățile sunt unite în una, în dentină
este creat un prag cu adâncimea de cel puțin 1,5-2mm;
 Leziuni situate la nivelul foramen caecum – cavitate în formă de oval; precauție – este aproape
de pulpă.

35. Prepararea planșeului cavităţilor carioase. Instrumente.

Planșeul se prepară plat, orizontal, se evidențiază unghi drept între planșeu și pereți. Se face cu freza în
formă de con invers orientată spre planșeu. În caz de carie profundă pereții nu se prepară până la nivelul
planșeului. Se prepară cu freza sferică și se lasă concav.

36. Formarea cavităţilor de clasa I după Black, scopul şi tehnica efectuării.

Prepararea cavităților în fisuri și gropițe are drept scop desființarea ultimelor și extinderea marginii
cavității pe pantele netede cuspizilor. Se recomandă o extensie preventivă. Cu ajutorul excavatoarelor și
a frezelor sferice se îndepărtează țesutul rămolit, iar conturul cavității se creează cu freze fisurale, pietre
cilindro-conice. Smalțul nesprijinit de dentină sănătoasă este îndepărtat. Planșeul cavității este preparat
orizontal, iar pereții laterali sunt preparați ușor divergenți în sens ocluzal (max 10º). La preparare se
folosesc freze fisurale cilindrice sau cilindro-conice cu vârf sau fără și freze active la capăt. Marginile de
smalț se bizotează sub unghi de 45º. Adâncimea variază între 1.5 și 2mm în funcție de întinderea leziunii
și vârsta pacientului. Când pierderea de substanță este masivă se recomandă căptușirea planșeului cu
cement.

37. Cavităţi carioase de clasă II-a. Variante de cavităţi de clasa a II-a.

Clasa II după Black include cavitățile carioase situate pe suprafețele proximale ale premolarilor și
molarilor.

Variante de cavităţi de clasa a II-a.

 carii pe ambele feţe proximale ale aceluiaşi dinte;

 carii pe o faţă proximală şi pe suprafaţa ocluzală;
 carii pe o faţă proximală şi la colet;
 carie proximală şi obturaţie sau incrustaţie ocluzală;
 carii situate faţă în faţă pe feţele proximale a doi dinţi vecini („în oglindă”).

38.. Ordinea de preparare a cavităţilor de clasa a II-a.

 Deschiderea cavității carioase

 Extensia preventivă a cavității carioase
 Necrotomia/excizia/exereza smalțului și dentinei alterate
 Formarea cavității
 Bizotarea marginilor de smalț ale cavității carioase

39. Căile de acces spre cavităţile de clasa a II-a.

Accesul poate fi făcut prin:

 tunelizare (cu o freză sferică diamantată se pătrunde prin foseta ocluzală mezial de creasta marginală
sau de pe fețele vestibulară/orală);

 scobitură (cu o freză sferică diamantată se pătrunde prin creasta marginală);

 acces direct, dacă lipsește sau este distrusă fața proximală a dintelui vecin, sau este tremă.

40.. Noţiune de cavitate accesorie. Caracteristica.

Cavitatea accesorie este un platou suplimentar realizat pe suprafața ocluzală pentru fixarea mai bună a
obturației. Aceasta fiind o modalitate de preparare clasica a cav. De clasa II, ceea ce asigura o retentie
mai buna si mai sigura a materialului de obturatie.

De-asemenea, lipsa suportului suficient se intilneste si in cazul cariilor de clasa IV, astfel se creeaza un
platou suplimentar / cavitati auxiliare.

La formarea unui platou auxiliar se vor lua in considerare urmatoarele cerinte :

- El trebuie sa ocupe cel putin 1/3 din fata linguala a dintelui.

- Fundul platoului trebuie sa se afle ceva mai jos de jonctiunea smalt-dentina

Pentru imbunatatirea fixarii plombelor de durata sunt realizate nu numai cavitati suplimentare de
diferite forme, dar se creeaza si forme sau puncte de retentie in forma de adincituri sau fisuri.

41 .Cavităţile verticală şi orizontală în prepararea cavităţilor carioase de clasa a II-a.

Cavitatea verticală – cavitatea care rezultă din prepararea cavității carioase de pe suprafața proximală.
Cavitatea orizontală – cavitate care rezultă din prepararea unei cavități carioase de pe altă suprafață
sau din necesitatea creării accesului spre caria proximală prin intermediul suprafeței ocluzale sau din
necesitatea de a forma o retenție.

42. Elementele cavităţii de clasa a II-a.

 Cavitate principală: planșeu paralel cu axul dintelui, perete vestibular, oral, pregingival, colțuri și
unghiuri interne;
 Cavitate accesorie: planșeu dispus orizontal, perete vestibular, oral, proximal (în dependență de
forma cavității);
 Prag de trecere între cavități;
 Contur marginal;
 Bizou.

43. Exigenţele faţă de formarea peretelui pregingival a cavităţilor de clasa a II-a.

Peretele pregingival nu trebuie să se extindă mult spre colet pentru că în această zonă smalțul și dentina
sunt subțiri, unghiul intern și cel extern sunt drepte, nu se face bizotare.

44.Indicații către formarea cavității de tip MOD

Cavitățile de tip MOD sunt indicate în cazul cînd sunt prezente cavități carioase masive pe ambele
suprafețe proximale ale aceluiași dinte, reieșind din necesitatea creării cavităților accesorii pentru
retenția ambelor cavități, se realizează un șanț ce traversează mezio-distal suprafața ocluzală. Altă
indicație este prezența leziunilor carioase și pe suprafețele proximale și pe cea ocluzală, fiind necesară
prepararea tuturor suprafețelor cu formarea unei cavități mari MOD. Cavitatea MOD mai poate fi
indicată ca element de agregare pentru punți dentare..

45. Cavităţi de clasa a III-a. Variante de cavităţi de clasa a III-a

Clasa III după Black include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali, fără lezarea
unghiului incizal.

Variante de cavităţi de clasa a III-a .

 Carie situată pe fața proximală a unui frontal, care întrerupe (distruge) continuitatea crestei
marginale;
 Carie situată pe fața proximală a unui frontal care subminează (micșorează grosimea, dar nu
distruge) creasta marginală;
 Carie incipientă situată pe mijlocul feței proximale;
 Carie proximală care întrerupe continuitatea crestei marginale situate față în față pe fețele
aproximale a doi dinți vecini;
 Carie aproximală care întrerupe continuitatea crestei marginale situată față în față cu o carie
proximală incipientă;
 Carie aproximală care subminează creasta marginală situată față în față la doi dinți vecini;
 Carie aproximală care subminează creasta marginală situată față în față cu o carie aproximală
incipientă la doi dinți vecini;
 Carii aproximale incipiente situate față în față la doi dinți vecini;
 Carie pe una sau ambele fețe aproximale care se continuă cu o carie de colet.

46. Căile de acces în prepararea cavităţilor de clasa a III-a.

Este de dorit ca accesul să fie dinspre oral pentru a păstra esteticul feței vestibulare.
 Se permite accesul dinspre vestibular în următoarele cazuri:  se înlocuiește o obturație veche care a
fost înserată dinspre vestibular,  caria a distrus creasta vestibulară;  este o diastemă care permite
accesul cu instrumentele;  dintele afectat are o poziție care-i pune în evidență suprafața proximală.
exereza se face cu freză sferică extradură, bizotarea cu freză cilindrică fină.

47. Exigenţele faţă de cavităţile de clasa III-a.

 fața vestibulară trebuie să rămână, pe cât este posibil, integră;  se păstrează pereții foarte subțiri de
smalț, chiar și nesusținuți de dentină;  să aibă formă de casetă triunghiulară cu colțurile rotunjite,
unghiurile interne ascuțite și externe rotunjite (baza triunghiului de află la marginea gingivală, pereții
laterali labial și jugal se întâlnesc spre marginea incizală, vîrful se află lângă marginea incizală); 
întâlnirea pereților laterali cu peretele parapulpar în unghi drept;  exprimarea unghiurilor de întâlnire
între pereții laterali, în special cel incizal;  conservarea unei porțiuni cât mai mari din peretele oral prin
care s-a realizat accesul;  dacă cavitatea este de dimensiuni mari se face retenție pe oral;  retenția
orală se face în formă de coadă de rândunică, halteră, triunghi, etc.;  dacă sunt cavități pe ambele fețe
proximale, acestea se unesc în partea orală;  bizoul se lustruiește bine.

48. Caracterizaţi exigenţele faţă de formarea peretelui pregingival a cavităţilor de clasa a III-a.

 Se face accesul dinspre oral pentru a păstra intactă fața vestibulară;  Se păstrează intact smalțul
nesusținut de dentină pentru a păstra la maxim esteticul dintelui și unghiul incizal;  cavitatea se face
triunghiulară pentru că conturul suprafeței proximale este un triunghi;  marginea incizală a cavității
este mai jos cu 1/3 din înălțimea dintelui pentru a nui scădea rezistența;  orificiul de deschidere se
lărgește spre colet pentru a nu scădea rezistența unghiului incizal;  prepararea se face cu atenție pentru
că grosimea țesuturilor dure este mică și este riscul de fractură;  se face unghi drept pentru a spori
retenția;  bizotarea asigură mascarea interfeței obturație-dinte și o adeziune marginală mai bună și mai
estetică;  un bizou bine lustruit asigură o adeziune uniformă și optimizează procesele de refracție și
reflexie la nivelul joncțiunii compozit-smalț.

49. Cavităţi de clasa a IV-a. Variante de cavităţi de clasa a IV-a.

Clasa IV după Black include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali cu lezarea
unghiului incizal.

Variante de cavităţi de clasa a IV-a.

 Distrucția redusă a unghiului incizal;

 Distrucția mai avansată a unghiului incizal;
 Distrucție masivă a unghiului incizal care necesită mijloace speciale de retenție, indiferent dacă
materialul de obturație are sau nu proprietăți adezive.

50. Căile de acces în prepararea cavităţilor de clasa IV-a.

Accesul poate fi făcut ațât dinspre incizal cât și dinspre oral sau vestibular, întrucât nu sunt obstacole
pentru freză exereza se face cu toporiști Black, freze sferice extradure, bizotarea cu freze cilindrice fine.

51. Exigenţele faţă de cavităţile de clasa IV-a.

 se face o cavitate principală și una suplimentară pentru retenție și suport;  nu se face deschiderea,
pentru că este deja deschisă;  platoul suplimentar trebuie să ocupe cel puțin 1/3 din fața linguală a
dintelui;  fundul platoului trebuie să fie mai jos de joncțiunea smalț-dentină;  dacă se utilizează
pivoturi parapulpare, nu se fac cavități suplimentare;  planșeul cavității se modelează reieșind din
topografia pulpei, cu atenție pentru a nu deschide camera pulpară;  prepararea se face maxim
economă;

52.Cavităţi de clasa a V-a. Variante de cavităţi de clasa V-a.

Cavități carioase care afectează treimea cervicală a tuturor dinților, inclusiv suprafețele proximale ale
dinților posteriori unde creasta marginală nu este inclusă în prepararea cavității. (Nu sunt implicate zona
gropițelor și fisurilor)

Variante de cavităţi de clasa V-a.

 Carie de colet superficială situată vestibular, la dinții laterali;

 Carie de colet profundă situată vestibular, la dinții laterali;
 Carie de colet superficială sau profundă situată oral, la dinții laterali.
 Carie de colet superficială situată vestibular, la dinții frontali;
 Carie de colet profundă situată vestibular, la dinții frontali;
 Carie de colet superficială sau profundă, situată oral, la dinții frontali;
 Carie circulară de colet.

53. Elementele cavităţilor carioase de clasa a V-a.

Cavitatea are contur oval sau renal cu pereții gingival, ocluzal/incizal, mezial și distal perpendiculari (90º)
pe planșeu, care este paralel cu axul longitudinal al dintelui, urmând conturul feței vestibulare, nu are
colțuri, pereții trec rotunjit unul în altul, se efectuează bizotarea. (dacă se prepară în cement nu se
bizotează dar se face o retenție mecanică cu freza con invers).

54.Variantele de cavităţi suplimentare la clasa a V-a :

Clasa V – leziuni ale tuturor grupurilor de dinti pe suprafetele vestibulare si orale in imediata apropiere
de gingie, in 1/3 cervicala a dintelui.

Elemntele de retentie in cadrul cav de clasa V-a sunt mici, dat de apropierea cavitatii de pulpa dintelui.
Astfel, cavitatile suplimentare vor fi reprezentate de portiuni de retentie cu latimea de 1,5 – 2 mm,
conform celor patru unghiuri conventionale.

55. Cavităţi de clasa VI. Variante de cavităţi de clasa a VI.

La clasa VI se refera cavitatile de la nivelul marginilor incizale ale dintilor frontali sau de la nivelul
cuspizilor dintilor laterali, precum si cavitati atipice de genul celei mezio-ocluzo-distale (MOD).

 Cavitatilor de pe virful cuspidului i se atribuie o forma cilindrica cu peretii paraleli sau usor
convergenti spre planseu. Inclinarea poate fi realizata prin formarea unui bizou 10 – 15 grade.
 Cavitatea in regiunea incizala a incisivului va fi executata sub forma unui santulet cu un fund
usor ingustat. Adincimea acestei cavitati trebuie sa fie 1,5 – 2 mm.
 In cazul cavitatilor tip MOD – aceasta va avea forma combinate dintre cav de clasa I si II.

56.Căile de acces în prepararea cavităţilor de clasa VI-a.

Prepararea poate fi făcută dinspre vestibular, oral sau ocluzal, cavitatea este foarte accesibilă.

57. Exigenţele faţă de cavităţile de clasa VI-a.

Cavitatea pe vârful cuspidului să aibă o formă cilindrică cu pereții ușor convergenți spre planșeu,
adâncimea optimă de 1,5-2mm, bizou de 10-15°; Cavitatea pe marginea incizală are forma unui șanț cu
fund ușor îngustat, adâncime de 1,5-2mm, marginile sunt cruțate.
Se urmareste pastrarea cit mai multa din tesutul dentar sanatos. Etapa de extindere a cavitatii nu se
efectueaza. La cuspizii dintilor laterali, unde obturatia va suporta solicitari masticatorii considerabile,
extensia prevede evitarea trecerii interfetei obturatie – tesuturi dure prin punctele de contact ocluzal. La
dintii frontali aceasta etapa nu se face.

Exereza tesuturilor se face foarte econom. Smaltul este maxim crutat.

58. . Cavităţi atipice. Modul de preparare şi formare a acestor cavităţi.

Cavități atipice sunt leziunile carioase, în componența cărora intră elementele caracteristice pentru
două și mai multe clase din clasificarea Black (implicarea cuspizilor, a marginii incizale, caria circulară,
afectarea simultană a suprafețelor de contact și a regiunii cervicale, caria avansată și afectarea
pronunțată a coroanei dintelui și totodată cavitățile localizate adânc sub gingie).

În dependență de caracterul și volumul procesului patologic, se abate de la forma tipică de preparare. Se

îndepărtează toate țesuturile modificate și devitalizate și se formează cavități accesorii și retenții sub
formă de adâncituri, fisuri (pentru fixare mecanică bună). Este important de prevăzut posibilitatea
acoperirii cuspizilor rămași cu material de obturație, fapt ce asigură fiabilitate obturației.

59. Cavitate carioasă profundă.

Cavități profunde – așa un tip de leziune carioasă, când între camera pulpară și cavitatea carioasă, sub
un strat de dentină necrozată, se află un perete fin (cu o grosime de cca 0,5mm) format din dentină
decalcifiată și ramolită, dar încă viabilă. Daca acest strat este inlaturat, sub el poate fi vazut un strat de
dentina secundara dura, prezentand frecvnet o suprafata stralucitoare. Dar nu intotdeauna este necesar
de a indeparta toata dentina ramolita din vecintatea nemijlocita a pulpei. Prepararea cav profunde va
necesita acordarea unei atentii deosebite topografiei pulpei. Peretii se prepara in mod standard, fara a
junge 1-2 mm pana la fundul cavitatii sub un unghi de 90 grade.

Spre deosebire de o leziune carioasa superficiala, cavitatea profunda poate distruge tesuturile dentare si
sa provoace denudarea pulpei. Tratamentul necesitind o analiza speciala.

Instrumente:
excavator,
freza sferică diamantată,
freza sferică extradură,
freza pară extradură,
freza con invers diamantată,
freza cilindrică diamantată,
freza cilindrică cu vârf activ,
sondă

60. Particularităţile preparării cavităţilor profunde de clasele I- VI-a.

 se ține cont de topografia camerei pulpare  nu se face trecerea în unghi drept a pereților în planșeu 
în peretele pulpar se lasă un strat neînsemnat de dentină ramolită  pentru clasa III în jurul camerei
pulpare este binevenită forma având configurația unui cilindru  se fac retenții pentru menținerea și
stabilizarea restaurării  pentru clasa IV unghiul de înclinare către axa dintelui trebuie să fie mai mic de
90º. 5. Instrumentele necesare pentru prepararea cavităţilor carioase profunde. excavator, freza sferică
diamantată, sferică extradură, pară extradură, con invers diamantată, cilindrică diamantată, cilindrică cu
vârf activ, sondă

61. Particularităţile formării fundului cavităţilor profunde.

În caz de leziuni profunde, pulpa reacționează prin producerea de dentină reparatorie în interiorul
camerei pulpare. Dacă se elimină toată dentina ramolită se observă dentina secundară pură cu aspect
strălucitor. Dar nu întotdeauna este necesar de a elimina toată dentina infectată din vecinătatea pulpei.
Este posibilă aplicarea unor preparate remineralizante pentru a reface dentina demineralizată. Nu se
face trecerea pereților în planșeu în unghi drept.

62. Erori și complicății în prepararea cavităților profunde

 deschiderea camerei pulpare – necesitatea tratamentului endodontic;  se lasă dentină afectată –

recidiva cariei;  retenții insuficiente – căderea obturației;

63.Aspiratorul de salivă, varietăți. Rulourile de vată, mod de utilizare.

Este un aparat care aspiră saliva împreună cu resturile de țesut șlefuit. Are un capăt din metal sau
plastic care se schimbă după fiecare pacient. Cel metalic se sterilizează, ce plastic nu. Capătul plastic
poate lua diferite forme pentru a putea fi fixat în cav. buc.

Rulourile de vată sunt confecționate din fibre de bumbac ecologic curate, au diametre diferite (8, 10,
13mm), sunt păstrate într-un dozator din plastic. Sunt utilizate pentru izolarea canalelor excretoare ale
glandelor salivare. Ele îmbibă rapid saliva, de aceea trebuiesc înlocuite periodic. Sunt poziționate în
vestibulul bucal între versantul vestibular al apofizei alveolare și obraz și în cavitatea bucală propriu-zisă
între limbă și versantul oral al apofizei alveolare.

64. Noțiune de digă. Componentele digii, mod de utilizare

Diga dentară este considerată cel mai bun mijloc de izolare în stomatologie, fiind reprezentată
de o folie elastiac de latex aplicată pe un cadru metalic sau de plastic care asigură izolarea
perfectă a dintilor de restul mediului bucal. Se foloseşte pentru a menţine uscată porţiunea pe
care se lucrează, indiferent că vorbim de tratamentul unei carii simple (obturaţie -“plombă”) sau
de un tratament endodontic. Diga poate avea multiple culori, forme. Pentru pacientii alergici la
latex, exista si alte materiale din care se poate confectiona diga.

 Cauciucul: izolare

• dimensiuni: 12,5 x 12,5 sau 15 x 15;

• grosime: subțire (0,12), medium (0,20), gros (0,25), extragros (0,30), grosime specială (0,35);

• culori: verde, albastru, maro, roșu, negru);

 Rama: fixează perimetrul cauciucului

• Young – cadru metalic în formă de U;

• Starlite Visufram – cadru din plastic în formă de U;

• Nygard – Ostby – cadru din plastic de formă ovalară cu o față concavă și una convexă – permite
mulare pe fața pacientului;

 Clamele: fixează cauciucul pe dinte/dinți și realizează retracția gingivală

• inel întrerupt

• braț
 • icuri

• orificii pentru forceps

 Cleștele perforator: instrument pentru perforarea cauciucului; pe un braț are un ic perforator,

pe celălalt un disc mobil cu 5 orificii cu diametru diferit în care pătrunde icul Forceps:
îndepărtează brațele clamei pentru a o aplica pe convexitatea dintelui;

 Șablon: ștampilă cu care se aplică pe cauciuc un marcaj orientativ ce indică poziția dinților;

 Fire: sunt plasate în spațiul papilar dacă sunt contacte interdentare – fixează cauciucul

65. Variantele de clame.

• Clamele de retenție ale digii sunt confecționate din oțel inoxidabil și au rol de ancorare a foliei
de cauciuc de coletul dintelui, care urmează a fi tratat și de împingerea țesuturilor moi. Ele
prezintă doua fălci și o parte centrală.

• Partea terminală a fălcilor trebuie să aibă contact cu dintele cel puțin în patru puncte.

 În dependență de configurația anatomică a acestora deosebim clame pentru :

• Molarii temporari

• Dinți singuri

• Dinții frontali

• Cleme cervicale pentru obturarea cavităților

• Cleme cu port-rulouri de vată

• Cleme pentru molari și premolari

• Cleme cu și fără aripi

66. Avantaje și dezavantaje a digii.

Avantaje:

asigură vizibilitate bună pentru medic și pentru asistent

asigură un câmp operator curat și uscat

protejează pacientul de aspirația sau înghițirea de instrumentar

protejează de lezări cu instrumentul ascuțit

protejează de acțiunea medicamentelor iritante

protejează medicul împotriva infecțiilor prezente în cavitatea bucală a pacientului

este economică

stomatologul are ambele mâini libere

asigură retracția părților moi

pacientul poate relaxa limba și obrajii, știind că nu pot interfera accesul pentru stomatolog

păstrează concentrația optimă a medicamentelor

Dezavantaje:

Preț de cost mai ridicat

Discomfort indus la pacient

Tehnica laborioasă de aplicare

Nu toți pacienții o acceptă

Consumă timp pentru instalare

Nu este suportată de astmatici

Nu poate fi aplicat pe dinții tineri insuficient erupți, molarii III (uneori) și ocazional pe dinții cu
malpoziții exagerate

67. Pregătirea digii.

Diga se aplica pe sablonul, care prezinta 4 cadrane si pe care sunt insemnate fiece dinte. Apoi, cu pixul
notam dintele care urmeaza a fi izolat. Locul necesar se perforeaza cu clestele perforator.

Se aplica clema pe dintele care este supus tratamentului, cu ajutorul pensei port clema.

Se aplica diga pe clema, se instaleaza cadrul de otel inoxidabil.

68. Metode de aplicare a digii pe câmpul operator.

se pregătesc instrumentele și componentele digii; se alege clema; aceasta trebuie să se potrivească și să

fie fixată bine pe dinte; se alege și se înseamnă locul unde se vor face perforațiile; cauciucul se aplică
mai bine după prepararea dinților, pentru a nu crea dificultăți, mai ales la prepararea cavităților
proximale și la colet; anestezia locală; perforarea cauciucului; cu un fir de ață dentară se verifică
permeabilitatea spațiilor interdentare și totodată acestea se curăță; dacă este tartru sau placă dentară,
se curăță și se verifică din nou permeabilitatea; diga se unge cu lubrifiant se îndoaie în jumătate și se
introduce în cavitatea bucală; de arcul clemei se leagă un fir de ață dentară (măsură de prevenire a
aspirării/înghițirii clamei de către pacient); se aplică clema fără aripi, apoi se aplică cauciucul
îmbrăcându-l peste clemă; sub folie este aplicat un șervețel absorbant se aplică cadrul, de
proeminențele căruia se fixează cauciucul dacă se folosesc cleme cu aripi, clema se fixează în orificiul
cauciucului și se aplică concomitent pe dinte.

69. Materiale de obturaţii provizorii. Exigenţele faţă de materialele provizorii.

Materiale pentru obturații provizorii sunt folosite pentru închiderea etanșă provizorie a cavității (cu scop
diagnostic sau curativ) în cazurile când, conform indicațiilor clinice, este imposibil de a finaliza
tratamentul cariei și complicațiilor ei într-o singură vizită cu scopul de a izola cavitatea carioasă și cea
dentară (ori canalele radiculare) de mediul extern, sau pentru fixarea preparatelor medicamentoase.

Aceste materiale sunt utilizate pentru refacerea temporară a coroanei dentare, cu scopul protejării fie a
plăgii dentinare, fie a diferitelor pansamente medicamentoase.

Indicații:  tratamentul cariei profunde (prima vizită)  tratamentul pulpitei prin metoda biologică 
obturarea provizorie după umplerea canalului  fixarea provizorie a protezelor fixe  pansamente (pe 1-
14 zile pentru a izola un medicament toxic) Din această categorie fac parte: gutaperca, zinc-oxid-
eugenolul, plastobturul, cimentul fosfat de zinc, cimentul Fonco, cimenturile policarboxilate.
 Exigenţele faţă de materialele provizorii.  să se prepare, să se aplice, să se modeleze și îndepărteze cu
ușurință;  să se poată depozita timp îndelungat în cabinet;  să prezinte o aderență relativ bună și să
asigure o închidere cât mai etanșă a cavității;  să aibă un timp de priză convenabil;  să fie destul de
trainice, să reziste bine la uzură, la acțiunea forțelor masticatorii fără să fie influențate de acțiunea
solubilizantă a salivei;  să nu fie nocive pentru pulpă, parodonțiu marginal sau întregul organism;  să
nu intre în combinație chimică cu medicamentele pe care le protejează, să nu le inactiveze;  să fie
izolatoare termice și electrice;  să aibă o acțiune stimulatoare asupra pulpei dentare;  să nu conțină
componente ce perturbează procesele de adeziune și de priză a materialelor pentru obturații de durată;
 să fie plastice;  să aibă un gust agreabil și să nu coloreze dintele;  să aibă calități estetice, restabilind
fizionomia;  să fie ieftine

70. Caracteristica dentinei artificiale și a dentin-pastei.

Dentina artificială (ciment oxisulfat de zinc) se prepară din pulbere și lichid prin malaxare pe o plăcuță de
sticlă mată, cu o spatulă metalică până la o consistență dorită. Pulberea se păstrează închisă, deoarece
este higroscopică și în contact cu CO2 din atmosferă se carbonatează. În acest caz, la spatulare degajă
bule de CO2 iar cimentul rezultat este grunjos (rugos), sfărâmicios. Lichidul de asemenea este
higroscopic, de aceea se păstrează în flacoane închise ermetic prevăzute cu pipetă pentru dozarea
lichidului.  simplețe în utilizare;  etanșare bună a cavității  rezistență insuficientă la agenți mecanici 
indiferență față de pulpa dentară, substanțe medicamentoase  aderență bună la suprafața dentinei 
rău conductor de căldură și electricitate  se solubilizează repede în cavitatea bucală în contact cu
conținutul acesteia  are un oarecare grad de porozitate  culoarea lasă de dorit, transluciditatea
lipsește

Dentin-pasta reprezintă o pulbere de dentină artificială pe bază de amestec a două uleiuri vegetale
(esență de cuișoare și de piersică). Se pregătește din timp și se păstrează monocomponentă. Reprezintă
o masă omogenă de culoare albă cu tentă gălbuie pală sau gălbui-cenușie. Conține substanțe aromatice
ce-i atribuie miros specific. A nu se folosi la aplicarea pastei arsenicoase, substanțelor necrozante sau
toxice în cavitatea carioasă, la pulpa dentară denudată, sau pentru izolarea preparatelor
medicamentoase lichide (deoarece are o priză îndelungată și medicamentul se poate scurge). Dacă se
intenționează menținerea mai mult de o săptămână, se acoperă cu un material mai rezistent (CIS sau
ZOE). Pot fi adăugate diferite substanțe (Ag pulverulent)  este simplu în utilizare (nu necesită malaxare)
 rezistență sporită față de agenții mecanici  etanșarea bună a cavității  acțiune antiseptică și
hidrofugă  adeziune bună la pereții dentari  indiferență față de pulpa dentară, substanțe
medicamentoase și organism în general  este simplu de aplicat, ușor de îndepărtat  ieftin

71. Metodele de preparare şi aplicare a maselor de obturare provizorii.

Dentina artificială: se prepară depunând pe sticlă separat cantitatea necesară de lichid și de pulbere.
Pulberea este împărțită în două jumătăți; a doua jumătate este divizează în trei părți. Se adaugă
pulberea la lichid, și nu invers. Mai întâi se adaugă prima jumătate și se amestecă până la obținerea unei
paste omogene, apoi se mai adaugă câte o porțiune din cealaltă jumătate până la obținerea unei
consistențe necesare. Dacă masa este prea densă, nu se adaugă apă, dar se prepară altă masă. Se aplică
cu ajutorul spatulei bucale în cavitatea izolată și uscată din timp, apoi cu o buletă de vată strâns răsucită,
umezită în apă, pasta se condensează. Se modelează cu un instrument de obturare. Dentin-pasta: se
produce industrial în formă gata. Reprezintă o pulbere de dentină artificială pe bază de amestec a două
uleiuri vegetale. Pasta se pregătește din timp în cantități mai mari și se păstrează monocomponentă într-
un vas cu dop. Pasta este introdusă într-o cavitate, prealabil uscată, cu spatula netezitoare sau cu
spatula stomatologică. Se modelează cu spatula netezitoare sau cu fuloarul, apoi este condensată cu o
buletă de vată strâns răsucită, umezită în apă. Cimentul ZOE (Zinc-Oxid-Eugenol) se prepară prin
malaxare pe o plăcuță de sticlă mată cu o spatulă metalică a celor două substanțe până se ajunge la
consistența chitoasă, moale sau smântânoasă în raport cu cerințele terapeutice. Vinoxol (zinc-oxid-
guajacol): masa păstoasă se prepară dintr-o porție de pulbere și 9-10 picături de fluid pe o lamă de sticlă
malaxând cu o spatulă metalică. Gutaperca: este o compoziție monocomponentă termolabilă: se
plastifică la încălzire și se întărește la răcire. Temperatura de ramolire depinde de raportul guta/oxid de
zinc; mai mult oxid de zinc – mai mare temperatura. Bastonașul este plastificat la flacără, evitând
contactul direct cu aceasta, capătul plastificat se secționează cu spatula bucală și se transportă în
cavitatea izolată și uscată. Cimenturile Policarboxilate: praful și lichidul se amestecă 1:2 sau 2:1 5.

72. Grupele de paste curative. Scopul aplicării acestor paste.

I. Materiale cu conținut de hidroxid de calciu:  autopolimerizabile  fotopolimerizabile II. Cimenturi de

zinc – eugenol:  nemodificate  modificate cu umplutură polimeră (polimetilmetacrilat)  modificate cu
alumină și acid ortoetoxibenzoic III. Paste curative cu fluor:  Gel Elmex  Ciment zinc-fosfat cu fluor IV.
Paste medicamentoase combinate, conținând remedii curative:  paste curative combinate, gata
preparate  paste curative combinate, preparate în farmacii * stimulează procesele de regenerare
următoarele preparate: hidroxid de calciu, fluorizi, glicerofosfatul de calciu, rumegușul de dentină,
rumegușul osos, hidroxiapatitele naturale și artificiale, colagenul etc.

Scopul aplicării acestor paste.  evitarea pulpectomiei, atunci când schimbările patologice sunt
reversibile și este posibilă păstrarea ei  stoparea procesul inflamator  prevenția recidivei cariei 
stimularea sintezei dentinei reparatorii  micșorarea patogenității bacteriilor dentinei infectate 
remineralizarea dentinei decalcinate a fundului cavității

73. Modul de aplicare a pastelor curative.

1. Prepararea cavității carioase

2. Izolarea cu digă sau rulouri de vată

3. Cavitatea se spală cu soluție antiseptică slabă caldă (clorhexidină, furacilină)

4. Se usucă cu burelete sau cu un jet de aer

5. Se aplică pe planșeul cavității preparate, în locul de proiecție a cornului pulpar sau în locul cel mai
profund

6. Se aplică un material de izolare

7. Se aplică materialul de obturare

74. Mecanismul de acţiune a pastelor curative.

Acestea stopează procesul inflamator, răspândirea lui și stimulează procesele reparatorii în pulpă –
depunerea dentinei reparatorii. Tratamentul se aplică în două etape: 1. stoparea procesului inflamator
în pulpă, acțiunea asupra microflorei, realizarea unui efect analgezic; se aplică paste curative cu acțiune
puternică de scurtă durată sub obturații provizorii. 2. stimularea formării dentinei reparatorii,
normalizarea proceselor metabolice în pulpa dentară; se aplică paste curative cu acțiune mai slabă și cu
efect prelungit sub obturații permanente.

75.Noţiune de amalgam. Clasificarea amalgamelor dentare. Modul de prezentare.

Amalgam este un aliaj format din mercur și unul sau mai multe metale. Baza unui amalgam cel mai des
este argintul (amalgame de argint) și cuprul (amalgame de cupru), iar în calitate de celelalte
componente ale aliajului servesc staniul, zincul, paladiul, indiul și seleniul.

Clasificarea amalgamelor dentare. A. După numărul metalelor din compoziția amalgamului:  Amalgame
binare (mercur – paladiu; mercur – cadmiu; marcur – cupru)  Amalgame ternare (mercur – argint –
staniu)  Amalgame cuaternare (mercur – argint – staniu – cupru + Au, Pt) B. După conținutul de cuprual
aliajului de argint:  Amalgame cu conținut redus de cupru: mercurul se amestecă cu un aliaj compus
din: Ag 65-70%, Sn 25-30%, Cu 0-6%, Zn 0-2%  Amalgame bogate în cupru (non-gamma2): mercurul se
amestecă cu un aliaj compus din Ag 40-60%, Sn 22-30%, Cu 13-30%, Zn 0-1% C. După particulele aliajului
de argint: (aliajul conține particule de diferită formă și mărime)  Neregulate (așchii sau pilitură):
suprafața lor este neregulată; necesită 50-55% mercur pentru a se omogeniza;  Sferice: suprafața lor
este mai netedă; necesită 50-55% mercur pentru a se omogeniza

Modul de prezentare. Clasic se prezintă în sistem bicomponent:  flacoane cu pulbere (aliajul de argint)
 flacoane cu lichid (mercurul) Se mai poate prezenta sub formă de fiole precântărite, diferit colorate în
dependență de cantitatea conținută în ele. Într-o fiolă este pulberea, în cealaltă mercurul corespunzător.
Modern se prezintă în sistem monocomponent sub formă de capsule predozate care conțin și pulberea
și mercurul despărțiți de o foiță de staniol.

76. Tehnica de malaxare (prin amalgamare). Timpul de priză a amalgamelor.

Amalgamul se malaxeaza in varianta clasica intr-un godeu de sticla sau portelan in care se introduce
pilitura de metal si mercurul. Amalgamul se tritureaza riguros cu pistilul, efectuind miscari circulare
puternice cu presiune pana ce se obtine o masa plastica omogena, ce se lipeste de peretii godeului.
Prepararea se va face intr-o nisa cu ventilatie sau intr-o camera speciala.

Sau cu ajutorul amalgamatorului : aparat special ce prezinta un vibrator (malaxor) electric cu numar
mare de oscilatii pe minut si prevazut cu releu de timp. In aparat se introduce si se fixeaza o capsula cu o
cantitate dozata de pilitura si mercur, capsula se inchide si se introduce in clema aparatului. Timpul
necesar pentru amalgam este de 50-60 secunde, sau 40sec, timp indicat de producator.

Timpul de priză reprezintă intervalul de timp scurs de la debutul preparării până în momentul în care
cristalizarea este completă.

După timpul de priză amalgamele pot fi cu priză:

• Lentă

• Rapidă – mai mică de un minut

• Normală – 3 minute până la câteva ore

Timpul de priză este influențat de către:

• Raportul pulbere-lichid, o cantitate mare de mercur crește timpul de priză

• Dimensiunea particulelor – cu cât particulele sunt mai mici suprafețele de contact sunt mai mari,
deci timpul de priză este mai redus

• Durata preparării – un timp de preparare insuficient sau excesiv modifică timpul de priză

• Presiunea de condensare – dacă aceasta este crescută determină eliminarea unei cantități mai
mari de mercur cu reducerea timpului de priză

77. Indicaţii și contraindicații pentru aplicarea amalgamelor.

Indicaţii pentru aplicare.  obturarea cavităților de clasa I, II, V  obturarea cavităților carioase în situații
clinice când este necesară o rezistență înaltă a obturației  obturarea preponderent a molarilor
superiori, (mai puțin vizibili)  obturarea cavităților carioase când aspectul estetic este neglijabil 
obturația premolarilor și a molarilor devitali  reconstituiri coronare (se reface bontul, apoi se acoperă
cu o coroană de înveliș)
Contraindicaţii pentru aplicare.  obturarea cavităților pe dinții frontali  obturarea cavităților pe dinții
cu pereți subțiri  obturarea cavităților pe dinții situați în vecinătatea unor lucrări protetice din aur
(pentru a evita amalgamarea lucrării sau apariția fenomenului de galvanism bucal)

78. Avantajele şi dezavantajele obturaţiilor din amalgam.

Avantaje:  duritate mare – rezistență  plasticitate mare – se modelează ușor  hidrofob – poate fi
manipulat și când este salivă sau sânge  acțiune antiseptică – datorită argintului  provoacă
mineralizare intensă a țesuturilor dentare dure care vin în contact cu el  grad scăzut de modificări
dimensionale

Dezavantaje:  culoarea metalică;  conține mercur;  transmit ușor variațiile termice;  infiltrează
țesuturile dure și le modifică coloristic;  coroziune masivă (argintul este cel mai putin stabil in mediul
oral).  nu se obtin obturatii etanse, nu se face inchiderea marginala.  în interiorul obturației apar pori
datorită mercurului nereacționat - defecte structurale si dilatare mercuroscopica.

79. Instrumente şi aparate necesare în lucrul cu amalgamele dentare.

 amalgamator – pentru malaxare  portamalgam – pentru a lua și a depune amalgamul  fuluar de

amalgam – pentru condensare  instrumente speciale de modelat amalgamul;  pentru cavitățile
proximale matrici metalice și portmatrici.

80. Inserarea amalgamului dentar în cavitate.

Cavitățile anterior înserării amalgamelor sunt tratate parapulpar (condiționate) cu lacuri, lineri
(termolineri) si obturație de baza (blocheaza variatiile termice). Amalgamul este prelevat cu
portamalgamul, condensat cu fuloarul de formă sferică, fularea se realizează rapid, energic pentru
eliminarea excesului de mercur și umplerea tuturor anfractuozităților. Menținerea amalgamului se
realizează cu portmatrice cu matrice. Înserarea se face în cantități mici și va fi urmată de o condensare
rapidă la pereți și în locurile de retenție, utilizând o forță mare într-un timp scurt. Pentru a asigura o
adaptare bună, amalgamul trebuie fulat atât lateral cât și vertical. Se utilizează fuloare cu suprafața
netedă de dimensiuni corespunzătoare cavității. Pentru aliajul mixt și cel cu particule neregulate se
folosește fuloar mic până la jumătate din înălțimea cavității, pentru aliaj cu particule sferice se folosește
fuloarul cel mai mare corespunzător cavității Întotdeauna se îndepărtează excesul de mercur de la
suprafață înainte de a aplica forța de condensare, iar când se fulează în exces peste marginile cavității se
folosește un fuloar mai mare.

81. Tehnica obturării cavităţilor de clasa I-a cu amalgame.

1. Prepararea cavitatii – se efectueaza in stricta concordanta cu clasificcarea lui Black si largirea cavitatii
pana in zone imune. Cavitatea e formata in varianta clasica – caseta, cu unghiuri drepte intre planseu si
pereti. Este obligatoriu bizotarea smaltului sub un unghi de 45 grade.

2. Aplicarea obturatiei izolatoare – fundul si peretii cavitatii se acopera cu o obturatie izolatoare (cu CIS)
cu o grosime de 1,0 – 1,5 mm pentru o izolare a pulpei de actiunea termica a amalgamului. Obturatia de
baza avind si rol in fixarea amalgamului, termoizolarea pulpei si prevenirea schimbarii culorii peretilor
cavitatii de catre oxizii metalelor.

3. Prepararea amalgamului : metoda clasica sau in amalgamator.

4. Introducerea si condensarea amalgamului in cavitatea dintelui. Amalgamul se introduce in doze mici

cu ajutorul port-amalgamului. Portiile se aplica , fiind triturat prin miscari circulare cu fuloare speciale de
amalgam, ce asigura pensarea amalgamului de peretii si planseul cavitatii.
5. Modelarea obturatiei, se indeparteaza cu vata excesul de amalgam, i se confera morfologie – santuri,
fisuri. Suprafata obturatiei este netezita cu un fuloar sau cu o buleta de vata. Amalgamul incepe sa se
intareasca peste 2-3 ore si se intareste definitiv peste 6 – 8 ore. De-aceea pacientul va fi prevenit sa nu
manince alimente solide.

6. Slefuirea obturatiei – se face a doua zi, nu mai devreme de 24 h dupa aplicarea obturatiei.

Slefuirea – cu pietre de carburund, freze de finisat, iar lustruirea cu discuri de hartie, discuri de fetru etc

82. Tehnica obturatiilor de clasa II cu amalgam

Se va utiliza pe perioada aplicarii obturatiei matrice – intrucit lipseste un perete. Matricea trebuie sa
cuprinda toata suprafata laterala a dintelui, adaptindu-se strins perfectla peretele gingival inferior
cavitatii. Pentru o fixare mai buna se folosesc pene, bulete mici de vata etc.

In rest, tehnica ca la clasa I.

83. Finisarea obturatiilor din amalgam.

Se realizeaza dupa 24 h de la aplicarea oburatiei, are loc slefuirea cu pietre de carburund, cu freze de
finisat. Iar lustruirea cu discuri de hartie, discuri de fetru etc

84. .Noțiune de ciment ionomer de sticlă. Caracteristici. Modul de prezentare.

Material de obturație adeziv și fizionomic pentru refacerea leziunilor coronare ale dinților frontali. Se
formează prin reacția dintre o pulbere de aluminosilicat de calciu cu particule de sticlă și conținând fluor,
pe de o parte, și un acid polialchenoic pe de altă parte

Cimenturile ionomere de sticlă constau din pulbere și lichid. Pulberea este sticlă de calciu fin măcinată -
fluoroaluminosilicat, cu o cantitate mare de calciu, fluor și cantități mici de sodiu și fosfați.
Componentele sale principale sunt: dioxid de siliciu, oxid de aluminiu și fluorură de calciu.

CIS se găsesc sub forme comerciale: capsule, bicomponent (constă din pulbere și lichid) și sistem anhidru
(acidul este încorporat în pulbere și se amestecă cu apă distilată) Capsulele se amestecă mecanic, oferă
un raport echilibrat de pulbere/lichid, poate fi folosită pe post de seringă pentru înserarea materialului
în cavitate. Sistemul bicomponent:  pulberea este o sticlă fluor-alumo-silicată fin măcinată, cu o
cantitate mare de calciu și fluor, precum și o cantitate mică de fosfați și sodiu. Componentele sale
principale sunt dioxid de siliciu, oxid de aluminiu, fluorură de calciu, fluoruri de sodiu, de aluminiu,
fosfați de calciu, de aluminiu. Se prepară prin amestecarea de cuarț și alumină, folosind ca fondant
fosfat de aluminiu/criolit/fluorină. Amestecul se coace la 1000-1300°C și la răcire se obține o sticlă
opalescentă care se mărunțește până la obținerea pulberii: particule mai mari pentru restaurări,
particule mai mici pentru cimentarea coroanelor.  lichidul este un acid poliacrilic cu aditivi de alți câțiva
acizi care-i îmbunătățesc proprietățile. Acidul are proprietatea de a chelata anumiți ioni din structurile
dentare și în mod particular calciul. Această legătură primară chimică favorizează aderarea la dinte.
Lichidul este histofil pentru țesuturi.

85.Tehnica de malaxare a cimentelor ionomerice de sticla.

Malaxarea poate fi mecanică și manuală.

Malaxarea mecanică se face în aparatul de malaxare. Pentru a verifica eficiența malaxării, se depune o
porțiune pe o plăcuță de sticlă și se ridică vârful grămezii de ciment cu un instrument fin până la
desprinderea și căderea înapoi a cimentului pe plăcuță. La un moment dat cimentul se desprinde dar nu
mai revine. Se măsoară timpul și se scad 30 de secunde pentru a determina timpul de lucru. În mod
normal acesta trebuie să fie cuprins între 60-90 secunde (pentru glasionomeri cu adaos de rășini 3-3,5
minute)
Malaxarea manuală: trebuie măsurată cu atenție cantitatea de pulbere, pentru a nu înrăutăți
proprietățile fizice. Principalul scop este umectarea suprafețelor fiecărei particule de sticlă, fără a dizolva
complet pulberea în lichid. Rezistența cimentului după priză este dată mai degrabă de particulele de
sticlă rămase, decât de matrice, de aceea amestecarea trebuie realizată rapid pe o plăcuță de sticlă
uscată și rece, fără a folosi spatula prea mult și fără a împrăștia cimentul pe toată plăcuța. Pulberea
depusă pe plăcuță se împarte în două jumătăți: prima parte se încorporează cu blândețe dar prin rotarea
rapidă a pulberii în lichid în 10 secunde, apoi se încorporează și a doua parte, amestecându-se încă 15
secunde. După malaxare materialul trebuie să fie lucios-umed la suprafața iar timpul de lucru să fie de
60-90 de secunde. Se preferă transferul materialului într-o seringă pentru o plasare corectă în cavitate.

86. Indicații și contraindicații pentru aplicarea cimentului ionomer de sticlă .

Indicații pentru aplicare.  restaurarea leziunilor milolitice fără prepararea de cavități  sigilarea
fosetelor și fisurilor  restaurarea dinților temporari  restaurarea cavităților de clasa III, IV  fixarea
protezelor unidentare și a punților  obturații de bază sub compozite  obturații retrograde  obturații
de durată în zonele lipsite de stres ocluzal  obturații de durată în cavitățile de clasa V și în eroziuni
cervicale

Contraindicații pentru aplicare.  restaurarea cavităților de clasa II, IV când lipsește o porțiune
însemnată din unghiul incizal  fixarea elementelor protetice  în tratamentele ortodontice

87.Avantajele și dezavantajele obturațiilor din ciment ionomer de sticlă.

Avantaje:  adeziune chimică la structurile dentare fără gravaj acid  adaptare marginală bună datorită
creșterii în volum  adeziune chimică la majoritatea materialelor  efect cariostatic fluor-dependent 
proprietăți antibacteriene  biocompatibilitate bună și netoxicitate  aproximativitatea coeficientului de
dilatare termică cu cel al smalțului și al dentinei (previne fisurarea dinților obturați)  conductibilitate
termică cea mai apropiată de cea a dentinei  degajare minimă de căldură la întărire  rezistență mare la
compresiune  proprietăți estetice foarte bune  rezistență la abraziune  rezistență bună la acizii slabi
din cavitatea bucală

Dezavantaje:  rezistență redusă la abraziune  poate fi dizolvat în perioada de întărire (24 ore)  este
sensibil la umezeală  rezistență scăzută la uzură  nu poate realiza o suprafață finisată similar cu a
smalțului și o transluciditate ca a compozitelor  cu timpul se opacifiază  în plan estetic sunt inferioare
compozitelor

88.Cerințe către obturaţie de bază.

Pentru obturația de bază se folosesc CIS de Tipul III care trebuie:  să aibă o cantitate crescută de
pulbere (3:1 sau 4:1); cu așa raport se utilizează ca obturație de bază sau substituent al dentinei  să nu
posede toxicitate  să posede capacitate de priză rapidă  să posede mereu radioopacitate Se folosește
cel mai puternic glasionomer cu care se umple cavitatea, apoi se sculptează în acesta pentru a face loc
unui material mai rezistent precum amalgamul sau rășini compozite care se înseră în cavitate.

89.Tehnica de aplicare a cimenturilor ionomer de sticlă.

1. Se prepară suprafața cavității cât mai neted posibil 2. Alegerea culorii (deoarece peste 2-3 săptămâni
culoarea se poate modifica spre nuanțe mai întunecate, se alege o nuanță mai deschisă) 3. Izolarea
cavității de salivă (bulete de vată, diga) 4. Irigarea și uscarea cavității 5. Condiționarea cavității cu acid
poliacrilic de 10 – 25%, spălarea, uscarea 6. Malaxarea materialului (pe o plăcuță de sticlă cu spatula din
plastic) 7. Obturarea cavității: înserarea cimentului se poate face cu o seringă (pentru materialele cu o
vâscozitate scăzută) sau cu matrici pentru o adaptare mai bună la dentină și smalț. Materialul se
introduce într-o singură porție. Timpul de lucru: 2 minute. Polimerizarea trebuie să decurgă în condiții
de lipsă de umezeală și preferabil sub presiune. Întărirea inițială se instalează peste 3-4 minute. 8.
Prelucrarea primară și modelarea obturației: cu un excavator sau bisturiu ascuțit se retează surplusul de
material. În primele 24 de ore nu se recomandă șlefuirea cu freza deoarece supraîncălzirea și vibrațiile
influențează negativ fixarea obturației. 9. Izolarea obturației: După priză, restaurarea trebuie să fie
protejată prin aplicarea unei rășini cu vâscozitate scăzută, care are rolul de a o izola de mediul bucal și
de a asigura stabilitatea hidrică pentru primele 24 de ore. 10.Finisarea obturației se face într-a doua
vizită cu ajutorul pietrelor de carborund, frezelor diamantate sau discuri de lustruit.

90.Compomere. Indicaţii, contraindicații de aplicare

Sunt materiale restaurative coronare concepute în scopul combinării avantajelor rășinilor compozite cu
cele ale cimenturilor ionomere de sticlă. Ei sunt formați dintr-o rășină metacrilică carboxilată și sticlă
fluoro-alumino-silicată drept umplutură. Prezintă un sistem monocomponent sub formă de pastă
ambalată în capsulă sau seringi. Sunt livrate împreună cu un adeziv sub formă de soluție, care se poate
prezenta în sistem mono- sau bicomponent. Adezivul și pasta sunt fotopolimerizabile

Indicații:

când este necesar de un efect estetic bun și unul - anticarios, însă obturația nu va fi supusă unor
solicitări masticatorii importante;

obturarea cavităților carioase de toate clasele la dinți deciduali;

obturarea cavităților carioase de clasa a V-a la dinți permanenți;

obturarea cavităților carioase de clasa a III-a și a IV-a, - la dinți permanenți;

obturarea provizorie a cavităților, - în traumatisme dentare;

aplicarea obturațiilor izolatorii (de bază), sub restaurări compozite (tehnica sandwich);

obturarea cavităților carioase mici de clasa I, și II ale dinților permanenți;

restaurarea peretelui gingival al cavităților carioase de clasa II;

restaurarea defectelor cuneiforme, eroziunilor țesuturilor dure dentare, unor tipuri de

hipoplazie smalțiară.

Contraindicații:  restaurarea ariilor de contact cu dinții vecini  acoperire directă și indirectă a pulpei,
restaurarea pulpei dentare sub o coroană din ceramic

91.Avantajele și dezavantajele obturațiilor din compomer. Șlefuirea și poleirea obturațiilor.

Avantaje:  aspect fizionomic excelent (mai ales cei fotopolimerizabili)  suportă bine lustruirea 
varietate mare de materiale pentru scopuri diferite  factor de uzură acceptabil  relativ ieftin

Dezavantaje:  rezistență scăzută la uzură față de compozite  eliberează mai puțin fluor decât
majoritatea cimenturilor ionomeri de sticlă  materialele autopolimerizabile se contractă spre planșeu,
au tendință să se desprindă de pe pereți  materialele fotopolimerizabile se contractă spre fascicolul de
lumină, au tendință să se desprindă de pe pereți și de pe planșeu.

Șlefuirea și lustruirea obturației sunt obligatorii, deoarece ele oferă rezistență la abraziune și stabilitatea
culorii.
Prezintă posibilități bune de finisare, asemănătoare compozitelor, cu ajutorul instrumentarului rotativ
obișnuit, utilizând apoi discuri pentru finisare și lustruirea finală.
Slefuirea este procesul de netezire a suprafetei, îndepărtare a rugozităților și redarea unei suprafețe netede
și lucioase obturației. Lustruirea finală se realizează cu pietre de carborund, freze diamantate și discuri de
lustruit dinspre centru spre margini (pentru o adaptare perfectă finală la marginile de smalț atât pe
suprafața ocluzală cît și pe suprafețele axiale.
Poleirea presupune acoperirea lucrării finale cu un lac de finisare sau cu vapori pentru a reface luciul
normal (sănătos) al dintelui.

92. Noțiune de material compozit. Clasificarea materialelor compozite.

Un material compozit reprezinta o combinație între două sau mai multe materiale diferite din punct de
vedere chimic, cu o interfață între ele. Materialele constituente își mențin identitatea separată (cel puțin
la nivel macroscopic) în compozit, totuși combinarea lor generează ansamblului proprietăți și
caracteristici diferite de cele ale materialelor componente în parte.

Clasificarea materialelor compozite.

1. După dimensiunile particulelor umpluturii:  macrofile (cu macroumplutură)  minifile (cu

miniumplutură) particule mici  microfile (cu microumplutură) particule de 0,04-0,4 μm  hibride 
microhibride  microhibride neomogene  total făcute

2. După modul de polimerizare:  termică  auto (chimică)  foto (radiație vizibilă incoerentă sau
coerentă(laser))  dublă (dual cure, auto și foto)

3. După consistență:  vâscoase  fluide  compactabile

4. După compoziție:  neșarjate (conțin doar faza organică)  șarjate (conțin umplutură anorganică)

5. După tipul matricei organice:  pe bază de Bis-GMA(bisfenol-A-diglicidilmetacrilat)  pe bază de

uretandimetacrilați (UDMA)  mixte  alți monomeri de bază

6. După destinație:  pentru obturarea dinților frontali  pentru obturarea dinților laterali  compozite
universale

93. Tehnica de malaxare a compozitelor chimice.

Sistemul bicomponent este prezentat în două variante: pulbere-lichid și pastă-pastă Cele două
componente se malaxează timp de 30 de secunde pe hârtie cerată cu o spatulă de polistiren.

 Polimerizarea chimică este un avantaj, căci asigură o polimerizare uniformă indiferent de

grosimea stratului de material.

 Prezintă însă și o serie de dezavantaje: instabilitate cromatică, timp de lucru și modelarea

limitate, suprafața insuficient de netedă.

94. Indicații și contraindicații pentru aplicarea materialelor compozite.

Indicații:  restaurarea leziunilor proximale ale dinților frontali (clasa III)  restaurarea leziunilor faciale
ale dinților frontali (clasa IV)  restaurarea leziunilor faciale ale premolarilor (clasa V)  fracturi ale
unghiurilor incizale  fracturi ale dinților frontali  reconstituiri de bonturi coronare  restaurarea
leziunilor ocluzale și proximale ale dinților laterali

Contraindicații:  restaurarea leziunilor de pe fața distală a caninilor  restaurări posterioare de rutină

(?)  la pacienții cu o înaltă rată și redus control al activității carioase (?)
95. Avantaje și dezavantaje a obturațiilor din materiale compozite. Selectarea culorii.

Avantaje:  proprietăți fotomimetice (?)  transluciditate asemănătoare smalțului  gamă variată de

culori  stabilitate a culorii în timp  toxicitate redusă pentru pulpă  nu sunt solubile în salivă 
rezistență crescută la fractură, abraziune și presiuni masticatorii

Dezavantaje:  contracție de polimerizare  intră în reacție chimică cu eugenolul, timolul, celuloidul 

incompatibil cu umezeala .

Selectarea culorii.

Culoarea se determină la lumina naturală și dinții trebuie să fie umezi. Fiecare sistem compozit este
prevăzut cu o cheie de culori proprie. Cheia de culori este o gamă de nuanțe din care se alege cea mai
apropiată de culoarea dintelui natural. Pentru individualizarea restaurației, în trusă mai sunt și pigmenți
care pot fi adiționați pastei universale. La alegerea culorii se va tine cont de:  se alege un mediu
înconjurător neutru cromatic;  se îndepărteaza rujul și fardul de pe față;  dacă pacientul are o
îmbrăcăminte viu colorată, va fi protejat cu un camp neutru cromatic;  gura pacientului trebuie să fie la
înălțimea ochilor medicului;  alegerea culorii se face întotdeauna la începutul ședinței de tratament,
înainte ca ochii medicului să fie obosiți;  între determinări, ochii vor fi relaxați prin privirea unui obiect
albastru;  culoarea se compară în condiții diferite (de exemplu uscat și umed, cu buza coborată si
ridicată).

96. Tehnica de aplicare a compozitelor chimice.

1. Prelucrarea cavității bucale cu sol. clorhexidină 0,6% sau cu apă oxigenată.

2. Izolarea câmpului de lucru.

3. Prepararea cavității.

4. Alegerea culorii.

5. lzolarea cavității de salivă.

6. lrigarea și uscarea cavității.

7. Aplicarea gravajului (smalț-nu mai puțin de 15sec; dentină-nu mai mult de 15sec).

8. Spălarea cavității gravate.

9. Uscarea cavității gravate.

10. Aplicarea primerului.

11. Uscarea cavității.

12. Malaxarea compozitului pe hărtie glisată cu o spatulă din plastic.

13. Aplicarea compozitului în cavitate într-o singură porțiune cu ajutorul fuluarului.

14. Prelucrarea primară și modelarea obturației.

15. Izolarea obturației contra umidității (obturația se izolează pe 24h cu lacuri izolatorii speciale sau
cu bond-agenții compozitelor).
 16. Finisarea (prelucrarea finală) a obturației se face in a doua vizită (peste 24h de la aplicare), cu
ajutorul unor pietre carborund, freze diamantate și discuri de lustruit.

97. Tehnica de aplicare a compozitelor fotopolimerizabile.

1. Prelucrarea cavității bucale cu sol. clorhexidină 0,6% sau cu apă oxigenată.

2. Izolarea câmpului de lucru.

3. Prepararea dinților pentru restaurare.

4. Alegerea culorii.

5. Prepararea cavității carioase.

6. lzolarea dintelui de fluidul bucal.

7. lrigarea și uscarea cavității.

8. Aplicarea gravajului (smalț-nu mai puțin de 15sec; dentină-nu mai mult de 15sec).

9. Spălarea și uscarea cavității gravate.

10. Aplicarea primerului.

11. Aplicarea adezivului, urmată de spălarea, clătirea și uscarea cavității. În final obținem un aspect
cretos al smalțului.

12. Aplicarea matricei.

13. Introducerea compozitului strat cu strat, fiecare din el polimerizându-se (fiecare strat nu trebuie
să depășeacă 2mm)

14. Șlefuirea și lustruirea obturației poate fi efectuată imediat după priză sau în următoarea zi. Se
efectuiază cu freze diamantate și stripturi cu adeziv fin, freze de finisare, discuri și cupe de
cauciuc.

15. Postbonding – presupune aplicarea pe obturația întărită și prelucrată definitiv a unui strat de
sigilant pentru lichidarea microfisurilor dintre obturație și smalț. Sigilantul (adezivi și sigilanti
fisurali) este aplicat cu o periuță (pensulă), repartizat in suprafață cu ajutorul unui jet de aer, și
apoi polimerizat.

16. Fluorizarea smalțului - acoperirea dintelui restaurat cu un preparat ce conține fluor, pentru a
spori mineralizarea smaltului demineralizat in mod artificial, a preveni hiperestezia tesuturilor
dure dentare, și a exclude aparițăa recidivei de carie. Pentru aceasta sunt folosite aplicații de
geluri și solutii, ce contin fluor.

17. Fotopolimerizarea de finisare - in momentul expunerii la spotul luminos compozitul se

polimerizează doar 50%, iar in următoarele 24h - incă 40%, iar
pentru restul de 10% sunt necesare aproximativ 7 zile.

98. Metode de protecție individuală.

Mănuși, mască, ochelari/ecran de protecție, ochelari de protecție UV, halat, bonetă

99.Poleirea și șlefuirea obturațiilor compozite.

Finisarea se realizează imediat după priză cu freze diamantate, discuri diamantate cu granulație fină iar
lustruirea cu pietre cu granulație fină, perii moi și pufuri, conuri, polipante, gume dentare, perii si pietre.
Sunt instrumente rotative (freze, pietre, discuri abrazive, perii, gume) pentru turaţii convenţionale.
Discurile şi benzile (strips-urile) abrazive de hârtie sau plastic

100. Detritus dentinar. Strat hibrid. Noțiuni. Clasificarea sistemelor adezive.

Noțiune de strat de detritus dentinar.

Detritusul dentinar remanent (DDR/smear layer) este o peliculă organică amorfă, relativ netedă cu
grosime de cel mult 1-2 μm în care sunt încorporate cristalele de hidroxiapatită de 0,5 - 15 nm. Ea este
aderentă și se localizează pe suprafața plăgii dentinare. Plaga dentinară este o leziune produsă în
dentină în urma actului chirurgical de preparare. În timpul preparării cavităților, proteinele din structura
țesuturilor dure sunt supuse fenomenului fizico-chimic de degradare prin efectul termic și tensiunilor de
forfecare. Astfel, colagenul își pierde aspectul fibrilar și se transformă într-o masă gelatinoasă, în
compoziția căreia mai intră proteoglicani și alte proteine din matricea dentinară. Concomitent are loc
smulgerea și clivarea resturilor de cristale de hidroxiapatită de la suprafața plăgii dentinare, urmată de
redistribuirea și cimentarea lor în masa organică alcătuită din masa gelatinoasă (degradarea
proteinelor). Astfel, în timpul preparării se formează un rumeguș dentinar. Marea parte a lui este
eliminat prin spălare însă în plagă rămân particulele foarte mici. Cea mai mare parte din aceste particule
fine este alcătuită din matrice de colagen mineralizată. Ele obturează porțiunea incipientă a canaliculelor
dentinare (cepuri, dopuri). Aceste obturații sunt mai frecvente în cavitățile profunde, datorită
dimensiunii mai mari a canaliculelor dentinare (calibrul canaliculelor dentinare crește proporțional cu
apropierea de camera pulpară). DDR coboară nivelul energiei de suprafață a plăgii dentinare, ceea ce
influențează negativ reactivitatea acesteia la medicamente și materialele de obturație. Datorită
conținutului organic mai bogat al DDR, linia de demarcare între DDR și plaga dentinară este mai netă în
cavitățile profunde comparativ cu cele superficiale. Smear layer-ul poate fi înlăturat mecanic sau prin
gravaj acid

Noțiune de strat hibrid. Stratul intermediar care face legătura între dentină și compozit. Pătrunde în
tuburile dentinare deschise, impregnează stratul superficial demineralizat al dentinei și se cuplează cu
fibrele denudate de colagen, formând după polimerizare un strat hibrid care asigură o legătură stabilă a
compozitului cu țesuturile dure dentare.

Clasificarea sistemelor adezive.

După generații:

 Generaţia I

 Generaţia II

 Generaţia III

 Generaţia IV

 Generaţia V

 Generaţia VI

După pH

 Moi(pH aprox.=2)
 Tari(pH mai mic sau egal ccu 1)
După materialul de restaurare

 Adezivi pentru: amalgame

 Adezivi pentru: CIS(condiționeri)
 Adezivi pentru: compozite
 Adezivi pentru: compomeri

După etapele de aplicare

 În 3 timpi -2 etape de lucru: acid + primer/ rășină

 În 2 timpi- 2 etape de lucru: acid/ primer + rășină
 În 1 timp- 3 etape de lucru: acid/ primer/ rășină
 În 4 timpi- 1 etapă de lucru: acid + primer + rășină

După tipul de polimerizare

 Autopolimerzabil( Cervident, SuperBond)

 Fotopolimerizabil(Optibond, Single Bond)
 Cu mechanism dublu( auto+foto) (Multipurpos, Scotch Bond)

101 Gravaj acid, modalități de aplicare.

Gravajul se face cu gel de acid ortofosforic de 37 % sau cu lichid gravant de acid maleic. Gelul se aplică și
se manevrează mai ușor. Se aplică cu seringa mai întâi pe smalț apoi pe dentină. Expunerea
recomandată a compoziției gravante: pe smalț nu mai puțin de 15 secunde, pe dentină nu mai mult de
15 secunde. Spălarea cavității preparate aproximativ 30sec

Clătirea cavității preparate

Smalțul devine rugos

Smear-layerul de pe suprafața dentinei se dizolvă

și se îndepărtează complet, dentina superficială este complet demineralizată, tuburile dentinare și
fibrele de colagen sunt complet denudate.

102. Noțiune de sistem adeziv, componente.

Un sistem care are scopul de a face legătură între materialul de obturație și țesuturile dentare.

Componente:

 Gravajul – acidul maleic/a. ortofosforic de concentrație 37-40%, ele realizează demineralizarea

dentinei (“etching”

 Primerul – monomer bifucțional într-un solvent volatil, umectează zona demineralizată,

favorizând penetrarea răşinii (“priming”)

 Adezivul – răşina fără umplutură (poate conține componentele primerului (ex. HEMA=2-
hydroxyethylmethacrylate)), prin polimerizare, realizează adeziunea propriu-zisă (“bonding”).

103. Algoritmul de utilizare a diferitor generații adezive. Avantje și dezavantaje.

Generația I
Generația II

Stratul de detri-tusul dentinar remanent (DDR) se lasă intact, iar tratamentul im-plica un agent de
curățare. Rezis-tența adezivă provenea din aderența agentu-lui adeziv la ru-megușul denti-nar ca
substrat pentru adeziune.

Avantaje: adeziune la stratul de rumeguș dentar, la dentină 2-8 Mpa

Dezavantaje: legătură slabă cu ionii de Ca; sensibilitate postoperatorie;

Reprezentanți
1. Scotchbond (3M);

2.ClearfilBond System

3. Bond Lite

Generația III

Sistem bi-componente de primer și adeziv.

Sistemele adezive sunt compuse din 3 componente:

1. Gravantul: acid maleic sau acid fosforic (concentrație redusă).
2. Primerul – un monomer bifuncțional într-un solvent volatil.
3. Adezivul – rășină care poate conține componente ale primerului (HEMA=2-hydroxyethyl
methacrylate)

Avantaje

* adeziune bună la dentină 8-15 Mpa

* scăderea sen-sibilității post-operatorii,
* adeziunea la metale și ceramică; * proiecții ale rășinii în tubulii dentinari

Dezavantaje

* gravarea den-tinei a îndepăr-tat sau a modifi-cat stratul de rumeguș dentar;

* retenția siste-mului adeziv scade după 3 ani.

Reprezentanți

1. Scotchbond2 (3M ESPE);

2. Gluma (Hera-eus Kulzer);

3. A.R.T. Bond (Coltene);

4. Universal Bond (Kuraray Dental).

Generația IV

A. Gravajul

1. Gravajul total se efectuiază cu gel gravant (acid fosforic de 37%) sau lichid gravant (acid maleic)
2.Expunerea recomandată:
* Smalț - nu mai puțin de 15 sec
* Dentină - nu mai mult de 15 sec
3. Spălarea cavității circa 30 sec.

4.Uscarea cavității.
5. Smalțul devine rugos

B. Aplicarea primerului

1. Primerul se aplică cu un aplicator pe o dentină gravată umedă timp 15-30 sec pentru a pătrunde în
profunzime.

2. Primer-ul este uscat atent cu un jet slab de aer, îndepărtând surplusul de solvent.

3. Suprafața dentinei după uscarea trebuie să capete un aspect lucios.

C. Aplicarea adezivului

1. Adezivul se aplică după ce pe suprafața gravată a fost aplicat primer-ul.

2. Adezivul se plică într-un strat subțire, ce asigură unirea compozitului cu supraf ața dentinei.

3. Polimerizarea adezivului se face cu lampa fotopolimerizabilă.

4. După polimerizare se efectuiază obturarea cu compozitul de obturare ales.

Avantaje:
- adeziune bună la dentină
- adeziune la smalț, la dentina «umedă» 17-25 Mpa, metal, ceramincă

- Sensibilitate postoperatorie scăzută

Dezavantaje: etape(trei etape) și sticluțe multiple

Reprezentanti

 ScotchbondMP (3M ESPE)

 All Bond 2 (Bisco)

  OptibondFL (Kerr)

 Tenure

 Syntac

Generația V

Preparate ligande mo-nocomponente dețin 2 direcții combinare:

1. Gravare cu acid (I timp) à aplicare primer + adeziv (II timp)
2. Gravant + primer (I timp) à aplicarea adezivului (II timp)

Gravajul

1. Gravajul total se efectuiază cu gel gravant (acid fosforic de 37%)

2.Expunerea recomandată:
* Smalț - nu mai puțin de 15 sec
* Dentină - nu mai mult de 15 sec
3. Spălarea cavității circa 30 sec.

4.Uscarea cavității.
5. Smalțul devine microrugos

Aplicarea adezivului monocomponent

1. Adezivul se aplică și se ține 15-30sec pentru a pătrunde în profunzime

2. Adezivul se usucă cu un jet de aer

3. Suprafața dentinei trebuie să capete un aspect lucios.

4. Adezivul după formarea stratului hibrid este polimerizat cu lumina lămpii de activare
fotopolimerizabilă

4. După polimerizare se efectuiază obturarea cu compozitul de obturare ales.

Proprietăți

- Adeziune bună la dentină, smalț, ceramică și metal (20-25 MPa)

- Sensibilitate postoperatorie scăzută

- Nu necesită malaxare
- Reduce timpul de lucru
- Adeziune la dentina și smalț umede

Reprezentanti

 Prime & Bond NT

 Optibond Solo

 Optibond Solo Plus

 Single bond

 One Step

Generația VI
Preparate ligande autogravante monopas bicomponente. Este caracterizată de eliminarea acidului
fosforic, ca etapă separată de aplicare. Acidul fosfori ca fost înlocuit cu un primer acid și sistemele au
fost denumite adezivi «autogravanți».

Tipuri de adeziune

I tip

* Prima componentă lichidă – primer acid (primer autogravant), * A doua componen-tă lichidă –
adezivul.

* Sunt aplicate separat pe suprafețele dentare.

II tip

* 2 sticluțe separate sau monodoze: I - primer autogravant, a II– adeziv.

* Sunt inițial ameste-cate, apoi aplicate pe suprafața dentară.

Tehnica de lucru

1. Componenții sistemului adeziv sunt amestecați

2. După amestecare obți-nem o soluție activa, care reprezintă în sine un monomer autogravant acid. 3.
Adezivul fără gravaj în prealabil se aplică pe dentină şi smalț.
4. Adezivul este uscat atent cu un jet slab de aer 5. Adezivul este fotopolimerizat.
6. Efectuarea obturației cu compozit conform metodei general acceptate.

Avantaje:
- adeziune la dentină,metale, ceramică (18-23Mpa) - nu necesităgravaj
- timp redus de lucru
- sensibilitate post-operatorie scăzută
Dezavantaje:
- fracturi la suprafața smalțului;
- adez. la smalțul nedemineralizat este scăzută

Reprezentanti

 ClearfilSE (KurarayDental)

 XenoIII Adper (Dentsply)

 Bond

 Clearfil Liner

 Prompt-L-Pop

Generația VII

* Sunt sisteme cu flacoane all-in-one.

Avantaje
* Adeziune la dentină 20-30Mpa;
* O singură compo-nentă într-o sticluță;
* Adeziune la smalț, dentină, metal, porțelan;
* Nu necesită ume-zeală, amestecare;
* Ușor de utilizat;
* Nu există sensibili-tate tehnică, cea operatorie –scăzută.
Dezavantaje

Forța de adeziune comparabilă cu cea a genera-ției a șasea.

Reprezentanti

1. XenoV

2. ClearfilTri S Bond Universal

3. All Bond Universal (Bisco).

104. Factori de care depinde fenomenul de adeziune

Adeziunea din fizică este fenomenul de atracție între 2 suprafețe aflate în contact foarte strâns,
determinată de forțele intermoleculare (atomi, molecule, ioni) care acționează la distanțe relativ mici.

Factori privind suprafeţele implicate în interfaţa adezivă:  contactul intim dintre cele două suprafețe
(țesut dur – sistem adeziv)  spălarea şi uscarea suprafețelor  energia de suprafață: cu cât aceasta este
mai mare, cu atât biomaterialele restauratoare vor fi atrase mai puternic pe suprafețele dentare 
potențialul de a forma legături chimice – smalțul conține grupări OH aflate în structura hidroxilapatitei,
în timp ce dentina mai conține şi radicali ce aparțin fibrelor de colagen: grupări carboxilice, aminice şi
calciu  caracterul rugos sau neted al suprafeței – pentru adeziunea fizică e mai bine să fie rugoasă,
pentru adeziunea chimică, este preferabilă o suprafață netedă  vâscozitatea rășinii bonding
(vîscozitatea mai mică – penetrare mai mare)  contaminarea smalțului după gravare (saliva sau chiar
aerul umed expirat poate scădea eficiența legăturii)  timpul dintre aplicarea rășinii și polimerizarea ei
(10-15 secunde pentru ca rășina să pătrundă în smalț)  umplerea cu rășină până la marginile unghiurilor
interne reprezintă un punct slab al legăturii  structura și starea smalțului la marginile cavității

Factori legaţi de natura adezivului:  tensiunea superficială – cu cât aceasta este mai redusă, cu atât
adezivul va umecta mai bine țesuturile dentare  umectabilitatea – trebuie să fie crescută, pentru a
asigura contactul intim între cele două suprafețe aderente  unghiul de contact – trebuie să fie cât mai
redus, pentru a asigura o umectare corespunzătoare a suprafețelor  posibilitatea de a forma diferite
tipuri de legături – adezivul trebuie să fie capabil de a realiza legături fizice şi chimice cu toate țesuturile
dure dentare şi, nu în ultimul rând, cu biomaterialul restaurator care va fi aplicat  stabilitatea
dimensională –variațiile dimensionale din momentul dar şi după priză, datorită modificărilor de
temperatură şi tensiunilor care tind să deformeze  rezistența mecanică şi chimică – trebuie să reziste
forțelor funcționale (mai ales ocluzale), dar şi condițiilor particulare ale mediului bucal 
biocompatibilitatea – trebuie să existe biocompatibilitate cu structurile dure dentare, cu celelalte
țesuturi ale cavității orale, dar şi sistemică, privind organismul în general.

Factori privind materialul de restaurare:  uşurința preparării, manipulării şi aplicării efective;  utilizarea
unei tehnici adezive fiabile;  compatibilitatea cu adezivul utilizat.

105. Sisteme adezive cu priză duală.

Sunt sisteme atât auto cât și fotopolimerizabile. Este un sistem bicomponent: A și B. Ele se amestecă în
proporții egale (câte o picătură de fiecare) pe suprafața unui godeu cu ajutorul unui aplicator de
bonding apoi se aplică pe suprafața gravată cu acid. Se aplică într-o grosime medie la nivelul smalțului și
al dentinei și se freacă ușor pe toată suprafața preparată timp de 20 de secunde, se usucă cu un jet ușor
de aer cel putin 5 secunde (pas necesar pentru evaporarea solventului), se fotopolimerizează 10
secunde. Se va polimeriza și acolo unde nu a pătruns lumina: prin autopolimerizare.
106. Particularitățile restaurărilor extinse. Reguli de selectare a culorii.

Pentru că este necesară o restaurare voluminoasă, aceasta se va efectua pe segmente mici cu activare
adecvată pentru fiecare. Când restaurația se realizează cu rășină compozită autopolimerizabilă, se
recomandă capele conformatoare gen Frasaco, adaptate zonei operate. 2. Reguli de selectare a culorii.
Culoarea se determină la lumina naturală și dinții trebuie să fie umezi. Fiecare sistem compozit este
prevăzut cu o cheie de culori proprie. Cheia de culori este o gamă de nuanțe din care se alege cea mai
apropiată de culoarea dintelui natural. Pentru individualizarea restaurației, în trusă mai sunt și pigmenți
care pot fi adiționați pastei universale.

La alegerea culorii se va tine cont de:  se alege un mediu înconjurător neutru cromatic;  se
îndepărteaza rujul și fardul de pe față;  dacă pacientul are o îmbrăcăminte viu colorată, va fi protejat cu
un camp neutru cromatic;  gura pacientului trebuie să fie la înălțimea ochilor medicului;  alegerea
culorii se face întotdeauna la începutul ședinței de tratament, înainte ca ochii medicului să fie obosiți; 
între determinări, ochii vor fi relaxați prin privirea unui obiect albastru;  culoarea se compară în condiții
diferite (de exemplu uscat și umed, cu buza coborată si ridicată).

107. Principiile restaurării pe straturi a structurilor dentare.

- se aplica cite un strat mic de compozit, cu o grosime nu mai mare de 2 mm si apoi se polimerizeaza

- fiece strat se aplica partial pe perete si partial pe planseul bucal, acoperind ¼ din stratul aplicat
anterior

- inainte de a ajunge la suprafata cavitatii, se va urmari déjà aplicarea in directia cuspizilor si santurilor,
acordand obturatiei aspect natural.

Un alt principiu tine de aplicarea materialelor compozite conform tesutului care este restabilit. Astfel, in
cazul unei cavitati mai profunde initial vom aplica stratul de opac, notat cu cifra 0 dupa litera ce indica
culoarea, astfel avem A02, A03 etc. Dupa, déjà se aplica smaltul, sau compozitul in conformtate cu
culoarea dintelui. Straturile de JE – yellow enamel, pentru restaurarea smaltului, OH – strat transparent
in restaurarea marginii incizale etc

108. Tehnici și metode de restabilire a structurilor morfologice a dinților frontali și laterali.

- luarea amrentei anterioare preparariii cavitatii cu cofferdam lichid, iar dupa realizarea obturatiei,
amprenta se preseaza asupra compozitului conferindu-i morfologia dintelui

- modelarea manuala conform morfologiei cunoscute a dintelui sau avand ca reper dintele omolog din
alt cadran

- utilizarea frezelor / instrumentelor de finisarea pentru corectarea morfologiei si netezirea suprafetei

109. Pivoți parapulpari. Clasificarea lor

PIVOTUL DENTAR numit si stift dentar este un dispozitiv protetic de forma conica, introdus in canalul
radacinii existente a dintelui pentru a reconstitui corpul acestuia, cu scopul de a sustine o coroana.
Inserarea unui pivot este folosita in cazul dintilor deteriorati, dar intr-o stare suficient de buna pentru a
le fi pastrata radacina.
Pivotul dentar este plasat in canalul radicular dupa un tratament endodontic pentru devitalizare
(indepartarea nervului) Pot fi confectionati din titan, fibra optica, aliaje nobile, alminiu, acrilat, plumb
etc.
Indicati in refaceri de unghiuri incizale, obturatii armate.

Clasificare –

Cei cimentati – sunt mai mici decat canalul efectuat cu o freza pentru pivoti, nu pun presiune pe dentina
din jurul pivotului.

Cei fixati prin frictiune – sunt mai mari decit cei cimentati, sunt mai mari decit canalul efectuat de freza
pt pivoti, si deci exercita presiune asupra tesuturilor dentare pentru a se fixa, si asigura astfel o retentie
mai buna.

Cei fixati prin infiletare, la fel sunt mai mari decit canalul efectuat in dentina, si exercita o presiune mare
asupra tesutului dentar, ceea ce se manifesta in unele cazuri prin fisuri in dentina. Ofera o retentie
maxima.

110. Indicații și reguli de aplicare a pivoților parapulpari

Indicat pentru distrucții coronare extinse la care retenția obturației nu poate fi suficientă prin
prepararea retentivă a cavității și aplicarea tehnicii de adeziune amelodentinara. Pivotul parapulpar
trebuie să fie înconjurat de structură dentară integră și paralel atât cu suprafața dentară cât și cu
camera pulpară, să aibă o lungime de 2-3 mm, nu trebuie de lăsat mai mult de 1mm de știft în cavitate.
Se înseră prin rotire în sensul acelor de ceas. După înserare, capătul acestuia nu se îndoaie, pentru a
preveni fracturarea dentinei. Scurtarea știftului se face cu o piatră diamantată mică la turație înaltă cu
răcire aer-apă, menținându-l cu o pensă. Este necesar de corelat dimensiunea puțului (cavitatea pentru
pivot) cu grosimea pivotului și cu elasticitatea dentinei.

Cele mai frecvente situatii care necesita un pivot dentar sunt:

• Uzura extrema a dintilor

• Schimbarea severa a culorii dintelui

• Carie profunda

• Fractura coroanei

Cu toate acestea, exista cazuri in care plasarea unui pivot pe un dinte nu va fi posibila, fie pentru ca
radacina este prea deteriorata, prea scurta sau deformata, fie pentru ca dintele s-a rupt sub nivelul
gingiei sau se misca. In plus, un pivot nu poate fi folosit in cazul copiilor, deoarece radacinile dentare nu
sunt pe deplin dezvoltate.

111. Metode de înserare a știfturilor parapulpari (prin filetare, fricțiune sau cimentare)

 prin filetare: diametrul puțului este un pic mai mic decât diametrul pivotului, acesta înserându-se prin
înfiletare; este prevăzut cu un mandren care se montează la piesa cu rotații mici. Pe parcursul său
pivotul poate întâlni o rezistență: fie vîrful fie o îngustare a puțului. În așa cazuri mandrenul se rupe
singur, fără a mai fi necesară tăierea lui. Lamele știftului trebuie să formeze un filet în structura dentinei
dar deseori produc tensiuni dentinare.  prin fricțiune: diametrul puțului este egal cu cel al pivotului, de
aceea, la înserare se adaptează intim la pereții puțului, ceea ce-i asigură retenție din contul forței de
frecare.  prin cimentare: diametrul puțului este mai mare decât al pivotului; înainte de al însera pe el se
aplică ciment. Se mai poate folosi atunci când a fost necesară lărgirea puțului pentru pivotul cu filet.
112. Metode de preparare minim invazive a cavităților carioase.

Niciun material de restaurare coronară, oricât de multe avantaje ar avea, nu se compară cu țesutul dur
dentar sănătos. Stomatologia minim invazivă se concentrează pe conservarea structurii naturale a
dintelui în timpul tratamentului leziunilor dentare. Această terapie atinge obiectivele tratamentului
folosind cea mai invazivă manopera chirurgicală cu îndepărtarea cât mai puțină a țesutului dentar
sănătos. Principiile fundamentale ale terapiei minim invazive cuprind îndepărtarea din structura dentară
atât cât este necesar restaurării, să fie întotdeauna folosit material dentar care conservă structura
dentară, să fie folosite materialele dentare cele mai bune şi de durată pentru a reduce riscul
recondiționării restaurărilor, terapia minim invazivă trebuie să cuprindă un număr de şedințe cât mai
mic.

113. Noțiune de material compozit fotopolimerizabil fluid. Indicații și contraindicații în utilizarea

acestor compozite în restaurări dentare.

Au o matrice polimeră modificată pe bază de rășini cu fluiditate înaltă; gradul lor de umplere este de
aproximativ 55-60% după masă; posedă modul de elasticitate scăzut; pot conține umplutură
microhibridă sau microfilă; unele elimină în țesuturile circumiacente ioni de fluor, de aceea pot fi
folosite pentru profilaxia cariei. Caracter tixotrop – proprietate de a se înșira pe suprafață; pătrunde în
defectele mici, sigilează sigur zonele dificile și nu se scurge înapoi de pe suprafața prelucrată. Are
rezistență suficientă, caracteristici fizionomice bune, radiopacitate, elasticitate mare, dar și o contracție
considerabilă de 5%.

Indicații și contraindicații în utilizarea acestor compozite în restaurări dentare.  la obturarea cavităților

carioase mici și medii de clasa I, II, III și IV, a cavităților plate de clasa V limitate de smalț  obturarea
cavităților cervicale de origine necarioasă  obturarea cavităților carioase de clasa II în preparare
tunelară  restaurarea micilor defecte smalțiere  umplerea unor cavități mici de pe suprafața ocluzală 
sigilarea invazivă și non-invazivă a fisurilor și geodelor  metoda de restaurare sandwich, crearea unui
strat superadaptiv  restaurarea defectelor ceramice și metalo-ceramice ale coroanelor artificiale 
modelarea bontului dentar  restabilirea adaptării marginale a unei obturații compozite  fixarea inlay-
urilor și veneerelor ceramice  fixarea unor sisteme fibrilare de atelare  obturație izolatorie

114. Avantaje și dezavantaje a obturațiilor cu compozit fotopolimerizabil de tip fluid. Tehnica de

aplicare. Șlefuire și poleire a obturației

Avantaje:  rezistență suficientă  caracteristici fizionomice bune  radiopacitate  elasticitate mare

Dezavantaje:  contracție de polimerizare de 5% - necesită depunerea într-un strat de 1,5 mm

Tehnica de aplicare.

Este ambalat într-o seringă specială și se înseră printr-un aplicator cu ac direct în cavitatea carioasă. Se
fotopolimerizează.

Șlefuire și poleire a obturației

Finisarea se realizează imediat după priză cu freze diamantate, discuri diamantate cu granulație fină iar
lustruirea cu pietre cu granulație fină, perii moi și pufuri.