Răspunsuri examene Protezare Fixă

ELABORAREA METODICĂ NR. 1

Tema: Proteze dentare. Descriere. Clasificări. Scopul și metodele de tratament

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Noțiune de proteze dentare, aparate și aparate-proteze.

Proteze dentare- (din greacă „prothesis”- partea artificială a unui organ sau a unei părți ale
corpului uman) sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu scopul
restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
Proteza dentară este un dispozitiv medical unic, personalizat, confecționate din diverse
biomateriale, cu scopul restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat..
Proteza dentară reface anatomia dento-facială a pacientului. La realizarea acestei piese
protetice participă o echipă formată din medicul stomatolog protetician și tehnicianul
dentar.

• proteze dentare partiale: se folosesc atunci cand exista dinti restanti pe arcada,dar
nu se poate realiza o punte dentara fixa. Se folosesc in special in edentatiile terminale
si subtotale. acest tip de proteza foloseste ca element de agregare crosete metalice
atasate dintilor restanti sau pelote din acrilat.
• proteze dentare totale: se utilizeaza cand pacientul a pierdut toti dintii si trebuie
restaurata functia estetica, masticatorie si de fonatie.
• proteze scheletate: sunt dispozitive complexe alcatuite ,fixa(coroane sau punti
dentare) si o parte mobilizabila. Legatura dintre aceste doua parti se realizeaza cu
ajutorul unor mijloace speciale de mentinere, sprijin si stabilizare cum sunt capsele,
culisele, telescoape, pinteni sau magneti.

Protezele pe implanturi dentare reprezinta o varianta mai noua. Sunt doua tipuri de proteze
pe implanturi dentare:

• Proteze fixe pe implanturi dentare: Sunt proteze ce pot fi indepartate de pe campul

protetic numai de catre medicul dentist in cabinet si au in structura lor un schelet
metalic din titan sau crom-cobalt si o parte acrilica, fixandu-se pe implant prin
insurubare. Acest tip de proteza se poate utiliza si in cazul in care exista atrofie mare
a osului, cu conditia sa fie inserat un numar mai mare de implanturi.
• Proteza mobila pe implanturi dentare: Aceste proteze sunt agregate de implanturi
cu ajutorul unor sisteme speciale, putand fi demontate si igienizate de catre pacient.
Aparate- reprezintă un sistem de piese care servesc pentru o operație tehnică, mecanică,
științifică, etc.
Aparate-proteze – aparatele proteze reprezinta niste dispozitive ce restabilesc
morfofunctional organele si tesuturile lezate sau pierdute.

2. Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman.

După Rumpel:
a. În funcție de destinație:
• Profilactice;
• Curative.
b. În funcție de modul de transmitere a presiunii masticatorii:
• Fiziologice;
• Semifiziologice;
• Nefiziologice.

După Oksman:
În funcție de afectarea a sistemului stomatognat:
Proteze utilizate la restaurarea leziunilor țesuturilor odontale coronare;
Proteze utilizate la restaurarea breșelor parțiale ale arcadelor dentare;
Proteze utilizate la restaurarea arcadelor dentare la maxilarele edentale total;
Proteze dento-maxilo-faciale.

După Beteleman:
Supradentare;
Supragingivale;
Dentogingivale.

3. Clasificarea protezelor dentare după material, după metoda de realizare, după

metoda de fixare, după aspectul fizionomic.

După material:
Metalice;
Acrilice;
Din compozite;
Din porțelan;
Mixte.

• metalice
• polimerice
• materiale compozite
• metalo-ceramice
• metalo-polimerice (acrilice)
• metalo-compozite
• integral ceramice (fără infrastructură metalică)

După metoda de realizare:

Prin ștanțare;
Prin turnare;
Din două bucăți;
Prin polimerizare;
Prin ardere.

Tehnologii tradiţionale - ambutisare

• turnare
• coacere (arderi succesive)
• polimerizare liniară ═> -la rece
la cald
la cald şi presiune
la rece şi la cald

Tehnologii moderne - polimerizare reticulară «—--- la cald şi presiune

• galvanizare
• curenţi de aer cald
• sintetizare fotochimică •==>- în condiţii atmosferice/- în condiţii atmosferice, apoi în
vid/- în condiţii atmosferice, apoi căldură . lumină
• electroeroziune
• sonoeroziune
• frezare computerizată (CAD/CAM) (vizibilă, incoerentă, stroboscopică)
• frezare prin copiere exclusiv mecanică
• în condiţii atmosferice, apoi la cald şi vid
• injectare (presare)

După metoda de fixare:

Protezele cu sprijin dento-parodonatal;
Protezele cu sprijin muco-osos;
Protezele cu suport mixt.

După aspectul fizionomic:

Fizionomice;
Semifizionomice;
 Nefizionomice.

După mărimea breșei:

- Parțiale
- Totale

4. Protezele cu sprijin dento-parodontal.

Protezele cu sprijin dento-parodontal sunt construcții protetice care transmit presiunea asupra
paradonțiului dinților stâlpi. Totalitatea dintilor restanti pe arcada impreuna su suportul
parodontal. Dintii impreuna cu parodontiul au capacitatea de a reduce pe cale reflexa presiunile
exagerate.
Suport dento-parodontal acesta preia prin intermediul dinte-parodonțiu presiunile exercitate de
proteza și le transmite fiziologic osului maxilar.
De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele de substituție, dispozitive corono-
radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare de pereții șlefuiți ai dintelui.
5. Proteze cu sprijin muco-osos.
Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale nefiziologică, adică
asupra fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic.
De exemplu: protezele totale și parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul protetic prin
fenomenul de adeziune (datorită salivei) și presiunii negative dintre baza protezei și mucoasă
(succiune).
6. Proteze cu suport mixt.
Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale fiziologică,
asupra parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților, sistemele de menținere,
sprijin și stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte pe cale nefiziologică, pe
fibromucoasă și substratul osos (șaua protezei mobilizabile).
7. Metode de tratament protetic.
Deosebim tratament protetic imediat și tardiv.
Tratamentul imediat presupune confecționarea protezei pînă la intervenția în zona maxilo-
facială și este ajustată pe cîmpul protetic îndată sau timp de 24 de ore după întervenție. Acest
tratament se numește protezare postoperatorie, iar protezele utilizate în acest scop se numesc
imediate.
Tratamentul tardiv presupune confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic după mai
mult de 3-4 luni după intervenția chirurgicală
 ELABOAREA METODICĂ NR. 2

Tema: Afecțiuni odontale coronare. Aspecte clinice, morfologice și funcționale. Metodele

de tratament protetic

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Caracteristica afecțiunilor odontale coronare.

Leziunile odontale coronare prezintă diverse manifestări de structură, formă, volum, culoare
și direcție a coroanei dintelui. Etiologia acestor afecțiuni odontale coronare are la bază
diferiți factori endogeni și exogeni. Cele mai frecvent întâlnite sunt leziunile țesuturilor dure
dobândite. Din așa leziuni fac parte: caria, hipoplazia smalțului, defectele cuneiforme,
fluoroza, abraziunea patologică, trauma, eroziunea chimică.
E important de menționat că leziunile odontale coronare pot fi dobândite atât înainte de
erupția dinților, cât și în perioada post-eruptivă, afectând coroanele dinților temporari și
permanenți.
Afecțiunile odontale coronare includ dereglări de structură, formă, volum, culoare, sediu și direcție a
coroanei dintelui. Acestea au etiologie exogenă (factorii de mediu) sau endogenă (factori interni), în
majoritatea cazurilor sunt dobîndite, fie în perioada preeruptivă fie după erupție și afectează atît
dinții temporari cît și dinții permanenți. Leziunile odontale coronare au o frecvență înaltă și un tablou
clinic variat cu diverse simptome subiective (durere, tulburări de masticație, fonație, fizionomie) și
obiective (modificări de structură, formă, culoare, volum etc.).

În evoluția lor leziunile odontale coronare pot genera o serie de complicații cu manifestări generale
(la nivelul altor sisteme de organe), locale (apar în urma afectării pulpei ca rezultat al evoluției
leziunilor coronare, dezvoltarea microflorei, iritații sau inflamații) și locoregionale (leziunile de la
nivelul dinte-parodont generează tulburări la nivelul altor componente ale sistemului stomatognat).

2. Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după Black.

Cea mai frecvent folosită clasificare a leziunilor odontale coronare este clasificarea după
Black (1881), care disting 5 clase de leziuni.
Clasa 1 – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața ocluzală a
molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel și în gropițele
orale ale incisivilor superiori.
Clasa 2 – cuprinde cavitățile de pe suprafețele proximale ale molarilor și premolarilor.
Clasa 3 – cuprinde cavitățile de pe fețele proximale ale dinților frontali, când unghiul incisiv
nu este compromis.
Clasa 4 – include cavitățile de pe fețele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale
afectate sau care nu se pot păstra.
Clasa 5 – include cavitățile situate în treimea cervicală a fețelor vestibulare sau linguale ale
tuturor grupe de dinți.

Clasa 6 – inclede cavitățile la nivelul mărginii incizale ale dinților frontali sau la nivelul
cuspizilor la dinții laterali, precum și cavitățile atipice de genul mezio-ocluzo-distal (MOD).
3. Tehnicile de restaurare a coroanelor dentare.

Deși sunt structuri dure, coroanele dentare (componenta vizibilă în cavitatea bucală a
dinților) pot suferi afecțiuni precum caria dentară sau traumatisme, care duc în timp la
distrucția dintelui. Există o multitudine de posibilități de restaurare a dinților afectați. În
funcție de tipul, dar și de gravitatea problemei, restaurare dintelui se paote efectua printr-
una din cele două metode: directă sau indirectă.

Metoda directă presupune restaurarea în cavitatea bucală a dinților, manoperă realizată de

către medicul dentist, în cabinetul de medicină dentară. Metoda poate fi realizată prin una
sau mai multe ședințe la medicul dentist. Cea mai frecventă metodă de reconstrucție directă
a unui dinte este obturația coronară, o modalitate de restaurare care va reface coroana
dintelui atât din punct de vedere anatomic, dar și funcțional.
Metoda indirectă se referă la realizarea unei reconstituiri cu ajutorul laboratorului de
tehnică dentară. Astfel, medicul va realiza o amprentă (un mulaj) al dintelui care trebuie
restaurat, pe care o va trimite tehnicianului dentar, iar acesta va realiza un model (o replică)
a situației din cavitatea bucală. Pe această replică (sau model de gips) va realiza piesa
protetică de reconstituire dentară, o va retrimite medicului, care o va aplica la nivelul
cavității bucale. Așadar, această metodă presupune mai multe vizite la medicul dentist.
În categoria reconstituirilor indirecte se regăsesc inlay-urile, onlay-urile, fațetele și coroanele
protetice. Inlay-urile au forma unor obturații (plombe), dar sunt realizate de către
tehnicianul dentar și se vor cimenta ulterior la nivelul dintelui. Onlay-urile au aspectul unor
obturații mai extinse și pot fi realizate din aceleași materiale și prin aceleași tehnici precum
inlay-urile. Fațetele dentare sunt de asemenea utilizate în reconstituirea dinților, în mod
special a dinților frontali și au rolul de a reface din punct de vedere estetic și funcțional dinții
de restaurat. Coroanele dentare sunt reconstituiri protetice care acoperă în totalitate
coroana naturală a dintelui și sunt indicate atunci când reconstituirile menționate mai sus nu
sunt eficiente în refacerea dintelui.
SURSA B

Ținînd cont de faptul că țesuturile dure dentare nu posedă proprietatea de regenerare, tratamentul
leziunilor odontale coronare are drept scop completarea lipsei de substanță prin mijloace artificiale.

În acest scop sunt utilizate diverse microproteze care sunt fixate pe suprafața sau în interiorul
cavității preparate și care refac morfologia, punctele de contact și funcția coroanei dintelui lezat.
Totalitatea tehnicilor de restaurare a coroanelor dentare sunt clasificate în trei metode protetice:
reconstruirea coronară, acoperirea și substituirea. Metoda de reconstruire coronară este aplicată în
caz de leziuni nu prea mari și presupune utilizarea microprotezelor sub formă de inlay, onlay, pinlay,
inlay-onlay.

Metoda acoperirii coronare este aplicată în caz de leziuni profunde, prea întinse ca suprafață pentru
a putea fi reconstruite prin incrustații și presupune utilizarea microprotezelor care refac morfologia
nu numai a unui sector al suprafeței coronare dar una, mai multe sau chiar toate suprafețele
coroanei dentare.
Metoda substituirii coronare este aplicată în caz de leziuni majore, cînd coroana dintelui lipsește
complet sau cînd distrucția este într-atît de masivă încăt nu poate fi înfăptuit tratamentul prin
metoda acoperirii. În acest caz sunt utilizate coroanele de substituție – dispozitive corono-radiculare
compuse dintr-o parte coronară care reface morfologia, punctele de contact și funcția coroanei
dintelui și o parte radiculară care are drept scop fixarea coroanei pe locul ei în arcadă.

Restaurarea coroanelor dentare cu un anumit grad de distrucţie se poate face atât prin
tehnici directe, cât şi indirecte.

• Tehnica directă
Acestă metodă presupune restaurarea în cavitatea bucală a dinților, manoperă realizată de
către medicul dentist, în cabinetul de medicină dentară. Obturația coronară este o
modalitate de restaurare direct care va reface coroana dintelui atât din punct de vedere
anatomic, dar și funcțional. Aceasta se realizează numai după ce caria dentară a fost
complet eliminată.
• Tehnica indirectă
Această metodă se referă la realizarea unei reconstituiri cu ajutorul laboratorului de tehnică
dentară. Astfel, medicul va realiza o amprentă (un mulaj) al dintelui care trebuie restaurat,
pe care o va trimite tehnicianului dentar, iar acesta va realiza un model (o replică) a situației
din cavitatea bucală. Pe această replică (sau model de gips) va realiza piesa protetică de
reconstituire dentară, se retrimite medicului, care o va aplica la nivelul cavității bucale. În
categoria reconstituirilor indirecte se regăsesc inlay-urile, onlay-urile, fațetele și coroanele
dentare.
4. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare

• Metoda de reconstituire coronară este aplicată în leziuni odontale nu prea întinse în

suprafața și profunzime, în scopul asigurării rezistenței, retenției, stabilității
microprotezelor realizate sub formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay.

- Forma de incrustare inlay se realizează prin turnare din aliaje, fiind la fel confecționată
din portelan sau acrilat, redând cu exactitate morfologia dintelui și a punctului de contact.
Sunt utilizate în refacerea unuia sau a două suprafețe ale aceluiași dinte, având aceași
culoare ca dintele natural.
Aceasta este una din metodele utilizate pentru repararea unui dinte, după ce acesta a
suferit vătămări cauzate de leziuni carioase, fără afectarea cuspizilor dintelui.

- Aplicarea microprotezei onlay prevede acoperirea unei părți a suprafeței ocluzale

redând la fel morfologia corectă a unghiurilor incizale, a suprafețelor orale și punctelor de
contact.

- Microproteza de tip pinlay sunt incrustații extratisulare cu element suplimentar de

 fixare și retenție, reprezentate de 2-4 crampoane (pivot intradentar și intrapulpar) care
pătrund în canalele parapulpare. Pinlay-urile sunt incrustațiile pe dinții devitali, având
toate elementele la onlay, dar cu unul sau câteva elemente radiculare.

- Microprotezele overlay sunt folosite la reconstrucția morfologiei feței ocluzale.

- Formele inlay-onlay nu necesită sacrificii mari de substanță dură și mai pot fi utilizate
atât ca mijloc de agregare, cât și la imobilizarea dinților mobili prin aplicarea lor în sine de
imobilizare.

• Metoda acoperirii coronare constă în aplicarea microprotezelor dentare de acoperire,

individualizate, ce refac morfologia și funcția coroanelor naturale. Această metodă
este recomandată când leziunile odontale coronare sunt profunde, intinse ca
suprafață, iar terapia de reconstituire este ineficientă. Indicațile terapiei de acoperire
sunt de o frecvență considerabilă, datorită realizarii unei morfologii coronare corecte
și refacerii funcționale.

• Metoda substituirii constă în aplicarea microprotezelor ce substituie în intregime

coroana naturală a dintelui. Aceasta metoda este indicată în cazul distrugerii în
intregime a coroanei dentare. Mijloacele protetice folosite în realizarea metodei
respective sunt reprezentate de coroanele de substituție
Microproteze- sunt piese artificiale de mică dimensiune, care refec morfologia unui
dinte și se agregă prin cimentare la coroană sau rădăcina dintelui. Ele se mai numesc:
proteze unidentare, lucrări conjucte unidentare.
5. Materialele de restaurare dentară.
Materialele de restaurare dentară:
Materialele utilizate în tratamentul protetic al leziunilor odontale coronare se
clasifică în fizionomice și nefizionomice. Fiecare dintre acestea posedă proprietăți
mecanice, fizice, chimice și tehnologice individuale și trebuie să corespundă unor
cerințe medico-biologice generale, așa ca biocompatibilitatea, netoxicitatea etc.
Din grupul materialelor fizionomice fac parte acrilatul, compozitul, porțelanul,
oxidul de zirconiu.
Din grupul materialelor nefizionomice fac parte aliajele metalice care se împart în
nobile (aur, argint, paladiu, platină) și inobile (Crom-Cobalt, Crom-Nichel)

Materialele de restaurare coronară ar trebui să posede proprietăţi similare cu smalţul şi

dentina, ţesuturile dentare pe care trebuie să le înlocuiască
Alegerea unui anumit tip de material şi design al restaurării depinde de mai mulţi factori:
1. Gradul de distrucţie coronară;
2. Estetica;
3. Controlul plăcii bacteriene;
4. Retenţia;
5. Aspectul fînanciar.
1. Dacă distrucţia coronară suferită de dintele afectat este mare, astfel încât structurilor
restante trebuie să li se asigure rezistenţă şi protecţie, atunci se va prefera o restaurare
indirectă, metalică, ceramică sau mixtă, în locul obturaţiilor din amalgam sau compozit.
2. Aspectul estetic depinde de gradul de vizibilitate al dintelui ce urmeazâ să fie restaurat.
Alegerea tipului de restaurare depinde şi de spiritul critic şi pretenţiile pacientului.
3. Controlul plăcii bacteriene este esenţial în alegerea tipului de restaurare coronară. Atât
timp cât pacientul nu prezintă o igienă bucală satisfacătoare, controlabilă, nu se va indica o
restaurare indirectă.
4. În privinţa retenţiei, coroanele de înveliş metalice sunt fără îndoiala cele mai retentive.
Problema retenţiei se pune în cazul dinţilor scurţi, sau în cazul dinţilor stâlpi ai unei protezc
parţiale mobilizabile.
5. Aspectul financiar trebuie luat în considerare, varianta terapeutică aleasă trebuie să fie în
deplin consens cu posibilităţile financiare ale pacientului.
Restaurările coronare se clasifică in două mari categorii:
- intracoronare
- extracoronare
 ELABORAREA METODICĂ NR. 3
Tema: Inscrustațiile inlay, onlay, pinlay, fațete vestibulare (vebeere). Tehnici de
confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Clasificarea incrustațiilor: după scoul urmărit, după material, după metoda de

realizare.
Dupa scopul urmărit:
1) Incrustații de reconstruire - utilizate pentru restaurarea reliefului anatomic și funcției
coroanei dintelui natural;
2) Incrustații de agregare - folosite ca elemente de agregare și sprijin în punțile dentare și
protezele mobilizabile;
3) Incrustații de echilibrare - întrebuințate în scopul echilibrării presiunilor masticatoare
asupra unui grup sau a tuturor dinților restanți.
După material:
1) metalice: aliajele aurului, aliajele argint-paladiu, aliajele de tip crom-cobalt
2) acrilice;
3) din porțelan;
4) mixte.
După metode de realizare:
1) Metoda directă;
2) Metoda indirectă;
3) Metoda mixtă.

2. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda directă,

indirectă, mixtă.
• Metoda directă:
▪ Preparararea cavității;
▪ Modelarea incrustațiilor direct în cavitatea bucala;
▪ Turnarea;
▪ Proba de înserție;
▪ Finisarea, lucidarea si cementarea
Această metodă se realizează în cabinetul dentar și sunt montate in cadrul unei singure vizite
stomatologice.
• Metoda indirectă:
▪ Prepararea cavității;
▪ Se amprentează cîmpul protetic;
▪ Se trimite in laborator;
▪ Obținerea modelului și modelarea machetei;
▪ Transformarea machetei în materialul indicat;
▪ Expedierea în clinică a machetei și verificarea în cavitatea bucală a pacientului
▪ Se trimite macheta în laborator pentru finisarea si lucidarea machetei.
Prin această metodă incrustațiile sunt confecționate în laboratorul de tehnică dentară și
necesită, cel puțin două vizite, pentru a încheia restaurarea.
• Metoda mixtă:
Macheta este modelată de medic direct pe dinte în cavitatea bucală din rășini acrilice
simple sau rășini compozite și perfectată adaptarea marginala prin picurare cu ceara. Se
indică mai mult macheta mixtă ca material și procedeu.

3. Tehnica de realizare a încrustațiilor ceramice.

Tehnica de relalizare a incrustațiilor ceramice este:
1. Prepararea cavităţii pentru incrustaţiile ceramice
2. Amprentarea şi realizarea restaurârilor provizorii(siliconi cu reacţie de adiţie
hidrocoloizi reversibili)
3. Confecţionarea inlay-ului ceramic în laborator
4. Reproducerea relaţiilor intermaxilare (modele montate in articulator)
5. Etapele realizarii propriu-zise:
a)mascarea fundului cavitatii
b)depunerea strat cu strat a maselor ceramic
c) arderea masei ceramic
d)echilibrarea ocluzala
e) finisarea
f) lustruirea/glazurarea
6. Verificarea inserârii şi adaptării inlay-ului (pe model de lucru și in cavitatea bucala)
7. Condiţionarea incrustaţiei
8. Fixare( adeziune cu CD):
a)Tehnica aditiva
b)Tehnica substractivă
c)Tehnica de presare.

Examinarea incrustaţiei:
Această fază se desfăşoară în doi timpi.
În primul timp este examinată pe model să se constate gradul de adaptare la nivelul mărginilor
şi a modului cum pătrunde pe preparaţia dintelui.
În al doilea timp este inserată pe dintele preparat să se constate adaptarea la preparaţie şi la
celelate componente ale câmpului protetic (dinţi vecini şi dinţi antagonişti).
Prima vizita:
• Prepararea cavității;
• Se amprenteaza cîmpul protetic , care este expediată în laborator. Împreună cu
tehnicianul dentar se va alege culoarea potrivită a incrustației;
• Se va efectua o obturație coronară provizorie, ce va fi indepărtată la urmatoarea
ședință de tratament
În laborator:
• Obținerea modelului de lucru (în material refractar) și un alt model duplicat din gips
extradur, pe care se va face adaptarea ocluzală, marginală si proximală a viitoare
incrustații;
• Modelarea incrustației în ceramică, prin tehnica de ardere, utilizîndu-se porțelanuri
feldspatice;
Masele ceramice se aplică stratificat, primul strat – stratul opac, al doilea – dentina,
al treilea – smalțul, și masele transparente. După fiecare strat aplicat se va introduce
macheta în cuptor la o anumită temperatură, specifică pentru fiecare strat, conform
regimului termic indicat de producatorul maselor ceramice.
• Glazurarea – aplicarea unui strat de sticle cu scopul de a asigura impermeabilizarea
față de lichide și gaze și de a conferi restaurării un aspect estetic cît mai asemănător
cu dintele natural.
• Se finisează macheta și se lucidează.
A doua vizită:
• Prepararea cavității;
• Se verifică incrustația în cavitatea bucală a pacientului (ocluzia);
• Fixarea incrustației cu cement, ce îi va asigura rezistența și durabilitatea.

4. Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice.

Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice sunt:
1. Prepararea cavităţii pentru inlay-urile de compozit se face fie îndepărtând vechea
obturaţie de amalgam, exerând dentina ramolită şi creând o nouă cavitate, fie abordând o
cavitate carioasă la nivelul unui dinte posterior nepreparat.
2. Aplicarea obturaţiei de bazâ în cazul cavităţilor profunde este necesară aplicarea unui
liner sau a unui material de obturaţie de bază care să asigure protecţia pulpară.
3. Amprentarea se face cu polieteri sau siliconi cu reacţie de adiţie. Modelul se va turna
din gips extradur.
4. Etapele de laborator constau în: tumarea modelului, modelarea şi fotopolimenzarea
inlay—ului, urmate de prelucrare şi lustruire.
5. Fixarea.
-Tehnica clasică
-Tehnica modernă
 După tehnica clasică macheta din ceară a incrustației este ambalată într-o chiuvetă
pentru proteze fixe, se realizează tiparul (copia negativă fidelă a machetei) prin topirea
și eliminarea cerii, se izolează și se introduce materialul acrilic, urmat de polimerizare
conform indicațiilor producătorului. Ulterior are loc dezambalarea, prelucrarea și
adaptarea pe model a microprotezei. Aceasta trebuie să culiseze ușor în axul de inserție
în cavitate.
Tehnicile au fost modernizate și a devenit posibilă introducerea acrilatului în tipar
prin injectare, depunerea acestuia prin pensulare apoi fotopolimerizare

5. Cerințele către cavitatea preparată sub incrustație.

Cavitatea pregătită pentru incrustație trebuie să fie neretentivă în axul de întroducere a
incrustației și retentive în toate celelalte sensuri. Reieșind din acest principiu, o cavitate pentru
incrustație trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
1) Cavitatea trebuie să fie preparată nu numai în limitele smalțului, dar numaidecât și în
limitele dentine.
2) Pereții verticali ai cavității să fie paraleli între ei sau ușor să divizeze, pentru a putea fi
detașată ușor din cavitatea bucală machete din ceară și a introduce incustația.
3) Planșeul cavității trebuie să fie parallel camerei pulpare având o direcție sctrict
orizontală. Acest perete trebuie să aibă o grosime satisfăcătoare contrapunându-se cu
success presiunilor masticatoare din direcția incrustației.
4) Pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a lărgi cavitatea în limitele țesuturilor
sănătoase.
5) Este obligatoriu crearea punctelor retentive pentru a asigura o bună fixare a
incrustației.
6) Marginile cavității trebuie să fie bzotate pentru a asigura o închidere perfecta a
cavității de incrustație și pentru o protecție a prismelor de smalț subminate.
7) Toate suprafețele cavității trebuie să fie bine finisate.
Inlay:
- Să aibă formă geometrică cu laturi inegale;
- Pereții să fie paraleli între ei și perpendiculari cu planșeul cavității;
- Pereții să fie finisați și să nu posede neregularități, să aibă grosimea suficientă, care este aptă
pentru suportul presiunilor masticatorii;
- Pentru incrustațiile metalice marginile cavităților sunt bizotante în smalț sub un unghi de 30-
45 grade, față de axul dentar.
Onlay:
Incrustațiile extratisulare sunt situate parțial deasupra țesuturilor dentare preparate și se agregă
de ele la fel prin cementare.
Incrustațiile sunt proteze dentare fixe confecționate din materiale metalice și pot fi situate pe
suprafețele dintelui, în afara de fața vestibulară.
Incrustațiile extratisulare, cu o singură față este indicată pentru – incisivi și canini.
6. Particularitățile constructive a coroanelor parțiale: 3/4, 4/5, 7/8.
Particularitățile retentive a coroanelor parțiale cu și fără pivoturi de agregare.
În funcţie de numărul feţelor coronare acoperite se disting multiple variante, cele mai
cunoscute fiind coroana 3/4 la dinţii frontali şi 4/5 la dinţii laterali. Exprimarea sub formă de
proporţii reflectă numărul de feţe acoperite din cele existente.
În ordinea frecvenţei, coroana parţiala se indică pe canin, premolar şi incisivul central
superior. Se pot aplica şi pe molari daca este cazul; de exemplu, pe unii molari mandibulari
oralizaţi (când se şlefuieşte faţa vestibulară şi nu cea orală, greu accesibila din cauza
imobilizarii exagerate) sau pe unii molari maxilari (atunci când se pretind rezolvări estetice
deosebite).
Dupa numarul suprafeţelor coronare acoperite diferenţiem urmatoarele tipuri de coroane
parţiale:
1. Coroanele parţiale ½- sunt specifice zonei frontale acoperind suprafaţa orală pâna la
nivelul marginii incizale şi jumătate din suprafeţele proximale;
2. Coroanele parţiale ¾- acoperă în totalitate suprafeţele proximale ale dinţilor laterali,
suprafaţa orală şi suprafaţa ocluzală până la nivelul cuspizilor vestibulari. Suprafaţa
vestibulară integră rămâne complet vizibilă; (FATETE SAU VENEERE=)
3. Coroanele parţiale 4/5- sunt specifice pentru dinţii laterali acoperind in plus faţă de
coroana parţială 3/4 şi marginea ocluzală a suprafeţei vestibulare. Au un character pronunţat
retentiv; ;
4. Coroanele parţiale 7/8 - sunt indicate la molarii superiori, acoperind toate suprafeţele,
în afară de jumatatea mezială a suprafeţei vestibulare care constituie porţiunea fizionomică a
restaurării.

7. Avantajele și indicațiile coroanelor parțiale. Contraindicațiile coroanelor

parțiale.
Indicațiile inlay-urilor ceramice
- Leziuni carioase mici sau moderate (adâncimea cavității trebuie sa fie cel puțin 2mm, dacă e
mai mică se preferă inlay-urile din compozit);
- Leziuni carioase mari, cu margini de smalț nesusținute;
- Dinți cu tratament endodontic, la care cavitatea de acces a compromis rezistența și
prognosticul dintelui;
- În situații când dinții antagoniști sunt restaurați cu ceramică;
- În cavitățile în care nu se poate obține o formă retentivă și există imperative estetice
deosebite.
Contraindicațiile sunt legate de existența parafuncțiilor și a uzurilor dentare exagerate. Fiind
o tehnică extrem de minuțioasa și sensibilă, situațiile ce nu permit realizarea în condiții
optime a fiecărei etape clinico-tehnice pot constitui o contraindicație.
- Daca există un indice de carie mare şi/sau igienă necorespunzătoare;
- Coroane cu dimensiuni cervico-ocluzale reduse, care periclitează retentivitatea coroanei,
distrucţii coronare importante; nu pe canini maxilari cu pante incizale lungi, cu feţe meziale şi
distale scurte, care nu oferă suprafaţă suficientă pentru crearea şanţurilor;
- Dinţi devitalizaţi, cu modificarea cromaticii, dinţi cu distrofii, displazii de smalţ,. modificări
de culoare sau cu alte defecte vizibile pe faţa vestibulară;
- Element de ancorare in zona cu solicitare ocluzală importantă sau în cadrul unor punţi
extinse;
- Condiţii tehnico-materiale necorespunzătoare;
- În toate situaţiile când prevalează factorul fizionomic, având în vedere ca vizibilitatea
marginilor metalice ale coroanei parţiale nu poate fi evitată în totalitate;
- Când nu se poate realiza un paralelism între axul de inserţie al coroanei parţiale şi ceilalţi
stâlpi ai unei proteze parţiale fixe;
- Volumul mai mare al camerei pulpare, în special la tineri, contraindică utilizarea coroanei
parţiale, deoarece crearea in adâncime a şanţurilor poate să pericliteze vitalitatea pulpară;
- Tipul ocluziei reprezintă un factor important, putând sa duca, în cazuri nefavorabile, la
descimentarea coroanei parţiale. In astfel de situaţii este indicat să se mărească adâncimea
şanţurilor şi sa se reacopere marginile incizale şi ocluzale ale dinţilor cu metal, renunţându-se
parţial la aspectul fizionomic.
Avantajele inlay-urilor/onlay-urilor ceramice sunt:
- Estetica deosebită;
- Mentinerea sanatații parodontale;
- Rezistența la uzură;
- Radioopacitatea;
- Adaptarea marginala bună.
Dezavantajele inlay-urilor ceramice:
-Timp de lucru îndelungat;
- Necesitatea unor echipamente speciale;
- Nu pot fi aplicate la orice vârstă
- Prețul de cost ridicat;
- Posibilitatea fracturării în timpul fazelor de laborator ;
- Posibilitatea uzurii arcadei antagoniste;
- Corecturile ocluzale după cimentare pot duce la pierderea culorii și translucidității inițiale.
 ELABORAREA METODICĂ NR. 4

Tema: Coroana metalică întreg turnată. Descrieri. Clasificări. Cerințe. Etapele clinico-
tehnice de confecționare a coroanelor metalice întreg turnate. Tehnica modelării machetei
coroanei cu grosimea ne-dirijată și dirijată.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Coroane metalice întreg turnate- sunt microproteze confecționate prin întroducerea aliajelor
topite în tipare realizate după machetele coroanelor modelate din ceară sau acrilate
autopolimerizabile.

1. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor întreg

turnate.
Confecţionarea coroanelor turnate necesită respectarea consecutivă a următoarelor etape
clinico-tehnice:
— Clinic: prepararea dintelui-stâlp, amprentarea şi protecţia dinţilor preparaţi cu pulpa vie.
— Laborator: confecţionarea modelelor şi poziţionarea lor în simulatoare;
modelarea machetei coroanei;
realizarea tiparului şi turnarea aliajului utilizat;
dezambalarea, prelucrarea componentei metalice şi proba pe model.
— Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală.
— Laborator: finisarea şi lustruirea coroanei.
— Clinic: fixarea coroanei în cavitatea bucală.

De menţionat că medicul în clinică prepară ţesuturile dure ale suprafeţelor axiale ale coroanei
dintelui, conferindu-i o formă conică spre ocluzal şi creând în zona cervicală un prag cu
lăţimea de 0,3—0,5 mm, iar din suprafaţa ocluzală se prepară un strat de 0,5—0,6 mm. După
amprentare urmează etapele de laborator: realizarea modelului cu bonturi mobilizabile,
poziţionarea în simulatoare conform tehnicilor cunoscute. Ulterior pregătirea bonturilor
dinţilor preparaţi pe model şi modelarea machetei viitoarei coroane depind de tipul de coroane
cu grosime dirijată sau cu grosime nedirijată.

2. Varietăți de ceară utilizate la confecționarea coroanelor întreg turnate.

Cerurile dentare reprezintă amestecuri de ceruri naturale (parafină, ceară de albine, ceară
Carnauba, ceară de balenă, ceresină), ceruri sintetice, rășini naturale, uleiuri, grasimi (acid
stearic, gume) și coloranți. Cerurile pentru modelarea protezelor fixe conțin
60% — parafină;
25% — ceară Carnauba;
10% — cerezit;
5 % — ceară de albine.
Există o mulțime de varietăți de ceară în stomatologie:
• Ceară roz
• Ceară de cofrare (plăcuțe și bastonașe)
• Ceară inlay
• Ceară pentru turnare
• Ceară pentru lipit
• Ceară pentru val de ocluzie
• Profile de ceară pentru canale de turnare
• Machete de ceară prefabricate

In stomatologie se intrebuinteaza diferite tipuri de ceara in dependent de menirea ei (ceara

utilizată pentru modelarea machetelor coroanelor turnate, punţilor dentare turnate, părţilor
intermediare ale acestor piese, modelarea formei anatomice la confecţionarea coroanelor
ştanţate conţine aproximativ). Prin urmare componenta cerii pentru modelarea pieselor si
machetelor mentionate mai sus constituie : 60% parafină, 25% ceară Carnauba, 10% cerezit,
5 % ceară de albine.
De asemenea sunt disponibile si alte varietăţi de ceară destinată pentru modelare precum:
ceara incoloră ambalată sub formă de bastonaşe utilizată pentru modelarea coroanelor din
acrilat, cât şi a faţetelor confecţionate prin metode clasice;
-ceara de culoare roşie, albastră şi verde ambalată sub formă de dreptunghiuri cu dimensiunile
de 40X9X9 mm . In dependenta de culoare, difera si intrebuintarea cerii . Ceara de culoare
roşie este utilizată pentru adaptarea machetelor coroanelor în regiunea cervicală, cea
verde pentru modelarea feţelor coronare, iar cea albastră pentru modelarea părţilor
intermediare ale punţilor dentare. Ceara de culoare roşie, albastră şi verde îndeosebi este
utilizată la confecţionarea machetelor coroanelor şi punţilor dentare turnate.
Folii de ceară calibrate
Machete de ceară prefabricate
Blocuri de ceară specializate

3. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosime

nedirijată.
Coroana cu grosime totala sau nedirijata este numita coroana turnată cu pereţi de grosime inegala.
De asemena peretii laterali sunt de dimensiuni mari şi neuniforme, având feţele interioare in contact
cu bontul dentar.

Coroanele cu grosime nedirijată prezintă contact cu pereţii ei interni cu toate suprafeţele

bontului dentar, iar grosimea este neuniformă depinzând de volumul ţesuturilor dentare
şlefuite.
Pentru modelarea machetei acestui tip de coroane sunt cunoscute mai multe tehnici, însă,
indiferent de tehnica utilizată incipient, bontul mobilizabil al modelului se acoperă cu lac
pentru compensarea contracţiei aliajului la trecerea lui din stare fluidă în stare solidă.
Totodată stratul de lac oferă şi un spaţiu între suprafeţele interne ale coroanei şi dintelui
preparat, spaţiu necesar pentru stratul de cement folosit la fixarea coroanelor finale în
cavitatea bucală. Pelicula de lac aplicată pe suprafeţele bontului nu permite ca ceara să adere
la materialul din care este confecţionat modelul, conferă bontului duritate satisfăcătoare,
înlătură unele retentivităţi (dacă acestea există) ale bontului preparat.
- Lacul de acoperire este aplicat cu pensula la început într-un strat uniform subţire pe toate
suprafeţele bontului şi mai jos de limita pragului cervical cu 2—3 mm.
 - Peste 20—30 min, este aplicat al doilea strat numai pe bontul preparat, neajungând cu 1—2
mm până la pragul cervical sau colet.
- Pelicula prinsă în pensă specială este plastificată deasupra flăcării sursei de căldură şi cu
extremitatea coronară a bontului se înglobează într-un material plastic siliconic până mai jos
de pragul cervical sau colet cu 3—5 mm.
- Materialul siliconic este introdus într-o chiuvetă, presând polietilena pe suprafeţele bontului
dentar în aşa mod ca să contacteze şi să reia forma lui.
- După răcirea peliculei se taie surplusurile cu un bisturiu ascuţit mai jos cu 2—3 mm de
pragul cervical sau colet.
- Astfel obţinem o capă din polietilenă plasată pe suprafeţele bontului preparat, cu grosimea
uniformă de 0,03— 0,05 mm, aptă pentru realizarea scopului urmărit.
Modelarea machetei viitoarei coroane în prezent este realizată prin trei tehnici care
prevăd iniţial executarea capei din ceară sau material termoplastic pe bontul dentar şi apoi
modelarea formei şi aspectului morfofuncţional al viitoarei coroane prin tehnica adiţiei de
ceară.
1. Tehnica modelării machetei cu utilizarea foliei de ceară calibrată.
Din folia de ceară calibrată de 0,4—0,6 mm se secţionează benzi de diferite forme în
corespundere cu grupul de dinţi pe care se vor modela machetele. Pentru grupul de dinţi
frontali se secţionează benzi de o formă trapezoidală sau dreptunghiulară, iar pentru cei
laterali — în formă de cruce.
Bontul mobilizabil al incisivilor sau caninilor cu una din suprafeţele proximale se aplică pe
mijlocul benzii de ceară. Cu degetele arătătoare uşor se presează folia de ceară pe suprafeţele
vestibulară şi orală, înfăşurând astfel toate suprafeţele bontului dentar. Surplusurile foliei de
ceară sunt înlăturate, iar extremităţile libere se solidarizează între ele cu ceară la nivelul lor de
joncţiune. La nivelul zonei cervicale corespunzătoare pragului cervical sau coletului, capa din
ceară se adaptează intim la bont prin picurare de ceară topită.
Pentru grupul dinţilor laterali bontul mobilizabil se aplică cu suprafaţă ocluzală pe centrul
benzii în formă de cruce, presând uşor folia de ceară de la suprafaţa ocluzală spre zona
cervicală, procedură urmată de înlăturarea surplusurilor foliei de ceară, solidarizarea
extremităţilor libere şi adaptarea intimă în zona coletului sau a pragului cervical.

2. Tehnica modelării machetei cu utilizarea foliei de material termoplastic.

În prezent sunt comercializate truse ce conţin folii de material termoplastic cu grosimea de
0,4—0,6 mm, o chiuvetă în interiorul căreia este introdus material plastic siliconic şi o pensă
specială pentru prinderea foliilor termoplastice (firma «Bego», Germania). Aceste
componente pot fi comercializate şi separat, iar în calitate de material termoplastic pot fi
utilizate diverse materiale ce se plastifică la încălzire şi ard fără resturi de cenuşă sau în
timpul preîncălzirii tiparului resturile vor fi evacuate definitiv.
- Folia de material termoplastic se prinde între ramurile pensei şi se încălzeşte la sursa de
căldură în vederea plastificării materialului.
- Ulterior cu extremitatea coronară a bontului mobilizabil folia se înglobează în materialul
plastic siliconic până la pragul cervical sau mai jos de el cu 1—2 mm.
- După răcire bontul împreună cu materialul plastic presat este scos din chiuvetă.
- Se înlătură capa din material plastic de pe bont şi se taie cu un foarfece marginile ei din zona
cervicală după configuraţia pragului cervical sau a coletului cu 0,5—1,0 mm mai sus de el.
- Capa este reaplicată pe bont şi se adaptează intim la el prin picurare cu ceară topită în zona
cervicală, restabilind în volum capa până la pragul cervical.
3. Tehnica modelării machetei prin depunerea progresivă a straturilor de ceară
plastificate.
Această tehnică tot mai frecvent este aplicată în practica proteticii dentare datorită proceselor
tehnologice simple şi utilajului comercializat în acest scop.
- Pentru modelarea capei din ceară, extremitatea coronară a bontului mobilizabil se introduce
în ceară fluidă până la «pragul cervical şi se scoate din ceară pentru plastificarea stratului de
ceară aderent la bontul dentar.

- Ulterior bontul dentar se mai introduce în ceara fluidă pentru depunerea următorului strat de
ceară. Grosimea stratului de ceară aplicată pe suprafeţele coronare depinde de temperatura
cerii fluide din interiorul rezervoarului. Cu cât temperatura cerii fluide este mai înaltă, cu atât
stratul de ceară depus pe bont va fi mai subţire şi invers cu cât temperatura este mai joasă, cu
atât stratul de ceară va fi mai gros. Totodată grosimea capei este în raport cu numărul
straturilor de ceară depuse.
- După realizarea grosimii solicitate a capei, surplusurile de ceară din zona pragului cervical
sunt înlăturate şi se trece la modelarea machetei viitoarei coroane.
- Astfel, bontul mobilizabil împreună cu capa realizată prin una din metodele descrise se
fixează în soclul modelului şi se efectuează modelarea machetei viitoarei coroane prin tehnica
adiţiei de ceară, după ce se realizează macheta canalului de turnare

4. Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turmate cu grosimea

dirijată. Instrumente necesare.
Coroanele cu grosimea dirijată au pereţii laterali cu o grosime de 0,3—0,4 mm, iar între
suprafeţele axiale ale bontului dentar preparat şi pereţii laterali ai coroanei există un spaţiu cu
excepţia suprafeţei ocluzale şi marginii cervicale unde prezintă contact intim.
Pentru confecţionarea acestui tip de coroane sunt aplicate mai multe tehnici, însă toate
prevăd crearea pe bontul dentar a unui spaţiu dirijat pentru obţinerea grosimii corespunzătoare
componentei metalice.

În prezent sunt folosite în practică trei tehnici:

1. Tehnica confecţionării coroanelor cu utilizarea modelului duplicat.

- Pe suprafeţele axiale ale bontului preparat al modelului de lucru, mai sus de pragul cervical
cu 1,0— 1,5 mm, se gravează cu creionul o linie ce repetă configuraţia pragului, iar în caz de
preparaţii fără prag cervical — o linie după configuraţia coletului.
- De la această linie spre ocluzal se modelează din ceară forma anatomică a coroanei
subdimensionate cu 0,3—0,4 mm, după tehnica descrisă la coroanele ştanţate.
- De pe modelul pregătit în aşa mod se obţine o amprentă, în care se toarnă materialul pentru
ambalat cu coeficienţi necesari pentru compensarea contracţiei aliajului din care urmează să
se toarne coroana.

- După priza definitivă a materialului de ambalat se demolează materialul amprentar obținând

astfel modelul duplicat, care se poziţionează apoi în simulator.

- Modelarea machetei coroanei se realizează pe bonturile pre-modelate ale modelului duplicat

prin tehnica adiţiei cu ceară fără ca macheta să fie detaşată de pe model.

- După confecţionarea tijelor canalelor de turnare, macheta coroanei împreună cu un fragment

al modelului duplicat se ambalează în chiuveta de turnare în vederea realizării tiparului şi
turnării aliajului.
2. Tehnica confecţionării coroanelor cu utilizarea pastelor, lacurilor hidrofile.

Aplicarea materialelor hidrofile pe bontul preparat al modelului se realizează cu scopul

modificării formei bontului, precum şi pentru o detaşare mai uşoară de pe bont a machetei
coroanei modelate.
* În acest scop lacul hidrofil se aplică prin pensulare pe toate suprafeţele bontului preparat şi
mai jos de limita preparaţiei cu 2—2,5 mm, apoi se usucă la temperatura de 80—90°C.

* La a doua etapă se modelează cu pasta hidrofilă forma anatomică corespunzătoare a

dintelui, aplicând pasta cu pensula mai sus de limita preparaţiei cu 1,0— 1,5 mm.

* După această pre-modelare iarăşi se usucă pasta hidrofilă la temperatura de 80— 90°C timp
de 20—30 minute. Astfel obţinem o machetă subdimensionată în volum cu 0,30—0,40 mm,
cu suprafeţe netede, lucioase şi dure.
* În continuare bontul mobilizabil este fixat în soclul modelului şi prin tehnica aditiei de ceară
se modelează macheta viitoarei coroane.
* După aplicarea tijelor canalelor de turnare, macheta împreună cu modelul sau numai cu
bontul mobilizabil se introduc într-un vas cu apă rece. Timp de 2 ore, cât se află în vasul cu
apă rece, lacul hidrofil absoarbe apa partial dizolvându-se, iar macheta se îndepărtează de pe
bontul modelului, apoi se realizează tiparul şi se toarnă aliajul.
După această tehnică macheta poate fi modelată şi din acrilate autopolimerizabile ce ard fără
cenuşă (Redont-0,2, Protacril-M etc.).
- Pentru aceasta de pe modelul cu macheta modelată se obţine o amprentă cu elastomeri de
sinteză.
- Se prepară pasta acrilatului solicitat care se depune în locaşul amprentei lăsat de macheta din
ceară.
- De pe bontul mobilizabil se înlătură macheta din ceară şî se repune amprenta cu acrilat peste
modelul din ghips.
- După polimerizarea definitivă a acrilatului, modelul se eliberează de amprentă şi se
introduce în apă pentru 2 ore, după ce macheta din acrilat de sine stătător se detaşează de pe
bontul modelului.
- Dacă sunt necesare unele retuşări (înlăturarea surplusurilor de acrilat, subţierea pereţilor,
accentuarea aspectului morfofunctional etc.), ele sunt efectuate cu ajutorul abrazivelor
rotative, după ce se confecţionează tiparul şi se toarnă aliajul.

3. Tehnica utilizării elementelor fabricate.

În prezent sunt comercializate seturi de machete ale coroanelor cu forme anatomice ale
tuturor dinţilor şi cu dimensiuni diverse realizate din ceară sau materiale termoplastice.
- Corespunzător dintelui ce urmează să fie modelat, se alege o machetă cu volum şi
dimensiuni asemănătoare şi se adaptează pe bontul preparat în poziţia de intercuspidare
maximă.
- La nivelul pragului cervical sau al coletului se picură ceară topită, pentru o adaptare intimă
în această zonă a marginii machetei. În caz de necesitate se individualizează şi relieful
morfofuncțional al suprafeţelor coronare prin adăugarea şi răzuirea cerii.
- După realizarea acestor retuşări, se confecţionează machetele canalului de turnare şi
macheta coroanei cu canalul de turnare se detaşează de pe bontul preparat în vederea
executării tiparului şi a turnării aliajului.
Această tehnică este uşor de realizat şi nu solicită de la tehnician multă iscusinţă.

5. Abrazive pentru șlefuirea și lustruirea coroanelor dentare.

Instrumentar necesar:
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjt și granulație medie (0,8
mm);
• Instrument diamantat în formă de flacară, subțire și scurt;
• Instrument diamantat în chanfrein;
• Instrument diamantat cilindro-conic cu varfrotunjit (granulație fină) (1-2 mm);
• Placa de ceară roz; .
• Turbina cu răcire;
• Discuri abrazive;
• Discuri speciale abrazive concave.

Prelucrarea materialelor metalice se poate efectua prin doua cai: mecanic (aschiere cu
materiale abrazive) si electrochimic.

1. Prelucrarea mecanica – realizeaza reduceri ale volumului, schimbari de forma prin

consum de material/metal. Cu cat prelucrarea este mai redusa pierderea de material este mai
mica. Prelucrarea metalului se obtine cu ajutorul micromotoarelor pentru prelucrari
mecanice care indeparteaza gradat o parte din plusul existent pe fetele protezei. Motorul
orizontal la care se fixeaza un disc este utilizat pentru prelucrari mari si pentru sectionarea
tijelor la aliaje extradure. Sectionarea tijelor care au rezultat din canalele de turnare, la toate
aliajele nobile se face cu un cleste care sectioneaza fara rumegus.
- Materiale abrazive – gorund, pietre cu continut de siliciu si trioxid de aluminiu (acestea
sunt utilizate si la sablator) Toate prelucrarile au ca prima etapa sablare.

-Sablarea utilizeaza jetul de nisip format de aurul comprimat si particulele de materiale sub
forma de granule cu dimensiuni variabile in functie de scopuri care pot fi:
- Indepartarea fetelor de ambalat
- Indepartarea oxizilor (in timpul racirii piesei aliajul se oxideaza).
-Instrumentele de prelucrare cilindrice si roata care actioneaza circular. Aceste pietre sunt
fie fixate, fie mobile; au culori diferite (alb, brun, gri inchis) (dupa culoare se determina
duritatea. (sunt comercializate freze tunstor carbid – aliaj dur pentru lucrari care au ca scop
indepartarea unei cantitati minime /prelucrare pentru netezirea fetelor. Aceste freze au forme
si dimensiuni diferite)
2. Prelucrarea electro chimica utilizeaza:
– Baia galvanica – este utilizata uneori pentru realizarea modelelor , piesa fiind asezata la
anod. Curentul continuu se scurge de la anod la catod ( astfel are loc lustruirea piesei
protetice. Este alcatuita din recipient, solutie , sursa care produce ultrasunete care au o
frecventa mai mare decat a sunetelor obisnuite care echivaleaza cu aluminiul.
Prelucrarile sunt realizate in alte incaperi decat in incaperile unde se prelucreaza mecanic intr-
ucat acestea trebuie sa fie incaperi fara pulberi in atmosfera. Aceste prelucrari sunt de mare
precizie, solicita materiale speciale si sunt prezente.

Materialele abrazive sunt substanţe sub formă de pulbere sau compactă, cu duritate mare,
folosite pentru prelucrarea suprefeţelor metalice, acrilice, ceramice etc.
Abrazive de lustruit sunt utilizate la prelucrarea finală a protezelor dentare pentru a se
obţine suprafeţe lucioase.
Abrazivele pentru lustruirea croanelor metalice sunt:
Pentru lustruirea mecanică : oxizilor metalici înglobaţi în grăsimi liante (stearină, parafină,
seu de oi, silicon)- pastă de culoare verde, care conţine oxid de crom şi se foloseşte pentru
lustruirea pieselor din aliajele metalelor.
Baia galvanică
Abrazivele pentru şlefuire
Pentru prepararea suprafețelor proximale se folosesc abrazive pentru șlefuire cu discuri
metalice cu o singură parte activă sau ac12tive pe ambele părți. Se folosesc prin metoda
medenă și freze de turbină conice, cilindrice.
Pentru suprafețele vestibulare și orale se folosesc pietrele roată cu sensul de rotație dinspre
colet spre ocluzal în vederea micșorării mișcarilor de vibrație.
Pentru suprafața ocluzală sunt folosite pietre în formă de roată de diferite dimensiuni din
carborund sau diamante fixate la piesa drepată sau sub unghi.
Pentru șlefuirea muchiilor sunt folosite discuri concave, freze cilindrice, freze cilindro-conice,
con invers.
După dezambalarea şi prelucrarea coroanei metalice zonele acesteia sunt prelucrare cu
abrazive rotative pentru obţinerea suprafeţei plane şi netede. Prin şlefuire sunt înlăturate şi
surplusurile de metal de la marginile coroanei şi se rotunjesc unghiurile ascuțite. Dacă
modelarea machetei a fost realizată îngrijit, fără surplusuri de ceară, prelucrarea scheletului
metalic cu materiale abrazive necesită intervenții minimale.
ELABORAREA METODICĂ NR. 5

Tema: Turnarea metalelor și aliajelor. Tehnica realizării canelelor de turnare. Metode de

ambalare și materiale utilizate. Turnarea propriu-zisă. Aparate de turnare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Turnarea aliajelor- procesul tehnic de transformare a machetei protezei dentare sau a unor
elemente componente realizate din ceară, politilenă, acrilat sau alte materiale care ard în
totalitate fără a lăsa reziduri în componența metalică. Se realizează prin transformarea
aliajului din stare solidă în stare lichidă și introducerea lui forțată prin canalul de turnare în
interiorul tiparului.
Acest proces necesită respecatrea următoarelor operațiuni: realizarea machetei canalelor de
turnare, realizarea tiparului, prelucrarea termică a tiparului, topirea și turnarea aliajului în
tipar, dezambalarea și prelucrarea componentei metalice.

Aliajele pot fi turnate în tipare reci (în industria metalurgică) sau în tipare fierbinți (în
tehnica dentară; tiparul fiind la cazul acestei metode încălzit pînă la temperatura de topire a
aliajului).
In tiparele fierbinți se toarnă prin acțiunea presiunii vaporilor de apă, prin acțiunea forței
centrifuge prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare

1. Metodele de turnare a metalelor. Caracteristica.

Turnarea metalelor reprezintă procesul de transformare a machete protezei dentare sau a unor
elemente component realizate din ceară, polietilenă, acrilat sau alte materiale care ard în
totalitate fără să lase reziduuri în componenta metalică. Se realizează prin transformarea
aliajului din stare solidă în stare lichidă și introducerea lui forțată prin canalul de turnare în
interiorul tiparului.

Aliajele pot fi turnate în tipare reci (în industria metalurgică) sau în tipare fierbinți (în tehnica
dentară; tiparul este încălzit pînă la temperatura de topire a aliajului)

În tipare fierbinți se toarnă prin acțiunea presiunii vaporilor de apă, prin acțiunea forței
centrifuge (pag. 169), prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare.

Turnarea aliajelor în tipar poate fi realizată în urma acţiunii:

a) forţei centrifuge;
b) aerului comprimat sau prin vacuu mare;
c) presiunii vaporilor de apă.

Pentru ca aliajul topit să umple tiparul sub acţiunea presiunii vaporilor de apă el este introdus
în pâlnia tiparului şi topit prin una din metodele menţionate anterior. În momentul când el
devine fluid, pâlnia se astupă cu un clopot, în interiorul căruia se găseşte azbest umezit sau
argilă. Datorită acţiunii temperaturii aliajului topit asupra azbestului umezit se formează
vapori care prin presiunea lor împing metalul prin canalele de turnare în interiorul tiparului.
Acest sistem de turnare în prezent poate fi considerat clasic, fiind treptat înlocuit prin aparate
moderne.
Introducerea aliajului topit în interiorul tiparului prin acţiunea aerului comprimat sau prin
vacuumare se bazează pe principiul de absorbţie a aerului din porii tiparului şi împingerea
aliajului în interiorul tiparului cu aer comprimat (3—4 atmosfere). Realizarea eficientă a
acestui principiu este posibilă prin utilizarea aparatelor speciale.
În prezent sunt comercializate aparate de vid şi presiune, înzestrate cu surse electrice de
căldură şi utilizate în special pentru topirea şi turnarea aliajelor nobile.

În practica dentară mai frecvent aliajul topit este introdus în interiorul tiparului prin forţa
centrifugă.
* Centrifuga verticală manuală este unul din cele mai vechi aparate,utilizate pentru obţinerea
forţei centrifuge cunoscută şi sub denumirea «frondă» sau «praştie tehnică», compusă din trei
elemente: mâner şi taler articu late cu tijă din sârmă. Pe ntru turnarea aliajului tiparul fierbinte
este aşezat în centrul talerului cu pâlnia în sus, în care se pune aliajul solicitat şi se topeşte cu
una din sursele de căldură. Prin mişcări de rotaţie, realizate cu mâna şi fronda de-a lungul
corpului, aliajul fluid este împins, de forţa centrifugă în interiorul tiparului prin canalele de
turnare. Centrifuga verticală manuală şi în prezent este utilizată în unele laboratoare de
tehnică dentară la turnarea pieselor dentare din aliaje nobile.

* Centrifuga orizontală automată fără sursă proprie de căldură este un aparat care dezvoltă
mişcarea de rotaţie datorită unui motor electric, cu funcţionare de comandă. Este alcătuită
dintr-un corp cilindric în centrul căruia se află un ax vertical solidarizat în afara cilindrului la
un motor electric. De porţiunea axului vertical situată în interiorul cilindrului este fixat un braţ
orizontal, care la o extremitate are o greutate reglabilă pentru realizarea operaţiunii de
echilibrare a aparatului. La cealaltă extremitate are două locaşuri: unul nereglabil pentru
fixarea tipa rului şi altul reglabil pentru poziţionarea şi fixarea creuzetului. Pentru turnarea
aliajului tiparul şi creuzetul din ceramică sau grafit fierbinţi sunt aşezate în locaşurile lor
poziţionând creuzetul cu partea de descărcare centrală la centrul pâlniei tiparului necontactând
cu el cu 10— 15 mm. În acest scop se manipulează numai cu locaşul reglabil al tiparului,
acţiune urmată de blocarea-şi fixarea tiparului. După introducerea aliajului în interiorul
creuzetului, cu contragreutatea situată la extremitatea opusă se echilibrează braţul orizont al
faţă de cel vertical prin sistemul de pârghie. În continuare se topeşte aliajul, iar prin punerea
în mişcare a braţului orizontal de către motorul electric, forţa centrifugă catapultează aliajul
fluid din creuzet în cavitatea tiparului. La această fază o importanţă deosebită are
determinarea fluidităţii optime a aliajului pentru introducerea lui în tipar.
 Fluiditatea aliajului este dependentă de temperatura lui în timpul trecerii din stare solidă în
stare lichidă. Introducerea aliajului lichid în tipar se realizează în intervalul de temperatură
60-100 grade C.
La baza realizării acestui aparat au fost folosite criteriile constructive ale centrifugii orizontale
manuale şi semiautomate.
În prezent sunt comercializate centrifugi automate moderne înzestrate cu surse proprii de
căldură şi în care procesele de topire şi turnare ale aliajelor se execută automat. Aceste aparate
sunt realizate cu centrifugi orizontale sau verticale. Aparatele cu centrifugi orizontale au la
bază aceleaşi principii de construcţie deosebindu-se doar prin faptul că sunt utilate cu sisteme
de comandă atât pentru topirea aliajului, cât şi pentru punerea în acţiune a forţei centrifurgate.
Sursa de căldură este deconectată automat dacă temperatura de topire a aliajului este depăşită,
iar în caz că temperatura scade, sursa de căldură este automat conectată. Prin urmare,
utilizarea acestui aparat exclude devierile temperaturii de topire a aliajului solicitat, iar
conectarea aparatului la rezervorul de gaz inert (argon) nu permite oxidarea aliajelor în timpul
topirii.
Aparatele cu centrifugi verticale sunt mai masive în comparaţie cu cele cu centrifugi
orizontale, la care creuzetul este fixat în interiorul bobinei de inducţie. Pentru introducerea
aliajului în tipar, în interiorul creuzetului este depusă cantitatea necesară de aliaj, peste care se
aşază tiparul cu pâlnia în jos şi se fixează cu ringul. Prin apăsarea butonului de declanşare se
conectează sursa de căldură, controlul făcându-se viziual printr-un orificiu speciali al
creuzetului, apoi se pune în funcţie centrifuga care automat deconectează sursa de căldură şi
catapultează aliajul topit în tipar.

2. Formarea tiparului. Instrumente, materialele și utilajele necesare.

Tiparul reprezintă o cavitate sau mai multe cavităţi şi este obţinut în urma operaţiunii de
ambalare şi de ardere, având formă şi volum identice cu ale machetei şi ale viitoarei
construcţii protetice. Pentru a se obţine după macheta din ceară o piesă protetică fără
porozităţi, cu o suprafaţă omogenă şi adaptată cu precizie la câmpul protetic, după realizarea
machetelor canalelor de turnare se efectuează ambalarea.

Prin ambalare se înţelege includerea machetei din ceară împreună cu tijele canalelor de
turnare într-un material termorezistent, în vederea realizării tiparului. Operațiunea de
ambalare se realizează în chiuvetă sau mufă, reprezentate de cilindri metalici sau din
materiale plastice cu diametre diferite (în funcţie de numărul şi mărimea machetelor). De o
extremitate a conformatorului se solidarizează un capac ce are în centrul suprafeţei un con
îndreptat în interiorul cilindrului, care în tipar formează pâlnia de turnare. În dependenţă de
materialele utilizate la ambalare, turnarea aliajelor poate fi realizată în tipare împreună cu
conformatorul şi fără el. De aceea şi tehnica de ambalare va fi diversă.

Astfel deosebim:
-ambalare în mase cu liant din sticlă; (masa se aplică prin scurgere pe machete apoi se
presoară cu nisip de cuarț după care se introduce într-un vas cu vapori de amoniac
pentru a face priza (întări), operațiunea se repetă; ulterior capacul este asamblat la
chiuvetă, locul de asamblare este acoperit cu masa de ambalat, apoi chiuveta se
umple cu nisip de cuarț);
- ambalare în mase cu liant din ghips sau fosfat; fosfat (capacul conformatorului este
asamblat la
chiuvetă și lipit cu ceară, apoi chiuveta se umple atent cu masa de ambalat)

Ambalarea poate fi realizată prin două tehnici: 1) într-un singur timp; 2) în doi timpi.

Tehnica de ambalare într-un singur timp.

-Machetele pieselor protetice solidarizate la conul capacului, degresate şi detensionate în
prealabil se introduc în interiorul cilindrului metalic sau plastic.
- Capacul ce prezintă contact cu marginea exterioară a cilindrului se solidarizează prin lipire
cu ceară lipicioasă. La utilizarea cilindrului metalic, pentru favorizarea unei dilatări
corespunzătoare a masei de ambalat, interiorul lui este căptuşit cu hârtie de azbest cu o
grosime de 0,5— 1 mm.
-După asamblarea cilindrului la capac, se prepară cu vacuum-malaxorul cantitatea necesară
de masă de ambalat, respectând proporţiile lichid-pulbere indicate în prospect de către
producător. Se mentioneaza ca
utilizarea maselor de ambalat este dependentă de aliajul folosit la realizarea componentei
metalice.

Tehnica de ambalare în doi timpi.

- La prima etapă a tehnicii de ambalare în doi timpi machetele pieselor protetice se acoperă
cu un strat de masă de ambalat, depus cu pensula sau spatula, obţinându-se astfel un nucleu
cu grosimea pereţilor de 2—4 mm.
-La a doua etapă, după priza definitivă a pastei, nucleul se umezeşte cu ajutorul lichidului
component al masei de ambalat şi se umple interiorul conformatorului după principiile
generale .

După priză și uscare, tiparul este supus prelucrării termice în vederea eliminării definitive a
lichidului rămas în pori, a cerei și încălzirea tiparului până la temperatura de topire a
aliajului. Astfel a fost obținut tiparul.

Instrumente: spatulă de gips, colbă, conformator/mufă, pensulă, spatulă de modelat,

Spirtieră
Operaţiunea de ambalare se realizează în conformatoare cunoscute în literatura de
specialitate şi sub numele de chiuvetă sau mufă, reprezentate de cilindri metalici sau din
materiale plastice cu diametre diferite (în funcţie de numărul şi mărimea machetelor). De o
extremitate a conformatorului se solidarizează un capac ce are în centrul suprafeţei un con
îndreptat în interiorul cilindrului, care în tipar formează pâlnia de turnare.
Materiale: masă de ambalat (lichid și praf)
Utilaje: Vacuum-malaxor, măsuță vibratorie

3. Realizarea canalelor de turnare.

Machetele canalelor de turnare sunt realizate cu scopul creării unor tunele sau reţele prin
care curge aliajul topit în timpul turnării şi umple cavităţile tiparului. Aceste machete sunt
reprezentate de tije din metal, ceară sau materiale plastice, de lungime şi grosime diferită,
solidarizate la macheta protezei dentare sau a piesei necesare. Ceara se topește și curge din
tipar, formîndu-se niște cavități în formă de tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi
introdus aliajul topit.
Lungimea, grosimea şi numărul tijelor depind de mărimea piesei protetice, de metoda de
turnare a aliajului topit în tipar, precum şi de aliajul utilizat. Însă independent de aceasta, tijele
trebuie să contribuie la realizarea turnării omogene atât la suprafaţă, cât şi în interiorul
componentei metalice.
Pentru realizarea acestui scop tijele se poziţionează pe suprafaţa machetei după următoarele
principii:

• Pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;

• Pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;

• Tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.

1. Clasică

Se utilizează tije cu un diametru de 1,7—3 mm şi cu o lungime de aproximativ 3—5 cm. La

fiecare element al machetei se solidarizează câte o tijă metalică sau din ceară. Aceste tije se
încrucişează la o depărtare de cel puţin 2—3 cm de machetă, realizând în locul lor de
joncţiune pâlnia de turnare, în caz de utilizare a tijelor metalice, sau pot fi solidarizate la un
canal principal de turnare

2. Modernă
Sunt utilizate tije din ceară sau materiale plastice, cu diametru şi lungime diverse. Astfel la
fiecare element component al machetei punţii dentare sau cel mult la două elemente se fixează
câte o tijă verticală cu o lungime de 3— 4 mm şi diametrul de 2,5—3 mm, după principiile
descrise anterior. La extremităţile libere ale acestor tije se fixează o altă tijă orizontală cu
diametrul de 4—5 mm, ce repetă forma machetei punţii dentare având şi lungime egală cu ea.
De tija orizontală sunt fixate 2—3 tije verticale de acelaşi diametru, cu o lungime de 2-4 cm,
care în locul lor de joncţiune pot realiza pâlnia de turnare sau pot îi solidarizate la macheta
canalului principal de turnare.

4. Metoda confecționării.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.

Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7-3 mm și
cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin depunere de ceară, este
modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de rezervor care va compensa
volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul răcirii). Ulterior, extremitatea liberă
a machetei canalului este lipită de conul capacului conformatorului. În caz că este necesară
ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o tijă cu diametrul de 5-6 mm și
lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta canalului principal), iar la ea se
solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul cărora se află machetele protezelor).
Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3 mm în
diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă tijă
orizontală (care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2- 3 tije
orizontale care se lipesc de conul capacului conformatorului. Sunt realizate și canale de
evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5 mm la machetă și la marginea
conului de pe capacul conformatorului.
Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:
• Pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;
• Pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;
• Tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.

5. Prelucrarea termică a tiparului.

Turnarea aliajelor în tipare poate fi realizată prin două metode:
1) în tipare reci;
2) în tipare fierbinţi.

Prelucrarea termică a tiparului se realizează în cuptoare speciale şi cuprinde două faze:

preîncălzirea şi încălzirea tiparului.
Preîncălzirea tiparului este un proces termic reglabil care prevede ridicarea lentă a
temperaturii timp de 1 oră până la 300-400°C şi menţinerea la această temperatură timp de 30
min, pentru ca vaporii de apă ce se formează la încălzire să nu exercite presiuni mari asupra
pereţilor tiparului producând fisuri sau alte modificări. Acesta se realizează în scopul uscării
tiparului, topirii şi scurgerii materialului machetei şi arderea lui. Pentru aceasta sunt utilizate
cuptoare speciale (fig. 96) înzestrate cu grătare pentru aşezarea tiparelor, cu hote pentru
evacuarea vaporilor, gazelor şi cu dispozitive de reglare a temperaturii.

Incălzirea- După preîncălzire timp de 90 min, tiparul este scos din cuptor şi introdus în alt
cuptor încălzit până la temperatura de 200°C, cu ridicarea ulterioară a temperaturii până la cel
puţin 900— 1000°C, cu scopul arderii definitive a produselor rămase în interiorul tiparului,
dilatarea termică solicitată, apropierea între temperatura tiparului şi temperatura de topire a
aliajului utilizat.
• 200grade -500grade timp de 60 min
• 500grade- 600grade timp de înca 60 min
• 600grade- 800grade timp de 30 min cu u menţinerea la temperatura finală timp de
30—45 min
Aliaje Au, platină, paladiu, crom- cobalt, crom- nichel.

6. Tehnici de introducere a aliajelor în tipar.

• Prin acțiunea presiunii vaporilor de apă; - Pentru ca aliajul topit să umple tiparul sub
acţiunea presiunii vaporilor de apă el este introdus în pâlnia tiparului şi topit. In momentul
când el devine fluid, pâlnia se astupă cu un clopot, în interiorul căruia se găseşte azbest
umezit sau argilă. Datorită acţiunii temperaturii aliajului topit asupra azbestului umezit se
formează vapori care prin presiunea lor împing metalul prin canalele de turnare în interiorul
tiparului.
• Prin acțiunea forței centrifuge (chiuveta este împinsă cu viteză mare în direcție opusă
poziției machetei, astfel, forța centrifugă împinge aliajul în direcția cavității lăsate de
machetă) cu ajutorul aparatelor (centrifuga verticală manuală/ centrifuga orizontală automată).
• Prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare (se absoarbe aerul din porii tiparului, apoi
aliajul fluid este împins în tipar cu ajutorul aerului comprimat). Introducerea aliajului topit în
interiorul tiparului prin acţiunea aerului comprimat sau prin vacuumare se bazează pe
principiul de absorbţie a aerului din porii tiparului şi împingerea aliajului în interiorul
tiparului cu aer comprimat (3—4 atmosfere), cu ajutorul apartatelor speciale.

7. Tehnica dezambalării pieseor turnate.

Dezambalarea este o operaţiune de desprindere a machetei cornponentei metalice din tipar
după turnare. Proprietăţile fizico-chimice ale aliajului de la trecerea lui din istare lichidă în
stare solidă, sunt în raport cu timpul necesar pentru răcirea tiparului împreună cu aliajul
turnat.
La răcirea lentă aliajele nobile şi oţelurile formează o structură macrogranulară, iar la răcirea
rapidă — o structură microgranulară cu proprietăţi mecanice superioare.
După turnarea aliajelor, tiparul este lăsat să se răcească 5— 10 minute, după ce se cufundă în
apă rece.
După turnarea aliajului, tiparul să fie ţinut la aer, până când aliajul din pâlnia tiparului capătă
o culoare întunecată, apoi trebuie să fie introdus în apă rece. Aşadar, după răcirea definitivă a
tiparului componenta metalică se eliberează de masa de ambalat.
La utilizarea tiparelor cu chiuvetă, aceasta se prinde cu un deşte şi prin ciocănirea pereţilor
chiuvetei (conformatorului) de jur împrejur sunt eliberate componentele metalice din interior.
În tiparele fără chiuvetă masa de ambalat se fracturează cu un cleşte desprinzând-o totodată şi
de piesele metalice.
După îndepărtarea masei de ambalat pe suprafaţa componentelor metalice se mai observă
mici zone izolate acoperite de material de ambalat şi o peliculă de oxid metalic, care sunt
înlăturate definitiv prin metode chimico sau mecanice.
- Protezele turnate din aliaje nobile sunt curăţate definitiv şi dezoxidate prin fierberea lor în
soluţie de acid clorhidric 25—50% timp de 1—2 minute.
- Piesele dentare turnate din oţeluri inoxidabile sunt fierte iniţial în sodă caustică şi după
spălarea lor cu un jet de apă iarăşi sunt fierte în soluţie de H20 —900 ml + HCl— 100 m l+ H
N 03—50 ml, timp de 1—2 min.

Dezambalarea este o operaţiune de desprindere a machetei cormponentei metalice din tipar

după turnare. La răcirea lentă aliajele nobile şi oţelurile formează o structură macrogranulară,
iar la răcirea rapidă — o structură microgranulară cu proprietăţi mecanice superioare. Din
aceste considerente după turnarea aliajelor tiparul este lăsat să se răcească 5— 10 minute,
după ce se cufundă în apă rece

Este recomandat ca după turnarea aliajului tiparul să fie ţinut la aer, până când aliajul din
pâlnia tiparului capătă o culoare întunecată, apoi trebuie să fie introdus în apă rece. Aşadar,
după răcirea definitivă a tiparului componenta metalică se eliberează de masa de ambalat. La
utilizarea tiparelor cu chiuvetă, aceasta se prinde cu un cleşte şi prin ciocănirea pereţilor
chiuvetei de jur împrejur sunt eliberate componentele metalice din interior.
In tipare fără chiuvetă masa de ambalat se fracturează cu un cleşte desprinzând-o totodată şi
de piesele metalice. După îndepărtarea masei de ambalat pe suprafaţa componentelor metalice
se mai observă mici zone izolate acoperite de material de ambalat şi o peliculă de oxid
metalic, care sunt înlăturate definitiv prin metode chimico sau mecanice. Astfel, protezele
turnate din aliaje nobile sunt curăţate definitiv şi dezoxidate prin fierberea lor în soluţie de
acid clorhidric 25—50% timp de 1—2 minute. Piesele dentare turnate din oţeluri inoxidabile
sunt fierte iniţial în sodă caustică şi după spălarea lor cu un jet de apă iarăşi sunt fierte în
soluţie de H20 —900 ml + HCl— 100 m l+ H N03—50 ml, timp de 1—2 min.
Sablatorul este un aparat prin care trece un jet de particule de nisip(70-100 microni) ei
bombardează metalul și sare masa de ambalat.

8. Erori posibile la etapa de turnare.

Componenta metalică turnată şi prelucrată este supusă unui examen de apreciere a calităţii în
vederea depistării unor defecte posibile care pot fi înlăturate prin şlefuire.
Sunt însă defecte care nici după intervenţiile respective nu permit utilizarea pieselor dentare la
realizarea protezei dentare finite, din care cauză aceste piese dentare sunt remodelate şi
turnate din nou.

Din grupa defectelor care pot fi înlăturate fac parte modificările de formă şi volum, datorită
prezenţei unor plusuri de aliaj solidificat pe suprafeţele piesei turnate determinate de prezenţa
unor cavităţi cu aceleaşi forme de pe pereţii tiparului.
De obicei pot fi evidenţiate următoarele forme de plusuri: sferice, lamelare, conice, aciculare
sau o combinaţie de forme.
Apariţia acestor modificări este determinată de nerespectarea procesului de realizare şi
prelucrare termică a tiparului şi anume:
1) macheta n-a fost degresată;
2) prezenţa incluziilor de aer în masa de ambalat;
3) la ambalarea machetei, materialul de ambalat n-a fost supus vibrării;
4) masa de ambalat n-a fost omogenă;
5) tiparul a fost încălzit brusc;
6) introducerea tiparului în cuptoare fierbinţi sau ridicarea bruscă a temperaturii în cuptor,
ceea ce provoacă apariţia fisurilor pe pereţii tiparului.
Din grupa defectelor care nu pot fi inlăturate evidenţiem:
— Lipsurile determinate de pătrunderea parţială a aliajului topit în interiorul tiparului
(lipsuri parţiale şi totale) apărute în cazul realizării incorecte a canalelor de turnare
(subdimensionare, numărul necorespunzător, situarea lor incorectă), al prelucrării termice
necorespunzătoare (nerespectarea regimului termic), obturării unei zone din tipar sau a
canalului central de turnare, al realizării unei forţe mici de împingere a aliajului fluid în tipar,
sau când aliajul utilizat a fost insuficient topit, a fost utilizată o cantitate mai mică de aliaj, ce
nu corespunde volumului piesei turnate;
— Defecte de omogenizare a aliajului ce sunt determinate de micro- sau macrocavităţile
(pori) de la nivelul suprafeţelor piesei dentare sau în interiorul metalului.
Prezenţa acestor defecte este determinată de incluziile de gaze, zgură, masă de ambalat,
precum şi de comprimarea insuficientă a aliajului, în urma a mai multor cauze:
a) Absenţa sau dimensiunea insuficientă a rezervoarului de aliaj, cât şi situarea lui la o
distanţă mai mare de 2—3 mm faţă de machetă;
b) Canale de turnare cu dimensiuni insuficiente;
c) S-a utilizat o cantitate mică de aliaj;
d) Forţa de împingere a aliajului topit a fost insuficientă;
e) Eliminarea gazelor din tiparul umplut cu aliaj topit a fost insuficientă, ca urmare a
prelucrării termice incorecte a tiparului;
f) Supraîncălzirea aliajului topit (fierberea lui);
g) Oxidarea aliajului în timpul topirii lui;
j) Incluzii de zgură sau masă de ambalat în aliajul fluid;
i) Componente metalice cu dimensiuni incorecte ce determină imposibilitatea aplicării lor pe
câmpul protetic.
Aceste modificări apărute fie în urma supradimensionării totale sau subdimensionării piesei
dentare sunt o consecinţă a inegalităţii dintre coeficienţii de dilatare şi contracţie ai masei de
ambalat şi aliajului utilizat, fie prin utilizarea maselor de ambalat cu coeficienţi similari mai
mari sau mai mici decât ai aliajului, din cauza nedetensionării machetei din ceară, contracţiei
machetei prin înglobarea ei în mase de ambalat cu temperaturi scăzute (mai mici decât ale
machetei).

ELABORAREA METODICĂ NR. 6

Tema: Coroane fizionomice (Jacket) acrilice, composite. Etapele clinico-tehnice de
confecționare prin metoda clasică și modernă.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Coroanele fizionomice
Coroanele fizionomice sunt microproteze fixe care acoperă în întregime suprafeţele dintelui
preparat cu scopul restaurării formei anatomice şi a nuanţelor coloristice ale dintelui natural.
Din acest motiv mai sunt cunoscute şi sub numele de coroane estetice şi coroane
«Jacket»(traducere- jachetă, veston, înveliş suprem).
Prin urmare, coroanele fizionomice sunt confecţionate în întregime din materiale
nemetalice (porţelan, acrilate sau compozite) cu scopul refacerii aspectului morfofuncţional şi
coloristic în special al dinţilor incisivi, canini şi premolari. Tehnica realizării coroanelor
fizionomice depinde de materialul utilizat.
1. Indicații la confecționarea coroanelor fizionomice.
Coroanele dentare sunt indicate în terapia leziunilor odontale coronare ale dinților frontali și
premolarilor în caz de:
• Lipsă de substanță a marginilor și a unghiurilor incisivale, când alte metode de restaurare nu
sunt eficace sau posibile;
• Dereglări de culoare;
• Prezența distrofiilor țesuturilor dure;
• Fluoroză;
• Anomalii dentare (volum, poziție, direcție), care pot fi corectate doar prin metoda de
acoperire..
* O condiție importantă- coroanele dinților naturali trebuie să fie înalte, voluminoase,
deoarece este necesitatea preparării (șlefuirii) unui strat mai mare al țesuturilor dure.
-In caz de distrucții coronare profunde, întinse ca suprafață, când terapia de reconstruire este
ineficientă.
- Pentru dintii frontali se indica coroane fizionomice din acrilat, pentru obtinerea unui material
fiziologic impecabil. Totusi pentru dintii laterali, acest material nu este indicat din cauza
proprietatii sale fragile
- Pentru dintii laterali sunt indicate coroane din materiale compozite , pentru conferirea
duritatii acestor dinti. Ele indeplinesc o functie provizorie.
-restaurarea aspectului coloristic al dintilor devitalizati;
-restaurarea integritatii morfologiei dintilor frontali fracturati, ce nu beneficiaza de tratament
conservativ(obturatii);
-restaurarea aspectului fizionomic al dintilor frontali cu procese carioase profunde;
-restaurarea fizionomica a dintilor cu anomalii de forma,volum si pozitie;
-restaurarea fizionomica a dintilor ce prezinta displazii ale smaltului la nivelul fetelor
vestibulare;
-restaurarea volumului si formei dintilor abrazati cand relatia ocluzala este
favorabila(confectionate pe o preparatie echilibrata).

Indicațiile sunt majore, însă impune o condiție importantă și anume ca coroanele dinților
naturali să fie înalte, voluminoase, ceea ce este necesar pentru șlefuirea unui strat mai mare de
țesut dur.

2. Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor fizionomice acrilice,

compozite. Rășinile autopolimerizabile și termopolimerizabile.
- Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice; -
- Laborator: realizarea modelelor, poziționarea acestora în relație centrică și fixarea în
simulator, modelarea machetei din ceară a viitoarei coroane acrilice. Ulterior, tehnica diferă în
funcție de modalitatea de polimerizare a acrilatului:
Pentru acrilatele autopolimerizabile: pe porțiunea modelului unde a fost modelată macheta
este realizată o amprentă din material amprentar de consistență dură, apoi este înlăturată
macheta din ceară (prin topire și spălare cu apă fierbinte). După ce modelul a fost bine spălat
și uscat, se aplică un lac de izolare (pentru ca acrilatul să nu adere la suprafața bontului).
Ulterior este preparată masa acrilică și introdusă în amprentă care este presată pe model și
fixată cu un elastic sau ceară lipicioasă. Pentru polimerizare este introdusă în cratița cu
presiune.
Pentru acrilatele termopolimerizabile: dacă modelul este realizat cu bonturi mobilizabile,
atunci macheta este detașată și ambalată (ceea ce nu este de dorit, pentru că poate fi accidental
deformată); dacă modelul este cu bonturi fixe, atunci este secționată doar partea modelului cu
macheta coroanei, se deretentivizează (sunt înlăturate toate suprafețele care vor împiedica
deschiderea tiparului) și se ambalează (se ambalează vertical). După priza masei de ambalat
tiparul este ținut 3-5 minute în cratița cu apă fierbinte, apoi se deschide, ceara se înlăturată, se
spală bine și se izolează (Izocol). Urmează prepararea pastei acrilice care, în stadiul de aluat,
este introdus în cavitatea tiparului, tiparul se închide și se presează, se introduce în ring (un
dispozitiv care previne deschiderea tiparului în timpul polimerizării) și se introduce în vasul
de polimerizare. Polimerizarea se face conform indicațiilor producătorului. După răcire
coroana este dezambalată.
Pentru acrilate fotopolimerizabile: nu se modelează macheta, se aplică un lac de izolare și
se modelează direct pe bont. Se elimină surplusurile și se verifică prezența contactelor dento-
dentare funcționale.
- Clinic: proba în cavitatea bucală;
- Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele respective;
- Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.
3. Avantejele coroanelor din acrilat confecționate prin metoda modernă față de cea
clasică.
Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat nu prevede modelarea machetei
coroanei din ceară şi nici realizarea tiparului. Această tehnică constă în modelarea directă a
coroanei din acrilat prin depunerea succesivă a straturilor pe bontul dentar fiind asemănătoare
cu tehnica utilizată la confecţionarea coroanelor din porţelan. Tehnica modelării coroanei
prevede depunerea aceloraşi straturi (bazal, de dentină, de smalţ, de colet şi incizal), urmate
de polimerizarea lor conform indicaţiilor din prospectul anexat la produsul respectiv.
Constatăm că coroanele confecţionate după tehnica modernă au luciul şi nuanţele coloristice
identice dintelui natural.
Tehnica clasică de confecţionare a coroanelor din acrilat prevede realizarea următoarelor
operaţiuni: modelarea machetei viitoarei coroane din ceară; ambalarea machetei coroanei în
chiuvetă pentru realizarea tiparului; pregătirea acrilatului şi introducerea lui prin presare în
tipar; polimerizarea acrilatului şi dezambalarea coroanei din chiuvetă; prelucrarea, finisarea şi
lustruirea coroanei. Metoda la fierbinte, prin firbere.
- Coroanele au luciul și nuanțele coloristice identice dintelui natural;
- Nu conțin monomer (care este foarte toxic);
- Proprietăți fizico-chimice superioare;
- Coroana poate fi modelată direct pe bont;
- Nu necesită adaptare ulterioară – închidere marginală mai bună;
- Pentru polimerizare nu este necesară confecționarea tiparului;
- Nu necesită prelucrare majoră după polimerizare.
4. Condițiile și etapele de polimerizare a coroanelor din acrilat.
Acrilatele sunt comercializate sub formă de praf și lichid (polimer și monomer) care se
amestecă și se polimerizează.
Polimerizarea este procesul de formare a legăturilor moleculare și polimerice între monomer
și polimer.
La amestecarea acestor două componente se formează o masă gomoasă care, prin
polimerizare, se solidifică, formând monomolecule care se unesc încrucișat între ele și
formează macromolecule.
Polimerizarea depinde de tipul de acrilat folosit:
• termopolimerizabil – reacția chimică de polimerizare necesită un anumit regim termic
indicat de producător (căldură uscată, umedă, raze UV, infraroșii (Gh. Bârsa));
• autopolimerizabil – conține catalizator care declanșează reacția chimică de polimerizare
fără a avea nevoie de un regim termic; pentru accelerarea polimerizării poate fi plasat în
cratița cu presiune.
• fotopolimerizabil – are catalizator care se activează în prezența razelor de lumină.

5. Etapele de confecționare a coroanelor din acrilat prin metoda de injectare.

Confecționarea coroanelor din acrilat prin metoda de injectare începe cu:
- Realizarea modelului din gips dur;
- Modelele sunt poziționate în relație centrică apoi fixate în simulator;
- Urmează modelarea machetei din ceară roz sau incoloră;
- Ambalarea modelului în chiuveta specială pentru injectare;
- Realizarea machetei canalului de turnare;
- Realizarea tiparului;
- Injectarea acrilatului cu ajutorul unui aparat special de injectare;
- După răcire coroana este dezambalată și prelucrată.
Confecționarea coroanelor din acrilat prin metoda de injectare începe cu realizarea modelului
din gips dur. Modelele sunt poziționate în relație centrică apoi fixate în simulator. Urmează
modelarea machetei din ceară roz sau incoloră, apoi ambalarea modelului în chiuveta specială
pentru injectare, realizarea machetei canalului de turnare, realizarea tiparului, injectarea
acrilatului cu ajutorul unui aparat special de injectare. După răcire coroana este dezambalată
și prelucrată.
Pentru confecționare a coroanelor din acrilat prin metoda de injectare
După realizarea tiparului, acesta se asamblează a doua jumătate a chiuvetei, se toarnă ghipsul,
se îndepărtează ceara şi se izolează tiparul conform tehnicii clasice. După răcirea tiparului
părţile chiuvetei-injecţie sunt asamblate şi fixate în ringul-presă, iar în camera de recepţie a
aparatului complex este introdusă fiola cu pastă acrilică amesitecată în vibrator. Ulterior cu
ajutorul pompei şi sub presiune foarte mare (până la 3000 kg) acrilatul este introdus prin
canalele de turnare în interiorul tiparului. Acrilatul este supus polimerizarii sub acţiunea
acestor presiuni permanente, timp de 3—5 minute, la temperatura de 95— 100°C.
Principiul acestei metode este prin injectare și se foloseste material cristalizat care se topeste
la temperature, de regulă praf și lichid.
6. Etapele realizării coroanelor din rășini compozite.
Rășinile compozite sunt comercializate în seringi și se depun direct pe bont strat cu strat până
la modelarea coroanei. Sunt fotopolimerizabile.
* Realizarea modelului;
* Evidențierea marginii preparației;
* Izolarea bontului;
* Modelarea coroanei;
* Prelucrarea și finisarea.

7. Succesiunea depunerii straturilor de compozit și polimerizarea straturilor.

Tehnica modelării coroanei prevede depunerea straturilor (bazal, de dentină, de smalţ, de
colet şi incizal), urmate de polimerizarea lor conform indicaţiilor din prospectul anexat la
produsul respectiv.
Stratul bazal prevede mascarea estetică a bontului, putând exista douâ situaţii:
• dacă bontul relevă o coloraţie exagerat saturată este indicat să se utilizeze un strat de
pastă opacă cu rol de reductor de luminozitate
• dacă bontul nu prezintă nici o coloraţie se va aplica o peliculă periferică de transparent,
pentru a exploata la maximum fenomenul de difuziune a culorii. Rolul acestei pelicule de
trangparent este de a face să circule lumina şi nu de a o capta.
❖ Se modelează cu dentină până se atinge volumul inițial al dintelui natural.
❖ Apoi se taie marginea incizală sub unghi de 160-170º și se fac adâncituri corespunzătoare
șanțurilor din această regiune.
❖ În aceste adâncituri se depune stratul incizal apoi se adaugă stratul de smalț care
înlocuiește ca volum dentina înlăturată.
❖ În zona cervicală se înlătură dentina și se realizează o adâncitură concavă în care se
depune stratul cervical, apoi se acoperă cu stratul dentină.
ELABORAREA METODICĂ NR. 7

Tema: Coroane fizionomice (Jacket) integral-ceramice. Tehnici de confecționare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Coroanele integral ceramice

1. Metodele de realizare a restaurărilor dentare integral-ceramice.
Coroanele integral ceramice reprezinta lucrari protetice total fizionomice, care reușesc să
ofere rezultat estetic și fidelitate maximă. Ceramica este similară smalțului dintelui translucid,
adică lumina trece prin el, ceea ce ii conferă un aspect estetic similar cu dintele natural.
Coroanele integral ceramice sunt indicate pentru dinții frontali datorită capacităților estetice
deosebite și datorită fortelor masticatorii relativ mici.
• Prin ardere/infiltrare și sintetizare (In Ceram)- principiul sistemului constă în realizarea
într-o prima fază a unei cape ceramice care se infiltrează ulterior cu o sticlă de alumino-
silicat. Nucleul asfel obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului
cromatic dorit.

• Prin frezare (CAD – CAM)- piesa protetică este obținută prin reducerea succesivă, dintr-
un bloc ceramic de un anumit volum, până la atingerea formei finale a restaurării.

• Prin turnare (Dicor)- procedeul constă în turnarea unei mase sticloase, urmată de un
tratament termic de ceramizare. Ceramizarea este procesul în urma căruia în interiorul masei
ceramice se formează cristale dintr-o fază sticloasă. După ceramizare, nucleul obținut se
acoperă cu straturi ceramice până la obținerea efectului estetic dorit.

• Prin injectare (Empress, Cerestore)- sistemul de realizare a coroanelor integral ceramice

prin injectare (presare) este asemănător cu cel prin care se obțin coroanele turnate. Într-o
prima faza se modelează o machetă din ceară, după care se obține un tipar prin tehnica cerii
pierdute, iar în acest tipar se injectează o masă ceramică aflată într-o stare plastică.
În funcție de temperatura de plastifiere a ceramicii se disting două tipuri de sisteme:
− sisteme cu temperatura înaltă de injectare – IPS Empress;
− sisteme cu temperatura scazută de injectare – Cerestore.
2. Particularitățile realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Dicor.
Tehnica Dicor- sistemul se bazează pe turnarea din sticla a viitoarei reconstituiri, urmată de
ceramizare și acoperirea cu straturi ceramice pentru obținerea apectului estetic dorit.
Ceramizarea este procesul prin care structura amorfă a sticlei este transformată într-o structură
cristalină.
Etape de realizare:
Etapele clinico-tehnice
- Prepararea cavității.
- Amprentarea
- Modelul de lucru.
- Macheta.
- Tiparul.
- Se topește și se toarnă ceramica la temparatura de 1370 grade Celsius, rezultând un miez
vitroceramic, care va fi reambalat și ceramizat timp de 4-6 ore, de la temperatura de 670 grade
Celsius până la 1050 grade Celsius, rezultând miezul cristalin vitroceramic, pe care se vor
aplica mase ceramice de placat, nuanțându-se coloristic.
Caracteristici
- Timp de lucru scurt.
- Rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite.
Dupa ceramizare numai 45% din material mai râmâne în stare sticloasă, restul de 55%
transformandu-se în fază cristalină. Totodată datorită reducerii fazei sticloase restaurarea
devine mai opacă, are o rezistenţă mecanică mai mare şi este mai puţin rugoasă decât înainte
de ceramizare.
3. Caracteristica realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Cerestore, In Ceram,
CAD-CAM.
Cerestore – sistem cu temperatură scăzută de injectare. Modelarea machetei, ambalarea,
topirea cerei, încălzirea blocului de ceramică și introducerea prin presare în tipar.
Dezambalarea și prelucrarea.
- Realizarea modelului de lucru din răsina epoxidică speciala și aplicarea lacului de distanțare
- Modelarea din ceară a machetei nucleului ceramic;
- Ambalarea modelului împreuna cu macheta din ceară;
- Eliminarea cerii și preîncălzirea tiparului la 180 de grade;
- Presarea unei tablete plastice din ceramică;
- Arderea nucleului obținut timp de 8h la 1320 de grade C;
- Arderea ceramicii pentru dentină și smalț.

CAD – CAM – amprenta digitală (câmpul protetic sau modelul este fotografiat cu ajutorul unui
scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată viitoarea coroană sau
carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care, frezează proteza dintr-un bloc
de ceramică.
▪ nu necesita amprenta;
▪ nu necesita model, macheta, tipar;
▪ amprenta se realizeaza cu camera intraorala;
▪ macheta este procesata;
▪ frezarea este asistata de calculator;
▪ din lingouri ceramice (CEREC-Vita; Cerec-Dicor).
Etapec clinico-tehnice
- Amprenta optica se realizează cu camera intraorală.
- Macheta este procesată;
- Frezarea este asistată de calculator.
- Obținerea modelului.
In Ceram – realizarea piesei protetice prin infiltrare și sinterizare reprezentativ pentru aceasta
tehnologie este sistemul In-Ceram.
Principiul sistemului constă în realizarea într-o primă fază a unei cape ceramice care se
infiltrează ulterior cu o 3 sticlă de alumino-silicat.
Nucleul asfel obținut se plachează cu mase ceramice până la obținerea efectului cromatic
dorit.
Etapele clinico-tehnice
• Prepararea dinților și amprentarea câmpului protetic.
• Realizarea modelului de lucru și aplicarea die spacerului
• Realizarea modelului dublicat dintr-un ghips special.
• Aplicarea pe bont a unei suspensii de Al2O3.
• Arderea ghipsului se face intr-un cuptor Vita in Ceram timp de 4 ore la o temp. De 1110
grade celsius.
• Rezultă un schelet de Al2O3 foarte rezistent, care se prelucrează și se adaptează pe modelul
de lucru

4. Avantajele și dezavantajele confecționării.

Avantaje:
• Restaurare estetică până la 100 %;
• Duritate;
• Rezistență la uzură;
• Rezistență la deformare;
• Conductibilitate termică slabă;
• Coeficient mic de dilatare termică;
• Rezistența la colorare;
• Nu necesită prezența unui carcas metalic;
• Nu are culoarea surie a restaurărilor metalo-ceramice;
• Închidere marginală superioară (adaptare bună la limita preparării);
• Biocompatibilitate
Dejavantaje:
• Proces tehnologic dificil;
• Necesitatea utilajului sofisticat;
• Duritatea protezei este mai mare decât a smalțului.

Indicaţiile coroanei jacket ceramice

- Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refacute cu
materiale plastice de restaurare coronară.
- Leziuni carioase proximale de amploare care in decursul anilor au fost restaurate de
repetate ori cu obturaţii.
- Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie.
- Discromii post-tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente de
albire.
- Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic.
- Imbunătăţirea aspectului fizionomic in special la o serie de profesii (artişti,
profesori, avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisface.

Contraindicaţiile coroanei jacket ceramice:

- Pacienţi tineri la care camera pulpară fiind voluminoasă există riscul lezării pulpei;
- La sportivi unde există riscul fracturării traumatice a coroanei;
- In ocluzii adânci acoperite, deoarece nu se poate asigura suficient spaţiu între bont
şi dinţii antagonişti;
 - In ocluzii cap la cap care rezultă in urma uzurii marginilor incizale. Insăşi uzura
denotă de obicei exercitarea de forţe musculare mari de obicei parafuncţionale
(bruxism). In cazul unor rapoarte constituţionale atitudinea poate fi mai nuanţată şi
nu de contraindicaţie categorică;
- Dinţii scurţi, la care contactul coroanei cu antagoniştii s-ar face pe suprafeţe ne
susţinute de bont;
- Dinţii frontali care prezintă strangulări ceirvicale care nu permit conformarea
corectă a pragului gingival;
- Molarii reprezintă o contraindicaţie pentru coroanele dm mase ceramice
tradiţionale care nu rezistă la solicitările funcţionale din zona laterală a arcadei
dentare;
- Dinţii depulpaţi trebuiesc restauraţi în prealabil sau reconstituiţi cu DCR;
- Coroana jacket de porţelan nu poate fi folosită ca element de agregare în cazul unei
proteze partiale fixe.

5. Glazurarea coroanei din ceramică.

Glazurarea reprezintă procesul tehnologic prin care protezei ceramice i se conferă luciu și
aspectul natural al dintelui. Se poate efectua prin:
• Ardere a protezei în cuptor fără vacuum cu ridicarea temperaturii de la 750 ºC până la 940
ºC, cu menținerea la temperatura finală timp de 3-4 minute;
• Prin depunerea unui strat special de ceramică pe toată suprafața și arderea ulterioară a
acesteia;
• Mecanic, prin netezire cu polipanți speciali pentru ceramică, apoi lustruire cu perii înmuiate
în paste abrazive foarte fine.
Glazurarea are loc prin aplicarea şi arderea unui strat final superficial de masă transparentă.
Operaţiunea se desfaşoară timp de trei minute la 930°C (temperatura fîind întotdeauna mai
mică decât cea la care se fac arderile straturilor de bază) în condiţii atmosferice normale.
Glazurarea nu se desfăşoară în vid pentru că determinâ migrarea la suprafaţă a incluziunilor
de aer şi a conferi un aspect rugos stratului de glazură.. Scopul acestei operaţiuni îl constituie
crearea peste straturile depuse a unui strat vitros foarte subţire care să blocheze absorbţia
fluidelor din mediul bucal.
Inainte de glazurare, iar la unele tehnici, chiar în cursul desfaşurării acestei etape se mai pot
face o serie de artificii cromatice, cu efecte deosebite. Trebuiesc evitate tendinţele de a
efectua „supraglazurări". Acestea creează frecvent imaginea de „dinte fals", mat, în urma
fenomenului de vitrificare în care creşte foarte mult procentul fazei cristaline.
La ora actuală, m rândul ceramiştilor, m afară de glazurare se mai practică şi alte metode
pentru tratamentul final al placajului ceramic: glazurarea naturală sau autoglazurarea şi
lustruirea. Stratul ceramic se autoglazurează dacă este menţinut la temperatura de sinterizare.
Mulţi practicieni preferă acest procedeu susţinând că astfel ceramica îşi păstrează textura şi
proprietăţile de suprafaţă. Glazurarea naturală poate fi efectuată doar în cazul când nu se fac
multe arderi. Altfel se pierde capacitatea de autoglazurare.
Prin glazurarea obtinem o suprafata rugoasa, iar la lustruire o suprafata neteda.
ELABORAREA METODICĂ NR. 8
Tema: Coroane mixte metalo-ceramice. Etapele clinico-tehnice de confecționare.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL: 236

Coroanele metalo-ceramice
* Coroana metalo-ceramică – microproteză la care componenta metalică este realizată prin
turnare, iar ceramica aplicată pe metal este arsă în cuptorul cu vacuum.

1. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice.

Coroanele de înveliș mixte sunt microproteze în componența cărora intră atît aliaj ale
metalelor(aur, argint, argint-paladiu, crom-nichel, crom-cobalt) cît și un material cu
însușiri fizinomice, plasat la nivelul suprafeței vizibile a dinților.
Confecţionarea coroanelor mixte reprezintă o combinare a etapelor clinico-tehnice
prevăzute pentru confecţionarea coroanelor nefizionomice şi fizionomice, înregistrându-
se şi unele particularităţi tehnice deosebite la confecţionarea componentelor metalice,
necesare pentru aderenţa materialului fizionomie.
Etapele
Clinică
• Prepararea dinților (bontul va fi pregătit cu prag circular)
• Amprentarea

Laborator
• Obținerea modelului cu bonturi mobilizabile
• Macheta pentru component metalică este modelată din ceară colorată cu
grosime de 0.3-0.4mm
• Turnarea componentei metalice
• Prelucrarea
• Adaptarea pe model
• Degresarea

Clinică
• Proba în cavitatea bucală.
• Aprecierea culorii ceramicii.

Laborator
• Prelucrarea în aparatul de samblat cu un jet de nisip produs pe baza oxidului
de aluminiu, cu dimensiunile particulelor de 250 mc. 100-150 mc.
• Prelucrarea termică în scopul oxidării suprafețelor( în dependență de tipul
aliajului din care este confecționată component metalică) 960 grade- 5-
8min.
• Se aplică și se supune arderii stratul de grund (opac) depus în grosime
uniformă de 0,5mm( se arde în vaccum la 750-980 grade- 7-10 min) se
condensează prin vibrație și se absoarbe lichidul cu hârtie de filtru sau tifon
până la capătarea unei suprafețe mate.
 • Se aplică un alt strat de grund și este supus arderii.
• Componenta obținută se așează pe model.
• Depunerea și modelarea straturilor de dentină și smalț, conform formei
anatomice a dintelui respectiv.
• Arderea în vaccum la o temperatură de 750-960 grade și apoi răcită.
• Coroana este probată pe model, individualizată după ocluzie și formă
anatomică.
• Modelarea definitivă a coroanei și arderea.

Clinică
• Proba în cavitatea bucală și vizualizarea ocluziei.

Laborator
• Glazurarea
• Lustruirea părții metalice.

Clinică
• Fixarea în cavitatea bucală cu visfat-cement sau metoda obișnuită.

Straturile
Washopac
Opac
Cervical
Dentina
Smalț
Glazură

2. Particularităţile realizării modelului pentru confecţionarea coroanei mixte metalo–

ceramice.
Realizarea modelului și fixarea în simulator
Pentru confecționarea coroanelor metalo-ceramice este necesară confecționarea modelelor
mixte cu bonturi mobilizabile.
Sunt mai multe tehnici de confecționare care depind de momentul inserției tijelor de
ghidaj:
• instalarea înainte de turnarea primului strat – în amprentă se poziționează tijele, se
toarnă primul strat din gips dur, se fac retenții, apoi se toarnă cel de-al doilea strat
(soclul);
• instalarea după turnarea primului strat – mai întâi se toarnă primul strat apoi se
instalează tijele se fac retenții și se realizaeză soclul.
Pentru realizarea modelului se utilizează amprenta, care este copia fidelă a câmpului
protetic. Acesta se poate realiza fie prin turnare în amprentă a unor materiale cu timp de
 plasticitate limitat( gips dur, gips simplu), fie prin tehnici moderne de pulverizare.
Modelele se recomandă a prezenta bonturi detașabile fie prin sisteme de pinuri metalice,
fie fără tije. După ce se întărește, modelul se montează în articulator.
Prima componentă care se realizează cu ajutorul modelului este cea metalică.
Nu se confecționează din ghips dur ambele perți deoarece este mai scump.
Amprenta
Dezinfectarea amprentei
Turmarea modelului cand pinii se introduce in amprentă, paraleli între ei, după care facem
gips, se toarnă prima parte, se face priza, se izolează, după care se toarnă partea a 2-a.
Se inlatura amprenta
Se taie bonturile în paralel.
Se dă bontul cu lac de compensare pentru izolare, pentru a fi putin spațiu pentru cement
0,03mm.
La colet avem ceară de colet.

3. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte.

Preparare a bonturilor pentru coroanele mixte se va realiza în dependență de tipul

coroanei, individualizînd prepararea în rapor cu morfologia și volumul dintelui.
Prepararea va fi mai profundă pe suprafața vestibulară și mai puțin profundă pe celelalte.
Suprafața vestibulară se va șlefui aproximativ 2mm. In zona cervicală bontul se va prepara
cu crearea unui prag( excepție fac coroanele mixte șanțate). Pragul se va forma ținând
cont de necesitățile estetice, la nivelul marginii gingivale în unghi de 90 grade și lățimea
1-1,5mm. Inălțimea coroanei va fi redusă până la 1,5-2,5mm in dependență de relațiile
ocluzale.
Coroanele mixte partial fizionomice- pragul se va prelungi și în jumătatea vestibulară a
suprafețelor proximale.
Coroanele total fizionomice- pragul va fi curcular ca la coroanele de tip Jacket.
Suprafața orală este șlefuită mai puțin și se va efectua în corespundere cu grosimea
componentei metalice.
Suprafețele proximale sunt preparate ușor convergente între ele, iar unghirile ușor
rotunjite.
4. Tehnici de modelare a machetei din ceară a componentei metalice, a coroanei mixte
metaloceramice.
Macheta pentru component metalică este modelată din ceară cororată cu grosimea de 0,3-
0,4mm.
În prezent modelarea machetei se realizează prin 3 tehnici:
1.Tehnica modelării machetei cu utilizarea foliei de ceară calibrate
2.Tehnica de realizare prin metoda răcirii gradate.
3.Tehnica de realizare prin picurare.
4.Tehnica utilizării elementelor fabricate (seturi de machete ale coroanelor cu forme
anatomice a tuturor dinților).
În tehnologia clasică, machete se realiza doar din ceară fie prin tehnica răcirii gradate, fie
prin tehnica picurării. Modern, modelajul se poate realiza din ceară performantă și
elemente prefabricate, prin termoplastifiere și ambutisarea unor discuri termoplastice, cât
și din rășini compozite fotopolimerizabile.

5. Aliajele utilizate pentru componenta metalică a coroanelor mixte metaloceramice.

* Aliaje nobile (ale aurului)
* Aliaje inobile (CrCo, CrNi)
• Aliaje metalice simple (nenobile)
Aceste aliaje au in compozitie doar metale nenobile.

Cele mai folosite metale in acest scop sunt: cromul, nichelul, aluminiul, cobaltul sau fierul. Cu
toate ca nu au proprietatile metalelor nobile, lucrarile metalo ceramice cu schelet "nenobil"
au o rezistenta si o estetica buna, durata de viata acceptabila iar pretul este rezonabil.

Se pot executa lucrari dentare diverse (coroane, punti, lucrari pe implanturi) desi este
preferabil ca aceste aliaje sa nu fie folosite daca pretentiile estetice sau functionale sunt
mari.

• Aliaje de titan
Titanul este considerat tot un metal nenobil dar are o serie de calitati speciale. Datorita
acestora, aliajele de titan se apropie foarte mult de aliajele nobile.

Astazi, titanul se foloseste pe scara larga in stomatologie in special pentru fabricarea

implanturilor dentare. Desi costul lucrarilor pe baza de titan este mai mare, acesta nu ajunge
de obicei la pretul lucrarilor pe aliaje nobile.

• Aliajele de aur
Chiar daca se numesc "aliaje de aur", acestea sunt de fapt alcatuite din mai multe metale:
aur, platina, paladiu, argint, cupru si staniu.

Un aliaj de aur dentar are calitati cu atat mai bune cu cat procentul de metale nobile care
intra in compozitia lui este mai mare.

Ca si aliajele nenobile, aliajele de aur folosite pentru scheletul lucrarilor ceramice sunt
special alcatuite pentru a realiza o legatura chimica cu stratul de ceramica. Aurul dentar este
un aliaj special de aur care se foloseste doar in stomatologie (aliajele de aur dentar pentru
lucrarile ceramice au o anumita compozitie, iar cele ce se folosesc pentru alte lucrari
protetice au alta compozitie)

6. Posibilitățile de legare a maselor ceramice de component metalică.

Legătura dintre aliaj și ceramică poate fi de natură:

• Chimică – difuzia ionilor din metal în ceramică și invers (legătura iono-covalentă);

• Mecanică – se obţine datorită unor retentivităti invizibile pentru ochiul liber, obţinute pe
suprafaţa metalică în urma sablării, precum şi ca rezultat al unei diferenţe neesenţiale între
coeficienţii de dilatare termică a metalului şi ceramicii care contribuie la apariţia forţelor
mecanice de compresiune.

• Fizică – forțele Van-der-Waals – legături adezive ce apar la nivelul atomilor prin fluctuații
spontane ale sarcinii electrice.

După finizarea componentei metalice, suprafeţele care urmează să fie acoperite cu ceramică
sunt prelucrate minuţios, pentru a îmbunătăţi aderenţa ceramicii la nivelul de joncţiune cu
metalul. Conform datelor din literatura de specialitate, legătura dintre metal şi ceramică
depinde de mai mulţi factori, printre care deosebim:

• Metoda de prelucrare şi pregătire a componentei metalice;

• Forma geometrică a componentei metalice;

• Grosimea peliculei de oxizi obţinută pe componenta metalică şi componenţa lor

chimică;

• Coeficienţii de dilatare termică a aliajului şi ceramicii;

• De câte ori ceramica a fost supusă procesului de ardere;

• Prezenţa tensiunilor în sistemul opac-metal şi opac-dentină .

Pentru o legătură mai trainică între aliaj şi ceramică sunt propuse diverse materiale ce se
aplică într-un strat subţire pe suprafeţele componentei metalice. In dependenţă de
materialul utilizat în acest scop , stratul poate fi aplicat pe suprafaţa metalică neoxidată cu
depunerea ulterioară a ceramicii, sau împreună cu componenta metalică va fi supus
prelucrării termice pentru a se oxida, sau aceste materiale vor fi aplicate pe suprafaţa
metalică oxidată deja. In literatură aceste materiale sunt cunoscute sub numele de agenţi de
culoare sau materiale adezive pentru îmbunătăţirea legăturii dintre metal şi ceramică.
Din aceste materiale fac parte: Ceramic-Bonding-Agents, ChromKobalt-Bonding produse de
firma BREDENT şi utilizate pe componentele metalice confecţionate din aliaje inobile; Deck-
Gold produs de firma Dedussa etc.

Asupra legăturii metaloceramice acţionează şi grosimea stratului de oxizi. Cu cât grosimea

acestui strat va fi mai mare, cu atât va fi mai slabă şi legătura metaloceramică ce va aduce la
o desprindere uşoară a componentei ceramice de pe suprafaţa metalică. Grosimea stratului
de oxizi se poate determina şi vizual prin culoarea obţinută: culoarea deschisă sur-verzuie,
uniformă pe toate suprafeţele, indică grosimea optimă, iar o nuanţă mai închisă (neagră) sau
neuniformă indică prezenţa unui strat de oxizi prea gros.

Un strat de oxizi apt asigură o legătură chimică trainică între masa ceramicii şi aliaj realizată
prin fenomenul de difuzie a ionilor metalici de pe suprafaţa metalică oxidată în ceramică şi a
ionilor metalici din ceramica în componenta metalică (legătura iono-covalentă), servind şi ca
strat intermediar de legătură între materialele cu structură chimică diferite

ELABORAREA METODICĂ NR. 9

Tema: Coroane mixte metalo-acrilice. Etapele clinico-tehnice de confecționare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Coroană metalo acrilocă

* Coroana metalo-acrilică este o coroană de înveliș compusă dintr-o structură metalică
confecționată prin turnare și dintr-o componenta acrilică. Ea poate fi parția fizionomică și
total
fizionomică.

În cazul coroanelor metaloacrilice parțial fizionomice, materialul fizionomic poate fi plasat

numai pe o singură suprafață sau pe toate suprafețele, lăsând neacoperită cel puțin o bandă
metalică de pe suprafața orală invizibilă.
În cazul coroanelor metaloacrilice total fizionomice (coroana Mathe), materialul fizionomic
acoperă în întregime componenta metalică.

1. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metaloacrilice cu

componenta metalică turnată.
- Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei centrice;
- Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și
evidențierea pragului, confecționarea modelului auxiliar, plasarea modelelor în relație centrică
și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice, schimbul cerei în
aliaj, prelucrarea (eliminarea surplusurilor, adaptarea pe model, netezire);
- Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;
- Laborator: modelarea machetei componentei fizionomice pe carcasul metalic, schimbul
cerei în acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare, introducerea și polimerizarea acrilatului,
dezambalarea), prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezire);
- Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea contactelor
funcționale;
- Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și
componenta metalică vizibilă;
- Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.
Metoda modernă de confecționare a acestei lucrari constă constă în aplicarea pe componenta
metalică a unor acrilate care se depun prin modelarea pe componenta metalică strat cu strat și
au un regim de polimerizare special. În așa fel se urmărește realizarea nuanțelor coloristice
mai natural, iar execuția va micșora numărul de etape tehnice.
La coroanele semifizionomice etapele clinico-tehnice sunt aproape identice, deosebirile
constând în cantitatea ţesuturilor dentare şlefuite şi în forma bontului dentar obţinut, precum
şi în forma machetei modelate.
2. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte metalo-acrilice.
Bontul se prepară în dependenţă de modul în care va fi aplicat materialul fizionomie pe
suprafeţele coroanei. Stratul ţesuturilor dentare şlefuite, de pe suprafeţele pe care se va aplica
materialul fizionomie, constituie 1,5—2,0 mm (0,3 mm pentru componenta metalică şi cel
puţin 0,8 mm pentru cea fizionomică). În cazul suprafeţelor dentare pe care nu se va aplica
material fizionomie, se va înlătura din ţesuturile dentare un strat de 0,5—0,6 mm.
Prepararea bontului reclamă crearea pragului pe suprafața vestibulară care se va termina la
jumătatea suprafețelor proximale, cu lățimea de 1,5 mm care să formeze unghi drept cu
suprafața dintelui. Suprafața vestibulară a dintelui este șlefuită la o profunzime de aproximativ
2 mm, reieșind din grosimea componentei metalice de 0,3-0,4 mm și a fațetei de acrilat de 1,5
mm. Suprafața ocluzală sau marginea incisivă sunt șlefuite în profunzimea de 2 mm din
grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile ocluzale
Forma este trunchi de con pentru frontali și trunchi de piramida pentru cei laterali.
Supratafa de contact se poate mari datorita slefuierii și formării santurilor pe suprafata
ocluzală.
3. Realizarea prin turnare a componentei metalice a coroanelor mixte metaloacrilice.
Confecţionarea coroanelor turnate necesită respectarea consecutivă a următoarelor etape
clinico-tehnice:
Clinic
• Prepararea dintelui-stâlp
• Amprentarea şi protecţia dinţilor preparaţi cu pulpa vie.
Laborator
• Confecţionarea modelelor şi poziţionarea lor în simulatoare;
• Modelarea machetei coroanei;
• Realizarea tiparului şi turnarea aliajului utilizat;
• Dezambalarea, prelucrarea componentei metalice şi proba pe model.
Clinic
• Proba coroanei în cavitatea bucală.
Pe bontul dintelui (secționat de pe model) se depune lac de compensare (cu scopul de a crea
un spațiu între bont și carcas pentru ciment și de a compensa contracția aliajului în timpul
turnării); după care se depune lac de izolare (pentru a putea detașa ușor macheta de pe bont).
Bontul este înmuiat în băița cu ceară pentru a-l acoperi cu un strat uniform de ceară, apoi, prin
adiție de ceară picătură cu picătură este modelată macheta carcasului. Macheta carcasului se
modelează cu o grosime mai mare, adică de 0,4-0,5 mm, (pentru a compensa grosimea ce se
va pierde în timpul prelucrării), în dependență de tipul coroanei (fizionomică/
semifizionomică), adică cu acrilat poate fi acoperită toată suprafața carcasului sau numai
suprafața vestibulară sau poate fi modelat un corilet.

Pentru tehnica clasică pe suprafața care se va acoperi cu acrilat se modelează elemente

retentive ca sfere, ciuperci, bastonașe ș.a.; pentru tehnica modernă nu se modelează elemente
retentive (pentru că se va folosi stratul opac care va forma legătura dintre metal și acrilat).
Urmează modelarea machetei canalelor de turnare, ambalarea, realizarea tiparului,
introducerea aliajului în tipar, dezambalarea și prelucrarea, pregătirea pentru acoperirea cu
acrilat.

4. Tehnica clasică și modernă de confecționare a componentei fizionomice la coroane

metaloacrilice.
Tehnica clasică de confecţionare a coroanelor din acrilat prevede realizarea următoarelor
operaţiuni: modelarea machetei viitoarei coroane din ceară; ambalarea machetei coroanei în
chiuvetă pentru realizarea tiparului: pregatirea acrilatului şi introducerea lui prin presare în
tipar: polimerizarea acrilatului şi dezambalarea coroanei din chiuvetă; prelucrarea, finisarea şi
lustruirea coroanei.
 Pentru realizarea coroanelor după tehnica clasică, modelul poate fi confecţionat cu
bonturi fixe sau mobilizabile. În caz de utilizare a modelului cu bonturi fixe, macheta
modelată va fi şecţionată din model împreună cu bontul preparat şi dinţii vecini şi
ambalată în chiuvetă pentru realizarea tiparului. În caz de utilizare a modelului cu
bont mobilizabil, pentru realizarea tiparului, macheta din ceară a coroanei va fi
înlăturată de pe model şi ambalată în chiuvetă.
 Modelarea machetei este realizată prin una din metodele cunoscute cu utilizarea cerii
incolore sau a celei roze. Nu se recomandă folosirea cerii intensiv colorată, din
motivul că în timpul executării tiparului substanţele colorante pot fi absorbite de ghip-
sul tiparului, ce poate aduce la trecerea lor în acrilat în timpul polimerizării şi ca
urmare obţinerea unei culori necorespunzătoare.
 Macheta coroanei din ceară trebuie să redea cu precizie morfologia dintelui fără
schimbări de volum, precum şi a raportului cu dinţii vecini şi antagonişti. În cazul
 când macheta corespunde acestor cerinţe, ea se ambalează în chiuvetă şi se schimbă
ceara cu acrilat.
Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat nu prevede modelarea machetei
coroanei din ceară şi nici realizarea tiparului. Această tehnică constă în modelarea directă a
coroanei din acrilat prin depunerea succesivă a straturilor pe bontul dentar, fiind asemănătoare
cu tehnica utilizată la confecţionarea coroanelor din porţelan.
 Tehnica modelării coroanei prevede depunerea aceloraşi straturi (bazal, de dentină,
de smalţ, de colet şi incizal), urmate de polimerizarea lor conform indicaţiilor din
prospectul anexat la produsul respectiv.
 Coroanele confecţionate după tehnica modernă au luciul şi nuanţele coloristice
identice dintelui natural.

5. Principii clasice și moderne de condiționare a suprafețelor metalice la coroanele

metaloacrilice.
* După turnare și dezambalare, carcasul este netezit, se face degazarea prin ardere în cuptor,
sablarea, degrasarea, apoi se aplică un strat subțire de material care maschează culoarea
metalică a carcasului.
* Principiul clasic
Dacă acrilatul va fi aplicat prin tehnica clasică, este necesară o pregătire prealabilă a
componentei metalice care constă în aplicarea pe suprafeţele metalice a unui striat de lac
izolator cu scopul evitării transparenţei metalului. In acest scop pot fi utilizate lacurile
comercializate sau pregătite în condiţii de laborator. Pentru menținerea componentei
fizionomice este necesar de a realiza pe componenta metalică o serie de retenții care pot
avea diferite forme: butoni, anse, arcuri, perle, solzi de pește, coadă de șoarece. Realizarea
retenţiilor depinde de forma lor. Astfel, la realizarea retenţiilor în formă de solzi de peşte pe
suprafaţa corespunzătoare a coroanei, cu un bisturiu ascuţit, sunt realizate în diverse planuri
şanţuri triunghiulare. Pentru realizarea anselor sau a butonilor sunt utilizate fire din ceară
sau nailon, care sunt solidarizate cu o extremitate de marginile suprafeţelor modelate şi cu
alta de suprafaţa capei la nivelul de formare a unghiurilor ascuţite

* Principiul modern nu necesită utilizarea retențiilor dar presupune acoperirea carcasului

metalic cu opac sau Silan, care servește ca intermediar în legătura dintre metal și acrilat.
Condiționarea se face tot așa ca la coroanele metalo-ceramice. Pregătirea componentei
metalice pentru acrilatele moderne şi modelarea formei anatomice a dintelui se face după
aceleaşi principii ca şi în cazul realizării punţilor dentare metaloacrilice. în prezent sunt
comercializate sfere din material plastic cu diametrul de 0,4 şi 0,6 mm şi lacuri care
solidarizează sferele de suprafaţa respectivă a machetei din ceară. Pentru aplicarea acestui tip
de retenţie, pe suprafaţa respectivă a machetei se depune prin pensulare un strat subţire de lac,
procedeu urmat de presurarea sferelor. Sferele aplicate pe suprafaţa machetei trebuie să fie
una faţă de alta la o distanţă de 0,5— 1,0 mm şi nici într-un caz lipite între ele din motivul că
nu se va obţine zona retentivă şi nu se va obţine o aderenţă corespunzătoare a acrilatului.
Aceste forme de retenţie pot fi aplicate de sine stătător sau într-o combinare urmărind scopul
de creare a zonelor retentive ce ar asigura o aderenţă bună a acrilatului. Ulterior sunt realizate
operaţiunile corespunzătoare ce prevăd turnarea aliajului solicitat
6. Proprietățile aliajelor utilizate la confecționarea coroanelor metalo-acrilice.
Aliajele metalice indicate pentru componenta metalică:
• Aliaje nobile de aur 83.3%;
• Aliaje nobile de aur 83.3% cu platină 12,0%;
• Aliaje seminobile de argint-paladiu;
• Aliaje inoxidabile crom-nichel cu procente reduse de crom.

Componenta metalică a coroanelor mixte asigură rezistența.

Pentru component metalică a coroanelor mixte sunt folosite:

Aliaje metalelor nobile : aur, argint .
Proprietăți

• Intervalul de topire de aproximativ 500 grade Celsius. Dacă aliajul rămâne mult timp
în stare topită există șansa crescută de a se oxide și contamina.
• Densitatea este importantă în timpul proiectării aliajului în tipar. Densiatea mare
formează turnări complete și ușoare.
• Duritatea este un bun indicator al capacității aliajului de a rezista deformărilor
permanente locale sub infliuența solicitărilor ocluzale. Aceasta este mai mica decât la
smalț 343kg/mm2.

Aliajele metalelor seminobile argint-paladiu

Aliajele metalelor inobile Cr-Ni , Cr-Co.
Proprietăți

• Greutatea totală a cromului, cobaltului și nichelului nu trebuie să fie mai mica de

85%, iar ponderea cromului nu trebuie să se situeze sub 20%.
• Cromul este responsabil de rezistența la modificarea culorii și de proprietățile
inoxidabile ale acestor aliaje. Când conținutul acestui element este de peste 30%,
aliajul este dificil de turnat.
• Cobaltul crește modul de elasticitate, rezistență și duritate a aliajului mai mult decît
nichelul.
• Intervalui de topire CROM-NICHEL, CROM-COBALT este cuprins între 1232-1445
grade Celsius.
• Au duritate crescută.

Materialul fizionomic acrilat

 • Temperatura la care se realizeaza procesul este de 150-200 grade Celsius, mult
inferioara celei de ardere a ceramicii (care este 1000 grade).
• Are rezistenta scazuta si durata scurta de viata.
• Are o gama de culori mult mai redusa si o posibilitate de combinare a acestora
inferioara ceramicii si compozitului.
• Nu are transluciditate.
• Este inferior din punct de vedere estetic atat fata de ceramica cat si fata de compozit.
• Dezvolta legaturi slabe cu scheletul metalic ceea ce poate duce la desprinderea
fatetelor de acrilat.
• În mod normal, este cel mai ieftin material fizionomic.

ELABORAREA METODICĂ NR. 10

Tema: Coroanele de substituție. Caracteristica. Clasificare. Etapele clinico-tehnice de

confecționare. Totalizare.

Coroane de substituție
*Coroana de substituție (sau dispozitiv corono-radicular) este o proteză
unidentară constituită din două părți: dispozitivul radicular (se cimentează în
canalul radicular si realizat dintr-un pivot metalic care se agregă prin cementare
în canalul radicular preparat cu scopul fixării, stabilizării, durabilităţii celei de a
două părţi componente) și cel coronar (ce înlocuieşte morfofunctional coroana
lezată a dintelui natural).
Coroane de substituţie care înlocuiesc în întregime coroana lipsă a dintelui
natural.
Coroanele de substituţie cu dispozitive radiculare simple sunt reprezentate de
un pivot simplu confecţionat din sârmă ortodontică sau turnat din aliaj care este
solidarizat la o coroană de înveliş.
Indicatii
-In leziuni odontale coronare totale, subtotale, sau când este necesar de amputat
resturile coronare cu pereţi subţiri ale unui dinte depulpat. In asemenea cazuri
sunt utilizate coroane de substituţie care înlocuiesc în întregime coroana lipsă a
dintelui natural.
-Leziuni coronare întinse de etiologie carioasa sau traumatică. Intinderea leziunii
in
suprafaţă şi profunzime contraindica adeseori restaurarile prin tehnici directe şi
chiar agregarea prin acoperire;
- Discromii, urmare a tratamentelor endodontice incorecte la care tehnicile de
albire n-au dat rezultate, mai ales la dinţii frontali;
-Anomalii de poziţie care nu beneficiaza de tratament ortodontic. Prin
modificare angulaţiei coronoradiculare, coroana artificială poate fi integrată în
arcul frontal, îmbunătăţind aspectul fizionomic şi raporturile ocluzale;
-Anomalii de formă şi volum care nu mai pot fi corectate prin coroane de înveliş,
agregarea extracoronara fiind insuficientă;
-Dinţi abrazaţi la care lungimea coroanei (sub 3 mm) nu oferă condiţii de retenţie
şi
stabilitate unei coroane de înveliş;
- Dinţi stâlpi scurţi cu tratament endodontic. Indicaţia include şi dinţii vitali, la
care în
urma prepararii bontului pentru coroana metalica sau jacket din porţelan,
deschiderea camerei pulpare este inevitabilă;
- în protezările scheletate când se indică fixarea pe un dinte a unui anumit mijloc
special de sprijin, menţinere şi stabilizare.

Contraindicaţiile
sunt legate de imposibilitatea preparării canalului radicular conform
cerinţelor impuse de retenţia intraradiculară şi de protejarea structurilor dure
restante.
• Leziuni coronare cu leziuni radiculare subgingivale.
• Leziuni radiculare cu fisuri axiale/oblice.
• Leziuni periapicale, periradiculare.
• Dinţi mobili.
• Rădăcini impermeabile (dentină secundară sau corp străin pe canal).
• Tratamente incomplete, incorecte cu obturaţii incomplete.

Una dintre conditiile de reuşită a restaurarilor protetice prin metoda substituirii

este starea ţesuturilor dure radiculare, care trebuie să fie nealterate şi să
depăşească (pe cât posibil) rebordul gingival

1. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din

acrilat.

Metoda directă: medicul adaptează elementele radicular și coronar prefabricate și le fixează

prin cimentare sau confecționează un pivot din sârmă la care ajustează un dinte din acrilat
prefabricat.
Metoda indirectă:
Etapele clinic-tehnice
Clinică
• Examenul clinic
• Amputarea resturilor coronare
• Prepararea canalului radicular,
• Realizarea pivotului din sârmă cu o porţiune supraradiculară retentivă.
• Obținerea amprentei împreună cu pivotul
Laborator
• Realizarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul din sârmă rămâne pe
model) și fixarea în simulatoare
• Realizarea machetei dispozitivului corono- radicular.
• Schimbul cerei în acrilat după tehnica clasică (tipar, termopolimerizare)
• Ajustarea pe model
• Prelucrarea cu instrumente abrazive
• Lustruire
Clinică
• Fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea bucală.
2. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie (metoda
indirectă).
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează model simplu
cu bonturi fixe, din gips simplu.
Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular compus se confecționează model
simplu din gips dur sau model compus cu bonturi mobilizabile.
Dacă dispozitivul radicular va fi turnat direct pe model, atunci modelul se confecționează
folosind sisteme speciale ca Accu Trac sau Tray system (pentru a putea dubla bontul din
material termorezistent)

3. Metoda realizării coroanei de substituţie din elemente prefabricate.

Coroanele radiculare de substituţie utilizează prefabricate (Dentatus sau fibră de sticlă). Sunt
elemente radiculare și coronare prefabricate. După prepararea bontului radicular, la canalul
radicular se adaptează dispozitivul radicular, apoi este adaptată coroana prefabricată, după
care se cimentează. Tehnică rar utilizată.

4. Particularitățile de preparare a dinților.

• Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor coronare; totuși
dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare mai mari, ea trebuie păstrată;
• Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;
• Canalul radicular se lărgește;
• Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă libere;

• Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;

• Canalul preparat trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea însera ușor
dispozitivul radicular);
• Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);

• Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca alternativă, dacă
canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv radicular metalic din două bucăți:
incrustația care se înseră prima și un pivot care se introduce în canal printr-un tunel realizat în
incrustație);
• Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime uniformă și
suficientă a pereților.
• Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie, porțiunea orală se găsește deasupra
gingiei cu 1-2 mm.
• Pentru o închidere mai bună a canalului radicular și rezistența contra rotației a fost propusă
crearea unei cavități în formă de cub.

5. Cerinţele către dispozitivul radicular.

• să se adapteze intim la canalul radicular, să lase spațiu minim pentru cement;

• să aibă o lungime nu mai mică decît înălțimea dintelui lezat;

• să aibă elasticitate și rezistență la fracturare;

• să asigure stabilitatea coroanei și să excludă posibilitatea rotației;

• să nu slăbească rezistența rădăcinii;
1. Să aibă o lungime de cel puţin 1 — 1,5 ori mai mare decât lungimea coroanei dintelui
natural şi un diametru nu mai mic de 1,2— 1,5 mm. Cu cât lungimea pivotului este mai mare,
cu atât mai bine va fi fixată şi stabilizată coroana de substituţie.
2. Să fie confecţionat din aliaje cu calităţi fizico-mecanice superioare.
3. Să prezinte rezistenţă şi duritate maximă la îndoire şi să nu se fractureze.
4. Să corespundă după dimensiuni canalului radicular preparat şi să nu slăbească rezistenţa
pereţilor radiculari.
5. Dispozitivele suplimentare ale pivotului să fie adaptate intim la porţiunea supraradiculară.
Respectarea acestor indici este necesară pentru a oferi dispozitivului coronar o fixare şi
stabilitate satisfăcătoare, ceea ce măreşte rezistenţa la acţiunea presiunilor masticatoare ce
revin de la dinţii antagonişti.
 6. Tehnici de realizare a restaurărilor corono-radiculare.
Procedura de reconstituire prezinta urmatorii pasi: prepararea dintelui (consta in pregatirea
canalului radicular pe doua treimi din radacina, cu o forma cilindrico-coniuca); reconstituire
corono-radiculara directa (pivotul va fi prefabricat, ceea ce permite realizarea restauratiei intr-
o singura sedinta; acesti pivoti, denumiti si dentatus, pot avea forma cilinrica cu pereti netezi,
sau de surub, fiind fabricati din diferite materiale precum ceramica, compozit, otel inox sau
fibra de quartz sau sticla; dupa ce se alege pivotul, acesta se cimenteaza si se incepe realizarea
bontului); reconstituire corono-radiculara indirecta (pivotul este realizat in laboratorul de
tehnica dentara, pentru a se potrivi perfect cerintelor pacientului; macheta se realizeaza in
gura pacientului, din ceara sau rasini acrilice. Pivotul si bontul sunt turnate dintr-o singura
bucata, fapt ce are ca avantaj primar prevenirea desprinderii acestora; reconstituirea indirecta
presupune mai multe sedinte la medicul stomatolog, insa are ca dezavantaj utilizarea
materialului metalic inestetic ce poate transpare prin coroana ceramica; modelarea bontului
rebuie sa respecte conditiile impuse de tipul de restaurare finala ales – coroana de invelis).
• turnare (incrustația metalică);

• polimerizare (componenta fizionomică din acrilat);

• ardere (componenta fizionomică din ceramică);

• frezare (dispozitivul radicular din oxid de zirconiu);

7. Cerinţele către coroanele de substituţie

• să nu traumeze țesuturile în zona coletului bontului radicular;

• să închidă ermetic canalul radicular;

• să aibă retenție corespunzătoare;

• să nu mărească dimensiunea verticală de ocluzie;

• să restaureze morfologia și fizionomia dintelui.

ELABORAREA METODICĂ NR. 11

Tema: Edentația parțială. Etiologie, simptomatologie, formele clinice. Componentele

cîmpului protetic. Clasificarea și componentele punților dentare

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după dimensiuni.

Edentația parțială este starea fiziopatologică a arcadelor dentare caracterizată prin pierderea a
unui până la 15 dinți de pe arcadedle dentare.
 Absența dinților de pe arcadă produce un spațiu numit edentație sau breșă dentară.
Edentația unidentară până la cea subtotală poate crea un număr impresionant de variante ale
stării de edentație pe arcada dentară.
Edentația parțială după datele organizației mondiale de ocrotire a sănătății, alături de caria
dentară și leziunile parodontului, se clasifică la leziunile cele mai răspîndite ale sistemului
stomatognat. De ea suferă până la 75% din populația diferitor regiuni ale globului pământesc.
Există teoretic 16 posibilități de edentație pe o arcadă dentară. Se întâlnesc edentații de 2 - 3
dinți sau mai mulți alăturați sau din alte zone ale arcadei.
Pe o singură arcadă dentară pot exista numai 7 breșe (spații edentare).
După dimensiune deosebim așa varietăți de edentații parțiale:

• mici – lipsesc 1-3 dinți;

• mijlocii – lipsesc 4-6 dinți;
• mari – lipsesc mai mult de 6 dinți.

2. Etiologia edentaţiei parţiale.

În funcţie de etiologie, edentaţia parţială este congenitală sau dobândită.
A. Edentaţia congenitală este determinată de lipsa mugurilor dentari şi poate fi:
• anodonţie totală – lipsa mugurilor dentari în totalitate;
• hipodonţie – lipsesc mai puţin de 5 muguri dentari.
• oligodonţie – lipsesc mai mult de 5 muguri dentari.

Cauze :

• distrucția mugurilor dentari în stadiile incipiente de dezvoltare;

• dereglarea proceselor de formare și situare a mugurilor
• dereglarea proceselor de erupție a dinților care va duce la retenția dinților în
profunzimea osului (edentație falsă)

B. Edentaţia parţială dobândită poate fi determinată de mai mulţi factori:

• Caria şi complicaţiile ei
Parodontopatiile cronice marginale degenerative, inflamatorii sau mixte în formele
avansate, deoarece viciază implantarea dinţilor.
• Traumatismele brutale
Supuraţiile perimaxilare (abcese, flegmoane, adenite, osteomielite) impun extracţia dinţilor
care au generat aceste complicaţii infecţioase.
• Factorii iatrogeni – tratamentele odontale incorecte, tratamentele protetice prin
care dinţii stâlpi sunt suprasolicitaţi, tratamentele ortodontice care nu sunt urmate
de o echilibrare ocluzală.

• afecțiuni odontale;
 • afecțiuni parodontale;
• tratament protetic incorect care duce la pierderea dinților
• procese inflamatoare;
• intervenții chirurgicale (înlăturarea tumorilor);
• traumatisme, accidente, etc.

Diagnosticul diferenţial al edentaţiilor congenitale şi dobândite se face cu edentaţiile

tranzitorii din dreptul dinţilor pe cale de erupţie şi cu edentaţiile aparente din dreptul
dinţilor incluşi, al dinţilor ectopici şi al resturilor radiculare incluse sau cu spaţiile care
apar pe arcadă consecutiv migrărilor dentare orizontale determinate de dizarmonii ocluzale
instalate după edentaţii vechi neprotezate.
Anamneza, examenul clinic cu apelul dinţilor şi examenul radiologic ne ajută să punem un
diagnostic corect de edentaţie.

3. Simptomele exo-şi endobucale a pacientului edentat parţial.

A. Simptome exobucale
În dependență de localizarea breșelor în arcada dentară și numarul dinților absenți,
simpotomele exobucale pot lipsi sau pot avea un grad divers de exprimare. De exemplu, la
lipsa a 1-2 molari sau 1-2 dinți chiar din zona frontală, simptomele exobucale vor lipsi,
deoarece în așa cazuri înălțimea treimii inferioare a feței nu va fi micșorată, iar țesuturile
moi peribucale își vor păstra poziția obișnuită, deoarece breșele sunt mici. În caz de lipsa a
unui număr mare de dinți, când breșele arcadelor dentare sunt întinse sau cînd este pierdută
dimensiunea verticală de ocluzie, vor surveni diferite simptome exobucale.
• La lipsa dinților frontali superiori simptomul va fi exprimat prin prăbușirea buzei
superioare spre oral.
• Lipsa dinților laterali va duce la prăbușirea obrajilor creând aspectul de obraji supți, iar la
lipsa unilaterală, va duce la asimetria feței.
• În caz de pierdere a dimensiunii verticale de ocluzie, se va observa micșorarea treimii
inferioare a fețe, pronunțarea plicilor nazolabiale și mentonieră, iar comisurile gurii vor fi
coborâte.
A. Endobucale

Dereglări de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare.

Dezintegrarea arcadelor dentare în care apar 2 grupe de dinți, grupa funcțională( dinții care
si-au păstrat antagoniștii și participă la actul de masticație) și grupa nefuncțională, scade
efeciența masticatorie.
Grupa funcțională capătă calități noi care de regulă constau în combinarea celor 2 funcții
principale incisie și masticație. Astfel fiind puși în condiții nefavorabile la aplicarea
forțelor masticatorii apar suprasolicitări funcționale a acestor dinți, cum ar fi:
• Suprasolicitarea funcțională a dinților restanți care și-au păstrat antagoniștii
• Abraziunea patologică a țesuturilor dure ale acestor dinți
• Apariția mobilității patologice din cauza schimbărilor care au loc în țesuturile
parodontului.
• Migrarea dinților restanți
• Dereglări de funcție(incizie, masticație, deglutiție, fonație)
• Dereglări de funcție a articulației TM.
• Dereglări funcționale musculare.
• Dereglări fizionomice, psihice.
• Durere în diferite zone ale sistemului stomatognat.
Acest complex de simptome endobucale practice rar se observă în întregime. Numărul lor
variază de la individ la individ în raport cu particularitățile edentației, timpul ce s-a scurs
de la pierderea dinților, vârsta, starea general a organismului. La examenul endobucal se
determină starea dinților restanți, a apofizei alveolare în spațiile edentate și a mucoasei
cavității bucale. O atenție deosebită se acordă dinților ce delimitează spațiileedentate,
deoarece ei vor servi ca puncte de sprijin în tratamentul protetic.

4. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy. Componentele cîmpului protetic edentat

parţial.
Clasificarea edentatiei partiale Kennedy.
De-a lungul timpului, s-au incercat o sumedenie de clasificari ale edentatiei partiale. Una din
cele mai cunoscute si mai utile apartine doctorului Edward Kennedy. Aceasta clasificare este
simpla si are un important rol in proiectarea lucrarilor dentare. La baza acestei clasificări a
fost pusă topografia breșelor și caracterul de delimitare a lor de dinții restanți.
Kennedy a impartit edentatile partiale in 4 clase, in functie de pozitia si intinderea breselor
edentate.
Clasa 1 Kennedy : edentatia biterminala
Lipsesc dintii din spate in ambele parti ale arcadei. Aceste situatii apar datorita pierderii
timpurii a molarilor si/sau premolarilor din ambele parti ale arcadei dentare. Este o varianta
greu de tratat prin punti dentare.
Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa
• Lucrari fixe sau mobilizabile pe implanturi.
• Proteze mobilizabile scheletate.
Clasa 2 Kennedy : edentatia uniterminala
Lipsesc dintii posteriori doar intr-o singura parte a arcadei. Aceste situatii apar datorita
pierderii timpurii a molarilor si/sau premolarilor de pe una din partile arcadei dentare.
Este clasa cele mai dificil de tratat. Se pot incerca punti cu extensie distala desi nu au un
prognostic prea bun. Protezele mobilizabile sunt dificil de conceput. Implanturile dentare sunt
varianta de electie.
Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa
• Lucrari fixe sau mobilizabile pe implanturi
• Proteze mobilizabile scheletate desi sunt mai dificil de conceput
• Punti cu extensii distale doar in situatii exceptionale
Clasa 3 Kennedy : edentatia intercalata posterioara
Lipsesc dinti in zona posterioara a arcadei. Bresa edentata este marginita atat in fata ( mezial )
cat si in spate ( distal ) de dinti. Este clasa cu cea mai potrivita indicatie pentru puntile dentare
fixe daca bresa nu este exagerat de lunga. Implanturile dentare se pot folosi cu succes si in
aceasta situatie.
Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa
• Punti dentare fixe pe dinti naturali
• Lucrari fixe sau mobilizabile pe implanturi
• Proteze mobilizabile scheletate daca bresa este foarte intinsa
Clasa 4 Kennedy : edentatia intercalata anterioara
Lipsesc dinti din partea anterioara a arcadei. Cu alte cuvinte, lipsesc incisivii, iar edentatia
trece de o parte si de alta a liniei mediane. In aceste situatii pretentiile estetice sunt foarte
ridicate. Este o situatie clinica in care puntile dentare se pot folosi cu succes. Datorita
pretentiilor estetice ridicate, se indica folosirea lucrarilor ceramice sau din zirconiu. Puntile
dentare pe implanturi sunt, de asemenea, o solutie excelenta.
Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa
• Punti dentare fixe pe dinti naturali
• Punti dentare pe implanturi
• Proteze mobilizabile scheletate in anumite situatii
Primele 3 clase Kennedy le împarte în câte 4 subdiviziuni, fiecare în dependență de numărul
brețelor în zona dinților restanți. Dacă în această zonă este prezentă o breșă, edentația este
clasată în I subdiviziune, daca sunt 2 breșe- subdiviziunea II. În caz dacă avem o combinare
de breșe, care nu pot fi distribuite nici la o clasă sau subdiviziune, atunci ea se plasează la
clasa și subdiviziunea mai mica.

Componentele campului protetic edentat partial

Totalitatea elementelor aparatului dento-maxilar care prezintă raporturi de contact cu proteza
parțială poartă numele de camp protetic.
Elementele morfologice sunt : dinti restanti, crestele edentare, bolta palatina, tuberozitatile
maxilare si tuberculii piriformi.
Aceste sunt grupate in :
a) Suportul dento - parodontal - care preia, prin dintii restanti si parodontiu, presiunile
exercitate de proteza si le transmite fiziologic osului maxilar
b) Suportul muco - osos - care este reprezentat de crestele edentate,balta palatină,
tuberozitățile maxilei, tuberculul piriform, mucoasa linguală, jugulară și labială.

SUPORT DENTO - PARADONTAL

Este constituit din dintii restanti si tesuturile parodontale, care intra in contact cu partile
componente ale protezelor (placa protetica, crosete) contribuind la stabilizarea si mentinerea
acestora.
Stabilizarea , mentinerea si sprijinul protezelor partiale sunt dependente de : de numarul
dintilor restanti, repartizarea topografica, pozitia de implantare si valoarea parodontala a
dintilor restanti, morfologia coronara si relatiile de ocluzie.
SUPORTUL MUCO - OSOS
Este a doua componenta a cimpului protetic, fiind alcatuit din mucoasa si oasele maxilare.
Protezele partiale sunt in contact intim cu dinti restanti. Fibromucoasele cimpului protetic sau
mucoasa fixa acopera crestele alveolare si bolta palatina.
Fibromucoasa ce acopera crestele alveolare maxilare este mai groasa decat la mandibula.
Mucoasa neutra (pasiv - mobila ) - se afla la periferia cimpului protetic. Este situata la nivelul
fundurilor de sac vestibulare si linguale si in zona palatina superioara ( linia "Ah" ).
Suportul osos al cimpului protetic este reprezentat de crestele alveolare si bolta palatina.
Creasta alveolara este formatiunea ce rezulta prin transformarea procesului alveolar in urma
extractiei dintilor. Crestele alveolare prezinta dimensiuni si forme variate : sunt voluminoase
sau atrofiate, atenuate pina la disparitie.
Crestele alveolare prezinta in extremitatile distale : tuberozitati la maxilar si tuberculi
piriformi la mandibula. Aceste formatiuni anatomice sunt acoperit de proteze, ele influentind
considerabil stabilitatea si mentinerea. Aceste formatiuni anatomice se atrofieaza in ritm lent
fiind numite "zone biostatice".
Bolta palatina este zona campului protetic, situata intre crestele alveolare maxilare. Formele si
dimensiunile ei sunt variabile in plan frontal. Se observa bolta palatina adanca (ogivala) sau
de adancime medie.

5. Clasificarea punţilor dentare.

Diversitatea punţilor dentare utilizate în practică în scop didactic a impus crearea unor
clasificări ce au la bază diferite criterii. In literatură punţile dentare sunt clasificate în mod
diferit.
După Körber, 1975 (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga), punţile dentare sunt clasificate după
următoarele criterii:
După relaţia cu dinţii-stâlpi:
a) puntea intercalată, la care elementele de agregare sunt situate pe dinţii-stâlpi limitrofi breşei
(care mărginesc breşa din ambele părţi);
b) puntea cu extensie— elementele de agregare sunt situate de o singură parte a spaţiului
breşei, iar corpul punţii se află «în consolă» în acest spaţiu;
c) puntea continuă, care se întinde peste mai multe breşe situate in ambele hemiarcade, unind
prin intermediul elementelor de agregare dinţii-stâlpi între ei, cuprinzând totalmente arcada
dentară, constituind aşa-numita «punte totală».
După localizare, în raport cu zona din arcadă:
a) puntea frontală înlocuieşte dinţii lipsă în zona frontală;
b) puntea laterală înlocuieşte dinţii lipsă din zonele laterale;
c) puntea maxilară sau mandibulară utilizată pentru restaurarea integrităţii arcadei dentare
inferioare sau superioare.
După relaţia cu dinţii-stâlpi şi zonele topografice:
a) punte intercalată unilaterală;
b) punţi intercalate bilateral;
c) punte intercalată frontală;
d) punte intercalată latero-frontală;
e) punte continuă latero-fronto-laterală;
f) punţi intercalate latero-frontolaterale;
g) punte mobilizabilă latero-fronto-laterală combinată cu o şa liberă extinsă spre distal;
h) punte continuă totală, cu includerea tuturor dinţilor-stâlpi.
După modelul de fixare:
a) punţi cementate;
b) punţi mobilizabile;
c) punţi demontabile.
După aspectul fizionomie:
a) punţi total fizionomice;
b) punţi parţial fizionomice;
c) punţi nefizionomice.
După elementele de agregare utilizate:
a) cu coroane de înveliş total metalice;
b) cu coroane de înveliş mixte;
c) cu coroane parţiale 3/4, 4/5 (onlay-uri);
d) cu coroane Jacket;
e) cu unele incrustaţii intratisulare de tip inlay sau pinlay;
f) cu coroane telescopice;
g) cu coroane de subsiituţie.
După raportul corpului de punte cu creasta edentată:
a) punţi cu atingerea crestei;
b) punţi suspendate.- este indicat în zonele laterale ale arcadelor dentare şi îndeosebi celor
mandibulare, cu dinţi restanţi înalţi, sau cu o atrofie accentuată a apofizei alveolare edentate.
In șa- este indicat la punțile dentare mobilizabile sau punțile dentare fixe in zona frontală,
având apofiza alveolară lată, prezintă contact intim cu mocoasa și este bine tolerat de pacienți
și oferă astept fizionomic. De menţionat însă că resturile alimentare ce nimeresc sub corpul de
punte practic nu pot fi înlăturate făcându-1 ineficient din punct de vedere igienic. în urma
acestui fapt pot apărea leziuni inflamatorii ale mucoasei gingivale.
In semisa- în comparaţie cu cel în şa, prezintă dimensiuni mai mici ale suprafeţei orale şi se
extinde pana la mijlocul apofizei alveolare, făcând cu suprafaţa mucozală un unghi. Această
formă de corp asigură o igienă mai satisfăcătoare şi este realizată în zona frontală cu apofize
alveolare înguste şi medii.
Tangent- este indic'at în zonele laterale ale arcadelor dentare. Suprafaţa orală în aşa caz este
modelată sub un unghi de aproximativ 45°.
Punctiform- este indicat în zonele laterale ale mandibulei cu apofize alveolare înguste, iar
uneori chiar în zona frontală la prezenţa unei atrofii accentuate a apofizei alveolare.
După modalitatea construcţiei scheletului:
a) punte masivă;
b) punte scheletată şi armată.
In dependenţă de aranjarea şi numărul dinţilor-stâlpi, V. Kopeikin deosebeşte 5
varietăţi de punţi:
a) punţi dentare cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi limitrofi ai breşei
edentate;
b) cu un element suplimentar de sprijin la mijloc;
c) cu elemente de agregare duble situate la o extremitate a breşei, mezial sau distal;
d) cu elemente de agregare duble situate la ambele extremităţi ale breşei dentare;
e) cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi limitrofi ai breşei şi cu o extensie
(consolă) unilaterală.
Toate aceste clasificări însă nu cuprind în întregime varietăţile de punţi dentare utilizate în
practică. Considerăm ca utilă şi clasificarea punţilor dentare după materiale şi metode de
confecţionare.
După materiale deosebim:
a) punţi dentare confecţionate din aliaje nobile şi inobile;
b) punţi dentare nemetalice confecţionate din acrilate, compozite sau ceramică;
c) punţi dentare mixte confecţionate din aliaje şi acrilate (metaloacrilice) sau ceramică
(metaloceramice).
După metoda de confecţionare deosebim:
a) punţi dentare lipite sau sudate Ia care elementele componente se confecţionează separat
şi apoi sunt solidarizate împreună cu ajutorul unui aliaj de lipire sau prin sudare (fără
utilizarea aliajelor suplimentare). Aceste punţi dentare cunoscute în literatură ca punţi
dentare din două bucăţi pot fi confecţionate întreg metalice sau mixte cu utilizarea acrilatului
sau a dinţilor din porţelan fabricaţi după tehnici clasice;
b) punţi dentare turnate Ia care elementele componente sunt modelate din ceară prin
realizarea machetei întregii construcţii şi apoi înlocuită prin turnare cu aliajul solicitat; aceste
punţi pot fi confecţionate întreg metalice şi mixte după tehnici moderne şi sunt cunoscute şi
ca punţi dentare dintr-o bucată;
c) punţi dentare confecţionate prin polimerizarea acrilatului, ce pot fi realizate prin tehnici
clasice şi moderne, la care elementele componente sunt realizate concomitent din acrilate;
d) punţi dentare confecţionate prin arderea ceramicii, care au aceleaşi caracteristici ca şi
punţile acrilate şi sunt cunoscute ca punţi din porţelan.

6. Elemente componente a punților dentare.

Partile componente ale puntii dentare. Sunt reprezentate de urmatoarele:
•
Corpul de punte sau dintii intermediari care inlocuiesc dintii pierduti de pe arcada.
•
Elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si
realizeaza fixarea prin cimentare pe dinti stalpi a intregii proteze. Elementele de
agregare sunt in numar de cel putin doua, asezate in general, pe cei doi dinti
limitanti ai bresei edentate.
• Dinții stâlpi
Corpul de punte solidarizat la elementele de agregare formează o singură piesă
protetică — puntea dentară.
CORPUL DE PUNTE
Este reprezentat de dintii artificiali care inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat al
arcadei dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei si functiile aparatului dento-
maxilar.
Corpul de punte suporta presiunile masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul fetelor
ocluzale si le transmit elementelor de agregare.Corpul de punte trebuie sa fie rigid,
nedeformabil.Impreuna cu elementele de agregare formeaza o singura piesa protetica – puntea
dentara – un ansamblu care restaureaza functiile afectate. Deoarece intreaga lucrarea protetica
este rigida, nedeformabila se impune o pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a permite
insertia pe campul protetic.
ELEMENTELE DE AGREGARE
 Sunt microproteze prin care puntea dentara se fixeaza pe dintii stalpi. Aceste proteze
monodentare constituie mijlocul terapeutic protetic al leziunilor coronare si elementelor de
agregare ale puntilor dentare. Pentru proteza mobilizabila sunt utilizate ca elemente
favorizante in asigurarea ancorarii si a sprijinului.Microprotezele ca elemente de agregare ale
puntilor dentare sunt supuse unor forte suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de
punte. Pentru a le putea suporta trebuie sa fie cu rezistenta si fixitate marita.

7. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu punţi dentare

Datorita avantajelor si rapiditatii executiei, puntile dentare au mai multe indicații.
Relative –care are o valoare dependentă de anumite condiții, de un sistem de referință etc.;
evaluat, determinat cu aproximație; condiționat, limitat, variabil. Cand dinții sunt fix si
avem dubii daca punem punte sau nu
• Înlocuirea a 1,2 dinți absenți în zona laterală
• Înlocuirea a 1-4 dinți absenți în zona frontală
• Există pericolul migrării dinților limitrofi breșei
• Edentații multiple, intercalate
• Parodontul dinților stâlpi este sănătos
• Dinți cu mobilitate de gr. I și II dar nedureroși la presiune verticală sau la mobilitate
vestibulo-orală

Absolute cand dintii sunt mobili.

Restaurarea edentatilor partiale daca exista suficienti dinti care sa sustina lucrarea.
Daca nu exista suficienti dinti pentru a sustine puntea dentara, va trebui sa se opteze pentru
un alt tip de lucrare dentara : proteza mobilizabila, lucrari pe implanturi..
Refacerea morfologica a dintilor cu distructii avansate, eroziuni sau obturatii
extinse.
Refacerea estetica a dintilor cu modificari de culoare, forma sau pozitie. Indicatia se
refera la dinti, situati mai ales in zone vizibile ale cavitatii bucale, care prezinta modificari
de culoare, forma sau sunt situati in pozitii inestetice. Puntea dentara proiectata va incerca
sa restaureze cat mai estetic posibil zonele afectate.
Refacerea dintilor ce prezinta un grad avansat de abrazie.
Tratamentul tulburarilor ocluzale.
Inlocuirea lucrarilor vechi, necorespunzatoare.
Dinții din zona frontală cand dinții vecini sunt intacți.
Contraindicatiile puntilor dentare
In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport. Daca dintii stalpi nu sunt
suficienti ca numar, sau acestia au o implantare inadecvata, este indicat sa se opteze pentru
un alt tip de lucrare protetica : proteze mobile, lucrari pe implanturi.
Igiena orala nesatisfacatoare.
Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor.
Lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unei singure breșe.
Prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul III.
Vârsta, copii la care oasele maxilarelor nu sunt dezvoltate.

8. Definiţie de amprentă. Varietăţi.

Amprenta se defineşte ca copie negativă şi fidelă a câmpului protetic, cu ajutorul căreia se

obţine modelul pe care se va confecţiona proteza.
Din punctul de vedere al scopului urmărit, amprentele pot fi:
▪ documentare sunt realizate la pregătirea proprotetică a cavităţii bucale în
vederea realizării modelului documentar
▪ auxiliare-pentru realizarea modelului de diagnostic (studiu) sau a modelului
auxiliar necesar la confecţionarea diferitelor lucrări protetice
▪ de bază sunt obţinute după efectuarea intervenţiilor de pregătire specială a
dinţilor sau părţilor moi ale câmpului protetic pentru confecţionarea
modelului de lucru şi realizarea lucrării protetice corespunzătoare.
La rândul său amprentele sunt clasificate în amprente anatomice şi funcţionale.
Amprentele anatomice sunt realizate cu ajutorul lingurilor standarde sau individuale fără a
ţine cont de starea funcţională a ţesuturilor moi ale câmpului protetic. Ele sunt utilizate
pentru confecţionarea modelelor documentare, de studiu, diagnostic şi a modelelor de lucru
în vederea realizării pieselor dentare fixe, sau a celor mobilizabile cu suport dentoparodontal.
Amprentele funcţionale sunt realizate numai cu ajutorul lingurilor individuale şi prin
folosirea unor teste speciale care permit înregistrarea stării funcţionale a fibromucoasei
câmpului protetic. Ele sunt indicate atât la confecţionarea protezelor totale, cât şi a celor
parţial mobilizabile cu suport mucoosos sau mixt, dacă este o asemenea necesitate.
In dependenţă de tehnica realizării amprentei, ele pot fi divizate în:
• amprente realizate într-un timp este obţinută prin depunerea materialului amprentar
în lingura de amprentare şi presarea lui direct pe câmpul protetic.
• amprente realizate în doi timpi este obţinută prin realizarea unei amprente într-un
timp, iar după ce este îndepărtată de pe câmpul protetic este acoperită de un material
amprentar fluid fiind reintrodusă în cavitatea bucală în faza a doua
• amprente de corectare este considerată ca o modificare a metodei de amprentare în
doi timpi, în cadrul căreia se aplică materiale amprentare de aceeaşi provenienţă
chimică.
 • amprente în inel de cupru, pentru realizarea amprentei cu inel de cupru sunt folosite
inele de cupru cu o grosime de 0,2 mm, care se adaptează cervical, transversal şi axial
la nivelul bontului dintelui preparat.
• amprente în ocluzie este executată utilizând lingura amprentară specială, care permite
înregistrarea ambelor arcade dentare în poziţie de ocluzie centrică.
• amprente parţiale poate fi obţinută prin una din tehnicile descrise, înregistrând
elementele câmpului protetic de pe sectorul dat al arcadei dentare
• amprente totale va fi obţinută de pe întreaga arcadă.

9. Etapele amprentării anatomice. Materiale amprentare.

Etapele amprentarii anatomice:
▪ alegerea materialului amprentar
▪ alegerea lingurii amprentare
▪ pregatirea materialului amprentar
▪ aplicarea materialului pe lingura amprentara si in cavitatea bucala
▪ formarea marginilor campului proetic prin proba functionala activa si pasiva
▪ priza materialului 2-3 min
▪ scoaterea amprentei
▪ prelucrarea amprentei si examinrea
▪ in laborator obtinerea modelelor de lucru auxiliare ( de diagnostic)

Materiale amprentare:
I. Rigide si semirigide ireversibile
- Gips ( Ipsos de Paris, Snow White (Kerr))
- polimeri acrilici si fotopolimerizabili ( Duracril special si Duraclor)
- paste ZOE
II. Rigide reversibile (termoplastice)
- compunduri Stents
- gutaperca
- cerurile
- materiale bucoplastice
III. Elastice reversibile (hidrocoloizi agar-agar)
IV. Elastice ireversibile
- hidrocoloizi ireversibili – alginate
- elastomeri de sinteza – polisulfuri, siliconi, polieteri

10. Linguri amprentare. Varietăţi.

Lingurile de amprentare sau portamprentele reprezintă un suport rigid pe care se aplică
materialul de amprentare și cu ajutorul căruia se inseră și se dezinseră amprenta de câmpul
protetic.
Se clasifică:
a. După fidelitate față de câmpul protetic: universale( standard) și individuale;
 b. După material: metalice ( otel inox, alamă cromată, aluminiu placat cu rășini epoxi) și
plastice;
c. După morfologie și destinație : totale sau parțiale;
d. După regiunea topografică: pentru maxilă, mandibulă sau ambele arcade.

11. Modelul. Materiale de confecţionare.

Modelul reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic. Modelele ca şi amprentele pot fi
documentare, auxiliare şi de bază.
Modelele documentare şi auxiliare, de regulă, sunt confecţionate numai dintr-un singur
material utilizând ghipsul obişnuit sau dur.
Modelele de bază sunt confecţionate din diverse materiale, în dependenţă de varietăţile de
proteze dentare şi tehnicile utilizate la realizarea lor.
Clasificarea materialelor:
1. După natura chimică:
• Modele din materiale nemetalice:
o Gipsuri:
- Albastru(tip II);
- Gipsuri dure(tip III);
- Extradure și sintetice(tip IV, V).
o Cementuri:
- Fosfat oxid de zinc(FOZ);
- Silicofosfați.
o Materiale compozite:
- Materiale poliuretanice;
- Rășini epoxidice;
- Rășini epiminice cu umpluturi.
• Modele din materiale metalice:
▪ Amalgame ;
▪ Aliaje ușor fuzibile ;
▪ Aliaje obișnuite.
2. După tehnologia de realizare (după modul de depunere al modelului în amprentă) :
• Prin turnare în amprentă :
- Gipsuri;
- Materiale compozite;
- Mase ceramice.
• Prin indesare(stupuire) :
- Amalgame;
- Cementuri.

12. Tehnica realizării modelului din gips medical.

Realizarea modelului cuprinde următoarele etape de lucru:

 1) Analiza amprentei;
2) Izolarea şi tratarea ei;
3) Spălarea amprentei, prepararea şi turnarea pastei de ghips;
4) Confecţionarea soclului modelului;
5) Eliberarea modelului de materialul amprentar şi fasonarea soclului.

ELABORAREA METODICĂ NR. 12

Tema: Tehnologia confecționării punților dentare întreg turnate.Totalizare

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1.Puntea dentară întreg turnată, caracteristica.

Puntea întreg turnată este o proteză fixă nefizionomică la care elementele de agregare și corpul
de punte sunt turnate concomitent astfel încît se obține un corp integru. Datorită culorii sale
metalice este nefizionomică, prezintă calități mecanice bune, are duritate necesară care-i permite
restabilirea funcției masticatorii, nu se abraziază dar poate șlefui dinții antagoniști, este indicată în
zona laterală, datorită caracterului monolit, elementele de agregare nu se desprind de la corpul de
punte. Puntea dentară întreg turnată are corp de punte şi elemente de agregare confecţionate din
aliaje nobile, seminobile sau inobile şi este indicată pentru zonele laterale, invizibile ale arcadelor
dentare. In aşa situaţii clinice ca elemente de agregare sunt utilizate, de obicei, coroane de înveliş
totale care pot fi realizate cu grosimi dirijate şi nedirijate după tehnicile descrise la confecţionarea
coroanelor turnate.
Pentru component metalică sunt folosite
Aliaje metalelor nobile AUR, ARGINT.
Aliajele metalelor inobile CROM-NICHEL, CROM-COBALT.
- sunt fixate pe dintii stalpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le confera
stabilitate pe o lunga perioada de timp
- volumul care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau, cel putin, egal cu acela ocupat
de dintii naturali
- formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu ale dintilor naturali
- transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodontiul dintilor stalpi, de la nivelul fetelor
ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare osului alveolar
- sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune
2.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare întreg turnate.
Clinic
B. Examenul clinic
C. Prepararea dinților stâlpi
D. Amprentarea
E. Determinarea ocluziei centrice sau relațiilor intermaxilare
F. Protecția dinților șlefiuți.
Laborator
A. Realizarea modelelor, dacă puntea va fi turnată pe model, modelele vor fi
confecționate din material termo-rezistent (siolit, silamin), iar dacă va fi turnată în afara
modelului, ultimul se va confecționa din ghips dur sau alt material rezistent cu bonturi
detașabile sau fixe.
B. Montarea în aparatul-simulator
C. Modelarea machetei punții din ceară care va fi înlocuită prin metal.
D. Turnarea metalului.
E. Prelucrarea metalului.
F. Degresarea.

Clinic
A. Proba punții și individualizarea ei
B. Protecția dinților preparați.

Laborator
A. Finisarea
B. Lustruirea punții.

Clinic
A. Proba definitivă în cavitatea bucală
B. Cementarea punții dentare

3.Varietăţile de ceară utilizate la modelarea machetei punţii dentare întreg turnate.

Cerurile dentare reprezintă amestecuri de ceruri naturale (parafină, ceară de albine, ceară
Carnauba, ceară de balenă, ceresină), ceruri sintetice, rășini naturale, uleiuri, grasimi (acid
stearic, gume) și coloranți. Cerurile pentru modelarea protezelor fixe conțin
60% — parafină;
25% — ceară Carnauba;
10% — cerezit;
5 % — ceară de albine.
Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de bastonașe de
culoare roșie, albastră și verde.
* Ceara roșie este destinată adaptării machetelor coroanelor în regiunea cervicală, din ceara
albastră se modelează corpul de punte, iar din ceara verde - fețele coroanei. Mai nou, este ceară
de modelare universală de o culoare sau set de culori comercializată sub formă de blocuri sau
turnată în ambalaje metalice.
- Pentru tehnica modelării prin turnare este folosită ceară de modelare albastră.
- Pentru tehnica de frezare sunt comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare.
- Ceara utilizată la modelarea machetei canalului de turnare este de culoare verde sau albastră,
ambalată în buclă și are formă de cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm
 4. Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru prepararea dinţilor stâlpi în
punţile dentare întreg turnate.
Tehnici pentru prepararea coroanei dentare
A. Tehnica clasica – utilizeaza instrumentarul abraziv diversificat din punct de vedere al formelor
si dimensiunilor

Instrumentarul este reprezentat de:

• discuri plane, concave, convexe, active pe o fata, pe doua fete sau pe muchie;
• pietre in forma de roata de moara sau carborund (Hetless) sau diamantate de 10mm
diametru, fixate la piesa dreapta;
• pietre cilindrice sau con intors diamantate montate la piesa dreapta sau in contraunghi.

B. Tehnica moderna – utilizeaza instrumente abrazive diversificate din punct de vedere al

formelor si dimensiunilor.

Piesa de mână: turbina cu răcire

Instrumente: freze diamantate: cilindro-conică cu vârf rotunjit și granulatie medie (0,8 mm),
formă de flacără, subțire și scurtă, în chanfrein, cilindro-conică cu vârf rotunjit (granulație fină)
(1-2 mm), freză de finisare, freză în formă de roată, daltă și conformator de unghiuri

Materiale: o placă de ceară de bază (roz)

5.Varietăţi de praguri cervicale, necesitatea şi tehnica realizării.

Pagurile cervicale asigură un aspect fizionomic mai bun în cazul retracției gingivale. Prepararea
dinților în zona de colet are ca scop adaptarea protezei parțiale fixe și închiderea marginală bună.
Există mai multe verietăți de praguri cervicale, pragul supragingival și subgingival.
În funcție de geometria pragului cunoaștem prag:
• Rotunjit
• Drept
• Obtuz
• În pană
În funcție de marginea gingivală cunoaștem prag:
• Supragingival
• Subgingival
• Juxtagingival
În funcție de prezența bizoului cunoaștem prag:
• Bizotat
• Nebizotat
Pragul supragingival satisface principiul bioprofilactic asupra parodonțiului, retenția și
stabilitatea. Prezintă ca avantaje
• Protejatea parodonțiului marginal.
• Nu necesită dilatarea sulcusului gingival.
• Perminte o amprentare mai exactă.
• Permite o verificare a adaptării prin inspecție.
• Permite controalele periodice ale închiderii marginale.
Pragul subgingival nu trebuie să depășească în sulcusul gingival 0,35-0,5 mm. Prezintă ca
avantaje
• Carioprofilaxia crescută.
• Retentivitate și stabilitate bună.
• Pragul cu bizou este terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere marginală.
Infundarea subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a şanţului gingival, iar bizoul
se crează cu vârful unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc
instrumente diamantate cu granulaţie fină.
• Pragul înclinat: Prepararea bontului cu prag înclinat urmăreşte suprimarea coleretei metalice
inestetice, dar menţine o margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracţia porţelanului
în cursul sinterizării. Se reproşează acestei tehnici că se întâlnesc prea multe straturi heterogene:
dinte, ciment, metal, porţelan opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă
bacteriană. Prepararea pragului se face cu instrumente de mânâ.
• Prag drept de 90°: Se indică la restaurări unitare sau proteze fixe în edentaţii unidentare în
zona frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia. Se realizează cu freza cilindrică,
instrumente de mânâ.
• Chanfreinul. Indicaţiile acestei terminaţii se vor limita la dinţi cu coroana clinică lungă şi în
zona furcaţiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor. Se face cu freza chanfrein (cilindrică cu
vîrf ascuțit).

6.Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţii dentare întreg turnate.

Modelarea machetei poate fi realizată atât după tehnica clasică, cât şi după cea modernă.
Cu grosime totala
Cu grosime dirijată
Cu materiale prefabricate.
macheta cu grosime totala(nedirijata)- se izoleaza bontul cu material izolant, depus cu pensula in
strat subtire, uniform pentru a permite adataptarea capei de ceara la nivelul fetelor preparatiei,
bontul se cufunda in baita de ceara pana la o distanta de aprox 2mm de limita marginala a
preparatiei, grosimea capei se realizeaza prin emersii succesive, pana se formeaza un strat uniform
de 0.5-1mm, adatptarea marginilor se reaizeaza prin inlaturarea cu ajutorul unui instrument bont
forte putin incalzit
macheta cu grosime dirijata- peretii laterali sunt cu grosime egala- 0.30mm, contactul cu bontul
este numai in zona coletului pe inaltime de 2mm in rest peretii laterali sunt la distanta si la nivelul
fetei ocluzale
Deasemenea putem obtine macheta din materiale prefabricate- elementele fabricate industrial sunt
confectionate din ceara sau material termoplastic, acestea se adapteaza pe bontul modelului, iar
adaptarea la nivelul ocluzal si cervical se face prin adaugarea de ceara picatura
Tehnici de modelare: adiție, turnare, răzuire, frezare.
Modelarea machetei din ceară a punții dentare întreg turnate se face în două etape: modelarea
machetei elementelor de agregare și modelarea machetei corpului de punte. Ulterior aceste două
componente se solidarizează și se obține o machetă din ceară monolită a punții. Macheta din
ceară a elementului de agregare se modelează prin adiție, apoi, la necesitate, prin răzuire, redând
contactele ocluzale și individualizarea morfologiei coronare. Tehnica modelării machetei prin
depunerea progresivă a straturilor de ceară plastificate
Macheta din ceară a corpului de punte poate fi modelat prin turnare într-o amprentă (pentru
coroane metalice) sau într-un conformator special (pentru coroane mixte) sau poate fi adaptat un
dinte standart din acrilat. Solidarizarea se face prin picurare de ceară între machete.

7. Canale de turnare, cerinţe şi metode de formare a acestora.

Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple cavitățile
tiparului.
Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de turnare.
Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care ard fără reziduuri. Ele
sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului conformatorului, după care urmează
ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la această etapă ceara se topește și curge din tipar,
formîndu-se niște cavități în formă de tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi introdus aliajul
topit.
Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.
Tehnica clasică Se utilizează tije cu un diametru de 1,7—3 mm şi cu o lungime de aproximativ
3—5 cm. La fiecare element al machetei se solidarizează câte o tijă metalică sau din ceară. Aceste
tije se încrucişează la o depărtare de cel puţin 2—3 cm de machetă, realizând în locul lor de
joncţiune pâlnia de turnare, în caz de utilizare a tijelor metalice, sau pot fi solidarizate la un canal
principal de turnare
Tehnica modernă Sunt utilizate tije din ceară sau materiale plastice, cu diametru şi lungime
diverse. Astfel la fiecare element component al machetei punţii dentare sau cel mult la două
elemente se fixează câte o tijă verticală cu o lungime de 3— 4 mm şi diametrul de 2,5—3 mm,
după principiile descrise anterior. La extremităţile libere ale acestor tije se fixează o altă tijă
orizontală cu diametrul de 4—5 mm, ce repetă forma machetei punţii dentare având şi lungime
egală cu ea. De tija orizontală sunt fixate 2—3 tije verticale de acelaşi diametru, cu o lungime de
2-4 cm, care în locul lor de joncţiune pot realiza pâlnia de turnare sau pot îi solidarizate la macheta
canalului principal de turnare.

Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:

• pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;
• pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit;
• tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii.

ELABORAREA METODICĂ NR. 13

Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice acrilice

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Punti dentare fizionomice acrilice

1. Etapele clinico-tehnice de confecţionarea a punţilor dentare fizionomice acrilice
metoda clasică și modernă.
Această varietate de punte dentară este indicată pentru zona frontală a arcadelor dentare
edentată unidentar sau cel mult la absenţa a doi dinţi.
• Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea, determinarea ocluziei, determinarea
culorii dinților naturali și a acrilatului, protecția dinților preparați.
• Laborator: realizarea modelelor, fixarea lor în ocluzie centrică și montarea lor în
simulator, modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi a corpului de
punte, ambalarea machetei, schimbul cerii în acrilat, dezambalarea punții acrilice,
prelucrarea, finisarea și lustruirea acesteia.
• Clinic: proba punții, șlefuirea punctelor de contact primare și cementarea punții pe dinții
stâlpi
Tehnica modernă de confecţionare a coroanelor din acrilat nu prevede modelarea machetei
coroanei din ceară şi nici realizarea tiparului. Această tehnică constă în modelarea directă a
coroanei din acrilat prin depunerea succesivă a straturilor pe bontul dentar fiind asemănătoare
cu tehnica utilizată la confecţionarea coroanelor din porţelan. Tehnica modelării coroanei
prevede depunerea aceloraşi straturi (bazal, de dentină, de smalţ, de colet şi incizal), urmate de
polimerizarea lor conform indicaţiilor din prospectul anexat la produsul respectiv. Constatăm
că coroanele confecţionate după tehnica modernă au luciul şi nuanţele coloristice identice
dintelui natural.
Tehnica clasică de confecţionare a coroanelor din acrilat prevede realizarea următoarelor
operaţiuni: modelarea machetei viitoarei coroane din ceară; ambalarea machetei coroanei în
chiuvetă pentru realizarea tiparului; pregătirea acrilatului şi introducerea lui prin presare în
tipar; polimerizarea acrilatului şi dezambalarea coroanei din chiuvetă; prelucrarea, finisarea şi
lustruirea coroanei. Metoda la fierbinte, prin firbere.
2. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare
fizionomice acrilice.
Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a şlefuirii suprafeţelor coronare:
1. şlefuirea marginii incizale;
2. şlefuirea feţei vestibulare;
3. şlefuirea feţei orale;
4. rotunjirea muchiilor;
5. definitivarea pragului gingival.
Bontul este preparat fără retenții prin șlefuirea de la nivelui tuturor suprafețelor a unui strat
uniform al țesuturilot dentare de 1,5-2 mm. Bontul dentar va avea forma foarte apropiată de cea
a cindrului sau trapezoidală, cu suprafețele laterale ușor convergente ocluzal, sub un unghi
foarte mic (5- 8 grade) față de axul central.
• Șlefuirea marginii incizale - 2 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; planul de
şlefuire are o înclinare de 45° palatinal la superiori și vestibular la inferiori, în caz de ocluzie
cap la cap planul va fi drept.
• Șlefuirea feţei vestibulare – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat; se
șlefuiește în două planuri: incizal și cervical (se asigură astfel grosimea uniformă a pereţilor
coroanei şi un efect estetic mai bun, fară a prejudicia vitalitatea dintelui).
• Șlefuirea feţei orale – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică, pietre în formă de roată de
moară sau freză diamantată în formă de minge de rugby; grupul incisiv se prepară în două
planuri: supra și subcingular.
• Rotunjirea muchiilor – freze diamantate cilindro-conice cu granulaţie fină; marginile se
netezesc dar nu dispar complet.
• Definitivarea pragului gingival – pragul poate fi făcut sau nu, deoarece marginile coroanei
acrilice pot fi bizotate (ascuțite); dacă se face prag, se face unul în unghi drept gu lățimea de
0,8-1,2 mm.

3. Particularităţile amprentării câmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice acrilice.
Din punct de vedere stomatologic, amprenta reprezintă copia în negativ a unor structuri
anatomice ale cavităţii orale(câmpul protetic). Această copie va servi ulterior pentru turnarea
materialelor din care vor fi confecţionate modelele, copiile pozitive ale câmpului protetic.
Pentru amprentare se folosesc materiale elastice siliconice, alginate, thiocauciucuri care oferă
cea mai mare precizie. Este important ca amprenta să redea fidel nu numai suprafețele
bontului dar și zona coletului. Se ia o amprentă în doi timpi: în primul timp pe lingură se pune
masa vâscoasă și se presează pe câmpul protetic, apoi în al doilea timp se aplică masa chitoasă
și se presează repetat pe cîmpul protetic. Masa chitoasă poate fi aplicată pe dinți cu o seringă
specială iar masa vâscoasă presată cu lingura.
4. Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţilor dentare fizionomice acrilice.
• Aditivă – cu un instrument fierbinte se depune ceară picătură cu picătură până la modelarea
formei anatomice a dintelui;
• Substractivă – Cu un instrument de modelare se răzuiește surplusul de ceară până la
atingerea formei anatomice corecte a dintelui;
• Turnare – ceara se topește și se toarnă într-un conformator (o copie negativă fidelă a unui
model de dinți); macheta obținută se adaptează la bonturile dinților și în breșă.
• Tehnica modelării machetei prin depunerea progresivă a straturilor de ceară
plastificate (Extremitatea coronară a bontului mobilizabil se introduce în ceară fluidă până
la pragul cervical şi se scoate din ceară pentru plastificarea stratului de ceară aderent la
bontul dentar. Bontul dentar se mai introduce în ceara fluidă pentru depunerea următorului
strat de ceară. După realizarea grosimii solicitate a capei, surplusurile de ceară din zona
pragului cervical sunt înlăturate şi se trece la modelarea machetei viitoarei coroane.

5. Tehnici de realizare a tiparului pentru transformarea machetei din ceară a punţilor

dentare fizionomice acrilice în materialul solicitat.
Tiparul reprezintă o cavitate sau mai multe cavităţi şi este obţinut în urma operaţiunii de
ambalare şi de ardere, având formă şi volum identice cu ale machetei şi ale viitoarei construcţii
protetice. Pentru a se obţine după macheta din ceară o piesă protetică fără porozităţi, cu o
suprafaţă omogenă şi adaptată cu precizie la câmpul protetic, după realizarea machetelor
canalelor de turnare se efectuează ambalarea.
Tehnicile de realizare a tiparului pentru transformarea machetei din ceară a punţilor dentare
fizionomice acrilice sunt:
Tehnica de ambalare vertical
Tehnica de ambalare orizontală
Tehnica clasică
Tiparul pentru proteze fixe este compus din două jumătăți: superioară și inferioară.
Chiuveta are două jumătăți: superioară și inferioară. Macheta punții dentare acrilice este
detașată (de model) împreună cu porțiunea modelului cu care contactează, acest
complex se deretentivizează (sunt înlăturate toate elementele modelului care vor putea
îngreuna deschiderea tiparului) și se ambalează în jumătatea inferioară a chiuvetei astfel
încât ghipsul să ajungă până la marginea machetei, nu mai sus (va apărea o linie
întunecată). După priza ghipsului, se aplică celălalt inel al chiuvetei și se cufundă în apă
cu săpun pentru izolare (5-7 min).
Chiuveta se umple cu ghips iar după priză, se introduce într-un vas cu apă fierbândă pentru 2-3
minute pentru a se topi ceara, după care se scoate, se deschide și cu un jet de apă fierbinte se
spală toată ceara. După ce se usucă, suprafețele tiparului sunt acoperite cu un material de izolare
și se lasă să se răcească. Tiparul este pregătit pentru introducerea și polimerizarea acrilatului.

Tehnica modernă
Ambalarea se face similar ca la tehnica clasică, cu diferența că la macheta punții se solidarizează
macheta canalului de turnare iar acrilatul este introdus prin injectare. După realizarea tiparului,
acesta se asamblează a doua jumătate a chiuvetei, se toarnă ghipsul, se îndepărtează ceara şi se
izolează tiparul conform tehnicii clasice. După răcirea tiparului părţile chiuvetei-injecţie sunt
asamblate şi fixate în ringul-presă, iar în camera de recepţie a aparatului complex este introdusă
fiola cu pastă acrilică amesitecată în vibrator. Ulterior cu ajutorul pompei şi sub presiune foarte
mare (până la 3000 kg) acrilatul este introdus prin canalele de turnare în interiorul tiparului.
Acrilatul este supus polimerizarii sub acţiunea acestor presiuni permanente, timp de 3—5
minute, la temperatura de 95— 100°C.
 6. Instrumente utilizate la confecţionarea punţilor dentare fizionomice acrilice.
Se foloesesc atât instrumente la etape clinică, cît și la etapa de laborator.
▪ In etapele clinice: piesa de mînă, freze: diamantată cilidro-conică cu vârf rotunjit (0,8
mm), granulaţie medie şi fină, diamantată efilată, diamantată cilindro-conică cu vârf
plat (1 mm), granulaţie medie, diamantată de formă lenticulară sau con invers,
diamantată în formă de minge de rugby, freze de finisare; lingură de amprentare.
▪ In etapele de laborator : simulator, spatulă de modelare, spatulă electrică/sursă de
căldură, bisturiu, chiuvetă pentru proteze fixe, cratiță de polimerizare, cuțit de gips, vas
pentru prepararea acrilatului, fierestrău de gips/disc pentru secționare.
Materiale
Hartia de articulație, gips, ceara, arcrilat,
ELABORAREA METODICĂ NR. 14

Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice integral

ceramice

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Punți dentare fizionomice ceramice

1. Caracteristica punţilor dentare fizionomice ceramice.

Punțile dentare fizionomice întreg ceramice- sunt construcții protetice fizionomice care au
elementele de agregare și corpul de punte confecționați din mase ceramice.
Puntea dentară ceramică este numită și punte dentară din porţelan și este indicată numai
pentru zona frontală a arcadelor dentare cu edentaţie unidentară. Puntea dentară fizionomică
din ceramică este solicitată în practică datorită următoarelor avantaje: porţelanul conferă
coroanelor aspectul natural prin varietăţile de culori şi nuanţele translucidităţii, oferă
posibilitatea de a imita defecte de smalţ, pete de culoare, individualizând astfel piesa
protetică. Porţelanul îşi păstrează nealterat culorile în timp, este biologic tolerat de ţesuturile
cavităţii bucale, este rezistent la acţiunea chimică, fiind şi bun izolator termic, protejând astfel
pulpa de acţiune nocivă la diverşi agenţi patologici.
Puntea dentară ceramică prezintă calităţi fizionomice superioare celor acrilice şi chiar
metaloceramice. Duritatea porţelanului îi conferă lucrării protetice avantajul de a nu fi supusă
uzurii dar, pe de altă parte, dezavantaj, deoarece poate produce abraziunea dinţilor
antagonişti, precum şi fracturarea porţelanului în condiţii nefavorabile.
Avantaje :
-porțelanul își păstrează nealterat culorile în timp

- porţelanul conferă coroanelor aspectul natural prin varietăţile de culori şi nuanţele

translucidităţii
- oferă posibilitatea de a imita defecte de smalţ, pete de culoare etc.( individualizând astfel
piesa protetică)

- este biologic tolerat de ţesuturile cavităţii bucale,

- este rezistent la acţiunea chimică (fiind şi bun izolator termic, protejând astfel pulpa de
acţiune nocivă a diverşi agenţi patologici)

- prezintă calităţi fizionomice superioare celor acrilice şi chiar metaloceramice

- are duritate suficientă pentru a rezista la uzură (însă poate abrazia dinții antagoniști și se
poate fractura în condiții nefavorabile)

Dezavantaje:
- Provocarea abraziunii dinților antagoniști sau artificiali;
- Sunt fragile;
- Au o tehnică compusă de confecționare.

2. Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare fizionomice ceramice.

Indicații:
Edentații unidentare sau cînd lipsesc cel mult 2 dinți în zona frontal a arcedelor dentare,
iar denții permit confecționarea acestor construcții.
Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refăcute cu
materiale plastice de restaurare coronară.
Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost restaurate de
repetate ori cu obturaţii.
Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti, profesori,
avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisfăcătoare.
Anomalii de formă şi poziţie, culoare, care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic și
tratamente de albire.
Contraindicații:
• Lipsa a mai mult de 5 dinți la nivelul unui singure breșe;
• Edentații terminale;
• Prezența dinților restanți cu o mobilitate patologică de gradul III;
• Vârsta ( personele până la 18 ani);
• Nu pot fi utilizate pentru zonele laterale ale arcadelor dentare, din cauza durității mici;
• Prezența tipurilor de ocluzii adânci, traumatizante;
• Dinții stâlpi rezultă bonturi foarte scurte ce nu pot asigura retenția pretezei;
• Abraziuni dentare avansate, când se presupune exercitarea unei forțe ocluzale mari
datorită contracțiilor musculare puternice.
 3. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice
metoda clasică.
• Clinic: prepararea dinților, amprentarea și determinarea ocluziei centrice
Laborator:
• Confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile
• Fixarea în relație centrică și pozitionarea în simulator
• Pe dinții stâlpi se realizează matricea din platină pe care se depune masa de opac și
se arde arde conform tehnicilor utilizate la realizarea coroanelor Jacket ceramice.
• Aplicarea matricii din platină cu masa de opac arsă pe bonturile dinților stâlpi ai
modelului și adaptarea unei bare din porțelan prefabricată și comercializată în trusa de
porțelan (Vitadur N), astfel încât să prezinte contact cu opacul, dar să fie distanțat cu
cel puțin 1 mm de dinții antagoniști.
• Solidarizarea barei cu ceară incoloră de elementele de agregare, apoi are loc
realizarea unui suport din material termorezistent pe care se poziționează complexul
bară-matrice.
• Prelucrarea termică a suportului (materialul termo-rezistent face priza iar ceara se
topește lăsând spațiu între matrice și bară), după care între bară și matrice se depune
un nou strat de opac și se arde.
• După răcire, elementele solidarizate se aplică pe model și se modelează din opac
corpul de punte subdimensionat cu 1-1,5mm, apoi se arde pe suportul termorezistent.
• După răcire, se detaşează de pe suportul termorezistent, se aplică pe model şi se
depun straturile de dentină, colet, incizal şi de smalţ după tehnicile cunoscute, iar
straturile interdentare se separă până la opac şi din nou se ard după regimul termic
respectiv, fiind luat în consideraţie şi materialul utilizat
• Prelucrea cu abrazive și depunerea unui strat în spațiul interdentar urmat de ardere.
Clinic: proba punții integral-ceramice pe câmpul protetic.
Laborator: glazurarea și înlăturarea matricei de platină.
Clinic: cimentarea definitivă a punții.

4. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice ceramice.
Bontul se prepară în dependenţă de modul în care va fi aplicat materialul fizionomie pe
suprafeţele coroanei.
Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a şlefuirii suprafeţelor coronare:
1. şlefuirea marginii incizale;
2. şlefuirea feţei vestibulare;
3. şlefuirea feţei orale;
4. rotunjirea muchiilor;

5. definitivarea pragului gingival.

Instrumentarul necesar
• Instmmente diamantate cilidro-conice cu vârfrotunjit (0,8 mm), granulaţie medie şi fină.

• Instmment diamantat efilat.

• Instmment diamantat cilindro-conic cu vârfplat (1 mm), granulaţie medie.
• Instmment diamantat de formă lenticulară sau con invers.
• Instmment diamantat în formă de minge de rugby.
• Freze de finisare.

• Piatră de moară.
• Freză de înfundat prag.

- obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru coroana integral ceramică :

− şlefuirea marginii incizale - 2 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat;

planul de şlefuire are o înclinare de 45° palatinal la superiori și vestibular la
inferiori, în caz de ocluzie cap la cap planul va fi drept. Se recomandă să fie
precedată de crearea unor şanţuri de orientare, care uşurează toate fazele
preparării. Astfel se plasează trei şanţuri de orientare în muchia incizală,
păstrându-le iniţial la o adâncime de aproximativ 1,3 mm pentru a permite o
pierdere suplimentară din structura dintelui în timpul şlefuirii. Şanţurile sunt
orientate perpendicular pe axul lung al dintelui antagonist pentru a asigura un
suport adecvat pentru coroana de ceramică. Vestibular, şanţurile au o adâncime
de 0,8 mm şi vor fi trasate în două planuri pentm a asigura o suprafaţă convexă
bontului.

− şlefuirea feţei vestibulare – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat;
se șlefuiește în două planuri: incizal și cervical (se asigură astfel grosimea uniformă
a pereţilor coroanei şi un efect estetic mai bun, fară a prejudicia vitalitatea
dintelui).

− şlefuirea feţei orale – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică, pietre în formă de
roată de moară sau freză diamantată în formă de minge de rugby; grupul incisiv
se prepară în două planuri: supra și subcingular. Şlefuirea suprafeţei palatinale
supracingulare are în vedere asigurarea unui spaţiu necesar pentru
confecţionarea coroanei astfel, încât să aibă grosimea necesară, dar m acelaşi timp
să permită ghidajul anterior şi mişcările de lateralitate. Pentru şlefuirea
reducţională se vor folosi pietre în formă de roată de moară sau un instmment
diamantat m formă de minge. După transferarea axului de inserţie din planul
cervical al preparării vestibulare pe suprafaţa orală, se plaseazâ un şanţ de
orientare m mijlocul peretelui cingulumului. Se şlefuieşte suprafaţa orală
subcingulară şi se prepară pragul gingival
 − rotunjirea muchiilor – freze diamantate cilindro-conice cu granulaţie fină;
marginile se netezesc dar nu dispar complet. La coroanele ceramice orice unghi
ascuţit de la nivelul bontului reprezintă zone de concentrare de stress care pot
duce la fisurarea şi, m fmal, la fracturarea coroanei. Insăşi aplicarea foliei de
platină pe bont este îngreunată de prezenţa muchiilor ascuţite. Se admite
prezenţa unui unghi ascuţit doar la nivelul pragului. în aceeaşi ordine de idei, a
concentrării de stress, trebuie evitate grosimile neuniforme ale pereţilor coroanei.

− definitivarea pragului gingival – Coroana de înveliş ceramică trebuie să se sprijine

pe un prag circular, care formează cu pereţii axiali un unghi de 90°. Pragul va fi
paralel cu vârful crestei gingiei libere. Lăţimea pragului este de 1 mm, variaţiile m
minus fiind legate de dimensiunile dinţilor şi suprafeţele dentare (0,50-0,75
proximal).

- obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi Coroana Jacket de porţelan
ars pe folie de platină pretinde o preparaţie terminală sub formă de prag circular care
formează cu pereţii axiali un unghi de 90°. Lăţimea pragului este de 1 mm, el fiind paralel cu
vârful crestei gingiei libere.

5. Tehnici contemporane de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice.

• Tehnici aditive:
1. Depunere de straturi succesive de ceramică. Sisteme: Optec HSP Jeneric/Pentron,
SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera, Germania);
2. Turnare. Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply,
Germania/SUA);
3. Infiltrare şi sinterizare: Sistem: InCeram (Vita, Germania);
4. Injectare (presare) la temperatură scăzută sau înaltă. Sisteme: IPS Empress (Ivoclar,
Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC (Jeneric/Pentron, SUA),
Cerapress (Schmidseder, Germania).

• Tehnici substractive:
1. Strunjire (frezaj). Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona Technologie,
Elveţia);
2. Electroeroziune.
ELABORAREA METODICĂ NR. 15
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte metalo-ceramice
ÎNTREBĂRI DE CONTROL:
Punți mixte metalo ceramice
Puntea dentară mixtă metalo-ceramică – reprezintă o formă de tratatment al edentației
parțiale, prezintă calități estetice satisfacătoare, restabilește masticația și stabilizează
ocluzia.
Coroana metalo-ceramica reprezinta o varietate de proteze dentare fixe ce sunt alcatuite dintr-
un schelet metalic de sustinere peste care se ard mai multe straturi de ceramica dentara pentru
a imita aspectul unui dinte natural. Lucrarile dentare metalo-ceramice au o vasta aplicabilitate
in stomatologie.
Din punct de vedere al aspectului fizionomic, coroanele se prezinta de 2 tipuri:partial
fizionomica(acoperita doar vestibular sau vestibulo-oral de ceramca) si total fizionomica. ). În
acest caz, porțiunea vizibilă restabilește morfologia porțiunii coronare date a dintelui.

Indicații: orice formă clinică a edentației parțiale ce poate fi tratată printr-o proteză
conjunctă.
Contraindicații: - volum coronar redus al dinților-stâlpi, determinat de dimensiunea
cervico-incizală sau ocluzală foarte mică (nu asigură reținerea retentivității protezei);
- persoane sub vârsta de 18 ani.
Avantaje: - reprezintă idealul fizionomic, datorită stabilității cromatice a nuanței
coloristice, a translucidității și a luciului permanent;
- sunt inerte față de țesuturi;
- au duritate mare;
- stabilitate chimică și o conductibilitate termică mică.
Dezavantaje: - posibilitatea apariției unor fisuri sau fracturi, din cauza lipse paralelismului
dintre dinți;
- defecte ale componentei metalice;
- nerespectarea tehnologiei de prelucrare a componentei metalice, de oxidare
și depunere a grundului;
- grosimea mai mare a stratului de ceramică.

1.Caracteristica componentelor punţilor dentare mixte metaloceramice.

Puntea metalo-ceramică este compusă din componenta metalică (carcas/schelet metalic) și
din componenta fizionomică (porțelanul).
Componenta metalică ( scheletul metalic) Componenta metalică are o grosime uniform a
pereților coroanelor de agregare de 0,2-0,4 mm, este acoperită cu un strat de ceramică cu
grosimea de 0,6- 1 mm în zona suprafeței vestibulare și 1,5-2 mm la nivelul marginilor
incizale și a suprafeței ocluzale. Carcasul metalic este realizat din aliaje nobile sau inobile
prin turnare sau frezare și constituie un suport rigid pentru porțelan – conferindu-i
rezistență la fracturare. În dependență de restaurarea fizionomică poate fi sau nu vizibil în
cavitatea bucală (semifizionomică). În acest caz, porțiunea vizibilă restabilește morfologia
porțiunii coronare date a dintelui. Aliajul din care se confecționează are o temperatură de
topire mai mare decât cea de ardere a ceramicii, pentru a preveni topirea suportului în
timpul arderii. Aliajul trebuie să fie compatibil cu ceramica: să aibă coeficient apropiat de
dilatare și contracție termică. Nu se fac retenții, marginile carcasului sunt rotunjite.
Componenta fizionomică (ceramica) este depusă strat cu strat prin pensulare, apoi, arsă în
cuptorul de ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1,0 mm pe fața vestibulară și de 1,5-2,0 mm
pe marginea incizală/suprafața ocluzală.
2.Particularităţile preparării dinţilor stâlpi şi amprentării la confecţionarea punţilor
dentare mixte metalo-ceramice.
Prepararea dinților stâlpi:
Preparare a bonturilor pentru coroanele mixte se va realiza în dependență de tipul
coroanei, individualizînd prepararea în raport cu morfologia și volumul dintelui. Prepararea
va fi mai profundă pe suprafața vestibulară și mai puțin profundă pe celelalte.
Prepararea bontului se face într-o anumită succesiune a șlefuirii suprafețelor coronare:
1. Șlefuirea mărginii incizale;
2. Șlefuirea feței vestibulare;
3. Șlefuirea fețelor proximale;
4. Șlefuirea feței orale;
5. Rotunjirea muchiilor;
6. Definitivarea pragului gingival.
Suprafața vestibulară se va șlefui aproximativ 2mm. In zona cervicală bontul se va prepara
cu crearea unui prag( excepție fac coroanele mixte șanțate). Pragul se va forma ținând cont
de necesitățile estetice, la nivelul marginii gingivale în unghi de 90 grade și lățimea 1-
1,5mm. Inălțimea coroanei va fi redusă până la 1,5-2,5mm in dependență de relațiile
ocluzale.
Coroanele mixte partial fizionomice- pragul se va prelungi și în jumătatea vestibulară a
suprafețelor proximale.
Coroanele total fizionomice- pragul va fi circular ca la coroanele de tip Jacket.
Suprafața orală este șlefuită mai puțin și se va efectua în corespundere cu grosimea
componentei metalice.
Suprafețele proximale sunt preparate ușor convergente între ele, iar unghirile ușor
rotunjite.
Pentru dinţii laterali se realizează o preparaţie similară cu faţa vestibulară, iar la dinţii
frontali prepararea trebuie să respecte morfologia concavă a zonei supracingulare şi
convexă a zonei latero-cingulare.
Instrumentar necesar
• Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (cu granulație medie pentru
reducerea volumului, granulație fină pentru finisare);
• Instrument diamantat efilat;
• Instrument diamantat în formă de minge de regby sau roată de moara (pentru reducerea
orală a dinților frontali);
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (pentru prepararea pragului);
 • Freze de finisare;
• Sonda parodontală.
Amprentarea cîmpului protetic
Se desfășoară în 2 etape și folosește 2 materiale distincte de amprentă, câte unul pentru
fiecare etapă. Precizia și fidelitatea amprentei în 2 timpi sunt excelente.
Materiale de amprentă folosite : în prima fază un material dur (silicon dur);
în a doua fază un material fluid. De obicei, se
folosesc siliconii de adiție, datorită proprietăților foarte bune pe care le au.

3.Materiale şi tehnica realizării modelului pentru confecţionarea punţilor dentare

mixte metaloceramice.
Pentru realizarea modelului se utilizează amprenta, care este copia fidelă a câmpului
protetic. Acesta se poate realiza fie prin turnare în amprentă a unor materiale cu timp de
plasticitate limitat( gips dur, gips simplu), fie prin tehnici moderne de pulverizare.
Modelele se recomandă a prezenta bonturi detașabile fie prin sisteme de pinuri metalice,
fie fără tije. După ce se întărește, modelul se montează în articulator.
Etapele
• Amprenta
• Dezinfectarea amprentei
• Turmarea modelului cand pinii se introduce in amprentă, paraleli între ei, după
care facem gips, se toarnă prima parte, se face priza, se izolează, după care se
toarnă partea a 2-a.
Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur de
clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj.
Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual, pe
măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările.
După priza gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se
elimină surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o
suprafață netedă.
Cu ajutorul aparatului laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în punctele de
proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola.
Se prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în
aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele.
După priza gipsului, soclul se fasonează și se elimină partea lucrătoare.
Bonturile sunt secționate și pregătite pentru modelarea machetei.

4.Fazele clinico-tenhice de confecţionare a punţilor dentare mixte metalo-ceramice

Etapele

Clinică

• Examenul clinic
• Prepararea dinților (bontul va fi pregătit cu prag circular)
 • Determinarea ocluziei centrice
• Amprentarea

Laborator

• Confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile

• Fixarea modelelor în simulator
• Modelarea machete din ceară a carcasului metalic 0,2-0,4 mm
• Schimbul cerii în aliaj
• Prelucrarea piesei turnate
• Adaptarea pe model

Clinic

• Proba carcasului în cavitatea bucală

• Determinarea culorii ceramicii.

Laborator

• Condiționarea carcasului pentru placare (degazare, sablare, degrasare)

• Prelucrarea în aparatul de samblat cu un jet de nisip produs pe baza oxidului
de aluminiu, cu dimensiunile particulelor de 250 mc. 100-150 mc.
• Aplicarea porțelanului și arderea în cuptor
• Se aplică și se supune arderii stratul de grund (opac) depus în grosime
uniformă de 0,25-0,3 mm( se arde în vaccum la 750-980 grade- 7-10 min) se
condensează prin vibrație și se absoarbe lichidul cu hârtie de filtru sau tifon până la
capătarea unei suprafețe mate.
• Se aplică un alt strat de grund și este supus arderii.
• Componenta obținută se așează pe model.
• Depunerea și modelarea straturilor de dentină și smalț, conform formei
anatomice a dintelui respectiv.
• Arderea în vaccum la o temperatură de 750-960 grade și apoi răcită.
• Coroana este probată pe model, individualizată după ocluzie și formă
anatomică.
• Modelarea definitivă a coroanei și arderea.

Clinic

• Proba punții pe dinții stâlpi

Laborator

• Glazurarea

Clinic

• Fixarea punții pe dinții stâlpi prin cimentare definitivă.

Sursa B

Clinic: Prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice

• Laborator: Modelarea machetei punţii dentare poate fi realizată după tehnica Inzoma, care
prevede şi utilizarea machetelor corpului de punte prefabricate din ceară sau materiale
termoplastice şi comercializate în truse de firma Ivoclar.

Solidarizarea machetelor elementelor componente ale punţii dentare, în special la prezenţa

elementelor de agregare duble situate la o extremitate sau la ambele extremităţi ale
corpului de punte, se efectuează în treimea incisivală şi ocluzală. Această metodă de
solidarizare permite realizarea spaţiilor necesare papilelor interdentare, precum şi aplicarea
mai estetică a materialului fizionomie Scheletul metalic al punţii dentare este confecţionat
prin turnare utilizând aliajul corespunzător compatibil masei ceramice solicitate.

Prelucrarea scheletului metalic şi aplicarea ceramicii pe suprafeţele lui :

a) după aplicarea straturilor ceramice de dentină, colet, smalţ si incisival şi modelarea formei
anatomice a fiecărui dinte inclus în componenta punţii dentare, cu ajutorul unei lame
ascuţite se efectuează separarea din spaţiul interdentar a acestor straturi până la stratul de
opac. Această operaţie se efectuează pentru a permite ceramicii să se contracteze în timpul
arderii în sens meziodistal pe un spaţiu mic (evitându-se astfel apariţia fisurilor şi contribuind
la anihilarea tensiunilor interne între straturile de ceramică, precum şi la o aderenţă mai
bună la componenta metalică;

b) după răcire se prelucrează ceramica cu abrazive diamantate pentru şlefuirea marginilor

ascuţite, redarea formei anatomice dinţilor şi a contactelor ocluzale, apoi ceramica este
spălată sub un jet de apă. Puntea dentară se aplică din nou pe model şi se depun straturile
de dentină şi smalţ în spatiile interdentare. In zonele de contact ale marginilor coronare cu
pragul cervical şi al corpului de punte cu apofiza alveolară, prin depunerea stratului cervical
de ceramică, se redă forma anatomică corespunzătoare; pe suprafeţele ocluzale se
individualizează crestele marginale şi cele axiale oblice cu stratul de smalţ, realizând
totodată şi contactele intercuspidiene corespunzătoare.

Puntea detaşată de pe model se va menţine cu o pensă şi din nou se vor separa spaţiile
interdentare, dar în această fază lama nu va ajunge până la stratul de opac. Separarea va fi
dirijată în aşa fel ca să obţinem spaţii interdentare asemănătoare cu ale dinţilor naturali. In
acest scop straturile de ceramică interdentare se vor separa în profunzime în zona cervicală
şi în treimea incisivală şi ocluzală, iar în treimea medie a suprafeţelor vestibuläre — în
suprafaţă. Modelată în aşa mod, ceramica se arde în cuptor, proces urmat de o răcire lentă.
Cu abrazive diamantate puntea metaloce ramică se adaptează pe model la bonturile
dentare, apofiza alveolară şi la dinţii vecini
In articulator se evidenţiază cu ajutorul hârtiei de articulaţie punctele de contact prematur în
poziţia de intercuspidare maximă care se lichidează prin şlefuire până se obţin contacte
multiple pe toată arcada dentară, conform principiilor urmărite în această poziţie. Din poziţia
de intercuspidare maximă se efectuează individualizarea relaţiilor intercuspidiene la
mişcările mandibulare de propulsie şi lateralitate, asigurând funcţionarea acestor .

In final se accentuează aspectul morfofuncţional corespunzător dinţilor incluşi în puntea

dentară. In caz de confecţionare a punţilor frontale, concomitent cu obiectivul functional, se
realizează şi aspectul fizionomie individual solicitat. După proba în cavitatea bucală puntea
dentară se glazurează, iar suprafeţele metalice neacoperite cu ceramică se finisează şi se
lustruiesc.

5.Tehnice de modelare a machetei din ceară a componentei metalice a punţilor

dentare mixte metaloceramice fizionomice.
Macheta pentru component metalică este modelată din ceară cororată cu grosimea de
0,2-0,4mm.
În prezent modelarea machetei se realizează prin următoarele tehnici:
• Tehnica prin picurare (tehnica adiției de ceară);
• Sculptarea machetei dintr-un bloc de ceară, care a fost plastifiat și întrodus pe bontul
modelului izolat;
• Tehnica ce folosește folia de ceară calibrate de 0,30-0,35 mm;
• Tehnica răcirii gradate;
• Tehnica utilizării elementelor fabricate (seturi de machete ale coroanelor cu forme
anatomice a tuturor dinților).
În tehnologia clasică, machete se realiza doar din ceară fie prin tehnica răcirii gradate,
fie prin tehnica picurării. Modern, modelajul se poate realiza din ceară performantă și
elemente prefabricate, prin termoplastifiere și ambutisarea unor discuri termoplastice,
cât și din rășini compozite fotopolimerizabile.

6.Aliagele folosite la obţinerea componentei metalice a punţii dentare mixte

metaloceramice
Componenta metalică a coroanelor mixte asigură rezistența.
Pentru component metalică a coroanelor mixte sunt folosite
Aliaje metalelor nobile AUR, ARGINT.
Aliajele metalelor seminobile ARGINT-PALADIU
Aliajele metalelor inobile CROM-NICHEL, CROM-COBALT.
In funcție de materialul fizionomic utilizat coroanele mixte sunt sistematizate în
metaloceramice și metaloacrilice.
Aliaje nobile (procentul cel mai mare il are aurul care este care este taiat cu platina sau cu
paladiul).
*Continutul de aur este de 78-84,5%, iar cu platina impreuna constituie circa 97%.
• Aliaje Au-Pt
• Aliaje Paladiu-Aur
*Lor li se adauga si alte elemente (staniu, fier, iridium, crom), ei asigurand formarea stratului
de oxizi necesar pentru legarea ceramicii
*Au un pret foarte ridicat.
Aliaje seminobile:
*Continutul de aur este in jur de 20 % restul procentelor fiind reprezentate de argint si
paladiu. Duritatea crescuta a fost obtinuta prin adaos de iridiu.
• Aliaje de paladiu-argint, sint aliaje ce contin mici procente de aur.
• Ulterior pe baza de paladiu-cupru si paladiu-cobalt.

Aliaje inoxidabile
*Aliajele nobile, care prezinta un pret de cost foarte ridicat, element essential pentru limitarea
utilizarii lor, a determinat aparitia grupei aliajelor inoxidabile.
• aliaje de tip crom-cobalt, contin aproximativ 60% Co si 30% Cr, da si alti componenti:
Mo, Al, W, etc.
• aliaje de tip crom-nichel, contin aproximativ 69-81% Ni si 12% Cr.

ELABORAREA METODICĂ NR. 16

Tema : Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte metalo-

acrilice. Etapele clinic-tehnice de confecționare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

Punți mixte metalo acrilice

Etapele clinico-tehnice la confecționarea punților detare metalo-acrilice.

Reprezintă construcție mixtă compusă din componenta metalică (carcas/schelet metalic) și din
componenta fizionomică (acrilat). Componenta fizionomică acoperă componenta metalică și
este indicate pentru zona frontal, când dinții stîlpi au o înălțime necesară pentru șlefuirea lor
la o adâncime de 2,0-2,5 mm.
- Clinic: prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice.
- Laborator: confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile și modelul
cu dinți antagoniști, fixarea lor în ocluzie centrică și gipsarea în simulator, modelarea
machetei din ceară a carcasului metalic, aplicarea retențiilor sub formă de
sfere/bare/ciupercuțe, schimbul cerei în aliaj (ambalarea, turnarea, dezambalarea),
prelucrarea carcasului metalic, ajustarea lui pe model.
- Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii acrilatului.
- Laborator:
• Macheta componentei metalice va fi aplicată cu un lac mascare pentru
prevenirea modificării culorii componentei fizionomice.
• Realizarea retențiilor pe component metalică.
• Obținerea tiparului componentei fizionomice prin ambalarea în chiuvetă.
• Modelarea machetei componentei fizionomice din ceară.
• Prepararea și polimerizarea acrilatului
• Dezasamblarea
• Prelucrarea mecanică și lustruirea

- Clinic: proba punții metalo-acrilice în cavitatea bucală.

- Laborator: lustruirea punții.
- Clinic: proba și fixarea prin cimentare definitivă a punții pe dinții stâlpi.
Metoda modernă de confecționare a acestei lucrari constă constă în aplicarea pe
componenta metalică a unor acrilate care se depun prin modelarea pe componenta
metalică strat cu strat și au un regim de polimerizare special. În așa fel se urmărește
realizarea nuanțelor coloristice mai natural, iar execuția va micșora numărul de etape
tehnice.
La punțile semifizionomice etapele clinico-tehnice sunt aproape identice, deosebirile
constând în cantitatea ţesuturilor dentare şlefuite şi în forma bontului dentar obţinut,
precum şi în forma machetei modelate.

2. Particularitățile preparării dinților-stâlpi în puntea dentară metalo-acrilică.

Bontul se prepară în dependenţă de modul în care va fi aplicat materialul fizionomie pe
suprafeţele coroanei. Stratul ţesuturilor dentare şlefuite, de pe suprafeţele pe care se va
aplica materialul fizionomie, constituie 1,5—2,0 mm (0,3 mm pentru componenta
metalică şi cel puţin 0,8 mm pentru cea fizionomică), cu realizarea pragului cervical.
In cazul suprafeţelor dentare pe care nu se va aplica material fizionomie, se va înlătura
din ţesuturile dentare un strat de 0,5—0,6 mm. Suprafeţele bontului preparat nu trebuie
să prezinte retentivităţi nici pe o suprafaţă.
- Faţa vestibulară trebuie şlefuită în două planuri, „biofuncţional".
- Trebuie să se asigure un spaţiu uniform de 2 mm; pentru metal 0,3-0,4 mm, pentru
acrilat 1,5 mm.
- În zona de colet trebuie să se asigure un prag vestibular care să aibă o lăţime minimă
de 0,8 mm, preferabil 1-1,5 mm.
- Pragul gingival va forma cu peretele axial un unghi exprimat şi va fi înfundat
subgingival 0,25-0,5 mm.
- Pragul vestibular se continuă pe jumătăţile vestibulare ale feţelor proximale de unde
continuă sub formă de chanfrein.
- Este necesară redarea paralelismului între dinții stâlpi.

3) Materialele și tehnica amprentării câmpului protetic la confecționarea punților

dentare metalo-acrilice
Din punct de vedere stomatologic, amprenta reprezintă copia în negativ a unor structuri
anatomice ale cavităţii orale(câmpul protetic). Această copie va servi ulterior pentru turnarea
materialelor din care vor fi confecţionate modelele, copiile pozitive ale câmpului protetic.
Pentru amprentare se folosesc materiale elastice siliconice, alginate, thiocauciucuri care oferă
cea mai mare precizie.
Amprentarea se face cu material siliconic în doi timpi.
- Mai întâi se face amestecul primului strat și se depune pe lingură, apoi se presează pe arcada
dentară.
- Câmpul protetic trebuie să fie uscat, fără secreții sau sânge, șanțul gingival trebuie temporar
îndepărtat, pentru a se evidenția limita preparației.
- După priza materialului de amprentare, lingura se înlătură din cavitatea bucală și se depune
pasta de corecție apoi se presează repetat pe arcada dentară.
- După priză, amprenta este eliminată atent din cavitatea bucală.

4) Tehnica realizării modelului de lucru și a celui auxiliar.

Modelul de lucru se confecționează din gips dur cu bonturi mobilizabile. Modelul

auxiliar se confecționează din gips dur cu bonturi fixe.
Pentru realizarea modelului auxiliar este necesară prepararea pastei de gips și
introducerea acesteia în amprentă menținând-o pe măsuța vibratoare, urmărind ca
gipsul să umple toate imprimările amprentei; în același timp se umple cu gips
conformatorul de soclu iar amprenta se poziționează deasupra lui. După priza gipsului,
soclul se fasonează.
Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur
de clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj, conformator de soclu.
Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual,
pe măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările. După priza
gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se elimină
surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o suprafață
netedă. Cu ajutorul aparatului Laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în
punctele de proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola. Se
prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în
aceasta se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele. După priza gipsului soclul se
fasonează și se elimină partea lucrătoare. bonturile sunt secționate și pregătite pentru
modelarea machetei din ceară.

5) Tehnica modelării machetei din ceară a componentei metalice a punții dentare

metalo-acrilice.

•aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea corectă a
carcasului metalic;
•substractivă – frezarea sau răzuirea cerei;
• adaptarea elementelor prefabricate. • Utilizarea elementelor prefabricate- firma
Ivoclar pentru realizarea corpului de punte. Acestea sunt din material termoplastic care după
adaptare se lipesc unul de altul și apoi de elemental de agregare.
- Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților stâlpi (prin
metoda răcirii progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau termoplastică)
- După care în zona cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai bună la
prag)
- În zona edentată se adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente prefabricate și
apoi prin tehnica adiției și răzuirii se modelează macheta carcasului metalic.
- Pe suprafața machetei se aplică un lac adeziv peste care se presoară retențiile.

6) Varietăți de elemente de retenție a acrilatului.

Suprafeţele punţii dentare pe care se va aplica acrilatul se modelează cu un volum
subdimensionat cu cel puţin 1— 1,5 mm în vederea aplicării ulterioare a elementelor de
retenţie şi stratului de acrilat. Elementele de retenţie descrise la coroanele mixte turnate sunt
ansele dispuse radiar, sfere, ciupercuțe, solzi de pește. Realizarea retenţiilor depinde de forma
lor. Astfel, la realizarea retenţiilor în formă de solzi de peşte pe suprafaţa corespunzătoare a
coroanei, cu un bisturiu ascuţit, sunt realizate în diverse planuri şanţuri triunghiulare. Pentru
realizarea anselor sau a butonilor sunt utilizate fire din ceară sau nailon, care sunt solidarizate
cu o extremitate de marginile suprafeţelor modelate şi cu alta de suprafaţa capei la nivelul de
formare a unghiurilor ascuţite. În prezent sunt comercializate sfere din material plastic cu
diametrul de 0,4 şi 0,6 mm şi lacuri care solidarizează sferele de suprafaţa respectivă a
machetei din ceară. Pentru aplicarea acestui tip de retenţie, pe suprafaţa respectivă a machetei
se depune prin pensulare un strat subţire de lac, procedeu urmat de presurarea sferelor. Sferele
aplicate pe suprafaţa machetei trebuie să fie una faţă de alta la o distanţă de 0,5— 1,0 mm şi
nici într-un caz lipite între ele din motivul că nu se va obţine zona retentivă şi nu se va obţine
o aderenţă corespunzătoare a acrilatului. Aceste forme de retenţie pot fi aplicate de sine
stătător sau într-o combinare urmărind scopul de creare a zonelor retentive ce ar asigura o
aderenţă bună a acrilatului. Ulterior sunt realizate operaţiunile corespunzătoare ce prevăd
turnarea aliajului solicitat.
Firmele Renfert şi Dentaurum comercializează şi fire plastice rotunde cu un diametru de
110—120 microni împletite în formă de plase . Aceste plase se aplică prin lipire pe
suprafeţele corespunzătoare ale machetei, iar după realizarea componentei şi sablarea
suprafeţelor respective vor reprezenta retenţii favorabile pentru acrilat.

7) Cerințele către componenta metalică a punții dentare metalo-acrilică.

• Să asigure rezistența materialului fizionomic

• Să fie integru, să nu prezinte lipsuri, fisuri sau surplusuri
• Să asigure retenția acrilatului
• Să nu fie vizibil prin componenta fizionomică (se maschează)
• Să aibă o bună închidere marginală la nivelul pragului dentar
• Să se însere cu ușurință pe dinții stâlpi
• Pe suprafețele ce vor fi placate să asigure un spațiu suficient necesar pentru acrilat de
1,5 mm. A se lua în considerație și grosimea retențiilor

8) Metale și aliaje utilizate la confecționarea punților dentare metalo-acrilice.

Componența. Însușiri tehnologice.

- Aliajele inobile pe bază de CrCo și CrNi

- Aliajele tip CrCo conțin aproximativ 60% Cobalt și 30% Crom precum și deferiți
componenți: Mo, Al, W, Si, Ru, Ga etc.
- Aliajele tip CrNi conțin aproximativ 69-81% Ni și 12% Cr cu adaosuri de Mo, Al,
Si, Be, Cu, Mn, Co, Ti, Ta, Ga, P, Sn.
Ingredienții adăugați în diferite proporții la aceste aliaje influențează proprietățile
lor fizico-chimice. Astfel, cromul conferă aliajului duritate și calități anticorozive,
prezența molibdenului îi comunică o structură microcristalină iar nichelul mărește
vâscozitatea, siliciul și manganul îmbunătățesc fluiditatea, manganul micșorează
temperatura de topire și contribuie la înlăturarea gazelor și legăturilor sulfuroase.
Proprietăți:
• Coeficient de contracție de 1-2%;
• Interval de topire de 1232 – 1454 grade;
• Culoare alb-argintie;
• Densitate mică de aproximativ 8g/cm3;
• Greutate mai mică comparativ cu aliajele nobile;
• Proprietăți mecanice sunt superioare celor nobile;
• Au duritate crescută – rezistență la abraziune, dificultate în prelucrare;
• Modulul de elasticitate de cel puțin două ori mai mare decât al aliajelor de aur;
• Sunt bine tolerate în cavitatea bucală;
• Rezistență la coroziune.
1. Greutatea totală a cromului, cobaltului și nichelului nu trebuie să fie mai mica
de 85%, iar ponderea cromului nu trebuie să se situeze sub 20%.
2. Cromul este responsabil de rezistența la modificarea culorii și de proprietățile
inoxidabile ale acestor aliaje. Când conținutul acestui element este de peste 30%,
aluajul este dificil de turnat.
3. Cobaltul crește modul de elasticitate, rezistență și duritate a aliajului mai mult
decît nichelul.
4. Intervalui de topire CROM-NICHEL, CROM-COBALT este cuprins între
1232-1445 grade Celsius.
5. Au duritate crescută.
6. Biocompatibilitate
ELABORAREA METODICĂ NR. 17
Tema: Prelucrarea și finisarea punților dentare. Totalizare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL:

1. Utilajul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .

• Micromotor (pune în funcție frezele, pietrele, discurile, polipanții cu care se prelucrează
suprafețele protezei)
• Motor (pune în funcție discul, piatra, polipantul, peria, puful cu care se lustruiesc
suprafețele protezei)
• Baia galvanică (pentru lustruirea punților metalice).
• Generator de aburi (pentru eliminarea particulelor de material abraziv care rămân pe
suprafețele protezei după lustruire).

2. Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.

• Freze de diferită granulație și formă atât metalice cât și din carborund (toate tipurile de
proteze)
• Discuri din carborund sau diamantate (metalice)
• Discuri de separație (toate tipurile)
• Pietre de carborund (metalice, acrilice)
• Hârtie abrazivă (acrilice)
• Polipanți (netezirea protezelor metalice și ceramice, uneori acrilice)
• Perii (metalice, acrilice)
• Filțuri (metalice, acrilice)
• Puf (metalice, acrilice)

3. Materialele necesare la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare .

• Abrazive pentru șlefuire (pietre, discuri, freze):
1. De proveniență naturală: diamant, corund, cuarț, piatra ponce, oxid de aluminiu, oxizi de
fier, magnetita ș.a.;
2. De proveniență artificială: carborund, electrocorund ș.a.
• Abrazive pentru lustruire
1. Prelucrare mecanică: pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat și cretă în amestec cu
apa sau lichid special; paste care conțin pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în
grăsimi liante (sunt de diferite culori în dependență de oxizii din componență);
2. Prelucrare electrochimică: lichid electrolitic.

4. Sablarea pieselor turnate.

Sablarea reprezintă un procedeu de împroșcare cu un jet de pulbere fin de corund pe baza
oxidului de aluminiu sau nisip de cuarț. Astfel, particulele sunt eliminate cu viteză foarte mare
și, lovindu-se de componenta metalică, fragmentează resturile de masă de ambalare de pe
suprafața punții. Componenta metalică se ține în așa fel încăt jetul de nisip să cadă pe
suprafața ei sub un unghi de 45 de grade. Jetul nu trebuie să cadă timp îndelungat pe
componenta metalică, pentru că poate face o gaură.
Sablarea se realizează cu ajutorul sablatorului. Sablatorul este persoana care lucrează în
ateliere de sablare, efectuând operaţii de curăţire a pieselor turnate, a pieselor pregătite pentru
vopsire sau acoperiri metalice.
5. Tehnica prelucrării mecanice a punţilor dentare.
Prelucrarea mecanică se face în doi timpi; planarea și netezirea suprafeței, apoi lustruirea
acesteia.
Prelucrarea mecanică începe cu alegerea instrumentului potrivit (freză, disc sau piatră) care
se montează cu mandrenului în micromotor. Micromotorul face ca instrumentul să se
rotească, iar la apropierea protezei, când se realizează contactul suprafeței acesteia cu
materialul abraziv, particulele celui din urmă, fiind mai dure, produc o pierdere de material,
adică șlefuiește suprafața. Astfel, sunt eliminate toate surplusurile, canalele de turnare.
Ulterior se face netezirea cu ajutorul polipantului. La o menținere îndelungată sub acțiunea
polipantului, proteza se încălzește și poate produce senzații neplăcute pentru practician dar și
o deteriorare a structurii suprafeței protezei, posibil chiar găurirea acesteia.
Lustruirea se face mai întâi cu peria, care este poziționată pe mandrenul motorului sau la
micromotor, apoi cu puful, care dă un aspect lucios.
Pe perie se depune pastă de lustruit și se apropie proteza. Este important ca proteza să nu
fie menținută timp îndelungat în contact cu peria, pentru a preveni complicațiile sus-numite
dar și pentru a nu apărea zgârieturi nedorite. Dacă acest defect totuși apare, prelucrarea se face
în direcție transversală în raport cu acesta. O prelucrare în direcție longitudinală o va adânci
mai tare. Puful necesită aceeași abordare.

6. Şlefuirea şi lustruirea punţilor dentare

Șlefuirea se face cu freze și discuri de granulație fină, aplanând neregularitățile și netezind
suprafețele punții. O atenție deosebită se acordă zonei de separare dintre elemente. Mișcările
se fac în aceeași direcție. Urmează netezirea cu polipantul care conferă o suprafață și mai
netedă.
Lustruirea se face cu peria și puful în combinație cu prafuri și paste de lustruit. Pentru
lustruirea mecanică a punților dentare metalice se folsesc oxizi metalici înglobaţi în grăsimi
liante (stearină, parafină, seu de oi, silicon)- pastă de culoare verde, care conţine oxid de crom
şi se foloseşte pentru lustruirea pieselor din aliajele metalelor, baia galvanică