Examen Proteze Atipice 18.03.2022 2

1. Scopul examenului clinic.
Examenul clinic al pacientului ce necesita un tratament protetic are drept scop final stabilirea diagnosticului și
întocmirea unui plan de tratament corect.
 In vederea realizării unei terapii de restaurare protetică, pe prim plan se situează elaborarea unui
diagnostic cât mai exact, care vizează atât statusul ţesuturilor dento- parodontale, cât şi toate
formaţiunile conexe. Pe baza informaţilor culese în cadrul etapelor de diagnostic, este posibilă ulterior
elaborarea unui plan de tratament în conformitate cu statusul clinic şi doleanţele pacientului.
 Stabilirea diagnosticului si întocmirea unui plan de tratament correct. Respectarea particularitatilor
afectiunilor pacientului care vor ajuta medicul in stabilirea tratamentului cat mai corect.
2. Ce tipuri de punţi dentare sînt considerate atipice?

a. după modul de situare a elementelor de suport
b. după modul de fixare
c. după construcţie
Punți dentare cu croșete mixte

Punți dentare cu șurub după Jude;
Punți dentare cu șurub după Rândașu ;
Punți dentare mobilizabile
Punți dentare demontabile
Punți pe implante
Punti provizorii
Punți fixate fizico-chimic.
a.după modul de situare a elementelor de suport

-suport odonto-parodontal
-suport implantar
-suport mixt: odonto-parodontal si implantar
Odonto-parodontal si mucoosos
Implantar si mucoosos.
b.după modul de fixare

-prin cimentare(oxifosfat de zinc,policarboxil,glassionomer).
-prin adezivi-puntea de colaj.
-prin înșurubare-punți demontabile.
-prin fricțiune-punți mobilizabile-cape telescopate,attachements.
-prin ancorare cu croșete.
c.după construcție
(speciale=atipice) Burlui:
-puntea de colaj(exemple:Maryland,Rochette)
-punți stabilizatoare(de imobilizare)
-punți pe implante:pot fi Fixe(se cimenteaza la implante)
Demontabile(se inșurubează)
Mobilizabile(se telescopează)
-punți segmentate(imbricate)
-punți mobilizabile: demontabile(fixate prin insurubare) sau cu elemente speciale tip culise/telescop.
1
3. Particularitățile tratamentului ortopedo- protetic în caz de contructura mandibulei.
Contracturile mandibulare sunt patologii constituite ca o urmare a leziunilor traumatice ale țesuturilor moi
și ale substratului osos al sistemului stomatognat.
Clinic contracturile mandibulare se caracterizează prin limitarea mobilității mandibulei și dereglari de
funcție (actul de masticatie.fonatie).
După gradul de deschidere al cavitatii bucale deosebim :contracturi grave(deschidere pina la 1 cm),de grad
mediu(1,5-2 cm),usoare (3 cm si mai mult).
În scop profilactic sunt utilizate diverse proceduri fizioterapeutice,masaj, exercitii, mecanoterapia.
Mecanoterapia reduce utilizarea aparatelor care lent duc la închiderea cicatricilor ce împiedică deschiderea
gurii sau a elementelor articulare si cu ajutorul ei in 2-3 luni se poate de majorat gradul de deschidere a
gurii.Toate aparatele folosite in acest scop se impart in 2 grupe:
- aparate care actioneaza pe intreaga arcada dentara (aparate Darkissac,Iadrova, Ocsman, Limberg,
Matesis;
- aparate care actioneaza numai pe un segment al arcadei dentare (cîrlige de prins rufe,distanțiere din
lemn,cauciuc;
4. Factorii de mediu intern şi extern în etiologia ADM.

Factorii externi:
 Agenții chimici:subst. Minerale,subst.organice,disarmoniile hormonale ,factorii de nutritie.
 Agenții fizici factorii atmosferici,termici,mecanici,radioelementele,radiatiile ionizante,
ultrasunetele.
 Agentii biologici:factorii infectiosi,virali,psihologici.
Factorii endogeni sunt cei ereditari,modificarile biologice ale celulelor genitale,caracteristicile materne.
Factori generali-genetici,metabolici,endocrini.
Factori locali-alterarea functiilor ADM :respiratie,deglutitie,masticatie,fonatie.
Cauze de mediu- se refera la perturbarea echilibrului dezvoltarii armonioase.Prin aparitia unei presiuni
exterioare se produce perturbarea echilibrului.Aceste presiuni pot fi cauzate de intrepunerea de obiecte intre
arcade,intrepunerea degetului,buzei inferioare in spatele incisivilor superiori,a buzei superioare in spatele
incisivilor inferiori,persistenta obiceiului de deglutietie infantila(intrepunerea limbii între dinti),utilizarea
suzetei si biberonului pâna la virste avansate,respiratia orala.
5. Caracteristica opţiunilor protetice mobilizabile în cadrul restaurărilor implanto-purtate.
AGREGAREA PRIN TELESCOAPE-presupune utilizarea unei cape clinice confecţionată din metal,
care se cimentează pe stâlpul implantului. Peste capă se aplică suprastructura restaurării
protetice.Menţinerea şi stabilitatea punţii pe implante se ralizează prin ficţiunea dintre capă şi
suprastructură.Capa poate fi realizată prin turnare în laboratorul de tehnică dentară dar există şi sisteme
de telescoape prefabricate.
AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL MAGNEŢILOR.- Pentru realizarea unei agregări magnetice,
este necesar ca în porţiunea endoosoasă a implantului să fie introduse elemente din aliaj feromagnetic,
iar în intradosul suprastructurii să fie poziţionat magnetul, cu ajutorul unei răşini acrilice
autopolimerizabile. Deşi agregarea prin intermediul magneţilor asigură o retenţie bună, această
modalitate de agregare prezintă şi unele dezavantaje unul din acestea vizând în special rezistenţa scăzută
la coroziune a aliajelor feromagnetice. La acest tip de agregare se apelează în special la cazurile unde se
practică supraprotezarea.
2
AGREGAREA PRIN SISTEME SPECIALE DE TIP CULISĂ-Sistemul culisă este un sistem alcătuit
din două componente, gen matrice-patrice. Una din cele două componente va fi fixată în elementul de
agregare a suprastructurii (patricea) iar cealaltă va fi solidarizată la corpul de punte (matricea).Patricea
este ataşată elementului de agregare, reprezentat din una sau mai multe coroane cimentate pe stâlpii
implantelor, iar matricea este realizată sub forma unei cavităţi retentive în corpul de punte al
suprastructurii.
Stabilitatea restaurării protetice se realizează prin fricţiunea care apare între cele două suprafeţe
aflate în contact. Acest tip de agregare este recomandat cu precădere atunci când există o infrastructură
mixtă (dinţi naturali şi implante).
AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL UNOR BARE CU CALĂREŢI.- Bara,cimentată sau fixată prin
şuruburi de implante, are rolul de solidarizare a acestora şi de retenţie pentru suprastructură.
Bara cu călăreţi de tip Dolder (bara ovală) sau bara rotundă sunt folosite în special în protezări pe
implante în regiunea interforaminală, deoarece permit o rotaţie a protezei în jurul axei barei În cadrul
punţilor mobilizabile se folosesc sisteme bară – călăreţi culisabile care pot fi prefabricate sau
confectionate individual de tehnician.
Suprastructura, având călăreţul integrat, poate fi confecţionată şi demontabilă, prin integrarea unuia
sau mai multor şuruburi plasate vertical (înşurubare ocluzală) sau orizontal (înşurubare orală). Şurubul
traversează suprastructura şi călăreţul, înşurubarea făcându-se în bară (în mezostructură).
6. Explicaţi formularea diagnosticului în protetica dentară după formele nozologice a afecţiunilor

stomatologice.
La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent, complex și consecutiv,
clinic și paraclinic. În protetica dentară diagnosticul se reduce nu numai a stabilirea formei nozologice a afecțiunii,
dar şi la descrierea dereglărilor morfologice, topografice, de funcție, a factorilor etiologici, patogenetici,
complicațiilor, dereglărilor fizionomice şi deci poartă un caracter descriptiv.
Diagnosticul este compus din 3 părți:
1) afecțiunea principală;
2) complicațiile provocate de afecțiunea principală;
3) afecțiunile concomitente si asociate
 Afecțiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic și constituie cauza solicitării asistentei medicale
din partea pacientului. Ea reprezintă forma nozologică cu concretizarea dereglărilor morfologice, topografice,
determinarea gradului și caracterului durerilor (acut, cronic). Tot aici sint incluse și dereglările funcționale
(masticație. fonație, deglutitie etc.) indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic patogenia leziunii
(dacă au fost evidențiate), terminind cu dereglárile fizionomice care au o deosebită importanță indiferent de gen
şi virstă.
 Dacă afecțiunea principală pe parcursul evoluției sale a provocat oarecare complicații (migrări dentare,
deformații ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune patologică a tesuturilor dure ale dinților restanți, apariția
mobilității patologice a dinților, modificări ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma fibromucoasei,disfuncții
ale sistemului stomatognat etc.), atunci aceste complicații constituie partea a doua a diagnosticului urmind să fie
descrise după acelaşi principiu.
 Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomitente, care pot fi generale și stomatologice.
medicul este dator să ia în considerație maladiile generale atit la intocmirea planului de tratament, cit și la
aplicarea lui (în boala hipertensivă, stenocardie, epilepsie etc.) Cit privește maladiile concomitente
stomatologice, medicul le evidențiază în timpul examenului clinic şi paraclinic, ele constituind partea a treia a
diagnosticului (leucoplachia, lichenul roşu plan etc.).
3
7. Argumentaţi necesitatea metodologiei speciale de examinare a pacienţilor cu afecţiuni
stomatologice.
La baza stabilirii si formularii diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent,complex si
consecutiv,clinic si paraclinic.In protetica dentara diagnosticul nu se reduce numai la stabilirea formei
nozologice a afectiunii,dar si la descrierea dereglarilor morfologice,topografice,de functie,a factorilor
etiologici,patogenetici,complicatiilor dereglarilor fizionomice si deci poarta un caracter descriptiv.
8. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parțiale mobilizabile scheletate

atipice.
Etapele clinico-tehnice
1. Clinic. Amprentarea câmpului protetic.
2. Laborator. Realizarea modelelor. Dacă conform tabloului clinic este necesar de a obtine o
amprentă funcțională, atunci pe model se confecționează lingura individuală, iar în clinică se obține o
amprentă funcțională de pe care în laborator se va confecționa modelul definitiv. Pe modelele
definitívé se confecționează șablonul cu bordurile de ocluzie.
3. Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relațiilor intermaxilare.
4. Clinic-laborator. Analiza modelelor la paralelograf și schițarea elementelor protezei scheletate,
realizarea modelului dublicat și modelarea machetei scheletului din ceară specială, turnarea lui din
aliaje, prelucrarea și lustruirea.
5. Clinic. Proba scheletului metalic.
6. Laborator. Montarea dinților artificiali.
7. Clinic. próba machetei protezei.
8. Laborator. Înlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea și lustruirea protezei.
9. Clinic. Aplicarea protezei pe câmpul protetic
9. Principii de tratament protetic în caz de macrodonţie.

Principala problemă pe care aceşti dinţi o ridică este de ordin estetic. În funcţie de gravitatea problemei,
una din metodele de corectare a macrodonţiei este extracţia urmată de remodelare fie prin implant
dentar fie prin punţi protetice fixe.
10. Complicaţii posibile la tratamentul anomaliilor de ocluzie adîncă, deschisă, încrucişată.

 Rezorbtii dentare
 Probleme cu articulatia
 Salturi,cracmente,disfunctii articulare
 Subluxatii in articulatii
 Recidiva problemei initiale
11. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu incrustaţii.

Efectuarea unui examen clinic corect.
 Sensibilizarea pacientului faţă de necesitatea unei igiene corecte aceasta fiind o cheie a reuşitei a
tratamentului protetic
 Asanarea regulată a cavitătii bucale, prin eliminarea tartrului şi a factorilor de retenţie a plăcii.
 Alegerea corectă a tipului de incrustație (conform indicațiilor)
 Respectarea cerintelor de preparare a cavitatii pentru incrustatie
 cavitatea sa fie preparate in limitele smaltului si dentine;

 peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor sa devieze
 largirea cavitatii in limitele tesuturilor sanatoase(pentru profilaxia recidivei cariei)
 crearea punctelor retentive pentru a asigura o buna fixare a incrustatiei
 marginile cavitatii sa fie bizotate
4
 Respectarea munuţioasă a etapelor de realizare a lucrărilor protetice
 Analiza ocluzală corectă
12.Clasificarea sistemelor implantare după termenele de încărcare funcţională.

1. Încărcare convențională: Restaurarea are loc după procesul de vindecare a oaselor și țesuturilor moi,
de obicei în 3 până la 6 luni, in functie de densitatea osoasa.
2. Încărcare imediată: O proteză este conectată în momentul de plasare a implantului. Aceasta este de
obicei o restaurare provizorie care este înlocuită cu o restaurare definitivă după vindecarea implantului și
a țesuturilor moi.
3. Încărcare timpurie: Conexiunea protezei are loc la 2 până la 3 săptămâni după plasarea implantului.
Acesta este considerat a fi un protocol de încărcare mai puțin previzibil, deoarece restaurarea este uneori
plasată în timpul scufundării de stabilitate, care este perioada de cea mai scăzută stabilitate a implantului.
4. Încărcare întârziată: proteza este conectată la 6 până la 12 luni după plasarea implantului. Această
metodă este adesea aleasă în os de proastă calitate și în situațiile în care stabilitatea primară nu poate fi
obținută în timpul plasării chirurgicale.
13.Care este riscul examinării incomplete?
Stabilirea incorecta sau incomplete a diagnosticului (afectiunea principala). Omiterea complicatiilor
provocate de afectiunea principal, respectiv incapacitatea de tratament. Omiterea afectiunilor
concomitente cu afectiunea principala.
14. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze dentare parţiale mobilizabile atipice.
 Edentatii mixte (frontal, terminal, intercalate)
 Practic aceste sisteme pot fi folosite in diverse situatii clinice, cind coroanele
dintilor restanti au o inaltime nu mai mica de 6 mm (sisteme special)
 Restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partiale provocate de caria
dentara,fracturi,abraziuni exagerate
 Ca element de agregare a diferitor lucrari protetice
 Ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate
 edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);
 edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale)
 edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;
 edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor
 edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti)
 edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.
15. Contraindicaţii relative (de moment) la aplicarea implantelor dentare.

Relative patologice:
 Afte bucale,herpes,resturi radiculare,bruxism,leziuni parodontale netratate
 Oferta si/sau calitate osoasa insuficienta
 Macroglosie,
 sifilis
 TBC manifest
 SIDA
 diabet compensat
5
 alergii
 boli psihice
 alcoolism (predispoziţie la infecţii şi vindecare cu întârziere)
 tabacismul (scăderea imunităţii, a absorbţiei Calciului şi favorizarea apariţiei parodontopatiilor)
 afecţiuni acute care sunt tratate corect şi dispar fără urmări
 stări fiziologice pasagere (perioada menstruală)
 graviditate în primele trei luni și ultimile două luni (stresul, medicaţia şi radiografiile pot influenţa
negativ viaţa intrauterină a fătului)
 stările alergice compensatorii
 bolile sangvine curabile
 bolile endocrine curabile
 bolile de renichi şi ficat curabile
 bolile psihice revendicative
16. Componentele sistemelor implantare.
• Corpul implantului: este porţiunea destinată plasării chirurgicale în os ce înlocuieşte rădăcina;
practic, este un şurub ce se introduce în os. Este realizat din titan pur sau aluminiu, forma, lungimea,
grosimea variază, fiecare producător având un design propriu
• Capa de vindecare: se înşurubează în interiorul implantului şi are rolul de

al proteja până la integrarea osoasă; se îndepărtează când se aplică bontul de vindecare.
• • Abutment-ul sau bontul protetic: asigură suportul coroanei,
este interfaţa dintre coroana şi implant şi are aceleaşi roluri ca un dinte
natural; se înşurubează în implant. Se realizează din metal sau materiale
fizionomice( zirconiu). Forma şi structura bontului permit
tehnicianului şi medicului să aleagă varianta optimă cazului în funcţie de caracteristicile structurii
anatomice şi de restaurarea definitivă aleasa. Au forme diferite, pereţii sunt netezi, finisaţi, iar
lungimea variază între 1-10 mm. În zone cu exigenţe fizionomice, sau cu
gingii subţiri, se foloseşte un bont estetic ,iar ceramica va fi plasată subgingival. Pentru lucrări protetice
complexe, cum ar fi protezarea pe implante se pot folosi bile, capse, sisteme de bare-călăreţi, magneţi.
• Bontul de vindecare: este un dispozitiv transfixiant gingival cu rolul de a conforma un inel gingival
periimplantar sănătos, adică gingia se va modela în jurul acestuia ca în jurul unui dinte
natural. Se montează în corpul implantului şi se lasă pe loc aproximativ 10-14 zile.
• Bontul de transfer: facilitează transferul poziţiei exacte intraorale a implantului pe modelul de
laborator; se foloseşte în momentul amprentării şi este de două feluri, în functie de tipul
de amprentă pe care medicul o foloseşte. Amprenta cu lingura deschisă permite
medicului să îndepărteze complet amprenta cu bontul de transfer din cavitatea orală a
pacientului, care va rămâne fixat în materialul de amprentă; apoi medicul va adăuga implantul
analog şi împreună se vor trimite
tehnicianului. Amprenta cu lingura închisă presupune îndepărtarea amprentei, deşurubarea bontului din
implant, apoi acesta împreună cu analogul se vor fixă în materialul de amprentare.
• Implantul analog sau copia implantului: este folosit de tehnicianul dentar pentru a reproduce

implantul şi poziţia acestuia din cavitatea bucală a pacientului.
se va amprenta de către medic câmpul protetic, iar analogul se va înşuruba în bontul de
transfer, amprenta fiind trimisă la laborator. În continuare, pe modelul de ghips, aceste două piese
6
vor ajută tehnicianul să realizeze coroana dentară. Materialul folosit pentru confecţionarea copiei
este oţelul inoxidabil.
• • Şurubul de fixare: este o piesă de mici dimensiuni care face legatura intre componentele
implantului.
• • Coroana dentară: este partea implantului vizibilă în gură pacientului, cu
rol funcţional (asigura suprafaţă de masticaţie) şi fizionomic (reproduce cu fidelitate morfologia
dintelui).Este realizată de tehnician şi adaptată de medicul
stomatolog. Coroana se face din porţelan, şi se fixează prin cimentare sau se înşurubează în implant.
Indiferent de tipul implantelor, toate au o porțiune ce nu se observă în cavitatea bucală (submucoasă,

subperiostală, intracorticală sau intraosoasă) şi o parte intrabucală vizibilă de examinator. Aceasta din urmă
poate avea forme diferite şi serveşte de obicei pentru agregarea suprastructurilor protetice. Ea poartă numele
de stâlp (abutment).- Truse de instrumente specific fiecărui system de implant, freze specific pentru forarea
palatului osos, dispositive indicatoare de parallelism, chei și portchei, portimplante, dispositive indicatoare
de adîncime, implante șablon, stîlpi analogi, șuruburi de acoperire etc.
17. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu coroane de înveliş.
Metoda de reconstituire coronară- este aplicată în leziuni odontale nu prea întinse în suprafață și profunzime,
în scopul asigurării rezistenței, stabilității microprotezelor realizat sub formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-
onlay.
Forma de incrustație injay se realizează prin turnare din aliaje fiind la fel confecționată din ceramică sau
acrilat, redând cu exactitate morfologia dintelui și a punctului de contact. Aplicarea microprotezei onlay
prevede acoperirea unei părți a suprafeței ocluzale redând la fel morfologia corectă a unghiurilor incizale, a
suprafeței orale și punctelor de contact. Microproteza de tip inlay prevede includerea în construcție a
pivoturilor intradentare sau intraradiculare.
Formele inlay-onlay nu necesită sacrificii mari de substanță dură și mai pot fi utilizate ca mijloc de agregare,
cât și la imobilizare.
2. Metoda acoperirii coronare- constă în aplicarea microprotezelor dentare de acoperire, individualizate, ce
refac morfologia și funcția coroanelor naturale. Această metodă este recomandată când leziunile odontale
coronare sunt profunde, întinse ca suprafață iar terapia de reconstituire este ineficientă. Indicațiile terapiei de
acoperire sunt de o frecvență considerabilă, datorită realizării unei morfologii coronare corecte și refacerii
funcționale.
3. Metoda substituirii constă în aplicarea microprotezelor ce substituie în întregime coroana naturală a
dintelui. Această metodă este indicată în cazul distrugerii în întregime a coroanei dentare. Mijloacele
protetice folosite în realizarea metodei respective sunt reprezentate de coroanele de substituție (dinți cu
pivot).
18. Particularităţile migrărilor dentare la copil şi adult.

Migrările dentare se produc în urma extracţiilor dentare sau altor intervenţii chirurgicale, și se materializează
prin schimbare de poziţie pe sagitală sau ca o urmare a traumelor dentare (ocluzale). Uneori, migrările nu se
produc la nivelul dinţilor supuși traumelor ocluzale, ci la distanţă. De exemplu apariţia tremelor,
diastemelor, vestibularizărilor sau a rotaţiilor dentare ca urmare a edentaţiilor parţiale de divers grad.
Patogenia migrărilor dentare (descrisă de A. Abrikosov) sunt niște fenomene de hipertrofie vacantă,
explicând acest process prin ceea că organismul nu suportă ( nu acceptă) în sine spaţii goale. Astfel,
migrarea unui dinte spre spaţiul edentat, atrage după sine migrarea altor dinţi vecini graţie ligamentului
interdentar, ce trece de la un dinte la altul. În continuare, forţa de masticaţie provoacă compresiunea
tuburilor osoase și deplasarea lichidului intertisular spre zona apofizei alveolare a dinţilor lipsiţi de
antagoniști și nesolicitaţi în masticaţie. Deci migrarea pe sagitală putând fi completată cu o egresie (creșterea
apofizei alveolare) de divers grad, ar încurca la confecţionarea viitoarei lucrări protetice.
Acţiunea patogenică a dinţilor migraţi mezio-distal se manifestă prin mișcări mandibulare de ocolire a lor,
cu neutralizarea forţelor de suprasolicitare dar, mai târziu, datorită progresării migrărilor și faptului că toate
7
dezechilibrele morfologice sânt însoţite de tulburfări funcţionale, procesele de adaptare trec în faza de
decompensare, care la nivelul ţesutului parodontal se manifestă prin inflamaţii, dureri, creșterea mobilităţii
dentare și, eventual, creșterea gradului de migrarea sagitală.
Aceste migrări (mezio-distale) pot fi corpusculare sau cu înclinare care, datorită faptului de prezenţă a
ligamentului cervical, masticaţiei, precum și a factorului genetic de migrare spre planul mezio-distal,
provoacă schimbarea poziţiei și a dinţilor adiacenţi. Prin aplicarea metodelor de cercetare și studiul efectuat,
ne-am convins că cei mai importanţi factori care provoacă migrările dentare sunt:
A. Factori locali:
1. Leziuni odontale coronare;
2. Edentaţii parţiale;
3. Abraziuni excesive;
4. Dereglări de repartiţie ale forţelor masticatorii;
5. Dereglări ale echilibrului morfofuncţional;
6. Modificări de poziţii dentare;
7. Modificările planului de ocluzie;
8. Modificări ale dinamicii mandibulare;
9. Deglutiţia infantilă;
10. Rădăcini încovoiate.
B. Factori generali:
1. Acţiuni nefaste ale ţesuturilor și organelor ce înconjoară arcadele dentare;
2. Obiceiuri vicioase;
3. Parafuncţii musculare;
4. Dereglări de metabolism;
5. Dereglări endocrine;
6. Dereglările SNC;
19.Particularităţile tratamentului protetic a ocluziei încrucişate.

• Mușcăturile încrucișate sunt de obicei corectate folosind dispozitive ortodontice sau metode de
tratament chirurgical.
• Timpul de tratament pentru adulți și copii variază foarte mult, în funcție de severitatea mușcăturii
încrucișate. Poate dura de la 18 luni la 3 ani pentru a corecta o mușcătură încrucișată.
• Dacă o mușcătură încrucișată este identificată în timpul copilăriei, tratamentul poate începe înainte
de vârsta de 10 ani. Când maxilarul încă se dezvoltă în timpul copilăriei, expansoarele palatine pot fi
folosite pentru a lărgi cerul gurii și a trata o mușcătură încrucișată. Bretele tradiționale sau accesoriile
dentare pot fi, de asemenea, folosite ca formă de tratament.
• Adulții care au cazuri mai ușoare de mușcătură încrucișată pot folosi și tratamente ortodontice,
inclusiv:
• bretele
• opritoarele
• expansoare palatine detașabile
• elastice care sunt prescrise de un ortodont
• Pentru adulții cu o mușcătură încrucișată mai severă, poate fi recomandată operația
maxilarului.
• Scopul intervenției chirurgicale pe maxilar este de a reseta și alinia corect maxilarul. În timp ce se
vindecă, poate fi necesar să obțineți tratamente suplimentare, cum ar fi aparatul dentar, pentru a vă
asigura că mușcătura încrucișată este fixată.
20. Particularitățile tratamentului ortopedo- protetic în cazul defectelor oaselor maxilare.
8
21. Protezele dentare parțiale mobilizabile scheletate- posibilități de individualizare.
• Sunt utilizate atat la aplicarea protezelor partiale mobilizabile acrilice cu placa, cat si a celor scheletate
Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu culise, capse, bare cu călăreţi
• Sistemul de telescoape ca şi în protezele parțiale mobilizabile acrilice este constituit din cape cilindrice
mentate pe dinții de ancoră şi coroane de înveliş care restabilesc forma anatomică a dinților-stîlpi fiind
solidarizate cu şaua protezei scheletate.
Sistemul de telescoape are o suprafață de fricțiune mare care se creează între aceste două elemente, ceea
ce reprezintă o condi- sau cilindroconice, ce ție favorabilă pentru mentinerea si stabilizarea protezei pe
cîmpul protetic.
• Capsele sînt formate din doua părți componente ca și culisele şi pot fi considerate ca matrice şi patrice.
Sînt indicate pe dintii cu distructii coronare masive, dar cu rădăcini recuperabile .
*La prima etapă a confecționării capselor pe dinții atacați sînt realizate cape radiculare cu patrice
cilindrice sau ovale cementate pe dinții-stîlpi.
• *La a doua etapă se confecționează matricele solidarizate de şeile protezei scheletate cu formă
corespunzătoare patricu și secționată (lamelată) parțial în sens axial (pentru formarea petalelor elastice),
fapt ce permite legătura dintre ambele părți ale capsei. Matricele sînt solidarizate la şeile protezei
scheletate conform situării patricelor pe dinții-stîlpi.
• Barele cu călăreți sînt compuse din piese dentare fixe alcătuite dintr-o bară solidarizată la coroanele care
acoperă dinții-stîlpi sau la dispozitivele radiculare ale acestor dinți şi o gutieră aplicată în şaua protezei
scheletate care încalecă bara. Bara are dimensiuni şi forme variate; ea poate fi: rotundă, ovoidală,
dreptunghiulară iar dimensiunile depind de numărul dinților care lipsesc şi de topografia edentației;
grosimea barei variază de la 1,5-4 mm. Bara solidarizată de elementele fixe în aşa mod ca să urmeze
profilul apofizei alveolare la o distanță de aproximativ 1-2 mm. Pentru realizarea fricțiunii între bară și
gutieră, polul mic al barei este orientat înspre apofiza alveolară.
• Gutiera se mai numeşte şi călăreț, fiind o copie de formă şi dimensiuni externe ale barei. În dependență de
situarea călărețului pe polul superior al barei, Dolder descrie două variante:
1) sistem rigid, în care gutiera are contact intim cu polul superior al barei şi nu permite înfundarea protezei
în fibromucoasa cîmpului protetic; este indicat în protezele cu sprijin dentoparodontal; 2) sistem rezilient,
realizat cu un spațiu între călăreți și polul superior al barei, dependent de gradul de reziliență a
fibromucoasei , ce permite înfundarea protezei, realizînd un sprijin mixt, dentomucozal.
22. Enumerați cele 5 grupe de pacienţi ce se adresează pentru asistenţa stomatologică.
1)pacienții cu dureri acute

2)pacienții cu dureri “surde” care apar după acțiunea agenților iritanți
3)pacienții cu deregări estetice/ fonetice/ masticație
4)pacienții fără acuze dar cu necesitatea de a repara construcția protetică actuală
5)pacienții care vin pentru consultații periodice de monitorizare a stării protezelor si sistemului stomatognat
23. Fixarea coroanelor de înveliş atipice şi a punţilor dentare atipice în cavitatea bucală.
Cimenturi glasionomere speciale pentru lipire. Aceste cimenturi se prepara prin amestecul unui praf cu un
lichid. Timpul de prize primar este de 1-2 minute
9
Timpul de prize definitive a cimenturilor poate dura pana la 2 zile. Este motivul pentru care este bine ca
lucrarile proaspat cimentate sa fie protejate la masticatie in primele zile.
24. Complicaţiile posibile la confecţionarea coroanelor acrilice, din porţelan,

metaloceramice şi metaloacrilice.
- M/A:
complicații în timpul amprentării: amprenta nu redă limita preparației, sunt prezente lipsuri care pe model
vor rezulta cu surplusuri ș.a. – modelul nu va reflecta corespunzător câmpul protetic;
 complicații în timpul ajustării carcasului pe dintele stâlp: carcasul nu se adaptează intim la prag, este prea
voluminos;
 complicații în timpul probei coroanei: nu coincide culoarea, este supradimensionat, nu are contact cu dinții
vecini, cu antagoniștii.
- M/C:
McLean, Saunders şi O'Brien susţin câ descrierea caractensticilor defectelor de la nivelul interfeţei este
mai importantă pentru evaluarea legâturii metalo-ceramice decât calcularea efectivă a forţei care provoacă
aceste defecte. In acest sens, O'Brien a clasificat tipurile de fracturi care pot apare la nivelul interfeţei
metalo-ceramice
• fracturi între scheletul metalic şi ceramică;
• fracturi între stratul de oxizi metalici şi ceramică;
• fracturi ceramice
Uneori apare fenomenul de separare la interfaţa dintre cele două materiale care alcătuiesc CMC şi care se
manifestă prin apariţia fisurilor, fracturilor şi, în final, prin desprinderea componentei fizionomice;
Placarea în totalitate a scheletului metalic cu masă ceramicâ poate împiedica uneori perfectarea raporturilor
ocluzale, după cimentare;
confecţionarea suprafeţelor ocluzale din răşini acrilice „clasice" este o greşeală, deoarece uzura prematură
a acestora antrenează denivelări ale planului ocluzal.
25. Diagnosticul ADM la adulţi.
26. Forme clinice de ocluzie mezială (clasificarea OMS). Diagnosticul diferenţiat.
• Relația de ocluzie în sens sagital ce se caracterizează prin relații molare mezializate, mandibula este
situată anterior de maxilă, iar cuspidul MV al M1 superior este situat mezial de M1 inferior.
Corespunde clasei III Angle.
• Deosebim:
• Forma falsă: mezializarea e cauzată de hipodezvoltarea maxilei
• Forma funcțională: propulsia mandibulei determinată de un obicei vicios
• Forma adevărată (anatomica): prognație mandibulară ca urmare a hiperdezvoltării mandibulei
27. Defectele și deformațiile regiunii maxilo-faciale - date generale, tabloul clinic, diagnosticul.
10
28. Particularitățile tratamentului ortopedo-protetic în cazul defectelor și deformațiilor procesului
alveolar.
29. Principii de tratament a ocluziei distale cu deplasarea mandibulei.

Tratamentul pre-ortodontic constă în:
- educatie sanitară
– însusirea periajului dentar corect;
- asanarea cavităttii orale
– tratarea cariilor dentare si a afectiunilor periodontale;
- tratamentul afectiunilor generale.
Tratamentul tardiv – dentitia permanentă tânără: • obiective:
- compensări dentare pentru dezechilibrul scheletal;
- rezolvarea deficitului de spatiu;
- corectarea relatiilor sagitale frontale;
- corectarea relatiilor verticale frontale;
- corectarea relatiilor distalizate dentare;
- echilibrarea musculară;
- realizarea armoniei faciale;
- ancoraj maxim.
• mijloace ortodontice:
- extractii dentare în scop ortodontic;
- aparate biomecanice fixe
-disjunctie maxilară, poliagregate;
- tractiuni elastice interarcadice de clasa a II-a;
- aparate intra-extraorale – headgear.
Tratamentul ultratardiv – dentitia permanentă a adultului. • principii:
- tratament ortodontic;
- tratament chirurgical-ortodontic.
• obiectivele tratamentului ortodontic:
- corectarea planului de ocluzie;
- ancoraj maxim.
- aparate biomecanice fixe – disjunctie maxilară, poliagregate;
• obiectivele tratamentului chirurgical-ortodontic:
- tratamentul prechirurgical
– alinierea arcadelor dentare si decompensări dentare;
- interventii chirurgicale ortognatice – retractia maxilarului, avansarea mandibulei sau chirurgie subapicala
pentru avansarea procesului dento-alveolar
- tratamentul postchirurgical – pozitionari dentare
30. Avantajele şi dezavantajele restaurărilor implanto-purtate mobilizabile.
Avantaje:
- proteza are o bună stabilitate;
- proteza este mobilizabilă favorizând o bună igienă;
11
- proteza reface bine functiile alterate;
- proteza transmite fortele adesea numai în interiorul osului si nu pe suprafaa acestuia;
- fixarea protezei este superioară;
- proteza este superioară psihic pentru pacient;
- este o tehnică relativ clasică;
- pret scazut
Dezavantaje :
-Imposibilitatea refixarii, repararii protezei in cazul in care acesta se afla la distanta si nu se poate adresa la
medic
-Comparativ cu proteza fixa stabilitatea este mai slaba iar asta ar putea presupune demontarea accidentala in
cazul unei supraforte
31. Explicaţi indicaţiile şi caracterizaţi fiecare metodă a examenului paraclinic.

 Radiografii retroalveolare (Individual Periapicals X-Ray) -Acest tip de radiografii este indicat în
detectarea traumatismelor dento-alveolare, viciilor de eruptie, poziției dinților incluși, numărul lor,
prezența mugurilor dentari, infecțiilor periapicale, suferintelor parodontale, corectitudinii unor
tratamente endodontice și ortodontice, vizualizarea morfologiei radiculare, precum și în alte situatii
pe care le considera necesare medicul ortodont.
 Radiografia ocluzală / Occusal X-Ray- Este un alt tip de radiografie care permite vizualizarea
aranjării spațiale a formațiunilor interesate. Avînd în vedere că radiografiile convenționale suprapun
toate structurile pe un singur plan, este uneori dificilă stabilirea lor tridimesională.
 Ortopantomograma reprezinta un examen radiologic complet pe care se vizualizeaza structurile
dentare coronare si radiculare (evidentiind forma acestora cat si eventualele afectiuni ale lor), pozitia
si relatia lor spatiala, mugurii dentari inca neerupti, structura oaselor maxilare si eventualele
afectiuni, aspectul tesuturilor parodontale (tesuturile de sustinere dentare), aspectul articulatiilor
temporo-mandibualre, cat si al sinusurilor maxilare.
Pe OPG putem observa: gradul de formare a mugurilor dentari ; profunzimea localizării mugurilor
molarilor III superiori/ inferiori ; poziţia incisivilor permanenţi şi poziţia lor anormală ; unghiul de
înclinaţie a axei dinţilor permanenţi în raport cu suprafaţa perpendiculară ; unghiul de înclinare a
incisivilor permanenţi faţă de linia mediană a feţei
 Teleradiografia de profil oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero- și parțial a neurocraniului,
ajutînd la stabilirea diagnosticului în ortodonție și chirurgia maxilo- facială ortognată (vis-a vis de
poziția relativă a maxilarelor între ele și față de baza craniului), precum și în alte domenii medicale.
Imaginea evidențiază și evoluția osificării vertebrelor cervicale, ce permite medicului specialist
stablirea evoluției pre si post pubertare a pacientului. Este o incidentă ce se utilizează cu precadere în
ortodontie, evidențiaza raportul dinților cu maxilarele și a maxilarelor cu oasele craniului, fiind o
metodă ce permite standardizarea prin reperarea unor puncte antropometrice.
 Tomografia computerizată (CBCT)- Vizualizări 3D ale structurilor vitale.Evaluarea 3D a poziției și
anatomiei dintelui afectat.Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica
realistică 1:1.Evaluarea căilor respiratorii.Planificarea inserării implanturilor dentare atît pentru
restaurarea dentară sau ancorarea ortodontică cît și pentru poziționarea dispozitivelor de ancorare
temporare (TAD).Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase.
Metode de examinare a musculaturii.
 Simetroscopia- permite studierea pozițiilor spațiale ale dinților în plan transversal și sagital. În acest
scop se utilizează o plăcută transparentă, pe suprafața căreia se află o plasă milimetrică cu piciorul
de 1,2 mm.
 Electromiografia- metodă de analiză a echilibrului neuro-muscular al aparatului dento-maxilar. Ea
reprezintă activitatea electrică a fibrelor musculare striate ale unei unități motorii, excitată voluntar
de motoneuron sau prin impuls electric aplicat indirect pe nervul motor, la o oarecare distanță de
mușchi, sau aplicat direct pe mușchi. EMG studiază activitatea electrică a mușchilor,
electromiografia obținîndu-se cu ajutorul electromiografului. Astfel, ni se oferă date despre intrarea
în contracție a mușchiului, durata, intensitatea și modularea intensității contracției.
12
 Axiografia(condilografia)- această metodă permite înregistrarea grafică a deviației traiectoriale a
condilului mandibular precum și a discului în timpul mișcărilor mandibulei, date preluate de
axiograf. Permite să obținem înregistrări ale traiectoriilor de mișcare ale articulațiilor în dinamica
intermaxilară în timpul diferitelor acțiuni și poziții ale maxilarului inferior (deschiderea, închiderea
gurii și alte mișcări). Studiul va permite preluarea informațiilor precise despre succesul tratamentului
sau dinamica acestuia.
32. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile scheletate atipice.
-Culisele:
-sunt indicate în cazurile deplasării protezelor;
-datorită dimensiunilor reduse și așezării pe dinții stâlpi și în șaua protezei nu sunt vizibile și bine tolerate de
pacienți;
- îmbunătățesc funcția protezelor din toate punctele de vedere;
- realizează o imobilizare a dinților plasați în planuri diferite;
- Sistemul telescopat:
- sprijin mixt rigid al protezelor scheletate terminale;
- sprijinul dento-parodontal al protezelor scheletate inercalate;
- Barele cu călăreți:
- edentațiile frontale, laterale și subtotale cu înălțimea spațiului protetic corespunzător pentru utilizarea
barei, șeii cu călăreți și a dinților artificiali;
-Disjunctoarele de forță:
- elaborate în speciel pentru protezele scheletate terminale- permit mișcarea șeilor protezei față de dinții
ancoră;
- permit simultan sau consecutiv mișcăril eprotezei în timpul funcției în plan vertical și de rotație în jurul
unui ax orizontal datoită modului de articulare și amortizare a forșei masticatorii;
33. Proteze totale atipice. Caracteristica.
Proteze totale pe implate , mobilizabile se indeparteaza seara pentru curatare - fixate cu diferite
sisteme speciale:
Sistemele cu capse sunt printre cele mai simple dintre sistemele speciale. Acestea pot să asigure stabilitate
suplimentară, retenţie şi suport, în timp ce anumite elemente pozitive de la nivelul anumitor unităţi pot
menţine etanşe marginile bontului.
Sisteme de fixare pe bază de magneţi s-au fost folosit în protetică de aproximativ 60 de ani. Până în 1970,
magneţii erau realizaţi din aliaj de cobalt platină sau dintr-un aliaj ce conţinea aluminiu, cobalt şi nichel. Din
ambele aliaje s-au realizat magneţi care funcţionau bine în forţă de atracţie pe perechi pentru mai multe
componente protetice maxilo-faciale. Deşi au o forţă magnetică puternică, coercitivitatea intrinsecă era
redusă, ceea ce din punct de vedere practic însemna că ele nu puteau fi micşorate pentru a putea fi folosite
pentru supraprotezare. Sistemele de fixare cu magneţi, utilizate tot mai mult în cazul supraprotezărilor pe
implanturi, au necesitat mici modificări ale celor deja existente pentru adaptare lor. Aceste sisteme de
retenţie permit poziţionări atipice sau angulări atipice ale implanturilor, care ar fi fost imposibil sau foarte
greu de fixat cu bare.
Sistemele speciale de tip bară, care permit o uşoară mişcare între componente, sunt indicate acolo unde
mai avem doi, trei sau patru dinţi restanţi. Sistemele de agregare tip bară au devenit sisteme de agregare
populare pentru protezele pe implanturi, fiind testate şi încercate. Carr (1988), Bennett (1904), Fossume
(1906) şi Goslee (1912) au publicat lucrări pe această temă, în timp ce ideile lui Gilmore sunt astăzi tot mai
folosite, chiar dacă s-au făcut şi câteva modificări considerabile. Bara este de obicei ataşată la nivelul
13
capelor de pe rădăcinile obturate, solidarizând rădăcinile între ele. Se preferă un ax de inserţie simplu pentru
călăreţul din baza protezei, dar nu este esenţial, atâta timp cât bara poate să fie înşurubată până la capăt la
nivelul capelor. Această metodă de unire a barelor cu capele este de obicei folosită la sistemele pe implant.
Sistemul cu clipsuri multiple (călăreţul sau clipsul, aşa cum mai este cunoscut) este destul de redus în
dimensiuni şi permite barei să urmărească curba vestibulară a crestei şi să fie, în acelaşi timp, adaptată la
conturul vertical. Versatilitatea permisă prin această abordare este considerabilă şi a devenit bine cunoscută,
mai ales la nivelul supraprotezelor pe
implanturi. La nivelul frontal al maxilarului, această metodă este deseori folosită la o arcadă arcuită.
Ackermann şi alţi colaboratori au făcut diferite modificări care sunt folosite şi astăzi. Bara Hader este deja
consacrată drept un dispozitiv de fixare atât pentru protezele pe implant, cât şi pentru cele pe rădăcini. Un
design ingenios permite schimbarea rapidă a călăreţului atunci când retenţia este slăbită, din moment ce
acestea nu pot fi ajustate. O altă caracteristică importantă a călăreţului este că se sprijină direct de bară fără
niciun menţinător de spaţiu. Rezultatul este că asigură atât suport, cât şi retenţie.
34. Caracteristica perioadei contemporane în dezvoltarea implantologiei orale.

începe cu definirea de biomateriale şi a fenomenului de osteointegrare.
35. Caracteristica corpului implantului şi importanţa lui pratică.
Corpul implantului: este porţiunea destinată plasării chirurgicale în os ce înlocuieşte rădăcina; practic, este
un şurub ce se introduce în os. Este realizat din titan pur sau aluminiu, forma, lungimea, grosimea variază,
fiecare producător având un design propriu.Este prevăzut cu spire de înfiletare care participă la stabilitatea
primară a implantului, forma şi pasul acestora fiind destul de variate.
36. De care factori e determinată posibilitatea tratamentului ortodontic sau mixt a ADM la
adulţi?
 Dintii sanatosi se pot deplasa la orice vârstă.
 Multe probleme ortodontice pot fi corectate, la adulti, la fel de usor ca la copii.
 Tratamentul mixt, la adulți, este de elecție în cazul în care situația clinică nu recomandă utilizarea
tratamentului ortodontic:
 Pierderea dintilor sau osului (boala parodontala);
 Abraziunea anormală a dinților la adulți;
 Lipsa de crestere a maxilarelor;
 Dintii tociti, afectati sau dintii lipsa;
 Boala parodontala avansata
37. Tabloul clinic a pacienţilor cu anomalii de forma, mărime şi poziţie a dinţilor unitari.
Anomaliile dentare de formă sunt tulburări din perioada de morfo-diferențiere a germenilor dentari la
nivelul centrilor dentari de creştere, manifestată coronar sau radicular.
14
În etiopatogenia anomaliilor dentare de formă sunt încriminați factorii primari (ereditari, genetici) sau
secundari (endocrinopatii, infecții, traumatisme, iradieri).
La nivelul centrilor dentari de creştere, apare o activitate intensă, scăzută sau absentă, care modifică
morfologia dentară, prin apariția sau dispariția unui centru dentar de creştere.
Formele clinice ale anomaliilor dentare de formă sunt coronare, tuberculare, radiculare sau paradentare:
• coronare:
- mici – în formă de cui, bob de orez, făraş, clapă de pian.
- mari – dinți giganți, geminați, fuzionați, baroc, Moser, Hutchinson, etc.
• tuberculare:
- Zuckerkandl – pe fața mezio-palatinală a molarilor temporari;
- Carabelli – pe fața mezio-palatinală a molarului prim permanent superior;
- Bolk – pe fața mezio-vestibulară a molarilor permanenți secunzii sau de minte superiori;
- sixtum – la nivelul molarului prim permanent inferior.
• radiculare – rădăcini supranumerare, anormale, anomalii canaliculare, etc.
• paradentare – perle de smalț, dentinoame (extradentare, intradentare).
Diagnosticul pozitiv clinic:
• tulburări dento-dentare (înghesuire dentară regională);
• tulburări dento-alveolare;
• tulburări ocluzale;
• modificări fizionomice.
Principiile de tratament sunt:
• la dinții temporari – extracției timpurie, pentru că resorbția rădăcinii este îngreunată;
• la dinții permanenți: -coroană mică – microproteză fizionomică; coroană mare – extracție şi
protezare.
38. Explicaţi situaţia clinică în raport cu multitudinea şi complexitatea tabloului clinic a pacienţilor
cu afecţiuni stomatologice.
In dependență de forma nozologică a patologiei, de combinările dintre diferite forme și particularitățile
individuale vom avea şi diferite simptome endobucale.
In cadrul leziunilor odontale coronare simptomele principale se vor rezuma la tulburările de structură a
tesuturilor dure, de integritate coronară, formă, volum, direcție, poziție, culoare ş. a. Importante vor fi și
simptomele de localizare pe suprafețele coroanei (zona coletului, ocluzală, vestibulară etc.), de afecțiune
numai a unui dinte, a unui grup sau a întregii arcade dentare.
Pentru leziunile parodontale la fel vor fi observate diverse semne, caracteristice fiecărei afecțiuni, insă cele
mai dese sint retracția gingivală, migrările dinților restanți, absența punctului de contract dintre unii sau a
tuturor dinților, prezența mobilității patologice a dinților, a inflamației parodontale, a secreției gingivale, a
depozitelor de placă și a tartrului supra- și subgingival ș. a.
La edentațiile parțiale, in dependență de tabloul clinic, simptomele comune se vor reduce la prezența
breşelor edentate, a grupurilor de dinți care funcționează și care nu funcționează, a deformațiilor arcadelor
dentare, suprasolicitării funcționale a dinților restanți și alte semne legate de întinderea breşelor, localizare,
timpul ce s-a scurs de la pierderea dinților, păstrarea sau reducerea dimensiunii verticale de ocluzie și alte
caracteristici.
La edentațiile totale principalul simptom-lipsa completă a dinților - va fi urmat de diverse modificări a bazei
osoase și ale mucoasei cavității bucale.
15
Simptomele principale ale migrărilor dentare vor depinde de forma nozologică a patologiei și gradul de
exprimare a ei. Pentru determinarea lor se cere un examen clinic minuțios, atrăgind atenția la poziția fiecărui
dinte făcînd o comparație cu omogenul de pe hemiarcada cealaltă.
In unele afecțiuni ale A.T.M. simptomele endobucale vor fi determinate de gradul de deschidere a gurii și
unele caracteristici ale sistemului dentar cum sînt, de exemplu, anomaliile dentomaxilare, edentațiile,
supracontactele dintre dinții restanți, precum şi de caracterul ocluziei, gradul de micşorare a dimensiunii
verticale de ocluzie ş. a.
39. Caracteristica apexului implantului şi importanţa lui pratică.
Partea apicală a implantului care poate fi rotungită neagresivă şi agresivă prevăzută pentru autoînfiletare.
Regiunea apicală a implantului are caracteristici pentru a facilita inserarea în neoalveola și a iniția infiletarea
implantului cu osul înconjurător. Vârful implantului este conic ce facilitează menținerea axului implantului
aliniat cu axa osteotomiei și este mai confortabil pentru pacient deoarece nu necesită ca pacientul să
deschidă la fel de mult gura.
Capătul apical al implanturilor convenționale trebuie să aibă o formă plată până la rotunjită pentru a
minimiza probabilitatea de a perfora membranele sinusurilor în timpul plasării.
Capătul apical al implanturilor cu diametru mic se îngustează în mod obișnuit până la un punct ascuțit pentru
a avansa în osul de sub orificiul implantului fără pregătire suplimentară a locului .
40. Caracteristica colului implantului şi importanţa lui practică.
Creasta sau colul implantului este porțiunea responsabilă pentru fixarea părții protetice atât în implanturile
dintr-o singură bucată cât și în cele din două bucăți.
Zona abutmentului are o platformă ce oferă rezistență fizică forțelor ocluzale axiale. De asemenea, există și
o particularitate anti-rotativă care fie că este inclusă în platformă (hexagon extern), fie că este extinsă în
interiorul implantului (hexagon intern, con, octagon).
41. Avantajele şi dezavantajele restaurărilor implanto-purtate hibride.
 Oferă o estetică excelenta

 Distribuția bună a forțelor masticatoriale.
 poate fi îndepărtată pentru întreținere în consultarea dentară. În consultarea dentară,
profesionistul poate retrage proteza hibridă pentru a efectua întreținerea parodontală, pentru a
repara dacă proteza continua
 Costul economic. Prețul acestui tip de proteză implant este mai mic decât cel al unei proteze
ceramice sau zirconiu pe implant.
Unele dintre sau dezavantajele protezelor hibride sunt.
 proteze hibride sunt sau pot fi mai fragile decât protezele ceramice și, uneori, dinții pot fi rășini
fracturate. În acest caz, dinții protetici fracturați vor fi înlocuiți în laboratorul dentar fără nici o
problemă.
 Curățarea utilizând acest tip de proteză poate fi complicată puțin. Acesta va fi necesar în plus
față de periajul oral, utilizați periile interproximale sau un irigator bucal pentru a curăța corect
spațiul dintre protezele hibride și gingia.de asemenea, o dată pe an, este recomandabil efectuată
o revizuire și întreținere a implanturilor
16
42.Principii de tratament a formelor de prognaţii dento-alveolare la adulţi.
Obiective:
1. Corectarea relatiilor in zona dentara laterala;
3. Obtinerea echilibrului dintre oase si tesuturi moi;
4. Evitarea traumatismelor si afectarii parodontului;
5. Rezolvarea dereglarilor rapoartelor osoase – mandibulo-maxilo-craniene.
Tratamentul in dentitia permanenta:

1. Raport mandibulo cranian normal: rezolvarea inghesuirilor (cu sau fara extractii dentare).
2. Raport mandibulo cranian clasa II:
1. Nu sunt prezente rezerve de crestere:
- Camuflajul dentar (cu extractie sau fara) si chirurgia ortognatica care la fel se adreseaza la acele 2 oase
participante la str. ATM;
2. Sunt prezente rezerve de crestere:
- Utilizarea aparatelor functionale, utilizarea terapiei mecanice cu tractiune interarcadica intraorala,
utilizarea tractiunii extraorale.
Chirurgia ortognatica:
Dereglarile de raport osos se pot datora a 2 factori majori:
Insuficienta de marime mandibulara sau excesul de marime maxilara.( forma falsa , forma adevarata cl 2)
In dependenta de factor se utilizeaza metoda corespunzatoare.
43. Aparate utilizate pentru deplasarea distală a mandibulei.
Bionatorul Balters tip III; elastic de clasa 3 cu ancoraj scheletal; Frankel tip III ; camuflaj cu ajutorul
aparatului fix.,Reverse twinblock
44. Caracteristica conexiunilor implanatre.

1. Conexiunile implantului:
o - La Implanturile monolite corpul si stâlpul protetic constituie o piesa comuna unite printr-o
zona de flexie (col)
o - La implantele demontabile conexiunile implantare pot fi simple sau cu sistem
antirotațional.
o o Angulat
o Multiunit – all on 4, all on 6, fast on fix
 Designul implantului Brånemark are un hexagonal extern pe implant, care se împerechează cu un
hexagonal intern pe bont. În schimb, implanturile de conectare internă prezintă o cameră în interiorul
corpului implantului în care se poate angaja o proiecție externă a bontului. Conexiunile interne utilizate
în mod obișnuit includ hexagon, octogon și tricanal, iar multe dintre acestea includ o interfață conică ca
parte a geometriei lor interne.
 Modelele hexagonale externe sunt mai puțin utilizate astăzi din cauza avantajelor mecanice și de
restaurare ale conexiunilor interne.
45. Argumentaţi orientirul morfo-funcţional normal în diagnosticarea afecţiunilor stomatologice.
La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent, complex și consecutiv,
clinic și paraclinic. În protetica dentară diagnosticul se reduce nu numai a stabilirea formei nozologice a afecțiunii,
dar şi la descrierea dereglărilor morfologice, topografice, de funcție, a factorilor etiologici, patogenetici,
17
complicațiilor, dereglărilor fizionomice şi deci poartă un caracter descriptiv. Prin urmare, diagnosticul este compus
din 3 părți:
• 1. afecțiunea principal
• 2. complicațiile provocate de afectiunea principal
• 3. afectiunile concomitente si associate
Afecțiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic și constituie cauza solicitării asistentei medicale din
partea pacientului. Ea reprezintă forma nozologică cu concretizarea dereglărilor morfologice, topografice,
determinarea gradului și caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificările cunoscute. Tot aici sint
incluse și dereglările funcționale (masticație. fonație, deglutitie etc.) indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul
etiologic patogenia leziunii (dacă au fost evidențiate), terminind cu dereglárile fizionomice care au o deosebită
importanță indiferent de gen şi virstă.
Dacă afecțiunea principală pe parcursul evoluției sale a provocat oarecare complicații (migrări dentare, deformații
ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune patologică a tesuturilor dure ale dinților restanți, apariția mobilității
patologice a dinților, modificări ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma fibromucoasei,disfuncții ale sistemului
stomatognat etc.), atunci aceste complicații constituie partea a doua a diagnosticului urmind să fie descrise după
acelaşi principiu.
Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomitente, care pot fi generale și stomatologice. medicul
este dator să ia în considerație maladiile generale atit la intocmirea planului de tratament, cit și la aplicarea lui (în
boala hipertensivă, stenocardie, epilepsie etc.). Aceste date sint notate in compartimentele respective ale fişei de
ambulatoriu. Cit privește maladiile concomitente stomatologice, medicul le evidențiază în timpul examenului clinic
şi paraclinic, ele constituind partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul roşu plan etc.). Prin urmare,
stabilirea diagnosticului corect solicită o examinare minuțioasă a pacientului care ne va ajuta ulterior și la
formularea diagnosticului diferențiat. La baza acestui diagnostic stau deosebirile dintre datele tabloului clinic și
rezultatele examenului paraclinic.
Principalul moment in stabilirea diagnosticului diferențiat constă in evidențierea simptomului caracteristic pentru
maladia respectivă. In acest scop se va face o analiză comparativă a tabloului clinic și a datelor examenului
complementar al maladiei în cauză cu cele ale maladiilor asemănătoare.
46. Amprentarea la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice atipice.

Amprenta reprezintă copia negativă a dinților preparați și restul elemntelor câmpului protetic din cavitatea
bucală.Deosebim:
-Amprente obținute într-un timp, cu un singur material amprentar;
-Amprente obținute în doi timpi sau duble;
-Amprente în ocluzie obținute de la maxilă și mandibulă concomitent, în ocluzie centrică.
Amprenta în 1 timp
Este nevoie de o singură etapă ( sau "timp" ) și folosește în majoritatea situațiilor un singur material de
amprentă. Nu este atît de fidelă precum amprenta în 2 timpi sau amprenta în lingura individuală dar tehnica
este mai simplă și mai rapidă.
Materiale de amprenta folosite: materiale dure sau materiale elastice. Se preferă siliconii de adiție de
consistență dură sau alginatul
Tehnica:
 Medicul stomatolog pregatește materialul prin omogenizarea bazei cu catalizatorul, apoi îl introduce în
lingura de amprentă.
 Se pozitionează lingura în cavitatea bucală, peste arcada dentară și se așteaptă priza materialelor.
 După întărire, se spală și se trimitela laboratorul dentar.
Utilizari:
*Amprente preliminarii: sunt amprente după care tehnicianul confecționează lingura individuală.
Se pot folosi în orice situație, dar sunt indicate mai ales dacă se execută punți întinse, proteze totale, proteze
mobilizabile sau lucrări pe implanturi.
*Amprenta arcadei opuse celei pe care se face reconstituirea protetica ( se mai numeste arcada antagonista ).
18
Daca pe aceasta arcada nu exista detalii importante ce trebuie incluse in planul protetic, amprenta in 1 timp
este suficient de fidela pentru ca tehnicianul sa obtina un model corespunzator al arcadei antagoniste.
*Amprente de studiu: sunt folosite in reconstituiri complexe sau cand pretentiile estetice sunt foarte ridicate.
Se pot lua amprente de studiu inainte de inceperea prepararilor sau pe parcursul diverselor etape clinice.
Pe aceste amprente se studiaza comparativ diferite detalii din timpul si dinaintea inceperii tratamentelor
Amprenta in 2 timpi
Este nevoie de 2 etape si foloseste 2 materiale distincte de amprenta, cate unul pentr u fiecare etapa. Precizia
si fidelitatea amprentei in 2 timpi sunt excelente.
Materiale de amprenta folosite: in prima faza un material dur ; in a doua faza un material fluid. De obicei, se
folosesc siliconii de aditie, datorita proprietatilor foarte bune pe care le au.
Tehnica:
 In prima etapa se ia o amprenta cu materialul dur. Dupa priza, siliconul dur va capata o consistenta
rigida, urmand ca, in faza a doua, sa joace rolul de lingura sau conformator extern pentru materialul
fluid.
 In a doua etapa, medicul stomatolog introduce in interiorul conformatorului obtinut in prima faza,
siliconul de aditie fluid. Se repozitioneaza amprenta in cavitatea bucala. Datorita consistentei fluide si a
proprietatilor excelente, materialul fluid va patrunde in toate detaliile campului protetic.
 Dupa priza, acesta va capata o consistenta elastica iar fidelitatea si precizia reproducerii vor fi deosebite.
Se spala amprenta, se dezinfecteaza si se trimite la laboratorul dentar.
Utilizari:
o Realizarea coroanelor dentare: este metoda de electie
o Realizarea puntilor dentare fixe
o Realizarea lucrarilor pe implanturi in unele cazuri.
47.Expuneţi cosecutivitatea examenului pacientului în clinica protetică dentară şi importanţa

practică.
Anamneza>Examen subiectiv>Examen obiectiv
Importanta respectarii consecutivitatii va asigura medicul cu informatia necesara pentru a efectua diagnosticul si
tratamentul fara a omite anumite detalii.
Date anemstetice: Starea generala a pacientului
Este foarte importanta realizarea unei anamneze exacte inainte de inceperea propriu-zisa a tratamentului.
Exista o serie de cazuri care reclama masuri speciale de precautie pentru personalul medical:
• - hepatita B
• - prezenta virusului herpetic
• - SIDA( sindromul imunodeficientei umane dobandite) poate avertiza cadrele medicale si medii in
legatura cu necesitatea unor masuri de protective
• - reactii alergice la anumite produse medicamentoase precum anestezicele locale si antibioticele
utilizate in cabinetul de stomatologie, care dau cel mai frecvent reactii alergice, sau chiar la unele materiale
dentare, materialele de amprenta, unele aliaje dentare, dezinfectante, polimeri etc.
• - medicatii curente - se consemneaza in fisa inainte de inceperea tratamentului pentru a evita o serie
de accidente ulterioare
• - afectiuni cardiovasculare
• - boli metabolice
• - afectiuni cu risc precum epilepsia
• - alte stari precum sarcina/bolnavi cu hemodializati
19
• - afectiuni cu modificari ale secretiei salivare (xerostomia,sialoree)
Examenul loco-regional
Examenul exobucal si al articulatiei temporo – mandibulare
a)Prin inspectie se urmareste :
• - simetria faciala
• - proportia etajelor fetei
• - linia surasului
• - hipertrofiile musculare uni sau bilaterale (de exemplu a maseterului), tradeaza existenta unei
parafunctii ( bruxism).
• - rosul buzei, treapta buzelor
• - deschiderea gurii.
b)Prin palpare verificam:
• - contururile osoase,
• - punctele de emergenta ale nervilor supraorbitali, infraorbitali, mentonieri,
• - punctele sinusale,
• - muschii mobilizatori, ca si eventualele deformatii,
• - aspectul grupelor ganglionare,
• - aspectul glandelor salivare.
Examinarea ATM se face simultan stanga – dreapta, urmarindu-se prin inspectie comparativa regiunile
pretragiene, apoi prin palpare (introducerea indexelor in conductele auditive externe), policele stang si drept
fiind situate pretragian, bolnavul va executa cateva miscari lente de deschidere - inchidere a cavitatii bucale; la
nivelul ATM se pot percepe diferite zgomote, ce pot avea uneori semnificatie patologica: cracmentele
(asemanatoare pocnetelor) si crepitatiile (sunete asemanatoare „scrasnetului zapezii').
• - Se va urmari amplitudinea deschiderii gurii (normal - 4 cm; limitata - 2-3 cm; redusa -1-2 cm), dupa
care vom decela excursia mentonului, care poate fi normala (in arc), in baioneta sau sacadata
Examenul endobucal
• - Examenul endobucal incepe cu observarea mucoaselor bucale (aspect normal sau nu, culoare, iritate,
fisurate, umede, uscate etc.) si continua cu bolta palatina, valul palatin, planseul bucal si limba (aspect,
marime, tonicitate, insertie). Urmeaza examenul arcadelor dentare, al restaurarilor protetice existente si
statusul parodontal.
Examenul mucoasei bucale
• - coloratia mucoasei bucale, pot exista anumite semne caracteristice pentru bolile generale, leziuni
degenerative cu potential de malignizare (de tip eritroplazie, leucoplazie, lichen plan bucal),pot exista
semne de intoleranta la metale aur, argint;
• - semne de muscare a mucoasei bucale la nivelul obrazului, atunci cand lucrarile vechi au contact cap
la cap;
• - se examineaza canalele de secretie ale gl.parotide si submandibulare
• - poate evidentia existenta unor fistule, chisturi, modificari la nivelul planseului bucal;
• - se verifica volumul si tonicitatea limbii
Examenul arcadelor dentare
Prin inspectie se examineaza:
a) Dintii restanti din punct de vedere al:
• - numarului, al topografiei;
• - leziunilor carioase tratate sau netratate, stadiul tratamentului si corectitudinea lui;
• - tipului de abraziune(fatete de abraziune, abraziune localizata, abraziune generalizata, abraziune ad-
palatum)
• - gradul de mobilitate dentara
• - defecte cuneiforme de colet;
• - distrofii dentare;
20
Examenul intraoral
Palparea cu degetul:
• - depisteaza exietenta ciocurilor osoase la nivelul crestei edenate;
• - existenta chisturilor, mobilitatea dintilor;
• - spasme musculare dureroase;
• - tonicitatea musculara.
Percutia se face cu manerul sondei:
• - o durere in axul dintelui denota o inflamare periapicala acuta sau subacuta;
• - o durere surda indica o trauma ocluzala;
• - durere la percutie in sens V-O arata un proces periapical;
• - sunetul mat la percutie indica un dinte devital.
Statusul parodontal
Examenul clinic parodontal se va corela cu examenul radiologic parodontal. De asemenea, vom da o atentie
deosebita indicelui de sangerare a papilelor si vom aprecia starea de igiena bucala
Crestele alveolare sunt examinate din punct de vedere al formei, inaltime, latime, directie, neregularitati, spatiul
protetic orizontal si vertical
48. Caracteristica opţiunilor protetice hibride în cadrul restaurărilor implanto-purtate.

Etapele clinico-tehnice și opţiunile protetice, în fond, îmbină în sine particularităţile de realizare a protezelor
fixe, mobilizabile și celor tradiţionale arcate cu mijloace speciale de menţinere sprijin și stabilizare
(MSMSS) pe stâlpi naturali. Esenţa constă în realizarea în zonele anterioare (intersinusală la maxilar și
interforaminală la mandibulă) a unor suprastructuri fixe cu sprijin implantar sau mixt realizate cu elementele
primare ale MSMSS, după care se execută proteza arcată în varianta clasică cu elementele secundare ale
MSMSS.
49. Aparate fixe utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor.
Aparatele ortodontice fixe sunt considerate aparatele care se fixează la nivelul arcadelor dentare prin
cimentare sau colare. Aceste dispozitive pot fi aplicate și îndepărtate doar de către medic.
Aparatele ortodontice fixe constau în principal din următoarele trei tipuri de elemente principale:
1) Elementele de ancorare (agregare): Croșete, inele, legaturi.
2) Elementele accesorii: Braketuri Tubusuoare, cirlige, butoni
3) Elementele active: Arcurile, ligaturile metalice, inele elastic
50. Aparate fixe şi mobile la tratamentul ortodontic şi mixt a ocluziei deschise la adult.
> Dispozitivul Frieli -plasat intre buza superioarà gi inferioará initial se mentine un minut apoi 3-5
min.
> Activatorul Dassa constructia din sirmà ortodontica de 1-1,2mm si masa plastica o portiune din
sirmà cu lungimea de 25cm se indoie in centru in formã de cerc iar la capete sub formà de triunghi
din masa plasticá autopomilirizabilà se modeleazà individual scutul labial care este plasat in vestibul.
Copilul cupleazà buzele si cu policele trage din inel aplicind o fortáde inláturare a aparatului din
cavitatea bucalà .Exercitile se fac de 2 ori pe zi a cite 5-20 ori.
De asemenea se utilizeazà aparate mobilizabile,activatoarele cu filet ortodontic,scut lingual,gutiere
ocluzale.
> Cantz-recomandà dupà eruptia primilor molari utilizarea coroanelor pe ei pentru inaltarea ocluziei
dupà 10-20 zile coroanele se inlâturà se slefuiesc dintii temporali pina la contactul primilor molari
apoi coroanele se refixeazà aceste manipulatii se repetà de citeva ori.Metoda se utilizeazà pinã la
eruptia dintilor frontali
> APARATUL SHWARTZ - Placà mobilizabilà superioarà sau inferioarà, baza careia contacteazà cu
mucoasa si ultimii 2 molari in regiunea coletului. Arcul vestibular în regiunea molarilor are formà de
21
buclà, iar portiunea medie sutuat in loja inelelor fixati pe dinti Principiul de actiune constà in
utilizarea fortei mecanice dezvoltate de arcul spiralat Periodic arcul este activat in directie verticalà
> Aparatul Herbst - Constà din inele preväzute cu cirlige deschise distal, fixate pe primii molari
superiori si inferiori. Inele cu cirlige deschise superior la dintii frontali superiori si cirlige orientate
inferior la cei mandibulari. • Elastice intermaxilare in regiunea frontalà si incrucisate de la dintii 16-
36, 26-46
Fix:
> in dentitia mixtà tardivà si permanentá se utilizeaza aparate fixe, ce pot fi asociate cu forte
verticale extraorale Pot fi utilizate arcurile Revers, arcuri vestibulare pentru extruzia dintilor
frontali si intruzia celor laterali
51. Particularitățile tratamentului ortopedo- protetic în cazul defectelor palatinale dobîndite.
52. Microstomia, noțiuni, tabloul clinic, diagnosticul.
Este o reducere congenitala sau dobandita in marimea deschiderii cavitatii bucale care este suficient
de severa pentru a compromite nutritia si calitatea vietii.
Tablou clinic:
• Persoanele cu microstomie pot întâmpina probleme legate de vorbire, aportul oral, igiena dentară,
expresia feței și dificultatea introducerii aparatelor dentare. În plus, această problemă poartă, uneori,
o desfigurare cosmetică care contribuie la izolarea socială a pacientului.
• Degradarea severă a dinților care poate urma este apoi complicată de accesul limitat al dentistului,
eventual întârziind tratamentul și ducând la infecții odontogene mai extinse.
Diagnostic:
• Incidența și prevalența microstomiei sunt dificil de determinat deoarece nu sunt disponibile criterii
sau clasificări pentru diagnosticare.
• Odată cu dezvoltarea tehnicilor clare inovatoare și transfer tisular microvascular, microstomia după
extirparea tumorii cavității bucale a devenit o condiție mai puțin frecventă.
• Cu toate acestea, rapoartele au arătat că 3,7-10,8% din admiterile la arsuri termice și mai mult de
30% din cazurile de sclerodermie facială difuză sunt complicate de microstomie.
• Microstomia asociată sindroamelor congenitale este mai puțin frecventă.
53. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu punţi dentare.

Punțile dentare fixe sînt niște construcții rigide, nedeformabile rezistente la rupere, capabile să restabilească
eficacitatea mastica- toare pină la 85-100%. Formele suprafețelor vestibulare și orale ale corpului punților
dentare sînt asemănătoare cu a dinților naturali, iar folosind materialele contemporane de construire
(acrilate, composite, portelan) permit și restabilirea aspectului fizionomic.
Alături de avantajele descrise, punțile dentare prezintă și unele dezavantaj: necesitatea pregătirii dinților-
stilpi cu redarea pentru-lelismului dintre ei, posibilitatea suprasolicitării funcționale, apariția eroziunilor sub
corpul punțiilor, complicații survenite din partea elementelor de agregare în legătură cu acțiunea lor negativă
asup- Elementele de structură și clasificarea punților dentare. Elemen- tele de structurä ale punțiilor dentare
sint reprezentate de: I) elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și care
contribuie la fixarea (agregarea) de parodontului marginal, manifestări alergice etc.
Planul de tratament cu punți dentare, indiferent de particularitate- tile constructive și de tehnică prin care sint
realizat, va avea în vedere realizarea unor principii cunoscute sub denumirea de: principiul biofuncțional,
biomecanic și profilactic. . statică și dinamică a raportului dintre proteză și suport.
Principiul profilactic de tratament prin punți dentare după ce asigură o profilaxii generează și locale prin
restabilirea unui echilibru ocluzal, evitarea modificărilor patologice a procesului trofic în formațiuni
anatomice cu care stii, dinții antagoniști, parodont, apofiza alveolară și mucoasa).
22
Principiul de biomecanică în protetică dentară se referă nu numai la studierea dinamicii mandibulei și
declanșării de forțe, dar și protejarea dentară, deoarece ele constituie un component al sistemului- lui
stomatognat transmițind forțele funcționale asupra tesuturilor biologice (parodont, fibromucoasa, tesutul
osos)
54. Caracteristica perioadei fundamentale în dezvoltarea implantologiei orale.

Evoluția implantologiei orale eeste împarțită in 6 perioade semnificative:
I. Antica
II. Medievala
III. Fundamentala
IV. Premodernism
V. Modernism
VI. Moderna
Perioada fundamentală (1800-1910) începe odată cu apariţia tratatului lui Maggilio „Manual de artă dentară”
(1809) în care este descris primul implant endoosos confecţionat din Aur şi aplicat în alveola dintelui
extras”. În 1806, a fost inventat primul dinte „mineral”, care a devenit baza dezvoltării implantologiei
moderne. Descoperirea a fost făcută de dr. Fonzi. El a dezvoltat o tehnică prin care dinții „minerali” puteau
fi introduși în locul unui dinte lipsă și fixați cu cârlige de platină. Această lucrare a fost primită cu mult
entuziasm de contemporani și, pentru prima dată în 1809, Dr. Magillio (Italia) a implantat un dinte folosind
un implant intraosos metalic.
55. Protezele dentare parțiale mobilizabile cu placă- posibilități de individualizare.
Sistemul special de ancorare, mentinere si stabilizare a protezelor mobilizabile acrilice cu placa prezinta
dispozitive mecanice fiind ca regula alcatuite din 2 componente, una dintre care reprezinta o constructie
fixa.
In protezele partiale mobilizabile acrilice cu placa sunt utilizate mai multe sisteme.
• Sistemul telescopic: compus din 2 elemente: o capa cilindrica metalica care este cementata pe dintele-
ancora si o coroana de invelis realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe dintele- stalp, care
cu peretii interni culiseaza in capa. Coroana poate sa redea in intregime forma anatomica si morfologia
dintelui-stalp si sa fie fixata ca si dintii artificiali in baza protezei sau sa fie inglobata in intregime in baza,
iar deasupra ei sa fie montat dintele solicitat. Ultima varianta este indicata in edentatiile subtotale, cand pe
arcada dentara sunt radacini plasate deasupra nivelului mucoasei cu 2-3 mm
• Sistemul de bare cu calareti: care este compus din 2 componente: o bara metalica solidarizata la
coroanele artificiale ce acopera dintii- stalpi limitrofi bresei dentare sau la dispozitive radiculare realizate
pe radacinile dintilor- stalpi si o gutiera fixata in sauta protezei mobilizabile care incaleca bara.
De subliniat ca toate sistemele sunt asemanatoare si se deosebesc prin elementele fixe, forma si localizarea
barelor realizate in scopul ameliorarii aspectului fizionomic si fortei de frictiune intre cele 2 componente.
Aceste sisteme sunt indicate in edentatiile frontale, laterale si subtotale cu inaltimea spatiului protetic
corespunzator pentru utilizarea barei, seii cu calareti si-a dintilor artificiali.
• Bara metalica are dimensiuni si forme variate dependente de numarul dintilor absenti de topografia
edentatiei, de spatiul interdentar. Ea poate fi modelata in forme rotunda, ovoidala, patrata,
dreptunghiulara... cu o grosime de la 1,5-4,0 mm. Forma solicitata a barei se plaseaza intre microprotezele
aplicate pe dintii- stalpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizand un spatiu de 1,0-2,0 mm intre
bara si apofiza alveolara. Bara se solidarizeaza la microprotezele utilizate pe dintii- stalpi prin turnarea
concomitenta sau poate fi lipita cu aliaje de lipire, insa in aceste cazuri va prezenta rezistenta scazuta.
• Sunt utilizate atat la aplicarea protezelor partiale mobilizabile acrilice cu placa, cat si a celor scheletate
23
56. Factorii de risc sistemici la aplicarea implantelor dentare.
 Sistemul cardiovascular – endocardita infectioasa;
 Aparatul circulator – tulburare de coagulare a sângelui;
 Sistemul nervos - epilepsie asociată cu convulsii și pierderea cunoștinței;
 Sistemul endocrin – diabet, osteoporoza;
 Aparatul respirator – bronșita cronică, emfizemul, pot prezenta riscuri afectarea procesului de
vindecare a țesuturilor moi. în timpul operației;
 Aparatul gastro-intestinal - gura uscata si reflux gastro-esofagian afectează vindecarea mucoasei;
 Maligne.
 Iradierea alterează vascularizația, ceea ce afectează procesul de osteointegrare;
 Pielea și mucoasele - lichen plan, eritem, lupus,
57. Metode de examinare radiologice.
• Radiografii retroalveolare (Individual Periapicals X-Ray) Acest tip de radiografii este indicat
în detectarea traumatismelor dento-alveolare, viciilor de eruptie, poziției dinților incluși, numărul
lor, prezența mugurilor dentari, infecțiilor periapicale, suferintelor parodontale, corectitudinii
unor tratamente endodontice și ortodontice, vizualizarea morfologiei radiculare, precum și în
alte situatii pe care le considera necesare medicul ortodont.
• Radiografia ocluzală / Occusal X-Ray- Este un alt tip de radiografie care permite vizualizarea
aranjării spațiale a formațiunilor interesate. Avînd în vedere că radiografiile convenționale suprapun
toate structurile pe un singur plan, este uneori dificilă stabilirea lor tridimesională.
• Ortopantomograma (OPG) / Panoramic X-Ray reprezinta un examen radiologic complet pe care
se vizualizeaza structurile dentare coronare si radiculare (evidentiind forma acestora cat si
eventualele afectiuni ale lor), pozitia si relatia lor spatiala, mugurii dentari inca neerupti, structura
oaselor maxilare si eventualele afectiuni, aspectul tesuturilor parodontale (tesuturile de sustinere
dentare) si eventualele afectiuni, aspectul articulatiilor temporo-mandibualre, cat si al sinusurilor
maxilare.
Ø Pe OPG putem observa: gradul de formare a mugurilor dentari ; profunzimea localizării

mugurilor molarilor III superiori/ inferiori ; poziţia incisivilor permanenţi şi poziţia lor
anormală ; unghiul de înclinaţie a axei dinţilor permanenţi în raport cu suprafaţa
perpendiculară ; unghiul de înclinare a incisivilor permanenţi faţă de linia mediană a
feţei
• Teleradiografia de profil oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero- și parțial a neurocraniului,

ajutînd la stabilirea diagnosticului în ortodonție și chirurgia maxilo- facială ortognată (vis-a vis de
poziția relativă a maxilarelor între ele și față de baza craniului), precum și în alte domenii medicale.
Imaginea evidențiază și evoluția osificării vertebrelor cervicale, ce permite medicului specialist
stablirea evoluției pre si post pubertare a pacientului. Este o incidentă ce se utilizează cu precadere în
ortodontie, evidențiaza raportul dinților cu maxilarele și a maxilarelor cu oasele craniului, fiind o
metodă ce permite standardizarea prin reperarea unor puncte antropometrice.
Punctele antropometrice principale, unghiurile principale utilizate în diagnosticul ortodontic
24
o Vizualizări 3D ale structurilor vitale
o Evaluarea 3D a poziției și anatomiei dintelui afectat
o Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1
o Evaluarea căilor respiratorii
o Planificarea inserării implanturilor dentare atît pentru restaurarea dentară sau ancorarea
ortodontică cît și pentru poziționarea dispozitivelor de ancorare temporare (TAD).
o Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase
58. Tratamentul protetic a pacienţilor cu poziţii palatinale a dinţilor.

Clasa 2 subclasa 1 si 2 , dupa Angle
Orice tratament protetic al pacientilor cu pozitii palatinale/vestibulare a dintilor incepe cu un
tratament ortodontic, cu scopul de a alinia dintii. In cazul palatopozitiei , din vestibular nu se ia nimic, mai
mult din palatinal, iar in pozitiile vestibulare, din palatinal nu se prepara si mai mult din vestibular
59. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adînci la adult.

Terapia ocluziei adânci acoperite este considerată ca una dintre cele mai dificile. Pentru reducerea
supraocluziei incisive și nivelarea planului de ocluzie trebuie urmărite:
 ingresiunea dinților anteriori
 egresiunea dinților laterali
 redresarea axului incisivilor superiori până la vestibulo-pozițila lor normală
 propulsia mandibulei
Ingresiunea dinților anteriori
Presupune aplicarea unei forțe verticale asupra lor cu ajutorul aparatelor ortodontice. Aparatele ortodontice
sunt realizate astfel încât contactul interarcadic se face numai la nivelul dinților anteriori.
Egresiunea dinților laterali

Poate fi obținută prin sisteme care realizează continuu un spațiu de inocluzie verticală la nivelul unui număr
limitat de dinți laterali fără a se exercita în același timp o forță specială de ingresiune a incisivilor.
Acest obiectiv se realizează prin utilizarea gutierelor acrilice.
Grosimea gutierelor acrilice este determinată de dimensiunea verticală a spațiului de inocluzie fiziologică
Gutierele acrilice pot fi aplicate:
- bilateral: sunt confecționate gutiere acrilice lăsând liberi ultimii molari. Contactul se va face numai
între gutiere și arcada antagonistă astfel între ultimii dinți (neacoperiți de gutiere) de pe cele două
arcade apare un spațiu de inocluzie verticală determinând egresiunea datorită fenomenului de căutare
a antagonistului.
- Unilateral: gutierele aplicate unilateral scurtează durata tratamentului. Gutierele unilaterale sunt
aplicate de la canin până la ultimul molar, inclusiv.
Stimularea suplimentară
La nivelul sectoarelor unde se urmărește egresiunea, pe lângă realizarea unui spațiu de inocluzie verticală,
este necesară o stimulare suplimentară prin aplicarea de forțe artificiale, în vederea producerii unei stări de
remanieri tisulare, favorabilă măririi potențialului de creștere verticală.
Trebuie urmărită și desfacerea punctelor de contact interdentare, pentru a oferi dinților o libertate
individuală de deplasare.
Tatonarea posibilității de reînălțare a ocluziei se referă la o etapă de tratament preprotetic și urmărește
furnizarea unor date precise privind posibilitatea de reînălțare a ocluziei, poziția și direcția planului
individual de ocluzie, precum și toleranța ATM și a implantării dentare față de noile condiții.
Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adînci la adult cu proteze dentare fixe.
25
Simptomul comun tuturor anomaliilor cuprinse în sindromul de ocluzie adâncă, îl reprezintă supraacoperirea
accentuata a frontalilor. (adică, incisivii superiori acoperă mai mult decât 1/3 din înălțimea feței vestibulare
a incisivilor inferiori).
Supraacoperirea este considerată totală atunci când marginea incizală a superiorilor atinge gingia marginală
a incisivilor inferiori, dar și atunci când incisivii inferiori vin în contact cu coletul superiorilor ori cu
mucoasa palatinală.
Obiectivele unui tratament protetic în anomaliile dento-maxilare la maturi sînt:
•Protezarea maxilarelor în sistemul de reabilitare a pacienților după operaţii vaste a maxilarelor;
•Menţinerea în timp a rezultatelor obţinute în perioada de contenţie după tratamentul ortodontic;
•Păstrarea în stare funcţională a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor de suport; • realizarea aspectului fizionomic
dorit;
• Prevenirea disfuncţiilor articulare şi musculare; •tratamentul profilactic al anomaliilor dento-maxilare;
• Ameliorarea funcţiei masticatorii şi de fonaţie;
Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adînci la adult cu proteze dentare mobilizabile.
Simptomul comun tuturor anomaliilor cuprinse în sindromul de ocluzie adâncă, îl reprezintă supraacoperirea
accentuata a frontalilor. (adică, incisivii superiori acoperă mai mult decât 1/3 din înălțimea feței vestibulare
a incisivilor inferiori).
Supraacoperirea este considerată totală atunci când marginea incizală a superiorilor atinge gingia marginală
a incisivilor inferiori, dar și atunci când incisivii inferiori vin în contact cu coletul superiorilor ori cu
mucoasa palatinală.
Obiectivele unui tratament protetic în anomaliile dento-maxilare la maturi sînt:
•Protezarea maxilarelor în sistemul de reabilitare a pacienților după operaţii vaste a maxilarelor;
•menţinerea în timp a rezultatelor obţinute în perioada de contenţie după tratamentul ortodontic;
•păstrarea în stare funcţională a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor de suport;
• realizarea aspectului fizionomic dorit;
• prevenirea disfuncţiilor articulare şi musculare; •tratamentul profilactic al anomaliilor dento-maxilare;
• ameliorarea funcţiei masticatorii şi de fonaţie
60. Clasificarea sistemelor implantare după materialele de confecţionare.

a. Metalice (oțeluri, Cr-Co, titan, aliaje din titan, etc)
b. Nemetalice (polimerice PMMA, ceramice, compozite, alte materiale – carbon, safir, oxid de Zr)
61. Etiologia diastemelor, forme clinice.

- Entitate morfofunctionala caracterizata prin prezenta unui spatiu intre cei doi incisivi centrali superiori
Factori etiologici:
Ø Prezența unui meziodens neerupt sau odontom
Ø Microdenția IC sau IL
Ø Dezvoltarea excesivă a maxilarului superior în zona anterioară
Ø Anodonții de IL
Ø Fren hipertrofic jos înserat
Ø Sept fibros gros interincisiv
Ø Obiceiuri vicioase, legate de sugerea degetului, plasarea limbii, sau a unor obiecte între IC
In functie de etiologie:
Diastema primara sau adevarata: cauzata de dezvoltarea exagerata a frenului buzei superioare sau de
insertia sa joasa intre incisivi
Diastema secundara sau falsa: avand alte cauze(ex: anodontia IL, meziodens etc.) ambele forme putand
imbraca, I raport cu linia mediana, aspectul de diastema simetrica sau asimetrica
Formele clinice
1. Diastemă simetrică
2. Deplasarea laterală a coroanelor incisivilor
3. Deplasarea laterală a rădăcinilor incisivilor
26
Diastema <2 mm se închide cu vîrsta
Diastema >2 mm se închide incomplet
Obiective terapeutice:
1. Indepartarea cauzei- care a determinat anomalia: rezectia cu plastie a frenului labial, excizia tesutului
fibros, excizia fibromucoasei gingivale, excizia tesutului interradicular, extractia dintelui supranumerar.
2. Inchiderea ortodontica a spatiului existent- urmata in final de contentia rezultatului
62. Tratamentul ortodontic şi mixt a diastemei.

Tratamentul diastemei va depinde inclusive si de forma acesteia. Diastemele incisivilor pot fi
clasificate astfel:
Forma de diastemă în care coroanele incisivilor au direcție divergentă față de linia mediană
Forma de diastemă în care coroanele incisivilor au direcție paralelă față de linia mediană
Forma de diastemă în care coroanele incisivilor au direcție convergentă față de linia mediană .
Tratamentul orthodontic consta in fixarea unui aparat ortodontic fix sau repozitionarea dintilor laterali cu
ajutorul miniimplanturilor.
Tratamentul combinat consta in folosirea metodei ortodontice dar si a unor tehnici restaurative
directe/mockup sau indirect prin fatete sau coroane. Tratamentul se va efectua pe etape, de regula
tratamentul ortodontic este primar pentru a crea o zona favorabila manipularilor restaurative
63. Particularităţile tratamentului protetic a diastemei.

Tratamentul diastemei presupune un tratament interceptiv, combinat si se trateaza in functie de factorul
etiologic ( hipodontie,microdontie, fren labial scurt , lat ...)
Obiective terapeutice:
· Indepartarea cauzei care a determinat anomalia: rezectia cu plastie a frenului labial, excizia tesutului fibros,
excizia fibromucoasei gingivale, excizia tesutului interradicular, extractia dintelui supranumerar .
· Inchiderea spatiului ortodontic urmata de contentie
Daca cauza e o anodontie de incisiv lateral ,atunci dupa crearea spatiului cu apart ortodontic, se realizeaza
implant cu protezare ulterioara
Daca cauza e microdontia incisivilor laterali atunci cu ajutorul fatetelor sau coroane de invelis pentru ai
restabili forma anatomica
64. Forme clinice de ocluzie distală (clasificarea OMS).

*Acoperita
* in acoperis
• Clasa a II-a sau ocluzia distala
• Cuspidul mezio-vestibular al molarului prim permanentinferior oclude distal de pozitia de clasa I.
Este denumita si relatie postnormala.

Exprima pozitionarea posterioara a mandibulei fata demaxilar. Cuprinde doua diviziuni:
diviziunea 1 – “tip respirator oral”(Maxilar ingust cu dintii frontali in protruzie,overjet crescut)
diviziunea 2 – “tip respirator nazal” (Retruzia frontalilor superiori, fara overjet)
65. Principii de tratament a formelor scheletate de prognaţii la adulţi.

4 forme de tratament al An ClI/1,2, in functie de gravitate (Merrifield L.L. 1994):
1. Tratament fara extractie dentara, atunci cind incongruenta inferioara nu depaseste 0-3mm fara necesitatea
unei corijari cefalometrice, iar decalajul sagital la nivelul maxilarilor nu depaseste 1-2mm. Se efectueaza
distalizarea arcadei superioare cu sau fara extractia M3 superiori.
2. Tratamentul cu extractia 14,24,35,45
3. Situatia este similara cu cea anterioara, dar raportul distal al dintilor este un cuspid, in aceasta situatie se
pot extrage numai P1 superiori
27
4. Cind incongruenta anterioara depaseste 3-4 mm si sunt prezente semnele compensatorii ale clasei II,
prodentia anterioara si curba Spee prezinta solutia terapeutica, presupune extractia premolarilor superiori si
inferiori urmate de distalizarea arcadei superioare.
Posibilitati terapeutice de abordare in tratamentul An Cl II/1,2 A (Stanciu D., 2005)
1. Abordarea terapeutica cauzala, in sensul influentarii directe a componentei de crestere. In acest scop se
aplica aparate ortodontice functionale.
2. Abordarea terapeutica dento-alveolara, in sensu adaptarii unor masuri conservatoare de creare a spatiului.
Aici se vizeaza, in primul rind distalizarea molarilor primi.
3. Abordarea terapeutica dento-dentoalveolara, in sensul adaptarii unor masuri de creare a spatiului absolut
prin extractii ale dintilor permanenti.
4. Abordare scheletala prin permutarea chirurgicala a a maxilarelor in cazul in care nu mai putem beneficia
de procesul de crestere pentru corectarea unei An Cl II/1 A accentuate, tratamentul fiind combinat
orotodontic-chirurgical
66. Principii de tratament a formelor de prognaţii dento-alveolare la adulţi.

1. Obtinerea spatiului in vederea rezolvarii inghesuirilor dentare la maxila;
2. Corectarea relatiilor in zona dentara laterala;
3. Obtinerea echilibrului dintre oase si tesuturi moi;
4. Evitarea traumatismelor si afectarii parodontului;
5. Rezolvarea dereglarilor rapoartelor osoase – mandibulo-maxilo-craniene.
Tratamentul in dentitia permanenta:
1. Raport mandibulo cranian normal: rezolvarea inghesuirilor (cu sau fara extractii dentare).
2. Raport mandibulo cranian clasa II:
1. Nu sunt prezente rezerve de crestere:
- Camuflajul dentar (cu extractie sau fara) si chirurgia ortognatica care la fel se adreseaza la acele 2 oase
participante la str. ATM;
2. Sunt prezente rezerve de crestere:
- Utilizarea aparatelor functionale, utilizarea terapiei mecanice cu tractiune interarcadica intraorala,
utilizarea tractiunii extraorale.
Chirurgia ortognatica:
Dereglarile de raport osos se pot datora a 2 factori majori:
• Insuficienta de marime mandibulara sau excesul de marime maxilara.( forma falsa , forma adevarata cl 2)
• In dependenta de factor se utilizeaza metoda corespunzatoare.
67. Principii de tratament a ocluziei distale cu deplasarea mandibulei.

- insuficienta marimii mandibulare
- se efectuiaza chirurgical amplasarea antero-inferioara
- plus tratament orthodontic cu apparat fix
Tratamentul preortodontic constă în:
- educatie sanitară
– însusirea periajului dentar corect;
- asanarea cavităttii orale
– tratarea cariilor dentare si a afectiunilor periodontale;
- tratamentul afectiunilor generale.
Tratamentul tardiv – dentitia permanentă tânără:
• obiective:
- corectarea relatiilor sagitale frontale;
- corectarea relatiilor verticale frontale;
- corectarea relatiilor distalizate dentare;
- echilibrarea musculară;
28
- realizarea armoniei faciale;
- ancoraj maxim.
- aparate biomecanice fixe
– disjunctie maxilară, poliagregate;
Tratamentul ultratardiv – dentitia permanentă a adultului.
• principii:
- tratament ortodontic;
- tratament chirurgical-ortodontic.
• obiectivele tratamentului ortodontic:
- corectarea planului de ocluzie;
- ancoraj maxim.
- aparate biomecanice fixe – disjunctie maxilară, poliagregate;
• obiectivele tratamentului chirurgical-ortodontic:
- tratamentul prechirurgical
– alinierea arcadelor dentare si decompensări dentare;
- interventii chirurgicale ortognatice – retractia maxilarului, avansarea mandibulei sau chirurgie subapicala
pentru avansarea procesului dento-alveolar
- tratamentul postchirurgical – pozitionari dentare
68. Aparate utilizate pentru repoziţionarea mandibulei în scopul recondiţionării nauro-musculare.

Gutierele Interceptoarele ocluzale (sau inhibitori ai ocluziei) sunt reliefuri ocluzale artificiale, realizate cu
scopul de a suprima reflexele proprioceptive anormale, cu punct de plecare in parodonţiu. Ele se pot construi
sub forma unor plăci palatine sau mandibulare ce acoperă complet sau parţial feţele ocluzale ale dinţilor.
Interceptorul ocluzal are drept scop de a impiedica provizoriu ocluzia naturală, generatoare de impulsuri
proprioceptive tonigene, oferind o ocluzie artificială, lipsită de traumatismul ocluzal
Interceptorul ocluzal micşorează reflex forţa de contracţie musculară pe baza legii lui Kawamura, conform
căreia forţa musculară scade sau creşte proporţional cu numărul contactelor ocluzale.
Atunci cand se construieşte sub forma plăcii palatine, interceptorul ocluzal poate avea forma unei plăci
Hawley simple, cu ancoraj prin gutiere sau poate lua forma unei plăci Swed, cu platou retroincizal ce
realizează dezangajarea ocluzală.
69. Aparate fixe utilizate în scopul tratamentului ortodontic, mixt a ocluziei distale.
Aparatul fix cel mai comun utilizat pentru mezializare sunt bracketii. Miniimplanturile pot fi folosite in caz
ca lucru este efectuat in sector lateral pentru a produce mezializarea cat mai rapida fara a fi necesara
purtarea de bracketi. Tratamentul mixt presupune restaurarile prin sisteme adezive direct sau indirect prin
utilizarea coroanelor si fatetelor.
Retaurarile si coroanele pot fi utilizare concomitant in caz de necessitate.
70. Aparate mobile pentru tratamentul ocluziei distale la adult.
Twinblock; Frankel tip II.,placa cu arc vestibular , scut lingual (in caz ca este degl infantile) (aparatul Herbst
dar nu e mobil)
29
71. Particularităţile realizării construcţiilor protetice fixe după repoziţionarea anterioara a
mandibulei.
In primul rand daca s-a utilizat un aparat ortodontic fix, trebuie sa fie respectata contentia,daca sufera de
bruxism se folosesc (gutiere sau alte metode de a inlatura acest fenomen).
Realizarea constructiilor sunt îndreptate spre menţinerea rezultatelor repoziţionării mandibulei !
72. Forme clinice de ocluzie mezială (clasificarea OMS). Diagnosticul diferenţiat. Aparate fixe şi
mobile utilizate în scopul tratamentului ortodontic şi mixt a ocluziei meziale.
• Relația de ocluzie în sens sagital ce se caracterizează prin relații molare mezializate, mandibula este
situată anterior de maxilă, iar cuspidul MV al M1 superior este situat mezial de M1 inferior.
Corespunde clasei III Angle.
• Deosebim:
• Forma falsă: mezializarea e cauzată de hipodezvoltarea maxilei
• Forma funcțională: propulsia mandibulei determinată de un obicei vicios
• Forma adevărată (anatomica): prognație mandibulară ca urmare a hiperdezvoltării mandibulei
73. Particularităţile tratamentului mixt a ocluziei meziale false cu deplasare a mandibulei.

Pentru a atinge un rezultat estetic major, în cazurile cu raport invers frontal în perioada dentiţiei permanente
e necesară o restaurare a dinţilor anteriori lezaţi de abraziune patologi- că cu materiale compozite
fotopolimerizabile.
• În forma falsă și funcțională: este necesar de creat un stop ocluzal fix pentru realizarea saltului
incisival. Pot fi restaurați direct sau indirect incisivii de la amxilă, pentru a forma aceștia stopul
ocluzal.
• Ortodontic: se utilizează aparate fixe și mobilizabile. În vederea realizării saltului articular frontal,
aparatele ortodontice sunt asociate cu gutiere pentru a înălța temporar ocluzia, cu sau fără tracțiune
extraorală mentonieră.
• Se impune o modificare a poziției intermaxilare în cadrul tratamentului, ceea ce se poate obține prin
utilizarea dispozitivelor faciale de tip Delaire.
74. Principii de realizare a scheletului metalic la tratamentul ocluziei meziale cu proteze dentare
fixe fîzionomice.
aparatului fix.,Reverse twinblock.
75. Aparate utilizate pentru deplasarea distală a mandibulei.
aparatului fix.,Reverse twinblock
76. Complicaţii posibile la tratamentul ortodontic, mixt, protetic a ocluziei distale şi meziale la
adult.
 Eșecul tratamentului
 Recidivarea malocluziei
 Eroziuni ale mucoasei
 Apariția gingivitelor, parodontitelor în cursul tratamentului
 Demineralizarea smalțului, apariția cariilor
 Resorbții radiculare
 Recesiuni gingivale
77. Tabloul clinic, diagnosticul fracturilor incorect consolidate.
30
Consolidarea vicioasa-cand nu sa efectuat imobilizarea sau sa efectuat incorect.Are loc deformatii
mandibulare ,tulburari de ocluzie cu alterari fizionomice,masticatie si fonatie.
78. Particularitățile tratamentului protetic în cazul fracturilor incorect consolidate.
În cazul în care tratamentul fracturiloe nu a fost acordat la timp şi corect au loc concreșteri incorecte a
nivelul oaselor, ceea ce determină limitarea anumitor funcții ale întreg sistemului stomatognat dar şi
dereglări fizionomice. Tratamentul va fi individualizat si va depinde de tabloul clinic, gradul tulburărilor
morfologice, funcționale şi fizionomice
79. Tabloul clinic, diagnosticul pseudoarticulațiilor.
Pseudoartroza se poate dezvolta atunci când locurile de fractură se vindecă inadecvat după o fractură osoasă.
Într-un astfel de caz, există o discontinuitate, o perturbare a țesutului vindecător. Primele semne de
pseudoartroză includ durere. La începutul bolii, acest lucru apare adesea numai sub stres. Mai târziu,
cronice durere se poate dezvolta în repaus. Restricții în mișcare și o reducere a rezistenţă sunt, de asemenea,
tipice acestui tablou clinic. În schimb, hipermobilitatea și instabilitatea pot fi, de asemenea, semne de
pseudoartroză. Deoarece stabilitatea osului este uneori foarte redusă, se poate dezvolta o abatere axială a
osului. Acest lucru este parțial vizibil. Apar semnele inflamatiei , în zona afectată, ce oferă indicii
suplimentari pentru dezvoltarea bolii.
Într-un curs septic, apar simptomele sistemice, febră și deteriorarea starii generale.
Pseudoartroza se clasifică în 3 tipuri anatomopatologice: fibroasă, fibrosinovială şi flotantă.
1. Pseudoartroza fibroasă este cea mai frecventă. Extremităţile fragmentelor osoase sunt densificate, uneori
subţiate, dar mai des îngroşate; canalul medular al fragmentelor este operculat (închis osos). Între
fragmentele neconsolidate şe găseşte un ţesut fibros dur; din acest motiv, focarul pseudoartrozei este puţin
mobil, impotenţa funcţională – redusă (nu la maximum), iar marginile extremităţilor fragmentelor –
sclerozate, mai pronunţat în segmentul proximal .Acest tip de pseudoartroză este un stadiu între consolidarea
lentă a fracturii şi pseudoartroza propriu-zisă.
2. Pseudoartroza fibrosinovială este o adevărată articulaţie rudimentară, cu extremităţile fragmentelor
operculate şi modelate una peste alta, cu o capsulă articulară şi aderenţe fibroase între fragmentele osoase.
Adesea este prezentă şi cavitatea sinovială cu lichidul respective.
Această variantă de pseudoartroză se întâlneşte rar şi este o continuitate în evoluţia pseudoartrozei fibroase
netratate:
 în focarul pseudoartrozei, prin acţiunea continuă a mişcărilor şi excitaţiilor produse de ele, în ţesutul
fibros se declanşează degenerarea chistoasă. Cu timpul, micile chisturi cu conţinut lichid se contopesc între
ele, formând un chist mai mare, care apoi devine cavitatea sinovială a pseudoartrozei.
3. Pseudoartroza flotantă se caracterizează prin defect de masă osoasă, ajungând la 8–12 cm. Acest defect se
poate semnala în fracturile cominutive deschise, produse prin armă de
foc, în osteitele posttraumatice sau postchirurgicale, cu formarea sechestrelor. Între fragmente se formează
ţesut fibros. Extremităţile osoase sunt subţiate, în alte cazuri – eburnificate, cu obliterarea
canalului medular.
Diagnostic:
Tabloul clinic
 Durerea persistenta la locul fracturii;
 Persistenta unei depresiuni, fara formare de os nou care sa uneasca fragmentele, la locul fracturii
 Lipsa oricarui progres in vindecare atunci cand se compara examenele imagistice efectuate de-a
lungul mai multor luni
 Vindecarea incorecta intr-o perioada de timp care este de regula suficienta pentru vindecarea
normala
Analizele de sange pot fi de asemenea utile pentru investigarea cauzelor pseudartrozei. Ele pot reflecta o
infectie sau alta afectiune care poate intarzia vindecarea osului, precum anemia sau diabetul.
Manifestările radiografice în pseudoartroze sunt:
1) prezenţa diastazisului între fragmentele osoase, fără manifestări de consolidare;
2) atrofierea extremităţii fragmentului distal şi sclerozarea celui proximal;
3) obliterarea canalului medular;
31
4) prezenţa defectului osos între fragmentele osoase.
În precizarea diagnosticului de dereglare a consolidării contează şi termenul expirat după traumatism:
 lipsa calusului osos bine exprimat în termenul mediu de consolidare a fracturii – fractură cu consolidare
întârziată;
 lipsa manifestărilor clinice şi radiografice ale consolidării în perioada de peste un termen mediu (până la 2
termene medii) de consolidare – fractură neconsolidată;
80. Particularitățile tratamentului protetic în caz de pseudoarticulație.

Tratament radical – este plastia osoasă cu protezare a defectelor dentare. Proteze fără restabilirea integrității
osoase ar trebui să se efectueze atunci când nu este indicată o intervenție chirurgicală plastică sau este
amânată pe perioadă lungă de timp (epuizarea corpului, refuzul pacientului). Principiul de bază în protezare
constă caci părțile protezei situate pe fragmentele maxilelor, nu incurcă la mobilitatea fragmentelor.
Înlocuirea defectelor arcadelor dentare la pacienții cu articulații false cu protezele dentare simple vor duce la
supraîncărcarea funcțională a dinților. Alegerea tipului protezei este determinată de tabloul clinic.
Proteza cu doua rînduri de dinți. Se aplică în cazul concreșterii incorecte a maxilarului și a unui număr mic
de dinți rămași în afara ocluziei, se realizează o proteză cu două rînduri de dinți. Dinții rămași sunt utilizați
pentru a fixa proteza cu ajutorul unor elemente de susținere și deținere a clemelor.
32

Examen Proteze Atipice 18.03.2022 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen Proteze Atipice 18.03.2022 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1. Scopul examenului clinic.

2. Ce tipuri de punţi dentare sînt considerate atipice?

Punți dentare cu croșete mixte

a.după modul de situare a elementelor de suport

b.după modul de fixare

4. Factorii de mediu intern şi extern în etiologia ADM.

5. Caracteristica opţiunilor protetice mobilizabile în cadrul restaurărilor implanto-purtate.

6. Explicaţi formularea diagnosticului în protetica dentară după formele nozologice a afecţiunilor

8. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parțiale mobilizabile scheletate

9. Principii de tratament protetic în caz de macrodonţie.

10. Complicaţii posibile la tratamentul anomaliilor de ocluzie adîncă, deschisă, încrucişată.

11. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu incrustaţii.

 cavitatea sa fie preparate in limitele smaltului si dentine;

12.Clasificarea sistemelor implantare după termenele de încărcare funcţională.

15. Contraindicaţii relative (de moment) la aplicarea implantelor dentare.

16. Componentele sistemelor implantare.

• Capa de vindecare: se înşurubează în interiorul implantului şi are rolul de

• Implantul analog sau copia implantului: este folosit de tehnicianul dentar pentru a reproduce

Indiferent de tipul implantelor, toate au o porțiune ce nu se observă în cavitatea bucală (submucoasă,

18. Particularităţile migrărilor dentare la copil şi adult.

19.Particularităţile tratamentului protetic a ocluziei încrucişate.

20. Particularitățile tratamentului ortopedo- protetic în cazul defectelor oaselor maxilare.

Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu culise, capse, bare cu călăreţi

22. Enumerați cele 5 grupe de pacienţi ce se adresează pentru asistenţa stomatologică.

1)pacienții cu dureri acute

24. Complicaţiile posibile la confecţionarea coroanelor acrilice, din porţelan,

25. Diagnosticul ADM la adulţi.

26. Forme clinice de ocluzie mezială (clasificarea OMS). Diagnosticul diferenţiat.

29. Principii de tratament a ocluziei distale cu deplasarea mandibulei.

31. Explicaţi indicaţiile şi caracterizaţi fiecare metodă a examenului paraclinic.

33. Proteze totale atipice. Caracteristica.

34. Caracteristica perioadei contemporane în dezvoltarea implantologiei orale.

35. Caracteristica corpului implantului şi importanţa lui pratică.

39. Caracteristica apexului implantului şi importanţa lui pratică.

40. Caracteristica colului implantului şi importanţa lui practică.

41. Avantajele şi dezavantajele restaurărilor implanto-purtate hibride.

 Oferă o estetică excelenta

Unele dintre sau dezavantajele protezelor hibride sunt.

Tratamentul in dentitia permanenta:

43. Aparate utilizate pentru deplasarea distală a mandibulei.

44. Caracteristica conexiunilor implanatre.

45. Argumentaţi orientirul morfo-funcţional normal în diagnosticarea afecţiunilor stomatologice.

46. Amprentarea la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice atipice.

47.Expuneţi cosecutivitatea examenului pacientului în clinica protetică dentară şi importanţa

48. Caracteristica opţiunilor protetice hibride în cadrul restaurărilor implanto-purtate.

51. Particularitățile tratamentului ortopedo- protetic în cazul defectelor palatinale dobîndite.

52. Microstomia, noțiuni, tabloul clinic, diagnosticul.

53. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu punţi dentare.

54. Caracteristica perioadei fundamentale în dezvoltarea implantologiei orale.

57. Metode de examinare radiologice.

Ø Pe OPG putem observa: gradul de formare a mugurilor dentari ; profunzimea localizării

• Teleradiografia de profil oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero- și parțial a neurocraniului,

Punctele antropometrice principale, unghiurile principale utilizate în diagnosticul ortodontic

58. Tratamentul protetic a pacienţilor cu poziţii palatinale a dinţilor.

59. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adînci la adult.

Egresiunea dinților laterali

60. Clasificarea sistemelor implantare după materialele de confecţionare.

61. Etiologia diastemelor, forme clinice.

62. Tratamentul ortodontic şi mixt a diastemei.

63. Particularităţile tratamentului protetic a diastemei.

64. Forme clinice de ocluzie distală (clasificarea OMS).

Este denumita si relatie postnormala.

65. Principii de tratament a formelor scheletate de prognaţii la adulţi.