1. Examenul clinic al pacientului în clinica de protetică dentară.

Consecutivitatea . Importanţa practică.

Examenul clinic al pacientului ce necesita un tratament protetic are drept scop

final stabilirea diagnosticului si intocmirea unui plan corect de terapie. Acest
examen constituie primul act medical pe care medicul de specialitate este obligat
sa-l execute de fiecare data intro ordine consecutiva in clinica de protetica
dentara si nu numai. Fiecare pacient in dependenta de caracterul maladie
(leziunilor) si particularitatile individuale cere un examen specific si care are o
consecutivitate anumita si include:
Date personale care include indentitatea pacientului, domiciliul, virsta,
sexul, profesia,locul de mulca.
Examenul subectiv care include: motivatia, istoricul actualei maladii si
istoricul vietii. Motivatia atentia medicului fata de pacient, iscusinta de a audia si
a memoriza cele mai importante acuze, caracterul maladiei, gradul de influenta a
maladiei asupra starii psihice.
Istoria actualei maladii cind a inceput boala? Care sunt cauzele? Cum a
inceput si cum a decurs boala, daca sa aplicat vreun tratament si care a fost
eficienta lui. Se trage atentie deosebita la pacientii cu proteze s.a
si Istoria vietii
Examenul obiectiv care cuprinde examenul exobucal, examenul endobucal
si complementar (paraclinic).
Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxilo-faciale din
fata si profil atragind atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor,
prezenta sau lipsei asimetriei faciale, la linia de contact si pozitia buzelor,
obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia
mentonului, marimea unghiului mandibulei, starea etajului inferior al fetii.
Palparea digitala a regiunii maxilo-faciale se realizeaza prin palparea muschilor,
a ganglionilor limfatici submandibulari daca sunt prezenti sau absenti, a ATM
daca sunt dureri in zona ATM la fel se examineaza cinemateca mandibulara,
pozitia si caracterul condililor articulari ai mandibulei.
Examenul endobucal se executa prin inspectia cavitatii bucale cu ajutorul
instrumentelor (oglinda stomatologica, sonda, pensa dentara etc.) si anume:
1)raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschilor
orbiculari al buzelor; 2)dintii; 3) arcadele dentare; 4) raportul dintre arcadele
dentare (tipul de ocluzie); 5) mucoasa cavitatii bucale; 6) apofizele alveolare si
maxilarele.

2. Examenul clinic al arcadelor dentare. Formele fiziologice şi patologice ale

lor. Determinarea tipului de ocluzie. Tipurile de ocluzie fiziologică şi
patologică. Caracteristica.

Examenul arcadelor dentare se executa prin inspectia separata, initial a arcadelor

dentare inferioare, apoi a celor superioare evisentiind: 1)forma arcadelor dentare;
2)existenta, numarul si topografia breselor; 3)existenta, numarul si starea protezelor
dentare care restabilesc integritatea arcadelor denatre; 4)caracterul si nivelul ariei
ocluzale; 5)raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.
Arcadele dentare vor avea diverse forme în dependentă de varietatea tipului de ocluzie.
In caz de ocluzie ortognată arcada dentară superioară, ca regulă, are o formă
1
semieliptică, iar cea inferioară — hiperbolică. La ocluzia dreaptă (cap-la-cap) ambele
arcade se apropie de forma semieliptică. In cnzul formelor atipice se notează
particularităţile («V», «U», «M», liră, trapezoidă etc.).
Apreciind mărimea, numărul şi localizarea breşelor, conchidem că ele se notează
pentru fiecare arcadă dentară în parte. După mărimea breşei (numărul dinţilor absen(i)
deosebim edentatie parţială, redusă (absenţi 1—2 dinţi), întinsă (absenţi 3—4 dinţi),
sub-
totală (prezenţi 1—4 dinţi). B r e ş e l e p o t fi localizate pe o hemiar- cada sau pe
a m b e l e , î n z o n a frontală, laterală (posterioară). F i e care b r e ş ă p o a t e fi
mărginită la a m b e l e c a p e t e cu dinţi restanţi ( b r e ş e intercalate) sau numai la o
extremitate (breşe terminale). Cînd pe una ş i a c e e a ş i arcadă avem ambele varietăţi
de b r e ş e — e d e n t a t a e s t e mixtă. La caracteristica b r e ş e l o r în literatura de
s p e cialitate mai p o t f i întilniji şi alţi t e r m e n i .

Arcadele dentare cu b r e ş e i n t e r c a l a t e unii autori le n u m e s c arcade dentare

întrerupte; în cazul b r e ş e l o r terminale f o l o s e s c denumirea arcade dentare scurta-
t e ; în caz de edentase mixtă — arcade dentare întrerupte şi s c u r tate. Se c o n s i d e r ă
c ă există mai mult de 62 mii de varietăţi de b r e şe ale arcadelor d e n t a r e , care au
f o s t sistematizate în c l a s e de diferiţi autori: Kennedy, Betelman, Gavrilov, Eichner,
Kurleandscki, C o s t a e t c .
La examinarea p r o t e z e l o r fixe se atrage atenţia asupra gradului de închidere
marginală la c o r o a n e l e de înveliş unitare şi c o r o a n e l e din punţi dentare şi şini,
la integritatea fetei o e l u z a l e , p r e z e n t a p o s i b i l e l o r dezlipiri, fracturi, raportul
cu dinţii antagonişti, iar la punţile dentare şi cu apofiza alveolară. In cazul
p r o t e z e l o r m o bile se examinează starea l o r ş i particularităţile cîmpului
p r o t e t i c (dinţii restanţi, f i b r o m u c o a s a , ţesutul o s o s ) .
La examenul a r c a d e l o r dentare evidenţiem nivelul g e n e r a l a l a r i e i
ocluzale şi nivelul suprafeţei ocluzale al fiecărui dinte fată de ea şi planul d e
ocluzie.

Examenul relatiei şi raportului de ocluzie centrică. După examenul arcadelor dentare

este necesar de a supune analizei relaţiile intermaxilare şi interdentare, care servesc
drept criteriu important la alcătuirea şi realizarea planului protetic. Aceste relaţii se vor
studia în plan vertical, transversal şi sagital. Poziţiile mandibulei faţă de maxilă pot fi
centrice, excentrice cu contact între arcadele dentare şi fără contact. Reieşind din
acestea, iniţial se va determina tipul de ocluzie. Pacientului, la care mandibula se
găseşte ^n siare de postură, i se propune de a închide cavitatea bucală in oclu zia
centrică, folosind diverse probe (deglutiţia, mişcarea dc închidere rapidă a cavităţii
bucale, închiderea cavităţii bucale cu rea lizarea contactului bilateral din zona primilor
molari ş. a.) şi metode de ghidare unimanuală sau bimanuală a mandibulei în ocluzi
centrică fără a provoca presum puternice asupra ei. Convingîndu-u ocluziei,
conducîndu-ne de semnele clinice caracteristice fiecărui tip din cele cunoscute.
Ulterior vom examina relaţiile ocluzale în intercuspi- dare maximă pentru care este
caracteristic aşa un raport interdental cînJ între suprafeţele ocluzale ale dinţilor se
stabileşte un contact intercus- pidian şi fiecare dinte se găseşte în ocluzie cu doi
antagonişti, afară de incisivii centrali inferiori şi ultimii molari superiori. Prin urmare,
un rol important în poziţie statică normală de intersuspidare maximă il joacă contactul
cuspizilor cu fosele ocluzale şi crestele marginale.

2
Examenul de ocluzie dinamica.După examenul relaţiilor ocluzale statice se supun unei
analize şi relajiile de ocluzie dinamică (mişcări de propulsie şi latera- litate). La
mişcările de propulsie se atrage atenţia asupra carac- tcrului de ghidaj anterior al
ocluziei. Datorită supraacoperirii din- Jilor frontali inferiori de c e i superiori, la
deplasarea mandibulei an- urior, incisivii inferiori alunecă pe suprafeţele palatinale ale
an- tagoniştilor pînă la marginea incisivală. In aşa m o d incisivii supe- liori dirijează
mişcarea de propulsie. In poziţia de contact cap-la- i-sip a incisivilor, datorita
ghidajului anterior, apare o inocluzie laterală, care depinde de gradul de supra-
acoperire frontală. Cu cît mai mare va fi gradul de acoperire a dinţilor frontali inferiori,
cu atît mai mare va fi şi spaţiul de in ocluzie laterală.

Deosebim 4 variante de ocluzie normala - ocluzie ortognata,dreapta,biprognata si

opistognata:
OCLUZIE ORTOGNATA: acest tip de ocluzie se intilneste mai mult la rasa alba si
poate fi considerata drept ocluzie ideala.Pentru acest tip de ocluzie fiziologica sunt
bine exprimate curbele ocluzale de compensare(sagitala si transversala).
OCLUZIE DREAPTA (CAP LA CAP): Este mai putin frecventa si se intilneste mai des
la eschimosi avind aceiasi parametri caracteristici ca si in cazul ocluziei ortognatice,cu
exceptia criteriilor de contact dentodentar la nivelul zonei frontale.
OCLUZIA BIPROGNATA: Se intilneste mai frecvent la populatiile din africa si este
insotita de aceleasi semne morfologice la nivelul arcadei dentare ca si ocluzia
ortognata,cu deosebirea ca la ocluzia biprognata avem o inclinare vestibulara a tuturor
dintilor frontali superiori si inferiori impreuna cu procesele alveolare.
OCLUZIE OPISTOGNATA: se intilneste mai rar decit ocluziile precedente si se
deosebeste de ele,in special de cea orognata,printro inclinatie orala a tuturor dintilor
frontali superiori si inferiori impreuna cu procesele alveolare.Acest tip de ocluzie se
mai numeste i simiretruzie fiziologica bimaxilara.
Ocluziile patologice sunt:
OCLUZIA PROGNATICA: se caracterizeaza prin protruzia arcadei dentare superioare
si a procesului alveolar din aceasta zona,fenomen ce conditioneaza aparitia unui spatiu
de inocluzie in plan sagital in regiunea frontala a arcadelor dentare.
OCLUZIA INVERSA(PROGENIA): Se caracterizeaza prin simptome opuse ocluziei
prognatice.Astfel dintii frontali inferiori reacopera pe cei superiori,iar spatiul de
inocluzie este format de fetele vestibulare ale dintilor superiori si de cele linguale ale
dintilor inferiori sau este absent.
OCLUZIA DESCHISA: se caracterizeaza prin prezenta unui spatiu mai mic sau mai
mare de inocluzie verticala in zona dintilor frontali.
OCLUZIA ADINCA: se caracterizeaza pri acoperirea dintilor frontali inferiori de catre
cei superiori mai mult de1/3 inaltime,fiind astfel numita si supraocluzie
frontala,accentuata.
OCLUZIA INCRUCISATA : se caracterizeaza prin dereglarea rapoartelor
dentodentare,care se manifesta prin angrenari inverse uni sau bilaterale nu numai in
zonele laterale dar si a unor dinti din zona frontala.

3
3. Intercuspidarea maximă a arcadelor dentare după Korber. Metoda
înregistrării. Impoprtanţa practică.

Pentru relatiile ocluzale in intercuspidarea maxima este caracteristic asa un raport

interdental cind intre suprafetele ocluzale ale dintilor se stabileste un contact
intercuspidian si fiecare dinte se gaseste in ocluzie cu doi antagonisti, afara de
incisivii centrali inferiori si ultimii molari superiori. Prin urmare un rol important
in pozitie statica normala de intercuspidare maxima il joaca contactul cuspizilor
cu fosetele ocluzale si crestele marginale, care este bine redata in contactele
ocluzale in intercuspidarea maxima (dupa Korber). Iregistrarea acestor contacte
ca si a celor dinamice se efectuiaza cu ajutorul hirtiei de articulatie sau a
placutelor de ceara ramolita. In scop stiintific pot fi folosite si alte metode ca, de
exemplu, cea fotoelastica in careia se foloseste acrilatul transparent, lumina
polarizata, computerul s.a.

4. Radiografia dento-parodontală intraorală, extraorală şi radiografia

panoramică. Caracteristica. Importanţa practică.

Radiografia dento-parodontală sau intraorală. Studiul filmului radiografic

capatat prin metoda intraorala ne da posibilitatea de a preciza starea tesuturilor
durea le dintilor, depistarea diverselor leziuni odontale, cum ar fi prezenta
cavitatilor provocate de caria dentara in zonele proximale sau a coletului.
Importan este informatia despre caracterul implantarii dintelui, direcria axului
sau si a radacinilor, a raportului coroana-radacina atit in sens vertical cit si in
sens orizontal. Analiza datelor obtinute ne da posibiliatea sa precizam topografia,
forma , marimea camerei pulpare si starea canalelor radiculare . Daca dintele a
fost supus unui tratament cu extirpatia pulpei radiculare se va determina calitatea
obturatiei, atragind atentia la zona apicala, unde pot fi observate modificari ale
tesutului osos, hipercimentoza radiculara sau osteoscleroza. Examenul radiologic
intra oral pune in evidenat si stare tesutului peridontal si osului alveolar, in
tesutul osos alveolar poate fi relevata o distrugere a laminei dure , resorbtia
septurilor interdentare si interradiculare. Radiografia intraorala ne poate evidentia
suplimentar prezenta dintilor in retentie, resturi radiculare,fracturi radiculare si a
oaselor maxilare etc.

Radiografia extraorală şi radiografia panoramică. Acest tip de radiografie se

esfectuieaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin proiectie desfasurata pe una
si aceeasi pelicula a celor dou arcade dentare si a maxilarelor in ocluzie centrica,
starea de postura a mandibulei sau la deschiderea maxima a gurii. Pe aceasta
pelicula vom studia particularitatile de structura a parodontului si tesutului osos
in ansamblu comparativ si concomitent a rapoartelor dintre arcadele dentare si
elementele articulatiei temporomandibulare. In acest caz multe detalii cum ar fi
particularitatile de structura a marginii osului alveolar, spatiul dento alveolar,
caractrul de trecere a canalelor radiculare nu se evidentiaza clar pe asemenea
radiograme, si in acest caz se
recurge la tomografie computerizata sau alte metode paraclinice de diagnostic.

4
5. Metodele de studiu a modelelor de diagnostic. Importanţa practică.
Analiza modelelor de studiu (diagnostice). Examenul clinic en-
dobucal nu totdeauna ne permite să depistăm diverse momente de
ocluzie şi raport interdental, să precizăm localizarea contactelor dentare
premature din cauza reflexelor de protecţie ce apar în cadrul utilizării
acestor metode. In cavitatea bucală este imposibil de
a stabili cu precizie caracterul contactului interdentar în zona cus-
pizilor orali ai dinţilor laterali; întîlnim de asemenea dificultăţi la
precizarea axelor longitudinale ale dinţilor, raportului dinţilor lip-
siţi de antagonişti faţă de planul de ocluzie etc. In vederea evitării
acestor dificultăţi se propune aplicarea metodei analizei modelelor
de studiu (diagnostice) care prezintă o vastă metodă complementa-
ră nu numai la stabilirea diagnosticului, dar şi la întocmirea unui
plan de tratament protetic corect. Avantajul metodei respective mai
constă şi în posibilitatea efectuării examenului în absenţa pacien-
tului, în efectuarea unor măsurări de precizie care nu pot fi făcute
în cavitatea bucală, ca de exemplu: determinarea înălţimii spaţiu-
lui edentat, poziţiei dinţilor ce delimitează breşele dentare, fapt ce
permite alegerea corectă a variantelor de inserţie a protezei etc.
Modelele diagnostice pot fi studiate şi analizate separat şi în po-
ziţie de ocluzie centrică. In acest scop modelele de studiu se vor
ghipsa în aşa-numitele simulatoare cu ajutorul cheii de ocluzie ob-
ţinute în cadrul determinării ocluziei centrice sau a relaţiei de oclu-
zie imediat după amprentare. Alegerea simulatorului va depinde de
scopul investigaţiei. Dacă este nevoie de un studiu al relaţiilor in-
terdentare în raport de mişcările mandibulare, modelele se vor ghip-
sa în articulator, care permite imitarea acestor mişcări. Examenul
modelelor de studiu pe simulatoare va permite precizarea localiză-
rii contactelor interdentare premature, înclinarea suprafeţelor pa-
latinale ale frontalilor superiori şi traiectoria pe care o parcurg
marginile incisivale ale incisivilor inferiori pe această pantă, gra-
dul de înclinare a pantelor cuspidiene a dinţilor laterali şi modul
de alunecare intercuspidiană, precum şi celelalte relaţii interdenta-
re. Analiza relaţiilor interdentare numai în plan vertical se va face
după ghipsarea modelelor în ocluzor, care imită mişcările mandi-
bulei numai în plan vertical.

6. Electroodontometria.Termodiagnosticul. Importanţa practică.

* Electroodontometria . Leziunile ţesuturilor dure odontale corona-

re cum ar fi caria, abraziunea patologică,'hipoplazia smalţului, flu-
oroza, prezenţa eroziunilor ş. a., ca şi dinţii preparaţi sub coroane
de înveliş sau traumatismul provoacă diverse afecţiuni ale pulpei
den-tare. Prin urmare, cînd medicul pune la îndoială viabilitatea
pul-pei, este nevoie de un examen care ar stabili starea ei reală. In
acest scop se utilizează electroodontodiagnosticul care ne permite
să stabilim pragul de sensibilitate a sistemului nervos dentar care
indică starea pulpei şi a periodonţiului. Pentru determinarea gra-
dului de excitare electrică se folosesc aşa aparate ca electrodonto-
metrul (EOM-3), odontodiagnosticul (OD-2M) ş. a. Examenul se
efectuează de către medic şi sora medicală. După izolarea de sali-
vă a dintelui, medicul amplasează electrodul activ pe marginea in-
cisivală (ocluzală), iar sora medicală, prin rotirea lentă a buto-
nului, pune în funcţiune aparatul care transmite curentul electric
la dinte. In momentul apariţiei sensibilităţii sora medicala fxează
5
 pe cadranul aparatului cifra care indică mărimea curentului în
mkA.
S-a constatat că pragul de sensibilitate la dinţii sănătoşi es-
te egal cu 2—6 mkA. La o inflamaţie a pulpei acest indice va creş-
te pînă la 40 mkA. Valoarea de pînă la 60 mkA denotă prezenţa
procesului de necroză pulpară; în limitele de 60—90 mkA indică
antrenarea în proces a pulpei radiculare; la antrenarea în proces
a ţesuturilor apicale reacţia periodonţiului va fi în limitele 100—
120 mkA, iar în caz de o afecţiune şi mai profundă a periodonţiu-
lui dintele va răspunde la curenţi cu o intensitate şi mai mare.
e Termodiagnosticul . Determinarea reacţiei dintelui la excitanţii
termici (fierbinte, rece) este una dintre cele mai simple metode de
examinare a stării pulpei. Excitanţii termici pot fi aplicaţi pe supra-
faţa dintelui supus examenului prin irigare, însă această metodă nu
ne permite să precizăm care dinte reacţionează la excitantul ter-
mic. Mai simplu este de a aplica pe dinte un bulet de vată îmbi-
bat cu apă fierbinte ( + 50°C), deoarece este dovedit că dinţii sănă-
toşi, fără leziuni ale ţesuturilor dure, reacţionează la o temperatu-
ră de +50°C şi mai mare, iar la rece mai jos de +10°C. In caz de
afecţuni ale pulpei de caracter inflamator sau leziuni ale ţesuturi-
lor dure (carie, abraziune patologică, defecte cuneiforme etc.) la
aplicarea excitanţilor termici se declanşează o reacţie doloră acu-
tă. Reacţia dinţilor la excitanţii termici mai poate fi determinată şi
cu ajutorul termoodontocronometrului care ne permite să acţionăm
asupra unui anumit punct de pe suprafaţa coronară cu o tempera-
tură, care uşor poate fi regulată, de la 0°C pînă la +70°.

7. Metodele statice şi dinamice de determinare a eficienţei masticatorii.

Importanţa practică.
Luînd în consideraţie că leziunile siste-
mului stomatognat provoacă diverse dereglări ale actului de mas-
ticaţie, necesitatea determinării acestui criteriu funcţional este evi-
dentă. Eficienţa masticatoare poate fi determinată în procente prin
comparaţie cu cea a sistemului stomatognat sănătos, considerată
egală cu 100%. De la primele încercări de a determina eficienţa
masticatoare întreprinse de Borelli în a. 1679 şi pînă în prezent au
fost elaborate diferite metode care pot fi sistematizate în două gru-
pe: metode statice şi dinamice (funcţionale).
Metodele statice . La baza metodelor statice au fost puse datele
lui Haber obţinute la determinarea presiunii masticatoare cu aju-
torul gnatodinamometrului, comparînd indicii de rezistenţă a di-
verşilor dinţi la procesul de masticaţie luîndu-se drept unitate de
mă-sură valoarea celui mai slab dinte (inclusivul lateral) fiind
com-parată cu valoarea celorlalţi dinţi. La baza acestei metode au
fost puse de asemenea particularităţile morfologice şi funcţionale
ale fiecărui dinte: mărimea marginii incisivale şi a suprafeţei
ocluzale,numărul şi grosimea rădăcinilor, diametrul coletului,
numărul cus-pizilor, particularităţile anatomo-fiziologice ale
periodonţiului, rolul lui la realizarea funcţiei de masticaţie, locul
fiecărui dinte în arcada dentară etc.
Vustrov, Duchange ş. a., considerînd drept unitate presiunea
masticatoare a incisivului lateral şi comparînd-o cu presiunea
masticatoare a celorlalţi dinţi, au determinat coeficientul fiecărui dinte
de pe maxilă şi mandibulă. Aplicarea, însă, în practică a acestei
metode prezintă dificultăţi, din care cauză nu este utilizată.
Mamlok, Agapov, Oksman ş. a. au simplificat această metodă
ocotind eficacitatea masticatoare a sistemului stomatognat egală
cu 100 unităţi calculînd astfel coeficientul fiecărui dinte după acest
6
 iTiteriu. Drept unitate de calcul ei au luat capacitatea de rezistenţă
i incisivului lateral egală cu 1
De menţionat că determinarea eficacităţii masticatoare este po-
sibilă doar în cazul prezenţei dinţilor antagonişti ce s-au păstrat.
Dacă ei lipsesc, capacitatea masticatoare a dintelui prezent este
considerată egală cu 0, deoarece el nu participă la actul de masti-
caţie. Deci în cazul prezenţei tuturor dinţilor pe un maxilar şi lip-
s a totală pe celălalt eficienţa masticatoare va fi egală cu 0 (Aga-
pov).
Oksman a ajuns la concluzia că afară de evidenţa dinţilor ab-
senţi urmează să fie luată în consideraţie şi starea funcţională a
dinţilor restanţi, care poate fi determinată în raport cu gradul de
mobilitate a lor. Se consideră că dinţii cu o mobilitate de gradul
i participă 100% la actul de masticaţie. Cei cu o mobilitate de gra-
dul II au păstrat numai 50% din capacitatea funcţională, iar cei
s c au o mobilitate de gradul III, sînt socotiţi absenţi. In legătură
cu aceasta autorul propune ca notarea stării funcţionale a dinţi-
lor superiori şi inferiori să se efectueze printr-o linie oblică.

< ocflcienţii de rezistentă a dinţilor

Metodele dinamice (functionaie). Luîndu-se în consideraţie dez-

avantajele metodelor statice de determinare a eficienţei masticatoa-
re şi stării funcţionale a parodontului, care se reduc la un calcul
aritmetic simplu al rezultatelor examenului clinic şi radiografie, şi
deci nu oglindesc realitatea, au fost elaborate mai multe metode
funcţionale. Autorii acestor metode reieşeau şi din faptul că în une-
ie cazuri dereglările de masticaţie apar chiar în lipsa unui număr
mic de dinţi, şi invers, la unii pacienţi cu prezenţa edentaţiilor
parţiale întinse, datorită funcţionării mecanismelor de compensare,
dereglările actului de masticaţie pot fi minime.
Unul dintre primii autori ai metodei funcţionale de determinare
a eficienţei masticatoare propunînd proba de masticaţie, a fost Cris-
thensen. Conform metodei sale pacientului i se dă un miez de nucă
(alune, migdale) şi după 50 mişcări de masticaţie masa căpătată se
adună într-o tăviţă, prin clătit ti г i ale gurii, se spală şi se usucă la
o temperatură de 100° în termostat timp de o oră. După uscare ma-
sa căpătată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit. Parti-
culele restante în ultima sită se cîntăresc şi după greutatea lor se
determină procentul de pierdere a eficienţei masticatoare.
Ghelman a modificat această metodă considerabil simpli.ficînd-o.
LI a constatat că sistemul stomatognat sănătos fărîmiţează 5 g de
miez de alune timp de 50 sec. pînă la aşa un grad, că masa căpăta-
tă, fiind uscată şi cernută prin sită cu găuri de 2,4 mm în diametru,
trece complet. în caz de edentaţie parţială sau alte afecţiuni, după
cernerea probei. în sită rămîn resturi. După cîntărirea acestor resturi
se calculează procentul pierderii eficienţei masticatoare. considerîn-
du-se că 5 g constituie 100%. Dacă, de exemplu, în sită a rămas 1 g,
pierderea eficienţei masticatoare va fi egală cu 20%.
Rubinov a ajuns la concluzia că proba de masticaţie după Ghel-
man nu corespunde indicilor fiziologici, deoarece în condiţii de nor-
mă nimeni nu rumegă odată 5 miezuri de nucă (1 miez=l g). Re-
ieşind din aceasta, Rubinov a elaborat proba de masticaţie numită
fiziologică. In acest scop i se dă pacientului un miez de alune
(migdală), greutatea căruia în mediu este egală cu 800 mg, mar-
cind timpul de la începerea masticaţiei pînă la apariţia actului de
deglutiţie. In condiţii de integritate a arcadelor dentare pentru
acest act e nevoie de 14 sec. în caz de edentaţie parţială timpul ne-
cesar pentru masticaţie creşte în raport cu întinderea şi localizarea
breşelor, iar mărimea particulelor la momentul apariţiei actului de
deglutiţie creşte. Calculul acestei probe este analogic cu cel al
probei după Ghelman. Prin urmare, această probă ne permite să
determinăm eficienţa masticatoare în condiţii fiziologice.

7
8. Odontoparodontograma după Kurleandski. Schimbările stării funcţionale a
dinţilor în dependenţă de gradul de rezorbţie a ţesutului osos alveolar.
Importanţa practică.

Parodontograma după Kurleandski. Parodontograma este o me-

todă statică de evidenţă a stării funcţionale a dinţilor şi nu este o
parte componentă a metodelor de determinare a eficienţei mastica-
toare, însă noi am inclus-o aici, deoarece ea ne redă starea funcţio-
nală a sistemului dentar în poziţie statică şi medicul indirect îşi
imaginează eficienţa funcţională a sistemului stomatognat.["Paro-
dontograma prezintă o schemă a formulei dentare unde se notează date
despre starea fiecărui dinte (tab. 4). Schema este completată
conform datelor examenului clinic, radiologie şi gnatodinamometriei prin
semne condiţionale: N — norma; O — lipsa dintelui; 1/4 —
resorbţia ţesutului osos de gradul I; 1/2 — resorbţia ţesutului osos
de gradul II; 3/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul III. Dacă
gradul de resorbţie este mai pronunţat, dintele este considerat ab-
sent.
La alcătuirea parodontogramei autorul reiese din forţele de re-
zervă ale parodontului care aproximativ sînt egale cu 1/2 din po-
sibilităţile funcţionale maximale. Starea funcţională a parodontu-
lui în normă este determinată cu ajutorul coeficienţilor obţinuţi
prin comparaţia posibilităţilor funcţionale determinate in cadrul
gnatodinamometriei. La mijlocul schemei este notată formula den-
tară; starea parodontului şi coeficienţii condiţionali sînt notaţi în
pătrăţelele respective. Pentru fiecare grupă de dinţi cu orientare
funcţională la fiecare arcadă dentară se calculează starea ei func-
ţională (tab. 4). Analiza rezultatelor incluse în parodontograma îi
permite medicului să compare posibilităţile funcţionale ale arcade-
lor dentare, ale anumitor grupuri de dinţi şi să întocmească un plan
corect de tratament.

9. Metodele clinice şi paraclinice de examinare a musculaturii: miotonometria,

electromiografia.
Metodele paraclinice de examinare a musculaturii. De acum a
fost menţionat că muşchii mobilizatori ai mandibulei sînt o verigă
importantă la realizarea funcţiilor sistemului stomatognat. Deci la
determinarea stării lor funcţionale, afară de metodele clinice, ulti-
mii ani pe larg se practică şi metodele paraclinice cum sînt, de
exemplu, miotonometria şi electromiografia.
M i o t o n o m e t r ia . Este o metodă de investigare a tonusului
muscular care va fi modificat în raport cu schimbările de funcţii
ale sistemului stomatognat şi cele motorice ale mandibulei.
Practic se va determina tonicitatea muşchilor ridicători ai man-
dibulei. In acest scop poate fi utilizat tonometrul Szirmai,
compus dintr-o tijă cu resort elastic pentru compresiune şi un
cadran cu indicator. Măsurările se fac în starea de repaus şi
contracţie musculară maximă. Pentru aceasta fotoliul în care se
află pacientul se aduce într-o poză orizontală. Propunîndu-i-se,
maximal să strîngă arcadele dentare, prin palparea muşchiului
maseteric sau temporal, medicul determină punctul maximal
proeminent. După aceasta i se propune o relaxare şi în punctul
determinat pe suprafaţa musculară se instalează miotonometrul în
poziţie verticală fără a exercita presiune. In acest timp pe cadran
indicatorul ne arată mărimea tonusului muscular în stare de
repaus, iar în urma contractării musculare maximale, prin
8
 închiderea arcadelor dentare,pe cadran citim mărimea tonusului
muscular în contracţie funcţională.
Electromiografia.Reografia.
Metodă de examinare a stării funcţionale a organelor şi ţesuturilor prin studiul
oscilaţiilor de pulsare a vaselor sangvine pe baza înregistrării grafice a schimbărilor
de rezistentă totală a ţesuturilor. In stomatologie sint utilizate: metoda de examinare a
circulaţiei sangvine a dintelui — reodentografia, ale ţesuturilor parodontului —
reoparodontografia, ATM — reoartografia. Aceste metode vor fi utilizate în scop
diagnostic şi ca metode de determinare a eficacităţii tratamentului realizat.
Analiza undelor reografice se efectuează vizual şi prin metode grafice care includ
parametri provizorii şi de amplitudă. La analiza vizuală se atrage atenţia la forma
vîrfului undular şi deplasarea Iui.
Analiza grafică a reogramei necesită studierea următorilor indici:
1) intervalul de timp între crenelul Q pe electrocardiogramă şi începutul liniei
reografice;
2) durata părţii anacrotice sistolice a reogramei, care caracterizează dilatarea
pereţilor vaselor sangvine;
3) durata părţii catacrotice a reogramei, care indică starea tonusului vascular;
4) durata maximă a creşterii vitezei afluxului sîngelui înregistrat de la începutul liniei
reografice pînă la vîrful undei ascendente ce caracterizează tonusul şi elasticitatea
arteriilor.
Cunoscînd parametrii reografici în normă prin analiza comparativă, se vor depista
dereglările funcţionale ale organului examinat. A f a r ă de aceasta, folosind metoda
dc examinare prin aplicarea probei funcţionale, cum ar fi cea de masticaţie, se poate
diferenţia caracterul circulaţiei sangvine în timpul actului de masticaţie, posibilităţile
de compensare a reţelei sangvine, influenta protezelor dentare asupra circulaţiei
sangvine şi să precizăm efectul t r a tamentului protetic.

10. Diagnosticul în protetica dentară. Exemple. Indicaţii şi contrainidicaţii

generale şi locale la tratamentul protetic.
La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse re-
zultatele unui examen competent, complex şi consecutiv, clinic şi
paraclinic. In protetica dentară diagnosticul se reduce nu numai
la stabilirea formei nozologice a afecţiunii, dar şi la descrierea
dereglărilor morfologice, topografice, de funcţie, a factorilor etio-
logici, patogenetici, complicaţiilor, dereglărilor fizionomice şi deci
poartă un caracter descriptiv. Prin urmare, diagnosticul este
compus din 3 părţi: 1) afecţiunea principală; 2) complicaţiile
provocate de afecţiunea principală; 3) afecţiunile concomitente.
Afecţiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic şi
constituie cauza solicitării asistentei medicale din partea pacientu-
lui. Ea reprezintă forma nozologică cu concretizarea dereglărilor
morfologice, topografice, determinarea gradului şi caracterului du-
rerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificările cunoscute.Tot aici
sînt incluse şi dereglările funcţionale (masticaţie, fonaţie, degluti-
ţie etc.) indicîndu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic
şi patogenia leziunii (dacă au fost evidenţiate), terminînd cu de-
reglările fizionomice care au o deosebită importanţă indiferent de
gen şi vîrstă. Dacă afecţiunea principală pe parcursul evoluţiei sale a
provocat oarecare complicaţii (migrări dentare, deformaţii ale arcade-
lor dentare, de ocluzie, abraziune patologică a ţesuturilor dure ale
dinţilor restanţi, apariţia mobilităţii patologice a dinţilor, modifi-
cări ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma fibromucoasei,
disfuncţii ale sistemului stomatognat etc.), atunci aceste compli-
caţii constituie partea a doua a diagnosticului urmînd să fie de-
scrise după acelaşi principiu.
9
 Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomi-
tente, care pot fi generale şi stomatologice. Bineînţeles că aprecie-
rea stării generale a organismului are o deosebită însemnătate,
deoarece ea în unele cazuri necesare va fi luată în consideraţie la
alcătuirea şi realizarea planului de tratament, în alte cazuri va
bloca acest proces sau chiar ne va contraindica tratamentul. Insă
maladiile generale ale organismului nu pot fi incluse în această
parte a diagnosticului, deoarece despre maladiile concomitente
generale medicul stomatolog ia cunoştinţă numai pe baza anamne-
zei şi rareori pe baza datelor consultative ale specialiştilor din
alte ramuri ale medicinei. Totodată medicul este dator să ia în
consideraţie aceste maladii atît la întocmirea planului de trata-
ment, cît si la aplicarea lui (în boala hipertensivă, stenocardie,
epilepsie etc.). Aceste date sînt notate în compartimentele respec-
tive ale fişei de ambulatoriu.
Cît priveşte maladiile concomitente stomatologice, medicul le
evidenţiază în timpul examenului clinic şi paraclinic, ele consti-
tuind partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul roşu
plan etc.). Prin urmare, stabilirea diagnosticului corect solicită'o
examinare minuţioasă a pacientului care ne va ajuta ulterior şi la
formularea diagnosticului diferenţiat. La baza acestui diagnostic
stau deosebirile dintre datele tabloului clinic şi rezultatele exame-
nului paraclinic. Principalul moment în stabilirea diagnosti-,
cului diferenţiat constă în evidenţierea simptomului caracteristic
pentru maladia respectivă. In acest scop se va face o analiză com-
parativă a tabloului clinic şi a datelor examenului complementar
al maladiei în cauză cu cele ale maladiilor asemănătoare.

11. Principiul profilactic, curativ şi biologic de tratament protetic.

Principiul profilactic Sistemul stomatognat, fiind alcătuit din mai multe

componente,este unic din punct de vedere morfofuncţional şi totodată
prezintă un component al întregului organism. Din aceste considerente
reiese că tulburările morfofuncţionale provocate de un oarecare
proces patologic în una din verigile sistemului, neapărat va in-
fluenţa negativ nu numai asupra altor componenţi, dar şi asupra
întregului organism. Luîndu-se în consideraţie aceste legităţi, în
cadrul proteticei dentare în ultimele decenii, principiul profilactic
de tratament protetic a fost divizat în principiul profilactic local
şi principiul profilactic general. Dacă rolul principiului local de
profilaxie constă în tratamentul protetic de prevenire a afecţiuni-
lor organelor şi ţesuturilor sistemului stomatognat (profilaxia sto-
matologică), atunci principiul general prevede profilaxia afecţiu-
nilor altor organe, sisteme şi chiar a întregului organism, care
pot fi influenţate sau acutizate de dereglările, funcţionale şi fizio-
nomice ale sistemului stomatognat (gastrite, colite, ulcer gastric
şi duodenal, dezechilibrul psihic etc.).
Principiul de profilaxie locală urmăreşte scopul global de a
preveni afecţiunile sistemului stomatognat păstrînd astfel integri-
tatea lui pe o durată de timp cît mai mare. Din complexul măsu-
rilor generale de profilaxie cu caracter local o deosebită impor-
tanţă o are educaţia sanitară ce constă în respectarea igienei cavi-
tăţii bucale, tratamentul protetic provizoriu şi final efectuat
la timp.
Principiul profilaxiei generale constă în prevenirea influenţei
negative a disfuncţiilor sistemului stomatognat asupra altor siste-
me şi organe şi, în primul rînd, asupra organelor tractului dige-
stiv. Restabilirea funcţiei masticatoare, de exemplu, prin aplicarea
10
protezelor dentare, va influenţa pozitiv asupra funcţiei tractului
gastrointestinal servind totodată drept o măsură de profilaxie a
afecţiunilor organelor digestive, Este bine cunoscută şi influenţa
negativă a tulburărilor morfofuncţionale din sistemul stomatognat
asupra sferei psihice şi a organismului în întregime. Prin urmare,
tratamentul protetic provizoriu şi definitiv pe drept poate fi socotit
o măsură de profilaxie şi echilibrare psihică a organismului.

Principiul curativ protetic prevede refacerea integrităţii morfo-

logice şi reabilitarea funcţională a sistemului stomatognat prin
intermediul protezelor şi a diferitelor dispozitive (sini, aparate).
Aceste măsuri pentru fiecare caz în parte 'vor fi indicate în raport
de caracterul leziunii: leziuni odontale coronare, edentaţie etc.
însă tratamentul protetic nu poate fi considerat finalizat o dată cu
fixarea pieselor protetice, chiar şi în cazul unei intervenţii protetice
simple, deoarece ulterior va fi nevoie ca pe parcursul unei anumite
perioade de timp numită de adaptare să fie create noi stereotipuri
dinamice şi funcţionale pe baza celor vechi.
Principiul biologic este un principiu fundamental al medicinei
şi prevede ca orice metodă de tratament sau intervenţie să aibă
o influenţă pozitivă asupra organelor şi ţesuturilor atît ale siste-
mului stomatognat, cît şi a întregului organism. Din aceste consi-
derente, la finisarea examenului clinic al pacientului medicul
trebuie să fie ferm convins de raţionalitatea metodelor de trata-
ment alese şi că ele nu vor duce ulterior la consecinţe negative.
Deci cînd se stabileşte şi se execută planul tratamentului, me-
dicul trebuie să prevadă şi să evite influenţa nocivă atît pe par-
curs, cît şi după finalizarea tratamentului. Acest principiu a fost
pus la baza concepţiei moderne de tratament stomatologic care
presupune un caracter economicos al intervenţiilor de pregătire a
cîmpului protetic (prepararea dinţilor-stîlpi, secţionarea coronară
a dinţilor ce se găsesc în extruzie etc.), deoarece se modelează
ţesuturi vii. Această concepţie stă la baza procesului de realizare a
punţilor dentare adezive elaborate în ultimii ani, care în genere nu
necesită prepararea dinţilor.

12. Principiul biomecanic de tratament protetic.

Principiul biomecanic este caracteristic pentru protetica denta-
ră şi prevede un echilibru eficient al raportului de rezistenţă
dintre substratul biologic al cîmpului protetic şi proteze sau alte
dispozitive. In vederea realizării cu succes a acestui principiu
trebuie cunoscute legităţile influenţei forţelor ce se dezvoltă în
timpul funcţiei piesei protetice şi mecanismului de transmitere a acestor
forţe substratului biologic al cîmpului protetic. Ca sub-
stratul biologic să suporte aceste acţiuni este necesar ca materia-
Iul din care va fi confecţionată piesa protetică să posede însuşiri
mecanice şi fizice respective (duritate, elasticitate, rezistenţă,
coeficient corespunzător de dilatare şi contracţie sub influenţa
temperaturii etc.). Totodată trebuie luat în consideraţie şi gradul
rezistenţei biologice a ţesuturilor cîmpului protetic în vederea
suportării presiunii asupra lor. Aşa, de exemplu, complexul dinte-
parodont dispune de o adaptare biologică de recepţie a forţelor func-
ţionale, pe cînd substratul mucoosos nu posedă aşa însuşiri. Deci
pentru a atribui o stabilitate biomecanica respectivă construcţia
protetică trebuie să fie confecţionată în raport cu rezistenţa ţesutu-
rilor cîmpului protetic. Dacă vor fi depăşite posibilităţile de rezis-
tentă a ţesuturilor atît în ce priveşte forţa, cît şi direcţia presiunii
exercitate, se va crea un dezechilibru biomecanic care va influenţa
negativ asupra acestor ţesuturi provocînd dezvoltarea proceselor pa-
tologice. Pentru reducerea presiunilor nocive asupra ţesuturilor cîm-
11
 pului protetic piesele protetice urmează să fie confecţionate în
raport cu indicaţiile tabloului clinic, şi legile biomecanice. La pre-
venirea suprasolicitării ţesuturilor de susţinere contribuie şi fac-
torii biologici, care în caz de necesitate, la apariţia durerii, reflec-
tor vor micşora presiunea. De menţionat, că evitarea acţiunii
nocive a protezelor asupra ţesuturilor de susţinere poate fi reali-
zată numai prin obţinerea unei stabilităţi biomecanice dintre com-
plexul proteză — cîmp protetic.

13. Pregătirea preprotetică şi proprotetică a cavităţii bucale. Metodele de

tratament protetic. Caracteristica.
Un rol deosebit de important în protetica dentară îl ioacă
tratamentul pre- şi proprotetic, care în literatura de specialitate
este considerat drept măsură necesară în vederea pregătirii cavi-
tăţii bucale pentru definitivarea terapiei protetice.
Pregătirea pre- şi proprotetică va purta un caracter individual
şi va depinde de tabloul clinic şi starea generală a organismului.
Nivelul acestei pregătiri trebuie să fie determinat de medicul sto-
matolog-ortoped, deoarece el va planifica şi realiza tratamentul
protetic. Prin urmare, antecedent ' tratamentului ortopedo-protetic
propriu-zis se va efectua: pregătirea cavităţii orale pre- şi pro-
protetică.
Pregătirea preprotetică . Această noţiune include un şir de măsuri
generale şi locale ce au drept scop educarea sanitară a pacientu-
lui, pregătirea generală a organismului, precum şi aplicarea măsu-
rilor generale şi locale de igienă şi asanare a cavităţii bucate.
Educaţia sanitară este o datorie a fiecărui medic si constă în
procesul de instruire a pacienţilor în scopul intensificării măsuri-
lor de profilaxie a afecţiunilor sistemului' stomatognat în cazul
unor maladii ale organismului (dereglări de metabolism, avitami-
noze, boli congenitale etc.), cît şi a sanogenezei bucale. Măsurile
de profilaxie locală prevăd respectarea igienei cavităţii bucale,
alegerea unui regim alimentar corespunzător, iar în caz de^ neces-
sitate si utilizarea preparatelor cu fluor. Ţinem să menţionăm că
o importantă deosebită în complexul de măsuri profilactice o are
tratamentul protetic efectuat Ia timp.
Pregătirea generală a organismului poartă un caracter indivi-
dual si va depinde de afecţiunile generale care sînt considerate ca
contraindicaţii în tratamentul protetic (maladii mfeetioase, psihice
acute, accese cardiovasculare etc.) sau care pot influenta planifi-
carea si realizarea acestui tratament (epilepsia, diabetul zaharat,
afecţiuni ale sistemului nervos din zona maxilofacială, alergii etc.).
In asemenea cazuri, bolnavul va urma un tratament prealabil
corespunzător indicat de către specialiştii respectivi. Totodată se
vor lua măsuri de evitare a accidentelor în timpul realizării tra-
tamentului protetic, iar planificarea pieselor protetice va fi indivi-
dualizată în corespundere cu caracterul maladiei generale.
Măsurile generale de igienă şi asanare a cavităţii bucale sînt
obligatorii pentru fiecare plan preprotetic în parte.
Măsurile de igienă includ, în primul rînd, detartrajul tuturor
suprafeţelor dentare plus recomandările privind tehnica penaju-
lui. Detartrajul va fi efectuat minuţios în cîteva şedinţe fiind înso-
ţit de un tratament antiinflamator al parodontului marginal, expli-
cînd totodată pacientului rolul menţinerii igienei cavităţii bucale
în profilaxia afecţiunilor sistemului stomatognat.
Celelalte măsuri generale de asanare a cavităţii bucale includ
tratamentul afecţiunilor mucoasei, al leziunilor odontale coronare,
odonto-parodontale, extracţia rădăcinilor dentare ce nu pot fi supu-
se tratamentului conservativ sau folosite la cel protetic, şi se refac
rezultatele tratamentului efectuat incorect. Trebuie de menţionat
că neglijarea acestor măsuri constituie o greşeală medicală gravă,
deoarece tratamentul protetic va fi neadecvat şi într-un timp scurt
va provoca diferite complicaţii sau exacerbări ale proceselor cro-
nice, ceea ce va solicita ulterior extracţii dentare ce puteau fi evi-
tate şi modificări esenţiale ale pieselor protetice.
12
 Pregătirea proprotetică. Această metodă include măsuri speciale
terapeutice, chirurgicale, ortopedice, ortodontice şi mixte, care suc-
cedă măsurile preprotetice, fiind realizate în dependenţă de planul
tratamentului protetic individual. Necesitatea pregătirii proproteti-
ce a cavităţii bucale va fi determinată după un examen minuţios
complet şi complex şi se va aborda la nivelul dinţilor, arcadelor
dentare, mucoasei şi bazei osoase.
Dacă măsurile preprotetice sînt considerate nespecifice, măsuri-
le proprotetice vor fi determinate ca specifice, deoarece ele urmă-
resc scopul creării condiţiilor necesare pentru realizarea unui tra-
tament protetic eficient. Noi considerăm că în acest complex de
măsuri este utilă şi includerea pregătirii psihice a pacientului ca
factor important de asigurare a eficacităţii tratamentului ortopedo-
protetic.

14. Clasificarea protezelor dentare după modul de fixare ( exemple ), modul de

transmisie a presiunelor funcţionale ( exemple) şi modernă (exemple).
Remediile ortopedo-protefice condiţional pot fi clasificate în ur-
mătoarele grupe:
1) proteze dentare;
2) aparate ortopedice (dispozitive) cu caracter de şinare;
3) şine-proteze;
4) aparate ortopedice pure;
5) aparate ortopedo-protetice;
6) aparate utilizate în tratamentul traumatismelor sistemului
stomatognat;
7) proteze maxilare şi faciale;
8) aparate (proteze) mixte.
P r o t e z e l e d e n t a r e . Proteza (din greceşte «prothesis»)
este un dispozitiv, care înlocuieşte un organ sau o parte a unui or-
gan restabilindu-i forma anatomică şi funcţia pierdută sau dereg-
lată.
Protezele dentare se clasifică după mau multe criterii:
1. După modul de fixare: a) fixe (incrustaţiile, sau inlay-ul
toate varietăţile coroanelor, dinţii cu pivot, punţile dentare); aces-
te construcţii'fiind fixate pe cîmpul protetic cu ajutorul unui cement
special pot' fi înlăturate din cavitatea bucală numai de medic;
b) mobile (protezele parţial mobile cu placă, protezele scheletate,
protezele totale); aceste proteze se fixează pe cîmpul protetic
prin intermediul diferitor dispozitive (croşete, culise, călăreţi etc.)
şi uşor pot fi deplasate din cavitatea bucală nu numai de medic,
dar şi de pacient, la dorinţa lui.
2. După mărimea breşei arcadei dentare pe care o înlocuieşte:
a) proteze parţiale (punţi dentare, proteze parţiale mobile cu pla-
că, proteze parţiale mobile scheletate); b) proteze totale (cînd avem
o edentaţie totală).
3. După modul de transmisie a presiunilor masticatoare Rumpel
împarte protezele dentare în: a) fiziologice; b) nefiziologice;
c) semifiziologice.
Rumpel susţine că proteze fiziologice pot fi numite acele construc-
ţii care transmit presiunile masticatoare pe cale fiziologică, adică asupra
parodontului dinţilor-stîlpi (incrustaţiile, toate varietăţile
coroanelor artificiale, dinţii cu pivot, punţile dentare fixe). Prote-
ze nefiziologice se numesc acele construcţii care transmit presiunile
masticatoare pe cale nefiziologică, adică asupra fibromucoasei şi
substratului osos al cîmpului protetic (protezele parţial mobile cu placă
şi croşete de menţinere, protezele totale).

15. Amprenta. Definiţie. Clasificări. Metoda amprentării într-un timp cu un

material şi cu două materiale.

13
 Amprenta este copia negativă şi fidelă a cîmpului protetic. Tot-
odată cîmpul protetic în dependenţă de caracterul patologiei, de
particularităţile constructive ale lucrării şi sarcinile curativo-pro-
filactice va fi diferit în caz de afecţiuni odontale coronare,
edentaţie
parţială sau totală etc.
Din punct de vedere al scopului urmărit amprentele se împart în
documentare, auxiliare şi de bază. Amprentele documentare sînt
realizate la pregătirea proprotetică a cavităţii bucale în vederea
realizării modelului documentar, iar cele auxiliare — pentru reali-
zarea modelului de diagnostic (studiu) sau a modelului auxiliar ne-
cesar la confecţionarea diferitor lucrări ortopedo-protetice.
Amprentele de bază sînt obţinute după efectuarea intervenţiilor
de pregătire specială a dinţilor sau părţilor moi ale cîmpului pro-
tetic, pentru confecţionarea modelului de lucru şi realizarea lucră-
rii protetice. La rîndul său, amprentele se clasifică în amprente
anatomice şi funcţionale. Amprentele anatomice sînt realizate cu
ajutorul lingurilor standarde sau individuale fără a ţine cont de
starea funcţională a ţesuturilor moi ale cîmpului protetic. Ele sînt
utilizate pentru confecţionarea modelelor documentare, de studiu,
diagnostic şi a protezelor dentare fixe, a celor mobilizabile cu su-
port dentoparodontal sau muco-osos. Amprentele funcţionale sînt
realizate numai cu ajutorul lingurilor individuale şi prin folosirea
unor teste funcţionale speciale, care permit înregistrarea stării
funcţionale a fibromucoasei cîmpului protetic. Ele sînt indicate
pentru realizarea protezelor totale, cît şi a celor parţial
mobilizabile cu suport muco-osos sau mixt, dacă apare asemenea
necesitate.
Tn dependenţă de tehnica realizării amprentei ele pot fi diviza-
te în: 1) amprente realizate într-un timp; 2) amprente realizate în
doi timpi; 3) amprente de corectare; 4) amprente în inel de cupru;
5) amprente în ocluzie; 6) amprente parţiale; 7) amprente totale.
["Amprenta realizată într-un timp este obţinută prin depunerea
materialului amprentar în lingura de amprentare şi presarea lui di-
rect pe cîmpul protetic. Această tehnică poate fi utilizată şi la apli-
carea a două materiale amprentare de diferită consistenţă: unul
vîscos şi altul fluid. Tn acest scop ambele materiale sînt preparate
concomitent, după aceea materialul vîscos se depune în lingura
amprentară, iar cel fluid luat într-o seringă se injectează împreju-
rul dinţilor preparaţi, fiind concomitent înglobat în materialul
vîscos.

16. Metoda amprentării în doi timpi. Etapele amprentării cu linguri standard.

Amprenta executată în doi timpi (în două faze) este obţinută
prin realizarea unei amprente întru-un timp; după ce este îndepăr-
tată de pe cîmpul protetic, este acoperită de un material fluid, lin-
gura fiind reintrodusă în cavitatea bucală. O altă variantă în pri-
mul timp prevede acoperirea dinţilor preparaţi cu o pastă fluidă,
apoi în timpul doi aplicarea lingurii cu un material de amprentare
vîscos (amprente duble). Amprenta de corectare este considerată ca o
modificare a metodei de amprentare în doi timpi şi în cazul căreia se
aplică materiale amprentare de aceeaşi provenienţă chimică.
Realizarea amprentelor cu materiale de consistentă diferită în
literatura de specialitate sînt cunoscute şi sub numele de ampren-
te duble.
Pentru realizarea amprentei cu inel de cupru sînt folosite inele
de cupru sub formă de tuburi, cu o grosime de 0,2 mm, care se
adaptează cervical, transversal şi axial la nivelul bontului dintelui
preparat. Adaptarea transversală rezervă un spaţiu de 0,02—0,03 mm
pentru materialul de amprentare, iar cea cervicală repetă forma co-
letului. Materialul de amprentare se introduce în inel care este pre-
sat pe bontul dentar preparat, după ce peste acest inel se realizea-
ză supraamprentă.
(Amprenta în ocluzie este executată folosind lingura amprenta-
ră specială, care permite obţinerea imaginilor ambelor arcade dentare
în poziţie de ocluzie centrică. Asemenea amprentă poate fi la fel obţi-
14
nută în doi timpi. După obţinerea primei amprente (portamprentă)
pe ea se aplică un strat subţire de material amprentar fluid, se
reintroduce din nou în cavitatea bucală şi se menţine sub acţiunea
presiunii ocluzale.
Amprenta parţială ne înregistrează elementele cîmpului prote-
tic de pe sectorul dat al unei arcade dentare, pe cînd cea totală
va fi obţinută de pe întreaga arcadă.
Amprentarea cîmpului protetic este o fază principală în confec-
ţionarea protezelor dentare, care trebuie realizată cu mult discer-
nămînt, urmărind respectarea următoarei ordine: 1) alegerea lin-
gurii amprentare; 2) prepararea materialului amprentar şi depune-
rea lui în lingură; 3) introducerea lingurii în cavitatea bucală şi
presarea materialului amprentar pe cîmpul protetic şi prelucrarea
marginilor; 4) îndepărtarea amprentei de pe cîmpul protetic; 5) ana-
liza amprentei.
L i n g u r i l e p e n t r u a m p r e n t a r e a c î m p u l u i pro-
t e t i c ş i a l e g e r e a lor. Lingurile amprentare sînt dispo-
zitive speciale şi reprezintă suportul rigid, rezistent, pe care se de-
pune materialul de amprentare şi se presează pe cîmpul protetic.
Ele sînt diverse după dimensiuni şi formă, caracteristice pentru ma-
xilă şi pentru mandibulă.
Lingura pentru realizarea amprentei de pe maxilă este compusă
din bază, care acoperă versantul vestibular al apofizei alveolare,
arcada dentară şi bolta palatină. Anterior, la centrul bazei este so-
lidarizat mîncrul lingurii, care permite manevrarea în timpul intro-
ducerii şi îndepărtării amprentei de pe cîmpul protetic. Totodată,
mînerid fiind situat anterior, corespunzător liniei mediane a feţei
prezintă şi un clement de reper pentru aşezarea simetrică a lingu-
rii cu materialul de amprentare pe cîmpul protetic. Lingurile am-
prentare mandibulare se deosebesc de cele pentru maxilă prin răs-
croirea bazei la crearea locului pentru limbă şi prezenţa inarginiK
orale care acoperă versantul oral al apofizei alveolare.
Există două tipuri de linguri: a) linguri standard; b) linguri
individuale.
Lingurile standard sînt cunoscute şi sub numele de linguri uni-
versale, produse industrial cu dimensiuni variate, din materiale me-
talice şi nemetalice. Ele pot fi cu elemente retentive pentru mase-
le amprentare, reprezentate ca regulă de perforaţii sau de nervuri, şi
fără elemente retentive. Lingurile amprentare standarde se fabri-
că atît pentru fiecare maxilar, cît şi pentru realizarea concomitentă
a amprentei de pe ambele maxilare în poziţia de ocluzie centrică,
fiind fenestrate pentru dinţii antagonişti (amprente în ocluzie).
Lingurile individuale sînt confecţionate din materiale termo-
plastice (acrilate auto- şi termopolimerizabile) pentru fiecare caz
în parte. Ele la fel se confecţionează şi industrial din acrilate,
adaptîndu-le prin şlefuire la dimensiunile cîmpului protetic indi-
vidual.
Pentru realizarea unei amprente este necesar de a alege corect
lingura amprentară ca să corespundă după forma şi dimensiunile
cîmpului protetic. Alegerea lingurii se efectuează prin proba ei pe
cîmpui protetic şi trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
а) să acopere suprafaţa cîmpului protetic în întregime; b) margi-
nile lingurii să ajungă în apropierea zonei de reflexie a mucoasei;
c) între suprafaţa lingurii şi suprafaţa cîmpului protetic să fie
un spaţiu de 3—5 mm, necesar pentru obţinerea unei grosimi uni-
forme a materialului de amprentă.

17. Clasificarea materialelor amprentare după Postolachi, Bîrsa. Exemple.

Postolachi, Gh. Bîrsa consideră că actualmente pentru uti-lizarea

practică a materialelor amprentare în clinică, cît şi din
punct de vedere al realizării modelelor în laboratorul tehnicianului
dentar mai raţional este de a le clasifica conform stării lor fizice
la finala prizei. După acest criteriu ei clasifică toate materialele
15
 amprentare în două grupe: 1) elastice; 2) dure. în dependenţă de
posibilitatea utilizării secundare ambele grupe sînt subdivizate în
materiale reversibile şi ireversibile.
I.Postolachi si Gh.Birsa clasifica materialele amprentare in 2 grupe
a)elastic, b)dure
Materialele amprentare elastice sint reprezentate de:
hidrocoloizii reversibili si ireversibili;
elastomeric de sinteza care cuprind 3 grupe de materiale:
siliconice,
polisulfidice,
polieterice
Materialele amprentare dure:
a)reversibile:materiale termoplastice
b)ireversibile:ghipsul si pastele din oxid de zinc si eugenol.
Insusiri:materialul trebuie sa redea fidel,pronuntat contururile partilor dure si moi ale
cimpului protetic;sa nu-si modifice volumul pina la realizarea modelului;sa nu se
deformeze la indepartarea lui de pe cimpul protetic;sa posede rezistenta la presiuni
dupa priza;procesul de priza sa parcurga rapid;sa nu actioneze nociv asupre tesuturilor
cimpului protetic.

18. Clasificarea leziunelor odontale coronare după Dechaume –Burlui

M. Dechaume si V. Burlui clasifica leziunile odontale coronare in 4 clase:

Clasa I. Anomalii de sediu, volum, forma, directie. Aceste anomalii nu sunt
leziuni propriu-zise, dar reclama aceleasi metode de tratament ca si leziunile
coronare.
Clasa II. Leziunile odontale coronare congenitale cu specific ereditar:
amelogeneza imperfecta, dentina opalescenta ereditara, displazia Capdepond,
dentina opalescenta Hodge, dentinogeneza imperfecta si displazia dentinei.
Aceste afectiuni prezinta niste tulburari de geneza a tesuturilor dure care la fel
necesita un tratament protetic.
Clasa III. Leziunile odontale coronare dobindite inainte de eruptia dintilor:
hipoplaziile simple ale smaltului, hipoplaziile complexe si anomaliile dentare
prin radiatii ionizante (razele X, fluxuri de neuroni) in perioada preeruptiva.
Clasa IV. Leziuni odontale coronare dobindite in perioada post eruptiva. Aceste
afectiuni pot afecta dentitia temporara si permamenta. Leziuni odontale coromare
ale dintilor temporali se manifesta prin urmatoarele forme clinice: melanodontia
Belteami si Romieux, vulnersbilitatea dentara si diferite leziuni coronare in
forma de carie, traumatisme, abraziuni etc. Leziunile coronare ale dintilor
definitivi se maniesta sub urmatoarele forme: sindromul Dubreulil-Chambardel,
leziunile odontale consecutive intoxicatiilor medicamentoase, caria simpla
galopanta, leziuni prin radiatii ionizante indelungate, discromiile dentare, uzura
dentara traumatica.

19. Tabloul clinic al leziunelor odontale – coronare. Examenul clinic subiectiv şi

obiectiv al pacienţilor cu leziuni odontale coronare.

16
LOC au o frecventa inalta afectind 60-95% din populatie. In raport de etiopatogenie,
particularitatile individuale si de evolutie au un tablou clinic variat care consta din
simptome subective si obective.

Simptomele subiective. Unul din cele mai caracteristice simptome subective care aduce
de cele mai multe ori pacientul la medic este durerea, ea apare din cauza iritatiilor
terminatiunilor nervoase si intensitatea ei depinde de profunzimea leziunilor, precum si
de gradul de pierdere a substantei dentare. Un alt simptom important este
apariţia tulburărilor fizionomice,care apar atît în urma pierderilor de
substanţă dură a coroa-
nelor dentare din zona frontală în caz de carie, abraziunea ţesutu-
rilor dure, traumă etc., cît şi în caz de abateri de la structură, cu-
loare, formă, provocînd şi dereglări în armonia arcadelor dentare.

Leziuniie odontale coronare deseori sînt şi cauza tulburărilor

funcţiei masticatorii, atît în caiz de afectare a dinţilor frontali, ca-
re îndeplinesc faza de incizie a actului de masticaţie, cît şi a celor
laterali, micşorînd eficacitatea de zdrobire şi triturare ale ciclului
masticator.In caz de leziuni întinse ale dinţilor frontali pot surveni şi
tul-
burări de fonaţie. Afecţiunea dinţilor din zona frontală, gravă ca
suprafaţă şi profunzime, împiedică articularea fonetică şi pronun-
ţarea cuvintelor. Pot surveni şi aşa-numitele tulburări de structură
insuficientă în verigile sistemului stomatognat care se manifestă
prin apariţia diferitor neuroze sau a altor alterări ale psihicii pa-
cientului.

S i m p t o m e l e o b i e c t i v e . Leziunile odontale coronare

se manifestă printr-un tablou clinic obiectiv variat. Leziunile coro-
nare ce afectează structura ţesuturilor dure prin diferite distrofii
dau un aspect cretos al suprafeţelor de smalţ sau modificări de cu-
loare. Leziunile odontale coronare provocate de lipsa substanţei
dentare pot pre'zenta cele mai variate aspecte clinice. Fiind lo-
calizate pe diferite suprafeţe, ele vor produce modificări de struc-
tură coronară, formă, culoare etc. La fel poate apărea şi absenţa
punctului de contact ca urmare a lipsei de substanţă coronară sau
a modificării formei şi mărimii dinţilor. De menţionat că lipsa de
substanţă poate fi localizată şi la nivelul stopurilor centrice, vîr-
furi cuspidiene de sprij'in, fosete, fapt ce va genera deplasări verti-
cale ale dinţilor în căutarea contactului dentar. In sfîrşit, toate
aceste modificări duc la dezvoltarea unui dezechilibru static şi di-
namic în întregul sistem stomatognat.

17
un evoluţia lor leziunile odontale coronare pot genera o serie de
complicaţii cu manifestări locale, locoregionale şi generale.

Complicaţiile locale se manifestă sub formă de pulpite acute

sau cronice, ce apar în urma afectării pulpei dentare ca rezultat al
evoluţiei leziunilor coronare.Complicaţiile parodontale pot fi
sistematizate sub formă de complicaţii ale parodontului apical, acute sau
cronice, ce survin ca rezultat al infectării ţesuturilor periapicale pe cale
pulpară, parodontal sau osoasă. 'Complicaţiile parodontului marginai-
acute sau cronice pot apărea în urma iritaţiilor şi inflamării care survin
în cazul traumatizării directe sau se asociază cu dezvoltarea florei
microbiene din leziunile odontale coronare. Inclusiv pot apărea compli-
caţii ocluzale prin migrări dentare, pierderea punctelor de contact,
dispariţia stopurilor ocluzale centrice. Tabloul clinic deseori se complică
prin afecţiuni locoregionale care includ tulburări generate de prezenţa
leziunilor dinte-parodont. La nivelul articulaţiei temporo-mandibulare
pot apărea dureri, crepitaţii, salt articular, degenerări aie meniscului
datorită tr a u m a t i s m el or cronice.La nivelul muşchilor mobilizatori
pot apărea oboseala musculară, spasmul, dezechilibrul tonic etc. Ca
rezultat al tulburărilor enumerate se pot produce modificări de relaţii
mandibulo-craniene şi apariţia unor relaţii excentrice.Complicaţiile
generale (digestive, de ordin psihic) nu se evidenţiază
imediat.Complicaţiile digestive sînt, în fond, provocate de o masticaţie
insuficientă, care poate provoca sau acutiza gastritele, duodeniteîe,
ulcerul gastric etc.

20. Examenul clinic exobucal şi endobucal al pacienţilor cu leziuni odontale

coronare.
Examenul clinic are drept scop culegerea datelor necesare în ve-
derea aprecierii diagnosticului corect şi determinării metodei de
tratament în raport de forma clinică a leziunii. Anamneză se va
efectua după o anumită ordine descrisă precedent. Aici noi ne vom
referi numai la unele particularităţi caracteristice pentru leziunile
odontale coronare.
E x a m e n u l e x o b u c a l . Efectuînd examenul exobucal, se
atrage atenţia la structura feţei, prezenţa sau absenţa asimetrici, poziţia
buzelor, comisurilor orale, înălţimea etajului inferior al fe-
18
ţei şi alte particularităţi. Aceasta este necesar, deoarece leziunile
odontale coronare însoţite de lipsa de substanţă dentară prezintă
aspecte clinice variate. In majoritatea cazurilor la pacienţii cu le-
ziuni odontale coronare simptomele faciale lipsesc. Dacă leziunile sînt
întinse, profunde şi localizate în zona dinţilor frontali, se va obser-
va schimbarea poziţiei buzelor şi în special a celei superioare, ca-
re poate fi «prăbuşită». In leziunile provocate de abraziunea pro-
fundă a dinţilor şi mai ales de caracter generalizat se va micşora
şi etajul inferior al feţei. Prin urmare, examenul exobucal în cazu-
rile de afecţiuni odontale coronare poate depista diverse simptome
faciale, care vor fi luate în consideraţie la alcătuirea planului de
tratament.
E x a m e n u l e n d o b u c a l . Incipient se atrage atenţia la
gradul de deschidere a cavităţii bucale, după ce vizual cu ajutorul
instrumentelor se studiază starea mucoasei, începînd cu vestibu-
lul oral. Dereglările observate, ca de exemplu, prezenţa diferitor
formaţiunii tumorale, ulceraţii, traume provocate de dinţii cu lezi-
uni sau din alte cauze se notează în fişa de observaţie.
Examenul arcadelor dentare va urmări stabilirea formei, si-
metriei, inspectînd fiecare dinte prin palpare, sondare şi percuţie
într-o anumită ordine, de la dreapta la stînga la maxilă, iar la man-
dibulă de la stînga la dreapta. Cu o deosebită atenţie se vor exa-
mina leziunile: localizarea lor, forma, întinderea, gradul de sensi-
bilitate, tipul şi calitatea tratamentelor efectuate (obturaţii, micro-
proteze); sondarea trebuie făcută cu multă prudenţă.
Pentru fiecare dinte examinat se va aprecia obligatoriu vitali-
tatea, utilizînd stimuli ce determină starea pulpei dinţilor lezaţi.
La fel fiecărui dinte îi vom examina starea ţesutului parodontal
prin inspecţie şi palpare, apreciind starea mucoasei gingivale (cu-
loarea, prezenţa edemului, hiperplazia etc.), prezenţa pungilor pa-
rodontal şi profunzimea lor, gradul de mobilitate al dinţilor.
Efectuînd percuţia dintelui în ax, folosind mînerul sondei, ob-
ţinem date privind starea periodonţiului apical, iar prin percuţia
orizontală — a celui marginal.
Este obligatorie examinarea rapoartelor între cele două arcade
dentare atît static, cît şi în dinamică, apreciind starea de postură
şi relaţie centrică.
Examinarea funcţiilor globale ale sistemului stomatognat se
va realiza prin efectuarea unor teste de apreciere a eficienţei mas-
ticatoare, de stabilire a stereotipului individual de masticaţie, teste
fonetice şi de deglutiţie.

21. Examenul paraclinic al pacienţilor cu leziuni odontale coronare.

Examenul paraclinic va contribui la stabilirea unui diagnostic corect si a unui

tratament optim individualizat. Asa, de exemplu, studiul modelelor ne va
permite sa precizam aspectele morfologice

particulare, pozitia dintilor pe arcada, cit si rapoartele ocluzale statice.

Radiografia simpla ne furnizeaza date suplimentare, utile, privind

integritatea coronara, lipsa de substanta, localizarea si raportul cu camera
pulpara, obturatiile, adaptarea cervicala a microprotezelor, volumul camerei
pulpare, detalii asupra radacinilor, canalului radicular, apexului, raportul
corono-radicular, starea tesuturilor parodontale si calitatea tratamenelor
19
endodontice. Daca va fi necesar, se vor aplica si alte metode paraclinice
(electroodontodiagnosticul, radiografia panoramica, electromiografia etc.)

22. Diagnosticul leziunelor odontale coronare. Exemple. Metode de

tratament ale leziunelor odontale coronare.Caracteristica.

*Diagnosticul. Diagnosticul leziunilor odontale coronare se stabileste pe

baza unui examen clinic si paraclinic complet si complex si trebuie sa
cuprinda atit aspectele privind starea locala, cat si cea generala.

Diagnosticul de stare locala consemneaza situatia prezenta a integritatii

odontale coronare si se poate caracteriza prin urmatoarele componente:

a) anatomo-clinic, ce consta in stabilirea existentei leziunii odontale

coronare;

b) topografic, ce consemneaza dintele si suprafata (meziala, distala ,

vestibulara, orala, ocluzala);

c) etiologic, care indica cauza aparitiei leziunii odontale ( de origine carioasa,

traumatica, ereditara, plurifactoriala etc.);

d) functional, care precizeaza tulburarile functiilor sistemului stomatoganat,

prin gradul de afectare a masticatiei, fizionomiei, foneticii, de deglutitie etc.

e) complicatiile provocate de leziunea odontala coronara ( migrari dentare

etc.).

-principiile fundamentale morfofunctionale ale tratamentului leziunilor

odontale coronare sunt : curativ, profilactic, biologic, biomecanic si
homeostazic.

-Tratamentul leziunilor odontale coronare se efectueaza pe cale

chirurgicala, medicamentoasa si de restaurare.

*Metode de tratament ale leziunelor odontale coronare. caracteristica:

20
1. Metoda de reconstituire coronara este aplicata in leziuni odontale nu prea
intinse in suprafata si profunzime, in scopul asigurarii rezistentei, retentiei,
stabilitatii microprotezelor realizate sub forma de inlay, onlay, pinlay, inlay-
onlay.

2. Metoda acoperirii coronare consta in aplicarea microprotezelor dentare

de acoperire, individualizate, ce refac morfologia si functia coroanelor
naturale. Aceasta metoda este recomandata cand leziunile odontale
coronare sunt profunde, intinse ca suprafata, iar terapia de reconstituire
este ineficienta. Indicatiile terapiei de acoperire sunt de o frecventa
considerabila, datorita realizarii unei morfologii coronare corecte si refacerii
functionale.

3.Metoda sustituirii consta in aplicarea microprotezelor ce substituie in

intregime coroana naturala a dintelui. Aceasta metoda este indicata in cazul
distrugerii in intregime a coroanei dentare. Mijloacele protetice folosite in
realizarea metodei respective sunt reprezentate de coroanele de substitutie
(dinti cu pivot).

23. Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul leziunelor odontale coronare

prin metoda reconstruirii.

Prin metoda reconsreuirii incrustatile sunt indicate la tratamentul leziunelor

odontale coronare in urmatoarele situatii clinice:

*Indicatii:

a) la restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partilae provocate

de caria dentara, fracturi traumatice si abraziuni exagerate, tratamentul
carora prin intermediul obturatiilor este imposibil sau neefectiv;

b) ca elemente de agregare a diferitelor lucarari protetice (punti dentare,

proteze mobile);

c) ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate;

d) ca elemente de echilibrare a ocluziei, realizind stopuri ocluzale stabile la

nivelul fetelor ocluzale ale dintilor afectati.

21
*containdicatiile: terapiei prin incrustatii reies din tabloul clinic.

a) incrustatiile nu sunt aplicate pe dintii temporari.

b)in caz de leziuni coronare intinse sau greu accesibile.

c) la pacientii cu o predispozitie la caria dentara.

d) in cazurile de dereglari ale psihicei.

e) la copii si adolescinti pana la 18 ani

24. Clasificarea leziunelor odontale coronare după Black, Kurilenko.

Indexul ILSOD după Milkevici şi alegerea tipului de inlay în raport de
valoarea lui

*Cea mai frecvent folosita clasificare a leziunilor odontale carioase este

clasificarea dupa BLACK (1881), care distinge 5 clase de leziune:-

- Clasa a 1: include cavitatile situate in santurile si gropitele smaltului pe

suprafata ocluzala a molarilor si premolarilor, in santurile si gropitele
vestibulare sau orale, la fel si in gropitele orale ale incisivilor superiori.

- Clasa a 2-a : cuprinde cavitatile de pe suprafetele proximale ale molarilor

si premolarilor.

- Clasa a 3-a : cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale dintii frontali, cu

unghiul incizal pastrat.

- Clasa a 4-a : cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale dintii frontali, cu

unghiul incizal distrus.

- Clasa a 5-a : numara vrietatile de cavitati situate in triemea cervicala a

fetelor vestibulare sau orale ale dintilor.

*V. Kirilenko a elaborat o clasificare a leziunilor odontale coronare ce sta la

baza confectionarii incrustatii din acrilate, impartind leziunile coronare in 2
clase:

22
- Clasa 1: leziunile dintilor devitalizati;

- Clasa a 2-a: leziunile dintilor vitali, care in dependenta de localizarea lor ,

se imparte in 4 subdiviziuni:

1. leziunile situate pe una sau ambele suprafete coronare proximale sau

proximala-ocluzala a dintilor laterali;

2. leziunile dintilor frontali situate pe suprafetele proximale ca defecte

unghiulare;

3. toate leziunile pe orice suprafata afara de cea proximala;

4. leziunile atipice.

*V.Milikevici, pentru a determina gradul de leziune coronara pentru clasele

1 si a 2-a dupa Black, a propus indexul leziunii suprafetei ocluzale a dintelui
(ILSOD).

-Indexul prezinta coraportul dintre dimensiunile suprafetei atacate si toata

suprafata ocluzala.

-Suprafata ocluzala totala ca si cea lezata este determinata cu ajutorul unei

placute elaste si transparente gradata in mm.

-Daca ILSOD nu depaseste 0,2-0,3 mm2, atunci se recomanda incrustatii

metalice.

-Daca acest indice constituie 0,4-0,5mm2 , incrustatia se intinde si se sprijina

pe cuspizii coronari.

-Daca acest indice este egal cu 0,6mm2 si mai mult ,atunci se acopera toata
suprafata ocluzala a dintelui.

25. Zonele periculoase a dinţilor frontali după Gavrilov, Abolmasov şi a

dinţilor laterali după Gavrilov, Kliuev.

- La prepararea dintilor pentru incrustatii trebuie sa tinem cont de zonele

periculoase si nepericuloase determinate de mai multi savanti.
23
-E.Gavrilov si N.Ablomasov au studiat aceste zone pentru dinti frontali iar
B.Kliuev si E.Gavrilov pentru dintii laterali.

- La prepararea cavitatile in zonele periculoase (nehasurate) trebuie sa fim

foarte atenti, deoarece stratul tesutului dur este subtire si apare pericolul
perforatiei camerei pulpare, pe cand in celalalte zone avem posibilitatea de
a prepara cavitatea mai adanc.

26. Etapele de pregătire a cavităţilor sub incrustaţii şi cerinţele către

prepararea cavităţilor pentru incrustaţii în leziunele de Blăck cl.I.-II.

*Etapele de pregatire a cavitatilor sub incrustatii sunt :

1. Deschiderea cavitatii;

2. Crearea formei de contur ;

3. Indepartarea dentinei ramolite ;

4. Largirea cavitatii in limitele tesuturilor sanatoase;

5. Crearea punctelor de retentie ;

6. Bizotarea marginilor cavitatii;

7. Finisarea ;

8.protejarea plagii dentinare;

* Cerintele către prepararea cavităţilor pentru incrustaţii:

1. Cavitatea trebuie sa fie preparata nu numai in limitele smaltului, dar

numai decit si in limitele dentinei.

2. Peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor sa divieze,

pentru a putea fi detasata usor din cavitatea bucala macheta din ceara si a
introduce incrustatia.

24
3. Planseul cavitatii trebuie sa fie paralel camerei pulpare avind o directie
strict orizontala. Acest perete trebuie sa aiba o grosime satisfactoare
cotrapunindu-se cu succes presiunilor masticatoare din directia incrustatiei.

4. Pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a largi cavitatea in

limitele tesuturilor sanatoase.

5. Este obligatorie crearea punctelor retentive pentru a asigura o buna

fixare a incrustatiei.

6. Marginile cavitatii trebuie sa fie bizotate pentru a asigura o inchidere

perfecta a cavitatii de incrustatie si pentru o protectie a prismelor de smalt
subminate.

7. Toate suprafetele cavitatii trebuie sa fie bine finisate.

27. Cerinţele către prepararea cavităţilor pentru incrustaţii în leziunele de

cl.III.,IV,V, Black.

1. Cavitatea trebuie sa fie preparata nu numai in limitele smaltului, dar

numai decit si in limitele dentinei.

2. Peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor sa divieze,

pentru a putea fi detasata usor din cavitatea bucala macheta din ceara si a
introduce incrustatia.

3. Planseul cavitatii trebuie sa fie paralel camerei pulpare avind o directie

strict orizontala. Acest perete trebuie sa aiba o grosime satisfactoare
cotrapunindu-se cu succes presiunilor masticatoare din directia incrustatiei.

4. Pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a largi cavitatea in

limitele tesuturilor sanatoase.

5. Este obligatorie crearea punctelor retentive pentru a asigura o buna

fixare a incrustatiei.

6. Marginile cavitatii trebuie sa fie bizotate pentru a asigura o inchidere

perfecta a cavitatii de incrustatie si pentru o protectie a prismelor de smalt
subminate.
25
7. Toate suprafetele cavitatii trebuie sa fie bine finisate.

28. Obţinerea machetei din ceară la confecţionarea incrustaţiilor prin

metoda directă şi indirectă.

26
29. Proba şi cimentarea incrustaţiilor. Cimenturile dentare.

27
30. Indicaţii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda
acoperirii.

28
33. Instrumentarul folosit la prepararea dinţilor sub coroane de
înveliş. Cerinţe.

34. Indicaţii la utilizarea coroanelor de înveliş metalice ştanţate:

 Dinţii cu coroane medii şi înalte afectate de LOC;

 Ca elemente de agregare în punţile dentare din 2 bucăţi;
 În componenţa coroanelor mixte (coroana de inveliş metalica ştanţată
faţetată cu material fizionomic-acrilat) confecţionată dupa tehnica
Belkin-Kurilenko, U.S.M.M.

29
35. Metoda clasică şi modernă de preparare a dinţilor sub coroane
metalice ştanţate. Controlul calităţii preparării dintelui.

Metoda clasică:

30
Metoda moderna:

31
32
 Controlul calităţii preparării dintelui:

36.Cerinţele către dintele preparat sub coroana metalică ştanţată.

1) Conicizarea bontului să fie abia perceptibilă cu ochiul liber;

2) Suprafeţele vertical să nu fie plane, dar rotungite;
3) Perimetrul ocluzal să fie mai mic sau să corespundă secţiunii
transversal la nivelul coletului;
4) Spaţiul interocluzal să fie egal cu grosimea viitoarei coronae.

33
37. Accidentele posibile la prepararea dinţilor sub coroanele
metalice ştanţate.

34
38.Amprentarea într-un timp şi în doi timpi a cîmpului protetic la
confecţionarea coroanelor metalice ştanţate.

35
39. Metodica de evaluare a raportului marginei coroanei metalice
ştanţate cu parodontul marginal.

40.Metoda probei coroanei de înveliş.

36
37
41. Proba definitivă şi fixarea coroanelor. Complicaţiile şi profilaxia
lor.

38
Complicaţiile şi profilaxia:

42. Dezavantajele coroanelor metalice stantate. Indicatii si contraindicatii la

LOC cu coronae metalice turnate.

*Dezavantajele

39
  disconfort in gura, marginea tăitoare și neermetică a coroanei sub care
intră resturile de mâncare şi nu pot fi eliminate desinestătător;
 risc ridicat de a dezvolta boli inflamatorii gingivale.
 Limita de preparare este imprecisă, atât pe bont cât şi pe model.
 Marginile subţiri ale machetei de ceară se pot deforma în cursul
îndepărtării de pe model şi/sau în timpul ambalării.
 Marginile restaurtării vor fi foarte subţiri; ele se pot deforma sub acţiunea
forţelor ocluzale şi cimentul se va dizolva.
 Pentru a asigura o grosime suficientă marginilor restaurarii, tehnicianul
realizează adesea supraconturări cu consecinţe nefavorabile asupra
parodonţiului marginal
Este fabricat din oţel medical.

*Indicatii 

- scopul urmarit: restaurarea morfologiei si functiei coronare, agregarea unei

proteze fixe, ancorarea unei proteze mobilizabile etc.,

- topografia dintelui pe arcada: in zona frontala sau laterala,

- starea pulpei si a parodontiului marginal,

- conditii clinico-tehnice: dotarea cabinetului si a laboratorului. 

-dinţi cu distrucţii coronare întinse sau cu obturaţii multiple, pentru consolidarea

mecanica a acestora

-când pierderile de substanţă dură dentară nu mai pot fi reconstituite prin

obturaţii, incrustaţii sau coroane parţiale;

-pentru prevenirea proceselor de uzură dentară datorită, fricţiunii exercitate de

elementele de menţinere şi stabilizare a protezelor mobilizabile;

-ca mijloc de prevenţie a cariilor secundare, circulare, de colet şi multiple

precum şi in bruxism pentru stoparea proceselor de autodistruger a ţesuturilor
dure dentare;

-pentru refacerea ariilor de contact când spaţiul interdentar este de 2mm (se va
confecţiona o coroană) sau mai mare de 2mm (când se vor realiza două coroane
pe dinţi vecini);

40
-în zonele de sprijin pe structuri dure dentare cu rezistenţâ scăzută la boala
carioasa pentru a conferi o anumită protecţie mecanică;

-în abraziuni patologice, pentru reconstituirea şi consolidarea reliefului ocluzal;

-în fracturi de cuspizi şi pereţi ai dinţilor din zona de sprijin;

-în reconstituirea morfologiei dentare în zonele de sprijin pentru refacerea şi

menţinerea DVO;

-pentru refacerea reliefului ocluzal şi a planului de ocluzie în terapia

disfuncţiilor mandibulare după efectuarea coronoplastiilor.

*Contraindicatiile coroanelor de invelis

- pe dinţi cu parodonţiul marginal afectat, pânâ la rezolvarea şi/sau finalizarea

terapiei parodontale;

- pe dinţi cu mobilitate dentară avansată;

- pe dinţi cu tratamente endodontice incorecte şi/sau cu patologie periapicalâ;

- In pierderi mari de substanţă dură care nu mai oferă retenţia necesară acestui
tip de restaurări protetice şi nici nu mai pot fi refacuţi prin DCR-uri;

- pe dinţi cu modificări de poziţie peste 30° faţa de câmpul ocluzal, care sunt
supuşi unor solicitări anormale permanente;

- pe dinţi cu resorbţii alveolare care ating treimea apicală;

- pe dinţi izolaţi fară antagonişti;

-dinţi foarte scurţi, care după preparare nu mai prezintă premize suficiente de
retenţie la pacienţi cu afecţiuni generale care nu suportă şedinţe lungi de
preparări

-la tineri sub 16 ani, la care canalele dentinare sunt largi, camere pulpare
voluminoase, dezvoltarea incompletă a rădăcinii şi închiderea incompletă a
apexului; în asemenea cazuri se poate face doar o acoperire temporară, prin
intermediul unei cape de protecţie.

43. Particularităţile preparării dinţilor stălpi sub coroane metalice turnate.

41
44. Particularitatile amprentarii cimpului protetic la aplicarea coroanelor
metalice turnate si material utilizate.

Dupa prepaprarea dintilor stilpi se trece la procesul de amprentare. De mentionat

ca tehnicianul dentar are nevoie nu numai de modelul dintelui preparat, dar si de
al dintilor vecini, al dintilor situati simetric pe arcada dentara si al celor
antagonisti. Aceasta metoda de amprentare ii va da posibilitate nu numai sa
restabileasca forma anatomica a dintelui preparat, dar sis a tina cont de dintii
vecini restabilind punctele de contact cu ei; sa confectioneze o coroana
asemanatoare dintelui situate simetric pe cealalta hemiarcada, restabilind si
cotactul intercuspidian cu antagonistul. Prin urmare, tehnicianul are nevoie de
amprentare totala ale ambelor arcade, chiar daca si va confectiona numai o
42
singura coroana de invelis. Deci medical este obligat sa obtine amprente totale
de lucru si amprente auxiliare. Amprentele partiale sau in ocluzie se utilizeaza
rar si pot fi realizate atunci cind nu sunt prezenti dintii situati simetric pe cealalta
hemiarcada dentara si cind lipsesc antagonistii. La amprentarea cimpului
protetic in terapia leziunilor odontale coronare se utilizeaza multiple material
amprentare care asigura obtinrerea unei imagini fidele a cimpului protetic.
Amprentarea cimpului protetic trebuie sa redea precis zona co;etului dintilor
preparati sis a ofere posibilitatea obtinerii unui model de lucru correct. Acest
procedeu poate fi realizat prin mai multe metode, toate urmarind redarea fidela a
obiectivelor supuse amprentarilor. Tinem sa mentionam ca unele din cele mai
effective metode este amprenta realizata in doi timp (dubla), care consta din
amprenat preliminara si finala. La prima etapa, cu ajutorul unui material special
(siliconat, tiocauciucat cu elasticitate redusa sau thermoplastic) indtrodus in
linguura amprentara se va obine amprenta preliminara sau portamprenta pentru
materialul fluid al stratului doi. Dupa uscarea acestei amprente in locasurile
corespunzatoare se introduce material elastic fluid, iar amprenta din nou se
indtroduce in cavitatea bucala. Dupa indepartarea amprentei, relieful dintilor la
colet al dintilor preparati trebuie sa apara vizibil in zona festonului gingival.

45. Etapele clinico-tehnice la confectionarea coroanelor metalice turnate.

*clinica: -prepararea dintilor- stilpi , amprentarea si protectia plagii dentinare;

*laborator: -realizarea modelului de lucru si auxiliar, modelarea machetei

coroanei din ceara, turnarea;

*clinica: - proba coroanei turnate;

*laborator: -prelucrarea mecanica , slefuirea si lustruirea lucrarii ;

* clinica: -proba si fixarea coroanei

46. Avantaje si dezavantaje coroanelor metalice turnate. Aliaje folosite.

*Avantaje:

-e usor de realizat;

- e cel mai conservator pentru substanta dentara;

- e utilizat pentru diferite tipuri de coronae

* Dezavantaje:

-e dificil de realizat;
43
-Ofera adaptarea marginala cea mai precara;

-este mai putin conservator pentru substanat dura dentara;

-nu ofera un unghi optim pentru refluarea cementului;

-la periferia prepararii ramin prisme de smalt nesustinute;

* Aliaje:

-aliaj din aur;

-platina;

-paladiu;

-argint;

-aliaje inoxidabile de crom-cobalt;

-aliaje pentru metalo-ceramica (nobile, seminobile, inoxidabile);

-aliaje din bronz(staniu, Cu, Al);

-aliaje pentru lipit;

47.Metode de protective ale plagii dentinare a dintilor preparati sub coronae

metalice turnate.

-acoperirea cu lacuri protective;

-folosirea gutierelor pet imp de noapte cu geluri respective;

Dupa obtinerea amprentei, reiesind din principiul biologic, este obligatoriu de a

menaja plaga dentinara de actiune nociva a mediului inconjurator (excitatii
mecanice, termice, chimice, invazii microbiene) prin pansarea bontului. In acest
scop pot fi folosite mijloace chimice (impregnare) si mecanice (diferite lacuri
sau coroane provizorii de protective fixate cu cementuri provizorii sau eugenatul
de zinc). Ca material de impregnare mai des utilizat serveste nitratul de argint
folosit in forma de solutie apoasa de 30% sau clorura de zinc de 30-40%. Din
lacuri cel mai frecvent este folosit lacul de fluor sau lacul celuloid de 5%.

48. Indicatii si contraindicatii la aplicarea coroanelor de invelis ecuatoriale.

Principiu de preparare a dintilor. Coarenele partiale ¾ si 4/5. Onlay.
Caracteristica. Indicatii.

Acest tio de coronae prezinta o varietate a coroanelor de invelis care acopera

coroana naturala pana al ecuator.
44
* Indicatii :

-pe molari

-Cind cind tesuturile dure lae dintilor din zona subecuatoriala nu sunt lezate;

Contraindicatii :

-la dintele vital;

- migrari denature;

-atrofia apofizei alveolare cu dezgolirea radiculara;

Particularitatea prepararii consta in slefuirea tesuturilor durre pana la ecuator cu

crearea pragului circular.

Onlay – incrustatii extratisulare sunt proteze dentare fixe confectionate din

materiale metalice si pot fi situate pe toate suprafetele dintelui in afara de cea
vestibulara.

Coroanele partiale ¾ si 4/5 sunt varietati de proteze fixe metalice, indicate pe

dintii frontali si laterali cind suprafata vestibulara a dintelui nu este lezata. Ea va
acoperi suprafetele proximale, orale si marginea incizala a dintilor frontali sau
suprafetele ocluzala, orala si cele proximale ale dintilor proximali. Daca asa tip
de coronae sunt confectionate pe dintii frontali(incisive si canini), ele se numesc
coronae partiale ¾. Pe premolari ele se numesc coronae 4/5, deoarece ele
acopera asa marimi de suprafete ale coroanei natural lasinf libera numai
suprafata vestibulara.

O conditie necesara la confectionarea acestor tipuri de coronae este prezenta

dintilor cu coronae natural massive si fara lezari ale auprafetelor de contact cu
dintii vecini. Ele sunt utilizate ca elemente de agrfegare a puntilor dentare, a
sinelor si mai rar ca micro proteze unitare.

49. Coroana metalica telescopica. Caracteristica. Indicatii.

Prezinta o lucrare protetica dubla, alcatuita dintr’un capacel, care nu restabileste

forma anatomica a dintelui, dar repeat forma bontului preparat, peste care
gliseaza, care restabileste forma anatomica a dintelui si este solidarizata cu
proteza mobile. Coroanelor telescopice pot fi confectionate prin stantare sau
metoda de turnare. Reiesind din aceea ca ea trebuie sa se adapteze pe capa
45
cementata intocmai, fara spatii goale, metoda de confectionare prin turnare va fi
cea mai indicate. Marginea coroanei telescop nu patrunde in sulcusul
dentogingival si se termina la colet.

50. Indicatii si contraindicatii catre coroanele de invelis fizionomice din

acrilat si ceramic.

* Indicatii :

-indicate in terapia LOC ale dintilor frontali si premolari in caz de lipsa de

substanta a marginilor incisivale si a unghiurilor, cind alte metode de
restaurare nu sunt posibile sau eficace;

-dereglari de alte leziuni ale altor suprafete;

-dereglari de culoare;

-prezenta distrofiiloor tesuturilor dure;

-fluoroza;

-anomalii de pozitie, volum, directive, care poate fi corectata prin metoda de

acoperire;

-coroanele dintilor naturali sa fie inalte, voluminoase, ceea ce este necesar

pentru slefuirea unui strat mai mare al tesuturilor dure.

* Contraindicatii:

-Coroanlele fizionomice nu pot fi aplicate pe dinti cu coronae mici, deoarece

dupa prepararea bontului preparat nu ne va asigura o buna fixare a viitoarei
coronae;

-tesuturile dure ale dintelui sunt fragile;

-pe dintii laterali din cauza fortelor mari de presiune si rezistenta mica a
materialului, si dificultati aparute la preparare;

-ocluzie adinca, traumatica;

-forme de abraziuni patologice a dintilor, insotote cu parafunctii musculare;

-la pacienti tineri pana la virsta de 18 ani, cind camera pulpara este mare,
canaliculile dentinare sunt largi, iar prepararea ne va crea o plaga dentinara
mare;
46
 51. Prepararea dintelui pentru coroanele Jacket din ceramic. Formele
favorabile a pragului la colet.

Luinnd in consideratie caca grosimea peretilor coroanei de portelan trebuie

sa fie uniforma in toate zonele si egala cu minim 1,5 mm, este necesar de a sleui
de pe toate supraftele dintelui stilp un strat corespunzator din tesuturile dure.
Pentru capatarea undei retentivitati satisfacatoare a coroanei, lungimea bontului
preparat trebuie sa alcatuieasca 2/3 din lungimea coroanei clinice, iar pe
suprafetele axiale sa nu fie puncte retentive. In zona coletului se prepara un prag
circular in unghi de 90 grade fata de axul dintelui cu o latime de 0,8 – 1,2 mm
pana la nivelul insertiei epiteliale a sulcusului dentogingival. La primii
premolari superiori si incisivii inferiori pragul va fi creat si numai vestibular si
oral avind o latime minima de 0,8 mm. In timpul preparrii bontului I se da o
forma usoara conica rotunjind muchiile, care nu trebuie complet lichidate.
Slefuirea se va incepe cu suprafetele proximale ale dintelui, folosind discul
braziv cu carborund sau diamantat fixat la piesa dreapta utilizind viteze
conventionale.. avansinf spre colet ne vom opri la o distanta de 1,5 mm de la
papilla interdentara, schitind din ambele parti praguri cu o latime de 0,25-0,5
mm. In urmatoare etapa cu o piatra roata se va reduce din marginea incisala o
grosime de tesuturi egala cu 1,5-2mm in raport cu latimea coroanei si in
dependent de topografia camerei pulpare indicate de examenul radiographic.
Slefuirea se va face intr-un plan inclinat de 45 grade spre oral la dintii frontali
superiori sis pre vestibular la cei inferiori.

52.Amprentarea moderna a cimpului protetic la confectionarea coroanelor

din ceramic.

Amprentarea cimpului protetic se realixzaeaza prin aplicarea inelului de

cupru si fara. Cel mai des este utilizata amprentarea fara inelul de cupru care
consata prin retractia fistonului gingival. Sunt cunoscute 2 metode de
retractile a tesuturilor gingivale: mecanica si Chimica. In cazul primei
metode se utilizeaza diferite cape confectionate din acrylate sau metalice,
care in prealabil se adapteaza strict cervical, iar ulterior in ele se introduce
pasta de eugenol sau pasta Repin. La fel pot fi utilizate inele din piele sau
cauciuc [;asate cervical pe bontul dentar pentru 20-40 ore. In cazul celei de a
2 metode se utilizeaza fire de bumbac umezite in solutie de efedrina de 5%
care se introduce in sulcusul dentogingival pentru 7-10 min. De asemenea
este aplicata sub forma de spray a solutiei ce contine 3% peroxide de
hydrogen pentru 3-5 min pana cind tesuturile devin albe, datorita ischemiei.
47
Dupa efectuarea retractiei gingiei vom capata o amprenta dubla, denumita
amprenta primara si secundara sau amprenta de corectare. Ea este obtinuta cu
o masa plastic de consistenta chitului (amprenta primara) si apoi cu o masa
fluida de corectare care se aplica in amprenta primara si va patrunde
subgingival. Astefl vom capata amprenta secundara, amprentint correct
configuratia pragului cervical

53. Etapele cliinico-tehnnice la confectionarea integral ceramic dupa

metoda clasica si moderna.

**Clinic:-prepararea dintelui;

-amprentarea, determinarea culorii portelanului;

-protectia dintilor cu pulpa vie;

**Laborator: -confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;

-realizarea matricei din platina pe bontul preparat;

-depunderea si arderea straturilor de ceramic;

-adaptarea coroanei pe model;

**Clinic : -proba coroanei in cavitatea bucala;

**Laborator: - aderarea coroanei din ceramic pentru glazurare;

**Clinic : - fixarea coroanei in cavitatea bucala;

Bontul dentar este preparat fara retentii prin slefuirea de la nivelul tuturor
suprafetelor a unui strat uniform ale tesuturilor dentare de 1.5 – 2,0 mm, egal
cu grosimea peretilor viitoarei coronae. Bontul dentar preparat va avea o
forma apropiata de cea cilidrica sau trapezoidala, cu suprafetele laterale usor
convergente ocluzal, sub un unghi nu mai mare de 5-8 grade fata de axul de
insertie a dintelui. In zona cervicala a coroanei dentare este oreoarat un prag
circular cu o latime ce depinde de marimea diametrului dintelui in aceasta
zona si care constituie 0,3-0,5 mm la dintii cu un volum mai redus si 0,8-
1,5mm la dintii mai voluminosi. Pragul in dependent de starea tesutrurilor
dentare cervicale, poate fi situate supragingival la nivelul gingiei sau
subgingival conferindui-se diferite forme. Pentru coroanele din portelan se
recomanda realizarea pragului in unghi drept.

48
54.Prepararea dintilor pentru coroana tip Jacket din acrilat. Expunerea
celor 2 tehinic.

Acesta procedeu consta din aceleasi etape ca si pentru coroana de tip Jacket
din ceramic. Exceptie pentru aceste tipuri de coronae o constituie faptul ca
bontul se va slefui prin 2 metode : fara prag sau cu prag circular.

Tehnica preparaii dintilor fara prag circular sub coronae fizionomice din
acrilat ca si intrumetariul utilizat in acest scop sunt indentice preparii dintilor
sub coronae fizionomice din portelan cu exceptia preparii la colet. La acest
nivel precum metoda clasica, asa ca si cea moderna, prevede o slefuire
tangentiala sub forma de margine pierduta. In acest scop sunt utilizate
abarzive de forma cilindrica, cilindro-conice, con inver, virfuri diamantate cu
diamentre din ce in ce mai mici. Pentru micsorarea pericolului lezarii
parodontului marginal prepararea se va efectua cu viteze mici si medii.

Tehnica prepararii dintilor cu prag circular este asemanatoare cu cea a

coroanelor fizionomice din portelan cu exceptia ca pragul se va crea juxta sau
supragingical parallel festonului gingival. Aceasta particularitate reiesa din
necesitatea de a exlude contactul marginal gingival cu portiunea cerviacala a
coroanei-masura de profilaxie contra actiunii nocive a acrilatelor asupra
parodontiullui marginal. Se incepe totdeauna cu partea distala. Discul va fi
lent miscat spre colet oprindu-ne la 0,5 mm de papilla inderdentara
pozitionindu-l in asa mod ca sa realizam un prag cu latimea de 0,5mm. Dupa
aceasta se vor schita pragurile vestibulare si orale. In continuare cu o piatra-
roata se va prepara suprafata vestibulara, apoi folosindfreze si pietre
cilindrice, cilindro-conice cu diameter convinabile se va prepara suprafata
orala. Ulterior se va trece la prepararea marginii incisivale care se va efectua
cu o piatra-roata la o profunzime de 1,5-2,0mm dindu-I suprafetei o inclinare
de 45 grade dpre oral la dintii frontali superiori sis pre vestibular la dintii
inferiori. Pregatirea bontului va continua cu prepararea la colet creind un prg
strict parallel festonului gingival vestibular si oral cu o latime de circa 1,0
mm, insa uneori la incisivii laterali latimea pragului poate fi foarte mica sau
chiar prezentata numai symbolic. Este necesar de subliniat ca pragul
totdeauna va fi realizat in unghi drept sau usor ascutit.

Metoda moderna de preparare urmeaza aceeasi ordine de slefuire a fetelor

dintelui, utilizind freze de turbine de diverse forme si granulatii cu exceptia
preparii suprafetelor vestibulare unde in prealabil se realizeaza un sant de
ghidaj sau mai multe, care ne dau posibilitate sa determinam profunzimea
prepararii.
49
55. Amprentatrea cimpului protetic la confectionarea coroanelor tip Jacket
din acrilat. Etapele clinic-tehnice la confectionarea coroanelor tip Jacket
din acrilat. Acrilate si composite modern si modul de folosire.

Amprentarea e ca si la intrebarea 52.

**Clinic : -prepararea dintelui, amprentarea cimpului protetic;

**Laborator : -modelarea machete viitoarei coroanei din ceara;

-ambalarea machetei viitoare coroane din ceara;

-ambalarea machete coroanei in chiuveta pentru realizarea tiparului;

- pregatirea acrilatului si introducerea lui in presare in tipar;

-poliomerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta;

-prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei

**Clinic:- fixarea coroanei in cavitatea bucala;

Acrilate si composite : sinma-74, biodent K+B, ivoclar, palaferm, vita K+B,

vitapan.

56. Metode de confectionare a coroanelor provizorii. Acrilate folosite.

*Realizarea coroanei provizorii: Pentru a-si indeplini cat mai bine functiile,
coroana provizorie trebuie confectionata cat mai repede posibil dupa
incheierea operatiunii de slefuire. Exista 2 metode de a fabrica aceasta
coroana :

1. Metoda directa
Se desfasoara in cabinetul stomatologic, medicul folosind un set de cape
prefabricate de diferite forme si marimi. Aceste cape sunt confectionate
din diverse materiale plastice, din celuloid sau policarbonat putand fi
adaptate atat la nivelul dintiilor anteriori cat si la cei posteriori.

Tehnica:

-Dupa incheierea operatiunii de slefuire, medicul stomatolog va alege din

trusa, o capa care se potriveste cel mai bine pe bontul dentar slefuit. Se
folosesc cape diferite pentru incisivi, canini, premolari sau molari.

-Se adapteaza capa, se fac retusurile necesare astfel incat sa fie cat mai
apropiata situatiei clinice.
50
-Se introduce in capa un material plastic specific, folosit pentru
confectionarea coroanelor provizorii. Acest material se livreaza, de obicei,
impreuna cu trusa de cape.

-Materialul are consistenta pastoasa, mai multe nuante si, dupa preparare, va
face priza intr-un timp relativ scurt. La final se aseamana ce acrilatul.

-Se repozitioneaza capa pe dintele slefuit si se asteapta priza materialului.

Practic, coroana provizorie se "automodeleaza" intre capa prefabricata in
exterior si dintele slefuit inspre interior.

-Dupa priza, se scoate materialul plastic din capa, se finiseaza cu freze

speciale si se reinsera pe dintele slefuit pentru adaptare.

-Se adapteaza in ocluzie, si se fac modificari de forma astfel incat sa semene

cat mai bine cu dintele inlocuit. La final se lustruieste cu gume si polipanturi.

-Fixarea coroanei se realizeaza cu cimenturi provizorii. Coroana trebuie

indepartata si refixata intre sedinte, pana cand lucrarea definitiva este gata.

2. Metoda indirecta

Aceasta metoda presupune realizarea coroanei provizorii la laboratorul de

tehnica dentara. De acolo este trimisa la cabinetul stomatologic, unde
medicul o va cimenta provizoriu.

Tehnica:

-Dupa slefuirea dintilor, medicul stomatolog ia amprenta dentara. Se poate

lua o amprenta suplimentara pentru coroana provizorie dar, mai des, se
foloseste aceasi amprenta cu cea folosita la confectionarea lucrarii. Se trimit
amprentele laboratorului dentar.

-Tehnicianul dentar va turna modelul de gips. Apoi, in functie de indicatiile

primite de la cabinet, va incepe confectionarea coroanelor provizorii.

-Modelarea coroanei provizorii se poate face fie folosind tehnici

asemanatoare celor descrise la metoda directa, fie folosind alte tehnici de
modelare. Ca material, se foloseste de obicei acrilatul.

-Dupa adaptarea adecvata a coroanei, aceasta se introduce in cuptoare, pentru

polimerizarea acrilatului. La final se finiseaza si se lustruieste cu gume
specifice. Tot procesul dureaza 1-2 ore, asadar coroana provizorie va putea fi
cimentata in aceasi zi.

51
57. Coroana mixta M/C. Varietati. Indicatii. Particularitatile prepararii
dintilor sub coroane m/c.

Acest tip de coroana reprezinta o constructive compusa dintr-o structura

metalica confectionata prin turnare, fetuita cu ceramic. Ele pot fi aplicate atit
ca element protetic singular cit si ca element de agregare in puntile dentare si
alte constructii.

Coroanele metaloceramice ce clasifica in partial si total fizionomice. Cea

partial fizionomica este acoperita cu portelean numai partea vestibulara sau
vestibuloocluzal, iar cea total fizionomica - pe toata suprafata, infasurind
astfel in intregime component metalica.

* Indicatii :

-in terapia LOC atit in zona frontal cit si in cea laterala;

-pentru acoperirea dintilor frontali si laterali cu leziuni intinse, pe care nu se

mai poate aploca o coroana de tip Jacket sau cind prepararea orala este
imposibila de obtinut un spatiu sufucuent cu antagonistii.

-pot fi folosite ca elemente de agregare in puntile dentare;

-la imobilizarea dintilor mobile;

-in scopul corectarii morfologiei prezentate de anomalii de volum, forma si

culoare.

-indicate la coroane natural cu volum mare si inaltime accesibila

Realizarea prepararii dintilor stilpi depinde de tipul coroanei, in raport cu

morfologia si volumul dintelui. Prepararea va fi mai profunda pe suprafata
vestibulara la care se va slefui aproximativ 2mm si mai putin profunda de
celelalte. In zona cervicala bontul se va prepara cu crearea unui prag.La cele
partial fizionomice pragul de pe suprafata vestibulara se prelungeste si in
jumatatea vestibulara a suprafetei proximale. Pentru cele total fizionomice
pragul se va forma circular. La nivelul marginii gingivale pragul se va forma
in unghi de 90 grade si va avea o latime de 1-1,5mm. Inaltimea coroanei va fi
redusa la 1,5-2,5mm in dependeta de relatia ocluzala. Slefuirea suprafetei
orale este mai economica si se va efectua in corespundere cu grosimea
componentei metalice a coroanei. Suprafetele proximale sunt preparae usor
convergente intre ele, iar unghiurile sunt usor rotungite.

52
58. Particularitalie amprenatrii cimpului protetric la confectionarea
coroanelor m/c. Metode de retractile gingivala. Etape C-T la
confectionarea coroanleor m/c.

Amprenta cimpului protetic a coroanelor M/C se foloseste metoda a

coroanelor de tip Jacket din portelan. Amprentarea cimpului protetic se
realixzaeaza prin aplicarea inelului de cupru si fara. Cel mai des este utilizata
amprentarea fara inelul de cupru care consata prin retractia fistonului
gingival. Sunt cunoscute 2 metode de retractile a tesuturilor gingivale:
mecanica si Chimica. In cazul primei metode se utilizeaza diferite cape
confectionate din acrylate sau metalice, care in prealabil se adapteaza strict
cervical, iar ulterior in ele se introduce pasta de eugenol sau pasta Repin. La
fel pot fi utilizate inele din piele sau cauciuc pasate cervical pe bontul dentar
pentru 20-40 ore. In cazul celei de a 2 metode se utilizeaza fire de bumbac
umezite in solutie de efedrina de 5% care se introduce in sulcusul
dentogingival pentru 7-10 min. De asemenea este aplicata sub forma de spray
a solutiei ce contine 3% peroxide de hydrogen pentru 3-5 min pana cind
tesuturile devin albe, datorita ischemiei. Dupa efectuarea retractiei gingiei
vom capata o amprenta dubla, denumita amprenta primara si secundara sau
amprenta de corectare. Ea este obtinuta cu o masa plastic de consistenta
chitului (amprenta primara) si apoi cu o masa fluida de corectare care se
aplica in amprenta primara si va patrunde subgingival. Astefl vom capata
amprenta secundara, amprentint correct configuratia pragului cervical.

59. Coroana mixta m/a cu component metalica turnata. Indicatii.

Contraindicatii. Particularitati prepararii dintilor.

Acest tip de coroana este compusa dintr-o structura metalica confectionata

prin turnare si dintr-o component acrilica. Ea poate fi ca si cea m/c partial si
total fizionomica.

Indicatii :

-in terapia LOC atit in zona frontal cit si in cea laterala;

-pentru acoperirea dintilor frontali si laterali cu leziuni intinse, pe care nu se

mai poate aploca o coroana de tip Jacket sau cind prepararea orala este
imposibila de obtinut un spatiu sufucuent cu antagonistii.

-pot fi folosite ca elemente de agregare in puntile dentare;

-la imobilizarea indtilor mobile;

53
 -in scopul corectarii morfologiei prezentate de anomalii de volum, forma si
culoare.

-indicate la coroane natural cu volum mare si inaltime accesibila;

- element de agregare in puntile dentare.

*Contraindicatii:

-la copii si adulti pana la virsta de 18-20 de ani din cauza ca camera pulpara
a dintilor este voluminoasa si favorizeaza pericolul lezarii pulei;

-in caz de distructii prea avansate a coroanei dintelui cind resturile coronoare
nu ofera o rexistenta mecanica a bontului si o retentive favorabila fixarii;

-pe dintii cu tesuturi dure fragile si cind inaltimea si grosimea coroanei

natural nu ne premite crearea unui bont favorabil ppentru fixare;

Pregatirea bontului la fel reclama crearea pragului pe suprafata vestibulara

care se va terrmina la jumatatea suprafetei proximale. Suprafata vestibulara a
dintelui este slefuita la profunzime aprox 2 mm, reiesind din grosimea
componentei metalice de 0,3-0,4mm si a fatetei de acrilat de 1,5 mm.
Suprafata ocluzala este slefuita in profunzime de 2 mm.

61. Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin

metoda substituirii. Varietăţile coroanelor de substituţie.

Indicații:
1) LOC subtotala sau totale ca urmare a cariei dentare,deseori numai cu prezenta partii
radiculara a dintelui si restituirea nu mai poate fi rezolvată prin terapia conservativa
prin incrustatii sau coroane de invelis.
2) In fracturi considerabile a coroanelor dinților ca urmare a traumatismului.
54
3) LOC subtotale sau totale ca urmare a abraziunii patologice,a displaziilor dentare sau
a altor cauze( eroziunii,leziuni chimice).
4) Ca element de agregare a pungilor dentare si a protezelor dentare mobilizabile.
Contraindicații:
1) Rădăcina este adinc situată in apofiza alveolara.
2) Cind rădăcina dintelui nu corespunde credințelor ( este scurta, mobilă, curbă,
canalul radicular nu este penetrat, nu este obturat apexul, sint prezente schimbări
patologice in zona apicala.
3) Ocluzie adinca sau supraacoperire pronunțata.
Varietăți:
- după particularitățile constructive: a) cu inel sau semiinel
b) cu incrustatie si plăcuta supraradiculara sau
numai cu incrustatie
c) coroana mixtă cu pivot
d) coroana din portelan Prefabricate de tip standard
cu pivot
e) coroane cu pivot pentru dintii multiradiculari
f) coroana de invelis pe bont artificial cu pivot
- după funcție : a) de restaurare morfofunctionala
b) ca element de agregare
c) cu funcție mixtă
- după material: a) metalice
b) acrilica
c) ceramice
d) mixte

62. Tipurile de preparare a suprafeţei de secţiune radiculară la tratamentul cu

coroane de substituţie.

1) cu aspect de Acoperiș de casa- versantul oral a bonului se plasează deasupra gingiei

cu 1-2 mm, iar cel vestibular in zona coletului la nivelul gingiei sa fie șlefuit.
2) oblic- portiunea vestibulara se va găsi la nivelul gingiei,iar cea orală se va deplasa
deasupra gingiei cu 1-2 mm.
3) orizontală- botul se va plasa deasupra gingiei cu 2 mm.
4) ușor concava- in centrul canalului radicular.

63. Pregătirea şi amprentarea canalului radicular. Metode de amprentare.

Pregătirea canalului radicular: canalul obturat complet se va dezobtura 2/3 cu ajutorul

frezelol sferice cecorespunde diametrului canalului se va lucra la turnați mici. Apoi se
trece la lărgirea canalului si netezirea peretilor cu ajutorul instrumentelor rotative
montate la piesa unghi,la dintii multiradiculari canalele vor fi paralele.canalul va fi in
centrul bonului radicular având o grosime uniformă a peretilor ce va asigura o
rezistența la forțele masticatorii.
Amprentarea prin 2 metode:
a) directa obținerea machetei dispozitivului radicular si coronar din ceara sau alt
material termoplastic prin modelarea directa in cavitatea bucala, urmată de transferarea
in laborator pentru reproducerea in material solicitat.

55
b) indirecta obținerea fidela si precisa a conturului canalului pregătit cit si a suprafetei
bonului radicular cu redarea reliefului sulcusului dentogingival.
1) metoda clasica - dispozitivul realizat din sirma de vipla( o extremitate se introduce
in canal,iar cealaltă extremitate extraradiculara se realizează astfel ca sa nu ajungă cu
0,8-1,0 mm pina la dintii antagonisti.
2) metoda modernă - dispozitivul este realizat din aliaje prin turnare.
Tehnica amprentării :
- in doi timpi- in primul timp este obținută amprenta canalului radicular si in al doilea
timp amprenta bontului preparat împreuna cu întreaga arcada dentară.se folosesc
materiale amprentare termoplastice si elastice.
- intr-un timp la care concomitent sint realizate atit macheta canalului radicular cit si
imprimarile cimpului protetica.amprenta se obține prin doua tehnici:
1) injectarea materialului amprentar elastic de o consistenta fluida in canalul
radicular,apoi introducerea pivotului metalic sau acrilic in canal si aplicarea lingurii
standarde pe cimpul protetic cu alt material de o consistenta mai chitoasa.
2) adaptarea pivotului in canalului radicular si obținerea portamprentei cu material
elastic chitoasa sau termoplastic,îndepărtarea amprentei de pe cimpul protetic se
efectuează cu pivotul intraradicular.

64. Coroana de substituţie tip Ilina – Markosean. Structura. Indicaţii. Etapele

clinico-tehnice de confecţionare.

Reprezintă un dispozitiv radicular consolidat prin turnare cu incrustatie in forma de

cub,se instalează in caseta radiculara special preparata,plăcuta supraradiculara si
dispozitivul radicular.
Indicații:
1) LOC subtotala sau totale ca urmare a cariei dentare,deseori numai cu prezenta partii
radiculara a dintelui si restituirea nu mai poate fi rezolvată prin terapia conservativa
prin incrustatii sau coroane de invelis.
2) In fracturi considerabile a coroanelor dinților ca urmare a traumatismului.
3) LOC subtotale sau totale ca urmare a abraziunii patologice,a displaziilor dentare sau
a altor cauze( eroziunii,leziuni chimice).
4) Ca element de agregare a pungilor dentare si a protezelor dentare mobilizabile.
Etapele clinico-tehnice:
Clinic: - examinarea, prepararea canalului radicular si modelarea dispozitivului
radicular din ceara.
Laborator: - machetei din ceara ce se va înlocui cu metal.
Clinc: - proba dispozitivului radicular in canalul radicular si se obține supraamprenta
cu o lingura amprentara
Laborator: - realizarea modelelor, montarea lor in simulator , modelarea machetei din
ceara si schimbarea cerii in acrilat.Prelucrarea si finisarea.
Clinic: - proba definitiva si fixarea.

65. Coroana de substituţie pe bont artificial.Indicaţii.Etapele clinico-tehnice de

confecţionare.

Prezintă un dispozitiv corono-radicular alcătuit dintr-un pivot cu bont artificial si o

coroana care se comentează pe acest bont.
Indicații:
56
1) LOC subtotala sau totale ca urmare a cariei dentare,deseori numai cu prezenta partii
radiculara a dintelui si restituirea nu mai poate fi rezolvată prin terapia conservativa
prin incrustatii sau coroane de invelis.
2) In fracturi considerabile a coroanelor dinților ca urmare a traumatismului.
3) LOC subtotale sau totale ca urmare a abraziunii patologice,a displaziilor dentare sau
a altor cauze( eroziunii,leziuni chimice).
4) Ca element de agregare a pungilor dentare si a protezelor dentare mobilizabile.
Etapele clinico-tehnice:
Clinic: - examinarea, prepararea canalului radicular si modelarea dispozitivului
radicular din ceara.
Laborator: - machetei din ceara ce se va înlocui cu metal.
Clinc: - proba dispozitivului radicular in canalul radicular si se obține supraamprenta
cu o lingura amprentara
Laborator: - realizarea modelelor, montarea lor in simulator , modelarea machetei din
ceara si schimbarea cerii in acrilat sau metal.Prelucrarea si finisarea.
Clinic: - proba definitiva si fixarea.

66. Metode moderne de reconstituire în LOC subtotale şi totale cu utilizarea

fotopolimerelor.

67. Etiologia edentaţiei parţiale. Caracteristica factorilor etiologici.

1) factorii congenitali - lipsa sau distructia in stadii incipiente a Mugurilor dentari. In

luna a 6 de viața intrauterina are loc multiplicarea celulelor si formarea lamelelor
dentare ,in aceasta perioada pot apărea modificări in numărul de dinti ( mai mulți sau
mai putini) in edentatia permanenta sau temporala.
- anodontie - lipsa totala a dinților.
- hipodontie - lipsa a 5 unități dentare.
- olidontie - lipsa mai multor unități dentare.
2) factorii postnatali - edentatia dobândită( secundara ) apare ca urmare a eșecurilor
terapeutice ce duc frecvent la extracții dentare,afectiunilor odontale periapicale,
parodontale, a proceselor inflamatorii( osteomielita), intervenții
chirurgicale( înlăturarea tumorilor maligne sau benigne), traumatisme, condiții Socio-
economice, iatrogeniile stomatologice ( tratamentul incorect a LOC, pulpo-
amicale,periodontale, tratament chirurgical, protetic, ignorarea substitutiei coroanelor
după prepare).

68. Tabloul clinic al edentaţiei parţiale. Simptomele exobucale şi endobucale.

Tabloul clinic va fi pentru fiecare pacient individual si se va găsi in directa

proporționalitate cu:
- timpul ce sa scurs de la pierderea dinților,
- de numărul de dinti lipsa,
- de localizarea bresei,
- starea parodontului,
- starea țesuturilor dure a dinților restanți,
- de tipul ocluziei.
Simptome exobucale:
57
a) la dintii frontali - in lipsa a 1-2 dinti simptomele vor lipsei deoarece Înălțimea 1/3
inferioare a fetei nu va fi micsorata, iar țesuturile Moi peribucale își vor păstra poziția
obisnuita ,deoarece Breșele sunt mici. In lipsa unui număr mai mare de dinti cind
Breșele sunt întinse si este pierdută si dimensiunea verticala de ocluzie(DVO), la lipsa
dinților frontali superiori este exprimata prăbușirea buzei superioare spre oral.
b) la dintii laterali - lipsa a 1-2 molari simptome vor lipsi,țesuturile moi peribucale își
păstrează poziția ,deoarece Breșele sunt mici. Lipsa mai multor dinti duce la
prăbușirea obrajilor,creând aspectul de obraji supti,in cazul bresei întinse unilaterale
va duce la asimetric fetei, in caz de pierdere a DVO se observa Micșorarea 1/3
inferioare a fetei, pronuntarea plăcilor nazolabiale.
Simptome endobucale:
dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare si dezintegrarea arcadelor
dentare si apar 2 grupe de dinti
a) functionali( cei care au antagonisti) acestea capătă Calități noi care constau in
combinarea celor 2 funcții principale incizie si masticatie, ca urmare apare
suprasolicitarea funcțională a acestei grupe de dinti.
b) nefuncționali ( cei care nu au antagonisti).

69. Caracteristica dimensiunelor spaţiilor edentate şi a apofizei alveolare.

Dupa forma,latime deosebim apofiza alveolara:

1)inguste-5mm
2)medii-5-8mm
3)late-8mm
Dupa dimnesiunele spatilor edentate deosebim:
1)reduse-cind lipsesc pina la trei dinti
2)mijlocii-lipsa a 4-6 dinti
3)intise-mai mult de 6 dinti

70. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy, Kennedy - Apllegate. Importanţa

practică.

Kennedy
Cl I.Arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor bilaterale
terminale, adica marginite de dinti numai mezial.
Cl Il-a prezenta obligatorie numai a unei brese terminale, adica marginita de dinti
numai mezial.
Cl III-a obligatorie a bresei laterale intercalate, adica marginita si mezial, si distal de
dinti.
Cl IV-a arcadele dentare edentate partial cu localizarea bresei numai in zona frontala.

Primele 3 clase Kennedy le imparte in cite 4 subdiviziuni, fiecare, in dependenta de

numarul breselor in zona dintilor restanti. Daca in aceasta zona este prezenta
o bresa, edentatia este clasata in prima subdiviziune, daca sint doua brese —
subdiviziunea a ll-a etc. In caz daca avem o combinare de brese care nu poate fi
distribuita nici la o clasa sau subdiviziune, atunci ea se plaseaza la clasa si
subdiviziunea corespunzatoare mai mica.

Kennedy-Applegate
58
I-a cuprinde edentatiile terminale bilaterale ale arcadei, in cadrul careia toti dintii
restanti sint plasati anterior fata de spatiile edentate si este identica clasei I Kennedy.
ll-a include edentatiile terminale unilaterale in care dintii restanti sint plasati anterior
fata de spatiul edentat si corespunde clasei a ll-a Kennedy.
lll-a numara edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti
anteriori si posteriori deficitari din punct de vedere functional, incapabili sa suporte o
lucrare protetica fixa.
IV-a inglobeaza edentatiile in regiunea frontala a arcadei dentare, care poate sa se
intinda din ambele parti ale liniei mediane. dintii restanti fiind capabili sau nu sa ofere
sprijin protezei fixe.
V-a cuprinde edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti
anteriori si posteriori, dar limita anterioara este reprezentata de un dinte care din punct
de vedere functional (cum este, de exemplu, incisivul lateral) nu poate oferi sprijin
suficient de rezistenta unei constructii protetice fixe.
Vl-a include edentatiile laterale intercalate cu brese marginite de dinti restanti anteriori
si posteriori capabili sa suporte sprijinul protezei fixe.

71. Consecutivitatea examenului subiectiv şi exobucal al pacienţilor cu edentaţie

parţială. Motivaţia.

Examenul subiectiv:
1)datele personale:numelui, prenumelui, vârsta, domiciliu, profesia ( fisa personala).
2) motivele adresarii( acuzele) pot fi diverse:
a) prezenta durerilor dentare, parodontale, faciale, linguale, la nivelul mușchilor
masticatori si in ATM.
b) prezenta tulburărilor funcționale ( de masticatie).
c) prezenta dereglarilor estetice( fizionomice).
d) migrației dentare apărute (modificări de poziție).
e) dereglari in ATM: dureri, zgomote( creditații).
3) istoricul actualei bolei se propune pacientului sa expună simptomele, cind a apărut,
evoluția, gradul de pronuntare.
4) istoricul vieții pacientul va expune
- prezenta maladiilor generale, ele pot influența asupra stării edentatiei, aparatului
dento-maxilar ( diabetul zaharat, avitaminoza C sau D, afectiunilor a țesutului
conjunctiv, dereglari hormonale, boli cardiovasculare, maladiile tractului
gastrointestinal, afectiunilor SNC si P).
Examenul obiectiv:
1) examenul exobucal:
- Inspecția - vizual regiunea OMF. Medicul determina starea tegumentelor, culoarea,
prezenta unor formatiuni, Simetria faciala
-palparea digitală uni sau bimanuala, superficiala sau profunda; se apreciază
integritatea osoasa, sensibilitatea punctelor de emergenta a fasciculelor nervoase,
starea ganglionilor limfatici( mărimea, mobilitatea, sensibilitatea si aferenta). Palparea
mușchilor se face static si dinamic ,prin palparea bimanuala se apreciaza masa
musculară, punctele dureroase, tonicitatea musculara.

72. Examenul endobucal a pacienţilor cu edentaţii parţiale. Diagnosticul edentaţiei

parţiale. Exemple.

59
Examenul endobucal:
Inspecția- cu aprecieraea gradului de deschidere a cavități bucale, raportul buzelor,
culoarea mucoasei, limbii, proceselor alveolara.
Examenul instrumental prezenta si sondarea dinților, prezenta breselor, numărul de
dinti lipsa, topografie bresei, abraziunea dinților restanți limitrofi si prezenta
obturatiilor si culoarea lor. Starea parodontului, gingiei, prezenta recesiunilor
gingivala, prezenta tartrului. Aprecierea formelor arcadelor dentare si tipul ocluziei.
Examenul crestelor alveolare- forma, Înălțimea, latimea procesului alveolar, distanță
de la planul de ocluzie a dinților antagonisti pina la arcada edentata, distanță mezio-
distala a bresei.
Diagnosticul: are la baza rezultatele examenului clinic si paraclinic si include:
- dereglerile morfologice ( clasa bresei) si factorul etiopatogenetic.
- dereglerile funcționale ( de masticatie, incizie, fonatie, deglutitie ).
- dereglerile fizionomice
- complicațiile edentatiei partiale ( deformate a arcadelor dentare, migrări ale dinților
restanți ).
- alte maladii intercurente stomatologice ( leucoplachia,lichen plan roșu ).

73. Definiţie “punte dentară”. Elementele componente. Caracteristica puntei

dentare fixe şi mobilizabilă.

Puntea dentară Reprezinta o construcție protetica inginerească in forma de pod ce

serveste la restabilirea integritatii arcadelor dentare si suspendeaza dereglarile
morfofunctionala.
Elementele componente ale puntii dentare sint reprezentate de:
1)elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si care
contribuie la fixarea (agregarea) de dintii-stilpi a intregii proteze ( crosete, incrustatii,
coroane de invelis si de substitutie).
2)corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali ce inlocuiesc
dintii pierduti de pe arcada dentara. Corpul de punte prezinta un bloc de dinti artificiali
ce inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat care restaureaza integritatea morfologica
a arcadei dentare si functiile dereglate ale sistemului stomatognat.
Corpul de punte preia fortele masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul suprafetei
ocluzale si le transmite elementelor de agregare.
Varietatile puntii dentare:
a) fixa - o construcție protetica ce se fixează pe dintii antagonisti prin cementare sau
lipirea elementelor de agregare si poate fi scoasă din cavitatea bucala numai de către
medic.
b) mobilizabila - se fixează pe dintii stilpi cu elemente de agregare speciale ( crosete)
datorită zonelor de retenție a dinților si pot fi scoase din cavitatea bucala atit de medic
cit si de pacient.

74. Caracteristica corpului puntei dentare. Clasificarea corpului de punte după

material şi raportul cu apofiza alveolară.

Este reprezentat de dintii artificiali care inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat al
arcadei dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei si functiile aparatului
dento-maxilar. Corpul de punte suporta presiunile masticatorii de la dintii antagonisti
la nivelul fetelor ocluzale si le transmit elementelor de agregare.Corpul de punte
60
trebuie sa fie rigid, nedeformabil.Impreuna cu elementele de agregare formeaza o
singura piesa protetica – puntea dentara – un ansamblu care restaureaza functiile
afectate. Deoarece intreaga lucrarea protetica este rigida, nedeformabila se impune o
pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a permite insertia pe campul protetic.
1.Dupa materialul din care este realizat:
a) corpuri de punte metalice ( din aliajele metalelor nobile şi inobile ) sint considerate
nefizionomice;
b) corpuri de punte nemetalice (fizionomice), acrilice, ceramice sau compozite;
c) corpuri de punte mixte: metalo-acrilice, metalo-ceramice ( fiind parțial sau total
fizionomice).
2. După raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:
a) corp de punte cu raport in sa
b) corp de punte cu raport in semisa
c) corp de punte cu raport tangent liniar
d) corp de punte cu raport punctiform
e) corp de punte

75. Clasificarea punţilor dentare după V.Kopeikin, după raportul corpului de punte
cu apofiza alveolară, după construcţie.

1. După Kopeikin sînt 5 varietăți:

a) punți cu 2 elemente de agregare asezate pe cei doi dinți ce mărginesc bresa ;
b) cu un element de sprijin adăugător la mijloc ;
c) cu elemente de agregare duble situate mezial sau distal ;
d) cu elemente de agregare duble situate la ambele extremități ale bresei;
e) cu 2 elemete de agregare situate pe cei 2 dinți limitrofi ai bazei si cu o extensie
(consolă) unilaterală.
2. După raportul corpului de punte cu apofiza alveolară:
a) cu raport în sa
b) semisa
c) tangent linear
d) punctiform
e) suspendat
3. După particularitățile de construcție
a) monolite ( dintr-o bucata);
b) separate ( din doua bucati);
c) atipice ;
d) pliante.

76. Indicaţiile şi contraindicaţiile către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi

dentare.

Indicații :
- restabilirea integrității arcadelor dentare cu ajutorul punților dentare ;
- sunt recomandate pentru înlocuirea a 1-4 dinți frontal; 1-3 dinți lateral ;
- edentații multiple, intercalate si foarte rar în edentații terminale;

61
- la dintii cu Mobilitate de gradul I si II nedurerosi la presiune verticala sau Mobilitate
vestibuloorala ( cu construcții protetice fixe).
- tineretea si profesia ( artist, lector) permite aplicarea puntilor dentare in lipsa a mai
mult de 4 dinti.
Contraindicații:
a) absolute
- mobilitatea de gr.III;
- pentru coroane masive;
- la copii și Adolescenți ( oasele maxilare sint in dezvoltare);
- lipsa a mai mult de 5 dinti la nivelul unei singure brese.
b) relative
- diferite afectiuni locale ( stomatite);
- dinti endodontic tratative incorect;

77. Principiile biofuncţional, biomecanic şi profilactic la tratamentul edentaţiei

parţiale cu punţi dentare.

Principii generale de confectionare a puntilor

1. Biofunctional
2. Biomecanic
3. Profilactic

1. Principiul biofunctional : are ca scop refacerea morfologica a arcadelor dentare,

asigura funcția masticatorie, de incizie, fonetica si fizionomic. Pentru refacerea
funcției masticatorii optima este necesar dea reliefa ocluzal puntea dentară ca sa
corespundă reliefului dinților lipsa si sa restabilească astfel contactele dento-dentare
creând astfel o ocluzie funcțională.
Puntile dentare fixe restabilească cu mare usurinta funcția fonetica deoarece volumul
acestor piese protetice nu depășește volumul dinților naturali pierduți, astfel se atrage
atenție la modelarea cursuri ocluzale in diferite segmente a arcadei dentare mai ales in
sectorul frontal, restabilind configurația, morfologia fetelor orale ale dinților frontali,
lungimea sau Înălțimea coroanelor, gradul de înclinare a dinților care va contribui la
formarea actului de fonatie.
Restabilirea aspectului fizionomic se atrage atenția la gradul de vizibilitate a dinților in
întregime, la culoarea elementelor componente ale puntii, necesitatea formarii spatiului
dintre dintii vecini( treme, diasteme), modelarea unei morfologia specifice, individual
pacientului, modelarea unei adaosuri de gingie artificiala in caz de lipsa a țesutului
osos.

2. Principiul biomecanic
- se refera la rezistenta structurilor metalice si nemetalice ,la insertie si stabilitate
- rezistenta se refera la rupere ,indoire si abraziune
- insertia presupune prepararea paralela a dintilor stalpi
- stabilitatea se asigura prin gradul de frictiune dintre elementele de agregare si dintii
stalpi

Principiul profilactic
a)profilaxia in tratamentul protetic prin punti se refera la :

62
1. Directia corpului de punte -implica cerinta ca fortele ocluzale sa actioneze in axul
radacinii dintilor stalpi pentru a obtine aceasta rezultanta axiala a fortelor masticatorii
corpul de punte trebuie sa fie in linie dreapta intre elementele de agregare .Doar asa se
poate mentine integritatea si starea de sanatate a dintilor stalpi.Aceasta nu se poate
realiza in regiunea frontala .In general se urmareste obtinerea unor contacte multiple
functionale cu dintii antagonisti si o integrare armonioasa in arcada naturala .
2. Relieful ocluzal si latimea V-O - modul de contact ideal este cel tripodic dar daca
antagonistii au cuspizi cu inclinatie mica (adica fosete larg deschise ) se stabileste un
contact vf.cuspid -fund foseta .Contactul in suprafata presupune un angrenaj foarte
strans dar genereaza obstacole in miscare si frecare.
3. Raportul cu creasta edentata-contactul cu creasta trebuie sa favorizeze autocuratirea
si curatirea de aceea fata mucozala a corpului de punte trebuie sa aiba o lustruire
perfecta -contactul acesteia poate fi: in sa,in semisa, tangential,igienic ,punctiform si
suspendat

78. Biomecanica punţilor dentare.Caracteristica forţelor ce acţionează asupra

corpului de punte.

Miscarile madibulei in cadrul actului de masticatie sint realizate in diferite planuri si

din punct de vedere mecanic pe puntea dentara actioneza diferite forte:
-Forta de apasare
-Forta de tractiune
-Fortele orizontale
Puntile dentare find fixate pe dinti stilpii transmit presiunea masticatorie si alte forte
functionale asupra paradontului,deoarece ele constituie un component al sistemului
stomatognat.
1.Fortele de apasare-actioneaza vertical si in dependeta de extinderea puntei dentare
pot fi suportabile si traumatice pentru paradontiu dintilor stilpi.Acestea actioneaza
asupra corpului de punte fiind preluate de elemetele de agregare si transmise
paradontului.Repatizarea presiunei se exercita pe mijlocul corpului de punte,egal se
transmite prin elementele de agregare dintilor stilpi.
2.Fortele de tractiune-pe dintele stilp la inceputul actiuni fortei de apasare va aparea
forta de tractiune ce actioneaza deametral opus fortei de apasare ce duce la copresia
ligamentelor alveolo dentare in zona 1/3 superioare proximale-distale si 1/3 inferioare
proximal mediale a paradontiului si intinderea ligamentelor in celelalte doua
zone.Aceste forte diametral opuse actioneaza pina la momentul produceri pozitiei de
intercuspidare maxima si depind de extinderea corpului de punte si numarul dintilor
stilpi.
3.Fortele orizontale-actioneaza in sens orizontal pe suprafetele ocluzale ale dintilor
laterali si pe cele vestibulare si orale ale dintilor frontali in timpul miscarilor de
masticatie.Acestea actioneaza in doua directii:
a)orizontal sagitala-actioneza in directia antero-posterioara
b)orizontal transversale-actioneaza in directia vestibulo orala

79.Includerea dinţilor stălpi în puntea dentară după forţele de rezervă ale

parodontului. Odonto-parodontograma(pag.210 Postolachi)

63
80. Specificul preparării dinţilor stîlpi la tratamentul cu punţi dentare şi modul de
asigurare ale acestui specific

Specificul consta in:

a) obtinerea unei forme corecte specifice pentru tipul de microproteza ales ca element
de agregare,
b) obtinerea paralelismului între axele coronare ale dinților stâlpi astfel incit toate
elementele de agregare sa se aseze uniform pe dintii- stâlpi. Asigurarea paralelismului
se poate efectua vizual cind sint folositi 2-3 Dinți, iar la includerea mai multor Dinți se
va folosi modele de studii pina la preparare si examinarea la paralelograf. Redarea
paralelismului se poate efectua prin prepararea dinților- stâlpi in forma de con cu
înclinația suprafetelor coronare către axul longitudinal nu mai mult cu 10 grade.

81. Amprentarea într-un timp cu un material şi cu două la confecţionarea punţilor

dentare. Complicaţiile şi profilaxia lor.

Tehnica obtinerii amprentelor intr-un timp consta in introducerea de o singura data a

linguri standart cu materialul amprentar in cavitatea bucale. Amprenta obținută cu un
material amprentar,acesta se depune pe lingura standard,introducerea in cavitatea
bucale si presarea pe arcada dentară. Amprenta obținută cu 2 materiale amprentare,pe
dintii preparati se depune stratul de pasta fluida de material si după aceasta se
introduce in cavitatea bucala lingura standard cu material silicon viscos.

82. Variante de amprentare în doi timpi şi amprentarea în ocluzie la tratamentul

edentaţiei parţiale cu punţi dentare. Materiale de amprentare.

Tehnica amprentării in doi timpi include 3 variante:

1) Pina la prepararea dinților,de pe arcada se obține prima amprenta cu material
termoplastic sau elastic,după prepararea dinților se depune pe prima amprenta al doilea
material amprentar si lingura este introdusă in cavitatea bucala.
2) după prepararea dinților materialul amprentar este depus in lingura acoperit cu o
fișie de tifon si se introduce in cavitatea bucala,după întărire se scoate tifonul,in locul
lui se aplica al doilea material si lingura se introduce din nou in cavitatea bucala.
3) după prepararea dinților se obține prima amprenta,in timpul amprentării lingura este
mișcată înainte si înapoi si se îndepărtează de pe cimpul protetica,se depune al doilea
material amprentar si se introduce in cavitatea bucala.
Amprentarea in ocluzie este indicată cind se păstrează cel puțin o pereche de dinti
antagonisti,pentru obținerea acestei amprente se folosesc linguri standard speciale.
Tehnica consta in: depunerea materialului amprentar elastic in lingura si asezarea pe
suprafele ocluzale ale dinților si a bonului dentar preparat,ambele arcade sunt aduse in
contact- in poziție de intercuspidare maxima. După întărirea materialului se acoperă cu
un al doilea material amprentar si se introduce in cavitatea bucala di noi in poziție de
intercuspidare maxima. Aceasta amprenta înregistrează elementele morfologice ale
cimpului protetica si raporturile interocluzale in poziție de intercuspidare maxima.
Materiale amprentare:
1) dure - reversibile( termoplastice)- ortocar,reprodent,stomaplast 2.
- ireversibile- gipsul
64
2) elastice
a) hidrocoloizii - reversibile : dentacol,Gelin,surgident
- ireversibile( aliniate) : elastic,algix,kromopan
b) elastomeri. - siliconice : xantopren,flexicon,Zeta plus,optosil,citricon
- polisulfide: tiodent,sta-TIC,monflex
- polieterice: polygel,impregum

83. Caracterizaţi cele două componente fundamentale ale oc.c: D.V.O şi poziţia
neutră a mandibulei

DVO- dimensiunea verticala de ocluzie reprezintă dimensiunea etajului inferior a

fetei, atunci cind pacientul realizează contacte ocluzale in poziție de intercuspidare
maxima.
Poziţia neutră a mandibulei – cind condilii articulari se afla in pozitia cea mai
superioara, cea mai anterioara, iar muschii ridicatori se contracta maximal bilateral
simetric.

84. Metodele de determinare a DVO. Caracteristica.

DVO- dimensiunea verticala de ocluzie reprezintă dimensiunea etajului inferior a

fetei, atunci cind pacientul realizează contacte ocluzale in poziție de intercuspidare
maxima. Se determina DVO prin cu ajutorul metodelor:
a) Antropometrica- cu un compas, format din 2 bate unul mic si unul mare. pacientul
deschide gura la maxim,si I se aplica compasul pe menton si virful nasului.apoi el
inchide gura pina ajunge la virful intermediar al compasului la virful nasului.inaltimea
va corespunde cu pozitia de repaus fiziologic al mandibulei care va fi cu 2-3mm mai
mare decit DVO.

b) Anatomo-fiziologica- cu sabloane cu bordure de ocluzie,tehnica-se aplica cu

creionul 2 puncte unul la baza nazala, altul pe barbie (gnation). Se determina poziția de
postura a mandibulei care se caracterizează prin o stare de echilibru muscular si o
inocluzie fiziologica egala in mediu cu 2-3 mm.dimensiunea determinata se transfera
pe placa de ceara. sabloanele cu bordure de ocluzie sunt introduce in cavitatea bucala
si pacientul inchide gura. prin adaogarea sau razuirea cerii se determina DVO care e
mai mic cu 2-3mm decit dimensiunea verticala a pozitiei de repaos a mandibulei.

85. Metodele de determinare a poziţiei neutre a mandibulei la aprecierea o.c.

Metoda Abjean şi Corbendau.

Poziţia neutră a mandibulei – cind condilii articulari se afla in pozitia cea mai
superioara, cea mai anterioara, iar muschii ridicatori se contracta maximal bilateral
simetric.
Se efectuiaza prin ghidarea mandibulei in relatie centrica folosind diferite
metode:deschiderea maxima a guri si inchiderea rapida,asezarea pacientului in decubet
dorsal,pozitionarea mandibulei manual,instalarea degetelor aratatoare pe suprafata
ocluzala a borduri in zonele posterioare, proba de deglutitie,atingerea zonei palatului
moale cu virful limbi.

65
Metoda Abjean si Korbendau: deschiderea gurii la maximum si menținerea in aceasta
poziție timp de 30 sec.,după aceasta se solicita închiderea lenta a gurii si se dirijează
închiderea de către medic pina cind se simte saltul înapoi a condițiilor articular si
primul contact ocluzal.Se repeta de mai multe ori Mișcările de deschidere
maxima,relaxare,închidere pina la primul contact. In 90% cazuri Poziționarea
mandibulei in relație centrica nu coincide cu intercuspidarea maxima si aproximativ
10% cazuri mandibula stabilește relație de intercuspidare maxima in ocluzie centrica si
ramine fixată in acesta poziție.

86. Metodele de determinare a R.I.C. în caz de ocluzie instabilă.

Din cauza contactelor premature si a interfetelor cit si a reducerilor contactelor

dentodentare.DVO poate fi pastrat sau modificat(micsorat)
Pozitionarea modelelor se poate efectua:
a) cu ajutorul blocurilor din gips,materiale termoplastice sau silicon viscos, se
efectuiaza cind pe arcadele dentare sint doua sau trei perechi de dinti
antagonisti cu contacte dento dentare si DVO fara dereglari.Materialul
pozitionat pe partile laterale a arcadelor dentare si pozitionare acestora in
ocluzie centrica apoi blocurile transverate pe model.
b) Sabloane de ocluzie

87.Consecutivitatea determinării şi înregistrării R.I.C. în caz de absenţă a ocluziei.

Adaptarea şablonului cu bordurile de olcuzie la maxilă şi determinarea planului de
ocluzie.

Etapele:
1)adaptarea sabloanelor si borduri de ocluzie,la maxila urmareste doua monente
obtinerea curburi vestibulare a borduri de ocluzie si planul de ocluzie.
2)determinarea DVO- dimensiunea verticala de ocluzie reprezintă dimensiunea
etajului inferior a fetei, atunci cind pacientul realizează contacte ocluzale in poziție de
intercuspidare maxima. Se determina DVO prin cu ajutorul metodelor:
a) Antropometrica- cu un compas, format din 2 bate unul mic si unul mare. pacientul
deschide gura la maxim,si I se aplica compasul pe menton si virful nasului.apoi el
inchide gura pina ajunge la virful intermediar al compasului la virful nasului.inaltimea
va corespunde cu pozitia de repaus fiziologic al mandibulei care va fi cu 2-3mm mai
mare decit DVO.

b) Anatomo-fiziologica- cu sabloane cu bordure de ocluzie,tehnica-se aplica cu

creionul 2 puncte unul la baza nazala, altul pe barbie (gnation). Se determina poziția de
postura a mandibulei care se caracterizează prin o stare de echilibru muscular si o
inocluzie fiziologica egala in mediu cu 2-3 mm.dimensiunea determinata se transfera
pe placa de ceara. sabloanele cu bordure de ocluzie sunt introduce in cavitatea bucala
si pacientul inchide gura. prin adaogarea sau razuirea cerii se determina DVO care e
mai mic cu 2-3mm decit dimensiunea verticala a pozitiei de repaos a mandibulei.

3)determ pozitiei neutra a mandibulei sau relatia centrica si fixarea ei.

Se efectuiaza prin gidarea mandibulei in relatie centrica folosind diferite
metode:deschiderea maxima a guri si inchiderea rapida,asezarea pacientului in decubet
66
dorsal,pozitionarea mandibulei manual,instalarea degetelor aratatoare pe suprafata
ocluzala a borduri in zonele posterioare, proba de deglutitie,atingerea zonei palatului
moale cu virful limbi.

88.Puntea dentară din două bucăţi. Carcteristica. Indicaţii. Etapele clinico-tehnice

de confecţionare.

89.Puntea dentară dintr-o bucată. Carcteristica. Indicaţii.Etapele clinico-tehnice de

confecţionare.

Indicații: sunt indicate in toate cazurile cind in zonele laterale ale arcadelor dentare
avem condiții pentru asigurarea paralelismului dintre dintii stâlpi ,fixarea si
stabilizarea construcției.
Acest tip de punte este realizat dintr-un aliaj si pacientului nu i se face adaptarea
separată a fiecărui element de agregare si durata etapelor clinice si de laborator este
mai redusă ,dar acesta varianta cere prezenta unor Dinți stâlpi cu coroane înalte si
crearea paralelismului între ei si necesita o slefuire mai profunda a țesuturilor dure.
Etapele clinico-tehnice:
Clinic: - prepararea dinților stâlpi,amprentarea, determinarea ocluziei centrice ,
protecția dinților slefuiti.
Laborator: - realizarea modelelor, montarea lor in simulator , modelarea machetei
puntii din ceara ce se va înlocui cu metal,prelucrare puntii si pregătire pentru
efectuarea probei.
Clinic: - proba puntii si individualizarea ei, protecția dinților preparati.
Laborator: - finisarea si lustruirea puntii.
Clinic: - proba definitiva si cementarea ei.

90. Puntea dentară m/c. Caracteristica. Varietăţi. Indicaţii.Etapele clinico-tehnice la

confecţionare.

Puntea metaloceramica prezintă Calități estetice satisfăcătoare,suficient de dure

,restabileste masticatia si stabilizeaza ocluzia,dar poate apărea fisuri sau defecte a
componentei fizionomie la aplicarea unor lovituri puternice si nu sunt recomandate
tinerilor.Componenta metalică are grosimea 0,2-0,4 mm, este acoperit cu un strat de
ceramica cu grosimea 0,6-1,0 mm pe suprafața vestibulara si 1,5-2 mm la nivelul
marginile incizale si suprafetelor ocluzale.
Indicații: se folosesc in orice forma de edentatie partiala ce poate fi tratată cu proteza.
Varietăți: in dependentă cum este depus stratul de ceramica pe suprafața componentei
metalice- cind ceramica acoperă in întregime componenta metalică si cind ceramica
acoperă parțial componenta metalica( numai suprafața vestibulara sau suprafața
vestibulara si cea ocluzale sau cind 1/3 cervicala pe fata orală nu este acoperită de
ceramica).
Etapele clinico- tehnice:
Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea,determinarea ocluziei centrice, protecția
dinților preparati.
Laborator: confecționarea modelului si fixarea lui in simulator, modelarea machetei
puntii din ceara si înlocuirea cerii cu aliajul corespunzător,prelucrarea componentei
metalice si proba pe model.
Clinic: proba puntii si individualizarea ei,determinarea culorii ceramicii.
67
Laborator: aplicarea portelanului si arderea lui.
Clinic: proba definitiva si cementarea puntii in cavitatea bucala.

91. Puntea dentară m/a cu componenta metalică turnată. Caracteristica. Varietăţi.

Indicaţii. Avantaje şi dezavantaje.Etapele clinico-tehnice de confecţionare.

Puntea metaloacrilica este alcătuită din componenta metalică cu grosimea 0,3-0,4mm

si componenta acrilica cu grosimea 1,5 mm.
Varietăți :
- semifizionomice caracterizate prin aceea ca partea vestibulara este fațetă cu acrilat iar
cea orală este din aliaj metalic, la prima etapa sint confectionate casete sau elemente
retentive, iar apoi fatetele din acrilat.
- fizionomice acrilatul acoperă in întregime componenta metalică, pe toată suprafața sa
sunt elemente retentive reprezentate prin proeminente sau santuri retentive.
Indicatii: cele fizionomice sunt indicate in zona frontala cind dintii stâlpi au o înălțime
necesară pentru slefuire la o adâncime de 2,0-2,5 mm,cele semifizionomice au indicatii
limitate in restaurarea edentatiei partiala atit pentru zona frontală cit si pentru cea
laterala.
Avantaje: restabilirea aspectului fizionomic si asigurarea unei suficiente retenției
dintre acrilat si metal, cost mai mic.
Dezavantaje:Indicații limitate din cauza slefuiti profunde,posibiliatea desprinderi
acrilatului,modificarea culorii si necesitatea refacerii peste 2-3 ani.
Etapele clinico- tehnice:
Clinic: prepararea dinților stâlpi, amprentarea,determinarea ocluziei centrice, protecția
dinților preparati.
Laborator: confecționarea modelului si fixarea lui in simulator, modelarea machetei
puntii din ceara si înlocuirea cerii cu aliajul corespunzător,prelucrarea componentei
metalice si proba pe model.
Clinic: proba puntii si individualizarea ei,determinarea culorii acrilatului,
Laborator: aplicarea acrilatului pe componenta metalică.
Clinic: proba definitiva si cementarea puntii in cavitatea bucala.

92. Puntea dentară m/c semifizionomică. Indicaţii. Ipotezele de legătură dintre

aliaj şi ceramică.

Puntea dentară metaloceramica semifizionomica prezintă calitati estetice

satisfăcătoare,suficient de dure ,restabileste masticatia si stabilizeaza ocluzia.
Componenta metalică are grosimea 0,2-0,4 mm, este acoperit cu un strat de ceramica
cu grosimea 0,6-1,0 mm pe suprafața vestibulare.ceramica acoperă parțial componenta
metalica- numai suprafața vestibulara.
Indicații: se folosesc in orice forma de edentatie partiala ce poate fi tratată cu proteza.
Exista 3 ipoteze ce explica legătura dintre aliaj si ceramica:
a) legături fizice- ce are la baza atractia dintre doi atomi ce se produce prin fluctuației
spontane ale sarcinii electrice determinata de forțele Van der Wals.
b) legături chimice- are loc prin schimbul reciproc de ioni metalici din ceramica si
ionii metalici a aliajului,formând legături iono-covalente.
c) legături mecanice- pe suprafața aliajului exista retenției mecanice,invizibile între
care se insinuează ceramica.

68
93. Puntea dentară din acrilat. Indicaţii. Particularităţile preparării dinţilor.
Avantaje şi dezavantaje.

Aceste punti sunt total fizionomice fiind confectionate numai din acrilat.
Indicații: edentatiei unidentare sau cind lipsesc cel mult doi dinti in zona frontala a
arcadelor dentare,iar dintii stâlpi permit confecționarea acestor construcții.
Avantaje: însușiri fizionomice bune si o tehnologie simpla de confecționare. Sunt
indicate ca punti provizorii.
Dezavantaje: irita parodontul marginal,își modifica culoarea in condițiile cavități
bucale si se poate produce perforarea,uzura sau fractura acrilatului.

94. Puntea dentară cu extensie. Indicaţii. Biomecanica. Avantaje şi dezavantaje.

Caracteristic pentru acest tip de punte este situarea elementelor de agregare pe o

singura parte a corpului de punte,deci nu are la ambele extremitati elemente de
agregare. Deosebim 2 variante:
a) cu extensie meziala cind corpul de punte este situat mezial fata de elementele de
agregare. Nu se recomanda extensia ce are margine incizale in locul suprafetelor
ocluzale,deoarece va acționar ca un plan înclinat nociv.
Indicații:
- absenta incisivului lateral elementele de agregare fiind fixate pe 2 doi dinti stâlpi -
caninul si premolarul.
- absenta primul premolar elementele de agregare fiind fixate pe 2 dinti stâlpi -
premolarul doi si primul molar.
b) cu extensie distala cind corpul de punte este situat distal fata de elementele de
agregare.
Indicații:
- la restabilirea unui singur dinte solidarizat la doua elemente de agregare in edentatie
terminale, cind dintii stâlpi pe care sunt fixate elementel de agregare prezintă coroana
voluminoase cu o foarte buna implantare parodonto- radiculara, cind arcada
antagonista este scurtata sau prezintă o proteza mobilizabila ,
- la restabilirea unui premolar sau molar in extensie la o punte subtotala fixată pe un
număr mare de dinti stilpi.
- la pacienți tineri cu edentatii molare unilaterale ce au o hemiarcada opusa întreaga.

95. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţii dentare mobilizabile agregată

pe dinţii stălpi cu croşete.

96.Punţide dentare demontabile şi cu fixare fizico-chimică (adezive). Caratcteristica.

Indicaţii la confecţionare.

Puntea demontabila reprezintă puntea dentară mobilizabila ce au corpul de punte

caracteristic pentrupunti dentare fixe,fixarea pe dintii stilpi se efectuează prin sisteme
mecanice speciale. Cel mai frecvent se utilizează sistemul șurub-piuliță cu ajutorul

69
căruia se solidarizeaza elementele de agregare pe dintii stilpi sau corpul de punte la
elemente de agregare.
Indicații: cind ocluzia este adinca si prevede confecționarea unui corp de punte in sa,
cind pierderele de substanta osoasa in regiunea anterioară edentata trebuie restabilită
prin gingie artificiala.
Puntea fixată fizico- chimica este alcătuită din corp de punte metalic nefizionomic sau
fizionomic si din elementele de agregare in forma de doua prelungiri metalice ce sunt
aplicate la nivelul suprafetelor proximale orientate spre spațiul edentat al celor doi
dinti stilpi și Suprafetele orale. Fixarea se obține la nivelul prelungirilor metalice
pentru aceasta țesuturile dentare sunt slefuite la 0,1-0,2 mm si gravate chimic cu acid
ortofosforic.fixarea acestui tip de punte se obține prin îmbinare adezivă cu utilizarea
unui material din grupul rasinelor compozite( evicrol,consise,superflex).
Indicații: Breșele arcadelor dentare intercalate reduse(lipsa a 1-2 dinti) cind dintii stilpi
sunt atacanți de procese patologice si sunt condiții necesare de fixare.

97. Proba punţilor dentare. Parametrii echilibrării ocluzale şi metoda realizării.

Fixarea punţii dentare. Indicaţi cimenturile.

Proba puntii dentare in cavitatea bucal cuprinde următorii indici:

a) inserții puntii pe dintii stilpi, puntea se introduce pe dintii stilpi in axul lor
vertical,doar in unele cazuri cind exista deficienta de paralelism se introduce puntea
oblic intii pe botul distal apoi pe cel mezial,se slefuieste din bont in cazul in care apar
unele greșeli ce împiedica introducerea puntii pe bont. Aceasta etapa depinde mult de
corectitudinea îndeplinirii lucrărilor la etapele clinice si de laborator( respectarea
paralelismului in timpul preparării dinților stilpi,turnarea pieselor si in timpul lipirii
corpului de punte si a elementelor de agregare in cazul pungilor din doua bucati).
b) examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dinților stilpi si cu
dintii vecini.
c) examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara,cuprinde controlul
spatiului necesar pentru protecția papilei interdentale si se verifica cu ajutorul sondei
in unghi,verificând nișele pentru autocuratire,corijarea se face prin slefuirea corpului
de punte.
d) examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul
suprafetelor ocluzale prin crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea contactelor
premature,prin verificarea contactelor ocluzale in intercuspidare maxima la Mișcările
de propulsie,de lateralitate.
Parametrii echilibrării ocluzale:
- vârfurile cuspidiene vestibulare ale premolarilor si molarilor inferiori intra in contact
cu crestele marginale ale premolarilor si molarilor superiori,iar cuspizii palatinali in
contact cu fosele distale ale premolarilor inferiori si fosele centrale ale molarilor.
- marginea ocluzala a incisivilor si caninilor inferiori formează o linie ce trece pe virful
cuspidului caninului continuinduse distal pina la crestele sagitale ale cuspizilor
vestibulari ai premolarilor si molarilor inferiori.contactele pe Suprafetele palatinale ale
incisivilor si caninilor se fac astfel incit fiecare dinte inferior intilneste 2
antagonisti,inafara de incisivului central inferior.
- examenul Mișcării de propulsie reprezintă traiectoria pe care o efectuează mandibula
atunci cind incisivi inferiori aluneca pe Suprafetele palatinale ale incisivilor superiori
din pozitia de intercuspidare maxima pina la contactul cap-la-cap.contactele se
înregistrează cu ajutorul hârtiei de articulatiei. Situația este considerată normala dacă
70
exista puncte de contact pe suprafața palatinale a incisivilor superiori si in poziția cap-
la-cap cel puțin contactează dintii centrali sau toți patru.
- examenul miscarilor de lateralitate reprezintă traiectorie pe care o efectuează
mandibula atunci cind dintii inferiori aluneca lateral pe Suprafetele interne ale
cuspizilor vestibulari ai dinților superiori cit si pe suprafața palatinale a caninului.

98.Metoda efectuării probei definitive a punţilor dentare şi tehnica fixării.

Proba puntii dentare in cavitatea bucal cuprinde următorii indici:

a) inserții puntii pe dintii stilpi, puntea se introduce pe dintii stilpi in axul lor
vertical,doar in unele cazuri cind exista deficienta de paralelism se introduce puntea
oblic intii pe botul distal apoi pe cel mezial,se slefuieste din bont in cazul in care apar
unele greșeli ce împiedica introducerea puntii pe bont. Aceasta etapa depinde mult de
corectitudinea îndeplinirii lucrărilor la etapele clinice si de laborator( respectarea
paralelismului in timpul preparării dinților stilpi,turnarea pieselor si in timpul lipirii
corpului de punte si a elementelor de agregare in cazul pungilor din doua bucati).
b) examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dinților stilpi si cu
dintii vecini.
c) examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara,cuprinde controlul
spatiului necesar pentru protecția papilei interdentale si se verifica cu ajutorul sondei
in unghi,verificând nișele pentru autocuratire,corijarea se face prin slefuirea corpului
de punte.
d) examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul
suprafetelor ocluzale prin crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea contactelor
premature,prin verificarea contactelor ocluzale in intercuspidare maxima la Mișcările
de propulsie,de lateralitate.

99.Complicaţiile posibile în timpul şi după fixarea punţilor dentare. Profilaxia.

100.Metodele şi tehnica secţionării şi înlăturării construcţilor fixe din cavitatea

bucală Instrumente. Complicaţii şi profilaxia.

71
72