Tema 4: Examenul clinic al edentatului total. Determinarea diagnosticului.

Metode de fixare a protezei

totale.

1. Caracterizarea datelor subiective in context de anamnez, simptome.

a. Acuze
Absenta totala a dinilor pe unul sau pe ambele arcade
Dereglri masticatorii
Dereglrii fonetice
Dereglri de deglutiie
Dereglri fizionomice
Modificri psihice
b. Datele de paaport
c. Istoricul bolii prevede depistarea maladiilor generale a organismului care posibil au influenat pierderea din ilor:
Disfunciile glandelor endocrine
Maladiile cardiovasculare
Maladiile sangvine
Sistemul nervos
Sistemul tractului gastrointestinal
d. Istoricul vieii se va acorda atenie la factorii nocivi profesionali si a obiceiurilor vicioase ce au putut influenta pierderea din ilor.
e. Istoricul actualei maladii se va atrage atenia:
la factorii etiologici care au adus la pierderea totala a din ilor (complica iile cariei dentare, afec iunile paradontului,
intervenii chirurgicale),
la evoluia si caracterul procesului patologic,
timpul ce sa scurs de la prima si ultima extracie.
se noteaz caracterul si eficienta tratamentului protetic, daca a fost ntreprins.

2. Examenul exobucal. Caracteristica si consecutivitatea

Se verifica urmtoarele caracteristici:
Deplasarea treimii inferioare a zonei medii a feii in jos si nuntru (datorita reduc iei scheletului facial in zona medie a fetei);
Prbuirea obrajilor, buzelor si evidenierea mentonului mandibular;
Atrofia profilului aperturii nazale, ca rezultat la creia osul subnazal se deplaseaz in jos, adic determina coborrea tipica a vrfului
nasului (datorita atrofiei apofizei alveolare la maxila);
Evidenierea plicilor nazolabiale si mentoniere;
Are loc coborrea comisurii gurii (gradul de pronunare depinde de gradul de reducie a mandibulei);
Are loc prbuirea buzelor si obrajilor (deoarece scheletul facial serve te ca o suprafa a de sprijin reduc ia maxilarilor si sub ierea
oaselor zigomatice se reflecta asupra esuturilor moi);
Schimbarea etajului inferior, ntruct mandibula ocupa o poziie mai aproape de maxila;
Fosa articular a ATM devine mai plata iar condilii articulari se deplaseaz in sus si distal. Astfel treptat se mic oreaz tonicitatea
muchilor mimici si mobilizatori.
Se studiaz si tonicitatea musculara prin palparea mu chilor orofaciali, deoarece tonusul muscular ne indica starea func ionala a
muchilor.

3. Examenul endobucal. Caracteristica si consecutivitatea

La inspecie minuios se va examina apofizele alveolare si fibromucoasa cmpului protetic.
La palpare se determina prezenta sau absenta exostozelor, marginilor ascuite, relieful apofizelor, forma
versantelor, la fel si starea fibromucoasei (gradul de mobilitate, reziliena, sensibilitate, etc.) in diferite zone ale
cmpului protetic.
Este necesar de determinat gradul de exprimare si topografia torsului palatinal, forma si adncimea boltei palatine,
gradul de atrofie si forma apofizelor alveolare, ceea ce joasa un rol important la fixarea protezelor totale.

4. Examenul paraclinic (complimentat) la edentatia totala. Metode si criteriile de selectare.

Cele mai utilizate sunt:
Radiografia panoramica
Tomografia ATM
Analiza modelelor de studiu
Electromiografia muchilor
nscrierea miscarilor mandibulare
Examenul citologic
Examenul micologic
Examenul bacteriologic
Examenul anatomo-patologic
 Examenul stomatoscopic
Determinarea pH salivei

Examenul micologic si bacteriologic ne va da posibilitatea sa determinam care dintre microorganisme au

provocat starea de inflamaie a fibromucoasei, pentru a aplica un tratament preprotetic corespunztor.

Examenul citologic ne va da posibilitatea sa determinam gradul de keratinizare a fibromucoasei si posibilitatea

fibromucoasei de a suporta presiuni.

5. Prile componente ale diagnosticului de edentatie totala.

Partile componente ale diagnosticului:
- Dereglrile morfologice
- Topografia afeciuni (unimaxilare, bimaxilare)
- Factorul etiologic
- Dereglrile funcionale
- Complicaiile posibile

Particularitatile formulrii diagnosticului la pacienii cu edentatie totala prevede indicarea gradului de atrofie a
apofizelor alveolare si a fibromucoasei cmpului protetic dupa una din clasificrile respective.

6. Metodele mecanice de fixare a protezei totale.

Sunt cele mai vechi metode de fixare a protezelor totale, care au fost propuse inca in sec XVIII.
In acest scop P.Fouchard a propus arcuri intermaxilare, care prezintau nite plcute nguste din aur, capetele
carora se fixau intr-un mod special in bazele protezelor de pe maxila si mandibula in zonele dinilor laterali.

Mai trziu arcurile au fost nlocuite cu spirale. Aceste elemente mecanice, prin nsuirea lor de elasticitate,
funcionau asupra protezelor cu o anumit fora in plan vertical si in asa mod ajutau la fixarea protezelor, de aceea
eficacitatea funcionala era totui joasa. In afara de aceasta, fora lor aciona permanent, prin bazele protezelor,
asupra cmpului protetic ce activa procesele de atrofie atat a fibromucoasei, ct si a apofizelor alveolare. Muschii
care prin functia lor ridica mandibula, permanent se in stare de tonizare si intr-o perioada scruta de vreme
oboseau.

Arcurile deseori duceau la o trauma mecanica a fibromucoasei obrajilor, iar retenia alimentelor pe ele necesita o
igiena permanenta. Concomitent este nevoie de o dozare de fora individuala pentru fiecare pacient, fapt ce
prezint o problema cu multe aspecte.
Reieind din cele descrise, arcurile si spiralele nu au cptat o aplicare larga in protezarea totala.

Din metodele mecanice face parte si ingrelarea protezei la mandibula prin nlocuirea dinilor artificiali din acrilat cu
dinti din aliaje inoxidabile (mai des la molari), ori confecionarea bazei protezei metalice integre. Aceasta
metoda are o utilizare practica mai larga, ns deseori se declaneaz procesele reductive ale cmpului protetic,
din care cauza proteza cu baza metalic se confecioneaz numai in caz de necesitate (intoleranta ctre acrilat). In
cadrul acestor aspecte se utilizeaz si fixarea protezei totale cu ajutorul rdcinilor artificiale (din ceramica sau
acrilat ce sunt fixate in baza protezei) si care confecioneaz dupa forma alveolei articiale.

O metoda mecanica contemporan este si fixarea protezei totale prin intermediul imlantarilor, intervenia
pretinde asocierea activitatii protetice cu cea chirurgical prin care endoosal se aplica un schelet metalic cu 4
piloni cilindrici. Dupa epitelizeaza tesuturilor moi (5-7 zile) proteza se aplica pe pilonii implantului. Implanturile
endoosale de tip urub ah ace se utilizeaz mai rar.

7. Metodele biomecanice de fixare a protezei totale.

La baza acestor metode se afla utilizarea unor formaiuni anatomice ce asigura retenia anatomica a protezei
totale. Pentru utilizarea metodelor biomecanice o mare imporan se acorda studierii minuioase a zonelor de
retenie anatomica a cmpului protetic la ambele maxilare: nlime, forma si volumul apofizelor alveolare,
caracterul versantelor, bolta palatina, tuberozitatile maxilare, prezenta exostozelor, etc.

Tot aici se refer aplicarea croetelor gingivoalveolare, cand apofiza alveolara in zona anterioar a maxilei nu
numai ca este pronuna, dar se combina si cu nclinarea vestibulara exprimata.
Croetele gingivoalveolare se pot folosi maxila cand tuberozitatile maxilare sunt bine exprimate. Pentru
ameliorarea fixrii protezei inferioare Kemany a propus asa tip de croete din acrilat care se unesc cu baza
protezei printr-o prghie metalic elastic. Prghia elastic trece peste linia oblica interna si se situeaz in zona
retroalveolara. Tot cu acest scop A.Betelman a propus utilizarea spaiului sublingual, unde de la baza protezei
(marginea ei mediana) pornesc aripioare din acrilat.

8. Metodele fizice de fixare a protezei totale.

Se bazeaz pe folosirea unor fenomene fizice prin intermediul carora se amelioreaz meninerea protezelor pe
maxilarele edentate. In cadrul acestei metode se va folosi urmtoarele principii:
- Spaiul rarefiat
- Respingerea magnetica

Spaiul rarefiat este bazat pe diferena presiunii atmosferice si cea sub baza protezei. Pentru aceasta in baza
protezei, pe suprafaa care contacteaz cu campul protetic, se creaz o camera, localizarea creia poate varia. Ca
regula ea se creaz la mijlocul bazei protezei in centrul de greutate avnd diferit forma. In prezenta unui torus
palatinal camera necesita o circumscriere a formaiunii osoase. Dupa introducerea in cav bucala si aplicarea
protezei pe campul protetic fibromucoase rezilienta se deplaseaz parial in camera, nlturnd din ea aerul.
Datorita acestui fapt in camera se formeaza un spaiu rarefiat (vid), iar mucoasa de pe marginea camerei se fala
intr-un contact intim cu marginile acesteia si mpiedica ptrunderea aerului din afara si in asa mod se creaz o
camera de vid. Fora cu care proteza se preseaz pe campul protetic este comparativ mica, ns de la nceput ajuta
la fixarea protezei si adaptarea pacientului ctre ea.
La nivelul apofizei mandibulare, camera de vid se creaza in dreptul molarilor 2 pentru o perioada de acomodare
ctre protesa.
Adncimea, forma si mrimea camerei de vid se efectueaz prin izolarea zonei respective pe model cu ajutorului
unei folii metalice deseori cu grosimea de 1-2 mm in timpul confecionrii protezei. Marginile camerei nu trebuie sa
traumele si sa produc leziuni fibromucoasei. Efectul vidului se micsoreazale msura ce ca,era se umple cu
fibromucoase hipertrofiata sau de hiperplazica fibromucoasei.
Dupa principiul crerii unui vid Roua a propus asigurarea fixrii protezei totale la maxila cu ajutorul discului de
cauciuc, care se fixa pe suprafaa mucoazal a prozei. Diametrul discului de cauciuc era de 1,5 cm si se fixa in
baza protezei prin intermediul unei capse. Asa metoda de fixare iniial a cptat o utilizare larga, ns cu timpul,
din cauza hiperplaziei fibromucoasei care se umplea camera, specialiti s-au decis de ea. Consecinele utilizrii
acestei metode se manifestau prin inflamaii ale mucoasei, iar uneori chiar si perforarea bolii palatine.
Actualmente asa dispozitive nu mai sunt utilzate.

Alta metoda fizica de fixare se bazeaz pe utilizarea plcuelor magnetice de forma cilindrica sau in forma de
U. Pentru realizarea acestei metode, plcuele magnetice sunt incluse in vasele protezelor, la nivelul premolarilor
si molarilor, bilateral, asigurnd astfel fixarea protezelor pe cmpurile protetice neretentive. Polii magneilor de
acelai sens se plaseaz fata in fata. Forma si localizarea magneilor trebuie aleasa judicios, pentru a preveni
apropierea polilor opui cu proprietatea de atracie, ce se poate ntmpla la micsorarea laterala a mandibulei.
Greutatea magneilor folosii ajunge pana la 20-40 g. Dozarea necorespunztoare a forei magnetice de respingere
poate fi neeficient avnd consecine nocive. Pe parcurs apare si posibilitatea de remagnetizare. In cazul
edentatiei totale unimaxilare 2 magneti pot fi ncorporai in proteza, iar alii 2 se implanteaz subperiostal,
bilateral.
Folosirea magneilor are urmtoarele dezavantaje:
- mresc greutatea protezei
- Magneii permanent deplaseaz mandibula in jos, provocnd o contracie din partea muchilor masticatori,
ceea ce duce la o oboseala muscular
- Pentru a preveni coroziunea maagnetii cer o acoperire cu un metal tolerabil aur
- Implantarea magneilor poate sa se complice cu o necroza osoa sau sa cie respini ca un corp strin
organismului.

9. Metodele biofizice de fixare a protezei totale

La baza acestei metode a fost pus aplicarea legilor fizice de creare a unui vid pe toata suprafaa protezei.
Daca camera de vid creeaza o fora suplimentar de fixare a protezei numai din partea unei zone mici, apoi in al 2-
le-a caz zona de vid se ntinde pe toata suprafaa bazei protezei, datorita unei nchideri marginale circulare, ce
mpiedica ptrunderea aerului atmosferic sub baza protezei.
nchiderea marginala sau crearea supapei este posibila atunci cand marginea protezei in timpul funciei vine in
contact intim cu fibromucoasa activ mobila a plici trectoare. Aceasta are loc datorita factorului ca tesuturile plicei
trectoare au o rezilienta evidenta, cu o mobilitate nu prea mare in timpul funciei. In momentul deplasrii protezei
de pe campul protetic fibromucoasa ntinsa se mica concomitent dupa marginea protezei si contactul intim al
fibromucoasei cu marginea protezei nu se ntrerupe.

La micarea protezei marginea ei se va deplasa, iar in unele cazuri si deprta la cel mai nalt punct al plicei
trectoare. Daca in momentul deplasrii se menine contactul intre marginea protezei si fibromucoasa activ mobila
a plicei trectoare, atunci si nchiderea marginala a protezei de jur mprejur va fi asigurata. Prin urmare, la
formarea asa-numita supape circulare poate lua parte fibromucoasa situat mai jos de bolta plicei trectoare la
maxila si mai sus la mandibula, marginea protezei acoperind bandoleta de mucoasa pasiv mobila zona neutra.
Sectorul fibromucoasei care participa la formarea supapei circulare, se numete zona de supapa.

In timpul funciei proteza se mica din loc, iar spaiul de sub proteza se mrete. Datorita acestui fapt intre campul
protetic si suprafaa mucoazal a protezei se formeaza un spaiu de aer rarefiat si mai mult, iar in partea oral
asupra bazei actioneaza o fora de mrimea presiunii atmosferice ce preseaz proteza ctre campul protetic. Acest
fenomen a cptat denumirea de succesiune funcionala. De remarcat ca cu ct va fi mai mare deprtarea intre
campul protetic si suprafaa mucoazal a protezei, cu condiia ca zona de supapa nu va fi ntrerupta, cu atat si
diferena dintre presiunea atmosferic si cea de sub protesa va fi mai mare si cu atat fixarea protezei va fi mai
eficient. La ntreruperea zonei de supapa fixarea protezei are loc numai cu ajutorul reteniei anatomice si a
adeziunii.

Realizarea nchiderii marginale a zonei de supapa difer la maxila si mandibula. In jurul apofizei alveolare
inferioare fibromucoasa pasiv mobila este mai greu de evideniat, deoarece ea se confunda cu fibromucoasa activ
mobila, mai ales din zona oral. Greelile de delimitare pot compromite total nchiderea marginala responsabila de
obinere a fenomenului de succiune funcionala. O margine subire nu realizeaz obinerea unei zone de supapa
corecte si favorizeaz producerea unor ulceraii a fibromucoasei plicei trectoare.
Spaiul cu aer rarefiat obinut pe toata suprafaa protezei evita atrofierea tesuturilor de suport, in comparaie cu
camerele de vid si discurile de cauciuc.

10.Care sunt factorii de meninere si stabilizare a protezei totale.

Fixarea este definita ca meninerea protezei pe campul protetic in stare de repaus fiziologic relativ (postura) a
mandibulei. La asa o fixare a protezei este ndeajuns numai fenomenul de adeziune a bazei protezei fata de
campul protetic.
ns este necesari si o fixare stabil a protezei in timpul funciei. Deosebim miscari funcionale mandibulare de
masticatie si nemasticatoare. Micrile nemasticatoare in timpul fonatiei, rasului, etc ca regula nu sunt nsoite de
contact intre arcadele dentare.
Proteza la micrile nemasticatoare este mpins de pe campul protetic si numai adeziunea fata de campul protetic
nu ne asigura fixarea protezei. Pentru asigurarea fixri protezei inc darul micrilor nemasticatoarii este necesar si
de succesiunea funcionala. Fixarea protezei in miscari mandibulare nemasticatoare se numete stabilizarea
protezei.
La micrile de masticatie a mandibulei pentru fixarea protezei pe campul protetic numai adeziunea si succijnea
funcionala nu sunt suficiente, de aceea este necesar de a crea un factor nou, suplimentar, care va aduce la
minimum aciunea de detaare a protezei de pe campul protetic. Acest factor se creaza prin montarea funcionala
(anatomica) a dinilor artificiali, datorita creia in timpul micrilor se pstreaza intre arcadele dentare o
intercuspidare maxima sau cel putin 3 puncte: 2 laterale si 1 anterior. Acest fenomen a primit denumirea de
echilibrul protezei.

11.Ce reprezinta succesiunea ca fenomen

In timpul funciei proteza se mica din loc, iar spaiul de sub proteza se mrete. Datorita acestui fapt intre campul
protetic si suprafaa mucoazal a protezei se formeaza un spaiu de aer rarefiat si mai mult, iar in partea oral
asupra bazei actioneaza o fora de mrimea presiunii atmosferice ce preseaz proteza ctre campul protetic. Acest
fenomen a cptat denumirea de succesiune funcionala.

12.Ce reprezinta adeziunea ca fenomen

Fenomenul de adeziune:
Atracia intre 2 suprafee aflate in contact foarte strns datorita forelor intermoleculare, care acioneaz la
distante relativ mici
Adeziunea propriu-zisa reprezint atracia ce apare intre molecule de tip diferit, puse in contact foarte
strns si constituie un factor de meninere a protezelor chiar si-n absenta salivei.
Prin interpunerea unei pelicule de saliva, adeziunea creste in intensitate direct proporional cu mrimea
suprafeei de contact si cu cat strat de saliva ele sunt mai subiri.