Tema: Determinarea relațiilor intermaxilare la edentati total

1. Noțiunea de „relații intermaxilare”. Exemplificări situatii clinice posibile

Relația intermaxilara – reprezintă relația dintre osul maxilei si osul mandibulei, care se determina pentru articularea modelelor in articulator.

Sunt 3 tipuri de relatii intermaxilare:

1. Relatia de postura mandibulara (repaus fiziologic a mandibulei)
2. Pozitia de relatie centrica
3. Pozitia de intercuspidare maxima, este dependenta de contactele dento-dentare

 Ocluzie stabila: datorita unui numar de dinti pe ambele arcade dentare, intre care se stabilesc contacte dento-dentare stabile, multiple in
ocluzie centrica cu DVO fiziologica
 Ocluzie instabila: din cauza contactulor premature si a interferentelor, cat si a reducerii contactelo dento-dentare, cu DVO pastrata si
micsorata
 Lipsa ocluziei: datorita numarului redus de dinti restanti si a repartizarii lor pe arcadelor dentare in asa mod ca practic nu exista contacte
dento-dentare, DVO cat si planul de ocluzie

Etapele de evaluare a relatiilor intermaxilare:

1. Evaluarea stabilitatii pozitiei de intercuspidare maxima
2. Se verifica daca aceasta pozitie de intercuspidare maxima nu este dereglata, se verifica prin morfologia contactelor dento-dentare se
evalueaza corectitudinea pozitiei de intercuspidare maxima

Pozitia de intercuspidare maxima se realizeaza folosind blocuri de ceara.

2. Relatia centrica. Concepte actuale. Tehnici de determinare

1. Adaptarea sabloanelor cu bordura de ocluzie, ele reprezinta imitarea arcadelor dentare si serveste pentru stabilizarea mandibulei fata de
maxila. Avem mai multe situatii:
 Edentatie totala bimaxilara, se incepe adaptarea sablonul cu bordura de ocluzie de la maxila. Adaptarea se realizeaza prin determinarea
caracteristicilor:
o Directia si inaltimea planului de ocluzie (plan imaginar ce se formeaza cand unim printr-o linie varful cuspizilor molarilor
posterior inferior, primului premolar si marginea incizala a incisivilor centrali). Planul de ocluzie are sectorul frontal, inaltimea
se determina dupa:
 Directia planul de ocluzie in zona frontala paralela cu linia bipupilara
 Inaltimea planul de ocluzie se determina luand ca punct de reper buza superioara (rosul buzei superioare) este vizibil,
mai jos de buza superioara, la nivel sau mai sus
 In zona laterala, planul de ocluzie:
 Directie paralel cu linia Camberg, poate fi convergent, divergent sau paralel in dependenta pozitiei maxilei
 Inaltime la 26 mm se afla planul Camberg, deplasam spre maxilarul cu atrofie mai exagerata, pentru a nu fi dinti pa
inalti si sa nu se distabilizeze
 Oformarea versantului vestibular a bordurilor de ocluziei. Trebuie sa fie la acelasi nivel
 Edentatie totala unimaxilara, bordura se adapteaza fata de arcada dentara opusa
2. Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie, reprezinta pozitia cheie in determinarea relatiei centrice. Exista multe metode. Medicii
realizeaza prin 2 sau mai multe tehnici si daca obtine acelasi rezultat atunci DVO e corect calculata

DVO: o anumita distanta in plan vertical intre maxila si mandibula, cand mandibula se afla in pozitia de relatie centrica. Aceasta asigura aspectul
fizionomic in plan vertical si plan sagital dreapta.

Metodele de determinare DVO:

 Metoda anatomica: cand avem DVO normala atunci tesuturile moi au un aspect si o pozitionare normala. Metoda data se bazeaza pe date
subiective din care cauza nu se utilizeaza de sine statator. Se utilizeaza si cu alte metode. Aceasta metoda este subiectiva. Atunci buzele
contacteaza liber pe tot intinsul, nu sunt contractate, spasmate. Plicile nazo-labiale, labio-mentoniere sunt evidentiate normal
 Metoda antropometrica se bazeaza pe masurari la nivelul corpului omenesc.
 Tehnica Leonardo daVinci, pentru rasa europeana. Cel putin pentru rasa europeana toate 3 etaje sunt egale intre ele. Etajul inferior
reprezinta DVO. In dependenta de tipul de masticatie, respiratie, constitutie ea variaza
 Metoda White: distanta dintre marginea inferioara a mandibulei si subnasion= distanta dintre pupile
 Alti autori, dimensiunea verticala a pavilionului urechii= DV sau distanta dintre colturile gurii= DV
 Metoda Teizing, canoanele sectiunii de aur- un intreg este despartit de un oarecare punct. A descris vreo 30 de puncte pe tot corpul iar
punctele raportate la regiunea noastra (fata) este impartita de punctul de contact dintre punct (marginea inferioara a mandibulei la baza
septului nazal), alt punct este spina nazala anterioara. Si punctul intreg este distanta de la marginea inferioara a mandibulei si linia
bipolara
 Compasul de aur Apenrot, se ia ca un punct fix varful nasului respectiv nu este constant ca lungimea nasului variaza
 Utsford White eistanta de la marginea mandibulei si spina nazala= distanta dintre linia bipupilara
 Metoda functionala se bazeaza pe faptul ca in relatia centrica muschiul realizeaza contractia maxima. Gnatodinamometrul Gaber, determina
forta de contractie a muschilor sau determinarea impulsului nervos e cea mai precisa metoda, dar din motivul ca e costisitor, necesita
aparatajul necesar.
  Metoda anatomo-fiziologica cel mai des este folosita in practica stomatologica are la baza metoda anatomica, se determina DV a pozitie de
postura, are o DV care este > decat DVO in relatie centrica cu 2-3 mm

3. Inducerea mandibulei in pozitie de relatie centrica:

 Metoda unimanuala
 Bimanuala
 Dalson
 La deglutitie, mandibula se pozitioneaza in pozitia de intercuspidare maxima

Reinfert, propune 2 placute, cel de la maxila are u. Pivot, aplicam sabloanele in cavitatea bucala, pacientul realizeaza miscari haotice de masticatie.
Acest pivot realizeaza aceste miscari, si deseneaza pe placuta de jos unghiul gotic (unghiul deplasarii contactului incisal). Placuta de jos acoperita
de coler. Dupa asta pune. O placuta cu un orificiu in dreptul varfului unghiului gotic. Iar propunem pacientului sa emite masticatia si intr-un
moment pivotul nimereste in acest orificiu si se emite un sunet. Astfel aceasta metoda permite ducerea mandibulei in relatie centrica fata de
maxila. Apoi fixam aceste sabloane cu materiale de obturatie (Ocluzorest, Ocluzofast)

4. Fixarea pozitiei de relarie centrica: metoda rece si metoda calda (cand ramolim bordura de ocluzie si din nou determinam DVO). Nu sunt
corecte aceste metode, pentru ca duc la aparitia erorilor.
5. Determinarea reperelor de montare a dintilor frontali

3. Definiția „spațiul liber de vorbire”

Spatiul care se formeaza intre marginile incizale ale incisivilor si suprafetele ocluzale la pronuntarea unor foneme.

4. Definiția „spațiu de inocluzie fiziologic”

Se formeaza intre arcadele dentare cu valori de 1-6 mm, atunci cand mandibula este in stare de rapaos si datorita unei relaxari musculare
echilibrate si sub influenta grava aceasta se deplaseaza in jos la o anumita distanta fata de maxila.

5. Metoda antropometrica de determinare a DVO

Aceasta metoda se bazeaza pe egalitatea celor 3 etaje (superior, mediu si superior). Metode de verificare proporționalitatea corpului uman:
a. Metoda Teizing cunoscut sub denumirea «sectiunea de aur». Este necesara aplicarea operatiilor matematice compuse:
 Se utilizeaza compasul Appenrodt-Gheringher, care automat punctele sectiunii de aur. Instrumentul prezinta un dispozitiv in
componenta caruia se includ 2 compase, unul mare iar altul mai mic, formand 3 brate: 2 extreme (bratece compasului mare) si
unul intermediar (format devarfulcompasului mic). Pacientul este rugat sa deschida gura maximal, iar medicul aplica varfurile
bratelor extreme corespunzator unul pe varful nasului, altul pe menton. Fara a schimba pozitia compsului pacientului inchide
gura pana la momentul cand bratul intermediar va ocupa pozitia pe vardul nasului in punctul unde sa aflat extrema compasului
mare. Aceasta inaltime ba corespunde pozitiei de repaus fiziologic elativ al mandibulei. DVO va fi mai mica cu 2-3 mm. Pentru
a determina aceste valori in dimensiuni corecte, se foloseste alt compas.
 Compasul Apprenrodt-Gheringher include in constructia lui o placuta metalica gradata in mm.
b. Metoda Vodsvord-Uayt – se bazeaza pe dimensiuni egale de la centrul pupilelor pana la linia de inchidere a buzelor si de labaza nasului
pana la marginea inferioara a mandibulei.
c. Tehnica Leonardo daVinci, pentru rasa europeana. Cel putin pentru rasa europeana toate 3 etaje sunt egale intre ele. Etajul inferior
reprezinta DVO. In dependenta de tipul de masticatie, respiratie, constitutie ea variaza

6. Metoda anatomo-fiziologică de determinare a DVO

La baza acestei metode stau datele anatomice si fiziologice ale sistemului stomatognat.
La edentatul total are loc modificarea de pozitie a tesuturilor moi peribucale:
 Prabusirea buzelor, obrajilor,
 Plicele nazolabiale devin mai pronuntate,
 Barbia se deplaseaza anterior
 Se micsoreaza treimea inferioara a fetei
Pentru restabilirea configuratiei si treimii inferioare a fetei este necesar de a lua in consideratie ca la aceasta operatiune:
 Buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, atingundu-se usor intre ele
 Comusirile gurii sunt putin ridicate, iar plicele nazolabiale nu sunt tare exprimate

Aceasta metoda a fost completata cu criterii cum ar fi: pozitia mandibulei in stare de repaus fiziologic relativ (postura), din care cauza a fost
numita anatomofiziologica.
La baza nasului si pe menton cu creionul se aplica cate un punct, care vor servi ca repere.
Apoi pacientul este implicat intr-o convorbire la sfarsitul careia mandibula se pozitioneaza in stare de repaus fiziologic relativ, iar buzele
atingandu-se usor intre ele.
In aceasta pozitie se determina distanta dintre punctele notate cu ajutorul riglei sau a altor dispozitive capatand astfel DV repaus fiziologic relativ
(postura).
Pentru determinarea DVO distanta dintre punctele notate se micsoreaza cu 2-3 mm. Dupa aceasta in cav bucala se introduc sabloanele cu bordurile
de ocluzie si pacientul este rugat sa inchida gura. In continuare se determina distanta dintre reperele indicate pe fata, care trebuie sa fie cu 2-3 mm
mai mica, conform marimii spatiului de inocluzie in stare de repaus fiziologic relativ al mandibulei.
Daca aceasta distanta este mai mare sau mai mica, corectia prin adaugare a ceii sau radiere se face din contul bordurii de ocluzie.
Verificarea manoperei poate fi efectuata prin proba vorbirii. Aceasta proba se efectueaza prin metoda anatomofiziologica pacientul este rugat sa
pronunte unele litere sau cuvinte care contin literele o, i, z, p, f, m,etc. La pronuntarea lor intre borduri de ocluzie trebuie sa fie o distanta egala cu
5-6 mm.

7. Metoda funcționala de determinare DVO. Etapele determinării relațiilor intermaxilare in edentati totali
Metoda functionala, se bazeaza pe faptul ca in pozitia de relatie centrica muschii se contracteaza maxim posibil:
 Metoda Gaber, utilizeaza un gnatodinamometru ce determina contractia maxima
 Alte metode mai noi, se bazeaza pe inregistrarea impulsului nervos, care are o valoare mare, in practica nu se utilizeaza, pentru ca este
foarte complicata si necesita dispozitive

Etapele de evaluare a relatiilor intermaxilare:

1. Modelarea curburii vestibulare a sabloanelor cu bordura de ocluzie la maxila
2. Stabilirea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila
3. Stabilirea nivelului si-a directiei planului de ocluzie
4. Determinarea DVO
5. Determinarea si inregistrarea relatiilor intemaxilare centrice
6. Determinarea liniei mediane
7. Determinarea liniei caninilor
8. Determinarea liniei surasului
9. Determinarea culorii dintilor artificiali
10. Determinarea formei dintilor artificiali conform tipului facial

8. Modelarea curbii vestibulare șablonului cu borduri de ocluzie

 Mai intai se apreciaza calitatea confectionarii sablonului cu bordura de ocluzie,dupa care medicul le supune unei prelucrari antiseptice si
le introduce in cavitatea bucala
 Prin presiuni pe suprafata bordurii la nivelul premolarilor se constata absenta bascularii sabloanelor
 Manipulatia sabloanelor cu bordura de ocluzie in cavitatea bucala trebuie sa se realizeze intr-un timp foarte scurt (1-2 min) pentru a
preveni deformarea sabloanelor. In scopul prevenirii deformarii se lucreaza cu sabloanele numai fiind asezate pe model
 Curbura vestibulara a bordurii de ocluzie a sablonului superior constituie reperul pe care il modeleaza medicul dupa care tehnicianul il
foloseste pentru situarea suprafetelor vestibulare ale dintilor frontali
 In caz de proeminenta sau prabusirii buzelor spre oral se vor face corecturile necesare. In primul caz de pe suprafata vestibulara a bordurii
se inlatura un strat de ceara, iar in al doilea se adauga o bandoleta din ceara dupa necesitate
 Se atrage atentie si la segmentele laterale ale bordurii de ocluzie care nu trebuie sa impinga obrajii in afara sau sa le permita a ramane
prabusiti
 Curbura vestibulara a bordurii confectionata din ceara la maxila se afla putin mai vestibular, fata de centrul apofizei alveolare.
Concomitent in caz de necesitate este modificata si bordura de ocluzie de la mandibula

9. Determinarea înălțimii bordurii de ocluzie la maxila

Înălțimea bordurilor de ocluzie se determina odata cu determinarea nivelului si direcției planului de ocluzie. Ca regula, marginea bordurii de
ocluzie la maxila trebuie sa fie cu 1,0-1,5 mm mai jos de marginea buzei, iar la mandibula – tot aceeasi mărime si tot mai jos de marginea buzei
inferioare.
De menționat a acest element este relativ, depinde de gradul de atrofie a apofizelor alveolare, activitatea funcționala a buzelor si deci este
individual.

10. Determinarea planului de ocluzie

Suprafețele orizontale ale bordurilor de ocluzie la ambele maxilare, fiind netede, trebuie sa corespundă intre ele si întâlnindu-se sa solidarizeze
ambele șabloane.
Locul de întâlnire suprafetelor orizontale ale a bordurilor de ocluzie reprezinta planul de ocluzie, unde vor fi situate marginile incizale ale dinților
frontali superiori si suprafețele ocluzale ale dinților laterali.
Nivelul si direcția planului de ocluzie este stabilit individual având o orientare specifica pentru fiecare zona.

Camper a stabilit ca linia ce unește centrul conductului auditiv extern cu spina nazala anterioară este paralela cu planul de ocluzie care trece
tangent la marginea incisivilor centrali superiori si si vârful cuspidului palatinal al celui de 2- lea molar superior. Prin urmare, este un plan
convențional.
In realitate arcadele dentare sunt integre, planul de ocluzie nu este neted dar este un plan multiondulat in sens sagital si transversal ce corespund
cu curbele de ocluzie – sagitala (Spee) si transversala (Wilson). Deoarece acest plan fiind individualizat nu poate fi utilizat in practica a model
pentru confecționarea protezelor totale, si astfel sa recurs la folosirea planului de ocluzie convențional denumit plan protetic.

Dupa Costa acest plan de ocluzie convențional:

- Unește extremitățile curburii sagitale reprezentate cuspizii distali la ultimilor molari si vârfurilor caninelor inferiori.
- In zona frontala acest plan are o orientare paralela cu linia bipupilara
- In zona laterala acest olan are o orientare paralela cu planul Camper.

Determinare a nivelului planului de ocluzie se face prin urmatoarea consecutivitate: Determinarea nivelului si orientarea segmentului frontal,
apoi a celor laterale.
Metode:
a. Prima metoda
Pentru aceasta șabloanele cu bordura de ocluzie este introdus in cav bucala si fixat pe maxila, iar pacientul este rugat sa închidă buzele. In
aceasta pozitie se controleaza înălțimea bordurii de ocluzie, trasând o linie corespunzătoare liniei de închidere a buzelor care trebuie sa
coincidă cu marginea bordurii șablonului.
Planul de ocluzie in zona frontala este parale cu linia bipupilara. Aceasta orientare se face cu ajutorul a 2 rigle:
- Una așezată pe linia bipupilara si privirea pacientului este indreptata spre înfinit
- Alta este așezată pe suprafața orizontala a bordurii de ocluzie in zona frontala
- Daca riglele nu sunt paralele atunci se înlătura sau se adaugă ceara pentru corectarea diferenței.
In zonele laterale se determina cu aceleași 2 rigle:
- Una este așezată pe linia ce unește mijlocul tragusului urechii cu spina nazala anterioară
- Alta este așezată pe suprafața orizontala a bordurii de ocluzie din stânga sau din dreapta obținând prin tăiere sau adaosul cerii un
paralelism intre rigle.
Determinarea planului de ocluzie e efectuează mai întâi pe o parte pe alta.

b. A doua metoda
O alta metoda este utilizarea unui dispozitiv special propus de Fox.
- Porțiunea intraorala a dispozitivului este aplicată pe suprafața orizontala a bordurii de ocluzie in cav bucala
- Porțiunea extraorala a dispozitivului trebuie sa coincidă cu linia trago-nazala din ambele parți si linia bipupilara.
Pentru a capată o suprafața neteda ne folosim de un aparat cu curent electric, care prezintă o măsuță înclinată sub un unghi de 45grade.
La absenta acestui aparat ne putem folosi de o plăcuta din sticla sau metalică pe care o presam pe suprafața bordurii e ocluzie pana la
obținerea unui relief neted.

c. Treia metoda
Sablonul cu bordura de ocluzie pentru mandibula se adapteaza dupa cel superior in asa mod ca cele 2 suprafete orizontale sa se suprapuna
uniform si cu presiuni egale pe toata suprafata lor de intindere. Prin urmare, planul de ocluzie al bordurii inferioare se adapteaza dupa cel
determinat pentru maxila. Pentru a controla gradul de contact al sabloanelor cu campul protetic intre borduri, care se alfa intr-un contact
maxim vizual, ne staruim sa patrundem cu varful lamei reci a spatulei, pe cand pacientul tine strans inchise maxilarele. Daca patrunderea
spatulei este imposibila, contactul sabloanelor cu campul protetic este socotit satisfacator. In caz contrar apare un spatiu intre suprafetele
orizontale ale bordurilor de ocluzie ce ne indica ca unul sau ambele sabloane nu au contact uniform cu campul protetic. Acest fenomen se
numeste «simptomul spatulei». In asa caz se iau masuri prin adaugarea unei bandolete de ceara pe suprafata orizontala a bordurii de ocluzie
la mandibula, deoarece la maxila a fost determinat planul de ocluzie.

d. A patra metoda
Larin a propus un aparat special pentru formarea planului de ocluzie si determinarea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila. Aparatul este
alcatuit din placa ocluzala si prelungirile extraorale care prin deplasare in plan vertical, datorita unui surub, ne indica linia trago-nazala.
Metoda de determinare consta in urmatoarele:
 Pe fata pacientului cu creionul se indica linia trago-nazala
 Sablonul cu bordura de ocluzie confectionata numai in zona frontala, se fixeaza pa maxila si cu spatula se treaseaza linia de contact a
buzelor.
 Dupa acest nivel se determina inaltimea bordurii de ocluzie.
Nivelul ocluzal trebuie sa fie cu 2-3 mm mai exprimat decat in zona frontala. Sablonul de ceara se reintroduce in cav bucala si se fixeaza pe
maxila. Pe bordura de ocluzie se aplica aparatul Larin si se apasa in zona laterala pana cand prelungirele extraorala corespund cu liniile trasate
cu creionul pe fata pacientului. Pa parcurs aparatul este scos din cav bucala, apoi de pe sablonul de ocluzie se inlatura surplusurile de ceara,
nemodificand planul de ocluzie. Dupa planul de ocluzie la maxila se formeaza planul de ocluzie la mandibula.

11. Determinarea si înregistrarea relațiilor intermaxilare

Determinarea relatiilor intermaxilare:
1. Cu ajutorul sabloanelor de ocluzie:
a. Kantorovici recomanda ca in momentul inchiderii gurii medicul sa aplice o forta manuala asupra mentonului, indreptand mandibula spre
pozitia centrica, insa apare pericolul de a deplasa mandibula prea distal din care cauza aceasta metoda este folosita rar.
b. Practic, mai frecvent sunt utilizate testele functionale. Un asa test il constituie oboseala musculara, care surbine in urma unor miscari
repetate de propulsie maxima a mandibulei (timp de 45-50 sec), dupa ce urmeaza retropulsia. Acest test se bazeaza pe relaxarea muschilor
pterigoidieni externi cu reporzitionarea mandibulei in pozitie centrica.
c. Dupa metoda Hickey pacientului i se propune sa imite impingerea inainte a maxilei, apoi sa inchida gura in zonele posterioare ale
bordurilor de ocluzie, deoarece prin senzatia de impingere a maxilei mandibula este deplasata automat distal. Aceasta metoda este insusita
usor de pacienti si poate fi repetata.
d. Dupa Sears ce descrie „reflexul molar” care survine cand medicul tine indecsii pe bordura de ocluzie inferioara, iar pacientul i se
propune sa inchida gura si sa execute o presiune asupra bordurilor de ocluzie in locul unde s-au aflat degetele medicului. Dupa Lejoyeux,
prin acest test s-ar restabili vechil reflex de ocluzie molara, ce aduce mandibula la in pozitie centrica.
e. Alt test functional este folosirea actului de deglutitie, cand neaparat relatiile dintre maxilare revin in pozitia centrica. Pacinetului i se
propune de a efectua actul de deglutitie inchizand gura si pastrind aceasta pozitie.
f. La fel se poate situa mandibula in pozitie centrica, daca pacientul cu varful limbii se staruie sa atinga mucoasa boltei palatine din
zona «A», concomitent inchizand gura. La aplicarea acestui test unii autori recomanda ca pe sablonul de ocluzie superior sa fie
confectionata o bila de ceara care se lipeste la limita bazei din ceara si pe care trebuie ca pacientul sa o atinga cu varful limbii.
 g. Repozitionarea mandibulei in pozitie centrica poate fi realizata daca se va propune pacientului sa miste capul posterior inchizand
totodata gura. La aceasta proba muschii suprahioidieni deplaseaza mandibula posterior atragand-o in pozitie centrica cu maxila.
h. A.Betelman recomanda de a folosi urmatoarea metoda: indexul si degetul mare ai mainii stangi se aplica pe bordura de ocluzie a
sablonului inferior in zona primilor molari, iar mana dreapta pe menton. Apasand cu fegetele pe bordura de ocluzie, pacientului i se
propune sa inchida gura, pe cand cu mana dreapta medicul conduce mandibula pana la instalarea ei in pozitia centrica. Cand bordurile de
ocluzie se apropie de contact, degetele se inlatura.
i. Metoda Renfert, unde se obtine unghiul gotic.
2. Cu ajutorul arcului facial sau a inregistrarii pantomografice a pozitiei condililor mandibulari in cav articulara.

Succesiunea relatiilor intermaxilare:

a. Modelarea curburii vestibulare a sablonului cu bordura de ocluzie la maxila
b. Stabilirea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila
c. Stabilirea nivelului si a directiei planului de ocluzie
d. Determinarea DVO
e. Determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice
f. Determinarea liniei mediene
g. Determinarea linei caninilor
h. Determinarea liniei surisului
i. Determinarea culorii dintilor artificiali
j. Determinarea formei dintilor artificiali conformtipului facial

Inregistrarea relatiilor intermaxilare:

1. Metoda «fierbinte» - DVO este apreciata cu 1-2 mm mai inalta decat cea adevarata. Pe suprafata orizontala a vordurii de ocluzie de pe
maxila cu ajutorul spatului de modelat sau a bisturiului se fac adancituri in forma de clin in zonele primilor molari si a caninilor cu o
adancime de circa 2-3 mm. Dupa aceasta cu spatula de modelat sau bisturiul incalzit la flacara spirtierei se ramoleaza suprafata orizontala
a bordurii de ocluzie de la mandibula. Cand ea este bine ramolita, sabloanele se introduc in cav bucala pacientului, folosind un test din
cele descrise mai sus i se propune sa inchida gura determinand si inregistrand astfel relatiile intermaxilare. Ceara ramolita de pe suprafata
bordurii de ocluzie a sablonului inferior patrunde in crestaturile de pe suprafata bordurii sabloanelor superioare, creând un lacat, care
fixeaza pozitia determinata a mandibulei.
Dezavantajul:
 Comiterea unor greseli la determinarea DVO, iar sabloanele pot sa se deformeze.
2. Metoda «rece» - cand pe suprafata orizontala a bordurii de ocluzie inferioare se aplica o bandoleta de ceara incalzita, pe cand bordura
ramane rece. In timpul inchiderii gurii bandoleta de ceara incalzita patrunde in creastaturile de pe bordura sablonului superior ca si in
cazul metodei «fierbinti», iar resturile practic se zdrobesc.
3. Metoda de fixare a sabloanelor intre ele cu ajutorul clemelor in forma de «U» - introduse bilateral in bordurile de ocluzie. Fixarea
prealabil a 2-4 stifturi din sarma cu un diametru de 1.5 mm si o lungime de 3-4 mm in bordurile de ocluzie a sablonului superior, care la
inchiderea gurii in pozitie centrica vor patrunde in bordura de ocluzie a sablonului inferior, fixand astfel relatia determinata. Poate fi
socotita ca «metoda rece»

Dupa inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice sabloanele de ocluzie se scot din cav bucala, se verifica pe model daca au aparut sau nu
deformari, dupa ce din nou se introduc in cav bucala si folosind inca o data unul din testele descrise, ne convingem daca au fost determinate corect
relatiile intermaxilare. La aceasta proba dupa ce pacientul inchide gura trebuie sa fie coincidenta perfecta a bordurilor de ocluzie. Daca ele nu
coincid, manopera se va repeta.
Dupa acesta proba inainte de a scoate din cav bucala sabloanele de ocluzie este necesar de a trasa pe ele reperele de orientare pentru montarea
dintilor.

12. Determinarea si indicarea liniilor de reper pentru montarea dinților.

Determinarea liniei mediane: se traseaza vertical pe ambele borduri de ocluzie cu ajutorul spatulei de modelat si trebuie sa se gaseasca intr-un
plan cu linia mediana a fetei. Aceasta linie pleaca de la frenul buzei superioare in jos sau daca el nu corespunde liniei mediane a fetei ca reper se ia
mijlocul fetei care corespunde cu linia ce coboara din mijlocul liniei interpupilare. Alaturi de aceasta linie vor fi montati incisivii centrali superiori
si inferiori
Determinarea liniei caninilor: este trasat bilateral de la marginea aripilor nazale in jos si corespunde cu proiectia varfurilor caninilor superior.
Aceasta linie coincide si cu comisurile gurii. Deci trecand prin mijlocul caninilor superiori, aceasta linie va orienta pe tehnicianul dentar sa aleaga
dinti artificiali de asa o latime, ca intre linia mediana a fetei si a caninilor sa fie instalati incisivii si cate o jumatate din suprafata caninilor
Determinarea liniei surasului: acesta linie se traseaza conform marginii libere a buzei superioare, atunci cand pacientul zambeste. Ulterior
aceasta linie va indica limita pana la care se poate cobora gingia artificiala si respectiv nivelul coletului dintilor frontali superiori
Determinarea culorii dintilor: calitatea fizionomica a protezelor intr-o mare masura depinde de culoarea dintilor care necesita o armonie cu
culoarea fetei, parului si care trebuie sa corespunda varstei pacientului. Se considera natural si frumos cand la o varsta inaintata dintii artificiali au
o culoare mai inchisa decat la cei tineri. Concomitent la sexul feminin culoarea dintilor trebuie sa fie mai deschisa decat la barbati
Determinarea formei dintilor: se determina dupa tipul fetei descris anterior. Aceasta va da posibilitate tehnicianului dentar sa construiasca
arcadele dentare artificiale asigurand optimal aspectul fizionomic al protezelor totale
Construirea arcadelor dentare artificiale: dupa determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice modelele impreuna cu sabloanele si
bordurile de ocluzie sant transferate in laboratorul tehnicianului dentar pentru a confectiona arcadele dentare artificiale. Sunt folosite ocluzoarele si
articulatoarele