1. Definiţia „poziţia de postură mandibulară”. Metode de determinare.

Poziție de postură – poziția mandibulară, determinată de echilibrul dintre

tonusul mușchilor ridicători și coborâtori ai mandibulei, când pacientul se află
în clinostatism sau șezând și privind înainte.

Metode de determinare:
Pacientul stă cu capul nesprijinit și va privi înainte, respirând liniștit. În cabinet
trebuie să fie liniște, o atmosferă calmă și plăcută, lumina și culorile
nestridente,

conversația calmă. Mandibula trebuie lăsată sub influența reflexului miotatic

care se obține (declanșează) prin lovirea mentonului sau a peretelui inferior al
cavității bucale.
În cursul poziționării mandibulei în PP mușchii mobilizatori ai mandibulei,
mușchii prevertebrali, ai cefei și limbii se află într-un echilibru antigravitic, de
obicei, fără expresie electromiografică.
În practică se folosesc o serie de teste fonetice preconizate de diferiți autori:
Wild (mama, ema), Silvermann (fonema „S” – Mississippi, pas), Robinson (fe-
fe), dar PP poate fi adaptată și după o mișcare de deglutiție.
Repere: dentar (între arcade este un spațiu de inocluzie de 2-4mm), labial
(buzele sunt în contact fără să se contracte, lejer); lingual (între limbă și palatul
dur apare un spațiu minim fonetic)
2. Definiţia DVO. Metodele de determinare.
Dimensiunii verticale de ocluzie este distanta dintre punctul subnazal
(nasoespinal) si gnation cand dintii sunt in intercuspidare maxima. Se ia in
consideratie datele anatomice si fiziologice ale sistemului stomatognat(pozitia
buzelor,plicilor nazolabiale).
La baza nasului si pe menton se cu creionul se aplica un punct,care vor servi ca
repere.Apoi pacientul este implicat intr-o convorbire la sfarsitul careia
mandibula se pozitioneaza in stare de repaus fiziologic relativ,iar buzele
contacteaza atingindu-se usor intre ele.In aceasta pozitie se determina distanta
dintre punctele notate cu rigla determinind DV de repaus fiziologic.Pentru
determinarea DVO distanta dintre punctele notate se micsoreaza cu 2-
3mm.Dupa aceasta in cavitatea bucala se introduc sabloanele cu bordurile de
ocluzie si pacientul este rugat sa inchida gura.Se determina distanta intre
reperele indicate care trebuie sa fie cu 2-3mm mai mica conform marimii
spatiului fiziologic de inocluzie in stare de repaus fiziologic relativ al
mandibulei.Daca aceasta distanta este mai mare sau mai mica se fac corectii ale
bordurii de ocluzie,prin razuire sau adaugare(din contul bordurii de la
mandibula deoarece pe cea de la maxila este determinat planul de
ocluzie).Dupa determinarea DVO se pot realiza niste probe de pronuntare a
unor litere sau cuvinte(O,I,Z,P,F,M).La pronuntarea lor intre bordurile de
ocluzie trebuie sa fie un spatiu de 5-6mm.
3. Definiţie „ relaţii intermaxilare”.
 Raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează față de
maxilă în așa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele articulare
o poziție de retruzie neforțată față de baza pantei tuberculului articular,
indiferent de prezența sau absența totală a dinților. Este o poziție din care încep
și se finalizează mișcările mandibulare la realizarea funcțiilor principale ale
sistemului stomatognat
4. Scopul determinării și înregistrării relațiilor intermaxilare
Pentru a determina poziția centrică a mandibulei față de maxilă în plan vertical,
sagital și transversal și pentru ca tehnicianul dentar să monteze modelele în
simulator în aceeași relație
5. Metodele determinării relațiilor intermaxilare.
a) cu ajutorul șabloanelor cu borduri de ocluzie;
b) cu ajutorul arcului facial sau înregistrarea pantomografică a poziției
condililor mandibulari în cavitatea articulară.
6. Consecutivitatea etapelor determinării relațiilor intermaxilare.

7. Metode grafice în determinarea relațiilor intermaxilare.

8. Varietăţi de ocluzii în proteza totală

 ortognată se descrie prin:
1. semne de ocluzie centrică caracteristice pentru toți dinții: fiecare dinte
contactează cu doi dinți antagoniști (unul principal și unul secundar),
excepție făcând incisivul central inferior și ultimul molar superior;
2. semne caracteristice pentru dinții frontali: linia mediană a feței coincide cu
linia dintre incisivii centrali ai maxilei și mandibulei (simetrie); frontalii
superiori acoperă frontalii inferiori până la o treime din înălțimea lor (2-
3mm); marginea incizală a frontalilor inferiori contactează cu tuberculii
palatinali ai frontalilor superiori.
3. semne caracteristice pentru dinții laterali în plan sagital: cheia de ocluzie
Angle
4. semne caracteristice pentru dinții laterali în plan transversal: cuspizii
vestibulari ai d. superiori acoperă cuspizii vestibulari ai d. inferiori, aceștia
contactând cu șanțul mezio-distal al d. superiori; cuspizii linguali ai d.
inferiori acoperă cuspizii palatinali ai d. superiori, aceștia contactând cu
șanțul mezio- distal ai d. superiori; se explică prin faptul că arcada
superioară este mai mare,
d. superiori au înclinație spre vestibular iar d. inferiori au înclinație spre
lingual.
 dreaptă (cap-la-cap) – același raport ca la ocluzia ortognată cu diferența că
dinții din zona frontală sunt în raport ocluzal margine incisivală la margine
incisivală; mandibula poate să se deplaseze fără obstacol în direcție sagitală și
transversală → stereotip de masticație frecător → abraziune rapidă.
  biprognată (protruzie fiziologică bimaxilară/prognația fiziologică) – același
raport ca la ocluzia ortognată cu diferența că dinții din zona frontală la ambele
maxilare, împreună cu apofizele alveolare, au o înclinație în direcție vestibulară
 opistognată (retruzie fiziologică bimaxilară) – același raport ca la ocluzia
ortognată cu diferența că dinții din zona frontală la ambele maxilare, împreună
cu apofizele alveolare, au o înclinație ușoară în direcție orală

9. Articulatoarele. Clasificarea. Caracteristica.

 Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-
închidere, propulsie, lateralitate;
1. articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice
obținute în urma măsurărilor între diferite repere osoase, articulare și
dentare: extremitățile posterioare ale ramei superioare imită condilii
articulari; extremitățile superioare ale tijelor verticale ale ramei inferioare
imită tuberculul articular care are înclinare în sens mexio-distal de 33° și
oralvestibular de 17ᵒ (unghiul Benett); tija verticală care menține distanța
dintre cele două rame conține o tijă orizontală, vârful căreia marchează
punctul interincisiv care, unindu-se cu condilii articulari, formează triunghiul
Bonwill;
articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările
mandibulei individual pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile
efectuate de către medic; sunt articulatoare cu înregistrare intrabucală,
extrabucală și intra- extrabucală
10. Principiile şi metodele de fixare a modelelor în simulatoare.
 modelele sunt fixate în ocluzor în poziție de relație centrică;
 între rama superioară și soclul modelului trebuie să fie un spațiu de 1cm;
 părțile distale ale modelelor se orientează către axa balama a ocluzorului;
 planul de ocluzie (suprafața ocluzală a dinților restanți, linia de contact a
bordurilor ocluzale) să fie paralel cu planul orizontal al ramei inferioare a
ocluzorului și cu planul mesei de gips;
 distanța dintre punctul incisiv și axul articular al ocluzorului să fie de 10-
10,5cm;
 planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al ocluzorului
și să fie perpendicular pe axul articular al ocluzorului;
 pentru fixarea în articulator pe soclul

Metode de fixare:
 într-un timp – se gipsează în același timp ambele modele;
 în doi timpi – se gipsează mai întâi modelul inferior, apoi cel superior (la
articulatoare se fixează mai întâi acel superior, apoi cel inferior).