Sunteți pe pagina 1din 17

Tema: Ocluzia.

Relațiile ocluzale și de postură


mandibulară.Rapoartele între arcadele dentare
fiziologice și patologice.Biomecanica mandibulară.

1. Ocluzia. Definiție. Concepte.

Ocluzia - stare de contact dentodentar dintre arcada dentară


inferioară și arcada dentară superioară.Din această defini ție
și luînd în considerație că mandibula este un organ
mobil,vom conchide că contactele dentodentare pot fi
statice și dinamice.Din aceste considerente deosebim
ocluzie statică și ocluzie dinamică.
Din punct de vedere practic deosebim următoarele variante
de relații ocluzale:centrică,anterioară,posterioară,laterală
din dreapta și laterală din stînga.

Concepte :
Conceptul ocluziei bilateral balansate(echilibrate
bilateral):
Această teorie susține necesitatea contactelor multiple
în intercuspidare maximă,distribuite uniform pe toată
arcada.În propulsie contactul dinților frontali este însoțit de
contacte în zona distală bilateral.În laterotruzie,pe lîngă
contacte de partea lucrătoare în zona frontală și
distal,există și contacte pe partea nelucrătoare cu rol în
echilibrarea arcadelor și în stabilizarea mandibulei,confrom
principiului tripodal Bonwill;

Conceptul ocluziei fucționale:


Ocluzia funcțională este o noțiune unanim
acceptată,care are cîteva caracteristici care permit
menținerea stării de sănătate a tuturor componentelor
ADM.Pankey și Schuyler au stabilit 5 criterii în acest sens:
1.Stopuri ocluzale stabile și simultane,fără contacte
premature,pe cît mai mulți dinți cu condilii în RC,
2.Ghidaj anterior în acord cu mișcările funcționale și cu
posibilățile ATM,
3.Dezocluzia dinților cuspidați în propulsie,
4.Prezența contactelor de partea lucrătoare și absența
lor de partea nelucrătoare în mișcarea de lateralitate,
5.Absența interferențelor în mișcările de lateralitate la
nivelul dinților cuspidați de partea activă,indiferent de tipul
ghidajului.
În concluzie caracteristicile ocluziei funcționale sunt
următoarele:
*RC nu coincide cu PIM,
*ibertatea de articulare în cîmpul de ocluzie-freedom in
centric,
*Mandibula trece ușor de la ocluzia de RC la ocluzia
funcțională.
a)Poziția centrică.În RC condilii sunt în poziția lor
centrică.Cînd arcadele sunt în intercuspidare
maximă,condilii sunt într-o poziție anterioară RC.Diferența
dintre acestea două poziții variază între 0,2 mm și 1,75
mm,iar după Posselt normal este 1,2 mm pentru adulții cu
dentație sănătoasă,media de 0,3-0,8 mm fiind indicată cînd
se realizează o restaurare în long centric.
b)Poziții excentrice
**Partea lucrătoare.Versantele interne ale cuspizilor
vestibulari maxilari sunt în contact cu versantele externe
ale cuspizilor vestibulari mandibulari.Există un contact
maxim de la canin la molar.Rezulatnta sarcinilor ocluzale pe
partea lucrătoare este repartizată pe ansamblul dinților
canini,premolari și molari.
**Partea nelucrătoare.Nu există nici un contact între
dinții de partea opusă părții lucrătoare.
**Poziția de propulsie.Nu există contact între dinții
posteriori cînd dinții anteriori sunt în poziție cap la cap.
c)Deglutiția are loc în PIM,
d)Instrumentar.Ca mijloace de înregistrare,transfer și
reabilitare,autorii acestui concept recomandă:
*arc facial de transfer
*arc facial cinematic
*articulator parțial programabil,
e)Înregistrarea relațiilor intermaxilare:
*înregistrarea RC cu autorul cerii Aluwax fără să aibă
perforații pentru a evita orice mișcare de flectare a
mandibulei,
*înregistrarea pozițiilor extreme:propulsie,laterotruzie
dreaptă și stîngă cu ajutorul cerii Coprwax
f)Analiza ocluzală și echilibrarea:se realizează
preproteic.
g)Modelare în ceară:trebuie să respecte următoarele
cinci criterii:
*Modul de realizare după conceptul ,,un dinte în contact
cu doi dinți,, stabilește următoarele raporturi:
*în PIM:
*linia vestibulo-ocluzală a cuspizilor vestibulari
mandibulari ai premolarilor și molarilor inferiori oclude cu
linia foselor centrale ale premolarilor și molarilor superiori
*linia palato-ocluzală a cuspizilor palatinali ai
premolarilor și molarilor superiori oclude cu linia foselor
centrale a premolarilor și molarilor inferiori,
*toate vîrfurile cuspizilor de sprijin sunt în raport cu
crestele marginale antagoniste în afara cuspizilor mezio-
palatinali a molarilor superiori și a cuspidului disto-
vestibular al molarilor inferiori care oclud cu fosele centrale
antagoniste,
*cei șase dinți frontali superiori sunt în raport cu opt
dinți inferiori
*În excursiile mandibulare:
*pe partea lucrătoare cuspizii în contact trec unii pe
lîngă alții fără obstacole,
*pe partea nelucrătoare cuspizii trec fără nici un
contact unul pe lîngă celălalt
Acest concept ocluzal prezintă unele dezavantaje în
aplicarea sa practică:
*Uzura versantelor interne ale cuspizilor vestibulari
superiori cu uzura versantelor externe la cuspizii
inferiori,rezultînd o pierdere a înălțimii verticale cu tendință
la mobilitate dentară;

2.Ocluziacentrică.Relația
centrică.Definiție.Caracteristica

Relația centrică – raport mandibulo-cranian static și


reproductibil, în care condilii sunt plasați în poziția cea mai
înaltă a cavității glenoide, la baza pantelor tuberculului
articular, într-o poziție de retruzie neforțat, indiferent de
prezența sau absența totalăa dinților. Este condiționată de
contracția simetrică a mușchilor ridicători. Reprezintă cea
mai bună poziție de sprijin, în care se efectuează doar
mișcări de rotație pură, fără alunecare;

Ocluzia centrică – raport static dintre arcadele dentare


în plan sagital, transversal și vertical, în care există contact
intercuspidian maxim.Acest tip de ocluzie este considerat
ca un raport static într arcadele dentare în plan
vertical,transversal și sagital cînd avem un contact
dentodentar maximal,iar condilii articulari ai mandibulei în
timpul contracției maximale bilaterale a mușchilor
mobilizatori sunt situați la baza pantelor tuberculilor
articulari.Pentru ocluzia centrică sînt caracteristice patru
semne:dentar,articular,muscular și faringoglandular.Deci
ocluzia centrică,fiind statică poate fi definită ca un raport
dintrre arcadele dentare în plan sagital,transversal și
vertical,cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de
baza craniului și maxilă. Aceasta asigură poziționarea
anterioară a condililor articulari în fosele articulare,la baza
pantei tuberculilor articulari și un contact maxim
interdentar,manifestat de contacția bilaterală,uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de
deglutiție.

3.Semnele ocluziei fiziologice centrice pentru


rapoartele fiziologice dintre aracdele dentare.
Pentru rapoartele fiziologice dintre arcadele dentare
sînt comune următoarele semne de ocluzie
centrică:1.fiecare dinte contactează cu doi dinți
antagoniști,afară de incisivii centrali inferiori și ultimii
molari superiori,care au numai cîte un dinte
antagonist,2.linia mediană a feței se găsește într-un plan cu
lini interincisivală dintre incisivii centrali superiori și cei
inferiori,3.primul molar superior contactează cu primul și al
doilea molar inferior în așa mod că pe primul îl acoperă
aproximativ cu 2/3 pe al doilea cu ½ iar cuspidul mezio-
vestibular este situat în fisura dintre cuspizii
meziovestibulari și centrovestibulari ai primului molar
inferior,4.arcada dentară superioară este mai mare și o
acoperă pe cea inferioară.Alte semne de ocluzie centrică
sînt particulare în dependență de varietatea de raport dintre
arcadele dentare.În caz de raport patologic dintre arcadele
dentare lipsesc unul sau mai multe din semnele indicate și
sînt depistate diverse rapoarte de contact interdentar,sau
absența lui în anumite segmente ale arcadelor dentare.
4. Ce definește termenul de relație de postură
mandibulară.
Relaţie de postură mandibulară este o stare de repaus
fiziologic relativ al mandibulei cu o relaxare relativă a
mușchilor mobilizatori, asigură relaxarea capsulei articulare,
a mușchilor mobilizatori, datorită spațiului de inocluzie
fiziologică care se creează asupra parodontului nu
acționează permanent presiunea masticatoare, precum și
asigură funcția fonetică.

5. Ce spațiu se crează între arcadele dentare în stare de


postură a mandibulei.

Spaţiu se crează între arcadele dentare în stare de


postură a mandibulei se numește spațiul de inocluzie
fiziologică, poate avea 1-6 mm, dar în mediu 2-3mm, se
micșorează considerabil în zonele laterale.

6. Elementele active și pasive ce realizează poziția de


postură a mandibulei.

Elementele pasive sînt prezentate de acțiunea specifică


a complexului mușchi-tendon,articulație temporo-
mandibulară și a presiunii negative din cavitatea bucală ce
apare la deplasarea mandibulei în jos.Primele două elemente
în stare de repaus fiziologic relativ și echilibrat,datorită
particularităților de strucutră,posedă însușiri elastice ca și
orice corp fizic cu așa caracteristici.Aceste însușiri se
manifestă prin contractarea greutății mandibulei și
poziționarea ei în anumite relații craniene.La amplificarea
acestui fenomen participă și presiunea negativă din
cavitatea bucală,care apare la deplasarea în jos a
mandibulei împreună cu limba cînd buzele își păstrează
contactul,iar între fața dorsală a limbii și bolta palatină
apare un spațiu cu vid.

7. Definiție ,,Spațiul de inocluzie fiziologică,,.Importanța


practică.

Formarea unui spațiu interdentar de inocluzie,de 1-6


mm la nivelul arcadelor dentare,iar în mediu constituie 2-3
mm.Acest spațiu se micșorează în zonele laterale
considerabil și are un caracter individual.

Inocluzie fiziologica - raportul in care se afla in mod


normal cele 2 arcade dentare intre ele in stare de repaus a
mandibulei - se caracterizeaza prin existenta unui spatiu de
2-4 mm intre suprafetele ocluzale antagoniste.
Importanța practică:
Datorită spațiului de inocluzie fiziologică asupra
parodontului nu acționează în permanență presiunile
masticatoare,ceea ce ar fi pentru el dăunător.Prin
urmare,poziția de postură a mandibulei poate fi considerată
drept un mecanism biologic de protecție a sistemului
stomatognat.Totodată spațiul de inocluzie fiziologică în
timpul funcției fonetice poate fi minimal-la pronunțarea
consoanei ,,S,, și maximal-la prounțarea vocalei ,,A,,.Din
cele expuse se poate constata că atît poziția de repaus
fiziologic a mandibulei cît și spațiul de inocluzie fiziologică
joacă un rol important la îndeplinirea funcțiilor de bază a
sistemului stomatognat.De aceea la cnfecționarea
protezelor dentare este necesar de ținut cont de aceste
particularități.
8. Definiție ,,Spațiul liber de vorbire,,.Importanța practică.
Spațiul liber pentru funcția fonetică a sistemului
stomatognat,este individual ca și spațiul de inocluzie
fiziologic și mărimea lui va varia în raport de caracterul
fonației.Maximal el se va manifesta la pronunțarea
vocalei ,,a,,,iar minimal-la pronunțarea consoanei ,,s,,.Nu
există vreo independență a mărimii acestui spațiu de
varietatea de rapoarte normale dintre arcadele dentare,însă
pe parcursul vieții el poate fi supus diferitelor modificări,ba
chiar și pe parcursul zilei,în dependență de starea sistemului
nervos.

9. Planul de ocluzie.Importanța practică.

Planul de ocluzie trece sub planul Camper și este


paralel cu el.Între aceste planuri după Land,există o
distanță de aproximativ 26 mm.Această corelație între
planul de ocluzie și planul Camper este utilizată de către
proteticieni la determinarea ocluziei centrice la pacienții cu
edentații totale și servește punct de reper la montarea
dinților artificiali,din care considerente planul de ocluzie a
primit denumire și de plan protetic.Datorită curbării
arcadelor dentare în plan sagital și transversal(curbele
Spee,Monson-Willson,incizală) fiecare dinte se află față de
planul de ocluzie imaginar într-un anumit raport.Așa,de
exemplu,la închiderea arcadelor dentare în ocluzia
centrică,dinții laterali superiori întretaie acest plan,iar cei
inferiori nu-l ating.În zona frontală a arcadelor dentare
incisivii centrali și caninii superiori ating planul de
ocluzie,iar cei inferiori îl întretaie.Prin urmare,planul de
ocluzie este alcătuit din trei segmente:unul frontal și două
laterale.Segmentele laterale după cum s-a constatat sunt
paralele planului Camper,iar cel frontal cu linia bipupilară
care trece prin centrul pupilelor ochilor.Totodată segmentul
frontal din punct de vedere constituțional poate fi situat sub
buza superioară la 1,0-1,5 mm la nivelul ei sau mai jos de ea
cu 1,0-1,5 mm.

10. Curbele de ocluzie.Importanța practică.

Curba sagitală Spee este o curbură anatomică


sagitală a aliniamentului fețelor ocluzale ale dinților laterali
mandibulari; este convexă spre inferior la maxilă și concavă
spre superior la mandibulă. Adîncimea maximă se găsește la
nivelul molarului I și are 1-3 mm. Curba poate fi evidențiată
așezînd o riglă pe cuspidul vestibular al primului premolar
inferior și pe fața ocluzală a ultimului molar inferior. Cu cît
este mai pronunțată curbura, cu atît este mai șters relieful
ocluzal, cu cît este mai plană curba, cu atît sunt mai înal ți
cuspizii și mai adînci fosele.
Se mai numește curbă de compensare a mișcărilor
sagitale a condililor mandibulari, deoarece traiectoriile
acestora se înscriu pe aceeași curbură cu direcția forțelor
ocluzale ale lateralilor inferiori. Este o relație direct
proporțională între gradul de supraacoperire frontală și
adîncimea curburii. La propulsia mandibulei cînd incisivii
sunt cap la cap se produce o dezocluzie fiziologică în zona
laterală (fenomenul Cristhensen). Dacă există contacte se
formează o pîrghie de gr.II și are o acțiune traumatică
asupra ATM.
Importanța: corelația morfologică între gradul
supraacoperirii frontale și adîncimea curbei; gradul de
supraacoperire frontală și dezocluzia dinților laterali se face
în funcție de înălțimea cuspizilor și adîncimea reliefului
negativ, perturbările curbei pot genera interferențe
nelucrătoare în mișcările de propulsie.
Curba transversală Wilson este rezultatul înclinării
coroanei dinților laterali inferiori spre lingual, astfel, cuspizii
vestibulari sunt mai înalți decît cei linguali iar dacă trasăm o
linie imaginară prin vărfurile cuspizilor vestibulari și linguali
observăm o curbă cu concavitatea orientată spre superior.
Adîncimea variază pînă la 5 mm.
Importanța: Este o curbă de compensare a mișcărilor de
lateralitate a condililor mandibulari, deoarece pantele
condiliene uneori au o înclinare asemănătoare cu cea a
fețelor ocluzale ale dinților laterali. În timpul mișcării de
lateralitate pe partea lucrătoare (înspre care s-a efectuat
mișcarea) se păstrează contactele pe cuspizii vestibulari iar
pe cealaltă parte se creează un spațiu de dezocluzie
(fenomenul Cristhensen transversal).
Curba vestibulară – o linie imaginară care unește cuspizii
vestibulari și marginile incizale; este mai largă la maxilar
decît la mandibulă. Este formată de direcția de implantare a
dinților și de presiunile exercitate de mușchii oro-faciali și
de limbă. Gradul curburii variază de la individ la individ.
Importanța: imprimă anumite particularități etajului
inferior și fizionomiei individului.

Importanța practică:
Prezenața curburilor de ocluzie favorizează echilibrarea
statică și dinamică a dinților și arcadelor dentare în
mișcările mandibulei.Aceste particularități esențiale stau la
baza restabilirii integrității arcadelor dentare la
confecționarea construcțiilor protetice conjuncte
și,îndeosebi,la crearea arcadelor dentare artificiale în
proteze mobilizabile.

11. Rapoarte între arcadele dentare fiziologice(Tipuri de


ocluzii fiziologice)
Pentru ca ocluzia să fie fiziologică trebuie să fie
îndeplinite următoarele condiții:

 Se realizează cheia de ocluzie a lui Angle - cuspidul


mezio-vestibular al molarului I superior angrenează (se
încadrează) între cuspidul mezio și centrovestibular în
dreptul șanțului de descărcare vestibular mezial.
 Liniile interincisive coincid între ele și cu linia mediană.
 Dinții superiori îi acoperă pe cei inferiori
 Fiecare dinte are doi antagoniști, excepție făcînd
incisivul central inferior și ultimul molar superior.
 Dinții inferiori au o poziție mai mezială decît dinții
superiori
 Cuspizii vestibulari superiori acoperă cuspizii omogeni
inferiori, cuspizii palatinali superiori contactează cu
șanțurile principale intercuspidiene ale dinților inferiori iar
cuspizii linguali acoperă versantele interne ale cuspizilor
palatinali.

În dependentă de acești factori sunt cunoscute următoarele


tipuri de ocluzie fiziologică: Ortognată (ideală, psalidodontă),
dreaptă (labiodont/cap la cap), biprognată (protruzie
bimaxilară), opistognată (retruzie bimaxilară).

Raporturi neutrale ale grupului incisiv:

 În plan vertical: raport labiodont (cap la cap) sau


psalidodont (superiorii îi acoperă pe inferiori cu 1/3, 1/2 sau
1-2 mm);
 În plan sagital: în raport labiodont marginile incizale
contactează între ele; în raport psalidodont marginea
incizală a inferiorilor contactează cu fața palatinală a
superiorilor iar între fața vestibulară a inferiorilor și
marginea incizală a superiorilor există un spațiu de 1-2 mm
(treaptă sagitală fiziologică);
 În plan transversal: liniile interincisive maxilară și
mandibulară coincid între ele și cu linia mediană; devieri
minime (0,2-1mm) se încadrează în limitele fiziologice.
 *protruzia fiziologică bimaxilară: ambele procese
alveolare împreună cu dinții frontali sunt îndreptate spre
vestibular cu contact psalidodont .
 *retruzie fiziologică bimaxilară: ambele procese
alveolare împreună cu dinții frontali sunt îndreptate spre
oral.

Raporturi neutrale la canini:

 În plan vertical: superiorul acoperă o treime a înălțimii


feței vestibulare a inferiorului.
 În plan sagital: cuspidul inferiorului se plasează între
incisivul lateral și caninul superiori.
 În plan transversal: superiorul îl circumscrie pe inferior
(îl acoperă).

Raporturi neutrale ale grupului lateral:

 În plan vertical: molarii I superior și inferior permanenți


formează stopuri ocluzale normale
 În plan sagital: Cheia de ocluzie (Angle).
 În plan transversal: cuspizii vestibulari ai dinților
laterali superiori acoperă cuspizii vestibulari ai din ților
laterali inferiori.
Tipuri de ocluzii:
Ocluzia dreaptă(cap-la-cap).Este mau puțin
frecventă(10-20%) și se întîlnește mai des la eschimoși
avînd aceeași parametri caracteristici ca și în cazul ocluziei
ortognatice,cu excepția criteriilor de contact dentodentar la
nivelul zonei frontale.În acest caz de ocluzie dinții frontali
superiori stabilesc în zona frontală un raport ocluzal de
margine incisivală la margine incisivală,de tipul cap-la-
cap,din care cauză ocluzia dreaptă estenumită și ocluzie
cap-la-cap sau labiodonșie.Datorită acestui raport
dentodentar frontal,mandibula se deplasează fără obstacol
la mișcările de propulsie și retropulsie.
Ocluzia biprognată.Se întîlnește mai frecvent la
populațiile din Africa și este însoțită de aceleași semne
morfologice la nivelul arcadei dentare ca și ocluzia
ortognată,cu deosebirea că la ocluzia biprognată avem o
înclinare vestibulară a tuturor dinților frontali superiori și
inferiori împreună cu procesele alveolare.Datorită protruziei
frontale bimaxilare,acest tip de ocluzie se numește și
protruzie fiziologică bimaxilară sau ocluzie prognată
fiziologică.
Ocluzie opistognată.Se întîlnește mai rar decît la
ocluziile precedente și se deosebește de ele,în special de
cea ortognată,printr-o înclinație orală a tuturor dinților
frontali superiori și inferiori împreună cu procesele
alveolare.Acest tip de ocluzie se mai numește retruzie
fiziologică bimaxilară.

12.Rapoarte între arcadele dentare patologice(Tipuri de


ocluzii patologice).
În plan vertical (supero-inferior):

 Ocluzie deschisă: în dependență de gravitate nu se face


contact între dinții frontali superiori și inferiori sau chiar
între laterali superiori și inferiori.
 Ocluzie adîncă: frontalii superiori îi acoperă cu mai mult
de 2/3 pe inferiori, contactul realizîndu-se chiar pe gingia
marginală. Poate fi acoperită (contact strîns între fața
vestibulară a inferiorilor și palatinală a superiorilor) sau în
acoperiș (proalveolodonția superioară – apofiza alveolară și
dinții superiori sunt orientați spre vestibular).

În plan sagital (antero-posterior):


 Ocluzia prognatică (prognație/ ocl. distală) – deplasarea
spre anterior a arcadei dentare și a procesului alveolar
superiori cu apariția unui spațiu de inocluzie în plan sagital
în regiunea frontală și distalizarea a primului molar inferior
față de omologul superior (dacă cheia de ocluzie este
dereglată, prognația este adevărată, dacă nu, prognația este
falsă). Dinții inferiori nu contactează cu superiorii și prezintă
un raport de supraocluzie totală sau ocluzie adîncă. Frontalii
superiori sunt înghesuiți, sub formă de evantai sau cu treme
și diastemă.
 Ocluzia inversă (progenie/ ocl. mezială) – deplasarea
spre anterior a arcadei dentare și a procesului alveolar
inferior cu apariția unui spațiu de inocluzie în plan sagital în
regiunea frontală (sau contactul se poate păstra realizîndu-
se între fața linguală a incisivilor inferiori și fața vestibulară
a incisivilor superiori) și mezializarea primului molar inferior
față de omologul superior (dacă cheia de ocluzie este
dereglată, progenia este adevărată, dacă nu, progenia este
falsă).

În plan transversal (lateral):


 Ocluzia încrucișată: angrenări inverse uni sau bilaterale
nu numai în zonele laterale, dar și a unor dinți din zona
frontală. Astfel dinții inferiori îi acoperă pe cei superiori, iar
cuspizii vestibulari ai dinților laterali superiori contactează
cu șanțul central mezio-distal inferior. În unele cazuri
cuspizii linguali ai dinților inferiori se găsesc în afara
cuspizilor vestibulari ai dinților superiori.

13.Biomecanica mandibulară.Direcțiile mișcărilor


mandibulare. Caracteristica.

Biomecanica mandibulară studiază mișcările


mandibulei. Acestea sunt funcționale și voluntare, simetrice
sau asimetrice, cu sau fără contact interdentar, simple sau
complexe și limită sau extreme. Direcția și amplitudinea
mișcărilor mandibulei sunt determinate de cei trei
determinanți ai ADM: posterior – ATM, mijlociu – mușchii
mobilizatori ai mandibulei, anterior – dinții anteriori.
Mandibula se mișcă în plan sagital – propulsia și
retropulsia, coborîre și ridicare, în plan frontal – lateralitate,
deschidere și închidere, în plan orizontal – mișcări de
lateralitate. Propulsia este mișcarea mandibulei înainte (din
relația centrică (RC) mandibula se deplasează spre anterior
în poziție de intercuspidare maximă (PIM) apoi în poziție cap
la cap urmînd poziția de propulsie maximă); zonele laterale
sunt în dezocluzie; acționează mușchii propulsori.
Retropulsia este mișcarea mandibulei spre posterior;
acționează mușchii retropulsori.
Coborîrea este o deplasare în jos a mandibulei; contracția
mușchilor coborîtori, relaxarea ridicătorilor.
Ridicarea este o deplasare în sus a mandibulei pînă în
PIM; contracția ridicătorilor, relaxarea coborîtorilor.
Mișcarea de lateralitate (latero și mediotruzie) este o
deplasare spre lateral și înapoi a mandibulei. Ea pornește
din PIM și se deplasează spre lateral ajungînd în pozi ție cap
la cap în lateralitate, executînd apoi lateralitatea maximă.
Din această poziție urmează o mișcare de coborîre maximă
și apoi închidere pînă în PIM.
Mișcările mandibulei ce încep din ocluzia centrică au
loc în trei direcțiii conform celor trei
planuri:vertical,sagittal,transversal și în 10
sensuri:1)coborîre și ridicare,2)propulsie și
revenire,3)retruzie și revenire,4)mișcare lateral spre dreapta
și revenire,5)mișcare lateral spre stînga și revenire.
Mișcările mandibulare în plan sagital.În această
mișcare de propulsive,care are punctul de plecare ocluzia
centrică în tipurile de ocluzie cu supraacoperire
frontal,mandibula nu poate să se deplaseze anterior din
cauza supraacoperirii dinților inferiori de cei superiori.De
aceea marginile incisivale ale dinților frontali inferiori
alunecă pe suprafețele palatinale ale dinților antagoniști
pînă la contactul de cap-la-cap.Deplasarea mandibulei în
plan sagittal se datorește contracției bilaterale a mușchilor
pterigoideni externi,care inseră la nivelul condililor articulari
și al capsulei articulare.
Mișcările mandibulare în plan vertical.Mișcările
mandibulei în plan vertical corespund gradului de deschidere
și închidere a cavității bucale.Rolul principal la realizarea
acestor mișcări revine mușchilor coborîtori.Gradul de
deplasare în această direcție va fi variat:de la minium,care
se caracterizează prin apariția unui spațiu de inocluzie
dintre arcadele dentare la pronunțarea consoanei ,,S,, și
pînă la valoarea maximă egală cu 5 m și mai mut.Cinematica
în acest sens a mandibulei se poate urmări după diagram lui
Posselt care oglindește dinamica mandibulei nu numai în
sens sagittal,dar și în sens vertical.La deschidere în etajul
superior al articulației temporo-mandibulare,au loc mișcări
de propulsive,iar în cel inferior-de șarnieră.
Mișcările mandibulare în plan transversal.Mișcările de
lateralitate a mandibulei,ca și cele de propulsive se
caracterizează printr-o combinare a mișcării de coborăre la
contracția unilaterală a mușchilor pterigoideni externi și
coborîtori.În mișcările de lateralitate care au loc la actul de
masticație,dinții inferiori alternative se deplasează spre
dreapta și spre stînga,descriiind curbe care se întretaie sub
diferite unghiuri.Cît mai departe se găsește dintele de
condilul articular,cu atît mai obtuz este unghiul.În zona
incisivilor acest unghi atinge 100-100 grade și poartă
denumirea de unghiul traiectoriei incisive transversale.

15.Fazele mișcării mandibulei la actul de masticație după


Gizi.Caracteristica.
La masticație mandibular îndeplinește un ilu de mi șcări
care de către Gysi au fost împărțite în 4 faze.Fiecare fază
începe din poziția arcadelor dentare în ocluzia cetrică
denumită faza ,,O,,.Prima fază corespunde mișcării de
deschidere a gurii și de propulsie a mandibulei.Faza a doua
corespunde mișcării mișcării de lateralitate.Faza a treia
corespunde mișcării de închidere a cavității bucale cînd pe
hemiarcada activă se produce un contact omogen dintre
cuspizi,iar pe hemiarcada de balans(pasivă)-un contact
neomogen.Faza a patra corespunde mișcării de
alunecare,cînd arcada dentară alunecă pe cea superioară
revenind în poziția punctului de plecare-ocluzia
centrică,săvîrșind astfel un ciclu de mișcări .De menționat
că dacă pe hemiarcada activă totdeauna avem un contact
omogen între cuspizii dinților respective,apoi pe hemiarcada
de balans poate apărea și un spațiu de inocluzie.Aceste
varietăți de raport interdentare de pe hemiarcada de balans
depind de gradul de supraacoperire frontală și de pronunțare
a curbelor ocluzale transversal(curba Monson și Wilson).