Sunteți pe pagina 1din 7

1. Structura smalţului. Prismele adamantinei şi substanţa interprismatică.

Smalțul este considerat cel mai dur „țesut„ al organismului. Unitatea fundamentala a
smaltului este prisma de smalt. Structural, smalțul este alcătuit din substanțe anorganice
(96%), și substanțe organice și apă (4%). Componenta organică se prezintă sub formă de
prisme de hidroxiapatită, iar componenta organică (enamelina) din colagen, proteine, lipide
și citrați. Numarul prismelor de smalt nu este acelasi la fiecare dinte. Prisma este unitatea
morfo-funcțională a smalțului și este formată din cristale de hidroxiapatită. Au formă de
bandă, ac sau hexagonală. Fiecare prismă este formată de 4 ameloblaste. Prismele sunt
dispuse radiar pe suprafața dentinei și sunt unite între ele prin substanța interprismatică.
Deoarece conturul prismelor nu este identic, intre peretii lor apar spatii de forma neregulata
si de aspect mai intunecat decat al corpului prismei, tradand continutul mai sarac in saruri
minerale. Aceste spatii reprezinta zone de substanta organica cu un grad de mineralizare mai
redus, fund si ele zone de minima rezistenta in dezvoltarea cariei. Sunt cunoscute sub
denumirea de substanta interprismatica.
2. Striațiile Retzius. Striile Gunther- Shreger.
În perioada de edificare a smalțului toate prismele se formează printr-o rată apoziționată
zilnică de 4um. Aceste depuneri ritmice apar ca linii întunecate și sunt denumite linii de
creștere sau striațiile Retzius. În secțiunea transversală a coroanei, aceste linii apar ca cercuri
concentrice. Se pare că liniile Retzius conțin mai puține cristale și deci sunt linii
hipocalcificate. Denumite striile paralele Retzius, aceste linii sunt linii de slaba rezistenta fata
de carie. Ondulațiile orizontale ale prismelor determină apariția unor zone numite striile
Gunther-Shreger. Schimbarea direcției prismelor de smalț este responsabilă de apariția
acestor linii. Ele apar pe dinți longitudinal sub formă de benzi clare și întunecate.

3. Liniile lui Picherii în adamantină.

4. Substanţă interprismatică.
Atât prismele smalțiene cât și substanța interprismatică sunt formate din cristale de
hidroxiapatită, deosebindu-se doar prin orientarea cristalelor. Deoarece conturul prismelor
nu este identic, între pereții lor nu se realizează o interacțiune optima, apărând spații de
formă neregulată și de aspect mai întunecat decât al corpului prismei, trădând conținutul
mai sărac în săruri minerale. Acestea sunt zone de substanță organică cu grad de
mineralizare mai redus și de rezistență minima în dezvoltarea cariei, se cunosc sub
denumirea de subst.interprismatică.
5. Lamelele, fusurile, smocurile.
Substanța organică a smalțului este grupată în formațiuni precum: lamele, fusuri și smocuri.
Lamelele sunt formațiuni liniare care străbat întreaga grosime a smalțului de la suprafață
până la dentină, pătrunzând chiar și în aceasta. Ele sunt prisme de smalț cu grad mic de
mineralizare și pot fi observate în smalțul cervical sau în dreptul gropițelor de pe suprafețele
ocluzale. Fusurile sunt tot zone de material organic slab mineralizat, localizate în treimea
internă a smalțului, în apropierea dentine. Se consideră că fusurile sunt prelungiri ale fibrelor

1
Tomes din smalț. Smocurile sunt formațiuni slab mineralizate, cu aspect de smocuri de iarbă,
fiind lamele ramificate și ondulate, poziționate la limita smalț-dentină.
6. Unitatea structurală de bază a prismelor.
Coloanele alungite de cristale de hidroxiapatică, care care formează substanța anorganică a
smalțului, constituie unitatea structurală de bază a prismelor. Prismele sunt dispuse radiar
pe suprafața dentine și sunt unite între ele printr-o substanță interprismatică. Au formă de
bandă, ac sau hexagonală. Fiecare prismă este formată de 4 ameloblaste. Prismele sunt
dispuse radiar pe suprafața dentinei și sunt unite între ele prin substanța interprismatică.
Deoarece conturul prismelor nu este identic, intre peretii lor apar spatii de forma neregulata
si de aspect mai intunecat decat al corpului prismei, tradand continutul mai sarac in saruri
minerale. Prismele sunt orientate aproape perpendicular pe JAD(jocntiunea amelo-
dentinara) și sunt perpendiculare pe suprafața smalțului în regiunea cervicală.
7. Structura cristalelor de hidroxiapatită.
Coloanele alungite de cristale de hidroxiapatică, care care formează substanța anorganică a
smalțului, constituie unitatea structurală de bază a prismelor. Prismele sunt dispuse radiar
pe suprafața dentine și sunt unite între ele printr-o substanță interprismatică. Au formă de
bandă, ac sau hexagonală. Fiecare prismă este formată de 4 ameloblaste. Prismele sunt
dispuse radiar pe suprafața dentinei și sunt unite între ele prin substanța interprismatică.
Deoarece conturul prismelor nu este identic, intre peretii lor apar spatii de forma neregulata
si de aspect mai intunecat decat al corpului prismei, tradand continutul mai sarac in saruri
minerale. Prismele sunt orientate aproape perpendicular pe JAD(jocntiunea amelo-
dentinara) și sunt perpendiculare pe suprafața smalțului în regiunea cervicală.
8. Structura moleculară a adamantinei.
Smalțul este considerat cel mai dur „țesut”al organismului. Unitatea fundamentala a
smaltului este prisma de smalt (fosfat de calciu cristalizat). Structural, smalțul este alcătuit
din substanțe anorganice (96%), și substanțe organice și apă (4%). Componenta anorganică
se prezintă sub formă de prisme de hidroxiapatită, iar componenta organică (enamelina) din
colagen, proteine, lipide și citrați. Numarul prismelor de smalt este diferit la fiecare dinte.
9. Fracţiunea minerală a adamantinei.
Fracțiunea minerală a smalțului, care constituie 96% din componența acestuia, este
reprezentată de prisma smalțiană (fosfat de calciu cristalizat). Altfel spus, prisme sub formă
de cristale de hidroxiapatită. Numărul acestor prisme diferă de la un dinte la altul. Prismele
sunt dispuse radiar pe suprafața dentine și sunt unite între ele printr-o substanță
interprismatică. Au formă de bandă, ac sau hexagonală. Fiecare prismă este formată de 4
ameloblaste. Prismele sunt dispuse radiar pe suprafața dentinei și sunt unite între ele prin
substanța interprismatică. Deoarece conturul prismelor nu este identic, intre peretii lor apar
spatii de forma neregulata si de aspect mai intunecat decat al corpului prismei, tradand
continutul mai sarac in saruri minerale.
10. Fracţiunea organică a adamantinei.
Structural, smalțul este alcătuit din substanțe anorganice (96%), și substanțe organice și apă
(4%). Componenta anorganică se prezintă sub formă de prisme de hidroxiapatită, iar

2
componenta organică (enamelina) din colagen, proteine, lipide și citrați.ponderea fracțiunei
organice este mică și variază în funcție de tipul și vârsta dintelui.
11. Funcţiile adamantinei.
Asigură forma și conturul coroanei dentare. Neutralizează presiunea în timpul funcției
masticatorii realizată de dinți. protejeaza dentina şi terminaţiile nervoase din acesta, atât de
presiune cât şi de diverse excitante din cavitatea bucală. Transmiterea acestora în
profunzime este favorizată de imperfecţiunile structurale şi de grosimea mai redusă pe care
smalţul o are în diferite zone.
12. Mecanizmele şi căile de permeabilitate ale adamantinei.
13. Maturizarea adamantinei.
Dezvoltarea dintilor are loc în mai multe etape. Țesutul dur al dintilor temporali – dentina –
se formeaza din uter, iar smaltul se formează după naștere, în mai multe stadia. De exemplu,
smaltul dintilor din față este completat la o lună de la nastere, iar a celor de-ai doilea molari
este completat până la vârsta de un an și jumătate. În momentul în care smalțul este pe
deplin dezvoltat, dintele erupe. Cele patru stadii de maturizare a dintelui sunt tadiul de
mugure, de capișon, de clopot, și de coroană. Ultimul stadiu, stadiu de coroană, corespunde
etapei de maturizare a țesuturilor dentare dure, inclusive dentina și smalțul.
14. Vitalitatea adamantinei.
Desi smaltul se afla la exterior, stratul de sub acesta - dentina - este responsabil de culoarea
dintilor. Pulpa dentara asigura vitalitatea si nutritia dintelui. Trebuie de menționat că
procesul carios începe de la suprafața smalțului, influențat de variați factori interni și externi.
Pentru protejarea smalțului este necesară păstrarea igienii zilnice, spălarea regulată pe dinți,
consumul redus de zahăr, cafea, băuturi carbogazoase, renunțatul la țigări etc. subțierea
smalțului poate fi cauzată și de către folosirea incorectă a periuței de dinți sau efectuarea
mișcărilor sub presiune a cesteia. Pasta de dinți e bine să bogată în fluor, fluorul întăreşte
smalţul dentar, care protejează dinţii deacţiunea bacteriilor.
15. Structura morfologică a dentinei.
În jurul cavității pulpare, atât la nivelul coroanei, cât și la nivelul rădăcinii, se află un țesut dur
continuu, numit dentină. Dentina (80% din dinte) este acoperită de smalț la nivelul coroanei
și de ciment la nivelul rădăcinei. Are în componența sa sub. anorganică (70%), organică
(18%) și apă. Faza organică prezintă colagen, lipide, proteine, glicoproteine, peptide. Faza
anorganică este constituită din apatite (în principal hidroxiapatite). Este mai puțin dură decât
smalțul, dar mai dură ca osul sau cimentul. Dentina prezintă o structură neomogenă,
formată dintr-un sistem de canalicule sau tubuli dentari, care străbat radiar dinspre camera
pulpară spre periferie, și dintr-o substanță intercanaliculară, mai slab mineralizată.
Canaliculele comunică între ele prin canalicule secundare. Canaliculele sunt străbătute de
prelungirile odontoblastelor descrise de Tomes.

16. Dentina mantiară şi parapulpară.

3
17. Compoziţia chimică a dentinei.
În jurul cavității pulpare, atât la nivelul coroanei, cât și la nivelul rădăcinii, se află un țesut dur
continuu, numit dentină. Dentina (80% din dinte) este acoperită de smalț la nivelul coroanei
și de ciment la nivelul rădăcinei. Are în componența sa sub. anorganică (70%), organică
(18%) și apă. Faza organică prezintă colagen, lipide, proteine, glicoproteine, peptide. Faza
anorganică este constituită din apatite (în principal hidroxiapatite). Este mai puțin dură decât
smalțul, dar mai dură ca osul sau cimentul. Dentina prezintă o structură neomogenă,
formată dintr-un sistem de canalicule sau tubuli dentari.
18. Tubulii dentari.
Examinată microscopic, dentina prezintă numeroşi tubuli dentinari, denumiţi şi canalicule
dentinare, ce se întind de la limita pulpara până la limita amelodentinara ( smalţ-denină).
Aceste canalicule adăpostesc pelungirile odontoblaştilor şi conferă dentinei o
anumită elasticitate şi permeabilitate.
19. Dentina primară, secundară, terţiară.
Dentina primară se formează în procesul de ceștere și erupție a dinților. Se pot observa liniile
de creștere zilnică (24 h de depunere zilnică), liniile von Ebner (5 zile de depuneri), liniile de
contur Owen și linia neonatală. După eriptia dintelui, spre interior de dentina primară se
formează dentina secundară, ea se formează când rădăcina este edificată, iar dinții vin în
contact cu antagoniștii lor. În dentina secundară apar zone de dentină sclerotic din cauza
reducerii camerei pulpare. Tubulii sunt mai puțin ordonați, mai puțin numeroși și mai înguști.
Dentina terțiară (reparatorie) se formează ca răspuns la procesele patologice (carie,
eroziune, procedure restaurative). De regulă se depune la 30 de zile după prepararea
dintelui,cu viteza mai mare de depunere în primele 7 saptamini.
20. Structura morfologică a cementului.
Cementul acoperă rădăcina dintelui, are structură similar cu a osului, dar e lipsit de osteoane
și vase sanguine. Este mai dezvoltat în regiunea apexului rădăcinii unde conține cementocite
și se numește cement cellular, spre colet este lipsit de cellule și se numește ciment acellular.
Cementocitele sunt asemănătoare osteocitelor – sunt situate în lacune, însa nu comunica
intre ele prin canaliculi ca osteocitele. La fel ca și osul, cementul este foarte labil și răspunde
la diferite acțiuni prin remodelarea țesutului.
21. Compoziţia chimică a cementului.
Cementul acoperă rădăcina dintelui, are structură similar cu a osului, dar e lipsit de osteoane
și vase sanguine. Este mai dezvoltat în regiunea apexului rădăcinii unde conține cementocite
și se numește cement cellular, spre colet este lipsit de cellule și se numește ciment acelular.
Cementocitele sunt asemănătoare osteocitelor – sunt situate în lacune, însa nu comunica
intre ele prin canaliculi ca osteocitele. La fel ca și osul, cementul este foarte labil și răspunde
la diferite acțiuni prin remodelarea țesutului.
22. Noţiune de cementu acelular şi celular.
Cementul acoperă rădăcina dintelui, are structură similar cu a osului, dar e lipsit de osteoane
și vase sanguine. Este mai dezvoltat în regiunea apexului rădăcinii unde conține cementocite
și se numește cement cellular, spre colet este lipsit de cellule și se numește ciment acelular.

4
II. Pulpa dentară.

1. Structura pulpei dentare.


Este un țesut conjunctiv lax, bogat în vase sangvine, limfatice, fibre nervoase și celule,
localizat în camera pulpară și canalele radiculare. Consistența pulpei este moale și elastică,
iar volumul total al pulpei dinților permanenți este de aproximativ 0,38 ml. Din p.de v.
topografic, la nivelul pulpei distingem zonele: coronară (din camera pulpară), radiculară (din
canalele radiculare) și apicală (zona apicală a canalelor radiculare). După o altă clasificare,
distingem zonele: odontoblastică, acelulară, celulară și miezul pulpei.
2. Substanţa fundamentală a pulpei
Este o masa gelatinoasa ce constituie cea mai mare parte a organului pulpar.
Ocupa spatiul dintre celelalte elemente.
Este alcatuita de glicozaminoglicani, reprezintati de:
- acidul hialuronic,
- condroitin sulfat si
- alte glicoproteine
Substanta fundamentala inconjoara si sustine celelalte structuri si este mediul prin care
metabolitii si produsii reziduali sunt transportati spre si de la celule si vase.
Imbatranirea pulpei altereaza substanta fundamentala si probabil inhiba in mod semnificativ
functiile pulpei.
3. Fibrele pulpare.
Fibrele de colagen reprezinta un constituent major in pulpa. Aceste fibre formeaza o retea
reticulara larga pentru a sustine alte elemente structurale ale pulpei. Colagenul este
sintetizat si secretat de catre odontoblasti si fibroblasti. Tipul de colagen secretat de
odontoblasti pentru a se mineraliza ulterior, difera de colagenul produs de fibroblastii
pulpari care in mod normal nu se calcifica. Fibrele reticulare de colagen sunt numite fibre de
tropocolagen (fibre colagene imature). În zona pulpară periferică, colagenul se găsește sub
formă de benzi de colagen, numite fibre von Korff.
4. Celulele pulpare.
Odontoblaste, fibroblaste, fibre subțiri de colagen, pericite și celule mezenchimale
nediferențiate. Odontoblastele sunt celule mici și rotunde în formă de coloană.
Fibroblastele sunt celule mari numeroase și se află în diverse stadii funcționale. În afară de
celule pulpa mai conține fibre de colagen și substanță fundamentală care înconjoară fibrele
și celulele.
5. Irigaţia sangvină a pulpei.
Vascularizația pulpei este asigurată de ramuri ale arterei alveolare superioare și inferioare,
precum și de ramuri ale carotidei externe. Sistemul venos însoțește sistemul articular. Când
arterele pătrund în pulpă prin orificiul apical, pereții lor devin foarte subțiri. În drumul lor
către coroană dau o serie de ramuri colaterale care formează un plex periferic. Fluxul
sangvin este mai rapid în pulpă decât în alte zone ale corpului, iar presiunea sângelui este
foarte înaltă
6. Inervaţia pulpei.

5
Este asigurată de nervii care pătrund prin orificiul apical și dau numeroase ramuri terminale,
care formează plexul nervos parietal. Din stratul parietal, fibrele nervoase trec în zona
odontogenă și se termină printre odontoblaste și canaliculele dentinare. Majoritatea
terminațiilor nervoase pulpare sunt în zona odontogenă și a coroanelor pulpare,
presupunându-se că ar avea rol în recepționarea durerii.
7. Funcţia trofică a pulpei.
Funcția trofica, sau nutrivită, este o functie a odontoblastelor si a vaselor sanguine subiacente.
Factorii nutritionali din capilare patrund in fluidul interstitial al pulpei care intra in dentina
prin reteaua de tubuli creata de odontoblasti. substanta fundamentala constituie un mediu prin
care elementele nutritive din singe ajung in celulele pulpare, iar produsele metabolismului din
nou prin acelasi mediu revin in reteaua sanguine venoasa. 
8. Funcţia de protecţie sau de barieră.
Se mai numește funcție defensive, care corespunde cu procesele de calcifiere.
Apararea dintelui si a pulpei insasi a fost considerata a se produce prin formarea unei noi
dentine in fata agentilor cu actiune iritanta. Pulpa poate furniza aceasta aparare in mod
intentionat sau accidental; formarea straturilor dentinare poate sa limiteze
patrunderea agentilor  iritanti sau poate preveni ori sa amane penetrarea leziunii carioase.
Pulpa introduce in actiune odontoblastii sau produce noi odontoblasti pentru a forma tesutul
dur. Apararea pulpei prezinta cateva caracteristici. In primul rand, formarea acestei dentinei
este localizata. Dentina este produsa in cantitate  mai mare decat in locurile nestimulate
9. Funcţia plastică.
se asociaza cu cea de protectie. obliterarea canaliculilor dentinali, depozitele de dentinatertiara
constituie niste bariere care apara pulpa contra agentilor externi si dificilizeaza
patrunderea bacteriilor in ea
10. Modificările în pulpă în sinescenţă şi în stările patologice.
În decursul timpului, pulpa suferă unele modificări regressive, fibroase și uneori devine
sediul unor calculi. Modificările regressive se datorează îmbătrânirii organului pulpar,
precum și leziunilor produse de uzura dentară, carie etc. este un proces biologic in cursul
careia pulpa sufera modificari atat din cauza varstei cit si a factorilor endogeni si exogeni.
Deminiralizarea volumului pulpar ca urmare a apozitiei dentinare. Peretele devine distrofic.
Retragere pulpara :retragere totala a pulpei si obliterarea totala a canalului radicular.
Modificari fiziologice : distrofie reticulara. la persoanele in virsta continutul de colagen este
de 3 ori mai mare, si ele cresc imprejurul vaselor fibrozindule si micsorind spatiile in
interiorul pulpei. Are loc dezorganizarea substantei fundamentale si a starturilor fibrile
11. Denticulii( liberi, parietali şi interstiţiali)
Denticulii liberi sau atasati pot ajunge la dimensiuni mari si sa ocupe un volum considerabil din pulpa
coronara Prezenta lor poate altera anatomia interna si sa deruteze medicul prin blocarea totala sau
partiala a orificiului canalului. Denticulii atasati pot sa devieze ori sa retina varful
instrumentarului (ace) explorator in canale, impiedicand astfel avansarea in canal. Pulpolitii sunt
clasificati de asemenea in functie de locatie: “liberi” sunt acele calcificari care se prezinta ca insule;
“atasati” reprezinta pulpoliti liberi care au fuzionat cu dentina in cursul dezvoltarii sale; “incastrati”
sunt calcificari atasate anterior care acum au devenit inconjurate de dentina.

6
III Histogeneza

1. Numiţi etapele de dezvoltare a dinţilor și modul de iniţiere şi evoluţie a lamei dentare.


2. Din care lama dentară se dezvoltă primordiile dinţilor permanenţi. Componentele
primordiului dentar.
3. Apariţia şi dezvoltarea dinţilor temporari. Apariţia şi dezvoltarea dinţilor permanenţi.
4. Diferenţierea celulelor organului adamantin.
5. Diferenţierea celulelor papilei mezenchimale.
6. Structura histologică a organului adamantin.
7. Structura histologică a papilei mezenchimale.
8. Numiţi din care componente ale primordiului dentar se dezvoltă adamantina, dentina, pulpa
şi cementul.
9. Care sunt celulele stratului epitelial intern a organului adamantin şi funcţia lor.
10. Rolul tecii epeteliale Hertwig. Gubernaculul dentis. Rolul lui.
11. Din câte straturi este construit organul adamantin.
12. Modificările din organul dentar care precedează procesul de histogineză.
13. Stadiul de apoziţie şi calcifiere a dentinei și adamantinei.
14. Numiţi etapele de histogineză a ţesuturilor dentare dure.
15. Cum se formează prismele smalţiare.
16. Cum se formează tubulii dentari.
17. Ce prezintă fibrele Tomes ale odontoblaştilor.
18. Ce prezintă prelungirile Tomes ale ameloblaştilor.
19. Cum se formează joncţiunea smalţ-dentină.
20. Histogeneza cementului dentar. Inversia polarităţii ameloblaştilor. Importanţa.