LIPIDELE: ROLUL;

STRUCTURA CHIMICĂ;
PROPRIETĂŢI.
MEMBRANELE
BIOLOGICE.
 OBIECTIVELE:
 Funcţiile biologice ale lipidelor.
 Clasificarea lipidelor( structurală, funcţională, după proprietăţile fizico-
chimice).
 Lipidele de rezervă – acilgliceridele, reprezentanţii, structura, proprietăţile
fizico-chimice, rolul biologic.
 Lipidele protoplasmatice – fosfogliceridele, sfingolipidele, glicolipidele,
colesterolul- structura, proprietăţilefizico-chimice, rolul biologic.
 Membranele biologice: funcţiile şi structura – modelul S.G.Sînger şi
G.L.Nicolson;
 Proprietăţile fundamentale – fluiditatea, molilitatea, permeabilitatea selectivă,
asimetria, autoasamblarea şi autorapararea;
 Diversitatea şi specificitatea structurilor şi funcţiilor diferitor membrane
biologice.
 Importanţa lipidelor în alimentaţie.
 Acizii biliari – clasificarea, structura, funcţiile lor. Metabolismul acizilor biliari (
noţiuni generale).
 LIPIDE

 Substanţe organice, insolubile în

apă dar solubile în solvenţi
organici (eter, benzen, cloroform).
 ROLUL

1. Energetic - principala formă de depozitare şi

de transport a rezervelor energetice ale
organusmului (1g lipide=9,3kcal)
2. Structural - constituienţi structurali ai
membranelor celulare şi intracelulare
3. Izolator: termo; mecano-; electroizolator
4. Pot avea efecte biologice: sunt vitamine,
hormoni, prostaglandine
CLASIFICAREA LIPIDELOR
1. DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ (HIDROLIZĂ)
I. Monomerii lipidici sau lipidele monocomponente,
nesaponifiabile
1. Acizii graşi:
a. saturaţi – palmitic, stearic, etc.;
b. nesaturaţi:
* monoenici – palmitoleic, oleic, etc.
* polienici – linolic, linolenic,arahidonic,
2. Alcoolii, aminoalcoolii, cetonele şi aldehi-
dele superioare;
3. izoprenoizii şi derivaţii lor – carotenoizii, vit.
A, vit. K
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ

II. Lipidele policomponente,

saponifiabile
1. Simple – esteri ai acizilor graşi şi
alcoolilor:
a. acilglicerolii – mono-, di- şi
trigliceridele
b. cerurile
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ

2. Complexe – esteri ai acizilor graşi şi

alcoolilor, ce conţin şi alte substanţe, ca
fosfat, colină, etc.:
a. Fosfolipidele:
I. fosfogliceridele: II. sfingolipidele -
fosfatidilserinele; sfingomielina
fosfatidilcolinele;
fosfatidiletanolaminele;
fosfatidilinozitolii,
etc.
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ

b. Glicolipidele:
cerebrozidele;
gangliozidele;
sulfatidele, etc.
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ

III. Steroizii
1. Colesterolul şi colesteridele

2. Hormonii steroizi
3. Acizii biliari
CLASIFICAREA LIPIDELOR
2. DUPĂ PROPRIETĂŢILE FIZICO-CHIMICE:

1. Lipide nepolare: 2. Lipidele polare:

 cerurile,  fosfogliceridele,
 trigliceridele,  glicolipidele,
 colesteridele;  sfingomielinele,
 colesterolul.
LIPID NEPOLAR LIPID POLAR
CLASIFICAREA LIPIDELOR
3. DUPĂ ROLUL BIOLOGIC:
1. Lipide structurale sau protoplasmatice – din
componenţa membranelor biologice: fosfogliceridele,
glicolipidele, sfingomielinele, colesterolul.
2. Lipidele de rezervă – din ţesutul adipos (preponderent) –
trigliceridele.
3. Formele de transport sangvin ale lipidelor –
lipoproteinele plasmatice (LPP)
DISTRIBUȚIA LIPIDELOR
Lipidele constituie 10-20% din masa
corpului.
10-12 kg lipide:
 2-3 kg – lipide structurale;
98% - concentrate în ţesutul adipos
STRUCTURA
CHMICĂ A
LIPIDELOR
AG – STRUCTURA, PROPRIETĂŢI
 AG- derivaţii hidrocarburilor alifatice ce conţin
gruparea carboxil
 Clasificarea AG:
1. După nr atomilor de C:
a. - AG cu nr par
b. - AG cu nr impar
2. După gradul de saturare:
a. saturaţi
b. nesaturaţi
3. După rolul fiziologic:
a. esenţiali (linoleic şi linolenic)
b. neesenţiali
STRUCTURA CHIMICĂ A AG SATURAȚI
CNH2N+1COOH;

 CH3-(CH2)2-COOH butiric –C4

 CH3-(CH2)4-COOH caproic –C6
 CH3-(CH2)6-COOH caprilic – C8
 CH3-(CH2)8-COOH caprinic – C10
 CH3-(CH2)10-COOH lauric –C12
 CH3-(CH2)12-COOH miristic – C14
 CH3-(CH2)14-COOH palmitic –C16
 CH3-(CH2)16-COOH stearic – C18
 STRUCTURA CHIMICĂ A AG
MONONESATURAŢI
 AG nesaturaţi conţin una sau mai multe legături duble
etilenice care de regulă sunt între poziţia C9 şi C10 –cis
 Au configuraţia cis
a. palmitooleic (C16:1 cisΔ9)

 CH3- (CH2)5- CH=CH-(CH2)7-COOH

a. oleic (C18:1 cisΔ9)

 CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH
 STRUCTURA CHIMICĂ A AG mononesaturaţi
CnH2n-1-COOH:

• acid palmitoleic C16:9

C15H29COOH CH3-(CH2)5-CH=CH-(CH2)7-COOH

• acid oleic C18:9

C17H33COOH CH3-(CH2)7-CH=CH-(CH2)7-COOH
 AG POLINESATURAŢI

a.linoleic (C18:2cis Δ 9,12 )

 CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)7-
COOH
a. linolenic (C18:3 cis Δ 9,12,15)
 CH3-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-
CH=CH-(CH2)7-COOH
a.arahidonic (C20:4,cis Δ 5,8,11,14)
 CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-
CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)3-COOH
 AG polinesaturaţi CnH2n-3-COOH:
• acid linoleic C18:9,12 C17H31COOH

CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)7-COOH

4. Acizi grași nesăturați cu trei legături duble –

CnH2n-5-COOH:

• acid linolenic C18:9,12,15 C17H29COOH

CH3-CH2CH=CH=CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)7-COOH
AG POLINESATURAŢI

COOH

Arachidonic acid
 PROPRIETĂŢILE AG
1. AG saturaţi până la C10 – sunt lichizi; mai sus de
C10- solizi. AG nesaturaţi – sunt lichizi
2. În cristale catenele hidrocarburilor saturate au
configuraţia de zig-zag
3. AG nesaturaţi prezintă izomerie cis-trans însă
formele naturale ale acestor – sunt izomerii cis
4. AG – puţin solubili în apă, solubilitatea scăzând
odată cu lungimea catenei
5. AG nu se află în stare liberă în celule şi ţesuturi ci
sunt legaţi covalent
6. AG nesaturaţi au t de topire mai joasă comparativ
cu cei saturaţi--- lungimea mică şi prezenţa
legăturilor duble amplifică fluiditatea
 PROPRIETĂŢILE CHIMICE
 AG saturaţi şi nesaturaţi pot forma:
1. Esteri (gliceride, fosfogliceride)
2. Săruri (săpunuri cu proprietăţi
tensioactive)
3. Amide (sfingolipide)
 AG nesaturaţi adiţionează la nivelul dublei
legături – hidrogen, halogeni (Br2; Cl2),
tiocianatul (SCN)2, gruparea hidroxil
 AG nesaturaţi reacţionează cu oxigenul
formând peroxizi (substanţe toxice la
care se alterează gustul şi mirosul
(râncezire)
 ROLUL AG:
 Sursă de energie pentru miocard si pentru
mușchii striați
 Sinteza TAG în celula adipoasă ( ca
rezervă energetică)
 AG sunt insolubili in apa si de aceea circula
in plasma legați cu albuminele, formă
cunoscută sub denumirea de acizi grasi
liberi (AGL)
 GLICERIDE
( ACILGLICEROLII, GRĂSIMI NEUTRE)
 Sunt esteri ai glicerolului cu AG
 După nr grupărilor alcoolice esterificate din
glicerol deosebim:
monogliceride;
digliceride;
trigliceride
 GLICERIDE -
MONOGLICERIDE- MAG
DIGLICERIDE - DAG
TRIGLICERIDE - TAG
 ROLUL TAG
1. Constituie grăsimea de rezervă din
ţesuturi - rol energetic
2. Izolator
 TAG din ţesutul uman cuprind următorii
AG:
 Oleic-45%, palmitic-25%, linoleic – 8%,
palmitooleic – 7%, stearic- 7% şi alţii -7%
 Sunt:
 simpli R1=R2=R3
 micşti
 PROPRIETĂŢILE TAG
1. Sunt determinate de natura şi numărul de AG
constituienţi
2. Insolubile în apă, solubile în solvenţi organici
3. TAG ce conţin AG saturaţi – solide(grăsimi, unt)- de
origine animală
4. TAG ce conţin AG nesaturaţi – consistenţă lichidă
(uleiurile vegetale)
5. Prin hidroliza enzimatică (se produce în intestin sub
acţiunea lipazei) se scindează în glicerol şi 3AG
6. Prin hidroliza alcalină (KOH, NaOH) –glicerol+săpunuri
7. Prezenţa AG nesaturaţi – proprietatea de a adiţiona
halogenii la dublele legături
8. Sub acţiunea luminii, căldurii – se autooxidează
 Proprietățile chimice ale
trigliceridelor
1. hidroliză chimică, atât în mediu acid, cât și în mediu bazic.
 Proprietățile chimice ale
trigliceridelor
2. reacția de hidrogenizare, folosită în conversia uleiurilor
lichide în grăsime solidă:
 GLICEROFOSFOLIPIDELE
(FOSDOGLICERIDE)
 Derivaţi ai acidului
fosfatidic
 Reprezentanţii:
1. fosfatidilcolina (lecitina)
2. Fosfatidiletanolamina
(cefalina)
3. Fosfatidilserina
4. Fosfatidilinozitol
FOSFATIDILSERINA
FOSFATIDILETANOLAMINA
(CEFALINELE)
FOSFATIDILCOLINA
(LECITINA)
FOSFATIDILINOZITOLUL
FOSFATIDILINOZITOLUL
 ROLUL FOSFOGLICERIDELOR
 Rolul:
1. Structural
2. Fosfatidilcolina cu 2 resturi de palmitil este
componentul principal al surfactantului pulmonar,
ce acoperă alveolele şi împedică colapsul la
expiraţie
3. Fosfatidiletanolamina – sunt abundente în ţesutul
nervos
4. Fosfatidilinozitolul- rol în procesul de transmitere a
semnalelor extracelulare
 PROPRIETĂŢILE FL
 Caracter amfipatic (lecitinile şi cefalinele au structură
bipolară: prezenţa resturilor acil – hidrofobe şi a sarcinilor
electrice: sarcina negativă – restul a fosforic; sarcină
pozitivă – gr alcool)

O H2C O C R2

R1 C O CH O CH3
+
H2C O P O CH2 CH2 N CH3

O CH3

phosphatidylcholine
 PROPRIETĂŢILE FL
2. Proprietăţi tensioactive puternice
3. În apă se dizolvă formând agregate,micelii,
alcătuite din 2 straturi bilipidice (stabilizat prin
forţele van der Waals dintre catenele
hidrocarbonate ale resturilor acil aranjate paralel şi,
pe de altă parte, de interacţiunile electrostatice
dintre grupările polare)
4. Fosfatidilserinele au sarcină negativă
5. fosfatidilinozitolul- are un caracter puternic
acid
 SFINGOLIPIDELE
 Derivaţi ai sfingozinei
 Sunt abundente în substanţa nervoasă albă,
cenuşie, nervii periferici , splină şi eritrocite

 Rolul:
1. Componente ale membranei celulare (nervoasă)
 SFINGOLIPIDELE

Proprietăţi; amfioni, au caracter

amfipatic
2 categorii:
sfingomielina şi
glicosfingolipidele
 SFINGOZINA

Sfingozina +AG= ceramidă

SFINGOMIELINA: CERAMIDA+
REST DE
FOSFORILCOLINĂ
 SFINGOMIELINA
 Sfingozina +AG
= ceramidă
 Ceramida+ rest de

fosforilcolină
= sfingomielina

OH OH OH OH
H H
H2C C CH H2C C CH

H3N+ CH NH CH

HC O C HC

(CH2 )12 R (CH2 )12

sphingosine CH3 ceramide CH3
 GLICOLIPIDE
(GLICOSFINGOLIPIDELE)
 - includ ceramida legată glicozidic de
monozaharide (hexoze) sau
oligozaharide
 nu cuprind fosfor
1. Cerebrozide
2. Sulfatide
3. Gangliozide
 GLICOLIPIDE
(GLICOSFINGOLIPIDELE)
1. Cerebrozide – se află
abundent în substanţa
albă a creierului; în
nervi.
Structură: ceramida (AG-
24C)+βGal (mai rar β
Gl)
Proprietăţi: nu au sarcină
electrică; au caracter
amfipatic
SULFATIDE:
 3. Gangliozide:
 sunt prezente în toate ţesuturile în cantităţi mici, mai
abundente în substanţa albă, cenuşie a creierului; în
nervi
 au rol în transmiterea impulsului nervos dea lungul
sinapselor (fac parte din receptorii acetilcolinei)
 la PH=7 au sarcină negativă
Structură: ceramida (AG-stearic)+oligozaharid (Gal+Gl) legat
de 1, 2 sau 3 resturi de a sialic (NANA +Nacetilgalactoz
(glucoz)amină)
Ceramida-Gl-Gal–GalNHAc+Gal
NANA
N acetilneuraminic mono-; di-; tri- sialogangliozid
Componenţa glucidică se găseşte pe faţa externă a
membranelor
GANGLIOZIDE:
 STEROIZII - STEROLII
 Sunt derivaţi ai ciclului pentanoperhidrofenantren (steranului
–C17)
 COLESTEROLUL
 Sterol C27
 Origine animală (lipseşte în
plante)
 Solid, alb, insolubil în apă

 Rol:

 1. structural

 2.Precursorul tuturor compuşilor

Cholesteryl Ester

steroidici (provitaminei D, O
acizilor biliari, hormonilor R C O

steroizi)
 2 forme: esterificat şi neesterificat
STRUCTURA CHIMICĂ A
COLESTEROLULUI LIBER
STRUCTURA CHIMICĂ A COL
ESTERIFICAT

Cholesteryl Ester

R C O
 ACIZII BILIARI

 Se sintetizează în ficat din colesterol

 Structură: steroizi C24 cu 2 sau 3
grupări OH şi la sfârşitul catenei
laterale au gr carboxil
AB primari:
 colic,
 chenodezoxicolic
Structura chimică a AB
НО

12

3 7

НО ОН
Acidul colanic Acid colic
(3,7,12-trihidroxicolanic)

AB sunt derivați ai acidului colanic

Acidul dezoxicolic (3,12-dihidroxicolanic)
Acidul chenodezoxicolic (3,7-dihidroxicolanic)
Acidul litocolic (3-hidroxicolanic)
 ACIZII BILIARI
 La PH alcalin se găsesc sub formă de
săruri biliare:conjugaţi cu glicina
(predomină în alimentaţie glucidele)
sau taurina (proteinele):
 Glicocolic sau taurocolic
 Glicochenodezoxicolic sau
taurochenodezoxicolic
 Astfel în bilă se găsesc doar sărurile
biliare
STRUCTURA CHIMICĂ A AB
 ACIZII BILIARI
Bacteriile intestinale:
1. pot înlătura Gly şi taurina din
sărurile biliare regenerând AB;
2. pot converti AB primari în AB
secundari prin îndepărtarea unei
grupări OH
A colic ---- a dezoxicolic
A chenodezoxicolic------a litocolic
 ACIZII BILIARI
Rolul:
1. proprietăţi de solubilitate (micele
în apă şi au capacitatea de a
solubiliza alte lipide)
2.Transport (AG)
3.Emulgatori
4.Activează lipaza pancreatică
STRUCTURA
CHIMICĂ A
HORMONILOR STEROIZI
H CORTICOSUPRARENALI
HORMONII CORTICOSUPRARENALI
 HORMONII SEXUALI
 Masculini: C19, se sintetizează în celulele Leydig
din testicule:
1. testosteronul
2. Dihidrotestosteronul
ROLUL H SEXUALI MASCULINI:

 Rol în diferenţierea celulară

 Rol în spermatogeneză

 Contribuie la dezvoltarea caracterelor sexuale

secundare şi a comportamentului la bărbaţi
 Rol anabolizant, concretizat în dezvoltarea
scheletului şi a muşchilor
 HORMONII SEXUALI

 Feminini:
 C18 steroizi:

 ciclul A – aromatic; lipseşte CH3 din poziţia 10;

în poziţia 3 – gr. OH:
 Estrogeni: estrona, estradiolul, estriolul

 Progestageni- progesterona (secretată de corpul

galben şi placentă în ultima perioadă a sarcinii)
HORMONII SEXUALI
 ROLUL ESTROGENILOR

1. dezvoltarea organelor sferei genitale.

2. dezvoltarea caracterilor secundare (dezvoltarea
cartilajelor laringenului, formarea timbrului vocii,
dezvoltarea glandelor mamare).
3. apariţia instinctul sexual.
4. desfăşurarea sarcinii şi procesului de naştere
5. Rol anabolizant (slab) asupra oaselor şi cartilagiilor
6. Efect vasodilatator periferic şi de disipare a energiei
calorice
PROGESTERONA – EFECTE:

1. Reduce acţiunea estrogenilor în proliferarea

epiteliului vaginal şi uterin
2. Măresc funcţia secretorie a epiteliului uterin în
vederea implantării ovulului fecundat
3. Reduc motilitatea uterului
4. Stimulează dezvoltarea glandelor mamare în
vederea lactaţiei
5. Micşorează fluxul sanguin periferic
6. Scad disiparea căldurii
MEMBRANELE
BIOLOGICE
 MEMBRANELE BIOLOGICE
 Structuri superorganizate
 constituienţii de bază - proteinele şi lipidele.

 CARACTERISTICI:

 despart celula de mediul extern şi separă mediul

ei intern în compartimente
 reprezintă o barieră de permeabilitate selectivă

 conţin pompe ionice şi canale cu permeabilităţi

specifice (sisteme de transport)
 sunt flexibile, labile, permanent se reînnoiesc

 sunt elastice şi dure la deformare

FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE
MEMBRANELOR:
 de separare (de barieră)
 de integrare sau asociere – asociază
procesele biochimice izolate în structuri
integre
 de transport (pasiv, activ);
 osmotică – de concentrarea a
substanţelor între spaţiile intra- şi
extracelulare
 electrică – repartizarea neuniformă a
sarcinilor pe ambele părţi ce duce la
apariţia diferenţei de potenţial electric;
 FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE
MEMBRANELOR:
 de transformare a energiei – asigură
transformarea energiei electrice, osmotice în
energia chimică -ATP;
 de recepţie – prin intermediul receptorilor ele
reglează schimbul de informaţie între celule şi
mediul extern;
 reglatoare; metabolică – participă la formarea
AMPc; GMPc; enzimele membranare – în
diverse transformări metabolice;
 antigenică – glicoproteinele membranare
determină capacitatea de formare a anticorpilor;
 STRUCTURA MB
Componenţi de bază: polar

 lipide "kink" due to

double bond non-polar
 proteine (1:4 pînă la 4:1)
 Glucide

 Lipidele: conţin grupe

hidrofobe (nepolare) şi
hidrofile (polare) – în Bilayer Spherical Micelle
soluţii apoase formează
bistratul lipidic
Fosfolipidele

Grupele ce conţin
P şi N

Glicerol

Acid gras
Grupele fosfat hidrofile

Acizii graşi
hidrofobi
MEMBRANELE CELULELOR EUCARIOTE CONŢIN
COLESTEROL

HO HO

CH3 CH 3

CH3 CH3
H H
C CH3 C CH3
CH2 CH
CH2 CH
CH2 CH CH3
H3 C C CH3 H3 C C CH3
H H

colesterol ergosterol
celule animale celule vegetale
Membrana celulei este formată de
un dublu strat de fosflipide
asociată cu alte molecule.
 ROLUL LIPIDELOR
STRUCTURALE:
 Fosfolipidele şi glicolipidele –
constituienţii cheie ai membranelor –
 1. formează spontan şi rapid
bistraturile lipidice stabilizate prin
legături hidrofobe între părţile nepolare
ale moleculelor lor (sunt necovalente
şi cooperative)
 2. îndeplinesc funcţia de barieră a
permeabilităţii şi asigură crearea
compartimentelor unice
 PROTEINELE MEMBRANARE
 După localizare:
 - periferice (extrinseci) - sunt ataşate la exteriorul
stratului dublu lipidic, unde interacţionează în
principal cu grupurile polare ale lipidelor sau altor
proteine.
 - integrale (intrinseci) - ce trec prin stratul lipidic;
aceste proteine penetrează parţial sau total stratul
dublu de lipide. Proteinele care străbat bistratul
lipidic de la o faţă la altă se numesc proteine
transmembranare.
PROTEINELE MEMBRANARE
 Proteinele periferice sunt legate de membrane prin
forţe electrostatice şi de hidrogen
 Proteinele integrate - amfipatice, conţin AA nepolari
– formează cu lipidele membranei legături hidrofobe
 ROLUL PROTEINELOR
MEMBRANARE

asigură transportul,
participă în transmiterea informaţiei,
rol în transformările de energie.
 GLUCIDELE MEMBRANARE
 Sunt sub formă de glicolipide şi glicoproteine
 Sunt situate pe suprafaţa membranei, dar nu
în faza hidrocarbonată
 Rolul:
1. asigură recunoaşterea şi adeziunea intercelulară –
servesc în calitate de receptori moleculari;
2. favorizează menţinerea asimetriei membranelor
biologice
3. au funcţia de identificare intercelulară, de detectare a
celulelor străine sistemului imun
4. determină transportul proteinelor membranare în
locusurile necesare
Lanţul de glucide ataşat pe lipide
(glicolipide) sau pe proteine (glicoproteine)

Glicoproteinele sunt
foarte variate. Nu
există doi indivizi (cu
excepţia gemenilor
identici) care posedă
aceleaşi glicoproteine.
 Modelul mozaic- fluid:
 Propus în1972 de către Sanger şi Nicolson

• Bistratul de
fosfolipide
• Proteinele periferice
şi integrale

• Polizaharidele
ataşate pe lipide sau
proteine
• Colesterolul între
fosfolipide

Moleculele se deplasează permanent în raport una faţă

de alta = cristal lichid
 PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
BIOLOGICE.
 Fluiditatea - starea în care se
află lipidele membranare se
numeşte fluidcristalină
Reglatorul fluidităţii –
 AG nesaturaţi -la procariote
 şi Col -eucariote
Situat între catenele acil, Col: Cholesterol
in membrane
a. Previne cristalizarea şi alipirea lor,
mărind fluiditatea MC
b. blochează mobilitatea catenelor acil,
micşorând fluiditatea MC
Col menţine fluiditatea la un nivel mediu
 PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
BIOLOGICE.
 Asimetria:
1. repartizarea neuniformă a lipidelor şi proteinelor pe
suprafaţa internă şi externă a MB
 Ex.: membrana eritrocitului:
a. Partea internă- fosfatidiletanolamină şi fosfatidilserină
b. Partea externă – fosfatidilcolină şi sfingomielină
Asigură orientarea proteinelor membranare în bistrat
2. La suprafaţa externă este prezentă componenta
glucidică (glicocalixul), pe când pe partea internă ele
practic lipsesc.
3. Sistemele de transport din membrană funcţionează într-o
singură direcţie (Na-K-ATP-aza)
 DISTRIBUŢIA LIPIDELOR ESTE ASIMETRICĂ
exemple de la membrane plasmique

exterior interior
Fosfatidilserine 0 100
Fosfatidietanolamina 10 90
Fosfatidilcolina 90 10
Glicolipide 100 0
 PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
BIOLOGICE.

 Mobilitatea
 Moleculele lipidelor membranei se află în mişcare continuă.
Sunt posibile câteva tipuri de mişcare a moleculelor: difuzie de
rotaţie , transversală şi difuzie laterală.
 Proteinele membranare tot posedă mobilitate. Ele parcă plutesc
în pătura lipidică, deplasându–se în procesul difuziunii laterale.

Flip Flop
Lateral Mobility
Proprietăţile membranelor biologice
Permeabilitatea selectivă
Dublu strat de lipide este permeabil:
• Pentru molecule foarte mici
(H2O, CO2, O2)
• Pentru molecule liposolubile
(hidrofobe, nepolare)

• Dublu strat de lipide este impermeabil:

• Pentru moleculele mari şi pentru majoritatea
moleculelor solubile în apă.
• Pentru ioni (K+, Cl-, Na+ )
 Transportul membranar

se realizează:

• Prin transport pasiv

(independent de energie)
• Prin transport activ ( dependent
de energie)
 Transportul pasiv se
realizează prin:
• Difuzie simplă
• Difuzie facilitată
• Osmoză
Difuzia simplă
[concentraţie mare] [concentraţie mică]
Viteza de difuzie se modifică la:
Creşterea temperaturii mediului
La creşterea diferenţei de concentraţie de o
parte şi alta a membranei

La micşorarea permeabilităţii
membranei (are mai puţine canale)
 Difuzia simplă

Se realizeaza:
prin dublul strat lipidic: pentru moleculele
puternic liposolubile (acizi grasi, alcool) si a
moleculelor de gaz (O2, CO2), dar si apei si a
moleculele hidrofobe mici care pot traversa
bariera lipidica din cauza dimensiunilor
reduse.
Prin canale ionice si, respectiv, a apei
prin canale de apa (acvaporine).
 Difuzia facilitată

se face prin intermediul unei

proteine membranare.
Prin difuziune facilitată se
realizează:
a) transportul anionilor;
b) transportul ureei;
c) transportul glicerolului;
d) transportul unor neelectroliţi prin
membrana eritrocitului;
e) transportul glucozei;
f) transportul aminoacizilor – prin
plasmalema celulelor.
 Osmoza
Patea mai
Partea concentrată
diluată = hipertonică
= hipotonică

Membrana permeabilă pentru apă,

dar nu pentru subtanţa dizolvată
Apa se va deplasa din partea
hipotonică (diluată) spre cea
hipertonică (concentrată)
 Osmoza este apa care se deplasează
conform gradientului său de concentraţie
 Transport activ
Se aseamănă cu difuza facilitată
(necesită un transportor) DAR:

• Are nevoie de SURSĂ DE ENERGIE

• Se poate face CONTRA gradientului
de concentraţie
• Necesită un TRANSPORTOR
(proteină de transport)
 Transport activ

Transport activ – in sens contrar

gradientilor; necesita consum de energie
➔ Transport activ primar
Pompe ionice → ioni
➔ Transport activ secundar
1. simport → ioni, molecule mari
2. antiport → ioni, molecule mari
3. Macrotransport
➔ Trafic vezicular → proteine, alte
molecule mari
 Transport activ primar

1. pompa Na+/K+ (Na+/K+-ATP-aza) -

transportă 3Na+ spre exterior si
2K+ spre interior, pentru fiecare
moleculă de ATP hidrolizată
2. pompa H+/K+ (H+/K+ - ATP-aza) - este
prezentă în celula parietală gastrică
unde are rol în formarea HCl, scoate
din celula 1H+ și introduce 1K+,
 Transport activ primar

3. pompa de Ca2+ (Ca 2+-ATP-aza) - este

caracteristică fibrei musculare:
- la nivelul sarcolemei; rol: expulzeaza Ca2+ in
mediul extracelular
- la nivelul membranei reticulului sarcoplasmatic:
asigură recaptarea Ca2+ în principalul depozit de
Ca2+intracelular.
- Rolul pompelor de Ca2+ este cel de scădere a
concentratiei Ca2+ citosolic de la 10-5 M la 10-7 M,
necesara relaxării musculare.
 Transport activ primar

4. pompele protonice (H+-ATP-azele) se

întâlnesc:
- la nivelul membranelor mitocondriale,
fiind implicate în transportul electronilor în timpul
fosforilării oxidative.
- la nivelul polului apical al nefrocitului distal,
asigurând eliminarea renală a H+, cu rol in
menținerea echilibrului acido-bazic.
.
 Transport activ secundar

Se realizeaza cu ajutorul proteinelor transportor

● Transportul unei specii moleculare, in sens contrar gradientului
electrochimic, are loc pe baza energiei furnizate de transportul simultan al
altei specii in sensul gradientului electrochimic

● Variante:
– simport (transportul ambelor specii in acelasi sens, relativ la membrana)
– antiport (transportul celor doua specii in sens opus, relativ la membrana)

● Exemple:
– simport Na+ /glucoza din lumenul intestinal in celulele epiteliale
– Antiport 2Na+ /Ca2+ in celulele musculare cardiace (Ca2+ transportat din
interiorul spre exteriorul celulei)
Transport activ secundar
 MACROTRANSPORT:

Endocitoza - transportul intracelular al moleculeor mari,

polare
- membrana citoplasmatică se extinde, înconjoară molecula
de transportat şi o include într-o veziculă
- - poate fi:
- fagocitoză – transportul materiei solide
- pinocitoză – transportul materiei în stare lichidă
- endocitoză mediată de receptori membranari

Exocitoza - procesul invers endocitozei, vezicule formate în

interiorul celulei sunt transportate spre exterior şi golite -
implicată în producerea hormonilor sau enzimelor digestive
Proteinele membranare permit
pasajul pentru substanţele
oprite de lipide:

• Formând canale
transmembranare

ori
• Proteinele
transportor se
asociază cu ele
traversindu-le prin
membrană
 Canalele sunt foarte specifice:
o singură substanţă bine
precizată se poate traversa şi
nici una alta.

Deci, dacă e important

ce substanţă poate
traversa membrana =
permeabilitate
selectivă.
Canalele membranare sunt deseori formate din
mai multe subunităţi:
 Unele canale se pot deschide şi
închide:

Proteinele ce
Canal închis formează canal Canal deschis

Membrana
VITAMINLE
LIPOSOLUBILE
VITAMINELE LIPOSOLUBILE
 A, D, E, K:
 Vitamine cu molecule apolare, hidrofobe,
solubile în grăsimi
 Sunt derivaţi izoprenici

 Transportate prin CM la ficat şi depozitate

(vit A; D; K – în ficat; vit E – în ţesutul
adipos)
 Deoarece sunt depozitate în organism,
supradozarea lor conduce la declanşarea
unor stări de toxicitate
 VITAMINA A
 vitamina creşterii, retinol, antixeroftalmică
 La baza structurii acestei vitamine se află ciclul -ionon
legat cu o catena laterala care contine doua resturi de
izopren cu patru legaturi conjugate.
VITAMINA A
 METABOLISM
 Digestia are loc în intestin
 Absorbţia – în regiunea superioară a intestinului

 Retinolul absorbit este reesterificat formând AG cu lanţ

lung şi este încorporat în CM – sânge - ficat
 ROLUL VITAMINEI A
 Retinol – acţiune hormonală decesivă pentru funcţia de
reproducere
 Retinal – component al pigmentului vizual – rodopsina
(din bastonaşele retinei)
 A. retinoic –participă la sinteza glicoproteinelor, datorată
acţiunii de factor de creştere şi de diferenţiere tisulară a
lui
 Retinolul şi acidul retinoic au acţiune de hormoni
steroidici
ROLUL VITAMINEI A
 CICLUL VIZUAL

 Vit A este o componentă a pigmenţilor vizuali din

celulele cu conuri şi bastonaţe
 Bastonasele contin pigmentul vizual rodopsina care
este format din 11-cis retinal şi opsina (o
glicoproteina).
 CICLUL VIZUAL
 Când rodopsina este expusă la lumină, 11-cis-
retinalul este convertit la all-trans-retinal şi
eliberarea lui şi a opsinei.
 Acest fapt conduce la generarea unui impuls
nervos care e transmis de nervul optic la creier.
 Regenerarea rodopsinei necesită izomerizarea
all-trans-retinalului în 11-cis retinal (prin
absorbţie de fotoni luminoşi) care se combină
spontan cu opsina. ---- ciclul este încheiat.
 CICLUL VIZUAL
O parte din trans-retinal este disponibil pentru
un nou ciclu al vederii.
 O altă parte însă este convertit în acid retinoic şi
nu mai este disponibil pentru a forma rodopsina.
 Aceste pierderi sunt compensate de aportul
alimentar de vitamina A sau din rezervele
stocate în ficat
 VITAMINA A

 Se conţine în produse de origine animală (unt,

ficat etc.). Unele produse de origine vegetală
(morcov, caise etc) conţin carotina (provitamina),
care în ficat sub influenţa anumitor enzime este
convertită în vitamina A.
 CARENŢA VITAMINEI A
 se caracterizează prin:
 Orbirea nocturna

 La nivelul ochilor: xeroftalmia (uscarea corneei); în

cazuri grave keratomalaţia (degradarea globului
ocular); hemeralopia (orbul găinei).
 La nivelul pielei şi mucoaselor: hiperkeratoza,
descuamaţie, ulcerări, inflamaţii.
 vitamina A este utila in tratarea unor boli de piele
(acnee, psoriasis).
 VITAMINA D (ANTIRAHITICĂ)
 Se cunosc mai multe forme:
 D2 – ergocalciferol - origine vegetală (se
formează din ergosterol)
 D3 – colecalciferol – origine animală ( se
formează din 7-dehidrocolesterol)
 Structura chimică: derivaţi ai ciclului steran:
SINTEZA COLECALCIFEROLULUI
(DERM ŞI EPIDERM)
Synthesis of vitamin D3
(cholecalciferol):

Formarea vitaminei D2
(ergocalciferolului):
 CALCITRIOLUL

 În ficat vit D3 suferă o hidroxilare – 25- hidroxi-

colecalciferol (E- colecalciferol-hidroxilază) - forma
cea mai abundentă de vit D în circulaţia sanguină
ţi ficat.
 În rinichi 25- hidroxicolecalciferol suferă o nouă
hidroxilare – 1,25-dihidroxicolecalciferol -
calcitriol (E- 1α-hidroxilază) – transportat la
ţesuturile ţintă: intestin şi oase. Are rol important
în menţinerea nivelului Ca seric.
 Reglarea – PTH şi nivelul de Ca în sânge.
 EFECTELE VITAMINEI D
 La nivel de intestin: măresc absorbţia Ca şi
fosfatului (stimulează sinteza unei proteine ce
facilitează transportul Ca prin mucoasa intestinală)
 La nivelul tubilor renali: favorizează reabsorbţia
fosfaţilor (contracarând eliminarea lor stimulată de
PTH)
 La nivelul osului: stimulează mobilizarea Ca şi
fosfatului din os care necesită prezenţa PTH.
 intervine în mineralizarea oaselor prin mărirea
formării de hidroxiapatită.
 VITAMINA D (ANTIRAHITICĂ)

 Carenţa - apariţia şi dezvoltarea rahitismului la copii

din cauza dereglării metabolismului calciului şi
fosforului – mineralizarea întîrziată a oaselor.
 este afectat scheletul: oasele sunt mai moi,
picioarele se deformează sub greutatea corpului;
fontanelele se închid cu întârziere, se reţine
dezvoltarea dinţilor; tonusul muscular este redus
etc.
 În sânge scade conţinutul calciului şi fosfatului.
 SURSE DE VITAMINA D

 ficatulde peste, somon, sardine, macrou,

cantitati mici in sardine,
 galbenusul de ou, unt, ciuperci.
 VITAMINA E (-TOCOFEROL)
 Structura chimică: are la bază tocolul (5,7,8-trimetiltocol)
 METABOLISMUL VITAMINEI E
 Absorbită la nivelul intestinului subţire - sânge-ficat
şi alte organe
 Se excretă prin bilă şi intestin (în prealabil se supine
unei oxidări şi se conjugă cu a glucuronic)
 ROLUL VITAMINEI E

 Este antioxidant puternic - protejează oxidarea AG

nesaturaţi în MB
 intervine în metabolismul seleniului (care întră în
componenţa glutation peroxidazei ce asigură
protecţia membranelor faţă de acţiunea radicalilor
peroxizi).
 Sunt implicate în sistemul E respiratorii, favorizând
cuplarea fosforilării oxidative
 VITAMINA E
 Se conţine în uleiuri vegetale (porumb, floarea
soarelui etc.) carne, unt, gălbenuş de ou, varză,
cereale.
 Necesarul:

 Zilnic: 7mg la adult şi 2-3 mg la copii

 VITAMINA K (ANTIHEMORAGICĂ)

 K1- filochinona (izolată din vegetale)

 K2- menachinona (izolată din ţesuturile animale
şi bacteriile din flora intestinală)
 Mai deosebim:
 Ftiocolul- constituient al membranelor lipiduce
din bacilul Koch
 Menadiona - produs de sinteză folosit în
terapeutică (are structură şi acţiuni
asemănătoare cu a produsului natural)
 La baza structurii: nucleul p-naftochinonei
VITAMINA K – STRUCTURA CHIMICĂ
 ROLUL VITAMINEI K
 Participă la coagularea sângelui – este direct
implicată în biosinteza factorilor II, VII, IX, X
(protrombina; proconvertina; antihemofilic B; Stuart-
Prower).
 Vitamina K ajută la modificarea restului de Clu în γ-
carboxiglutamic (se adaugă o grupă carboxil ce
poate fixa Ca)
 Intervine şi în procesele de fosforilare
ROLUL VITAMINEI K
 CARENŢA VITAMINEI K
 Carenţa acestei vitamine are ca consecinţă apariţia
hemoragiilor în diferite organe şi ţesuturi din cauza
dereglării procesului de coagulare a sângelui.
 CARENŢA VITAMINEI K
 Hemoragiile pot apărea când bolnavul utilizează
cantităţi considerabile de antibiotici ”per os”,
care vor distruge microflora intestinală
(disbacterioză), sau când este dereglat
mecanismul de absorbţie a lipidelor.
 La om hipovitaminoza K în condiţii obişnuite se
întâlneşte relativ rar deoarece această vitamină
se sintetizează de microflora intestinală.
 ANTIVITAMINELE
VITAMINEI K
Antivitaminele acestei vitamine,
de ex. dicumarolul sunt utilizate în
clinică ca anticoagulanti.
Există analogi sintetici hidrosolubili
a acestei vitamine, de ex. vicasolul.
VA MULTUMESC PENTRU ATENTIE !