Elaborarea metodica Nr.

Tema : ,, Morfologia functionala a

sistemului stomatognat . morfologia
functionala a maxilarilor’’

A efectuat: Ilies Ilie

A verificat: Bajurea Nicolae
 CHISINAU 2012

Scopul lucrarii: In cadrul lucrarii practice stundentii materializeaza

cunostintele despre morfologia functionala a sistemului stomatognat si
morfologia functionala a maxilarelor. Practic studentii deseneaza in caietele de
lucrarile practice stilpii de rezistenta verticali si orizontali la maxilla, si
traiectoriile de forta mandibulare.
1. Sistemul stomatognat. “Definitie”
Sistemul stomatognat include un ansamblu de organe si tesuturi situate in
regiunea maxilofaciala care direct sau indirect participa la realizarea
functiilor principale: Masticatie, deglutitie, respiratie, fonatie etc.

2. Compartimentele sistemului somatognat.

Sistemul stomatognat este alcatuit din urmatoarele componente principale:
 Scheletul, prezentat de oasele maxilare, nazale si zigomatice.
 Dintii, care formeaza arcadele dentare
 Ariculatia temporomandibulara
 Muschi
 Mucosae
 Vase sangvine, limfatice, nervi
 Buze, obraji si limba

3. Morfologia functionala a sistemului stomatognat

Morfologia sistemului stomatognat cuprinde unitatea dintre starea
morfologica si functie diferitor organe. Schimbarile morfologice duc la
modificari de functie si invers. In acelasi timp schimbarile unui organ
neaparat duc la modificari morfologice si functionale in toate celelalte verigi
ale sistemului. Aceste relatii ne dau posibilitatea de a urmari legatura dintre
sistemul stomatogna cu alte siseme ale organismului. Deci fiecare din
sisemele organismului prezinta o parte a integritatii lui, iar fiecare organ din
sistemul respectiv este o parte component a acestuia.

4. Patru factori ce influenteaza si dirijeaza dezvoltarea si formarea sistemului

stomatognat.
 Sistemul stomatognat s-a dezvoltat si se formeaza sub influenta de dirijare a
factorilor biologici, genetici, neuroendocrini si functionali.

5. Rolul factorului functional la dezvoltarea si formare sistemului stomatognat

Un factor important al desavirsirii morfologice este factorul functional. Pe
parcursul evolutiei acest sistem a suferit un sir de schimbari, influentate, in
primul rind, de noile conditii de viata. Perfectioanarea morfologica si
functionala s-a aflat in permanenta sub influenta modului de alimentare.
La animalele de parade, de exmplu, articulatia temporomandibulara este
prezentata printr-o imbinare unica a fosei articulare cu condilii articulari ai
mandibulei. Asemenea structura a articulatiei permite mandibulei deplasari
numai in plan vertical, iar dintii au cuspizi inalti si ascutiti. La rugametoare
mandibula executa si miscari transversale (laterale) datorita perfectionarii
structurii articulatiei temporomandibulare: condilii articulari au o forma
concava, iar fosa articulara este de forma convexa. In raport cu functia, si
dintii laterali au suprafetele ocluzale mari.
La rozatoare, structura articulatiei permite deplasarile mandibulei in plan
sagital datorita formei cilindrice a condililor ariculari situati in plan sagital,
iar incisivii sint bine dezvoltati si ascutiti.
La om mandibula executa diferite miscari: in plan vertical, transversal, sagital
si miscari mixte. Acestea se datoresc particularitatilor de structura a
articulatiei care contine elemente din toate articulatiile descries mai sus.
Schimbarile de functie au dus si la modificarile de sructura a dintilor. Daca la
unele specii de mamifere dintii inca isi pastreaza o forma omogenica
(Homodentia) in decursul vietii se schimba permanent (polifiodontia), atunci
la mamiferele ce stau pe o treapta mai superioara pe scara dezvoltarii, ca si la
om, dintii s-au diferentiat dupa forma (heterodontie) si numarul de schimb, el
fiind limitat de doua ori (difiodontie). Se considera ca rolul principal la
diferentierea dintilor dupa forma (incisive, canini, premolari, molari) l-a jucat
schimbul de functie determinat de carcterul alimentelor.

6. Morfologia functionala a mandibulei.

Mandibula este unicul os nepereche si mobilizat al scheletului maxillofacial.
Este compusa din corp, situate in plan orizontal si doua ramuri ascendente
 fiecare terminindu-se cu doua apofize: anterioara si posterioara. Intre apofize
se gaseste incizura mandibulei. Ramurile ascendente formeaza cu corpul un
unghi, care pe parcursul vietii permanent se schimba. Aceste schimbari au loc
modificarilor de functie care duc la resorbtia tesutului osos din zona
unghiului gonion, cit si la restructurarea osului integral. Studiile de structura
anatomica a mandibulei ne dau dovada ca ea se gaseste sub influenta
functioanala a muschilor mobilizabili, care insera pe ea. Mandibula este
formata din tesut osos dens, care este prezentat de doua placi ce se unesc inim
pe marginea ei inferioara. Intre aceste placi se gaseste substanta spongioasa.
Grosimea placilor difera in dependenta de gradul de fort ape care il suporta
mandibula in timpul functiei. Cercetarile effectuate de Walkhoff, Katz,
Busighin au aratat ca trabeculii substantei spongioase in diferite locuri au
diferita grosime si sunt aranjate intr-o anumita ordine si directive,
independent de incordarile care apar in tesutul osos datorita marimii si
directiei fortei musculare la actul de masticatie. Aceste directii de aranjament
al trabeculilor au capatat denumirea de linii sau trave de forta si sunt destinate
pentru suportarea si neutralizarea fortei masticatoare.

7. Traiectoriile de forta la mandibula si importanta lor practica.

Liniile de forta prezinta nu altceva decit stilpi de rezistenta care impreuna cu
placile osoase compacte ii atribuie mandibulei rezistenta cuvenita.
Localizarea, densitatea si directiile acestor linii sau travee sunt in raport cu
tensiunile din tesutul oso provocate de forta musculara si directiile ei.
Deosebim urmatoarele linii de forta
 Marginale, care se impart in doua grupe, indreptindu-se anerioposterior
spre condilii articulari unde se incruciseaza.
 Bazilare
 Transversale
 Anterioare
 Posterioare
 Capulns
 Radiale
Bronwill in a. 1899, studiind structura anatomica a mandibulei a
constatat ca daca vom uni condilii articulari intre ei, iar de la centrele
 lor ii vom uni cu punctul dintre incisivii centrali la nivelul partilor
incisivale prin linii drepte, obtinem un triunghi echilateral cu latura de
10 cm. acest tiunghi a primit denumirea de triunghiul lui Bronwill.

1. Schema traiectoriilor de forta 2. Triunghiul Bonwill

La nivelul mandibulei dupa
Sicher

8. Morfologia functionala a maxilei.

Maxila este un os pereche compus din corp si patru apofize: frontal,
zigomatica, alveolara, palatine. Baza maxilei o constituie substanta
spongioasa inclusa in placi subtiri ale tesutului osos compact. Pe suprafata
mandibulei se insera numai muschi mimici din care cauza lipsesc rugozitatile
pronuntate de pe suprafata ei. Trabeculii tesutului spongios se grupeaza si au
un aranjament care ii da posibilitate maxilei sa se opuna fortei functionale
respective. In sectoarele unde presiunea functioanala este mai mare, trabeculii
se ingroasa, formind stilpi de rezistenta, care servesc la transmisia acestei
presiuni asupra oaselor craniului, astfel nueralizind-o.

9. Stilpii de rezistenta verticali la maxilla si indicate de la ce grupa de dinti ei

primesc si repartizeaza presiunile functioanale.
Deosebim urmatorii stilpi de rezistenta:
 Nazofrontali, care incep la nivelul arcului bazal al regiunii incisivilor si
caninilor trecind in peretii nazali laerali, indreptindu-se spre osul
frontal. Acestia la rindul lor descompun fortele care reies de la dintii
frontali.
  Zigomatici sau malaria, care incep la nivelul apofiziei procesului
alveolar corespunzator dinilor laterali trecind in osul zigomatic.
Descompun presiunea masticatorie transmintind-o la oasele craniului.
 Pterigopalatinali, care sunt prezentati prin tuberozitatile maxilare si
apofizele pterigoidiene transferind presiunea masticatoare din regiunea
dintilor laterali spre baza craniului
 Palatini, prezentati prin apofizele palatinale care consolideaza ambele
segmente laterale ale arcadelor dentare neutralizind presiunea
masticatorie in plan transversal.

Stilpii de rezistenta la maxilla dupa Sicher

10. Morfologia functionala a palatului dur.

Apofizele palatinale consolidindu-se cu lamele orizontale ale osului palatinal
formeaza palatal dur. In dreapta suturii palatine mediane deseori se
evedintiaza o proeminenta osoasa in forma de val denumita torusul palatin.
Adincimea si forma palatului dur depend nu numai de particularitatile
constitutionale, dar si de factorii externi. Particularitatile anatomice ale
paratului dur si apofizelor alveolare au o importanta deosebita in tratamentul
stomatognat prin utilizarea protezelor mobile si mobilizate.
11. Morfologia functionala a proceselor alveolare.
Procesele alveolare sunt impartite in alveole separate si servesc la fixarea
dintilor, de aceea in caz de reabsorbtie a procesului alveolar dintii devin
mobile si cad, iar in caz de pierdere a dintilor, independent de virsta,
inevitabil are loc reabsorbtia procesului alveolar, ce poae sa dispara complet.
Prin urmare, existent proceslor alveolare este strins legata de dezvoltarea,
eruptia si functia dintilor.
 Apofizele alveolare sunt impartite in alveole separate, care al rindul lor sunt
separate de septuri interalveolare iar la dintii multiradiculari si de septuri
interradiculare. Alveolele joaca un rol important la fixarea dintilor, de aceea
in caz de resorbtie a lor dintii cad, iar in caz de pierdere a dintilor,
independent de virsta, inevitabil are loc resorbtia apofizei alveolare.
12. Functiile proprii si suplimentare a sistemului stomatognat
Functiile proprii: masticatia, fonatia, fizionomia si functia de automentinere.
Masticatia este cea mai importanta functie ce influenteaza formarea intregului
sistem stomatognat. Durata masticatiei este aproximativ de 2 ore zilnic.
Fonatia, fiind cea mai recenta functie, totodata constituie si caracteristica cea
mai esentiala a omului. Omul vorbeste in mediu timp de 8-10 ore zilnic.
da posibilitate omului sa-si exprime dispozitia, dorinta, starea de indiferenta
relative etc.
Functia de automentinere, care este caracteristica pentru orice organ sau tesut,
include 3 compente: autoconservare, autostimulare si autoreglare. Prin
atuconservare se inteleg acele aspect de structura si functii ale componentelor
sistemului stomatognat care asigura prevenirea afectiunilor ce pot provoca
tulburari functioanle ale intregului sistem. Autostimularea prevede acele
aspect de structura si functie care genereaza actiunea stimulilor de intretinere,
consolidare si perfectionare a componentelor sistemului stomatognat.
Autoreglarea include acel mechanism biologic care declanseaza modificarile
morfologice conforn functiei si invers.
Functiile suplimentare: respiratia, deglutitia etc.
 Lucrul de sinestatator:
Mandibula
Legenda:
1. Condilul
2. Crestatura
mandibulara
3. Apofiza coracoida
4. Fosa sublingvala
5. Apofiza Geni
superioara
6. Apofiza Geni
inferioara
7. Corpul mandibulei
sectionat
8. Fosa digastrica
9. Fosa submaxilara
10. Linia oblica interna
11. Canalul Milohoideu
12. Unghiul mandibulei
13. Marginea posterioara a ramurii ascendente
15.Foramen superior al canalului mandibulei
Maxila
Bibliografie:
Ilarion Postolachi “Protetica Dentara”