Catedra:Chirurgia oro-maxilo-facială și

implantologie orală „Arsenie Guțan”

Abcesele şi flegmoanele teritoriului OMF şi cervical

Etiologia, patogenia, caracteristica generală
Generalităţi privind
infecţiile părţilor moi
perimaxilare

Ţesuturile moi perimaxilare sunt

deseori sediul unor procese
infecţioase care îmbracă aspecte
variate,in funcţie de forma
anatomopatologică,localizare,virulenţ
a germenilor cauzali şi de rezistenţa la
agresiunile microbiene ale
organismului.Infecţiile perimaxilare
se intîlnesc la orice vîrstă,fiind mai
frecvente în perioada în care sistemul
dentoparodontal este mai afectat,in
funcţie,şi de capacitatea de apărare
imunologică a organismului.
Abces(empiem):
o inflamaţie a ţesutului celulo-adipos
caracterizată printr-o colecţie purulentă
circumscrisă cu o pseudomembrană formată
prin tasarea ţesutului din jur,
bogată în limfocite cu ţesut de granulaţie.

Flegmon:
inflamaţie acută a ţesutului celulo-adipos
caracterizată prin difuziune fără tendinţă de
delimitare şi prin necroza masivă a ţesuturilor
interesate; denumită impropriu-
celulita difuză.
Etiopatogenia
Procesele infecţioase ale ţesuturilor moi perimaxilare au
următoarele cauze:
leziunile dentoparodontale sunt cel mai frecvent cauza
proceselor septice perimaxilare :
 caria penetrantă cu gangrena complicată cu parodontita
apicală
 pungile parodontale adînci cu traiect serpiginos
 dinţii cu modificări pulpare fără carii evolutive
 fracturile dentare
 accidentele de erupţie a dinţilor temporari sau permanenţi
• tumorile maxilarului,in special chisturile se pot suprainfecta,germenii
patogeni însămînţînd părţile moi,perimaxilare

• corpii străini pătrunşi accidental prin mucoasa sau tegumente pot fi

cauza unor procese septice perimaxilare

• infecţiile faringoamigdaliene se pot difuza în ţesuturile perimaxilare

urmînd însă,cel mai frecvent,calea vaselor limfatice

• leziunile traumatice:astfel fracturile porţiunii dentare a maxilarelor se pot

infecta ,din focarul de fractură fiind însămînţate spaţiile perimaxilare

• osteomielita maxilarelor este însoţită adeseori de supuraţii în părţile

moi,de multe ori osteomielita debutează printr-o supuraţie perimaxilară

• litiaza salivară infectată poate însămînţa lojile din imediata vecinătate a

glandei (submaxilară,sublinguală,parotidă)
 furunculele şi piodermitele feţei,gîtului şi pielii capului pot constitui
cauzele unor complicaţii septice în lojile perimaxilare

 complicaţiile anesteziei loco-regionale:dacă nu se respectă strict

regulile în timpul puncţiei anestezice există toate condiţiile apariţiei
unor supuraţii,fiind cunoscute aceste supuraţii cu caracter grav după
anestezii tronculare periferice la tuberozitate sau la spina Spix

 complicaţiile extracţiei dentare, aceasta putînd deveni cauza unor

supuraţii perimaxilare în cazurile în care nu s-a ales momentul cel
mai potrivit pentru efectuarea ei cînd după extracţie nu s-
au îndepărtat elementele patologice din alveola sau în urma
extracţiilor traumatizante

 complicaţiile diferitelor tratamente stomatologice:pot produce

secundar,infecţii perimaxilare
 Mecanismele patogene de difuzare
a infecţiei:
 Calea transosoasă- infecţia periapicală difuzează progresiv de-a lungul canalelor
Havers (faza endoosoasă), astfel traversând osul maxilar, germenii patogeni, ajung sub periost, pe
care îl decolează (faza subperiostală), iar mai apoi îl erodează, deschizându-şi drumul în ţesuturile
moi maxilare (faza de supuraţie submucoasă)

 Calea submucoasă- infecţia se dezvoltă la nivelul unei pungi pioreice, sub capişonul
mucos, sau între mucoasă şi os, mucoasa fiind decolată, iar procesul supurativ localizându-se
superficial şi având chiar posibilitatea de a se deschide spontan.

 Calea limfatică şi hematogenă- infecţia difuzează prin vasele limfatice,

localizându-se în limfonodulii perimaxilari, sau prin vene, realizând însămânţarea fleboflegmonoasă.

 Calea directă- întâlnită în supuraţiile care au drept cauză puncţiile septice,

prezenţa de corpi straini.
 Microbiologie
Căile de pătrundere a germenilor sunt în marea lor majoritate
în legătură cu afecţiunile dentoparodontale şi
orofaringiene,tegumetare şi mai rar conjunctivale,
microoganismele cauzale prezentate în supuraţiile
perimaxilare provenind în majoritatea cazurilor din focarele
primare.
Cel mai frecvent se întîlnesc streptococi, levuri, stafilococi
bacteroizii, fusobacterii, Veillonella...
Anatomia patologică
Procesele infecţioase perimaxilare pot avea din punct
de vedere anatomopatologic forme variate, în funcţie de:

*virulenţa agenţilor patogeni,

*de calea de patrundere a acestora ,
*de starea loco-regională a ţesuturilor
*de capacitatea de apărare a organismului.
Anatomia patologică

 Rubor  I stadiu –presupurativ reversibil.

 Calor Inflamație exudativă de tip seros
 Tumor
(celulită), (Vazodilatație, creșterea
permiabilității vasculare, infiltrație
 Dolor
leucocitară).
 Funcția lesae
 II stadiu –supurativ ireversibil.
Inflamație purulentă (abces, flegmon).
(Alterație )
 III stadiu –regenerare.
 Principii de diagnostic şi tratament în procesele
infecţioase perimaxilare de cauză dentară
Manifestările clinice ale infecţiilor de cauză dentară sunt extrem de variate, iar terapia lor
poate fi foarte simplă, dar uneori şi extrem de dificilă, necesitînd intervenţii chirurgicale de
amploare, precum şi consulturi interdisciplinare.

• stabilirea severităţii infecţiei.

• evaluarea stării mecanismelor proprii de apărare ale pacientului.
• competenţa necesară efectuării intervenţiei respective.
• tratamentul chirurgical - drenajul colecţiei purulente şi
îndepărtarea cauzei,
• tratamentul medical.
• indicaţia şi alegerea corectă a antibioticelor.
• administrarea corectă a antibioticelor.
• urmărirea clinică a raspunsului la terapia cu antibiotice
Cauzele eşecului în tratamentul
supuraţiilor pot fi:
*tratamentul chirurgical neadecvat
*apărarea proprie deficitară
*lipsa unui tratament medicamentos adecvat
*deshidratarea
*existenţa unor corpi străini care întreţin procesul supurativ
*administrarea incorectă a antibioticelor, fără respectarea
prescripţiilor medicale, sau chiar refuzul de a lua
antibiotice
*apariţia candidozelor bucale
*nu este exclus că şi bacteriile să nu fie sensibile la
antibioticul sau antibioticele prescrise astfel în această
situaţie se impune efectuarea unei antibioticograme
Forme anatomoclinice
sunt provocate de afecţiuni ale dinţilor .
Localizarea infecţiilor este dependentă de o serie de factori:

*grosimea şi structura tablelor osoase în raport cu rădăcinile

dinţilor ;
*dispoziţia părţilor moi şi structura lojilor perimaxilare ;
*inserţia mucoasei mobile în raport cu axurile dinţilor şi
inserţiile muşchilor perimaxilari.
Clinic procesele infecţioase nespecifice ale părţilor
moi perimaxilare sunt sistematizate astfel:

*abcese periosoase

*ale lojilor superficiale

*ale lojilor profunde

*flegmoane

*limfadenite supurate

*fistule cronice cutanate sau mucoase.